Sunteți pe pagina 1din 11

Prof.

Maria Verdeş
Grupa mare – ŞTRENGARII
G.P.N. Cornu Luncii
Vara este anotimpul mult
aşteptat de copii. Este anotimpul
culorilor, al bucuriei, al căldurii
sufleteşti, al prieteniei.
Vara ne reaminteşte de minunata lume a
micilor vieţuitoare, ne readuce în urechi zumzetul
grăbit al albinelor şi cântecul vesel al
greieraşului.
Vara ni se înfăţişează învăluită
în mii şi mii de culori, fiecare dintre
ele transmiţându-ne o emoţie, un
gând, o trăire.
Vara începe cu o mare
sărbătoare pentru copii: 1 Iunie –
Ziua copiilor. Prin intermediul
activităţilor propuse în acest proiect
tematic, cei mici vor înţelege că
etnia, culoarea pielii, religia nu ne
diferenţiază câtuşi de puţin.
Vara aduce transformări ale
naturii, etape noi în dezvoltarea
plantelor, insectelor, animalelor etc.
Pornind de la aceste idei, am
hotărât să derulez proiectul tematic
VARA – PRIETENIE ŞI
CULOARE cu scopul de a răspunde
întrebărilor inerente ale celor mici.
SCRISOARE CĂTRE PĂRINŢI

DRAGI PĂRINŢI,

Copiii dumneavoastră şi-au manifestat dorinţa de a afla cât mai multe lucruri
despre anotimpul vara, despre lumea minunată a insectelor, frumuseţea fiecărei culori în parte,
despre prieteni si prietenii etc. De aceea vă aducem la cunoştinţă că timp de 4 săptămâni vom
organiza şi desfăşura un proiect cu tema VARA – PRIETENIE ŞI CULOARE.
Vă rugăm să ne fiţi alături: să discutaţi cu copiii despre subiecul proiectului, să
le daţi cunoştinţele şi informaţiile corecte, pe care să le împărtăşească şi celorlalţi copii din
grupă, cât şi materialele necesare desfăşurării activităţilor propuse pentru aceste săptămâni.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi ajutor,

Educatoare, Verdeş Maria


Nivelul II
Tema: CU CE ŞI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMŢIM?
Proiect tematic: VARA – PRIETENIE ŞI CULOARE
Subteme: Freamăt de aripioare
O lume colorată
Curcubeul prieteniei
Început de vară
Perioada: 14 mai – 8 iunie 2012
Obiective de referinţă vizate:

DLC
Să participe la activităţile de grup şi de joc, de învăţare, atât în calitate de vorbitor,
cât şi în calitate de auditor
Să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a
înţeles
Să utilizeze efectiv instrumentele de scris, stăpânind deprinderile motrice
elementare necesare folosirii acestora
Să recunoască cuvinte simple şi litere în contexte familiare
Să recunoască literele alfabetului şi alte convenţii ale limbajului scris
Să înţeleagă semnificaţia cuvintelor, literelor, învăţând să le traseze


Să compună şi să rezolve probleme simple, implicând adunarea şi scăderea în
limitele 1-9
Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare, precum şi
interdependenţa dintre ele
Să recunoască şi să descrie verbal sau grafic anumite schimbări şi transformări din
mediul apropiat
Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate
Să manifeste disponibilitate în a participa la acţiuni de îngrijire şi protejare a
mediului, aplicând cunoştinţele dobândite

DOS
Să cunoască şi să respecte normele necesare integrării în viaţa socială, precum şi
reguli de securitate personală
Să trăiască în relaţii cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie,
toleranţă, armonie
Să capete abilitatea de a intra în relaţie cu cei din jur, respectând norme de
comportament corect şi util celorlalţi
Să-şi formeze deprinderi practice şi gospodăreşti

DEC
Să redea teme plastice specifice desenului
Să recunoască elemente ale limbajului plastic şi să diferenţieze forme şi culori în
mediul înconjurător
Să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare
Să asocieze mişcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia

DPM
Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază
Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însuşite în diferite contexte
Să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de
competiţie, fair-play

Centre de interes şi materiale puse la dispoziţia copiilor:


BIBLIOTECĂ: ŞTIINŢĂ: ARTE:
Fişe de lucru Fişe de lucru Fişe de colorat
Creioane, culori Creioane, culori Culori
Cărţi, enciclopedii Puzzle Mărgele
Caiete Jetoane Plastilină, planşete
Puzzle Calculator Scotch

JOC DE ROL: CONSTRUCŢII: NISIP ŞI APĂ:


Set bucătărie Cuburi din lemn şi plastic Beţişoare
Vioară Jocuri de construcţie plane Mărgele
Mobilier Beţişoare Pietricele
Telefoane
Bancnote

Inventar de probleme:

CE ŞTIM CE NU ŞTIM ŞI VREM SĂ AFLĂM


Vara este anotimpul mult aşteptat de copii. De ce sunt insectele atât de importante?
Vara începe cu Ziua Copiilor. Unde trăiesc insectele şi cu ce se hrănesc?
Vara este anotimpul florilor, a insectelor, a De ce înţeapă albina?
bucuriei etc. De ce apare curcubeul?
Insectele sunt mici vietăţi cu rol important în Care este semnificaţia curcubeului?
viaţa plantelor. Mai sunt şi alte culori?
Curcubeul are şapte culori. Ce semnificaţie au culorile?
Sunt trei culori principale şi trei culori De ce ne plac culorile?
secundare. Pe 1 Iunie e doar ziua copiilor români?
Vara începe vacanţa mare. Sunt copiii lumii diferiţi?
Copiii se îmbracă mai subţire, lejer. Putem fi prieteni cu copii de altă rasă, etnie etc?
Vara plecăm în călătorie cu părinţii. Cum sărbătoresc copiii această zi?
Vara este un anotimp cald şi plin de culoare. Cum ne petrecem vacanţa de vară?
Care sunt cele mai cunoscute flori de vară?

PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR PE DURATA UNEI SĂPTĂMÂNI


Tema: CU CE ŞI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMŢIM?
Ziua/Data Activităţi de învăţare
Luni ADP ÎD: În lumea insectelor (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor,
completarea calendarului naturii)
AO – Vis frumos
14.05.2012 ALA1 B: Rezolvă fişa!
C: Căsuţa buburuzelor
NA: Prietenii buburuzelor
ADE Activitate integrată – Buburuza (DŞ, DOS ) – observare, origami
ALA2 – Dansul buburuzelor
Marţi ADP ÎD: Cum protejăm micile vieţuitoare? (salutul, prezenţa, citirea
responsabilităţilor, completarea calendarului naturii)
ALA1 Ş: Rezolvă fişa!
15.05.2012 A: Colorăm insecte
JR: De-a greierele şi furnica
ADE Activitate integrată – Zarvă mare (DPM, DLC ) – traseu aplicativ (mers pe
vârfuri, săritura în înălţime, târâre, rostogolire), memorizare Zarvă mare
ALA2 – Zbor de fluturi – euritmie
Miercuri ADP ÎD: Întâmplări cu insecte (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor,
completarea calendarului naturii)
ALA1 B: Cartea cu insecte
16.05.2012 C: Stupul
NA: Fluturaşi în zbor
ADE Activitate integrată – Zbor de fluturi (DEC, DŞ) – pictură Fluturele, numărul
şi cifra 9
ALA2 – Poveşti cu şi despre gâze
Joi ADP ÎD: Curiozităţi din lumea insectelor (salutul, prezenţa, citirea
responsabilităţilor, completarea calendarului naturii)
AO – Animale de companie
17.05.2012 ALA1 B: Antenuţe (bastonaş cu întorsătura în sus)
Ş: Puzzle
JR: Îngrijim albine
ADE Activitate integrată – Greierele şi furnica (DOS, DEC) – povestirea
educatoarei Greierele şi furnica, de Alin Balăşoiu, cântec Greieraşul
ALA2 – Observăm insectele în natură
Vineri ADP ÎD: Dacă aş fi insectă, aş fi ... (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor,
completarea calendarului naturii)
ALA1 B: Scrisoare de prietenie
18.05.2012 Ş: Labirint
A: Colorăm şi decupăm
ADE Activitate integrată – Muşuroiul cu furnici (DŞ, DLC, DOS) – joc didactic
ALA2 – Alergăm după gâze
Subtema: Freamăt de aripioare

PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR PE DURATA UNEI SĂPTĂMÂNI


Tema: CU CE ŞI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMŢIM?
Subtema: O lume colorată

Ziua/Data Activităţi de învăţare


Luni ADP ÎD: Totul e culoare (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
Calendarului naturii)
AO – Alai de vară
21.05.2012 ALA1 Ş: Recunoaşte culorile!
A: Colorează-mă!
NA: Curcubeul
ADE Activitate integrată – Curcubeu (DLC, DEC) - lectura educatoarei Legenda
curcubeului, cântec Cântecul culorilor
ALA2 Dansăm sub curcubeu
Marţi ADP ÎD: Soarele e galben (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
Calendarului naturii)
ALA1 B: Raze de soare (liniuţa oblică)
C: Castelul soarelui
22.05.2012 JR: De-a Soarele şi Luna
ADE Activitate integrată – Unu-i soarele pe cer (DOS, DPM) – colaj colectiv
(decupare şi lipire), concurs
ALA2 La soare
Miercuri ADP ÎD: Verde este frunza (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
Calendarului naturii)
ALA1 B: Rezolvă fişa!
23.05.2012 A: Copac cu frunze (modelaj)
C: Căsuţa din copac
ADE Activitate integrată – Joc de frunze (DŞ, DEC) – formare de mulţimi cu 1-9
elemente, pictură Joc de frunze
ALA2 O frunză ne povesteşte ...
Joi ADP ÎD: Cerul e albastru (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
Calendarului naturii)
AO – Animale fascinante
24.05.2012 ALA1 Ş: Scriem cifra 9
B: Cartea culorilor
C: Farul de la malul mării
ADE Activitate integrată – Barca pe valuri (DOS, DEC) – origami Bărcuţa, cântec
Valurile Dunării
ALA2 Lansăm bărcuţe
Vineri ADP ÎD: Violetă-i o floare (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
Calendarului naturii)
ALA1 Ş: Cine/ce e ca mine?
25.05.2012 B: Buline (ovalul pe spaţiul mic)
A: Grădina cu flori (modelaj)
ADE Activitate integrată – Buchetul cu surprize (DŞ, DLC, DEC) – joc didactic
ALA2 Samba florilor
PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR PE DURATA UNEI SĂPTĂMÂNI
Tema: CU CE ŞI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMŢIM?
Subtema: Curcubeul prieteniei

Ziua/Data Activităţi de învăţare


Luni ADP ÎD: Prietenul meu cel mai bun (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor,
completarea calendarului naturii)
AO – Aventură de pitic
28.05.2012 ALA1 B: Scrisori pentru prieteni
A: Cadou pentru prietenul meu (modelaj)
NA: Chipul prietenului meu
ADE Activitate integrată – Copil ca tine sunt şi eu! (DŞ, DEC) – lectură după
imagini, cântec Copii suntem cu toţii
ALA2 – Ne jucăm împreună
Marţi ADP ÎD: Întâmplări de împărtăşit (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor,
completarea calendarului naturii)
ALA1 B: Rezolvă fişa!
29.05.2012 Ş: Ce ştii despre mine?
A: Brăţara prieteniei
ADE Activitate integrată – Dacă vrei prieteni ... (DOS, DLC) – convorbire,
memorizare Dacă vrei prieteni mulţi
ALA2 – Vizionăm desene animate
Miercuri ADP ÎD: Prietenii florilor (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
calendarului naturii)
ALA1 Ş: Popoarele lumii
30.05.2012 C: Grădiniţa noastră
JR: În vizită la prieteni
ADE Activitate integrată – Ne jucăm împreună (DPM, DŞ) – mers cu păşire peste
obstacol, compunerea şi descompunerea numărului 9
ALA2 – Poveşti de spus prietenilor
Joi ADP ÎD: Jucăria preferată (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
calendarului naturii)
AO – Animale fascinante
31.05.2012 ALA1 Ş: Labirint
C: Căsuţa din copac
A: Cartea cu jucării
ADE Activitate integrată – Sacul cu jucării (DLC, DOS) – joc didactic, aplicaţie
Maşina şi Păpuşa
ALA2 – Facem ce ne place!
Vineri ADP ÎD: Copii din lumea întreagă (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor,
completarea calendarului naturii)
ALA1 A: Jucăria preferată
1.06.2012 C: Parcul de distracţii
JR: La telefon
ADE Activitate integrată – Curcubeul prieteniei (DŞ, DOS) – joc didactic, colaj
ALA2 – Ne pregătim de serbare

PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR PE DURATA UNEI SĂPTĂMÂNI


Tema: CU CE ŞI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMŢIM?
Subtema: Început de vară

Ziua/Data Activităţi de învăţare


Luni

ZI LIBERĂ
4.06.2012

Marţi ADP ÎD: A venit vara! (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
calendarului naturii)
ALA1 B: Decorăm rochiţa Zânei
5.06.2012 C: Castelul Zânei Vara
NA: Peisaj de vară
ADE Activitate integrată – Vine vara, bine-mi pare ... (DŞ, DEC) – lectură după
imagini, cântec
ALA2 – Admirăm vara
Miercuri ADP ÎD: Florile Verii (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
calendarului naturii)
ALA1 B: Păsări în zbor
6.06.2012 A: Buchetul verii
JR: De-a insectele
ADE Activitate integrată – La cules de flori (DPM, DŞ) – traseu aplicativ (mers în
echilibru, săritură peste obstacole, rostogolire înainte), compunere
ALA2 – Poveste pentru cei mici
Joi ADP ÎD: Munci de vară (salutul, prezenţa, citirea responsabilităţilor, completarea
calendarului naturii)
AO – Animale fascinante
7.06.2012 ALA1 Ş: Rezolvă fişa!
C: Balansoare
JR: De-a vânzătorii de îngheţată
ADE Activitate integrată – Zâna Vara intră-n sat (DLC, DEC) – memorizare Vara,
pictură
ALA2 – Ne jucăm cu Vara
Vineri ADP ÎD: Legume, vitamine cu stropi de lumină (salutul, prezenţa, citirea
responsabilităţilor, completarea calendarului naturii)
ALA1 B: Puzzle
8.06.2012 A: Fructe şi legume (modelaj)
C: Gardul livezii
ADE Activitate integrată – Joc de vară (DŞ, DOS) – joc didactic
ALA2 – Cursa celor mici

S-ar putea să vă placă și