I.

“La începutul verii anului 1866, România a fost înzestrată cu cea dintâi
Constituție(…).Constituția avea să fie calificată chiar de domnitor drept “o Constituție
cvasirepublicană” ori drept (…) “o Constituție precum nu are niciun popor din Europa”. Prin
acest act fundamental se instituia monarhia constituțională, cu un sistem bicameral. (…) În
privința situației internaționale a Principatelor Unite-căci denumirea de România nu era încă
acceptată de majoritatea puterilor garante-, ea a fost consolidată atât prin sancționarea de către
puterile garante a preluării domniei de către principele Carol (…), cât mai ales prin acceptul
dat de Poartă, în toamna anului 1866. Din acel moment, România și-a văzut pe deplin
“oficializată” noua situație. Nu era încă un stat independent, dar ansamblul puterilor îi
recunoscuse dreptul de a se afirma pe deplin ca o entitate statală europeană. (…)
Procesul de constituire și dezvoltare a instituțiilor moderne n-a suferit o întrerupere în
1866; dimpotrivă, înzestrată acum cu legea fundamentală-Constituția-rezultată dintr-o
evoluție democratic, România și-a consolidate instituțiile central și locale. De asemenea,
trebuie evidențiate și progresele ce au fost realizate în domeniul military. În 1867 și 1872, au
fost adoptate legi de organizare a armatei. Efectivele au fost sporite, s-a îmbunătățit dotarea
cu armament. Oștirea era pregătită pentru marea încercare care o aștepta în momentul când
avea să se pună chestiunea obținerii independenței țării.”
1. Numiți legea fundamentală adoptată în 1866, precizată în sursa dată.
2. Precizați, pe baza sursei date, o caracteristică a legii fundamentale din 1866, în viziunea
domnitorului.
3. Menționați conducătorul politic și un spațiu istoric la care se referă sursa dată.
4. Menționați 2 informații referitoare la organizarea militară a statului român.
5. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, România se implică în relațiile internaționale.

II. A.”Art.88: Regele numește și revocă pe miniștrii săi. Ei sancționează și promulgă legile. El
poate refuza sancțiunea sa. El are dreptul de amnistie în materie politică.El este capul puterii
armate. El conferă gradele militare în conformitate cu legea. El va conferi decorațiile române
conform unei anumite legi. El are dreptul de a bate monedă conform unei legi special. El
încheie cu Statele vecine convențiile necesare pentru comerț, navigație și alte asemenea; însă
pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, trebuie mai întâi a fi supuse Puterii
legislative și aprobate de ea. ”(Constituția din 1923)
B. “Carol a acționat cu rapiditate pentru a-și consolida puterea, eliminând instituțiile
sistemului parlamentar. La 20 februarie 1938, a abolit Constituția din 1923, înlocuind-o cu
alta nouă, bazată pe principia corpratiste și concentrând puterea în mâinile Regelui.
Constituția a stabilit că funcțiile îndeplinite de partidele politice în vechiul regim parlamentar
erau incompatibile cu noua ordine. În consecință, la 30 martie, Carol va decreta dizolvarea
tuturor partidelor și grupărilor politice.”
1. Precizați secolul la care se referă sursa A și numiți liderul politic din sursa B.
2. Scrieți, din sursa B, două informații care se află într-o relație cauză-efect.
3. Menționați, pe baza sursei A, 2 informații despre atribuțiile regelui.
4. Prezentați o prevedere a unei constituții adoptată de statul român în a doua jumătate a sec.
al XX-lea.

III. 2. „ Regele era elementul-cheie al vieţii politice. Potrivit noii Constituţii din 1923, el
păstra puteri considerabile. Putea să-şi aleagă miniştri chiar şi din afara Parlamentului şi putea
să-i demită(…), dar tradiţia îl obliga să ia în considerare dorinţele partidului majoritar din
Parlament. Prim-ministrul şi ceilalţi membri ai guvernului trebuiau, în principiu, să coopereze
cu Parlamentul(…). Constituţia asigura de asemenea Regelui puteri legislative lărgite. Avea
autoritatea de a sancţiona toate legile, dar acesta nu şi-a exercitat niciodată dreptul de veto
faţă de o lege trecută prin Parlament. (…) Regele avea autoritatea de a negocia şi de a încheia
tratate de alianţă, dar ele nu erau valabile până când nu erau ratificate de Parlament, numai
acesta din urmă având dreptul de a declara război şi de a face pace. Toate limitările legale au
fost respectate de către un monarh constituţional aşa cum a fost Ferdinand. (…) Sistemul
judecătoresc, care potrivit Constituţiei din 1923, era o ramură coordonată de guvern, dar
separată de acesta, a continuat să acţioneze doar ca un modest factor de control al ramurilor
executivă şi legislativă.(…) Constituţia oferea judecătorilor o mare putere potenţială, întrucât
permitea revizuirea judecătorească a actelor Executivului-în special ale aparatului
administrativ-, ca şi ale Legislativului. Un cetăţean care credea că drepturile sale
constituţionale fuseseră încălcate putea să înainteze plângerea Curţii de Apel din judeţul său,
iar Curtea putea să găsească reclamaţia justificată şi să declare actul în discuţie ilegal.(…)
Constituţia din 1923 dădea Curţii de Casaţie-cea mai înaltă instanţă a ţării- autoritatea
exclusivă de a constata constituţionalitatea legilor.” (K. Hitchins, România 1866-1947)
1. Numiţi instituţia care ratifică tratatele de alianţă, precizată în sursa dată.
2. Menţionaţi regele României şi legea fundamentală a statului, la care se referă sursa dată.
3. Menţionaţi, din sursa dată, 2 informaţii referitoare la atribuţiile regelui.
4. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la puterea judecătorească,
susţinându-l cu 2 informaţii selectate din sursă.
5. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia practicile politice
totalitare sunt o caracteristică a vieţii politice din România postbelică.

1. „La 10 februarie 1938, guvernul lui Octavian Goga (…) este înlocuit. Noul guvern,
prezidat de patriarhul Miron Cristea, nu mai era expresia vreunei majorităţi parlamentare sau
a unei formaţiuni politice. Era expresia voinţei regale. Nici noua Constituţie, din 20 februarie
1938 (…) nu mai era expresia unui acord colectiv de voinţă a diverşilor factori constituţionali.
Şi ea exprimă tot voinţa suveranului. Prin introducerea principiului supremaţiei monarhului,
puterea legislativă era exercitată de rege prin intermediul Parlamentului bicameral, limitat
exclusiv la legiferare şi având un caracter corporativ. Puterea executivă este exercitată tot,
prin guvern, numit şi revocat de rege, fără răspundere politică faţă de Parlament. Libertăţile şi
drepturile democratice sunt reduse considerabil. (…) Regimul parlamentar este înlocuit cu
unul autoritar. Noua Constituţie punea capăt separării puterilor în stat, introducea pedeapsa cu
moartea, delictul public. (…) Regimul autoritar, instituit de Carol al II-lea, în 1938, nu se
sprijină pe un program, ci pe o camarilă (…). Această camarilă (…) nu va întârzia să pună
regimul într-o stare de criză. Carol al II-lea guvernează sprijinindu-se pe armată şi poliţie.(…)
Războiul mondial, cel de-al doilea, se apropie şi România, atât de bogată în alianţe, începe să
le piardă treptat pe toate (…). În martie 1939, România semnează un tratat comercial cu
Germania prin care statul german devenea primul furnizor al României şi cel dintâi client al
mărfurilor acesteia. Economia ţării (în special petrolul) ajunge treptat subordonată intereselor
germane. Anglia şi Franţa reacţionează, încheie grabnic acorduri comerciale cu România
(limitate ca valoare) şi garantează independenţa României ( 23 aprilie 1939), nu şi integritatea
teritorială.” (I. Bulei, O istorie a românilor)
1. Numiţi un stat care a garantat independenţa României, precizat în sursa dată.
2. Menţionaţi regele României şi conflictul politico-militar, la care se referă sursa dată.
3. Menţionaţi, din sursa dată, 2 informaţii referitoare la tratatul dintre România şi Germania.
4. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Constituţie, susţinându-l cu 2
informaţii selectate din sursă.
5. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în România postbelică
se utilizează practici politice democratice.
A. „După înlăturarea lui Cuza, se formează o locotenență domnească, cu rolul de a rezolva
repede problemele tronului vacant, deoarece unele dintre puteri puneau unirea în pericol.
Aducerea unui principe străin era singura soluție viabilă. Astfel, la 10 mai 1866, în urma unui
plebiscit, parlamentul proclamă solemn voința României de a rămâne unită, având în fruntea
sa pe Carol I. Printre primele acte importante înfăptuite sub noul domn se numără promovarea
unei constituții. Constituția din 1866 se baza pe nevoile societății românești exprimate și în
programul de la 1848, în Convenția de la Paris (1858) și în Statutul lui Cuza (1864), având ca
model constituția belgiană. Se proclamau unele principii de bază, anume “”libertățile și
drepturile fundamentale ale cetățeanului”, “suveranitatea națională”, “separarea puterilor în
stat”, responsabilitatea miniștrilor, sistemul parlamentar bicameral, monarhia constituțională
și ereditară (…). Numele oficial al țării, consemnat în actul fundamental, era România.
Suveranul avea mari atribuții în materie executivă, dar și legislativă. Puterea legislativă o avea
totuși parlamentul, format din Senat și Camera Deputaților. Camera avea drept de
autoconducere, de interpelare și de anchetă. Constituția, nerecunoscând niciun fel de tutelă
externă, a fost promulgată de domn fără a ține seama de suzeranitate turcă sau de puterile
garante.”
B. “Prin Decretul regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, Carol al II-lea a promulgat noua
Constituție. (…)Ea însemna ruperea pactului fundamental existent între națiune și monarhie,
pact pe care îl enunțase Carol în așa-zisa noua Constituție nu mai emana de la națiune, ci de la
puterea executivă, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a respectat modalitatea de revizuirea a
Constituției. Separarea puterilor în stat era în fapt desființată și se produce o concentrare
masivă a puterii în mâinile regelui, care devine capul statului (art.30).Puterea legislativă se
exercită de rege prin reprezentațiunea națională (art. 31), iar puterea executivă este
încredințată tot regelui care exercită prin guvernului (art.32), preponderența regelui fiind clar
formulată. (…)Regele putea convoca, închide, dizolva ambele Adunări sau numai una din ele
(…) și le putea amâna lucrările.”
1. Numiți un spațiu istoric, precizat în sursa A și o informație referitoare la atribuțiile regelui,
din sursa B.
2. Menționați conducătorul statului român și legea fundamentală la care se referă atât sursa A,
cât și sursa B.
3. Scrieți litera corespunzătoare sursei care susține că principiul separării puterilor în stat este
desființat.
4. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între 2 informații selectate în sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informații.
5. Prezentați 2 acțiuni desfășurate în statul român modern, anterioare evenimentelor descrise
în sursa A.
6. Menționați o caracteristică a acțiunilor desfășurate de statul român modern în Criza
Orientală, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea.