Dumnezeu nu tulbură vreodată bucuria fiilor săi decât pentru a le pregăti o bucurie mai sigură şi mai mare.

Viaţa nu-i destinată să fie o povară pentru unii şi un banchet pentru alţii, ci este pentru toţi o îndatorire de
care va da fiecare cont.

Valorile se transmit şi prin tradiţie. Din generaţie în generaţie. O mamă, referindu-se la

cele patru minute necesare pentru o decadă de rozariu recitată înainte de cină, spunea:
"Este un izvor de bunătate!". Continuând pe această temă, părintele dominican Enrico
Rossetti scrie: "Patru minute din 24 de ore! Suficiente şi necesare pentru a menţine o
familie modernă în pace şi bunătate, în bucuria lui Cristos". Iată cum pot "buneii" să
transmită bunătate: prin deprinderi sănătoase.

Dacă în romanul lui Alessandro Manzoni, Logodnicii, personajul principal feminin, Lucia,

apare de multe ori, mai ales în momentele critice, cu rozariul în mână, iar recitarea
acestei rugăciuni îi dă curaj şi tărie, trebuie ştiut că şi aici este tot un fel de tradiţie. De
la autor la personaj. Căci despre Manzoni este cunoscut faptul că iubea rozariul, iar de
multe ori îl recita împreună cu Antonio Rosmini (filozof) şi Cesare Bonghi.

Iar dacă evangheliştii au transmis mai departe cele cunoscute despre Isus Cristos, cu
atât mai mult se poate spune despre Maica Domnului că a fost îndreptăţită să facă aşa
ceva. Iată de ce, pe bună dreptate, rozariul este considerat "Evanghelia lui Isus
conformă cu spiritul, experienţa şi inima Mariei". Evanghelie care a fost "scrisă" printr-o
tradiţie vie. În inimi, pe buze şi prin înşirare... printre degete.

"Logodnicii" ("I promessi sposi") este un roman istoric scris de italianul Alessandro Manzoni (1785-1873).

Cartea a fost publicată, iniţial, în 1827, apoi, revăzută şi republicată în 1842. Acţiunea este plasată de Manzoni în anul 1628, când
nordul Italiei se afla sub control spaniol. O parte din detaliile istorice sunt inspirate din "Cronicile milaneze", semnate de Giuseppe
Ripamonti (1573-1643).

În centrul romanului se găseşte cuplul Lorenzo Tramaglino şi Lucia Mondella, doi ţărani de condiţie modestă dintr-un sat din
Lombardia, care constată cu stupoare, chiar în ziua nunţii, că nu se pot căsători din cauza unui ordin dat de către Don Rodrigo, un
influent boier local, îndrăgostit la rândul lui de Lucia. Din această cauză, cei doi se hotărăsc să părăsească satul natal. Scena,
descrisă în capitolul opt al cărţii, a rămas faimoasă pentru lirismul său, fiind cunoscută sub numele "Adio munţilor" ("Addio ai
monti").

Urmează o întreagă serie de aventuri prin care cei doi eroi principal trec pentru a-şi îndeplini dorinţa, toate fiind, în acelaşi timp, un
pretext pentru autor de a prezenta o adevărată frescă a epocii.

Astfel, de-a lungul celor peste 700 de pagini şi 38 de capitole, apar tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin binevoitoare faţă
de cei doi, nevoiaşe sau aristocrate, laice sau religioase dar toate caracteristice nordului Italiei din secolul XVII.

Autorul se referă şi la urmările nefaste avute de ocupaţia spaniolă asupra localnicilor, pasaje interpretate ca fiind un subtil atac la
Imperiul Austriac, sub influenţa căruia căzuse nordul Italiei în anii în care Manzoni a scris cartea. Un alt punct de interes al
romanului este descrierea pe cât de exact istorică, pe atât de înfricoşătoare a Marii Ciume din Milano, anii 1629-1613, când au murit
peste 60 de mii de persoane dintr-un total de 130 de mii de locuitori.
"Logodnicii" este considerat cel mai cunoscut şi popular roman de limbă italiană, potrivit www.wsj.com, fiind, totodată, o capodoperă
a literaturii universale. Nu în ultimul rând, cartea a avut o contribuţie esenţială a desăvârşirea limbii italiene moderne.

Lucrarea lui Manzoni a fost ecranizată în repetate rânduri, în anii 1923, 1941, 1964 1967 şi 1990. În 2010, scriitorul şi filosoful italian
Umberto Eco a publicat o variantă pentru copii a romanului "Logodnicii", ilustrată de Marco Lorenzetti. AGERPRES (Documentare -
Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Ady Ivaşcu)