Guta

Definiție

Guta este o afecțiune caracterizată clinic prin episoade recurente de artrită acută,
nefropatie interstițială cronică, urolitiază și/sau depuneri de urați (tofi) în anumite zone
periferice subcutanate și în/sau în jurul articulațiilor.

Această afecțiune face parte din categoria bolilor articulare inflamatorii, fiind, de fapt, o
poliartrită cu substrat metabolic.
Cauza artritei gutoase este creșterea în sânge a acidului uric, un deșeu metabolic provenit
din degradarea purinelor. Acidul uric este bine tolerat la o concentrație serică obișniută, el fiind
un constituent biochimic normal, dar, ulterior concentrației serice exagerate, începe să se depună
în țesuturi, în special în sinoviala articulară. Sunt interesate articulațiile suprasolicitate circulator
și gravitațional, cum ar fi articulația metatarso-falangiană a degetului unu al membrului inferior.
Puseul de gută are factori precipitanți clari, cauza cea mai frecventă fiind excesul
alimentar (masa bogată în alimente care conțin purine, potențată, când este cazul, de consumul
concomitent de alcool, chiar în cantități moderate).
Alți factori precipitanți pot fi:
- excesul alcoolic singular, chiar fără abuz purinic;
- traumatismele, în special cele la nivel local;
- efortul fizic care depășește gradul de antrenament al persoanei;

1
- efectuarea de intervenții chirurgicale;
- terapia antimetabolică purinică greșit condusă;
- boli medicale serioase și severe (infarctul acut de miocard, AVC).
Următorii factori sunt considerați de risc în apariția bolii, fie prin favorizarea
hiperuricemiei, fie prin creșterea susceptibilității articulare la depunerea cristalelor de acid uric:
- sexul masculin;
- istoria familială pozitivă pentru gută;
- obezitatea;
- consumul moderat - excesiv de alcool;
- dieta alimentară bogată în carne sau produse alimentare de origine marină (au un conținut
ridicat în purine);
- tratamentul cronic cu diuretice (medicamente care elimină excesul de apă și sare din organism,
folosite deseori în bolile cardiace, renale și în hipertensiunea arterială);
- utilizarea cronică a aspirinei (1-2 comprimate pe zi);
- episoade frecvente de deshidratare;
- boli intercurente sau boli infecțioase acute;
- intoxicația cu plumb (saturnism), cel mai adesea accidental;
- diete cu conținut caloric foarte mic (cure);
- leziuni articulare sau periarticulare;
Guta se asociază adesea cu obezitatea, creșterea lipidelor în sânge, hipertensiunea
arterială. În evoluția spontană, fără regim alimentar hipopurinic și tratament medicamentos, guta
devine poliarticulară, atingând din ce în ce mai multe articulații, iar acidul uric se depune în
țesuturi sub formă de tofi gutoși (găsiți de exemplu după ureche, în jurul genunchiului sau al
cotului, etc.) sau se aglomerează în rinichi, formând calculi uratici.
Criza articulară debutează brusc, adesea noaptea, cu inflamarea serioasă a articulației
respective (tumefiere, roșeață, căldură locală), cu dureri intense, neameliorate de analgezicele
tipice (algocalmin) sau de antiinflamatoarele comune (diclofenac, ketonal, etc.).

2
 Guta (sau podraga) era considerată, în trecut, boala celor bogați, a celor care abuzau în
dieta de alimentele încriminate a suprasolicita defectul metabolic congenital din metabolismul
purinelor (vânat, moluște, pateuri, carne de animal tânăr, măruntaie, vin roșu, bere).
Această boală apare adesea după vârsta de 35 de ani și este mai frecventă la bărbați,
femeile reprezentând doar 5-10% dintre pacienții cu gută.

Simptome
Boala propriu zisă apare după ani de zile în care cristalele de acid uric se depun la
nivelul articulațiilor și țesuturilor învecinate.
Guta prezintă următoarele simptome:
- Creșterea temperaturii locale;
- Durere, edem, roșeață;
- Sensibilitate crescută la nivelul articulației (de obicei articulația halucelui);
- Durere nocturnă intensă (uneori pacientul nu suportă nici atingerea articulației cu
cearceaful);
- Prurit tegumentar (mâncărime în zona afectată);
- Exfolierea pielii;
- Limitarea mișcărilor articulare.

3
Simptomele gutei pot varia astfel:
-simptomele pot recidiva după o boală intercurentă sau după o intervenție chirurgicală;
-unele persoane nu prezintă atacuri recurente de gută, dar pot dezvolta o formă cronică a
bolii. Guta cronică este o formă mai puțin dureroasă care apare la adulți și este deseori
confundată cu alte forme de artrită;
-primele simptome ale gutei pot fi nodulii (tofii gutoși), cu localizare la nivelul mâinilor,
coatelor sau urechilor. Acești noduli nu sunt însă caracteristici atacului de gută.

Evoluție
Sunt 4 stadii evolutive ale gutei:

Stadiul 1: hiperuricemia asimptomatică

-niveluri serice crescute de acid uric, dar fără simptome clinice caracteristice gutei;
-hiperuricemia poate să rămână asimptomatică permanent, simptomele caracteristice
gutei fiind absente pe tot parcursul vieții.

Stadiul II: artrita gutoasă acută

-cristalele de acid uric încep să se acumuleze la nivelul lichidului articular, de obicei la
nivelul unei articulații (articulația halucelui). Apare de asemenea un răspuns inflamator
generalizat al organismului- atacul gutos.
-halucele este locul de elecție al atacului de gută, dar acesta poate apărea și la nivelul
altor articulații, precum încheietur mâinii, a genunchilor sau a degetelor;
-10-25% dintre persoanele cu gută, dezvoltă litiază renală (pietre la rinichi);
-10-40% dintre persoanele cu gută și care au și litiază renală, prezintă o colică renală
înaintea atacului propriu zis de gută;
-odată cu terminarea atacului gutos, simptomele articulare se remit în decurs de câteva
zile, dar pot reapărea până la un interval de 2 ani de la atacul inițial.

4
 Stadiul III: intervalul gutos asimptomatic
În marea majoritate a cazurilor, pacienții cu gută care au suferit un atac inițial, au șanse
mari să dezvolte recurențe la un anumit interval de timp.
-intervalul dintre atacurile recurente de gută este deseori asimptomatic;
-persoanele care prezintă atacuri frecvente, care s-au înmulțit în ultima perioadă, prezintă
de asemenea și intensificarea simptomelor articulare, care devin mult mai severe și
durează mai mult.

Stadiul IV: guta tofică cronică

Investigații
Singura metodă prin care se obține diagnosticul de certitudine în gută, este
aspirația de lichid articular (artrocenteza), test care poate identifica cristalele de acid uric
de la acest nivel. Pentru stabilirea diagnosticului de gută, sunt necesare următoarele
investigații:
-istoricul medical și examenul clinic general;
-teste care pot măsura nivelul acidului uric seric;
-teste care pot măsura nivelul acidului uric în urină.

Tratament
Generalități
Scopul tratamentului în gută este reducerea rapidă a disconfortului și durerii,
precum și profilaxia recidivelor atacurilor de gută și a complicațiilor care pot apărea la
nivel articular sau renal. Tratamentul include mai multe etape care pot preveni atacurile
recurente de gută și complicațiile acesteia.
Baza terapiei în gută o reprezintă regimul alimentar
Ca principii generale de dietă, se solicită un regim:
-hipocaloric;
-hiposodat (cât mai puțină sare alimentară);
-sărac în alimente care conțin purine;
-hipolipidic (grăsimile împiedică excreția uraților);
-hipoproteic;

5
-normoglucidic sau chiar discret hiperglucidic la cei care nu asociază diabet zaharat
(glucidele favorizează excreția uraților);
-bogat în lactate (care au avantajul de a alcaliniza urina și a împiedica astfel, formarea de
calculi de acid uric)
-cu o hidratare corectă (minim 3 litri de lichide per 24 ore).
Aportul de purine este adus din alimentele care conțin peste 100 g purine la 100 g
aliment, cum ar fi:
-vânatul;
-viscerele de animale (inimă, ficat, rinichi, creier, etc);
-anumiți pești (hamsii, scrumbie, sardine, hering, macrou);
-icre;
-drojdia de bere;
-panificație;
-carnea de animal tânăr (pui, vițel, carnea de gâscă, potârniche);
Aceste alimente trebuie excluse complet din dietă în atacul de gută și evitate între
atacuri. În aceeași categorie intră și băuturile alcoolice, în special vinul roșu.
Alte alimente care conțin purine, dar la un nivel mai rezonabil (sub 100 g purine
la 100 g aliment), sunt:
-carne și pește, exceptând cele enumerate în prima categorie;
-anumite legume (ciuperci, spanac, mazăre uscată,fasole uscată, linte, sparanghel,
conopidă, păducel, ovăz, germeni de grâu, tărâțe).
Consumul ocazional al acestor alimente nu crește acidul uric în sânge, dar ele
trebuie evitate în atacul de gută și consumate cu moderație între atacuri. Din cauza
conținutului crescut de purine al tărâțelor, se preferă pâinea albă sau se limitează
consumul de pâine integrală.
Alte alimente au un conținut neglijabil de purine și este permis consumul lor, fără
restricții:
-majoritatea legumelor;
-fructe și sucuri din fructe;
-înghețată;
-unt, margarină;

6
-prăjituri;
-cereale și produse din cereale: orez, porumb, pâine de porumb, mălai;
-macaroane, tăiței;
-budincă;
-lapte, iaurt, brânzeturi;
-ulei;
-măsline;
-murături;
-oțet;
-condimente;
-zahăr, sare;
-ouă.
În ceea ce privește alimentele bogate în colesterol (ouă, carne grasă, cașcaval,
smântână, etc), regimul alimentar din gută le permite, dar în limitele nutriției corecte.
Acest lucru este valabil și pentru cantitatea de sare, zahăr, produse zaharoase, alte
dulciuri, cafea.
Scăderea în greutate poate ajuta în scăderea riscului de atacuri recurente de gută.
De preferat ar fi ca acasta să fie însoțită de acest regim, în combinație cu un program
aerobic de exerciții. Trebuie abordat un stil de viață sănătos, însoțit de exerciții fizice
raționale, mers, sporturi adaptate vârstei, pentru combaterea sedentarismului. Acest lucru
duce la îmbunătățirea metabolismului organismului, permițând o mai bună și completă
eliminare a deșeurilor, printre care și acidul uric.
Respectând aceste principii, un pacient cu gută poate trăi la fel de bine ca și o
persoană fără alterarea metabolismului purinic.

A. Tratamentul medicamentos
Guta având un substrat pur metabolic, tratamentul trebuie urmat toată viața.
Acesta vizează:
1. Inflamația acută articulară din timpul atacului de gută;
2. Fondul hiperuricemic și condițiile favorizante.

7
 Tratamentul gutei folosește medicamente care atenuează simptomele și care elimină
cauzele bolii. Acesta depinde de stadiul bolii, pentru că tratamentul atacului de gută
este diferit de profilaxia recidivelor.
Pentru diminuarea durerii, edemului, roșeții și căldurii locale (inflamație),
caracteristice atacului de gută, se recomandă administrarea de:
-antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) – colchicina;
-corticosteroizi;
-ACTH.

B. Kinetoterapia
Obiective:
a. Combaterea durerii și inflamației;
b. Menținerea sau recuperarea mobilității și stabilității articulare;
c. Menținerea sau creșterea forței și rezistenței musculare.

Mijloace generale:
- gimnastica medicală;
- execrciții analitice și sintetice urmărind influențarea generală a organismului
- mobilizări pasive, pasivo-active și active la nivelul articulațiilor degetelor și pumnului,
coatelor și umărului, gleznei, genunchiului și șoldului;
- exerciții cu obiecte portative ușoare;
- terapie ocupațională;
- gimnastică operatorie;
- gimnastică abdominală;
- masaj local și parțial;
- manevre circulare de efleuraj cu efect calmant, relaxant;
- jocuri sportive în special cele cu mingea etc.

8
Mijloace specifice
a. combaterea durerii și a inflamației:
-este necesară în special în puseul acut al bolii, utilizându-se diferite mijloace kinetice
cum ar fi posturări și imobilizări, pentru evitarea apariției deformărilor (asemănătoare cu
cele utilizate în PR);
-tot în stadiul acut se pot efectua contracțiile izometrice pentru conservarea forței
musculare;
-pe măsură ce puseul acut cedează, se pot iniția:
 mobilizări pasive, respectându-se pragul dureros;
 tehnici de relaxare;
 mobilizări pasivo-active și autopasive.
b. Menținerea sau recuperarea mobilității și stabilității articulare:
-pentru realizarea acestui obiectiv se pot utiliza mijloacele enumerate mai sus pentru
stadiile acut și subacut;
-în perioada intercritică se poate îmbogăți paleta mijloacelor în tratamentul kinetic al
gutei, prin utilizarea hidrokinetoterapiei, în bazine cu apă caldă;
-apa poate fi îmbogățită cu diverse plante medicinale și aromatice în scop terapeutic;
-este indicat ca masajul să preceadă ședința de kinetoterapie, acesta fiind un foarte bun
adjuvant al tratamentului kinetic.

c. Menținerea sau creșterea forței și rezistenței musculare:

-acest obiectiv se poate realiza cu ajutorul următoarelor mijloace kinetice:
 Mobilizări activo-pasive;
 Mobilizări active libere;
 Mobilizări active cu rezistență.
-în perioada acută se pot utiliza doar contracții izometrice pe diverse unghiuri de alungire
musculară;
-în perioada intercritică se evită eforturile mari (astfel se evită apariția hiperuricemiei),
indicându-se eforturi mici și medii, în funcție de caracteristicile individuale (educație, tip
constituțional, vârstă, sex, etc.)

9
 Program Forță
Consolidarea stării tonusului muscular este foarte importantă, deoarece oferă
articulațiilor o stare bună și le face mai puternice.
Se utilizează gantere pentru efectuarea exercițiilor simple pentrumembrele
inferioare, cum ar fi genuflexiunile și fandările. Aceste exerciții au rolul de a promova o
bună circulație la nivelul membrelor inferioare și de a preveni inflamarea articulațiilor.

Exemple de exerciții:
-genuflexiuni: cu 2 gantere de greutate medie în mâini se execută flexia coapsei pe
gambă, până când coapsa este paralelă cu solul, apoi se revine la poziția inițială.
-fandări: sunt pornite în același mod, dar în loc de îndoire jos se face un pas înainte
păstrând în același timp partea superioară a corpului verticală, ambii genunchi în flexie
până când coapsa face un unghi de 90° cu gamba; apoi se execută un pas înapoi și se
schimbă piciorul.
Dozarea se face de către terapeut.

Exerciții de stretching:
 Stretching-ul crește flexibilitatea corpului;
 Se execută exerciții moderate pentru a reduce rigiditatea și a crește circulația;
 Manevrele sunt simple și ajută la scăderea tensiunii în articulații și la reducerea
inflamației;
 Un bun exercițiu este flexia trunchiului, cu încercarea de a atinge cu mâinile
degetele de la picioare.
 Unii terapeuți recomandă efectuarea exercițiilor fizice care sunt implicate în gama
Yoga, Tai Chi și Pilates.
Sunt recomandate de asemenea, exercițiile ușoare de gimnastică articulară, exerciții în
apă, înot, masarea regiunilor afectate și presopunctura.

C. Tratamentul chirurgical
Guta este de obicei tratată cu succes prin eliminarea cauzelor predispozante, precum
și prin administrarea tratamentului medicamentos corespunzător. Dacă evoluția bolii a

10
 depășit 10 ani și nu s-a efectuat nici un tartament, este posibil ca acidul uric să se fi
acumulat la nivelul articulațiilor sub forma cristalelor de acid uric (tofi gutoși). Dacă
acești noduli devin dureroși, produc deformarea articulară și tratamentul
medicamentos nu reușește micșorarea lor, este recomandat tratamentul chirurgical de
corectare (excizia chirurgicală a tofilor).

Profilaxie
Deoarece majoritatea persoanelor sunt asimptomatice până la primul atac de gută,
profilaxia gutei are o importanță mai mică.
Sunt recomandate:
-adiminstrarea corectă și regulată a tratamentului specific pentru gută, pentru a
preveni recurențele acesteia;
-scăderea în greutate;
-abordarea unui stil de viață sănătos, cu o dietă corespunzătoare și exercițiu fizic
regulat.

Piramida alimentaţiei sănătoase pentru gută

Explicaţii: Săgeţile în jos înseamnă că factorii respectivi reduc incidenţa  atacurilor de gută,
săgeţile în sus desemnează factorii care cresc frecvenţa și gravitatea atacurilor de gută.

11
 Bibliografie

1. Antoaneta Crețu, Florin Boboc- Kinetoterapia în afecțiuni

reumatice, Editura A.N.E.F.S, București, 2003
2. Antoaneta Crețu – ghid clinic și terapeutic fizical-kinetic în bolile
reumatice, Editura BREN, București, 2003
3. www.sfatulmedicului.ro

12