2.

ELEMENTE PRIVIND CALCULUL ȘI CONSTRUCȚIA

COMPRESOARELOR, VENTILATOARELOR ȘI
SCHIMBĂTOARELOR DE CĂLDURĂ

2.1. Elemente privind calculul și construcția compresorului cu piston cu o singură

treaptă

Compresoarele și ventilatoarele sunt aparate consumatoare de lucru mecanic, în scopul

ridicării energiei potențiale a gazelor sau a vaporilor.
Una din mărimile caracteristice ale compresoarelor și ventilatoarelor este raportul de
comprimare (ε), definit ca raportul dintre presiunea de refulare (pr) și presiunea de aspirație
(pa):

pr
ε= (2.1)
pa
În funcție de raportul de comprimare, aceste aparate poartă denumirea de:
-ventilatoare, dacăε<1,1;
-suflante, dacă ε=(1,1...2,5);
-compresoare, dacă ε>2,5.

Clasificarea compresoarelor se poate face după criteriul:

a) principiul de funcționare; astfel întâlnim compresoare cu:

-piston (volumice alternative);
-volumice rotative:
 cu palete alunecătoare
 elicoidale
 cu rotoare profilate (Roots)
b) mărimea gradului de comprimare (ε), întâlnim:
-compresoare de joasă presiune, ε≤10;
-compresoare de medie presiune, ε=10...100;
-compresoare de înaltă presiune, ε>100.

Clasificarea compresoarelor după principiul de funcționare și construcție este dată în

STAS 7147 sau în tab. 13.1, [42]. Alegerea unui anumit tip de compresor, în condiții de
funcționare date, se poate face în funcție de diferența dintre presiunile de refulare și aspirație
(pr-pa) și debitul volumic la aspirație (V̇ , în m3/h) din fig. 13.1 [42] sau STAS 7147.
Principalele părți componente ale unui compresor cu piston sunt reprezentante în
fig. 2.1. Sub acțiunea mecanismului bielă-manivelă pistonul execută o mișcare alternativă. La
fiecare cursă dublă a pistonului se realizează o diagramă de funcționare completă: aspirație,
comprimare și refulare. Volumul descris de piston în mișcarea sa se numește cilindree și se
determină cu relația:

π d2
V c= S (2.2)
4

6
 Fig. 2.1 – Părțile componente ale compresoarelor cu piston: 1-cilindru; 2-piston; 3,4-
mecanism bielă-manivelă; 5-filtru de aer; 6-conducta de aspirație; 7,8-
supapele de aspirație, respectiv, de refulare; 9-rezervor tampon; 10-
conducta de refulare.

Supapele au o construcție specială (fig. 2.2) și sunt cu acțiune liberă, provocată de

diferența dintre presiunile existente în conducta de aspirație și cilindru (la supapa de
aspirație), respectiv cilindru și conducta de refulare (la supapa de refulare).

Fig. 2.2 – Construcția

supapei compresorului cu
piston:
1-scaunul supapei;
2-clapetă;
3-arcul supapei;
4-limitator de cursă.

Pentru o mai ușoară întelegere a fenomenelor ce se produc în compresorul cu piston cu

o singură treaptă se presupune că în PMI pistonul ajunge până la capacul cilindrului,
obținându-se așa-numitul compresor teoretic. Compresorul la care între pistonul aflat în PMI
și capacul cilindrului rămâne un volum, numit spațiu mort (Vm), poartă denumirea de
compresor tehnic.

2.1.1 Compresorul teoretic cu piston

În funcționarea compresorului teoretic se admit următoarele ipoteze simplificatoare:

− fluidul ce evoluează în cilindru este un gaz perfect;
− nu există frecări între piston și cilindru;
− nu apar pierderi de presiune în procesul de aspirație și refulare;
− compresorul nu prezintă pierderi de gaz prin neetanșeități;
− transformările gazului sunt procese reversibile.

7
 Fig. 2.3 – Diagrama compresorului teoretic

În fig. 2.3 se prezintă diagrama evoluției

presiunii gazului în sistemul de coordonate
p-V pentru compresorul teoretic.
Transformările care compun ciclul teoretic
sunt: comprimare politropică (1-2), când
ambele supape sunt închise; refulare
izobară (2-3); egalizarea presiunilor de
refulare și de admisie prin închiderea
supapei de refulare și deschiderea
supapapei de admisie, în mod
simultan (3-4); admisie izobară (4-1)

Lucrul mecanic consumat de un compresor teoretic cu piston, Lt, este suma lucrurilor
mecanice consumate în cele patru transformări:

Lt =L12+ L23 + L34+ L41 (2.3)

Înlocuind cu expresiile corespunzătoare, rezultă:

p1 V 1 − p2 V 2 n p1 V 1−n p2 V 2
Lt = − p2 V 2 +0+ p1 V 1=
n−1 n−1
n
sau Lt= ( p V −p 2 V 2 ) =n ∙ L12 (2.4)
n−1 1 1

În relațiile precedente „n” reprezintă exponentul politropic de comprimare. Din relația

(2.4) se deduce că lucrul mecanic absorbit de compresorul teoretic, pentru efectuarea unui
ciclu, este de „n” ori mai mare decât lucrul mecanic al fazei de comprimare.
Cunoscând că raportul de comprimare al compresorului este:

pr p2
ε= = ,iar p1 V n1= p2 V n2 (2.5)
p a p1
relația devine:

n−1 n−1
np V p
Lt =n L12= 1 1 1− 2
n−1 p1 [ ()] n
=
n
p V 1−ε
n−1 1 1
( n ) (2.6)

Fig. 2.4 – Transformările posibile ale fazei de comprimare în diagramele p-V și T-s

8
 Ținând seama de panta evoluțiilor adiabată și izotermă (fig. 2.4) se constată că lucrul
mecanic absorbit de compresorul teoretic este minim în cazul comprimării izoterme (n=1). În
această situație relația (2.6) devine:

p1 1
Lt =L12=p 1 V 1 ln = p1 V 1 ln (2.7)
p2 ε

Deci, pentru o funcționare economică a compresorului trebuie realizată o asemenea

răcire încât să preia de la gaz căldura echivalentă lucrului mecanic consumat în procesul de
comprimare.

2.1.2 Compresorul tehnic

Compresorul tehnic este caracterizat de faptul că posedă spațiu mort, determinat de

existența supapelor (Vm).

Fig. 2.5 – Diagrama teoretică de Fig. 2.6 – Influența raportului de comprimare

funcționare a compresorului tehnic asupra volumului aspirat de un compresor

Deoarece volumul aspirat de compresor este mai mic decât cilindreea compresorului
(Va<Vc), debitul compresorului tehnic este mai mic decât al compresorului teoretic.
Lucrul mecanic consumat de compresorul tehnic se poate considera ca diferența de
lucru mecanic dintre două compresoare teoretice cu același raport de comprimare:

Lt =L12ab 1−L43 ab 4 (2.8)

n−1 n−1 n −1
Lt =
n (
p V ∙ 1−ε
n−1 1 1
n )− n−1
n
p V ( 1−ε )=
4 4
n
n−1
p ( V −V ) (1−ε )
n
1 1 4
n

Deci

9
 n−1
Lt =
n (
p V ∙ 1−ε
n−1 1 a
n ) (2.9)

Relațiile (2.8) și (2.9) sunt valabile în ipoteza că evoluțiile 1-2 și 3-4 (vezi fig. 2.5) se
fac cu același exponent politropic „n”.
Pentru analiza compresorului tehnic este necesar să definim urmatorii doi parametri
caracteristici:
Vm
 m= – spațiul mort relativ; m=0,05...0,10 (2.10)
Vc
Va
 μ= – coeficientul de umplere (arată influența spațiului mort asupra debitului)(2.11)
Vc

Pentru a determina raportul de comprimare (εmax) si presiunea de refulare maximă

(prmax) ce pot pot fi atinse de un compresor cu un piston cu o singură treaptă se face observația,
dedusă din fig. 2.6, că prin creșterea raportului de comprimare, deci și a presiunii de refulare –
de la p2 la p2’ – volumul aspirat de un compresor Va scade la valorile Va’, respectiv Va’’. La
limită, ε = εmax și p = prmax , dacă Va=0. Ținând cont de expresia (2.11) condiția de realizare
pentru εmax și prmax devine:

Va
µ= =0 (2.12)
Vc

În scopul stabilirii relațiilor pentru calculul lui εmax și prmax, se scrie egalitatea:

Va=V1-V4=(Vm+Vc)-V4=mVc+Vc-V4 (2.13)

Împărțind termenii egalității (2.13) cu Vc se obține:

Va V4
µ= =m+1−µ= (2.14)
Vc Vc

Punând condiția (2.12), relația (2.14) devine:

V4
V4 m+1− =0; V4
m+1− =0 ; Vm m+1− ∙ m=0 (2.15)
Vc V3
m
Din ecuația politropei 3-4 se poate scrie:
1
V4 p 3 1n
V3
=
p4( ) =ε max n (2.16)

Introducând (2.16) în (2.15) se obține:

1
m+1−m ∙ ε max n =0 (2.17)

1 n 1 n
De unde ε max=(1+ ) și prmax =p a ∙(1+ ) (2.18)
m m

10
 De exemplu, pentru m=0,1 la o comprimare adiabatică a aerului n=k=1,4 și p a=1 bar,
raportul de comprimare maxim și presiunea de refulare maximă ce se poate realiza într-un
compresor cu piston, cu o singură treaptă de comprimare, au valorile εmax = 28,7 și
prmax=28,7bar. În realitate, presiunea de refulare maximă se limitează la valori de 4..5 bari din
motive de încălzire a uleiului de ungere.

Astfel pentru o comprimare adibatică data de:

pr p2
= =¿ (2.19)
p a p1

în care T2max se alege în funcţie de lubrifiantul folosit (pentru ulei T2max≅433K (160˚C) şi
admiţând T1=283K (10˚C) se obţine εmax=4,04. Dacă pa= 1 bar, presiunea maximă admisibilă
la refulare este prmax = 4,04 bar.

2.1.3 Diagrama reală a compresorului tehnic

Diagrama reală a unui compresor (evoluţiile reale ale gazului în cilindru) se obţine cu
un aparat numit “indicator”, din care cauză poartă denumirea diagramă indicată. Forma ei
diferă de diagrama teoretică (vezi fig. 2.7).

Fig. 2.7. Diagrama reală (indicată) a compresorului

La începutul aspiraţiei şi a refulării se produce o pierdere de presiune (Δp amax şi Δprmax)

datorită fenomenului de laminare, deoarece supapele nu se deschid instantaneu. În continuare

11
aceste pierderi se micşorează, dar nu se anulează, din cauza rezistenţelor gazodinamice
existente pe traseul de aspiraţie şi de refulare.
Comprimarea şi destinderea nu sunt transformări reversibile, exponentul politropic
variază în raport cu intensitatea schimbului de căldură al gazului cu pereţii cilindrului. Astfel,
la începutul comprimării gazul, fiind mai rece decât cilindrul, primeşte căldură de la acesta
(n>k), ca la sfârşitul comprimării fenomenul sa nu se producă invers (n<k). Acelaşi fenomen
de modificare continuă a lui n se observă şi în cursul destinderii 3-4.
Toate acestea conduc la mărirea suprafeţei închisă de diagramă reală faţă de cea
teoretică, astfel că lucrul mecanic necesar antrenării compresorului este si el mai mare.
2.1.4 Calculul debitului compresorului cu piston

Debitul teoretic al compresorului Vͦc, are expresia:

Vͦc= nr∙Vc [m3/min] (2.20)

în care nr este turaţia compresorului, în rot/min; Vc – volumul corespunzător cursei S a

pistonului, în mm3;

Debitul efectiv al compresorului, Vͦe, este:

Vͦe=λ∙ Vͦc [m3/min] (2.21)

unde λ este un coeficient de debit al compresorului, care depinde de o serie de factori:

λ=0,65...0,85.

Debitul efectiv se mai poate calcula cu relaţiile:

2
π ∙d
Vͦe= nr∙ λ ∙Vc= nr∙ λ ∙ A p ∙ S=30 ∙ λ ∙ A p ∙ v mp =30∙ λ ∙ ∙ v mp (2.22)
4

în care Ap este aria capului pistonului;

S ∙ nr
Vmp= ;
30
S – cursa pistonului;
Vmp= viteza medie a pistonului; Vmp=(2...5,5) m/s;
d – diametrul pistonului.

Coeficientul de debit al compresorului, λ, se poate calcula cu expresia:

4
λ=λ1∙λ2∙λ3∙λ4=∏ λi (2.23)
i=1

în care λ1 este un coeficient de umplere ce ţine seama de existenţa spaţiului mort (vezi relaţia
2.11).

V a Sa
λ1=µ= = =1−m∙ ¿ (2.24)
Vc S

12
 λ2 – coeficient de reducere ce ţine seama de laminarea gazului (aspiraţia reală a aerului
se face la presiune mai mică, pa’, decât cea teoretică pa – vezi fig 2.7)

p a’
λ2= (2.25)
pa

Valorile pa’ şi pa se pot citi din diagrama indicată a compresorului (fig. 2.7)
λ3 – este un coeficient de încălzire, care ţine seama de faptul că procesul de
comprimare începe la temperatura T1 şi nu la temperatura TI:

TI
λ3= (2.26)
T1

Fig 2.8. Variaţia coeficientului λ3 în funcţie de valoarea raportului de comprimare ε

Valoarea coeficientului λ3 nu se poate stabili cu ajutorul diagramei indicată. Variaţia

valorilor în funcţie de raportul de comprimare ε şi de exponentul politropic, este redată în
fig.2.8.

λ4 – coeficient de eficacitate a aspiraţiei. Acest coeficient ţine seama de

neetanşeităţile sistemului şi se stabileşte experimental.

2.1.5 Puterea şi randamentul sistemului compresor – agregat de acţionare

Fig. 2.9 – Schema bloc a sistemului de acţionare (SA) a compresorului şi a pierderilor în

transmisie

13
 Notaţiile care intervin în fig. 2.9 sunt următoarele:
– Ptr – puterea dezvoltată de agregatul de acţionare (motor);
– Pa – puterea necesară antrenării compresorului;
– Pi – puterea absorbită pentru realizarea ciclului real al compresorului tehnic (puterea
indicată);
– Piz – puterea necesară antrenării compresorului în ipoteza comprimării și destinderii
izoterme;
– ηtr – randamentul transmisiei, care caracterizează pierderea de lucru mecanic de la
motor la arborele de antrenare;
– ηm – randamentul mecanic al compresorului, care ia în considerare frecările din
mecanismul motor, din lagăre, etc. (ηm=0,80...0,95);
– ηiz – randamentul izotermic, care ține seama de faptul că procesele reale de
comprimare și destindere sunt politropice și nu izoterme.
Randamentul compresorului cu piston :

ηi = ηm∙ηiz (2.27)
ηi - randamentul indicat:
Pa
ηi =
Pi
(2.28)
ηtot - randamentul total:
Pu
ηtot= =¿ ηi ∙ηm (2.29)
Pa

Lucrul mecanic consumat de compresor este minim în cazul ideal al

comprimării și destinderii izoterme (Liz). Puterea teoretică necesară antrenării
compresorului este:

Liz daNm
Piz=
60 r
∙n [s ]
(2.30)

Lucrul mecanic indicat (Li) îi corespunde puterea indicată:

Li daNm L ∙n L ∙n
Pi=
60
∙ nr [ s ]
= i r [ cp ] = i r [ kw ]
60 ∙ 75 60 ∙ 102
(2.31)

Puterea absorbită de compresor, Pa, masurată la cupla acestuia, este mai mare
decât puterea indicată, Pi, deoarece se mai consumă energie pentru învingerea
frecărilor (în lagăre, mecanismul de antrenare, etc.) și pentru antrenarea instalațiilor
auxiliare.
Puterea utilă, Pu, reprezintă energia cedată gazului de către mecanismul motor,
în procesul de comprimare de la starea inițială la starea finală, în unitatea de timp:

Ve
Pu= ∙ ( pr − pa ) =Vͦ e ∙ ( pr −p a ) [ kJ ] (2.32)
τ

Puterea necesară motorului de antrenare se poate calcula cu relația:

14
 k ∙ Pu Vͦ e ∙ ( p r− p a )
Pm= =k ∙ [W]
ηtr ηtr
(2.33)

unde k este un coefficient de rezervă de putere: k=1,1…1,3.

Puterea motorului de antrenare se mai poate calcula și în funcție de L i și Liz
astfel:

Li nr Liz n r
Pm=k∙ =k ∙ [W ] (2.34)
60 ∙ ηm ∙ ηtr 60∙ ηm∙ ηtr ∙ ηiz

Se precizează că relațiile (2.32), (2.33) și (2.34) sunt general valabile pentru

toate tipurile de compresoare si ventilatoare.

2.1.6. Caracteristicile compresoarelor cu piston

Fig. 2.10 Caracteristica de debit Fig. 2.11 Caracteristica de putere

consumată

Caracteristica de debit (fig 2.10) reprezintă dependența debitului efectiv, Vͦe, în

funcție de turația de antrenare a compresorului, pentru diverse presiuni de refulare, pr.
Caracteristica de putere consumată (figura 2.11), reprezintă dependența puterii
de antrenare, Pa, în funcție de turația de antrenare a compresorului, pentru diverse
presiuni de refulare.
Pentru o turație constantă, se poate reprezenta variația debitului efectiv și a
puterii consumate în funcție de presiunea de refulare (fig. 2.12)

15
Fig. 2.12. – Caracteristica de debit și de putere consumată a unui compresor

16