NANISMUL HIPOFIZAR

Definitie: Nanismul sau nedezvoltarea staturală este de obicei consecinţa secreţiei

insuficiente de hormon somatotrop.
Etiologie: Nanismul hipofizar se datorează deficienței hormonului de creștere care este
secretat, în mod normal, la nivelul glandei hipofize aflată sub control hipotalamic. Aceste
două structuri-hipofiza și hipotalamusul, sunt localizate la în interiorul cutiei craniene,
controlează secreția hormonală a organismului și pot fi perturbate de o serie de factori
precum:
-factori genetici
-defecte congenitale (aplazia/ hipoplazia hipofizei, displazii de linie mediană)
-tumori cerebrale (cea mai frecventă la copii și tineri fiind craniofaringiomul)
-infecții localizate la nivelul sistemului nervos central (TBC, sifilis)
-traumatisme cranio-cerebrale
-encefalopatie hipoxică neonatală
Simptomatologie:: în general, copiii cu nanism au o greutate normală la naştere. După vârsta
de 1 an, creşterea încetineşte, copilul rămânând mereu în urma celor de aceeaşi vârstă.
înălţimea definitivă nu depăşeşte 1,20 sau1,50 m. Diferitele segmente ale corpului se dezvoltă
armonios, proporţional. Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia este gracilitatea acestora.
Capul este mic; la fel şi extremităţile (acromicrie). Expresia feţei este juvenilă. Nanicii par
totdeauna mai tineri decât sunt în realitate. Tegumentele sunt fine, palide. Nu rareori apar
fenomene de îmbătrânire precoce a tegumentelor. Inteligenţa este cel mai des normală, dar
comportamentul rămâne pueril.
Investigatii: Diagnosticul de nanism hipofizar aparține medicului endocrinolog care va lua în
considerare semnele și simptomele, va nota pe un grafic datele legate de creșterea în înălțime
și greutate și va determina concentrațiile factorului 1 de creștere insulin-like (IGF-1) care
reflectă activitatea GH deoarece acesta prezintă fluctuații și este dificil de interpretat. Se vor
folosi și teste de stimulare a GH cum sunt testul de toleranță la glucoză, arginină sau testul de
toleranță la efortul fizic. Diagnosticul presupune și efectuarea unei radiografii de pumn
pentru aprecierea maturării scheletale. Se vor căuta și eventuale anomalii la nivelul
hipotalamusului și hipofizei prin efectuarea unei investigații imagistice de tipul RMN-ului
sau CT-ului.
Tratament: între mijloacele terapeutice, locul principal îl deţine hormonul de creştere, dar
cum acesta se procură greu şi este scump, în practica medicală se aplică tratamentul cu
hormoni periferici (insulina, extracte tiroidiene - Tiroxină sau Tiroton - şi hormoni steroizi
anabolici). Dacă nanismul este însoţit de infantilism sexual, se adaugă tratament cu hormoni
sexuali - estrogeni şi Progesteron la fete şi Testosteron la băieţi. Testosteronul şi derivaţii săi
au avantajul că stimulează anabolismul proteic, dezvoltă musculatura şi statura. Trebuie
totuşi administraţi cu prudenţă la copii, deoarece au afect virilizant.