Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept
Catedra de Drept Procesual Penal și Criminologie

RAPORT

” Esența și posibilitățile Expertizei

Psihologice”

Elaborat: Daniela CEBOTARI, masterandă gr.IV,

anul I,ciclul II.
Conducător științific: Mihai Gheorghiță
Doctor habilitat,
Profesor universitar
 CHIȘINĂU,2014
CUPRINS:

1. Constituirea şi afirmarea expertizei psihologice ;

2. Notiuni generale despre EP in procedura penală şi civilă:
obiecte şi obiective, importanţă ;
3. Organizarea expertizei psihologic-judiciare in procesul penal;
4. Bibliografie .
 “Efectuarea expertizei psihologic-judiciare este o verigă
care asigură stabilirea circumstanţelor de importanţă juridică
cu conţinut obiectiv, in baza cărora poate fi realizată
o calificare corectă a evenimentului juridic,
deci şi respectarea dreptului subiectului.
T.V. Sachnova, Osnovy sudebno-psichologiceskoj
expertizy po grazdanskim delam, 1997”.

1. Constituirea şi afirmarea expertizei psihologice

Expertiza psihologic-judiciară actualmente are statut de domeniu
aplicat autonom al psihologiei in general şi al psihologiei judiciare in
particular. In dezvoltarea acestui institut juridic pot fi remarcate citeva
perioade.
Prima jumătate a secolului XIX. Deşi psihologia incă nu avea statut de
domeniu ştiinţific, tendinţa de aplicare practică a cunoştinţelor despre
sistemul psihic uman incepuse să se afirme. C. Lavater (1751-1801)
elaborează teoria despre fizionomie (fiziognomica), incercind să explice
dependenţa dintre calităţile exteriorului şi cele interne. Tot in aceeaşi
perioadă apare şi un curent psihologic de stabilire a caracterului şi
trăsăturilor de personalitate pe baza reliefului exterior al craniului -
frenologia. Iniţial această teorie a fost promovată de Fr. J. Gall (1758-1828),
care a elaborat o hartă a creierului, indicind zonele şi funcţiile lor.
După părerea lui Gall, deoarece dezoltarea scoarţei cerebrale şi a
creierului influenţează forma craniului, cercetarea celui din urmă ar putea să
ofere date despre aptitudinile individului uman. La această teorie a aderat
mai tirziu şi C. Lombroso, care a emis ideea despre decodificarea calităţilor
psihice dezoltate sau atrofiate după forma craniului. Teoria frenologică s-a
bucurat de popularitate in prima jumătate a secolului XIX. Tot de această
perioadă ţin incercările de diagnosticare a comportamentului infractorului
prin aplicarea metodei observaţiei. Prin inregistrarea şi decidificarea
mimicii, gesturilor, altor conduite expresive, manifestate de către inculpat in
timpul dezbaterilor judecătoreşti, psihologii cercetau schimbările pe care le
produc acţiunile din timpul judecăţii in comportamentul subiectului şi
explicau semnificaţia lor. Aşadar, primele investigaţii practice au avut drept
scop şi studiul personalităţii infractoriale, reliefind un inceput al expertizei
psihologic-judiciare.
In cea de a doua jumătate a secolului XIX - inceputul secolului XX
are loc dezvoltarea şi afirmarea psihologiei in calitate de ştiinţă autonomă.
Sint realizate un şir de cercetări empirice care pot fi considerate pe drept
cuvint expertize psihologice ale fenomenului criminalităţii, ale mărturiei,
victimei. Ele sint legate de numele lui A. Binet, W. Stern, C. Marbe. Cel din
urmă se referă şi la utilizarea expertizei psihologic judiciare in procesul
civil. In Rusia V. M. Bechterev crează in 1902 la Sankt Peterburg Institutul
de Psihoneurologie, unde pentru prima dată se ţine un curs de expertiză
psihologic-judiciară, este studiată experienţa cercetătorilor din alte ţări in
acest domeniu. Pe parcursul secolului XX expertiza psihologic-judiciară s-a
afirmat in ţările lumii.
In Uniunea Sovietică expertiza psihologic-judiciară a avut o soartă
tragică. Din cauze obiective: sporire neintemeiată a competenţelor
expertului-psiholog, pină la momentul că acesta işi asuma dreptul de a
decide asupra invinuirii sau a caracterului depoziţiilor; dar şi subiective -
negarea unui şir de discipline ştiinţifice şi etichetarea lor cu calificativul
“burgheze”, expertiza psihologic-judiciari este interzisă. Acest institut este
revigorat doar in 1968.
Astăzi expertiza psihologic-judiciară are un statut inalt in procesul
penal şi civil in majoritatea ţărilor din lume. Ea şi-a format cadrul său
conceptual, metodologic, a adaptat metodele psihologice cerinţelor cercetării
juridice. Concluziile expertului-psiholog sint recunoscute in calitate de
probe. In diverse state din lume, Austria, Cehia, Germania, Polonia,
Slovacia, Suedia, Ungaria, expertiza psihologic-judiciară se realizează nu
numai in procesul penal, ci şi in cel civil. Expertiza este aplicată in judecarea
litigiilor cu diverse subiecte: declararea capacităţii de exerciţiu limitate sau a
incapacităţii totale, adoptarea infierii, litigiile provocate de transmiterea
dreptului de proprietate sau mai larg, de certificarea greşită a unor
documente de transmitere şi altele.
In Republica Moldova expertiza psihologic-judiciară nu se bucură
incă de popularitate. Cauzele sint diverse, constind atit in lipsa unor
laboratoare specializate şi birouri, unde ar putea fi solicitaţi experţii-
psihologi, cit şi in cunoştinţele psihologice limitate ale specialiştilor din
organele de anchetă şi a judecătorilor. Sperăm că aceste dificultăţi de
moment vor fi depăşite, pentru ca utilizarea expertizei psihologic-judiciare
să devină o necesitate şi o cerinţă a efectuării justiţiei.
2. Notiuni generale despre EP in procedura penală şi civilă: obiecte şi
obiective, importanţă

Noţiunea de expertiză psihologic-judiciară nu este prevăzută in

legislaţia procesual-penală şi procesual-civilă. Ea este o parte componentă a
unei noţiuni mai largi, cea de expertiză judiciară. In literatură această
noţiune cunoaşte mai multe accepţiuni:
1. cercetare specială;
2. acţiune procesuală.
Realizarea expertizei judiciare este reglamentată de legislaţia cu
privire la procedura penală.
“Articolul 142. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei
1) Expertiza se dispune in cazurile in care pentru constatarea circumstanţelor
ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sint necesare
cunoştinţe speciale in domeniul ştiinţei,tehnicii, artei sau meşteşugului.
Posedarea unor asemenea cunoştinţe speciale de către persoana care
efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea
dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de
către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, precum şi
din oficiu de către organul de urmărire penală.
2) Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sint in drept să inainteze
cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care,
in opinia lor, vor putea fi utilizate in apărarea intereselor lor. Raportul
expertului care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului
de urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale și urmează a fi
apreciată o dată cu alte probe.
3) In calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă
cunoştinţe necesare pentru a prezenta concluzii referitoare la circumstanţele
apărute in legătură cu cauza penală şi pot avea importanţă probatorie pentru
cauza penală. Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru
a participa la efectuarea expertizei”.
“Articolul 144. Procedura dispunerii expertizei
1) Considerind că este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire
penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecată, prin incheiere, dispune
efectuarea expertizei. In ordonanţă sau in incheiere se indică: cine a iniţiat
numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele,
documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cind şi in
ce imprejurări au fost descoperite şi ridicate; intrebările formulate
expertului; denumirea instituţiei de expertiză, numele şi prenumele persoanei
căreia i se pune in sarcină efectuarea expertizei.
2) Ordonanţa sau incheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru
instituţia sau persoana abilitată să efectueze expertize.
3) La efectuarea expertizei din iniţiativă şi pe contul propriu al părţilor,
expertului i se remite lista intrebărilor, obiectele şi materialele de care
dispun părţile sau sint prezentate, la cererea lor, de către organul de urmărire
penală. Despre aceasta se intocmeşte un proces-verbal”.
Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului unei
erori judiciare in calificarea acţiunilor subiectului, a comportamentului
impus de o situaţie afectiv tensionată, de neconştientizarea motivului şi
caracterului acţiunilor săvarşite.
Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este de a ajuta
organele de judecată şi de urmărire penală in cercetarea,problemelor
specifice cu conţinut psihologic importante pentru rezolvarea cazurilor
penale şi civile; de a obţine informaţii obiective, aprecieri nepărtinitoare şi
principiale, importante pentru analiza situaţiei.Competenţele expertizei
psihologice judiciare sunt următoarele:
1. Stabilirea particularităţilor psihologice individuale ale persoanelor
participante la procesul penal (inculpat, victimă, martor) care ar fi putut să
influenţeze esenţial comportamentul lor intr-o situaţie extremală sau
psihotraumatizantă;
2. Nivelul dezvoltării intelectuale;
3. Prezența anumitor stări psihofiziologice (anxietate, sugestibilitate inaltă,
impulsivitate etc.) care pot influenţa considerabil comportamentul şi
mărturiile depuse;
4. Diagnosticul stărilor de tensiune psihică nepatologică (anxietate, fobie,
stres, afect etc.), care au cauzat comiterea crimei, comportamentul inadecvat
manifestat in situaţii extreme etc.
5. Evaluarea sferei motivaţionale a personalităţii, a tendinţelor care au
stimulat săvarşirea faptelor criminale.
6. Evaluarea capacităţii subiectului de a conştientiza importanţa acţiunilor
proprii şi de a le controla (in special, in cazul minorilor inculpaţi şi al
persoanelor cu semne de retard mental);
7. Evaluarea capacităţii victimelor, martorilor de a percepe corect
circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii corecte (pe
dosare penale şi civile).
Obiectivitatea cercetărilor efectuate şi a concluziilor formulate de
către psiholog este asigurată de aplicarea metodologiei ştiinţifice adecvate, a
metodelor şi tehnicilor de lucru elaborate şi standardizate conform unor
cerinţe exacte şi bine definite.
 Obiectul oricărei expertize judiciare prevede circumstanţele şi
conduitele cu pondere pentru anchetă şi judecată, care pot fi reconstituite in
baza utilizării unor cunoştinţe şi metode specifice. Din aceste considerente
Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă prevăd utilizarea in
calitate de expert a oricărei persoane, care posedă cunoştinţe suficiente
pentru a prezenta concluzii in chestiunile dintr-un domeniu special, ce apar
in legătură cu cauza penală sau pricina civilă.
Obiectul EPJ inglobă cadrul de factori care au influenţat sistemul
psihic al persoanei caracterizate prin normativitate psihică, au condiţionat
reflexe şi conduite neadecvate in momentul cu pondere pentru anchetă şi
judecată, stabiliţi in conformitate cu virsta, calităţile emotive, trăsăturile de
personalitate.Indicatori ai unui asemenea comportament pot fi:
1. Comportamentul caracterizat prin reacţii neadecvate la influenţele
mediului, marcat de dezechilibru emoţional - de agresivitate şi
violenţă, fixaj al conduitelor, motricitate dezordonată, inclusiv cu
caracter verbal, ingustare a cogniţiei (percepţiei, atenţiei), deteriorare
a conştientizării logice a realităţii;
2. Semnalmentele unei insuficienţe intelectuale, exprimate in discrepanţa
dintre motivve, orientări,mijloace de realizare şi scopuri, condiţii
obiective;
3. hipertrofia trebuinţelor primare (sexuale, de plăcere);
4. primitivismul in acţiuni, gindire, exprimare comportamental-
expresivă, inclusiv verbală, atitudinea indiferentă faţă de rezultatele
anchetei preliminare şi ale dezbaterilor judiciare sau, in unele cazuri,
conduite de bravadă, tendinţe demonstrative, lipsă de sinceritate;
 5. incoerența in conţinutul mărturiilor, dorinţa manifestată de
demonstrare a competenţei sau sugestibilitatea şi dependenţa de
opiniile expuse de alte persoane;
6. comportamentul care denotă orientări sexuale perverse;
7. lipsa de logică in comportament, conduite demonstrative, faptul
sustragerii unor lucruri lipsă de preţ şi indiferenţa faţă de altele - mai
valoroase şi mai accesibile;
8. calități somatice neobiţnuite - asimetria craniului sau a unor părţi ale
corpului, infantilismul in exterior şi in manifestări, dereglările
mnezice, expresive şi motorii.
Impreună cu expertul-psihiatru poate fi diagnosticată şi starea psihică a
persoanei afectate de o anumită patologie psihică. Este cazul unei expertize
complexe.
Obiectul este intocmit de ofiţerul de urmărire penală, procuror sau
instanţa de judecată şi reflectat documentar in ordonanţa de dispunere de
expertiză. Totodată, obiectul EPJ este echivalent surselor de căpătare a
probelor in procesul penal sau a dovezilor in procesul civil. De aceea putem
distinge in calitate de obiect:
1. Sbiectul uman cercetat (bănuitul, inculpatul sau invinuitul, victima,
martorul, reclamantul, piritul);
2. Informația despre starea sănătăţii psihice a acestui subiect şi, in general,
despre sistemul psihic şi comportamentul lui, reieşită din diverse surse
procedurale: mărturii, concluzii ale altor specialişti (medic, psihiatru
etc), istorii ale patologiilor de diverse configuraţii, caracteristici de la
locul de trai şi muncă, descrieri ale unor proceduri penale, rezultate ale
realizării unor cercetări cu utilizarea metodelor specifice;
 3. Materialele din arhiva personală a persoanei cercetate: scrisori, note,
jurnale intime, desene etc.
Aceste surse sunt cercetate in conformitate cu alte circumstanţe: de mediu,
persoane cu care a venit subiectul investigaţiei in contact, situaţii.
Investigaţia lor realizează un obiectiv distinct – identificarea circumstanţelor
dezvoltării psihice, a situaţiilor care au determinat comportamentul, a
condiţiilor şi factorilor ce au stat la baza conduitelor neadecvate.
Alte două grupe de circumstanţe determină incă un şir de obiectivele,
spre care se orientează EPJ:
1 .Starea psihică deosebită a subiectului cercetat promovează
in calitate de obiectiv calificarea ei, stabilirea gravităţii
afectării cu caracter patologic sau nepatologic, a factorilor
care au provocat-o;
2 Inflența perturbărilor psihice asupra comportamentului
invinuitului, victimei, martorului, reclamantului, piritului,
manifestat in momentul infracţiunii, in procesul cercetării
penale, al dezbaterilor judiciare solicită aprecierea forţei şi a
calităţilor fenomenelor psihice cu carater distorsionant.
Aceste obiective determină obiectivul (scopul) principal al EPJ -
aprecierea prin aplicarea unor cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice a stării
de responsabilitate a persoanei cercetate, sau, in altă formulare, a capacităţii
ei de a conştientiza actele sale, de a prevedea consecinţele lor şi de a le dirija
in momentul comiterii infracţiunii, in cadrul cercetării penale şi anchetei
preliminare sau a şedinţei de judecată, fapt care-i oferă EPJ caracterul de
metodă juridică folosită pentru stabilirea adevărului in procesul penal sau
civil.
 Din considerentele expuse mai sus reiese următoarea concluzie:
expertiza psihologic-judiciară are un caracter complex, realizarea ei fiind
dificilă şi necesitind cunoştinţe ample despre evenimentul şi subiectul
cercetării.
In calitate de obligaţie a organului de urmărire penală se prezintă
depistarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea infracţiunii.
Se prezintă ca deosebit de dificilă identificarea cauzelor şi condiţiilor
psihologice, in primul rind, deoarece frecvent acestea nu sint conştientizate
pe deplin nici de personajele dramei judiciare (invinuit, martor şi victimă),
fapt care duce la relatarea unor motive cu caracter social-plauzibil, iar in al
doilea, competenţa in domeniul psihologiei a agenţilor judiciari este
insuficientă pentru a clarifica asemenea chestiuni complicate. Importanţa
EPJ in rezolvarea acestei dileme este evidentă.
Psihologul poate realiza un portret deplin al personalităţii invinuitului,
depistind motivaţia comportamentului infracţional şi al martorului, in raport
cu cel din urmă stabilind caracterul erorilor mărturiei, al părţii vătămate,
determinind rolul ei in structura infracţiunii. Asemenea portrete psihologice
in unele ţări, precum Franţa, Germania, SUA, au devenit o parte componentă
a dosarului penal.
Expertiza contribuie la diminuarea posibilităţii unei erori judiciare in
calificarea acţiunilor delincvente ale minorilor, a comportamentului impus
de situaţiile afectiv-tensionante sau manifestat fără conştientizarea deplină a
motivului. Cercetarea calităţilor individual-psihologice care se impletesc in
componenţa infracţiunii - determinate de virstă, sex, influenţele sociale,
particularităţile proceselor psihice,etc. - fără o implicare a expertului-
psiholog nu pot oferi materialul, necesar unei cercetări productive.
 Concluziile EPJ pot crea premize favorabile pentru formarea
convingerii intime a judecătorului, care prin sentinţă urmăreşte ati
pedepsirea legală şi intemeiată a infractorului, cit şi determinarea
caracterului educativ al măsurilor de pedeapsă, iar in judecarea pricinilor
civile - darea unei hotăriri legale şi intemeiate.
Cu toate acestea, sint neintemeiate incercările de a lărgi cadrul
competenţei şi posibilităţilor EPJ determinate de capacităţile ştiinţei
psihologice contemporane. EPJ, realizind cercetarea personalităţii, se
conduce de metodologia ştiinţifică şi cele mai valide metode, adecvate
obiectivului cercetării. Concluziile expertului nu sint, insă, obligatorii pentru
anchetator, procuror şi instanţa de judecată, ele putind fi respinse in cazul
unor motive de neincredere in competenţa şi obiectivitatea celui care a
realizat cercetarea.
Tipurile de expertiză psihologică judiciară
1.Expertiza personală şi de comisie. Cea dintai este realizată de către
un specialist in domeniu, iar cea de-a doua - de ciţiva specialişti dintr-un
anumit domeniu.
2.Expertiza de bază şi suplimentară. Expertiza de bază este cea
ordonată pentru explicarea intrebărilor inaintate in faţa specialistului.
Expetiza suplimentară este ordonată in cazul cand concluziile expertizei de
bază sunt incomplete, neclare sau in cazul cand apar dubii vis-a-vis de
justeţea concluziilor formulate.
3.Expertiza primară şi repetată. Expertiza primară este cea realizată
prima, in contextul dosarului, şi subiectului respectiv. Expertiza repetată se
promovează de cateva ori in cazul atitudinii rezervate faţă de concluziile
formulate anterior. Deosebirile principale intre expertiza suplimentară şi
cea repetată:
 * Expertiza suplimentară rezolvă problemele rămase in suspensie la
experiza anterioară şi poate fi efectuată fie de acelaşi expert, fie de altul;
* Expertiza repetată explică incă o dată aspectele deja cercetate şi poate fi
efectuată fie de către un alt expert sau de un grup de experţi.
4.Expertiza monospecializată şi complexă. Cea dintai este realizată de un
anumit tip de specialişti, iar expertiza complexă este efectuată de un grup
din diferiţi specialişti (de exemplu, un medic şi un psiholog).
Expertiza psihologiă judiciară se efectuează in baza ordonanţei intocmite
de anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată, care decid şi
asupra componenţei ei.
Cerinţele faţă de intrebările adresate psihologului expert:
• E necesar ca intrebările să nu depăşească limitele competenţei
profesionale a expertului;
• Întrebările nu trebuie să conţină aspecte de drept (referitoare la
componenţa crimei, vinovăţia subiectului, aceste probleme fiind de resortul
instanţei de judecată);
• Formulările trebuie să fie explicite, concrete, laconice şi să se
succeadă in consecutivitate,logică.
Drepturile şi obligaţiile expertului sunt reglementate de Codul de
Procedură Penală al Republicii Moldova.

3. Organizarea expertizei psihologic-judiciare in procesul penal

Ordonarea expertizei ţine de anumite condiţii:
a). necesitatea unor cunoştinţe speciale din domeniul psihologiei in
vederea adunării probelor pentru desfăşurarea rezultativă a cercetării penale;
b). excluderea problemelor care intră in competenţa doar a organelor
judiciare şi a celor ce nu ţin de domeniul special al psihologiei;
 c). posibilitatea reală de realizare a unei cercetări specializate a
aspectelor psihologice - de utilizare a cunoştinţelor unui expert competent in
cercul de probleme (specialist in domeniu, cu studii superioare), rezolvarea
cărora poate oferi probe convingătoare, caracterizat prin posedarea de
cunoştinţe teoretice şi experienţa personală, de folosire in caz de necesitate a
tehnicilor şi instrumentelor speciale de diagnosticare.
Reieşind din competenţa psihologului-expert şi ţinind cont de
obiectivele şi obiectele cercetării psihologic-judiciare in cadrul procesului
penal putem desemna următoarele probleme care se impun activităţii date:
1. Calificarea stării psihice a bănuitului, invinuitului inculpatului,
victimei sau martorului, determinarea particularităţilor specifice, tipului şi
gravităţii anumitor stări psihice nepatologice cu caracter pertirbatoriu, a
manifestărilor lor in structura comportamentului individului cercetat,
stabilirea corelaţiei dintre normal şi anormal, a posibilităţilor de compensare,
adaptare, reflectare in momentele critice.
2. Determinarea calităţilor psihice constante: a proceselor, insuşirilor
dinamice, tipului şi particularităţilor reacţiilor afective pe parcursul
evenimentului infracţiunii, a caracterului anomaliilor şi accentuărilor, a
naturii şi gradului dezvoltării psihice şi a reţinerilor in dezvoltarea psihică.
3. Definirea influenţelor trăsăturilor de personalitate şi stărilor psihice
individuale asupra reflectării ambianţei, a reacţiilor in raport cu aceasta şi
capacităţii de dirijare a conduitelor in situaţii specifice.
4. Diagnosticarea capacităţii/incapacităţii minorilor infractori cu
anumite reţineri in dezvoltarea psihică (mintală) de reflectare şi apreciere a
acţiunilor proprii şi de dirijare a comportamentului;
 5. Determinarea capacităţilor senzorial-perceptive şi cognitiv-logice
ale victimei şi martorului in scopul aprecierii corectitudinii mărturiei şi
caracterului erorilor.
6. Aprecierea capacităţii minorilor sau ale altor victime ale violului
sexual, de evaluare corectă a caracterului şi semnificaţiei acţiunilor
violatorului, de reacţie adecvată de apărare, opunere de rezistenţă.
7. Cercetarea cazurilor de suicid: a perioadei care a precedat decizia,
a stărilor psihice care au condiţionat-o, cauzelor psihologice ale
comportamentului suicidal.
Efectuarea expertizei este precedată de ordonanţa instanţei judiciare,
care decide şi asupra componenţei ei. Constatind necesitatea efectuării unei
expertize, anchetatorul penal intocmeşte o ordonanţă in acest sens in care
arată: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea instituţiei care
urmează s-o efectueze sau numele şi prenumele expertului, intrebările asupra
cărora trebuie prezentate concluzii, lista de documente şi obiecte ce urmează
să fie puse la dispoziţia expertului.
Drepturile şi obligaţiile expertului sint reglamentate de Codul de
Procedură Penală.
Expertul este obligat să se infăţişeze la chemarea persoanei care
realizează cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului sau
instanţei de judecată, pentru a prezenta concluzii obiective cu privire
la intrebările ce i se pun. Dacă intrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor
de specialitate ale expertului, sau dacă materialele puse la dispoziţie nu sunt
suficiente pentru prezentarea concluziilor, expertul comunică in scris
organului care a dispus expertiza că nu poate prezenta concluzii. Expertul
are dreptul:
1). să cerceteze materialele din dosar in legătură cu obiectul expertizei;
2). să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare, necesare pentru
prezentarea concluziilor.
3). să participe, cu aprobarea persoanei care realizează cercetarea penală, a
anchetatorului penal sau procurorului, la interogatorii sau audieri şi la alte
acte de urmărire penală;
4). in timpul cercetării penale, anchetei preliminare şi in şedinţa de judecată
să pună celui interogat intrebări in legătură cu obiectul expertizei, dar numai
cu aprobarea persoanei respective, responsabile de realizarea acţiunilor de
procedură penală.
Informaţia despre obiectul cercetării poate fi căpătată de către expert
in cadrul cercetării efectuate in incinta departamentului specializat
(laboratorului psihologic), sau in localul agenţiei judiciare care a dispus de
expertiză (de anchetă, judecată). Sint utilizate in acest scop două surse:
materialele adunate de către anchetă şi cercetarea directă a subiectului uman.
Realizarea expertizei prevede citeva etape. La prima etapa expertul
studiază cauza ordonării expertizei, problemele pe care le-au formulat
agenţii judiciari, determină obiectivele şi obiectele ce urmează a fi supuse
investigaţiei, intocmeşte planul general al cercetării, prevăzind
consecutivitatea acţiunilor,decide asupra conţinutului metodologic şi
metodelor care pot fi utilizate, iar in cazul cind a fost ordonată o
expertiză complexă grupul de experţi aprobă un program comun al
acţiunilor. La cea de a doua este realizată cercetarea empirică in scopul
rezolvării problemelor ilustrate in ordonanţă. Cercetarea include in sine două
tipuri de acţiuni:
- iniţial expertul decide asupra stării individuale a subiectului cercetat,
aceasta fiind stabilită in baza observaţiei, realizează aprecierea preliminară a
responsabilităţii/iresponsabilităţii acestuia, a comportamentului lui: adevărat
sau simulat;
- in cadrul cercetării empirice specializate se utilizează diverse metode,
tehnici şi instrumente in scopul investigaţiei profunde a subiectului uman.
Etapa finală include două tipuri de activităţi:
- analiza, sinteza şi decodificarea informaţiei căpătate prin cercetarea
subiectului;
- formularea concluziilor despre caracterul proceselor, insuşirilor,
stărilor cercetate in funcţie de conţinutul problemelor inaintate expertului.
Concluziile experţilor sint intocmite in scris şi prezentate in formă de
document. Atunci cind se realizează o expertiză complexă toate părţile
participă la intocmirea lor. Cerintele faţă de documentul final sint
următoarele:
- intocmirea lui in scris;
- consecutivitatea logică a compartimentelor:
a). in partea introductivă se specifică datele despre tipul expertizei, locul şi
timpul efectuării, componenţa comisiei de experţi sau date despre expertul
care a cercetat cauza, decizia organului juridic in baza căruia ea a fost
efectuată, subiectul, obiectivele, problemele investigaţiei;
b). in partea de bază - divizată in sinteza unor date particulare şi concluziile
generale – sint descrise calităţile obiectului cercetat şi toată informaţia
adunată pe parcursul expertizei, metodele utilizate in investigaţie, rezultatele
căpătate in urma aplicării lor şi concluziile reieşite din interpretare, iar in
final, prin rezumarea tuturor datelor, concluziile generale ale expertizei; c).
partea finală prevede concluziile decesive, formulate in funcţie de conţinutul
ordonanţei instanţei judiciare. Dacă expertul constată imprejurări care
prezintă interes pentru cauză, dar care n-au fost indicate in ordonanţă, el are
dreptul să le menţioneze in concluzii.
Ofiţerul de urmărire penală. procurorurl, judecătorul are dreptul să-l
asculte pe expert, pentru a-şi explica conţinutul concluziilor. Concluziile sint
comunicate persoanei supuse expertizei care, la rindul ei, are dreptul să ofere
explicaţii, să expună obiecţii, să adreseze expertului intrebări sau să ceară
ordonarea unei expertize suplimentare.
Expertul-psiholog prezintă concluziile formulate organului care a
emis ordonanţa. Reprezentanţii organelor de drept, la randul lor, apreciază
calitatea, caracterul ştiinţific al concluziilor, plenitudinea lor şi gradul de
argumentare a răspunsurilor pentru a decide dacă aceste concluzii pot fi
folosite in practica judiciară.
Expertiza psihologică judiciară poate fi ordonată, practic, pe toate
dosarele penale şi in cazul multor dosare civile. Temeiuri pentru ordonarea
obligatorie a expertizei psihologice judiciare:
1. Retard in cazul minorului delincvent. In asemenea caz, se
recomandă ca expertiza psihologică judiciară să fie dispusă doar după
efectuarea expertizei psihiatrice judiciare, iar competenţele expertizei
psihologice judiciare ţin de:
a. Stabilirea abaterilor de la nivelul dezvoltării psihice normale şi
descrierea manifestărilor lor;
b. Gradul de influenţa a devierilor in dezvoltarea psihică a
subiectului asupra capacităţii lui de a conştientiza acţiniunile săvarşite;
c. Capaitatea subiectului de a-şi dirija propriile acţiuni.
2. Determinarea capacităţii subiectului de a percepe corect circumstanţele
importante pentru cazul cercetat şi de a depune mărturii corecte despre ele.
3. Stabilirea sau negarea stării de incapacitate a victimei in cazul analizei
crimelor sexuale.
4. Prezenţa semnelor supraexcitaţiei emoţionale apărute prin surprindere.
Se recomandă efectuarea expertizei psihologice judiciare pe următoarele
tipuri de dosare:
1. Toate dosarele cu participarea minorilor, indiferent de locul şi rolul
lor in cadrul procesului penal: infractor,victimă, martor.
In cazul minorului pot apărea intrebări referitoare la:
a. capacitatea lui de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele;
b. de a conştientiza cele intamplate;
c. predispoziția de a exagera cele percepute;
d. sugestibilitate mărită, care condiţionează posibilitatea de a influenţa din
exterior mărturiile minorului;
e. agresivitateşi demonstrativitate in comportament;
f. prezența unor particularităţi psihologice individuale care ar putea să
influnţeze esenţial comportamentul minorului. In practica expertizei
psihologice judiciare, prin „influenţă esenţială”se subinţelege limitarea
substanţială a capacităţilor subiectului de a conştientiza şi de a- şi controla
propriile acţiuni.
Concluziile expertizei psihologice judiciare indică posibilitatea
prezenţei afectului sau a altei stări de tensiune psihică (stres, frustrare etc.).
In cazul dosarelor de viol expertiza poate fi dispusă atat in privinţa
victimei, cat şi in privinţa inculpatului.
În privinţa victimei, poate fi analizată capacitatea ei de a percepe şi
reproduce adecvat evenimentele, de a conştientiza acţiunile săvarşite cu ea şi
de a opune rezistenţă activă. În privinţa violatorului, se analizează
capacitatea lui de a percepe şi de a aprecia adecvat acţiunile proprii, prezenţa
particularităţilor psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze
esenţial comportamentul lui in situaţia analizată. Concluziile psihologului pe
dosarele de viol sunt foarte importante, dat fiind faptul că in practica
judiciară persistă tendinţa de a califica comportamentul victimei, lipsit de
reacţii active de autoapărare, drept comportament de acceptare a relaţiei
sexuale.
In realitate, incapacitatea victimei de a opune o rezistenţă activă
violatorului poate fi condiţionată de mai mulţi factori:
a) neinţelegerea de către victimă a conţinutului real al situaţiei (se
analizează in cazul victimei minore sau cu retard mental);
b) apariţia fobiei puternic manifestate, care blochează reacţiile de
apărare, capacitatea de a opune rezistenţă in situaţiile de abuz fizic şi
psihologic.
Pasivitatea victimei violului poate fi explicată prin particularităţile
psihologice individuale,explicabile in situaţia respectivă: astenie,
introversiune, timiditate, neincredere in sine, predispunere către poziţia
victimiară, lipsa voinţei de a căuta posibilităţi de ieşire din situaţie, bizuirea
pe ajutorul altor persoane etc. Totodată, pasivitatea victimei poate fi cauzată
de asocierea abuzului fizic şi a celui psihologic şi de paticularităţile situaţiei
(lipsa ajutorului din exterior, prezenţa mai multor violatori etc.).
Prin urmare, lipsa rezistenţei active din partea victimei nu ne permite
să calificăm rapoturile sexuale altfel decat abuzive (viol).
Deosebit de complicate pentru cercetarea cazurilor de viol sunt
situaţiile, in care victima recurge la suicid cauzat de stresul posttraumatic,
apărut drept consecinţă a violului, iar inculpatul, afland despre aceasta,
neagă faptul violului, interpretandu-l drept relaţie sexuală benevolă. In cazul
dat, extrem de importante sunt cercetările psihologului in scopul constatării
legăturii cauzale intre actul de viol şi starea de tensiune psihică ulterioară,
care a condiţionat suicidul. In situaţiile date, suicidul victimei cauzat de
stresul posttraumatic, in paralel cu alte probe judiciare, confirmă indirect
faptul violului. Cercetări analogice pot fi recomandate pentru toate cazurile
de suicid.
In psihologia judiciară incă nu este studiată la un nivel satisfăcător
problema legată de comportamentul violatorului, determinat de stereotipurile
formate in mentalitatea acestuia vizand femeile, in general şi pesonalitatea
victimei, in particular, culpabilizarea neintemeiată a victimei de către
violator, precum şi perceperea negativă de către acesta a relaţiilor dintre
sexe. Factorii respectivi pot fi consideraţi pentru săvarşirea crimei, insă,
evident, ei nu justifică acţiunile violatorului.
Aceste cercetări oferă informaţii valoroase, care pot să faciliteze
procesul de analiză şi calificare a comportamentului personajelor dramei
judiciare.
In practica judiciară se intilnesc frecvent cazuri cand se confruntă
competenţele expertizei medico-psihiatrice şi ale expertizei psihologice
judiciare, confuziile fiind cauzate de calificarea stării de afect pe dosarele
penale. Dar fiind faptul că afectul este o stare emoţională foarte puternică,
manifestată in situaţii limită de către o persoană aflată in normă psihică,
formularea acestei concluzii intră in atribuţiile expertizei efectuate de către
psiholog. In cazul cand apar confuzii referitoare la starea de normă
(sănătate) psihică (responsabilitate-iresponsabilitate), este indicat de a
realiza mai intai expertiza medico-psihiatrică şi, dacă se constată că
respondentul nu are patologii psihice, se efectuează expertiza psihologică
judiciară care stabileşte, la randul ei, un eventual afect. Cazuri deosebite
constituie analiza comportmentelor persoanelor (inculpat sau victimă) cu
deficienţe senzoriale:
1. Surzi sau hipoacuzici
2. Orbi sau cu vederea slabă
Aceste defecte senzoriale influenţează esenţial capacităţile de
percepţie ale subiectului şi condiţionează comportamentul lui. Pentru
moment, practica judiciară, la moment, nu valorifică la nivelul adecvat
posibilităţile expetizei psihologice judiciare pe cazurile legate de estimarea
gravităţii prejudiciului moral, apărut in urma situaţiilor in care este lezată
demnitatea umană sau care provoacă victimei trăiri emoţionale puternice la
subiect. Concluziile expertizei psihologice judiciare sunt utilizate in procesul
judiciar in următoarele situaţii:
a. În cazul studierii mecanismelor crimei săvarşite: dinamica, motivele,
cauzele crimei.
b. Pentru demonstrarea şi calificarea acţiunilor, concluziile expertizei avand
statut de probă, in special vizand componenta subiectivă a crimei (vina,
motivaţia), precum şi pentru argumentarea necesităţii de a efectua alte
expertize specializate.
c. La verificarea cazurilor de pricinuire involuntară a daunei de către o
persoană care nu a putut să evite urmările negative ale acţiunilor proprii.
d. Pentru a stabili circumstanţele care atenuează pedeapsa (afectul, retardul
mental, dar care nu exclud capacitatea de exerciţiu).
e. În scopul aplicării măsurilor judiciare echitabile vis-a-vis de inculpat,
ţinand cont de particularităţile lui individuale şi de impactul situaţiei asupra
comportamentului respectivului subiect.
Datele expertizei psihologice judiciare pot fi utile, de asemenea, şi
in scopuri tactice:
1. Pentru stabilirea contactului psihologic in timpul anchetei şi altor acţiuni
de anchetă;
a. Pentru a identifica comportamentul simulat;
b. Pentru a depista cauzele denaturării neintenţionate a informaţiilor de către
martor.
Informaţiile de natură psihologică sunt utile şi pentru organizarea
activităţilor psihoprofilactice şi educaţionale cu diverse categorii de
persoane.
Modele de intrebări adresate expertizei psihologice judiciare pe
diferite tipuri de dosare:
I. Intrebări care ajută la constatarea prezenţei sau lipsei afectului sau
altor stări de tensiune psihică la inculpat, care au putut să influenţeze
esenţial conştiinţa şi comportamentul lui in momentul comiterii crimei:
1. Ținând cont de particularitaţile psihologice individuale ale
personalităţii, precum şi de specificul situaţiei analizate, s-a aflat oare
subiectul in momentul săvarşiri acţiunilor incriminate in stare de
afect? Care au fost cauzele apariţiei afectului?
2. Ținând cont de particularitaţile psihologice individuale ale personalităţii,
precum şi de particularităţile situaţiei analizate, s-a aflat oare respondentul in
momentul săvarşiri acţiunilor incriminate intr-o stare emoţională (tensiune
psihică, frustrare, confuzie) care ar fi putut să influenţeze esenţial conştiinţa
şi starea lui psihică? In caz că da – in ce mod a putut să se intample acest
lucru?
3. S-a aflat oare inculpatul in stare de tensiune neuropsihică maximă in
perioada premergătoare acţiunilor săvarşite?
4. Este o legătură cauzală intre starea psihică a subiectului, premergătoare
acţiunilor, şi starea lui psihică in momentul comiterii acţiunilor analizate?
5. cazul in care in momentul săvarşirii acţiunilor subiectul s-a aflat in stare
de tensiune neuropsihică şi emoţională maximă, in ce măsură această stare a
influienţat capacitatea lui de a conştientiza importanţa propriilor acţiuni şi
capacitatea de a le controla?
6. Ținând cont de starea psihică a subiectului, de particularităţile lui
psihologice, şi de circumstanţele cazului, a putut el să coreleze corect
acţiunile proprii de autoapărare cu cerinţele obiective ale situaţiei in care s-a
aflat?
7. Care particularităţi psihologice individuale ale subiectului au putut să
influenţeze esenţial comportamentul acestuia in situaţia analizată?
II. Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale
subiecţilor (inculpat, martor, victimă), aflaţi in stare de sănătate psihică, de
a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune
mărturii adecvate.
1. Ținând cont de particularităţile individuale şi de varstă, precum şi de
condiţiile concrete in care s-a produs acţiunea, a putut oare subiectul să
perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar?
(de indicat care)
2. Ținând cont de starea psihică in care s-a aflat subiectul in momentul
percepţiei, a putut el să inţeleagă corect circumstanţele importante pentru
dosar (de indicat care)
III.Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale
victimelor, aflate in stare de sănătate psihică, de a inţelege corect
caracterul şi importanţa acţiunilor săvarşite cu ele şi de a opune rezistenţă
in situaţiile de viol:
 1. Posedă oare respondenta (-ul) unele particularităţi psihologice
individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul in
situaţia analizată?
2. Luând in calcul particularităţile psihologice, starea psihică
şi conţinutul situaţiei analizate, a putut respondenta (-ul) să
comportamentul in situaţia analizată?
3. Luând in calcul particularităţile psihologice, starea psihică şi
conţinutul situaţiei analizate, a putut respondenta (-ul) să inţeleagă
corect caracterul şi conţinutul acţiunilor săvarşite cu ea (el)?
4. Ținând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică
şi conţinutul situaţiei analizate, a putut respondenta (-ul) să opună
rezistenţă?
IV. Intrebări care ajutăla stabilirea capacităţilor psihice şi a
particularităţilor psihologice ale minorului (inculpat, martor, victimă):
1. Ținînd cont de particularităţile dezvoltării psihice a respondentului,
a putut el să conştientizeze acţiunile proprii şi să le controleze?
2. Luând in calcul particularităţile individuale şi de varstă, precum şi
de condiţiile concrete in care s-a produs acţiunea, a putut
respondentul să perceapă corect circumstanţele importante pentru
dosar, să le memorizeze şi să le reproducă adecvat?
3. În cazul crimelor comise in grup: Ţinand cont de particularităţile de
varstă şi individuale ale respondentului, ce influenţă a putut să aibă
membrii grupului asupra lui; s-a aflat el in stare de dependenţă
psihologică de acest grup?
4. Manifestă respondentul semne de sugestibilitate mărită?
5. Manifestă respondentul predispoziţia de a exagera evenimentele
produse şi de a fantaza?
V. Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor minorului inculpat cu
retard in dezvoltare psihică de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii
şi deteminarea capacităţii lui de a dirija acţiunile proprii:
1. Manifestă minorul semne de retard in dezvoltare psihică,
necondiţionate de boală psihică? In cazul prezenţei respectivelor semne, prin
ce anume se manifestă ele şi cum au influenţat acestea comportamentul
respondentului in situaţia analizată?
2. Ținând cont de nivelul dezvoltării psihice, a fost in stare minorul să
conştientizeze impotanţa acţiunilor proprii?
3. Luând in calcul nivelul dezvoltării psihice, a putut minorul să
dirijeze acţiunile proprii?
VI.Intrebări care ajută la stabilirea stărilor psihice, particularităţilor
psihologice individuale care pot să condiţioneze accidentele rutiere sau
tehnice:
1. S-a aflat oare respondentul in momentul săvarşirii acţiunilor analizate intr-
o stare psihică, ce ar fi putut influenţa esenţial capacitatea lui de a-şi realiza
funcţiile?
2. Ținând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică şi
circumstanţele situaţiei analizate, a putut respondentul să aprecieze adecvat
situaţia, să ia decizii corecte şi să le realizeze?
VII.Intrebări care ajută la stabilirea prezenţei stărilor psihice predispozante
la suicid:
1. Ținînd cont de particularităţile psihologice individuale şi de caracterul
situaţiei, s-a aflat respondentul in perioada premergătoare decesului intr-o
stare psihică ce a predispus la suicid? Care au fost cauzele acestei stări?
Adaptindu-se la mediu, omul infruntă piedici, suportă conflicte.
Acestea duc la o invătare afectivă,care, in funcţie de calităţile individuale ale
SNC, capătă diverse dimensiuni psihologice.Fiind o categorie distinctă a
fenomenelor psihice, domeniul proceselor afective se prezintă ca o oglindă a
trăirilor individului uman, a răspunsurilor lui la stimulii din interior şi
exterior. In condiţiile cind aceştia atentează la integritatea psihico-socială a
omului, are loc o dereglare mai mult sau mai puţin pronunţată a celorlaltor
categorii de manifestări psihice - a proceselor de reflectare cognitivă (a
senzaţiilor, percepţiilor şi reprezentărilor), a celor de cunoaştere logică (a
gindirii, memoriei, imaginaţiei), a voinţei şi conştiinţei. Este cazul unor
trăiri, caracterizate prin intensitate emoţională inaltă, definite in psihologie
prin noţiunile de «frustrare», «stres» şi «afect». Anume aceste stări
complexe pot deveni cauze a unor conduite neadecvate, caracterizate prin
capacitate diminuată a indivizilor umani «de a-şi da seama de actele lor sau
de a le dirija», in scopul calificării juridice a cărora este nevoie de
concluziile EPJ.
Cercetarea particularităţilor individual-psihologice ale perosnelor ce
au comis o infracţiune in stare de frustrare necesită identificarea anumitor
calităţi ale sistemului psihic şi ale comportamentului social,precum şi forţa
impactului dezorganizatoriu, provocat de factori interni sau externi. Dintre
calităţile individual-psihologice ce favorizează frustrarea pot fi menţionate
următoarele:
- dezechilibrul proceselor excitaţiei şi inhibiţiei scoarţei cerebrale,
manifestat in emotivitate sporită,excitabilitate, apreciere neadecvată a
propriilor trăiri şi a circumstanţelor ce le provoacă, capacităţi insuficiente de
dirijare a conduitelor;
- capacităţile intelectuale medii sau joase, care favorizează
imposibilitatea tratării raţionale a conflictului intern sau extern, evaluarea
neadecvat inaltă a propriilor trebuinţe, nevoi, aşteptări, concentrarea atenţiei
asupra piedicii in realizarea lor şi a circumstanţelor de moment;
- anumite deficienţe caracteriale - autoevaluare neadecvată,
capacităţi afectiv-comunicative deficitare, egocentrism, rigiditate a
proceselor cognitive, capacităţi insuficiente de reglare volitivă a
comportamentului.
Starea de frustrare poate fi agravată de anumite condiţii temporare -
imbolnăviri somatice, astenie psihică, graviditate, situaţii de nerealizare
socială (şomaj, sărăcie, conflicte cu ambianţa socială, etc). Pentru
identificarea acestei stări şi stabilirea forţei perturbatorii a ei se prezintă
eficientă ordonarea expertizelor complexe - psihologic-psihiatrică,
psihologic-medicală. Se recomandă folosirea in cadrul invvestigaţiei a mai
multor metode psihologice: teste de personalitate, pentru măsurarea
temperamentului, caracterului, de inteligenţă, de identificare a sociabilităţii,
proiective etc. De exemplu, utilizarea testului Rorschach permite aprecierea
proporţiei dintre manifestările introvertite şi extravertite in comportamentul
subiectului cercetat: a tipului de organizare a percepţiei, tipului de rezonanţe
intime, intereselor, tendinţelor nevrotice, tensiunilor conflictuale, aspectelor
inteligenţei etc.
In practica judiciară poate fi utilizată EPJ in scopul stabilirii
comportamentelor neadecvate, apărute sub impactul stresului. Inlăturarea
factorilor stresanţi pe parcursul cercetării penale poate optimiza relaţia
anchetatorului cu persoana anchetată.
Dintre cele mai potrivite metode psihologice, utilizate în
diagnosticarea stresului, putem nominaliza testul Lusher, testele de
personalitate, MMPI, testele proiective.
 Sub imperiul afectului fiziologic omul poate săvirşi fapte necugetate,
crime cu caracter grav.După explozia afectivă apare o stare de istovire,
provocată de un consum mare de energie – astenie psihică şi fizică, trăiri
grele, oboseală, milă, compasiune faţă de victimă. In cele mai frecvente
cazuri persoana care a suportat o asemenea stare singură comunică despre
crima săvirşită organelor respective, rămine in aşteptare, uneori, insă, poate
evada, dar nu depune efort in a se ascunde, a lichida urmele crimei, rătăceşte
fără a-şi da seama de aspectul său exterior şi de acţiunile sale. Deseori
afectul provoacă o stare de amnezie - uitare a acţiunilor comise in momentul
exploziei afective.
In cadrul expertizei psihologic-judiciare afectul fiziologic este cercetat
pentru a identifica posibilităţile de conştientizare şi de dirijare a acţiunilor de
către subiect in timpul comiterii infracţiunii.
S-a constatat experimental că persoanele care au săvirşit infracţiuni in
stare de afect sint, mai frecvent, orientate prosocial, avind un comportament
pozitiv, au trecut favorabil prin procesul de socializare,inglobind modelele şi
normele sociale, străduindu-se să le respecte, manifestind uneori cerinţe
chiar mult ridicate faţă de sine şi alţii in raport cu organizarea conduitelor.
Foarte frecvent aceste persoane suferă de unele psihoze, slab manifestate.
Alţi factori determinanţi ai afectului:
- virsta: infracţiuni in stare de afect săvirşesc mai mult
persoanele tinere - pină la 40 ani (85,3%)dintre care predomină cei care au
de la 20 la 29 ani (70,6%);
- apartenenţa sexuală: femei - 25,5%, bărbaţi - 74,5;
- stări individuale temporale: imbolnăviri somatice,
suprasolicitare psihică sau fizică, insomnie,astenie psihică, graviditate etc.
 Cercetarea nivelului de şcolarizare a celor care au săvirşit o crimă
fiind dominaţi de afectul fiziologic a stabilit că majoritatea (cca 90%) au
studii medii complete, de specialitate, sau chiar superioare.
Problema «afectului patologic» este mai dificilă, suportind şi diverse
viziuni ale cercetătorilor. S-a stabilit experimental că persoanele cu leziuni
organice ale cutiei craniale şi creierului, care au suportat diverse traume sau
infecţii intracraniane, sint predispuşi spre cumularea de emoţii şi spre
explozii afective.
Spre deosebire de afectul fiziologic - care poate acţiona distructiv
asupra conduitelor unui individ caracterizat prin sănătate psihică, cel
patologic ţine de domeniul unor persoane cu anumite dereglări psihice, pot
provoca dezechilibrări cognitive, afective, volitive, iar in rezultat - conduite
agresive. Expertiza afectului patologic trebuie să fie realizată de un
specialist-psihiatru.
Calificarea stării emoţionale depinde considerabil nu numai de
experienţa psihologului-expert, ci şi de volumul de informaţie referitor la
personalitatea şi comportamentul subiectului infracţiunii din dosarul penal,
cercetătorul recomandă colectarea acesteia in cadrul anchetării victimei,
martorilor,invinuitului.
Victima, martorii urmează să indice date despre aspectul exterior al
invinuitului (culoarea feţei, privirea, calităţile locomotorii şi verbomotorii),
comportamentul lui pină, in timpul şi după infracţiune, particularităţile
relaţiilor infractor-victimă.
Invinuitul urmează să comunice informaţie despre starea sa somatică
(imbolnăviri, astenie, insomnie, etc), caracterul relaţiilor cu victima, sursa şi
particularităţiel conflictului. La dosar se anexează documente, care-l
caracterizează pe invinuit (referinţe ale membrilor familiei,vecinilor, de la
locul de muncă).
In competenţa expertului-psiholog intră următoarele probleme, legate
de cercetarea afectului:
- aprecierea circumstanţelor ce au provocat infracţiunea, a caracterului
relaţiilor interpersonale dintre invinuit şi victimă in perioada de pină la
comiterea infracţiunii, dinamica acestor raporturi, cauzei conflictului,
dezvoltării lui;
- cercetarea personalităţii infractorului - a particularităţilor individual-
psihologice, social- comunicative, a manifestării lor in momentele cu
pondere pentru anchetă;
- analiza fenomenologiei infracţiunii;
- stabilirea trăsăturilor de personalitate, care au putut contribui la
acumularea de energie psihonervoasă şi la explozia afectivă;
- stabilirea tipului afectului, diferenţierea lui de alte stări emotive sau de
reacţii afective;
- diagnosticarea prealabilă a unor patologii, devieri şi recurgerea la
serviciul specializat al psihiatrului, neuropatologului etc.
Aceste probleme trebuie să fie reflectate şi in ordonanţa de dispunere
de EPJ.
Metodele de cercetare, folosite in scopul determinării afectului
fiziologic: observaţia, testele pentruabilităţi senzo-motorii, de atenţie, de
memorie, de aptitudini, inteligenţă, de determinare a insuşirilor psihice, de
personalitate etc. O grupă distinctă o alcătuiesc testele proiective -
Rorschach, TAT, Szondi,Rozenzweig etc
 4. BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan, T. Probleme de psihologie judiciară. Bucureşti: Ed.

Ştiinţifică,1973.
2. Dragomirescu, V.T. Psiho sociologia comportamentului deviant.
Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976.
3. Dragomiroiu‚ V. Psihologia comportamentului deviant. Bucureşti, 1976.
4. Mitrofan, N.‚ Zdrenghea, V.‚ Butoi‚ T.Psihologie judiciară. Bucureşti:
Şansa, 1992.
5. Prună, T. Psihologie judiciară. Iaşi: Chemarea, 1994.
6. Psihologie socială. Aspecte contemporane. Coord. A. Neculau. Iaşi.