IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

Studiu individual
La disciplina:Contabilitatea financiara
Tema:,,Elaborarea politicii contabile”

A elaborat: Țicău Daniel

FB1808G (anul III)
A verificat:Boicu Olga

Chișinău 2020
1
 Politicile contabile constituie instrumentul principal de realizare a prevederilor S.N.C. Politici
contabile reprezintă documentul, ce reglementează principiile şi variantele de ţinere a
contabilităţii fiecărei entităţi în parte. Potrivit noţiunii stipulate în Legea contabilităţii nr. 113-XVI din
27.04.2007 „politici contabile - totalitate a conceptelor de bază, caracteristicilor calitative, regulilor,
metodelor şi procedeelor, aprobate de conducerea entităţii, pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea
situaţiilor financiare”. În conformitate cu prevederile art.13 alin (2) din Legea contabilităţii nr. 113-XVI
din 27.04.2007, persoanele responsabile de ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară sînt obligate:

1. să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării pînă
la lichidarea entităţii;
2. să asigure elaborarea şi respectarea politicilor contabile în conformitate cu cerinţele prezentei
legi, ale S.I.R.F. şi ale S.N.C.

La stabilirea modului de selectare, aplicare şi modificare a politicilor contabile, trebuie să se aplice

prevederile SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”.
Potrivit prevederilor SNC noi, reieşind din cerinţele standardelor internaţionale orice entitate aplică
diferite principii, reguli de organizare şi ţinere a contabilităţii activelor imobilizate, activelor circulante
etc. Ca rezultat, entitatea poate deţine mai multe politici contabile, reieşind din prevederile concrete ale
sistemului de reglementare normativă a contabilităţii elementelor patrimoniale respective. Toate aceste
politici trebuie centralizate într-un document de dispoziţie (hotărîre, dispoziţie, ordin etc.) emis de către
organul (persoana) responsabil(ă) pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară şi se aplică
tuturor subdiviziunilor entităţii începînd cu prima zi a perioadei de gestiune următoarei celei în care
politicile contabile au fost aprobate. În acest context trebuie de remarcat, că politicile contabile ale
entităţii nou-create se aplică de la data înregistrării de stat a acesteia. Fiecare entitate de sine stătător
trebuie să selecteze politici contabile pentru recunoaşterea şi evaluarea tuturor elementelor de activ şi
pasiv. Proiectul politicilor contabile poate fi elaborat:

 în cadrul entităţii de către o comisie special creată pentru acest scop în cadrul entităţii;
 de către firme de audit sau de consulting.

Politici contabile selectate apoi se prezintă spre aprobare conducătorului. La unele entităţi politici
contabile pot fi adoptate mai întîi de către fondatori printr-o decizie de protocol sau de către Consiliul
de directori şi apoi, în final, semnat de către persoana responsabilă pentru ţinerea contabilităţii. În cazul
în care sistemul de reglementare normativă a contabilităţii referitor la un aspect sau o problemă
concretă nu stabileşte metodele de ţinere a contabilităţii, entitatea are dreptul să elaboreze metoda
respectivă. În acest caz, trebuie să fie urmărite prevederile:

 Cadrului general conceptual pentru raportarea financiară;

 SNC şi IFRS în care sînt reglementate aspecte similare;
 altor acte normative privind aspectul respectiv sau un aspect similar.
 Politici contabile ale entităţii trebuie să cuprindă patru compartimente de bază:

1. Dispoziţii generale;
2. Procedee contabile pentru care actele normative prevăd diferite variante;
3. Procedee contabile elaborate de sine stătător (art. 16 alin. (4) din Legea contabilităţii);
4. Anexe la Ordinul privind politicile contabile.

Trebuie de avut în vedere că în politicile contabile nu trebuie incluse procedeele cu o singură variantă de
realizare întrucît acestea sînt unice şi obligatorii pentru utilizare. Din acestea pot fi menţionate:
2
 componenţa şi modul de formare a costului de intrare a activelor imobilizate şi circulante;
 modalitatea de reflectare a stocurilor în situaţiile financiare;
 modul de contabilizare a diferenţelor de curs valutar, etc.

Entitatea utilizează formularele registrelor contabile, elaborate de sine stătător (art. 23 alin. (2) din
Legea contabilităţii), care sînt prezentate în anexa la politici contabile. Situaţiile financiare se semnează
de către conducătorul (directorul) entităţii şi contabil şef (art. 36 alin. (1) lit. c) din Legea contabilităţii) şi
se prezintă pe suport de hîrtie (art. 38 alin. (8) din Legea contabilităţii). Variantă admisibilă: situaţiile
financiare se prezintă în formă electronică (pe suport mag¬netic sau în reţeaua Internet). Politici
contabile trebuie să indice şi perioadele inventarierii, de exemplu: inventarierea stocurilor se efectuează
trimestrial la începutul acestuia, iar inventarierea imobilizărilor corporale are loc anual pînă la 30
noiembrie al fiecărui an. Noţiunea de prag de semnificaţie pentru RM este relativ nouă. Astfel Legea
contabilităţii prevede că prag de semnificaţie - caracteristică calitativă şi cantitativă a informaţiei
contabile, a cărei omitere sau denaturare influenţează deciziile economice luate de utilizatori în baza
informaţiei prezentate, iar SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi
evenimente ulterioare” prin prag de semnificaţie stabilesc un criteriu prestabilit de către entitate pentru
determinarea necesităţii de a prezenta sau corecta informaţii în situaţiile financiare, luînd în considerare
posibilitatea influenţei acestor prezentări sau corectări asupra deciziilor economice ale utilizatorilor.
Pragul de semnificaţie se determină în mărime absolută sau relativă cum ar fi o sumă fixă sau un procent
de la mărimea elementului (grupului de elemente) din situaţiile financiare. Pragul de semnificaţie se
stabileşte în politicile contabile ale entităţii ca:

 un criteriu unic aplicabil pentru toate elementele situaţiilor financiare, sau

 ca cîteva criterii pentru grupe separate de elemente.

Entitatea apreciază de sine stătător semnificaţia erorilor luînd în considerare natura, precum şi mărimea
acestora în comparaţie cu pragul de semnificaţie. Variantă admisibilă: pragul de semnificaţie se stabileşte
în mărime relativă pentru grupe separate de elemente contabile şi constituie, de exemplu, pentru
elementele de bilanţ 2% de la valoarea totală a activelor la sfîrşitul perioadei de gestiune, iar pentru
elementele situaţiei de profit şi pierdere - 5% din suma anuală a veniturilor din vînzări. Politicile
contabile trebuie selectate şi aplicate în mod consecvent pentru fapte economice similare în cursul
perioadei de gestiune, precum şi de la o perioadă de gestiune la alta.

Bibliografie:

www.monitorul.fisc.md

www.contabilsef.md

www.irek.asek.md