TERMOTERAPIA (TT)

TT este o modalitate de tratament fizical care utilizează căldura (Q)

generată de diferite surse: apă, aer, curent electric, etc.

Căldura poate fi aplicată prin intermediul unor medii fizice care:

- emit căldură în mod direct sau

- căldura este emisă de aparate.

Este folosită în scop de: relaxare, stimularea troficită ții, stimularea circulației,
pregătirea pentru kinetoterapie pe uscat. În acest caz se poate practica
individual sau în grup, în săli special amenajate.

Funcțiile tegumentului:

pielea reprezintă primul organ influențat de hidrotermoterapie.

structura și funcțiile ei explică relațiile dintre mediul extern și mediul intern al

organismului.

Proprietățile cele mai importante sunt următoarele:

• proprietatea de a influența termoreglarea prin funcția glandelor

sudoripare care se adaptează nevoilor acesteia, în sensul cre șterii sau
scăderii pierderilor de apă din tegument;
• proprietatea de a influența schimburile de căldură (organismul cedează
prin tegument 80% din căldura lui, mediului extern);
• proprietatea de a influența schimburile minerale, prin eliminarea mai
ales a substanțelor minerale și a acizilor în straturile superficiale ale
tegumentului (prin sudorație se pot elimina chiar 1-2 litri);
• proprietatea de a participa în procesele de imunitate (datorită bogăției în
țesut reticuloendotelial, pielea joacă un rol important în metabolismul
intermediar și în procesele imunologice;
• proprietatea de a absorbi anumite gaze și substanțe organice cu acțiune
locală și generală importantă;
• proprietatea de a influența repartiția sângelui (prin rețeaua vasculară,
pielea poate absorbi 1/3 din masa totală de sânge).
Troficitatea are importanță în reacția tegumentului la diverși excitanți în special
termici.

Sensibilitatea termică, atât la rece cât și la cald, este probabil cel mai bine
apreciată prin atingerea pielii timp de câteva secunde cu un recipient plin cu apă
la temperatura dorită (verificată termometric). Este mulțumitor dacă pacientul
percepe drept cald recipientul aflat la temperatura de 35-36 °C și drept rece pe
cel la 28-32 °C. Între 28-32 °C majoritatea persoanelor pot distinge diferen țe
termice de 1°C progresiv deoarece sensibilitatea la cald și rece este deservită de
receptori diferiți. Este necesar să se testeze ambele tipuri de sensibilitate.

Temperatura se recepționează cu ajutorul unui bogat aparat neuroreceptor

tegumentar, adică termoreceptorii: Krause pentru rece și Ruffini pentru cald și
pentru presiune-întindere. Ultimii sunt situați mai profund și de 8 ori mai
numeroși decât cei pentru rece.

Excitațiile termice sunt transformate în impuls electric la nivelul

receptorilor și astfel transmise sub formă de stimuli nervoși pe căile aferente.
Stimulii ajung la creier și de acolo, prin căile eferente, se întorc la structurile
efectoare, determinând fenomene vasomotorii, secretorii, trofice sau/ și
răspunsuri motorii.

Metodologia de termoterapie:

Căldura este utilă prin acțiunea pe care o are de a combate spasmul muscular și
micile reacții inflamatorii asociate procesului degenerativ avut anterior pe fond
reumatic sau posttraumatic.

Termoterapia cu tehnici variate de aplicații include termoterapia endogenă și

cea exogenă.

1. TERMOTERAPIA ENDOGENĂ (DIATERMIA)

Aparatele, în funcție de tipul de energie fizică pe care o emit, determină o

creștere a temperaturii în profunzime (în interiorul țesuturilor) generând căldură
profundă. Aceasta este termoterapia endogenă, care utilizează "efectul Joule".
Energia termică este generată de undele electromagnetice care traversează
corpul.

Diatermia evită bariera tegumentară, în zona centrală nu se realizează

termoreglare ca în piele, deoarece se produce vasodilatație doar a vaselor
nutriționale fără efectul de "spălare" a căldurii locale.
 La căldură superficială efectul de penetrație este mai redus, de numai
câțiva milimetrii de la tegument. Aceasta poate fi căldura umedă care se aplică
sub forma de băi termale, împachetări cu parafină, împachetări cu nămol și nisip
sau a băilor de aburi, dușuri. Căldura umedă este mai benefică decât căldura
uscată care este produsă de aerul cald, lumina artificială sau naturală sau prin
aplicarea de cataplasme cu nisip/sare, saună.

2. TERMOTERAPIA EXOGENĂ

Termoterapia exogenă – folosește medii fizice care emit căldură în mod

direct.

2.1. Băi de lumină

- parțiale, prezintă un gradient crescut de efect reflex, dar prin flux mic
caloric, cu izolare. Constituie o procedură blândă aplicată în dispozitive
adaptate;

- generale, pentru care se utilizează dulapuri de lemn cu becuri.

Durata băilor este de 5-20 minute după care se face o procedură de răcire.
Căldura radiată produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur
sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme. Băile de lumină scad tensiunea
arterială prin vasodilatația produsă treptat.

Soluxul are efect slab, superficial prin stimulare gradientală și flux caloric mic
amortizat în câmp deschis.

2.2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori sau în dulapuri speciale

orizontale sau verticale. Se pleacă de la o temperatură ini țială de 38-42° C și se
urcă treptat la 50-55° C. În timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap,
ceafă sau inimă. Baia se termină cu procedură de răcire.

2.3. Băile de aer cald

Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60-120° C, care provine de

la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă. Sunt mai u șor suportate decât
cele de abur cald. Transpirația se instalează mai încet, dar cantitatea e mai
abundentă decât la băile de abur.

2.4. Împachetările

Sunt proceduri de HTTL care constau în învelirea unei păr ți sau în

întregime a corpului conform unei anumite tehnici.

2.4.1. Împachetări umede

- complete;

- treisferturi ( ¾) - care se întinde de la axilă în jos;

- inferioare, superioare;

- modificate.

Toate au efecte diferite în funcție de zona și de timpul de împachetare:

*efect excitant, până la 15 minute;

*efect sedativ, între 15 și 50 minute;

*efect hipertermic, între ½ oră și 50 minute.

2.4.2. Împachetarea cu parafină - parafangoterapia (împachetări "mai

uscate")

Este cea mai eficientă procedură de termoterapie (TTL) locală de

pregătire a țesuturilor (elasticizantă, decontracturantă) pentru kinetoterapie.

Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantită ți de parafină la o

temperatură mai ridicată dar suportabilă de către pacient. Împachetările cu
parafină provoacă o supraîncălzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea se
încălzește la 38-40° C provocând o transpirație locală abundentă. La desfacerea
parafinei se evidențiază hiperemia produsă. După împachetare se aplică o
procedură de răcire, spălare cu prosop umed.

Materiale necesare: pat, cerșaf alb, vas pentru topit parafina, tăvi țe din metal,
pătură, manșoane pentru articulațiile mari, un duș, prosop.

Tehnica de aplicare
Se ia o cantitate de parafină, se topește la temperatura de 35-70° C. Se toarnă
apoi în tăvițele de metal și se lasă la răcit, până ajunge la o temperatură
suportabilă de către pacient.

Se invită pacientul să se așeze pe pat, în decubit ventral, se scoate parafina din

tăvițe și se aplică pe zona dorsală a acestuia. Se acoperă apoi pacientul cu un
cerșaf și pătură după care se lasă astfel să stea timp de 15-30 minute. După
această perioadă se îndepărtează parafina și se invită pacientul să facă un duș de
curățire, la temperatura corpului.

Efecte: la locul de aplicare apare o supraîncălzire profundă și uniformă a

țesuturilor, o hiperemie puternică care determină o transpirație abundentă.

Aceeași procedură se aplică și pe regiunea cervicală (aplicare sub formă de

pelerină). La sfârșitul împachetării cu parafină, se aplică o procedură de răcire.

Contraindicatii: răni dechise, arsuri, inflamații acute, tulburări de circulație

periferică și sensibilitate mărită a pielii.

2.4.3. Crioterapia

Este un mijloc de termoterapie locală, bazată pe acțiunea excitantului

termic rece la temperatură în jur de 0° C, foarte aproape de temperatura de
îngheț. Prin aplicația lui asupra unei părți a corpului se obțin efecte diferite.
Poate fi folosit fie ca factor de răcire, fie ca stimulent al receptorilor termici - în
funcție de locul, durata, temperatura, mijloacele și tehnicile utilizate. Trebuie
delimitată de hipotermie, care înseamnă scăderea temperaturii întregului corp.

Efectele generale a crioterapiei

Din punct de vedere senzoriomotor efectele au fost atribuite direct sau
indirect modificările induse într-una sau mai multe structuri implicate în
declanșarea stretch-reflexului (receptorii cutanați, proprietățile mecanice ale
mușchiului, excitabilitatea fusurilor neuro-musculare, transmiterea neuro-
musculară).

• scade conductibilitatea nervilor aferen ți;

• scade excitabilitatea directă a fibrei musculare;
• scade tensiunea musculară;
• scade viteza de contracție odată cu creșterea duratei de contracție;
• crește vâscozitatea în țesuturi și articulații.
Modalități de aplicare:

Se aplică pe zone, pe regiuni inflamate după diferite traumatisme,

intervenții chirurgicale recente, în artrite acute, pentru reducerea inflamației:

• punga cu gheață în zona cu procese inflamatorii, inclusiv posttraumatice,

hipertonii musculare sau contuzii etc.;
• comprese cu gheață granulată - la nivelul cefei, pe abdomen, pe cap, la
nivel de articulații tumefiate - mai ales posttraumatic, etc.;
• comprese reci cu apă și bucăți de gheață: T=4-5° C, durata: 3-4 minute;
• baie foarte rece la extremită ți: T=2° C, durata: 20-30 secunde;
• lichide volatile la suprafața corpului care pentru evaporare iau energie din
țesuturi: Kelen spray, aplicat 20-30 secunde, pauză 10-15 secunde cu
reluare de 2-5 ori;
• flux de aer rece pe tegument, din diferite dispozitive sau chiar "feonul de
uscat părul";
• gheața prin masaj, cu un calup mai mic sau mai mare, având efect rapid
antialgic și vasodilatator activ-reflex după o scurtă vasoconstric ție inițială
prin aplicarea locală de gheață concomitent cu manevre de fricțiune și
presiune – Mod de aplicare: se fricționează ușor zona algică cu mișcări
alternante în ambele sensuri și circular, până când apare hiperemia și
analgezia locală (în medie 3-5 minute sau până la topirea calupului de
gheață);

2.4.4. Sauna

Metodă particulară de hidrotermoterapie contrastantă, cu aplica ție

generală bazată pe acțiunea excitantului termic contrastant.

Sauna "standard"

Structura saunei: o cabină cu câteva paturi din lemn, a cărei extremitate este
prevăzută cu un postment ce permite în pozi ție culcat sprijinul membrelor
inferioare pe un nivel mai sus decât cel al capului. Cabina este îmbrăcată pe
interior în lemn de pin sau de mesteacăn finlandez, pentru ca apa de condensare
să fie absorbită, păstrându-se astfel interiorul uscat. Sursa de căldură este
alimentată electric sau cu foc de lemn, constând dintr-o sobă tapetată cu un
material refractar și acoperită la partea superioară cu un granit special care are
proprietatea de a se înroșii repede. Această piatră este stropită la un anumit
interval de timp cu o cantitate de 200-300 ml de apă menită să realizeze un jet de
vapori, care se răspândește ca un nor cald în cabină.

Într-o cameră alăturată sunt amenajate dușuri cu apă rece, sau o piscină cu scop
de a asigura confortul pentru faza rece a procedurii de saună. Aici sunt
amplasate și paturi pentru masaj și relaxare.

Tehnica de aplicare:

Are o fază caldă și una rece care se repetă urmată de relaxare și masaj.

Indicații: profilaxie, călirea organismului, tratament curativ la obezi, gută,

predispoziție pentru unele afecțiuni dermatologice (acneea, furunculoza, etc.).