PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII (II)

PSIHOLOGIE
Anul de studii III Semestrul I

Tematica cursurilor:

1. Psihodiagnoza personalitatii - notiuni introductive

2. Teoria lui Eysenck privind structurarea personalitatii; Chestionarele Eysenck E.P.I.,
E.P.Q.
3. Teoria factoriala a lui Cattell asupra personalitatii. Chestionarele Cattell (16PF,
H.S.P.Q., Chestionar privind nivelul anxietatii)
4. Inventarul de personalitate Myers – Briggs
5. Chestionarele de tip ‚Big Five. Chestionarul NEO PI (R)
6. Inventarul de personalitate ABCDM
7. Chestionarul de personalitate California: Teoria lui Gough privind evaluarea
personalitatii
8. Chestionare de investigare a tendintelor psihopatologice: Inventarul Multifazic de
Personalitate Minnesota (M.M.P.I.), Chestionarul de personalităţi accentuate
(Smiescheck)
9. Tehnicile proiective in evaluarea personalitatii
10. Teste proiective de desen: Testul arborelui, Testul persoanei umane, Testul familiei
11. Teste proiective clasice: Testele de aperceptie tematica (T.A.T, C.A.T), Testul petelor
de cerneala (Rorschach), Testul pulsiunilor (Szondi)
12. Bateria de examinare psihologică şi raportul psihologic

Titular disciplina,
Lect.univ.dr. Cristiana Bălan
 1. PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII –
NOTIUNI INTRODUCTIVE

Personalitatea este definite ca o configuratie unica, relativ stabila de insusiri psihice care
sunt definitorii pentru o persoana si ii confera individualitatea. Probele prin care se realizează
investigarea personalităţii sunt extrem de diverse - reflectand multitudinea de definitii si
caracteristici identificate de-a lungul timpului.

Concepte caracteristice
Psihodiagnoză = mai general, termenul este folosit pentru orice procedură de evaluare
psihologică sau de personalitate; in mod specific, termenul se referă la proceduri de
diagnosticare a anormalităţilor psihologice, a tulburărilor mentale etc.

Teorii ale personalităţii = în funcţie de orientarea generală si modul in care caracterizează

termenul de personalitate, deosebim între: teorii tipologice si teorii privind trasaturile. Teoriile
tipologice pun accent pe clasificarea indivizilor în funcţie de tipuri (ex. Jung – introvert
vs.extravert). Teoriile privind trasaturile operează pe presupunerea că personalitatea unui om
este un complex de trăsături sau moduri caracteristice de comportament, gândire, de a simti sau
reactiona. Teoriile recente utilizează analiza factorială pentru a izola dimensiunile subiacente
ale personalităţii. Abordările tipologice şi cele privind trăsăturile sunt complementare.

Test de personalitate = orice instrument profesionist pentru evaluarea personalităţii. Se disting

în principal teste directe, care se adresează direct comportamentului observabil sau care poate
fi evaluat conştient, şi teste indirecte, sau proiective, care se adresează întregului personalităţii
şi aspectelor inconştiente.

Chestionar de personalitate = în sens larg, un set de întrebări-itemi care se referă la o temă

(aspect al personalităţii) sau un grup de aspecte învecinate acesteia; în sens specific, un
instrument de evaluare standardizat.

Trăsătură de personalitate = reprezintă o dispoziţie sau caractenstică subiacenta care poate fi

folosita ca o explicaţie pentru regularităţile sau aspectele consistente ale comportamentului
acesteia; in sens mai larg, o descriere a modurilor de comportament, percepere, gândire
caracteristice pentru o persoana.

Factor = în general, orice aspect care are o influenţă cauzală asupra unui fenomen; in
statistica, un produs al analizei factoriale, numere într-o matrice factorială. Există..o tendinţă
mai ales când tehnica analizei factoriale se aplică inventarelor de personalitate, să se identifice
factorii care apar cu trăsăturile. Factorul nu este o trăsătura; trăsătura este inferată pornind de la
factorul obţinut.

Analiză factorială = metodă statistică ce incearcă să pună în evidenţă factorii comuni unui
ansamblu de variabile care au între ele anumite corelaţii.

Analiză de item = analiza în detaliu a itemilor individuali ai unui test sau chestionar cu scopul
de a evalua fidelitatea şi validitatea fiecăruia; analizele se centrează pe conţinutul itemilor şi pe
forma acestora. Se pot desfăşura cantitativ sau calitativ, stabilind cât contribuie efectiv fiecare
la fidelitatea generală şi validitatea testului; analiza calitativă se preocupă şi de aspecte precum
ambiguitatea, dificultatea etc.

2
 Analizele moderne încearcă să reconsidere, într-o manieră sistematica nivele ale
problematicii chestionarelor in investigarea personalitatii, printre care: modul de construire a
itemilor, forma şi conţinutul lor; tehnicilor statistice, prin care se detecteaza surse de
distorsionare. Limita principală a chestionarului de personalitate este intrinsecă demersului de
cuantificare a ceva ce in esenta nu a putut fi cunatificat - psihismul viu.
Dintre dificultăţile clasice avute în vedere sunt: „vizibilitatea” itemilor, gradul de
schimbare vs. constanţă a comportamentului masurat, specificitatea mare a răspunsurilor în
sfera personalităţii, ceea ce duce la dificultăţi de grupare în categorii bine definite de trăsături
sau structuri ale personalităţii.
O altă problemă majoră ţine nu atât de construirea chestionarelor, cât de interpretarea
datelor:
1. Interpretarea factuala - literala se apropie foarte mult de situaţia interviului sistematizat;
interpretarea psihologică - diagnostică - simptomatică este posibilă în urma experimentării şi
validării chestionarului, respectiv a stabilirii empirice a relaţiei dintre răspunsurile la itemi şi
un criteriu specificat de validare.
2. Discuţii privind ce anume interpretăm atunci când interpretăm răspunsul la itemi este faptul
că există o inerentă ambiguitate a răspunsurilor, ceea ce conduce spre posibilitatea unei game
relativ largi de interpretări pentru fiecare răspuns. Formularea mai specifica si mai clară a
itemilor, precum şi formularea unor seturi de răspunsuri specificate, pot conduce, pe de o parte,
la scăderea gamei de posibilităţi de interpretare de către subiect a conţinutului, dar, paradoxal
conduc şi spre o „vizibilitate” prea mare, care face ca răspunsurile sa poarte amprenta prea
putemică a efectului de faţadă si a stărilor emoţionale pe care le trăieşte sau le-a traversat de
curând subiectul.

2. DIAGNOSTICUL CARACTEROLOGIC SI AL TEMPERAMENTELOR (Gaston

Berger)

Cei 3 factori fundamentali ai caracterului definiţi de Rene Le Senne sunt emotivitatea,

activitatea şi secundaritatea.
Emotivitatea: emoţiile diferă prin obiectul lor, intensitate şi modul de declanşare (mai uşor sau
mai greu); a fi emoţionat echivalează cu a fi tulburat, în timp ce nonemotivul este greu de
emoţionat, rămâne raţional, cu emoţii nonviolente (toţi oamenii sunt emoţionaţi în circumstanţe
excepţionale), îl priveşte pe emotiv cu uimire şi neîncredere. Pentru emotiv însă, raţiunea este o
facultate inferioară simţirii.
Activitatea: nu este comportament, ci dispoziţia celui care acţionează. Activul acţionează de la
sine, face mai puţin efort decât ceilalţi, pentru el activitatea este firească, îşi reface uşor forţele
după o muncă epiuzantă. Inactivul acţionează contra voinţei sale, silit, este indecis, pentru el
totul înseamnă efort, recuperează greu, pare secătuit de energie.
Secundaritatea: sau „rezonanţa” - toate impresiile trăite exercită asupra noastră o acţiune
imediată numită „funcţie primară”; după ce aceste impresii şi reprezentări dispar, ele
continuă să răsune în noi şi să ne influenţeze modul de a gândi şi acţiona, ceea ce
caracterizează „funcţia secundară”. Viaţa tipului primar se află sub dependenţa directă a
evenimentelor prezente, care îi solicită memoria şi îi determină acţiunile, se supune acţiunilor
care se întâmplă, activitatea lui are discontinuităţi, personalitatea este schimbătoare şi multiplă,
este capabil de adaptări rapide, are reacţii vii, dar superficiale. La tipul secundar impresiile au
un efect puternic ulterior; este orientat, predeterminat de propriul trecut, se supune acţiunilor
care s-au întâmplat, se angajează profund în tot ce face, este mai puternic dar mai lent, nu este

3
spontan, ci reflexiv, se adaptează mai greu la nou, nu are încredere în noutate şi schimbare şi se
apără de surprize printr-un comportament prevăzător.

Chestionarul elaborat de Gaston Berger pentru evaluarea temperamentelor contine 99 de itemi.

Din combinaţiile celor trei dimensiuni – emotivitate, activitate, secundaritate – rezultă
opt tipuri temperamentale definite după cum urmează:
1. Pasionaţii (EAS – emotiv, activ, secundar): se autorealizează, au o tensiune extremă a
întregii personalităţi, sunt concentraţi asupra unui scop unic, sunt dominatori, apţi pentru a
conduce; ştiu să-şi folosească violenţa în propriul interes, dar pot şi să şi-o domine; sunt
sociabili, serviabili, buni oratori; foarte importante pentru ei sunt familia, patria, religia;
valoarea dominantă a vieţii lor este opera de realizat.
2. Colericii (EAP – emotiv, activ, primar): generoşi, cordiali, exuberanţi, plini de vitalitate,
optimişti, bine dispuşi, adesea lipsiţi de simţul măsurii, duc o activitate intensă şi febrilă,
multiplă şi diversă; pot mobiliza mulţimea, sunt carismatici; valoarea dominantă este acţiunea.
3. Sentimentalii (EnAS - emotiv, non-activ, secundar): ambiţioşi care rămân însă la stadiul
aspiraţiei, meditativi, introvertiţi, schizotimi, melancolici, nemulţumiţi de ei înşişi, timizi,
vulnerabili, scrupuloşi; îşi alimentează viaţa interioară prin distilarea trecutului, nu ştiu să
interrelaţioneze; se resemnează cu uşurinţă chiar în faţa evenimentelor care puteau fi evitate;
sunt individualişti, valoarea dominantă este intimitatea.
4. Nervoşii (EnAP - emotiv, non-activ, primar): dispoziţie variabilă, vor să atragă şi să
uimească, non-obiectivi, au nevoia de a influenţa realitatea; gust dezvoltat pentru bizar, oribil,
negativ; inconstanţi sentimental, muncesc doar după bunul plac, nu au sentimentul datoriei; au
nevoie de excitanţi puternici pentru a se sustrage inactivităţii şi plictiselii (droguri, muzică etc);
valoarea dominantă este divertismentul.
5. Flegmaticii (nEAS – non-emotiv, activ, secundar): oameni ai obişnuinţelor, cu respect
faţă de principii, punctuali, obiectivi, demni de încredere; ponderaţi, cu o dispoziţie echilibrată,
impasibili, răbdători, tenaci, lipsiţi de afectare; au un civism profund, moralitate înaltă, simţ al
umorului bine reprezentat, iubesc sistemele abstracte; valoarea dominantă este legea.
6. Sanguinii (nEAP – non-emotiv, activ, primar): extrovertiţi, buni observatori, au un
remarcabil simţ practic; ştiu să manipuleze, diplomaţi abili; iubesc societatea, sunt politicoşi,
spirituali, ironici, sceptici; liberali, toleranţi, pun mare preţ pe experienţă, iniţiativă, oportunişti,
cu supleţe a spiritului; valoarea dominantă este succesul social.
7. Apaticii (nEnAS – non-emotiv, non-activ, secundar): închişi, secretoşi, introspectivi, dar
fără o viaţă interioară intensă, sumbri, taciturni, râd foarte rar; conservatori, supuşi obişnuinţei,
greu de reconciliat, tenaci în dispute; vorbesc puţin, preferă solitudinea, sunt indiferenţi la viaţa
socială; onorabili, oneşti, sinceri; valoarea dominantă este liniştea.
8. Amorfii (nEnAP - non-emotiv, non-activ, primar): disponibili, concilianţi, toleranţi prin
indiferenţă, uneori încăpăţânare pasivă şi tenace; neglijenţi, nepunctuali, indiferenţi faţă de
trecut şi viitor; valoarea dominantă este plăcerea.

4
 3. TEORIA LUI EYSENCK PRIVIND STRUCTURAREA PERSONALITATII
CHESTIONARELE EYSENCK E.P.I., E.P.Q.

Eysenck, Hans Jurgen (n. 1916) – psiholog englez, născut la Berlin a fost profesor de
psihologie la Universitatea din Londra (1955 – 1983). Mare parte din munca sa, s-a desfăşurat
în domeniul cercetării psihometrice a personalitatii si inteligentei umane. Adept al
empirismului a intreprins numeroase studii experimentale şi de laborator; in viziunea lui a te
baza doar pe chestionare, evaluări sau autoevaluări ale comportamentului înseamnă să depinzi
de date ‘subiective’; sunt necesare informatii factuale, obiective dintr-o varietate de surse: date
anamnestice, biografice, determinari fizice, masuratori fiziologice, autoevaluări, evaluari ale
comportamentelor făcute de altii (Eysenck, 1953) – abordarea ‘personalitatii intregi’.
Preocuparile principale merg spre o fundamentare biologica a comportamentului; adept al
teoriilor genetice care accentueaza rolul innascutului in determinarea diferentelor psihologice
dintre oameni;

Eysenck a dezvoltat un model factorial ortogonal tridimensional al personalităţii; cei 3

factori sunt conceputi ca un continuum de-a lungul caruia se pozitioneaza persoanele, la una
din cele doua extreme sau in puncte intermediare;
1. Extraversia (extraversie – introversie)
2. Nevrozismul (stabilitate – instabilitate emotională )
3. Psihoticismul (adaptabilitate – psihotism)
Analiza celor trei factori / dimensiuni de personalitate releva ‘tipul de personalitate’ – cel mai
inalt ca grad de generalitate – definit ca si “constelaţii observabile sau sindroame de trăsături”.
Prin combinarea factorilor extraversie si nevrotism Eysenck regăseşte şi dă o nouă întemeiere
tipologiei hipocratice a temperamentelor: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic

Cei 3 factori tipologici au o importanta contributie ereditara in gradientul de normalitate –

anormalitate.
1. Extraversia – introversia, unul dintre conceptele de bază ale teoriei sale a fost
teoretizat si impus inca de la inceputul sec.XX de catre C.G. Jung; Eysenck explica
acest construct prin teoria nivelului innascut al excitarii nervoase, controlat de
sistemul reticulat activator ascendent (SRAA):
a) introvertiţii se nasc cu un nivel ridicat al excitaţiei (de aceea evita excitatia);
b) extravertii au nevoie de schimbări mai intense pentru a se declanşa trezirea
bioelectrică a creierului (de aceea cauta excitatia).
2. Nevrotismul (instabilitatea emotionala) – este legat de sistemul limbic si activarea
emotiilor la nivelul sistemului nervos automat (ariile hipocampice şi amigdaliene ca
sediu al emoţiilor); ideea si-a gasit numeroase confirmari ulterioare.
3. Psihoticismul – este pus in legatura cu sistemul hormonal androgin, cu glandele ce
dezvolta si mentin caracteristicile masculine (activismul şi agresivitatea); ideea şi-a
găsit mai puţine confirmări ulterioare.
Cauzalitatea genetica apare ca ‘predispozanta’, defineste tendintele naturale de a reactiona
(aspectele genotipice); se masoara prin tehnici experimentale, de laborator;
Comportamentul observabil este rezultatul interactiunii cu mediul (aspectele fenotipice) – se
masoara prin chestionare.

5
 CHESTIONARELE EYSENCK

Ca bază empirică, studiile sale au inceput in 1940, investigaţiile originale identificând

doi factori: extraversia (E) si nevrozismul (N);
- Primul chestionar, Maudsley Medical Questionnaire (MMQ – 1952) cuprindea doar
o scară de nevrozism alcătuită din 40 de itemi;
- Maudsley Personality Inventory (MPI – 1959) conţinea scala pentru nevrozism şi
extraversie;
- Eysenck Personality lnventory (EPI – 1964) adăuga: o scară L (Lie), pentru a
detecta minciuna, disimularea, se dezvolta si o forma paralela, limbajul este mai
accesibil nivelurilor mai putin educate;
- Eysenck Personality Questionnaire (EPQ - 1979) introduce variabila
psihoticismului;

INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – E.P.I.

EPI masoara personalitatea prin 2 dimensiuni independente una de alta : extraversia si

nevrozismul, incluzand si o scala de minciuna (L – lie).

Scala extraversie – introversie (E): Notele mari sunt caracteristice extraversiunii, notele mici
introversiunii.
- Extravertul – este sociabil, ii plac activitatile distractive, are mulţi prieteni, simte nevoia
de a discuta cu oamenii şi nu îi place să lucreze de unul singur; işi asumă uşor riscul, îi
place aventura şi se expune pericolelor; tinde spre emoţii puternice, doreşte agitaţia şi este
in general impulsiv; ii place să facă glume, este oscilant, optimist, are tendinţa de a fi
agresiv şi işi pierde cu uşurinţă stăpânirea de sine; artistic, înclinat spre exterior; in creaţia
estetică, produce un desen împrăştiat, adesea cu subiect abstract; tip alert, cu iniţiativă şi
bun organizator; tinde să se supraaprecieze şi să accepte doar propriul punct de vedere
- Introvertul – este liniştit, retras, introspectiv, are o viaţă interioara bogată; este tipul
gânditor, indicat pentru cercetare, posedă gândire abstractă, dar un spirit de observaţle mal
puţin dezvoltat căci este orientat spre interior şi oarecum rupt de exterior; uşor tensionat,
căci îi lipseşte uşurinţa exteriorizării bogatelor trăiri interioare; in relaţiile sociale este
rezervat şi distant, neîncrezător şi planificat (non-impulsiv); inclinat spre un mod de viaţă
ordonat, nu agreează agitaţia, îşi domină agresivitatea şi nu-şi pierde uşor cumpătul; tinde
să se subaprecieze.
Scala instabilitate emotionala (nevrotism) – stabilitate (N)
- Nevrotismul este caracteristic notelor ridicate; este definit de interrelaţia dintre trăsăturile
de anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate, toate datorate lipsei de control
emoţional; reacţiile emoţionale puternice ale instabilului interferă cu adaptarea sa scazuta
la evenimentele de viată şi îl conduc spre reacţii emoţionale iraţionale, adesea rigide
- Stabilitatea emotionala – caracteristica notelor scazute, respectiv lipsei emotionalitatii,
apatiei; avem de-a face cu persoane extrem de greu de stimulat emoţional, reacţiile
emoţionale sunt slabe ca intensitate, lente, intră greu în atmosfera emoţională şi au tendinţa
de a reveni la starea de apatie, calm “plat” foarte repede după activarea emoţională.
Scala de minciuna (L) - afirma comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea majoritate
a populatiei le incalca in comportamentul informal; notele mici indica sinceritatea
raspunsurilor, in timp ce notele mari sunt masuri ale raspunsurilor dezirabile, conformiste sau
disimulative.
Scala L este orientativa in interpretarea rezultatelor chestionarului.

6
 CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – E.P.Q.

Include fata de EPI si o a patra scala ‘psihotism’.

Psihotismul - este definit de interrelaţiile dintre trasaturile de agresivitate, egocentrism,
comportament antisocial şi lipsa de empatie;
- Cotele ridicate specifice psihotismului indica tendinţa de a produce tulburări, a fi solitar, a
arăta cruzime, ostilitate fata de ce ceilalti, preferinta pentru lucruri ciudate şi neobişnuite;
- Cotele scazute, specifice adaptabilitatii indica persoane socializate, cu tendinta de a acorda
un mare respect regulii sociale, convenţiilor, drepturilor celorlalţi; au nivele de aspiraţie
adaptate la realitate.
Desi sunt utilizati termeni psihiatrici, semnificatia lor nu este in acest caz propriu-zis clinica,
intrucat se adreseaza persoanelor normale; din această perspectivă, doar la o mică proporţie de
persoane care prezintă un nivel înalt de psihotism este posibil să se dezvolte o condiţie
psihotică propriu-zisă. Schizofrenia este la un capăt extrem al dimensiunii psihotism; include
de asemenea nivele înalte de criminalitate, psihopatie, tulburări de tip maniaco-depresiv.

4. TEORIA FACTORIALA A LUI CATTELL ASUPRA PERSONALITATII.

CHESTIONARELE CATTELL (16PF, H.S.P.Q., CHESTIONAR DE
ANXIETATE)

Raymond B. Cattell (1905-1998) profesor la universitatile din Massachusetts, apoi al

Harvard, Illinois, este unul din cei mai prolifici psihologi ai secolului trecut. Primul care a
analizat sistematic trăsăturile prin analiza factoriala si a oferit o clasificare detaliată a acestora
sub forma factorilor de personalitate.
Pentru Cattell personalitatea are un sens direct diagnostic şi diferenţial. Cercetările lui
Cattell asupra personalităţii sunt nomotetice în măsura în care analiza factorială include
cercetarea unui mare număr de persoane şi nivelul de performanţă la diferite instrumente de
cercetare. Rezultate în urma analizelor statistice, trăsăturile nu au o existenţă ca atare în
psihologia fiecărei persoane. Cattell le consideră constructe ipotetice sau imaginare inferate din
observarea obiectivă a comportamentului deschis.
Există la Cattell câteva modalităţi de taxonomizare a trăsăturilor.
Trăsături comune şi trăsături unice, distincţie intalnita si la Allport.
- trăsătura comună este cea pe care o are fiecare om intr-un anume grad de dezvoltare (ex.
inteligenta, extraversia), intrucat toţi oamenii au in comun un anume fundal genetic;
- trăsăturile unice sunt cele care rar sunt împărtăşite de alţii şi apar mal ales în sfera
intereselor şi atitudinilor;
Conform formei de manifestare trasaturile sunt grupate în:
- capacităţi sau abilităţi care determină cât de eficientă este persoana în a acţiona în vederea
unui anumit scop (ex. inteligenta);
- trăsături temperamentale care definesc stilul sau tempoul de acţiune (ex. rapiditatea in
actiune);
- trăsături dinamice, care sunt acele modalităţi sau forţe care activează şi conduc
comportamentele (ex. motivaţiile).
Distincţia între trăsături de suprafaţă şi trăsături sursă:
- Trăsăturile de suprafaţă sunt un set de caracteristici ale personalitatii care corelează între
ele fără a forma propriu-zis un factor, in măsura în care nu sunt determinate de o aceeaşi
trăsătura sursa; au o valoare în primul rând descriptivă, asemeni sindroamelor clinice (ex.

7
 nevrotismului – diferite elemente de comportament, precum anxietatea, indecizia, temerile
irationale formează un cluster de elemente alcătuind această trăsătura de suprafaţă).
Trăsăturile de suprafaţă apar mai puţin stabile şi au o natură mai puţin permanentă.
- Trăsăturile sursa sunt importante, stabile şi permanente pentru că sunt factori unitari,
fiecare dintre ele fiind sursa unui aspect al comportamentului. Factorii primari care derivă
din analiza factorială exprimă aceste trăsături sursă ca elemente de bază ale personalităţii.
Trasaturile sursa se clasifica in doua tipuri:
- trăsături constituţionale, isi au originea în condiţiile interne ale organismului
(nefiind in mod necesar innascute) si depind de fiziologia organismului (ex.
alcoolul duce la influenţe comportamentale ce se pot descrie ca lipsă de griji,
limbuţie etc.grupate de analiza factoriala ca trasaturi sursa);
- trăsături care ţin de mediu, deriva din influenţele cadrului socio-fizic si
grupează acele caracteristici sau modalităţi de comportament învăţate care
formează un model impus de mediu (ex. un cantăreţ de jaz este diferit ca
trăsaturi sursă formate de mediul său, de un ofiţer de carieră).
Cattell mai ia in considerare pe langa aceste trasaturi si forţele dinamice sau motivationale si
considera ca in psihicul uman exista două tipuri de trăsături dinamice care se manifestă la
nivelul atitudinilor:
- ergi – un erg este energia sursă pentru întreg comportamentul, unitatea de bază a
motivaţiei si este direcţionat spre scopuri precise (ex. curiozitatea, sexualitatea etc.);
- sentimente, format prin învăţare, poae fi in timp supus procesului invers, de dez-
învăţare, astfel că poate dispare, nemaiavând importantă viaţa persoanei; pentru fiecare
persoană există un model sau set de sentimente care va funcţiona ca un sentiment –
master, si anume sentimentul de sine care este cel mai important şi, virtual, se reflectă
în toate atitudinile persoanei.
Diferenţa dintre erg şi sentiment ţine de durabilitatea diferită: ergul, fiind constituţional, este o
structură permanentă şi niciodată nu va dispărea total din psihicul persoanei, putand varia doar
ca intensitate.

Cercetând longitudinal şi transversal personalitatea, Cattell a evidenţiat 6 stadii pe care

aceasta le traverseaza: (1) Mica copilarie, pana la 6 ani, considerata o perioada de formare
majora a personalitatii (formarea deprinderilor bazale, structurarea atitudinilor sociale primare,
stabilitatea si forta eului si supraeului, sentimentul de securitate / insecuritate, atitudinea fata de
autoritate si posibila tendinta spre nevrotism); (2) Copilaria, pana la 14 ani, perioada de
consolidare, inceputul emanciparii si independentei fata de parinti, tendinta de a se identifica
cu cei din jur; (3) Adolescenta, pana la 23 de ani, cea mai plina de stres si probleme subiective
cu transformari ale trasaturilor de personalitate – unele dispar, altele apar; (4) Maturitatea, 23 –
50 ani, perioada productiva, personalitatea tinde sa devina stabilizata; (4) Maturitatea tarzie –
include schimbari si adaptari in personalitate ca raspuns la cele fizice, sociale, psihologice; (5)
Batranetea, include problematica adaptarii la o serie de pierderi, obisnuinta cu singuratatea si
lipsa securitatii personale.
In functie de aceste stadii Cattell a construit mai multe instrumente de masura: 16 PF
destinat vârstelor adulte, HSPQ, pentru 12-18 ani, CPQ pentru 8-12 ani şi ESPQ pentru vârste
de la 6 – 8 ani; Chestionar de Analiză Clinică (CAQ), chestionar de anxietate etc.

8
 CHESTIONARUL 16 FACTORI PRIMARI (16PF)

Cattell construieşte şi publică în 1950 chestionarul 16 PF denumit „Chestionarul celor

16 factori ai personalităţii” care evalueaza trasaturile identificate de autor prin analiza
factoriala.
Chestionarul masoara 16 factori: 12 trasaturi sursa si 4 factori de ordinul al doilea,
factori secunzi. Există şi itemi verbali sau numerici destinaţi evaluării unui factor de abilitate
rezolutivă. Factorii evaluaţi prin analiză factorială sunt constructe bipolare care încearcă să
cuprindă mulţimea de manifestări comportamentale specifice dimensiunii în mod gradat, de la
unul dintre polii acesteia caracterizat printr-o maximă exprimare în comportament a unei
extreme a dimensiunii, spre celălalt, caracterizat printr-o maximă exprimare a opusului. Cattell
utilizeaza un sistem standard de 10 clase. Se considera semnificative pentru comportamentul
real al unei persoane acele trasaturi care au o pozitie de la cota standard 7-10, sau de la cota 0-
3.
Descrierea factorilor primari
Factorul A – Schizotimie vs. ciclotimie: de la comportamnet caracterizat prin (cote scazute)
schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozanţă, răceală şi indiferenţă, suspiciune, rigiditate, la (cote
ridicate) comportament caracterizat prin ciclotimie: individul este bun, amabil, prietenos,
serviabil, cu interes pentru ceilalţi, blând, încrezător, adaptabil şi cald; nu rareori aleg profesii
care inseamnă contacte interumane şi o tendinţă spre a se confonna convenienţelor sociale.
Factorul B – Abilitate rezolutivă generală: de la (cote scazute) slabă abilitate mentală, lipsa
de interes pentru subiecte intelectuale, la (cote ridicate) inteligenţa vie, conştiinciozitatea şi
perseverenţa în rezolvarea problemelor. Scala nu are corelaţii semnificative cu testele de
abilităţi mentale obişnuite care tipic sunt probe psihologice in timp limitat.
Factorul C – Instabilitate emotionala vs. stabilitate emoţională: forţa eului este definită ca
şi grad de realizare a integrării dinamice şi a controlului emoţional
Factorul E – Supunere vs. dominanţă: de la (cote scazute) polul comportamentului supus,
blând, dependent, la (cote ridicate) un comportament agresiv, combativ, încăpăţânat, sigur de
sine.
Factorul F – Expansivitate vs. nonexpansivitate: este un constituent important al
extraversiei-introversiei. Factor care suportă influenţa mediului de formare: cei expansivi au
avut în general un mediu mai facil, mai puţin sever, creator de optimism, dar şi cu aspiraţii mai
puţin exigente; nonexpansivii sunt, în general, crescuţi după norme mai severe si tind spre un
plus de moderaţie.
Factorul G – Supraeu slab vs. forţa supraeului: este legat, în principal, de energie şi
perseverenţă; conform denumirii, factorul corespunde supraeului psihanalitic prin accentul pus
pe consideraţia faţă de normele morale, tendinţa de a susţine eul şi a frâna impulsurile idului;
se distinge de stabilitatea emoţională măsurată de factorul C prin faptul că rezultă dintr-o
integrare dinamică adecvată de-a lungul vieţii.
Factorul H – Threctia vs. parmia: factor puternic dominat de ereditate, temperament
constituţional; Termenul de ‘threctia’ vine de la ‘threat’ – ameninţare si indica o corelaţie
ridicata cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom faţă de ameninţare; timiditate şi
sensibilitate la ameninţare; opus, termenul ‘parmia’ indică predominanţă parsimpatică; curaj
şi lipsă de sensibilitate;
Factorul I- Harria vs. premsia: factor din categoria celor formaţi prin influenţa mediului si a
culturii.
Factorul L – Alexia vs. pretension: de la (cote scazute) încredere, adaptabilitate, cooperare,
interes faţă de ceilalţi, la (cote ridicate) care reprezintă tensiunea, un mod de a trăi
neîncrezător, suspicios şi timid.

9
Factorul M – Praxernia vs. autia: de la (cote scazute) comportament practic şi constiincios,
spirit logic, expresiv, deschis ca interese, dar cu o relativă lipsă de imaginaţie, la (cote ridicate)
‘nonconvenţionalul excentric’, imaginativ, boem, adesea original, care isi urmează calea
proprie.
Factorul N – Naivitate vs. subtilitate: (cote scazute) polul naivităţii, indică un comportament
direct, naiv, uneori stângaci şi neîndemânatic, la (cote ridicate) perspicacitate şi luciditate în
opinii, spirit analitic, alură intelectuală, o viziune nesentimentală asupra lucrurilor şi vieţii.
Factorul O - încredere vs. tendinţa spre culpabilitate: de la (cote scazute) comportament
calm, cu încredere în sine, senin, eficient, la (cote ridicate) indică lipsa de securitate, un mod
anxios, depresiv, agitat de a se raporta la existenţă;
Factorii ‘Q’ - sunt derivati din analiza factoriala asupra celorlalti factori; sunt mai putin
clarificati dar au o buna valoare pronostica atunci cand sunt activi in comportament.
- Factorul Q 1 – Conservatorism vs. lipsa de respect pentru convenţii
- Factorul Q 2 – Dependenţa de grup vs. independenta personală: Factor care se
manifesta mai ales la nivelul atitudinilor interioare; contribuie la factorul secund
introversie.
- Factorul Q 3 -Sentiment de sine slab vs. sentiment de sine puternic: factorul
depinde de mediu; prezintă o corelaţie substanţială cu integrarea pulsională care vizeaza
menţinerea unei adecvate imagini sine; contribuie la factorul secundar anxietate.
- FactorulQ4 -Tensiune ergică slabă vs.tensiune ergică ridicată: factor interpretat ca
nivel de excitatie, tensiune, datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustraţiei.

Factorii 16 PF secundari:
- Factorul I - Adaptare vs. anxietate:
- Factorul II- Intraversie vs. extraversie

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU ADOLESCENT

( H.S.P.Q.)

HSPQ – (Hight School Personality Questionnaire) contine factorii masurati de 16 PF cu

urmatoarele modificari: lipsesc L, M, N, Q1 si apar ca factori suplimentari D si J.

Tendinţe în dezvoltarea personalităţii in adolescenţă (Sealy & Cattell):

- Factorul (A) Schizotimie / ciclotimie: de la 11 la 17 ani o creştere a sociabilităţii şi
reducere a însingurării; la băieţii de peste 18 ani o creştere a obiectivitătii,
scepticismului; la fete apare un declin slab spre ciclotimie.
- Factorul (B) Inteligenţă: creştere stadială de la 11 la 15 ani.
- Factorul (C) Forta eului: creşterea nu este semnificativă pentru nici unul dintre sexe.
- Factorul (D) Flegmatic /excitabil: de la 11 la 17 ani, la ambele sexe se notează o
creştere a identităţii şi suficienţei personale, si o scădere a excitabilităţii şi nesiguranţei.
- Factorul (E) Sumisiv/ dominant: la ambele sexe de-a lungul timpului creste
dominanta, dar in mod diferit: la fete are loc mai întâi o creştere între 11-17 ani; la
băieţi continuă creşterea intre 18-23 ani, în timp ce la fete se produce o stagnare, chiar
o uşoară tendintă spre submisivitate; in general scorurile fetelor sunt mai scăzute.
- Factorul (F) Taciturn /expansiv: expansivitatea creşte intre 11-17 ani, apoi apare o
tendinţă spre aplatizare intre 17 – 19 ani, urmata de decline.
- Factorul (G) Forţa supraeului: nu apare nici o tendinţă semnificativă;
- Factorul (H) Parmia /threctia: uşor declin al timidităţii de-a lungul vârstelor.

10
 - Factorul (I) Premisa /harria: scorurile pentru băieţi apar mult mai scăzute decât la
fete; în adolescenţa timpurie, băieţii prezintă o creştere clară, devin mai realişti, cu
încredere în sine, mai hotărâţi; creşterea la fete este mai semnificativă între 15-18 ani.
- Factorul (J) Coasthenia /zeppia: intre 11-17 ani uşor declin în coasthenia pe masură
ce creşte participarea la grup; declinul la băieţi apare mai mic.
- Factorul (L) Protension/ alexia: pentru fete apare un declin ordonat de-a lungul
adolescenţei.
- Factorul (M) Autia/praxernia: tendinţă de creştere în perioada 11 – 17 ani, cu
semnificaţia de convenţionalism, spirit practic, realism; la fete apare un declin
semnificativ în perioada următoare.
- Factorul (N) Naivitate /subtilitate: Tendinţă de creştere mai semnificativă intre 15 -
23 ani.
- Factorul (O) Incredere / culpabilitate: tendinţă generală de descreştere; la fete
tendinţa spre culpabilizare înregistrează scoruri mai mari; băieţii devin de-a lungul
adolescenţei mai puţin nelinistiti.
- Factorul (Q1)Conservator /radical: fetele sunt mai conservatoare, fără a fi radicale;
băieţii (la colegiului) prezintă o tendinţă spre creşterea radicalismului;
- Factorul (Q2) Dependenţă /independenţă: pentru fete, un declin semnificativ de la
11-16 ani; după 11 ani apare la ambele sexe o creştere semnificativă.
- Factorul (Q3) Controlat/necontrolat: creştere semnificativă doar la băieţi în prima
parte a adolescenţei.
- Factorul (Q4) Relaxare/tensiune: creştere la ambele sexe in adolescenta timpurie;
scădere semnificativă a tensiunii ergice intre 18-23 ani pentru (tinerii de la colegiu).

CHESTIONARUL CATTELL PRIVIND NIVELUL ANXIETATII

Masoara nivelul de anxietate generala al persoanei si face distinctia între anxietatea

manifestă, simptomatică şi anxietatea mascată, desfaşurată in mod inconstient. Cuprinde un
număr de 40 de itemi organizaţi după factorii primari componenţi si după caracterul manifest
sau interiorizat al simptomelor respective. Primii 20 itemi se referă la manifestări indirecte,
“voalate” ale anxietătii, iar ceilalţi 20 la expresia directă a stării la nivelul comportamentului.
Raportul intre jumătatea A şi jumătatea B, calculate separat de nota generală de anxietate, este
un indice pentru gradul de mascare sau de exprimare în comportamentul observabil al
anxietăţii.

Factorii de anxietate Cattell sunt: O - pornire spre culpabilitate; Q4 - tensiune ergică; Q3 -

lipsa de integrare; C - slăbiciunea eului; L - lipsă de securitate paranoică; H - timidiate, care nu
are corespondent în scară.
- Q3 - Dezvoltarea conştiinţei de sine - indică gradul de integrare (respectiv
neintegrare) în funcţie de dezvoltarea conştiinţei de sine; nota arata masura gradului in
care s-a legat anxietatea cu structurile caracteriale si obisnuintele social acceptate; este
o componentă dependentă de mediu care prin condiţiile sale poate genera sau ameliora
o stare de anxietate;
- C – Forta Eului - capaciatea de a controla imediat si de a exprima tensiunile într-un
mod adaptat şi realist; un Eu îngrijorat, cu multă apăsare conţine in germene anxietatea;
o alta explicatie este ca o tensiune anxioasă puternică a cauzat o anumită regresie şi a
împiedicat cresterea normală a EU-lui; psihoticii prezintă o notă C ridicata; C variază
în funcţie de situaţiile specifice unui anumit mediu.

11
 - L – Insecuritate sau tendinţe paranoice - reprezintă propensiunea sau tendinţa
paranoică, transformabilă în sentimentul de insecuritate sociala; Nota L se menţine
chiar în situaţia schimbării cauzelor care au condus la instalarea sentimentului de
insecuritate, suspiciune, persecuţie.
- O – Înclinarea către culpabilitate – indică propensiunea spre culpabilitate ce se poate
transforma în stare de anxietate depresiva sau in sindrom depresiv; in termenii freudieni
poate fi acoperit prin conceptul de anxietate cauzată de presiunea superegoului; o notă
O ridicată trebuie să reţină atenţia căci are stabilitate chiar in cazul schimbării
condiţiilor de mediu.
- Q4 - Tensiunea ergică - se dezvoltă din orice fel de nevoi nesatisfăcute; Q4 ridicat se
exprimă prin hiperemotivitate, tensiune, iritabilitate şi nervozitate, făcând individul
ineficent; este cea mai importantă componentă în structura anxietăţii, pentru faptul că
influenţează randamentul; este un factor de personalitate sensibil la tratament
psihoterapeutic şi la ambianţa sociala.

Cotele ridicate, extreme, începând de la nota standard 7, indică instalarea anxietăti, in timp ce
nivelul 10 standard indică necesitatea unei intervenţii terapeutice.

5. INVENTARUL DE PERSONALITATE MYERS - BRIGGS

Teoria lui C.G. Jung privind tipologia de personalitate

Complementar abordării personalităţii prin prisma trăsăturilor sau dimensiunilor de
bază, exista modelul tipologic al personalitatii. Există numeroase tipologii, fiecare cu un sistem
de categorizare pornind de la presupunerea că există modele coerente de comportament,
respectiv stiluri de acţiune care sunt suficient de stabile pentru a permite o clasificare a
persoanelor de-a lungul acestor tipuri.
C.G.Jung descrie o tipologie bazata pe o viziune structurala asupra psihicului. Jung
este întemeietor al psihologiei analitice şi al modelului de analiză de profunzime şi
psihoterapie. Tipologia jungiană descrie reacţii şi preferinţe curente, aspecte forte şi aspecte
limitative pentru 8 tipuri principale în functie de orientarea şi funcţia dominantă la nivelul
eului conştient: introvert senzorial, extravert senzorial, introvert intuitiv, extravert intuitiv,
introvert logic, extravert logic, introvert afectiv, extravert afectiv.

Inventarul tipologie Myers-Briggs (forma G )

Myers-Briggs Type Indicator (Indicatorul tipologie Myers-Briggs, MBTI) este un

chestionar de evaluare a personalităţii, care se fundamenteaza pe teoria jungiană a tipurilor
psihologice.
Chestionarul se adresează personalităţii normale şi nu este conceput ca un test clinic.
S-au construit şi publicat cinci variante: forma F (166 de itemi), forma G (126 itemi), o formă
abreviată de auto-evaluare, forma AV (50 itemi), forma MMTIC (Murphy-Mesgeier Type
Indicator Children – 70 itemi), şi, cea mai recentă, forma M (93 de itemi) publicată în 1998.
Indicatorul de tipuri Myers-Briggs vizeaza tipologia de personalitate construită de-a
lungul dinamicii dintre atitudinea extraverta şi cea introvertă, dintre eul conştient şi
conţinuturile inconştiente, şi a celor patru tipuri de funcţii de cunoaştere: doua rationale –
functia logica, gandirea si functia afectiva - si doua irationale, „perceptive” – functia
senzoriala, legata de informatiile de tip perceptiv si functia intuitiva, legata de cuprinderea

12
unei situatii ca intreg. Din experienţă rezultă că este imposibil ca toate funcţiile să se dezvolte
in mod egal; funcţia care în procesul de diferenţiere rămâne cel mai în urmă este numită de
Jung „funcţie inferioară”. Cel mai adesea ne identificăm mai mult sau mai puţin complet cu
funcţia cea mai privilegiată şi de aceea cea mai dezvoltată. Aici îşi au originea tipurile
psihologice. Teoria tipurilor pleacă de la ideea că oamenii sunt născuţi cu o predispoziţie
pentru preferarea unei anumite funcţii în faţa celorlalte. Folosirea optimă a celor patru funcţii
nu trebuie şi nu se poate obţine prin egalizare, ci prin dezvoltarea selectivă a fiecăreia în parte.

Descrierea scalelor MBTI

1. Scala EI: Extravertire – Introvertire - preferinţa pentru focalizarea atenţiei; descrie

modul cum este orientată energia la dispoziţia eului.
2. Scala SN: Senzoria1itatea – Intuiţia - preferinţa pentru adunarea informaţiei din mediu;
descrie modul cum este percepută informaţia.
3. Scala TF: Gândirea logică – Afectivitatea - indica felul in care se iau deciziile.
4. Scala JP: Judecata - Percepţia - preferinţa pentru orientarea faţă de lumea exterioară;
implică răspunsul la problema modului cum abordezi raţional sau iraţional datele de
informaţie asupra realităţii interioare sau exterioare.

Funcţia dominantă
Dintre cele patru funcţii (senzorială – intuitivă; logică – afectivă) două sunt preferate deoarece
sunt mai dezvoltate, iar una din ele este functia numarul unu – cea care raspunde prima cand
subiectul se afla in fata unei informatii noi. Functia dominanta este cea mai familiara
subiectului. Funcţia dominantă se manifestă diferit la extravertiţi şi la introvertiţi: la extravertiti
se manifesta inspre afară, spre realitatea din jur, aici si acum; la introvertiti funcţia
preferenţială este menită construirii realităţii interioare.

Tipuri de temperamente
1. SJ (senzorial şi raţional) – generează un dezvoltat simţ al datoriei; persoane aşezate,’
ascultătoare şi în primul rând soanele cu aceste litere sunt aşezate, ascultătoare si doresc
să fie de folos grupurilor sociale cărora le aparţin; se simt cel mai bine când au
obligaţii; vor să fie cei care poartă de grijă întregii lumi; se simt mai bine atunci când
dau decât atunci cand primesc.
2. SP (senzorial şi percep tiv ) – interes pentru bucuriile vieţii şi distracţie; persoane care
vor sa fie implicate, sa faca ceva, sunt frecvent plictisite de un status quo, adesea sunt
spontane, impulsive; preferă să lucreze mai ales cu situaţii de criză, pe care le conduc
bine în practică, pe căi bine stabilite.
3. NT (intuitiv şi logic) - interes pentru putere si intelect; dorinţa de putere, nu neapărat
putere asupra oamenilor, ci putere asupra mediului înconjurător; isi doresc sa fie
capabili să înţeleagă, să controleze, să prezică şi să explice realitatea. Doresc să fie
cunoscuţi pentru competenţa lor.
4. NF (intuitiv şi afectiv) – se află în căutarea autenticităţii şi auto-actualizării; căutători
naturali, în căutarea Sinelui, doresc să devină aşa cum sunt în realitate; sunt cei mai
idealisti si romantici; au mare capacitate de ascultare empatică.

MBTI este utilizat preponderent in consiliere vocationala, selectia profesionala si cercetare.

13
 6.CHESTIONARELE DE TIP ‚BIG FIVE’
CHESTIONARUL NEO PI (R)

Chestionarele de tip ‘Big Five’ (cinci superfactori ai personalităţii) se fundamenteaza

pe teoriile psiholingvistice in abordarea personalitatii. Ipoteza lexicală - presupune că la nivelul
limbajului curent sunt encodate trăsăturile cele mai pregnante confom cărora oamenii se
evaluează unii pe ceilalţi. Paradigma lexicala in evaluarea dimeniunilor personalitatii porneste
de la analiza dictionarului unei limbi pentru a extrage descriptorii potentiali de personalitate,
care sunt supusi unor criterii de selectie. Majoritatea studiilor de acest gen s-au centrat pe
adjective – au dus la elaborarea de instrumente de evaluare de tip Lista de adjective (Goldberg,
1981, Brokken, 1978, Angleitner, 1987 etc.); studii ulterioare au inclus si verbe si propozitii.
Toate cercetarile din diferite spatii culturale au evidentiat in urma analizei factoriale cinci
superfactori. Controversa majora in evaluarea personalitatii este intre abordarea de tip trăsături
ale personalităţii - clasică - faţă de abordarea de tip comportamental; Costa şi McCrae dezvolta
un model interpretativ care justifica faptul că trăsăturile de personalitate sunt factori
determinativi, explicativi pentru comportament.

CHESTIONARUL NEO PI (R)

Autorii americani Costa şi McCrae au conceput şi experimentat mai multe variante de

chestionare de tipul ‘Big Five’ pentru masurarea celor cinci factori ai personalităţii, incluzand
si continuturi din alte teste. NEO PI (NEO Personality Inventory, 1985) include 3 factori -
nevrotism, extraversie şi deschidere, dezvoltaţi la nivelul faţetelor lor, si doi factori -
agreabilitatea şi conştiinciozitatea, doar la nivel global. Chestionarul NEO PI (R) cuprinde 240
de itemi, raspunsurile se dau pe o scala in 5 trepte. Exista o versiune prescurtata - NEP FFI
(NEO Five-Factor Inventory) cu 60 itemi care masoara scalele doar global; variantele NEO PI
R pot fi utilizate pentru subiecţi începând de la 17 ani, fara tulburari.

Factorii NEO PI (R):

1. Nevrotism (N) - fatete: anxietate, ostilitate, depresie, constiinta de sine (exagerata),
impulsivitate, vulnerabilitate;
2. Extraversia (E) - fatete: caldura / entuziasm, spirit gregar, afirmare, activism, cautarea
excitarii, calitatea pozitiva a starilor emotionale;
3. Deschiderea (D) - fatete: deschidere spre fantezie, deschidere spre modurile proprii de a
simti, deschidere in planul actiunilor, deschidere in plan ideatic, deschidere in planul
valorilor;
4. Agreabilitatea (A) - fatete: incredere, sinceritate in exprimarea opiniilor, in conduita,
altruism, bunavointa, modstie, blandete
5. Constiinciozitate (C) - fatete: competenta, ordinea, simtul datoriei, dorinta de realizare,
auto-disciplina, deliberare.

Adaptarea romaneasca
Cercetarile romanesti asupra NEO PI R au inceput in 1995 sub coordonarea M.
Minulescu; s-a realizat o validare si etalonare a testului pe populatia adulta. Cercetarile au
condus spre un model factorial cu o specificitate anume in ceea ce priveste compozitia
factorilor si ierarhizarea lor, comparativ cu alte structuri factoriale. Cei 5 mari factori in
modelarea Big-Five in limba romana prezinta fiecare cate 5 fatete; a rezultat un chestionar cu 5
scale principale si 25 de scale structurale:

14
Factorul I: Extraversie - Introversie
Factorul II: Maturitate, Adaptare normala - Imaturitate, psihopatie, agresivitate
Factorul III: Agreabilitate - Lipsa agreabilitatii
Factorul IV: Constiinciozitate - Lipsa ordinii
Factorul V: Actualizare (atitudine si motivatii generative) - Stagnare (nonevolutiv)

7. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA:

TEORIA LUI GOUGH PRIVIND EVALUAREA PERSONALITATII

Harrison G.Gough - psiholog american, creatorul Inventarului de Personalitate

California – unul din cele mai populare inventare moderne de evaluare obiectiva a
personalitatii; are o larga aplicabilitate internationala, fiind tradus in peste 28 de limbi (pana in
1990); chestionarul a fost supus unei serii de revizuiri si imbunatatiri; adaptarea romaneasca a
inceput in 1970.
CPI-ul a aparut ca un instrument simetric fata de MMPI - lnventarul Multifazic de
Personalitate Minnesota destinat psihopatologiei; trebuia construit un instrument paralel pentru
normalitatea psihica – pornind de la realitatile fiinţei normale, obişnuite, aflate in interrelatie.

Baza conceptuala
Gough este adeptul constituirii unui instrument de evaluare centrat pe persoana; nu se
urmareste in primul rand gasirea unei tipologii sau dimensiuni generale a
personalitatii.Sistemul conceptual a fost structurat prin anii 1940, avand ca baza de pornire asa-
numitele ‘concepte populare’ (folk concepts) – acei termeni descriptivi pe care oamenii îi
utilizează între ei pentru a-şi descrie modurile de a se comporta, caracteristicile obisnuite,
cotidiene, termei care fac parte din limbajul cotidian si sunt pastrati in limba o durata mare de
timp;
Gough se sprijina pe si cauta acele concepte care apar în interrelationarea sociala in toate
culturile şi societăţile; scopul fiecărei scale este să reflecte cât de fidel posibil un aspect, o
anume temă a comportamentului interpersonal.
- Criticile cele mai dificile aduse ideii “conceptelor populare” constă în problema dacă
nu cumva cuvintele au dobandit conotatii diferite pentru diferite persoane; Gough
doreşte să evalueze tocmai constructul asa cum este definit cultural, iar atuul il
reprezinta faptul ca acestea sunt universale atat cultural cat si in timp;
- Scalele CPI nu pot fi interpretate la fel ca scalele specifice inventarelor construite pe
modelul trasaturilor / modelul factorila; scalele CPI nu sunt derivate prin analiza
factoriala, ci pe baza utilizarii sistematice a analizei conceptuale, care include validarea
practica si de construct; astfel scalele CPI se coreleaza una cu alta in aceeasi masura in
care se coreleaza conceptele populare (ex. independenta include multimire de sine,
distanta, atunci si scala ‘Independenta’ trebuie sa se refere la aceste concepte);

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA (C.P.I.)

Prima versiune apare in 1951 cu 15 scale, urmata de o versiune cu 18 scale, varianta

mai recenta - 1987 cuprinde 20 de scale şi un total de 462 de itemi.
Scalele pot fi grupate in 4 grupe / clase de semnificatii psihologice.

15
 I. Stilul si orientarea interpersonala - indică dimensiunile personalităţii ce intervin in
afirmarea persoanei, siguranţa de sine, imaginea de sine şi adecvarea interpersonala:
dominanta (Do), capacitate de statut (Cs), sociabilitate (Sy), prezenta sociala (Sp),
acceptare de sine (Sa), Independenta (In), empatie (Em);
II. Atitudinea fata de norme si valori – indică opţiunile valorice si maturitatea
interrelaţionala: responsabilitate (Re), socializare (So), autocontrol (Sc), impresie buna
(Gi), comunalitate (Cm), sanatatea (Wb), toleranta (To);
III. Eficienta intelectuala - măsoară mai ales nivelul motivaţional, în sensul potenţialului
de realizare personală şi al focalizării pe valorile intelectuale: realizarea prin
conformism (Ae), realizare prin independenta (Ai), eficienta intelectuala (Ie);
IV. Rol si stil personal– surprind unele modalităţi intelectuale ce modelează un stil
personal: intuitie psihologica (Py), flexibilitate (Fx), feminitate (Fe).

Descrierea scalelor C.P.I.

Scala I: Dominanta – Do (36 itemi) – este o masura a dominantei sociale.
Scala II: Capacitatea de statut – Cs (28 itemi) – masoara calitati asociate statutului social.
Scala III: Sociabilitate – Sy (32 itemi) – identifica un comportament deschis, atasat social.
Scala IV: Prezenţa socială – Sp (38 itemi) – evalueaza echilibrul, spontaneitatea, si siguranta
de sine.
Scala V: Acceptarea de sine - Sa (28 itemi) – se adreseaza simtului propriei valori si
autoaprecierii.
Scala VI: Independenta – In (28 itemi) – masoara resursele şi distanta.
Scala VII: Empatie - Em (38 itemi) – orientarea spre intuitia afectiva si rezonanta fata de alte
persoane.
Scala VIII: Responsabilitatea – Re (36 itemi) – surprinde constientizarea regulilor si
abilitatilor de a convietui cu cei din jur.
Scala IX: Socializarea – So (46 itemi) – evalueaza gradul de interiorizare a valorilor
normative si culturale.
Scala X: Autocontrol – Sc (38 itemi) – indica pastrarea exigentelor normative si respingerea
reactiilor nevrotice.
Scala XI: Impresie bună – Gi (40 itemi) – indica raspunsurile caracterizate prin dezirabilitate
sociala (scor brut 31 si peste); identifica persoanele al care se prezinta prin supraestimare a
atributelor prosociale(prezentare favorabila).
Scala XII: Comunalitatea – Cm (38 itemi) – scala are doua functii: de a identifica
protocoalele cu prea multe raspunsuri neuzuale sau date la intamplare (scorurile brute de 27
sau sub); in al doilea rand evalueaza pe un continuum gradul de conventionalitate –
neconventionalitate.
Scala XIII: Sanatatea / Stare personală de bine – Wb (38 itemi) – se refera la starea fizica si
psihica a persoanei; scorurile brute sub 20 sunt un indiciu al accentuarii false pe probleme
personale si suparari.
Scala XIV: Toleranţa – To (32 itemi) – atitudini de toleranta, rabdare si lipsa a prejudecatilor.
Scala XV: Realizare prin conformism - Ac (38 itemi) – evidentiaza potentialitatile de
realizare care functioneaza bine intr-un cadru bine definit si clar structurat.
Scala XVI: Realizare prin independenta - Ai (36 itemi) – evidentiaza potentialitatile de
realizare care functioneaza bine intr-un cadru deschis, minim definit.
Scala XVII: Eficienta intelectuala - Ie (42 itemi) - reflecta gradul in care resursele
intelectuale sunt utilizate eficient.
Scala XVIII: Intuitie psihologica - Py (28 itemi) – masoara capacitatea de a discerne ceea ce
altii simt si gandesc.

16
Scala XIX: Flexibilitate - Fx (38 itemi) – identifica la un pol rezistenta la schimbare, fata de
fluiditatea si placerea schimbarii.
Scala XX: Feminitate / Masculinitate – F/M (32 itemi) – evalueaza pe un continuum rolul
social masculin la un pol si feminin la celalalt pol.

Modelul cuboid
Dupa anii ’70 s-au realizat cercetari care au grupat factorial itemii testului dezvoltand un model
‘cuboid’ in functie de trei super-factori inalt semnificativi. Gough oferă un model conceptual
asupra structurii personalităţii, utilizând ca axe cardinale trei vectori:
- Vectorul 1 - semnifică stilul interpersonal,
- Vectorul 2 - semnifică raportarea la normele sociale,
- Vectorul 3 - semnifică sentimentul personal de competenţă.
Din intersecţia vectorului 1 (extraversia – introversia) şi a vectorului 2 (dependenţa
independenţa de norme) rezulta patru stiluri comportamentale, denumite de Gough cu literele
greceşti:
- Alfa - extravert şi dependent
- Beta - introvert şi dependent
- Gama - extravert şi independent
- Delta - introvert şi independent.
Aceste 4 stiluri comportamentala capata un specific prin raportarea la vectorul 3 (încredere –
neîncredere în sine), rezultand 7 nivele diferite pntru fiecare din cele 4 stiluri. Polul superior
este definit prin contribuţia maximă a încrederii în sine, faţă de polul infenor, definit prin
contribuţia maximă a neîncrederii în sine.

În prezent, chestionarul de personalitate California este unul dintre :ele mai bine
experimentate instrumente psihologice de evaluare a personalităţii. Este un test profesionist,
interpretabil doar de profesionişti care s-au format pentru interpretarea acestei probe. CPI se
foloseste predominant in domeniul orientarii si selectiei profesionale.

8. CHESTIONARE DE INVESTIGARE A TENDINTELOR PSIHOPATOLOGICE

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA (M.M.P.I.)

M.M.P.I. a aparut ca un instrument care avea ca scop distinctia intre normali şi

anormali si evaluarea şi diagnoza marilor dezordini psihiatrico-psihologice.
Chestionarul M.M.P.I este construit în mod deliberat “să evalueze acele trăsături care
sunt caracteristici comune ale anormalităţii psihologice dizabilitante” (Hathaway şi
McKinley,1951). Inventarul este construit prin validare empirica – autorii plecand in
construcţia itemilor şi scalelor de la categoriile nosologice ale vremii: au selectionat 1000 de
itemi din studii de caz, rapoarte psihologice, cărţi de specialitate, teste deja existente, retinand
doar 550 de itemi consideraţi a fi independenţi unul în raport ceilalţi. Este un test multifazic
pentru că are mai multe subscale care au fost detreminate empiric, prin aplicarea lor unor
grupuri de pacienţi psihiatrici deja încadrati in categorii definite de boli şi unor grupuri de
control; criteriul empiric a fost gradul de concordanţă între diagnosticul prezumtiv pe baza
scalelor testului şi diagnosticul clinic.

17
 Prima varianta MMPI a aparut in 1941, au urmat imbunatatiri ulterioare prin cercetari,
iar in 1989 apare forma a doua M.M.P.I. 2, re-standardizat prin aducerea a zi a normelor,
revizuirea itemilor depasiti, largirea bazei de intrebari, extinderea constructelor.

Scalele de validare ale profilelor MMPI

Sunt construite de autori 4 scale de validare ‘?’, L, F, K: primele trei sunt utilizate`pentru
evaluarea globală a inregistrărilor la probă, iar dacă scorurile trec de o valoare maxim admisă
sunt suspectate înregistrările; Scala K are funcţia unei ‘variabile normalizatoare’ calculate
pentru a permite o corecţie a scorurilor scalelor clinice.
- Scala,,?” – numărul de itemi la care subiectul a răspuns ‘Nu ştiu’; când scorul e foarte
ridicat rezultatele întregului test nu sunt valide.
- Scala “L” – minciuna (15 itemi) – un rezultat ridicat indică o tendinţă de prezentare
(conştientă sau cvasi-conştientă) sub o lumină favorabilă, ceea ce conduce la o
probabila subapreciere a notelor patologice; Scala nu invalideaza profilul, dar indică o
subestimare a notelor psihopatologice.
- Scala “F” - frecvenţă (24 itemi) - răspunsurile corespunzătoare scalei sunt relativ
convenţionale, subiecţii neconventionali ajung să prezinte scoruri ridicate între 10 şi 20;
un scor brut superior lui 20 indică fie că subiectul nu a înţeles.
- Scala “K” - corecţie - a fost construită pentru a corija o eventuală influenţă a atitudinii
subiectului, dar poate evidentia şi unele simptome patologice; subiecţii cu un scor K
ridicat tind să adopte o atitudine defensivă faţă de obiceiurile lor psihologice, astfel
prezinta un profil “normalizat”; subiecţii cu scor scăzut au tendinţa opusa, spre
autocritică, admiterea unor simptome, chiar dacă este nesemnificative.
- Diferenţa F – K - elimină posibilitatea existenţei unui “trucaj” deliberat al
răspunsurilor.

Scalele clinice MMPI

Scala ipohondrie (Hs): o notă Hs ridicată indică faptul că subiectul are tendinţa de a se plânge
excesiv de boli fizice fără nici o bază organică.
Scala depresiei (D): este foarte sensibilă, se ridică imediat ce în simptomatologie există o notă
depresiva sau anxioasa; este ridicata într-un mare număr de stări nevrotice sau psihotice.
Scala isteriei (Hy): cuprinde doua grupe: o scală de temperament isteroid, caracterizând
subiecţi cu atitudini sociale naive care cer afecţiune şi prezinta reacţii infantile când preteţiile
nu le sunt satisfăcute; o scala de simptome de conversie.
Scala de deviaţie psihopată (Pd ): o nota ridicata ete caracteristica subiectilor delincventi,
care comit delicte de tipul minciunii, furturilor, alcoolismului, toxicomaniei sau delicte
sexuale.
Scala masclinitate (Mf): scala a fost validată pe un grup de homosexuali cu personalitate
feminină constituţională. un subiect poate fi homosexual fara a avea o notă ridicata. Scala are o
relativă valoare diagnostica pentru aspectele patololgice.
Scala paranoia (Pa): scală ‘caracterială’ care detecteaza tendinţe paranoide şi la subiecţi care
n-au prezentat niciodată manifestări patologice.
Scala psihastenie (Pt): este o scală simptomatică, itemii se refera la simptomele fobice si
obsesionale.
Scala schizofrenie (Sc): autorii admit faptul că scala permite depistarea a 60% din
schizofrenii.
Scala hipomanie (Ma): itemii constituie 2 subscale: expansivitate si iritabilitate.
Scala introversiei sociale (S): scala nu este o scală clinică stricto sensu; scorurile ridicate
indică tendinţa de a evita contactele sociale.

18
Scale suplimentare
Indicele de anxietate (Ai): masoara nivelul anxietăţii.
Raportul de interiorizare (In): masoara tendinţa spre ‘interiorizarea’ dificultăţilor, spre
numeroase simptome psihosomatice sau subiective.

MMPI se foloseste predominant in domeniul clinic.

CHESTIONAR DE INVESTIGARE A TENDINTELOR PSIHOPATOLOGICE

(SMIESCHECK)

Teoria lui K. Leonhard privind normalitatea şi condiţia de anormalitate:

Autorul german aduce în diagnoza personalităţii o teorie fondată pe practica sa
psihiatrică ca medic. În cadrul continuum-lui dintre normalitate şi anormalitate – având în
vedere aspectele de structură, funcţionare şi adaptare – din perspectiva psihologica a
personalitatii mature vs. imature diferentiem: (1) personalitati accentuate, (2) personalitati
destructurate, (3) personalitati patologice.
Categoria personalităţilor accentuate prezintă o serie de caracteristici care ies din
comun, din „media” de manifestare în cadrul populaţiei generale, care manifestă tendinţa de a
aluneca în anormal fără a deveni propriu-zis tulburări de personalitate. Accentuarea, în sens
pozitiv sau negativ, presupune o manifestare ieşită din comun în mod constant, indiferent de
situaţie.
Karl Leonard (1968) descrie aceste tipuri din datele empirice clinice şi este cel care
introduce termenul de „personalitate accentuată”.
Clasificarea sa cuprinde ca trăsături accentuate ale firii:
- Tipul hiperperseverent (susceptibilitatea şi ambiţia)
- Tipul hiperexact (conştiinciozitatea şi seriozitatea sunt exagerate)
- Tipul demonstrativ (teatral, se autolaudă şi autocompătimeşte)
- Tipul nestăpânit (irascibil, indispoziţie cronică, devieri în direcţia alcoolismului sau
sexuale)
Combinaţii ale trăsăturilor de caracter accentuate ce conduc spre:
- Tipul hipertimic (cu o constantă bună dispoziţie)
- Tipul distimic (posomorât, seriozitate exagerată)
- Tipul labil (oscilaţii între veselie şi tăcere, hiper şi distimie)
- Tipul emotiv (trăiri afective puternice, determinate atât de evenimente triste, cât şi
fericite)
- Tipul exaltat (excesivă oscilaţie a afectelor între euforie şi depresie)
- Tipul anxios
Combinaţii ale trăsăturilor de caracter şi temperament accentuate:
- Tipul introvertit (trăieşte preponderent în lumea imaginaţiei)
- Tipul extravertit (trăicştc preponderent în lumea percepţiei)
- Tipul introvertit – hipertimic

Chestionarul elaborat de Smiescheck contine 88 de itemi repartizati in 10 clase care corespund

la 10 tipuri de trasaturi accentuate ale personalitatii. Chestionarul se completeaza fara limita de
timp.

19
Scalele chestionarului
Scala I Demonstrativitate: firea demonstrativa atunci când atinge grade mai înalte devine
fire isterică; rezidă în capacitatea anormală de refulare.
Scala II Hiperexactitate: firea hiperexactă este contrariul firii demonstrative şi se distinge prin
lipsa capacităţii de refulare.
Scala III Hiperperseverenta: substratul firii hiperperseverente, respectiv al celei paranoide,
este perseverenta anormală a afectului.
Scala IV Lipsa de stapanire, control: fire incapabilă să se stăpânească, prezintă o lipsă a
controlului comportamentului emoţional ca o caracteristică definitorie.
Scala V Hipertimie: temperamentul hipertimic, a cărui accentuare este denumită hipomaniacal
prezinta o combinaţie a veseliei cu dorinţa de acţiune şi cu nevoia de a vorbi, precum şi cu o
inclinaţie spre divagări.
Scala VI Distimie: temperamentul distimic devine, la un grad mai ridicat, temperament
subdepresiv.
Scala VII Ciclotimie: personalităţi labile afectiv; la care predomina exclusiv oscilatiile
provocate de o cauză lăuntrică, caz în care este vorba de ciclotimie în sensul unei psihopatii.
Scala VIII Exaltare: persoane vesele, cu o impresionantă dorinţă de a trăi, de a „gusta viaţa
din plin”, pot manifesta o exaltare neobişnuită.
Scala IX Anxietate: Acest tip de persoane sunt tot timpul anxiosi, stânjeniţi în context social,
se tem de critică sau dezaprobare.
Scala X Emotivitate: emotivii sunt impresionaţi doar de trăirile înseşi, în timp ce dispoziţia
generală a labililor se schimbă în functie de evenimentele exterioare.

Calcularea notelor se face printr-o corectie, inmultindu-se cota bruta cu un coeficient specific
fiecarei scale, in functie de numarul itemilor. Valorile au urmatoarea interpretare:
- Cifra maxima 24 puncte = procent simptomatic de 100%;
- Valoarea 13 puncte = procent simptomatic de 75%;
- Valoarea 11 puncte = procent simptomatic de 50%;
- Valoarea 6 puncte = procent simptomatic de 25%.
Caracteristica de ‚accentuare’ apare atunci cand la una sau mai multe scale procentul depaseste
50%.

20
 9. TEHNICILE PROIECTIVE IN EVALUAREA PERSONALITATII

Termenul de proiecţie a fost folosit pentru prima dată în psihologie de S. Freud, în lucrarea
Psihonevrozele de Apărare (1894). Proiecţia este ,,o operaţie prin care subiectul expulzează
din sine si localizează în altul calitaţi, sentimente, dorinţe, chiar obiecte pe care nu le cunoaşte
sau le refuză în sine însuşi” (Laplanche & Pontalis,1994). Diverşi autori au propus însă şi alte
accepţiuni ale proiecţiei, trecând dincolo de sensul ei primar de mecanism de apărare.
Definitie generala: “Termen utilizat într-un sens foarte general în neuro-fiziologie şi în
psihologie pentru a desemna operaţia prin care un fapt neurologic sau psihologic este
deplasat şi localizat în exterior, fie trecând de la centru la periferie, fie de la subiect la
obiect.” (Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche & Pontalis, 1994).
Definitie operationala: “proiecţia este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de trebuinţele,
emoţiile si structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori de câte ori
câmpul percetiv prezintă o anumită ambiguitate” (Exner, 1994 dupa Dumitrascu 2005).
Proiecţia are loc în grade variabile şi intensitatea ei variază pe o axă începând cu gradul
zero - înţelegerea obiectivă a realităţii, până la gradul maxim - pierderea limitelor personale şi
invazia spre exterior a fantasmelor noastre care deformează flagrant realitatea. Există momente
în viaţă când proiectăm mai mult sau mai puţin şi există persoane care, în general, proiectează
mai mult sau mai puţin în comparaţie cu ceilalţi. Ca fenomen psihologic, proiecţia este
prezenta la aproape toate nivelurile comportamentului nostru: in sfera relatiilor interpersonale,
in alegerea profesiei, in boala mentala, in joc, in arta, in plan macro-social etc.
Printre factorii care influenteaza intensitatea proiectiei fac parte: intensitate a emoţiilor sau
a trebuinţelor, gradul de ambiguitate a situaţiei, forţa şi integritatea Eului.

Testele proiective
Testele proiective au inceput sa fie utilizate în psihologia aplicată începand cu anii ’30, ca
metode de evaluare psihologică mai neconvenţionale. Prezintă in general următoarele
caracteristici (Liebert & Spiegler, 1990 dupa Dumitrascu 2005):
- Sunt sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab structuratea natură, care perimit
multiple răspunsuri din partea subiectului (‘open-ended tasks’);
- Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale, modul de codificare si
interpretare;
- Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în grade variabile o anumita
implicare subiectivă din partea psihologului.
Aparitia lor a starnit vii controverse si dezbateri furtunoase; partizanii abordării psihometrice
critica: lipsa cerinţele psihometrice de bază ale unui test (fidelitate, validitate, standardizare),
subiectivismului psihologului in interpretare si scorare. Termenul de ‘test’ este încă refuzat de
unii autori, preferându-se mai curând cel de ‘tehnică’ proiectivă (Anastasi, 1988); termenii
‘test’ / ‘tehnica’ proiectiva sunt folositi de multi autori ca echivalenti;
Testele obiective se disting de testele proiective prin:
- reprezintă sarcini bine structurate, prevăzute cu modalităţi clare de raspuns (Da-Nu,
A-F sau tip grilă);
- sunt standardizate, valide si fidele;
- scorarea si interpretarea urmează reguli clare, care solicită la minimum implicarea
subiectivă a psihologului.
Exner (1994) aduce argumente care sa sustina ideea nefondarii impartirii testelor in ‘obiective’
si proiective’. Distincţia test obiectiv - test proiectiv are la bază o prejudecată: un test obiectiv
poate conţine itemi proiectivi, asa cum un test proiectiv poate fi standardizat la nivelul unui test
obiectiv (Dumitrascu, 2005).

21
Clasificarea testelor proiective
Fiecare tehnică proiectiva apelează preferenţial la o anumită poartă proiectivă – un limbaj prin
care subiectivitatea noastră se proiectează (Dumitrascu, 2005):
Limbajul desenelor - “proiecţia grafică” Ex. testele de desen: “Testul persoanei”, “testul
Arborelui”, “testul Familiei” etc;
Limbajul percepţiei - “proiecţia structurală” Ex. testele Rorschach, Holtzmann etc., la care
subiectul trebuie să spună ce vede în nişte pete de cerneală;
Limbajul povestilor - “proiecţia tematică” Ex. Testul de Apercepţie Tematică (T.A.T),
Children Apperception Test (C.A.T.), la care subiectul trebuie să alcătuiască povestiri plecând
de la anumite imagini; fabulele Duss pentru copii, unde subiectul trebuie să completeze
povestiri neterminate;
Limbajul culorilor - “proiecţia cromatică”: Ex. testul Luscher, unde subiectul trebuie să
selecteze nişte culori în ordinea preferinţelor;
Limbajul pulsiunilor - “proiecţia pulsională”: Ex. testul Szondi, la care subiectul trebuie să
aleagă din nişte fotografii pe cele care îi plac şi care îi displac cel mai mult;
Limbajul cuvintelor - “ proiecţia asociativă”: Ex. testul de asociere verbală a lui Jung, la care
subiectul trebuie sa asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaţi de examinator;
Limbajul frustrării – Ex. testul Rosenzweig, unde subiectul trebuie sa raspunda la nişte
situaţii frustrante prezentate de test.

Avantaje şi dezavantaje ale tehnicilor proiective

Avantaje:
- Dificultatea subiectului de a trişa;
- Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri, dorinţe,
conflicte inconştiente); trebuie mentionat ca nivelul de profunzime al proiecţiei diferă
în funcţie de tehnică şi de rezonanţa subiectului la respectiva tehnica;
- Majoritatea tehnicilor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale reduse
sau defavorizaţi cultural, cărora nu li se pot aplica, de exemplu, chestionare de
personalitate;
- Unele teste proiective (ex. testul culorilor sau testul pulsiunilor) cosumă un timp minim
de aplicare şi scorare si ofera rapid informaţii despre eventuale frustrări sau probleme
afective.
Dezavantaje:
- Multe dintre ele sunt mai puţin standardizate, au reguli mai puţin clare de scorare şi/sau
interpretare, ceea ce implică un subiectivism mai mare în codificarea şi interpretareare
şi un risc mai mare de eroare; riscul scade proporţional cu nivelul de pregătire al
interpretului în tehnica respectivă;
- Interpretarea tehnicilor proiective este mai dificila decat a altor tehnici de evaluare;
- Majoritatea tehnicilor necesită un timp şi un efort mai mare de învăţare, o specializare
intensivă (în alte ţări, SUA, Canada, Franţa, tehnici ca Rorschach, T.A.T sau Szondi
implică programe de instruire variind între 1-3 ani).

Domeniile de aplicare a tehnicilor proiective

- In psihologia clinică: majoritatea tehnicilor s-au născut în strânsă relaţie cu activitatea
clinicianului, ca instrumente utile în clarificarea diagnosticulu şi evaluarea structurii şiu
dinamicii personalitătii pacientului; ele pot fi folosite şi pentru aprecierea evoluţiei
pacientului în cursul unei psihoterapii, prin aplicări repetate ale aceluiasi test.
- In psihologia şcolară: pot fi aplicate pe copii pentru a evalua aspecte ale personalităţii
asociate cu eşecul şcolar, cu tulburări de conduită etc; necesita aptitudini verbale
minime.

22
 - In psihologia organizaţională: sunt folosite de o serie de autori in selectia de personal,
evaluarea grupurilor de munca, satisfactiei muncii sau stresului profesional; exista
critici vehemente la adresa folosirii tehnicilor proiective in domeniul organizational, in
evaluare si selectie.
- În psihologia militară şi în psihologia judiciara: pot oferi informatii valoroase despre
personalitatea criminalului (Gacono & Meloy, 1994, Szondi 1959, 1973).

Precauţii in utilizarea tehnicilor proiective

Selectarea ipotezelor plauzibile tine de familiarizarea cu testul, pregatirea psihologului si de
modul in care acesta poate intelege contextul de viata al subiectului. Interpretarea rezultatelor
se face intotdeauna in contextul altor informatii obtinute prin interviu, anamneza, observatii,
alte teste. Cea mai eficienta utilizare este in cadrul unei baterii de testare compusa din teste
‘obiective’ si ‘proiective’: numai aplicarea unei baterii face posibila completarea reciprocă sau
amendarea unor caracteristici care reies dintr-o probă sau alta (ex. testul Rorschach pune
indirect in evidenta si capacitatile intelectuale; dar, un individ anxios, inhibat poate da
raspunsuri sarace, limitate; testarea inteligentei lui ne indica nivelul intelectual).

10. TESTE PROIECTIVE DE DESEN: TESTUL ARBORELUI, TESTUL

PERSOANEI UMANE, TESTUL FAMILIEI

Desenul a reprezentat dintotdeauna o modalitate fundamentală de expresie a trăirilor,

atitudinilor şi modului de gândire. Pentru psihologia proiectivă desenul a devenit un mod
preferenţial de analiză a personalităţii individului.

TESTUL ARBORELUI

Arborele reprezintă un element al naturii foarte încărcat de semnificaţii (ex. simbol al

verticalităţii, ascensiunii, devenirii). Componentele arborelui pot fi cu uşurinţă asociate
simbolic cu aspecte ale vieţii psihice. Există astăzi mai multe variante ale testului, cele mai
cunoscute fiind ale lui K.Koch şi R. Stora.

Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 şi un creion cu o mină nici tare nici moale.
Instructajul este următorul: „Desenaţi un arbore, aşa cum vreţi dvs., orice fel de arbore, dar să
nu fie brad”. Bradul este foarte scheletic şi ar da posibilitatea subiecţilor rezistenţi să se
ascundă uşor prin acest desen.

Interpretarea desenului
Koch recomandă parcurgerea următoarelor etape în interpretarea arborelui:
a) Impresia de ansamblu
b) Analiza trăsăturilor grafice
c) Simbolismul spaţiului grafic
d) Semnificaţia componentelor desenului

a)Impresia de ansamblu
Impresia generală poate fi folosită ca ipoteză de lucru pentru analiză ulterioară a desenului,
ipoteză care va fi întărită sau amendată de această analiză. Koch (2002 citat în Dumitraşcu

23
 2005) recomanda ca primul pas al interpretării să reprezinte doar o privire contemplativă
asupra desenului, pentru a ne forma o imagine intuitivă, de ansamlu asupra acestuia (ex.
arbore armonios / nearmonios, schematic / cu detalii, plin de forţă / fără energie, vesel /
morbid etc.). Prima impresie ne poate arată rapid unele trăsături ca nivel energetic, stare de
spirit, complexitatea psihologică, atotudinea faţă de sine.

b)Analiza trăsăturilor grafice

Se referă la analiză liniilor desenului care pot dezvălui anumite caracteristici ale subiectului
(ex. linii moi, abia vizibile, fără vlagă indică lipsă de energie; predominanţa liniilor ascuţite
semnalează agresivitate, liniile ondulate arată flexibilitate etc.). Este important să observăm
dacă apar „forme primare” (Koch, 2002), o serie de caracteristici grafice primitive (ex.
stereoptipii grafice, schematisme, reprezentări naive, nerealiste, mâzgăleli) prezente în
special la copiii mici, care la vârste mai mari pot semnala o regresie afectivă şi / sau
intelectuală.

c)Simbolismul spaţiului grafic

Analiza spaţiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului. Koch
(2002) afirmă că spaţiul grafic al colii de hârtie deţine nişte coordonate simbolice care ne
permit orientarea în lumea inteioară a subiectului. Astfel analiză plasării în pagină se face
după cordonatele: sus – jos şi stânga – dreapta (ex. zona inferioară a foii este zona originii,
a ceea ce este primit, inconştient, instinctual; partea de sus a foii simbolizeaza ascensiunea,
devenirea sau pierderea contactului cu realitatea; partea stângă este asociată cu trecutul, cu
mama, cu sinele; partea drepată cu viitorul, deschiderea spre lume).

d)Semnificaţia componentelor desenului

Componentele desenului precum linia solului, rădăcinile, trunchiul, coroana, accesoriile au
semnificaţii simbolice.
Linia solului - este o minimă reprezentare a lumii în care se află arborele. Absenţa ei dă
impresia unui copac „aerian”, trăsătură asociată cu firile „aeriene”, visătoare, fără contact
prea ferm cu realitatea. Linia solului fuzionată cu baza arată rezervă, prudenţă.
Rădăcina – reprezintă ceea ce este necunoscut, ascuns, subteran, latura noastră nevăzută,
asociată cu dimensiunea bazală, pulsională a vieţii omului. Rădăcina asigură inserţia şi
stabilitatea arborelui, simbol al nevoii de ataşament, de spijin sau dependenţă.
Trunchiul – este elementul de stabilitate al arborelui, asemenea corpului uman. Face
legătuara între coroană şi rădăcină, adică între dimensiunea subterană şi cea aeriană,
simbolizând Eul subiectului, instanţa care mediază între pulsiunile inconştientului şi
aspiraţiile conştiente. Trunchiul este un indicator al vieţii afective.
Coroana - reprezintă raporturile cu mediul, aspiraţiile (coroana urcă spre cer), dorinţa de
dezvoltare personală, de devenire. Coroana este şi elementul mai fragil, mai perisabil al
arborelui, care îşi schimbă aspectul în funcţie de anotimp. Coroana este un simbol al
vârstelor omului şi al dispoziţiei afective (arbore cu flori sau înfrigurat, dezgolit de frunze).
Accesoriile - sunt cele vegetale (frunze, flori, fructe) şi alte elemente ale desenului (arbore
într-un peisaj, cuiburi, păsări etc.), cu semnificaţii detaliate în manualul testului.

24
Utilitatea testului
Avantaje:
- testul este o sarcină accesibilă subiecţilor cu un nivel redus de instruire sau
deficienţe cognitive;
- necesită un timp scurt de aplicare;
- oferă rapid o serie de informaţii despre persoană;
- tehnică valoroasă mai ales dacă este inclusă într-o baterie de teste care pot
confirma, completa sau amenda ipotezele interpretative.
Limite:
- test mai puţin standardizat ca interpretare, lasă loc subiectivităţii;
- validitatea testului este controversată;
- bogaţia informaţiilor desprinse depinde de gradul în care subiectul s-a proiectat în
sarcină şi de nivelul de expertiză al psihologului care interpretează.

TESTUL PERSOANEI UMANE (Testul Omului)

Iniţial F. Goodenough utilizează tehnica desenului unei persoane pentru a evalua

dezvoltarea inteligenţei la copii.
În accepţiunea lui de tehnică proiectivă, testul pleacă de la principiul că „în desenul unei
siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care se percep pe ei înşişi , cu problemele sau
conflictele specifice care ţin de imaginea de sine” (Urban, 1967 în Dumitraşcu 2002:245).

Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 şi un creion cu o mină nici tare nici moale.
Instructajul este următorul: „Desenaţi o persoană în întregime”. După ce subiectul a terminat, i
se cere: „Întoarceţi pagina şi desenaţi acu o persoană de sex opus primei persoane desenate”.

Interpretarea desenului
Interpretarea presupne parcurgerea următoarelor etape:
a) Criterii generale
b) Analiza formală
c) Analiza de conţinut

a)Criterii generale: include o serie de aspecte de luat în considerare în prima etapă a analizei,
ce ţin de aspectul de ansamblu, impresia holistă asupra desenului:
- Poziţia sau atitudinea persoanei desenate (ex. siluată în acţiune care indică o fire
dinamică, persoană înclinată, indicator al dezechilibrului etc.);
- Diferenţele flagrante de mărime a personajului masculin faţă de cel feminin sau
valorizarea diferită a siluetei masculine faţă de cea feminină;
- Expectanţele de rol sexual legate de desenul persoanei de acelaşi sex cu subiectul
(ex. fetele desenează în general siluete feminine cu păr lung, vestimentaţie specific
feminină; băieţii desenează elemente ale masculinităţii, cum ar fi îmbrăcăminte,
barbă etc.);
- Accentuarea, exagerarea, îngroşarea, haşurarea excesivă sau multiplicarea unor
elemente ale desenului – sugerează importanţa pe care subiectul o acordă
elementului respectiv în viaţa sa (ex. haşurarea excesivă poate sugera nevoia de a
ascunde, camufla asxpecte conflictuale din imaginea de sine; accentuarea detaliilor
sexuale - buze, sâni, copase – indică dorinţe erotice intense);

25
 - Omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor elemente sugerează
conflicte în zona respectivă sau lipsă de implicare în sarcina, evadare. Figura
desenată schematic arată că subiectul a evitat să se implice în ssarcină.
- Semne de bizarerie sau irealism grafic sugerează conflicte interioare puternice,
atitudine ludică, batjocoritoare sau pierderea simţului realităţii;
- Elemente distinctive, atipice, individuale (în comparaţie cu vârsta, sexul sau nivelul
educaţional al subiectului) sunt foarte importante, dezvăluind ceva din lumea
interioară a persoanei.

b)Analiza formală: include analiza trăsăturilor grafice (ex. liniile zimţate exprimă agresivitatea,
liniile întrerupte sugerează nesiguranţă, anxietate etc.) şi a spaţiului grafic. Analiza spaţiului
grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului, simbolismul fiind asemănător
celui discuat la analiza arborelui.

c)Analiza de conţinut: ia în considerare modul în care sunt realizate diferitele elemente şi

detalii corporale (eventual accesoriile lor). Cea mai consistentă este analiza zonelor corporale
care se bazează pe funcţiile biologice sau sociale pe care ele le îndeplinesc în realitate:
- Capul: este sediul gândurilor, al emoţiilor, al concepţiei despre sine şi lume şi al controlului
organismului; este sediul conştiinţei care ghidează adaptarea individului la mediu.
o Faţa - este principalul element al expresivităţii emoţionale;
o Gura – este organul de asimilare a hranei şi simbolic al experienţelor afective;
participă la exprimarea emoţiilor şi are semnificaţie erotică particulară;
o Ochii – „fereastra sufletului”, asigură expresivitatea feţei şi funcţia de receptor
al informaţiilor din lume (ex. mici indică închiderea faţă de lume);
o Parul – element decorativ, asociat şi cu partea instinctuală a omului;
o Urechile – au semnificaţie dată de funcţia lor dde orientare în mediu (ex.
accentuate indică o stare de hiper-vigilenţă);
o Nasul – simbol falic, dar legat şi de expresia unor afecte precum furia;
- Gâtul: are funcţia de canal de comunicare între minte şi corp, între gândire şi emoţii, între
planificare şi execuţie, între inconştient şi conştiinţă.
- Trunchiul: reprezintă zona impulsurilor vitale, expresie a forţei şi a stabilităţii persoanei
(ex. masiv indică dorinţa de forţă, masculinitate; desenat subţire sugerează sentimente de
slăbiciune). Elemente de interpretare particulară sunt umerii şi burta.
- Braţele şi mâinile: componentă instrumentală care asigură manipularea obiectelor din
mediu în vederea adaptării; cu braţele se exprimă dorinţa de contact afectiv sau respingerea
sau agresarea celuilalt (degete ascuţite);
- Picioarele: asigură deplasarea, echilibrul, autonomia persoanei;
- Accesoriile (îmbrăcămintea, cravata, pălăria, nastuii, cureaua, mănuşile, bijuteriile etc.) au
o importanţă specifică în interpretare, în funcţie de tipul şi de accentuarea lor.

Utilitatea testului
Avantajele sunt similare testului arborelui: rapiditatea aplicării şi faptul că poate fi utilizat pe
grupuri de subiecţi defavorizaţi cultural. Principalul dezavantaj constă tot în insuficienta
validare prin studii specifice. Este recomandat să fie inclus într-o baterie de examinare şi să nu
fie folosit ca unică probă de inevstigare a personalităţii.

26
 TESTUL FAMILIEI

În raport cu alte teste de desen, unii autori au subliniat aportul specific al desenului familiei.
Cele mai vechi lucrări în acest sens aparţin lui Cain şi Gomila (1953), care au identificat 4
elemente de analiză a desenului familiei:
a) Numărul personajelor desenului în comparaţie cu numărul de personaje al familiei
reale (personaje uitate, respinse etc.)
b) Ordinea de realizare şi legăturile dintre personaje;
c) Raportul figură – fond;
d) Aspectul dinamic al fiecărui personaj.

Studii ulterioare, precum Borelli-Vincent (1965), Stora (1963), Porot (1965) (în Jourdan-
Ionescu şi Lachance, 2005) studiază valoarea proiectivă a desenului familiei.

Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 prezentată subiectului orizontal. Se pun la

dispoziţie creioane colorate din lemn (nu carioci sau creioane cerate). Instructajul este
următorul: „Desenează o familie”. În funcţie de obiectivele administrării, consemnul poate fi
modificat sau completat astfel: „Desenează familia ta”. La terminarea desenului examinatorul
solicită persoanei să dea un nume familiei desenate şi să scrie pe desen deasupra fiecărui
personaj numele, vârsta, sexul acestuia şi relaţia cu restul familiei. La sfarşit se solicită
subiectului să arate cu cine se identifică el sau ce persoanj i-ar place să fie el.

Interpretarea desenului familiei

Jourdan-Ionescu şi Lachance (2005) prezintă patru etape ale muncii interpretative:
1. Selectarea elementelor observate în desen, a conţinutului manifest (grupate în
părţile 1-5 ale grilei de cotare elaborate de autori);
2. Elaborarea convergenţelor interne (conţinutului latent): sunt puse în legătură
ipotezele presupuse şi se reţin cele care reapar sau se repetă (părţile 6-7 ale grilei de
cotare); ipotezele izolate sunt păstrate pentru analiză la nivelurile următoare;
3. Convergenţe externe: confruntarea ipotezelor elaborate pe urma desenului familiei
cu observaţii şi rezultate de la alte instrumente diagnostice (teste de dezvoltare,
intelectuale, personalitate etc.); astfel sunt confirmate sau infirmate anumite ipoteze
si generate altele;
4. Convergenţe cu istoria subiectului: punerea în legătură a datelor diagnostice culese
cu istoria subiectului. În acest moment final ipotezele rămase izolate pot fi
abandonate prin lipsă de validare.
Nu poate fi făcută o interpretare valabilă a desenului familiei decât tinând cont de mediul şi
realitatea subiectului. Anamneza permite considerarea ca fiind normale şi relative a unor
elemente care, în alte circumstanţe ar semnificative patologic (ex. dimensiunile foarte mici sau
mari ale membrilor familiei ăn realitate; caracteristici ale deficienţei, bolii, moarte etc.).

Criterii de analiză şi interpretare:

a) Observaţii pe timpul administrării probei
b) Compoziţia familiei desenate în raport cu familia reală
c) Aspectul dezvoltării
d) Aspectul global
e) Aspectul detaliat
f) Aspectul clinic

27
a)Observaţii pe timpul administrării probei
Se notează dacă subiectul este dreptaci sau stângaci, precum şi orientarea mişcării grafice; se
notează observaţii asupra mimicii, gesticii, verbalizările subiectului; orice altă observaţie
asupra manierei subiectului de a desena trebuie consemnată (ex. progresia continuă sau
discontinuă a desenului – cap, corp membre sau mai intâi capul tuturoro personajelor etc.).
Deasemenea timpul de execuţie a desenului ofera informaţii asupra caracteristicilor
psihomotrice şi afective.

b)Compoziţia familiei desenate în raport cu familia reală

Caracteristicile legate de numărul persoanelor din desen, vârsta, sexul lor sunt comparate cu
caracteristicile familiei reale şi se analizează dacă vreun personaj a fost omis sau adăugat,
diferenţele dintre caracteristici şi personajul cu care se identifică subiectul.

c)Aspectul dezvoltării
Acest punct vizeaza stabilirea nivelului de dezvoltare a desenului personajului celui mai bune
executat. Pentru evaluarea în termeni de scală mentală poate fi folosită scala lui Goodenough
amintită la desenul persoanei umane.

d)Aspectul global:
- Amplasare: se verifică dacă foaia a fost păstrată sau întoarsă (opoziţie faţă de
consemn), situarea desenului în pagină (sus, jos, dreapta, stânga);
- Înălţimea: dimensiunea fiecărui personaj este legată de importanţa investirii de
către subiect; proporţiile între desen şi pagină şi între desen ca întreg şi detalii;
- Trasaj: continuu sau discontinuu, apăsat sau uşor, trasaj sigur, direct sau reluat,
striuri, umbre, tăieturi, haşuri, liniile curbe au drepte, linii frânte, unghiulare sau
buclate, accentuări, apect murdar, d ciornă sau exces de precizie;
- Dispunerea: aliniamentul global al desenului, distanţa între personaje, gruparea,
clasarea personajelor;
- Perseverarea: stereotipia majoră, rigidă, repetarea sistematică a mai multor
elemente sau stereotipia minoră, reproducerea diferenţiată;
- Factori regresivi: regresia-simplificare (figuri primitive), fragmentarea unui
personaj, omisiuni, bizarerii (roboţi, trăsături de animale etc.);
- Dispunerea fiecărui personaj: echilibrul, pezentarea siluetei (cu faţa sau din profil),
poziţia membrelor, postura şi mişcarea, simetria;
- Culoarea: alegerea culorilor este un indicator afectiv (culori calde sau reci, multe
sau puţine etc.);
- Expresia: expresia chipului fiecărui personaj are o semnificaţie clinică (ex. are un
aer fericit, trist).

e)Aspectul detaliat
Tipuri de detalii:
- Detalii corporale: părul, capul, expresia feţei, sprâncene, ochii, privirea, nasul, pomeţii,
gura, urechile, barba şi mustaţa, bărbia, gâtul, trunchiul (umeri piept), talia, organele
interne, organele sexuale, braţe şi mâini, gambe şi picioare;
- Sexualizare: ex. la fete feminitatea poate fi exprimată prin bijuterii, linia sânilor, tocuri
înalte etc.
- Adăugiri: îmbrăcămintea, mediul înconjurator

28
f)Aspectul clinic
- Valorizare sau devalorizare: tendinţa este de a valoriza personajul de acelaşi sex;
valorizarea personajului special investit în plan afectiv (este adesea desenat primul).
Devalorizarea indică o realitate inacceptabilă sau dureroasă: ex. omiterea unui
personaj sau a unei părţi a acestuia, dimensiuni mai mici, personaj executat ultimul,
mai în spate etc.
- Identificările: realiste, când subiectul se desenează în manieră realistă (vârstă, sex);
identificări ale dorinţei, când subiectul îşi proiectează tendinţele într-un alt personaj;
identificări de defensă, ale Supra-Eului, identificare cu instanţa punitivă.
- Organizarea personalităţii: dă indicaţii asupra unor trăsături ale personalităţii în
funcţie de maniera de a desena (ex.la tipul senzitiv, senzorial, adeziv abundă
culoarea; tipul raţional denotă echilibru, rigoare);
- Analiza relaţiilor dintre personaje: distanţa dintre personaje este semnificativă
pentru relaţia pe care o întreţine cu aceştia în lumea sa internă şi pentru dorinţele
inconşiente faţă de ei.

11. TESTE PROIECTIVE „CLASICE”: TESTELE DE APERCEPTIE TEMATICA

(T.A.T, C.A.T), TESTUL PETELOR DE CERNEALA (RORSCHACH), TESTUL
PULSIUNILOR (SZONDI)

TESTUL DE APERCEPŢIE TEMATICĂ (T.A.T.)

Publicat în 1935 de către H. Murray, medic şi biochimist, profesor la Universitatea

Harvard, S.U.A; apariţia testului nu a avut de la început un ecou prea larg, dar a proliferat
odata cu curentul proiectiv si teoriile psihanalitice si a dus la numeroase sisteme de scorare şi
interpretare (peste 20 la ora actuala, dupa Exner, 1994). Testul are la baza o teorie despre
motivatie: trebuintele unui om se pot manifesta direct in comportament, fiind usor de
identificat, dar si indirect, latent, fiind mai greu de sesizat. Murray elaboreaza testul cu scopul
de a masura aceste trebuinte si trasaturi de personalitate; ca instrument foloseste productiile
narative - povestirile subiectilor pe marginea unor planse reprezentând diverse situaţii
interpersonale;
Principiul testului: o trebuinţă latentă puternică ,,este aptă sa perceapă… ceea ce doreşte.
Un subiect aflat sub influenta unei trebuinţe are tendinţa de a «proiecta» în obiectele
inconjurătoare ceva din imageria asociată cu trebuinţa respectiva” (Murray 1962 dupa
Dumitrascu 2005).
Conceptul-cheie: APERCEPTIA este definită ca fiind “condiţionarea experienţei
perceptive de experienţa anterioara a subiectului. Aceasta faciliteaza şi corecteaza aspectele
eventuale imprecise ale percepţiei” (Dictionar de Psihologie, Schiopu 1997); aperceptia
implica continutul perceptiv si continutul proiectiv (proiectiile subiectului in interpretarea
datelor reale). Principiul T.A.T. este ca povestind despre personajele şi obiectele prezente în
planse, subiectul povesteşte de fapt despre sine.

Testul T.A.T. este compus dintr-un numar de 31 de planşe dintre care 30 cu imagini
reprezentând personaje umane sau obiecte, si o plansa alba. Imaginile nu au fost alese la
întâmplare; ele redau scene cu un anumit grad de ambiguitate şi cu un conţinut esenţial pentru
problematica psihologică umană in general, permiţând o gamă largă de proiecţii ale individului
(ex. silueta unui bărbat (sau a unei femei) în faţa unei ferestre deschise; un băiat contemplă o

29
vioară aflată pe o masă in fata lui etc.). Se consideră că fiecare plansă activează o fantasmă
specifică, adică are un “continut latent” care se mobilizează la contactul cu percepţia
subiectului (Shentoub); alti autori vorbesc de teme dominante sau comune ale fiecarei planşe
care apar in povestirile subiecţilor (Rapaport et.al,1974, Stein, 1955). Plansele se aplica
diferentiat in functie de varsta si sexul subiectului; fiecarui subiect i se aplica doar 20 de
planşe; pe spatele planselor este numărul de ordine pe care il ocupa în serie, iar anumite planse
au trecute simbolul care arata categoria de subiecţi la care se aplică: BM (boys-males/baieti-
barbati),GF (girls-females/fete-femei), MF (males-females/ barbati-femei), BG (boys-
girls/baieti-fete), B (boys),G (girls); planşele care nu prezintă iniţiale se aplică tuturor
subiecţilor, indiferent de sex sau vârstă.

Aplicarea testului:
Testul se aplica in două sedinte a cate 10 planse fiecare, necesitand aproximativ o oră de
sedinta (prima serie: 1-10, apoi 11-20, functie de varsta, sex, numarul plansei in serie). Ultim
fază de ancheta are scopul de a elimina eventualele neclarităţi sau confuzii narative si de a
depista prin intrebari sursele povestirilor: experienţa de viaţă, fantezia, producţii literare sau
artistice etc.; unii autori propun ancheta dupa ultima povestire (plansa 20), altii să se realizeze
chiar pe parcursul testării; uneori ‘ancheta’ este sacrificată din motive de timp.

Inregistrarea datelor:
Examinatorul trebuie să noteze cât mai fidel posibil povestirile subiectulul pe foaia de protocol,
inclusiv stilul de verbalizare sau particularităţile discursive ale subiectului (reveniri, poticniri,
ezitări, lapsusuri etc.).
Interpretarea are în vedere două dimensiuni:
1. Interpretarea conţinutului - se referă la conţinutul propriu-zis al povestirilor:
personaje, ambiantă, acţiuni, emoţii ale personajelor, teme, deznodăminte, simboluri
etc.
2. Analiza formală – vizează cadrul formal al povestirilor: nivelul de conceptualizare,
coerenţa discursului, particularităţi ale limbajului, fineţea analizei psihologice, tonul
afectiv al povestirii, resursele imaginative, gradul de implicare in sarcina, etc.
Cele doua demersuri se integreaza intr-o singură interpretare a subiectului.

Analiza de continut este cea mai complexa forma de analiza a povestirilor; trecerea de
la conţinutul manifest al povestirilor la personalitate si stiluri de comportament, reprezintă un
demers mai puţin standardizat; naratiunea poate implica perceptia de sine si a lumii, lumea
fanteziei, aspecte inconstiente, negate ale personalitatii, o forma metaforica a unor conflicte
interne in care personajele sunt sub-identiatile personalitatii subiectului etc.; cea mal dificilă
sarcină a interpretului este de a afla care dintre aceste variante este valabilă din povestirile
individului.
Paşii de interpretare
1. Identificarea personajului principal – ‘eroul’ din fiecare povestire: dupa Murray eroul
are o semnificatie particulara, fiind personajul cu care subiectul se identifica cel mai
mult; eroul este personajul căruia i se acordă cea mai mare atenţie in naratiune, este
protagonistul; de obicei are acelaşi sex şi/ sau vârstă cu subiectul, dar nu întotdeauna.
2. Identificarea dorinţelor, trebuintelor, aspiratiilor eroului - reprezinta intr-o formă reală
sau metaforică pe cele ale subiectului; se urmareste identificarea tipului de trebuinte
ale ‘eroului’ (ex.de iubire, agresivitate), intensitatea lor, manifestarea directa sau
indirecta in comportament; celelalte personaje ale povestirii pot fi considerate sub-
identităţi ale subiectului; de obicei dorinţele acceptate de către subiect sunt atribuite
Eroului, cele reprimate sau neintegrate altor personaje sau obiecte;

30
 3. Analiza interactiunii dintre Erou şi mediu, emoţiile Eroului care rezultă din aceste
interacţiuni – pot fi interactiuni favorabile sau nefavorabile, care arata tipul ‘relatiilor
obiectule’ ale subiectului, obiectele/persoanele foarte investite afectiv, conflictele sau
problemele interne ale individului.
4. Sinteza concluziilor partiale care derivă din această analiză, pentru fiecare poveste;
5. Sinteza datelor – descriere a personalităţii subiectului pe baza concluziilor desprinse
din fiecare poveste cu accent pe: teme frecvente, trăsături frecvent atribuite Eroului sau
derivând din comportamentul lui, emoţii si comportamente dominante, deznodăminte;
in plus sunt relevante povestirile foarte investite afectiv sau cu o temă neobişnuită
pentru planşa respectivă.

Analiza formala - se refera la limbajul în care sunt elaborate naratiunile: coerenţa,

concizia, bogăţia detaliilor, realismul, stilul, tendinţele descriptive. Acest tip de analiză
evidentiaza particularităţi ale subiectului precum: inteligenţa, claritatea gândirii, aptitudinile
verbale, creativitaea, intuiţia psihologică, simţul realităţii. Labilitatea afectivă devine evidenta
atunci când subiectul reacţionează afectiv excesiv la o planşă, prin explicaţii, critici, descrieri
foarte emoţionale, se tulbură afectiv pe punctul de a plânge, se blochează din cauza emoţiilor.

Avantaje si limite ale T.A.T.

T.A.T. este unul dintre cele mai sofisticate instrumente diagnostice şi unul dintre cele mai
răspândite în practica psihologica atât în Europa, cât şi în America; se bucura de o popularitate
comparabila cu Rorschach.
Avantaje:
- ofera informaţii despre diversele paliere ale personalităţii - stil cognitiv, complexitatea
gândirii, sfera afectivă şi motivaţională, relaţii interpersonale;
- are aplicabilitate larga, atât în clinică, cât şi în afara ei (ex. mediul educational -
evaluarea nevoii de reusita scolara);
- exista o varianta pentru copii C.A.T. (Children Apperception Test) care foloseste poze
cu animale (Bellak & Sorel), si o versiune pentru varsta a treia S.A.T. (Bellak &
Bellak).
Dezavantaje:
- necesită un timp mai mare de învăţare si expertiza in utilizarea lui;
- necesita un timp mai mare de aplicare si interpretare.

TESTUL PETELOR DE CERNEALA (RORSCHACH)

Autorul testului - psihiatrul elveţian Hermann Rorschach (1884-1922) porneste elaborarea

testului de la un joc de societate celebru în epoca, jocul Blotto: consta în asocierea liberă în faţa
unor imagini formate prin plierea unei foi peste nişte pete de cerneală; jucatorii trebuiau sa
spuna ce vad. Rorschach dorea un instrument prin care să poată discrimina schizofrenia de alte
tulburări mentale şi de subiecţii normali; intre 1916-1920 a elaborat şi testat o serie de astfel de
pete de cerneală pe pacienţii lui şi a descoperit ca schizofrenii reacţionau diferit de ceilalţi
pacienţi si ca metoda releva o serie de caracteristici psihologice şi la subiecţii normali. Autorul
publica descoperirile sale in ‘Psihodiagnostic’ – vehement criticata de comunitatea stiintifica a
vremii. După moartea autorului (la 37 de ani), sansa testului este data de utilizarea sa de catre
colegii sai. Ajuns in America testul capata o amploare fara precedent in istoria testelor.

31
 Dezvoltarea sa a fost influenţata de teoriile psihanalitice la moda si de apariţia conceptului
de “tehnica proiectivă” lansat de L. Frank. Tehnica “petelor de cerneala” a proliferat într-o
gamă impresionantă de şcoli de scorare şi interpretare; s-au desfasurat numeroase studii,
experimente, cercetari, s-au scris tratate, articole. In prezent se foloseste “Sistemul
Comprehensiv”, un sistem standard de scorare si interpretare a autorului american John Exner
Jr. care a reuşit să dea testului o bază empirică solidă.

Testul constă în zece pete de cerneală simetrice - 5 policrome şi 5 alb-negru - care sunt
rezultatul ambiguu al plierii unei coli peste o pată de cerneală. Autorul a selectionat aceste pete
din multe altele după anumite criterii empirice (ex. Simetria - unele sunt compacte, altele
dispersate; criteriul culorii; gradul diferit de ambiguitate). Caracteristicile petelor de cerneala
asigură testului forţa sa diagnostică, fiind capabil sa suscite în subiect o varietate de reacţii
cognitive şi afective prin care işi dezvăluie lumea interioară şi trăsăturile de personalitate.
Testul este o sarcină perceptivă nestructurata (nu o proba de imaginatie) la care se cere
subiectului să spună ce ar putea fi la fiecare planşă; proba implica un proces de interpretare a
situatiei-stimul (‘Formdeutung’); percepţia este o construcţie a lumii, pe care o elaborăm în
acord cu datele noastre interioare fundamentale.

Aplicarea Rorschach
Materiale necesare: cele 10 planse, cateva foi A4 si aşa-numita foaie de locaţie, folosită în
faza de anchetă pentru localizarea răspunsurilor pe planşă. Aplicarea testului implică două
faze:
1. Faza de răspuns este prima etapa a aplicarii testului: se noteaza cuvant cu cuvant
tot ce spune subiectul, pastrand o atitudine neutra; raspunsurile care nu sunt notate
fidel nu pot fi codificate; inregistrarea se face pe o foaie A4 impartita in 2 coloane:
in stanga se trec verbalizarile din faza de raspuns, iar in dreapta explicatiile din faza
de ancheta.
2. Faza de anchetă - se realizează după ce s-au dat toate răspunsurile la cele l0 planse;
scopul anchetei este de a clarifica ce a fost perceput în faza de răspuns pentru a
permite scorarea răspusurilor. Esential este ca examinatorul vrea să vadă asa cum
vede subiectul. Un răspuns este considerat clarificat dacă, în urma anchetei,
examinatorul a aflat cele trei componente majore ale scorării: locaţia (Unde este?),
(2) determinanţii (Ce îl face să semene cu?) şi (3) conţinutul (Ce este?).

Criterii de interpretare a Rorschach

A) Variabilele-cheie: scorurile L- ‘lambda’ şi EB- ‘tipul de rezonanta intima’ ne dau

informaţii în lumina carora trebuie analizate cele patru clustere.
- Lambda - ne arată dacă subiectul tinde sa inteleaga lumea dintr-un cadru ingust
de referinţă, simplificand excesiv situatiile cu care se confruntă;
- EB - indica stilul de adaptare al subiectului / ‘tipul de rezonanţă intimă’ - arată
dacă subiectul este orientat mai mult spre lumea interioară, lumea externă sau
ambele.
B) Clusterul cognitiv - in linii mari, arată efortul depus de subiect si complexitatea
operaţiilor mentale desfăşurate în rezolvarea de probleme, cât de bun este contactul cu
realitatea sau dacă exista distorsiuni serioase la nivelul gândirii.
C) Clusterul afectivitate – ne da informaţii despre controlul emoţional, implicarea
afectivă şi stresul resimtit pe plan afectiv.
D) Clusterul imaginii de sine – ne dă informaţii despre modul în care subiectul se percepe
pe sine, inclusiv despre obsesiile sau fantasmele care invadeaza imaginea de sine.

32
E) Clusterul interpersonal – se referă la natura si calitatea relaţiilor interpersonale ale
subictului.
F) Interpretarea finală – reuneste informatiile desprinse din analiza clusterelor si
variabilelor-cheie si le integreaza intr-un tablou final privind: stilurile de conduită,
modul de a gândi si de a reacţiona, dimensiunea emoţională, stilul lui de percepţie a
celorlalţi şi de relaţionare cu ei.

Avantaje şi limite ale testului Rorschach

Avantaje:
- Dintre toate testele proiective, Rorschach-ul se pare ca merita cel mai mult termenul de
‘test’: ‘Sistemul Comprehensiv’ ofera o tehnica standardizată la nivelul aplicării,
scorării si interpretării unui test obiectiv; sistemul conferă o anumită validitate şi
siguranţă scorării şi interpretarii;
- Testul măsoară o serie de aspecte foarte variate şi profunde ale personalitatii subiectului
si ofera un tablou integrat al personalitatii, nu divizat ca multe alte teste;
- Are aplicabilitate larga intrucat masoara de la stiluri şi abilităţi cognitive până la stiluri
afectiv-temperamentale şi interpersonale.

Dezavantaje:
- Necesită un timp mare de învăţare pentru a putea fi utilă în practica evaluării
personalităţii.
- Este consumatoare de timp: aplicarea dureaza in medie 30-45 de minute, scorarea in jur
de 20-30 minute, iar interpretarea in jur de 2 ore.
- Poate fi greu aplicabila in conditii limtate de timp sau numar mare de subiecti.

TESTUL PULSIUNILOR (SZONDI)

Leopold Szondi (1893-1986), de formatie medic endocrinolog, a fost unul dintre cei mai
originali gânditori din domeniul psihiatriei şi psihopatologiei, dar unul dintre cei mai puţin
menţionaţi în manuale. Baza conceptuala: “Analiza destinului” (Schicksalsanalyse) –
introduce noţiunea de ‘destin’ în cadrul ştiinţelor umane şi medicale. Dupa Szondi destinul este
“un sir de alegeri fundamentale pe care le face individul şi care îi marchează viata in
principalele ei domenii: in iubire, prietenie, profesie, boală şi moarte” (Dumitrascu 2005).
Alegerile care conturează profilul destinului se supun unei determinari familiale – o mostenire
ereditara care impinge persoana sa faca inconstient anumite alegeri; ca şi cum tendintele
strămoşilor lui ar continua să se manifeste si ii dirijeaza viata. Predispozitiile genetice familiale
sunt denumite ‘inconstient familial’ (Szondi) – situat la un nivel intermediar intre
‘inconstientul colectiv’ postulat de Jung şi ‘inconstientul personal’ descris de Freud. Teoria sa
face un salt de la ‘destin’ la ‘genele familiale’ si rolul genelor latente recesive asupra reactiilor
psihologice; urmeaza un alt salt, de la ‘gena’ la ‘pulsiune’: genele se manifestă în viaţa
subiectului prin anumite pulsiuni a căror interacţiune asigură dinamismul psihic individual.
Spre deosebire de Freud, care spunea că nu se poate cunoaşte numărul pulsiunilor, Szondi
afirma că ele sunt în număr de patru, fiecare fiind compusă din doi factori pulsionali
complementari. Acest sistem pulsional descris de Szondi este considerat general uman, iar in
functie de incarcatura genetica / familiala pulsiunile se manifestă în mod diferenţiat de la om la
om; astfel se pot explica formele maladive in care se pot manifesta anumite pulsiuni puternice.

33
 Manifestarea intensă a unei pulsiuni nu duce neapărat la dezadaptare; libertatea individului
şi asumarea propriului destin constă în capacitatea lui de a-şi conştientiza şi regla o anumită
dispoziţie pulsională periculoasă.

Sistemul pulsional

1. Pulsiunea Sexuală - energia investită în activităţile sexuale şi agresive; compusa din:

- Factorul h (iniţiala de la homosexualitate) -conturează latura feminină, tandră a
sexualităţii;
- Factorul s (de la sadism) - se referă la latura masculină, dură a sexualităţii.
2. Pulsiunea Paroxismală – energia prin care reactionam afectiv sau prin care ne
controlăm exprimarea emotiilor; compusa din:
- Factorul e (de la epilepsie) - se referă la tendinţa de descărcare bruscă a energiei
afective;
- Factorul hy (de la isterie) - se referă la dorinţa de exhibiţionism.
3. Pulsiunea de Contact – energia investită relaţia cu obiectele lumii (de căutare, de
păstrare, de ataşament); compusa din:
- Factorul d (de la depresie) – indică nevoia de căutare şi de păstrare a obiectelor din
mediu;
- Factorul m (de la manie) - se referă la nevoia de a cbţine plăcere din aceste obiecte.
4. Pulsiunea Eului – energia depusă de subiect pentru a regla şi a controla celelalte trei
pulsiuni, încât să se asigure un echilibru între satisfacerea lor şi supravieţuirea
organismului; compusa din:
- Factorul k (de la catatonie) - nevoia de organizare a Eului ca entitate distinctă de
mediu;
- Factorul p (de la paranoia) - nevoia de fuziune a Eului cu lumea.

Testul Szondi a apărut din dorinţa autorului de a da o baza empirică teoriei sale despre
schema pulsionala. Materialul testului: 48 de fotografii de bolnavi mental, alese din multe
altele, in baza unor cercetări empirice (inclusiv genealogice); fiecare boală reprezinta câte un
factor pulsional; majoritatea feţelor provin dintr-un atlas de psihiatrie din secolul al XIX-lea, al
lui Wilhelm Weygandt, plus cateva figuri de criminali sadici si altele ale unor pacienti a lui
Szondi. Szondi alege figurile unor bolnavi mental considerand ca nebunia este o forma extremă
şi maladivă de manifestare a genelor pulsionale, iar oamenii au tendinţa de reacţiona afectiv
puternic la alţi oameni care prezintă acelasi tip de încărcătură pulsională (“genotropism”).
Sarcina subiectul este sa aleagă dintre fotografii pe cele care îi plac cel mai mult şi cele care îi
displac cel mai mult – reprezentand o situatie de alegere fortata prin care subiectul isi exprima
‘alegerile’ pe care le face in viata reala. Principiul testului este că dacă cunoaştem aceste
alegeri, putem cunoaşte personalitatea subiectului.

Aplicare şi inregistrarea datelor

Cela 48 de fotografii ale testului sunt repartizate în sase serii echivalente de câte opt fotografii.
Pe spatele fiecarei fotografii apare:
- numarul seriei simbolizat printr-o cifră romană (I,II,III,IV,V,VI);
- locul fotografiei în seria respectivă notat cu o cifră arabă (de la 1 la 8);
- initiala - h (homosexualitate), s (sadism), e (epilepsie), hy (isterie), k (catatonie), p
(paranoia), d (depresie) sau m (manie) - indicand factorul la care se referă poza
respectivă, adica tipul de boală mentală pe care o reprezintă.

34
Instructaj: “Vă voi arăta nişte persoane şi va trebui să-mi spuneţi care dintre ele vă plac cel
mai mult şi care vă displac cel mai mult”. Se pun în faţa subiectului cele opt fotografii din
prima serie, pe doua randuri de cate patru: “Uitaţi-vă la ele şi alegeţi două persoane care vă
plac cel mai mult. Nu staţi să vă gândiţi prea mult, alegeţi la prima impresie”. O a doua etapa
solicita: “Acum vreau să alegeţi două persoane care vă displac cel mai mult” şi “incă două
persoane care vă displac din cele rămase”.
Observatie: Pentru a pune un diagnostic sau a avea o imagine consistentă despre personalitatea
subiectului, testul trebuie aplicat de cel puţin şase ori; se recomandă să avem zece profile ale
subiectului, testat la intervale de minimum 24 de ore.

Dupa faza de inregistrare a alegerilor si respingerilor se trece la faza de elaborare a profilelor

pulsionale:
o Profil de fatada – in care intra alegerile, personele cele mai placute si primele
respingeri, cele mai antipatice; profilul pulsional de faţadă prezintă reacţiile cele
mai actuale care îi determină conduita;
o Profil complementar experimental sau de culise - in care intra a doua transa de
respingeri, iar pentru persoanele simpatice se iau ultimele 2 poze ramase in
fiecare serie; profilul de culise arată tendinţele latente ale subiectului, care în
anumite circumstanţe se pot actualiza.

Principii generale de codificare si interpretare

Fiecare reacţie din profilele pulsionale este codificată cu unul dintre următoarele patru semne:
 Reacţia pozitivă (+) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai multe alegeri
simpatice si maximum una antipatică (2/0, 2/1 ,3/0, 3/1, 4/0, 4/1, 5/0, 5/1, 6/0); reactia
pozitiva indica o identificare constienta sau inconstienta cu structura motivationala
corespunzatoare acelui factor;
 Reacţia negativă (-) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai multe alegeri
antipatice si maximum una simpatică (0/2, 1/2, 0/3, 1/3, 0/4, 1/4, 0/5, 1/5, 0/6); reactia
negativa indica existenta unei atitudini negative, refuzul identificarii cu pulsiunea acelui
factor care tinde sa se exprime în comportament într-o formă modificată sau disimulată.
 Reacţia ambivalentă (±) – se notează cu ‘±’ reacţia în care subiectul a ales minimum
două fotografii ale unui factor ca simpatice si minimum două ca antipatice (2/2, 2/3,
2/4, 3/3, 3/2, 4/2); reacţiile ambivalente exprimă un conflict intre acceptarea si refuzul
simutan al acelei trebuinte; reactiile ambivalente sunt factori simptomatici subiectivi.
 Reacţia nulă (0) - se notează cu ‘0’ reacţie în care apare maximum o alegere simpatică
si maximum o alegere antipatică (0/0, 0/1, 1/0, 1/1); reacţia nulă arată că nu există
momentan o tensiune dinamică în trebuinţa respectivă; reactiile nule sunt factori
simptomatici obiectivi, observabili comportamental, fie normal, fie patologic.

In interpretarea unui profil Szondi se analizeaza:

- Reactiile tensionate - apar atunci cand subiectul alege cel putin patru fotografii in
aceeasi directie (se notează câte un ‘!’ unde avem 4 alegeri, ‘!!’ la 5 si ‘!!!’ la 6 alegeri
in aceeasi directie) ; factorii incarcati indica trebuintele cele mai puternice care nu isi
pot descarca energia fie din cauza extremei lor intensitati, fie existenta unor bariere
interne sau externe;
- Reactiile ambivalente
- Reactiile nule
- Pozitia si tensiunea factorilor din fiecare vector
- Combinatiile factoriale pentru fiecare vector in parte.

35
Avantaje şi limite ale testului Szondi
Avantaje:
- Testarea consuma putin timp, la fel si codificarea reactiilor;
- Poate oferi, la un nivel minimal al interpretarii, o orientare rapidă în problematica
subiectului; psihologul poate depista rapid disconfortul produs de tensiunea unor
trebuinţe nesatisfăcute;
- Ca tehnica non-verbala este accesibila copiilor sau persoanelor cu un nivel redus de
instruire;
- Testul este mai putin vulnerabil la incercarile subiectului de a trisa, fiind o sarcina putin
transparenta pentru subiect.

Dezavantaje:
- Necesită un timp destul de mare de practică pentru a putea elabora o interpretare
complexa despre personalitatea subiectului;
- Dificultatea de a face trecerea de la semnificatia de baza a reacţiilor pulsionale la
anumite trăsături de personalitate sau comportamente; este uneori dificil de corelat
reacţiile factoriale şi vectoriale intre ele pentru a oferi o imagine unitară şi dinamică a
structurii subiectului.

12. BATERIA DE EXAMINARE PSIHOLOGICĂ ŞI

RAPORTUL PSIHOLOGIC

Evaluarea psihologică presupune utilizarea unui instrumentar psihodiagnostic complex,

capabil să surprindă o arie cât mai mare şi în acelaşi timp relevantă de aspecte: abiltăţi,
aptitudini, trăsături, motivaţii etc.; astfel examenul psihologic presupune folosirea adecvată a
întregului ansamblu de metode specifice psihologiei cu nuanţe de interpretare şi corelare
specifice diagnosticului.
Bateria de examinare reprezinta o metodologie de evaluare care combina mai multe probe
în funcţie de scopul testării pentru a creşte puterea de predicţie a unor instrumente. Cele mai
frecvent folosite metode în psihodiagnostic sunt: anamneza, observaţia, chestionarul, interviul
şi testul. Valoarea fiecărei metode este variabilă în funcţie de tipul de psihodiagnostic în care
este implicat, astfel încât nu se poate anula valoarea unei metode, dar nici absolutiza.
Întotdeauna trebuie să se ţină cont de necesitatea folosirii unor metode diferite in evaluare;
fiecarei metode i se acorda o pondere şi valoare specifica în rezultatul final cu o interpretare
corelată nuanţată a informaţiilor obtinute din fiecare metodă. Din păcate, adesea studiul
validităţii combinaţiilor de teste nu se cunoaşte. Rămâne semnalată ca o necesitate validarea
bateriilor de examinare, pentru ca, combinaţia de teste aleasă să aibe într-adevăr o valoare
predictivă, respectiv validitate ridicată (un exemplu de combinare a metodelor de evaluare îl
reprezintă centrele de evaluare, care s-au dovedit a avea o valoare predictivă ridicată, mult mai
bună comparativ cu utilizarea separată a probelor incluse).
Alegerea metodelor de evaluare incluse intr-o baterie de examinare este dependenta de
(Horghidan 1997):
- Criteriul folosit la evaluare – de exemplu inteligenta se masoara folosind teste si scale
de evaluare, in timp ce complexele se evidentiaza prin observatie si convorbire;
- Scopul evaluarii – de exemplu evaluarea potentialului cognitiv se face cu precadere
prin teste in cazul selectiei de personal, si preponderant prin scale de evaluare atunci
cand scopul este instituirea unui program educational-recuperator;

36
 - Varsta persoanei evaluate – unele metode nu sunt potrivite pentru evaluarea copiilor,
in timp ce altele nu pot fi aplicate pentru evauarea persoanelor varstnice.
In procesul de decizie privind alegerea unui chestionar sau test in favoarea altuia similar se tine
cont de calitatile psihometrice ale probelor, pentru a asigura o valoare ridicata a rezultatelor
obtinute.

RAPORTUL PSIHOLOGIC

Raportul psihologic este expresia condensată a activităţii de testare / evaluare psihologică a

unei persoane (client, consumator de servicii etc.) care răspunde cu instrumentele ştiinţei sale
scopului pentru care a fost desfăşurată investigaţia. Raportul psihologic nu se confundă cu fişa
psihologică, deoarece raportul rămâne la client, iar fişa la psiholog; raportul „traduce” în
termeni inteligibili informaţia prezentă în fişă, la care se adaugă obligatoriu capitole de
interpretare, sumarizare (concluzii) şi recomandări. Raportul psihologic nu exclude partea
tehnică de prezentare a datelor (notele brute şi notele standard ale testelor utilizate), dar
importantă este „traducerea” limbajului cifric într-o descriere narativă, într-un limbaj accesibil
clientului. Rapoartele se adapteaza nivelului de comprehensibilitate al beneficiarului fiind
redactat în termeni profesionişti, dar şi accesibili celui care a comandat-o.
Forma pe care o ia raportul este de obicei direct legată de tipul de examen şi de cerinţele
beneficiarului: raportul unui examen clinic diferă în amploare şi profunzime a interpretărilor de
raportul unui examen de selectie; raportul privind consilierea educaţională diferă în conţinut şi
tip de centrare pe probleme de raportul de expertiză judiciară. Un psihodiagnostic profesional
poate implica si elemente clinice; un psihodiagnostic clinic poate evidentia carente
profesionale. Cand se cere o evaluare globala a unui subiect se insista frecvent asupra folosirii
unui psihodiagnostic complex care sa abordeze atat clinic, cat si educational / profesional un
subiect. Datorita resurselor de timp si numarului mare de subiecti ce trebuie adesea investigati,
psihodiagnosticul complex este mai putin raspandit - el implica un numar mai mare de metode
si instrumente folosite, are o durata mare de desfasurare, si o interpretare mai complexa.

Condiţiile şi principiile generale de întocmire a raportului se refera la:

- obiectivitate
- non-intruziune
- lipsa de ambiguitate şi subiectivism
- respectarea confidentialitatii
- neutilizarea unor termeni care nu sunt inteligibili beneficiarului
- explicarea semnificaţiei rezultatelor prezente.

O deficienţă constă în descriptivismul exagerat (privind comportamentul subiectului in

timpul examinarii) fara a oferi si comentarii asupra acestor prezentări. Rapoartele descriptive
compuse din copierea din manualul testului a propozitiilor corespunzatoare unui scor sau
ansamblu de scoruri la teste nu sunt decat o recolta de concepte si idei disparate, uneori
contradictorii, desprinse din fiecare test si servite drept interpretare, fara vreun efort de
intelegere si integrare din partea psihologului. În raport se includ explicaţii posibile,
atenţionând când acestea nu sunt certe (posibil, risc pentru… etc.). În situaţia unor rezultate
contradictorii este important ca psihologul să prezinte obiectiv constatările şi să încerce
explicarea inconstanţelor, incertitudinilor, discordanţelor dintre date.

37
Structura raportului psihologic

Structura unui raport psihologic trebuie să cuprindă (Clinciu, prelucrare după Richard 1988):
1. Date factuale si de identificare a subiectului - sunt datele care descriu caracteristicile
demografice principale pentru identificarea subiectului şi includerea sa intr- o
categorie; se referă la informaţii precum: data naşterii, data evaluării (care permit
determinarea vârstei), sex, şcolarizare, ocupaţie, starea civilă etc. In cazul prezentarii
unui studiu de caz in contextl educational, universitar, la conferinte, seminarii,
cercetari etc. se anonimizeaza datele care pot duce la identificarea clientului / cazului
din motive de confidentialitate, deontologie profesionala.
2. Scopul evaluarii psihologice (motivul evaluării sau intrebarea de referinţă / reper) –
indică cine a cerut evaluarea psihologică şi in ce scop.
3. Testele administrate si rezultatele obtinute (note brute si note standard) – pentru
anumite tipuri de teste pot exista foi de inregistrare / centralizare; această secţiune
conţine informaţie de strictă specialitate şi vizează personalul de specialitate in cazul in
care raportul ajunge la alţi psihologi sau categorii de specialişti.
4. Anamneza sau istoria personala a cazului – care este ghidată de scopul explicit al
evaluării, astfel incât investigarea trecutului clientului să surprindă elementele
semnificative din viaţa persoanei, relevante in legătură cu acest scop (ex. evaluarea in
vederea selecţiei profesionale se interesează de evoluţia educaţională şi profesională,
dar nu de aspecte legate de famile / relaţii de famile).
5. Observatii relevante din timpul examinarii – care se referă la aspecte precum conduita
generală in timpul examenului, starea de mobilizare, fluctuaţie a atenţiei datorate
scăderii motivaţiei, interesului sau epuizării, stilul de abordare cognitivă, strategiile
utilizate (mai ales la probele de performanţă), aspecte legate de autocontrol,
impulsivitate, nivel de energie, comentariile cu care se asociază reuşita / nereuşita,
toleranţa la frustrare etc.
6. Interpretarea rezultatelor – este cea mai complexă şi cea mai importantă parte a
raportului psihologic deoarece face sinteza datelor psihometrice cu cele de anamneză,
de observaţie şi provenite din surse colaterale, cu scopul de a le da un sens inteligibil
pentru client, părinte, beneficiar, intr-o manieră obiectivă, dar care să nu lezeze,
informaţia fiind explicită şi utilizabilă şi in alte contexte.
7. Sumarizarea – este secţiunea in care se rezumă in unul-două paragrafe rezultatele de
ansamblu ale intregului examen.
8. Recomandari – sugestiile oferite sunt date in sensul potenţării calităţilor insuficient
puse in valoare şi a optimizării sau compensării aspectelor deficitare.

Atât in literatura de specialitate, cât şi in practica curentă intâlnim formate foarte

diferite de rapoarte psihologice in funcţie de scopul evaluării, metodele folosite in evaluare,
persoana căreia i se adresează raportul şi nu in ultimul rând persoana care redactează raportul.
De obicei intâlnim diferenţe mari de format intre raportul psihologic al funcţiilor intelectuale şi
cel al profilului de personalitate. Raporturile descriptive merg cu un pas dincolo de raporturile
de scoruri prin includerea interpretărilor rezultatelor scală cu scală (in cazul testelor de
personalitate). Important de reţinut este faptul că lungimea unui raport psihologic nu dă insă şi
valoarea acestuia.

38
Valoarea raportului psihologic este data de:
- Gradul de acoperire a scopului şi a aşteptărilor clientului;
- Măsura în care s-a operat cea mai potrivită selecţie a testelor şi a procedurilor
disponibile la un moment dat, în raport cu solicitarea clientului;
- Faptul de a include datele cele mai pertinente reieşite din observatie, care au o mare
valoare diagnostică;
- Faptul dacă rezultatele sunt confirmate de timp fidelitatea test-retest), de alţi evaluatori
(fidelitatea interscoreri sau interspecialişti), de faptele anticipate (validitatea relativă la
criteriu) sau de viaţa însăşi aflată dincolo de peretii cabinetului (validitatea ecologica);
- Faptul de a oferi altor specialişti (profesori, medici, sociologi etc.) puncte de sprijin
solide in deciziile sau în interventiile lor de specialitate;
- Faptul de a ţine pasul cu cele mai noi si avansate standarde din domeniu, furnizate de
ţările cu mare tradiţie în testarea psihologică.

La final raportul psihologic se parafează, se datează şi semnează, moment in care

devine un document oficial cu consecinţe posibile asupra clientului, document pentru care
psihologul işi asumă responsabilitatea.

Bibliografie selectiva
1. Clinciu, A. (2005). Psihodiagnostic. Brasov: Editura Universitatii Transilvania.
2. Cretu, R.Z. (2005). Evaluarea personalitatii. Modele alternative. Iasi: Polirom.
3. Dumitraşcu, N. (2005). Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii. Bucuresti: Editura
Tgrei.
4. Minulescu, M. (2005). Psihodiagnoza moderna. Chestionarele de personalitate (Ed.II ed.).
Bucuresti: Editura Fundatiei Romania de Maine.
5. Mitrofan, N, Mitrofan, L. (2005). Testarea psihologica. Inteligenta si aptitudinile. Iași:
Editura Polirom.

39