Calin Alexandru KRRM An I

Sindromul Tourette
Tulburarea Tourette mai este cunoscuta si sub numele de sindromul Tourette sau
sindromul Gilles de la Tourette.

Tulburarea Tourette este o afectiune neurologica (cerebrala) care debuteaza de

regula in timpul copilariei. Copilul cu aceasta tulburare pronunta diverse sunete sau
cuvinte (ticuri vocale) si prezinta anumite miscari ale corpului (ticuri motorii) pe care
el sau ea nu le poate controla.

Totusi, nu toate ticurile pot fi diagnosticate ca tulburare Tourette. Un copil poate

avea ticuri, fara sa dezvolte tulburare Tourette.

De obicei, ticurile motorii incep sa apara intre varstele de 3 si 8 ani. Ticurile vocale
pot aparea devreme, ca de exemplu la 3 ani, dar de regula incep sa se dezvolte la
cativa ani dupa ticurile motorii. In general, ticurile ating manifestarea cea mai severa
in jurul varstei de 12 ani. La majoritatea copiilor, ele dispar spontan sau diminueaza
semnificativ la varsta adolescentei.

Totusi, la unele persoane, ele pot persista si la varsta adulta. Efectul pe care ticurile il
au asupra copiilor este variabil. Unii copii prezinta ticuri usoare, care au un impact
redus asupra vietii lor. Dar chiar si ticurile usoare sau care apar rar pot afecta stima
de sine a copilului, precum si relatiile interpersonale cu prietenii sau cu membrii
familiei.

Ticurile severe sau frecvente pot necesita tratament, care cuprinde tratament
medicamentos si consiliere (psihoterapie).
Desi ticurile unui copil pot sa para minore, acestea pot interfera cu capacitatea lui de
a invata si pot sa duca la aparitia sentimentului de jena.
Este important de retinut ca:
- ticurile nu sunt un semn al inteligentei scazute
- ticurile nu afecteaza inteligenta
- severitatea ticurilor nu este un bun indicator al capacitatii lui/ei de a face fata
situatiilor scolare sau sociale si al performantei scolare
- modalitatea copilului de a face fata ticurilor poate fi ajutata prin asigurarea unui
mediu suportiv in familie, la scoala si in comunitate.

Cauze
Se considera ca tulburarea Tourette are o componenta genetica. Aceasta inseamna
ca prezenta unei anumite gene sau a unei asocieri de anumite gene la o persoana
predispune acea persoana la dezvotarea tulburarii. Nu s-a identificat cu exactitate
pana in prezent gena sau genele responsabile de aparitia tulburarii Tourette. Dupa ce
raspund la intrebarile detaliate ale medicului in legatura cu istoricul medical al
familiei, numerosi parinti ai copiilor cu tulburare Tourette sunt surprinsi atunci cand
constata ca si alti membri din familie au prezentat de asemenea simptome ale acestei
tulburari.

Alti factori care pot creste probabilitatea de aparitie a ticurilor sau a tulburarii
Tourette sunt:
- mama a prezentatgreturi si varsaturi severe in timpul primului trimestru de sarcina
- mama a suferit un stres sever in timpul sarcinii
- in timpul sarcinii, mama a baut multa cafea, a fumat sau a consumat alcool
- in timpul nasterii, copilul nu a primit suficient oxigen sau aportul de sange a fost
insuficient
- evaluarea copilului efectuata imediat dupa nastere nu a fost normala (scor
Apgar scazut)
- greutate mica la nastere si semne de afectare a creierului sau o cutie craniana mare
- greutate la nastere mai mica decat la fratele geaman monozigot.
Alti factori ce pot afecta dezvoltarea ticurilor pot fi:
- hormonii masculini: unele studii de cercetare sugereaza ca expunerea la hormonii
masculini, precum testosteronul, inainte de nasterea copilului, poate juca un rol in
dezvoltarea mai tarziu a tulburarii Tourette, dar nu este clar care este exact acest rol
- infectia cu streptococ: poate agrava ticurile existente la unii copii; de asemenea, o
infectie streptococica poate provoca dezvoltarea brusca a ticurilor.
Simptome

Simptomele tulburarii Tourette cuprind ticurile motorii (miscari bruste ale corpului) si
ticurile vocale (sunete si cuvinte) care nu pot fi tinute sub control de catre copil.
Ticurile motorii si vocale pot fi simple sau complexe:
- ticurile motorii simple implica doar un singur grup de muschi, in timp ce ticurile
motorii complexe pot fi o combinatie de mai multe ticuri motorii simple sau o serie
de miscari care implica mai multe grupe musculare
- ticurile vocale simple constau in sunete simple, produse de miscarea aerului la
nivelul nasului sau al gurii; ticurile vocale complexe constau in cuvinte, fraze si
propozitii.
Multi copii si adulti cu tulburarea Tourette afirma ca simt o anumita senzatie sau un
"indemn"/necesitate intr-o anumita parte a organismului lor, care creste si creste
pana cand devine irezistibila si ca se pot elibera de aceasta senzatie inconfortabila
numai prin realizarea ticului. Acest fenomen este numit "necesitatea premonitorie".
Totusi, nu toate persoanele cu tulburarea Tourette pot constientiza aceste necesitati.
De fapt, multi copii pot chiar sa nu isi dea seama ca au ticuri. Ei pot sa fie realmente
surprinsi atunci cand cineva ii intreaba despre ticul pe care il au, ca de exemplu "De
ce clipesti atat de des?".
Ticurile nu sunt intotdeauna evidente. Ele pot aparea si disparea in cursul unei
perioade de cateva luni, se pot modifica, trecand dintr-un tip intr-altul sau pot
disparea fara nici o cauza aparenta.
Ticurile tind sa se diminueze sau sa dispara complet in timpul somnului. Copilul
poate suprima ticurile (cum ar fi suprimarea unui stranut) sau sa nu mai prezinte
niciunul pentru perioade scurte de timp, cum ar fi in timpul unui consult medical sau
atunci cand se concentreaza asupra unei activitati.
Uneori ticurile pot dura mai mult si sunt mai severe decat de obicei, mai ales atunci
cand copilul a incearcat sa le opuna rezistenta (sa le suprime). De asemenea, ele se
pot inrautati atunci cand copilul este bolnav, stresat, emotionat sau agitat.
Este important de retinut ca nu intotdeauna prezenta ticurilor inseamna tulburare
Tourette; aceasta tulburare poate sa nu se dezvolte niciodata la unii copii cu ticuri.
O manifestare stereotipa frecventa la persoanele cu tulburarea Tourette, si care nu
poate fi controlata de acestea, este prezenta de izbucniri, de injuraturi sau de
comportamente obscene sau sexuale.
Aceste tipuri de ticuri complexe nu sunt necesare pentru diagnosticul de tulburare
Tourette.
Desi la televizor si in filme, aceste tipuri de ticuri sunt prezentate ca fiind deosebit de
frecvente in tulburarea Tourette, in realitate majoritatea copiilor si adolescentilor cu
tulburarea Tourette nu au aceste simptome.
Alte mituri legate de tulburarea Tourette includ convingerea ca ticurile pot fi tinute
sub control de catre copil, daca el sau ea vrea, sau cea ca persoanele cu tulburarea
Tourette incearca de fapt sa obtina atentia celorlalti.
Copiii cu tulburarea Tourette prezinta frecvent si alte probleme si tulburari,
precum depresia, tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA sau ADHD -
attention deficit hyperactivity disorder) sau tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC).

Manifestari frecvente in tulburarea Tourette

Ticurile din tulburarea Tourette variaza din punct de vedere al tipului, severitatii si al
frecventei cu care apar.
Un copil poate dezvolta un nou tic, care pare sa aiba o frecventa si o severitate din ce
in ce mai mare pe parcursul unei perioade de mai multe saptamani, pentru ca ulterior
acesta sa se diminueze treptat sau chiar sa dispara. La cateva saptamani sau luni mai
tarziu, poate aparea un nou tic sau poate reapare unul mai vechi, care sa fie din ce in
ce mai frecvent si mai sever.
Acest model de accentuare a ticurilor, urmata de o perioada in care simptomele sunt
mai putine si de unele perioade in care ticurile apar rareori, este cunoscut sub
numele de ciclurile de "crestere si istovire" si este tipic in tulburarea Tourette.
In cazul in care simptomele copilului se agraveaza, parintii nu trebuie sa presupuna
ca ei sau profesorii sunt vinovati de acest fapt. Desi pot exista unii factori
declansatori, acasa sau la scoala, care pot agrava ticurile, uneori acestea se
accentueaza si devin mai severe fara un motiv aparent.
Desi ticurile specifice pot aparea si disparea, fara ca acest lucru sa poata fi predictibil,
tulburarea Tourette prezinta adesea o evolutie care este mai mult sau mai putin
general valabila.
Miscarile care nu pot fi controlate (ticurile motorii) de obicei debuteaza intre 3 si 8
ani. Sunetele sau cuvintele care nu pot fi controlate (ticurile vocale) pot aparea in
jurul varstei de 3 ani, dar de regula se dezvolta cativa ani mai tarziu dupa ce au
aparut ticurile motorii. Primele ticuri sunt de obicei ticuri motorii simple, ce sunt
localizate la nivelul capului si al gatului. Totusi, uneori ticurile vocale apar inaintea
celor motorii. Copilul poate sa isi constientizeze sau nu ticurile, iar parintii pot sa le
ignore deoarece ticurile pot fi usor de confundat cu simptomele datorate
unei raceli sau alergiilor. La inceput, multi parinti pot considera gresit ticurile ca fiind
o clipire frecventa, datorata unor probleme de vedere sau cred ca face cu ochiul,
vrand sa se joace.
In cursul urmatorilor ani, ticurile isi pot schimba localizarea si pot deveni mai severe
si/sau mai frecvente din cand in cand. Probabil copilul va deveni constient de
prezenta lor si va incerca sa le dea o explicatie, in diferite moduri. Unele explicatii pot
fi linistitoare: "Am o tuse prosteasca, din cand in cand." Altele pot fi ingrijoratoare:
"Innebunesc" sau "Ceva din interiorul meu ma face sa ma port ca un fraier". Copilul ar
putea incerca sa musamalizeze ticurile, provocand alte sunete sau facand alte miscari.
Ticurile pot parea ca facand parte dintr-o activitate normala (ca de exemplu trecerea
mainii prin par si indepartarea lui de pe fata), daca nu ar da de banuit repetabilitatea
acesteia.
De obicei ticurile sunt mai severe in jurul varstei de 12 ani. Uneori copilul poate fi
capabil sa spuna cand incepe un tic (necesitatea premonitorie). El sau ea poate simti
incordare musculara, o iritare a pielii (ca o furnicatura) sau o modificare a
temperaturii tegumentului. Totusi, copilul poate sa nu simta cand "vine" ticul sau sa
simta doar cateodata.

Dupa varsta de 12 ani, ticurile apar mult mai rar sau dispar fara o cauza aparenta, in
pana la aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de copii cu tulburare Tourette.
La varsta adulta, multe persoane cu tulburarea Tourette mai prezinta inca ticuri, dar
acestea apar mai rar si nu mai sunt atat de severe ca in perioada copilariei. Adultii
pot prezenta in continuare alte probleme si tulburari care au fost asociate, precum
THDA sau TOC.
Desi majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette vor avea mai putine
ticuri dupa varsta de 12 ani, la unii poate aparea o accentuare a lor in perioada
adolescentei, in timp ce simptomele datorate altor tulburari, precum THDA sau TOC,
se pot ameliora. La unele persoane, ticurile datorate tulburarii Tourette pot sa nu fie
atat de deranjante, cat poate fi asocierea cu THDA, TOC, tulburarile de dispozitie sau
alte afectiuni.
Ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera a fi tulburare Tourette, ci
diagnosticul este de alta tulburare a ticurilor.
Investigatii

Medicul poate pune diagnosticul de tulburare Tourette pe baza istoricului medical al

copilului si pe tipurile de ticuri sau alte simptome pe care parintii sau alte persoane
de ingrijire le-au observat. Ca si in cazul multor altor afectiuni, se pot efectua
investigatii pentru evaluarea functionarii creierului sau pentru identificarea prezentei
de diferite substante in sange, dar aceste teste nu pot fi utilizate pentru a se confirma
diagnosticul de tulburare Tourette.
Copiii pot sa isi suprime ticurile atunci cand se afla in cabinetul medicului, astfel ca
poate fi de folos aducerea unei inregistrari video in care sa se evidentieze ticurile
copilului. Dar medicii pot sa puna diagnosticul de tulburare Tourette chiar daca nu au
vazut o inregistrare video sau nu au observat nici un tic in timpul consultatiei
copilului de la cabinet.
Medicul va pune intrebari parintilor si uneori si altor persoane care au un contact
regulat cu copilul, in legatura cu activitatea scolara si cu alte domenii din viata
copilului. De asemenea, poate fi necesara efectuarea unui examen psihologic al
copilului, precum si teste pentru evidentierea unor tulburari de invatare.

Tulburarea Tourette poate fi diagnosticata pe baza urmatoarelor criterii:

- ticurile apar inainte de varsta de 18 ani; ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu
se considera ca se datoreaza tulburarii Tourette
- sunt prezente atat miscari ale corpului (ticuri motorii) cat si sunete sau cuvinte
(ticuri verbale), desi nu neaparat in acelasi timp, care dureaza timp de cel putin un an
- ticurile apar de mai multe ori pe zi (de obicei brusc, in salve) si aproape in fiecare zi;
ticurile nu au disparut niciodata pentru o perioada mai lunga de 3 luni
- ticurile nu sunt cauzate de alte afectiuni, precum epilepsia sau de medicamente.
Tulburarea Tourette poate fi dificil de diagnosticat, deoarece ticurile pot fi provocate
de alte tulburari ale ticurilor. Sunt necesare teste pentru a se identifica daca exista
alte afectiuni, precum:
- o EEG (electroencefalograma) sau tomografie computerizata (CT, TC) pentru a se
vedea daca nu este vorba de epilepsia sau de alte afectiuni ale creierului.
- teste de sange pentru a se identifica alte cauze, precum abuzul de anumite
medicamente (cum ar fi amfetaminele) sau afectiuni medicale rare, precum
incapacitatea de a elimina cuprul din organism (boala Wilson).
Deoarece asocierea cu tulburarea hiperchinetica cu deficit de atentie (THDA, ADHD),
tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) si alte afectiuni, precum depresia, se asociaza
frecvent cu tulburarea Tourette, medicul trebuie sa vada daca nu exista cumva semne
ale acestor probleme.
Tratament

Tratament - Generalitati
Tratamentul tulburarii Tourette este centrat pe managementul ticurilor: ajutarea
copilului si a celorlalti din jur sa faca fata acestora.
Majoritatea cazurilor de tulburare Tourette sunt usoare si nu necesita un tratament
medicamentos. Educarea parintilor, a copilului si a persoanelor care au contact
regulat cu copilul (cum ar fi profesorii) in legatura cu tulburarea Tourette este extrem
de utila.
Crearea unei ambiante suportive acasa si la scoala, in care ticurile sa fie acceptate,
necriticate, este de asemenea importanta.
In unele cazuri, cum ar fi cele in care sunt prezente si alte afectiuni, poate fi utila
consilierea (psihoterapia).
Daca prezenta ticurilor afecteaza semnificativ viata copilului, se poate lua in
considerare administrarea de medicamente sau terapiile comportamentale, precum
modificarea obiceiurilor.
Ticurile pot fi diminuate, dar in prezent tulburarea Tourette nu se poate vindeca.
Gasirea celui mai bun tratament pentru tulburarea Tourette poate necesita o
perioada indelungata de timp, mai ales daca se asociaza si alte tulburari sau
probleme, cum ar fi tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA).
In cazul in care tulburarea Tourette se asociaza cu alte tulburari sau probleme, este
indicat ca parintii sa colaboreze cu medicul si cu copilul pentru a se vedea care din
simptome provoaca cele mai multe si mai importante dificultati. De asemenea,
parintii trebuie sa colaboreze cu profesorii pentru a afla ce se intampla cu copilul la
scoala si pentru a obtine informatii in legatura cu mediul scolar. Simptomele copilului
pot fi semnificativ diferite la scoala fata de cele pe care le are acasa.
Identificarea problemelor specifice este importanta pentru a se vedea care din ele
trebuie tratata mai intai. Unele medicamente care se folosesc in tratamentul ticurilor
pot fi ineficiente in alte afectiuni.
Uneori ticurile pot fi diminuate cu ajutorul tratamentului aplicat pentru afectiunile
asociate cu tulburarea Tourette. Acest lucru se explica prin faptul ca unele tulburari,
cum ar fi problemele de comportament, pot agrava ticurile.
Unele afectiuni, cum ar fi depresia sau anxietatea, de obicei trebuiesc tratate inainte
de tulburarea Tourette.
Fiecare persoana cu tulburarea Tourette are anumite ticuri caracteristice ei, de aceea
tratamentul trebuie adecvat fiecarui copil in parte.
Copiii cu ticuri usoare pot necesita doar suport din partea celorlalti si anumite
modificari ale mediului inconjurator, pentru evitarea contactului cu factorii
declansatori.
Adesea ticurile se amelioreaza doar prin efectuarea catorva modificari in mediul
scolar, ca de exemplu faptul de a permite copilului sa dea teste fara sa fie presati de
timp si intr-o incapere separata.
De asemenea pot fi necesare mai multe etape pentru abordarea problemelor pe care
copilul le are ca urmare a ticurilor, precum faptul ca este jenat de prezenta lor atunci
cand se afla in compania altor copii.
O sugestie ar fi ca parintii sa roage dirigintele sa arate copiilor din clasa o caseta
video despre tulburarea Tourette.
Copiii care prezinta ticuri ce le afecteaza serios calitatea vietii sau capacitatea de a
functiona bine la scoala, acasa si in comunitate pot necesita medicamente sau
psihoterapie care sa poata controla aceste ticuri.
Atat parintii cat si copilul trebuie sa colaboreze impreuna cu medicul pentru a gasi
solutii in aceasta tulburare. Este important sa se ia deciziile cele mai bune, cat mai
mult posibil. Se recomanda ca si parintii si copilul sa ceara ajutorul medicului atat
impreuna, cat si individual.
Pe masura ce copilul creste si trece prin diferite stadii de dezvoltare, parintii pot fi
nevoiti sa ii dea mai multe informatii in legatura cu tulburarea Tourette, pentru a-l
ajuta pe copil sa inteleaga cat mai bine despre ce este vorba si sa invete cum sa faca
fata situatiilor. In timp, parintii vor trebui de asemenea sa vada daca sunt necesare
noi adaptari in mediul scolar al copilului lor.
Consilierea copilului poate fi mai importanta in unele stadii de dezvoltare decat in
altele.

Tratament initial
Tratamentul initial al copiilor cu tulburarea Tourette poate cuprinde:
- educarea parintilor si a altor persoane din anturajul copilului: cunoasterea cat mai
multor informatii despre tulburarea Tourette ii poate ajuta pe acestia sa inteleaga ce
simte copilul, prin ce trece el; adeseori medicul incepe procesul educational cu
oferirea de explicatii parintilor si copilului in legatura cu aceasta afectiune, apoi
membrii familiei pot continua sa caute noi surse de informare
- intelegerea modului in care ticurile il afecteaza pe copil: parintii sunt sfatuiti sa
incerce sa identifice care sunt factorii declansatori ai ticurilor; poate fi de ajutor
notarea intr-un carnetel momentele in care apar ticurile si ce anume se intampla in
viata copilului in aceste perioade
- realizarea unor modificari: copilul poate avea mai putine ticuri daca parintii sau alte
persoane de ingrijire fac anumite modificari acasa sau la scoala, cum ar fi alternarea
efectuarii treburilor casnice cu perioade libere sau permiterea de perioade de
relaxare la scoala
- renuntarea la unele obiceiuri: copilul poate fi capabil sa tina sub control ticurile
problematice sau jenante prin renuntarea la unele obiceiuri; aceasta metoda consta
in concentrarea asupra constientizarii existentei ticurilor si gasirea unei modalitati de
inlocuire a acestora; parintii si copilul trebuie sa invete aceasta metoda de la o
persoana specializata; medicul va face recomandarile necesare
- consilierea: in timpul sedintelor de consiliere, psihoterapeutul il ajuta pe copil sa
faca fata gandurilor, sentimentelor sau comportamentelor legate de tulburarea
Tourette; consilierea nu poate opri ticurile, dar poate scadea anxietatea si il poate
ajuta pe copil sa aiba mai multa incredere in sine; membrii familiei pot fi sfatuiti sa
participe la sedintele de consiliere.
Tratament de intretinere
Simptomele tulburarii Tourette se modifica pe masura ce copilul inainteaza in varsta.
Ticurile apar si dispar si din cand in cand par ca se agraveaza.
Performanta scolara si situatiile sociale, mai ales acelea in care copilul este nevoit sa
vorbeasca cu sau in fata altor oameni pot fi deosebit de dificile pentru el/ea.
Tratamentul de intretinere are ca obiectiv imbunatatirea calitatii vietii copilului.
In acest scop sunt necesare urmatoarele:
- intelegerea tulburarii Tourette si continuarea educarii parintilor si a altor persoane
din anturajul copilului in legatura cu aceasta afectiune
- observarea modului in care ticurile se modifica odata cu cresterea copilului; este
indicata continuarea notarii tipurilor de ticuri pe care le dezvolta copilul si a situatiilor
care pare ca le declanseaza
- efectuarea de modificari la scoala sau acasa, atunci cand acestea sunt necesare; o
atitudine suportiva a celor din jur este deosebit de importanta in ajutarea copilului sa
faca fata cu succes situatiei
- continuarea consilierii, daca este necesara
- daca este nevoie, continuarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, care consta
in constientizarea ticurilor si gasirea unor modalitati de inlocuire a lor.
Tratament in cazul agravarii bolii
In cazul in care tulburarea Tourette afecteaza viata copilului, cum ar fi randamentul
scolar sau capacitatea de a indeplini sarcinile casnice sau a celor din comunitate, se
recomanda:
- efectuarea de modificari suplimentare acasa sau la scoala
- extinderea consilierii la toate persoanele care sunt afectate de aceasta afectiune
- utilizarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, daca ea a fost invatata de la un
profesionist specializat in aceasta metoda
- administrarea de medicamente: medicamentele pot scadea severitatea sau
frecventa ticurilor; totusi, unele din ele au efecte secundare severe. De aceea parintii
sunt sfatuiti sa discute intotdeauna cu medicul despre avantajele si dezavantajele
folosirii medicamentelor.
Tratament la varsta adulta
Deoarece un adult cu tulburarea Tourette o are din copilarie, in general tratamentul
este deja bine stabilit si depinde de situatia fiecarui adult in parte.
Este important ca persoanele care vin in contact cu adultul cu tulburare Tourette sa
inteleaga aceasta afectiune si ca ticurile nu sunt intentionate.
Medicamentele pot fi necesare, precum si consilierea, in cazul in care tulburarea
Tourette afecteaza sever viata adultului.
Alte tratamente
Cateva studii au incercat sa demonstreze ca stimularea profunda a creierului (DBS-
deep brain stimulation) ar putea fi eficienta in reducerea ticurilor la adulti.
In aceasta procedura, electrozii sunt plasati pe cale chirurgicala in anumite regiuni ale
creierului, cum ar fi ganglionii bazali. Acesti electrozi sunt conectati la un alt
dispozitiv, care este plasat tot pe cale chirurgicala in interiorul cutiei toracice.
Dispozitivul din torace trimite semnale electrozilor din creier. Acest procedeu poate
preveni sau limita ticurile.
Cercetatorii continua sa faca investigatii in legatura cu aceasta metoda de tratament
si cu riscurile ei de a da efecte secundare, cum ar fi sangerarea in interiorul creierului
sau modificari nedorite in functionarea motorie. In acest moment, DBS este o metoda
de tratament experimentala si nu este indicata la copii.
Tratament la domiciliu (ambulator)
Tratamentul ambulator al tulburarii Tourette este centrat pe educarea parintilor si a
altor persoane din anturaj in legatura cu aceasta afectiune, intelegerea modului in
care ticurile il afecteaza pe copil si realizarea de modificari acasa si la scoala care sa il
ajute cat mai bine pe copil sa se adapteze.
Se recomanda parintilor sa noteze toate tipurile de ticuri pe care le are copilul, cand
se agraveaza acestea, si evenimentele care au avut loc in acea perioada in care au
aparut. Tinerea acestei evidente poate fi utila in identificarea factorilor declansatori,
fapt care poate ajuta parintii sa faca fata mai bine simptomelor copilului lor. De
asemenea, poate fi utila daca sunt schimbate medicamentele cu altele noi. Facand
aceste notari, parintii trebuie sa fie atenti sa nu il streseze si mai mult pe copil. De
aceea sunt sfatuiti sa nu le faca intr-o maniera care l-ar putea face pe copil sa se
simta si mai stanjenit decat de obicei.
Intelegerea tulburarii Tourette face posibila recunoasterea starilor prin care trece
copilul. De aceea, parintii sunt sfatuiti sa incerce sa invete cat mai multe despre
aceasta afectiune. Medicul poate da indrumari in acest sens.
Recomandari

Modificari recomandate in mediul familial si scolar

Exista mai multe modalitati de a-l ajuta pe copilul cu tulburare Tourette in mediul
familial.
Parintii sunt sfatuiti:
- sa nu aiba o atitudine critica vizavi de ticurile copilului: desi poate parea ca aceste
ticuri sunt facute intentionat si pot fi frustrante pentru parinti, acestia nu trebuie sa isi
pedepseasca copilul pentru ele si sunt sfatuiti sa incerce sa nu isi dea in vileag
frustrarea pe care o pot simti; facand acest lucru, ar putea creste anxietatea copilului,
ducand la aparitia unor alte ticuri; de aceea parintii trebuie sa tina minte in
permanenta ca, desi vrea, copilul lor nu poate sa isi controleze ticurile
- sa alterneze sarcinile casnice cu perioadele de timp liber
- sa noteze cand se agraveaza ticurile: uneori parintii pot reusi sa gasesca factorii
declansatori si sa il ajute pe copil sa le faca fata sau sa ii evite; dar deoarece ticurile
din tulburarea Tourette apar si dispar, poate fi dificil de aflat cu exactitate de ce
acestea se agraveaza uneori (parintii il pot ajuta pe copil in aceste situatii,
sustinandu-l, mai ales daca pastreaza o atitudine calma si daca il ajuta sa se relaxeze)
- sa il incurajeze pe copil sa isi cresca responsabilitatile treptat, mentinandu-si
linistea.
Profesorii il pot ajuta pe copilul cu tulburarea Tourette sa se adapteze in mediul
scolar daca:
- ii acorda mai mult timp la testele scrise
- ii permite copilului sa foloseasca calculatorul sau masina de scris sau sa expuna oral
temele pe care le are, in loc sa le scrie de mana, atunci cand ticurile ii
afecteaza scrisul
- sa il aseze intr-un loc in care poate fi mai greu de distras si unde are ceva mai multa
intimitate
- sa ii permita sa aiba perioade de odihna frecvente atunci cand este nevoie
- sa ii permita copilului sa plece din clasa daca el simte nevoia sa se miste sau sa
ignore ticurile, invatandu-i si pe ceilalti copii sa faca la fel
- sa dea un bun exemplu pentru ceilalti copii din clasa, acceptandu-l pe copilul cu
tulburare Tourette; este extrem de important pentru acesta sa aiba profesori care sa
descurajeze incercarile celorlalti de a-l tachina, amendand aceste incercari repede si
ferm, ori de cate ori apar
- sa ofere copilului ore speciale, eventual separate, daca este cazul.