DSM V

DSM-5 Clasificare

Tulburările motorii (74)

315.4 (F82) Tulburarea de dezvoltare a coordonării (74)

307.3 (F98.4) Tulburarea cu mişcări stereotipe (77)
A se specifica dacă: cu comportament de auto-vătămare, fără comportament de
auto-vătămare. A se specifica dacă: Asociată cu o afecţiune genetică sau medicală cunoscută,
cu o tulburare de neurodezvoltare sau cu un factor de mediu
A se specifica severitatea actuală: uşoară, moderată, severă

Tulburările ticurilor

307.23 (F95.2) Tulburarea Tourette (81)

307.22 (F95.1) Tulburarea persistentă (cronică) cu ticuri motorii sau vocale (81)
A se specifica dacă: Doar cu ticuri motorii, Doar cu ticuri vocale

307.21 (F95.0) Tulburarea tranzitorie a ticurilor (81)

307.20 (F95.8) Altă tulburare a ticurilor specificată (85)

307.20 (F95.9) Tulburare a ticurilor nespecificată (85)

Alte tulburări de neurodezvoltare (86)

315.8 (F88) Altă tulburare de neurodezvoltare specificată (86)

315.9 (F89) Tulburare de neurodezvoltare nespecificată (86)
Ticurile (boala ticurilor)
Generalitati
Ticurile sunt spasme motorii rapide, stereotipe si recurente. Acestea pot fi doar partial
controlate, de obicei, pe o perioada destul de scurta de timp, cand pacientul depune eforturi
mari sa le stapaneasca. Mai tarziu, ticurile reapar si vor fi mai intense in incercarea de
compensare. Ticurile pot consta in clipit, grimase faciale, evazarea narilor, deschiderea gurii
etc.

Pentru a intelege ce simte o persoana cu ticuri nervoase incercati sa va abtineti sa clipiti o

perioada mai lunga de timp. Va fi usor la inceput, dar dupa aproximativ 30 de secunde,
clipitul va avea loc automat.

Acesta este modul in care se simte in mod constant o persoana care are ticuri. Ticurile se
accentueaza atunci cand oamenii se afla in situatii stresante. De obicei, acestea se exprima
pentru prima data in timpul unor situatii stresante in familie sau din cauza disconfortului
produs de un mediu nou.

Ticurile pot fi insotite de diverse sunete (ticurile vocale includ ciripituri, grohaituri sau chiar
diverse asocieri de cuvinte), de obicei exprimate intr-un mod violent, spastic (ca si cum s-ar
rosti un blestem sau s-ar face niste acuzatii, chiar daca nu au nicio logica).
Ticurile pot fi simple sau complexe.
Un tic simplu se finalizeaza rapid: cum ar fi o clipire de ochi, un mormait, o miscare a unui
grup muscular etc.
Un tic complex este format dintr-o serie de miscari care implica mai multe grupe musculare,
miscari realizate cu un scop: zgarieturi, aruncare, mestecat.
Un tic vocal complex, de exemplu este cel care are drept rezultat un cuvant, nu doar un sunet.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Cauze
3. Clasificarea ticurilor
4. Diagnosticarea ticurilor
5. Tratament
6. Sfaturi pentru parinti
7. Sfaturi pentru cadrele didactice
8. Articole similare

Cauze
Cauzele ticurilor nervoase sunt necunoscute, desi cercetarile sugereaza ca acestea ar fi de
natura genetica (ceea ce inseamna ca ar exista predispozitii catre acestea) sau legate de
dezechilibre chimice existente la nivelul creierului. Ticurile nu conduc la aparitia unor
probleme de sanatate, dar pot varia in intensitate si pot fi agravate de tensiune arteriala,
oboseala, boala, traumatisme craniene recente sau stare de excitatie.
In anumite cazuri sunt manifestate mai multe reactii ale ticurilor, cum ar fi tulburarea
Tourette.

Ticurile pot fi cauzate si de stresul extrem sau de anumite medicamente (ritalin, dexedrine,
tegretol etc.). In cazuri exceptionale, ar putea fi implicate infectii ale creierului (encefalita).
Totodata, exista boli genetice si metabolice, mai ales cele care afecteaza ganglionii bazali,
care se manifesta prin ticuri sau alte fenomene asemanatoare acestora.

Uneori infectiile virale pot declansa ticuri: infectiile streptococice au fost asociate cu
dezvoltarea de comportamente obsesiv-compulsive si ticuri. In cazul tulburarilor
neuropsihiatrice autoimune pediatrice asociate cu infectiile streptococice, anticorpii bacteriilor
streptococice lezeaza ganglionii bazali, fapt ce determina aparitia ticurilor.
Ticurile nervoase trebuie diferentiate de coree. Coreea este o boala cerebrala degenerativa
care se caracterizeaza prin miscari involuntare, necontrolate. Uneori, crizele acesteia pot fi
scurte si rapide si imita ticurile.

Clasificarea ticurilor
Majoritatea ticurilor nu sunt severe. De obicei, au un efect minor asupra calitatii vietii unei
persoane. Dar in alte cazuri, acestea se manifesta frecvent astfel ca determina perturbarea
activitatilor zilnice (serviciu, scoala, viata soaciala).
Caracteristicile ticurilor care ajuta la identificarea si diagnosticarea acestora:
- durata;

- severitatea;

- varsta la care s-au declansat ticurile;

- tipul ticurilor: motorii, vocale sau ambele.

Ticurile tranzitorii
Acestea apar frecvent in randul persoanelor tinere, afectand intre 5 si 25% dintre copiii de
varsta scolara. Acestea sunt caracterizate prin manifestari de 3-4 ori lunar, dar in mai putin de
un an dispar. Majoritatea acestora sunt ticuri motorii, desi pot fi prezente si ticuri vocale.

Ticurile cronice motorii sau vocale

Se caracterizeaza prin prezenta unuia sau mai multor ticuri pe termen lung. Acestea pot fi
motorii sau vocale, dar nu ambele variante. Pentru diagnosticarea ticurilor cronice,
simptomele ar trebuie sa se declanseze inainte de varsta de 18 ani. Ticurile cronice apar la un
copil dintr-o suta. Durata de manifesta este de un an sau mai mult.

Tulburarea Tourette
In unele cazuri de ticuri cronice poate fi vorba despre sindromul Tourette. Acesta este unul
dintre cele mai severe forme de ticuri, caracterizat atat prin prezenta de ticuri motorii, cat si
vocale.

Simptomele apar de regula dupa varsta de 5 ani. Gradul de severitate al sindromului Tourette
se modifica de-al lungul timpului; din fericire, majoritatea pacientilor cu aceasta tulburare au
constatat ca starea lor se imbunatateste odata cu inaintarea in varsta.
Afectiunea apare la copiii ale caror mame au fumat, au consumat alcool si cafeina sau au fost
stresate in timpul sarcinii. De asemenea, bebelusii cu greutate mica la nastere au mai multe
sanse sa dezvolte ticuri si sindromul Tourette.

Diagnosticarea ticurilor
Sus

Ticurile nu sunt intotdeauna evidente si pot fi imprevizibile, in aparenta. Exista posibilitatea

sa se declanseze si sa dispara apoi pentru cateva luni, sa treaca de la o un tip la altul fara
niciun motiv aparent.

Cateva dintre manifestarile ticurilor:

- clipitul;
- scuturatul sau miscarea brusca a capului;
- flexari ale degetelor;
- scoaterea limbii;
- atingerea nasului;
- atingerea altor persoane;
- mirosirea obiectelor;
- gesturi obscene;
- fluturarea mainilor (gesticulare);
- sarituri sau rotiri;
- atingerea gatului;
- scancit sau latrat;
- respiratia profunda pe nas;
- plescaituri ale limbii;
- formularea de cuvinte sau fraze in afara contextului;
- coprolalia (folosirea de cuvinte obscene).

Tipuri de ticuri motorii si vocale

Exemple de ticuri simple motorii:
- clipitul;
- scuturatul sau miscarea brusca a capului;
- flexari ale degetelor;
- scoaterea limbii.

Exemple de ticuri complexe:

- atingerea nasului sau a altor persoane;
- mirosirea de obiecte;
- fluturarea mainilor si manifestarea de gesturi obscene;
- sarituri sau rotiri;
- in cazuri destul de rare, actiuni care pot pune in pericol sanatatea unei persoane:
automutilarea (muscaturi, ranirea, etc.).
Exemple de ticuri simple vocale:
- plescairea limbii, scanceli, mormaieli, gafait.

Exemple de ticuri complexe vocale:

- folosirea de cuvinte sau fraze la intamplare si de cuvinte obscene.
Tratament
Tratamentul ticurilor nervoase depinde de severitatea afectiunii. In multe dintre cazuri, nu este
nevoie de tratament, deoarece ticurile dispar de la sine. In alte cazuri, medicii pot recomanda
terapie comportamentala, tratament medicamentos sau combinatia celor doua.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala ajuta bolnavii sa isi gestioneze simptomele, sa reduca

frecventa acestora si contribuie la imbunatatirea calitatii vietii. De obicei acest tip de
tratament nu are ca rezultat remisia completa a exteriorizarilor provocate de ticuri.

Remediile naturale
O abordare holistica, care se adreseaza nu doar ticurilor, ci si contextului social, educational si
familial al unei persoane este intotdeauna cea mai buna abordare.

Exista o serie de ingrediente homeopate si pe baza de plante, care pot fi de ajutor fara sa
implice efectele secundare negative ale medicamentelor. Discutati despre aceasta optiune cu
medicul dvs. de familie, cu medicul specialist sau consultati un homeopat sau naturopat
pentru sfaturi.
Consiliere si psihoterapie
Consilierea este eficienta deoarece ajuta la descoperirea cauzelor care au condus la
declansarea ticurilor - poate fi vorba de anxietate, stres, agorafobie, teama sau orice alta cauza
de natura psihologica. Strategia este eficienta in sensul implicarii controlului ticurilor prin
cresterea gradului de constientizare a situatiilor pe care le declanseaza.
Terapia cognitiv-comportamentala
Unanim acceptata, bazata pe dovezi reale, psihoterapia cognitiv-comportamentala este folosita
cu succes pentru tratarea diverselor tipuri de ticuri, mai ales la copii si adolescenti.

Tehnici de dezvatare a deprinderilor

Pentru constientizarea ticurilor se va dezvolta o strategie de raspuns la manifestarile acestuia,
pentru dezvatarea acestora. Astfel, pacientul va fi motivat sa isi pastreze o atitudine
consecventa si pozitiva pe durata tratamentului. Studiile clinice controlate au demostrat ca
aceasta modalitate de terapie este bine tolerata, eficienta si de durata in cazul ticurilor.

Relaxarea
Exercitiile fizice, yoga si meditatia pot fi de folos pentru diminuarea stresului care poate
agrava ticurile. Frecvent, acestea dispar intr-un mediu caracterizat prin suport, sustinere, in
care conditia celui afectat este inteleasa. Combinatia dintre remedii naturale eficiente si
psihoterapie este deseori cel mai bun tratament.

Sfaturi pentru parinti

Exista multe moduri prin care dvs., ca parinte, puteti sa-l ajutati pe copilul dvs.:

- Incercati sa intelegeti cum afecteaza ticurile viata copilul dvs. si faceti schimbarile necesare
pentru a-i usura viata, atat acasa, cat si la scoala (aduceti la cunostinta cadrelor didactice sau
dirigintelui situatia de sanatate a copilului si sfatuiti-va cu acestia!).

- Tineti o evidenta a ticurilor copilului dvs. (observati mai ales cand se inrautatesc acestea si
care sunt evenimentele care ar putea sa le influenteze in mod negativ). Acest lucru contribuie
la identificarea factorilor declansatori. Atentie la modul in care abordati lucrurile pentru a nu
va stresa copilul si mai tare, in loc sa-l determinati sa se simta in siguranta.

- Incercati sa realizati ca ticurile nu au o finalitate, un scop. Desi unele ticuri va pot frustra nu
pedepsiti copilul, indiferent de modalitatea in care se manifesta ticul. Nu va aratati frustrat; in
sens contrar, anxietatea copilului poate creste si poate provoca mai multe ticuri.

- Alternati treburile casnice cu timpul liber, pentru a va relaxa si pentru a preveni stresul.

- Incurajati-va copilul sa isi asume responsabilitati, pe care sa le finalizeze in ritm propriu.

Sfaturi pentru cadrele didactice

Daca sunteti cadru didactic si la orele dvs. este prezent un copil cu ticuri, pentru echilibrarea
situatiei puteti:

- sa ii oferiti timp suplimentar la probele scrise.

- sa ii furnizati alternative de testare sau pentru luarea notitelor, in cazul in care ticul ii
afecteaza aceasta abilitate. Puteti sa ii sugerati sa foloseasca un computer, o masina de scris,
procesor de cuvinte etc.

- sa ii asigurati in clasa un loc linistit, o pozitie unde sa nu distraga atentia si, daca este
posibil, sa fie putina intimitate.

- sa ii permiteti sa se odihneasca atat cat este nevoie.

- sa asigurati participarea la ora de curs a copilului cu ticuri de cate ori este posibil. Incercati
sa nu il lasati sa se plictiseasca, oferiti-i sansa sa se implice!

- sa ii puneti la dispozitie laboratoare de invatare, meditatii suplimentare sau sa formati clase

speciale cu astfel de copii daca este necesar.