Sunteți pe pagina 1din 45

PSIHODIAGNOSTIC CLINIC I

- NOTE DE CURS -

STRUCTURA CURSULUI

1. ABORDAREA CLINICA IN PSIHOLOGIE


2. OBSERVATIA
3. INTERVIUL
4. INVENTARE DE PERSONALITATE
5. TEHNICI PROIECTIVE

1
I. ABORDARE CLINICA IN PSIHOLOGIE
Caracteristici generale
Abordarea clinica a fost deseori contestata ca ‘stiinta adevarata”; cu toate acestea are o
istorie lunga. Este bazata pe o metodologie mai putin structurata; este mai degraba “o
maniera de a actiona, simti, proceda” (Grawitz 1993). Metoda clinica se inrudeste cu
examenul medical prin aspectele calitative si relatia cu celalalt.
S-a facut distinctia intre clinica realizata “cu mainile goale” si clinica instrumental.
Lagache (1949) considera ca abordarea clinica vizeaza “studiul aprofundat al cazurilor
individuale”, “studiul conduitei umane individuale si al conditiilor sale” (gandire, maturizare,
conditii fiziologice si patologice, istoria vietii), adica studiul persoanei totale “in situatie”.
Abordarea clinica vizeaza toate aspectele individuale, de la date organice la date de natura
psihosociala. Abordarea clinica este o abordare holista a conduitelor normale si patologice.
Obiectivul psihologiei clinice este studiul si intelegerea subiectilor singulari si a
conduitelor lor in cadrul unei interactiuni directe a psihologului cu acestia. Implicarea
psihologului conduce la “rezultate subiective” si permit accesul la procese inaccesibile
observatiei, care stau la baza comportamentelor observate si masurate prin tehnici
“obiective”.
Metoda clinica se deosebeste de metoda experimental care are ca scop explicit sau implicit pe
cel de a face generalizari. Metoda clinica are un scop practice: realizarea unei evaluari sau
diagnostic, urmate deseori de o prescriptive terapeutica.
Miezul psihologiei clinice este reprezentat de “studiul de caz”: intalnirea unui subiect
singular, constituit de o istorie specifica si perceput in totalitatea sa, refuz al obiectivismului,
sensibilitate la istorie, importanta relatiei observatory-observat, transferul…”
Studiul de caz se bazeaza pe metode diferite (consultative, observare, teste, etc) care pot fi
folosite si izolat in anumite situatii, dar a caror utilizare ramane conforma principiilor
metodei clinice.
Studiul de caz desemneaza o constructie a clinicianului care se bazeaza pe un mod de a
solicita si apoi de a considera anumite informatii provenite de la pacienti: persoana vorbeste
despre ea insasi instituindu-se ca subiect al propriului sau discurs.
Studiul de caz incepe, asadar, prin modul in care subiectul vorbeste despre sine insusi.
Studiul de caz nu este un monolog, ci efectul intalnirii dintre un subiect care prezinta o

2
problema, vorbeste despre ea si un psiholog care il asculta si va reconstrui aceste elemente
sub forma unei constructii cu sens.
Studiul de caz are o serie particularitati:
a) Singularitatea: cazul sa fie tratat in unicitatea sa sis a n u fie redus la ceea c ear putea
sa exemplifice ( de ex. Tipul de patologie). A considera un caz singular inseamna a fi
atent la ceea ce nu se confunda nici cu evidentele, nici cu obisnuinta, nici cu normalul.
Un caz devine singular prin privirea si asamblarea clinicianului pentru ca acesta va
evidential tot ceea ce se sustrage “comunului”, “obisnuitului”. De exemplu: un subiect
cu boala somatic; referinta la singularitate implica interesul pentru teoriile personale
ale bolnavului, aspect inconstiente exprimate in discurs, convingerile legate de
vindecare.
b) Totalitatea: subiectul este o unitate indivizibila (intrasubiectivitate) in interactiune cu
lumeaexterioara (intersubiectivitate). Elementele notate (reprezentari, conflicte,
angoase…) trebuie intotdeauna repuse in contextual individului si a lumii sale. Un
symptom trebuie interpretat in lumina istoriei subiectului, a functiei pe care acesta o
indeplineste in propria-I existent, a consdecintelor si a reprezentarilor pe care le
suscita.
c) Istoria: discursul present al subiectului trebuie pus in relatie cu o cronologie, un
trecut, un moment al vietii; subiectul nu se afla niciodata inafara timpului, el vorbeste
la present, dar construieste un trecut punctat de amintiri, cautari, semnificatii.
Psihologul il ajuta in aceasta reconstructive.
d) Intalnirea implica o relatie cu psihologul, care prin prezenta si ascultarea sa, este un
catalizator al emotiilor, reprezentarilor.
Atfel, studiul de caz ilustreaza metoda clinica si se poate sprijini pe diverse metode de
culegere a datelor: observatia, interviul, teste psihometrice, teste proiective.
Anzieu (1974) considera ca metoda clinica are la baza trei principii:
1. Postulatul dinamicii
2. Postulatul totalitatii
3. Postulatul genezei
Cloninger (1996) aduce 3 obiectii majore privind valoare stiintifica a studiului clinic al
indivizilor:
a. Nu permite predictii
b. Lipsa obiectivitatii
c. Nu permite generalizari

3
Acelasi autor enumera resursele studiului clinic:
a. Intelegerea personalitatilor exceptionale sau plasate in situatii exceptionale
b. Ofera ocazia modificarii unor teorii
c. Plasarea individualui in contextual sau
d. Permite evidentierea complexitatii personalitatii
e. Intelegerea schimbarii si dezvoltarii personalitatii
f. Accentual pus pe procesele ce se desfasoara in interiorul personalitatii
Analiza resurselor si limitelor abordarii clinice comparative cu abordare psihometrica
conduce la idea complementaritatii.

II. OBSERVATIA
1. Definitia
Ca metoda stiintifica observatia consta in inregistrarea sistematica prin simturi a
caracteristicilor dar si a transformarea obiectului studiat (Doron, Porot 1999).
Observatia nu este un act pasiv ci ea se prelungeste printr-un comportament reflexiv
de clasificare si sistematizare. Observatia are ca scop intelegerea.
Observatia stiintifica intotdeauna confirma sau infirma o teza anterioara (deci are la
baza anumite intrebari si ipoteze; clinicianul va limita obs la variabile care intra in
formularea ipotezelor sau a intrebarilor sale.). Asadar observatia are un carácter organizat si
sistematizat.
Exista: observatia directa ( prin simturi) si cea indirecta ( o serie de ipoteze si
inferente sau informatii culese de la alte pers)
Observatia ca metoda de cercetare vizeaza obtinerea unor date “obiective” precise,
reproductibile si verificabile. Observatia clinica vizeaza descrierea unui subiect in
individualitatea lui.
2. Observatia sistematica directa se face asupra comportamentului. Dar psihologul
trebuie sa-si situeze observatia la un nivel care integreaza organizarea si finalitatea
comportamentului (astfel mai utilizat este termrnul de conduita)
O data cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizeaza termenul de
comporament, nu doar cu referire la manifestari motorii direct observabile, ci si cu referire
la ganduri (comportament cognitiv), emotii (comportament psiho-emotional). In abordarile
clinice nu se observa doar comportamentul-tinta ci si antecedentele , consecintele acestuia.
Observatia are urmatoarele etape:
1. Selectarea, definirea comportamentului-tinta in termeni concreti, observabili.

4
2. Utiliz unor proceduri standardizate, sistematizate pentru observarea comportamentului
si inregistrarea observatiilor intr-o maniera adecvata
J. Beaugrand (1988) considera ca identificarea comportamentelor poate fi facuta pe baza
unor:
a. criterii concrete (descriptive): legate de forma sau referitoare la efecte
b. criterii teoretice (interpretative): clasificari dupa cauze (ex. Comportamentul matern este
comportamentul declansat de prezenta copiilor) sau clasificari functionale (ex.
Comportamentul alimentar, de aparare etc).

Tipuri de observatie:
1. Observatia naturala, necontrolata in care practicianul inregistreaza nestingherit
comportamentul subiectului fara stirea acestuia. De exempul: tehnica observatorului ascuns,
tehnica observatorului vizibil dar ignorat; utilizarea unor dispozitive de supraveghere si
inregistrare
Limitele observatiei naturale
- incapacitatea de a controla toate variabilele
- implicatii etice
- datele observatiei naturale nu sunt usor de cunatificat
2. Observatia controlata (sistematica)
Este o procedura de studiere a comportamentului in conditii mai bine controlate. Aceste
conditii ofera oportunitatea unor observatii sistematice si posibilitatea unui control suficient
al mediului, cu scopul provocarii comportamentelor care ne intereseaza.
Observatia controlata in evaluarea clinica a personalitatii:
a) observatia in timpul rezolvarii unor probleme
Exista o valoare deosebita a actului observativ practicat in relatia examinator-examinat. Desi
exista tendinta de a considera testele in primul rand niste instrumente psihometrice, psihologii
atrag atentia asupra importantei felului in care subiectii obtin o anumita performanta. A.
Binet a fost printer primii autori care au inteles si au pledat pentru practicarea unei observatii
sistematice in cursul aplicarii testelor. De exemplu, in timpul aplicarii testului Binet-Simon se
recomanda urmarirea urmatoarelor aspecte: atitudinea la inceperea examenului, atitudinea in
cursul examenului, raspunsurile la consemn, activitati si miscari necontrolate, cuvinte,
metoda spontana de lucru, reactia la insucces, dificultati.
De exemplu, anumite subteste cognitive sunt sensibile la anxietatea manifestata de subiect in
timpul examenului (subtestul de aritmetica, informative, asamblare de obiecte).

5
Astfel se impune prudenta in interpretarea indicilor comportamentali inregistrati prin
observatie. Pe baza lor se formuleaza ipoteze clinice care vor fi evaluate prin probe specifice.
b) observatia comportamentului in timpul convorbirii psihologice
Analiza oricarei convorbiri psihologice vizeaza intotdeauna doua registre: informatii verbale
(raspunsurile la intrebari) si informatii nonverbal (care evidentiaza atitudini, motivatii, stari
affective etc). Analiza convorbirii necesita multa experienta, practica, prudenta. Orice
informative poate fi un indicator. Evaluarea comportamentului observant in timpul
convorbirii se poate realize la mai multe niveluri de standardizare:
- judecata unui expert (cea mai flexibila): clinicianul expert evidentiaza un ansamblu
de informatii, apoi le sintetizeaza formuland o evaluare. Se bazeaza pe o practica
clinica indelungata.
- Procedura standardizata: se bazeaza pe criteria de evaluare bine definite, ierarhizate
pe o scara cu mai multe puncte). De exemplu: Scala de evaluare a anxietatii
Hamilton ce permite evaluarea anxietatii de catre clinician (14 criterii; scala cu 5
trepte); Scala de evaluare a autismului infantile (CARS, Cottraux si colab 1985) ce
contine 15 itemi si vizeaza diferite teme: comunicare, reactii emotionale, adaptarea
fizica, registrul sensorial, functionarea intelectuala
c) Interactiuni structurate
Vizeaza evaluarea interactiunilor prin sarcini structurate utilizand grille de observatie si
procedure de inregistrare asemenatoare celor utilizate in observatia natura. De exemplu,
incazul relatiei dintre soti se pot propune sedinte de 10 minute in care sa rezolve conflicte din
diferite domenii si se utilizeaza o grila de observatie.
d) Observarea comportamentului in timpul jocurilor de rol
e) Masuratori fiziologice
Relatia dintre parametrii fiziologici si caracteristicile personalitatii este departe de a fi
complet elucidata, dar s-au facut mari progrese. Nivelul de stimulare corporala este cea mai
frecvent evaluata stare fiziologica. O serie de cercetari au aratat ca elementul comun al
starilor placute, precum si relaxarea profunda, meditati il reprezinta un nivel scazut al
stimularii corporale). De exemplu tehnicile de biofeedback isi propun controlul unor
parametrii psihofiziologici cu scopul diminuarii tensiunii psihice si a stresului.

6
3. Auto-observatia
Desi este foarte controversata, este importanta in evaluarea unor evenimente interne,
inaccesibile unei observatii externe (ganduri, imagini, emotii, etc). De exemplu: fisa de auto-
inregistrare proprusa de A. Beck..
4. Distorsiunile observatiei provocate de observator
1) Efectele centrarii, asimilarii, contrastului, ancorarii si haloului
• Eroarea de centrare: are la baza procesele psihofiziologice prin care aspectele fixate
intr-o panorama plurisenzorialatind sa fie supraevaluate in raport cu altele.
• Eroarea de contrast: daca observatorul se centreaza asupra diferentelor minime pe
care le-a observat intre diverse obiecte, acestea tind sa fie exagerate
• Eroarea de asimilare: daca atentia observatorului este atrasa de asemanarile dintre
obiecte mai degraba decat de deosebirile dintre ele, obiectele tind sa fie considerate
identice sau similare
• Efectele ancorarii: contextul in care se desfasoara observatia se constituie intr-un
cadru de referinta in care observatorul se ancoreaza inconstient
• Efectul de halou: are la baza procesul de “iradiere” a evaluarii unei dimensiuni asupra
altei dimensiuni. De exemplu, apreciind laudativ comportamentul participativ al
cuiva, avem tendinta da a supraestima nivelul de inteligenta.
2) Selectivitatea atentiei si memoriei
Atentia cu cat este mai concentrata cu atat este mai selectiva; atentia e orientata de asteptari,
credinte, teorii care, in virtutea selectiei pe care o opereaza pot avea efecte autoconfirmative.
In ceea ce priveste memoria, pot aparea deformari datorate uitarii, asteptarilor, credintelor.
3) Efectele categorizarii spontane si teoretice
Se refera la filtrele observatorului (Harta nu e teritoriul).
4) “Ecuatia personala” a observatorului
Alfred Binet identifica urmatoarele stiluri perceptive: descriptiv, evaluativ, erudit, imaginativ.
Vernon si Gardner au identificati factorii care diferentiaza observatorii intre ei: tendinta
nivelanta (ancorati in prezent) / tendinta accentuanta (ancorati in trecut); capacitatea de a
surprinde relatiile dintre fapte; largimea / ingustimea campului perceptiei; capacitatea de a
rezista la perturbari nerealiste de perceptie. Trebuie luate in considerare mecanismele
proiectiei care are la baza o anumita similitudine intre observator si observat si favorizeaza o
identificare relativa a primului cu al doilea; se proiecteaza credinte, temeri, asteptari,
convingeri).

7
III.INTERVIUL
1. Definitie si caracteristici generale
Interviul este o situatie sociala de schimb conversational intre doua persoane cu scopul
intelegerii de informatii intr-un cadru specificat (A. Weil-Barais 1997). Pentru a fi psihologic,
interviul trebuie sa aiba obiective psihologice si sa fie purtat dupa anumite reguli impuse de
psihologia persoanei. Interviul psihologic este o metoda dificil de insusit si practicat deoarece
presupune reflexii teoretice aprofundate, indeosebi cu privire la raportul dintre limbaj si
gandire, limbaj si afectivitate, limbaj si inconstient, limbaj si procesul de influentare sociala
etc. Interviul psihologic presupune, in general, urmatoarele elemente:
a. Intalnirea a doua persoane
Intervin procese psihologice, comunicationale specifice. Se vorbeste despre lipsa de putere a
psihologului (evidentiata in psihologia clinica); de exemplu medicul decide tratamentul;
psihologul consiliaza, nu ia decizii. Lipsa de putere a psihologului este cea care face posibila
redarea puterii pacientului.
b. Un context specific
- Mediul fizic (distanta spatiala, biroul, scaunele etc pot apropria sau distanta
interlocutorii)
- Cadrul temporal (40-60 min)
- Contextul psihosocial (fiecare intra in relatie de comunicare cu toata istoria sa: valori,
credinte, experiente, coduri de comunicare etc.)
c. Un joc de relatii emotive si afective
Convorbirea antreneaza un joc al emotiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii, seductiei,
rivalitatii, opozitiei etc. Discutia va fi influentata de perceptiile reciproce ale celor doi
participanti:fenomenele proiectiei, interpretarii, identifcarea cu interlocutorul. De asemenea,
relatia de comunicare poate fi marcata de ambivalente, ambiguitati si contradictiile
afectivitatii.
d. Are obiective: psihodiagnoza, selectie si recrutare, consiliere si psihoterapie. In
functie de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri si tehnici diferite.
e. Interviul este un schimb structurat si tactic de informatii
2. Mecanismele si procesele psihologice implicate in interviul clinic
a. Empatia si identificarea
„A fi empatic inseamna, spune Rogers, a percepe cu acuratete cadrul intern de referinta al
altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin <<ca si cum>>
ai fi cealalta persoana, dar fara a pierde conditia de <<ca si cum>>” (cf Marcus 1997).

8
Trebuie subliniata functia sanogenetica a identificarii: ia distanta fata de problemele sale, le
observa, le elaboreaza si le reformuleaza; dedramatizeaza problemele; calmul si siguranta
psihologului pot deveni elemente ale cadrului intern al clientului. Daca psihologul se
rapoarteaza la client cu interes, incredere, respect, introiectarea acestor atitudini va diminua
sentimentele de inferioritate si anxietate ale clientului si astfel va creste imaginea de sine.
b. Proiectia
Ca mecanism de aparare poate genera diverse atitudini care modifica realitatea psihologica pe
care ne propunem s-o analizam (de ex. Sotia e de vina).
c. Transferul
Transferul este procesul de actualizare in cadrul unei relatii a unor modalitati relationale
inconstiente si care isi are originea in istoria personala a individului, mai ales in copilaria sa.
Se activeaza paternuri relationale primare (clinicianul este un personaj protector, atotputernic
sau rival).
d. Contratransferul
Contratransferul reuneste ansamblul reactiilor inconstiente ale clinicianului fata de
interlocutorul sau si, in mod deosebit, fata de manifestarile transferentiale ale acestuia de
exemplu: anxietatea, titudinea supraprotectoare, agresivitatea (clinicianul trebuie sa fie
capabil sa suporte agresivitatea clientului si, mai ales, sa-si suporte propria agresivitate pentru
a ajuta clientul sa-si accepte agresivitatea), prejudecatile (de exemplu: cum va reactiona un
clinician in fata unei persoane foarte religioase?)
3. Comunicarea non-verbala
a. Teritoriul (biroul; distanta intima, deplasarea)
b. Postura
c. Fata si mimica
d. Privirea si miscarile oculare
e. Vocea
f. Modificarile fiziologice (ritmul respiratiei, sistemul circulator, tonusul muscular,
pielea si reglarile termice, refluxul deglutitiei)
4. Sincronizarea – stabilirea raportului psihologic

9
INTERVIUL CLINIC

Interviul clinic vizeaza dobandirea de informatii si intelegarea functionarii psihologice a unui


subiect prin focalizarea asupra trairilor acestuia si punand accent pe relatia stabilita in cadrul
situatiei de interviu. Interviul clinic este insasi paradigma muncii psihologului clinician prin
care poate obtine informatii despre problemele si dificultatile subiectului, despre
evenimentele traite, istoria sa, relatiile cu ceilalti, viata sa intima etc. Interviul clinic este un
instrument care permite accesul la subiectivitatea pacientului si intelegerea acestuia in
specificitatea sa.
Informatiile obtinute prin interviul clinic nu pot fi intelese decat prin raportarea la cadrele de
referinta interne ale subiectului. Felul in care se deruleaza practic un interviu clinic se
desfasoara in functie de mai multi factori:
a. Obiectivul interviului: diagnostic, terapie, cercetare etc.
b. Modelele teoretice si formarea profesionala a clinicianului
c. Cui apartine initiativa interviului: subiectului, familiei, institutiei
d. Momentul si conditiile in care se desfasoara interviul: consultatie externa sau spital,
context de criza sau nu
DE CITIT DIN CARTEA „HANDBOOK OF PSYCHOLOGY” (vol 10) – John Wiley
capitolul 21: „Assessing Personality and Psychopathology with interviews” (Roberst
Craig)

INTERVIUL STANDARDIZAT
Interviul standardizat a fost elaborat pentru a diminua dezacordurile intre specialisti
legate de sursele de informatii si natura criteriilor de evaluare si diagnoza pentru a
controla sursele de varianta. Interviurile standardizate sunt menite sa aduca valorile
indicatorilor fidelitatii si validitatii in limitele acceptate de comunitatea stiintifica. Cele
mai importante si frecvent utilizate interviuri standardizate sunt:
1. Schedule for Affective Disorders and Schizophrenia (SADS) este un interviu
standardizat si semistructurat destinat colectarii sistematice a informatiilor necesare pentru a
stabili diagnosticul diferential pentru 25 de categorii diagnostice. Are 3 versiuni:
a) Versiunea obisnuita are 2 parti: prima este asupra fenomenologiei actuale, din
saptamana premergatoare interviului si asupra simptomatologiei cea mai grava din
perioada recenta a tulburarii; a doua versiune se refera la aspecte trecute ale

10
tulburarilor si la probleme actuale. Cele doua parti se pot utiliza in cazul pacientilor
din serviciile ambulatorii si al celor spitalizati
b) Versiunea se refera la drumul de viata
c) Versiunea vizeaza schimbarile pacientului
Aplicarea interviului se face de catre persoane cu experienta in utilizarea metodei, ce poseda
cunostinte de psihopatologie la nivel academic. Pregatirea teoretica si abilitatile practice sunt
necesare deoarece interviul solicita efectuarea unor judecati si a unor optiuni legate de
concepte si simptome clinica. Durata interviului este de aprox. 2 ore, in functie de versiune.
Valorile indicatorilor psihometrici difera in functie de tulburare. Coeficientul Conbach are o
valoare de .83-.88 in cazul depresiei majore. Validitatea concurenta prin raportare la scale sau
la liste de verificare a inregistrat corelatii de .42-.90. SADS are capacitatea de a testa ipoteze
legate de clasificarea si subtipurile tulburarilor afective si de a opera distinctii semnificative
intre grupuri.
2. Diagnostic Interview Schedule (DIS)
La solicitarea NIMH (The National Institute of Mental Health), Robins si colab. (1981) a
elaborat un sistem ce permite inregistrarea: prezentei/absentei simptomelor, cotarea nivelului
de severitate si inregistrarea prezentei simptomelor in contextul altor tulburari (boli somatice,
consum de substante)
DIS contine 263 de itemi care solicita evaluarea simptomelor sau a problemelor
experimentate in perioada actuala sau pe parcursul vietii. Simptomele sunt evaluate prin
raportare la 4 perioade de timp: ultimele doua saptamani, ultima luna, ultimele 6 luni si
ultimul an.
DIS ofera informatii referitoare la varsta cautarii serviciilor medicale pentru un anumit
simptom, varsta la care s-a instalat primul simptom, varsta instalarii ultimului simptom. Dis
ofera date privind severitatea simptomelor si masura in care pot fi atribuite bolilor somatice.
Durata de administrare este de 45-90 minute.
3. Structured Clinical Interview for DSM (SCID) masoara aspecte semnificative
aparute in timpul a doua perioade, in ultima luna si pe parcursul vietii. Sunt stabilite date
privind: instalarea, evaluarea bolii, remisa totala, partiala, impactul asupra functionarii de
ansamblu si simptomele diferentiate pentru cauze organice.
SCID are 3 variate:
• SCID-OP (pentru pacienti din servicii ambulatorii)
• SCID –P (pentru pacientii actuali)

11
• SCID-NP (pentru persoane normale)
SCID-P contine 9 module referitoare la
- sindroame ale dispozitiei
- Simptome psihotice sai antisociale
- Tulburari psihotice (diferentiate)
- Tulburari ale dispozitiei
- Tulburari datorate substantelor psihoactive
- Tulburari de anxietate
- Tulburari somatoforme
- Tulburari de apetit
- Tulburari de adaptare
Durata de administrare este de aprox 1ora (se aplica de specialisti in psihopatologie cu
experienta in stabiliraea diagnosticului diferential).
4. International Diagnostic Checklist (ICDL)
IDCL-ICD10 si IDCL-DSMIV propun o alternativa de evaluare a semnelor si simptomelor
tulburarilor mentale in raport cu evaluarea prin interviu.
Pornesc de la dezavantajele interviurilor standardizate si structurate:
- Limitarea la circumstante precis determinate
- Dificultatile de natura economica ale aplicarii
- Increderea in diagnostic conditionata de omogenitatea grupelor
- Consumul de timp
- Dificultatile explorarii verbale pentru pacientii care refuza comunicarea, simuleaza
sau traverseaza o criza acuta
- Relevanta semnificativa doar pentru pacientii cu simptome acute
Cu ajutorul listelor, specialistul poate aduna toate informatiile relevante pentru stabilirea
diagnosticului in timpul consultatiei obisnuite, pe baza observatiilor sau a datelor de la o terta
persoana. Se poate concentra asupra celor mai proeminente acuze ale pacientilor si, ulterior,
asupra semnelor si simptomelor, ceea ce este foarte important pentru stabilirarea unei relatii
bazate pe incredere. Pacientul poate fi evaluat, chiar daca explorarea deplina este imposibila.
IDCL ofera o evaluare stiintifica si standardizata pentri ICD-10 si DSM-IV, permitand o
examinare sistematica a criteriilor relevante si a deciziilor de diagnoza. Astfel este un
instrument consistent, riguros stabilit, ce poate fi folosit pentru clarificarea pacientilor intr-un
sistem standardizat. Indicatorii psihometrici sunt foarte buni.

12
EVALUAREA MULTIAXIALĂ ŞI DIAGNOZA MULTIPLĂ

DSM IV (1994) – baza diagnosticului în SUA


ICD 10 – International Classification of Diseases
DSM – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders

• Cuprinde 5 axe; fiecare se referă la o categorie de informaţii cu valoare diagnostică


implicate în planificarea intervenţiei terapeutice şi în prognoză.
• Aborarea multiaxială oferă o viziune cuprinzătoare, compatibilă cu practica.

Axa I – se asociază cu diferenţe de relaţionare interpersonală şi cu o imagine de sine


negativă.
- aceste probleme reprezintă ţinta demersului terapeutic.
1. tulubrări diagnosticate de obicei pentru prima dată în copilărie şi
adolescenţă
2. delirul, demenţa, amnezia şi alte tulburări cognitive
3. tulburările mentale datorate condiţiilor medicale generale, neclasificate
în altă parte
4. tulburări legate de consum de substanţe
5. schizofrenia şi alte tulburări psihotice
6. tulburări ale dispoziţiei
7. tulburări de anxietate
8. tulburări somatoforme
9. tulburări artificiale
10. tulburări disociative
11. tulburări sexuale şi ale identităţii de gen
12. tulburări de apetit
13. tulburări ale somnului
14. tulburări ale controlului impulsurilor, neclasificate în altă parte
15. tulburări de adaptare
16. alte condiţii ce se pot situa în centrul atenţiei clinice

13
- decizia diagnostică nu este un proces simplu, datorită coexistenţei la acelaşi
pacient a simptomelor unor tulburări diferite, ceea ce îndreptăţeşte opţiunea
pentru diagnoza multiplă (ex. Tulburările de dispoziţie – anxietatea, depresia –
apar de multe ori combinate => este necesar diagnosticul dierenţial)

Axa II – se asociază cu tulburările de personalitate


CLUSTER A – ciudat sau excentric
1. tulburările de personalitate de tip paranoid
2. tulburările de personalitate de tip schizoid
3. tulburările de personalitate de tip schizotipal
CLUSTER B – dramatic, emoţional sau extravagant
4. tulburările de personalitate de tip antisocial
5. tulburările de personalitate de tip borderline
6. tulburările de personalitate de tip histrionic
7. tulburările de personalitate de tip narcisist
CLUSTER C – anxios, neliniştit, înspăimântat
8. tulburările de personalitate de tip ezitant
9. tulburările de personalitate de tip dependent
10. tulburările de personalitate de tip obsesiv-compulsiv
- diagnosticul de tulburare de personalitate se stabileşte numai dacă pattern-urile
funcţionării sunt de lungă durată, se manifestă în toate planurile vieţii;
însuşirile sunt inflexibile, maladaptative şi determină perturbarea
semnificativă a funcţionării.
- Utilizarea Axei II în evaluarea clinică ridică multe probleme deoarece itemii
unei categorii nu se întrunesc corespunzător criteriilor, apar suprapuneri cu
itemii altor categorii sau suprapuneri cu itemii Axei I.

Axa III – solicită luarea în consideraţie a impactului condiţiilor medicale asupra


cogniţiei, dispoziţiei şi comportamentului
- în unele cazuri condiţiile medicale generale au rol etiologic în
dezvoltarea/înrăutăţirea simptomelor mentale
- dacă o tulburare mentală este consecinţa fiziologică directă a condiţiilor
medicale generale, tulburarea mentală trebuie diagnosticată pe Axa I, iar
condiţiile medicale trebuie înregistrate şi pe Axa I şi pe Axa II

14
- în Axa III sunt cuprinse:
1. boli infecţioase şi parazitare
2. neoplasme
3. boli endocrine, nutriţionale şi metabolice
4. tulburări ale imunităţii
5. boli ale sângelui şi ale organelor de formare a sângelui
6. boli ale sistemului nervos şi ale organelor senzoriale
7. boli ale sistemului circulator
8. boli ale sistemului respirator
9. boli ale sistemului digestiv
10. boli ale sistemului genito-urinar
11. complicaţii legate de sarcină, naştere, lăuzie
12. boli ale pielii şi ale ţesutului subcutanat
13. boli ale sistemului osteomuscular
14. anomalii congenitale
15. condiţii cu origine în perioada perinatală

Axa IV – probleme psihosociale şi de mediu


- sunt liste ale stresorilor psihosociali
- problemele sunt grupate în mai multe categorii
- în raport de evaluarea multiaxială, specialistul trebuie să identifice categoria
de probleme şi să indice factorii implicaţi
1. probleme în grupul primar de sprijin
2. probleme legate de mediul social
3. probleme educaţionale
4. probleme ocupaţionale
5. probleme legate de locuinţă
6. probleme economice
7. probleme de acces la serviciile de sănătate
8. probleme legate de interacţiunea cu sistemul legal
9. alte probleme psihosociale şi ambientale

15
Axa V – evaluarea globală a funcţionării
- permite determinarea nivelurilor actuale de funcţionare în plan psihologic,
social şi ocupaţional
- este adoptată o viziune continuă asupra procesului de funcţionare, având la o
extremă sănătatea mentală şi la cealaltă, boala
- evaluarea ia valori între 1 – 100
- scala poate fi raportată şi la alte perioade de timp (ex.cel mai înalt nivel de
funcţionare din anul precedent)
Scala de evaluare globală a funcţionării (Global Assessment of Functioning GAF Scale)
a fost modificată de Goldman prin separarea itemilor funcţionării psihologice de cei ai
funcţionării sociale şi ocupaţionale.
DSM IV cuprinde în partea finală scala de evaluare globală a funcţionării relaţionale
(GARF) şi scala de evaluare a funcţionării sociale şi ocupaţionale.

IV. INVENTARE CLINICE DE PERSONALITATE

1. INVENTARUL DE PERSONALITATE MULTIFAZIC MINNESOTA(MMPI)


– MINNESOTA MULTIPHASIC PERSONALITY INVENTORY

- cel mai utilizat inventar de personalitate pentru uz clinic;


- chestionar standardizat ce solicită autodescrierea referitoare la nivelul adaptării
emoţionale şi la atitudinea faţă de testare.

Scurt istoric: - “Interpreting Personality Tests” R. Craig 1999


- Starke R. Hathaway psiholog la Minnesota University
- J. Charnley McKinley neurochirurg la Spitalul Universitar Minnesota
- au început să lucreze la MMPI la sfârşitul anilor ’30.
scopul: - crearea unui instrument pentru evaluarea pacienţilor adulţi şi pentru determinarea
severităţii tulburărilor şi ulterior, pentru fundamentarea estimărilor schimbărilor în viaţa
pacienţilor produse de terapie sau de alte variabile.
- forma originală: 504 enunţuri afirmative(răspunsuri Adevărat/Fals);
- restandardizarea din 1989 → 567 itemi;

16
- conţine 13 scale (3 pentru validitate şi 10 scale clinice de personalitate);
- pentru facilitarea interpretării scalelor tradiţionale şi în scopul cercetării au fost alcătuite
scale adiţionale:
- forţa Eului(Es);
- dependenţa(Dy);
- dominare(Do);
- prejudecată(Pr);
- statut social(St).
- scale validare:
- Lie(minciună L – 15 itemi);
- Rar (F) – 64 itemi;
- Corecţie(K) – 30 itemi.
- Scale clinice:
- Ipohondrie Hs
- Depresie D
- Isterie Hy
- Deviaţie psihopată Pd
- Masculinitate/Feminitate Mf
- Paranoia Pa
- Psihastenie Pt
- Schizofrenie Sc
- Hipomanie Ma
- Introversiune socială Si

Scala L(Lie)
- se referă la admiterea comportamentelor pe care majoritatea oamenilor le au la un
moment sau altul;
- scorurile moderate(5-7) – sistem de valori rigid şi prezenţa unor virtuţi neuzuale,
supraconformism şi comportament convenţional;
- scoruri mai mari de 7 – preocuparea pentru standarde morale foarte înalte şi frica de
dezaprobările celorlalţi;
- sunt considerate patologice şi sunt foarte rare;

17
- scor înalt la L – minciună la test
- nu se interpretează MMPI dacă scorul este T>65.
Scala F
- s-a dezvoltat prin selecţia itemilor care sunt foarte rar cotaţi(<10% din eşantion) şi constă
din itemi ce reflectă probleme patologice serioase;
- media raw score 4; T=50;
- T>90 – se pot datora confuziei, psihozei, dislexiei, exagerării sau răspunsurilor aleatorii;
- Nu se interpretează MMPI dacă T>100;
- T 65-79 – persoane cu credinţe sociale deviante, gândire neconvenţională, stres curent, o
problemă situaţională(divorţ) şi trăsături de personalitate ca tendinţa de acting-out,
instabilitate emoţională, insatisfacţie, nelinişte;
- T 80-90 – sugerează psihoza, nevoie de ajutor(o uşoară exagerare pentru a atrage atenţia)
sau simulare conştientă.

K Scale
- măsoară defensivitatea(la scoruri înalte) sau deschiderea(la scoruri joase)
- scoruri înalte – indisponibilitatea de a raporta problemele sau vulnerabilităţile personale,
negarea problemelor, un set de răspunsuri fake-good sau un sistem de apărare a Eului
sănătos;
- scoruri moderate – independenţă, resurse, entuziasm, stimă de sine pozitivă, valori non
autoritare, existenţa relaţiilor interpersonale bune;
- scoruri mici(T<40) – defense stabile, exagerări, slabe abilităţi de cooperare sau tendinţa
de a fi auto-critic sau disponibilitatea de a raporta dificultăţile emoţionale.

Clinical Scales
1. Hipocondrie(Hs 1)
- scala sugerează o preocupare exagerată şi raportări frecvente de plângeri excesive corporale(ca şi cum
trăiesc într-o frică constantă legată de percepţia unei sănătăţi şubrede);

- se pot prezenta cu simptome vagi somatice care nu corespund unor paternuri anatomice
cunoscute;
- viaţa pare organizată în jurul problemelor fizice percepute;
- stilul personalităţii se caracterizează prin plângeri, cereri, ostilitate, cinism şi acte de
atragere a afecţiunii;

18
- sunt oameni pesimişti, nesatisfăcuţi, nefericiţi, care sunt percepuţi de ceilalţi ca egoişti şi
autocentraţi;
- ei pot fi de asemenea pasiv-dependenţi şi pasiv-agresivi şi inconştient domină relaţiile
interpersonale prin plângerile lor;
* explicaţia psihodinamică: îşi exprimă ostilitatea făcându-i pe ceilalţi să se simtă
mizerabil. Îşi
controlează impulsurile inacceptabile prin mecanisme de apărare de somatizare;
- T 55-64 – pacienţi cu o problemă medicală care prezinta numai acele simptome asociate
cu boala lor.
- scoruri înalte - le lipseşte insightul asupra propriilor comportamente(refuză explicaţiile,
preferă doctorii şi explicaţiile fiziologice);
- scoruri mici – abordare general optimistă.
2. Depresia(Dep 2)
- T>65 – pacientul se simte deprimat, nefericit, disforic;
- T=80 – indecis, lipsă de încredere în sine şi se simte încordat, fără sens şi inutil;
- au energie puţină, se simt tensionaţi, iritaţi, nesiguri, rataţi;
- sunt pesimişti în legătură ci viitorul, se retrag social;
- T>80 – pacientul poate prezenta simptome psihotice(halucinaţii şi iluzii); raportează
semne vegetative ale depresiei(pierderea apetitului, tulburări de somn, pierdere de
energie, disfuncţii sexuale) şi ideaţie suicidară;
- T<40 – veseli, relaxaţi, optimişti, fără preocupări legate de sănătate, nevoie de realizare,
exhibiţie, autonomie, dominanţă, schimbare;
- Diagnostice asociate cu scoruri mari: depresie majoră, distimie, tulburări de adaptare cu
stare depresivă.
3. Isteria(Hy 3)
- trăsături de personalitate histrionice(manipulatori, seductivi, flirt, angajaţi în relaţii
interpersonale, exhibiţionişti, neinhibaţi şi de asemenea, indiferenţi, auto-centraţi, cerând
atenţia şi afecţiunea celorlalţi;
- relaţiile lor sunt superficiale;
- capricioşi, instabili;
- par gregari şi spontani;
- mecanisme de apărare: negarea şi reprimarea;

19
- când nu sunt stresaţi → “belle indiference”;
- inconştient au nevoi puternice de dependenţă;
- sunt psihologic imaturi, naivi, infantili;
- scoruri moderate: oameni sensibili, emoţionali, prietenoşi, optimişti, entuziaşti, plăcuţi,
veseli, afectuoşi şi îşi inhibă exprimarea furiei;
- Diagnostice: tulburare de personalitate histrionică, tulburare disociativă, reacţii de
conversie, somatoforme, reacţii anxioase şi atacuri de panică;
4. Deviaţie psihopată(Pd 4)
- înalte – slabă adaptare socială;
- impulsivi, rebeli, de neîncredere, ostili, slabă toleranţă la frustrure, hedonişti şi plini de
resentimente;
- ostili faţă de autoritate;
- agresivi, îşi asumă riscuri mari, caută senzaţii tari;
- deşi sociabili, sunt manipulativi şi superficiali în relaţii;
- sunt narcisici şi auto-centraţi; au slabe emoţii de ruşine sau vinovăţie;
- nu le pasă de sentimentele altora şi au puşine ataşamente emoţionale faţă de alţii;
- acţionează fără a se gândi la consecinţe;
- devin uşor neliniştiţi şi agitaţi;
T 55-60 = energie, motivatie, ambitie, asertivitate, independenta, aventura, sociabilitate
T< 40 = comportament rigid si conventional si comportament moralist; individual poate fi
pasiv si non-asertiv
5) Masculinitate/Feminitate (Mf-5)
Barbatii cu scoruri inalte:
-interese stereotipe feminine;
-conflicte legate de propria identitate sexuale;
-pattern de comportament homosexual;
-pasivitate si efeminizare;
-interese culturale, estetice, intelectuale
-valorizarea intereselor cognitive
-preocuparea pentru probleme filosofice
-toleranta, idealism, curiozitate prudenta, ambitie, seriozitate, empatie

20
- scoruri inalte- stress emotional, incluzand anxietate, depresie, sentimente de vinovatie,
tensiune- cauta support social
Femei cu scoruri inalte:
-au interese neuzuale fata de femei
-sunt agresive “masculine” (assertive, competitive, ferme, dure, independente, dominante)
-active, viguroase, rebele, nonemotionale
Barbatii cu scoruri joase:
- trasaturi “masculine” exaggerate
- -orientare catre a face , actiune
- -lipsa empatiei
- -placerea actiunii mecanice
- -par cruzi, macho, vulgari, au interese intelectuale limitate si probabil pun la indoiala
propria masculinitate de vreme ce o exagereaza
- -sunt necugetati, grabiti, le lipsesc originalitatea
- Femei cu scoruri joase;
- Trasaturi feminine exagerate
- Orientate mai mult spre sentimente decat spre exprimarea emotiilor
- Se raporteaza la barbati cand vine vorba de luare de decizii
- -auto-compatimire, auto-sacrificiu, sensiblile, modeste, idealiste, sentimente de auto-
culpabilizare
- -masochiste, casnice, pasive, submisive, dependente pasiv-agresive
6) Paranoia(Pa 6)
- măsoară senzitivitatea interpersonală, suspiciozitatea;
- T>80 - simptome paranoide incluzând: idei de persecuţie şi grandoare, comportament
plin de resentimente, patternuri rigide de gândire, ostilitate, gelozie, argumentativi,
agresivi;
- Mecanisme de apărare: negarea, proiecţia;
- 60<T<80 – predispoziţii paranoide.
7) Psihastenia(Ps 7)
- scoruri înalte: comportamente rumirative, ritualistice, intelectualizante, probleme de
concentrare.
- Gândire şi comportamente obsesiv-compulsive asociate cu anxietate, griji, agitaţie,
tensiune;

21
- Mecanisme de apărare: intelectualizarea şi raţionalizarea;
- Pot fi supra-perfecţionişti şi rigizi în acţiuni ţi gândire;
- Scorurile moderate indică abilităţi organizaţionale; sunt metodici, punctuali şi
demonstrează gândire sistematică şi convergentă;
- Diagnostice: tulburări de anxietate şi tulburări obsesiv-compulsive, tulburări
alimentare(bulimia).

8) Schizofrenia(Sc 8)
- T>80 – confuzie, delir şi halucinaţii, slab control al impulsurilor, slab contact cu
realitatea, deteriorare comportamentală şi de personalitate, retragere, apatie, sentimente
de depersonalizare şi derealizare;
- 70<T<80 – stil de viaţă schizoid, sentimente de alienare, comportamente
neconvenţionale, confuzie de identitate, gândire circumstanţială, comportamente bizare,
dificultăţi de a forma şi a menţine relaţii, dificultăţi de gândire şi cncentrare, dificultăţi de
exprimare emoţională, stil de viaţă haotic;
- dificultăţi sexuale considerabile; perversiuni sexuale;
- scoruri moderate: imaginaţie, spontaneitate, gândire divergentă şi creativitate cu o forţă
a eului bună.
9) Hipomania(Ma 9)
- scoruri înalte: hiperactivi, expansivi, grandioşi, slab control al impulsurilor,
comportamente agitate, tendinţa de a exploda(acting out) şi rebeliune;
- relaţii tulburate cu autoritatea;
- euforici, vorbăreţi, labilitate emoţională;
- par a trăi într-o lume a acţiunii constante;
- exces energetic, orientaţi spre acţiune dar slabă rezistenţă;
- au multe idei şi ambiţii dar eşuează în a-şi realiza planurile(se plictisesc repede);
- relaţii superficiale cu ceilalţi(se folosesc de ei pentru propria gratificare), sunt narcisici;
- probleme cu alcoolul, abuzuri de substanţe;
- folosesc farmecul, înşelătoria, manipularea pentru a-şi atinge scopurile;
- diagnostice – tulburare bipolară, ciclotimie, tulburare de personalitate narcisică, abuzuri
de substanţe.
10) Introversia socială(Si 10)

22
- e foarte stabilă(corelaţii de .74 după 30 de ani);
- predicţie pentru abandon şcolar în adolescenţă;
- scoruri înalte – izolare extremă, introversie, timiditate, submisivitate, supra-complianţă;
- non-asertivitate, dependenţă, evitarea relaţiilor interpersonale;
- se simt inconfortabil cu sexul opus, greu de cunoscut, lipsă de încredere în sine, dificultăţi
de a forma relaţii, tempo personal încet, uşor de rănit şi predispuşi la depresie;
- nu sunt agresivi sau competitivi;
- sunt foarte sensibili la sentimentele altor oameni;
- scoruri scăzute - extraverţi, prietenoşi, bune abilităţi sociale, activi, energici,
competitivi;
- diagnostice: tulburare de personalitate schizoidă, tulburare de personalitate evitantă.

Subscalele HARRIS şi LINGOES


D1: Subjective Depression(32)
- simptome fzice(tulburări de somn şi apetit, lipsă de energie);
- dificultăţi psihologice şi mentale(slabă concentrare, înţelegere şi judecată; slăbiciune,
stare de rău, nervozitate);
- nefericire, inutilitate, evită relaţiile interpersonale, se simt incapabili.
D2: Retardare psihomotorie(14)
- dificutăţi de a duce la îndeplinire activităţi de rutină, nivele reduse de interes şi
sociabilitate, evitarea confruntării, nervozitate.
D3: Physical malfunctioning(11)
- stare de rău, ameţeală, vomă, constipaţie, schimbări de greutate, tulburări respiratorii.
D4: Mental Dullness(15)
- reducere a raţionamentului, înţelegerii, concentrării, memoriei, energiei, eficienţei muncii,
căutarea recreării, tensiune în muncă, apatie.
D5: Brooding(10)
- nefericire, lipsa valorii vieţii, plâns uşor, uşor de rănit de critică.
Hy1: Denial of Social Anxiety(6)
- absenţa furiei, prietenoşi şi foarte extroverţi(comunică uşor, iniţiază conversaţii).
Hy2: Need of Affection(12)
Hy3: Lassitude – Malaise(15)

23
Hy4: Somatic Complaints
Hy5: Inhibition of Agression
Pd1: Familiar Discord
Pd2: Authority Problems
Pd3: Social Imperturbability
Pd4: Social Alienation
Pd5: Self-Alienation
Pa1: Persecutory Ideas
Pa2: Poignancy
Pa3: Naivete
Sc1: Social Alienation
Sc2: Emotional Alienation
Sc3: Lack of Ego Mastery, Cognitive
Sc4: Lack of Ego Mastery, Conative
Sc5: Lack of Ego Mastery, Defective Inhibition
Sc6: Bizarre Senzory Experiences
Ma1: Amorality
Ma2: Psychomotor Acceleration
Ma3: Imperturbability
Ma4: Ego Inflation
Si1: Shyness/Self-Consciousness
Si2: Social Avoidance
Si3: Alienation – Self and others

CONTENT SCALES

Anxiety(ANX)
Fears(FRS)
Obsesiveness(OBS)
Depression(DEP)
Health Concerns(HEA)
Bizarre Mentation(BIZ)
Anger(ANG)
Cynicism(CYN)

24
Antisocial Pracices(ASP)
Type A(TPA)
Low Self-Esteem(LSE)
Social Disconfort(SOD)
Family Problems(FAM)
Work Interference(WRK)
Negative Treatment Indicators(TRT)

SCALE SUPLIMENTARE(frecvent utilizate)

Anxiety(A)
Repression(R)
Ego Strength(ES)
MacAudrene Alcoholism Scale – Revised(Mac – R)
Addiction Potential Scales(APS)
Addiction Admission Scales(AAS)
Overcontrolled Hostility(OH)
Dominance(DO)
Social Responsability( Re)
College Maladjustment(MA)
Gender Masculine(GM) and Gender Feminine(GF)
Posttraumatic Stress-Keane(PK)
Posttraumatic Stress-Schlenger(PS)

Marital Distress Scales

2. MILLON CLINICAL MULTIAXIAL INVENTORY – III 260 (MCMI-III260)

Modelul teoretic al lui Millon (1990)


(Jeffrey J Magnavita (2002 John Wiley) – Theories of personality)

a) Fundamentarea evolutionista

25
Personalitatea reprezinta un stil mai putin sau mai mult de functionare pe care un organism il
exprima pe masura ce se relationeaza cu o plaja lipsita de medii.
Tulburarile de personalitate reprezinta stiluri particulare de functionare dezadaptative care isi
au originea in deficientele, dezechilibrele sau conflictele capacitatii speciei de a relationa cu
mediile cu care se confrunta.
Millon descrie aspectele evolutioniste:
“De-a lungul vietii, un organism dezvolta un ansamblu de trasaturi care contribuie la
supravietuirea sa individuala si la succesul reproductiv, cele 2 componente esentiale descrise
de Darwin.
Trasaturile si stilurile de personalitate sunt genetic modelate de-a lungul generatiilor pentru a
se adapata la cerintele de mediu. Acelasi proces evolutionist are loc si la nivelul vietii
individuale “ceea ce se vede la organismul individual este modelarea potentelor latente in
stiluri de personalitate, afective, de gandire si actiuni adaptative, aceste modalitati distincte de
adaptare, aparute din interactiunea dintre biologic si experientele sociale, cuprinde elementele
a ceea ce se numeste stil de personalitate”.
b) Teoria haosului
Afirma ca toate sistemele au fluctuatii aleatorii care nu pot fi explicate prin modele liniare.
Schimbari mici pot avea efecte mari.
c) Modelul tripartit – trei polaritati ale vietii mentale
Aceste polaritati le utilizeaza Millon pentru a conceptualiza structura si functionarea
personalitatii. Millon recunoaste ca Freud (si altii) au avansat aceste polaritati dar nu le-au
dezvoltat pentru a explica persoanlitatea:
- Subiect – obiect (sine-celalalt)
- Placere – durere
- Activ – pasiv
A utiliza aceste polaritati pentru a construi un sistem de calsificare a categoriilor patologice
de personalitate cunoscute si pentru a articula relatiile lor cu alte tulburari mentale.
Personalitatea reflecta un pattern organizat de structuri si functii care opereaza pentru a mari
placere si a reduce durerea; care releva daca individul urmareste aceste obiecte pentru sine
sau prin sine sau pentru/prin altii si care releva daca individul utilizeaza o abordare
activa/pasiva de atingere a scopurilor.
Interactiunea dintre vulnerabilitatile constitutionale si invatarea sociala dezadaptativa poate
rezulta in deficiente sau dezechilibre si intr-o orientare a individului spre una sau alta dintre
polaritati → patternuri de personalitate patologice bazate pe aceste procese de dezvoltare.

26
Constructul central al sistemului sau de clasificare este cel de intarire (reinforcenment).
a) Exista 3 modalitati de aparitie a patologiei in natura sistemului placere-durere:
i. Ipoteza: anumiti indivizi experimenteaza o capacitate diminuata de a
trai placerea- durerea in raport cu experienta de viata
ii. Un sistem motivational poate fi in mod anormal accentuat. Ex:
responsivitate la durere anormala / reactivitate la placere anormala
iii. La unii indivizi exista o inversare a polaritatii placere-durere (ex: unii
cauta experiente negative, aversive la recompense)
iv.
b) Sistemul sine- altii
i. Unii cauta placerea / evista durerea focalizandu-se excesiv pe sine/altii
ii. Lipsa abilitatii de a expriam placere si/sau durerea de la sine/altii
iii. Unele personalitati exprima un conflict fundamental daca sa se
orienteze catre sine sau catre altii in eforturile de a cauta placerea sau
durerea.
c) Sistemtul activ- pasiv

Pathology Self - other Pain - Pleasure


Domain Other
Reinforcement Self - Self + Other Pain- Pleasure –
source Other - Self pleasure Pain +
Interpersoanal
pattern /
Dependent Independent Ambivalent Discordant Detached
instrumental
coping style
Passive variant Dependent Narcisic Compulsive Self Schizoid
defeating
(masochist)
Active variant Histrionic Anticoail Passive- Agresiuve Avoidant
aggressive (sadic)
Disfunctional Borderline Paranoid Border or Paranoid Schizotipal
variant
Theory based Framework for Personality Pathology (Millon)

MILLON CLINICAL MULTIAXIAL INVENTORY III

27
Scurt istoric
In 1980 APA a revizuit procedura de diagnostic si a adpotat un sistem multiaxial. Axa II
desemna tulburarile de personalitate. Aceasta e o importanta dezvoltare conceptuala (ideea ca
nu putem intelege total sindromul clinic daca nu luam in considerare personalitatea care il
contine).
De la introducerea Axei II s-au dezvoltat multe interviuri psihiatrice structurate si
inventare psihologice de diagnostic a tulburarilor de personalitate.
MCMI a devenit cel mai popular si mai cercetat instrument de evaluare a tulburarilor e
personalitate. MCMI a parut pe baza teoriei dezvoltarii personalitatii biopsihosociale si
bioevolutioniste a lui Millon.
Initial nu s-a dorit a fi congruent cu sistemele de diagnostic oficiale, dar in timp
variantele revizuite s-au aliniat cu DSM IV desi exista inca tulburari de personalitate (ex.
agresiva/sadica si self-defeating) care nu fac parte din DSM.
MCMI III este un test de tulburari de personalitate si de cateva sindroame clinice
majore.

Base Role Scores (BR)


Millon a argumentat faptul ca tulburarea de personalitate nu se distribuie normal in populatia
generala. De fapt, prevalenta acestor tulburari rar depasesc 3 – 5 % (1-2%0 astfel incat
Millon a creat Base Role Score (BR) pentru a reflecta natura distributiei acestor tulburari in
populatie.
BR > 84 = ca omul are toate caracteristicile care definesc tulburarea la nivel diagnostic.
BR 75-84 = prezenta trasaturilor care sunt asociate tulburarii dar sub nivelul diagnostic
BR = 60 = media esantionului
BR = 35 = media populatiei non clinice
BR < 15 = nu e considerat semnificativ din punct de vedere diagnostic si nu e interpretat

Validity Index
Contine 3 itemi care daca sunt scorati ca A, sugereaza invaliditatea (65, 110, 157)

Disclosure (Scala X)
Evalueaza daca pacientul raporteaza o cantitate importanta de informatii pentru a produce un
profil valid. (~ analog scalei K din MMPI 2)

28
Desirability (Scale Y)
Raspunsurile NU invalideaza profilul!
Evalueaza daca itemii scorati sunt de natura dezirabila.
BR > 74 inseamna ca pacientul se prezinta ca moral virtuos.

Debasement (Scale Z)
Determina daca itemii scorati il plaseaza pe pacient intr-o lunmina nefavorabila (~analoaga
scalei F din MMPI 2)
BR 75-84 inseamna ca pacientul se devalorizeaza pe sine, are multe probleme emotionale si
comportamentale.

Validity Scale Configuration

↓x+↓y+↑z inseamna o exagerare moderata a problemelor emotionale curente


↓x+↓y+↑z inseamna ca pune accent pe a parea psihologic sanatos
↓x+↑y+↑z inseamna ca pune accent pe aparea psihologic dezadaptat

zBR > 85 + y BR < 40 inseamna exagerarea simptomelor

ONE-POINT CODES:
Sunt acelea in care scorurile doar pentru o scala (Clinical Personality Pattern Scale / Severe
Personality Pathology Scale) sau BR > 74.

BR > 84 inseamna ca pacientul are toate trasaturile definitorii ce caracterizeaza tulburarea de


personalitate.
BR 75- 84 inseamna ca are majoritatea dar nu toate trasaturile definitorii ale tulburarii dar se
afla sub criteriul diagnostic.

1. Schizoid (1 A : Passive - Detached)


BR > 84 tulburare de personalitate schizoida
BR 75-84 trasaturi de personalitate schizoida
Sugestii de tratament:
- Sa dezvolte modalitati de a exprima placerea

29
- Cresterea participarii sociale
- Cresterea relationarii sociale
- Reducerea anxietatii in situatiile sociale
- A deveni mai active
2. Avoidant (2A: Active – Detached)
BR > 84 tulburare de personalitate evitanta
BR 74- 84 trasaturi de personalitate evitanta
Sugestii de tratament
- Reducerea senzitivitatii la respingere
- Reducerea anxietatii in situatii sociale
- Reducerea expectantelor de ridicol si abuz
- Dezvoltarea unor activitati placute recompensatoare
- Intelegerea felului in care retragerea comportamentului perpetueaza frica
de respingere
3. Depressive (2B: Passive – Detached)
BR > 84 tulburare de personalitate depresiva
BR 75- 84 trasaturi de personalitate depresiva
- Important!: Aceste stil de personalitate e prezent chiar si in absenta
depresiei clinice (pesimist, pasiv, plin de indoilei de sine)
- Important!: Daca pacientii au depresie clinica (vezi scala D) atunci
profilul de personalitate descris aici poate fi o manifestare a depresiei si nu
stilul de personalitate al pacientului.
- Daca e asa atunci simptomele ar trebui sa se remita prin psihoterapie.
Sugestii de tratament
- Reducerea dispozitiei comportamentale si cognitive disforice
- Relationarea intr-o maniera mai pozitiva (optimista)
- Dezvoltarea umorului
- Reducerea pasivitatii
- Extinderea actiunilor care produc placere
- Reducerea auto-perpetuarii de actiuni care intaresc sentimentul de
depresie
- Intelegerea dinamicilor inconstiente si cautarea unor modalitati mai
realiste de a cauta suport
- Cresterea increderii in sine, a stimei de sine

30
4. Dependent ( 3: Passive)
BR > 84 tulburare de personalitate dependenta
Important!: Teoria lui Millon acest stil de personalitate nu e o forma de a masca
resentimente pt cei care le ofera satisfacerea nevoilor de afectivitate si securitate.
Motivatia profunda a personalitatii dependente: a obtine si mentine resursele interne
hranitoare si suportive.
Important!: Au forme de supraprotectie in copilarie produce acest stil (pacientul nu a avut
sansa de a invata comportamente autonome)
BR 75 - 84 trasaturi dependente
Sugestii de tratment
- A deveni mai asertiv
- A reduce comportamentele submisive
- A practica comportamente independente
- A creste self-reliance
- A reduce nevoia de suport din partea celorlalti
- A creste auto-perceptia adecvarii personale
- A reduce comportamentele de agatare
5. Histrionic (4: Active- Dependent)
BR 75 - 85 nevoi mari de atentie si validare → trasaturi de personalitate histrionica
Millon crede ca frica inconstienta a acestor pacienti este una de abandon, astfel incat ei
demonstreaza admiratie pentru persoanele semnificative pentru a fi lasati singuri. Uneori se
vor comporta foarte compliant si submisiv pentru a-si mentine securitatea.
Conflictele sunt evitate in favoarea armoniei interpersonale, chiar in defavoarea
propriilor valori, credinte.
BR > 84 personalitate histrionica (foarte dramatici, nevoia puternica de a atrage atentia)
comportament seductiv, relatii superficiale; mecanisme de aparare: negarea si reprimarea
Sugestii de tratament
- Reducerea comportamentelor dramatice si teatrale
- Dezvoltarea unor resurse interne mai autentice printr-o conduita interpersonala
echilibrata
- Reducerea comportamentelor manipulative si seductive
- Reducerea nevoilor excesive de a cauta atentie si aprobare
- Reducerea emotional overreacting
6. Narcissistic (5: Passive – Independent)

31
BR > 84 tulburare de personalitate narcisica
BR 75-85 trasaturi de personalitate narcisica
Sugestii de tratament
- Reducerea autocentrarii
- Luarea in considerare si a perspectivei celuilalt
- Acceptarea sinelui pe baze mai realiste
- Reducerea grandomaniei
- Invatarea felului in care oamenii reactioneaza si simt in fata comportamentului
narcisic; acceptarea feed-back-ului constructiv
- Prevenirea dezvoltarii unei tulburari depresive prin reducerea zonei narcisice
7. Autosocial (6A: Active – Independent)
BR > 84 tulburare de personalitate antisociala
BR 75-84 trasaturi de personalitate antisociala
Important!: Exista posibilitatea sa fie un stil de caracter antisocial fara angajamente in
comportamente antisociale.
Sugestii de tratament:
- Reducerea comportamentelor antisociale
- Cresterea empatiei
- Reducerea manipularii si comportamentelor mincinoase
- Reducerea comportamentelor agresive
- Canalizarea energiilor negative spre activitati prosociale
- Reducerea impulsivitatii
- Invatarea unor modalitati adecvate de exprimare a furiei
- A nu viola drepturile celorlalti
8. Aggressive/ Sadistic ( 6B: Active- Discordant)
- Pacientii pot sa nu fie public antisociali dar caracterele lor clinice sunt similare
celor ale stilului de personalitate antisocial si pot fi considerate o varianta mai
patologica a stilului antisocial.
- Se angajeaza in comportamente abuzive si umilitoare; violeaza drepturile si
emotiile celorlalti
- Agresivi, impun forta, comanda, militanti, dominatori, brutali.
- Cand sunt provocati devin combativi, sunt antagonici si dezagreabili.
- Tind sa fie sensitivi, excitabili iritabili si reactioneaza cu furie cand sunt
confruntati

32
- In termeni psihanalitici sunt personalitati sadice
- Unii sunt capabili sa-si submineze aceste trasaturi in actiunile social acceptate.
- Au explozii dure, abuzive, feroce → desi efectele acestor comportamente sunt
de a intimida si controla oamenii, motivatia actuala a explosivitatii lor este de
a elibera furia si tensiunea asociate cu sentimentul de umilire si tradare.
BR > 74 trasaturi de personalitate agresive
Sugestii de tratment
- Reducerea / eliminarea comportamentelor agresive fizice/verbale
- Controlul emotiilor
- Reducerea ostilitatii si a dispozitiilot volatile
- Interpretarea mediului ca mai putin amenintator
- Achizitionarea de comportamente prosociale
- Reducerea accentului pe controlul celorlalti
- A nu face rau celorlalti
- Managementul furiei mai adecvat
9. Compulsiv (7: Passive – Ambivalent)
BR 84 tulburare de personalitate compulsiva
BR 75- 84 trasaturi de personalitate compulsiva
Sugestii de tratament
- Reducerea rigiditatii
- Reducera comportamentelor compulsive
- Practicarea spontaneitatii si flexibiitatii
- Reducerea temerilor de dezaprobari
- Intelegerea experientelor din prima copilarie care rezulta intr-un stil de
personalitate compulsiva
- Reducerea tendintei spre perfectionism daca interfereaza cu satisfactia vietii
- A invata sa-si asume riscuri
10. Passive – Aggressive (Negativistic: 8A: Active – Ambivalent)
- Manifesta o mixtura intre complianta pasiva si supunere pe de o parte si
comportament opozitional (negativist pe de alta)
- Sunt capriciosi, excitabili, ostili; stari pesimiste
- Pot exploda de furie si incapatanare si se pot simti vinavati in urmatorul
moment
- Dezamagirea le domina viata

33
- Se simt neintelesi; oscileaza intre dependenta pasiva si opozitia incapatanata
→ provoaca disperare si disconfort in ceilalti).
- Important!: Scopurile inalte sunt un bun indicator al problemei cu autoritatea
si cu comportamentele criminale / potential comportament criminal.
Sugestii de tratament
- Reducerea comportamentului negativ
- Reducerea argumentativitatii
- Reducerea moodiness
- Invatarea unor modalitati adecvate de exprimare a furiei
- Invatarea de a recunoaste si schimba patternurile de comportament
manipulativ
- Controlul emotiilor
11. Self Defeating (8B: Passive - Discordant)
- Self sacrificing, comportament de martir, permit celorlalti sa se foloseasca de
ei
- Cauta relatii care sa le ofere securitate si afectivitate
- Tipic, actioneaza intr-unmod ne asumat, denigrandu-se astfel incat sa creada
ca-si merita soarta →vor fi abuzati
- Analog conceptului psihosomatic de masochism.
BR > 74 trasaturi masochiste
Sugestii de tratament
- A deveni mai asertivi
- Reducerea tendintei de a fi folositi de ceilalti
- Dezvoltarea unei conceptii de sine pozitiva
- Reducerea comportamentelor care provoca pe ceilalti
- Reducerea dependentei
- Reducerea victimizarii
- Reucerea comportamentului interpersonal defensiv
- Recunoasterea si managementul resentimentelor
12. Scyzotypal (S: Active- Dependent)
Sugestii de tratament
- Reducerea intensitatii tulburarii de gandire
- Imbunataitirea abilitatii de relationare
- Cresterea abilitatii scociale si participarii sociale

34
- A deveni mai activi in acel putin o actiune dorita
Sugestii pentru terapeut
- Monitorizarea posibiliei deteriorari si decompensari
- Evaluarea necesitatii medicatiei psihotrope
- Oferirea de mediu terapeutic suportiv

13. Borderline (C)


Sugestii de tratament
- Reducerea temerilor de abandon
- Reducera comportamentelor dependente
- Reducera anxietatii
- Reducerea imposibilitatii
- A invatat sa-si exprime furia in mod adecvat
- Relationarea cu ceilalti pe o baza mai realista
- Acrodul de a lucra in limityele definite de terapeut
14. Paranoid ( P )
Tema controlului si afilierii
Mecanisme de aparare: proiectia
Sugestii de tratament
- A invata sa aiba incredere macar intr-o persoana
- Reducera gandirii de tip deziluzie
- Reducerea furiei, ostilitatii, suspiciozitatii
- Reducerea izolarii
- Invatarea de a exprima furia intr-o modalitate acceptata social
- Dezvoltarea unei personalitati mai realiste decat mediul personal.

ONE POINT CODE TYPES WITH ONE SUBSPIKE

= scoruri la mai mult de un pattern clinic de personalitate cu BR > 84


+ un pattern clinic cu BR 75-84
Ex: 1’2A (schizoid eveitant)

TWO POINT CODES


Scoruri la 2 patternuri clinice de personalitate cu BR > 84 iar restul sint mai mici de 74.

35
SINDROAME CLINICE

1. Anxietate (A)
Diagnostic: tulburare de anxietate generalizata dac nu apar fobii/ drame specifice care sa
explice simpotomele
2. Tulburare somatoforma (H)
3. Tulburare bipolara, manie (N)
4. Distimie (D) = problema si simptomele asociate cu depresia
5. Dependenta de alcool (B)
6. Dependent de droguri (T)
7. Posttraumatic stress disorder (T)
8. Tulburari e gandire (though disorder SS)
Diagnostice posibilie: episod psihotic reactiv, tulburare dschizofreniforma si
schizofrenie
9. Depresie majora (CC)
10. Delusional Disoreder (PP) – tiulburare deliranta
11. Simptomele sunt asociate cu paranoia
Se poate face si combinatii de scale
Ex: scala 3 + scala A

V. TEHNICI PROIECTIVE

1. Mecanismul psihologic al proiecţiei

1.1. Definiţia proiecţiei

Proiecţia face parte dintre mecanismele bazale ale psihismului. Este atribuirea în afara Eu-
lui, altcuiva sau asupra unui obiect sau situaţie - a unor caracteristici sau a "ceva " ce aparţine
Eu-lui. Cu alte cuvinte, este un mecanism psihologic general care transferă conţinuturi
subiective în orice fel de obiect. Este un mecanism prin care creem relaţii mai mult sau mai
puţin imaginare cu realitatea. Proiecţia este întotdeauna un mecanism inconştient,
conştientizarea duce la disoluţia acestuia.
Transferul este un proces care are loc între două persoane şi este de natură emoţională şi
compulsivă. Este însoţit de o emoţionalitate copleşitoare.
S.Freud introduce termenul de proiecţie în 1894. În 1896 dă următoarea definiţie asupra
proiecţiei: "Proiecţia este un mecanism de apărare al cărui rezultat este plasarea în exterior a
surselor neplăcerii." Subiectul expulzează din sine şi localizează în altul calităţi, sentimente,
obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi.

36
Din punct de vedere psihanalitic proiecţia este un mecanism de apărare. Este un tip de
operaţie psihică realizată de Eu prin intermediul căreia se realizează apărarea faţă de mişcarea
ascensională a refulatului.
Iniţial, Freud considera că proiecţia este o problemă a persoanei nevrotice care-şi reprimă
un conflict emoţional prin schimbarea lui pe altceva ca obiect proiectat. Astfel, proiecţia ar fi
specifică isteriei de angoasă şi funcţionării paranoide, caz în care proiecţia duce la totala
separare a subiectului de obiect.
În “Totem şi Tabu” (1912-1913), Freud dă o dezvoltare mai întinsă acestor idei:
animismul, gândirea magică şi atot- puterea ideilor pe care le observăm la primitiv, copil şi
nevrozat rezultă din proiecţia proceselor psihice primare (guvernate de principiul plăcerii) în
mediul exterior. De aici decurge, deasemenea, intuiţia lui Freud după care creaţia artistică
este o proiecţie a artistului în opera sa.
C.G. Jung vede acest mecanism psihologic într-un sens mai larg. După el, proiecţia este
un mecanism de disimulare ce constă în transferarea într-un obiect exterior al unui conţinut
subiectiv. Conţinutul poate să fie negativ, penibil, incompatibil cu subiectul sau pozitiv,
situaţie în care este inaccesibil conştiinţei din cauza auto- deprecierii.
Inconştientul celui care proiectează nu alege orice obiect, ci unul care are ceva sau chiar mai
multe dintre caracteristicile celui care proiectează. Jung vorbeşte de un "cârlig" în obiect pe
care cel care proiectează îşi aşează proiecţiile ca pe nişte haine.( Cf. M..-L. von Franz, 1993)
Destul de des, şi aici Freud şi Jung sunt de acord, proiecţiile conţin caracteristici neplăcute,
refulate din copilăria timpurie. Procesul proiecţiei se întemeiază pe identitatea arhaică a
subiectului cu obiectul, moment din filogeneză în care lumea interioară nu era complet
delimitată de lumea exterioară.
Jung vorbeşte de:
1. Proiecţia pasivă: forma patologică a proiecţiei şi care se manifestă în multe proiecţii
normale, neintenţionate, automate. Persoana nu este conştientă de sine, neacceptând
responsabilitatea celor proiectate în altceva sau altcineva. Proiecţia dă naştere la eroare în
aprecierea celorlalţi (persoane, relaţii, situaţii, evenimente) şi blochează adaptarea.
2. Proiecţia activă: este o componentă esenţială a actului creativ. Pentru a empatiza,
subiectul separă de sine un conţinut şi îl transferă în obiect, atrăgându-l astfel în sfera sa
subiectivă.
Proiecţia activă participă la procesele creatoare, artistice, dar şi în actul de judecată care
separă subiectul de obiect. O judecată subiectivă considerată valabilă este separată de subiect
şi transferată în obiect; astfel subiectul se detaşează de obiect.
L. Frank dă în 1939 o definiţie operaţională a proiecţiei : “Proiecţia este tendinţa
oamenilor de a fi influienţaţi de trebuinţele, emoţiile şi structura lor psihologică de ansamblu
în interpretarea realităţii, ori de câte ori câmpul perceptive prezintă o anumită ambiguitate.”
Introiecţia, termen introdus de Ferenczi, este opusul proiecţiei. Este o tulburare a graniţei
de contact a Eu-lui (Psihologia gestalt) ce constă din absorbirea, captarea, preluarea şi
asimilarea fără discriminare a ceea ce nu aparţine Eu-lui: informaţii, valori, comportamente
cu care persoana intră în contact în mediul său de viaţă. Preluarea unor roluri şi
comportamente din exterior care dau "osatura nevăzută " a personalităţii cuiva.
Ferenczi: "În timp ce paranoicul expulzează, elimină din egoul său emoţii ce au devenit
dezagreabile, nevroticul se serveşte de lumea exterioară şi face din ea o bucată a fanteziilor
sale".
1.2. Spre o teorie proiectivă asupra percepţiei
Percepţia lumii exterioare depinde de amintiri personale, uneori cele mai vechi conştiente
sau inconştiente (Bellak) şi de nivelul actual de anxietate al subiectului (Abt). Pentru prima,
câmpul psihologiei proiective este constituit prin interacţia percepţiilor prezente şi percepţiile
trecute. Termenii tradiţionali de proiecţie şi percepţie sunt inadecvaţi.

37
Realitatea reală, obiectivă este imposibil de cunoscut. Ponderea proiecţiei este atât de
mare încât nu vom putea afla niciodată cum arată in - sinele lumii (Jung) deoarece în
demersul cunoaşterii transformăm procesul fizic într-unul psihic. Tot ceea ce este necunoscut,
orice vid este cunoscut prin proiecţie. Ceea ce se crede că se cunoaşte în materie este de fapt
proiecţia datelor inconştiente ale subiectului cunoscător.
Bellak preferă să împrumute de la Herbard noţiunea de apercepţie, concepută ca „procesul
prin care experienţa nouă este asimilată şi transformată prin intermediul percepţiei trecute a
fiecăruia, în maniera de a forma un nou tot." Apercepţia este o interpretare, ea dă un sens
experienţei.
Există o distorsiune aperceptivă atunci când interpretarea este esenţialmente subiectivă. În
fapt, orice interpretare este în parte subiectivă; o percepţie pur obiectivă, pur cognitivă, poate
nici nu există.
Bellak propune să se facă distincţia între 4 nivele ale distorsiunilor perceptive:
1. nivelul cel mai apropiat de conştient: exteriorizarea, când subiectul recunoaşte că
răspunsul său este încărcat de subiectivitate, de exemplu că o anumită istorie pe care el a
inventat-o la T.A.T. (Testul de apercepţie tematică) descrie un episod din propia sa viaţă.
2. conştientul intervine, dar mai puţin: sensibilizarea - atunci când personalitatea este sub
tensiune, ea efectuează discriminări aperceptive mult mai fine, în domenii ce răspund
nevoilor sale sau emoţiilor suscitate de tensiune. O astfel de apercepţie aduce subiectului nu
numai o informaţie asupra lumii exterioare, dar în acelaşi timp satisfacerea unei dorinţe.
3. proiecţia simplă sau transferul prin învăţare: când cineva a încercat refuzuri succesive
cu mai multe persoane se aşteaptă la refuz şi are tendinţa să perceapă orice nou partener ca
iritant (conform proiecţiei complementare după Cattel şi Ombredane).
4. proiecţia de inversiune: este mecanismul de apărare descris de Freud în paranoia - a
atribui cuiva ura pentru mine, deoarece, în străfundul meu îl urăsc.
Ultimele două nivele sunt exclusiv inconştiente.
Percepţia are două funcţii: una cunoscută de mult timp: selecţia de informaţii utile
organismului; alta, pusă în evidenţă de către psihologia proiectivă: apărarea Eu-lui.
Mai exact, după Abt, percepţia permite persoanei să menţină constant în ea o stare de
anxietate pentru care el a achiziţionat, prin învăţare un grad adecvat de toleranţă (ceea ce este
conform principiului homeostaziei sau echilibrului mediului intern).
Când câmpul perceptiv devine din ce în ce mai puţin structurat, anxietatea are tendinţa să
crească, persoana neputând să uzeze de scheme vechi şi neânsuşite. Astfel, Eul este nevoit să
proiecteze pentru a stabili noi relaţii adecvate cu mediul şi a se sinţi în securitate. Realitatea
fizică şi socială este astfel investită cu nevoile, valorile, dorinţele, fantasmele subiectului care
percepe.
Percepţia persoanei se găseşte colorată cu elemente din personalitatea sa şi aceste elemente
antrenează o distorsiune în realitate aşa încât ea să se simtă în siguranţă. Ea se simte în
siguranţă când poate acţiona într-un mod vechi şi cunoscut.
În principiu, orice material poate fi prezentat unei persone pentru a suscita un
comportament proiectiv, dar este preferabil să se menţină o structurare de un nivel minim, cu
scopul de a permite factorului subiectiv să funcţioneze.
Această teorie explică, de asemenea, efectul catartic al tehnicilor proiective: parcurgerea
lor diminuează într-adevăr anxietatea subiectului, care poate astfel să-şi regăsească relaţiile
cu mediul.

2. Istoricul tehnicilor proiective


În 1939 L.K. Frank publica un articol în "Journal of American Psychology" intitulat
"Metodele proiective pentru studiul personalităţii". El a inventat această expresie de "metode
proiective" pentru a ţine cont de legătura dintre 3 probe psihologice: “Testul asociaţiei de

38
cuvinte” al lui Jung (1904), “Testul petelor de cerneală” a lui Rorschach (1920) şi “Testul
inventării istoriilor, T. A. T.” a lui Murray (1935). Frank arăta că aceste tehnici constituie
prototipul unei investigaţii dinamice şi holistice a personalităţii; aceasta din urmă fiind privită
ca o totalitate în evoluţie, a căror elemente constitutive sunt în interacţiune.
Definiţie: "În esenţă, o tehnică proiectivă este o metodă de studiu a personalităţii în
care subiectului i se prezintă o situaţie la care va răspunde urmând sensul pe care îl are
pentru el şi în funcţie de ceea ce resimte în timpul acestui răspuns. Caracterul esenţial
al unei tehnici proiective este acela că evocă în subiect ceea ce este, în diferite feluri,
expresia lumii sale personale şi a proceselor personalităţii sale." (în P. Pichot, Les Tests
mentaux, PUF, 1967).
Tehnicile proiective au devenit unul dintre elementele cele mai preţioase ale metodelor
clinice în psihologie şi unul dintre aplicaţiile practice cele mai fecunde ale concepţiilor
teoretice ale psihologiei dinamice şi mai ales ale psihanalizei.
Alături de tehnicile de interviu şi observarea conduitei ele constituie unul dintre
instrumentele esenţiale ale psihologiei clinice. Ca şi aceasta din urmă, ele se sprijină pe o
concepţie psihodinamică a persoanlităţii.

3. Principalele caracteristici ale tehnicilor proiective


Tehnicile proiective se disting de testele de aptitudini în special prin ambiguitatea
materialului prezentat şi prin libertatea răspunsurilor. Prin aceste două caractertistici,
metodele proiective se situează pe linia dintre psihologia formei şi psihanaliză.
3. 1. Metodele proiective se situează pe un continuum între tehnicile testării
psihometrice propiu-zise şi tehnicile terapeutice clinice, între examenul psihometric, cu
regulile sale de standardizare şi sistematizare care-i oferă principala sa calitate, aceea a
directivităţii materiale şi examenul clinic care conferă în esenţă o individualizare a
cunoaşterii personalităţii subiectului examinat.
De-a lungul acestui continuum pot fi vizualizate poziţiile diferitor tehnici şi probe
proiective, unele denumite simplu "test", altele "tehnici", tocmai pentru a sublinia
complexitatea abordării şi distanţarea de condiţiile propiu-zise ale unui test psihologic. Mai
mult, în funcţie de modalităţile noi de interpretare- în general de sorginte psihanalitică- una şi
aceeaşi metodă poate fi încadrată în condiţiile de tehnică diagnostică şi/ sau tehnică
terapeutică (ex: tehnica desenului serial).
3. 2. Stimulii din tehnicile proiective sunt slab structuraţi - condiţie favorabilă, dar nu
indispensabilă - şi dau naştere la o varietate mare de răspunsuri.
Tehnicile proiective utilizează în mare măsură conceptele psihanalitice. Proiecţia, în sens
psihanalitic, implică: caracterul inconştient al procesului proiecţiei, funcţia de apărare a Eu-
lui şi reducerea tensiunilor interioare.
3. 3. Din perspectiva aplicativităţii lor, putem vorbi de un continuum care are la o
extremă utilizarea acestor tehnici proiective ca mijloc de "a sparge gheaţa", de a distrage
atenţia subiectului de la propia anxietate faţă de examen, reducând-o, trecând apoi prin
aplicarea lor ca mijloc diagnostic propiu-zis ce are ca obiectiv determinarea şi evaluarea
caracteristicilor funcţionării psihice şi conţinuturilor psihice ale subiectului.
Unii psihologi utilizează aceste tehnici pentru a susţine procesul de auto-conştientizare, de
auto- clarificare a unor aspecte anterior neverbalizate.
La cealaltă extremă, ca tehnici terapeutice sunt utilizate pentru a exprima şi elibera
tensiunile psihice (ceea ce duce la reducerea lor), dar şi pentru sensibilizarea lor în
surprinderea schimbărilor intra-psihice, ceea ce permite o diagnoză- prognoză privind tipul de
terapie şi efectele terapiei asupra psihismului subiectului. De asemenea, unele dintre aceste
sunt utilizate ca tehnici terapeutice expresive.

39
Întreaga arie a psihologiei aplicative utilizează tehnicile proiective, indiferent dacă este
vorba de psihologia educaţională, psihologia organizaţională sau psihologia clinică.
3.4. Caracteristicile psihometrice rămân aceleaşi ca pentru orice probă psihologică:
fidelitatea, validitatea, normarea, sensibilitatea.
3.5. Caracteristicile specifice de ordin calitativ le disting însă de testele obişnuite. Astfel,
orice probă proiectivă introduce în joc principala ipoteză ştiinţifică: interdependenţa dintre
gradul de ambiguitate al materialului stimul şi activarea proiecţiei ca mecanism intra-psihic.
Cu cât stimulii situaţiei problemetice cu care se confruntă subiectul sunt mai puţin
structuraţi, mai ambigui, cu atât sunt mai capabili să activeze zone mai profunde ale
psihismului subiectului. Din cercetările care s-au realizat asupra acestui aspect, rezultă însă
că un grad intermediar de ambiguitate ar reprezenta un optim din perspectiva atingerii
proiecţiei.
Pentru probele proiective, spre deosebire de probele psihometrice, principalele
caracteristici rămân gradul de ambiguitate/ nedeterminere/ nestructurare a situaţie
stimul cât şi consemnele deschise. De asemenea, subiectului i se cere un răspuns deschis,
ceea ce în majoritatea cazurilor reprezintă expresia creativă divergentă (mai multe răspunsuri
înalt individuale). În plus, în aceste condiţii chiar relaţia subiect - psiholog reprezintă o sursă
de stimulare a proiecţiei.

3. 6. Specificul situaţiei de testare


Putem vorbi de existenţa în mediul extern a unor factori care acţionează asupra
subiectului activând proiecţia- respectiv materialul specific tehnicii proiective, personalitatea
conştientă şi inconştientă a examinatorului, consemnul deschis. În plus, în termeni aleatorii,
va interveni şi eroarea datorată întâmplării, influienţa unor factori precum foamea, deprivarea
de somn, efectul unor medicaţii, anxietatea, frustrarea şi în acelaşi timp modul de percepere
de către subiect a situaţiei de testare. Intervin, aleator, şi factori de abilitare a subiectului, mai
ales verbală, dar şi de manipulare şi percepţie.
Concreteţea şi calitatea perceptivă a stimulilor şi consemnul ating Eul conştient, raţional al
subiectului (capacitatea subiectului de a controla realitatea).
Calităţile nestructurate, ambigue, precum şi libertatea creării unui răspuns accesează
nivelele inconştiente. Aceste conţinuturi sunt obiectul proiecţiilor sau identificărilor
subiectului.
Răspunsul va fi elaborat purtând, într-o măsură mai mare sau mai mică şi urmările
activării acestor conţinuturi, în funcţie şi de forţa Eu-lui şi de capacitatea de a media între real
şi fantasma inovatoare (reprezentările). În viziunea lui Jung, răspunsul este o construcţie
simbolică care participă atât dominantele inconştiente cât şi Eul subiectului, într-o sinteză
sui-generis.
Psihismul conştient al subiectului trebuie să ia o decizie care e mult îngreunată datorită
caracterului deschis şi/ sau ascuns al unora dintre stimuli, astfel încât în dinamica specifică
subiectului, se vor activa unele conţinuturi inconştiente atrase de caracteristicile ambigui ale
materialului, de caracteristicile inconştiente ale examinatorului, de caracteristici ale
consemnelor şi în funcţie de capacitatea subiectului de a face faţă acestor trăiri se va constitui
mai degrabă un răspuns simbolic decât unul raţional.

4. Proiecţie şi Simbolizare
Modul de realizare a proiecţiei cu ajutorul materialului tehnicilor proiective este de tip
simbolic, prin reproducerea în „imagini simbolice" a conţinutului intra-psihice.
Termenul "simbolic" este folosit în sensul dezvoltat de Jung, acela al "expresivităţii
creative proiective". Conţinuturile astfel activate se vor proiecta pe ansamblul de stimuli

40
exteriori, iar răspunsul va fi marcat de aceste conţinuturi inconştiente cărora Eul va încerca să
le dea un sens adaptativ faţă de real. De asemenea, pentru unele probe, răspunsul subiectului
va fi influienţat şi de nivelul de dezvoltare al unor abilităţi, în special cea verbală. Răspunsul
subiectului este o structură complexă care poate fi analizată din perspectiva unei
polisemantici.
Expresia este procesul psihic asociat proiecţiei reprezentând forma exterioară de
manifestare şi instrumentul prin care este vehiculat conţinutul proiectat; expresia este deci
purtătoarea sensului simbolic astfel încât proiecţia desemnează sensuri iar expresia le
vehiculează. Astfel, mecanismul de simbolizare sunt constituite din 2 componente:
- componenta internă- mecanismul proiecţiei
- componenta externă- expresia
Procesul expresiei este de tip superior, conştient, intelectual, purtător al conţinului
proiectat. Cele două componente ale mecanismele de simbolizare - proiecţia, care consacră
conţinutul şi expresia care determină forme - sunt reunite în cadrul actului de creaţie.
În cadrul psihodiagnosticului proiectiv se determină o creaţie experimentală declanşată şi
dirijată de situaţia- test. Etapele trecerii de la „imaginea mentală" la „imaginea plastică" în
testul proiectiv includ:
- etapa receptiv - cognitivă în care se formează imaginea primară a obiectului perceput.
- etapa reproductiv - instrumentală în care se formează schema imaginii mentale.
- etapa simbolică - în care schema se transformă prin proiecţie, într-o structură mentală cu
semnificaţie simbolică.
- etapa instrumental-simbolică - în care se realizează reproducerea externă a structurii cu
ajutorul expresiei.
Dilema constă în modul de înţelegere a simbolului: simbolul ne spune ceea ce gândeşte
persoana sau simte în raport cu sine şi ceilalţi sau el reflectă ceea ce se petrece în el însuşi cu
adevărat.

5. Poziţii critice extreme legate de valoarea şi limitele tehnicilor proiective


Principala dificultate a tehnicilor proiective, dificultate ce se repercutează asupra
capacităţii sale de a face faţă cerinţelor psihometrice, este faptul că prin ele nu se explorează
o dimensiune lineară a personalităţii, altfel spus o singură variabilă, ci explorează şi prezintă
persoana în termenii unei scheme dinamice de variabile, ele însele inter-corelate.
Anzieu (1961) subliniază în acest sens că un test proiectiv implică transformarea unei
mase de date cantitative într-o formă manipulabilă, astfel încât fiecare sistem de interpretare a
testului se leagă în fapt de un sistem de interpretare a răspunsurilor care nu va avea sens decât
prin interpretarea pe care o legitimează (teoria care stă la baza testului).
Principalele limite sunt legate de un proces complex al standardizării, normării şi
evidenţierii fidelităţii şi validităţii probelor.
5. 1. Dintre dificultăţile ce contravin standardizării, sunt subliniate aspecte de
administrare care conduc la faptul că o varietate datorată chiar şi unei uşoare schimbări în
setul de instrucţiuni, datorate intervenţiei aleatoare a psihologului, sau chiar unor
caracteristici ale stimului, poate influienţa decisiv calitatea trăirilor şi răspunsurilor
subiectului.
O dificultate constă în primul rând în faptul că variabilele care trebuie cotate nu sunt
adesea cuantificabile, pentru că sunt aspecte calitative.
De asemenea, din perspective standardizării interpretării şi cerinţelor privind normarea, se
consideră că există o prea mare imprecizie la unele tehnici în scorarea şi mai ales în
interpretarea datelor brute. Adepţii preciziei extreme au desfăşurat studii de restructurare a
cotări şi interpretării cantitative chiar şi pentru tehnici care aveau deja un sistem cantitativ

41
bine exprimat, precum Rorschach - varianta realizată de J. Exner jr. sistem cuprinzător strict
cantitativ de cotare şi interpretare.

Importanţa expertizei, a nivelului formării şi a "experienţei clinice" a psihologului


format pentru a lucra cu o anumită tehnică rămâne însă un deziderat princeps pentru
autenticitatea interpretării.

În ceea ce priveşte relaţia subiect- psiholog, diminuarea gradului de subiectivitate se referă


inclusiv la capacitatea psihologului de a-şi cunoaşte şi neutraliza principalele vulnerabilităţi
psihice pentru a nu provoca fenomene de transfer şi contra-transfer, care să influienţeze
situaţia stimul şi interpretarea protocolului. De asemenea, interpretarea mai poate fi subiectul
infuienţei unei distorsiuni determinată de memorie, îngustimii unor cadre teoretice, unor
preconcepţii şi ideosincrazii ale psihologului.
Din perspectiva interpretării, există tehnici care refuză o normare propiu-zisă sau altele a
căror normare e relativă, bazată fiind pe populaţii descrise prea vag.
5. 2. O altă limită în termenii psihometriei este numărul inadecvat de studii privind
fidelitatea atât din perspectiva consistenţei interne cât şi a constanţei rezultatelor.
Ambiguitatea fundamentală pentru astfel de studii constă în contribuţia necunoscută a
deprinderilor şi subiectivităţii celui care cotează.
5.3. Validitatea, sub diversele ei forme a fost mai mult studiată dar şi aici sunt dificultăţi
ce provin din cauze precum: criterii externe care ele însele au o validitate contestabilă:
rezultatele persoanei, datorită caracterului global al variabilelor şi intercorelării lor, trebuie
considerate în ansamblul lor.
Anzieu (1992): tehnicile nu explorează o singură variabilă, ci prezintă subiectul sub forma
unei scheme dinamice de variabile, ele însele intercorelate.
Pichot (1967) observă că un rezultat izolat nu are nici o valoare în sine; valoarea o realizează
contextul.
În general, studierea unui protocol are două etape, cea formală şi cea de conţinut calitativ/
simbolic.
Chiar faza analitică e complexă, cerând adesea nivele succesive de interpretare. În acest
fel, paradoxal, datorită faptului că fiecare subiect este unic şi această unicitate este esenţa
interpretării materialului proiectiv, acest întreg eşafodaj de analiză cuantificabilă şi calitativă
nu face decât să aducă în final o progresivă obiectivitate, mai mare decât a testelor
psihometrice.
Majoritatea studiilor de validitate se adresează validării concurente prin criteriu, bazându-
se pe performanţele unor grupe contrastante.
Există şi studii privind validitatea predictivă, mai ales succesul în formarea specializată, în
performanţe sau răspunsul la terapie. De asemenea sunt studii comparative adresate validării
prin construct.
Există semne multiple în contravalidare şi în validarea semnelor diagnozei clinice.
Progresele contemporane în validare s-au petrecut odată cu:
- perfecţionarea standardizării în administrare (vezi Rorchach- metode Exner)
- controlul relaţiei dintre subiect- examinator, îm sensul reducerii factorilor care provoacă
transferal şi contra-transferul.
5.4. Aspecte privind sensibilitatea
Tehnicile proiective au ca obiectiv determinarea şi evaluarea caracteristicilor de
funcţionare psihică ale subiectului, deci ne punem problema dacă ele pot reflecta, într-un sens
coerent cu schimbările fundamentale survenite în personalitatea acestuia odată cu vârsta,
boala, circumstanţele excepţionale existenţiale.

42
Dacă schimbarea indusă în personalitate de astfel de evenimente nu este decât temporară
sau parţială, protocolul relevă o structură de personalitate intactă.

6. Aspecte pozitive privind aplicativitatea tehnicilor proiective


6.1. Probele proiective, spre deosebire de cele care implică pregnant abilităţile şi
capacităţile de acţionare şi decizie, distrag atenţia subiectului de la el însăşi reducând
apărarea şi stânjeneala.
6.2. Sunt mai puţin susceptibile de falsificări pentru că scopul lor real nu este vizibil şi
subiectul nu cunoaşte metode de interpretare. Totuşi există studii cere indică că sunt posibile
falsificări pozitive sau în sens negativ a conţinutului răspunsului.
6.3. Majoritatea probelor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale
reduse sau defavorizaţi cultural. Sunt deosebit de utile pentru copii, persoane analfabete
sau cu handicap ori deficienţe de vorbire.
6.4. Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri, dorinţe,
conflicte inconştiente). Nivelul de profunzime al proiecţiei pe care o suscită diferă în funcţie
de tehnică, dar şi de rezonanţa subiectului la ea.

7. Clasificări ale Tehnicilor Proiective

Există multe clasificări ale tehnicilor proiective în funcţie de diferite criterii, ca de exemplu:
tipul de stimuli, gradul de standardizare, cotarea- analize formale sau simbolice.
Sunt autori care intervin cu o perspectivă formală şi alţii cu o perspectivă funcţională în
clasificarea tehnicilor proiective.
7.1. Exemplificative pentru perspectiva formală sunt clasificările lui Eysenck şi Bell.
Eysenck consideră că există 4 tipuri de teste proiective.
* Teste de completare- subiectul completează un lanţ de asociaţii, o frază, o povestire al
cărei debut este stimulul.
* Teste de interpretare- subiectului i se cere să interpreteze, să discute, să povestească
pornind de la o situaţie stimul: imagine, povestire.
* Teste de producere- subiectul pornind de la situaţia stimul desenează, pictează,
construieşte, produce o construcţie ce va fi interpretată.
* Teste de observare- subiectului plasat într-o situaţie vag structurată i se observă
comportamentul.

Bell vorbeşte de:


* Tehnici de asociaţii de cuvinte şi similare
* Tehnici ce utilizează stimuli verbali
* Tehnici de mişcare expresivă şi similare
* Tehnică de joc, dramă, similare.

7.2. Din perspectiva funcţională, reprezentative sunt taxonomiile realizate de Frank şi


Rosenzweig.
Clasifiacrea lui Frank cuprinde:
* Tehnici constatative în care subiectul trebuie să aplice o structură şi organizare asupra
unui material non-structurat şi plastic (Rorschach)
* Tehnici constructive în care subiectul, plecând de la un material definit, trebuie să
construiască o structură mai largă (testul mozaic, testul lumii, jocul de nisip)

43
* Tehnici interpretative, în care subiectul interpretează o experienţă sau o imagine cu o
semnicaţie afectivă: tip T.A.T., Szondi, Rosenzweig.
* Tehnici catartice, în care sub efectul stimului subiectul exteriorizează o reacţie
emoţională: pictura cu degetele, dansul.
* Tehnici refractive, unde personalitatea subiectului este revelată prin supunerea la un
mijloc de comunicare convenţional: de tip miokinetic.

Discipolii lui Rappaport, formaţi în anii 70 în psihologia Eului, au propus o clasificare în


4 tipuri în funcţie de intersecţia a 2 dimensiuni: claritatea sau ambiguitatea scopului şi
claritatea sau ambiguitatea stimulului.
• Astfel, caracteristicile sarcinii date intervin semnificativ în tehnicile de structurare
vizuală, precum testul Bender, în care se cere subiectului ceva în mod explicit iar
subiectul poate controla ceea ce face comparînd cu un model dat.
• Comparativ, în Roschach ambiguitatea aparţine atît scopului cît şi stimulului.
• Alte probe, precum completare de fraze sau imagini, desenul omului, sunt clare ca
scop dar ambigui ca stimul.
• Complementar, teste precum TAT, Rosenzweig sau testul mozaicului care sunt
ambigui ca scop şi clare ca stimul.

7.3. D. Anzieu consideră că în practica lor cotidiană, psihologii disting două categorii de
tehnici proiective:

a. Tematice, al căror model esenţial rămâne T.A.T., ce relevă conţinuturi semnificative ale
persoanei: natura conflictelor, dorinţe fundamentale, reacţii la anturaj, momente cheie trăite
în viaţă.
Acestea sunt: jocurile dramatice, desenele şi povestirile libere sau de completat,
interpretarea desenelor, fotografiilor. Subiectul poate, conform lui Ombredane, proiecta aici
ceea ce el crede că este, ceea ce ar vrea să fie, ceea ce refuză să fie, ceea ce alţii sunt sau ar
trebui să fie faţă de el. Prin acestea, noi suntem în mod esenţial informaţi asupra reţelei de
motivaţii dominante ale subiectului, asupra mecanismelor de apărare, asupra a ceea ce Cattel
numea "dinamica eului."
Marja de incertitudine şi eroare priveşte efectul acestor diverse motivaţii: sunt ele sursă de
conduite, obişnuite sau rare, la subiect? Sunt ele numai cauza unor paraziţi în realizarea
conduitelor? Sau nu produc ele decât reverii interioare?
b. Structurale, ce au ca prototip testul Rorschach Ele nu mai culeg, ca precedentele,
manifestarea forţelor vii ale subiectului, care corespund la punctul de vedere "dinamic" din
psihanaliză, la "teme" în psihologia tendinţelor, la "de ce" al conduitei. El conduc, mai
curând, la o secţiune reprezenativă a sistemului personalităţii, informând asupra structurii,
echilibrului său, modul său de a prinde lumea, de "lumea sa de forme"; este vorba aici de
interacţiunile între Sine, Eu şi Supra-eu (conform punctului de vedere "economic" în
psihanaliză, "schemelor" în psihologia tendinţelor, al lui "cum" al conduitei).
Aici, marja de incertitudine şi eroare cuprinde reprezentativitatea secţiunii: a fost ea efectuată
într-un loc bun? La momentul bun? Ce a lăsat ea la o parte?
Pericolul ar fi să se creadă că am putea sesiza totalitatea personalităţii cu unul dintre aceste
teste. Astfel, psihologul care stabileşte un bilanţ al unei persoanlităţi recurge la aplicarea a cel
puţin un test tematic şi unul structural, în plus examenul intelectual, interviul clinic şi
eventual examene complementare (cunoştinţe, interese, aptitudini specializate, lateralitate,
etc)

44
7.4. N. Dumitraşcu (2005) realizează o clasificare a tehnicilor proiective în funcţie de
limbajele proiective pe care le suscită şi le traduc.

a. limbajul desenelor (proiecţia “garfică”) Exemple: Testele de desen (“Testul desenul


persoanei”, “Testul Arborelui”, “Testul familiei”);
b. limbajul percepţiei (“proiecţia structurală”) Exemple: testele Rorschach, Zullinger,
Holtzmann, la care subiectul trebuie să spună ce vede în nişte pete de cerneală ambiguie;
c. limbajul poveştilor (“proiecţia tematică”) Exemple: Testul de Apercepţie Tematică
(T.A.T.), Testul de Apercepţie Tematică pentru Copii (C.A.T.), la care subiectul trebuie să
alcătuiască nişte poveşti plecând de la anumite imagini. Testul Fabulelor Duss unde subiecţii
(în special copii) trebuie să completeze nişte poveşti neterminate;
d. limbajul culorilor (“proiecţia cromatică”) Exemplu : testul Luscher, unde subiectul trebuie
să selecteze nişte culori în ordinea preferinţelor;
e. limbajul pulsiunilor (“proiecţia pulsională”) Exemplu: testul Szondi, la care subiectul
trebuie să aleagă din nişte fotografii pe cele care-i plac şi pe cele care-i displac cel mai mult;
f. limbajul cuvintelor (“proiecţia asociativă”). Exemplu: Testul de Asociere Verbală a lui
Jung, la care subiectul trebuie să asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaţi de
examinator;
g. limbajul frustrării Exemplu: testul Rosenzweig, unde subiectul trebuie să răspundă la nişte
situaţii frustrante prezentate de test.

BIBLIOGRAFIE
Montreuil, M., Doron, J. (2009) – Tratat de psihologie clinica si psihopatologie, Editura Trei,
Bucuresti
Dafinoiu, I. (2002) – Personalitatea. Metode calitative de abordare, Editura Polirom, Iasi
Athanasiu, A. (1983) – Tratat de psihologie medicala, Editura Medicala, Bucuresti
Ionescu, G.(coord.), (1985) – Psihologie clinica, Editura Academiei, Bucuresti

45