1. Componentele performantei cardiace si tulburarea lor in insuficienta cardiaca.

COMPONENTELE PERFORMANŢEI CARDIACE

Performanţa cardiacă, exprimată de DC, este determinată de elementele
de pompă cardiacă (presarcină, postsarcină şi frecvenţă) şi de muşchiul cardiac
(contractilitatea miocardică) (Fig. 44).
Factorii care influenţează contracţia musculaturii ventriculare şi determină
performanţa cardiacă sunt: presarcina, statusul contractil, postsarcina şi
frecvenţa cardiacă. Intensitatea contracţiei miocardului cu scurtarea fibrelor
miocardice, şi, în consecinţă, performanţa cardiacă este proporţională cu gradul
de întindere a fibrei miocardice la sfârşitul diastolei (presarcina) şi invers
proporţională cu postsarcina. Cât timp presarcina, postsarcina şi contractilitatea
sunt constante, scurtarea fibrelor depinde doar de starea de contractilitate

Componentele performanţei cardiace

Aportul de nutrimente şi oxigen, precum şi lezarea ţesutului miocardic sunt

factori suplimentari care pot influenţa performanţa cardiacă. Scăderea aportului
de O2 şi modificările în aportul de nutrimente (de ex. acizi graşi liberi, glucoză)
pot duce la diminuarea forţei de contracţie a miocardului. Lezarea ţesutului
miocardic, fie în mod acut prin infarct de miocard, fie cronic prin fibroză, nu numai
că afectează performanţa miocardică locală, dar în plus determină o
suprasolicitare a miocardului viabil.
DEFINIŢIE
Insuficienţa cardiacă (IC) nu este o boală ci consecinţa unei boli cardiace
sau extracardiace care afectează componentele performaţei cardiace până la
realizarea dicrepanţei între posibilităţii de pompă ale inimii şi solicitările tisulare.
IC este incapacitatea inimii de a asigura debitul cardiac (DC)
corespunzător nevoilor metabolice - energetice şi funcţionale ale organismului în
condiţii de repaos şi/sau de efort. Neconcordanţa dintre funcţia inimii şi nevoile
organismului, se traduce prin creşterea presiunilor în amonte de inima
insuficientă şi/sau prin scăderea debitului destinat circulaţiei periferice, ceea ce
este responsabilă de apariţia semnelor “insuficienţei cardiace congestive” şi
“insuficienţei circulatorii sistemice”.

ETIOLOGIA IC
Insuficienţa ventriculară poate fi consecinţa unor cauze determinante
sau/şi favorizante. Cauzele determinante sunt afecţiuni intrinseci ale muşchiului
cardiac care afectează contractilitatea (cardiomiopatie primitivă, cronică sau secundară unei boli) sau
a unei supraîncărcări mecanice, de presiune sau de
volum. Cauzele favorinte sunt aritmii majore (tahiaritmii) prin anxietate, stress,
agresiune, sau prin infecţii şi efort excesiv. Mecanismele responsabile de
insuficienţă ventriculară stângă pot fi reprezentate de o scădere a contractilităţii
miocardului sau a unor tulburări de relaxare şi distensibilitate a ventriculului stâng
(tabel XLII).
Cele mai importante cauze de IC în ordinea descresctoare a implicării lor
sunt: cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, afecţiunile valvulare si
aritmiile.

Factori favorizanţi reprezintă cauze de decompensare cardiacă. Patru

dintre ele sunt predominante:
1. nerespectarea regimului desodat
2. pusee ischemice hipertensive
3. întreruperea tratamentului sau administrarea unui tratament neadecvat
(medicamente cu acţiune inotrop negativă, antiinflamtoare)
4. apariţia unei tulburări de ritm
Prezenţa unui factor de decompensare este în sine liniştitoare, deoarece
ea nu implică în mod obligatoriu o progresie a afecţiunii, ci o situaţie clinică
potenţial reversibilă.