Text N. LOSSKI- rezumat
Omul
Cap. III. Răul şi Binele
1. Răul fundamental şi răul derivat
Răul fundamental este unui moral: iubirea de sine mai mare
decât iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele.
Din desprinderea egoistă a omului de Dumnezeu rezultă
aspectele răului derivat.
Despărţirea de Dumnezeu afectează viaţa psihică, biologică şi
sufletească a omului.
Răul ca formă a egoismului poate fi depăşit prin asociere, prin
cooperarea interumană.
Depăşirea egoismului se face prin lupta cu ispitele.
Moartea îi apare omului ca răul suprem, dar este un rău
derivat.În împărăţia lui Dumnezeu corporalitatea este
transfigurată. în împărăţia lui Dumnezeu moartea devine
imposibilă.
2. Etica teonomă normativă (ETN)
Etica teonomă este etica ale cărei norme corespund voinţei
divine.
Idealul împărăţiei lui Dumnezeu îl ghidează pe om, chiar şi
când este decăzut din cauza egoismului.
Experienţa contribuie la o purificare a existenţei, prin
decantarea şi eliminarea patimilor.În urma unui proces de
dezvoltare complex, individul ajunge la îndumnezeire şi la
împlinirea valorilor individuale absolute.
Care este semnificaţia datoriei în Etica teonomă normativă
(ETN)? datoria nu trebuie aici înţeleasă ca o constrângere
exterioară, datoria are un caracter absolut, e un imperativ
categoric: iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte pe aproapele.
Normele eticii teonome trebuie respectate nu doar pentru că
sunt expresia voinţei divine ci pentru că au valoare în ele însele.
deci, o etică corectă se formulează doar atunci când omul se
decică acestei căutări a voii lui Dumnezeu.
Diferenţa dintre etica teonomă normativă şi cea pozitivistă (nu
poate fi normativă pentru că consideră că comportamentul uman
nu ţine seama de libertate fiind cu totul supus legilor naturii.)
Etica teonomă recunoaşte libertatea şi creaţia.
Potrivit cu etica teonomă normativă, conştiinţa morală este
trăsătura primordială şi originară a omului.
ETN respinge relativitatea moralei şi afirmă absolutismul etic,
adică idealul moral absolut unic.
Experienţa valorilor (axiologică) se leagă de o experienţă a
moralei, ambele fiind însoţite de experienţa religioasă care
presupune descoperirea lui Dumnezeu. Aceste trei experienţe sunt
suficiente pentru îndrumarea practică a conduitei morale. dar
elaborarea teoretică a sistemului etic ca atare presupune ca surse
de cunoaştere şi intuiţia intelectuală şi Revelaţia. Ambele ne ajută
să înţelegel esenţa idealului moral şi care sunt căile de a-l
îndeplini.
Fiecare comportament uman vizează traducerea în fapt a unei
valori. ca să eliminăm egoismul trebuie să fim conştienţi da
valoarea obiectivă a unei fapte. Scopul acestui comportament
(etic) îl reprezintă „plenitudinea absolută a vieţii”. În Împărăţia lui
Dumnezeu se realizează doar valorile absolute.
Cap. VI. Despre natura satanică
1. Răul satanic
Exemplificarea caracterului satanic al fiinţei decăzute
până la limita răului – ilustrată cu ex. din Dostoievsky.
Fiinţa decăzută până la limita răului urăşte pe Dumnezeu şi
împărăţia Lui.
Ura faţă de Dumnezeu are ca derivat ura faţă de propria
persoană.
Răul nu are existenţă în sine, nu are fiinţă.
Oamenii care vor să facă răul gratuit – exemple de
„Suprasatani”, ex. personajele lui Dostoievsky, mai ales din Fraţii
Karamazov. Ideea personajelor care fac răul nu pentru că sunt
constrânse din exterior, ci pentru că aşa vor, din sadism. Sfatul
stareţului Zosima, ca omul să nu mediteze prea mult la rău, pentru
a nu se lăsa contaminat de acesta.
Satan este conştient de desăvârşirea lui Dumnezeu.
căzut nu se mulţumeşte să distrugă, vrea şi să construiască o lume
paralelă cu aceea pe care a creat-o Dumnezeu, împotriva Lui.
Oamenii caută mai mult pâinea, avantajele materiale, decât
morala şi libertatea în Dumnezeu. Oamenii caută stăpâni care să le
asigura confortul şi să le linştească conştiinţa. Au nevoie de
relativism şi toleranţă pentru propriile patimi şi păcate. Nu vor să
conştientizeze faptul că la sfârşitul acestui drum vor primi
moartea. O religie fondată pe „miracol, taină şi autoritate”. Lumea
devine o societate de sclavi şi de turnători. (ex. Legenda Marelui
Inchizitor, Dostoievsky.). Lumea devine o societate de sclavi şi
de turnători. (Demonii, Dostoievsky ).
Soloviov despre venirea lui Antihrist: instaurarea
materialismului şi a importurii religioase. Antihrist va poza în
„spiritualist, ascet şi filantrop”. Viaţa fiinţei decăzute şi orgolioase
se transformă în întuneric şi minciună, care-l duc la akedie şi la
sinucidere. Omul trufaş nu poate să aibă credinţă.
Losky credecă Satan îşi va învinge răutatea şi se va îndrepta
spre bine – trimite la Sf Grigorie de Nysa, Despre crearea omului.
Cap. IX. Înfruntarea răului
1. Zelul lipsit de raţiune.
Despre dificultăţile majore în înfruntarea răului.
Combaterea obsesivă şi fără discernământ a răului duce la
efecte negative şi mai mari. Ex. alcoolismului. Înverşunarea
împotriva acestuia, ca legea prohibiţiei în SUA, a dat naştere la
rele şi mai mari: trafic, speculă, etc. Combaterea răului reprezentat
de exploatarea muncii a generat comunismul (lichidarea
proprietăţii private este un atentat la libertatea şi drepturile
fundamentale ale omului).
Lupta împotriva răului nu trebuie să degenereze în fanatism.
Este nevoie de discernământ şi educaţie. Rolul Bisericii în
educaţia omului în spiritul binelui, al valorilor morale, al
cunoaşterii lui Dumnezeu.
2. Împotrivirea violentă la rău
Problema pedepselor fizice şi psihice ca sancţiuni împotriva
răului. Ex. V. Soloviov, Trei dialoguri.
Autorul citează pe I. A. Ilyn, Împotrivirea violentă la rău.
Idei principale
Ilyn face legătura dintre doctrina lui Tolstoi asupra
neîmpotrivirii la răi şi moralismul său care neagă valorile
spirituale superioare. Tolstoi consideră că utilizarea forţei
împotriva răului este o formă de violenţă, un sacrilegiu al omului
care crede că poate să înlocuiască voinţa divină. Ideea e că
împotrivirea violentă la rău devine legitimă abia atunci când au
fost epuizate toate celelalte căi.
3. Trufia şi lupta împotriva lui Dumnezeu
Ultima treaptă a răului este ura faţă de Dumnezeu şi lupta
împotriva Lui.
Trufia îl desparte pe om de Dumnezeu, omul ajunge să se
consedere el însuşi Dumnezeu.
Tratatul lui Bulgakov despre Iuda Iscarioteanul: Iuda era
animat de o gândire religios-politică, nu avea compasiune faţă de
o persoană concretă, ci era un revoluţionar dedicat ideii abstract,
„iubirea faţă de săraci”. Iubirea lui Iuda pentru Hristos este
deformantă, el s-a lăsat ispitit de bunăvoie.
Fără Dumnezeu nu putem face binele. Este vorba de asumarea
unei stări permanente de smerenie.
$1