L11 STUDIUL ÎNCĂLZIRII PRIN RADIAȚII INFRAROȘII

11.1. Scopul lucrării

Scopul acestei lucrări este de a asigura studenților cunoașterea caracteristicilor surselor de
radiații infraroșii și a modului de comportare a unor materiale sub influența acestor radiații. Se va
determina câmpul termic la incălzirea unui material cu radiații infraroșii. Se va verifica
uniformitatea încălzirii utilizând o singura sursă de radiații infraroșii, precum și randamentul
încălzirii.

11.2. Radiațiile infraroșii

11.2.1. Legea lui Stefan Boltzmann
Radiaţia termică este procesul de transmisie a căldurii prin radiaţii electromagnetice având
lungimea de undă în gama 0,1...100 m. Transmiterea căldurii se produce de la corpul cu
temperatură mai ridicată – emiţător, la corpul cu temperatura mai scăzută – receptor, conform
legilor radiaţiei energiei electromagnetice.
Această lege ne spune că Emitanţa totală sau radiaţia corpului negru este egală cu fluxul
total radiat raportat la unitatea de arie, fiind proporţională cu puterea a patra a temperaturii:
T 
4
 T 
M T    Cn    , [W/m2], (3.1)
A  100 
unde Cn=5.77W/m2K4 este constanta de radiaţie a corpului negru, iar A este suprafaţa
emiţătorului în m2.
Această lege este valabilă pentru corpuri reale, atât corpuri emiţătoare cât şi corpuri
receptoare de energie.
Pentru corpurile emiţătoare reale, legea lui Stefan Boltzmann devine:
4 4
 T   T 
M     Cn     C  
 100   100  , [W/m2] (3.2)
unde 0<<1 este emisivitatea corpului, iar C=*Cn este coeficientul de radiaţie a corpului. Astfel
emisivitatea corpului negru este egală cu 1. Emisivitatea metalelor depinde în afară de
temperatură şi de starea de prelucrare a suprafeţelor (astfel fierul la 1000C are =0.08, fierul
polizat are =0.37, fonta rugoasă are =0.9). Vopselele pe bază de aluminiu au <0.3, iar
corpurile nemetalice, mate, au emisivitatea ridicată, între 0.8 şi 0.9.
11.2.2. Principii fizice
Încălzirea cu radiaţii infraroşii (RI) este o variantă a încălzirii indirecte cu rezistoare la care
căldura este transmisă prin radiaţii electromagnetice aparţinând unor benzi de lungimi de undă
precis determinate. Corpul iradiat absoarbe o parte a radiaţiilor şi îşi ridică temperatura pe baza
energiei acestora.
Deşi spectrul RI este cuprins între 0,76 şi 100m, în aplicaţiile industriale nu se utilizează
radiaţii având <10m deoarece odată cu creşterea lungimii de undă, radiaţiile sunt puternic
absorbite de aer. Domeniul 0,76  10 m este împărţit în trei benzi [7]:
• RI scurte (A), cu  = 0,76  2 m (1,4 m);
• RI medii (B), cu  = 2  4 m (1,4  3 m);
• RI lungi (C), cu  = 4..10 m (3  10 m).
 Încălzirea cu radiaţii infraroşii îşi găseşte utilizarea în procese care necesită cantităţi precise
de energie radiantă, de obicei cu lungimi de undă determinate şi care pot fi direcţionate spre
obiectul de încălzit, evitându-se astfel încălzirea aerului sau a altor părţi din echipament (tabelul
11.1). Avantajele acestui procedeu sunt:
• randament ridicat, determinat pe de o parte de randamentul surselor de RI iar pe de altă
parte de modalitatea transmiterii energiei între sursă şi corp;
• inerţie termică redusă şi viteză mare de creştere a temperaturii;
• posibilitatea obţinerii unor densităţi de putere ridicate şi deci a reducerii duratei procesului
de încălzire şi a pierderilor termice;
• încălzire omogenă datorită penetrării RI (deşi aceasta este limitată la câteva zecimi de mm);
• productivitate ridicată;
• condiţii de curăţenie şi siguranţă a exploatării;
• instalaţii de încălzire relativ simple şi ieftine, permiţând modificări constructive uşor de
realizat;
• reglarea temperaturii se poate face continuu şi precis, cu timpi morţi reduşi;
• De asemenea, sursele electrice de RI prezintă avantaje suplimentare faţă de sursele
neelectrice de RI:
• varietate mai mare a surselor, atât din punctul de vedere al puterilor cât şi al domeniilor de
lungimi de undă;
• intrare şi ieşire din funcţiune practic instantanee;
• întreţinere redusă şi absenţa poluării.
Tab. 11.1 Domeniile de utilizare a încălzirii şi uscării cu radiaţii infraroşii [8]
Puterea specifică necesară [kWm2] sau consumul specific
Domeniul de utilizare
de energie electrică [kWhkg]

Uscarea suprafeţelor vopsite 5  15 kWm2

Uscarea hârtiei şi cartonului 3  20 kWm2

Uscarea materialelor textile 1,4  1,8 kWhkg, apă eliminată

Uscarea materialelor ceramice şi minerale 0,2  0,3 kWhkg

Uscarea miezurilor de turnătorie 0,1  0,25 kWhkg

Uscarea făinii şi a pastelor făinoase 0,28  0,38 kWhkg

Uscarea pielăriei şi încălţămintei 0,7  1 kWhkg

Încălzirea cauciucului şi a materialelor impregnate 0,5  0,6 kWhkg

Coacerea pâinii, biscuitilor 5  20 kWm2

Prăjirea cărnii  40 kWm2

11.2.3. Surse de radiații infraroșii

Sursele de radiaţii infraroşii RI fabricate în prezent corespund celor 3 domenii precizate
mai sus şi sunt în exclusivitate radiatoare termice ce utilizează efectul Joule al curentului electric
care parcurge un element rezistiv. Temperatura de lucru poate fi calculată cu legea lui Wien; se
recomandă însă ca sursele RI scurte şi medii să lucreze la o temperatură puţin mai ridicată, pentru
valoarea superioară a benzii de lungimi de undă, în timp ce pentru sursele de RI lungi, temperatura
va fi puţin mai mică decât valoarea corespunzătoare valorii inferioare a benzii.
11.2.3.1. Surse de radiaţii infraroşii scurte
Sursele din această categorie derivă direct din lămpile electrice cu incandescenţă la care s-a realizat
creşterea ponderii RI prin scăderea temperaturii filamentului.
a) Lămpile cu incandescenţă pentru RI (Fig. 11.1) au filamentul din wolfram încălzit la o
temperatură de 2100  2450 K, ceea ce corespunde unei max=1,2  1,4 m. Balonul poate
fi clasic (din sticlă clară sau colorată) sau de formă parabolică, prevăzut în interior cu un
reflector aluminizat (calota este mătuită în scopul realizării unei distribuţii uniforme a
energiei radiate). Lămpile cu incandescenţă pentru RI au puteri unitare mici, în general
între 35 şi 1000 W la tensiuni de 230 sau 120 V (tabelul 11.2).
b) Lămpile tubulare cu cuarţ transparent constau dintr-un tub din cuarţ umplut cu gaz inert
(la care poate fi adăugat un halogen) în care se află un filament longitudinal simplu sau
dublu spiralat din wolfram încălzit la temperaturi de 1700  3000 K. Lămpile au lungimi
de 0,2  2 m şi puteri specifice de 13  320 Wcm liniar (tabelul 2.5), fiind prevăzute cu
reflectoare interne pentru concentrarea energiei radiate (Fig. 11.2).
D

2
L

4
5

Fig. 11.1 Construcţia unei lămpi cu incandescenţă pentru RI:

1 calotă mătuită; 2 reflector; 3 filament; 4 suport din sticlă; 5 soclu.
În figura 11.2 sunt indicate două tipuri de lămpi tubulare cu cuarţ transparent a) şi b) şi este
indicată zona de transmitere a RI.
L2
A L1
D D
15°

a) b) c)

Fig. 11.2 Lămpi tubulare cu cuarţ transparent.

În general se lucrează cu max = 1  1,3 m şi iluminări termice de 50  300 kWm2.
 11.2.3.2. Surse de radiaţii infraroşii medii
Sursele din această categorie utilizează filamente metalice încălzite la temperaturi cuprinse
între 1000 şi 1600 K. Ele sunt plasate în tuburi şi panouri din silică, cuarţ opac sau metal, putând
fi în contact direct cu aerul (nu se oxidează datorită temperaturii de încălzire relativ scăzute) sau
introduse în pulberi izolante pentru a evita atingerile directe. Filamentele se confecţionează din
kanthal (67% Fe, 25% Cr, 5% Al, 3% Co) sau aliaje Ni-Cr, numai aproximativ 1% din energia
emisă aparţinând spectrului vizibil. Acesta este motivul pentru care sursele de RI medii se numesc
surse incandescente.
Există practic patru categorii de surse de RI medii:
• radiatoare cu filament deschis;
• lămpi tubulare din sticlă sau cuarţ opac;
• panouri radiante;
• radiatoare tubulare metalice.
a) Radiatoarele cu filament deschis constau dintr-un filament din kanthal, spiralat pe un
suport ceramic în formă de disc sau baghetă; temperatura de lucru este 900  1100 K;
b) Lămpile tubulare din silică sau cuarţ opac au filamentul din kanthal încălzit la temperaturi
de 1300  1620 K şi introdus într-un tub care absoarbe radiaţia emisă, având rolul de
radiator secundar, cu emisie RI în limitele 2  3 m. Deoarece tubul nu trebuie etanşat,
construcţia sursei este mult simplificată, cu efecte benefice asupra costului; puterile liniare
sunt de circa 30 Wcm (tabelul 11.2);
c) Panourile radiante (Fig. 11.3), utilizează filamente încălzite la 1000  1300 K şi au puteri
de 800  1600 W (1,2  2,5 Wcm2 sau chiar mai mari).
Tab. 11.2 Tuburi din silică pentru RI medii.
Lungime [mm] 800 1000 1200 1500 1800 2500
Putere [W] 2650 3300 4000 5000 6000 7600
Tensiune [V] 230 230 400

6
5

4 3
2

Fig.11.3 Panou radiant din silică:

1 strat din silică; 2 filament; 3 strat reflector; 4 suport ; 5 izolaţie termică;
6 înveliş metalic.
d) Radiatoarele tubulare metalice (Fig. 5.30), au filamentul introdus într-o ţeavă din metal
refractar (CrNi sau oţel refractar,  = 8  12 mm) umplută cu un praf (oxid de magneziu) bun
izolator electric dar bun conducător de căldură. Filamentul lucrează la 700  900 K (uneori 1100
K) şi încălzeşte prin conducţie tubul care emite la o temperatură de 700 K (maxim 800 K). Datorită
acestei temperaturi (care în unele procese scade la 600 K), o mare parte din energie (30  70%),
în funcţie de temperatură) este radiată în zona RI lungi (de fapt radiatoarele metalice sunt încadrate
în această categorie).

3 2 1

Fig.11.4 Radiatoare tubulare metalice:

1 tub metalic; 2 masă izolantă; 3 filament.
Deşi sursele RI medii se caracterizează prin puteri specifice mai mici decât ale surselor de
RI scurte, acestea sunt de 4  5 ori mai mari decât cele caracteristice încălzirii prin convecţie. De
asemenea, ele sînt perfect adaptate proceselor industriale de uscare deoarece apa are o valoare
ridicată a coeficientului de absorbţie pentru  = 3 m.
11.2.3.3. Surse de radiaţii infraroşii lungi
În această categorie intră radiatoarele ceramice şi panourile radiante din sticlă
electroconductivă, care se numesc şi „radiatoare întunecate” deoarece nu radiază în domeniul
vizibil.
a) Radiatoarele ceramice au elementul rezistiv din aliaj Ni-Cr înglobat într-un înveliş ceramic
cu rol de radiator secundar. Acesta este acoperit cu un email şi lucrează la temperaturi de
600  1000 K, avînd max = 3  5 m şi puteri de 15  40 kWm2. Forma radiatorului este
dreptunghiulară, pătrată sau chiar circulară cu P = = 100  1000 W şi aria A = 50  150
cm2.
b) Panourile radiante din sticlă electroconductivă au ca element încălzitor un strat metalic
depus pe o parte a unei plăci din sticlă (Fig. 11.5). Temperatura de lucru variază între 250
şi 700 K, în funcţie de tipul sticlei şi se lucrează cu puteri specifice de 1  3 Wcm2,max =
4,5 m. La încălzirea cu RI lungi, aproximativ jumătate din energie este transmisă prin
convecţie; sursele oferă totuşi puteri specifice de 2  4 ori mai mari decât la încălzirea
clasică prin convecţie.

4
2

1
5

Fig.11.5 Panou radiant din sticlă:

1  element de încălzire din sticlă;2 strat metalic; 3 reflector metalic;4 contact electric; 5 strat de protecţie.
 11.3. Programul încercărilor
11.3.1. Verificarea legii lui Stefan-Boltzmann.
11.3.2. Determinarea câmpului termic la o sursă de radiații infraroșii.
11.3.3. Determinarea uniformității încălzirii.
11.3.4. Determinarea randamentului încălzirii la uscarea materialelor textile.

11.4. Metode de încercare

11.4.1. Verificarea legii lui Stefan Boltzmann
Se va realiza montajul din figura 11.6.

ATR
A

V L

Fig. 11.6 Montaj pentru verificarea Legii lui Stefan Boltzmann.

Se va alimenta lampă cu infraroșii scurte de tip bec cu incandescență cu tensiuni între 180
si 230V, din 10 în 10V și se va completa Tabelul 11.1.
Tabelul 11.1.
U [V] I [A] P [W] R [Ω] T [K] ln(P) ln(T)
0
180
190
200
210
220
230
Se determină puterea consumată folosind relația:
𝑃 = 𝑈 ∙ 𝐼. (11.3)
Se determină rezistența filamentului cu relația:
𝑈
𝑅 = 𝐼. (11.4)
Se determină temperatura filamentului T din legea variației rezistenței cu temperatura:
𝑦𝑖𝑒𝑙𝑑𝑠 𝑅−𝑅0
𝑅 = 𝑅0 ∙ (1 + 𝛼 ∙ (𝑇 − 𝑇0 )) → 𝑇 = 𝑇0 + , (11.5)
𝛼∙𝑅0
unde α=0.0053 K-1, T0=θ0+273.15 [K].
Se calculează ln(P) și ln(T), se completează Tabelul 11.1. și se reprezintă grafic
ln(P)=f(ln(T)).
Din relația (3.2) se obține:
𝑀 = 𝜀 ∙ 𝐶𝑛 ∙ 10−8 ∙ 𝑇 4 . (11.6)
 Dar:
𝑃 = 𝑈𝐼 = (𝑀 − 𝑀0 ) ∙ 𝑆 = 𝜀 ∙ 𝐶𝑛 ∙ 10−8 ∙ (𝑇 4 − 𝑇04 ) = 𝑘 ∙ (𝑇 4 − 𝑇04 ), (11.7)
unde T este temperatura filamentului, T0 este temperatura mediului ambiant, ε – emisivitatea
filamentului, S – suprafața filamentului, iar k= 𝜀 ∙ 𝐶𝑛 ∙ 10−8 este o constantă a experimentului.
Pentru temperaturi mai mari de 800°C se îndeplinește condiția 𝑇 ≫ 𝑇0 și relația de mai sus devine:
𝑃 = 𝑈 ∙ 𝐼 = 𝑘 ∙ 𝑇 4. (11.8)
Logaritmăm această expresie și obținem:
𝑙𝑛𝑃 = 𝑙𝑛𝑘 + 4 ∙ 𝑙𝑛𝑇. (11.9)
Prin reprezentarea grafică a lui lnP în funcție de lnT se obține o dreaptă cu panta 4, ceea
ce repezintă o verificare a legii lui Stefan Boltzman:
∆(𝑙𝑛𝑃) 𝑙𝑛𝑃2 −𝑙𝑛𝑃1
= = 4. (11.10)
∆(𝑙𝑛𝑇) 𝑙𝑛𝑇 −𝑙𝑛𝑇
2 1

11.4.2. Pentru determinarea câmpului termic, se realizează montajul din figura

11.6. Un braț de veioză reglabil permite așezarea lămpii cu radiații infraroșii
scurte la diferite distanțe deasupra unei mese. Pe această masă de culoarea
albă (care absoarbe foarte puține radiații infraroșii) se așează centrat sub
lampă un obiect de încălzit (un carton, o bucată de textile etc.). După o
încălzire de o durată determinată se măsoară cu o cameră de termoviziune
cîmpul termic - temperatura suprafeței de încălzit, și se salvează pe
calculator, aceasta va arăta ca în figura 11.7.
Cu softul camerei de termoviziune se ridică curba θ(x), după axa x
care trece prin punctul central al verticalei ce trece prin axa sursei, unde θ
este temperatura într-un punct, iar x este distanța de la marginea stângă a
imaginii în pixeli, date care apar pe această imagine, iar cursorul se mută cu
mouse-ul pe această axă.

Fig. 11.6 Stand pentru studiul surselor de radiații infraroșii.

 Fig. 11.7 Câmpul termic - Temperatura suprafeței încălzite.
Această curbă va arăta ca în figura 11.8. La marginea obiectului de
încălzit, temperaturile scad brusc, așa că dacă măsurăm lungimea suprafeței
de încălzit, putem să convertim pixelii în milimetrii.
În acest fel putem să ridicăm câmpul termic - curba distribuției
temperaturii în spațiu, la diferite surse de radiații infraroșii, diferite materiale
de încălzit, diferite durate de încălzire și diferite înălțimi ale sursei de radiații
infraroșii față de obiectul de încălzit.

[°C]
max h

1(x) 200

100 y min
x

Fig. 11.8. Curba de uniformitate a încălzirii prin radiații infraroșii.

11.4.3. Coeficientul de uniformitate a încălzirii se calculează din curba

distribuției temperaturii ridicate la punctul precedent cu formula:
 𝜃
𝑘𝑢 = 𝜃 𝑚𝑖𝑛 , (11.1)
𝑚𝑎𝑥
unde θmin și θmax sunt temperaturile minime și maxime înregistrate în curba
câmpului termic (Fig. 11.8).

11.4.4. Randamentul încălzirii cu radiații infraroșii, se determină efectuînd încă

o încălzire cu radiații infraroșii pentru un material textil îmbibat cu apă,
pentru o durată de 10 minute. În acest timp standul din figura 11.6 se va
alimenta printr-un contor electronic, prezent în laboratorul de Electrotermie
la standul pentru studiul topirii prin inducție:
𝑄
η = 𝑄𝑢, (11.1)
𝑐
unde Qu este căldura necesară încălzirii apei până la temperatura de
evaporare a apei (100℃) și apoi pentru evaporarea unei cantități de apă ma
determinată prin măsurarea masei textilei îmbibate cu apă, înainte și după
terminarea încălzirii (10 min), iar Qc este energia electrică consumată în
același interval de timp.
Căldura utilă se determină cu relația:
𝑄𝑢 = 𝑚𝑎 × [𝑐𝑎 (100 − 𝜃0 ) + 𝜆𝑎 ], (11.2)
unde ca=4180 J/(kg*K), θ0 este temperatura mediului, iar λa=2250 kJ/kg este
căldura latentă de vaporizare a apei.
Căldura, sau energia electrică consumată, se obține din relația:
𝑄𝑐 = 𝑁 [𝑊ℎ], (11.3)
unde N este numărul de impulsuri luminoase numărate la contorul electronic
în intervalul de 10 min. deoarece acesta are constanta de 1000 imp/kWh.

11.5. Concluzii
Se vor trage concluzii privind modul de utilizare a încălzirii cu infraroșii la uscarea
materialelor, și avantajele acestui tip de încălzire electrică asupra altor tipuri de încălzire.