Stimularea magnetică a ţesuturilor

Stimularea magnetică reprezintă o metodă de stimulare (a nervilor, muşchilor sau ţesuturilor

excitabile) prin aplicarea unui câmp magnetic variabil în timp, care induce curenţi electrici în
pacient, proporţionali cu variaţia în timp a câmpului magnetic.
Curentul electric de stimulare este produs de un câmp magnetic variabil în timp, având o
distribuţie diferită (în comparaţie cu cazul stimulării electrice); curentul penetrează mult mai
uşor regiuni ce au rezistenţa electrică crescută (craniul sau oasele) evitând densitatea mare de
curent în anumite zone cu receptori senzoriali (cum ar fi scalpul), deci şi senzaţiile de durere.
De aceea, stimularea magnetică se foloseşte frecvent în tratarea afecţiunilor SNC (sistemului
nervos central) sau a nervilor periferici.
Ţesutul nu are efect asupra distribuţiei câmpului magnetic, deoarece tesut = 0 .

Realizarea bobinelor de stimulare

Pentru ca bobina să genereze un câmp magnetic puternic, cu variaţie rapidă, se utilizează un
condensator încărcat la tensiune mare, iar apoi acesta se descarcă, prin intermediul unui tiristor,
prin bobină.

di
ei = − L (1)
dt
di
Variaţia curentului depinde de viteza de descărcare a condensatorului C.
dt

Modele tipice de bobine

A. Bobină cilindrică cu straturi multiple

  r2 0,3  r  g 
L    N 2  − (2)
 h + 0,9  r l 
 
Exemplu: Pe baza următorilor parametri N = 19 spire, r = 18mm , sCu = 2.5mm2 , l = 22mm ,
s = 6mm , rezistenţa şi inductanţa bobinei  R = 14m , L = 169 H .
B. Bobină-disc cu straturi multiple

 r2
L  N2  (3)
0,8  r + 1,1  g
Exemplu: Pe baza următorilor parametri N = 10 spire, r = 18 36mm , sCu = 2.5mm2 , rezistenţa
şi inductanţa bobinei  R = 10m , L = 9.67  H .
C. Bobină cilindrică cu un strat lung

 r2
L  N2  (4)
l
unde, L = inductanţa bobinei [H], μ = permeabilitatea miezului bobinei [Vs/Am], N = numărul
înfăşurărilor bobinei, r = raza bobinei [m], l = lungimea bobinei [m], s = înălţimea bobinei [m].
Stimulatorul experimental conceput de Irwin (1970) avea o grupare de condensatoare cu
Cechiv = 4760 F , care a fost încărcată la 90  269V şi apoi descărcată, utilizând un grup de 8
tiristoare, prin bobina de stimulare  B = 0.1  0.2T la 5 mm de bobină, cu durata de
150  300 s .
Stimulatoarele magnetice folosite astăzi utilizează o energie de 500 J şi folosesc o tensiune de
3  5kV pentru încărcarea condensatorului C.
 dB 
Valorile de vârf ale inducţiei sunt de circa 2T, iar    5 10 T / s .
4

 dt max
Energia necesară pentru stimularea ţesutului:
W  B 2  E 2  timp
2
(5)

Prin urmare, E  W / t imp , în care timp este durata impulsului.

Stimularea ţesuturilor excitabile rezultă din fluxul curentului indus prin membrană, fără de care
depolarizarea şi excitarea nu ar avea loc.
Funcţia de stimulare depinde de derivata lui E pe direcţia fibrei  pentru un sistem uniform,
excitaţia va avea loc în zona variaţiei maxime a stimulului.