Importanța macroelementelor minerale în alimentația umană

Introducere

Pe la începutul secolului al XX-lea, atenția medicilor se îndreaptă spre studierea

substanțelor necalorigene din alimente, elementele minerale - sodiu, clor, potasiu, magneziu,
fosfor, calciu etc. Unele intră în componența țesuturilor în cantități relativ mari și se numesc
macroelemente, altele - în cantități mai mici (mai mici de 0,01 g/kg) și se numesc microelemente.
Din ultima categorie fac parte metale (fier, mangan, zinc, cupru, cobalt, aluminiu, plumb,
molibden) și metaloide (iod, fluor, arsen, siliciu, bor etc.). Se ajunge la concluzia că din cele 100
elemente cunoscute peste 60 se găsesc în organismele vii, iar 20- 21 sunt necesare pentru
asigurarea structurilor tisulare și pentru desfășurarea normală a proceselor metabolice, fapt pentru
care au fost numite bioelemente. Ele se află atât în formă de soluții saline (fosfați, carbonați, cloruri
etc.), cât și în componența unor molecule organice (fosforul din nucleoproteine și fosfolipide,
fierul din hemoglobină și mioglobină, sulful din vitamina B1, iodul din hormonii tiroidieni etc.)

Substanțele minerale se regăsesc în hrana naturală; uneori, ele pot să lipsească din
alimentație. Un regim cu consum redus de lapte, legume și fructe duce la o mineralizare
insuficientă. Uneori, chiar solul contribuie la aceasta. În unele zone umede există un sol sărac în
calciu și fosfor. Culturile cultivate pe astfel de soluri sunt sărace în aceste elemente și cu o valoare
nutritivă redusă.

Indiferent de cantitatea lor în organism, toate elementele minerale biogene sunt esențiale,
pentru că organismul nu le poate sintetiza sau înlocui. Absența din alimentație a oricărui dintre ele
determină, mai devreme sau mai târziu, maladia carențială respective.

În cadrul substanțelor minerale din punct de vedere cantitativ se deosebesc macroelemente

și microelemente, precum și unele cu funcții plastice ce contribuie la formarea unor țesuturi.

Macroelementele minerale sunt într-o concentrație în organism de cel puțin 50 mg/kg

greutate corporală. Pe când microelementele sunt într-o concentrație de sub 50 mg/kg greutate
corporală
 Clasificarea macroelementelor minerale

Mineralele considerate vitale pentru sănătate, formă fizică şi sănătate mintală

se împart în două grupuri: macroelemente şi oligoelemente.

Macroelementele sunt considerate minerale de care corpul are nevoie în

cantităţi relativ mari şi includ calciul, clorul, magneziul, fosforul, potasiul, sodiul şi
sulful.

Calciul este unul dintre cele mai importante minerale pentru corpul uman. Acesta e
implicat într-o grămadă de funcţii fiziologice şi este absolut vital pentru sistemul scheletic.
Absorbţia sa depinde de nevoia corpului de a reţine calciu la un moment dat şi necesită
prezenţa vitaminelor B12, D, C şi a fosforului pentru a fi absorbit corect. Odată absorbit,
99% din calciul reţinut poate fi găsit în oase şi dinţi. Cu toate acestea, e încă prezent în alte
sisteme corporale şi ţesuturi ca mineral necesar.

• Formează şi menţine oase şi dinţi puternici

• Susţine reglarea ritmului cardiac
• Reglează trecerea nutrienţilor în şi din cellule
• Stimulează coagularea normală a sângelui
• Menţine funcţiile nervilor şi muşchilor
• Scade tensiunea arterială
• Stimulează funcţia normală a rinichilor
• Scade nivelul de colesterol din sânge
• Reduce probabilitatea de contractare a cancerului de colon
• Ameliorează efectele insomniei

Alimente bogate în calciu: Produsele lactate precum laptele, brânza şi iaurtul sunt cele
mai bogate surse de calciu. Acest minerale se mai găseşte şi în legume precum conopida,
frunzele de morcovi şi scorţişorul. Alte surse potrivite de calciu sunt fasolea albă, pestriţă
şi neagră, tofu, ovăzul, migdalele şi sucul de portocale fortificat cu calciu.
 Efecte secundare/Toxicitate: Dozele de calciu de până la 2.500 mg pe zi sunt tolerate
de corpul uman. Dozele de peste 2.500 mg pe zi pot creşte riscul de formare a pietrelor la
rinichi şi pot duce la creşterea nivelului de calciu din sânge. Drept urmare, pot surveni
calcificarea ţesuturilor moi şi a inimii şi rinichilor.

Deficitul de calciu din organism

Fără el, nu am putea respira, pancreasul nu ne-ar putea echilibra glicemia și nici
sistemul nervos tensiunea arterială. Calciul poate influenţa greutatea corporală conform
unor cercetări, deoarece determină arderea mai mare a grăsimilor, micşorând astfel
cantitatea de grăsime depozitată.

Calciul este benefic şi în cazul sindromului premenstrual. Dacă femeile nu au un aport

suficient de calciu şi vitamina D, hormonii care reglează calciul în organism reacţionează
negativ cu estrogenul şi progesteronul, declanşând astfel sindromul premenstrual.

Primele simptome ale lipsei de calciu din organism sunt o stare de oboseală generală,
asociată cu irascibilitate și dificultate în controlul emoțiilor. În faza a doua, apare
insomnia,scade capacitatea de efort, forța musculară este diminuată și apar frecvent
crampele musculare, iar starea de oboseală se instalează mult mai repede. Atunci când se
cronicizează, lipsa de calciu are efecte mult mai grave: dantura se cariază rapid și gingiile
se slăbesc, oasele își pierd din densitate și devin mai fragile (apare osteoporoza), apare o
predispoziție spre afecțiuni renale, hipertensiune și boală coronariană, dar și spre anumite
forme de cancer.

Aportul insuficient de calciu poate determina apariţia rahitismului la copii şi a

spasmofiliei la adulţi, în timp ce excesul de calciu favorizează depunerea lui în rinichi sau
alte organe.

Clorul este esenţial pentru producerea acidului clorhidric, care reglează nivelul de
aciditate din corp. Acesta mai e necesar pentru egalizarea nivelului de presiune dintre
celule şi fluidul din ţesuturi. Clorul se leagă de potasiu într-o formă compusă numită clorură
de potasiu, care este esenţială pentru producerea acidului clorhidric în stomac. Acidul
clorhidric este necesar pentru asigurarea digestiei corecte a proteinelor. Clorul mai este
implicat şi în menţinerea nivelului de fluide şi electroliţi din corp.

• Funcţionează ca electrolit (reglează schimbul electric dintre celule);

• Controlează echilibrul pH-ului în sânge, limitând prezenţa acidului;
• Fiind componenta principală a acidului clorhidric, ajută stomacul în digestia
alimentelor;
• De asemenea, ajută la eliminarea reziduurilor din sânge prin ficat.

Alimente bogate în clor:

Forma de clor ingerată prin alimente, de obicei, este cea în combinaţie cu sodiu,
numită clorură de sodiu. Aceasta poate fi găsită în sare, orz, legume cu frunze verzi, roşii,
pepene, ananas, grâu şi alte tipuri de cereale.

Cantitatea zilnică recomandată de clor variază în funcție de vârsta persoanei.

Aportul zilnic adecvat este:

 0,18 g pentru sugari cu vârsta până la 6 luni

 0,57 g pentru sugari cu vârsta până la 1 an

 1,5 g pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani

 1,9 g pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani

 2,3 g pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani

 2,3 g pentru persoanele cu vârste între 14 și 50 de ani

 2,0 g pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 51 și 70 de ani

 1,8 grame pentru persoanele în vârstă de peste 71 de ani

 Deficitul de clor este rar, deși poate apărea în cazurile care implică pierderea unor
cantități mari de fluide, datorată transpirației excesive, vărsăturilor și diareei sau din cauza
anumitor medicamente, cum ar fi diureticele.

Aceasta poate fi asociată cu hipoventilația și acidoza respiratorie cronică.

Consumul excesiv de clor prin alimente poate duce la o creștere a tensiunii arteriale, iar
la cei care suferă de insuficiență cardiacă, ciroză sau afecțiuni renale, poate duce la
acumularea de fluide în organism. Nivelurile ridicate de clor din sânge pot, de asemenea,
să crească glicemia la persoanele care suferă de diabet și pot afecta și transportul de oxigen
în organism.

Magneziul este necesar pentru o largă varietate de procese corporale. Este unul dintre
nenumăraţii nutrienţi necesari ca activatori ai sistemului de enzime pentru metabolizarea
grăsimilor, proteinelor şi carbohidraţilor. Magneziul are un rol foarte important în
contracţiile neuromusculare sănătoase şi menţinerea nervilor relaxaţi. Atât vitamine B, cât
şi vitamina E necesită magneziul pentru a putea fi folosite în mod corespunzător de corp.
Aceasta mai contribuie şi la echilibrul electrolitic şi cel al lichidelor cu ajutorul calciului,
sodiului şi potasiului.

• Ajută la scăderea şi reglarea tensiunii arteriale;

• Ajută la reglarea bătăilor inimii;
• Reglează activitatea neuromusculară a inimii;
• Necesar pentru metabolizarea calciului şi vitaminei C;
• Transformă zahărul din sânge în energie;
• Controlează echilibrul pH al sângelui prin limitarea prezenţei acidului;
• S-a demonstrat că ameliorează efectele stresului, tensiunii şi durerilor de cap.

Alimente bogate în magneziu:

 Sursele de magneziu de calitate ridicată sunt muştarul, legumele verzi, dovleceii,
broccoliul, melasa, rapiţa şi menta. Alte alimente precum boabele de soia, alfalfa,
smochinele, merele, lămâile, alunele, piersicile, migdalele, cerealele integrale, cerealele şi
legumele conţin şi ele cantităţi adecvate de magneziu.

Efecte secundare/Toxicitate: Limita superioară tolerabilă stabilită pentru magneziu este

de 350 mg pe zi. Cel mai comun simptom este diareea, precum şi somnolenţa şi slăbiciunea
generalizată.

Fosforul acţionează ca limitator pentru utilizarea carbohidraţilor şi grăsimilor ca surse

de energie. Acesta reglează utilizarea carbohidraţilor şi grăsimilor ca energie în
conformitate cu cererea impusă de corp. De asemenea, e un important factor în producerea
fosfolipidelor, un tip de lipide care nu doar că ajută la folosirea acizilor graşi ca energie,
dar menţin nivelul de pH din sânge şi ajută la producerea şi secreţia anumitor hormoni.

De asemenea, fosforul este prezent în aproape orice reacţie chimică ce apare în corp,
motiv pentru care e vital pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a sistemelor din corp,
cum ar fi sistemul osos şi sistemul nervos.

• Ajută la formarea oaselor şi dinţilor sănătoşi;

• Ajută la producerea de colagen (previne formarea ridurilor);
• Ajută la producerea de energie;
• Există în toate membranele celulare şi este necesar pentru funcţionarea lor normal;
• Previne formarea cheagurilor de sânge în timp ce acesta circulă prin corp pentru a
micşora riscul de contractare a bolilor cardiace;
• Ajută la secreţia bilei şi împiedică acumularea de acizi graşi în ficat.

Alimente bogate în fosfor: Fosforul se găseşte în cantităţi mari în majoritatea dietelor.

Acesta poate fi consumat prin cereale integrale, lapte, peşte, morcovi, legume cu frunze,
zmeură, stafide, caise, boabe de soia, linte, mazăre şi legume.
 Efecte secundare/Toxicitate: Limita superioară tolerabilă stabilită pentru fosfor este de
4.000 mg pe zi. Consumul excesiv de fosfat contribuie la reducerea nivelului de vitamină
D, poate afecta negativ echilibrul de calciu şi poate reduce nivelul de calcitrol din corp.

Potasiul

Împreună cu sodiul şi clorul, potasiul ajută la menţinerea echilibrului electrolitic

adecvat. Face acest lucru acţionând ca agent de alcalinizare în sânge şi ţesuturi, prevenind
posibilitatea creării unui mediu hiperacidic. Potasiul este absolut critic în toate contracţiile
musculare şi transmisiile nervoase, inclusiv bătăile inimii. Acesta mai e implicat şi în
depozitarea carbohidraţilor în fibrele musculare.

• Acţionează ca electrolit (reglează comunicarea electrică între celule);

• Împreună cu sodiul, reglează eliminarea deşeurilor;
• Reglează şi normalizează ritmul cardiac;
• Ajută corpul să-şi menţină echilibrul adecvat de apă;
• Stimulează gândirea limpede prin trimiterea oxigenului spre creier;
• S-a demonstrat că scade şi reglează tensiunea arterială;
• Menţine nivelurile de alcalinitate corecte în lichidele corporale;
• Stimulează rinichii pentru a elimina materialele dăunătoare;
• S-a demonstrat că ameliorează crampele musculare şi previne apariţia acestora;
• Îmbunătăţeşte şi promovează o piele sănătoasă.

Alimente bogate în potasiu: Sursele bogate în potasiul includ carnea slabă, carnea de
pui, peştele, banana, laptele, avocado, portocalele, roşiile, spanacul, cartofii, kiwi şi
boabele de lima. Alte surse potrivite de potasiu sunt sparanghelul, sfecla, broccoliul,
mazărea, dovleceii, porumbul şi sucul de mere.

Efecte secundare/toxicitate: Nivelul ridicat de potasiu din sânge poate duce la aritmii,
ameţeli, stări de vomă şi diaree. Poate cauza şi atacuri cardiace.
 Sodiul contribuie la echilibrul corect al lichidelor şi la echilibrul pH-ului în combinaţie
cu potasiul şi clorul. Rolul său în echilibrul lichidelor, mai ales în echilibrul sodiu-apă,
stimulează transpiraţia sănătoasă şi previne deshidratarea şi epuizarea cauzată de căldură.
Datorită influenţei sale asupra echilibrului de pH, acesta împiedică nervii să transmită
impulsuri şi ajută la reglarea relaxării şi contracţiei muşchilor. Fără sodiu, capacitatea
corpului de a absorbi glucoza este sever incapacitată.

• Acţionează ca electrolit (reglează comunicarea electrică între celule);

• Ajută corpul în prevenirea cheagurilor de sânge;
• Menţine distribuţia corectă a apei în corp;
• Ajută la menţinerea nivelurilor corecte de aciditate/alcalinitate;
• Ajută la transmiterea impulsurilor nervoase;
• Deşi nivelurile în exces pot duce la creşterea tensiunii arteriale,
nivelurile;rezonabile scad nivelul tensiunii arteriale;
• Ajută la ruperea carbohidraţilor, proteinelor şi grăsimilor.

Alimente bogate în sodiu: Alimentele bogate în sodiu includ sarea de masă,

majoritatea tipurilor de carne, sardinele, heringul, somonul, brânza, anşoa şi untul
de arahide. De asemenea, legumele care conţin sosuri şi asezonare şi pâinea cu
sare sun toate surse de sodiu.

Efecte secundare/toxicitate: Consumul excesiv de sodiu duce la creşterea

retenţiei de apă, creşterea tensiunii arteriale, crampe musculare, crampe
abdominale, dureri de cap, ameţeli şi vomă. Simptomele pot fi ameliorate prin
trecerea la o dietă mai săracă în sodiu, care include cereale, miere, fructe
proaspete, roşii, cartofi, ceapă şi mazăre.
Sulful

• Contribuie la rezistenţa părului, unghiilor (degetele de la mâini şi picioare) şi pielii;

• Ajută în mai multe reacţii enzimatice şi sinteza proteinelor;
• Ajută la formarea şi producerea de colagen (împiedică apariţia ridurilor);
• Ajută celulele de sânge roşii să transporte oxigen prin corp;
• S-a demonstrat că este un agent foarte eficient în îndepărtarea toxinelor din corp,

 Surse alimentare: varza, fasolea uscată, nucile, usturoiul, ceapa, gălbenuşul de ou,
inima de vită, ficat de vită, carne de vită, peşte, rinichi de vită, nuci produse de
p.anificaţie, castane comestibile, cartofi.

 Afecţiuni cauzate de insuficienţa de sulf:

 Medicii consideră că insuficienţa sulfului în organism provoacă dureri ale

articulaţiilor, creşterea nivelului de zahăr, de trigliceride şi colesterol în sânge.
 ARTICOLE ȘTIINȚIFICE

INTERESUL TESTELOR DE CALCIU PE CALE ORALĂ ÎN

DIAGNOSTICUL ȘI GESTIONAREA NEFROLITIAZEI PEDIATRICE CU
HIPERCALCIURIE: EXPERIENȚĂ DE LA UN CENTRU PEDIATRIC
TERȚIAR

Introducere:

Administrarea calciului a fost examinată în ultima vreme în pediatrie, întrucât este extrem
de important să existe o abordare practică pentru a ghida gestionarea hipercalciuriei
nefrolitiazei.

Obiectiv:

Scopul acestui studiu a fost de a evalua interesul practic al administrarii de calciu pe cale
orală pentru a îmbunătăți gestionarea generală a nefrolitiazei la copii.

Metode:

Am studiat retrospectiv toți pacienții pediatrici supusi tratamentului cu adiministrare a

unei cantitati de calciu pe cale orală în unitatea noastră de nefrologie pediatrică între
septembrie 2015 și aprilie 2017

Rezultate:
Au fost incluși un total de 16 pacienți, la o vârstă medie de 12,0 (5,5-17,5) ani. Dintre cei
16 pacienți, 6 (38%) pacienți au prezentat hipercalciurie absorbantă, 2 (12%) scurgeri
renale, 3 (19%) „neclasificată” PTH neadaptată și 5 (31%) un test normal de încărcare cu
calciu. Rezultatul administrarii orale de calciu a modificat managementul clinic la 14
(88%) pacienți, în principal pe baza tipului de hipercalciurie

Ne-a permis sa oferim sfaturi nutritionale individuale:

In cazul pacientilor cu hipecalciurie absorbanta, am propus reducerea aportului de calciu

specific varstei, recomandand produsele lactate care nu sunt imbogatite cu vitamina D si
evitarea consumului de sare si calciu seara.

In cazul pacientilor cu hipercalciurie resorptiva am propus un aport de calciu corespunzator

varstei.

Concluzii:
Administrarea de calciu pe cale orală este utilă pentru a ghida tratamentelor terapeutice in
pediatrie folosind o abordare dietetică individualizată.

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1477513120303302

1477-5131/2020 Journal of Pediatric Urology Company. Published by Elsevier Ltd.

Efectele neurotoxice ale sulfatului de magneziu intratecal

Obiectivul:

Pentru a evalua efectele neurotoxice potențiale la nivelul ultrastructural al sulfatului de

magneziu administrat intratecal (interspinal) ca o doză unică sau multidoză.

Metode:
 Studiul nostru a fost realizat cu 24 de șobolani Sprague-Dawley cu o greutate de
250-300 g.Au fost alocați în mod aleatoriu în trei grupuri. Grupul I (n = 8) a primit 0,9%
soluție salină normală, grupul II (n = 8) a primit o injecție intratecală de 0,02 ml de sulfat
de magneziu 15%, iar grupul III (n = 8) a primit 0,02 ml de magneziu 15% sulfat o dată pe
zi timp de șapte zile.

Injecțiile au fost administrate în limita a 0,40 × 50 mm de zona lombară. După șapte zile,
animalele au fost sacrificate sub anestezie cu o injecție aortică de 10% formaldehidă și
țesuturile lor au fost fixate. Medularul spinal a fost apoi examinat și evaluat histopatologic
la microscopul electronic. Testul Kruskal-Wallis a fost utilizat pentru evaluarea statistică.
O valoare de p <0,05 a fost considerată statistic semnificativă.

Rezultatele:

S-a detectat o neurodegenerare semnificativă la șobolani cărora li s-au administrat injecții

de sulfat de magneziu simple sau repetate, comparativ cu grupul martor.

Concluzia:

Pe baza examinării microscopice electronice, am constatat că administrarea intratecală de

sulfat de magneziu a indus neurodegenerarea.

Brazilian Journal of Anesthesiology

Volume 63, Issue 1, January–February 2013, Pages 139-148

https://www.sciencedirect.com

Relația dintre bolile cardiovasculare si

deficitul de potasiu și magneziu
Importanța clinică atât a nivelului de potasiu, cât și de magneziu a fost observată la
pacienții care primesc diuretice. Aceste observații indică implicații clinice care leagă
hipokaliemia și hipomagneziemia de aritmii cardiace
 Combinația dintre insuficiența cardiacă congestivă (CHF) și terapia diuretică poate
duce la epuizarea cantitatii de magneziu și potasiu. Dacă un pacient prezinta un deficit de
magneziu in organism, orice încercare de a reduce deficitul de potasiu poate fi inhibată de
deficitul de magneziu. S-a demonstrat că combinația de deficit de potasiu și magneziu
crește riscul de aritmii induse de plantele medicinale.

Într-un studiu recent care a implicat 297 de pacienți cu CHF care au fost tratați cu
diuretice convenționale, au fost obținute probe de biopsie de mușchi scheletic, evaluate
pentru conținutul de potasiu și comparate cu cele ale subiecților martor normali.
Au fost obținuți și electroliți plasmatici și comparați cu martorii normali. Scăderea
potasiului tisular: O comparație a subiecților de control normal și a pacienților tratați cu
diuretic cu CHF a relevat niveluri semnificativ mai mici de potasiu muscular scheletic în
grupul tratat cu diuretic
Nivelul de potasiu muscular a fost sub normal la 52% dintre pacienții tratați cu diuretic.
”Într-o revizuire a 23 de studii tisulare de potasiu, s-au observat scăderi ale potasiului
muscular în toate cele 23 de studii, iar în 11 dintre cele 23 scăderea a fost semnificativă
statistic .2 Magneziu tisular dezafectat: Rezultate similare au fost observate în ceea ce
privește epuizarea musculară a magneziului, cu niveluri scăzute de magneziu muscular care
au apărut la 43% dintre pacienții tratați cu diuretic cu CHF
REZULTATE:
Rezultatele studiului nostru au exemplificat ceea ce se întâmplă în mod obișnuit cu
reaprovizionarea cu potasiu la pacienții cu deficit de magneziu concomitent. Se crede că
reîncărcarea incompletă a potasiului se produce din cauza creșterii potasiului seric,
deoarece s-a demonstrat că o creștere a potasiului seric de până la 0,2 sau 0,3 mmol / litru
poate induce o creștere a secreției de aldosteronă cu 50% până la 100% la rândul său, duce
la o pierdere urinară crescută de potasiu și magneziu.
CONCLUZII
Deficiențele de potasiu și magneziu în combinație cu terapia diuretică și digitală sunt
asociate cu creșterea aritmiilor și creșterea mortalității la pacienții cu infarct miocardic
acut. Reaprovizionarea cu magneziu este cheia completării cu potasiu. Prin urmare,
menținerea stării de magneziu este esențială în menținerea stării de potasiu. Astfel, un
diuretic care economisește potasiu / magneziu, cum ar fi spironolactona, este o terapie
adecvată la pacienții cu CHF cu risc de deficiențe de potasiu și magneziu.
Thomas Dyckner, MD. THE AMERICAN JOURNAL OF CARDIOLOGY VOLUME 65
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/000291499091279F
 Concluzii și recomandări

Indiferent de cantitatea lor în organism, toate elementele minerale biogene sunt

esențiale, pentru că organismul nu le poate sintetiza sau înlocui. Absența din alimentație a
oricărui dintre ele determină, mai devreme sau mai târziu, maladia carențială respective.

Macroelementele minerale sunt într-o concentrație în organism de cel puțin 50

mg/kg greutate corporală. Pe când microelementele sunt într-o concentrație de sub 50
mg/kg greutate corporală.

Se recomandă asimilarea a 100 mg de minerale esențiale din alimentație, zilnic. Din

această grupă fac parte: calciul, magneziul, sodiul, potasiul, fosforul și clorul. Aceste
minerale se regăsesc în aproximativ toate celulele organismului și sunt implicate în
menținerea homeostazei generale (proces de reglare prin care organismul își menține
diferitele constante ale mediului interior între limitele valorilor normale) și funcționarea
normală a organismului.

Dezechilibrele acute ale acestor minerale pot avea potențial letal.

 Bibliografie

1. 1477-5131/2020 Journal of Pediatric Urology Company. Published by

Elsevier Ltd.

2. Brazilian Journal of Anesthesiology-Volume 63, Issue 1, January–

February 2013, Pages 139-148

3. Opopol N. și Obreja G.,2006. Nutriția în sănătatea publică. Editura

pligrafică Bons Offices, Chișinău
4. Thomas Dyckner, MD. THE AMERICAN JOURNAL OF CARDIOLOGY
VOLUME 65
5. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/000291499091279F

6. https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/industria-
alimentara/macroelementele-si-rolul-lor-in-organism-383057.html

7. https://www.sciencedirect.com

8. https://vitoral.ro/minerale/

9. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1477513120303302