Motorul în patru timpi 

este un tip de motor cu ardere internă al cărui piston face 4 curse

simple într-un ciclu motor. Pistonul se mișcă într-un cilindru închis la un capăt de chiulasă.
Mișcarea pistonului este asigurată de un mecanism bielă-arbore cotit și are loc între două
poziții extreme: punctul mort interior și punctul mort exterior.
În punctul mort interior PMI, pistonul este în interiorul cilindrului și volumul acestuia este
minim.
La punctul mort exterior PME, pistonul se găsește la cealaltă extremitate în raport cu PMI și
volumul acestuia este maxim.
Un ciclu motor are loc de-a lungul a două rotații ale arborelui cotit și cuprinde patru faze:
admisia, compresia, arderea și destinderea și, în final, evacuarea.
Motorul în patru timpi este un tip de motor cu ardere internă al cărui piston face 4 curse
simple într-un ciclu motor. Pistonul se mișcă într-un cilindru închis la un capăt de chiulasă.
Mișcarea pistonului este asigurată de un mecanism bielă-arbore cotit și are loc între două
poziții extreme: punctul mort interior și punctul mort exterior.
În punctul mort interior PMI, pistonul este în interiorul cilindrului și volumul acestuia este
minim.

În momentul deplasării pistonului de la punctul mort interior la punctul mort exterior,

supapa de admisie 6 (vezi imaginea din stânga) este deschisă și prin urmare în cilindru intră
încărcătură proaspătă (din cauza depresiunii create de mișcarea pistonului). Așadar are loc
admisia (curba g-a din diagramă). În continuare, prin deplasarea pistonului de la punctul
mort exterior la punctul mort interior, are loc comprimarea încărcăturii, ambele supape (6
și 7) fiind închise. Până ca pistonul să ajungă la punctul mort interior, încărcătura este
aprinsă și arde degajând căldură, ceea ce duce la mărirea presiunii în cilindru. Pistonul își
continuă mișcarea și se apropie de punctul mort exterior dinspre punctul mort interior și se
atinge presiunea maximă în punctul z datorită intrării în reacție a majorității
combustibilului. După punctul z începe destinderea care are loc până la deschiderea
supapei de evacuare 7 în punctul b (în apropiere de punctul mort exterior). Odată cu
revenirea pistonului din punctul mort exterior în punctul mort interior, supapa 7 se
deschide și are loc evacuarea gazelor din cilindru, iar succesiunea celor patru procese se
repetă.

Potrivit recentelor studii istorice, inventatorii italieni Eugenio Barsanti și Felice Matteucci au
brevetat o primă versiune, care mergea eficient, a unui motor cu combustie internă, în 1854
la Londra (pt. Num. 1072). Se susține că motorul Otto este în multe părți, cel puțin, inspirat
din precedentele invenții ale acestuia, dar, deocamdată nu există nici o documentație despre
motorul italian creat înaintea celui al lui Otto.
Nikolaus August Otto a fost inventatorul german al primului motor cu combustie internă care
ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cu piston. Deși au mai fost inventate
și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au
bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la
data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.
Motorul Otto a fost conceput ca un motor de staționare și în acțiunea motorului, timpul este
mișcarea în sus sau jos a unui piston într-un cilindru. Utilizat mai târziu, într-o formă
adaptată ca un motor de automobil, sunt implicați patru timpi sus-jos:

1. Admisie descendentă - gaz de cărbune și aer intră în camera pistonului

2. Compresie adiabatica în sens ascendent - pistonul comprimă amestecul
3. Ardere și destindere adiabatica descendentă - aprinderea amestecului de combustibil
și aer cu scânteie electrică
4. Evacuarea ascendentă – degajă gaze de eșapament din camera pistonului.