MOTORL OTTO

Hojda Florin
 Motor în patru timpi
Motorul în patru timpi este un tip de
motor cu ardere internă al cărui piston
face 4 curse simple într-un ciclu motor.
Pistonul se mișcă într-un cilindru închis
la un capăt de chiulasă. Mișcarea
pistonului este asigurată de un
mecanism bielă-arbore cotit și are loc
între două poziții extreme: punctul
mort interior și punctul mort exterior.

În punctul mort interior (PMI), pistonul

este în interiorul cilindrului și volumul
acestuia este minim.

La punctul mort exterior (PME),

pistonul se găsește la cealaltă
extremitate în raport cu PMI și volumul
acestuia este maxim.

Un ciclu motor are loc de-a lungul a

două rotații ale arborelui cotit și
cuprinde patru faze: admisia,
compresia, arderea și destinderea și, în
final, evacuarea.
Principiul de funcționare
În momentul deplasării pistonului de la
punctul mort interior la punctul mort
exterior, supapa de admisie 6 este
deschisă și prin urmare în cilindru intră
încărcătură proaspătă (din cauza
depresiunii create de mișcarea
pistonului). Așadar are loc admisia
(curba g-a din diagramă). În
continuare, prin deplasarea pistonului
de la punctul mort exterior la punctul
mort interior, are loc comprimarea
încărcăturii, ambele supape (6 și 7)
fiind închise. Până ca pistonul să
ajungă la punctul mort interior,
încărcătura este aprinsă și arde
degajând căldură, ceea ce duce la
mărirea presiunii în cilindru.

Diagrama de funcționare și ciclul termodinamic motor reprezentat în diagrama p-V

Legenda:
1 - cilindrul
2 - chiulasa
3 - pistonul
4 - biela
5 - arborele cotit
6 - supapa de admisie
7 - supapa de evacuare
 Istoric
Potrivit recentelor studii istorice,
inventatorii italieni Eugenio Barsanti și
Felice Matteucci au brevetat o primă
versiune, care mergea eficient, a unui
motor cu ardere internă, în 1854 la
Londra (pt. Num. 1072). Se susține că
motorul Otto este în multe părți, cel
puțin, inspirat din precedentele invenții
ale acestuia, dar, deocamdată nu există
nici o documentație despre motorul
italian creat înaintea celui al lui Otto.

Nikolaus August Otto a fost inventatorul

german al primului motor cu ardere
internă care ardea în mod eficient
combustibilul direct într-o cameră cu
piston. Deși au mai fost inventate și alte
motoare cu ardere internă (de exemplu,
de către Etienne Lenoir), acestea nu s-
au bazat pe patru timpi separați.
Conceptul de patru timpi este posibil să
fi fost deja discutat la data invenției lui
Otto, dar el a fost primul care l-a pus în
practică.
 Ciclul Otto
Motorul Otto a fost conceput ca un
motor staționar; acțiunea motorului
constă în mișcări ale pistonului în
interiorul cilindrului înspre și dinspre
camera de ardere. Otto l-a vândut doar
ca pe un motor staționar. Utilizat mai
târziu într-o formă adaptată drept motor
de automobil, sunt implicați patru timpi,
spre interiorul și spre exteriorul camerei
de ardere:

1. Admisie în prima cursă spre exterior

cărbune, gaz și aer intră în camera
pistonului.
2.Compresie adiabatică în prima cursă
spre interior - pistonul comprimă Un motor Otto din anii 1920
amestecul.
3.Ardere și destindere adiabatică în a
doua cursă spre exterior - amestecul
combustibil se aprinde printr-o scânteie
electrică și arde.
4. Evacuare în a doua cursă spre interior
– degajă gazele de ardere din camera
pistonului.