1.4.

Particularităţile agriculturii ca ramură a economiei naționale

Agricultura ca şi celelalte ramuri ale economiei naţionale se dezvoltă după

aceleaşi legităţi economice, dar cu forme specifice de manifestare, determinate de
existenţa unor particularităţi tehnice şi economice ale acesteia, fapt ce imprimă o
complexitate deosebită fenomenelor economice din agricultură în comparaţie cu
aceleaşi fenomene economice din industrie.
Prima şi cea mai importantă particularitate a agriculturii este aceea că
pământul este principalul element al capitalului agricol, funcţionând concomitent
atât ca obiect al muncii cât şi ca mijloc de muncă.
O altă particularitate a agriculturii constă în aceea că energia cinetică a
soarelui este transformată în energie potențială, de către plantele verzi în
procesul de fotosinteză sub forma materiei organice.
În agricultură alături de pământ la obţinerea bunurilor materiale participă
plantele şi animalele ca obiecte şi mijloace de muncă. Animalele şi plantele aşa
cum se prezintă ele astăzi sunt produsele unor transformări care au avut loc timp
de mai multe generaţii sub controlul omului şi prin intermediul muncii omeneşti,
reprezentând importante mijloace de producţie în agricultură.
În agricultură, spre deosebire de celelalte ramuri ale economiei naţionale,
activitatea de producţie este direct sau indirect influenţată de condiţiile naturale
pedoclimatice. Dacă în industrie rezultatele obţinute depind nemijlocit de
cantitatea şi calitatea muncii lucrătorilor, de modul cum este organizată şi condusă
întreaga activitate economică, în agricultură, la aceeaşi înzestrare tehnică, la acelaşi
nivel de organizare şi conducere a producţiei, randamentele la unitatea de suprafaţă
şi pe animal vor fi mai ridicate în condiţiile pedoclimatice favorabile şi mai scăzute
în cazul existenţei unor condiţii pedoclimatice mai puţin favorabile.
O altă particularitate a agriculturii constă în neconcordanţa dintre timpul de
muncă şi timpul de producţie. Concordanţă deplină între timpul de muncă şi
timpul de producţie se întâlneşte în industrie, în timp ce în agricultură (mai ales în
cultivarea plantelor) timpul de producţie nu corespunde cu timpul de muncă, fiind
mult mai mare decât acesta. Neconcordanţa dintre timpul de muncă şi timpul de
producţie în agricultură face ca utilizarea forţei de muncă să aibă un caracter
sezonier.
O altă particularitate a agriculturii o constituie faptul că în sectoarele sale
principale - producţia vegetală şi producţia animală - nu există o concordanţă
între momentul şi durata de avansare a cheltuielilor de producţie şi momentul şi
perioada de recuperare a acestora.
O altă particularitate a agriculturii ca ramură a producţiei materiale este şi
faptul că alături de producţia principală se realizează însemnate cantităţi de
produse secundare, voluminoase şi greu transportabile, dar valoroase, utile şi
importante pentru eficientizarea producţiei agricole în ansamblul ei.
În principalele sectoare de producţie din agricultură – producţia vegetală şi
producţia animală – procesul economic de reproducţie se împleteşte organic cu
procesul natural de reproducţie.