Teoria literaturii, an I, sem.

II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

Obiectul teoriei literare

Exercițiu preliminar
Să examinăm următoarele texte:
A.
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

B. Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,

ești mai bogat de le vei dobândi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
dar ea a ta este de când o știi.
 
De dragul meu dacă-mi primești iubirea
şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
şi totuși te blestem, de-i iai sclipirea
fără să ţi-o dorești cu-adevărat!
 
Iubit tâlhar, tu, hoțul de miresme,
te iert când sărăcia mea o furi,
iubirii-i ierți fărădelegea lesne,
mai greu fărădelegile le-nduri.
 
O, desfrânat ce schimbi în bine răul
nu-mi fi dușman, chiar dacă-mi ești călăul! (trad. Gh. Tomozei)

C. „Nu există lectură inocentă, nici o lectură nu lasă textul exact așa cum este“ – scria el,
la începutul activității sale deconstrucționiste. Fraza poate fi însă citită și ca o
confesiune indirectă, oblică, dar nu mai puțin autentică. Îndepărtînd aspectul declarativ
și combativ, rămîne o profesiune de credință. Într-adevăr, după lectura sa, după ce
el trece printr-un text, textul respectiv se resimte: nu-l mai regăsim în aceeași stare, îi
descoperim contradicții, incongruențe, conflicte mocnite, lacune. Criticul injectează în
text îndoiala, suspiciunea, care îi destramă unitatea și coerența; de fapt, ne convinge că

1
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

unitatea și coerența erau doar aparente. Această intervenție decisivă asupra textului nu
este însă rezultatul unei atitudini voluntariste și arbitrare, ea este precedată de un
travaliu analitic ce atinge adesea minuțiozitatea lingvistului. În același timp, este pusă în
joc o imaginație nelipsită de năstrușnicie, care ocolește căile bunului-simț și pe care o
exprimă foarte bine termenul (intraductibil în românește) de „uncanny“.
În ciuda aparențelor, nu e ușor să deconstruiești un text, chiar dacă – așa cum nu încetează
să afirme și Derrida, și Paul de Man, și Miller însuși – textul este deja gata deconstruit.
Dacă ar fi să reducem abordarea criticului la un procedeu recurent, atunci aș vorbi despre
tendința sa de a lua metaforele în serios și, invers, de a descoperi deplasări figurative în plin
limbaj conceptual. Acest dublu proces de literalizare a figuralului și de metaforizare a
conceptualului produce o răsturnare a imaginii noastre despre textul respectiv sau, în orice
caz, o subminează grav. Acuitatea observației filologice, capacitatea analogică și, nu o dată,
un umor sec sau o ironie translucidă reprezintă „armele“ preferate ale unui critic care nu
disprețuiește nici jocurile de cuvinte, nici „fioriturile“ stilistice.
(Mircea Martin- Joseph Hillis Miller, cel mai lucid dintre deconstrucționiști, în „Observator
cultural”, nr.1050, 19/02/2021 https://www.observatorcultural.ro/articol/joseph-hillis-miller-
cel-mai-lucid-dintre-deconstructionisti/

D. Pe vremea aceea, lumea era mult mai mica decat azi, pentru ca nu ridicam privirea.

In dimineata de 25 decembrie 1989 plecasem de acasa pentru a treia oara in lumea cea
noua. Am mers dinspre Piata Dorobanti spre sud, spre Universitate, unde planuiam sa ajung
pe jos. Libertate, egalitate, fraternitate, eram fix in imaginarul din Mizerabilii, inca siderat
de surpriza, fara sa stiu ce voi face de acum cu viata mea. Ca voi studia matematica, asta
era clar. De fapt, asta chiar ma interesa. Dar in afara de asta? (…)

Dimineata, la prima ora. De aici incep. Asadar, 25 decembrie 1989. Pe atunci, in prima
toamna dupa armata, eram intr-o conditie fizica excelenta. Puteam sa ma ascund imediat
sub un camion cand se deschidea focul si puteam sprinta atunci cand focurile de arma ma
prindeau in loc deschis. Fugeam bine, precis si foarte repede. Stiam ce fac, din putinul de
instructie pe care l primisem in armata, stiam sa ma feresc de o sursa de foc. Se spunea asa :
soldatul trebuie sa foloseasca toate conditiile de teren. Nu mai eram soldat de cateva luni
bune, dar aveam instinctele inca vii. Nu se uita un exercitiu ca acela. (…)

Dimineata aceea. O dimineata de Craciun calda, ireala. Era suficient sa porti o bluza si
geaca de blugi si nu ti-ar fi fost frig deloc. Nu arata a iarna. Iti era mult mai usor sa fugi
daca erai imbracat usor, mai ales cand se tragea si vroiai sa te pui la adapost. Cand auzeai
automatele deschizand focul in spate, deasupra sau la dreapta ta. Si stiam foarte bine ce
inseamna ca se trage in tine. Pe 23 decembrie am vazut Biblioteca Centrala Universitara
arzand.

Nu mai exista Republica Socialista. De fapt, nu exista inca nimic in afara aerului plin de
gloante si a strazilor pline de oameni.

2
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

Piata Dorobanti, 25 decembrie, dimineata. De doua minute nu se mai tragea. Am iesit din
scara de bloc unde intrasem, alaturi de alte douazeci de persoane. Am privit in jur. Stiam ce
am de facut. Mergeam pe Calea Dorobanti spre sud, spre Universitate.
Deodata, l-am vazut.
Straniu.
Deodata.
L- am vazut in fata mea.

A fost o surpriza uriasa, de parca ar fi trecut prin oglinda si s-ar fi aratat pe bulevard iesit
din apele argintii ale oglinzii pentru a ma intalni. Era imbracat in uniforma militara gri-
bleu, cea atat de familiara mie, cea pe care o purtasem zi de zi vreme de noua luni pana in 3
iulie 1989. Parea ca-mi poarta uniforma. Contrar regulamentelor militare, avea capul
descoperit, fara casca sau boneta, si ducea arma in cumpanire. Cureaua armei ii atarna in
neoranduiala, prea lunga. Era ceva mai inalt ca mine si ceva mai osos. Mi se parea asa,
poate unde era nedormit si avea obrazul tras si foarte palid. Eram la cativa pasi in urma lui
si-l vedeam stergandu-se de sudoare cu dosul manecii, mergand alene spre sud pe Calea
Dorobanti, singur, fara pluton, fara comandant, dar cu insemnele unice ale micii unitati
unde, cu cateva luni inainte, fusesem si eu incorporat… Acea unitate atat de singulara…

Bogdan Suceavă- Noaptea când cineva a murit pentru tine, Polirom, 2015

Activități

Care dintre fragmentele de mai sus nu ar răspunde numelui de „literatură” ? de ce ?

Dacă am folosi termenul „literatură” în sens larg, ce am putea include în domeniu?

Obiectul teoriei literare

Cum se poate intui, obiectul teoriei literare este literatura. De la examenul aproape descriptiv, la
evaluarea de tip estetic, până la discursul tehnic, extrem de precis, din cea de a doua jumătate a
secolului al XX-lea și secolul nostru, în care noțiunea de literatură este abandonată în favoarea
textului, evaluarea estetică lasă loc evaluărilor pe baza unor criterii conjugate – lingvistic,
sociologic, identitar/politic-, toate acestea fac parte din teoria literară, sau teoria literaturii.

Înainte de a discuta identitatea obiectului disciplinei, este necesar să examinăm, pe scurt,

diferența posibilă dintre teoria literară și teoria literaturii. Utilizați alternativ, cei doi termeni
impun o analiză mai subtilă : dacă discutăm de teoria literaturii, admitem că există o definiție
universală, puțin variabilă în timp, a obiectului de studiu, literatura având aici un sens categorial.
Ultimele decenii, însă, au demontat, cu argumente care provin din analiza textului, din
sociologie, teoria identităților, științe politice singularitatea și caracterul imutabil al literaturii.
Dacă discutăm de teorie literară, atunci acordăm domeniului un grad mai mare de universalitate
și aplicabilitate, precum recunoaștem și preeminența discursului secundar (teoretic, analitic)

3
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

asupra obiectului de analizat (literatura). Reținem această posibilă distincție, pentru că ne va

ghida în înțelegerea evoluției domeniului studiat de-a lungul timpului.

DE REȚINUT! Nu se poate discuta de teoria literaturii/teoria literară ca domeniu

autonom, definit, înainte de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Cu toate
acestea, discursul despre literatură, subsumat altor domenii- filosofie, critică
literară, estetică, istorie literară, este aproape tot atât de vechi ca literatura însăși.
Principiile fundamentale ale teoriei literare provin din domeniile de reflecție
menționate anterior și au fost incluse în discursul „tehnic” al teoriei literare
contemporane.

Înainte de a explora diferite opinii/teorii asupra literaturii și funcționării acesteia, trebuie să

definim literatura și să fixăm câteva repere ale diferențelor temporale și spațiale ale termenului.
Pentru noi, subiecții culturii de tip eurocentric (cultura de tradiție occidentală, iudeo-creștină),
conceptul de literatură este preluat printr-o serie de practici educaționale și de grup, sau de
familie. În general, literatura desemnează lucrări de ficțiune, înscrise în genuri/tipuri definite
după o sumă de „rețete” de construcție : genul liric/poetic, genul narativ, genul dramatic. Pe
măsură ce educația avansează, utilizăm termeni precum „literatura de specialitate”, „literatura
domeniului”, cu referire la domenii ale cunoașterii și experienței practice care nu au tangențe cu
ficțiunea : științe exacte și umaniste (altele decât ficțiunea), domenii practice, cu largă
aplicabilitate socială. Admitem, astfel, că literatura desemnează în aceste cazuri un inventar de
texte cu caracter normativ, prescriptiv, experimental, cu funcție de cunoaștere în domeniile
respective. La fel, admitem că literatura, în acest sens larg, este tot un act de creație, fără a
implica ficțiunea. Desigur, poate implica imaginarea unor modele teoretice sau a unor
experimente cu finalitate practică.

Cu alte cuvinte, atributele-cheie ale termenului literatură sunt creativitate, relație directă și
recunoscută literatură-autor, transmisibilitate într-o formă relevantă, inteligibilă și receptată de
destinatar (cititor sau specialistul într-un anumit domeniu, ori un public larg).

Există acordul comun, nemenționat, că literatura (în oricare dintre accepțiile sale) este
consemnată și transmică în scris (manuscris, carte tipărită, articol, etc.). Îndeobște, nici măcar nu
ne mai gândim la validitatea acestei presupoziții. În același timp, există un inventar de mituri,
practici tradiționale, poezii performate cu prilejul ritualurilor, basme, etc. a căror identitate este
fundamental orală. Poate acest patrimoniu al umanității să fie considerat literatură ? Răspunsul
este unul afirmativ. Consemnate târziu în scris, odată cu explozia interesului pentru mitologie,
folclor, culturi exotice și arhaice din perioada romantismului, produsele culturii orale au fost
asimilate literaturii, deși existența lor autentică nu le poate separa de performare, actualizare
prin discurs oral, relația cu funcția rituală și/sau practică. Așa se face că există domenii de
studiu precum „folclorul literar” sau „literatura orală”, în cadrul cărora analiza literară specifică
literaturii de ficțiune se combină cu analize de tip etnologic/antropologic/etnografic.

Să examinăm cele mai simple și generale definiții ale literaturii:

1.Dicționarul Larousse oferă următoarele:

4
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

a.ansamblu de opere scrise cu o finalitate estetică;

b.opere definite după criterii de origine, epocă, gen, mediu cultural, de ex. „literatura franceză a
secolului al XVII-lea”;
c.ansamblu de cunoștințe, noțiuni, studii, care au ca obiect operele literare. Ex: „curs de
literatură”
d.rezultatul activității oamenilor de litere, a scriitorilor;
e.ansamblul publicațiilor, articolelor, etc, dedicate unui anume subiect. Ex: „această chestiune a
dat naștere unei întregi literaturi”

În aceeași notă, dar mai comprehensiv și exclusiv, dicționarul Oxford definește literatura drept
„creații în scris care sunt evaluate ca opere de artă, cu precădere romane, piese de teatru și
poeme, prin contrast cu cărțile cu subiect tehnic, ziarele și revistele”.

Din cea de a doua definiție reținem următoarele:

a.literatura beneficiază de evaluare după criterii estetice
b.literatura se definește după cele trei genuri mari, cunoscute din tradiția occidentală

Să discutăm două dintre definițiile clasice ale literaturii, înainte de a ne lansa în explorarea
conceptului de literatură și a discursului despre acesta în diacronie.

În manualul academic Teoria literaturii, (trad. rom Rodica Tiniș, ESPLA, 1967), autorii René
Wellek și Austin Warren dedică un capitol („Natura literaturii”) definirii obiectului teoriei
literare. Din titlul capitolului înțelegem că abordarea autorilor este una inspirată din domeniul
științelor naturii/sociale, deoarece explorează setul de trăsături și mecanisme care contribuie la
individualizarea literaturii. Prima definiție, aleasă special pentru a fi demontată aparține lui
Edwin Greenlaw (1874-1931), istoric literar, medievist, cunoscut pentru aplicarea metodei
biografice și istorice în studiul literaturii, autor, în 1914, al volumului Tărâmul literaturii (The
Province of Literature). În opinia lui Greenlaw, citat de W&W, „Nimic din ceea ce are legătură
cu istoria civilizației nu se află în afara domeniului nostru de studiu”. Argumentul celor doi
autori este că, înțeleasă astfel, literatura se suprapune istoriei civilizației, renunțând la specificul
literaturii de ficțiune, sau al altor discursuri care sunt asociate unor domenii bine definite (istoria
militară, istoria diplomației,- din exemplele autorilor). Definită astfel, literatura ar „coloniza”
domeniul foarte larg al discursului scris și validat prin acordul criticilor, sau al cititorilor, din
orice zonă a reflecției și creației. Riscul, pentru ceea ce cunoaștem drept obiectul nostru de
studiu, ar fi că: „în acest fel, toate distincțiile dispar; se introduc criterii străine de literatură; și,
prin urmare, literatura ajunge să fie considerată de valoare numai în măsura în care furnizează
rezultate pentru cutare sau cutare disciplină adiacentă. Așadar, a identifica literatura cu istoria
civilizației înseamnă a nega existența unui domeniu specific și a unor metode specifice proprii
cercetării literare” (W&W, p 44)

Prin eliminări succesive ale altor definiții ale literaturii, autorii ajung să identifice, cum vom
observa, „natura” literaturii

Activitatea 1

5
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

Explicați, după experiența de studiu și lectură, sensul termenului „natura” (puteți găsi
câteva sinonime adecvate sau argumenta într-un paragraf.

O altă definiție analizată cu contra-argumente:

 Literatura se reduce la „cărțile mari”- „Aici, criteriul este fie numai valoarea estetică, fie
valoarea estetică asociată cu o deosebită calitate intelectuală”. Astfel, literatura se află
într-un dublu pericol: fie restrângem domeniul la literatura canonică, iar mutațiile
canonului literar au fost din ce în ce mai rapide și mai controversate în ultimele decenii,
fie admitem că nicio „carte mare” (ex: opera lui W. Shakespeare, opera filosofică a lui
Immanuel Kant) nu poate fi ruptă de contextul, epoca sa, alte cărți „mai puțin importante”
care explică apariția unei cărți „mari”. În cazul literaturii „de imaginație”, argumentează
cei doi autori, reducerea definiției la cărțile „mari” ar însemna anularea a ceea ce numim
„tradiție literară”, precum și limitarea înțelegerii curentelor, direcțiilor, paradigmelor
literare în sincronie și diacronie

Cum se poate defini literatura, în opinia lui Wellek și a lui Warren?

 Literatura trebuie limitată la „arta literaturii”, „adică la literatura de imaginație”. Deși
etimologia termenului este limitativă, sugerând literatura scrisă, „orice concepție
coerentă despre literatură trebuie să includă și literatura orală”.
 Natura literaturii, în opinia autorilor, pare să se afle în limba literară. După mai bine de
jumătate de secol de la publicarea manualului de teoria literaturii, distincțiile referitoare
la limbă literară, limbaj literar, limbaj poetic sunt mult mai tehnice și mai subtile. Cu
toate acestea, fundamentul definiției se găsește în distincția operată de autori între limba
literară, limba vorbită și limbajul științific. Distincția dintre limba literară și limbajul
științific pare destul de evidentă. Putem însă argumenta că un autor de romane SF, sau un
autor de roman în care personajele, să spunem, sunt specialiști în domeniul ingineriei
maritime, va „mima”, cu ajutorul termenilor din domeniu, discursul științific, pentru a
conferi credibilitate romanului. Mai dificil, afirmă autorii, este să operăm distincții
tranșante între limba vorbită și limba literară
 Limba vorbită este parte constitutivă a limbii literare (limbajului utilizat de literatură),
utilizarea conștientă a anumitor registre ale limbii vorbite (limbajul cotidian, varietăți
dialectale sau istorice) se produce intenționat în literatura „de imaginație”.
 Un caz aparte îl reprezintă, după cei doi autori, limbajul poeziei.
„Unele tipuri de poezie vor folosi în mod absolut intenționat paradoxul, ambiguitatea,
schimbarea contextuală a înțelesului și chiar asocierea ilogică a unor categorii
gramaticale cum ar fi genul sau timpul. Limbajul poetic organizează, strunește resursele
limbii vorbite și uneori chiar le siluiește în strădania lui de a ne face să înțelegem, de a
ne cuceri atenția”
 Examinarea distincției dintre limba literară și limba vorbită (mai precis dintre uzul comun
al limbajului și limbajul literaturii/poetic, n.m.) angajază, inevitabil, evaluarea estetică:
„Trebuie însă din nou să subliniem că distincția dintre artă și nonartă, dintre literatură
și expresia lingvistică neliterară este fluidă. Funcția estetică se poate extinde și la
mesaje lingvistice dintre cele mai variate(...) Trebuie să admitem existența unor forme de
tranziție cum sunt eseul, biografia și o mare parte din literatura retorică. În diferite
perioade ale istoriei, domeniul funcției estetice crește sau descrește: corespondența
personală a fost considerată uneori o formă artistică, de asemeni și predica(...)”

6
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

Aplicații
Să citim următoarele texte și să discutăm dacă, în concordanță cu definițiile de mai sus,
acestea satisfac, total sau parțial, argumentele invocate de autori:
Cotroceni
Marţi, 5 ianuarie 1926

Cea de-a 17-a aniversare a zilei de naştere a Ilenei. A venit, ca de obicei, pentru masă în
dormitorul meu. Foarte multe scrisori triste la care trebuie să răspund. Oamenii sunt
drăguţi şi înţeleg imensa suferinţă ce nu poate fi depăşită, golul profund care te însoţeşte
pretutindeni.
Micul serviciu religios de la Palatul mare a fost o grea încercare pentru inimile noastre
pline de suferinţă. Mihai – menţionat ca principe moştenitor, Carol – lăsat la o parte! A fost
mai mult decât a putut suporta oricare dintre noi. Am făcut un tur prin grădină după masa
de prânz, pentru că aveam nevoie să iau aer. În concordanţă cu Stimmung-ul1 nostru,
vremea era foarte mohorâtă, toată zăpada se topise, era numai noroi şi mizerie. După ceai,
a venit Barbu. Maiestatea Sa nu-şi găseşte locul, a umblat prin casă apatic şi, în final, a
venit să stea în camera mea.
Maruca a venit să ne vadă, plină de afecţiune şi de farmec, ca întotdeauna aparte şi
originală. Singurul lucru care ne interesează este noua încăpere. Am aranjat-o perfect. În
seara aceasta au sosit de la Sinaia toate minunatele mele ciclame. Le-am grupat după
culoare. Sunt superbe. N-am putut să celebrăm cum se cuvine ziua Ilenei. Adorabilă, şi 17
ani! Ce trist începe!

Regina Maria- Însemnări zilnice, vol.8, Polirom, 2013, fragment

7
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

Guillaume Apollinaire- Turnul Eiffel, din ciclul Calligrammes

Macavity: The Mystery Cat (fragment)

T. S. Eliot

Macavity's a Mystery Cat: he's called the Hidden Paw--

For he's the master criminal who can defy the Law.

8
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

He's the bafflement of Scotland Yard, the Flying Squad's despair:

For when they reach the scene of crime--Macavity's not there!

Macavity, Macavity, there's no on like Macavity,

He's broken every human law, he breaks the law of gravity.
His powers of levitation would make a fakir stare,
And when you reach the scene of crime--Macavity's not there!
You may seek him in the basement, you may look up in the air--
But I tell you once and once again, Macavity's not there!

Starea de a fi cireşar
Nichita Stănescu

Ah, n-o să ştie nimeni

gingaşa pricină a cireşului
profunda pricină a stejarului
cauza ochilor mei.

Ah, n-o să ştie nimeni

zburata pricină a păsărilor
impietrita pricină a pietrelor
cauza inimii mele.

Ah, n-o să ştie nimeni

neagra pricină a pământului
curgătoarea pricină a râurilor
cauza sufletului meu.

Este literatura „de imaginație” doar ficțiune (roman, poezie)? Sau este limbajul poetic/literar
traductibil integral în „imagini”? Dacă ar fi să ne reprezentăm vizual fiecare metaforă întâlnită
în poezie, am sfârși prin a fi complet dezorientați și năuciți”. Cu alte cuvinte, așa cum în roman,
nuvelă admitem că „vocea”, „identitatea” personajelor sunt ficționale, tot astfel și în textul poetic
există o zonă care scapă transpunerii în imagini vizuale sau corespondențe mundane.

Care ar fi, în final, natura literaturii?

”(...) organizarea, expresia personală, sesizarea și exploatarea resurselor limbii, lipsa scopului
practic, caracterul fictiv (...) fiecare dintre acești termeni surprinde un aspect al operei literare,
o trăsătură caracteristică a direcțiilor ei semantice. Nici unul, luat singur, nu este satisfăcător.
Se impune, așadar, cel puțin o concluzie: opera de artă literară nu este un obiect simplu, ci o
alcătuire foarte complexă care are un caracter stratificat și multiple sensuri și relații.” (W&W,
p.52)

Activitatea 2
Din definiția de mai sus, să explicăm sintagma are un caracter stratificat și multiple sensuri și
relații și să o argumentăm cu un fragment/o operă literară cunoscută

9
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

Activitatea 3
Să citim următorul fragment și să comentăm relevanța elementelor de limbaj științific în
narațiunea literară:

„Pasagerii pentru cursa pentru Québec City sunt invitaţi pe peronul 35.” Sunt la coadă cu
biletul de autobuz în mînă. Astăzi este vineri şi autobuzul este plin cu navetişti care se întorc
acasă.

M-am aşezat pe un loc de lîngă geam şi mi-am scos din rucsac o carte de teoria grafurilor în
limba română. Am deschis cartea dar nu puteam să mă concentrez şi cuvintelele îmi alergau
prin faţa ochilor fără să înţeleg nimic. Lîngă mine s-a aşezat o mulatră zâmbăreaţă îmbrăcată
într-o canadiană verde. Am privit pe geam curtea staţiei de autobuz, şi, mai departe, prin
perdeaua rotitoare de zăpadă, copacii albi, siluetele caselor cu un etaj, cerul scund şi opac.

În modelul relativităţii generalizate, universul are o istorie foarte clară fără nici un fel de
incertitudini. „Dumnezeu nu joacă zaruri”, ne-a avertizat Einstein, sibilinic. Pe de altă parte,
în teoria cuantică, materia conţine numai fluctuaţii şi incertitudini care limitează precizia
măsurătorilor noastre care nu pot suprinde niciodată simultan caracteristicile ei de particulă
şi de undă după cum rezultă din celebrele relaţii ale lui Heisenberg, dar, în continuare, şi la
acest nivel, spaţio-timpul este foarte bine definit. Prin contrast, în unele dintre modelele
recente ale TOE, însăşi arhitectura spaţio-temporală fluctuează şi incertitudinea se extinde şi
asupra spaţio-timpului care devine un fel de spumă statistică, o reţea de relaţii fluctuante. În
mod fundamental lumea este simultană şi non-locală, ceea ce introduce, direcţia, sensul,
impresia de succesiune este dialogul schizofren dintre observator şi obiectul observat. Însăşi
gândirea şi tunelele ei dau formă şi nume, dau timp şi spaţiu acestui ocean simultan lipsit de
formă. Pe de o parte, o vastă întindere de potenţialităţi, pe de altă parte mintea mea care
născând cuvinte şi idei naşte însăşi spaţio-timpul lor o dată cu ele. Dar separarea este
artificială şi lipsită de sens căci eu însumi fac parte din ocean. Structura care generează
gândurile mele, pata oarbă a minţii mele pe care o intuiesc dar n-o pot percepe niciodată
direct căci nu-mi pot gândi gândirea cum nu-mi pot vedea văzul, este imersată în el.(...)

Autobuzul înaintează pe podul Jacques Cartier acum, îndreptându-se către autostrada 20.
Râul Saint Laurent acoperit de sloiuri ascuţite de gheaţă seamănă cu planeta Krypton după
explozie.

Paul Doru Mugur- „Simultantul”, în Psihonautica, București,

Curtea Veche, 2009- fragment

10
Teoria literaturii, an I, sem.II, 20-21 Tema 1 ©Mona Momescu

11