1) Organizarea și volumul serviciului chirurgical.

Etapale: punctul ambulator medical, spitalul

de circumscriptie, spitalul raional, sectiile specializate republicane. Rolul serviciului de
urgentă. Sectia de chirurgie generala functioneaza de obicei in cadrul spitalului teritorial
si trebuie sa asigure bolnavul cu o asistenta medicala de inalt nivel profesional , ingrijire
deosebita , alimentatie individuala in timpul spitalizarii.Spatiile functionale:serviciul de
primire,blocul operator,salile de pansament,salonul de terapie intensiva,salile necesare activitatii
personalului sanitar,statie de sterilizare.Deasemenea se gasesc saloane pentru bolnavi,Sali de
primire a vizitatorilor ,bai si grupuri sanitare.
Acordareaajutorului chirurgical populaţieie este repartizată înetape şi depinde de urgenţa
patologiei. Asistenţa chirurgicală curative şi consultativă se acordă în policlinici, secţii de chirurgie
generale şi specializate din spitalele raionale, municipaleşi republican.

2) Asepsia. Defenitia. Măsurile de profilaxie a infectiei aeriene (în sectiile de chirurgie, blocul
operator, sala de pansamente)
Asepsia – totalitatea metodelor de prevenirea pă trunderei microbilor în plagă ,
În activitatea chirurgicală este necesară respectarea legii fundamentale a asepsiei, care poate fi
formulată astfel: totul ce contactează cu plaga trebuie să fie steril. Pentru aceasta este necesar
de a cunoaşte bine sursele prin care bacteriile pot nimeri în plagă . Sunt 2 de astfel de surse:
exogenă şi endogenă .
Exogenă , se consideră infecţia, care nimereşte în plagă din mediul care înconjoară bolnavul: din
aer cu pică turi de salivă şi de alte lichide, de pe obiectele, care vin în contact cu plaga , de pe
obiectele care ră mâ n în plagă (suturi, drenaje, etc.), aşa numite infecţii prin implantare.
Endogenă se consideră infecţia, care se gă seşte în interiorul organismului sau pe tegumentele
lui (piele, tubul degestiv, că ile respiratorii etc.). Infecţia endogenă poate pă trunde în plagă
direct sau prin vase (pe cale limfogenă sau hematogenă ).
Pentru respectarea asepsiei în timpul operaţiilor în blocul operator trebuie respectată
devizarea în zone a încă perilor.
În zona sterilă 1 – sunt incluse încăperile cu cele mai stricte cerinţe: sălile de operaţie şi camera
de sterilizare (în cazul când lipseşte secţia de sterilizare centrală).
În zona 2 – a regimului strict se referă încăperile, care direct sunt legate de sala de operaţie; sala
de pregătire preoperatorie; sala de anestezie.
În zona 3 – zona regimului limitat – o alcătuiesc încăperile pentru pregătirea şi păstrarea
sângelui, pentru păstrarea aparatajului mobil pentru deservirea sălilor de operaţie, biroul
chirurgilor, asistenţe medicale, laboratorul pentru analize urgente.
În zona 4 – zona regimului spitalicesc obişnuit – include încăperile în care intrarea nu este legată
cu trecerea prin camera de dezinfecţie sanitară: biroul şefului blocului de operaţie, a asistentei
medicale şefă şi camera pentru lengerie murdară şi deşeuri.
În timpul lucrului se respectă cură ţenia, compresele şi tampoanele de tifon îmbibate cu sâ nge
sau secreţie din plagă se aruncă în ligheane speciale. Exsudatul şi puroiul din plagă sau cavită ţi
se colectează cu aspiratorul într-un vas închis.
Ca masuri de profilaxie a infectiei aeriene serveste Cură ţenia în sala de operaţie cu prudenţă
pe cale umedă .
1. Cură ţenia curentă în timpul operaţiei: infirmiera strâ nge tampoanele şi compresele
întâ mplă tor că zute pe podea şi şterge podeaua murdară de sînge sau exudat.
2. Cură ţenia să lii de operaţie după fiecare operaţie.
3. Cură ţenia zilnică după finisarea operaţiilor obişnuite sau urgente.
4. Cură ţenia generală a să lii de operaţie, care se face conform unui plan într-o zi câ nd nu se fac
operaţii, o dată pe să ptă mâ nă .
5. Dimineaţa înainte de a începe lucrul, suprafeţele orizontale(duşumeaua, mesele, pervazurile)
se şterg cu o câ rpă umedă , pentru a strînge praful depus peste noapte. Această metodă se
numeşte prealabilă .
3) Măsuri de profilaxie a infectiei prin contact. Metodele clasice și contemporane de
prelucrare a mîinelor chirurgului (enumerati)

Profilaxia infecţiei prin contact.

Chirurgul şi asistenţii trebuie să –şi pregă tească mâ inile pentru operaţie. Dezinfectarea
mâ inilor este deficilă în legă tură cu imposibilitatea utiliză rii în acest scop a temperaturii înalte
şi a soluţiilor de antiseptice concentrate.astfel e obligatoriu tă bă cirea pielii, scopul că reia
constă în îngustarea porilor pielii şi cimentarea bacteriilor în ei în timpul operaţiei.
Este importantă succesiunea în dezinfectarea anumitor pă rţi ale mâ inilor. La început cu
ajutorul unei perii şi a să punului se spală palma, apoi partea dorsală a fiecă rui deget, spaţiile
interdegitale şi loja unghială , de exemplu a mâ inii stâ ngi. La fel se dezinfectează degetele mâ inii
drepte. Apoi se spală suprafaţa regiunii metacarpiene dorsale şi ventrale mai întâ i la mâ na
stâ ngă şi apoi la cea dreaptă , şi în sfâ rşit se spală antebraţul. La sfâ rşit încă o dată se spală loja
unghială .
Se şterg mâ inele cu o compresă sterilă şi se dezinfectează cu antiseptice în aceiaşi succesiune.
Metoda Spasocucoţki – Kocerghin.
În cazul utiliză rii accestei metode nu este necesar de a spă la în prealabil cu apă întrebuinţâ nd
peria şi să punul. Metoda se bazează pe dezolvarea cu soluţie de amoniac a gră similor de pe
suprafaţa şi din porii pielii şi îndepă rtarea împreună cu soluţia a bacteriilor.
Metodica: soluţie proaspă tă şi caldă de amoniac de 0,5% se toarnă în două ligheane sterile. Cu
o compresă sterilă se spală mâ inile în consecutivitatea descrisă mai sus timp de 3 minute, mai
întâ i într-un lighean, apoi timp de 3 minute în altul. După aceasta mâ inile se şterg cu un prosop
steril sau compresă şi timp de 5 minute se dezinfectează cu alcool de 96.
Mulţi chirurgi badijonează lojile unghiale cu tinctură de iod.
Este imposibil de a obţine o sterilitate absolută a mîinilor pe tot parcursul operaţiei. În legă tură
cu aceasta este necesar de a izola pielea mâ inilor de plaga operatorie cu mă nuşi.
O altă metodă de dezinfectare a mâ inilor este utilizarea pervomurului sau C-4 (amestec de apă
oxigenată şi acid formic şi bigluconat de clorhexidină (hibitan). Înainte de dezinfectarea
mâ inilor cu pervomur, mâ inile se spală cu apă şi să pun (fă ră perie – timp de 1 min.). Se şterg cu
o compresă sterilă . Apoi mâ inile se dezinfectează timp de 1 min., cu soluţie C-4 sau pervomur
într-un lighean emailat, se şterg cu o compresă sterilă şi se îmbracă mă nuşile sterile.
4) Expres metodele de prelucrare a mîinelor (cu bigluconat de clorhexidina și alcool etilic)
Mâ inile se spală cu să pun şi se şterg cu o compresă sterilă , apoi timp de 2-3 min. se
dezinfectează cu un tampon de vată muiat în soluţie alcoolică de 0,5% de clorhexidină .
La metoda de spă lare a mâ inilor bazată numai pe tă bă cirea pielii se referă dezinfectarea
mâ inilor timp de 10 minute cu alcool de 96. Spă larea mâ inilor cu apă în acest caz nu se
recomandă , pentru că aceasta înră ută ţeşte procesul tă bă cirii. Această metodă nu a că pă tat o
largă întrebuinţare din cauza siguranţei insuficiente. Însă metoda tă bă cirii se recomandă în
lipsa apei calde sau mă nuşilor sterile.
5) Metodele de sterializare a mănușilor și de prelucrare a cîmpului de operatie (Grossch-
Filoncikov, metodele contemporane)
La dezinfectarea câ mpului operator se utilizează cu succes metoda Grossich-Filoncicov – badijonarea
cu soluţie alcoolică de iod 5%. Prima badijonare se efectuează înainte de aplicarea pe câ mpul operator
a lengeriei sterile, a doua – după izolarea câ mpului de operaţie cu lengerie sterilă , a treia – înainte de
suturarea pielei şi a patra – după aplicarea suturilor la piele.
Deci, iodul tă bă ceşte pielea şi pă trunzâ nd în adâ ncul pliurilor şi porilor, o dezinfectează .
În Occident pe larg se utilizează dezinfectarea câ mpului operator cu soluţie de hibiscrub, hibitan şi
betadină .
6)Metodele de sterilizare a instrumentelor (enumerati). Sterilizarea instrumentelor tăioase și
cu lentile
Instrumentele necesare pentru operaţie se sterilizează prin fierbere în soluţie de 2% de
hidrocarbonat de sodiu sau în apă timp de 20 – 30 minute din momentul câ nd a început fierberea.
Instrumentele de tă iere şi de înţepare în cazul fierberii îndelungate se tocesc, de aceea ele se fierb
separat timp de 3 minute fă ră adă ugarea hidrocarbonatului de sodiu şi se ţin în alcool de 900 nu mai
puţin de 2-3 ore. Instrumentele infectate cu microbi patogeni, trebuie fierte timp de 45 minute, iar
cele contaminate cu microbi sporulaţi anaerobi se sterilizează prin fierbere fracţionară timp de 2 ore.
Sterilizarea se face în sterilizatoare metalice cu plasă şi cu un capac, care se închide ermetic. În
prezent instrumentele se pot steriliza cu aer uscat în termostate – electrosterilizatoare. Există de
asemenea metoda de sterilizare în sterilizatoare speciale cu gaze. Dar această metodă nu a că pă tat o
întrebuinţare largă .
Cateterile uretrale şi cistoscoapele sterilizate prin fierbere sau în autoclave cu vapori se strică ,
de aceea ele se sterilizează timp de 10 min mai întîi în alcool (fă ră a cufunda ocularul), apoi pe 5 min
în Sol. de cianură de mercur (1:1000). Inainte de întrebuinţare instrumentul sau cateterul se
dezinfectează cu alcool.

7)Sterilizarea materialului de pansament și lengerie (metodii, principii) Metode de control a

calității steralizării
Tot materialul de pansament trebuie supus steriliză rii (tifonul, tampoanele, vata). Materialul
de pansament se sterilizează în sterilizator sub acţiunea temperaturii înalte. Există 2 tipuri de aparate
pentru sterilizare: în primul rînd se utilizează vapori fluizi cu temperatura de 100 0C; în al doilea se
utilizează vapori sub presiunea ridicată cu temperatură mai mare de 1300C. Sterilizarea cu vapori
fluizi este nesigură , fiindcă cea mai ridicată temperatură în aparat (1000C) nu distruge bacteriile
sporulate, tetanosul, antraxul, etc. Pentru aceasta este nevoie de o temperatură nu mai mică de 1200C.
Controlul sterilităţii
Controlul sterilită ţii materialului în autoclave se efectuează prin metode directe şi indirecte.
Metoda directă – bacteriologică ; însă mâ nţarea de pe materialul de pansament şi albituri sau utilizarea
testelor bacteriologice. Pentru efectuarea testelor bacteriologice sunt utilizate eprubete cu culturi de
microorganisme nepatogene sporulate, care mor la o anumită temperatură . Eprubetele se introduc în
interiorul casoletei, iar la finisarea steriliză rii sunt îndreptate la laborator. Lipsa de creştere a
microbilor confirmă sterilitatea materialului. Acest test se efectuează o dată la 10 zile.
Metodele indirecte – sunt utilizate permanent la fiecare sterilizare. Pentru aceasta se folosesc
substanţe cu un anumit punct de topire acidul benzoic (120 0C), resorbcina (1190C), antipirina (1100C).
Aceste substanţe se pă strează în fiole. În casoletă se introduc câ te 1-2 fiole. Topirea prafului şi
transformarea lui într-o masă compactă , demonstrează faptul, că temperatura în casoletă a fost egală
sau mai înaltă de câ t ceea de topire a substanţei de control.
O altă metodă este termometria. În fiecare casoletă se instalează câ te 1-2 termometre. În acest
mod primim informaţie despre temperatura maximală , iar neajunsul acestei metode este faptul că nu
ştim în decurs de câ t timp a fost menţinută această temperatură .

8) Materialile de sutură, caracteristica lor.

Materealele de sutura trebuie sa fie sterile,rezistente,maliabile,bine tolerate. Instrumentale folosite
trebuie sa fie sterile,de dimensiuni concordante cu marimea organelor care urmeaza a fi
suturate.Materialele de sutura pot fi naturale sau sintetice. Pot fi resorbabile sau
neresorbabile.Firele de sutura:monofilament(guta);polifilament(sunt mai flexibile)rasucite sau
impletite.Materialele naturale:Catgut(din submucoasa intestinului de oaie,tuburi sau plicuri
impermiabile,sterilizate prin iradiere,pastrate in lichid conservat,in timp se pierde si rezistenta
mecanica.,are diferite grosimi,se pot folosi tendoane de animale mari,tunica abdominala la ovine);
Matasea (foarte rezistent si maleabil,se foloseste pentru suturi speciale,bine tolerat in
tesuturi,neresorbabil,in chirurgia plastica,vasculara; Fir de in (origine vegetala,foarte
mealabil,rezistent,preferat in sutura pe tubul digestivsi in suturile cutanate); Firul de bumbac (foaret
rezistent si maleabil,se sterilizeaza in momentul intrebuintarii); Crinul de florenta (foarte
rezistent,se prelucreza greu,pret de cost ridicat);
Materiale sintetice:foarte rezistente ,se pot prelucra usor,foarte bine tolerate;mono sau
polifilamente,firele resorbabile se prepara prin polimerizare. Dexon, vicril, polisorb, ticron, etilon (se
descompune in organism prin hidrolizafara sa determine fenomene de respingere,dupa
descompunere nu se produc fenomene inflamatorii,se prezinta in manunchiuri ,sau cu ace
atraumatice.
9. Antisepsia. Definitia si istoria (Semelweis, Paster, Lister ). Metodele antisepsiei.Principii
generale.
Antisepsia (anti-contra + septikos-putred) totalitatea mijloacelor prin care se urmareste distrugerea
germenilor patogeni prezenti intr-o plaga, in mediu sau tegumente.
L.F Semelweis IN ANUL 1847 afirma ca septicemia puerperala este cauzata de „toxina cadaverica”
introdusa cu miine medicului in timpul examenului intern al lauzei. Si i-a obligat pe mamosi sa-si spele
miinile cu solutie de CaCl2ceea ce adus la diminuarea complicatiilor.
Sir Joseph Lister este considerat  promotorul antisepsiei  în chirurgie. El a folosit p/u prima data
fenolul ca antiseptic la dezinfectia ranilor si curatarea instrumentelor chirurgicale. Studiind letalitatea
postoperatorie, a juns la concluzia ca cauza complicatiilor sint bacteriile.
Louis Pasteureste considerat pă rintele asepsiei, fiind primul care descoperă diverse familii de
germeni şi demonstrează relaţia de cauzalitate între aceştia şi apariţia diverselor boli
Metodele antisepsiei : fizica, chimica, mecanica si biologica.

10. Antisepsia mecanica, fizica si chimica. (Caracterizati)

 Fizica –distrugerea mi/o prin intermediul metodelor fizice. Aici se atribuie :
1. Material de pansament higroscopic (introducerea in plaga a materialului de
pansament higroscopic mareste considerabil volumul exudatului evacuat. De obicei se
utilizeaza tifonul, din care se confectioneaza tampoane si mese de diferite dimensiuni.
Se mai utilizeaza si vata higroscopica)
2. Solutii hipertonice (p/u ameliorarea drenarii din plaga se utilizeaza solutiile
hipertonice – presiunea osmotica a carora > decit a plasmei singelui. Cel mai frecvent se
utilizeaza solutia de NaCl 10 % numita in practica „sol hipertonica”)
3. Drenarea – metoda f/t importanta in tratamentul tuturor tipurilor de plagi, precum si
dupa operatiile pe cavitatile organismului. Deosebim 3 tipuri de drenare : In caz de
drenare pasivase folosesc fisii de cauciuc si tuburi. Pe dren de obicei se fac citeva
orificii laterale.Puroiul din plaga se dreneaza pasiv si treb de plasat in coltul de jos al
plagii. Cind avem drenare activa tubul care este din plaga este unit la un aspirator
electric ce creaza o presiune „-”. Drenarea cu lavaj continuu – printrun tub in focar in
focar se introduce solutiqa de antiseptic, iar prin altul sol se evacuiaza.Este necesar ca
volumul lichidului introdus = cu cel evacuat.
4. Sorbentii in plaga se introduc substante ce absorb toxinele. De obice sunt substante sub
forma de plbere ce contin carbon
5. Metode suplimentare se atribuie la tratamentul deschis al plagilor, in rezultat are loc
uscarea acesteea ce creaza conditii nefavorabile p/u dezvoltarea bacteriilor.(aplicarea
ultrasunetului, aplicarea laserului cu energie inalta, aplicarea razelor UV ). Aici se mai
adauga prelucrarea cu jet de apa sub presiune.

 Chimica – metoda de combatere a infectiilor in plaga, in baza carora se utilizeaza substantele

chimice ce exercita actiune bactericida si bacteriostatica, cu aplicare locala &
sistemica.Antsisepticele chimice se grupeaza in : haloizi(cloramina, preparate de iod), saruri
ale metalelor grele(nitrat de Ag- sol apoasa, diclorura mercurica, saruri de Ag-colargol si
protargol), alcool (alcool etilic) aldehide(formaldehida, lizoform, cidex), fenoli(Acid carbolic,
ihtiol) coloranti( albastru de metilen, verde de briliant) acizi(acid boric si formic)
baze(clorura de NH3) oxidati(h2o2, perhidrol, permanganat de kaliu)
detergenti(clorhexidina, rokkal) derivati nitofuranici(furacilina) derivati ai 8-
ixichinolonei(enteroseptol) derivati ai hinoxalinei(DIOXIDINA), AI NITROMIDAZOLULUI,
sulfamide, antiseptice de origine vegetala...
 Mecanica- inlaturarea mecanica ami/o din plaga, utilizind urmatoarele procedee :
1. Toaleta plagii se efectuiaza practic la fiecare pansament, inlaturind
material de pansamnet imbibat cu secret, se prelucreaza piele ain jurul
plagii, exudatul purulent,tesut. necrotice libere etc. Respectarea acestora
duce la inlaturarea 80 % microbi din plaga.
 2. Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h
dp lezare.Tehnica consta in in incizia plagii,recesurilor acesteea, excizia
marginilor, peretilor si fundului plagii in limitele tesuturilor sanatoase, se-
nlatura toate tesuturile lezate, infestate, imbibate cu singe.
3. PSC – se efectuiaza in cazul cind in plaga s-a dezvoltat deja infectia. Esenta
ei consta in disectia recesurilor, in care se acumuleaza puroi si detrit
necrotic si inlaturarea tesuturilor neviabile.

11.Antisepsia biologica.Principii contemporane de administrare si caile de administrare

a AB. Complicatiile antibioticoterapiei
Antisepsia biologica – consta in (1) utilizarea de origine biologica, care actioneaza
nemijlocit asupra mi/o precum si (2) utilizarea metodelor si masurilor ce majoreaza
capacitatea organismului de a se opune infectiei.La antisepticele biologice se refera (AB,
fermenti proteolitici, bacteriofacgii si serurile curative)
Grupuri de baza a AB :
 Grupul penicilinei
 Penicilinile semisintetice: ampicilina
 Cefalosporinele: kefzol,claforan
 Aminogligozide: gentamicide
 Tetraciclinele
 Macrolide
 Rifamicine
Complicatiile antibioticoterapiei :
- Reactii alergice. Se manifesta prin eruptii cutanate, dereglari respiratorii, spasm
bronsic, pina la dezvoltarea socului anafilactic.
- Actiune toxica asupra organelor interne. Se afecteaza mai frecvent auzul,ficat si
rinichii
- Dizbacterioza(modificarea microflorei organismului) este caracteristica la
administrarea enterala am AB, mai frecvent intilnita la copii si la administrea
indelungata a AB in doze mari.
- Formarea bacteriilor rezistente – complicatie ce cauzeaza infectia antibioticoerapiei.
Principii contemporane de administrare
1. Antibioticoterapiea treb sa fie administrata conform unor indicatii
2. Este obligatorie determinarea sensibilitatii microflorei din plaga
3. treb de efectuat proba de sensibilitatii la AB
4. la necesitatea tratam indelungat cu AB aceste treb sa fie schimbate la fiecare 5-7
zile, p/u a evita adaptarea microflorei.
5. Cu scopul in tesificarii actiunii Ab , treb de combinat AB cu diferit spectru de
actiune
6. Este necesaa combinarea cailor de administrare (locala si sistemica)
7. Asocierea cu alte substante antiseptice(fermenti proteolitici etc.)

12.Hemoragia.Definitie.Cauze si clasificarea hemoragiilor.

Hemoragia – este revarsarea singelui din patul vascular ca rezultat al lezarii traumatice sau
dereglarea permiabilitatii peretelui vascular.
Clasificare :
o D/p principiul anatomic :
 Arteriala – revarsarea singelui in jet pulsativ, de culoare purpurie rosie.
Volumul piederii de singe este determinat de calibrul vasului si caracterul
lezarii (completa & incompleta)
 Venosa – revarsare continua a singelui de culoare visinie. La lezarea
venei regiunii gitului este pericol de embolie gazoasa.
 Capilara – hemoragie mixta, determinata de lezarea capilarelor si- a
venelor si-a arterelor de calibru mic
  Parenchimatoasa – hemoragie din organe parenchimatoase: ficat,
lien,rinichi, plamin. D/p esenta sunt hemoragii capilare, dar sunt mai
periculoase, din cauza particularitatilor anatomice.
o D/p mecanismul aparitiei :
 Haemoragia per rexin – hemoragie la lezarea traumatica a vasului.Se-
ntilneste celmai des.
 Haemoragia per diabrosin – hemoragie la erodarea peretelui
vascular(distrucite, ulceratie, necroza), ca rezultat a unui proces
patologic(imflamatie, proces canceros etc)
 Haemoragia per diapedesin – hemoragie ca rezultat a dereglarii
permiabilitatii peretelui vascular la nivel microscopic(in avitaminoza C,
uremie scarlatina, sepsis ,etc)
o D/p referinta la mediul extern :
 Externa – revarsarea singelui in mediul extern.Asemenea hemoragii este
usor de diagnosticat
 Interna – singele se revarsa in cavitati interne & intratisular
 Propriu-zis interne – hemoragii in cavitati ce nu comunica cu
mediul extern(hemoperitoneum, hemotorace, hemopericardium)
 Cavitare
 Intratisulara
o Pitehie – hemoimbibitii intradermale
o Purpura – hemoimbibitii submucoase
o Hematom – hemoragie in tesuturi cu formarea unei
cavitati in interiorul careea de determina singe cu chiaguri
 Hemoragii interne exteriorizate – hemoragii in cavitati interne
ce comunica cu mediul extern.
o D/p tipul aparitiei :
 Primare - hemoragia ce apare la momentul traumei
 Secundare – hemoragia care apare peste un interval de timp de la
momentul traumei si poate fi :
 Precoce - de la citeva ore de la traumapin la 4-5 zile, cauza fiind
sau alunecarea ligaturii de pe vas & deplombajul vasului din cauza
ruperii trombului primar
o Unitara – hemoragia ce sa repetat intr-un singur epizod
o Recidivanta - hemoragia ce se repeta mai mult de un
epizod
 Tardiva - determinata de distructia peretelui vascular ca rezultat
al unui proces purulent in plaga
o Unitara
o Recidivanta
o D/p evolutie :
 Acuta – hemoragia are loc intr-un scurt interval de timp
 Cronica - hemoragie lenta in cantitati mici(oculta)
o D/p gradul VCS(volum circulant sangvin) pierdut :
 gr. 1(usoara) – pierderea pin la 10-12% VCS (500-700 ml)
 gr. 2(mediu) – pierdere pin la 15-20% VCS (1000-1400 ml)
 gr.3(grava) – pierderea pin la 20-30% VCS (1500-2000ml)
 gr.4 (masiva) – pierderea>30% (>2000 ml)
Cauza este determinata de lezarea vasului sangvin provocata de un oarecare agent : trauma ,
erodarea vasului in cazul diferitor boli si procese purulente, tensiune arteriala ridicata, coborirea
brusca a presiunii atmosferice, dereglarea permiabilitatii vasului poate fi cauzata de modificarile
chimice ale singelui, actiunea toxinelor, dereglarea echilibrului de vitamine din organism.
13.Clinica hemoragiilor.Semnele locale si generale
Semnele generale
- Paliditate
- Tahicardie
- Scaderea presiunii arteriale
- Slabiciune
- Vertijuri
- Intunecare si stelute in fata ochilor
- Senzatia de insuficienta a aerului
- Greturi

Semne localesint diferite.

o Hemoragiile in cavitatea craniului se caracterizeaza prin simptomele compresiei encefalului
o hemoragia in cavitatea pleurala – este insotita de comprimarea plaminului, de partea
traumatizanta ceea ce provoaca dispnee, matitate la percutie, diminuarea freamatului
pectoral si murmurul vezical in partea colectiei singelui.Punctia exploratoare a toracelui
indica prezenta singelui in cavitatea pleurala
o hemoragie in cav. peritoneala apare in contuziile abdominale cu ruperea organelor
parenchimatoase (splina, ficat etc), ruperea trompei uterine in sarcina, lezarea organelor
cavitatii abdominale se manifesta prin simptome de excitare a peritoneului (dureri,
contractia musculaturii adominale ce se determina prin percutie). Se observa simptome ale
anemiei acute
o hemopericardum local se obseva o largire pronuntata a matitatii cardiace,care ia forma
unui triunghi
o hemoragia in articulatie nu este masiva si este lispita de semne locale ale anemiei acute.
Aici are loc marirea volumului articulatiei, durere intensa la miscari si palpitatie, limitarea
miscarilor.In cazul art.genunchiului se observa „balotarea rotulei”

14.Caracteristica hemoragiilor interne(intratisulara, cavitara)

Intr-o hemoragie interna stabilirea diagnozei de hemoragie este mai complicat de determinat.Tabloul
clinic local intr-o hemoragie interna propriu-zisa va fi alcatuit din semne clinice ale acumularii de
lichid intr-o cavitate interna inchisa si de semnele clinice ale dereglarii f-ei oraganului comprimat cu
singe revarsat.
- Intratisularain urma careea prin acumulare locala de singe se formeaza un hematom.
Aceastea se poat poduce oriunde in organism, dar obisnuit acest termen se refera la spatiile
conjuctive de clivaj de la nivelul membrelor, in spatiul retroperitonial si mediastin.
- Cavitara(exteriorizata) semnele locale ale unei astfel de hemoragii sunt acelea ce denota
exteriorizarea singelui in exterior:
 Hematomezis- voma cu singe ce care poate fi sub forma de zat de cafea & singe
neschimbat cu cheaguri.
 Melena –scaun lichid de culoare neagra ca pacura caracteristic unei hemoragii G-I.
 HEMOPTOZIS – hemoragie din caile respiratorii
 Epustaxis – hemoragie nazala
 Metroragie – hemoragie uterina
 Hematurie- hemoragie din caile urinare.

15.Caracteristica hemoragiilor externe

Intr-o hemoragie externa stabilirea diagnozei este destul de simplu de stabilit numai
apartenenta anatomica, este o hemoragie :
  Arteriala - sangele tasneste din plaga, este pulsatil (cu mici intreruperi) si este rosu deschis,
incarcat cu oxigen, curge spre tesuturi.O astfel de hemoragie duce la instalarea rapida a
anemiei acute. Poate provoca rapid moartea
 Venoasa- curgerea sangelui este mai lenta, fara presiune, in flux continuu si de un rosu inchis,
incarcat cu produsi toxici, curge spre plamani
 Capilara – se caracterizeaza prin singerarea itregii suprafete a ranii, vaselor mici si capilare.
Este usor de oprit, cantitatea sangelui ce curge fiind mica

16.Pericolul si consecintele hemoragiilor.(Enumerati)

 Hemoragiile sunt periculoase d/e dezvolta o anemie acuta si-o anemizare
cerebrala.Bolnavul poate deceda in urma dereglarii f-ilor centrilor vitali. O hemoragie in
care TA scade pin la 80 mm Hg & Hb scade cu 1/3 din valoare initiala este periculoasa p/u
viata, d/e procese de compensatie ale organismului nu reuses sa se dezvolte.
 In hemoragii interne, singele revarsat poate :
o Poate comprima organul de importanta vitala (plamin, inima, creier etc)
o Deregla f-ia lui si crea un obstacol direct p/u viata bolnavului
o Comprimarea vaselor ce alimenteaza tesuturile ,poate duce la gangrena membrului
o La lezarea venelor mari este pericolul aparitiei emboliei gazoase
o Singele revarsat in tesuturi & cavitati prezinta un mediu nutritiv p/u microbilor

17.Metode de hemostaza provizorie. Indicatii si metode de aplicare a garoului. Complicatiile

 Aplicarea pansamentului comprensiv
 Pozitia ridicata a membrului
 Flexiunea maximala a membrului in articulatie si comprimarea vaselor din aceasta regiune
 Comprimarea digitala
 Aplicarea garoului
 Aplicarea pensei hemostatice pe vasul singerind in rana

Indicatii(in caz de hemoragii arteriale masive ,atunci cind nu este posibila realizarea
hemostazei prin alte metode
In cazul amputarii(taierii sau sectionarii unui membru))
metode de aplicare a garoului
Prin aplicarea garoului se realizeaza comprimarea tesuturilor moi ale membrului impreuna
cu vasele sangvine si comprimarea lor la os.
Tehnica aplicării garoului în cazul hemoragiei este următoarea: în jurul bazei membruluiridicat se aplică garoul
puternic întins cu care se înfăşoară membrul de 2-3 ori. Pentru a prevenistrangularea pielei sub garou se pune un
şerveţel, o bucată de pînză, haina. Garoul se aplică maisus de locul traumat şi mai aproape de plagă în aşa fel ca artera să
fie coprimată complect. Dacă
garoul a fost aplicat corect, hemoragia se stopează , dispare pulsul periferic, tegumentele
membrului devin palide.Garoul se aplică la o distană de rană , deasupra cotului sau agenunchiului, prin
strângere treptată. La fiecare 15-20minute, garoul se desface pentru a permite sâ ngelui să circule. Acesta se
mentine nu mai mult de 2h – vara si 1h iarna, p/u a nu produce necroza tesuturilor.
Complicatiile
 Se comprima nu
numaiartereledarsitrunchiurilenervoaseceeaceprovoacapareza&paraleziamembrului
 Pericolulgangreneimembruluicindcomprimarea cu garoudepasestetimpul de 2 h
 Suprimareacirculatiei in membrul respective atenuiazarezistentatesuturilor la
infectiesimicsoreazacapacitatealor de regenerare, iarsuprimareaaportului de oxygen la
tesuturicreeazaconditiifavorabile p/u dezvoltareainfectiei anaerobe.

17. Metode de hemostaza provizorie. Indicatii si metode de aplicare a garoului. complicatiile.

Hemostaza provizorie sepoate realiza prin:
- compresiune digitala;
- pansament compresiv;
-pensele hemostatice
- garou.
Compresiunea digitala.Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra
ranii încazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, tinâ nd
cont desensul circulatiei. Câ nd hemoragia nu poate fi stapâ nita prin compresiune exercitata la
distanta, se poate folosi compresiune directa în care caz compresiunea vasului ce sâ ngereaza se face
cu degetul introdus direct în plaga.
Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza
provizorie.
Garoul:
-Se foloseste doar în cazuriextreme si în situatia în care hemoragia nu se putea controla prin alte
metode.
-El se utilizeaza in cazul lezarii arterei si se aplica mai sus de locul traumei.
-la ranirea doar a venelor nu este nevoie de aplicat garoul este destul un pansament compresiv.
-Pentru prevenirea strangulatiilor pielii sub garou se utilizeaza un prosop
-Nu se recomanda aplicarea garoului pe membrul atacat de infectii chirurgicale acute sau cu vasele
lezate (ateroscleroza, tromboflebita etc.)
Aplicarea garoului este corecta cind dispare pulsul periferic pe membru si inceteaza hemoragia.Dupa
aplicarea garoului circulatia este complet oprita si apare pericolul necrozei shi de aceea el nu trebuie
lasat mai mult de 2 ore. Cu transportarea imediata la spital.
COMPLICATII:
-comprimarea trunchiurulor nervoaseodata cu arterele ce conduce la pareza sau paralezii a
mmbrului.
-pericolul gangrenei membruluila utilizarea garoului mai mult de 2 ore.
- suprimarea circulatiei atenuiaza rezistenta tesuturilor la infectie si micsoreaza capacitatea de
reginerare.
- suprimarea aportului de O2 la tesuturile membrului creaza conditii favorabile pentru dezvoltarea
infectiei anaerobe.

18.Hemoragia secundara. Cauze. Profilaxia. Tratament.

H. Secundare – hemoragia care apare peste un interval de timp de la momentul traumei şi poate fi:
 Precoce – de la câ teva ore de la traumă pâ nă la 4-5 zile, cauza fiind sau alunicarea
ligaturii de pe vas, sau deplombajul vasului din cauza ruperii trombului primar;
o Unitară – hemoragia ce sa repetat într-un singur epizod;
o Recidivantă – hemoragia ce se repetă mai mult de un epizod;
 Tardivă – determinată de distrucţia peretelui vascular ca rezultat al unui proces
purulent în plagă ;
o Unitară;
o Recidivantă;

Cauze:
Precoce- conditionate de iesirea trombului care obtureaza vasul, datorita ameliorarii starii generale a
bolnavului si ctesterii tensiunii arteriale.
Tardiva- infectarea ranii care provoaca liza trombuscului eroziunea peretelui vascular.
Profilaxia:
Tratamentul chirurgical active al ranii cu legarea minutioasa a vaselor lezate, imobilizarea membrului,
asigurarea repaosului + masuri de combaterae a infectiei.

Tratament:
Precoce- revizia ranii si aplicarea ligaturii pe vasul singerind.
Tardivă – mai complicate cu procese inflamatoare acute in rana, face ca ligatura vasului sa nu fie
sigura, dar oricum se aplica ligatura simpla a vasului singerind. + tratament antiinflamator.
19. Transfuzia de singe: Istoric, perioade.
1492- papa Innocent al XVIII fiind imbatrinit sia facut transfuzie de singe de la 2 tineti, ca rezultat
papa a murit fiind urmat de acesti tineri care au murit de embolie.
1628- W.Harvey medic englez a descoperit ca singele are rolul de a transporta ceva, dar ce anume nu
se stia.
1667- Jean Baptiste Denis este primul care injecteaza singele de la animal la om. De la miel unui baiat
de 15 ani care avea febra. Lui Baptiste ia reusit. pacientul sa vindecat definitiv.
1668- tot Baptiste prin transfuzii de singe de vitei a salvat unca un pacient.
1675- Parlamentul de la paris a aprobat o lege ce interzicea transfuziile experimentale pe animale si
interzicea efectuarea lor asupra oamenilor.
1679- merklen a cominicat ca uneori la amestecarea singelui de la 2 indivizi se produce aglutinarae, ce
comunica despre incompatibilitatea singelui.
1788-sa dovedit ca un ciine slabit de o pierdere de singe are nevoie de transfuzie pentru a fi reanimat.
aceasta fiind valid si pt oameni. tot atunci sa demonstrat ca singele transporta O2.
1901 datorita descoperirii grupelor sangvine de Landsteiner, transfuziile au loc cu succes.
1924- Shamov trafuzia de singe cadaveric.

20. Hemostaza definitiva. caracterizati metodele mecanica, fizica, chimica, biologica.

MECANIC- ligaturarea vasului in rana sau simpla aplicare a suturii vasculare, pansament compresiv si
tamponament. avantajul ligaturarii vasului consta in aplicarea ligaturii departe de plaga in tes.
nemodificate, ceea ce este mai putin periculos si mai comod. Aplicarea suturii vasculare prezinta o
metoda idealade hemostaza fiinda segmentul lezat al arterei poate fi inlocuit cu un vas conservat sau o
proteza vasculara pentru a restabili circulatia.
FIZIC-aceasta metoda se bazeaza pe utilizarea temperaturilor joase de a provoca spasmul vascular, iar
a celor ridicate pentru a coagula singele. Pentru racire se utilizeaza apa rece, ghiata, cu care se umple
punga de cauciuc shi se aplica pe regiunea lezata. Acum se utilizeaza bisturiul electric
(electrocuagularea) care dezvolta o temperatura ridicata si coaguleaza tesuturile si vasele in locul de
contact astfel permite oprirea hemoragiei.
CHIMIC-include utilizarea substantelor vasoconstrictoare si preparate caremaresc coagulabilitatea
singelui. aceasta metoda de hemostaza se utilizeaza rar. ex: la hemoragii a mucoaselor se utilizeaza
sol. adrenalina (1:1000). Pentru coagulabilitate se utilizeaza: clorura de calciu.
BIOLOGIC-poate fi impartita in urmatoarele grupe:
-tamponarea ranii singerinde cu propriile tes. a bolnavului(tes. adipos, muschi, fascie)
-transfuzia cantitatilor mici de singe, palsma proaspata, ser, masa trombocitara, fibrinogen.
Administrarea complexului protrombinic, globulina A antihemofilica.
-administrarea de vitamine
-administrarea intramulscular a serului uman sau animal.
-administrarea locala a derivatilor singelui(tombina, burete hemostatic, tampon biologic antiseptic).

21. Caracteristica aglutinogenilor si aglutininelor. Izohemoaglutinarea.

Grupa de sâ nge – este o combinare de semne imunologice şi genetice normale, determinate prin
ereditate şi reprezintă o calitate biologică individuală .
În 1901 bacteriologul din Viena Landşteiner şi colaboratorii au întrodus conceptul de grup
sangvin şi au identificat primele 3 grupe. Ceva mai tâ rziu – în anul 1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910
Moss independent unul de altul au identificat grupa a patra.
Aglutinogenii sunt polipeptizi cu sediul în stroma eritrocitelor, dar mai pot fi gă site în leucocite,
spermă , salivă , suc gastric. Ei sunt termostabili, suportă temperatură de 1000timp de 24 ore şi-s
rezistenţi la uscare. Aglutinogenul poate avea câ teva varietă ţi – A1; A2 în dependenţă de forţa de
aglutinare. În prezent au fost identificaţi circa 7500 de antigeni eritrocitari împă rţiţi în 9 sisteme, însă
importanţă practică o au numai A şi B.
Aglutininile α şi β se gă sesc în fracţia gama a globulinelor plasmei şi-s mai puţini termostabile,
suportâ nd temperatura sub 600. Ele se împart în Naturale (cu care omul se naşte) şi Imune (care apar
pe parcursul ontogenezei, spre exemplu- aglutinine anti-rezus). Mai deosebim aglutinine „la rece”,
care î-şi manifestă reacţia de aglutinare la temperatura +4 0 - +160 şi aglutinine „la cald” activitatea
maximală la temperatura +370 - +420. În afară de aceasta se întâ lnesc aglutinine complete, care
aglutinează eritrocitele în mediu salin şi coloidal, precum şi incomplete, fiind active nuami în mediu
coloidal.
Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi
întâ lnite ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta în prezent printre
locuitorii globului conform sistemului ABO, pot fi întâ lnite 4 grupe sangvine:
O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.

22. Grupele de singe, caracteristica lor

Grupa de sâ nge – este o combinare de semne imunologice şi genetice normale, determinate prin
ereditate şi reprezintă o calitate biologică individuală .
În 1901 bacteriologul din Viena Landşteiner şi colaboratorii au întrodus conceptul de grup
sangvin şi au identificat primele 3 grupe. Ceva mai tâ rziu – în anul 1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910
Moss independent unul de altul au identificat grupa a patra.

Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi
întâ lnite ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta în prezent printre
locuitorii globului conform sistemului ABO, pot fi întâ lnite 4 grupe sangvine:
O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.
Deci în medicina practică termenul „Grupa de sâ nge „ ca regulă , reflectă combinarea antigenilor
eritrocitari a sistemului ABO şi a anticorpilori respectivi în serul sangvin.
Grupele de sâ nge se moştenesc prin eriditate conform legilor clasice ale geneticii, ră mâ nâ nd stabile pe
tot parcursul vieţii.
Frecvenţa după grup:
I – 33,5%; II – 37,8%; III – 20,6%; IV – 8,1%

23. Compatibilitatea grupelor de singe. regula Ottenberg.

Problema compatibilită ții se pune atunci câ nd se dorește realizarea unei transfuzii sanguine.
Reacţia de aglutinare e identică celei de imunitate, aglutinogenii fiind antigeni, iar aglutininele –
anticorpi. Reacţia de aglutinare are loc atunci, câ nd aglutinogenii eritrocitelor donatorului întâ lnesc în
plasma primitorului aglutininele respective (A se întâ lneşte cu α, B – cu β, regula lui Ottenberg).
Deci, conform acestei reguli sunt aglutinate numai eritrocitele donatorului.
În corespundere cu regula Ottenberg este posibilă transfuzia nu numai a sâ ngelui de aceieaşi
grupă .
Eritrocitele grupei O (I) – nu conţin nici un aglutinogen şi nu are loc aglutinarea nici cu un ser
de alte grupe. Deci, sâ ngele de grupa O (I) poate fi transfuzat şi la persoanele cu orice grup sangvin.
În serul sangvin de grupa AB (IV) nu sunt aglutinine, deaceea eritrocitele altor grupe de sâ nge
nu vor fi aglutinate şi respectiv persoanelor de gr.AB (IV) poate fi transfuzat sâ nge de orice grupă .
Regula Ottenberg poate fi utilizată doar numai la transfuzia a 0,5 litri de sâ nge donator.
În cazul pierderilor masive de sâ nge, câ nd este necesară transfuzia unei cantită ţi mai mare de
sâ nge, aglitininele plasmei donatorului nu sunt suficient diluate în serul recipientului şi astfel pot
aglutina eritrocitele pacientului. Din această cauză este necesar de a transfuza numai sâ nge de aceiaşi
grupă .

24. Factorul rezus. Caracteristica si importanta lui. Complicatii posttransfuzionale.

Sistemul Rh clasifică  sâ ngele uman după prezența sau absența unor proteine specifice pe suprafața
hematiilor. Determinarea statutului Rh ține cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau
antigenul D.
Indivizii ale că ror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt considerați Rh+ (pozitiv),
ceilalți Rh- (negativ). Spre deosebire de sistemul AB0, în sistemul Rh absența antigenului nu
presupune existența anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au în mod normal în ser anticorpi anti D.
Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că "grupa sanguină " este exprimată
prin adă ugarea semnului + sau - la grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc.
Aceste informații sunt importante în practica medicală pentru realizarea unei transfuzii.
Complicatii posttransfuzionale-sunt legate de transfuzia pacientului cu Rh- a singelui cu Rh+ astfel
in singele bolnavului apar Rh anticorpi care poate duce si la moarte. Si invers nu se permite transfuzia
de singe Rh- primitorului Rh+ poate conduce la imunizare si de asemenea conduce la aparitia
complicatiilor.

25.Metode de determinare a grupelor de singe.(enumerati) Determinarea grupelor de singe cu

seruri standarde.
1) Cu seruri standarde
2)Cu eritrocite standarte(metoda incrucisata)
3)Cu tolicloni Anti-A si Anti-B(anticorpi monoclonali)
Determinarea grupei de singe cu seruri standarte
Se utilizeaza seruri-test de grupele O(I), A(II),B(III) in 2 serii diferite pentru fiecare grupa. In ambele
serii rezultatele trebuie sa coincida.
Se ia o farfurie alba sau o placa pe care se scrie numele persoanei, singele caruia se cerceteaza si de la
stinga la dreapta la o distanta de 3-4 cm se scriu cifrele I,II, III, care indica serurile test.
O pikatura de ser-test (0,1 ml) de grupa I, se aplica cu o pipeta sub cifra I si la fel cu diverse pipete se
aplica ser-test de gr. II si III, la cifrele respective.
Apoi cu o bagheta de sticla se recolteaza singe de la pacient si se aplica cite o picatura de singe(de 5-10
ori mai mica decit cele de ser) alaturi de fiecare picatura de ser-standart. Fiecare picatura de ser-test
se amesteca cu un betisor de sticla. Se apreciaza rezultatele timp de 5 min.
1.Daca aglutinarea nu a avut loc cu serul –test de gr. I, II ,III, inseamna ca eritrocitele singelui dat nu
contin aglutinogene si este gr. O(I).
2.Daca aglutinarea a avut loc cu serul-test de grupa I si III, dar n-a avut loc cu serul de grupa II, singele
cercetat e grupa II (A)
3.Daca aglutinarea a aparut cu ser de grupa I si II si lipseste cu ser de grupa III, singele cercetat
apartine grupei III(B)
4.Prezenta aglutinarii cu serurile celor 3 grupe, inseaman ca singele cercetat e grupa IV(AB). In
asemenea cazuri se face cercetarea suplimentara cu ser-test de grupa IV(AB). Numai lipsa aglutinarii
cu acest ser ne permite de a concluziona ca singele apartine grupeo IV(AB).

26.Determinarea grupelor de singe cu toliclon.

Toliclon-un praf liofilizat de culoare rosie (anti-A) sau albastra (anti-B), care se dizolva cu solutie
fiziologica inainte de cercetare. Sunt utilizati pentru determinarea aglutinogenilor eritrocitari.
Metoda:
Toliclonii anti-A si anti-B se aplica pe o placa alba cite o picatura mare (0,1ml) respectiv inscriptiilor
anti-Asi anti-B. Alaturi de aceste pikaturi se aplica cite 1 pikatura mica (0,01ml)de singe cercetat.
Dupa amestecarea lor timp de 2-3 min se observa reactia de aglutinare:
1.Daca nu este aglutinare in ambele godeuri, singele cercetat apartine grupei O(I).
2.Cind are loc aglutinarea numai in godeul cu inscriptia anti-A, singele cercetat apartine grupei A(II).
3.Cing aglutinarea are loc numai in godeul cu inscriptia anti-B, singele cercetat apartine grupei B(III)
4.Daca aglutinarea are loc in ambele godeuri, singele cercetat apartine grupei AB(IV)

27.Tipurile, metodele si procedeele de transfuzie a singelui.

Metode:
Directa-atunci cind singele este transfuzat direct de la donator la recipient.
Indirecta-prezinta colectarea singelui in vase speciale, conservarea si pastrarea lui un timp oarecare
in conditii speciale.
Feluri de transfuzie:
1)Autotransfuzie-poate fi efectuata in mai multe variante:
a)Reinfuzie- prin recoltarea singelui din cavitatea peritoneala sau pleurala si reinfuzat prin
intermediul unei truse cu filtru
b)Autohemotransfuzie-singele bolnavului luat cu citeva zile pina la operatie, conservat prin adaugarea
citratului de Na, pastrat la temperatura de +8 grade si transfuzat in timpul operatiei
c)Autohemotransfuzia-singele supus iradierii cu raze ultraviolete sau lazer in caz de sepsis, arsuri,
plagi imense.
2)Exsanguinotransfuzia-evacuarea partiala sau totala a singelui din vasele bolnavului(din artere si
transfuzia concomitenta (in vene) a aceluiasi volum de singe de la donator. Scopul-inlaturarea
otravirilor patrunse in singe.
3) Transfuzia singelui cadaveric-s-a constat ca dupa moarte singele nu se coaguleaza din cauza
procesului de defibrinare. Shamov si Costiucov au dovedit ca singele cadaveric poate fi colectat in
primele 8 ore dupa moarte. Colectat in conditii sterile si pastrat la temp de +4 grade fara nici un
conservator si dupa un control bacteriologic poate fi transfuzat.
4)Transfuzia singelui placentar-colectat in urma emisiei de singe in criza hipertonica sau
insuficienta cardiaka. E utilizat pentru prepararea substituientilor naturali-masa
eritrocitara,preparate de albumina.

28.Mecanismul de actiune al singelui transfuzat

1)Actiune substituienta-se reduce la restabilirea volumui singelui circulant cu toate functiile sale. In
acest scop se aplica doze mari-1000-2000ml, uneori si mai mult.
2)Actiune de stimulare-se reduce la cresterea tonusului vascular,ameliorarea regeneratiei singelui si
tesuturilor, mobilizarea singelui din depozite si caurmare normalizarea functiilor tuturor sistemelor si
organelor. In acest scop se vor transfuza -250 ml cu un interval de 2-3 zile.
3)Actiune hemostatica- se manifesta prin micsorarea sau chiar oprirea definitiva a sangvinarii prin
stimularea producerii factorilor hemostatici in organism. Se recomanda doze mici (100-150 ml) de
singe proaspat pina la 24 ore.
4)Actiune de inactivare-se manifesta prin diminuarea concentratiei toxinelor, fixarea substantelor
otravitoare si eliminarea lor cu urina.
5)Actiune imunobiologica- se bazeaza pe sporirea activitatii fagocitare a leucocitelor, fortificarea
producerii de anticorpi. In acest scop se aplica doze mijlocii (250-300 ml) de singe proaspat cu
interval de 2-3 zile.
6)Actiune nutritiva- restabilirea volumului de proteine, electroliti, lipide, glucoza, vitamine.

29. Indicatii, contraindicatii in transfuzia de singe

Indicatii:
1)Indicatii Absolute
-hemoragie acuta(mai mult de 15 %din volumul singelui circulant);
-soc traumatic;
-operatii complicate, insotita de traume masive a tesuturilor si hemoragie;
2)Indicatii Relative
-anemia
-maladii inflamatorii cu intoxicatie grava
-prelungirea hemoragiei, dereglari a sistemului de coagulare
-unele otraviri
-diminuarea statutului iminologic a organismului
- procese inflamatorii cronice de lunga durata
Contraindicatii
1)Contraindicatii Absolute
-insuficienta cardiopulmonara acuta, insotita de edem pulmonar
-infarct al miocardului
In caz ca persista o hemoragie acuta contraindicatii absolute nu exista.
2)Contraindicatii Relative
-tromboze acute si embolii
-dereglari grave a circulatiei cerebrale
-endocardita septica
-viciile septice
-miocardite si miocardioscleroze
-boala hipertonica
-astm bronsic
-dereglari grave a funtiei hepatice si renale
-reumatism
-tuberculoza acuta si diseminata

30.Complicatii in transfuzia de singe. Clasificarea.

1)complicatii mecanice
2)complicatii reactive
3)complicatii infectioase

31.Complicatii de origine mecanica, reactiva si cu caracter infectios in hemotransfuzii.

Complicatii de origine mecanica:
La acest grup se refera complicatii cauzate de greseli comise la tehnica transfuziei de singe.
Se refera:
-dilatarea acuta a cordului
- embolia gazoasa
-tromboze si embolii
-dereglari de circulatie sangvina in membru dupa transfuzii intraarteriale
#Dilatarea acuta a cordului-dereglari acute circulatorii si insuficienta cardio—vasculara.
Cauza- suprasolicitarea cordului cu o cantitate mare de singe ce a fost administrat rapid intravenos. In
sistemul venelor cave si in atriul drept apare staza sangvina, se deregleaza circuitul sangvin
coronarian si general.
Clinica-dispnee, senzatia de strinsoare in piept, dureri in reg cordului, cianoza buzelor si a
tegumentelor, scade tensiunea arteriala brusc, tahicardie.
Tratament-stoparea imediata a hemotransfuziei, administrarea intravenoasa a remediilor
cardiotonice, diuretice, oxigenoterapia, ventilare pulmonara artificiala.
#Embolia gazoasa-apare ca rezultat al introducerii aerului impreuna cu singele tansfuzat. Aerul
patrunde in partea dreapta a cordului si apoi in artera pulmonara, pe care le obtureaza.
Cauza-montarea sau umplerea incorecta a sistemei pentru hemotransfuzie.
Clinica-inrautatirea brusca a starii pacientului, excitare, dispnee, cianoza buzelor, fetei, gitului, scade
tensiunea arteriala, pulsul devine filiform, frecvent.
#Tromboze si embolii
Cauza-patrunderea cheagurilor de singe de diverse dimensiuni in vena pacientului, ce s-au format din
cauza conservarii incorecte a singelui donator, a greselilor comise la hemotransfuzie si transfuzia
dozelor mari de singe conservat cu un termen lung de pastrare.
Clinica-apar brusc dureri in piept, dispnee, tusa, paliditate si cianoza tegumentelor.
Tratament-efectuarea terapiei trambolitice cu remedii ce activeaza procesul de
fibrinoliza(urochinaza), utilizarea anticoagulantilor(heparina).
Complicatii de origine reactiva
Dezvoltarea acestui grup de complicatii este cauzata de incompatibitatea cu singele donator
transfuzat sau de reactia organismului la solutia transfuzata.
Dupa gravitate evolutiei clinice sunt reactii: de gravitate usoara, medie si grava.
Reactiile de gravitate usoara- sunt insotite de cresterea temperaturii corpului cu aproximativ 1 grad C,
dureri musculare, in membre, cefalee, frisoane. Aceste manifestari sunt de scurta durata, nu necesita
tratament.
Reactii de gravitate medie-se manifesta prin cresterea temp corpului cu 1,5-2 grade C, frison, creste
frecventa pulsului si rewspiratiei, urticarii.
Reactii grave- temp corpului creste cu 2 grade C si mai mult, frison, cianoza buzelor, voma, cefalee,
dureri in muschi si oase, dispnee.
In dependenta de cauza aparitiei si evolutiei clinice deosebim reactii:
-pirogene
-antigene
-alergice
a)Reactii pirogene
Cauza-formarea in mediul de transfuzie a substantelor pirogene-a produselor de descompunere a
proteinelor singelui donator sa a activitatii vitale a microorganismelor ce patrund in singe la
preparare, pastrarea lui sau in caz de incalcarea a asepsiei in timpul transfuziei.
Clinica-creste temperatura corpului, frisoane, cefalee, tahicardie
Tratament-stopam transfuzia, administram analgetice, narcotice si preparate
antihistaminice(dimedrol, suprastin, taveghil)
Profilaxia- respectarea regulilor de preparare, pastrare si transfuzie a singelui.
b) Reactiile antigene
Cauza-sensibilizarea cu antigeni leucocitari, trombocitari si a proteinelor plasmei, ca rezultat al
hemotransfuziilor efectuate in antecedente sau a graviditatilor.
Clinica-peste 20-30 min de la finisarea hemotransfuziei apar frisoane, creste temp corpului,
bradicardie, cefalee, dureri in reg lombara.
Tratament-se indica preparate antihistaminice, analgetice, narcotice, sol de antisoc si de detoxicare.
Profilaxia-studiul minutios al anamnezei
c)Reactii alergice
Cauza-sensibilizarea organismului la diverse imunoglobuline.
Clinica-urticarie, edem Quinqe, bronhospasm, dispnee, neliniste. Poate progresa pina la socul
anafilactic. Hiperemia tegumentelor, cianoza mucoaselor, acrocianoza, transpiratii reci, edem
pulmonar.
Tratament-remedii intihistaminice, corticosteroizi, preparate cardio-vasculare si narcotice.
Profilaxia-studiul minutios al anamnezei
Complicatiile hemotransfuzionale
a)Socul hemotransfuzional
b)Sindromul hemotransfuziei masive
c)Intoxicatia cu citrat
d)Intoxicatia cu kaliu
Complicatii de caracter infectios
1) Transmiterea maladiilor acute infectioase(gripa rugeola, tifos)
2) Transmiterea maladiilor transmisibile prin singe(sifilis, hepatita B,C, Delta,SIDA)
3) Dezvoltare infectiei chirurgicale banale
Complicatiile acestui grup apar in caz de nerespectare a normelor asepsiei in timpul transfuziei.
Este posibila dezvoltareatromboflebitei sau a flegmonului in reg punctiei venoase.
32.Complicatii de origine reactiva. Socul hemotransfuzional. Cauze. Profilaxie
Cauza-incalcarea regulilor de transfuzie a singelui, ametodei de determinare a grupelor sangvine
si de efectuare a probelor de compatibilitate.
La transfuzia singelui sau a masei eritrocitare incompatibile conform factorilor de grupa a
sistemului ABO,are loc hemoliza masiva intravasculara, ca rezultat al distrugerii eritrocitelor
donatorului sub actiunea aglutininelor recipientului.
Profilaxia-respectarea stricta a regulilor de efectuare a hemotransfuziilor(efectuarea consecutiva
a tuturor reactiilor de compatibilitate).

33.Socul hemotransfuzional(hemofie).Semnele clinice.Tratamentul.

Şocul hemotransfuzional.
 Cauza şocului hemotransfuzional este în majoritatea cazurilor încă lcarea regulilor de
transfuzie a sîngelui, a metodei de determinare a grupelor sangvine şi de efectuare a probelor de
compatibilitate.
La transfuzia sâ ngelui sau a masei eritrocitare incompatibile conform factorilor de grupă a
sistemului ABO, are loc hemoliza masivă intravasculară , ca rezultat al distrugerii eritrocitelor
donatorului sub acţiunea aglutininelor recipientului.
În evoluţia complicaţiilor la transfuzia sângelui incompatibil după sistemul ABO sunt 3
stadii:
1. Ş ocul hemotransfuzional;
2. Insuficienţa renală acută ;
3. Reconvalescenţă .
Ş ocul hemotransfuzional apare nemijlocit în timpul transfuziei sau după ea şi durează de la
câ teva minute pâ nă la câ teva ore.
La debut pacienţii sunt neliniştiţi, pe un timp scurt excitaţi, au frisoane, dureri în piept,
abdomen, regiunea lombară . Apoi treptat apar dereglă ri circulatorii, caracteristice pentru starea de
şoc (tahicardie, hipotomie, aritmie). La început pacienţii sunt cu faţa hiperemiată , apoi palidă , au
greţuri, vome, crampe, creşte temperatura corpului, tegumentele de marmoră , au loc micţiune şi
defecaţie involuntară .
Indicii principali ai descompunerii masive a eritrocitelor sunt hemoglobinemia,
hemoglobinuria, hiperbilirubinuria, icterul, hepatomegalia.
În dependenţă de nivelul tensiunii arteriale deosebim 3 grade ale şocului hemotransfuzional:
1. gradul I, TA sistolică este mai înaltă de 90 mm col. Hg
2. gradul II, TA sistolică variază de la 71 la de 90 mm col. Hg
3. gradul III, TA sistolică este mai joasă de 70 mm col. Hg
În majoritatea cazurilor în rezultatul tratamentului dereglă rile circulatorii pot fi lichidate. Însă
peste un oarecare timp după transfuzie poate creşte temperatura corpului, apare icterul, se intensifică
cefalea. Apoi pe I plan sunt dereglă rile funcţiei renale, se dezvoltă insuficienţa renală acută , care are
urmă toarele faze: anurie (oligurie), poliurie şi restabilirea funcţiei renale.
La început se micşorează brusc diureza diurnă , are loc hiperhidratarea organismului, creşte
nivelul creatininei, ureei şi kaliului în ser. Apoi diureza se restabileşte şi creşte uneori pâ nă la 5-6 litri
în 24 ore, iar creatininemia şi hipercaliemia se menţine (faza poliurică a insuficienţei renale).
Stadiul de reconvalescenţă se caracterizează prin restabilirea funcţiei tuturor organelor
interne a sistemului de homeostază şi a balanţei hidro-electrolitice.
Tratamentul.
Terapia infuzională. L a apariţia semnelor incipiente de şoc e necesar de întrerupt transfuzia
de sâ nge şi se efectuează infuzia substituienţilor sangvini (reopoliglucină , poliglucină şi a
preparatelor gelatinei).
E necesar de administrat sol. de bicarbonat de sodiu 4% sau lactasol pentru a obţine reacţia
bazică a urinei ce împiedică formarea hematinei acidclorhidrice.
Remediile medicamentoase utilizate în I rând: prednizolonul (90-120 mg), eufilina (10 ml de
sol. 2,4%) şi lazix (100 mg) aşa numită triadă antişoc. În afară de aceasta se utilizează preparate
antihistaminice (dimedrol, taveghil) şi analgetice narcotice (promedol)
Metode extracorporale – plazmafereza masivă (exfuzia a 2 l de plazmă şi substituirea cu
plazmă proaspă t congelată şi soluţii coloidale) pentru înlă turarea hemoglobinei libere şi a
produselor de degradare a fibrinogenului.
Corecţia funcţiilor organelor şi sistemelor. La indicaţii sunt utilizate glicozidele cardiace,
remedii cardiotonice, etc.
Corecţia sistemului de hemostază. Este utilizată heparină (50-70 un/cg corp., transfuzii de
plazmă proaspă t congelată , antifermenţi (contrical).
La debutul fazei de insuficienţă renală acută tratamentul trebuie îndreptat la ameliorarea
funcţiei renale (eufilină , lazix şi osmodiureticii) şi corecţia balanţei hidro-electrolitice. Iar atunci câ nd
tratamentul este ineficace – uremia, creatininemia şi hiperkaliemia – progresează , este necesar de
utilizat hemodializa (în secţia specializată cu utilizarea „rinichiului artificial”).
34.Probele determinarii compatibilitatii individuale(ABO,Rh)si biologice.
Proba de compatibilitate individuală
Pe o placă (farfurie) se aplică o pică tură mare (0,1 ml) de ser sangvin de la recipient şi 1
pică tură mică (0,01 ml) de sâ nge de la donator, apoi se amestecă . Reacţia se efectuează la temperatura
15-250C, rezultatele se apreciează peste 5 min. Dacă aglutinarea lipseşte demonstrează
compatibilitatea sâ ngelui donatorului şi recipientului, iar dacă persistă aglutinarea – atunci sâ ngele
este incompatibil.
Proba biologică
La începutul transfuziei se transfuzează 10-15 ml de sâ nge, după aceasta transfuzia se stopează
pe un timp de 3 minute. Dacă lipsesc semne clinice de complicaţii sau reacţii (tahicardie, dispnee,
hiperemie, dureri în regiunea lombară ), atunci din nou se transfuzează 10-15 ml de sâ nge şi în decurs
de 3 minute se supraveghează bolnavul. În total se repetă procedura de 3 ori.

35.Medii si metode de conservare a singelui.Colectarea si pastrarea singelui.

Metodele de transfuzie. Conservarea sângelui.
Există 2 metode de transfuzie a sâ ngelui: direcă şi indirectă . Metoda indirectă prezintă
colectarea sâ ngelui în vase speciale, conservarea şi păstrarea lui un timp oarecare în condiţii
speciale. În afara vaselor sangvine sâ ngele poate fi pă strat în 2 stă ri:
1. lichidă , la temperatură supra 00;
2. solidă , congelată , la temperaturi mult sub 00.
Stabilizarea sâ ngelui în stare lichidă poate fi că pă tată prin extragerea sau distrugerea unui
component al sistemului de coagulare a sâ ngelui. Cei mai ră spâ ndiţi conservanţi astă zi sînt: acidul
citric şi citratul de natriu, care înlă tură ionii de calciu şi ză dă rnicesc prima etapă a procesului de
coagulare – formarea trombinei. Pentru prelungirea viabilită ţii hematiilor sangvine pe lâ ngă citrat în
soluţiile de conservare se mai adaogă substanţe, care pă trund în eritrocit şi participă la metabolismul
lui (glucoza, fosfat anaorganic ect.).
Pentru conservarea sângelui utilizat în circulaţia extracorporală este folosită heparina în
proporţii de 50 mg la 1 litru de sâ nge.
Pentru stabilizarea sângelui se utilizează sol. ster. citrat de sodiu de 6% în raportul 10 ml de
sol. la 100 ml de sâ nge.
In cazul in care se cer rezerve mari de sâ nge conservat- prezintă interes metoda de conservare
şi pă strare a sâ ngelui prin congelarea la temperaturi ultrajoase (-1996 0) propusă de că tre savantul
sovetic F.R.Vinograd-Finkelşi american Smith (1956-1963). Esenţa metodei se reduce la diminuarea
totală a metabolismului hematiilorsangvine la aşa temperaturi.
Sâ ngele conservat se păstrează în fiole, flacoane cu respectarea asepsiei la temperatura 4-6 0C
în frigider. Acesta se examineaza imediat după ce se scoate din frigider, înainte de agitare. Sâ ngele în
fiolă se împarte în 3 straturi: la fund – stratul de eritrocite, deasupra lui – un strat foarte subţire albui
de leucocite şi deasupra un strat stră veziu puţin gă lbui de ser. Sâ ngele cu chiaguri, cu plasma tulbure,
cu fulgi şi pelicule, colorată în roşu în rezultatul hemolizei eritrocitelor nu poate fi folosit pentru
transfuzie.

36.Componentele si preparatele singelui.

Sâ ngele este un fluid care se gă seşte în spaŃ iul intravascular si reprezintă 8% din greutatea
corporală .Cantitatea de sâ nge din corp depinde de greutatea persoanei, dar în general un adult de 70
de kg are aproximativ 5 l de sâ nge.
Sâ ngele este compus dintr-un element lichid, plasma, şi celule sau elemente figurate.
Mai mult de jumă tate din volumul total al sâ ngelui este reprezentată de plasmă .
Plasma conŃ ine proteine, carbohidraŃ i, aminoacizi, lipide, şi să ruri minerale.
Elementele figurate sau celulele sanguine includ:
• eritrocitele sau hematiile(celule sangvine roşii),
• leucocitele (celule sangvine albe), şi
• plachetele sau trombocitele.
Aceste elemente figurate sunt suspendate în plasmă . Eritrocitele, sau hematiile, sunt cele mai
numeroase dintre elementele figurate din sâ nge si au functia de a transporta oxigen. Oxigenul
transportat este aderent la hemoglobină , o proteină care conŃ ine fier.
Hematocritul(Ht) este un termen utilizat pentru identificarea procentajului volemic de celule
sangvine roşii din corp. Un hematocrit de 45 înseamnă că la fiecare 100 ml de sâ nge există 45 ml de
celule roşii şi 55 ml de plasmă . Hematocritul mediu este de 45 ± 7 pentru bă rbaŃ i şi 42 ± 5 pentru
femei. 2 Leucocitele sunt mai puŃ ine de 700 de ori decâ t hematiile,cea mai importantă funcŃ ie a
acestora este distrugerea elementelor stră ine. Alt tip de celule sangvine albe, limfocitele, oferă
imunitate faŃ ă de bolile infecŃ ioase. A treia clasă de elemente este formată din trombocite (plachete).
care sunt cele mai mici elemente figurate multi autori considerindu-le fragmente de celule. Plachetele
sunt esenŃ iale pentru coagularea sâ ngelui
Derivate sau preparate:
Plasma Prospata Congelata homologa, provenita din Sange
Total,Concentrat Granulocitar Unitar homolog, Concentrat Trombocitar Unitar homolog obtinut prin
Plasmafereza.

37.Substituentii singelui.Clasificarea,caracteristica.
Substituientii singelui dupa importanta lor functionala pentru organism si actiunea curativa
principala se impart in:1.hemodinamici
2.dezintoxicanti
3.pentru alimentarea parenterala.
Substituenti cu actiune hemodinamica:poliglucina,reopoliglucina si gelatinolul.Mecanismul lor de
actiune consta in retinerea lichidului in patul vascular datorita tensiunii osmotice inalte,ceea ce
asigura restabilirea rapida a volumului circulant de singe.
S.dezintoxicanti-compusii vinilici:polivinilpirolidina micromoleculara si polivinol
micromolecular.Acestia favorizeaza legarea toxinelor ce circula in singe si eliminarea lor rapida din
organism.
S.pentru alimentarea parenterala:hidrolizatele proteice,solutii de aminoacizi si preparate de
emulsii lipidice.Hidrolizatele proteice sunt indicate in toate cazurile de dereglare a echilibrului
proteic si de crestere a necesitatilor organismului in proteine.Emulsia lipidica prezinta emulsia de
10% de ulei de porumb in apa.Se administreaza intravenos picatura cu picatura doza ptr o singura
data fiind 100-150ml.Prealabil se face proba la toleranta.

38.Combustiile.Clasificarea.
Combustio – este lezare a ţesuturilor organismului sub acţiunea locală al temperaturii înalte, sau al
substanţelor chimice sau radiaţiei actinice.
Clasificarea:
Există mai multe principii de clasificare:
1. după împrejurimile producerii arsurii:
a. industriale;
b. de uz casnic;
c. de ră zboi;
2. după caracterul factorului de acţiune:
a. termice;
b. electrice;
c. chimice;
d. actinice;

Din aceste considerente în practica clinică are importanţă de stabilit nemijlocit şi agentul lezant, care
va exprima caracteristica acestor factori:
- arsură cu flacă ra;
- arsură cu aburi umezi sau uscaţi;
 - arsură cu ulei fierbinte;
- arsură cu bitum topit;
- arsură de contact cu metale incandescente…
Arsurile chimice sunt provocate de acţiunea substanţelor chimice:
- baze;
- acizi.
Combustiile actinice pot fi provocate de radiaţia infraroşie, ultravioletă sau cu iradiaţie γ.
3. Clasificarea arsurilor după localizare:
a. Arsuri ale regiunilor funcţional active (extremită ţile);
b. Arsuri ale regiunilor funcţional neactive (trunchiul);
c. Ale feţei;
d. Regiunii pă roase ale capului;
e. Ale că ilor respiratorii;
f. Perineului.
Clasificarea arsurilor după profunzime după 4 grade:
Gradul I – afectarea la nivelul epidermisului, şi se manifestă prin hiperemie şi edem al pielei;
Gradul II – se afectează tot stratul epidermei cu formarea bulelor pline de lichid transparent;
Gradul III – necroza dermei:
Gradul IIIA – necroză al epiteliului şi al straturilor superficiale ale dermei cu pă strarea
integrită ţii funcţionale ale stratului bazal al dermei;
Gradul IIIB – necroz al întregului strat al dermei inclusiv şi a stratului bazal, împreună cu
foliculii piloşi glandele sudoripare şi sebacee cu trecere la stratul adipos;
Gradul IV – necroz al întregului strat dermal şi a ţesuturilor mai adâ nc situate (ţesut adipos, muscular,
osos).

- Arsurile de gradul I, II şi IIIA sunt considerate ca arsuri superficiale, iar IIIB şi IV ca

arsuri profunde.
Clasificarea arsurilor conform Asociaţiei
Americane al Combustiologilor:

Gradul I (arsuri superficiale) – afectează numai epidermisul;

Gradul II (partial-thickness) – afectează epidermisul şi parţial derma;
Gradul III (full-thickness) – afectează epidermisul, în întregime derma şi ţesuturile
subcutanate.

39.Metodele de determinare a suprafetei combustiei.

Este important de apreciat şi suprafaţa afectată a corpului exprimată în procente. Suprafaţa
corpului omenesc adult variază între 15000cm² şi 21000cm². Au fost propuse multiple metode de
determinare al suprafeţei afectate:
Metoda lui Wells propusă în 1951. Această metodă este cunoscută şi ca regula cifrei „9” şi constă
în faptul că corpul unui adult este divizat în regiuni ce corespund a 9% din suprafaţa corpului:
Cap şi gâ t – 9%;
Membrele superioare a câ te 9% - (în total 18%);
Partea anterioară a trunchiului (piept şi abdomen) a câ te 9% - (în total 18%);
Partea posterioară a trunchiului (spate şi lomb) a câ te 9% - (în total 18%);
Membrele inferioare a câ te 18% - (în total 36%);
Perineu – 1%. În total alcă tuesc – 100%.
La copii această metodă nu este aplicabilă din cauza proporţionalită ţii diferite ale pă rţilor corpului.

Metoda lui Glumov propusă din 1953, care se mai numeşte „metoda palmei”. Ea constă în faptul că
suprafaţa palmei accidentatului corespunde la un % din suprafaţa totală a corpului.
 Metoda Postnicov propusă în 1949 constă în aplicarea pe pala combustională al unei pelicule de
celofană şi pe ea se conturează hotarele arsurii. Pelicula dată se aplică pe o suprafaţă gradată de
pă trate cu suprafaţa deja ştiută , după care se determină şi suprafaţa afectată , iar în raport cu suprafaţa
corpului se determină procentul de suprafaţă afectată .
Metoda de tabele-şablon Lund-Brower constă în calcularea suprafeţelor de arsură conform
tă bliţelor speciale pentru arsuri deja stabilite cu procentajul al diferitor regiuni ale corpului. (tabele
separate pentru adult şi copii).

40.Boala arsilor.Definitie.Perioadele
BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţii generale ale organismului şi dereglarea
funcţiei organelor interne ca ră spuns la trauma termică .
Boala arşilor se dezvoltă în cazul câ nd:
- suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri superficiale;
- sau mai mult de 10% de arsuri profunde;
- sau în cazul arsurilor că ilor respiratorii indiferent de arsurile externe.
Perioadele bolii combustionale:
I - perioada şocului combustional: (durează pînă la 3 zile) şi este determinate de:
- aferentaţie dureroasă excesivă ;
- plasmoragie;
- dereglarea funcţiei rinichilor.
Tabloul clinic al şocului combustional este destul de tipic: accidentatul suferă dureri
puternice în locurile arsurilor, este excitat dar foarte repede devine inhibat şi adinamic. Progresiv se
micşorează TA, se accelerează pulsul, se micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează
respiraţia, se dezvoltă hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, hemoconcentraţie,
micro- şi macrohematurie, oligurie. Deosebim trei grade al şocului combustiona în raport cu
dereglă rile sus enumerate:
- Şoc de gr.I se instalează la arsuri de 15-20% din suprafaţa corpului;
- Şoc gr.II în 20-60% de arsuri;
- Şoc gr.III în cazul câ nd suprafaâ a este mai mare de 60%.
II – perioada toxemiei combustionale (durează pînă la 10-15 zile) este determonată de absorbţia
din plaga combustională al toxinelor (oligopeptidele toxice, glucoproteizilor cu specifitate antigenică ;
III – perioada de septicotoxemie combustională (durează 2 - 3 să ptă mîni). Această perioadă este
determinată de:
- Hipoproteinemia declanşată ;
- Inhibarea-epuizarea activită ţii sistemului imun;
- Alipirea infecţiei şi dereglă rile provocate de procesul inflamator infecţios;
- Absorbţia toxinelor bacteriene.
IV – perioada de reconvaliscenţă.

41. Boala arsilor. Perioada de toxiemie.Patofiziologia.Clinica.Tratamentul.

BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţiigenerale ale
organismuluişidereglareafuncţieiorganelor interne ca ră spuns la trauma termică .
( sunt 3 perioade a boliicombustionale: perioadasoculuicombustional(pina la 3 ile) , perioada de
toxiemie(10-15 zile), perioada de septicotoxemie(2-3 sapt)
perioadatoxemieicombustionale - durează pînă la 10-15 zile. Este determinată de absorbţia din
plagacombustională al toxinelor (oligopeptideletoxice, glucoproteizilor cu
specifitateantigenică );provoacă acţiunitoxiceasupraorganelor interne cu dereglareafuncţieilor, (se
caracterizeaaprinhipertermie de 40 grade, paliditate, hipotonie).
Fiziopatologicboalaarsuluiparcurgedouă etape:şoculhipovolemic al
arşilorşisindromulinflamatoracutsistemic (SIRS)
ŞOCUL HIPOVOLEMIC AL ARŞILOR-
esteunşochipovolemicşiestedeclanşatimediatdupă acţiuneaagentuluivulnerant (termicsauchimic).
Caueleprincipaleceduc la instalareasocului hypovolemic sunt: edemul local, la nivelulplă giiarse,
edemulperilezional, la nivelulţesuturilornearseşitransportulmasiv de
apă şisodiucă trecompartimentulintracellular.
SINDROMUL DE RĂ SPUNS INFLAMATOR SISTEMIC (SIRS)esterezultatulactivită ţiisistemice al
citokineloreliberatemasivîncirculaţie de la nivelulleziunii.
Tablou clinic: dureriputernice in locurilearsurilor, progresiv se micsoreaza TA, se accelereazapulsul,
se micsoreaza temperature. In cazuri grave se deregleazarespiratia, se dezvolta hypoxia organelor.
Tratament:
1. MASURI DE PRIM AJUTOR
2. TRATAMENT GENERAL
3. CHIRURGIA ARSULUI
1. Acordareaprimuluiajutor:stopareaactiuniiagentuluitermicasupratesuturilor ,racirealoculuitimp de
10-15 minute, aplicareapansamentului aseptic, analgeziesiinitiereatratamentuluiantisoc.
2. TRATAMENTUL LOCAL:spalarea cu apasisapun, aseptizarea cu alcool, incizii de decompresiune,
pansamentsteril.
3.TRATAMENT GENERAL:
1.reechilibrareahidroelectrolitica
2.reechilibrareahematologica
3. normalizareapresiunii colloid-osmotice
4.tratamentultulburarilorenale
5. reanimarea respiratory
6.profulaxiatrombozelor
7.prevenireainfectiilor

42. Complicatiilearsurilor.
Complicatiigenerale:
Pulmonare- edemulpulmonaracut, pneumonii, insuficienta respiratory acuta
Cardiovasculare- tahicardie, aritmii, infarctemiocardice, tromboze, emboli
Digestive-varsaturi, colesticite acute, pancreatite
Renale- insuficientarenalaacuta
Complicatii locale:
Cicatricesisechelefunctionale
Infectiaplagiiarse
Distrugeri de organe( ureche, nas, buze, degete)
43. tratamentul local in combustii.
Toaletacitmairapida sic it maicompletposibil a tegumentelorsi a plagilorarse cu apasisapun.
Ulterior tratamentul se face prinmetodainchisa (pansament) simetodadeschisa (expunerea la aer)
saucombinatasau operative.
Metodainchisa de tratamentpesuprafataarsurii se aplicapansamente, cu antibiotic
ceblocheazaevolutiainfectiei.
Metodadeschisa-dupaprelucrareaprimara a suprafeteiarsebolnavulesteculcat in patulasternut cu
cearsafsterilsi se acopera cu o carcasa tot din cearsafuri sterile. Cu ajutorulbecurilorelectrice se
mentine temperature de 23-25 grade.Supraftaarsurii se usucasi se acopera cu crusta, sub care isi are
locvindecarea.
44. Primulajutor in combustiitermice, chimice
Primulajutor la arsurichimice:
-spalareaimediata cu apatimp de 30 min a zoneiafectate
-aplicareacompreselor in functie de substantachimica care a generatarsura:
Comprese cu sol NaHCO3 pentruarsuri cu acizi
Comprese cu sol de acid acetic pentruarsurile cu substante alkaline
. Acordareaprimuluiajutor: stopareaactiuniiagentuluitermicasupratesuturilor ,racirealoculuitimp de
10-15 minute, aplicareapansamentului aseptic, analgeziesiinitiereatratamentuluiantisoc.

45. Degeraturile. Definitie.Clasificarea.Tabloul clinic.Tratament

Degeratura se numesteleziuneatesuturilorprinexpunereaindelungata la temparaturascazuta.
Clasificarea:
Exista 4 grupe de degeraturi:
Gradul 1: se caracterizeazaprinlezareapielii sub forma de tulburaricirculatoriireversibile. Pielea de
culoarealbastrainchisasaupurpurie-rosie.Necroza nu apare.Uneori se
observadescuamareaneinsemnataaepidermului.
Gradul 2: formareaflictenelor in urmanecrozeistraturilorsuperficiale ale pieliipina la
stratulmalpighian. Vindecareaestefaragranulatiisicicatrice.
Gradul 3: necrozapielii in intregime. Vindecareaprinformarea de granulatiisicicatrice.
Gradul 4: necrozatesuturilormoisiaoaselor. Procesul de vindecare se prelungestepina la un an,
formareacicatricelorvastesi a bonturilor de amputatie.
Tabloul clinic: depinde de profunzimealezariisi de complicatiileposibile. In
evolutiadegeraturilorexistaperioadeprereactivesi reactive.
Perioadaprereactiva.Manifestariclinicemodeste, farasenzatiisubiectivepronuntate. Se poateconstata o
racireaccentuate,paloareategumentelor.
Perioadareactiva: incepedupaincalzireatesuturiloringhetate.
In degeraturi de gradul 1 apare: durere vie, edemmoderat, cianozapielii care se mentin 4-6
zilesiapoidispar. La gradul 2: se maiobservasuplimentarformareaflictenelor din epidermal desprins,
edempronuntat. Gradul 3-4 se caracterizeazaprintromumificaretreptata, uscareatesuturilor,
culoareaalbastra-inchisa.

Tratament:
Tratamentul in perioadaprereactiva-consta in acordareaprimuluiajutor. Victim estetransferata intro
camera calda. Membrele se incalesctimp de 40 min in baie, ridicindtreptat temperature apei de la 20
pina la 40 grade. Se aplicaunmasajmembrelor de la perifieriesprecentru. Concomitent cu masurile
locale se iauinfaptuiesksicele de ordingeneral:invelire, termofoare, ceaifierbinte,
preparatecardiotonice.
Tratamentul in perioadareactiva:;adegeraturi de gradul 1 bolnavulestedus intro incapere la 18-20
grade, suprafatadegerata se prelucreaza cu alcool, si se acopera kun pansament aseptic. Daca
hyperemia siedemul se micsoreaza lent se aplicaprocedurilefizioterapeutice.
La degeraturi de gradul 2: pielea se prelucreaza cu alcool, se deschidflictenele, si se indeparteaza
epidermal desprins, dupaaceea se aplicaunpansament cu alcoolpe 6-10 zile. Se aplica procedure
fizioterapeuticeprecumsimiscari in articulatii.
La degeraturi de gradul 3: se indeparteazatesuturilenecrotizatepentru a
prevenievolutiagangreneiumedesiinfectiei. Dupaaparitialiniei de demarcatie in a 8-14 I se
inlaturatesuturilenecrozatesau se diseacapentruuscareacitmairapida. Dupaoperatie se
efectueazametodadeschisa de tratament.
Tratamentulbolnavilor cu degeraturi de gradul 4 nu se deosebeste in principiu de cel a bolnavilor de
gradul 3. In afara de necrotomiesinecrectomie cu
inlaturareaoaselorgangrenateuneoriestenecesaraamputatiasegmentelordegerate ale membrului.

46. electrocutarea. Tabloul clinic.Complicatii.

Cauzaelectrocutariipoate fi provocata de curentul electric sau a curentuluiatmosferic –
trasnetul.Periculosipentruviatasuntconsideraticurentii alternative de 120 V simaimult, cu toate ca
suntdescriescazurimortale cu o tensiunemultmai mica (65 V). cauzamortii in
urmatraumeielectriceeste:
1. paraliziaprimara a cordului
2. paraliziaprimara a respiratiei
3. paraliziaconcomitenta a corduluisirespiratiei
4.paraliziacreierului
Tabloul clinic:manifestarileclinicedeind de graviditatealeziunilor. Simptomelegenerale de bazasunt
determinate de modificarile din parteasistemuluinervos central, cardio-vascular, si
respirator.Bolnaviiacuzadureri de cap, slabiciune,slabireamemoriei, auzului, vederii, mirosului. Se
constatahiperexcitabilitate, sentiment de frica. La examinareaneurologica se
depisteazadisparitiareflexelornormalesauaparitiacelorpatalogice. Pulsulesterar, tensionat,zgomote
cardiac surde, aritmie.

47. eletrocutarea. Primulajutor.

Primulajutor in cazuri de leziunigrave cumanifestari de moarteaparentatrebuieacordata la
loculaccidentariisi in timpultransportarii. In lipsarespiratieisiactivitatii cardiac
acordareaprimuluiajutorincepe cu respiratiaartificiala a plaminilorsimasajulcordului.Concomitet se
iaumasuri contra socului (introducereaintravenoasa a cardioonicelor,
hemotransfuziiintravenoasesiintraarteriale). In leiuni locale se aplicapansamente.Tratamentul local a
leziunilor se reduce la complexul de masurifolosite la tratamentularsurilor( racirealoculuitimp de 10-
15 min, aplicareapansamentului aseptic, analgeziesitratamenantisoc).
Tehnicamasajului cardiac- se aplica transversal podulpalmeiuneiadintremaini (de obiceistanga) pe
1/3 inferioara a sternului, iarcealaltapalma se suprapune perpendicular pe prima. Cu
celedouamainisuprapusesi cu brateleintinse, ajutandu-se de greutateacorpului,
salvatorulexercitapresiuniritmiceasuprasternului.Fiecarecompresiuneva fi bruscasiscurta
(aproximativ o secunda) sivaexercita o presiuneverticala a sternuluisprecoloanavertebrala, in asafel
ca sternulsa fie infundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasanumai cu podulpalmei,
degetelefiindridicatepentru a se evitacomprimareacoastelor.
Dupafiecarecompresiunesternulestelasatsarevina in pozitieinitiala, farasa se ridicemainile de
pesternulvictimei.

48.plagile. Definitia.Clasificarea.
Plagilaestenumitaorisicetraumatizaremechanica a organismuluiasociata cu
dereglareaintegritatiiinvelisuluitesuturilor-al tegumentelorsaumucozitatilor.
Clasificarea:
Dupaapaitialor se claseaza in:
*chirurgicale-cu scop de tratamentsau diagnostic
*ocazionale-pot provocarau, pina la moarte
In dependeta de caracterullezariitesuturilor:
*taiata *prinintepare *contuzionata *lacerate *toccata *muscata * mixta *prinarma de foc
Dupagradul de infectare:
*Aseptice
*Recent infectate
*Purulente
In dependent de atasarea plagilor fata de cavitatile organismului:
*penetrate
Cu lezarea viscerelor
Fara lezarea viscerelor
*nepenetratnte

49. Patofiziologia si morfologia ( evolutia) plagilor, fazele. Caracteristica.

Proces de plagă – este o totalitate de dereglări consecutive ce apar în plagă şi reacţiile declanşate ale
întregului organism.
Evoluţia procesul de plagă se poate deviza în:
1. reacţia generală a organismului;
2. reacţia locală sau regenerarea plă gii.
Există mai multe clasifică ri al fazelor procesului de plagă . Conform lui Rufanov procesul de plagă este
divizat în două faze:
- faza de hidrataţie;
- faza de dehidrataţie.
Girgolav marca trei perioade de regenerare a plă gii:
I. perioada de pregă tire;
II. perioada de regenerare;
III. perioada de cicatrizare.
La momentul actual, mai aproape de a înţelege procesul de plagă , este clasificarea propusă de că tre
M.I.Cuzin (1977):
faza de inflamaţie (1-5 zile);
 faza dereglă rilor vasculare;
 faza cură ţirii plă gii de mase necrotice;
faza de regenerare (6-14 zile);
faza de formare şi reorganizare al cicatricei (de la a 15 zi).
Faza de inflamaţieCuprinde :
I . faza dereglă rilor vasculare
Dereglarea integrită ţii vaselor de sâ nge şi de limfă cu dereglarea fluxului sanguin şi limfatic contribuie
la:
1. Spasmul vascular de scurtă durată cu dilatare stabilă şi dereglarea permeabilită ţii peretelui
2. extravazarea lichidului;
3. mă rirea densită ţii sâ ngelui;
4. adghezia şi agregarea trombocitelor;
5. trombarea capilarelor şi a venulelor;
6. micşorarea perfuziei => alterarea oxigenă rii tisulare în jurul plă gii;
7. se instalează acidoza tisulară ;
8. se dereglează metabolismul glucidic şi proteic
9. se mă reşte presiunea osmotică în ţesuturi => reţinerea apei declanşarea edemului
tisular (hidrataţia ţesuturilor).
II. Faza cură ţirii plă gii de mase necrotice
În această fază importanţa esenţială este pe seama elementelor figurate ale sâ ngelui şi a
fermenţilor. Deja în primele 24 de ore în plagă apar leucocitele, iar la a 2-3 zi limfocitele şi macrofagii.
Neutrofilele sunt responsabili de: fagocitarea microorganismelor, maselor necrotice;proteoliza
extracelulară ; liza ţesutului devitalizat; eliberarea mediatorilor inflamaţiei.
Macrofagii sunt responsabili de:eliberarea fermenţilor proteolitici; fagocitarea maselor necrotice
parţial distruse de neutrofile;fagocitarea neutrofilelor alterate;
fagocitarea productelor dezintegrate bacteriene; participarea în reacţiile de ră spuns imun.
Limfocitele contribuie la producerea ră spunsului imun.
Într-o evoluţie a procesului de plagă fă ră complicaţii la a 5-6 zi majoritatea reacţiilor inflamatorii
deminuiază şi survine urmă toarea fază .
Faza de regenerare
În plagă are loc două procese:
- formarea colagenului;
- creşterea intensivă al vaselor de sâ nge şi limfatice.
În plagă are loc deminuarea numă rului de neutrofile şi migrarea de fibroblaşti. Fibroblaştii sunt
responsabili de: sinteza ţesutului conjuctiv; producerea fibrelor elastice de colagen; sinteza
citokinelor; posedă receptori IL-2 factorului de baza de creştere al fibroblaştilor şi factorului de
creştere trombocitar.
Acestei faze este caracteristic:
- micşorarea acidozei tisulare;
- mă rirea ionilor de Ca;
- micşorarea ionilor de K;
- deminuarea inflamaţiei;
- micşorarea elimină rilor din plagă ;
- dispariţia edemului tisular.
Faza de formare şi reorganizare a cicatricei
În această fază are loc:
- deminuarea activită ţii sintetice al fibroblaştilor;
- formarea reţelei de fibre elastice şi conexiunilor între fibrele de colagen.
Factorii ce contribuie la regenerarea plă gii:
 vâ rsta bolnavului;
 starea nutriţiei şi masa ponderală a bolnavului;
  prezenţa infecţiei secundare;
 starea hemodinamicii în aria plă gii şi în întreg organismul;
 prezenţa dereglă rilor dismetabolice şi hidrosaline;
 statusul imun;
 prezenţa afecţiunilor cronice;
 administrarea de antiinflamatorii.

50. Tipuri de regenerare a plagii. Cicatrizarea primara a plagii.

Regenerarea plagii- procesul de reparaţie (restabilire) al ţesutului traumatizat cu restabilirea
completă al integrită ţii şi tră inicii.
Procesul de regenerare a plă gii are loc în trei etape:
1. etapa de formarea de că tre fibroblaşti al colagenei;
2. etapa de epitelizare a plă gii;
3. etapa de organizare (retracţie) tisulară .
Etapa de formare a colagenei se datoreşte fibroblaştilor activizaţi de macrofagi. Colagenul asigură
lichidarea defectului tisular şi tă ria cicatricei formate.
Epitelizarea plă gii are loc de la periferie spre centru şi ea serveşte barieră pentru microorganisme.
Migrarea epitelizaţiei de la periferie spre centru poate asigura acoperirea completă a plă gii numai în
cazul prezenţei a plă gilor de dimensiuni mici. În plă gi mari este necesar de efectuat plastie cutanată .
Tipurile de regenerare al plăgilor:
 regenerare primară a plă gii (sanatio per primam intentionem);
 regenerare secundară a plă gii (sanatio per secundam intentionem);
 regenerare sub crustă .
Regenerarea primară a plăgii are loc în cazul urmă toarelor condiţii:
- lipsa infecţiei în plagă ;
- diastaza marginilor plă gii minimală ;
- lipsa hematoamelor şi a corpurilor stră ine în plagă ;
- lipsa maselor necrotice în plagă ;
- starea generală a bolnavului relativ satisfă că toare (lipsa factorilor generali nefavorabili).

Regenerarea plă gii prin intenţie primare are loc în cazul plă gilor neinfectate, cu diastază a marginilor
mică cu faza de inflamaţie minimală şi fă ră proces supurativ şi fă ră formarea ţesutului granulat.

51. Tipuri de regenerare a plagii . Cicatrizarea secundara si tertiara a plagii.

Regenerarea secundară plăgii evoluează prin supuraţie, cu formarea ţesutului granulat.
Condiţiile de regenerare secundară a plă gii:
- poluare microbiană a plă gii;
- defect esenţial al marginilor plă gii;
- prezenţa în plagă a corpurilor stră ine şi a hematoamelor;
- prezenţa ţesutului necrotic;
- starea generală a organismului nefavorabilă .

Particularită ţile primei faze ale procesului de plagă în regenerarea secundară a plă gii:
 inflamaţia este cu mult mai pronunţată ;
 fagocitoză şi liză microbiană mai excesivă ;
 concentraţie de toxine majorată ;
 alteră ri de hemocirculaţie mult mai pronunţate;
 invazie microbiană tisulară perifocală ;
 formarea valului leucocitar;
 demarcaţie, lizis, secvestraţie şi rejet (detaşare) a ţesutului necrotizat;
 sindrom intoxicaţional general;
Faza a doua a procesului de plagă într-o regenerare prin intenţie secundară este caracterizată prin
formarea ţesutului granulant - un ţesut conjuctiv special ce se formează în regenerare secundară a
plă gii, care contribuie la acoperirea rapidă a defectului. În normă , fă ră traumatizare, acest ţesut nu
există .
Un rol deosebit în formarea ţesutului granulant îl au vasele sanguine. Capilarele noi formate
sub acţiunea presiunii sâ ngelui capă tă o direcţie din adâ nc spre suprafaţă . Dar negă sind peretele
vasului contrapus, efectuează o cotire abruptă întorcâ nduse înapoi în adâ ncul peretelui plă gii. În aşa
fel se formează nişte anse de capilare. Din aceste anse de capilare are loc migrarea elementelor
figurate cu formarea fibroblaştilor generâ nd producţia ţesutului conjuctiv. În asemenea fel plaga se
umple cu granule mici de ţesut conjuctiv, în baza că ruia stau ansele de capilare.

Importanţa ţesutului granulant:

1. completarea defectului de plagă ;
2. protecţia plă gii de penetrare microbiană şi de corpi stră ini;
3. sechestrarea şi detaşarea ţesutului necrotizat;
Într-o evoluţie normală al procesului de plagă formarea granulaţiei are loc paralel cu epitelizarea.
Epitelizarea plă gii are loc prin migrarea celulelor epiteliale pe ţesutul granulant de la marginile plă gii.
Cicatrizarea sub crustă
Crusta se formează în plă gile mici, superficiale, câ nd are loc coagularea sâ ngelui, limfei şi lichidului
tisular revă rsat pe plagă care se usucă şi se formează această cojiţă . Crusta formată îndeplineşte
funcţia unui pansament biologic. Regenerarea are loc sub crustă cu epitelizare şi ulterior detaşarea
crustei sinestă tă tor.

52. Semne generale si locale in plagi. Particularitatile plagii prin taiere.

Tabloul clinic al plagilor se compune din simptome locale si generale.
Simptomele locale:
- durerea,
- hemoragia,
- dehiscenta .
Dolaritatea -apare ca rezultat al acţiunii traumatice directe al receptorilor nervoşi şi ca rezultat al
compresiei cu edemul ce se declanşează . Intensivitatea sindromului dolor în plagă depinde de
urmă toarele momente:
- Localizarea plăgii. Sunt destul de dureroase plă gile localizate în regiuni cu o reţea de
receptori nervoşi de durere (periostul, peritoneul parietal, pleura). Mai puţin contribuie
la sindromul dolor plă gile cu localizare în ţesutul adipos, muşchi, fascii;
- Traumatizarea trunchilor nervoşi magistrali;
- Caracteristica armei traumatizante şi a rapidităţii producerii plăgii. Cu câ t mai
ascuţită este arma cu atâ t mai puţin receptori nervoşi sunt afectaţi, şi respectiv mai
puţin sunt durerile. Cu câ t mai rapid s-a produs plaga cu atâ t mai puţine dureri.
- Starea neuro-psihică a bolnavului. Sindromul dolor este mai puţin pronunţat câ nd
bolnavii se află într-o stare de afect, şoc, ebrietate alcoolică sau narcotică .
Hemoragia– este un semn obligatoriu al plă gii, deoarece plaga orişică rui ţesut se asociază cu lezarea
integrită ţii vasului. Pronunţarea hemoragiei poate fi diferită : de la neînsemnată capilară , pâ nă la
profuză arterială .
Intensivitatea hemoragiei este determinată de următoarele:
- Prezenţa traumării vaselor magistrale – artere, vene;
- Localizarea plăgii. Mai pronunţate sunt hemoragiile localizate la cap, gâ t, mâ ini – acolo unde
hemocirculaţia este bine dezvoltată ;
- Caracteristica armei traumatizante: cu câ t ea este mai ascuţită cu atâ t hemoragia este mai
mare. În plă gi contuzionate şi angrenate hemoragia este minimală ;
- Starea hemodinamicii locale şi sistemice. La o hipotonie sau a compresie al vasului
magistral hemoragia este mai puţin pronunţată ;
- Starea sistemei de coagulare. La dereglarea ei (hemofilie) traumarea chiar şi a unui vas mic
va fi o hemoragie masivă .
Dehiscenţa marginilor plă gii - este determinată de constricţia fibrelor elastice ale dermei şi direcţia
plă gii în raport cu direcţia liniilor elastice Langher.

Semnele generale:
-anemia acuta
–infectia
-socul
Plaga tăiată este produsă de un obiect ascuţit (cuţit, lamă , sticlă ). Sub acţiunea acestor obiecte
ţesuturile sunt traumatizate pe o suprafaţă îngustă , iar ţesuturile din jur sunt traumatizate
nesemnificativ. În aceste plă gi sindromul dolor este pronunţat moderat. Plă gile tă iate sunt periculoase
prin pericolul leză rii trunchilor nervoşi, vasculari şi a organelor cavitare. În lipsa acestor leză ri plă gile
tă iate se vindecă adese fă ră complicaţii, adesea prin intenţie primară .

53. Semnele locale ale plagii contuzionale.

Plaga contuzionată esteprovocată de acţiunea unui obiect bont (piatră , pumn) sub un unghi ≈ drept
asupra ţesuturilor. În jurul plă gii apare o zonă largă de lezare a ţesuturilor cu hemoimbibiţie şi
dereglare a viabilită ţii tisulare – necroză . În plă gile contuzionate sindromul dolor este bine dezvoltat
(vastă zonă de afectare), hemoragie externă lipseşte (pereţii vasculari sunt afectaţi pe o suprafaţă
largă şi rapid se trombează ). Din cauza zonei largi de traumatizare şi a necrozei plaga contuzionată
are tendinţă de vindecare prin intenţie secundară .

54. Semnele locale a plagii prin muscatura, pericolul lor.

Plagile prin muscatura se caracterizeaza nu atit prin leziuni profunde si imense, cit prin infectarea
grava cu microbi virulenti din cavitatea bucala a omului sau animalului. Evolutia acestor plagi se
complica prin dezvoltarea infectiei acute. Plagile prin muscatura pot fi cintaminate cu virusul
rabiei. Muscaturi de animaleveninoase: prezintapericolulefectelorsistemice
ale veninului (neurotoxice, hemotoxice); prognosticuldepinde de: virstavictimei (un
copilestemultmaivulnarabildecat un adult, veninuldistribuindu-se in toata masa organismului),
loculmuscaturii (cele la cap, gat sitrunchisunt de 2-3 orimaipericuloase) sistatusul biologic al victimei
(suntmaivulnerabilibolnavii cu hemofilie, sub tratament anticoagulant, varstnicii, etc.) 

55. Semnele locale a plagii prin arma de foc. Caracteristica zonele plagii prin arma de foc.
Deosebirea principală al plă gii prin armă de foc este viteză mare al obiectului traumatizant (glonţ,
ghilea, alice). Într-o plagă prin armă de foc, dacă glontele ră mâ ne în ţesuturi, energia glontelui
totalmente se transmite ţesuturilor prin lezarea lor. Dacă glontele trece prin ţesuturi şi prelungeşte
zborul, atunci energia cedată ţesuturilor este mai mica, fiind folosită la distrugerea ţesuturilor. Dar
dacă glontele pierde stabilitatea şi începe a se „rostogoli” prin ţesuturi energia cedată ţesuturilor este
maximă , şi lezarea de asemenea este maximă .
La pă trunderea glontelui în ţesuturi se creează o zonă de presiune înaltă , în care se comprimă
ţesuturile, ce se ră spâ ndeşte lateral sub formă de undă de lovire. Apare fenomenul „lovirii laterale” ce
contribuie la formarea cavită ţii pulsative, ţesuturile comprimâ nduse, detaşâ nduse şi reciproc
deplasâ nduse unul faţă de altul. Astfel avem trei zone de distrugere :
- I zonă – canalul plă gii. În unele cazuri conţine glontele, corpi stră ini, bucă ţi de ţesuturi
necrotizate, sâ nge, microbi;
- II zonă – zona de necroză primară , cauzată de acţiunea energiei cinetice transmise de la
glonţ. Conţine ţesuturi devitalizate îmbibate cu sâ nge;
- III zonă – zona de comoţie moleculară sau necroză secundară . Este alcă tuită de ţesuturi
cu metabolism dereglat şi elemente celulare distruse. Cauza nemijlocită al acestor
modifică ri este microtrombozele apă rute ca rezultat al dereglă rilor intercelulare în urma
mişcă rilor ondulatorii al ţesuturilor.
Plă gile prin armă de foc întotdeauna sunt considerat infectate din cauza prezenţei unei zone de
necroză ră spâ ndită , şi prezenţei infecţiei în canalul plă gii apă rut în urma glontelui ca rezultat al
cavită ţii pulsative şi presiunii negative în urma glontelui, care atrage ţesuturi de haină şi murdă rie din
exterior. Toate acestea contribuie la dezvoltarea infecţiei anaerobe.
 Plaga prin armă de foc după caracterul canalului poate fi:
1. Transfixiantă – este prezent şi poarta de intrare şi ieşire al glontelui;
2. oarbă – este prezentă numai poarta de intrare;
3. tangenţială – canalul plă gii trece prin ţesuturile superficiale, fă ră pă trunderea în cavită ţi
interne ale organismului.

56. Complicatiile plagii.

La complicaţiile precoce al plă gilor, care pot pune în pericol viaţa pacientului se referă :
- hemoragia;
- dezvoltarea şocului traumatic;
- supurarea (infectarea) plagii;
- eventratia (dehiscenta marginilor plagii);
- traumatizarea organelor de importanţă vitală .
Intensitatea hemoragiei depinde de tipul de vas lezat. Hemoragiile masive determinate de lezarea
vaselor mari pot duce la şoc hemoragic. Din aceste considerente e important de stopat hemoragia prin
aplicarea garoului în caz de lezare a arterei, iar în cazul leză rii venei de instalat un pansament
compresiv.
În caz de traumă penetrantă al toracelui cu dezvoltarea pneumotoracelui este necesar de hermetizat
prin aplicarea unui pansamen ocluziv din cauciuc. În plă gi mari a peretelui abdominal anterior pot
eviscera organele. Din aceste considerente se aplică un pansament aseptic larg (mare).
Pentru prevenirea şocului de durere se aplică o atelă de imobilizare şi, important este, administrarea
analgeticilor opiate chiar la locul tramei. La posibilitatea se efectuează chiar şi mă suri de antişoc:
cateterizarea venei centrale, transfuzie de substituienţi sangvini. Important este de transportat
traumatizatul câ t mai repede în staţionarul chirurgical.
Indiferent de tipul de plagă şi locul traumei, toate plă gile sunt considerate primar infectate. În afară de
aceasta e posibil penetrare secundară al agenţilor bacterieni din mediul ambiant (diferite obiecte,
piele bolnavului ...). este necesar de cură ţit pielea în jurul plă gii cu orişice antiseptic, de spă lat plaga şi
de acoperit cu pansament steril. Este important, de asemenea, vaccinarea pentru prevenirea
dezvoltă rii tetanosului, iar în plă gi muşcate a rabiei.

57. Primul ajutor în plăgi.Principiile toaletei chirurgicale primare active a plăgii.

Primul ajutor:
-hemostaza provizorie;
-aplicarea unui pansament protector;
-transportul accidentatului la o unitate sanitară ;
-nu se explorează plaga la locul accidentului cu nici un fel de instrument;
-nu se scot fragmente osoase;
-nu se scot țesuturile care nu au fost eliminate cu apa oxiginată (pericol de hemoragie).
Toaleta plagii:
-cură țarea plagii prin turnare în jet cu apă sterilă , serfiziologic, antiseptic neiritante (apa oxigenată
3%, cloramina 0,2-0,4%); acestea au rol de a îndepă rta cu ajutorul jetului, în mod mecanic impurită țile
din plagă , iar antisepticele de a dezinfecta plaga;
-tamponarea plagii cu comprese și tampoane de tifon sterile; nu se face tamponare cu vată , nu se
toarnă nici un fel de antiseptic în plă gile penetrante;
-dezinfecția din nou a tegumentului: dezinfecția tegumentului din jurul plă gii cu tinctură de iod apoi
cu alcool;
-acoperirea plagii, se face cu comprese sterile;
-fixarea pansamentului;
-profilaxie antitetanică .

58.Tratamentul plagilor infectate în faza de regenerare, inflamare și dezvoltare a țesutului de

granulație.
Bolnavul trebuie luat urgent în sala de operație. După anestezia totală și toaleta radicală a cîmpului
operator se spală organele prolabate cu soluție izotonică de clorură de sodiu și se introduc din nou în
cavitatea abdominală . Plaga se coase si se panseaza stîns. Drenul introdus în plagă pentru înlă turarea
sîngelui acumulat în operațiile aseptice se îndepartează , peste 2-3 zile, iar cele introduse in cavită țile
supurative pentru scurgerea puroiului se extrag la termene diferite în funcție de cantitatea secreției și
de gradul de umplere a cavită ții cu granulații.

59.Tratamentul contemporan a plagilor purulente (locale, generale).

Tratarea locala a plagilor purulente:
-soluții de antiseptici (sol. De 0,02% clorhexidina, furacilona, soluție hipertonică )
-unguiente hidrosolubile
-enzimoterapie
Tratamentul general a plagilor purulente:
-antibioterapie
-dezintoxicare
-imunocorecția
-alimentație prin sondă
-hiperbarooxigenare
-tratament simptomatic

60.Infecția în chirurgie. Clasificare. Caracteristica germenilor patogeni ce provoacă infecția

chirurgicală nespecifică.
Infecția chirurgicală - totalitatea acelor infecții ce pot fi influențate prin tratamentul chirurgical, aplicat
la nivelul unde se manifesta procesul infecțios.
Clasificare:
Dupa sursa procesului purulent se disting:
1.afecțiuni purulente: furuncul, carbuncul, flegmon ș.a.
2.afecțiuni chirurgicale acute ale organelor interne: apendicita purulentă , colesticită , peritonită ,
pancreatină , meningită ș.a.
3.supurația plagilor postoperatorii
4.supurația dupa traume închise și deschise.
Dupa evoluția lor clinica:
A.Infecția chirurgicală acută :
1.infecția supurativă acută
2.infecția anaerobă acută
3.infecția acută specifică
4.infecția putridă acută
B.Infecția chirurgicală cronică :
1.infecție nespecifică cronică
2.infecție specifică cronică (tuberculoza, sifilis, etc.)
Dupa localizare:
- Ale ţesuturilormoi;
- Sistemuluiostio-articular;
- Ale creieruluişitunicilorlui;
- Organelortoracice (plă mâ n, pleură );
- Organelorcavită ţiiperitoneale;
- A unororganesauţesuturi (mâ na, glandamamară ).
Patogeneza.
Pentrudeclanșareainfecțieichirurgicalesuntnecesari 3 factoricomponenți: agentulmicrobian,
porțile de infecțieșireacția de ră spunsaorganismului.
Agențiipatogeni de bază ale infecțieichirurgicalesunt: stafilacocii, stafilococii, pneumococii,

61.Reacția localășigenerală a organismului la prezențainfecțieichirurgicalenespecifice.

Reacțiagenerala la infecțiachirurgicală nespecifică :
-capacită țile protective ale dermeișimucoaselor;
-microflorasaprofită a organismului, care posedă activitateantagonostă față de microfloraexogenă ;
-factoriumoraliplasmatici (leucocite, lizinele)
-factoriicelularinespecifici protective suntprezentați de reacțiainflamatorieșifagocitoză .
Reacția locală :
-hiperemie
-hipertermie locală
-edem
-durere
-dereglarea funcției

62.Afecțiuni supurative locale(enumerați). Furuncul,carbuncul și furunculoza. Etiopatogeneza.

Clinica. Tratamentul.
Afecțiuni supurative locale: furunculul, carbunculul, furunculoza, hidrosadenita, abcesul, flegmonul,
mastita, panarițiu ș.a.
Furunculul-infecție stafilococică acută , necrozantă a aparatului pilo-sebaceu.
Etiopatologie:
Agentul etiopatogenie: staphilococus aureus a că rei toxină are efect necrozant
Clinic:
1.Inițial: foliculița: edem dur, dureros și prurit labaza unui fir de pă r cu aspect clinic de tumefiere
cronică .
2.furunculul: central- pe vîrful unei tumefieri cronice inflamatorii apare o colecție purulentă minima.
3.fistularizare: elimină puroi. Ramîne un mic
crater (ulcerație craterifică ) care se vindecă .
Tratament:
A.Local:
1.-foliculiță
-badijonaj cu alcool iodat de 3-4 ori/zi
2.-supurată (furunculul)
-smulgerea firului de pă r
-extragerea dopului necrotic (nu se stoarce)
B.General: antibiotice (oxacilin 4g/zi, 7zile)
Furunculoza: - apariția succesivă sau concomitentă a mai multor furuncule în regiuni diferite, datorită
unei slabe reacții de apă rare a organismului.
Tratament local: adecvat fazei de evoluție a fiecă rui furuncul în parte;
Tratament general: constînd în:
-imunizare- activă – vaccin – autovaccin, Polidin, anatoxină stafilococică
-imunizare-pasivă – administrare de gama-globuline
-antibiotic: oxacilina 4g/zi-7 zile
Carbunculul – o inflamație supurativă necrozantă , care cuprinde mulți foliculi piloși și glande sebacee,
cu formarea de infiltrat comun și necroză imensă a pielii și țesut celulo-adipos subcutanat.
Etiologie: carbunculul este aproape întotdeauna solitar, la dezvoltarea lui contribuie epuizarea,
afecțiuni grave, tulbură ri metabolismului (diabet, obezitate). Agenții care au provocat inflmația sînt
stafilococ, stafilo-streptococ, mai rar streptococ. Se dezvolta în special pe ceafă , scapule, regiunea
interscapulară , lombară și mai rar pe memble.
Tablou clinic: La început apare infiltrat inflamator cu o pustulă superficială , care crește repede.
Simptome: încordare a țesuturilor, durere insuportabilă la distensie, se intensifică la atingere. Pielea
în zona infiltratului este purpurie, încordată și edemațiată . Epidermul desupra focarului de necroză se
subțiază , perforîndu-se în orificii, prin care iese puroi vîscos d culoare verde-cenușie.
Simptome: temperatura pîna la 40°C, intoxicații- greață si vă rsă turi, insomnie
Tratarea necesită intervenție chirurgicală și administrarea antibioticelor antistafilococci.

63.Hidrosadenita. Limfadenita și limfangita.Etiopatogeneza. Clinica. Tratamen.

Hidrosadenita- proces purulent al glandelor sudoripare. Este cauzată de St. Aureus, se întîlnește
numai la adulți, este localizată în regiunea axilară , mai rar în regiunile inghinală .
Clinic: tumoretă dură , dureroasă . Bine delimitată
Faza I : subcutanată (localizată în hipoderm)
Faza II: aderă la fața profundă a pielii inducînd: congestie cutanată , durere, și că ldură localp.
Tratament: -profilactic: igienă locală
-curativ: local: -faza de congestie: pansament umed si rece cu sol. Antiseptice
-faza supurată : tratament chirurgical: incizie, excizie/evacuare, drenaj
General: antibiotice (oxacilină 4g/zi-7zile)
Limfangita și limfadenita acută .
Limfangita acută reprezintă inflamatia vaselor limfatice ca rezultat al patrunderii germenilor patogeni
în vasele colectoare limfatice de la nivelul unei plagi a tegumentului sau mucoaselor sau de la o
infecție localizată .
Etiologie: stafilococ, streptococ, E.coli,
Manifestă ri generale: febră , frison, cefalee, vă rsă turi ș.a.
Evoluție: -resobție
- Constituire de flegmon sau mici abcese de-a lungul vaselor limfatice
- Apariția gangrenei la persoane alergice
Tratament profilactic- tratamentul corect al plagilor și infecțiilor localizate primitive
Tratamentul curativ- antibiotice, repausul regiunii, comprese alcoolizate.
Limfadenita acuta-reprezintă inflamatia limfonodurilor regionali. Apare în cursul limfangitei
tronculare.
Semne locale- ganglionii mariti de volum, dureri, imobili, dar fă ră a adera la piele.
Semne generale- febra, frison.
Tratamen:
-profilactic- tratamentul corect al plagilor
-curativ- in faza congestivă -antibiotice și comprese locale cu efect decongestiv
-in faza de supurație – incizie, evacuare, drenaj și
64.Abcesul cald.Flegmonul.Etiopatogeneza.Morfologia.Clinica.Tratamentul.
Abcesul cald reprezintă o colecție purulentă care evoluează cu semnele clinice ale unei inflamații
acute.
Etiologie: este provocat de prezența și dezvoltarea unor microbi, cel mai frecvent de stafilococ sau
streptococ. Acești germeni pă trund direct din exterior, prin zgîrieturi, înțepă turi sau tă ieturi netratate
la timp.
Etiologia abcesului: puroi cremos, fluid, gă lbui.
Tablou clinic. O formațiune bine delimitată , inconjurată la periferie de o zonă de edem care în 1 zi
prezintă duritate central care apoi devine fluctuentă .
Semne generale: febră , frisoane, cefalee, insomnie.
Tratament: evacuarea colecției prin incizie largă la nivelul zonei de maximă influiență , cură țarea
cavită ții și spă larea cu soluții antiseptice. Antibioterapie înainte de colectare prin și la persoane
imuno-deprimate dezvoltă septicemie.
Flegmonul – inflamație acută a țesutului celulo-adipos, caracterizată prin difuziune fă ră tendință la
limita și prin necroză masivă a țesuturilor.
Etiopatogenie:
-cauza determinată : cel mai frecvent este încriminat streptococul, dar pot fi întîlniți și stafilococ.
-cauze favorizante: virulență crescută a germenului, reactivitate scă zută a organismului, plă gi
zdrobite, injectare de substanțe vasoconstrictoare sau necrozante în țesutul subcutanat,
nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie.
Morfopatologie:
-perioada de invazie(celulita): se întinde pe primele 1-2 zile; se constată edem important ci luciu
tegumentelor, hiperemie,bombare tegumentară
-faza de inflamație acută : 2-4 zi, apare puroiul sub forma unui lichid maroniu-roșcat care nu este încă
colectat
-faza de necroză : 5-6 zi, supurație tipică care disecă interstițiile și furează de-a lungul formațiunilor
anatomice
-perioada de reparație: eliminare a țesuturilor necrozate, apariție de cicatrici vicioase insoțite de
tulbură ri funcționale.
Clinic:
-în perioada edematoasă : predomină semne generale(febră înaltă , frisoane,tahicardie, anorexie,
vă rsaturi), durere locală
-în perioada inflamatorie: stare generală (se adaugă cianoză a buzelor), dureri insuportabile local
-în faza de abcedare: în cazul bolnavilor netratați se poate instala soc toxico-septic cu deces, în cazul
tratamentului adecvat se obține ameliorare a starii generale
-în perioada de reparație: revenire treptată la normal.
Tratament:
-medical: general(antibioterapie cu spectru larg ,vaccinoterapie, antipiretice); local(pungă cu gheță ,
comprese umede cu antiseptice)
-chirurgical: incizii largi și contraincizii, debridă ri tisulare cu excizia zonelor necrotice, drenaj
multiplu cu tuburi, lavaj repetat cu sol antiseptice

65.Erizipelul.Etiopatogeneza.Clasificarea.Semnele clinice in dependent de forma

clinica.Tratamentul
ERIZIPEL– proces infecţios al dermei. Agentul patogen întotdeauna fiind Streptococcus pyogenes,
care pă trunde în piele prin defecte mici (escoriaţii, laceraţii, leziuni).
Etiopatogeneza:
Inflamatia seroasa se localizeaza la inceput in stratul papilar al dermului, se caracterizeaza prin
roseata excesiva (forma eritimatoasa a erizepelului). In caz de formare a veziculului epidermale
implute cu exodat seros, erizepelul se numeste bulos. Implicarea tesutului celulo-adipos subcutanat in
procesul inflamator duce la formarea felgmonului (forma flegmonoasa). In virulenta mare a infectiei
se produc deseori necroze considerabile (forma necrotica).
Clasificarea:
Erizipelul este divizat în: (1) forma eritematoasă , (2) forma buloasă , (3) forma flegmonoasă , (4) forma
necrotică , în dependenţă de gradul severită ţii manifestă rilor locale. Starea morbidă debutează printr-
un sindrom de intoxicaţie gravă , frisoane, temperatură ridicată pâ nă la 39˚-41˚С. Pielea în zona
afectată este roşie aprinsă , dureroasă , cu hipertermie locală . Hotarele hiperemiei sunt foarte clare, iar
conturul este neregulat – simptomul „limbilor de foc” sau „hartei geografice”. În forma buloasă apar
bule cu lichid seros, care se contopesc, formâ nd zone uriaşe de necroză cutanată .
Semnele clinice in dependenta de forma clinica
De cele mai multe ori erezepelul apare pe cap, fata si memmbrele inferioare, foarte rar pe m,ucoasa
buzelor, vestibulul faringian si faringe. Local erizepelul se manifesta prin durere arzatoare si senzatii
de caldura in reagiunea lizata, rosata aprinsa, cu contururi zimtate, producind impresia unor limbi de
foc.
Erizepelul din regiunea fetei- e insotit de un edem excesiv al fetei si pleoapelor, forma flegmonoasa a
erizepelului din regiunea paroasa a capului are o evolutie grava din cauza colectiilor mari de puroi,
desprinderii pieleii, colectiilor purulente fuzate.
Pe treunchi- Eriz. decurge cu intoxicatie grava. Inflamatia poate aparea in regiunile care anterior au
fost implicate in proces.
Eriz. Din regiunile extrimitatilor- se intilneste in 26 % din toate leziunile, mai ales sub formele
eritimatoase si buloase si are o evolutie clinica grea insotita de fenomene generale grave.

Eriz. regidiv din regiunea extrimitatilor superioare duce la edem indelungat si tulburari ale functiilor
miinelor.
Regidivele din reagiunea extrimitatilor inferioare duc la elefanteaze
Tratament :
Erizipelul se tratează prin administrarea parenterală a antibioticelor din grupa penicilinelor.
Tratamentul chirurgical este indicat doar în formele flegmonoasă şi necrotică .
Se folosesc tratarea regiunii eriz. cu raze ultraviolete in fazele incipiente, duc la stingerea procesului
patologic . Radioterapia da cel mai bun efect in cazurile necomplicate . Pansamentul umed si baile sunt
absolut contraindicate. In forma buloasa dupa curatirea cu alcool a bulelor se recurge la incizia lor
apoi se aplica un pansament cu emulsie de streptomicina sau unguent de tetraciclina de 2% etc. In
forma flegmanoasa si gangrenoasa pe linga tratamentul descris se recurge la incizia colectia de puroi,
drenajul placii, indepartarea tesuturilor nectrotizate. Bolnavi trebuie numai decit internati in spital,
imobilizarea extrimitatilor lezate, bolnavul trebuie izolat.

66. Mastita. Etiopatogeneza. Clasificarea

Mastita-inflamaţie a parenchimului glandei mamare. În majoritatea cazurilor se întâ lneşte în perioada
postpartum (aşa numită mastită lactogenă ). Ca poartă de întrare infecţiei se consideră fisurile de
mamelon. Agentul patogen este St.aureus sau asociaţia acestuia cu E.coli.
Se clasifică în dependenţă de faza procesului inflamator (seros-infiltrativ, abcedant,
gangrenos), şi localizare (subcutanat, intramamar, retromamar, subareolar).
Glanda mamară se mă reşte în volum, piele este edemată şi hiperemiată , cu nuanţa cianotică ,
cresc semnele de intoxicare, apare febra hectică .
Tratamentul este complex – deschiderea şi dreanarea focarului purulent, terapia
antibacteriană , suprimarea lactaţiei şi fizioterapia.
Tininduse cont de stadiul procesului patologic mastita se poate imparti in urmatoarele faze:
1. Faza seroasa sau incipienta- cresterea brusca a temperaturii corpului pina la 38,5-39,
dureri in glanda mamra aceasta este marita si dureroasa i timpul palpatiei, conturul glandei
si pielii ramin neschimbate.
2. Faza de infiltratie acuta- glanda mamara creste in volum, pielea devine rosie, palapatia
glandei este foarte dureroasa si evidentiaza un filtrat cu limetele sterse, pot aparea cefalee,
insomnie, slabiciune, temperaturi pina la 39-40, deseori se maresc ganglionii limfatici
axilari care devin durerosi la palpatie.
3. Daca tratamentul in faza de infiltratie nu opreste evolutia procesului patologic mastita
trece in faza de abcedare.Care se caracterizeaza prin intensificarea tuturor fenomenelor
clinice.
4. Faza flegmanoasa a mastitei- agravarea starii generaletemperatura pina la 38-40, fgreson
repetat deseori aceasta faza este insotita de fenomene septice, limba si buzele devin uscate,
insomnie, cefalee, tegumentele palide, glanda mamara crescuta in volum si pastoasa, pielea
hiperemiata si lucioasa uneori de culoarea cianotica. Mamelonul este deobicei unbelicat. La
palpatie se constata ca glanda este pastoasa si are citeva zone de fluctuienta.
5. Faza gangrenoasa- apare la bolnavii care s-au adresat tirziu la medic sau este o consecinta
a trombozei si a stazei din vasele glandei mamare, bolnavii sint internati intr-o stare extrem
de grava.
6. Faza de infiltratie cronica- se intilneste rar, ea apare in special dupa un tratament local
indelungat cu penicilina a mastitei suporative, styara generala a bolnavei ramine
satisfacatoare, temperatura subfebrila pina la 37.5-37.8 sau normala. La palpare glanda
mamara se constata un infiltrat foarte dur de consistenta cartilagenoasa neaderent la piele,
putin dureros. In asemnea cazuri se recurge la exterparea totala a infiltratului pentru
examenul histologic urgent.

67.Panaritiul periunghial si subcutanat.

Paronichia-inflamaţia repliului epidermic periunghial
Tablou Clinic: repliul se umflă ,devine roşu şi dureros,dacă se apasă asupra lui apare puroi
TRatament: conservator (2-4 zile)-bă iţe cu alcool sau badijonă ri cu tinctură de iod. Operator
Panariţiul subunghial-inflamaţie cu puroi ce se dezvoltă sun unghie. TRatament numai chirurgical

68.Panaritiu .Etiopatogeneza.Clasificarea
Panariţiul-reprezintă o inflamaţie supurativă a ţesuturilor degetului.
Agent patogen-stafilocucul,rar streptococul
Microtraumatismele ( escoraţii,înţepă turi,corpi stră ini introduşi accidental joacă un rol esenţial în
apariţia panariţiului.Daca ele sunt neglijate riscă a fi infectate şi poate aparea pan.
Clasificarea panariţiului:
1.Conform structurilor anatomice ale degetului afectate:
-superficial
-al ţesutului conjuctiv subcutanat
-osos
-articular
-al tecilor tendinoase
-paronichie
-subunghial
-pandactilită (pan.total)
Tablou Clinic:
-dureri insuportabile
-roşeaţă slab pronunţată pe faţa dorsal
-degetul e semiflectat şi orice încercare de al îndrepta provoacă durere intensă

69.Panaritiul osos si articular.Clinica.Tratament

Panariţiul osos-poate fi primar cînd apare în urma infectă rii plă gii prin înţepare, adingînd periostul
şi osul. Poate fi secundar-apare ca o complicaţie a pan.ţes.conj.sub. ră u tratat.
Semnele sunt aceleaşi ca la pan.ţ.c.s. însă mai accentuate.Are loc o îngroşare cilindrică a falangei
unghiale-simptom carcteristic-şi durere vie la palparea degetului.
Tablou Clinic: indispoziţie,cefalee,frison,t 39+40.
Tratament-conservator( adm de penicilină + injecţii intramusculare de AB) degetul şi mina trebuie
imobilizate. Operator- constă în îndepă rtarea ţes.celulo-adipos necrotizat, drenaj sau suturare
etanşă .După schimbul de pansamente şi adm de AB.
Panariţiul articular-inflamaţie supurativă a articulaţiilor interfalangiene.Mi/o pot nimeri prin
înţepare şi leziuni deschise sau ca urmare a avansă rii pan.descrise anterior.
Tablou Clinic: durerea,articulaţia devine fuziformă şi hiperemiată . Evoluţia duce la distrugerea
ligamentelor lat are articulaţiei şi la mobilitatea ei anormală .
Tratament: daca art. conţine puroi atunci se face atrotomie-se deschide art.şi se spala cu AB. Dacă
tratamentul nu e efficient se recurge şi la amputaţie.

70.Fegmonul minii.Clasificare.Tablou clinic.Tratament.

FLEGMOANELE MAINII
Infectiile acute ale mainii se impart in infectii superficiale sau supraaponevrotice si
 Infectii profunde sau subaponevrotice. Tendinta lor evolutiva le da aspectul de flegmon.
 A. Flegmoanele superficiale sunt de doua forme:
 1. Forma eritematoasa este de fapt o limfangita eritematoasa sau reticulara. Semnele sunt tipice
pentru infectia acuta: rubor, tumor, calor, functio laesa (degetele in flexie antalgica). Se recomanda
comprese umede cu alcool, rivanol, acid boric s. a. si antibiotice.
 2. Forma flictenulara sau flegmonul palmar superficial apare de obicei la baza unui deget, pe locul
unei bataturi (clavus), printr- o flictena seroara sau serohemoragica care devine purulenta si se
insotesc de edem si dureri intense ce tind sa se extinda in pliurile interdigitale si spre dosul mainii.
Infectia evolueaza spre interior, tegumentul palmar fiind foarte rezistent. Datorita comunicarii
tesutului conjunctiv palmar cu cel dorsal, edemul impresionant apare pe fata dorsala a mainii. Incizia
in zona de fluctuenta maxima (sau de maxima tensiune), evacuarea colectiei si excizia tegumentului de
la nivelul flictenei se face sub anestezie locala (kelen), tronculara sau generala, in functie de
reactivitatea bolnavului. Se asociaza antibiotice antistatafilococice si, apoi, pe baza antibiogramei din
puroiul evacuat.
 Flegmonul dorsal superficial este mai rar si are drept cauza microtraumatisme prin care au patruns,
de obicei, streptococul. Se manifesta prin edem, roseata, caldura locala si dureri care implica flexia
degetelor. Tensiunea poate determina ulceratii si necroze tegumentare. Incizia, in zona de tensiune
maxima, se face longitudinal si paralel cu tendoanele, urmata de lavaje si comprese umede cu solutii
antiseptice.
 B. Flegmoanele profunde sunt subaponevrotice si se impart in flegmoane ale lojilor conjunctive si
flegmoane ale tecilor sinoviale.
 1. Flegmoanele lojilor conjunctive se impart si ele, dupa localizarea topografica in: flegmoane ale
lojilor tenare (Dolbeau), flegmoane mediopalpare, flegmoanele lojilor hipotenare, flegmoane
comisurale (interdigitale) si flegmoane dorsale.
 a) Flegmoanele lojii tenare (Dolbeau) se dezvolta in loja tenara.
Bolnavul acuza dureri spontane si miscarea policelui. Roseata, edemul si caldura locala se opresc la
nivelul plicii palmare de opozitie a policelui. Incizia se face sub anestezie regionala sau generala, in
zona de tensiune. maxima, menajand pliul de opozitie a policelui, lateral de acesta, pentru a evita
cicatricea retractila. Drenajul se face transfixiant prin contraincizie dorsala si se imobilizeaza mana in
atela; antibioterapie pe baza antibiogramei.
b) Flegmoanele lojii hipotenare se dezvolta in loja respectiva si se prezinta ca o inflamatie acuta pe
marginea cubitala a mainii care se localizeaza la acest nivel. Inciziile se fac paralel cu pliul de flexie
palmara, se dau antibiotice, se imobilizeaza.
c) Flegmoanele mediopalmare sunt grave pentru ca ele comprima vasele si nervii, pielea fiind
inextensibila. Durerile sunt exacerbate de extensia degetelor. Odata cu dezvoltarea edemului dorsal,
degetele raman in flexie antalgica. Spatiile comisurale nu participa la edem. Poate evolua ulterior,
producand un abces la antebrat, prin canalul carpian. Incizia se face sub anestezie generala si se
completeaza cu o contraincizie dorsala in spatiul II intermetacarpian si drenaj tranfixiant.
Tratamentul consta in: antibioterapie, analgetice, antipiretice, vitamine, ca si in celelalte localizari
palmare.
Tratamentul medical este indicat numai in faza initiala.
Antibioterapia consta in penicilina G in infectiile cu streptococ hemolitic, oxacilina in infectiile cu
stafilococ auriu, griseofulvina in micozele asociate si alte antibiotice dupa sosirea rezultatelor
antibiogramei.
Compresele umede cu solutii antiseptice (alcool, rivanol) sunt indicate in limfangite, celulite si chiar in
momentul aparitiei flictenei avand un rol revulsiv, analgetic si de resorbtie a edemului, in primele zile
grabind procesul de colectare si delimitare a infectiei, ulterior.
Fizioterapia antiinflamatorie are aceleasi indicatii.
Vaccinarea antitetanica este obligatorie in plagile socotite cu potential tetanigen.
Pozitia ridicata a mainii favorizeaza circulatia de intoarcere si diminua edemul si durerile. In infectiile
profunde se recomanda chiar imobilizarea in atela pentru suprimarea miscarilor care agraveaza
edemul si favorizeaza difuziunea infectiei.
Tratamentul chirurgical urmareste evacuarea puroiului, prevenirea difuziunii si crearea de conditii
optime pentru cicatrizare. Momentul optim il reprezinta aparitia fluctuentei. Locul de electie al inciziei
este cel al maximei fluctuente, de obicei in centrul ei.
Postoperator, se continua tratamentul cu antibiotice pe baza antibiogramei si lavaje cu solutii
antiseptice care au efect antalgic, antiseptic, decongestionant si de fluidificare a secretiilor. www.referat.ro
Pansamentele umede cu solutii slab antiseptice protejeaza plaga si ii asigura supletea.
Imobilizarea mainii in pozitie ridicata deasupra nivelului inimii se continua pana la disparitia
edemului.

71. Artrita purulenta. Etiopatogeneza. Clinica. Tratamentul.

Artrita purulenta- inflamatie suporativa a articulatiei, survine in urma patrunderii microbilor
(stafilacoci, streptococi) direct ( plaga traumatism) pe cale limfatica din focarele purulente invecinate
(limfadenita, osteomelita) sau pe cale hematogena (sepsis).
Atritele mai grave sunt provocate de streptococul hemolitic. Artritele pot fi primare si secundare, fiind
provocate de infectia piogena sau de infectia specifica (gonoree, tifos abdominal).
Deosebit de grave sunt artritele articulatiilor cocsofemorale, talocrorale, genunchiului, umarului.
In functie de faza procseului patologic si agentul patogen exsodatul poate avea un caracter fibrinos,
purulent, purulent hemoragic, putred.
Clinica
Depinde de extinderea si localizarea procesului patologic si de graviditatea afectiunii primare, fiind o
complicatie a acesteea. Leziunea membranei sinoviale se caracterizeaza prin durere ce se intensifica
chiar si la cea mai neinsemnata miscare. Din aceasta cauza miscarile active in articulatie devin
imposibile, extrimitatea raminind in pozitia care asigura capacitatea maxima a articulatiei. Articulatia
se mareste in volum, contururile ei devin sterse, la palparea regiunii articulatiei se constata cresterea
locala a temperaturii, durerea din cauza apasarii, pielea devine rumena si edimatiata.
In cazul cind procesul suporatic cuprinde fascia ce inconjoara articulatia si muschii apare o tumefactie
a tesuturilor moi. Pielea are un caracter ecteric, bolnavul are fiebra intermetenta, frison si delir,
Aparatul ligamentar se distruge din care cauza se formeaza o „articulatioe balanta” ce duce la luxatii si
subluxatii patologice, inj singe apar mopdificari caracteristice procesului suporativ grav, radiogramele
dupa 2-3 saptamini de la inceputul bolii se evidentiaza leziuni ale cartilagelor, oaselor, iar mai tirziu
luxactii si subluxactii.
Tratament:
Tratamentul conservator sau chirurgical imobilizarea articulatiei. In sinoviteimobilizarea trebuie
imediat dupa lichidarea fenomenelor acute in osteoartritele cu distrugere excesiva a osului
imobilizarea trebuie lasata pina la aparitia antelozei intr-o pozitie functionala comoda. In sinovitele
seroase dupa punctia articulatiei se aplica un pansament compresiv care fixeaza articulatia si
inlesneste rezobtia exsodatului. Se realizeaza punctia articulatiei cu evacuarea puroiului dupa care se
introduc antibiotice. Dupa punctie se aplica un pansament compresiv si se imobilizeaza extrimitatea.
Daca prin punctie nu se obtine un efect terapeutic stabil se recurge la artrotomie ( articulatia se
deschide larg, se evacueaza puroiul, se introduce antibiotice, se instaleaza un drenaj.Dupa rezectia
arcticulatiei este necesar de imobilizat indelungat extremitatea intr-o pozitie functionala. Dupa
lichidare fenomenelor acute este indicat fizioterapia.

72.Osteomelita.Definitie.Clasificare
Osteomelita- este un proces acut sau cronic de infectie al osului si periostului, secundara altor infectii
ale organismului.  Infectia asociata cu osteomielita poate fi localizata sau se poate extinde prin periost,
cortex, maduva osoasa si alte tesuturi adiacente. Patogenul bacterian variaza in functie de varsta
pacientului si de mecanismul de infectie.
Exista doua categorii principale de osteomielita: hematogena sau prin inoculare directa sau contigua.
Osteomielita hematogena este o infectie cauzata de insamintarea bacteriana prin singe. Germenii
provin de la o alta sursa de infectie a organismului:  panaritiu, abces dentar, infectie faringiana,
bronsica, urinara, otita, etc.  Apare mai ales la copii, iar localizarea frecventa este zona metafizara.
Osteomelita traumatica- consecintele unei plagi prin arma de foc ce reprezinta un process
pathologic secundar
Osteomielita acuta In functie de calea de infectare, osteomielita acuta poate fi impartita in
hematogena si exogena (directa). Osteomielita hematogena este observata predominant la copii si
implica oasele lungi, mai ales cele ale membrului inferior. La adulti extinderea hematogena este mai
frecventa la nivelul corpilor vertebrali lombari.
Osteomielita cronica. Este o infectie severa, persistenta a osului si a maduvei osoase. Este dificil de
tratat definitiv, de aceea pacientii pot purta aceasta infectie ani de zile.

73. Ostemielita acuta hematogena.Etiologie.Patogeneza.Clinica-inflamatie supurativa a maduvei

osoase .Osteomielita hematogena-apare in urma vehicularii microbilor in os prin singe.Este mai des
intalnita la copii si adultii de sex masculine(femur tibie).Etiologie si patogenie:Osteomielita e
provocata de microbe piogeni.Osteomielita acuta si cronica sunt provocate de stafilococi 60 80
%,streptococci 5 30 %.10 15 %pneumococi sau flora mixta.Din focarul
primar(furuncul,carbuncul,panaritiu,flegmon,abces,dinti cariati,anghine,procese inflamatorii cornice
in sinusuri,otite)microbii patrund in maduva osoasa prin torentul circulator si provoaca inflamatie.
Tablou clinic.In primele 2 zile indispozitie,dureri in extremitati,muski,cefalee,frison cu temperature
39 si mai sus,slabiciune,oboseala,varsaturi.Starea generala se agraveaza,delir,iritatie
meninghiala,uneori convulsii,limba saburala si uscata,bolnav palid,oki infundati,buze si mucoase
cianotice,piele uscata,coloratie icterica,tensiunea scazuta,zgomote cardiac surde,pulsul
accelerat.Respiratia accelerate ,superficial.Leucocitoza considerabila 15-20*10 (puterea
3),neutrofiloza,scad euzinofile si monocite,scade hemoglobina(pana la 30 g/l),apare o durere
intense,sfredelitoare strict localizata in partea lezata,la cele mai mici miscari striga de durere.

74.Osteomielita acuta hematogena.Tratamentul- inflamatie supurativa a maduvei osoase

Osteomielita hematogena-apare in urma vehicularii microbilor in os prin singe Tratamentul cuprinde
masuri de actiune asupra intregului organism si masuri de actiune asupra focarului de infectie.Includ
metode consevatoare (antibioticoterapia ,repausul extremitatii)si chirurgicale.
Antibiotecoterapia-intramuscular de 2 ori pe zi la 4-6 ore cate 500 000 UA
penicilina,lincomicina,cefalosporina.Imbunatarie starii generale,scade febra,intoxicatia,insanatosire
grabnica.Mai pot fi administrate local,intraarterial,subperiosta si intraostal pentru a mari concentratia
loc in focarul purulent,In caz de colectie purulenta se recurge la puctie si evacuarea puroiului cu
intruducere de antibiotic.
Imobilizarea efectuata inca in primele zile a bolii contribuie delimitarea procesului
pathologic,calmarea durerii si imbunatatirea starii generale.
Tratamentul operator-daca antibiotic ineficiente,incizia unde se afla puroiul,dupa deskidere se asigura
un drenaj,sectionarea periostului,trepanarea cavitatii osteomedulare(in diafiza orificii de 1cm pentru
scurgere),sechestrotomia-cand sa format cutia sechestrala,chiuretajul,irigarea cu
antibiotic,tamponarea cavitatii heterotesuturi(cheaguri de sange,lambouri
cutanate,muscular,musculo-faciale)

75.Osteomielita cronica secudara,cazuze.Diagnostic.Tratament Dezvoltarea ostemieliatei

acute,din formele cornice fac parte ,abcesul Brody(formarea unei cavitati in os,ce contine puroi
delimitate de capsula) osteomilita sclerozta.Cauza trecerii din acuta in cronica este necroza continua a
zonei infectate din substanta spongioasa,Sechestrul format intretine inflamatia reactiva din partea tes
osos;tulburari grave ale nutritiei osului si periostului contribuie la evolutia procesului patlogic.
Simptome sunt neinsemnate si devin accentuate dupa acutizarea procesului inflamator,slabirea
restentei locale a organismului fata de infectia din os constituie o cauza a acutizarii procesului
pathologic.Examenul Rx este important,simptome dupa 10-14 zile.Intai metafiza se manifesta prin
structura stearsa;se utilizeaza fistulografia pentru a stabili sediul exact al sechestrului
Tratament Antibiotecoterapia-intramuscular de 2 ori pe zi la 4-6 ore cate 500 000 UA
penicilina,lincomicina,cefalosporina.Imbunatarie starii generale,scade febra,intoxicatia,insanatosire
grabnica.Mai pot fi administrate local,intraarterial,subperiosta si intraostal pentru a mari concentratia
loc in focarul purulent,In caz de colectie purulenta se recurge la puctie si evacuarea puroiului cu
intruducere de antibiotic.
Imobilizarea efectuata inca in primele zile a bolii contribuie delimitarea procesului
pathologic,calmarea durerii si imbunatatirea starii generale.
Tratamentul operator-daca antibiotic ineficiente,incizia unde se afla puroiul,dupa deskidere se asigura
un drenaj,sectionarea periostului,trepanarea cavitatii osteomedulare(in diafiza orificii de 1cm pentru
scurgere),sechestrotomia-cand sa format cutia sechestrala,chiuretajul,irigarea cu
antibiotic,tamponarea cavitatii heterotesuturi(cheaguri de sange,lambouri
cutanate,muscular,musculo-faciale)

76.Complicatiile osteomielitei.Tratament .Profilaxie

Complicatiile generale sunt in raport cu seritatea sindromului septicemie, cu reactivitatea
organismului si cu precocitatea si eficacitatea tratamentului antibiotic.
Asocierea localizarilor viscerale cu infectia osoasa si articulara intuneca mult prognosticul.
Printre localizarile viscerale, cele mai frecnte si mai reduile sunt trei: stafilococia pleuro-pulmo-nara,
pericardita si flegmonul perinefritic. Mai pot fi intalnite: meningite, abcese cerebrale, peritonite.
Complicatiile osoase sunt reprezentate de aparitia de focare osteomielitice multiple, ce au acelasi
aspect clinic si radiologie.
Complicatii locale
1. La nilul partilor moi
Complicatiile osteomielitei la nilul partilor moi intereseaza tegumentele, muschii, vasele si nervii.
a. Leziunile cutanate sunt de obicei consecinta supuratiilor cronice. Contiguitatea numeroaselor fistule
si presiunea exercitata de sechestre in drumul lor de eliminare spontana antreneaza o devascula-
rizatie a pielii cu producerea de ulceratii si pierderi de substanta.
b. Printre complicatiile musculare, amiotrofiile sunt cele mai frecnte. Ele sunt
consecintaimpotentei functionale cauzate de osteomielita si de imobilizarea prelungita.
c. Complicatiile vasculare sunt reprezentate cel mai des de sindromul de loja. Acest sindrom poate
surni fie in cursul fazei acute, cauzat de hipe-remie inflamatoare sau de abcesul subperiostic, fie in
decursul fazei cronice ca o complicatie a gesturilor chirurgicale reparatorii.
d. Complicatiile nervoase sunt mult mai rare, ele fiind in majoritatea cazurilor leziuni iatrogene.
2. La nilul oaselor
a. Supuratiile cronice constituie complicatia cea mai frecnta a osteomielitei.
Durerea este de obicei atenuata sau absenta si este in contrast cu intensitatea tulburarilor trofice si cu
fibroza partilor moi.
b. Fractura pe os patologic si pseudartroza sunt complicatii ce survin in formele gra insotite de
demineralizare intensa in regiunile unde rezistenta mecanica este minima.
Cura pseudartrozelor prin osteomielita este foarte dificila, si necesita timp indelungat si recurgerea la
toate resursele terapeutice din chirurgia ortopedica si reparatoare.In pierderile de substanta osoasa,
utilizarea aparatului Ilizara, prezinta marele avantaj ca ofera in acelasi timp posibilitatea consolidarii
si corectiei defectelor de ax si lungime.

77.Gangrena gazoasa,etilogie,clasificare.
Infectia anaeroba-este un process pathologic procavat de microbe ce se inmultesc in lipsa oxigenului
cu evolutie specifica.Se caracterizeaza prin lipsa reactiei inflamatorii si edem progresiv,degajare de
caz,necroza,stare grava a organismului in urma intoxicatie cu toxine bacteriene.O complicatie a
plagilor in timp de razboi.
Etiologia.Poate fi provocate de urmatorii agenti patogeni anaerobi: clostridium
perfrigens,cl.oedematiens,septicum,hystoliticum.Cel mai raspandit perfringers actiunea lor consta in
formarea rapida de gaz in tesuturi si in intoxicatia grava a bolnavului.
Existra trei clasificari: 1)anatomopatologica 2)clinica 3)anatomica
Anatomopatologica
-emfizematoasa(clasica)-predomina gaz in tesuturi fata de edem,agent pathogen cl perfringens
-edematiata(toxica)-toxicoza grava a bolnavalui ,predomina edem din tesuturi asupra gazului,cl
oedemantiens
-mixta-anarobi toxici formatori de gaz,edemul si emfizemul se dezvolta parallel
-necrotica-necroza sau dezintegrarea tesuturilor.
-flegmanoasa-emfizem si edem putin pronuntat
Clinica
-fulgeratoare-la cateva ore dupa ranire sau traumatism repetat,rapid la moarte
-acuta-restu cazurile de infectie anaeroba
Anatomica-epifasciala si subfasciala

78.Semne generale si locale in gangrene gazoasa

Variza in functie de specia si virulent microbilr ,de amploarea procesului,rezistenta organismului
bolnavului.Local:intensitatea manifestarii necrozei,edem,formare de gaze,flegmon gazos,suprafata
plagii.Durere in plaga,senzatie de distensie in extremitate,intoxicatie incipient,adinamia,apatia,stare
de excitatie,temperature pana la 39,puls accelerat 150,tensiunea scada 80.Extremitatea si plaga
edematiate,piele palida,pete si dungi rosie albastra.Gazul poate fi evidentiat prin radiografie in
extremitati,la comprimare ies bule de gaz,crestearea rapida a edemului,scade brusc Hb,scade nr de
hematii,leucocitoza,neutrofilie

79.Tratamentul gangrenei gazoase(specific,chirurgical,nespecific)

Specific-intrebuintarea unui amestec de seruri antigangrenoase.Doza curative de seruri,exprimata in
unitati antitoxice international(UA) este de 150 000 UA.Cu tel curative se introduce
intravenous,picatura cu picatura cu sol izotonica clor de sodium,100ml ser la 100-400 sol fiziol.
Chirugical-efecetuarea timpurie,de urgent a operatiei radical,in trei variante:
a)incizia larga si deskiderea focarelor de infectie urmata de excizia tes necrotizate
b)amputarea in intoxicatii progresiva grava
c)amputarea cu disecatia bontului,in cazuri avansate,tratare cu h2o2 cu imobilizare ideala
Nespecific-in intoxicatii grave,consta in dezintoxicatia energica a organismului,prin introducerea in
cantitati mari (max 4 l pe zi) de likide (sol fiziol) transfuzii de sange,

80.Tetanosul.Etiopatogeneza.Tabloul clinic
Boala infectioasa speficica acuta,provacat de bacil anaerob-cl tetani.Exotoxina produsa de acest
bacil,format din tetanospasmina.Actionind asupra SN duce la convulsii tonice si clonice a mm
striati.Boala survine in urma patrunderii CL tetani in mediul intern prin leziuni a tegumentelor.Se
intalneste in intestinele animalelor,oamenilor,in soluri,perioada de incubatie 4-14 zile
Tablou clinic. Semne initiale slab pronuntate cefalee,oboseala,excitatie,slbiciune,transpiratii,durere
in plaga,contractii usoare a mm plagii.Unul din semnele de baza convulsia tonico-clonica a mm
scheletului.Trismus-deskiderea dificila a gurii.Muschii mimici se contracta convulsive dint fetei o
expresie sarcastic.Convulsiile cuprind in scurt timp gatul,spatele,abdomen,extremitati.Oboseala
rapida,contracta toti muskii,poate duca la fractura oaselor,respiratia anevoioasa,poate surveni moarte
prin asfixie,temperature poate cresta la 42,puls accelerat,poate surveni moartea 1-2 zile

81. Profilaxia specifică şi nespecifică a tetanosului. Tratamentul tetanosului.

1.Profilaxia specific activă -pasivă - cu scopul de a mă ri imunitatea faţă de toxina tetanică .Constă în:
- imunizarea activă cu anatoxina antitetanică ( 1ml,peste 3 să pt. 1,5ml şi iar peste 3 să pt. 1,5 ml)
+introducerea 1500+3000 UA de ser antitetanic intramusc. în caz de orice traumatism.
-Imunizarea pasivă- administrarea gamaglobulinei cu acţiune antitetanică ,intramusc. la maturi şi
copii.
2.Profilaxia nespecifică -mă suri pentru îndepă rtarea microbilor din plagă şi toaleta chirurgicală
timpurie şi completă a plă gii.
Tratamentul-tratament specific nu exista, el se trateaza symptomatic.( ser antitetanic,substante
neuroplegice).

82. Septicemia .Definiţie.Clasificare

Sepsis -patologie inflamatoare severă cauzată de diferite mi/o sau a toxinelor lor care are o
manifestare clinic identică indiferent de agentul provocator. Principală diferenţă a sepsisului este că e
non-contagios şi nu are perioadă de incubare.
Etiologia-stafilococi 68 % ,streptococci,pneumococi,mai rar echeria coli.
Surse de infecţie: flegmoane,abcese,mastite,peritonite,furunculi. ( prin intermediul unei plagi ,colecţii
purulente)
Clasificare
1. Conform localiză rii focarului primar de infecţie:
-Sepsis chirurgical
-S. ginecologic
-S.urologic
-S. neonatal
2.Conform agentului microbian
-stafilococi
-streptococi
-esherichia coli
-infecţie anaerobă
3.Conform evoluţiei clinice
- evol. Fulminantă (5-7 zile)
-evol.acută (2-4 să pt)
-evol.subacută (6+12 să pt)
-evol. Cronică
4.Conform procesului pathologic depistat
 -septicemie- prezenţa mi/o în circuitul sanguine fă ră metastaze purulente)
-septicopiemie-cu metasteze purulente în diferite organe şi ţesuturi.
SYRS-sdr.de raspuns inflamator systemic,cu simptomatologie evidenta de sepsis,dar fara focar de
infectie.,fiind rezultatul eliberarii de mediatori ai inflamatiei din zonele ischemiate.Poate avea
etiologie neinfectioasa.( febra mai mare de 38 sau mai mica de 36,tahicardie 90/min,tahipnee>
20/min,leucocitoza,leucopenia indici anormali)
Sepsis sever-asociat cu disfunctie organic,hipoperfuzie tisulara si hipotensiune sistemica
Socul septic-sepsis dezvoltat in timp,asociat cu hipotensiune si hipoperfuzie tisulara contrar unei
compensari volemice adecvate.

83.Tratamentul septicemiei
Tratamentul local:
1.Deschiderea imediată a focarului purulent+necrectomia
2.Drenaj şi lavaj al focarului purulent
3.Suturarea precoce a defectelor tisulare
4.Efectuarea tratamentului în condiţii de medii abacteriale
5.laparastomie,
Tratamentul general:
1.Antibioterapie modern( cefalosporine generatia3, tienam)
2.Imunizarea pasivă şi activă
3.Tratament infuzional
4.Hormonoterapie
5.Detoxicare extracorporală ,hemosorbţie,plasmosorbţie
6.Hiperbaroxigenare

84. Septicemia.Tabloul clinic.Diagnosticul.

Diagnosticul-în asociere cu urmă toarele criterii:
-prezenţa focarului primar de infecţie
-hemocultură pozitivă
-prezenţa semnelor de SYRS
-prezenţa semnelor clinice de disfuncţie organosistemică sau a focarelor piemice secundare.
Tablou Clinic
-sdr. Intoxicaţional (tahicardie >90/min,febră >38 ori < 36,anorexie,transpiraţii)
-sdr.disfuncţiei repsiratorii ( tahipnee,cianoză )
-sdr. Dereglă rii SNC ( cefalee,excitabilitate,insomnie)
-sdr.disfuncţiei hepatorenale (ictericitate,edeme)
-sdr.hemoragic
-sdr.discfuncţiei cardio-vasc ( hipotonie)
-hiperglicemie,hipotensiune A,coagulopatii.temperatura central > 38,3 C sau hipotermie <36 C
-ileus-absenta sunetelor peristalticii.

85.Gangrena.Definiţie.Clasificare.Tabloul clinic.Tratamentul.
Gangrena-reprezintă o necroză indirectă (moartea celulelor) a unei pă rţi ai corpului ce are contact cu
mediul extern,caracterizată printr-o culoare neagră sau surie-bruna determinată de
transformareapigmenţilor sang. în sulfat de Fe.
Clasificare:
1.După evoluţia clinică
-gangrena uscată
-gangrena umedă
2.După provenienţă
-gangrenă nespecifică - se dezvoltă în urma ( leză rii vasului magistral, scoaterii cu întîrziere a
garoului,traumei termice si chimice,dereglă ri trofice ale ţesuturilor
-gangrena specifică - se dezvoltă în urma unor astfel de boli : aterioscleroză ,sifilis,diabet zaharat,
-dermatozele gangrenoase
Gangrena uscată-mai frecvent în dereglă rile lente progersive ale circulatiei sangvine în membre la
bolnavii extenuaţi,deshidrataţi.Pe mă sură evoluţiei necrozei tes. se usucă ,zbircesc devin dure .In
gangrene uscata descompunerea tes.necrozate aproape ca nu are loc iar absorbtia produselor toxice e
neesentiale,intoxicatiea nu se constata.
Tratament: amputatie pina la linia de demarcatie sau necrectomia .
Tablou Clinic :
-dureri ischemice intensive mai jos de obliteratia vasului
-membrul devine palid,apoi pielea capata cul.marmorei,rece,fara puls
-dispare sensibilitatea,apare senzatia de amorteala
-edem reactive mai sus de focarul necrotizat
-spasm al ram.arteriale colaterale

86. Gangrena umedă.Cauzele.Tabloul clinic.

Gangrena umedă /putridă - e provocata de aceiaşi cauze ca şi gangrena uscată .Evoluează în dereglă rile
rapide ale circulaţiei sîngelui( embolia,lezarea vaselor).Tes.necrotizate nu reuşesc să se usuce şi sint
expuse dezintegră rii putride,ceea ce duce la absorbirea abundentă în organism a produselor de
descompunere şi intoxicaţie gravă .
Tablou clinic:
Local: intensificarea bruscă a edemului membrelor,pielea capă tă aspect de marmoră ,devine rece,puls
nu se determină ,mişcă ri lipsesc.
General:stare general gravă , dureri în membrul lezat,puls frecvent,mic,TA joasă ,limba uscată ,t înaltă .
Tratament: este indicată amputaţia lui precoce

87. Profilaxia şi tratamentul gangrenei umede şi uscate.

1.prevenirea,diagnosticul precoce si tratamentul bolilor a caror complicatii sau urmari e gangrene
( boli acute chirurgicale, cardiovasculare,traumele)
2.restabilirea circulatiei sang. dereglate ( dezv. colateralelor,lichidarea spasmelor vaselor)
Tratament: necrectomia tesuturilor lezate sau amputatia membrului afectat.

88.Ulceraţii.Definiţie.Cauzele apariţiei.Tabloul clinic.Tratament

Ulcer- defect al mucozitatilor sau tegumentelor ce se dezovolta in urma necrozarii loor, care are
tendinta minora de cicatrizare si are o evolutie cronica.
Cauzele aparitiei:
1. Dereglari hemocirculatorii si limfodinamicii
2. Dereglarea peretilor vaselor in ateroscleroza
3. Trauma-termica,mecanica,electrica,chimica,actinica
4. Infectia,lues,tbc,actinomicotica
5. Dereglarea MB in diabet zaharat,insuficiente de vitamine
6. Dereglari trofice
7. Ulceratii tumorale

Tabloul Clinic:
1.Ulcer trofic-forma neregulata ,rotunda;marigini fibroase,cianotice/palide,abrupte.Fundul e
adinc,fara granulatii cu tesuturi necrotice de cul.surie.Cu eliminari sarace. Localizare preferata:
membrele inf.
2.Ulcer tbc-forma neregulata,margini moi atrofice,abrupte,fundul mai jos de nivelul pielii
acoperit cu o supraf.lucioasa cu eliminari seroase bogate.Putin dureroase.
3.Ulcer canceros-rotund,marg.dure sub forma de val,fundul elevat asupra pielii,dureros.
4.ulcer sifilitic-rotund cu un val ascutit in jur,fundul nu proimina,sarac in secretii.Mereu e
indolor.Loc: buze,organe genitale.
 Tratament:lichidarea cauzelor principale ce au contribuit la aparitia ulcerului.Tratament local-
aplicarea antisepticilor,remediilor ce favorizeaza regenerarea.Tratament chirurgical-excizia
ulcerului in bloc cu tesut fibros cu o ulterioara plastie.

89. Fistule. Definiție. Clasificarea.

Fistula este un canal îngust, că ptuşit cu epiteliu sau granulaţii, ce unește organul, cavitatea sau
țesuturile subiacente cu suprafața corpului. Ea poate uni de asemenea și unele organe cavitare între
ele
Clasificare:
• După origine:
• fistule congenitale, formate în legă tură cu malformațiile;
• dobândite,care se împart în:
• fistule provocate de un proces patologic, ce se dezvoltă ca rezultat al
inflamației(osteomielită cronică , tuberculoza oaselor, articulațiilor, corpi stră ini,
ligaturi, etc.), la distrugerea țesuturilor de tumoare și descompunerea ei (fistule
vezico-uretrale în cancerul uterului, etc.)
• formate în urma operațiilor-fistule artificiale. Acestea sînt fistulele vezicii utrinare de
pe urma ră nirii uretrei, fractură rii coloanei vertebrale cu paraplegie, etc, fistulă
intestinală în tumorile inoperabile ale intestinului, etc.
• După legă tura cu mediul ambiant:
• Fistule externe ale organelor cavitare, cavităților, țesuturilor (spre exemplu, intestinale,
ale vezicii urinare, duodenului, bronhotraheale, pararectale, etc.)
• Fistule interne între două organe cavitare, dintre organ și cavitate, dintre organele
cavitare și focarul patologic gastrointestinal, utero-vezical, bronho-pleural,
bronhoezofagal, rectopararectal, etc.
• Fistule externe ale țesuturilor moi și ale oaselor, care foarte des unesc focarul infecției cu
mediul ambiant în prezența sehestrelor.
• După structura lor:
• Fistule granulomatoase, pereții că rora sînt acoperiți cu granulații.
• Fistule epitelizate cu pereții canalului fistulei acoperiți de epiteliu.
• Fistule labiate atunci cînd epiteliu mucos al organului cavitar trece nemijlocit asupra
tegu,emtelor, deci în fond organul cavitar camonică cu mediul încpnjură tor printr-un
orificiu și nu prin canal fistular.
• După caracterul secreției:
• urinare;
• salivare;
• fetide;
• microbiene;
• purulente;
• mocoase;
• etc.

90. Tabloul clinic. Diagnosticul și tratamentul fistulelor. Fistule artificiale.

Tabloul clinic. Fistulele se deosebesc după aspectul exterior și caracterul secrețiilor. Fistula
ereditară mediană a gâ tului are un orificiu mic și secreții mucoase, iar cea labială , deseori intestinală
largă , elimină conținunt intestinal în exces. Caracterul secrețiilor din fistulă determină starea pielii
înconjură toare. În jurul fistulei gastrice sau duodenale foarte des se observă o dermatită pronunțată
din cauza acțiunii de corozie a sucului digetiv. În fistulele vizicale deseori se observă un edem dur al
pielii înconjură toare cu dezvoltarea ulterioară a elefantiazisului. Fistulele pot duce la dereglă ri
esențiale în starea generală a bolnavului. În fistulele purulente e posibilă intoxicația purulentă , ce se
intensifică în scurgerea dificilă a puroiului; fistulele gastrică și intestinală pot duce la pierderea unei
contită ți mai de suc gastric, ceea ce poate duce la tulbură ri grave ale metabolismului hidro-salin și
proteic.
 Cauza dereglă rilor pronunțate ale funcțiilor organelor pot fi fistulel organelor cavitare, însoțite
de pă trunderea în organ a secretului bronhoesofagal, conținutului intestinal în vezica urinară în fistula
intestino-vezicală , etc. Dereglă rile stă rii generale pot evolua și în infecțiile secundare prin fistulă , ce
este posibil nu numai în fistulel granulomatoase, dar și în cele epiteliza și ereditare.
La particularită țile evoluției se va reține că fistulele epitelizate și labiale nu se cicatrizează
spontan, iar cele granulomatoase se pot cicratiza spontan, dacă organismul reușește să facă față
microflorei și tesuturilor necrozate (sechestre osoase, ale țesuturilor moi și corpi stră ini) care s-au
eliminat din focarul patologic. O condiție importantă pentru cicatrizarea spontană a fistulei unui organ
cavitar este diminuarea secreției prin fistulă a conținutului acestui organ (urină , conținutul intestinal,
bilă , etc.)
Diagnosticul fistulei de obicei nu prezintă mari dificultă ți. El se bazează pr acuzele
caracteristice, anamneză , aspectul plă gii, cantitatea și caracterul secreției, iar în fistulel interorganice
pe modifică rile funcției organelor lezate, etc. Pentru precizarea direcției canalului fistular, lungimii lui,
numă rul și caracterul ramificațiilor, legă turii cu focarul patologic, etc. se efectuează radiografia cu
introducerea în fistulă a substanțelor de contrast (sergozină , iodolipol, etc.) – fistulografia. La
precizarea diagnosticului contribuie examenul secreției pentru identificarea acidului clorhidic în
suspecția fistulei gastrice, să rurilor urice – în suspecția fistulei vezicii urinare, etc.
Expecorația sputei colorate după introducerea coloranților (de exemplu, albastru de metilen)
denotă prezența fistulei bronhopleurale, iar colorarea conținutului intestinal gros la introducerea
colorantului în orificiul anal confirmă prezența fistulei complete în el.
Tratamentul. În fistulele granulomatoase o importanță hotă râ toare o are lichidarea focarului
inflamator din profunzimea țesuturilor cu înlă turarea obligatorie a sechestrelor osoase, țesuturilor
moi necrozate, corpilor stră ini, etc. și crearea condițiilor de eliminare a conținutului plă gii, evitâ nd
canalul fistulei. În majoritatea cazurilor fistulele granulomatoase ele organelor cavitare impun un
tratament chirurgical.
În afară de lichidarea focarului, principalul moment în tratamentul chirurgical al fistulelor
epitelizare este înlă turarea totală obligatorie a stratului epitelizat al canalului fistulei. Diferite metode
(chimice, termice, electrice) de distrugere a epiteliului canalului fistulei sînt puțin eficace fă ră
lichidarea cauzei procesului purulent.
Fistulele labiale pot fi tratate numai prin operație radicală . Ea constă în mobilizarea organului
cavitar și suturarea orificiului în el, iar în schimbă rile cicatrizante ale pereților – rezecția sectorului
cicratizat.
Fistule artificiale. Deosebim stome externe și stome interorganice – anastomoze. Ele sînt
aplicate pentru restabilirea funcției organului, diminuarea suferinței bolnavului, îmbună tă țirea
alimentă rii lui, eliminarea conținutului organului cavitar.
În funcție de cauzele aplică rii stomelor ele sînt efectuate provizoriu, ce se pot cicatriza spontan,
cum dispare necesitatea în ele, și permanente, câ nd cauza aplică rii lor e de neînlă turat. În așa cazuri se
formează o fistulă labială , care nu se cicatrizează spontan.
Se aplică urmă toarele fistule externe: gastrostomă , colecistostomă , colostomă , epicistostomă ,
nefrostomă , anusul contra naturii, etc.
Anastomozele interorganice sînt aplicate pentru restabilirea tranzitului adecvat al conținutului
organelor cavitare sau secretului, dereglat de un proces patologic (tumoare, inflamție, etc.). Printre ele
se enumeră gastroenteroanastomoză , colecistogastroanastomoză , enteroanastomoză , etc.

91. Decubitusurile (escarele). Cauzele. Profilaxia. Tratamentul.

Decubitusul (decubitus) este un proces ulceros-necrotizat, ce se dezvoltă la bolnavii slă biți, aflați
timp îndelungat în decubit și interesează zonele aflate sub presiune permanentă .
Cauzele:
1. Presiunea constant crescută asupra țesuturilor. Aceasta duce la ischemie prelungită din cauza
lipsei de aport sanguin la nivelul capilarelor.
2. Frecarea între planul patului, cearceafuri și tegumentele pacientului determină
microtraumatisme tisulare ducând la macerarea țesutului și ulcerație.
 3. Imobilizarea. Este cel mai important factor asociat cu formarea ulcerului de presiune.
Alți factori majori de risc în dezvoltarea ulcerelor de presiune sunt: febra, anemia, infecțiile,
ischemia, hipoxemia, hipotensiunea, malnutriția, bolile neurologice, suprasolicitarea metabolismului.
Umezeala, că ldura excesivă , cutele lenjeriei, resturile alimentare sau aparatul gipsat favorizează
dezvoltarea escarelor mai ales la vâ rstnicii cu afecțiuni neuropsihice sau la bolnavii cu accidente
vasculare cerebrale repetate. Pierderea in greutate favorizeaza aparitia escarelor datorita reducerii
grosimii tesutului intre os si piele; medicatia, cum este chimioterapia, terapii biologice, steroizi; lipsa
de lichide(deshidratarea) și bolile cronice de asemenea cauzează apariția escarelor.
Profilaxia. Escarele pot apă rea în câ teva ore sau zile. Astfel, profilaxia implică :
• Schimbarea poziţiei în pat. Mobilizarea se face la 2-3 ore sau mai des, la nevoie. În foaia de
observaţie se vor nota poziţia şi ora şi se urmă reşte aspectul cutanat.
• Asigurarea confortului şi menţinerea într-o stare perfectă de igienă.
• Folosirea materialelor complementare pentru prevenirea escarelor: saltele speciale antiescară ,
perne de diverse mă rimi şi colaci de cauciuc; ungerea pielii cu soluţii de oxid de zinc cu
vitamina A şi D2.
• Alimentaţie şi hidratare echilibrată.
• Se administrează alimente bogate în proteine (favorizează cicatrizarea);
• Administrarea de vitamine;
• Se hidratează cu cel puţin 1,5-2 Litri / zi.
• Favorizarea vascularizaţiei:
• Prin masaj
• Utilizarea alternativă de cald şi rece.
Tratamentul. Tratamentul consta in prevenirea aparitiei leziunilor si vindecarea acestora in
momentul in care s-au format. În funcție de gravitatea ră nii se poate apela la o metodă chirurgicală
sau non-chirurgicală (tratament conservator). Tratamentul conservator se aplică escarelor de stadiul I
și II, în timp ce ulcerele aflate în stadiile III și IV au de cele mai multe ori indicație chirurgicală .
Tratamentul include:
• restabilirea presiunii sâ ngelui la tesuturi. Schimbarea freventa a pozitiei, cu distribuirea egala a
presiunii, o saltea speciala sau alte suporturi care sa impiedice o presiune constanta
indelungata aspupra unei zone;
• curatirea zilnica cu o solutie salina a leziunilor;
• mentinerea tesutului sanatos din jurul escarei uscat si curat;
• indepartarea tesuturilor moarte si aplicarea de unguente si creme care sa reduca riscul
infectiilor(dermazin, betadin, baneocin, bioxitaracor).
Alte metode care pot fi folosite pentru a mentine rana curata si pentru a induce vindecarea sunt
terapia cu ultraviolete si terapia cu ultrasunete. Daca se produce suprainfectia leziunii este necesara
terapia cu antibiotice. Escarele de decubit severe pot necesita tratament chirurgical.

92. Perioada preoperatorie. Definiție. Fazele. Particularitățile perioadei preoperatorii în

chiurgia de urgență și programată.
Perioada preoperatorie – este intervalul pe care, bolnavul îl petrece de la internare în
staţionarul chirurgical pînă la momentul intervenţiei chirurgicale. Acest interval de timp este divers
în dependenţă de caracterul procesului patologic. În maladiile grave, ce prezintă un mare pericol
pentru viaţa bolnavului perioada preoperatorie este minimală (operaţia imediată ). Dacă se prevede
un pericol pentru viaţa bolnavului în viitorul apropiat – perioada preoperatorie este de o mai lungă
durată , dar e limitată (operaţiile urgente). Pentru operaţiile programate timpul pregă tirii
preoperatorii este diferit.
Scopul principal al perioadei preoperatoare constă în reducerea la minimum a riscului
intervenției chirurgicale. Sistemul de mă suri profilactice, efectuate în scopul combaterii unor
eventuale complicații în timpul intervenției chirurgicale și după ea constituie pregă tirea
preoperatorie.
Pentru a preveni complicaţiile operatorii sunt necesare urmă toarele:
• de a stabili cu precizie diagnosticul maladiei;
 • de a depista complicaţiile maladiei şi afectarea concomitentă a diferitor organe şi sisteme prin
stabilirea gradului dereglă rilor funcţiilor acestora;
• efectuarea unor mă suri curative, ce ar putea contribui la ameliorarea funcțiilor deficiente ale
organelor și sitemelor bolnavului și la vindecarea bolilor asociate și a complicațiilor;
• de a determina indicaţiile şi contraindicaţiile că tre operaţie;
• de a alege corect metoda intervenţiei chirurgicale şi metoda de anestezie;
• de a majora forţele imunologice a organismului bolnavului;
• efectuarea mă surilor menite să micşoreze pericolul infecţiei endogene (baie, bierberit,
cură ţirea tractului gastro-intestinal, sanarea cavită ţii bucale, ş.a.).

Dacă operaţia se va efectua cu anestezie generală , e necesar ca înainte de operaţie bolnavul să

fie consultat de medicul anesteziolog, care determină varianta optimală de anestezie.
Din momentul câ nd bolnavul trece hotarul blocului operator se începe – perioada operatorie,
care constă din urmă toarele etape:
• Aranjarea bolnavului pe masa de operaţie în poziţia respectivă pentru fiecare intervenţie
chirurgicală .
• Inducerea bolnavului în narcoză sau efectuarea anesteziei locale.
• Pregă tirea câ mpului operator.
• Efectuarea intervenţiei chirurgicale (accesul, momentul principal, restabilirea integrită ţii
ţesuturilor).

In operatia imediata perioada preoperatorie este minima. in operatia pogramata perioada

preopeatorie este mai mare si inklude toate investigatziile necesare.

93. Operația chirurgicală. Definiție. Clasificarea.

Operaţia chirurgicală este o acțiune mecanică exercitată asupra țesuturilor și organelor
bolnavului, fiind însoțită deseori de disocierea lor pentru a pune în evidență organul lezat, efectuată în
scopul aplică rii unui tratament ori stabilirii unui diagnostic.
Sunt cunoscute urmă toarele tipuri de operaţii chirurgicale:
• operații sîngerînde, la care se încalcă integritatea pielii și mucoaselor;
• operații nesîngerînde, la care nu se încalcă integritatea tegumentelor (de exemplu, reducerea
luxației);
• operaţiile curative, sînt cele mai frecvente, caracterul lor fiind determinat de problemele ce și le
pune chirurgul;
• intervențiile radicale, în care se urmă rește scopul de a vindeca îmbolnă virea prin îndepă rtarea
focarului patologic ori a organului lezat (apendectomia, colecistectomia);
• intervențiile paliative, în care se urmă rește alinarea suferinței, câ nd nu e posibilă vindecarea
(de exemplu, gastrostomia în caz de cancer esofagian avansat);
• operaţiile diagnostice, din care fac parte biopsia, puncția pleurală , puncția articulațiior,
pneumotoraxul, laparotomia și toracotomia exploratoare, etc.
• operaţiile imediate, trebuie fă cute fă ră nici o întîrziere; amînarea lor cu cîteva ore, iar uneori cu
cîteva minute numai, poate pune în pericol viața bolnavului ori înră ută țește brusc pronosticul.
Drept exemplu servesc operațiile efectuate în hemoragie, asfixie, afecțiunile chirurgicale acute
(mai ales în cazul perforă rii unor organe cavitare);
• operaţiile urgente se îndeplinesc peste un interval mic de timp de la internarea bolnavului în
staţionar, care este necesar pentru precizarea diagnosticului şi pentru pregă tirea minimală a
pacientului că tre intervenţia chirurgicală ;
• operațiile planificate pot fi executate în orice timp fă ră a dă una să nă tă ții bolnavului, de
exemplu, operațiile cosmetice;
• operaţiile amânate – pâ nă la 10 – 12 zile se efectuează pregă tirea preoperatorie;
 • În dependenţă de faptul cum este înlă turat procesul patologic – de o dată sau treptat deosebim
operaţii efectuate într-un timp, doi timpi, etc.

94. Indicii pentru intervenția chirurgicală: vitale, absolute, relative (explicație).

Vitale-de prima urgenta, cind cea mai mica intirziere pune in pericol viata bolnavului (cancerul
stomacului, stinoza piloroduadenala, hemoragii masive).
Absolute- În cazul în care boala sau complicatiile ei nu se pot trata conservativ , fara interventii
chirurgicale ex colicistita, hernii, stenoze, cancer, ulcer, etc/
Relative- Indicații relative pentru operații care au loc în bolile ce pot fi tratate atit prin operație cit
si prin alte tratamente conservative. ex ulcer duadenal/

95. Operații imediate, urgente și de plan. Noțiuni, exemple.

Intervențiile imediate trebuie fă cute fă ră nici o întîrziere; amînarea lor cu cîteva ore, iar uneori
cu cîteva minute numai, poate pune în pericol viața bolnavului ori înră ută țește brusc pronosticul.
Drept exemplu servesc operațiile efectuate în hemoragie, asfixie, afecțiunile chirurgicale acute (mai
ales în cazul perforă rii unor organe cavitare).
Intervențiile de urgență sînt acelea, care nu pot fi amînate pe timp îndelungat din cauza
evoluției accelerate a bolii. Așa sînt intervențiile chirurgicale în tumorile maligne, deoarece
expansiunea lor intensă poate duce la metastaze. În aceste afecțiuni operația poate fi amînată numai
pe un termen strict necesar stabilirii exacte a diagnosticului și pregă tirii bolnavului pentru operație.
Intervențiile planificate pot fi executate în orice timp fă ră a dă una să nă tă ții bolnavului, de
exemplu, operațiile cosmetice.

96. Operații radicale, paliative și de diagnostic.

În intervențiile radicale se urmă rește scopul de a vindeca îmbolnă virea prin îndepă rtarea
focarului patologic ori a organului lezat (apendectomia, colecistectomia);
În intervențiile paliative se urmă rește alinarea suferinței, câ nd nu e posibilă vindecarea (de
exemplu, gastrostomia în caz de cancer esofagian avansat);
Din operaţiile diagnostice fac parte biopsia, puncția pleurală , puncția articulațiior,
pneumotoraxul, laparotomia și toracotomia exploratoare, etc. Stabilirea sau prezicerea diagnosticului
cu ajutorul orică rei metode chirurgicale necesită folosirea în prealabil obligatorie a tuturor metodelor
de diagnostic existente. Operațiile de diagnostic prezintă într-o mă sură oarecare un pericol pentru
bolnav și de aceea ele trebuie aplicate numai ca etapă de încheiere în stabilirea diagnosticului;

97.Operatii intr-un timp,doi timpi si mai multi(notiune,exemple)

Interventia chirurgicala in care procesul patologic a fost inlaturat de-o data este numita operatie intr-
un timp.Ca exemplu sunt operatiile :colecistectomia,apendectomie.
Din cauza slabiciunii bolnavului ,gravitatii interventiei chirurgicale creste riscul sfirsitului
nefavorabil ,de aceea in unele cazuri interventia se imparte in 2 sau mai multe etape.Ex:cancer cu
metastaze.

98.Perioada postoperatorie.Definitie.Faze-(precoce,intermediara,tardiva)
Perioada postoperatorie-intervalul de timp de la finisarea operatiei pina la insanatosirea complete a
bolnavului.Durata acestei perioade este diferita in fiecare caz si depinde de caracterul maladiei
,volumul interventiei chirurgicale si de starea bolnavului.
Sunt 3 faze:
Precoce:pe un interval de 3-5 zile de la finisarea operatiei.In aceasta perioada pot avea loc hemoragii
precoce,soc de diversa etiologie,complicatii pulmonare,complicatii cardiovasculare acute,dereglari ale
tractului digestive si urinar.
Tardiva:2-3 saptamini de la operatie si care finiseaza odata cu ziua externarii din stationar.In aceasta
faza pot avea loc pneumonie,peritonita,supurarea plagii,flebotromboza,tromboembolia.
Indepartata:intervalul de timp de la externarea din stationar pina la recuperarea definitive a
capacitatii de munca.Complicatiile acestei faze de obicei sunt cauzate de erorile tehnice si tactice
comise de chirurgic in timpul operatiei.iar tratamentul acestor complicatii de obicei necesita o
interventie repetata.

99.Chirurgia plastica sau reparatorie.Notiune de grefa cu pedincul nutritive si de grefa libera.

Chirurgia plastica sau reparatorie-o ramura a chirurgiei ce se ocupa de restabilirea formei si a functiei
tesuturilor si a organelor.
Transplantarea orgnelor sau tesuturilor ce se realizeaza cu pastrarea alimentarii sectorului grefat de
la tesutul matern atunci aceasta metoda de plastie poarta denumirea de grefa cu pedicul nutritiv.
In cazul in care organul sau tesutul grefat pierd legatura de nutritie cu terenul matern,metoda poarta
denumirea de transplantare sau grefa libera.Drept indicatii catre transplantarea libera servesc
defectele massive cutanate dupa arsuri,plagile prin scalpare.Defectul poate fi acoperit cu o bucata
mare de piele,cu bucatele mici ,cu un strat de epidermis.

100.Aloplastie.Autoplastie.Homoplastie.Notiuni.Exemple.
Aloplastie:operație chirurgicală de înlocuire a țesuturilor cu ajutorul unor materiale stră ine.
Autoplastie: Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul
unei grefe  luate de la același individ.
Homoplastie: Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie.

101.Anestezia locala.Indicatii.Contraindicatii.Avantaje.Dezavantaje.
Anestezia locala-disparitia reversibila a sensibilitatii,intr-un anumit sector provocata de actiunea
diferitor factori (chimici,fizici,mecanici)asupra formatiunilor sistemului nervos periferic.
Anestezi alocala este indicata bolnavilor istoviti,slabiti,pacientilor cu virsta inaintata,bolnavilor cu
maladii a sistemului respirator si cardiovascular ,atunci icnd efectuarea anesteziei generale are mare
risc.La alegera metodei de anesteziei e necesar sa stiim ca “Anestezia nu trebuie sa fie mai periculoasa
decit operatia insusi”.”Operatiile mici,ambulatorii,trebuie effectuate cu anestezie locala”
Contraindicatiile:
-Hipersensibilitatea bolnavului la Solutia de anestezic
-Copiilor pina la 10 ani
-Hiperlabilitatea neuro-psihica a pacientului
-In caz de operatii urgente pentru hemoragii acute,cind e necesara efectuarea hemostazei.
-Cind chirurgul presupune greutati tehnnice in timpul operatiei.
Avantajele:
actiunea anestezicului este limitata la structurile pe care se intervine, fara a influenta teritorii prea
intinse si fara risc de accidente toxice generale grave.
- deoarece nu necesita pregatiri speciale preanestezice, supravegherea indelungata sau ingrijiri
deosebite postanestezic, se poate folosi cu rezultate foarte bune in conditii de ambulator.
- expune la cele mai putine riscuri vitale.
- nu suprima reflexele protectoare, deci se evita pericolul patrunderii de sange, secretii, corpi straini
in caile respiratorii superioare
-Poti vorbi cu pacientul
Dezavantajele:
-In caz de complicatii nu putem intervene pe un sector mai larg.
-Nu permite efectuarea ei la copii,astfel ii supunem la anestezii generale.
-Nu putem controla in totalmente bolnavul,astfel reflexele pacientului sunt prezente.(poate misca
membrele superioare sau in dependent unde are loc interventia)

102.Metode de anestezie locala.Caracteristica preparatelor principale.

1.Anestezia de contact(superficiala):consta in administratea de solutie de anestetic pe mucoasa.Se
indica in inele intervetii in oftalmologie.Chirurgia mica a mucoasei nazele si a cavitatii bucale.Se
utilizeaza solutie de cocain1-4%,lidocaina 5%,dicaina 3%
2.Anestezia prin infiltrare:Solutii de lidocaina 0.25-0.5%,sau novocaina 0.25-0.5%.Se indica pentru
inlaturarea
tumorilor superficiale de dimensiuni mici,sau operatiile ce nu sunt insotite de dificultati
tehnice:apendectomie,herniotomie.Tehnica este injectarea regiunii operatorii cu solutie anestezica si
ca rezultat poate fi contactul anestezicului cu terminatiunile nervoase.
3.Anestezia de conducere:administrarea anestezicului in apropierea trunchiului nervos.Solutiile de
novocaina si lidocaina (0.5-1%)care pot fi administrarea perineural sau endoneural.
4.Anestezia subarahnoidiana-introducerea anestezicului in spatial subarahnoidian,care blocheaza
radacinile nervilor rahidieni.Se utilizeaza lidocaina 2% 2ml,novocaina 5%2ml,sovcaina 1% 0.4-0.8 ml.
5.Anestezia peridurala(epidurala,extradurala):introducerea anestezicului in spatial epidural al
coloanei vertebrale.Indicatii:operatiile genecologice,urologice.

103.Anestezia de contact si prin infiltrare,Particularitatile metodei a VIsnevski.

Anestezia de contact(superficiala):consta in administratea de solutie de anestetic pe mucoasa.Se
indica in inele intervetii in oftalmologie.Chirurgia mica a mucoasei nazele si a cavitatii bucale.Se
utilizeaza solutie de cocain1-4%,lidocaina 5%,dicaina 3%
Anestezia prin infiltrare:Solutii de lidocaina 0.25-0.5%,sau novocaina 0.25-0.5%.Se indica pentru
inlaturarea
tumorilor superficiale de dimensiuni mici,sau operatiile ce nu sunt insotite de dificultati
tehnice:apendectomie,herniotomie.Tehnica este injectarea regiunii operatorii cu solutie anestezica si
ca rezultat poate fi contactul anestezicului cu terminatiunile nervoase.
Anestezia prin infiltrare “Visnevski”consta in administrarea pe straturi a novocainei,deci prin
infiltrarea tesuturilor cu solutie anestezica.Dupa disecarea stratului superficial e necesar de introdus
novocaina in urmatorul strat mai adinc.Deci procedura se efectueaza in consecutivitatea
urmatoare:infiltrarea tesuturilor cu novocaina-incizia,infiltrare-incizie.

104.Anestezia regional.Anestezia prin procedeul Oberst-Lukasevici.

Anestezia regionala poate fi obtinuta ca rezultat al contactului substantei anestezice cu terminatiile
nervoase superficial sau prin administrarea anestezicului in tesuturile unde sint terminatiile sensibile
ale nervilor periferici.
Anestezia de conducere Oberst Lukasevici consta in introducerea novocainei de 1-2% pe ambele parti
laterale ale degetului.In prealabil pe falanga bazala.Metoda e utilizata pentru operatii la degete in caz
de panaritiu,plagi ale degetelor.

105) Anestezia locala intravenoasa si intraostala.Indicatii. Tehnica. Preparate

Anestezia intraosoasa. - dupa asezarea membrului in pozitie ridicata se aplica garoul pina la
disparitia pulsului in arterele periferice. Dupa anestezia pielii stratul celulat subcutanat si a
periostului cu un ac Bir scurtat prevazut cu mandren se stapung tesuturile moi si prin miscari de
rotatie se impinge acul prin stratul compact al osului, stratul spongios la o adincime de 1,5 cm, tragind
acul inapoi cu 0,3- 0,5 cm se intruce Solutia de novacaina de 0,25%.
Pentru anestezia piciorului garoul se aplica pe treimea inferioara a gambei, acul se introduce in capul
osului metatarsian sau in calcaneu se injecteaza 50-60 ml novacaina.
Anestezia gambei- garoul 1/3 inferioara a coapsei, acul se introduce in glezna sau in calcaneu, 100-
120 ml novocaina
Anestezia coapsei- garoul 1/3 superioara a coapsei, acul se introduce in maliola, sub 120-150 ml de
solutie.
Anestezia miinii- garoul pe antebrat, acul- in capul osului metacrapian, 35-40 ml novocaina
Anestezia antebratului- garoul se aplica pe umar, acul se introduce in epifiza radiuslui sau a ulnei, se
injecteaza 60-70 ml novocaina
Anestezia umarului- se injecteaza in olecran 90-120 ml novocaina de 25 %
Anestezia intravenoasa pentru membre
Cu un bandaj elastic circular se leaga membrul imediat deasupra lui se aplica garoul, se scoate
bandajul elastic si la limita inferioara a cimpului operator se aplica a 2 garou, intre aceste garouri se
prepara una din venele membrilor. Legaturind una din extrimitatile venei in cealalta se pompeaza
(central sau periferic) sub presiune novocaina, in vena membrului superior- 50 ml, in cel inferior- 80-
100 ml de solutie de novocaina de 0.5% .
Anestezia se instaleaza dupa 10-16 min pentru a evita intoxicarea cu novocaina in urma patrunderii ei
rapida in singe, se vor scoate garourile cu prudenta dupa operatie. Primul se scoate garoul aplicat pe
segmental periferic al membrului, apoi acel de pe partea central.

106) Rahinestezia. Indicatii. Substante. Tehnica

Rahianestezia- este o forma de anestezie loco-regionala,  efectuata in coloana vertebrala in spatiul
dintre doua vertebre, care presupune inteparea durei mater (implicit si a arahnoidei)  cu un ac foarte
subtire si injectarea in lichidul cefalorahihidian (LCR) a unei substante anestezice (cel mai frecvent
utilizate fiind bupivacaina, xilina, ropivacaina
Indicatiile rahianesteziei:

1. Indicatii diagnostice:
- pentru a putea face deosebire dintre durerea de tip periferic si cea de tip central,
- pentru diagnosticul unor boli neurologice.

2. Indicatii terapeutice:
- anestezie in ocluzii arteriale prin spasm sau tromboze,
- dureri puternice rezistente la analgeticele majore,
- in anurii produse de mecanisme imune,
- la bolnavi cu scleroemfizem pulmonar si bolnavii astmatici,
- interventiile chirurgicale in etajului abdominal,
- insuficienta cardiaca congestiva prin scaderea rezistentei periferice.
Substante: 1.5-2ml solutie de novocaina de 5% si 0.3-1 ml sol. Sovocaina de 1%..Doza in dependent de
starea pacientului si durata probabila a operatiei.
Tehnica Raheanesteziei: Bolnavul va fi asezat transversal pe masa de operatie cu spatele maximal
indoiat spre chirurg cu scopul largirii spatiului dintre apofizele spinale si arcurile vertebrale. In
punctia rahidiana se impune respectarea celei mai riguroase asepsii, spatele se sterge cu alcool se
badijoneaza cu tinctura de iod care apoi se spala cu alcool.
Repere: 1. linia dreapta ce uneste punctele superioare ale crestelor iliace dreapta si stinga trece prin
apofiza spinoasa a vertebrei IV lombare
2. linia care uneste unghiurile inferioare ale omoplatilor trece prin apofiza spinoasa a vertebrei VII
toracice
3. Apofiza VII a vertebrei cervicale se palpeaza aproape intotdeauna bine.
Folosind unul dintre reperele indicate se poate determina nivelul necesar pentru punctionare.Cu un ac
subtire se introduce intracutant la acest nivel si intre apofizele spinoase, 3-5 ml de solutie de
novacaina 0,5 %. Acul trebuie impins in plan strict sagittal, fara a devia. Unghiul planului orizontal
trebuie sa corespunda inclinarii apofizelor spinoase in diverse segmente ale coloanei vertebrale.
Imediat dupa aparitie lichidului cefalorahidian se va opri miscarea acului, pentru a nu leza radacinile
nervoase, iar in punctie mai sus de vertebra II lombara – maduva spinarii. La aparitie lichidului
cefalorahidian in ac se racordeaza la ac seringa umpluta cu cantitatea strict necesara de solutie
anestezica (0,3 – 1,0 ml de solutie de sovcaina de 1% sau 1,5- 2,0 ml de solutie de novocaina de 5%) si
se aspira in ea 2-5ml de lichid cefalorahidian. Culcind bolnavul, vom urmari ca capul sa-i fie situate
mai sus de nivelul coloanei vertebrale, iar barbia sprijina de torace, fapt absolut nevesar in cazul
administrarii solutiilor grele.
Rahianestezia se desfasoara de obicei in trei stadia. Stadia I incepe dupa introducerea substantei
anestezice in spatial subarahnoidian. Bolnavul percepe senzatia de caldura la picioare, la inceput
dispare sensibilitatea dureroasa, pe urma cea termica si tactila, faza dureaza de la 3 la 20 min. La
inceput dispare sensibilitatea in regiunea perineala, pe urma sensibilitatea mebrelor inferioare si a
metamerelor situate mai sus pina la nivelul injectiei. Raralel cu abolorea sensibilitatii in ordine
similara dispar reflexele cutanate si ligamentare.
In stadia II se dezvolta anestezia si relaxarea musculara complete. De obicei se instaleaza peste 10-15
minute de la injectarea anestezicului si dureaza de la 45 min pina la 1 ora 20 min.
Stadia III se caracterizeaza prin restabilirea miscarilor, sensibilitatii si reflexelor. Dureaza de obicei
20-30 min. Restabilirea functiilor, miscarile, pe urma sensibilitatea tactila si, ultima, sensibilitatea
dureroasa.

107 Rahianestezia. Complicatiile. Contraindicatii

Contraindicatiile Rahianesteziei se impart in 2 grupe: absolute si relative.
Absolute – sunt acelea in care afectarea rahianesteziei afectiaza direct viata pacientului. Socul grav,
tensiunea arteriala joasa, piodermita la nivelul functionarii, leziuni ale sistemului nervos central,
deformatiile coloanei vertebrale fac imposibila efectuarea acestui tip de anestezie.
Relative – sunt mult mai numeroase: de compensare activitatii cardiace, starea generala grava,
obezitatea, virsta precoce, procese patologice cronice ale coloanei vertebrale care complica efectuarea
anesteziei. Nu se recomanda rahianestezia in hipotensiune pronuntata sau hipertensiune pronuntata.
Complicatiile.
Toate complicatiile pot fi impartite in III Grupe.
1. Care se depisteaza in cursul efectuarii
2. Care apar in stadiile de manifestare a anesteziei ( accidente in cursul anesteziei)
3. Tardive
In cursul efectuarii rahioanesteziei se poate rupe acul introdus intre apofizele spinale si arcurile
vertebrale.
1. Scaderea brusca a tensiunii arteriale nefiind depistata la timp, poate duce la exitus. Aceasta
complicatiedevine si mai periculoasa daca se creeaza conditii pentru scurgerea anestezicului in
bulbul rahidian. Cea mai buna profilaxie consta in injectarea subcutanata cu 20-30 min inainte
de anestezie a 1 ml de solutie de efedrina 5%, a substantelor cardiace si pozitionarea corecta a
capului bolnavului. In cazuri extrem de grave se va recurge la transfuzia de singe.
2. 2 Varsatura in marea majoritate a cazurilor are un caracter reflex. Asocierea tulburarilor
respiratorii si scaderea tensiunii arteriale denota raspindirea anesteziei in sus si paralizia
centrilor bulbari. In asemenea cazuri trebuie luate masuri urgente pentru ameliorarea
activitatii cardiace in tulburari respiratorii importante se practica ventilatia pulmonara
artificiala, chiar si oxigenoterapia, administrarea lobelinei s.a.
3. 3. In anestezia inalta cu doze mari, insotita de coborirea jumatatii superioare a trunchiului si
extensia capului, poate surveni sincopa respiratorie(oprirea respiratiei). In acest caz masura
fundamentala de ajutor este ventilatia pulmonara artificiala, administrarea substantelor
medicamentoase care stimuleaza centrul respirator (analeptice respiratorii).

Din complicatiile tradive fac parte urmatoarele:

1. Meningita purulenta se intilneste extrem de rar. Cauzele ei pot contamina cu flora de pe
suprafata pielii in timpul punctionarii.
2. Paraliziile si parezele moptorii intr-un mod aparte decurg paraliziile (parezele) nervilor
oculomotori aparute, de obicei, la citeva zile sau chiar saptamini dupa anestezie. Instalarea lor
se explica prin meningita locala aseptica in regiunea radacinilor acestor nervi. Complicatiile
mentionate dispar de obicei in primele 2-3 luni, insa uneori pot dura peste 6 luni.
3. Meningismul se manifesta prin cefalee pronuntata, greata, varsaturi, somnolenta, bradicardie,
redoarea cefei, cresterea temperaturii corpului.
4. Cefaleea (durerile de cap) este cea mai frecventa complicatie prostoperatorie. Poate tulbura
capacitatea de munca si cauza multe suferinte bolnavului. Uneori cefaleea este insotita de vertij
(ameteala), greata, varsatura si tulburari de echilibru.

108 Anestezia epidurala.Indicatii.Tehnica.Substante

Anestezia epidurala- consta in injectarea unei solutii de anestezic in spatiul peridural
(intre vertebresi duramater, invelisul meningean cel mai exterior). 
 Indicatii - In regiunea lombara, peridurala este indicata in cursul operatiilor ginecologice, ale
cailor urinare sau alemembrelor inferioare, mai rar ale cailor digestive (apendicectomia, de
exemplu). Ea este utilizata, de asemenea, la pacientii debilitati, pentru a diminua durerile
postoperatorii in urmatoarele doua zile dupa operatie si, in cursul nasterilor, pentru atenuarea
durerilor unei nasteri pe cai naturale sau pentru a realiza o cezariana. Peridurala cervicala sau
dorsala permite practicarea operatiilor de tiroida, ale organelor otorinolaringologice, ale arterelor
carotide si ale sanului. 
Solutii: solutie de dicaia (3:1000) se pregateste in ziua de operatie
Tehnica anesteziei epidurale: Bolnavul se va aseza pe asa de operatie in aceeasi pozitie ca
si in rahianestezie.Spatele bolnavului va fi flectat inapoi,capul aplecat,membrele superioare dea
lungul coapselor. Dupa badijonarea regiunii lombare cu alcool,clorhexidrina,tinctura de ion,se
descopera cu degetul spatiul dintre apofizile spinale ale vertebrelor in raport cu regiunea
interventiei chirurgicale si se introduc 1-2 ml de sol.anestezica. Lungimea acului e 6 cm grosimea
nu mai mare de 1 mm. Acul se introduce in spatiul intervertebral ales din timp,la o adincime de
2cm. Apoi la ac se ajusteaza seringa cu un piston ce aluneca usor, ceea ce permite perceperea
rapida a scaderii tensiunii din seringa.Trecerea libera a solutiei izotonice in spatiul epidural la o
apasare usoara pe pistonul seringii cit si lipsa scurgerii lichidului din ac dupa scoaterea
seringii,arata ca acul a ajuns in spatiu epidural. Dupa ce neam convins ca acul se gaseste in spatiul
epidural,se va aspira in seringa 5ml de sol. de dicaina pregatita si seringa se va ajusta din nou la ac.
Dupa introducerea primii portii de anestezic 5ml de dicainase va face o pauza de 5 min. Daca dupa
scurgerea acestui interval de timp sensibilitatea persista pe membrele inferioare, regiunea
lombara si abdominala si nu se constata scurgerea lichidului din ac se vor introduce urmatorii 5 ml
de dicaina. Dupa o pauza de inca 5 min daca nu sa instalat anestezia jumatatii inferioare a corpului
iar starea generala a pacientului ramine satisfacatoare, se poate introduce si restul de solutie de
dicaina, de preferat in 2 reprizde a cite 5 ml de fiecare. Pentru obtinerea unei anestezii eficiente
sunt deajuns 20ml de solutie de dicaina (3:1000) . Pacientilor de statura inalta si obezi doza de
dicaina poate fi marita pina la 25ml,iar la cei in virsta si slabiti precum si cei cu hipo- sau
hipertensiune doza de dicaina se va alege strict individual, reducind pina la 15ml. Dupa terminarea
introducerii anestezicului bolnavului se culca in pozitie orizontala. La aparitia vertijului sau
senzatiei de astenie, bolnavii vor fi asezati in pozitie orizontala pina la terminarea anesteziei care
poate fi terminata in decubit lateral. Peste 30-40 min dupa introducerea primii portii de dicaina
survine anestezia completa care dureaza 3-5 ore . In caz de anestezie insuficienta de profunda ea
poate fi completat prin narcoza 15-20 ml de eter, injectie intravenoasa a 5-10ml desolutie de
hexinal de 10% sau prin anestezia locala de sol. de novacaina de 0.25% . Doza mai mare de 5ml de
dicaina (3:1000) in rahianestezie este toxica. Reisind din cele spuse prima portie de sol de dicaina
introdusa nu trebuie sa depaseasca 5 ml .

109.Blocaje cu novocaina.(vagosimpatic.paranefral,interocostal)
Aceste procedee produc inhibitia conducerii nervoase la nivelul trunchiurilor nervoase periferice.
*Blocajul cervical vago-simpatic:la intersectia muschiuliu SCM cu vena jugulara externa intre muschi
si apofiza transverala se introduce 20-40 ml de novocaina 0.25%.Indicatii:socul pleura-
pulmonar,fracture multiple a coastelor,arsuri in regiunea toracica.
*Blocajul lombar(paranefral):in unghiul format de coasta XII si muschiul erector al trunchiului ,in
spatial paranefral se introduce 60-120 ml de novocaina 0.25%.INdicatii:colica renala,pancreatita
acuta,ileusul dynamic,trauma inchisa a abdomenului.
*Blocajul nervilor intercostali:sub marginea inferioara a coastei la distant de 8 cm de linia axilara
posterioara se introduce 5-10 ml novocaina 1-2 %.