PROIECT LA DISCIPLINA

TEHNICI DE MONITORIZARE A
PERFORMANȚEI SPORTIVE

Zig-Zag Test

Fig. 1

Student: Enachi-Saviuc-Pavăl Oana

 1.SCOPUL TEHNICII
Obiectivul acestui test este monitorizarea dezvoltării vitezei
și agilității sportivului.

2.ADRESABILITATE
Testul este potrivit atât pentru sportivii activi, cât și pentru
cei sedentari, dar este contraindicat persoanelor care au
restricții pentru acest tip de efort.
Totodată, testul zig-zag este util pentru testarea
posibilităților privind calitatea motrică - rezistența și, de
asemenea și pentru verificarea agilității; pentru atleții ce
realizeaza probe cu efort anaerob, dar, în același timp și pentru
jucatorii ce practică sporturi precum: fotbal, handbal etc.

3.MATERIALE NECESARE

Pentru a realiza acest test am folosit:

 Jaloane (5)
 Cronometru (1)
 Ruletă (1)
 Suprafață antiderapantă (1)
 4.PROTOCOL DE APLICARE

După pregatirea organismului pentru efort și

influențarea selectivă a aparatului locomotor, subiecții s-au
familiarizat cu procedurile de testare utilizate în studiul curent
- înainte de aplicarea testului oficial. Au participat un număr
de 4 persoane (fete și băieți), cu vârsta cuprinsă între 20 - 23
ani.
Subiecții au avut de efectuat câte patru încercări, cu cel
puțin 2 minute de repaus între fiecare încercare.
Testul Zig-Zag presupune efectuarea traseului în cel mai
scurt timp posibil. Cronometrul pornește la prima mișcare a
subictului și se oprește în momentul în care acesta trece de
jalonul de start/finish.

 Pregătirea testului:

Pe suprafața terenului se trasează un dreptunghi cu

laturile de 16x10 m , marcat la fiecare colț și în centru cu cate
un jalon. Subiectul pornește de la jalonul de start/finish (fig.
1) în alergare, îl ocolește pe cel din centru, apoi se deplasează
până la jalonul din dreapta jos (de pe aceeași parte cu puncul
de start – latura lungă). Își continuă deplasarea pe latura
scurtă, până la jalonul din colțul opus celui de plecare. Îl
ocolește, urmând a se deplasa spre centru, iar apoi până la
jalonul de pe aceeași parte cu cel de plecare (latura scurtă) și
apoi revine la punctul de plecare – moment în care se oprește
cronometrul.

( Pentru o înțelegere mai bună a procedurii: Dacă

numerotăm jaloanele de la 1 la 4, numărul 1 fiind Start/finish,
iar centrul C, testul se va desfășura astfel: 1 – C – 2 – 3 – C –
4 și apoi înapoi la 1. )

Cronometrorul va fi poziționat în apropierea jalonului

de start/finish, pentru a observa cât mai bine momentul primei
mișcări a participantului și totodată momentul în care acesta
va ajunge la finish.

5.ASPECTE ANATOMICE ȘI
FIZIOLOGICE ALE MONITORIZĂRII

Modificările organismului la efort:

Antrenamentele cu efort anaerob alactacid

(eforturi de scurtă durată și intense) – care
reclamă tensiuni musculare aproape maximale,
conduc în timp la creșterea capacității
sistemelor energetice caracteristice.

Modificările sângelui în efort

Efortul fizic produce modificări asupra

plasmei, a componentei celulare, asupra
elementelor figurate și a proprietăților fizico-
chimice ale sângelui, în funcție de natura efortului
(durată și intensitate).

În eforturile de tip anaerob, modificările

acute sunt mai puțin importante, fiind limitate doar
la creșterea lactacidemiei și a mecanismelor de
înlăturare și compensare a acidozei produsă în
urma efortului.

Lactacidemia.
Acidul lactic, pentru că are greutate
moleculară mică, difuzează din celulele musculare,
unde se formează, în urma glicolizei anaerobe, spre
lichidul extracelular și apoi în plasmă.
Nivelul lactacidemiei poate depăși de 10 ori
valorile de repaus și este dat de durata și
intensitatea efortului, dar și de nivelul de pregătire
al sportivului.
Ca adaptări imediate, eforturile de scurtă
durată produc creșterea acidului lactic pană la
valori de 150-160mg/100ml (la neantrenați) și
chiar de 280 mg/100 ml la cei antrenați .
După efort, nivelul lactacidemiei scade prin
metabolizarea acidului lactic și elimiare, revenirea
la valorile de repaus realizându-se după câteva ore.

pH-ul sangvin scade proporțional cu

creșterea acidului lactic. ,,La valori ale acidului
lactic care depășesc 180 mg/100 ml , pH-ul poate
sa scadă sub 7.” (Cezar Honceriu, Fiziologia
generală și a efortului fizic)
 Creșterea relativă a elementelor celulare
sangvine – este dată de mutarea apei din
compartimentul intravascular spre cel
extravascular , fapt care conduce la o
hemoconcentație provizorie a sângelui (creșterea
volumului eritrocitelor pe unitatea de volum de
sânge, precum și raportat la volumul sangvin total).

 Modificările aparatului cardio-vascular în

efort

Practicarea exercițiilor fizice produce

modificări morfologice și funcționale asupra
aparatului cardiovascular . Aceste modificări se
datorează nevoilor impuse de efortul fizic efectuat,
realizând o bună adaptare la efort și o mărire a
capacității de lucru.
Frecventa cardiacă este primul mecanism
adaptativ care intră în acțiune odată cu începerea
unui exercițiu fizic.
În timpul efortului, frecvența cardiacă crește
direct proporțional cu intensitatea exercițiului. (de
la 60-70 b/min în repaus, poate ajunge la 170-190
b/min – efort maximal)

Debitul sistolic reprezintă cantitatea de sânge

trimisă în circulație de către inima în timpul unei
sistole. Acesta crește odată cu intensitatea
efortului. (de la 60-70 ml în repaus, poate ajunge la
120 ml în efort).

Debitul cardiac – cantitatea de sânge

pompată de inimă timp de un minut. (de la 5-6
l/min în repaus, ajunge la 35-40 l/min în efort).

Tensiunea arterială- presiunea pe care o

exercită sângele la nivelul arterelor (crește de la
valori de 120 mmHg în repaus, la 240-250 mmHg
în efort intens).
În timpul efortului, inima este nevoită să se
adapteze la cerințele metabolice impuse de efort,
care sunt legate de aportul tot mai crescut de
oxigen.
 Redistribuirea debitelor sangvine locale –
în timpul efortului, creșterea debitului cardiac nu
poate acoperi nevoile de oxigen de la nivelul
mușchilor, fapt care conduce la o redistribuire a
debitelor sangvine locale. Deci, în timpul unui
efort maximal, la mușchi va fi distribuit 80-90%
din debitul cardiac.

Creșterea diferenței arterio-venoase în

oxigen – în timpul efortului se constată o creștere a
diferenței arterio-venoaseîn oxigen. Acest fapt este
datorat, pe de o parte, unei mai eficiente extracții a
oxigenului la nivelul țesutului muscular, iar pe de
altă parte datorită unei redistribuiri a debitului
cardiac în favoarea organelo consumatoare de
oxigen.
În efort maximal, la ieșirea din mușchii activi,
conținutul venos în oxigen tinde spre 0. Această
diferență crește proporțional cu intensitatea
efortului.
Bradicardia – reprezintă scăderea frecvenței
cardiace și se consideră instalată atunci când
frecvența cardiacă coboară la bărbați sub 60b/min,
iar la femei sub 60b/min.
Cauza principală a apariției bradicardiei se
consideră a fi creșterea tonusului vagal, diminuarea
ritului intrinsec al nodului sinusal și scăderea
tonusului simpatic.

Debitul sistolic – este în repaus de 50-80 ml, la

persoanele neantrenate și poate ajunge în efort
maximal la 120 ml, iar la persoanele antrenate este
de 80-100 ml în repaus și crește până la 160-200
ml în efort maximal.

 Modificările aparatului respirator în efort

Efortul fizic realizează modificări și la nivelul

aparatului respirator.
Frecvența respiratorie crește în timpul
executării unui exercițiu fizic în funcție de
intensitatea efortului. De asemenea, se cunoaște
faptul că Fc crește ușor chiar și înaintea începerii
efortului.
Frecvența respiratorie poate crește de la 12-
14 respirații/minut în repaus, la 40-50 respirații pe
minut în timpul unui efort submaximal, respectiv
60 respirații/minut în cazul unui efort maximal.

Creșterea frecvenței respiratorii duce la o

economie de efort mai scăzută, datorată unui
travalui ventilator crescut.

Valorea optimă a frecvenței respiratorii în efort

este de 25-30 respirații/minut.
Amplitudinea respirațiilor – crește în efort
prin mărirea volumului curent. Poate crește de la
500 ml în repaus până la 50-60% din valoarea
capacitîții vitale în condiții de efort submaximal.

Ventilația/Debitul respirator – cantitatea

de aer care intră și iese din plămâni într-un minut.
În timpul efortului, ventilația unui sportiv poate
crește de la 7-8 l/minut – în repaus, la 170 - 180 l/
minut, în efort maximal.
În cazul eforturilor maximale, creșterea ventilației
se realizează pe baza creșterii frecvenței ventilației.

Ventilația alveolară – volumul de aer

inspirat, care vine în contact cu alveolele irigate cu
sânge.

Difuziunea alveolo-capilară – poate crește

în efort cu până la 30%, pe baza mecanismelor
următoare: recrutarea spațiilor alveolare de
rezervă, scurtarea timpului de tranzit al sângelui în
capilarele pulmonare, creșterea concentrației de
hemoglobină, creșterea gradientului presional între
alveolă și capilar.
Presiunea parțială a oxigenului și
dioxidului de carbon. – presiunea parțială a
oxigenului arterial nu prezintă modificări la efort,
în schimb presiunea parțială a dioxidului de carbon
scade în momentul în care efortul este maximal.
 Coeficientul de ventilație pulmonară sau
de înprospătare – reprezintă raportul dintre aerul
proasăt intrat în alveole la fiecare inspirație și aerul
restant (poluat) existent în acestea.
În timpul efortului, acest raport se amelioreză pe
baza creșterii volumului curent de la 0.5 litri la 1, 2
sau chiar 3 litri.

Frecvența respirației – scade la sportivul

antrenat până la 10-12 respirații/minut și se
datorează dezvoltării musculaturii inspiratorii,
măririi elasticității cutiei toracice și reglării
ventilației la parametri optimi.

 Modificările aparatului locomotor la efort

În timpul unui efort intens, de scurtă

durată, cartilajul hialin își mărește pe moment
grosimea cu 0 – 13% prin absorbție de lichid
din lichidul sinovial și în parte din canalul
medular al osului.
 Adaptările tendoanelor și articulațiilor la
efort

Principala manifestare a adaptării la solicitări

este creșterea secțiunii transversale a tendonului,
paralel cu creșterea rezistenței la tracțiuni și
rupturi.
Solicitările mari ale aparatului
tendinoligamentar în efort, conduc la creșterea
rezistenței la tracțiune.

 Modificările de antrenament ale tipurilor de

fibre musculare
Eforturile anaerobe scurte și intense, dezvoltă forța
musculară prin creșterea secțiunii transversale a
mușchilor.
Antrenamentul anaerb acționează asupra eficacității
mișcării prin îmbunătățirea coordonării intramusculare
și intermusculare, a metabolismului aerob – în mică
măsură ( în special eforturile repetatede un număr de
ori) și a sistemelor tampon cu efect asupra creșterii
toleranței la acidoză.
Concluzii:
Profunzimea schimbărilor biochimice apărute în
organism, depinde de intensitatea și durata efortului
fizic. Cu cât intensitatea efortului este mai mare și cu
cât durează mai mult, cu atât sunt mai profunde și mai
semnificative.

Influența temperaturii mediului extern asupra

organismului sportivului:

1. Temperatura scăzută a mediului determină:

vasoconstrucție cutanată, diminuarea secreției
sudorale, frisoane, contracții musculare, secreții
hormonale,
2. Temperatura ridicată a mediului determină:
vasodilatație periferică, sudorație și evaporare,
diminuarea termogenezei musculare,

ASPECTE ANATOMICE
 În timpul alergării, mușchii care contribuie la efectuarea
deplasării sunt: mușchii coapselor, mușchii membrelor
inferioare, mușchii gambei, soldului, fesei, dar și mușchii din
partea superioară a corpului cum ar fi mușchii spatelui și ai
abdomenului.

Mușchii Gluteali
Alergatul angreneaza o grupa de muschi
cunoscuți sub numele de mușchii lanțului
posterior. Principalul muschi al lanțului posterior
este mușchiul gluteus maximus. Acest muschi are
rolul de a iniția extensia șoldului, care reprezintă
esența alergării. În plus, față de mușchiul gluteus
maximus, mușchiul gluteus minimus și medius,
intră și ei in acțiune, mușchiul fesier mijlociu
având un rol important în a determina stabilitatea
șoldurilor în timpul alergării.

Mușchii Abdominali

O alergare eficientă necesită menținerea unei

posturi corecte, iar mușchiul principal pentru a
avea o astfel de postura este mșchiul oblic
abdominal – sau mușchii abdominali profunzi.
Acești muschi înfasoara si stabilizeaza trunchiul
precum un corset sau o centură.
Acești muschi se află pozitionți sub mușchiul
abdonimal, cunoscut sub numele de mușchiul drept
abdominal (rectus abdominus).
Mușchii oblici abdominali oferă stabilitate astfel
încat mușchii lanțului posterior pot lucra într-un
mod mai eficient, prevenind ca fortele generate de
catre mușchii lantul posterior să apese asupra
articulațiilor și a coloanei vertebrale.
Deși pozitionat departe de partea centrala a
corpului, degetul mare joacă un rol important în
alergare. Mușchiul flexor lung al halucelui – sau
muschiul degetului mare, apleacă degetul mare si
lucreaza pentru a stabiliza piciorul la fiecare.

6. INTERPRETAREA DATELOR

În cadrul testului vom evalua timpul de

parcurgere a distanței fiecărui subiect.
 Secunde v(m/sec) Timpul mediu
Sportiv 14.65 1.20
1 14.25 1.23 14.70
15.29 1.15
14.63 1.20
Sportiv 14.50 1.21
2 13.55 1.30 13.97
13.73 1.28
14.13 1.25
Sportiv 14.51 1.21
3 13.97 1.26 13.90
13.60 1.29
13.53 1.30
Sportiv 16.00 1.10 15.67
4 15.35 1.15
14.88 1.18 15.64
Sportiv
5 16.40 1.07

Tabel 1 – Valori de interpretare a testului Zig-Zag

Din datele cuprinse în tabelul nr. 1 se

desprind următoarele:
 Rezultatele obținute de subiecți variază între 13.55 -
16.40 secunde.

Cel mai bun timp obținut de primul sportiv, s-a

înregistrat la a doua încercare, iar cel mai slab la cea
de-a treia încercare.
Cel mai bun timp obținut de al doilea sportiv, s-a
înregistrat la a doua încercare, iar cel mai slab la prima.
Cel mai bun timp obținut de al treilea sportiv, s-a
înregistrat la ultima încercare, iar cel mai slab la prima
încercare.
Cel mai bun timp obținut de patrulea sportiv, s-a
înregistrat la a doua încercare, iar cel mai slab la prima.
Cel mai bun timp obținut de ultimul sportiv, s-a
înregistrat la prima încercare, iar cel mai slab la cea de-a
doua încercare.

Băieți:
Timp Excelent Satisfăcător Slab
sec. 13.53 – 13.73 13.97 – 14.50 14.51 –
15.29
Sportiv 3 Sportiv 2 Sportiv 1,
Tabel 2. – Interpretarea eficienței testului în funcție de
timpul realizat

Din tabelul 2, se observă că sportivul numărul 3 a

obținut cel mai bun timp, iar sportivul numărul 1 cel
mai slab timp.

Fete:
Timp Excelent Slab
Sec. 14.88-15.35 16.00-16.40
Prima Sportiv 4 Sportiv 5
incercare
Tabel 3. – Interpretarea eficienței testului în funcție
de timpul realizat

Rezultatele au fost influențate de condițiile meteo

nefavorabile – terenul fiind puțin alunecos.
Din tabelul 3, se observă că sportivul numărul 4 a
obținut cel mai bun timp, iar sportivul numărul 5 cel
mai slab timp.
 Rezultatele testului Zig-Zag au indicat că există
diferențe semnificative între subiecți, din punct de
vedere al timpului de finalizare al testului.

7.UTILITATEA REZULTATELOR ÎN
PREGATIREA SPORTIVĂ

Rezultatele descoperite cu ajutorul

diferitelor teste aplicate sportivilor ne pot
furniza date importante care ne ajută pe noi, ca
antrenori, să programăm și să planificăm
eforturile de antrenament pentru a crește atât
calitățile motrice specifice sportului practicat,
cât și potențialul biomotric al ogranismului
sportivului.

Dacă aplicăm sportivilor acest test pentru prima

dată, atunci putem folosi aceste rezultate pentru a ști în
ce stadiu se află sportivul în acel moment, ce exerciții îi
putem recomanda pentru îmbunătățirea calității motrice
(respectiv, viteza) și totodată pentru a face o satistică a
lotului de sportivi.
De asemenea, dacă testul a mai fost aplicat în trecut pe
aceeași sportivi, putem compara rezultatele, pentru a
observa evoluția sau regresul din punct de vedere fizic
al acestora.
Monitorizarea sportivilor ne arătat că testele ( agilitate si
viteză – tema abordată) specifice sportului ar trebui să fie
alese cu atenție.

În concluzie, fiecare test aplicat pe sportivi ar

trebui să conducă la o îmbunătățire a peformanțelor.

8. SURSE BIBLIOGRAFICE

1. Cezar Honceriu, Fiziologia generală și a efortului fizic curs,

2009,
2. Georgeta Nenciu, Fiziologia efortului fizic, editura Fundației
Romania de Mâine, 2010
3. Dora Gavrilescu, Curs FEFS, 2009
4. Doru Stoica, Sorin Iofcea, Modificări fiziologice induse de efort
în antrenamentul spoertiv modern cu greutăți , editura
Universitaria, Craiova, 2017
5. Baker J. et al. Interaction among skeletal muscle
metabolic energy systems during intense exercise.
In: Journal of nutrition and metabolism, 2010,
6. Banfi G., Metabolic markers in sports medicine In:
Advances of clinical chemistry, 2012
7. Columban E. Exerciţiul fizic şi sănătatea. Chişinău,
2008,
8. Articolul TRIATHLETE EUROPE – traducerea Cristina Pintilie