Dupa ce au ocupat Constantinopolul 

in 1204, cruciatii si venetienii  au cucerit in cativa ani majoritatea teritoriilor

europene si insulare ale Imperiului, pe care le-au impartit intre ei. Baldovin, conte de Flandra si de Hainaut, a fost

incoronat imparat in Sfanta Sofia la 16 mai 1204, dupa un ceremonial inspirat din acela al basileilor, si un venetian,

Toma Morosini, a fost numit patriarh latin al Constantinopolului.

Trei mari familii bizantine au stapanit insa cateva state grecesti independente. Inca din luna aprilie 1204, doi nepoti ai

lui Andronic I, Alexe si David Comnen, intemeiau cu sprijinul matusii lor (sau stramatusa) dupa mama, regina Tamar

a Georgiei, Imperiul din Trapezunt care, timp de doua sute cincizeci si sapte de ani, la marginea teritoriilor asupra

carora Constantinopolul si-a reluat mai apoi controlul, a pastrat traditiile politice, religioase si artistice ale Bizantului.

Membrii unei alte familii de origine imperiala, familia Anghelilor, se retrasera in muntii Epirului, Acarnaniei si Etoliei.

Orasul Arta deveni capitala unui stat care s-a mentinut pana in anul 1340.

Dar nu mai departe de cincizeci de kilometri de Constantinopol, la Niceea, in Bithinia, membrii aristocratiei civile si

militare, prelatii si carturarii s-au regrupat in jurul lui Teodor Lascaris, unul dintre marii generali ai Bizantului, ginerele

lui Alexe al III-lea Anghel. Refugiat la Niceea, Lascaris asigura alegerea unui nou patriarh, Mihail Autorianos, si

acesta il incorona imparat. Imperiul continua de drept sub autoritatea celor doi sefi ai sai, cu institutiile sale politice si

religioase, in toata partea de nord-vest a Asiei Mici, inca nesupusa controlului turcilor. Ginerele si urmasul lui Teodor

I, Ioan al III-lea Vatatzes (1222-1254), continua cu energie opera de restaurare care fusese intreprinsa. Grija de a

constitui cadrele unei administratii eficiente si de a reintari simtamantul national l-a determinat sa organizeze

invatamantul si sa favorizeze prin toate mijloacele inflorirea vietii intelectuale.

De la Niceea au pornit armatele recuceririi bizantine, a caror inaintare a fost inlesnita de o alianta temporara cu tarul
bulgarilor, Ioan Asan al II-lea. La 15 august 1261, zi in care se sarbatoreste Adormirea Maicii Domnului, purtand in

fruntea cortegiului icoana Nascatoarei Hodighitria si primit cu mare bucurie de populatie, Mihail al VIII-lea Paleolog,

care asigura regenta in numele lui Ioan al IV-lea Lascaris (august - 1 decembrie 1258), nepotul lui Ioan al III-lea

Vatatzes, si-a facut intrarea triumfala - cu buna stire imprimata de solemnitate religioasa - in Constantinopolul pe care

trupele bizantine il eliberasera de sub jugul latinilor inca de la 25 iulie.

Dinastia Paleologilor avea sa ocupe tronul Constantinopolului timp de o suta nouazeci si doi de ani, mai indelungata

vreme decat oricare dintre inaintasele sale, depasind cu trei ani durata dinastiei Macedonene. Era insa nevoie de mai

mult pentru ca Imperiul sa fie restabilit in hotarele pe care le avusese in 1204. Anghelii se mentinura in Epir si in

Tesalia pana in 1340. Baronii latini si venetienii isi pastrau posesiunile in Pelopones, in Grecia centrala si in insule.

Niciodata de acum inainte basileul nu avea sa mai domneasca asupra unui teritoriu neintrerupt de la Constantinopol

pana la capul Tainaron (Matapan).

La nord, sarbii si bulgarii profitasera de imprejurari pentru a intemeia state independente si amenintatoare. Genovezii

ocupau insulele Chios si Lesbos si, dincolo de Cornul de Avir, intemeiasera un cartier infloritor, Galata.

Mihail al VIII-lea restaura deci un Imperiu dezmembrat, micsorat si slabit. Dar domnia lui (1261 - 1282) si, in mai mica

masura, aceea a fiului sau, Andronic la II-lea (1282-1328), au fost, in ciuda unor anumite slabiciuni, domnii de

intremare in timpul carora Bizantul a redevenit o putere de care trebuia sa se tina seama in Mediterana si care a

continuat sa suscite invidia si poftele de cucerire ale tuturor vecinilor.