DCI este o ramură de drept privat care cuprinde reguli aplicabile activităților

economice internaționale = activități organizate (factori de producție = mână de lucru,

echipamente, capital), sistematice, cu caracter de continuitate, producătoare de riscuri
asumate.
Nu sunt avute în vedere:
1. Activitățile în interes public exclusiv
2. Activitățile esențialmente sociale
Internaționalitatea obiectului DCI se apreciază conform:
A. Criteriului economic = implică economia a minim 2 state
B. Criteriul juridic = cuprinde elemente de extraneitate
Uneori este avut în vedere un singur criteriu, uneori sunt alternative sau chiar
cumulative.
Izvoare:
1. Lex mercantoria
2. Surse pluraliste:
a. Endogene:
i. Contractul – poate produce un efect normativ individual (conform
principiului pacta sunt servanda) și un efect colectiv (standardizarea
contractului – clauze sau contracte tip)
ii. Uzanțele
iii. Principiile trebuie să beneficieze de o generalizare suficientă
(sistemele de drept converg spre o aceeași soluție); uneori se aplică cu
prioritate față de legea națională (ex: investiții)
b. Exogene
i. Legea națională
ii. Normele comunitare (politica comercială comună, măsuri de apărare
comercială – anti dumping și anti subvenții, măsuri de salvgardare la
import și export, măsuri de protecție contra aplicării unei legi străine
extrateritoriale (căci efectele pot afecta piața internă), măsuri
preferențiale (au natură fiscală; cuprinde un regim general și unul
special), măsuri de embargou. Normele comunitare imperative (de
poliție) se aplică cu prioritate față de legea aleasă de părți, dar și
față de legea națională.
iii. Normele transnaționale

1
 Dumpingul constă în vânzarea pentru un preț mai mic decât cel de producție
(vânzare în pierdere) sau pentru un preț mai mic decât cel practicat în țara de origine (deși
ar trebui să fie mai mare deoarece există costuri suplimentare generate de vânzarea pe
piețe străine). Va fi formulată o plângere din partea industriei europene afectate, se va
derula o anchetă pentru a se stabili dacă există dumping, prejudiciu și raport de
cauzalitate. Se vor derula ulterior negocieri pentru creșterea voluntară a prețurilor, în caz
contrar se va aplica o taxă provizorie.
Beneficiarilor de subvenții li se poate aplica o taxă suplimentară pentru egalizarea
pozițiilor, deoarece beneficiază de o poziție concurențială mai favorabilă.
Măsurile de embargou blochează încheierea oricăror acte cu anumite state; de
regulă, se adoptă din motive politice. Efectele ei sunt extrateritoriale (se aplică și
neeuropenilor de exemplu). A fost consacrată poziția obiectivă, fiind de competența
autorităților europene.

Organizația mondială a comerțului este o organizație interguvernamentală, care

beneficiază de personalitate juridică. Este doar un for de negociere, normele edictate nu
sunt norme de DCI, ci au ca destinatar statele. Urmăresc adoptarea de acorduri și
liberalizarea schimburilor în vederea eliminării restricțiilor.
Principiile OMC:
1. Principiul nediscriminării
a. Clauza națiunii celei mai favorizate = atunci când se acordă concesii
particulare unui stat membru OMC, se acordă unele identice ori similare
statelor membre cu același gen de comerț pentru care s-au acordat
concesiile
b. Principiul tratamentului național = statele membre nu pot supune
mărfurile importate unui regim mai sever; principiul nu se aplică taxelor
vamale, în cadrul OMC acestea se mențin!!
2. Principiul protecției prin taxe vamale; acestea trebuie menținute după ce au fost
scăzute la un anumit procent în baza unui acord, neputându-se reveni ulterior
asupra lor (consolidarea taxelor vamale)
Derogări:
 Dacă un stat cunoaște situații excepționale, este autorizată de conferința
ministerială sau de consiliul general din cadrul OMC să obțină o derogare pe
durata căreia să nu i se aplice angajamentele asumate (maxim 1 an)

2
  Sunt prevăzute excepții în favoarea acordurilor regionale (uniuni vamale,
zonele de liber schimb) și țărilor în curs de dezvoltare; conform acesteia, nu
vor fi ținute să aplice clauza națiunii celei mai favorizate în raport cu
alte state
 Măsuri restrictive instituite în considerarea bunurilor în cauză (ex: aparțin
patrimoniului național); să nu constituie discriminări arbitrare sau deghizate
și să fie proporționale
 Măsuri al căror scop este protecția unor interese legate de securitatea statului
(ex: vizând comerțul cu arme)
 Măsuri de apărare comercială – anti dumping și subvenții
 Măsuri de protejare a unor categorii de interese publice (ex: morala,
sănătatea, securitatea publică); să nu constituie discriminări deghizare sau
arbitrare
 Măsuri de salvgardare a unor interese fundamentale ale statelor (ex: măsuri
de embargou)

Reguli privind comerțul cu servicii

Nu sunt definite serviciile, dar intră în domeniul de aplicare GTAS orice servicii,
cu excepția celor care sunt furnizate în exercitarea puterii guvernamentale (nu sunt oferite
pe o bază comercială, în condiții de concurență)
Regula nediscriminării se aplică numai dacă statul își asumă un angajament pozitiv
de liberalizare într-un anumit domeniu. Doar în baza acestuia operatorii străini se pot
prevala de aplicabilitatea tratamentului națiunii celei mai favorizate, tratamentului
național și pot invoca transparența reglementărilor și administrarea rezonabilă – obiectivă
– imparțială a reglementărilor interne (nu se admit reglementări diferențiate).

Rezolvarea diferendelor în fața OMC – funcționează un organ de soluționare a

diferendelor care asigură respectarea angajamentelor asumate de state; participarea este
obligatorie
Durata maximă este de 1 an și 6 luni – se soluționează cu celeritate.
Statul reclamant nu trebuie să aibă neapărat un interes propriu, nu trebuie să fi fost
afectat economic sau juridic prin aplicarea eronată sau neaplicarea angajamentelor de un
alt stat membru.
 Notificarea statului reclamant și derularea pe maxim 60 de zile a unor
consultări pentru găsirea unor soluții amiabile
3
  Dacă nu se ajunge la un consens, este notificat organul pentru soluționarea
diferendelor
 Reclamantul formulează o cerere pentru instituirea unui grup special de
experți care vor evalua situația (în maxim 6, respectiv 9 luni); vor formula
un raport
 Raportul se comunică organului de soluționare, care va emite o decizie prin
care se va pronunța asupra raportului
 Statul pârât poate contesta decizia în fața unui organ permanent, care în
termen de 30 de zile va pronunța o decizie
Deciziile pot cuprinde recomandări sau măsuri contra statului condamnat, a căror
îndeplinire este supravegheată. Trebuie să fie duse la îndeplinire într-un termen rezonabil.
În caz de neexecutare, statul reclamant poate fi autorizat să vină cu măsuri de
represalii, care au caracter excepțional. Astfel, este autorizat să suspende în raport cu
statul condamnat angajamentele asumate, putând veni cu restricții, dar numai în cadrul
sectorului în care nu au fost respectate angajamentele.

Principiile unidroit – în fața judecătorilor statali nu este valabilă clauza de alegere

a acestora ca lege care să guverneze contractul, căci nu țin de dreptul unui stat; clauza
este valabilă în caz de arbitraj.
Regulile incoterms sunt simple clauze contractuale, contractul urmând a fi
guvernat de legea determinată în mod obiectiv.
Acestea nu sunt obligatorii pentru state, constituie soft law.

Regulile INCOTERMS = coduri elaborate de camera de comerț internațională; nu

sunt uzanțe, ci doar folosința lor e obișnuită. Pot fi folosite și în operațiunile interne!
Nu reglementează transferul proprietății, ci doar transferul riscurilor și costurile
operațiunii.
Lit. i) = asigurare obligatorie !!!
 EXW = vânzare ex works; momentul livrării și transferului riscurilor este la
poarta fabricii vânzătorului
 FCA = vânzătorul asigură transportul până la locul unde începe transportul
internațional

4
  FAS = free alongside ship; vânzătorul duce marfa la port și livrarea se
realizează lângă navă, nu asigură încărcarea
 FOB = free on board; vânzătorul încarcă marfa = momentul livrării
 CPT, CFR, CIP, CIF = vânzătorul asigură costurile livrării, dar riscurile se
transferă la momentul predării mărfii către primul transportator (ales de
vânzător)
 DAP = delivery at place; vânzătorul suportă riscurile și costurile aferente
livrării pe navă, nu asigură descărcarea
 DAT = delivery at terminal, livrare pe chei deci asigură descărcarea
 DDP = delivery at duty paid; livrare la depozitul cumpărătorului, cu toate
costurile aferente

Uzanțele = comportamente generalizate în timp și spațiu; sunt izvor de drept și au

și rol interpretativ *se deosebesc de cutume, de la care nu se poate deroga
Se aplică chiar în lipsa unei manifestări de voință – se consideră referința tacită (nu
se aplică atunci când părțile doresc expres să deroge de la ele).
1. Uzanțe normative = larg cunoscute și respectate de părțile la contracte de
același tip. În lipsa unei convenții contrare a părților, se consideră că ele s-au
referit tacit la orice uzanță cunoscută sau care trebuia cunoscută aplicabilă
aceluiași tip de contract – prezumție de cunoaștere a lor. Aplicarea lor să nu fie
nerezonabilă raportat la contract!
a. Uzanțe generale – vizează activitatea comercială în ansamblul ei
b. Speciale – delimitare pe tipuri de contracte sau ramuri de activitate
c. Locale – delimitate pe criteriul geografic, operând într-o regiune; nu se
aplică celor care contractează pentru prima dată acolo
2. Uzanțe convenționale = practicile stabilite între părți; părțile sunt ținute la
uzanțele asupra cărora au consimțit și la obișnuințele stabilite între ele.

Lex mercantoria = reguli pe care participanții la schimburi economice le creează

și le instituie progresiv pentru ei înșiși și pe care arbitrii desemnați la soluționarea
litigiului le constată, le elaborează conform intenției părților. *metoda listei sau
determinării conținutului
Cuprinde: contracte, clauze tip, sentințe, principii, uzanțe
Nu constituie o ordine juridică autonomă, lipsind omogenitatea și regimul
sancționator aferent unui sistem de drept.
5
 Clauza de alegere a acesteia ca lege aplicabilă contractului e valabilă doar în fața
arbitrului, nu și a judecătorului statal.
Are vocație concurențială, nu preeminentă față de legi.
se poate aplica ori de câte ori arbitrul consideră că e mai întemeiată aplicarea sa;
nu e necesar ca părțile să o fi prevăzut, fiind suficient să nu o fi înlăturat.

Operatorii
1. Operatorii care aparțin ordinii juridice supranaționale
În dci statele intervin cu rol normativ (titulari de suveranitate) sau cu rol de
operator economic. În prima situație beneficiază de imunitate de jurisdicție (actele sale nu
vor putea fi supuse judecății în fața instanței altui stat) și de imunitate de executare
(bunurile sale nu vor putea fi executate silit prin hotărâri sau sentințe străine) – fiind
vorba despre acte iure imperii (emise în baza prerogativelor sale de suveranitate).
Actele iure gestationis nu beneficiază de imunitate, ținând de calitatea de
participant a statului la operațiunile de comerț internațional.
Este valabilă o clauză de renunțare la beneficiul imunității, dar trebuie să fie făcută
în favoarea unor beneficiari specific determinați – nu produce efecte generale. Se
consideră că odată cu încheierea unei convenții de arbitraj sau de alegere de jurisdicție,
statul renunță la imunitate, ulterior neputând invoca imunitatea.
Organizațiile internaționale – idem state (imunitate pe actele iure imperii)
Societățile transnaționale – sunt constituite de state pentru realizarea unor activități
de interes comun, fondate prin tratate. Nu beneficiază de imunitate!

2. Operatorii care aparțin ordinii juridice a statelor

Persoanele fizice – rol redus; capacitatea lor rămâne guvernată de legea națională –
a domiciliului – religioasă (ex: musulmani). ROMA 1 prevede o excepție având ca temei
aparența de legalitate și scop salvgardarea operațiunii = persoana care avea capacitate
conform legii statului unde s-a încheiat contractul nu poate invoca incapacitatea rezultând
din legea altei țări dacă cealaltă parte nu o cunoștea și nici nu o putea cunoaște.
Societățile

6
 Pentru determinarea naționalității lor este avut în vedere criteriul sediului social
(mai multe sedii – sediul real), criteriul locului înmatriculării / înregistrării (favorizează
mobilitate societăților în spațiul european) sau criteriul controlului
*sediul real = centrul de conducere și gestiune principal al activității statutare chiar dacă
hotărârile sunt adoptate conform directivelor transmise de asociați din alte state –
dezavantaj = se poate ajunge să se considere că societatea are o naționalitate pe care
faptic nu o recunoaște statul – remediu: retrimiterea = dacă dreptul străin determinat
retrimite la dreptul statului în conformitate cu care a fost constituită persoana juridică, e
aplicabil dreptul acestui din urmă stat
Refuzul unui stat membru de a recunoaște personalitatea juridică a unei societăți
constituie în conformitate cu legea unui alt stat membru reprezintă o negare a dreptului la
liberă stabilire, nu o restricție.
În caz de transfer al sediului social operează o schimbare a legii aplicabile;
procedurii i se va aplica legea ambelor state în mod cumulativ.
Recunoașterea altor societăți:
a. Europene = obligatorie dacă a fost legal constituită în alt stat membru
b. Ale statelor terțe:
i. Dacă are scop patrimonial = dacă a fost legal constituită
ii. Fără scop patrimonial = constituire valabilă + scopul statutar să fie
conform cu odinea economică și socială, existența reciprocității, o
HG și o HJ
Consecința recunoașterii = recunoașterea capacității juridice conferită de statul de
origine + eventualele limitări din statul de recunoaștere sub condiția justificării lor.
Activitatea locală va ține seama și de legile statului unde aceasta se desfășoară!

Grupurile de societăți – nu au personalitate juridică, nici naționalitate!

Sunt ansambluri de societăți independente dpdv juridic, dar legate prin capital sau
contracte (dpdv economic sunt percepute ca o entitate unică).
Structuri: piramidală (societate mamă + filiale + subfiliale), radială (societate
mamă + filiale), circulară (soc 1 are acțiuni la soc 2, care și ea are acțiuni la soc 1).
Relațiile dintre societățile membre ale grupului sunt stabilite pe baza regulilor de
conflict de legi! Totuși, în anumite domenii particulare au fost elaborate reguli
substanțiale care privesc grupurile ca atare (ex: concurență).

7
 Tipologii:
Holdingul = societatea mamă deține participații la alte societăți
- Holding pur = societatea mamă nu realizează vreo activitate economică
specifică (are scop exclusiv financiar), ci doar cumpără participații la alte
societăți (veniturile cuprind dividendele obținute)
- Holding mixt = societatea mamă desfășoară și activități economice

Trustul = cuprinde societăți reunite sub o conducere unică ce ia decizii

coordonate; se naște în urma unor procese de fuziune, achiziție sau de reunire a acțiunilor
într-un voting trust. Poate fă fie trust orizontal (același obiect de activitate) sau trust
vertical (activități complementare).

A nu se confunda cu Grupurile de interes economic = tehnică de cooperare între

întreprinderi; nu desfășoară activități economice în nume propriu, doar promovează
interesele comune. Fiecare asociat răspunde pentru datorii cu patrimoniul lui.

Forme de constituire a grupurilor de societăți:

1. Constituirea de sucursale = simple extensii patrimoniale ale societății mamă,
fără personalitate juridică, fără patrimoniu și fără capacitate. Sunt guvernate de
legea statului unde își are sediul societatea mamă. Este obligatorie acceptarea
constituirii în alt stat membru a unei sucursale. Sucursalele bancare au
personalitate.
2. Filiala = organizată ca o societate distinctă, cu personalitate juridică, patrimoniu
și capacitate. În raporturile cu societatea mamă se aplică legea de la sediul
filialei
3. Aportul de active
4. Achiziții de societății = achiziții de acțiuni
5. Stapling = legarea indisociabilă a acțiunilor aparținând a 2 societăți distincte
astfel încât să fie tranzacționate împreună doar prin clauze constitutive.
6. Fuziunea societăților – nu e o formă propriu-zisă de creare de grupuri de
societăți întrucât nu există persoane juridică distincte reunite într-o entitate
unică, până la urmă.
8
 Preluarea controlului intervine atunci când dobânditorul deține controlul
(majoritatea voturilor și poate desemna organele de administrare). Legea aplicabilă:
a. Societate cotată la bursă – se aplică legea aleasă de părți iar în lipsă legea de la
reședința obișnuită a cedentului
b. Dacă e cotată la bursă:
a. Se tranzacționează la bursă în statul unde are sediul social – lex
mercantus și societatis coincid
b. Se tranzacționează în alt stat – lex mercantus (legea de unde funcționează
bursa).

Joint venture = investiție financiară prin asocierea cu parteneri locali (cooperare

între întreprinderi, având drept scop realizarea de activități economice). Întreprinderea
rezultată e dependentă economic și juridic de societățile care au constituit-o.
Asociații au o răspundere limitată la cota de participare.
Este vorba despre o realitate care se bazează pe o serie de contracte distincte: 1
contract de societate (guvernat de legea unde se constituie), 1 joint venture agreement
(care cuprinde drepturile și obligațiile lor concrete, care prevalează chiar și contractului
de societate și părțile vor alege legea aplicabilă), 1 sau mai multe contracte satelit conexe
contractului de bază și accesorii care vizează scopul asocierii.

9
 Insolvența transfrontalieră
Regulamentul 848/2015 devine aplicabil dacă centrul intereselor principale a
debitorului vizat de procedura insolvenței se află în UE, chiar dacă deține bunuri și în
state terțe. Astfel, se determină competența jurisdicțională și legea aplicabilă.
Inclusiv consumatorii pot fi vizați de procedură.
Regulamentul nu se aplică:
- Societăților de asigurare
- Instituțiilor de credit
- Societăților de investiții
- Organismelor de plasament colectiv
Sunt vizate procedurile publice și colective/sau parțial colective –(*cuprinzând o
parte semnificativă a creditorilor și care urmăresc salvgardarea activității debitorului, fără
a fi afectate creanțele celorlalți creditori neimplicați), (procedurile individuale sunt
stopate) și chiar procedurile provizorii (care au ca scop salvgardarea societății).
- Activele sunt indisponibilizate total sau parțial și e numit un practician
- Activele și activitatea debitorului sunt supravegheate și controlate de o instanță
- A intervenit o suspendare temporară a unei proceduri de executare individuală,
pe cale jurisdicțională sau în temeiul legii, pentru a permite desfășurarea de
negocieri, cu condiția să se prevadă măsuri adecvate de protecție a masei
credale și dacă nu se ajunge la un acord să se proceadă la una din procedurile
prevăzute anterior
Nu se mai menționează direct condiția insolvenței – astfel, se aplică și
procedurilor care au la bază doar presupunerea stării de insolvență dacă obiectivul este
evitarea ei sau încetarea activității debitorului.
Au fost suprimate și condițiile privind deposedarea debitorului și numirea unui
practician în insolvență.
Dacă procedura este cuprinsă în listă, regulamentul devine automat aplicabil fără a
fi nevoie o examinare suplimentară a instanței.
Instanța e obligată să își verifice din oficiu competența anterior deschiderii
procedurii, să motiveze soluția de reținere cu menționarea elementelor avute în vedere și
dacă a deschis o procedură principală sau una secundară.

10
 Centrul intereselor principale ale debitorului = locul unde debitorul își conduce
în mod obișnuit interesele și poate să fie verificat de către terți (noțiune autonomă):
1. Pf profesionist = locul realizării activităților profesionale + să nu fi intervenit o
schimbare a acestuia în ultimele 3 luni
2. Pf consumator = reședința obișnuită = să nu fi fost schimbată în ultimele 6 luni
3. Persoane juridice= sediul social, să nu se fi mutat în ultimele 3 luni
Răsturnarea prezumțiilor operează dacă terții au prevăzut în mod obiectiv și
aparent un alt centru al intereselor -ex: există o disociere a sediului statutar și a locului
unde sunt organele de conducere dpdv al localizării.

Procedură principală = deschisă în statul unde se află centrul intereselor, incluzând

toate bunurile de pe teritoriile statelor membre unde regulamentul este aplicabil.
Proceduri secundare = în statele unde debitorul deține stabilimente (loc de derulare
netrazitoriu a activității economice cu mijloace umane și bunuri = permanență și minimă
organizare, nu se cere personalitate juridică). De regulă, dpdv temporal se deschide
ulterior celei principale, dar se poate deschide și anterior dacă:
1. Creanța este generată de activitatea stabilimentului
2. Creditor local care a contractat cu stabilimentul
3. Statul unde este centrul intereselor nu permite deschiderea obiectivă a unei
proceduri de insolvență
Procedura secundară include doar bunurile locale din acel stat și e guvernată de
legea statului unde s-a deschis.
Poate avea ca obiect: redresarea stabilimentului sau lichidarea sa, în funcție de
situația economică a stabilimentului; dacă are o activitate pozitivă, poate fi blocată
lichidarea.
Procedurile virtuale de insolvență = presupun încheierea de acorduri cu creditorii
locali prin care practicianul în insolvență le asigură acordarea de avantaje echivalente
celor procedurii secundare pe care nu o mai vor demara; nu împiedică totuși deschiderea
unei proceduri secundare, dar practicianul în insolvență poate solicita instanței refuzul
deschiderii procedurii dacă angajamentul în cauză respectă în mod corespunzător
interesele creditorilor locali.

11
 De asemenea, practicianul poate solicita refuzul deschiderii, întârzierea deschiderii
procedurii sau deschiderea unui alt tip de procedură decât cel solicitat, putând fi ascultat
înainte de deschiderea procedurii. În plus, va putea contesta hotărârea de deschidere. Nu
trebuie periclitată reorganizarea urmărită prin procedura principală, care beneficiază
de preeminență.

Legea aplicabilă procedurilor de insolvență

R: legea locului unde se deschide procedura
E:
- Contractele de muncă – legea aplicabilă contractului
- Creditorii au contractat pe piețe financiare – legea pieței
- Contractele au ca obiect bunuri imobile – legea de la locul imobilului
- Drepturile supuse înregistrării – legea statului sub autoritatea căruia e registrul

Hotărârile pronunțate în statele membre UE se recunosc de drept, automat, dar e

necesară punerea lor în executare. Nu vor fi recunoscute de drept:
1. Persoana face o plată valabilă debitorului nu practicianului dacă nu a cunoscut
deschiderea procedurii (anterior deschiderii)
2. Procedurile secundare
3. Procedura produce efecte contrare ordinii de DIP din statul unde se solicită
recunoașterea

Practicianul în insolvență poate exercita acțiunea revocatorie – pauliană – de

anulare a actelor frauduloase în fața instanței care soluționează procedura insolvenței.
Practicianul secundar poate autoriza deplasarea bunurilor în alt stat sau repatrierea
lor dacă au fost deplasate fără acordul lui.
Nu este obligatorie notificarea deschiderii procedurii în toate statele membre, ci
doar să facă publicitatea printr-un buletin oficial. Creditorii au astfel obligația de a se
informa privind procedura prin sistemul interconectat al registrelor de insolvență.

Un creditor își poate declara creanța și în procedura principală, și în cea secundară,

dar nu va beneficia de un tratament mai favorabil față de ceilalți C.

12
 Nu sunt afectate de procedura insolvenței:
a. Drepturile reale ale unui creditor sau terț asupra unui bun aflat pe teritoriul altui
stat membru decât cel pe care se deschide procedura – ex: gaj, ipotecă
b. Situație particulară – beneficiarul unei clauze de rezervă a proprietății:
a. Vânzătorul poate revendica bunul vândut creditorului aflat în insolvență
dacă bunul se află pe teritoriul altui stat decât cel de deschidere a
procedurii
b. Dacă vânzătorul se află în insolvență, creditorul poate achita prețul și
păstra nunul dacă e pe teritoriul altul stat decât cel pe care s-a deschis
insolvența

Fiecare entitate juridică va beneficia de o procedură separată, autonomă de

insolvență, în statul unde se află centrul intereselor sale. Ex: filiala
În cazul grupurilor de societăți, fiindcă nu are personalitate juridică, fiecare
societate din grup va desfășura procedura proprie. Totuși, se pot deschide proceduri în
același stat pentru societățile din grup care au centrul intereselor acolo, dar tot nu va fi
vorba despre o procedură unică, înglobând bunurile tuturor societăților debitoare
într-o masă credală unică.
Poate avea loc o procedură de coordonare la inițiativa oricărui practician, care va
elabora un plan de coordonare și care va fi aplicabil doar cu autorizarea instanței și
acordul celorlalți practicieni (deci poate include toate sau doar unele dintre procedurile de
insolvență demarate).

13
 Operațiunile în comerțul internațional
Legea aplicabilă operațiunilor
Angajamentele de onoare = executarea nu este garantată prin apelul la forța de
constrângere a statului, ci cu onoarea sau cu reputația din mediul de afaceri; voința de a
încheia un angajament neobligatoriu dpdv juridic trebuie să reiasă foarte clar din
contract (consimțământul nu e dat cu intenția de a produce efecte juridice).
Acorduri date cu clauză de rezervă a încheierii contractului = părțile vor fi ținute de
rezultatele negocierilor doar dacă se vor pune de acord asupra tuturor elementelor
necesare contractului.
Scrisori de intenție (ca instrumente de negociere, nu garanții) = acorduri din care
părțile înțeleg să rețină în scris aspecte cu privire la care intenționează să negocieze în
viitor sau părțile rețin în scris ce au negociat. Pot fi oferte și acceptări sau contracte de
negociere -se va proceda la calificarea lot exactă
Legea aplicabilă tratativelor / obligațiilor necontractuale ce curg din
înțelegerile derulate înainte de semnarea contractului, indiferent dacă a fost semnat
sau nu – este legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă ar fi fost încheiat – culpă în
contractare = concept autonom = nerespectarea obligațiilor de informare și întreruperea
negocierilor contractuale dacă au legătură directă cu tratativele (în declanșarea,
derularea sau încheierea negocierilor).
Soluție subsidiară = dacă nu se poate determina legea aplicabilă contractului, se
aplică legea statului unde s-a produs prejudiciul sau dacă părțile au reședința în aceeași
țară, legea reședinței comune a părților de la momentul producerii daunei. + clauza de
excepție privind aplicarea legii statului cu care situația prezintă legături manifest mai
strânse.
Roma 1 se aplică universal dpdv spațial, deci indiferent dacă legea contractului e
a unui stat membru sau stat terț; nu interesează nici naționalitatea părților, ci contează ca
o instanță a unui stat membru să fie competentă.
Dpdv material, Roma 1 nu se aplică:
1. În materie de contencios vamal – fiscal – administrativ
2. În materie de capacitate a părților, cu excepția prev. de art. 13!
3. În materie familială
4. Chestiuni ce țin de reprezentare
14
 5. Obligații care iau naștere din instrumente de plată
6. Chestiuni legate de siguranța socială
7. Angajamente care decurg din trusturi
8. Convențiilor de alegere a competenței – nu se poate prezuma cu un graf
suficient de certitudine că din simpla alegere a instanței competente părțile au
înțeles să aleagă și legea în vigoare în statul instanței competente; această
împrejurare poate să constituie doar un indiciu în favoarea unei alegeri tacite a
respectivei legi (preambul = partea neobligatorie)
9. Convențiilor de arbitraj
10. Probelor = se aplică totuși prezumțiilor legale în materie contractuală
11. Aspectelor de procedură (legea forului se aplică)

Se aplică roma 1 atunci când există un conflict de legi!!! Exclude re/trimiterea

Convențiile anterioare încheiate între state membre și state terțe, chiar cu același
obiect de reglementare, au prioritate. De asemenea, au prioritate regulile de conflict din
norme europene.
Convențiile cu obiect de reglementare identic încheiate de statele membre sunt
considerate denunțate.

!! a nu se confunda legea aplicabilă contractului cu legea încorporată în contract

(are valoare de clauză contractuală doar).
Nu se acceptă contracte nesupuse unei legi!!!

Alegerea legii aplicabile se poate face la momentul încheierii contractului, la un

moment ulterior sau chiar în fața judecătorului. Alegerea va produce efecte retroactive cu
2 limitări:
1. Nu afectează validitatea formei contractului, valabil în conformitate cu legea
aplicabilă la momentul încheierii sale
2. Nu afectează în mod negativ drepturile terților

Clauza standard de minim comunitar = nu se poate deroga de la prevederile

comunitare imperative.

15
 Clauza piața internă comună = aplicarea regulamentului nu poate aduce atingere
instrumentelor comunitare conținând reguli privind buna funcționare a pieței.
Nu este valabilă o clauză de înghețare a dreptului aplicabil! Cu excepția
contractelor în care unul dintre parteneri este statul, pentru a evita o intervenție a acestuia
în temeiul prerogativelor sale de suveranitate pentru a duce modificări legii (excepție de
protecție a partenerului contractual) – jurisprudența arbitrală validează aceste clauze, cea
statală nu.

Roma 1: are prioritate alegerea părților, putându-se aplica actului 1 sau mai multe
legi (să nu se afecteze cumva coerența contractului și prin divizarea legilor aplicabile să
nu se ajungă ca voința părților să fie mai presus de lege!). alegerea poate să fie expresă
sau tacită, dar să rezulte cu un grad suficient de certitudine din circumstanțele cauzei.
Se poate alege și o lege neutră, fără legătură cu contractul = se poate supune
un contract pur intern unei norme străine / limitare = dispozițiile imperative ale
statului membru cu care contractul are toate legăturile se aplică
Nu se verifică dacă legea determinată de norma de conflict prezintă legătură
suficiente sau doar legături superficiale cu aceasta, pentru a o înlătura, ci doar dacă nu
cumva contractul are legături mai strânse cu legea altui stat.
În situația contractelor intraeuropene, cu legături doar cu statele membre, dar
părțile au ales ca lege aplicabilă legea unui stat terț, alegerea nu poate afecta aplicarea
normelor imperative origine europeană cum există ele în statul instanței sesizate.
Lipsa alegerii legii aplicabile:
1. Regula punctelor de legătură prioritare
a. Vânzare = legea țării în care vânzătorul își are reședința obișnuită (nu se
aplică licitațiilor, imobilelor, vaselor, aeronavelor, bunurilor incorporale)
b. Prestări servicii = legea țării unde prestatorul are reședința obișnuită
c. Imobile = legea țării unde e situat imobilul; cu excepția locațiunilor de
scurtă durată (sub 6 luni), când dacă părțile au reședința în aceeași țară,
se aplică legea țării unde proprietarul are reședința obișnuită
d. Franciză = legea țării unde francizatul are reședința obișnuită
e. Distribuție = reședința distribuitorului
f. Licitație = legea locului licitației
g. Vânzarea de instrumente financiare în cadrul unor sisteme
multilaterale = legea (singura) căreia îi este supus sistemul

16
 2. Regula prestației caracteristice dacă actul nu se încadrează la vreuna din
categoriile anterioare sau se încadrează pe 2 sau mai multe acte, se aplică legea
de la reședința obișnuită a debitorului prestației caracteristice (nu va fi
considerată niciodată prestație caracteristică plata)

3. Regula legăturii manifeste mai strânse = clauza de excepție – raportul

contractual prezintă legături manifest mai strânse cu o altă țară decât cea la a
cărei lege s-a trimis, astfel fiind aplicabilă legea determinată de clauza de
excepție

4. Regula legăturilor mai strânse = princ proximității (nu se poate determina

legea aplicabilă conform regulilor de la pct. 1 și 2, atunci se ia în considerare
legea determinată de principiul proximității)

5. Reguli speciale aplicabile unor contracte:

a. Contractul de transport
i. Mărfuri = în lipsa unei alegeri a părților, legea de la reședința
obișnuită a transportatorului dacă încărcarea și livrarea se
realizează în aceeași țară sau expeditorul are reședința în această
țară; dacă nu, se aplică legea locului de livrare
ii. Persoane = în lipsa alegerii, se aplică legea de la reședința
pasagerului dacă locul de plecare, locul de destinație sunt în
aceeași țară, în caz contrar se alică legea reședinței
transportatorului
b. Contracte de muncă – se aplică legea statului pe al cărui teritoriu se
execută în mod obișnuit munca; oricare ar fi legea aleasă, salariatul se
poate prevala de dispozițiile imperative din legea statului pe al cărui
teritoriu se execută în mod obișnuit munca.
În cazul lucrătorilor care se deplasează, se va ține cont de legea statului unde se
execută în mod obișnuit munca, în ciuda deplasărilor. Ex: legea locului unde se
reîntoarce, unde primește directive cu privire la sarcinile de serviciu. În caz de delegare și
detașare, nu se consideră că se schimbă locul prestării muncii dacă are loc pentru o
perioadă scurtă de timp.
În anumite situații excepționale, se va ține seama de legea de unde este situată
unitatea angajatoare

17
 Este aplicabilă și clauza de excepție privind legăturile mai strânse.

c. Contracte de consum = în absența alegerii, se aplică legea de la

reședința obișnuită a consumatorului, dacă profesionistul își desfășoară
activitatea comercială sau profesională în statul în care își are reședința
obișnuită consumatorul sau prin orice mijloace direcționează activitățile
către țara în cauză sau către mai multe țări printre care și țara în cauză,
iar contractul se înscrie în seria activităților respective.
Consumator este considerată persoana strict străină de activitățile sale profesionale,
în momentul contractării. Nu se aplică aceste prevederi dacă acționează în dublă calitate.
Nu e considerat consumator nici persoana care încheie contractul în vederea începerii
executării unei activități profesionale.

Salariații și consumatorii nu pot fi privați de protecția ce le este oferită de

normele imperative din legea statului care ar guverna contractul în lipsa alegerii!!
Deci vor putea invoca întotdeauna normele imperative din legea obiectivă aplicabilă.
d. Contracte de asigurare – Ca o excepție de la prevederile conform
cărora regulamentul nu are prioritate față de reglementări speciale, în
materie de contracte de asigurări prevalează roma 1!!!
Sunt vizate contractele de asigurări privind riscuri majore și riscuri de masă.
Riscurile majore sunt cele legate de activitățile de transport, riscurile de credit și
garanții personale legate de o activitate comercială, incendiile și alte prejudicii aduse
bunurilor, răspunderea generală, pierderile financiare (dacă sunt îndeplinite o serie de
condiții privind volumul activității persoanei, de cifra de afaceri).
Autonomia de voință - părțile pot alege legea aplicabilă contractului fără vreo
limitare. Dacă nu s-a ales, se va ține cont de legea statului în care asigurătorul își are
reședința obișnuită (fiind prestatorul caracteristic). + clauza de excepție = dacă din
ansamblul circumstanțelor rezultă că contractul prezintă legături manifest mai strânse cu
legea altui stat decât legea statului reședinței asigurătorului, se aplică acea lege ( clauza de
excepție nu funcționează dacă părțile au ales legea aplicabilă!!!)
Regulamentul nu diferențiază după cum riscul asigurat este localizat pe teritoriul
uniunii sau pe teritoriul unui stat terț!
În schimb, la asigurarea de riscuri de masă și asigurări de viață părțile pot alege
legea aplicabilă doar dintr-o serie de legi prevăzute:
18
 - legea locului unde s-a produs/s-a situat riscul
- legea reședinței obișnuite a titularului poliței de asigurare de viață
- dacă sunt asigurate riscuri care survin într-un alt stat membrul decât cel în care
are loc asigurarea, se ține cont de legea respectivului stat
- dacă se exercită o activitate comercială sau o profesie liberală iar contractul e
localizat pe teritoriul a două state membre, se poate alege legea oricărui stat în
cauză sau legea țării unde își are reședința titularul bunului
Dacă nu s-a ales legea aplicabilă, se ține cont de legea statului membru în care este
situat riscul în momentul încheierii contractului.
La riscurile de masă este necesar ca riscul asigurat să fie localizat pe teritoriul
uniunii, în caz contrar, intervenind regulile prevăzute la art. 3 și 4 -locul situării
prestatorului caracteristic (în cauză e asigurătorul).
Dacă riscul asigurat este localizat pe teritoriul a 2 sau mai multe state va avea loc o
divizare a contractului din punct de vedere al legii aplicabile.
Dacă este vorba despre contracte de asigurare care acoperă riscuri pentru care un
stat membru impune obligativitatea asigurării, se ține cont și de legea statului care impune
acea obligație, care prevalează.
Contractele de reasigurare = contracte între profesioniști – regulile generale (legea
aleasă de părți, în lipsă legea de la reședința reasiguratorului). Nu intră pe dispozițiile
speciale.

Legea aplicabilă fondului și formei contractului:

a. Fondul = existența și validitatea contractului sa a unei clauze sunt supuse legii
aplicabile în virtutea regulamentului. Prin excepție, dacă o parte susține că nu
și-a exprimat consimțământul la contract, se poate prevala de legea de la
reședința sa obișnuită
b. Forma:
a. Părțile sunt în aceeași țară: se aplică legea fondului sau legea locului
încheierii contractului
b. Părțile sunt în țări diferite: se aplică legea fondului, legea țării unde o
parte sau reprezentantul ei se află, legea reședinței uneia din părți;
excepție: în materie imobiliară

19
 Drepturile de proprietate intelectuală sunt guvernate de legea din statul de
publicare și dacă opera n-a fost publicată se ia în considerare legea statului a cărui
naționalitate o are autorul (mai mulți autori, se aplică clauza de excepție). Atunci când
opera a fost publicată în mai multe state, simultan, va fi aplicabilă clauza de excepție
privind aplicarea legii statului cu care situația prezintă legături mai strânse.
Contractele încheiate privind drepturile de proprietate intelectuală și industrială
sunt guvernate de legea de la reședința obișnuită a prestatorului caracteristic.

Clauze contractuale uzuale:

 Clauza solve et repetere = ordinea executării prestațiilor; partea căreia îi
este opusă această clauză nu are dreptul de a iniția rezoluțiunea sau
rezilierea contractului ori de a invoca o excepție, ambele întemeiate pe
neexecutarea prestației de cealaltă parte, cât timp nu și-a executat propria
prestație.
 Clauza de diferend = soluționare pe cale amiabilă orice dispută generată de
executarea și soluționarea contractului.
 Clauza de jurisdicție = determină instanța competentă în soluționarea
conflictelor născute din contract
 Clauza compromisorie = determină instituția de arbitraj
 Clauza de confidențialitate = să nu divulge terților și să nu folosească
nejustificat, în interes propriu, informații dobândite în faza negocierii și a
executării contractului pe care îl privesc pe cocotractant și a căror divulgare
îi poate genera prejudicii
 Clauza de exclusivitate = constă în angajamentul asumate de o parte
contractantă de a oferi monopol celeilalte părți în negocierea și încheierea
anumitor contracte comerciale, într-un anumit domeniu, zonă geografică, pe
o anumită perioadă de timp; poate fi unilaterală sau reciprocă. Adesea, e
însoțită de o clauză de nivelare, care presupune menținerea exclusivității sub
condiția realizării unui anumit plafon comercial de către beneficiarul
clauzei.
 Clauza de neconcurență
 Clauza penală = evaluare anticipată prejudiciu rezultat din neexecutarea
contractului, independent de realitatea prejudiciului suferit.
 Clauza de repartiție a riscurilor contractuale
o Clauza de forță majoră – exonerează de răspunderea pentru
neexecutare datorită intervenției unui impediment pe care nu îl poate
controla și care nu putea fi luat în considerare într-un mod rezonabil
20
 la momentul încheierii contractului sau pe care nu l-ar fi putut evita
ori depăși; efectul poate consta și în suspendarea executării până la
încetarea imposibilității de executare, nu doar încetarea definitivă a
contractului
o Clauza de hardship = intervin împrejurări care rup echilibrul
contractual (arbitrii o acceptă și subînțeleasă iar judecătorii naționali o
pot aplica doar dacă sistemul de drept o recunoaște); obligă la
adaptarea contractului dacă pe parcursul executării se produce o
asemenea împrejurare. Poate funcționa automat sau prin intermediul
renegocierii.
 Clauze asigurătorii contra unor riscuri valutare = scopul lor este
reducerea sau înlăturarea efectelor pe care fluctuațiilor valutare le pot
produce asupra prestației monetare în cadrul contractului
o Clauza de aur = prețul exprimat într-o valută care are o paritate
oficială în aur în momentul încheierii contractului; prețul se va
modifica în mod corespunzător dacă această paritate va crește sau va
scădea până la data plății prețului
o Clauze valutare propriu-zise sau de consolidare valutară = stabilesc 2
categorii de monede: de plată efectivă și de referință (de calcul),
pentru a evita riscul variației valorice a monedei de plată.
o Clauze monovalutare = 1 monedă de cont și 1 de plată
o Clauze multivalutare = 1 monedă de cont care reprezintă o medie a
cursurilor mai multor valute alese de părți; de regulă, devine
operațională numai dacă media valutară depășește un anumit procent
de diferență; clauzele multivalutare pot fi convenționale sau
instituționalizate
o Clauza de opțiune a monedei de plată
o Clauza de opțiune a locului de plată
o Clauza de indexare = locul monedei de cont este luat de un alt etalon
nonvalutar care va constitui referința recalculării sau indexării
prestațiilor părților.
 Clauza ofertei concurente mai favorabile = oferta terțului constituie
etalonul; conferă beneficiarului ei dreptul ca în cazul în care pe parcursul
executării primește de la un terț o ofertă de contract în condiții mai
favorabile decât cele din contractul în curs de executare, să obțină o adaptare
a contractului la condițiile din oferta terțului, iar în caz contrar contractul să
fie reziliat sau suspendat. e necesar ca oferta să nu aibă caracter
excepțional (ex: contracte on the spot care presupun o livrare imediată de

21
 regulă pentru o cantitate mică de marfă și implicit un preț mai redus), oferta
trebuie emisă în stare de angajament juridic. Poate funcționa automat sau
doar în urma acordului celeilalte părți.
 Clauza clientului mai favorizat = etalonul este contractul deja încheiat cu un
terț; conform acesteia, una din părți se obligă față de cealaltă parte ca în
cazul în care pe parcursul executării contractului va oferi unui terț condiții
de contract mai favorabile, să adapteze contractul în curs la aceste condiții
mai favorabile – deci nu permite refuzul adaptării; se poate produce automat
readaptarea sau în urma unor negocieri
 Clauze incoterms

Convenția de la Viena
 Termenii utilizați în convenție trebuie interpretați autonom
 Prevalează voința reală (abordarea subiectivă), în mod subsidiar, se
utilizează criteriul abordării obiective
 Aplicarea uzanțelor: părțile sunt ținute de orice uzanță asupra căreia au
convenit și de orice practici stabilite între ele. Uzanțele comerciale vor fi
obligatorii pentru părți dacă aveau cunoștință de ele sau trebuiau să aibă
cunoștință de ele la momentul încheierii contractului.
 Principiul autonomiei = părțile pot deroga de la prevederile convenției sau
pot înlătura aplicarea ei în tot sau în parte
 Libertatea formei contractului
 Domeniul de aplicare al convenției:
1. Este vorba de o vânzare de mărfuri (bunuri mobile corporale, nu părți
sociale sau fonduri de comerț); în caz de contracte mixte, nu se aplică
convenția dacă nu prevalează elementul de vânzare – test economic.
a. Vânzarea de consum este expres exclusă, exceptând situația când
vânzătorul nu știa că bunurile au fost cumpărate în scop personal
b. Nu se aplică vânzărilor la licitație publică, în cadrul executării
silite, vânzări de titluri negociabile, de acțiuni, titluri de valoare,
instrumente financiare, vase, vapoare, aeronave, electricitate
c. Nu se aplică chestiunilor legate de validitatea contractului sau a
clauzelor acestuia, efectelor pe care contractul le poate avea cu
privire la transferul proprietății asupra bunurilor
d. Nu se aplică răspunderii vânzătorului pentru moartea sau
prejudiciile personale cauzate de mărfuri oricărei persoane

22
 2. Contractul are caracter internațional – părțile trebuie să aibă sediile în
state diferite
3. Contractul trebuie să aibă legătură cu cel puțin unul din statele
contractante – sediile să se afle în state contractante sau dacă regulile de
drept internațional privat desemnează legea unui stat contractant (primul
e mecanismul autonom, celălalt e mecanismul conflictual)
4. Convenția se va aplica numai cu respectarea domeniului material sau
temporal de acțiune, în funcție de principiul autonomiei (dacă părțile nu
au exclus de la convenție sau în funcție de derogările efectuate)
5. Convenția poate fi aplicată și de instanțele arbitrale

Arbitrajul internațional
Dimensiune convențională = formă de justiție benevolă și privată. Natură duală:
convențională și jurisdicțională
Caracter delocalizat sau multilocalizat= nu depinde de regulile forului, nu se
supune unei ordini juridice.
Caracter jurisdicțional relativ = nu beneficiază mereu de putere executorie; se
acordă după un control al regularității sentinței (recunoaștere)
Hotărârea are autoritate de lucru judecat.
A nu se confunda cu arbitrajul contractual= un terț este desemnat pentru a completa
contractul (lipsă litigiu), terțul fiind mandatarul părților !!

*nu e necesară internaționalitatea organului arbitral, ci e necesar ca situația să aibă

caracter internațional
Arbitrul nu e mediator, conciliator, nu se conformează voinței părților, iar
arbitrajul nu are o componentă jurisdicțională estompată !!
Statele și autoritățile publice, organismele controlate de state pot semna în mod
valabil convenții de arbitraj! Nu se pot contrazice ulterior și să invoce o incapacitate
(princ. estoppel) – litigii născute din contractele comerciale la care e parte (acte iure
gestationis).

23
 Arbitraj:
a. Instituționalizat (în cadrul unor instituții autorizate) sau ad-hoc (e organizat și
administrat fără suportul unei instituții de arbitraj, părțile rezolvând problemele de
ordin administrativ)
b. Național sau internațional (convențional sau public)
c. În drept sau în echitate (în echitate nu presupune o interpretare largă a dispozițiilor
legale, ci o judecată doar în baza principiului echității, pronunțând o soluție chiar
contrară normelor de drept)
Arbitrajul în echitate = doar când părțile autorizează expres acest tip de judecată
Dacă se alege lex mercatoria, nu e un arbitraj în echitate, ci unul în drept

- Clauza compromisorie = vizează un litigiu viitor; în RO să prevadă modalitatea

de numire a arbitrului!
o Obiectul litigiului nu trebuie indicat (e un litigiu viitor, posibil)
o Are autonomie, dar pot exista cauze de nulitate comune și diferite
- Compromis = litigiu prezent, existent
Convenția de arbitraj are autonomie față de contract (de regulă) și față de legea
națională (valoarea aproximativă a unui contract fără lege). Legea sa aplicabilă se
determină prin metoda conflictuală (nefiind deci necesar să fie aceeași lege ca și în cazul
contractului principal), metoda materială (are caracter subsidiar) sau în vaza poziției
arbitrului internațional.
Părțile sunt libere să determine regulile de drept aplicabile contractului!
Atunci când tranșează disputa, arbitrul trebuie sa tina cont de norme internațional
imperative (de legile de politie) din statul pe care se derulează arbitrajul sau unde se va
executa hotărârea arbitrala deoarece acestea vor afecta eficacitatea sentinței arbitrale.
Părțile la arbitraj trebuie sa fie capabile – legea națională sau legea sediului
guvernează acest aspect.
De asemenea, este necesar ca chestiunea in discuție sa fie arbitrabila (arbitrabilitatea
obiectivă) – se pot arbitra drepturi disponibile cu o componentă patrimonială (deci
drepturi asupra cărora se poate tranzacționa, care să nu fie de competența exclusivă a
instanțelor).
Salariații, consumatorii -după ce a survenit disputa, se poate accepta o convenție de
arbitraj.

24
 Pentru simplul fapt ca in dispută ar fi aplicabile unele norme imperative/de ordine
publică, nu înseamnă ca litigiul nu este arbitrabil. Disputele de dreptul concurentei sunt si
ele arbitrabile. Sunt, totuși, domenii cu privire la care exista competenta statală exclusivă.
Principiul competență competență = e prevăzut de legea română și dă dreptul
arbitrului a cărui competență e contestată de una din părți să se pronunțe asupra
competenței sale: de asemenea, obligă judecătorul statal să se desesizeze de un litigiu
pentru care e competent, dacă o parte invocă o convenție de arbitraj valabilă.
Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra
căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a
ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:
a) că părţile la convenţia amintită în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabilă lor,
lovite de o incapacitate, sau că convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii
căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii
ţării în care sentinţa a fost dată; sau
b) că partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit
despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau că i-a fost imposibil,
pentru un alt motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau
c) că sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în compromis, sau care nu intră în
prevederile clauzei compromisorii, sau că ele conţin hotărâri care depăşesc prevederile
compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care au
legătura cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătură cu
probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi executate; sau
d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu
convenţia părţilor, sau, în lipsa de convenţie, că ea nu a fost conformă cu legea ţării în
care a avut loc arbitrajul; sau
e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau
suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată
sentinţa.
Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate
dacă autoritatea competentă a ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea constată:
a) că în conformitate cu legea acestei ţări obiectul diferendului nu este susceptibil a fi
reglementat pe calea arbitrajului; sau
b) ca recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contra ordinii publice a acestei ţări.

25
Hotărârea arbitrală nu e susceptibilă de apel sau revizuire.

26