Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pentru aprecierea calitatii mixturilor asfaltice sunt necesare o serie de incercari de laborator care se
efectueaza pe probe preparate in laborator sau prelevare de la fabricile de produs mixturi asfaltice si
din imbracamintea bituminoasa gata executata.
Standardele care reglemanteaza in tara noastra modul de prelevare, pregatire, preparare si incercare
a epruvetelor din mixturi asfaltice sunt: SR 174/1 - 97; SR 174/2 - 97; SR 174/3 - 97; STAS 1338/1 - 84;
STAS 1338/2 - 87; STAS 1338/3 - 84.
- mixturi asfaltice provenite din placi sau carote prelevate din imbracamintea bituminoasa.
Marimea probelor folosite la verificarea dozajului este determinata de tipul mixturii asfaltice, iar a
celor folosite la determinarea caracteristicilor fizico - mecanice se alege in functie de tipul epruvetei.
Pregatirea probelor din mixturi asfaltice preparate in laborator incepe prin omogenizarea
materialului care urmeaza sa fie supus incercarilor.
Prepararea mixturilor asfaltice in laborator se poate face manual, in patentule, sau mecanic, in
malaxoare de laborator, prin amestecare, pana la obtinerea unui produs omogen format din agregate
naturale, filer, bitum sau/si nisip bituminos.
În cazul in care bitumul natural continut de nisipul bituminos in amestec cu bitumul dur necesar
pentru fluxare, nu este suficient pentru prepararea mixturii asfaltice (de regula cazul nisipurilor
bituminoase cu un continut de bitum sub 10 %) se mai adauga suplimentar bitum de petrol in
cantitatea necesara.
Pentru prepararea in laborator a asfaltului turnat, este necesar sa se respecte urmatoarele etape de
lucru:
- se adauga, in mod treptat, filerul incalzit in prealabil la temperatura de 180 … 190 oC. Durata de
amestecare este de 20 … 25 min. la temperatura de 180 … 190 oC, ceea ce asigura peliculizarea totala
a filerului si realizarea unui amestec bitum - filer omogen;
- se adauga apoi, in mod treptat agregatele naturale (intai nisipul natural si de concasaj si la urma
criblura sau pietrisul) incalzite in prealabil la 180 … 190 oC. Durata de amestecare este de 35 … 40
min. in patentula si 65 … 70 min. in malaxor la temperatura de 180 … 190 oC, timp care asigura
obtinerea unei mixturi asfaltice omogene.
În cazul prepararii manuale a mixturilor asfaltice, pregatirea probelor din mixtura asfaltica
omogenizata la cald se realizeaza o data cu prepararea mixturii, deoarece in fiecare patentula se
gaseste cantitatea necesara de material pentru prepararea unei epruvete. Cantitatea de material
necesar se stabileste in prealabil, in functie de dimensiunile epruvetei si de densitatea aparenta
presupusa a materialului din aceasta. În cazul mixturilor asfaltice executate la rece, agregatele
naturale si filerul se introduc in patentula in stare uscata, neincalzite. Se adauga apoi apa necesara
umezirii acestora si apoi cantitatea de emulsie bituminoasa calculata. Prepararea are loc la
temperatura ambianta, prin amestecarea componentilor, pana la obtinerea unei mixturi asfaltice
omogene.
Probele de mixtura asfaltica (M.A.) astfel preparate se usuca in etuva la temperatura de 105 … 110 oC
pana la masa constanta. Din M.A. uscata se prepara apoi epruvete pentru determinarea
caracteristicilor fizico-mecanice.
Probele din mixturi asfaltice (M.A.) preparate in fabricile fixe sau mobile de mixturi asfaltice se ridica
din buncarul de depozitare al fabricii sau de la descarcare la locul de punere in opera. Ele trebuie sa
fie probe medii reprezentative pentru intreaga cantitate de mixtura asfaltica si se obtin astfel: din
diferite puncte se iau aproximativ 20 lopeti de mixtura asfaltica, se omogenizeaza bine pe o suprafata
uscata, prin metoda sferturilor, obtinandu-se proba medie in cantitate de circa 10 kg.
În laborator, probele din mixtura asfaltica preparate la cald (M.A.C.) se incalzesc in etuva la o
temperatura de 130 … 140 oC pana la inmuiere, dupa care M.A. se marunteste si se amesteca pana la
omogenizare. Maruntirea se face prin desfacerea cu grija a bulgarilor din materialul aglomerat si nu
prin zdrobirea sau spargerea acestora. Din mixtura asfaltica astfel pregatita se retine cantitatea
necesara pentru verificarea continutului de liant si a granulozitatii agregatului natural total, iar restul
mixturii asfaltice se utilizeaza pentru prepararea epruvetelor necesare stabilirii caracteristicilor fizico-
mecanice.
În cazul mixturi asfaltice preparate la rece (M.A.R.), probele de mixtura asfaltica se incalzesc in etuva
la circa 100 oC pana la inmuierea lor, apoi se maruntesc si se omogenizeaza dupa procedeul sus-
mentionat. Mixtura asfaltica omogenizata se usuca in etuva la temperatura de 105 … 110 oC, dupa
care se trece la prepararea epruvetelor.
În general probele prelevate din imbracamintea bituminoasa vor avea dimensiunile de 40 ´ 40 cm si
se vor lua cate doua pe km (cate una pe fiecare banda de circulatie), sub forma unor placi decapate
manual cu dalta. De asemenea, exista posibilitatea prelevarii de probe din imbracamintea
bituminoasa cu un dispozitiv mecanic (carotiera), sub forma unor carote cilindrice cu diametrul de
101,6 mm. Probele (carotele) se preleveaza din partea carosabila la aproximativ 1 m distanta de
marginea acesteia, urmarindu-se ca ele sa corespunda aspectului general al imbracamintei. Pentru
imbracamintile bituminoase executate la cald, carotele se preleveaza la minim 20 de zile de la darea
in circulatie, iar pentru imbracamintile bituminoase executate la rece, la minim 60 de zile de la darea
in circulatie (timp necesar pentru compactarea definitiva sub circulatie).
Pentru caracterizarea unor sectoare limitate sau izolate cu defectiuni vizibile, se pot preleva probe
(carote) suplimentare care vor purta o mentiune speciala.
Carotele vor fi insotite de procesul-verbal de ridicare a lor in care se va inscrie datele necesare pentru
identificarea lor, ca de exemplu: drumul si pozitia km, dreapta sau stanga, fabrica unde s-a produs
mixtura asfaltica, data asternerii si dozajul de lucru. Carotele vor fi etichetate in consecinta.
Probele prelevate din imbracaminte se curata de impuritati cu perii de sarma, dupa care sunt
examinate in laborator stabilindu-se urmatoarele caracteristici:
aspectul probei;
- starea de aderenta intre straturile imbracamintei, daca aceasta este alcatuita din doua straturi;
La imbracamintile bituminoase din doua straturi, in prealabil, este necesar sa se separe cele doua
straturi, prin desfacerea lor cu dalta, sub forma unor placute, fiecare strat fiind apoi examinat
separat.
Aceste probe pot fi folosite direct ca probe de incercare la determinarea umiditatii, densitatii
aparente si absorbtiei de apa, fie indirect, prin pregatirea mixturii asfaltice ca la punctul 1.2.
2. Prepararea epruvetelor
Pentru efectuarea diferitelor incercari de laborator asupra mixturilor asfaltice se prepara epruvete
cubice, prismatice sau cilindrice (tabelul 1).
Epruvetele de aceeasi forma, preparate din probe individuale, pregatite din aceeasi mixtura asfaltica,
pastrate si incercate in aceleasi conditii, constituie o serie (minimum 3 epruvete).
Compactarea epruvetelor se realizeaza prin batere pe o singura fata la epruvetele cubice, pe ambele
fete la epruvetele cilindrice tip Marshall si prin presare la epruvetele prismatice si cilindrice pentru
incercarea braziliana.
Tabelul 1.
( mm )
la compresiune
Dupa decofrare, epruvetele se vor pastra pana la incercare pe suprafete plane, curate si la
temperatura ambianta.
Pentru prepararea epruvetelor cubice se folosesc sonete mecanice sau manuale (fig 1), prevazute cu
un ciocan (berbec) de 5,1 kg, care este lasat sa cada de la inaltimea de 105 cm.
Se introduce pistonul la partea superioara a tiparului, dupa care i se aplica 13 lovituri de ciocan, lasat
sa cada liber de la inaltimea de 105 cm. Înaltimea de cadere se raporteaza la suprafata capului
pistonului.
Dupa prepararea primei epruvete cantitatea exacta de mixtura asfaltica necesara obtinerii unui cub
cu inaltimea prescrisa se calculeaza cu formula:
[g] (1)
in care:
m este cantitatea
necesara de M.A. pentru
obtinerea unui cub cu
inaltimea prescrisa, in g;
h - inaltimea prescrisa a
epruvetei, in mm (70,7
mm).
Cuburile decofrate se
pastreaza timp de 24 h
la temperatura camerei,
dupa care sunt supuse la
diferite incercari.
2.2. Prepararea
epruvetelor cilindrice
Fig. 1. Aparatura pentru prepararea epruvetelor cubice. tip Marshall
1 - soclu; 2 - tipar; 3 - piston; 4 - soneta manuala. Compactarea
epruvetelor tip Marshall
se poate efectua cu ajutorul unor sonete manuale sau mecanice care permit exercitarea unui numar
de 50 de lovituri de berbec pe fiecare fata a epruvetei.
Soneta manuala (fig. 2) pentru prepararea epruvetelor tip Marshall se compune din:
- stativ de compactare (fig. 2.a) constand dintr-un soclu de lemn cu baza de 200´200 mm si inaltimea
de 400 mm, pe care se asaza o placa de otel cu suprafata de 300´300 mm si cu grosimea de 25 mm.
Placa de otel este fixata in pozitie orizontala prin intermediul a patru corniere montate pe partile
laterale ale soclului, prinse cu patru buloane. Pe placa de otel se afla suruburile pentru fixarea
tiparului de compactare (fig. 2.c) si un cadru pntru ghidarea verticala a berbecului. Soclul se fixeaza
pe o fundatie din beton de ciment. La determinarile pe santier, soclul poate fi fixat pe o placa din
beton de ciment cu suprafata de 500´500 mm si cu grosimea de 200 mm.
- soneta pentru compactare (fig. 2.b) constand din piston de compactare, tija de ghidare cu reper de
ghidare si berbec cu masa de 4,55 kg;
Pentru a evita aglomerarea granulelor in masa mixturii asfaltice, cu ajutorul unei lame incalzite, se
actioneaza, prin impunsaturi verticale, in special pe langa peretii tiparului, asupra mixturii asfaltice.
Înainte de inceperea compactarii se asaza o hartie de filtru taiata la marimea tiparului, peste mixtura
asfaltica, pentru a evita lipirea acesteia de berbecul sonetei.
Compactarea epruvetei presupune exercitarea asupra fiecarei fete a acesteia a unui numar de 50 de
lovituri de berbec cu masa de 4,55 kg, lasat sa cada liber de la inaltimea de 457 mm.
Dupa prepararea primei epruvete cantitatea exacta de mixtura asfaltica necesara pentru a obtine o
grosime prescrisa (h = 63,5 mm), se determina cu relatia 1.
Umplerea tiparului cu M.A. si operatia de compactare a epruvetei nu trebuie sa dureze mai mult de 4
min.
Întreg ansamblul de preparare se introduce intre platanele unei prese hidraulice (fig. 3), urmand ca
epruveta sa fie compactata la o presiune de 30 N/mm 2, aplicata timp de 3 min.
Dupa prepararea primei epruvete corectarea cantitatii de mixtura asfaltica necesara pentru o
epruveta se calculeaza cu relatia 1
Compactarea epruvetelor din asfalt turnat se realizeaza prin turnare si indesare manuala a mixturii
asfaltice in tipar. Pentru aceasta se monteaza, la tiparele standardizate (STAS 1338/3-84),
prelungitoarele si se ung cu glicerina fetele interioare ale tiparelor, prelungitoarele si partea
superioara a soclului de preparare.
Proba de mixtura asfaltica se incalzeste in etuva la temperatura de 180 … 190 oC, dupa care se
prelungeste incalzirea acesteia pe o sursa de caldura, amestecand continuu, pana la obtinerea unei
mixturi asfaltice lucrabile si cu aspect uniform, fara a se depasi temperatura de 200 oC.
Dupa 15 … 20 min, se indeparteaza excesul ramas prin netezirea cu un cutit cald, obtinandu-se astfel
o suprafata plana.
3. Pastrarea epruvetelor
Dupa compactare tiparele cu epruvete se mentin timp de o ora la temperatura ambianta pentru
racire.
Epruvetele din tipare se scot cu ajutorul unor dispozitive de decofrare specifice fiecarui tip de
epruveta preparata, urmand sa fie pastrate pana la incercare pe o suprafata plana, la temperatura
ambianta.
Incercarile asupra epruvetelor din mixturi asfaltice se efectueaza cu aparate de laborator specifice, in
conformitate cu reglementarile in vigoare, si sunt prezentate in continuare.
În vederea verificarii continutului de liant din mixturile asfaltice, se utilizeaza aparatul Soxhlet,
centrifuga Soiltest, metoda izotopilor radioactivi, aparatul centrifugal sau alte aparate adecvate.
Principiul metodei consta in extractia liantului hidrocarbonat din mixtura asfaltica, cu ajutorul unui
solvent organic: cloroform, benzen, tetraclorura de carbon etc.
Aparatura necesara este formata din aparatul Soxhlet (fig. 4) alcatuit din balon, extractor si
refrigerent. Mai sunt necesare: baie de apa si baie de nisip, cartuse de extractie, capsule de portelan,
baghete de sticla, balanta cu precizia de 0,1g si etuva.
4 - baie de apa.
baie de apa. Vaporii de solvent se ridica in refrigerent, unde se condenseaza, iar picaturile cad
continuu in extractor, patrunzand in mixtura. Solventul extrage bitumul si trece prin peretii cartusului
ridicand nivelul solutiei in extractor. Cand solutia de bitum si solvent ajunge la nivelul sifonului,
incepe sifonarea si aceasta se scurge in balon.
Procesul de extractie se repeta pana cand solventul din extractor devine incolor (circa 8 … 10 h).
Dupa racirea aparatului, acesta se demonteaza si se scoate cartusul cu agregatul natural, care se
usuca intai in aer si apoi in etuva la 110 … 120 oC, pana la masa constanta.
Solutia de bitum si solvent (extractul) colectat in balon trebuie eliberat de particulele minerale fine
din agregatul natural, care au fost antrenate de solventul cu bitum la trecerea lui prin porii cartusului.
Îndepartarea particulelor minerale fine se poate realiza prin centrifugarea extractului. Daca
laboratorul nu poseda centrifuga adecvata, extractul se va dilua cu solvent si se va mentine in balon
aproximativ 24 h, timp in care particulele sedimenteaza pe fundul balonului. Extractul se scurge apoi
cu atentie in alt vas, iar sedimentul ramas se usuca si se cantareste.
Este necesar ca sedimentarea sa se produca intr-o solutie cat mai diluata, deoarece particulele
minerale fine se depun mai usor. Nu se considera utila spalarea sedimentului cu cloroform intrucat
prin spalare se antreneaza din nou particulele fine, care trec in bitum, producand erori.
Dupa indepartarea particulelor minerale fine, extractul se concentreaza montand din nou aparatul
Soxhlet si recuperand astfel solventul. Cand se ajunge la o concentratie avansata a extractului se
opreste incalzirea, se lasa sa se raceasca aparatul, iar extractul din balon se trece cantitativ, evitand
pierderile, intr-o capsula de portelan uscata si cantarita. Cantarirea capsulei se face impreuna cu o
bagheta de sticla, care serveste la agitarea extractului in timpul evaporarii solventului.
Capsula cu extractul colectat se asaza pe o baie de nisip unde se incalzeste pana la evaporarea
completa a solventului. Operatia este accelerata prin agitare cu bagheta de sticla si se considera
terminata la disparitia mirosului de solvent si formarea unei suprafete cu luciu de oglinda.
Dupa racire, capsula se cantareste, executandu-se minimum doua cantariri, pana se ajunge la masa
constanta a capsulei + bitum + bagheta.
Continutul de agregat natural se calculeaza pe baza cantitatii de material recuperat din cartusul de
extractie, la care se adauga particulele minerale foarte fine antrenate de solvent in timpul extractiei.
O parte din aceste particule minerale foarte fine raman in peretii cartusului, iar alta parte trece prin
acesta si ajung in balonul de distilare.
Verificarea granulozitatii agregatului natural total din mixtura asfaltica se face prin cernerea
materialului recuperat din cartus pe ciururi si site, urmand ca particulele minerale foarte fine (fc si fb)
sa fie adaugate la trecerile prin sita de 0,09 mm. Continutul de particule foarte fine retinute in peretii
cartusului (fc) se determina prin diferenta intre masa cartusului gol la sfarsitul determinarii si masa
initiala a acestuia.
Fractiunile ramase pe ciururi si site se cantaresc cu o precizie de 0,1 g, iar apoi se calculeaza
granulozitatea in procente, raportata la masa totala a agregatului natural si se reprezinta grafic.
Exemplu. Din doua cartuse, prin cernere, rezulta la cantarire (valori in g):
TOTAL 369,0
Se calculeaza in procente fiecare fractiune obtinand granulozitatea agregatului natural total (valori in
g):
TOTAL 100,0
Se verifica daca mixtura asfaltica incercata corespunde sau nu din punct de vedere al granulozitatii,
inscriind curba obtinuta in zonele de granulozitate recomandate de standardele sau normativele in
vigoare, pentru tipul de mixtura asfaltica respectiv.
Aparatul DC-2 (fig. 5) este realizat la noi in tara si foloseste ca solvent petrolul lampant. Metoda care
se bazeaza pe folosirea acestui aparat este o metoda rapida, durata unei extractii fiind de 25 … 30
min.
Din proba de M.A. pregatita ca la pct. 1, se cantareste cantitatea prescrisa (vezi pct. 4.1), care se
pune intr-un cartus de extractie de forma tronconica, realizat din hartie de filtru, adus in prealabil la
masa constanta si cantarit.
Se alimenteaza rezervorul
aparatului cu petrol, se coboara
colectorul la nivelul de lucru, se
introduce tubul de evacuare in
balonul de recuperare a
petrolului cu bitum extras din
mixtura asfaltica, se porneste
motorul si se deschide robinetul
de alimentare cu petrol. Solventul
din rezervor se scurge in cartusul
cu proba de mixtura asfaltica,
dizolva bitumul iar solutia este
antrenata, prin centrifugare, in
partea superioara a extractorului,
de unde este proiectata in
colector. De aici solutia se scurge
in vasul de recuperare.
Fig. 5 Aparat centrifugal DC-2.
Dupa circa 30 min., cand solutia
1 - rezervor de petrol; 2 - colector; 3 - extractor;
ajunge la o coloratie slab galbuie,
4 - aparatoare; 5 - alimentator; 6 - motor electric; se inchide robinetul de la
rezervorul de petrol si se mai lasa
7 - tub de evacuare; 8 - masa; 9 - balon de sticla.
aparatul sa functioneze inca 2 … 3
min, pentru eliminarea excesului
de solvent.
Se desface inelul de centrare, se scoate cartusul si se pune intr-un vas de ardere de forma tronconica.
În urma incalzirii pe o soba de ardere, cartusul se transforma in cenusa iar petrolul absorbit de
scheletul mineral se elimina prin ardere. Dupa ardere, pentru eliminarea completa a solventului,
amestecul mineral se incalzeste circa 15 min. la o flacara normala de gaz. În tot timpul arderii si
incalzirii se va amesteca permanent amestecul mineral.
Prin cantarire se determina masa agregatului natural total din proba de mixtura asfaltica si, prin
diferenta, rezulta masa bitumului (se tine seama si de masa cenusii provenite de la arderea hartiei de
filtru care este de circa 0,3 g).
Metoda rapida se aplica pentru mixturi asfaltice cu agregate naturale fine (0 … 3 mm), deci mai
frecvent, pentru nisipuri bituminoase naturale si mortare asfaltice.
Principiul metodei consta in extractia cu ajutorul benzenului a liantului bituminos prin agitare
continua, apoi luarea unei cantitati prescrise de solvent cu bitum si uscare la masa constanta.
Aparatura: cilindru gradat cu dop rodat pe 500 cm 3, capsula de portelan cu diametrul de 80 … 100
mm, pipeta de 25 cm3, baie de nisip cu incalzire electrica, balanta cu precizia de 0,1 g, etuva.
Pregatirea probei. Proba medie se incalzeste in etuva la 105 oC, pentru a permite o buna maruntire si
omogenizare.
Efectuarea determinarii. Se cantaresc exact 50 g mixtura asfaltica sau nisip bituminos. Se introduc in
cilindrul gradat si apoi se toarna deasupra, 250 cm 3 benzen. Se inchide cilindrul cu dopul de sticla si
se agita timp de 40 … 50 min. (timp determinat experimental ca fiind necesar pentru extractia
bitumului). Se lasa cilindrul in repaus 6 h, timp in care are loc depunerea particulelor minerale. Se
cantaresc doua capsule de portelan goale. Cu ajutorul unei pipete se extrag 25 cm 3 solutie de la
suprafata lichidului care se scurge cantitativ in capsula de portelan tarata. Se efectueaza doua
extractii in doua capsule tarate.
Capsulele se incalzesc pe o baie de nisip pentru indepartarea solventului. Încalzirea se face cu atentie
pentru evitarea pierderilor prin fierbere violenta si stropire.
Urmele de solvent se indeparteaza si se aduc capsulele la masa constanta prin incalzire in etuva la
105 … 110 oC. Cantaririle se executa cu o balanta cu precizia de 0,01 g.
Scazandu-se masa capsulei din masa capsulei cu bitum, se obtine masa bitumului. Continutul de
bitum din proba analizata este dat de relatia:
Rezultatul este media aritmetica obtinuta din cele doua determinari. Diferenta dintre determinarile
paralele nu trebuie sa depaseasca 0,5 %.
Observatii. Metoda rapida cu benzen pentru determinarea continutului de liant, prezinta avantajul
ca necesita un timp mai scurt de lucru fata de metoda cu aparatul Soxhlet (6 … 7 h in total). Faptul ca
se lucreaza cu cantitati mici de mixtura (50 g), limiteaza insa precizia metodei si o face aplicabila
numai pentru mixturi asfaltice cu agregat natural fin, deci este utilizabila pentru mortare asfaltice si
nisipuri bituminoase.
În cazul mixturilor asfaltice (nisipurilor bituminoase) umede, materialul este in prealabil deshidratat
prin incalzire in etuva timp de 4 h la 105 oC.
Masuri de protectia muncii. Se atrage atentia ca benzenul folosit ca solvent este o substanta foarte
inflamabila si toxica. În laborator se va pastra numai cantitatea strict necesara pentru analiza in ziua
respectiva. Manipularea solventului se va executa de la inceput, in absenta focului deschis. La
evaporare, baia de nisip va fi o baie electrica. Se va evita inspirarea vaporilor de benzen. Laboratorul
va fi utilat cu extinctoare pentru stingerea incendiilor.
Densitatea aparenta este raportul dintre masa unitatii de volum a mixturii asfaltice compactate,
inclusiv golurile umplute cu aer, si volumul acesteia, eprimata in g/cm 3 sau kg/m3.
Determinarea densitatii aparente a mixturilor asfaltice se poate face pe placute taiate din
imbracamintea bituminoasa sau pe epruvete cubice si cilindrice tip Marshall, preparate in laborator.
Epruvetele din imbracaminte se usuca in prealabil in etuva la 105 … 110 oC pana la masa constanta.
Pentru epruvetele preparate in laborator nu mai este necesara uscarea. Dupa ce se cantaresc,
epruvetele se introduc in apa timp de o ora la temperatura de 20 1 oC apoi se scot si se sterg prin
tamponare cu o carpa umeda si se cantaresc din nou. Imediat dupa aceasta, se cantaresc epruvetele
sub apa, cu ajutorul unei balante hidrostatice.
, g/cm3
m2 - masa epruvetei cantarita sub apa, dupa ce a fost tinuta o ora in apa, in g;
În cazul epruvetelor cu porii mari (mixturi asfaltice pentru stratul de baza sau de legatura), dupa
cantarirea epruvetei in stare uscata (mu) se aplica pe suprafata acesteia un strat subtire de parafina
topita, pentru umplerea porilor sau golurilor deschise spre exterior.
g/cm3
in care: rp este densitatea parafinei, in g/cm3.
Densitatea mixturilor asfaltice reprezinta masa raportata la volum, exclusiv golurile umplute cu aer,
si se poate calcula cunoscand compozitia mixturii asfaltice, densitatea aparenta a agregatului natural
si densitatea bitumului. Ea este data de relatia:
, g/cm3
Valorile prescrise pentru densitatea aparenta a diferitelor tipuri de mixturi asfaltice sunt prezentate
in tabelul 2 si 3.
Volumul de goluri (porozitatea remanenta) al epruvetelor cubice sau al celor din imbracaminte
rutiera se obtine prin calcul pe baza densitatii si a densitatii aparente, stabilita in prealabil.
in care: Vg este volumul de goluri al mixturii asfaltice compactate, in % din volumul epruvetei;
Volumul de goluri al mixturilor asfaltice poate varia in limite mari intre 0 si 20 %. Pentru betoanele
asfaltice din stratul de uzura se recomanda valori intre 2,0 si 5,0 %, iar pentru anrobate bituminoase
poate atinge valori intre 10 si 20 %.
Absorbtia de apa reprezinta cantitatea de apa absorbita de epruveta scufundata in apa, timp de 3 h
la un vid de 15 … 20 mm Hg, apoi 2 h in aceeasi apa la presiunea atmosferica.
Absorbtia de apa se exprima in procente din volumul sau din masa epruvetei incercate.
Absorbtia de apa se determina pe epruvete cubice sau cilindrice tip Marshall preparate in laborator
sau pe placute taiate din imbracaminte (in general 10 ´ 10 cm). Pentru efectuarea incercarii se
foloseste aparatul din fig.
Epruvetele se usuca, in prealabil, in etuva la 105 … 110 oC pana la masa constanta si se cantaresc
apoi, in stare uscata, in aer, obtinandu-se valoarea mu.
Epruvetele se mentin timp de o ora in apa, la temperatura de 20 1 oC, se sterg prin tamponare cu o
carpa umeda si se cantaresc in aer (m1). Imediat dupa aceea, epruvetele se cantaresc sub apa la
20 1 oC, obtinandu-se valoarea m2.
cm3
m2 - masa epruvetei cantarita sub apa, dupa mentinerea ei in apa timp de 1 h, in g;
Epruvetele sunt introduse apoi intr-un exsicator de vid cu apa, la temperatura de 20 1 oC, astfel incat
apa sa acopere epruvetele.
Robinetul capacului exsicatorului se leaga printr-un tub de cauciuc cu o pompa de vid. Între exsicator
si pompa se intercaleaza un vacuumetru cu mercur. Se pune in functiune pompa de vid pentru
evacuarea aerului, astfel ca dupa circa 30 min. sa se obtina un vid de 15 … 20 mm Hg. Vidul se
intrerupe dupa 3 h, dupa care epruvetele se mentin in continuare in apa la temperatura de 20 1 oC
timp de 2 h la presiunea atmosferica.
Epruvetele se scot din apa, se sterg prin tamponare cu o carpa umeda si se cantaresc in aer (m3) si
sub apa, la temperatura de 20 1 oC (m4).
cm3
in care: V1 este noul volum al epruvetei dupa ce au fost mentinute 3 h sub vid si 2 h la presiunea
atmosferica, in cm3;
m3 - masa epruvetei, cantarita in aer, in g, dupa ce a fost mentinuta 3 h sub vid si 2 h la presiunea
atmosferica;
m4 - masa epruvetei, cantarita sub apa, in g, dupa ce a fost mentinuta 3 h sub vid si 2 h la presiunea
atmosferica;
În cazul in care V1 este mai mare ca V, pentru a obtine valoarea reala a absorbtiei de apa, trebuie
scazuta cresterea de volum (V1 - V ) din absorbtia totala de apa in vid (m 3 - mu).
Scopul determinarii consta in stabilirea influentei daunatoare a unor componenti din agregate
naturale, sensibili la umflare, cum ar fi argila.
Modul de lucru. Dupa determinarea absorbtiei de apa in vid, epruveta cu volumul initial V se
mentine in continuare timp de 28 zile intr-o baie de apa la temperatura camerei.
Se scot epruvetele din apa, se sterg prin tamponare cu o carpa umeda si se cantaresc in aer si sub
apa la temperatura de 20 1 oC, determinandu-se astfel volumul V 2.
Umflarea (U) se exprima in procente volumetrice fata de volumul initial si este data de relatia:
Modul de lucru. Epruvetele tinute mai intai 24 h la temperatura camerei si apoi 2 h la temperatura
de 22 oC sau 50 oC, se asaza pe platanul inferior al presei, astfel ca sarcina sa se exercite
perpendicular pe directia de compactare a epruvetelor.
N/mm2
in care: Rc este rezistenta la compresiune, in N/mm2;
P - sarcina maxima, in N;
A - suprafata pe care se aplica sarcina (in cazul epruvetelor cubice 70,7 ´ 70,7 = 5000 mm2).
Determinarea reducerii rezistentei la compresiune prin imersarea epruvetei timp de 28 zile in apa
(DRc) se calculeaza cu relatia:
in care: Rc 22 este rezistenta la compresiune initiala (la 22 oC sau 50 oC), in N/mm2;
Rc 28 - rezistenta la compresiune dupa 28 de zile de pastrare in apa (la 22 oC sau 50 oC), in N/mm2.
Scopul incercarii este de a stabili compozitia optima a mixturilor asfaltice, care urmeaza sa fie
fabricate si de a controla stabilitatea mixturilor asfaltice produse in fabrici fixe sau mobile.
Principiul incercarii consta in determinarea fortei de rupere pentru o epruveta cilindrica supusa unei
incarcari de compresiune aplicata pe generatoare. Compresiunea se exercita la 60 oC.
Pentru determinarea stabilitatii cu aparatul Marshall se folosesc epruvete cilindrice tip Marshall.
Prepararea epruvetelor. Prepararea epruvetelor in scopul verificarii stabilitatii mixturilor asfaltice se
face conform pct. 2.2, in timp ce pentru prepararea epruvetelor necesare stabilirii dozajului optim de
liant se mai impun urmatoarele precizari:
- se prepara mai intai o mixtura asfaltica cu un continut de liant presupus judicios si apoi se variaza
dozajul de liant cu cate 0,5 % in plus sau minus, pastrand scheletul mineral neschimbat, astfel incat sa
poata rezulta o valoare optima a dozajului de liant din curba stabilitatii. Pentru fiecare dozaj se
prepara minimum 3 epruvete;
- agregatele naturale cu un larg domeniu de granulozitate se separa in prealabil pe sorturile 0-2, 2-8,
8-12, 12-25 (delimitate prin site cu ochiuri patrate), care apoi se reconstituie prin amestecare.
Fractiunile mai mari de 25 mm se inlocuiesc printr-o cantitate egala din fractiunea 12-25, cu conditia
ca sa nu reprezinte mai mult de 10 % din agregatul natural total. Pentru mixturile asfaltice care au un
continut mai mare de granule peste 25 mm, metoda nu este aplicabila.
Înainte de incercare, epruveta trebuie mentinuta cel putin o ora, pe o suprafata plana, la
temperatura ambianta. Încercarea Marshall se poate executa si pe carote prelevate din
imbracamintea bituminoasa existenta.
Sarcina critica, in kN, in momentul ruperii (sarcina indicata de manometru incepe sa scada) reprezinta
valoarea stabilitatii Marshall. Deformatia citita in momentul ruperii, reprezinta indicele de curgere si
se exprima in mm.
Încercarea trebuie efectuata intr-un interval de 30 secunde, considerat de la scoaterea epruvetei din
baia de apa.
- valorile stabilitatii masurate pe probe care au inaltimea diferita de 63,5 mm se vor transforma in
valori echivalente, corespunzatoare dimensiunii standard, cu ajutorul unui factor de transformare.
Valorile acestui factor de corectie sunt date in fig 7;
- pentru epruvetele cu acelasi continut de bitum, se face separat media valorilor obtinute pentru
stabilitate si fluaj. Pentru fiecare determinare, daca unul dintre rezultatele partiale (la serii de trei
epruvete) si respectiv doua rezultate partiale (la serii de cinci epruvete) au abateri mai mari de 20 %
fata de valoarea medie, acestea se elimina din calcul, iar in cazul cand doua, respectiv trei din
rezultatele partiale au abaterile mentionate, determinarea trebuie repetata pe alta serie de
epruvete. Valoarea medie obtinuta se poate rotunji la 10 daN pana la 500 daN, la 20 daN intre 500 si
1000 daN si la 30 daN peste 1000 daN.
Se reprezinta in acest sens pe grafice separate valorile obtinute pentru stabilitate, fluaj, densitate
aparenta si volum de goluri (in ordonata), functie de continutul de bitum raportat la masa agregatului
natural (in abscisa).
- continutul de liant corespunzator valorii medii a intervalului prescris pentru volumul de goluri.
Continutul de liant determinat astfel trebuie sa se situeze in interiorul limitelor prevazute pentru
tipul respectiv de mixtura asfaltica si sa conduca la o M. A. corespunzatoare conditiilor privitoare la
stabilitate, indice de curgere si volum de goluri. În caz contrar, trebuie modificata granulozitatea
agregatului natural total, astfel incat sa fie indeplinite aceste conditii.
Rezistenta la rupere prin incovoiere reprezinta sarcina de rupere pe care epruveta o are la
temperatura de 10 oC, iar valoarea deformatiei maxime a epruvetei in timpul incercarii la incovoiere
reprezinta valoarea sagetii critice.
Pentru incercare, epruvetele se scot din apa, se sterg cu o tesatura umeda si se asaza pe doua
dispozitive de rezemere fixate pe platanul inferior al presei.
Se porneste
presa si se
apropie
poansonul de
epruveta pana in
momentul cand
aceasta intra sub
sarcina.
Se aplica
incarcarea
Deformatia corespunzatoare sarcinii de rupere a epruvetei, citita in 0,1 mm, reprezinta sageata
critica.
N/mm2
Încercarea braziliana este utilizata pentru a determina rezistenta la compresiune si la tractiune a unor
epruvete cilindrice, cand sarcina se aplica in lungul, respectiv perpendicular pe axa epruvetei (fig. 9).
Înaintea incercarii, epruvetele sunt mentinute timp de 2 h la temperatura de 22 1 oC, dupa care se
scot din apa, se sterg cu o tesatura umeda si se efectueaza incercarea, care consta in:
În ambele situatii se
apropie platanul presei
pana in momentul in care
epruvetele intra sub
sarcina. Se aplica apoi
incarcarea epruvetei pana
se atinge sarcina de rupere
a acesteia.
N/mm2
N/mm2
N/mm2
Unghiul de frecare interioara (j), exprimat in grade, se poate calcula pe baza tg j cu formula.
Determinarea coeziunii
mixturilor asfaltice se
poate face si printr-o
metoda directa, cu
ajutorul unui aparat
special.
4.10. Determinarea
stabilitatii prin incercarea
la compresiune triaxiala
Pentru incercare, epruvetele se scot din apa, se sterg cu o tesatura umeda, se introduc intr-o
membrana de cauciuc si se asaza pe platanul celulei. Se asaza deasupra ei capacul de incercare din
plexiglas, care are rolul de a transmite, prin intermediul pistonului presei, incarcarea verticala, dupa
care se antreneaza celula si se centreaza pe platanul presei astfel incat capul pistonului sa se afle sub
filetul presei care transmite incarcarea.
Se face alimentarea celulei cu lichidul de presiune, iar dupa umplerea celulei se face legatura la
pompa care transmite presiune laterala (T3).
Se pune in functiune compresorul care introduce presiune in lichidul din pompa, pana ce
manometrul indica presiunea dorita, dupa care se verifica viteza de incarcare a presei si se incepe
incarcarea verticala (T1).
Toate operatiile pregatitoare (asezarea probei, umplerea celulei) se vor executa in cel mai scurt timp
posibil pentru a evita modificarea temperaturii epruvetei. La sfarsitul incercarii se va masura din nou
temperatura lichidului din celula pentru a se estima cat mai corect temperatura medie de incercare.
- incercarea de fluaj, care se realizeaza prin mentinerea presiunii laterale (T3) si a unei incarcari
verticale (T1) pe durata a 20 … 30 min. sau cateva ore, in functie de tipul mixturii asfaltice supuse
incercarii. Pentru fiecare treapta de incercare se inregistreaza deformatia verticala in functie de timp;
- incercarea de rupere, care se realizeaza prin mentinerea constanta a presiunii laterale (T3) si
cresterea continua a incarcarii verticale pana la rupere. Paralel cu inregistrarea incarcarii verticale se
va efectua si inregistrarea deformatiei verticale.
[%] (24)
in care:
- treapta de deformatie specifica verticala (De) corespunzatoare unui anumit interval de timp
(diferenta dintre temperatura specifica verticala la timpul final etf si deformatia specifica verticala la
timpul initial eti) cu relatia urmatoare:
[%] (25)
- aria modificata a bazei epruvetei (Am), in fiecare moment al incercarii, considerand volumul (V)
constant, cu relatia urmatoare:
[mm2] (28)
[N/mm2] (29)
in care:
[N/mm2] (30)
Cunoscand valorile T1 si T3 se poate construi cercul lui Mohr pentru o incercare. Este nevoie de cel
putin trei, respectiv cinci epruvete incercate in aceleasi conditii de temperatura, dar cu valori
T3 diferite, pentru a se obtine unghiul de frecare interioara (j) si coeziunea (C) ale mixturii asfaltice
incercate.
Dupa efectuarea inercarilor asupra mixturilor asfaltice sau a probelor prelevate din imbracamintea
bituminoasa gata executata, laboratorul de specialitate emite un buletin de incercare.
Daca se obtine un continut prea scazut de liant, se verifica dozarea bitumului si a agregatelor
naturale.
Daca rezistentele la compresiune si punctul de inmuiere al bitumului extras din mixtura asfaltica sunt
prea ridicate, inseamna ca fie bitumul, fie agregatele naturale, au avut o temperatura prea ridicata si
s-a produs o supraincalzire a liantului, fapt ce a condus la schimbarea compozitiei sale, deci la o
crestere a duritatii liantului.
Absorbtia mare de apa poate avea mai multe cauze si anume: nu s-a introdus in mixtura asfaltica
liantul necesar, sau mixtura asfaltica a fost pusa in opera la o temperatura prea mica si nu s-a reusit
sa se obtina gradul de compactare minim prescris, nu s-a respectat granulozitatea agregatului natural
total etc. Îmbracamintile bituminoase poroase trebuie neaparat etansate inainte de inceperea ploilor
si a iernii.
Daca scaderea rezistentei la compresiune dupa imersare este provocata de o lipsa de adezivitate se
va utiliza un bitum care sa corespunda din punct de vedere al adezivitatii sau se vor folosi aditivi
(substante tensoactive) pentru imbunatatirea adezivitatii.
Daca se obtine o densitate scazuta, in timp ce stabilitatea este ridicata, se recomenda sa se mareasca
procentul de bitum in mixtura asfaltica pentru a se reduce volumul de goluri, chiar daca se va obtine
o usoara scadere a stabilitatii.
Daca densitatea este mare si stabilitatea este mica, pentru marirea stabilitatii este in general
suficient sa se ridice usor procentul de filer. De asemenea, este posibil sa existe prea putine granule
concasate in amestec: ridicarea stabilitatii se obtine in acest caz, prin introducerea in amestec a unor
agregate naturale colturoase.
Astfel:
- omogenitatea mixturii asfaltice pusa in opera, determinata pe baza imprastierii rezultatelor, trebuie
sa se incadreze in limitele admise. Calculul erorilor aleatorii se face mai usor daca se obtine o curba
de imprastiere a rezultatelor simetrica si apropiata de curba Gauss;
- rezistenta medie trebuie sa corespunda rezistentelor prescrise pentru fiecare tip de mixtura
asfaltica;
- limitele de variatie ale indicatorilor statistici, care se refera la calitatea lucrarilor executate sunt in
functie de posibilitatea luata in considerare la proiectare.
Tabelul 2.
Stabili- I; II I; II
tatea (S)
la III III
60 oC,
kN min. IV, V IV
Indice de I, II I, II
curgere
mm
IV, V IV
Raport I, II I, II
S/I,
IV, V IV
Densitatea D60/80
aparenta,
D80/100
3
kg/m ,
D100/120
min.
Absorbtia de D60/80
apa,
D80/100
% vol.
D100/120
Cu ajutorul unor fise de control pentru valorile medii, abaterea medie patratica, coeficientul de
variatie si coeficientul de omogenitate, se poate stabili nivelul calitatii atinse la executarea lucrarilor.
B.A. 16 B.A.D.P.C. 25
B.A. 25 B.A.D. 31
Rezistenta la D 60/80
compresiune la D 80/100
Rezistenta la D 60/80
compresiune la D 80/100
%, max.
D 100/120
% vol. D 80/100
D 100/120
Tabelul 4.
Bitum, %
22 oC, %, max.
Absorbtia de apa, %, vol. max.
kN, min.
Indicele de curgere, I, mm
Tabelul 5.
Bitum, %
Rezistenta la compresiune la
22 oC, N/mm2, min.
Absorbtia de apa,
% vol., max.
În fig. 11 este prezentata schema incercarii. O epruveta in forma de trunchi de piramida, cu baza
mare incastrata, este supusa, prin intermediul bazei mici, la solicitari sinusoidale prin incovoiere, cu
ajutorul unui vibrator.
Vibratorul este
alimentat de catre
un generator prin
intermediul unui
programator. Se
inregistreaza
deformatia si
forta aplicata
asupra epruvetei.
Parametrii
incercarii sunt:
- temperatura de
incercare: -10 …
+30 oC;
- deformatia
Fig. 11. Schema incercarii la oboseala. relativa: 10-5 … 5×
- frecventa: 0,05 … 50 Hz;
- incarcarea: 4 … 20 daN/cm2.
S-a constatat experimental ca, prin intercalarea pe parcursul incercarii a unor timpi de pauza
(repaus), epruvetele au suportat un numar mult mai mare de cicluri, inainte de rupere, datorita
fenomenului de autoreparare.
Rezistenta la oboseala este definita prin numarul de cicluri de solicitari N, pe care le suporta mixtura
asfaltica inainte de a se rupe.
in care:
a - coeficient care depinde de tipul bitumului si poate varia intre 4,0 si 6,0;
unde: e est
e
deformatia
relativa iar
C2 un
coeficient
care
depinde de
[N/m2] (33)
in care:
- durata solicitarii;
Pentru calcularea lui, in cazul in care volumul de goluri al mixturii asfaltice este sub 3.0 %, se
foloseste relatia:
[N/m2] (34)
in care:
Sb este modulul de rigiditate al bitumului, in N/ m 2 determinat din nomograma Van der Poel;
[%] (35)
in care:
[-] (36)
Pentru mixturi asfaltice, avand volumul de goluri peste 3,0 %, modulul de rigiditate se calculeaza cu o
relatie similara:
[N/m2] (37)
(38)
Pentru facilitarea calculelor, in fig. 13 este prezentata o nomograma care permite obtinerea mai
rapida a modulului de rigiditate al mixturilor asfaltice.
Modul de lucru. Modulul de rigiditate al bitumului se ia din nomograma Van der Poel la temperatura
la care are loc solicitarea si la un timp definit al solicitarii.
Se calculeaza Vg, volumul agregatului natural in procente, si V b, volumul bitumului, tot in procente. Cu
aceste valori se lucreaza in nomograma din fig. 13.
Exemplu: Modulul de rigiditate al bitumului S b este 3,5×108 N/m2, Vg=80 %, iar Vb=15 %. Se noteaza
Sb pe ordonata din figura si se duce o paralela la axa absciselor pana la intersectia cu dreapta de 15 %
Vb iar din acest punct se ridica o perpendiculara pana la dreapta de 80 %, care reprezinta V g (volumul
golurilor agregatelor). Din acest punct se duce o paralela la axa absciselor citindu-se in dreapta
valoarea modulului de rigiditate al mixturii asfaltice S m, egal in acest caz cu 1,5×1010 N/m2.
Fig. 13. Nomograma pentru determinarea rapida a modulului de rigiditate al mixturilor asfaltice.
Modulul de rigiditate al mixturilor asfaltice variaza in limite largi. De exemplu pentru un beton asfaltic
cu agregat marunt bogat in criblura, la o durata de solicitare de 10 -1 s, la temperatura de -10 oC are
valoare de 1,4× 1010 N/m2, la 0 oC este de 7,5×109 iar la 22 oC este 8,25×108. Variatia modulului de
rigiditate pentru acest tip de mixtura asfaltica se poate urmari in fig. 13.
4.14. Fagasoscopie
Fagasoscopul este un aparat complex care permite determinarea in laborator a fagaselor ce apar in
imbracamintile bituminoase ca urmare a efectului traficului greu. Probele sunt supuse efectului
trecerii pneurilor, in conditii de incarcari si presiune similare solicitarilor provocate de vehiculele
grele, ceea ce conduce la o deformatie permanenta, care se poate determina dupa consumarea unui
anumit numar de cicluri.
Adancimea acestei amprente sau fagasul in functie de numarul de treceri permite caracterizarea
epruvetei din punct de vedere al formarii fagaselor.
Fig. 14. Variatia modulului de rigiditate in functie de timpul de incarcare.
- doua epruvete din mixtura asfaltica asezate pe o placa suport cu grosimea de 19 mm;
Modul de lucru. Epruvetele pentru incercare sunt obtinute prin compactarea mixturii asfaltice in
tiparele incalzite in prealabil, prin 120 treceri ale unui rulou neted cu masa totala de 150 kg si o
latime egala cu cea a epruvetei. Se lucreaza la 140 … 160 oC, in functie de tipul bitumului, astfel:
140 oC pentru bitum D 80/100; 150 oC pentru bitum D 60/70 si 160 oC pentru bitum D 40/50.
De asemenea se pot folosi epruvete taiate direct din imbracamintea bituminoasa, in grosime de 100
mm, cu latimea de 180 mm si lungimea de 500 mm. Încercarea se efectueaza la temperatura de 60 oC
pentru stratul de uzura si 50 oC pentru celelalte straturi.
În acest scop, probele sunt introduse intr-o incinta termostat, unde se asigura temperatura
constanta, prin insuflare de aer cald. Masurarea adancimii fagasului se face la 10 3; 104; 105;
106 cicluri,cu un dispozitiv de masura adecvat.
Fig. 15. Evolutia adancimii fagaselor in functie de numarul de cicluri.
Determinarile se fac pe minimum doua epruvete si se ia media lor. În general se lucreaza pana ce
fagasul atinge 20 mm.
Rezultatele incercarilor se prezinta sub forma unor grafice, dupa cum se poate urmari in fig. 15 avand
in ordonata adancimea fagasului, in mm, iar in abscisa numarul de cicluri la scara logaritmica.
5. Elaborarea dozajelor
În general dozajele pentru mixturi asfaltice se intocmesc de catre un laborator de incercari specializat
pentru aceste lucrari.
În acest context la punctul 4.7 este prezentata principala metoda de stabilire a dozajului optim de
liant pentru o mixtura asfaltica, pe baza unei serii de incercari efectuate pe epruvete de tip Marshall,
pentru mai multe valori ale continutului de liant din amestec.
Astfel de metode au marele dezavantaj ca necesita un volum important de munca, insumat intr-un
mare numar de epruvete de preparat si incercat, pana la obtinerea rezultatului dorit.
În continuare se vor trata doua din metodele cele mai cunoscute pentru stabilirea dozajului optim de
liant si anume:
- stabilirea dozajului optim de liant in functie de suprafata specifica totala a agregatului natural;
Criteriile privind stabilirea necesarului de liant in functie de suprafata specifica a agregatului natural
total au fost studiate si elaborate in Franta de M. Duriez, putandu-se concretiza astfel:
- cantitatea de liant trebuie sa se stabileasca astfel incat sa anrobeze toate granulele agragatului
natural, asigurand legarea lor prin pelicula de liant, realizandu-se concomitent cea mai mare
compactitate si cea mai buna omogenitate in conditiile normale existente pe santier, care sa permita
in final, realizarea unei imbracaminti bituminoase stabile si durabile.
La stabilirea unui dozaj de liant corespunzator, in afara de granulozitatea agregatului natural total
(aceasta trebuie sa se inscrie intr-o zona de granulozitate prescrisa pentru fiecare tip de mixtura
asfaltica), trebuie sa se tina seama si de urmatorii factori:
- temperaturi extreme (intensitatea inghetului, iarna si temperaturile cele mai ridicate, vara).
Referitor la suprafata specifica a agregatului natural total se remarca faptul ca aceasta este
determinabila in principal de filerul care intra in amestec si, intr-o anumita masura, de nisipul fin si
celelalte sorturi de agregate naturale. Astfel, in tabelul 6 se dau valorile determinate de M. Duriez
pentru suprafata specifica a diferitelor tipuri de agregate naturale.
Tabelul
Filer:£
Cribluri: 3 / 8
Cribluri: 5 / 15
Cribluri: 5 / 10
Pietris: 5 / 20
Pietris: 10 / 20
Pietris: 8 / 20
Cribluri: 15 / 25
Piatra sparta: 40 / 60
Piatra sparta: 30 / 80
Dupa M. Duriez, grosimea optima a filmului de liant pentru anrobarea granulelor variaza in functie de
diametrul acestora, dupa o lege parabolica:
e = l d0,8 m m
in care: l este coeficient care depinde de caracteristicile bitumului si are in general valoarea 24;
[ % ] (40)
S - suprafata specifica (calculata) a agregatului natural total, care intra in compozitia mixturii
asfaltice, in m2/kg.
Valorile modulului de continut recomandate, functie de tipul mixturilor ce se executa in tara noastra
sunt:
Continutul de liant (b¢), raportat la masa mixturii asfaltice (asa cum se dozeaza el practic pe santier),
se calculeaza cu relatia:
[ % ] (41)
Stabilirea
granulozitatii
agregatului natural
total
De regula, pentru
obtinerea unei
mixturi asfaltice
corespunzatoare, se
amesteca 3 … 5
sorturi de agregate
naturale si filer a
caror granulozitate
totala trebuie, in
Fig. 1 Înscrierea granulozitatii agregatului natural total
final, sa se inscrie
in zona de granulozitate prescrisa. intr-o zona de
granulozitate
prescrisa pentru
tipul respectiv de mixtura asfaltica (fig. 16). Zonele de granulozitate ale mixturilor asfaltice mai
frecvent utilizate in tehnica rutiera sunt prezentate in anexa 1.
Pentru intelegerea rationamentului de stabilire a dozajului agregatelor naturale in cadrul agregatului
natural total, in continuare, se presupune ca s-au ales pentru amestecare 3 materiale: M 1, M2, M3 cu
care se doreste obtinerea unei mixturi asfaltice, pentru care este prescrisa zona de granulozitate din
fig. 1
Granulozitatea fiecarui material, stabilita prin metoda cernerii, este data sub forma din tabelul 7.
Tabelul 7.
S1 S2 …… Sn
- notatiile S1, S2, … Sn-1 se refera la diametrul, in mm, al ochiurilor sitelor si ciururilor folosite pentru
determinarea granulozitatilor (de regula: 31; 25; 16; 8; 5; 3,15; 1,0; 0,63; 0,2);
- notatia Sn reprezinta diametrul, in mm, a ultimei site folosite la determinarea granulozitatii (de
regula sita de 0,08 mm);
- notatiile R11, R12, … R3n reprezinta resturile pe site si ciururi, respectiv trecerile pe sita de 0,08 mm, in
%.
Pentru obtinerea agregatului natural total se stabilesc procentele x1, x2, x3 corespunzatoare fiecarui
agregat natural care intra in amestec (x1 + x2 + x3 = 100 %).
, i = 1 … 3, j = 1 … n (42)
obtinandu-se tabelul 8.
Tabelul 8.
S1 S2 …… Sn
TOTAL T1 T2 …… Tn
Pentru verificarea operatiilor efectuate (de regula se lucreaza cu precizie de zecimi de unitati) se va
folosi relatia:
, i = 1 … 3 (43)
În final se obtine granulozitatea agregatului natural total, prin insumarea pe verticala a coloanelor
tabelului 8, astfel:
j = 1 …n (44)
(45)
Granulozitatea agregatului natural total se reprezinta grafic in zona de granulozitate prescrisa, fiind
posibile doua cazuri:
- granulozitatea agregatului natural nu se inscrie in zona prescrisa, caz in care se reia calculul prin
schimbarea procentelor x1, x2, x3;
Calculul suprafetei specifice. Calculul suprafetei specifice a agregatului natural total se face folosind
curba de granulozitate a acestuia (vezi fig.16) cu relatia 46 stabilita de M. Duriez:
Observatie importanta. Dupa determinarea necesarului optim de liant prin metoda suprafetei
specifice, se produce in laborator mixtura asfaltica respectiva, se prepara epruvete si se efectueaza
incercarile fizico-mecanice stabilind caracteristicile acesteia. Daca acestea corespund prevederilor
standardizate se considera ca mixtura asfaltica este corespunzatoare si se poate aplica dozajul pe
santier.
Evident, se studiaza mai multe probe cu un continut de liant apropiat alegand varianta cea mai buna
si mai economica.
Betoanele asfaltice sunt amestecuri alcatuite, dupa dozaje riguros stabilite, din cribluri, nisip si filer
aglomerate cu bitum dupa o tehnologie adecvata.
Pentru obtinerea unei mixturi asfaltice cu caracteristici fizico-mecanice corespunzatoare si in special
pentru marirea rezistentei la forfecare este necesara utilizarea nisipului de concasaj. Se recomanda
ca raportul dintre nisipul de concasaj si nisipul natural sa fie de 1:1.
- determinarea granulozitatii pentru fiecare agregat natural care intra in compozitia mixturii asfaltice
(criblura 8-16, criblura 3-8, nisip de concasaj, nisip natural si filer);
Tabelul 9.
prin sita
de 0,08
mm
Criblura 8-16
Criblura 3-8
Nisip de concasaj
Nisip de natural
Filer
- criblura 8-16 25 %;
- criblura 3-8 25 %;
- nisip natural 20 %;
- nisip de concasaj 20 %;
- filer 10 %.
de 0,08
mm
Criblura 8-16
Criblura 3-8
Nisip de
concasaj
Nisip de natural
Filer
TOTAL
In aceste conditii urmeaza stabilirea dozajului optim de liant, fie prin metoda suprafetei specifice, fie
prin metoda volumului de goluri.
Conform teoriei lui Hubbard-Field, liantul trebuie sa umple golurile existente in scheletul mineral,
compactat la maximum asa incat in imbracamintea bituminoasa, dupa compactere sa mai ramana un
anumit procent de goluri, admis (sub 5 % pentru betoane asfaltice si intre 5 … 20 % pentru anrobate
bituminoase). Acest volum de goluri remanente, se va diminua sub efectul traficului pana la valoarea
de 1 … 2 %.
În baza acestei teorii, pentru calculul dozajului optim de liant, in functie de volumul de goluri, se
utilizeaza relatia:
, [ % ] (49)
in care: b este cantitatea de bitum necesara pentru 100 g agregat natural;
Exemplu: Avand valorile Vg = 20,0 %; rgi = 2,2 g/cm3 si luand n = 4,0, iar rb = 1 se obtine cu relatia 49:
Dozajul stabilit, atat prin metoda suprafetei specifice, cat si prin metoda volumului de goluri, ramane
valabil numai pentru agregatele naturale pe baza carora s-a executat. La schimbarea agregatelor
naturale sau a granulozita6ii acestora este necesara si recalcularea dozajului optim de liant.
Nisipul bituminos prin componenta sa, este un mortar asfaltic cu un continut variabil de bitum (10 …
15 %) cu o consistenta foarte redusa (punct de inmuiere I.B. de 10 … 17 oC). Pentru a putea fi folosit
la producerea mixturilor asfaltice este necesar sa se faca urmatoarele operatii:
- modificarea consistentei bitumului natural, prin adaugarea de bitum dur de petrol in proportie de
25 … 30 % din totalul bitumului din mixtura asfaltica, concomitent cu oxidarea pe care o sufera acesta
in procesul tehnologic astfel ca, in final, bitumul rezultat sa prezinte caracteristici cat mai apropiate
de cele ale unui bitum D 80/120, respectiv punctul de inmuiere inel si bila sa fie 43 … 49 oC.
In cazul anrobatelor bituminoase executate la cald metodologia de calcul a dozajului optim de liant
este aceeasi, zonele de granulozitate prescrise de STAS 7970-76 fiind de asemenea prezentate in
anexa 1.
5.3.1. Elaborarea dozajului pentru un beton asfaltic cu criblura, executat cu nisip bituminos, pentru
strat de uzura
Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar sa se cunoasca granulozitatea agregatelor naturale
folosite si a nisipului din nisipul bituminos (de exemplu tabelul 11), continutul de bitum din nisipul
bituminos precum si zona de granulozitate (anexa 1) si continutul de bitum total, prescrise pentru
tipul respectiv de mixtura asfaltica.
Tabelul 11.
mm
Agregat natural din
nisipul bituminos
Criblura 8-16
Criblura 3-8
Nisip de concasaj
Filer
Presupunand ca nisipul bituminos contine 12 % bitum si cunoscand ca acest tip de mixtura asfaltica
trebuie sa contina 6,8 … 8,2 % liant (de exemplu 7,9 %) se calculeaza necesarul de bitum industrial si
natural astfel:
- bitum natural = ;
- bitum industr. =
Nisipul bituminos contine 12,0 % bitum, iar in dozajul propus este necesar 5,5 % bitum natural, ceea
ce conduce la calculul necesarului de nisip bituminos.
Nisip bituminos =
Se stabileste necesarul de criblura si filer la limita superioara a dozajului: criblura 8-16 (10,0 %),
criblura 3-8 (25 %) si filer de calcar (8,0 %). Diferenta pana la 100,0 % reprezinta nisipul de concasaj.
În tabelul 10 se prezinta dozajul rezultat.
Tabelul 12.
Criblura 8 - 16 10,0
Criblura 3 - 8 25,0
TOTAL 100,0
Tabelul 13.
sita de 0,08
mm
Criblura 8-16
Criblura 3-8
Nisip de concasaj
Filer
Total
Granulozitatea
procentuala
5.4. Elaborarea dozajelor pentru mixturi asfaltice executate la rece cu emulsie bituminoasa (slam
bituminos)
Mortarul asfaltic realizat la rece este contituit dintr-un amestec de nisip natural cu nisip de concasaj,
astfel dozate incat fractiunea sub 0,08 mm sa reprezinte 5 … 14 %, care se aglomereaza cu emulsie
bituminoasa.
Pentru prepararea mortarului asfaltic se foloseste un amestec de nisip natural si nisip de concasaj, in
proportie de 1:1.
Pentru calculul necesarului de liant se poate utiliza una din metodele cunoscute, de exemplu, cu
ajutorul suprafetei specifice.
Pentru acest tip de mixtura asfaltica se recomanda un continut de bitum rezidual de 7,8 … 9,0 %.
[%] (50)
in care:
b - bitumul rezidual necesar, calculat la 100 parti agregat natural, prin metoda suprafetei specifice, in
%;
Slamul bituminos astfel obtinut se prezinta ca un material consistent, nu prezinta tendinte de curgere
la asternere, iar dupa ruperea emulsiei bituminoase si evaporarea apei asigura un invelis etans pe
suprafata imbracamintei existente.
De asemenea prin aceeasi metoda poate fi stabilit dozajul optim de liant pentru prepararea
anrobatelor bituminoase cu emulsie bituminoasa. Se utilizeaza in acest caz agregate naturale de
balastiera concasate partial sau neconcasate, a caror granulozitate trebuie sa se inscrie intr-o zona de
granulozitate prescrisa. Suprafata specifica a agregatului natural total se determina cu relatia 46, iar
continutul de bitum cu relatia 40 pentru un modul de continut K=5,00. Cantitatea de emulsie
necesara se obtine prin relatia 50.
ANEXA 1
MIXTURI ASFALTICE
BIBLIOGRAFIE
1. NICOARA, L., PAUNESCU, M., BOB, C., BILTIU, A: Îndrumatorul laboratorului de drumuri. Bucuresti,
Editia tehnica, 1985.
2, NICOARA, L., s.a. Îndrumator pentru laboratoarele de drumuri. Bucuresti, Editura Trefla, 1992.
9. * * * Lucrari de drumuri. Straturi de baza din mixturi asfaltice cilindrate, executate la cald. Conditii
tehnice generale de calitate. STAS 7970 - 7