Andy Puşcă Actul juridic civil

Actele juridice subiective se caracterizează prin aceea că întreg conţinutul lor

este stabilit prin voinţa părţilor care l-au încheiat. Acestea sunt marea
majoritate a actelor de drept civil.
Actele juridice condiţie sunt acele acte al căror conţinut este predeterminat de
norme imperative, părţile actului juridic exprimându-şi voinţa numai în privinţa
naşterii lor. Exemplu de act juridic condiţie este căsătoria.
Această clasificare prezintă importanţă din punct de vedere al aprecierii
condiţiilor de validitate ale celor două acte. Astfel, conţinutul actelor juridice
condiţie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor se
apreciază în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea
valabilităţii actelor subiective al căror conţinut este stabilit de părţi se face în
limite mai largi. Pe de altă parte, în timp ce actele juridice condiţie nu pot fi
decât cele stabilite şi reglementate de lege, actele subiective nu se limitează
numai la cele expres reglementate de lege.

Sarcina de lucru 2
Folosind suportul de curs și bibliografia de la finalul unității de
învățare realizează un tabel în care să prezinți sintetic clasificarea
actelor juridice civile în funcție de criteriile învățate. La fiecare
criteriu prezintă cel puțin un exemplu de act juridic civil prevăzut de
legislația în vigoare.

3.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil

Prin condiţiile de validitate ale actului juridic trebuie să se înţeleagă toate

cerinţele sau elementele prevăzute de lege sau stabilite de părţi pentru
validitatea actului juridic civil.
Potrivit Codului civil, condiţiile de fond esenţiale pentru validitatea
actului/contractului juridic sunt1:
1) ”capacitatea de a contracta;
2) consimţământul părţilor;
3) un obiect determinat şi licit;
4) o cauză licită şi morală;

În afara condiţiilor prevăzute de art. 1179 alin. 1 C. civ., o condiţie esenţială

pentru validitatea actului juridic o constituie forma, în măsura în care legea

1
În conformitate cu prevederile art. 1179 C. civ.
Drept civil. Partea generală 60
Andy Puşcă Actul juridic civil

prevede o anumită formă1. Pe lângă condiţiile esenţiale,

iale, actul juridic poate
cuprinde şi condiţii
condiţ neesenţiale sau întâmplătoare, a cărorăror lipsă nu poate
influenţaa valabilitatea actului juridic, cum ar fi spre exemplu modalit
modalităţile
actului juridic (termenul şi condiţia).
Condiţiile
iile de validitate ale actului juridic civil se clasifică
clasifică după mai multe
criterii. Astfel, în func
funcţie de aspectele la care se referă deosebim condiţii de
fond şi condiţiiţii de formă.
form Condiţiileiile de fond sunt cele care privesc conţinutul
con
actului juridic, iar cele de formă
form privesc forma de exteriorizare a voinvoinţei, adică
forma pe care o îmbracăîmbrac acest conţinut. În funcţie ie de obligativitatea lor
condiţiile
iile actului juridic civil se împart înî esenţiale şi neesenţiale
ţiale. Condiţiile
esenţiale
iale sunt acele condi
condiţii
ii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru
însăşii validitatea actului juridic. Dimpotriv
Dimpotrivă, condiţiile neesenţiale
ţiale pot fi sau nu
prezente în structura actului juridic civil, fărăf consecinţeţe asupra valabilităţii
valabilit
acestuia.

3.2.1. Capacitatea de a încheia actul juridic. Noţiune

No
Capacitatea de a încheia actul juridic civil este una din condiţ
condiţiile
condi de fond,
esenţială pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitatea de a încheia actul actu juridic civil se înţelege
ţelege aptitudinea
subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şii obligaţ
obligaţii civile, prin
încheierea de acte de drept civil.
civil (Beleiu, 2003, p. 128)
Capacitatea de a încheia acte juridice civile se înfăţişează
înfăţ ş ă ca o parte a
capacităţii
ăţii de folosinţă
folosin a persoanei fizice şii juridice în sensul posibilităţii
posibilit
(aptitudinii) de a avea drepturi şi obligaţii civile, precum şi ca o premisă
premis a
capacităţii
ăţii de exerciţiu,
exerci alături de discernământ,
mânt, de a dobândi drepturi
subiective civile şşi de a îndeplini obligaţii
ii prin încheierea de acte juridice
civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte juridice civile se
întemeiazăă atât pe ideea de a avea drepturi şi obligaţii, cât şi pe ideea de a le
dobândi prin încheierea de acte juridice civile.
Sub aspectul reglement
reglementării
rii legale, în art. 1179 C. civ., enumerându
enumerându-se
condiţiile esenţiale
iale pentru validitatea unui act juridic/contract la pct.1 se
ţiale
prevede expres „capacitatea
capacitatea de
de a contracta”. În afara acestui text de lege,
capacitatea de a încheia acte juridice civile mai este reglementată
reglementat de art. 1180
C. civ., potrivit căruia:
„poate
poate contracta orice persoană ce nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprit
oprită să
încheie anumite contracte”
Unele reglementări ri privind capacitatea de a încheia acte juridice civile au ca
obiect diferitele categorii de acte juridice civile. Astfel, potrivit dispozi
dispoziţiilor
art. 987 C.civ. “Orice persoană
persoan poate face şi primi liberalităţi,
ăţi, cu respectarea
regulilor privind capacitatea”.
De asemenea, în materia contractului de vânzare-cumpărare,
vânzare ărare, potrivit art. 1652
C. civ., „pot
pot cumpăra
cumpă sau vinde toţi ceicărora
rora nu le este interzis prin lege”.
lege

1
Art. 1179 alin. 2 dispune: “în măsura
sura în care legea prevede o anumită
anumit formă a contractului, aceasta trebuie respectat
respectată, sub
sancţiunea prevăzută de dispoziţiile
iile legale aplicabile.”
aplicabi
Drept civil. Partea generală 61
Andy Puşcă Actul juridic civil

Principiul capacităţii şi excepţia de la acest principiu

Regula în această materie, consacrată în doctrină şi stabilită şi de practica
judecătorească este că orice persoană are capacitatea de a încheia acte juridice
civile, incapacităţile constituind excepţii de la această regulă.
În legătură cu această regulă în art. 29 C. civ. alin.1 se prevede expres că:
„Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de
capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege”.
În ceea ce priveşte persoanele juridice, conform art. 205 C. civ.:
“Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi
obligaţii de la data înregistrării lor. (2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea
drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit art.194, de la data actului de înfiinţare, de la data
autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege”.
Toate actele juridice care nu sunt încheiate în vederea realizării scopului
persoanei juridice sunt sancţionate cu nulitatea.
Incapacitatea de a încheia acte juridice (excepţia) trebuie să fie expres
prevăzută de lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel de
excepţii sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Faţă de noţiunea şi reglementările legale privitoare la capacitatea de a încheia
acte juridice civile se poate concluziona că această capacitate este o stare de
drept în comparaţie cu discernământul care este o stare de fapt care se
apreciază de la persoană la persoană în funcţie de aptitudinea şi puterea psiho-
intelectivă a acesteia de a aprecia între bine şi rău, licit şi ilicit, moral şi imoral
etc.

Sarcina de lucru 3
Completează spaţiile punctate:
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este o condiţie de ….. ,
fiind o parte a …………………. . Regula în materia capacităţii o
reprezintă …………, iar excepţia ………………… . De la principiul
capacităţii de a încheia acte juridice sunt admise următoarele excepţii:
………………………………….. . Minorul de 17 ani are capacitate
……………….. Incapacitatea de a încheia acte juridice trebuie să fie
…………… prevăzuta de lege.

Drept civil. Partea generală 62

Andy Puşcă Actul juridic civil

3.2.2. Consimţământul. Noţiune

Consimţământul este o condiţie esenţială, de fond, prevăzută de lege, pentru
valabilitatea actului juridic civil. Prin consimţământ se înţelege hotărârea unei
persoane de a se obliga juridiceşte şi manifestarea în exterior a acestei
hotărâri.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească, cumulativ,
următoarele condiţii:
a) Hotărârea de a încheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată
Atâta timp cât consimţământul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnificaţie
juridică. Formele declaraţiei de voinţă pot fi alese liber de către cei ce încheie
actul juridic cu excepţia cazurilor prevăzute de lege când manifestarea de
voinţă trebuie să îmbrace o formă specială. Modurile de exteriorizare a
consimţământului sunt variate. Vorbele şi înscrisurile sunt cele mai frecvente.
Dar, în afară de declaraţia expresă, făcută verbal, în scris sau chiar printr-un
gest, spre exemplu chemarea unui taxi, consimţământul se mai poate manifesta
şi prin săvârşirea unei acţiuni, cum ar fi spre exemplu, începerea executării
unui mandat din care rezultă în mod concludent acceptarea mandatului ori
chiar prin adoptarea unei anumite atitudini (staţionarea taxiurilor în anumite
locuri ce le sunt rezervate)1.
b) Consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământ
Actul juridic civil fiind un act de voinţă, autorii manifestării de voinţă trebuie
să aibă puterea de a discerne şi a aprecia consecinţele actelor juridice pe care le
încheie.
Persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu sunt prezumate că au
discernământ. Minorii până la vârsta de 14 ani, alienaţii mintali şi debilii
mintali puşi sub interdicţie judecătorească sunt prezumaţi că nu au
discernământul necesar să încheie acte juridice civile, fie datorită vârstei lor
fragede, fie datorită stării lor de sănătate mintală.
Între 14 şi 18 ani, minorii au capacitate de exerciţiu restrânsă şi în această
perioadă discernământul lor juridic este în curs de formare. Ei au discernământ,
însă le lipseşte experienţa vieţii juridice, motiv pentru care actele lor juridice
sunt încuviinţate prealabil de ocrotitorii lor legali.
c) Consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice
De aici consecinţa că obligaţiile de ordin moral, cele de politeţe sau pur
amicale, precum şi cele încheiate sub o condiţie pur potestativă, a cărei
realizare depinde exclusiv de voinţa celui ce se obligă, nu sunt obligaţii
juridice. În aceste cazuri, declaraţia de voinţă nu are valoare juridică, fiindcă
lipseşte intenţia de a se obliga juridiceşte.
d) Consimţământul să nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ

1
În literatura de specialitate ca şi în practica judecătorească s-a pus problema valorii juridice a tăcerii. În principiu, tăcerea
prin ea însăşi nu poate valora consimţământ. Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în care tăcerea valorează
consimţământ. Astfel, potrivit art. 1810 C. civ., dacă după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, locatarul
rămâne şi este lăsat în posesia bunului, locaţiunea se consideră reînnoită, reînnoire care se numeşte tacită relocaţiune. Tăcerea
mai poate valora consimţământ atunci când părţile atribuie tăcerii semnificaţie juridică de consimţământ sau o astfel de
semnificaţie rezultă din obicei.
Drept civil. Partea generală 63
Andy Puşcă Actul juridic civil

Caracterul conştient şi liber al consimţământului poate fi alterat de anumite

împrejurări denumite vicii de consimţământ.1 Art. 1206 C.civ. dispune:
„(1) Consimţământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin
violenţă. (2) De asemenea, consimţământul este viciat în caz de leziune.”
Aşadar, viciile care alterează caracterul conştient şi liber al consimţământului
sunt: eroarea, dolul violenţa şi leziunea.

Viciile de consimţământ
EROAREA
Codul civil actual nu a oferit o definiţie expresă erorii, revenind doctrinei acest
rol, înţelegându-se prin eroare o falsă reprezentare a realităţii la încheierea
unui act juridic.
În funcţie de consecinţele pe care le produce, eroarea poate distruge voinţa
juridică, poate vicia consimţământul sau poate să nu aibă nici o influenţă
asupra voinţei, fiind indiferentă din punct de vedere juridic.
Actualul Cod civil operează cu trei tipuri de eroare (art. 1207): eroare
esenţială, eroare de drept şi eroare neesenţială2.
Art. 1207: „Eroarea este esenţială atunci când:
1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori
asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul
nu s-ar fi încheiat;
3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa
căreia contractul nu s-ar fi încheiat”.
Eroarea esenţială enunţată la punctul 1 împiedică formarea actului juridic şi
corespunde erorii obstacol din vechea reglementare. Acest fel de eroare se
întâlneşte în cazul în care ea cade asupra naturii sau obiectului actului
juridic, adică o parte crede că încheie un act juridic de vânzare-cumpărare, iar
cealaltă parte că încheie un act juridic de donaţie.
Eroarea esenţială prevăzută la punctul 2 viciază consimţământul în două
cazuri şi anume:
- când eroarea poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau
- eroarea cade asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte
împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul
nu s-ar fi încheiat; (de exemplu, se crede că se cumpără un tablou original
al unui pictor renumit şi în realitate este o copie).
Eroarea prevăzută de art. 1207 pct. 3 cade asupra identităţii sau asupra
calităţilor speciale ale persoanei celui cu care s-a încheiat contractul, în acele

1
Potrivit fostelor dispoziţii, art. 953 C. civ. prevedea în acest sens: „Consimţământul nu este valabil când este dat prin
eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”.
2
In vechea reglementare, doctrina clasificase eroarea în funcţie de efectele la care dă naştere, aceasta fiind de trei feluri:
eroare obstacol, denumită şi distructivă de voinţă, eroare - viciu de consimţământ şi eroare indiferentă.
Drept civil. Partea generală 64