Capitolul I

1.1. Clasa Nematoda-caratere generale.

Filum Nematoda cuprinde totalitatea viermilor cilindrici, pseudocelomați,
nesegmentați și ocupă locul al doilea ca dimensiune în regnul animal, din acest filum
făcând parte aproximativ 500.000 de specii.
Corpul acestor viermi este elongat și în anumite cazuri este efilat la una din
extremități. În plus, corpurile lor prezentă o simetrie bilaterală și sistem digestiv complet.
Caracteristic nematodelor este dimorfismul sexual, masculii sunt mai mici decât femelele,
prezintă aparat copulator, iar uneori extremitatea posterioară este curbată ori spiralată. În
cazul speciilor din ordinul Strongylida, apare o formațiune caracteristică masculilor și
anume bursa caudală.
Din punct de vedere structural, nematodele prezintă un perete musculo-chitinos format
din trei straturi de la exterior către interior: cuticula, subcuticula sau hipodermul și stratul
muscular. Acest perete protejează și delimitează cavitatea plină cu lichid cavitar ce
conține substanțe cu acțiune toxică față gazdă și care totodată îi conferă corpului rigiditate
și în care organele interne plutesc.
Sistemul digestiv este complet, prezintă o gură la extremitatea anterioară ce poate fi
înconjurată de două sau trei buze. Esofagul este musculos și este format din corp, istm și
bulb. La anumite specii, partea anterioară a esofagului este musculară și partea posterioară
este glandulară. Intestinul sub formă de tub se deschide prin anus în cazul femelelor și
prin orificiul cloacal în cazul masculilor.
Aparatul genital masculin este format dintr-un cordon ce cuprinde: un singur testicul
alungit, canal deferent, vezicula seminală și canalul ejaculator ce comunică cu exteriorul
prin cloacă. Aparatul copulator extern este format în mod normal din doi spiculi, însă
există situații când există doar unul sau chiar lipsesc, piese sclerificate și la unele specii
apare o îngrosare sclerificată a peretelui dorsal a pungii spiculare numită gubemaculum.
Aparatul genital feminin este format din două cordoane, fiecare fiind format la rândul
său din ovar, oviduct, uter și vaginul care se deschide la exterior prin orificiul vulvar.
Sistemul excretor este alcătuit din două celule mari glandulare ce prezintă flamă
vibratilă fiind de tip protonefridian. Produsul celulelor glandulare se elimină prin canale
excretoare unite într-un singur canal ce comunică cu exteriorul prin intermediul unui por
excretor, acesta fiind situat în regiunea esofagiană ventrală.
 Atât sistemul nervos cât și organele de simț sunt reprezentate printr-un colier nervos
periesofagian în imediata apropiere a porului excretor, de la acest colier pornesc filete
nervoase atât către extremitatea anterioară cât și către extremitatea posterioară. Alte
componente sunt papilele tactile, organele chimio-receptoare ce au formă de sac și au un
mic por extern.
Din punct de vedere al nutriției, nematodele pot fi chimivore, hematofage prezentând
adaptări precum efilarea extremității anterioare, producerea de secreții hemolitice sau
anticoagulante și nu în ultimul rând histofage.
Majoritatea speciilor de viermi inelați trăiesc liberi în natură, dar cu toate acestea,
există date recente, care au demonstrat că aproximativ 60 de specii de viermi inelați
parazitează corpul uman. Cel mai mare grup de boli helmintice la oameni îl constituie
infecțiile cauzate de viermii inelați intestinali. Potrivit unui raport al Organizației
Mondiale a Sănătății din anul 2005, s-a constatat la nivel mondial că între 576 – 740
milioane au infecții cu vierme cârlig; 0.807 și 1.221 miliarde de oameni au ascarioză, iar
între 604 și 795 milioane au tricuriază.

1.2. Particularități ale parazitului Enterobius vermicularis/ Oxiurius

vermicularis
Încadrare taxonomică:
Phylum: Nemathelmintes
Clasa: Secernentea
Subclasa: Spiruria
Ordinul: Oxyurida
Fam: Oxyuridae
Genul: Enterobius
Specia: Enterobius vermicularis
1.2.1. Modalități de transmitere
Oxiurii fac parte din categoria celor mai comuni paraziți umani. Distribuția acestora
este la nivel mondial, însă sunt mai frecvent întâlniți în zonele cu climat rece sau temperat,
dar și în țările foarte bine dezvoltate.
Femelele gestante care conțin o medie de 10.000 de ovule migrează în timpul nopții în
regiunile perianale și perineale, aici își depun ouăle și mor. Ouăle sunt embrionate timp de 6
ore, după care ajung din regiunea perianală pe așternuturi, hainele de noapte, iar ulterior în aer
și sol. Cu toate acestea, cel mai frecvent, embrionii sunt transmiși prin mâinile pacientului,
aflându-se sub unghiile acestora (prin atingerea hainelor, a lenjeriei de pat, dar și prin
zgârieturi). Nu în ultimul rând, Enterobius poate fi transmis între partenerii sexuali, în special,
în cazurile practicării sexului oral-anal.
1.2.2. Morfologia și ciclul de viață.
Din punct de vedere morfologic, Enterobius vermicularis este de dimensiuni mici, de
culoare alb-gălbui. Este inconjurat la nivelul extremității anterioare de o expansiune
cuticulară, la nivelul ei pătrunde lichidul perienteric, formându-se astfel o veziculă ce poartă
denumirea de buton falic cu ajutorul căruia parazitul se prinde de mucoasa intestinală a
gazdei.
Femela se diferențiază net de mascul în primul rând prin dimensiuni. Femela are între
8 și 13 mm lungime, iar în grosime între 0,3 și 0,5 mm, pe de altă parte, masculul are
dimensiuni mai mici cu o lungime între 3 și 5 mm. Cu toate acestea, principala caracteristică
ce diferențiază cele două sexe este aspectul extremității posterioare. Femela prezintă o
extremitate posterioară subțire și ascuțită (Fig. 1.1) în timp ce masculul are extremitatea
posterioară curbată anterior(Fig. 1.2).
Sursă: Mihăilescu Patricia Elena, 2015, pag. 35 Sursă: Mihăilescu Patricia Elena, 2015, pag. 35
Fig. 1.1 Enterobius vermicularis-femelă Fig. 1.2 Enterobius vermicularis- mascul
Aparatul digestiv este caracterizat de un esofag de tip rabditoid, intestin ce se termină
cu rectul.
Aparatul reproducător la femelă este dublu, tubular, prezintă un ovar și un uter
anterior, iar posterior prezintă de asemenea câte un ovar și un uter. Ouăle sunt asimetrice,
ovalare cu una dintre laturi plane, iar cealaltă convexă (Fig.1.3). Dimensiunile acestora sunt
cuprinse între 30-32µ sau 50-55µ, sunt transparente, prezintă un înveliș subțire, format din
două membrane. În interior se găsește embrionul ovoid ce este caracterizat de prezența unei
prelungiri asemănătoare unei cozi.

Sursa: https://www.researchgate.net/figure/Multiple-enterobius-vermicularis-eggs-under-microscopic-
examination_fig4_319177166
Fig. 1.3. Ouă de Enterobius vermicularis privite la microscop
Ciclul de viață: În timpul nopții femelele care au până la 10.000 de ovule migrează în
regiunea perianală pentru a-și depune ouăle după care mor. Ouăle ( infectante în momentul
eliminării și sunt ingerate de către gazdă) embrionează pe parcursul a 6 ore, își continuă
ciclul evolutiv până la stadiul de larvă, acest proces fiind determinat de contactul cu oxigenul
atmosferic. Larvele sunt eclozate în intestinul subțire, năpârlesc de două ori, iar intr-o
perioadă de 5 până la 6 săptămâni se dezvoltă viermii adulți, aceștia trăiesc aproximativ o
lună.

1.2.3 Patologie și simptomatologie: Enterobioza este o boală parazitară determinată de

Enterobius vermicularis, afectează în mod special copiii în cadrul colectivităților (grădinițe și
școli)(https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/parazitologie/oxiuroza-cauze-transmitere-
simptome-diagnostic-preventie-si-tratament ). Totodată, enterobioza poate fi efectul
autoinfectării în cadrul familiei, adică prin infectare cu ouă de la unul din membrii familiei la
celălalt. În ceea ce privește autoinfecția, ouăle de Enterobius vermicularis ajung din regiunea
perianală a persoanei parazitate de pe degete direct în cavitatea bucală, fie în mod indirect
prin contaminarea a diferite obiecte și alimente. Ouăle astfel ingerate, odată ajunse în duoden,
eliberează larvele, acestea migrează spre jejun, nivel la care se dezvoltă până la stadiul de
adult. În urma acuplării femelele rămân în cecum până în momentul depunerii ouălor.
Autoinfecția se realizează în mod particular prin retrofecțiune, proces prin care ouăle de oxuri
din zona perianală eclozează în mod spontan, larvele pătrund activ la nivelul orificiului anal,
înaintează pe tractul intestinal și se dezvoltă până la stadiul de adult.
La nivelul mucoasei anale și regiunii perianale sunt prezenți paraziții în stadiul adult,
care determină prurit foarte puternic, fiind considerat un simptom caracteristic pentru această
afecțiune (cu rol în diagnostic) și care se manifestă în special pe parcursul nopții (în timpul
somnului). Acest disconfort nocturn are efecte precum enurezia în special la populația tânără
(copii), turburări de somn și afectarea capacității de concentrare (Zhao YE și colab, 2001).
Intensitatea pruritului variază de la individ la individ, depinzând de nivelul de sensibilitate dar
și de posibila alergie a celor infectați. Din cauza gratajului pot apărea leziuni, eczeme ce se
pot infecta și chiar suprainfecta cu bacterii (Simona Rădulescu, pag. 311).

1.3. Particularități ale parazitului Ascaris lumbricoides

Încadrare taxonomică:
Phylum: Nematoda
Clasa: Secernentea
Ordinul: Ascaridida
Familia: Ascarididae
Genul: Ascaris
Specia: Ascaris lumbricoides
1.3.1. Modalități de transmitere:
Ascaris lumbricoides afectează aproximativ un sfert din întreaga populație lumii. Ascaris
lumbricoides face parte din categoria geohelminților, prin urmare în timpul ciclului biologic
ouăle ovoidale și neembrionate au nevoie să se dezvolte o perioadă pe sol (3-4 săptămâni).
Omul poate contacta parazitul prin ingestia de alimente sau mai rar de lichide contaminate cu
ouă. Cel mai frecvent ouăle embrionate ajung direct în gură din sol din cauza mâinilor
murdare, așadar, copiii sunt cei care se infectează mai des decât adulții (Intestinal Parasitosis
For the Ethiopian Health Center Team, Tadesse Anteneh și colab, 2008). Cazurile de infectare
sunt mai frecvente în zonele aglomerate, cu populație numeroasă, în care igiena este deficitară, cei
mai afectați fiind copiii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani. Geofagia reprezintă consumul de sol,
este un fenomen comun în cazul copiilor din zonele endemice, astfel, riscul de infectare crește
semnificativ (Ascaris lumbricoides, Martin Walker, 2013).
1.3.2. Morfologia și ciclul de viață
Cel mai mare parazit prezent în intestinul uman este nematodul Ascaris lumbricoides.
Corpul acestuia este cilindric și alungit iar extremitățile sale sunt conice. Prezintă dimorfism
sexual, femela se diferențiază de mascul în primul rând prin dimensiuni. Femela este mai
mare având în lungime între 20-25 de centimetri și în grosime între 5 și 7 mm, în timp ce
masculul este mai mic având o lungime între 10 și 17 centimetri și în grosime între 2 și 4
milimetri. O altă diferență o reprezintă extremitățile corpului, ambele extremități ale femelei
sunt drepte (Fig 1.4), în timp ce extremitatea posterioară a masculului se curbează ventral
(Fig.1.5).

Sursa: www.mcdinternational.org Sursa: www.mcdinternational.org

Fig.1.4 Ascaris lumbricoides- femelă Fig. 1.5 Ascaris lumbricoides-extremitatea

posterioară a masculului
Aparatul digestiv este de timp complet așa cum este în cazul mai multor nematode. La
extremitatea anterioară prezintă orificiul bucal cu 3 buze, marginile acestor buze sunt dințate,
iar subterminal, ventral este prezent orificiul anal.
Ouăle pot fi de două tipuri: fecundate și nefecundate în momentul depunerii.
Ouăle care sunt fecundate în momentul depunerii (Fig 1.6) au formă sferică sau
ovalară, au dimensiuni între 65-75µ/30-50µ. Din punct de vedere structural, oul prezintă la
exterior cu rol de membrană auxiliară un înveliș albuminos. Sub acesta există un strat relativ
gros, dar incolor și neted, urmat de o membrană impermeabilă și subțire. Sub aceste
membrane se află adăpostită celula ou, aceasta deși are formă rotundă, nu îl umple în
întregime, ci lasă la extremitățile oului un spațiu liber (Simona Radulescu, pag 300-301).
Ouăle nefecundate sau nefertile ( Fig 1.7)sunt depuse de către femelă în absența unui
mascul. Aceste ouă au formă ușor alungită și dimensiuni cuprinse între 88-93µ/ 38-40µ. În
cazul acestui tip de ou interiorul este complet umplută de o masă granuloasă.
În ceea ce privește culoare, indiferent despre ce tip de ouă discutăm, acestea sunt galben –
brune în momentul eliminării o dată cu materiile fecale din corpul gazdei.
O caracteristică esențială a ouălor de Ascaris lumbricoides constă în rezistența acestora la
temperaturi foarte scăzute, chiar și la putrefacție, ceea ce le oferă capacitatea de a rămâne
viabile pe sol pentru perioade foarte luni de timp ( mai mult de un an) (Simona Rădulescu,
pag 302).

Sursa:Mihăilescu Patricia Elena, 2015, pag 32 Sursa: Mihăilescu Patricia, 2015, pag 32
Fig.1.6. Ascaris lumbricoides – ou fecundat Fig.1.7. Ascaris lumbricoides- ou
nefecundat
 Ciclul de viață: Viermii ajunși în stadiul de adult trăiesc la nivelul lumenului în
intestinul subțire ale omului. Femela produce până la 20.000 de ouă pe zi și sunt eliminate
odată cu materiile fecale. În cazul ouălor nefecundate, dacă sunt ingerate acestea nu sunt
infectante. În schimb, în cazul ouălor fecundate, acestea embrionează și în decursul a 18 zile
sau chiar în timpul câtorva săptămâni sunt infectante, acest aspect depinzând de condițiile de
mediu, cele optime fiind: sol cald, umed și umbros. În urma ingestiei larvele eclozează, după
care penetrează mucoasa intestinală, trec în circulația sistemică și ajung la plămâni. La nivelul
acestora larvele evoluează pe parcursul a 10- 14 zile, penetrează peretele alveolar, urcă spre
arborele pronșic, apoi ajung în faringe și sunt înghițite. Când ajung la nivelul intestinului
subțire se află în stadiul de adult. Este nevoie de două, trei luni de la momentul ingerării
ouălor care sunt infectante pentru a se ajunge la ovipoziția femelei adulte. Un vierme adult
poate să supraviețuiască un an sau chiar doi ani.
1.3.3. Patologie și simptomatologie: