Sunteți pe pagina 1din 1

Pledoarie speța 3

Bordianu Valeria,gr. I, anul III, Drept.

Prin Rechizitotiul 156, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ND, pentru săvârșirea
infracțiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte , prevăzută și pedepsită de art. 195 CP cu
aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) din același cod.

Inculpatul s-a  prevalat de dispoziţiile art.  374 alin. 4 Cod procedură penală , acesta  recunoscând
întocmai fapta  reţinută în sarcina lui în faţa instanţei, aceeaşi atitudine sinceră adoptând-o şi pe toată
durata urmăririi penale.

Analizând și coroborând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale cu materialul probator


administrat în mod direct, public, nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești,
prima instanță a reținut următoarele:

În fapt,

Inculpatul ND a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare. În cadrul termenului de


încercare inculpatul, participând la o ceartă între rude şi fiind provocat de victima EA, a lovit-o cu o
sapă în cap, provocându-i un traumatism grav, din care cauză victima adecedat câteva zile mai tarziu.

În drept,

Fapta inculpatului ND. care i-a aplicat o lovitură cu sapa, în zona capului, victimei E.A, aceasta
suferind un traumatism, leziune ce a dus la decesul său, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 195 C.pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu culpă, în sensul că nu a prevăzut rezultatul
faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă. Deopotrivă, în favoarea inculpatului se impune reținerea
circumstanței atenuante a provocării victimei prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen.

Tind să specific faptul că victima infracțiunii a avut o atitudine agresivă, un comportament considerat
grav, de natură ce a cauzat inculpatului o stare de puternică tulburare și emoție, astfel încât acesta nu a
fost în stare să se abțină de la o ripostă, prin săvârșirea unei infracțiuni. Faptul că inculpatul a săvârșit
infracțiunea într-o astfel de stare de încărcare nervoasă este evidențiat de probele administrate în
cauză, respectiv de declarațiile inculpatului și ale martorilor oculari .

Astfel, pentru toate considerentele de mai sus, solicit o pedeapsă egală cu minimul special redus cu o
treime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (1) C.pen. (de la 6 ani închisoare la 4 ani
închisoare), fiind de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi
infracțiuni. 

S-ar putea să vă placă și