UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE,SOCIALE ȘI POLITICE

SPECIALIZAREA DREPT IFR

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

REFUZUL NEJUSTIFICAT ȘI TĂCEREA

ADMINISTRAȚIEI

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: MIRICĂ STEFANA CRISTINA

STUDENTĂ: SĂLCEANU GEANINA
05.2021

1
 CUPRINS

1. Introducere
2. Consideraţii Generale
3. Obiectul refuzului
4. Procedura de atac
4.1. Condițiile pentru ca o persoană vatamată să poată intenta acțiune în fața
instanței de contencios administrativ
4.2. Documentele necesare
5. Termenul de prescripț
6.Concluzii
6.Bibliogrfie

2
 1.INTRODUCERE
Refuzul nejustificat este definit succint de Legea contenciosului administrativ ca fiind exprimarea
explicita, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului
nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a
cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”. După cum reiese din textul Legii, noţiunea de refuz
nejustificat” si cea de exces de putere” sunt legate intre ele, cea din urma aparand atunci cand legea ii
permite administraţiei să aprecieze, să adopte o soluţie din mai multe posibile, situaţie cunoscută în
literatura juridică sub denumirea de oportunitatea actelor administrative”.
În ceea ce priveste refuzul nejustificat şi tăcerea administraţiei părerile sunt împărţite. Atât Legea
contenciosului administrativ, cât şi Antonie Iorgovan le consideră acte administrative, pe când Tudor
Draganu susţine că acestea constituie „fapte asimilate actelor administrative”. Dar mai există o opinie
potrivit căreia tăcerea administraţiei este un fapt administrativ şi refuzul nejustificat este un act
administrativ.
ART. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte tăcerea administrativă ca fiind „faptul de a nu
răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt
termen”, însa este utilizată o formulare mai extinsă, şi anume, aceea de nesoluţionare în termenul legal a
unei cereri”. Tăcerea administraţiei se poate manifesta sub două forme. 1
a)      lipsa unui răspuns în termenul de solţionare a cererii iniţiale adresate unei autorităti publice;
b)      lipsa unui răspuns în termenul de soluţionare a recursului administrativ prealabil adresat autoriăţii
publice emitente a actului administrativ ilegal sau celei superioare.

2.CONSIDERAŢII GENERALE
În principiu, este clar ca autoritatea publică primind cererea, care trebuie sa îndeplineasca toate
condiţiile cerute de lege, este obligată fie să o admita, fie să o respingă, comunicând petitionarului modul
de rezolvare . Dar autoritatea publică poate sa refuze rezolvarea cererii, ceea ce echivalează cu o
respingere a ei sau să nu raspundă deloc ), ceea ce, în inţelesul art. 1 al. 2 din Legea nr. 1/1967, ar
echivala tot cu un refuz nejustificat, deci tot cu o respingere a cererii. În acest caz, tăcerea administraţiei
nu poate să echivaleze cu un consimţămant la cerere potrivit adagiului “qui ne dit mot, consent” ,
deoarece legea speciala prevede expres ca, “faptul de a nu raspunde petitionarului în termen de 30 de zile

1
Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti,
2005, pag. 115
3
de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen , se consideră refuz
nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege”

Există însa posibilitatea ca o cerere sa fie refuzată în mod nejustificat fie din cauza încălcarii unor
dispoziţii legale sau a interpretării lor greşite, fie din cauza stabilirii eronate a stării de fapt. 2 De
asemenea, pentru a fi în prezenta refuzului nejustificat, este necesar să ne aflam în prezenta unei
comunicări exprese a poziţiei autoritaţii publice căreia i s-a adresat cererea; refuzul trebuie să fie exprimat
în scris şi motivat în drept, acestea fiind forme procedurale impuse de O.G. nr. 27/2002 în cazul
soluţionîrii petiţiilor. Deci un refuz verbal este mai greu de dovedit, fiind de preferat ca în acest caz sa se
aştepte expirarea termenului de răspuns întrucât tîcerea administrativă este mai uşor de dovedit.
Refuzul nejustificat constituie un refuz explicit, pe când tăcerea administraţiei este considerată
refuz implicit.
După cum apreciază Antonie Iorgovan, faptul că petitionarul este inştiintat că cererea sa nu a fost
soluţionată favorabil nu este o dovadă” a refuzului nejustificat, deoarece dovada” trebuie să rezulte din
motivare, dacă aceasta se comunică solicitantului. Aceste anunturi cu privire la poziţia autoritatii publice
vor constitui obiectul probaţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ. 3 Dovada refuzului
nejustificat demonstreaza culpa administratiei şi caracterul ilegal al actului atacat, cand actiunea are
caaobiect un act administrativ individual, astfel că, practic, se ataca un act administrativ propriu-zis, actul
tipic, şi nu actul administrativ atipic.

3. OBIECTUL REFUZULUI
Una dintre problemele dezbatute în doctrina şi în practica dreptului administrativ a fost aceea dacă
refuzul nejustificat despre care vorbeşte art. 1 din Legea nr. 29/1990 vizează şi emiterea unui certificat, a
unei adeverinţe etc., sau numai emiterea unui act administrativ. Dacian Cosmin Dragos consideră
admisibila o astfel de actiune intrucat art. 1 din Legea nr. 554/2004 face precizare cu privire la atacarea in
justiţie a refuzului nejustificat fără să prevadă prin ce trebuie rezolvată cererea: act administrativ sau altă
manifestare de voinţă. Cu alte cuvinte, rezolvarea cererii poate fi facuta prin înscrisuri doveditoare sau
constatatoare ale unor fapte sau printr-un fapt administrativ.

4. PROCEDURA DE ATAC
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 precizează că orice persoană care se consideră vatamată intr-
un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa insţantei de contencios administrativ
competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea
2
Lucian Chiriac – Drept administrativ II, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008, pag. 26-27
3
Antonie Iorgovan – Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, Editia a II-a,
Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006, pag. 553
4
pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cat si public.” Acest drept îşi are baza în
art. 52 din Constituţia României. Însa s-a omis consacrarea constituţionala a calităţii de reclamant care era
redusă la persoana vatamata (persoana fizica si persoana juridica, nefiind precizate organizatiile,
asociaţiile, autorităţile şi structurile administrative), dar şi a refuzului nejustificat. Aceste probleme au
fost rezolvate prin Legea contenciosului administrativ din 2004.
Potrivit art.1 alin (2) are dreptul sa introduca plangere prealabila „si persoana vatamata intr-un drept
al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de
drept”, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenta acestuia, în limitele unui termen
de 6 luni.
Instantele competente, care trebuie sa soluţioneze plângerea prealabila într-un termen maxim de 30
de zile, sunt urmatoarele: secţia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curşi de Casaţie şi Justiţie,
secţiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale.
Plângerea prealabilă nu este obligatorie daca actiunile sunt introduse de prefect, Avocatul Poporului,
Ministerul Public, Agenţia Natională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile
persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din ordonante.
Conform art. 16 din Legea contenciosului administrativ modificata prin Legea nr. 262/2007, poate fi
acţionată în instanta şi persoana fizică ce a semnat (in solidar cu cea care a elaborat) refuzul explicit de
rezolvare a cererii, dar si persoana responsabilă pentru tăcerea administraţiei, însarcinată cu raspunsul în
termen la petiţii.
De-a lungul timpului instanţa spremă nu a fost niciodată interesată de motivele pentru care
administraţia publică nu raspunde la o anumita cerere; în jurisprudenţă se consideraâ egale noţiunile
de refuz” si rea-vointa”, cea din urmă apărand în textul Legii contenciosului administrativ din 1925. Prin
aceşti termeni, Curtea de Casţie întelege faptul administraţiei de a nu da curs” cererii particularului, adică
de a nu-i da nici un raspuns, nici negativ, nici pozitiv, asupra cererii sale” sau de a refuza” îndeplinirea
prestatiei.4
Recursul contra tăcerii administraţiei publice este reglementat în mod expres în Legea din 1 iunie
1900 din Franţa, de unde legislaţia noastră l-a preluat în anul 1905.

4.1. Conditiile pentru ca o persoana vatamata sa poata intenta actiune in fata instantei de
contencios administrativ
Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera
vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa
solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30

4
Antonie Iorgovan – Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, Editia a II-a,
Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006, pag. 538
5
de zile de la data comunicarii actului, reexaminarea si revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea
prealabila se poate formula oricand, daca se ataca un act administrativ normativ.
Persoanele fizice pot actiona in contencios administrativ chiar daca nu au cetatenie romana, intrucat legea
nu prevede nimic in acest sens.
Persoanele fizice sau juridice trebuie sa aiba capacitate juridica si procesuala. 5 Pentru a avea capacitate
procesuala, persoanele fizice trebuie sa aiba capacitate juridica civila (de folosinta si de exercitiu). Lipsa
capacitatii procesuale de folosinta atrage nulitatea absoluta a actului procedural, iar lipsa capacitatii
procesuale de exercitiu atrage anulabilitatea lui. Potrivit art. 33, alin. (3) din Decretul nr. 31/1954,
persoana juridica are capacitate procesuala chiar de la actul de infiintare, pentru actele indeplinite in
scopul infiintarii.
Persoanele juridice trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de Decretul nr. 31/1954 si de Legea
persoanelor juridice din 1924. Acestor prevederi legale li se adauga si cateva reglementari speciale, care
se aplica cu prioritate fata de reglementarea generala, cum ar fi: Legea nr. 31/1990 a societatilor
comerciale, Legea nr. 54/1991 privind sindicatele, O.G. nr 26/2000 privind asociatiile si fundatiile.

4.2. Documentele necesare

Chiar daca legea nu precizeaza, atunci cand se contesta refuzul nejustificat explicit, reclamantul va
depune copia cererii pentru a se putea determina caracterul nejustificat al refuzului raportat la cererea
initiala si refuzul propriu-zis, care poate fi doar un inscris. Instanta poate solicita autoritatii publice sa ii
comunice documentatia ce a stat la baza refuzului, deoarece astfel se poate stabili daca acesta a fost sau
nu justificat.
In cazul refuzului nejustificat implicit, reclamantul depune copia cererii inregistrate la autoritatea publica,
intrucat in functie de data acesteia se poate determina imrejurarea expirarii termenului de raspuns. Daca
autoritatea publica i-a comunicat prelungirea termenului de raspuns, reclamantul este obligat sa ataseze si
acest inscris, potrivit O.G. nr. 27/2002.[11]

5. TERMENUL DE PRESCRIPTIE
Termenul de prescriptie este peevazut in art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 asa cum a fost
modificata prin Legea nr. 262/2007, care precizeaza ca cererile prin care se solicita anularea unui act
administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea
pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la: a) data comunicarii raspunsului la plangerea
prealabila; b) data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii; c) data expirarii termenului
de solutionare a plangerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii; d)
data expirarii termenului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ
5
Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti,
2005, pag. 66
6
emis in solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile; e) data incheierii procesului-
verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.” Deci termenul de 6 luni
este termenul de prescriptie pentru introducerea unei actiuni in anulare. La alin. (2) se precizeaza
ca pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste
termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data comunicarii actului, data luarii la
cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz.” Prin
urmare termenul de 1 an este termenul de decadere si se refera la forta majora si la cazul fortuit. De
asemenea, fata de aceste dispozitii, contestarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate poate
fi facuta in termen de maxim 1 an de la data inscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate atestat
prin respectivul certificat, momentul efectuarii inscrierii fiind, in considerarea opozabilitatii erga omnes al
inscrierilor in cartea funciara, si momentul de la care partea are cunostinta de existenta actului.[12]

Se considera ca instanta a fost sesizata in termen daca actul de procedura (cererea de chemare in judecata)
a fost trimis prin posta, fiind predat recomandat la oficiul postal inainte de implinirea termenultui de 30
de zile.[14]

In urma sesizarii instantei inainte ca termenul sa isi inceapa cursul, se respinge actiunea ca prematura, iar
introducerea cererii cu depasirea termenului atrage respingerea actiunii ca prescrisa.

Recursul impotriva sentintei date de instanta de contencios administrativ se depune in termen de 15 zile

de la comunicarea acesteia.

6.CONCLUZII

Concluzia este ca refuzul nejustificat si tacerea administratiei nu sunt acte administrative deoarece din
definitia actului administrativ reiese ca prin intermediul lui se aduc la indeplinire dispozitiile legii, iar, in
mod evident, refuzul nejustificat si tacerea administratiei nu se includ in aceasta sfera, precum si datorita
faptului ca actul administrativ este un act juridic, deci este o manifestare de vointa declarata facuta cu
respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri; consideram ca in cazul in care administratia publica nu
doreste, in mod nejustificat, sa solutioneze o cerere, sau nu raspunde de loc, nu se poate vorbi despre bune
moravuri.

7
 BIBLIOGRAFIE

 Tratate, cursuri și monografii;

Lucian Chiriac – Drept administrativ I. Partea generala, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008
Lucian Chiriac – Drept administrativ II, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008
Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti,
2005
Antonie Iorgovan – Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, Editia a II-a,
Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006
I. Muraru, E.S. Tanasescu – Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008

 Articole și studii de specialitate;

Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrative, Vol. II, Editia 4, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

 Legislație;
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificata si completata

 Internet.

www.cdep.ro
www.coltuc.ro
www.infolegal.ro
www.scj.ro