Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lumea a Treia - sintagma lansata de economistul francez A. Sauvy in anii ’50 pentru a
desemna un ansamblu de tari sarace si lipsite de putere – da nastere ulterior miscarii de
decolonizare de dupa razboi. Ea formeaza un vast inel in sudul marilor tari industrializate,
care inglobeaza tari din Africa, Asia si America Latina.
- Debilitate economica
Economia din tarile Lumii a Treia se caracterizeaza prin mai multe trasaturi specifice.
1. Suprematia sectorului primar (in special agricol), ingustarea sectorului secundar si
hipertrofierea relativa a sectorului tertiar.
2. Dualismul intre o economie moderna, dar care nu priveste decat cateva tipuri de
activitate (plantatii consacrate culturilor de export, industrii extractive si unele
industrii manufacturiere, marele comert) si o economie slab productiva si
predominanta (artizanat, micul comert, agricultura traditionala).
3. Slabiciune generala a productiei. Daca cresterea economica este ampla incepand
din anii ’60, Lumea a Treia, care concentreaza trei patrimi din populatia Terrei, nu
furnizeaza in 1980 decat o cincime din productia mondiala.
Exista numeroase obstacole in calea dezvoltarii. Tarile Lumii a Treia dispun de mana de
lucru ieftina si uneori de resurse naturale din abundenta. Ele duc insa lipsa de capital, de
specialisti si de cadre si sufera din pricina ingustimii pietelor lor interne. Exporturile lor
depind inca uneori de una sau doua materii prime al caror pret, foarte diferit de la un an la
altul, creste mai incet decat cel al produselor manufacturate pe care le cumpara din tarile
industrializate (deteriorarea termenilor schimbului).
- Societati in criza
Produsul intern brut pe cap de locuitor, care permite aprecierea nivelului de trai al
populatiei, este foarte scazut. Malnutritia si subnutritia, jalnica situatie sanitara si nivelul
ridicat al mortalitatii infantile, analfabetismul si folosirea copiilor la munci grele sunt tare
endemice.
Inegalitatile sunt revoltatoare. Mai intai inegalitatile sociale. Alaturi de categoriile
sarace, care alcatuiesc majoritatea populatiei si care grupeaza populatia din mahalale si
taranii (fara pamant, locatari sau mici proprietari), traieste o minoritate de oameni bogati a
caror bogatie o constituie proprietatea funciara, legaturile cu strainatatea (import-export
mai ales) sau proximitatea puterii politice; clasa mijlocie se consolideaza, dar ramane
redusa numeric. Urmeaza inegalitatile regionale. Activitatile moderne se polarizeaza la
malul marii, adeseori in cateva mari orase, in timp ce mediul rural intern este neglijat.
Sporul demografic este considerabil. Cresterea populatiei atinge in medie 2,5% pe
an in anii ’60 si ’70 (fata de 1% in tarile dezvoltate). Legata de scaderea mortalitatii
(favorizata de vaccinare, antibiotice, reguli de igiena) si de mentinerea unei ridicate rate a
natalitatii (comportamentul natalist fiind favorizat de nivelul de trai scazut, de inocularea
religioasa a populatiilor), cresterea populatiei agraveaza problema locurilor de munca, a
scolarizarii si a locuintelor si explica in parte importanta exodului rural.
Eforturile de organizare a Lumii a Treia (din anii ’50 pana in anii ’70)
In anii ’50, tarile din Lumea a Treia incep lupta pentru emancipare si dezvoltare.
- De la Bandung la “nealiniere”
Noile state din Asia si Africa lupta inainte de toate pentru emanciparea lor politica.
In aprilie 1955, la Bandung (in Indonezia) are loc o conferinta la care participa 23 de state
din Asia si 6 din Africa. Participantii isi exprima sprijinul in favoarea revendicarilor
vizand independenta tarilor din Maghreb, a luptei arabilor impotriva Israelului si
condamna apartheid-ul. Indianul Nehru propune conferintei spre adoptare cinci principii
cunoscute sub numele de Pan Shila: respectarea suveranitatii tuturor statelor; egalitate
intre natiuni; neagresiune; neamestec in problemele interne; coexistenta pasnica.
Sase ani mai tarziu, la Belgrad, in septembrie 1961 are loc prima conferinta a tarilor
“nealiniate”. In timpul lucrarilor acesteia – care nu este numai afro-asiatica, pentru ca si-
au trimis reprezentanti si Iugoslavia si Cuba – statele participante isi manifesta refuzul de
a se alinia la unul dintre cele doua blocuri (refuzul de a adera la o alianta militara
colectiva, de a incheia o alianta bilaterala cu una dintre superputeri, de a accepta instalarea
unor baze militare straine pe teritoriul lor).
Miscarea de nealiniere ia amploare in anii urmatori prin adeziunea unor noi state
africane si a unor tari latino-americane. Dar intre statele membre apar grave neintelegeri:
unele se apropie de blocul sovietic, altele se alatura Occidentului; putini sunt de acum cei
care, asemeni iugoslavului Tito, apara o stricta nealiniere. Tema care unifica tarile Lumii a
Treia nu mai este emanciparea fata de cele doua blocuri, ci revendicarea unei impartiri
mai juste a bogatiilor cu tarile dezvoltate.
- Strategii de dezvoltare
Lupta impotriva saraciei nu este numai o lupta colectiva. Fiecare tara din Lumea a
Treia incearca sa se dezvolte prin forte proprii.
Strategiile de industrializare se pot reduce la trei tipuri:
Substituirea importurilor, care consta in inlocuirea produselor importate cu
produse nationale, punand capat importurilor.
Valorificarea exporturilor, al carei obiectiv este crearea unor industrii exportatoare
prin atragere de capital, in general strain, prin costul scazut al mainii de lucru, avantaje
fiscale, diminuarea taxelor la import, sau prin abundenta de materii prime.
Crearea unor industrii de baza care sa antreneze o dezvoltare industriala in jos; dat
fiind ca rentabilitatea acestora este scazuta, ele sunt preluate de stat, care trebuie sa
dispuna de un important capital.
Agricultura nu este intotdeauna neglijata:
Prin reforma agrara, statul imparte marile proprietati prost exploatate intre taranii
fara pamant, apoi ii ajuta pe noii proprietari sa se echipeze (uneori pamantul este
colectivizat). Reforma trebuie sa desfiinteze nedreptatile sociale, sa mareasca productia
agricola si sa dezvolte piata interna.
In America Latina si in Asia, statul imparte noi varietati de cereale cu randament
inalt (orez, grau, porumb) favorizand extinderea retelei de irigatie, folosirea
ingrasamintelor, a pesticidelor si a echipamentelor moderne: aceasta este Revolutia verde.
- Problema datoriilor
Pe parcursul anilor ’70, anumite state din Lumea a Treia au imprumutat de la banci
sau de la organisme publice din tarile bogate, care, si unele si altele, practicau dobanzi
scazute; imprumuturile au fost acordate mai ales statelor care erau apparent solvabile, in
special celor care se bucurau de o buna imagine, ca de pilda marile tari latino-americane
sau care dispuneau de resurse petroliere.
In anii ’80, statele care s-au imprumutat s-au confruntat cu criza mondiala si cu
diminuarea resurselor lor bugetare, desi trebuiau sa-si achite datoriile; acest lucru a
provocat un deficit bugetar ce a provocat inflatie (Argentina, in 1989, aproape 5000%
inflatie).
Unele dintre ele obtin o reesalonare a datoriilor, uneori chiar o reducere a acesteia,
precum si imprumuturi din partea Fondului Monetar International. Dar in aceste conditii,
ele trebuie sa accepte aplicarea unor “politici de ajustare structurala”, care constau in
reducerea cheltuielilor statului si liberalizarea economiei; consecintele pe termen scurt ale
acestei politici sunt grave: cresterea ratei somajului datorita restructurarii intreprinderilor
publice si micsorarea numarului de functionari; cresterea pretului produselor de prima
necesitate datorita reducerii subventiilor; reducerea cheltuielilor sociale in timp ce
populatia traieste deja in mizerie.