1.

Introducere
1.1. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării sistemelor de fabricaţie flexibilă (SFF)
În analiza evoluţiei modelului dominant aplicat fabricaţiei în diferite perioade de timp
[http://www.uky.edu/~dsianita/611/fms.html], ne raportăm la interacţiunea dintre:
- evoluţia pieţei de desfacere a produselor (dezvoltarea cerinţelor clienţilor);

- nivelul de dezvoltare al tehnicii şi tehnologiei fabricaţiei;

- nivelul de evoluţie şi perfecţionare a tehnicii informatice.

La mijlocul anilor '60 competiţia pe piaţă a produselor a devenit mai intensă.

Între anii 1960 şi 1970 costul produselor a fost prioritatea numărul unu a managerilor. Scăderea
costului produselor s-a produs printr-o creştere a productivităţii mijloacelor de producţie, generată
de automatizare. Modelul dominant în acea vreme era producţia obţinută în liniile de transfer
automate, caracteristice unei producţii de masă. În figura 1.1 se prezintă ciclul evoluţiei economiei
pentru producţia de serie.

Standardizare
Tipizare
Automatizare

Creşterea Scăderea
volumului costurilor de
producţiei producţie

Extinderea pieţei Scăderea costurilor

în piaţă

Figura 1.1. Ciclul evoluţiei economiei de serie

Mai târziu, calitatea produselor a constituit o preocupare intensă. Pe măsură ce schimburile

comerciale s-au intensificat şi au devenit mai complexe, viteza mare de livrare a comenzilor a
devenit o caracteristică importantă a societăţilor comerciale.

Astfel, s-a definit o nouă strategie, aceea de personalizare a produselor, în funcţie de dorinţele
clienţilor. Companiile şi-au adaptat mediul de operare pentru a deveni mai flexibile în fabricaţie şi a
satisface aşteptările diferitelor segmente de piaţă. Introducerea SFF a devenit rentabilă în competiţia
de pe piaţă.

SFF este, în primul rând o tehnologie de fabricaţie. În al doilea rând, SFF este un model sistemic
transpus fizic.

"Sistem" este un cuvânt cheie. "Agilitate" este caracteristica SFF introdusă în ultimii ani, ceea ce
măreşte viteza de livrare pe piaţă, operează cu cele mai scăzute costuri de producţie şi are cea mai
mare abilitate de a satisface clienţii. SFF este o cale prin care fabricanţii sunt capabili de a obţine
această agilitate.

1.2. Producţie. Fabricaţie. Fluxuri

Producţia cuprinde etape din viaţa unui produs care însumează activitǎţile/sectoarele/serviciile de
marketing, aprovizionare, concepţie constructivǎ şi tehnologicǎ, fabricaţie (prelucrare, asamblare),

1
control al calitǎţii, vânzare şi service al produsului. Fiecare reper al produsului înglobeazǎ
caracteristici şi calitǎţi rezultate din funcţiile de bazǎ ale intreprinderii: cercetare şi dezvoltare,
prelucrare şi montaj, logisticǎ, asigurarea calitǎţii, marketing şi organizare.
Procesul de producţie (conform DIN 66201) este ansamblul intrǎrilor într-un sistem de producţie,
sub formǎ de materie, energie sau informaţii, intrǎri succesive şi dependente reciproc, care sunt
transformate, transferate şi înmagazinate în produsul finit.
Produs: este ansamblul ieşirilor dintr-un sistem de producţie, care cuprind transformǎri ale
materiei, energiei şi informaţiilor. Produsele se pot prezenta sub formǎ concretǎ, materialǎ sau
imaterialǎ (servicii).
Procesul de fabricaţie este acea parte a procesului de producţie în care materia, sub formă de
semifabricat, este supusă unor transformǎri de formǎ, dimensiuni, poziţii reciproce ale suprafeţelor,
caracteristici fizico-chimice ale materialului, calitate/aspect a suprafeţelor sau sunt realizate situǎri
reciproce a mai multor repere şi fixǎri prin asamblare demontabilǎ sau nedemontabilǎ. Procesul de
fabricaţie se desfǎşoarǎ prin execuţia operaţiilor de prelucrare/asamblare sau de manipulare.
Intreprinderea industrială este un sistem care urmăreşte armonizarea sistemului de fabricaţie cu
cerinţele mediului extern. Performanţa unei intreprinderi industriale se evaluează prin numărul
diversificat de produse de calitate, prin costurile minime ale acestora, livrări de comenzi la
momente prestabilite cu utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile (mijloace de producţie
şi resurse umane). Asupra intreprinderilor industriale acţionează permanent un sistem de forţe din
mediul acestora:
- forţa pieţei comerciale de produse (concurenţa, clienţii, mediul de afaceri şi cel politic)
- forţa pieţei muncii (dezvoltarea resursei umane, educaţia, mediul politic)
- forţa cerinţelor ecologice (protecţia mediului, dezvoltarea de tehnologii nepoluante)
- forţa dezvoltării tehnicii şi tehnologiei (tehnologii noi, produse performante)
- forţa dezvoltării tehnologiei informatice (produse hard şi soft noi, sisteme de comunicare).
Sistemul de fabricaţie este mulţimea instalaţiilor tehnice (mijloace de producţie) şi a relaţiilor
dintre acestea constituite pentru rezolvarea unui sarcini de fabricaţie. Sarcina de fabricaţie este
diferenţa de eliminat între starea iniţialǎ a materiei şi cea finalǎ, propusǎ ca şi scop a desfǎşurǎrii
procesului de producţie. Instalaţiile tehnice prelucreazǎ în timp intrǎrile materiei, energiei şi
informaţiilor în ieşiri de aceeaşi naturǎ. Sistemul de fabricaţie este un ansamblu de maşini unelte,
utilaje, instalaţii, dispozitive grupate în spaţiu pentru efectuarea unor operaţii ale procesului
tehnologic. Sistemul de fabricaţie, în funcţie de gradul de implicare al operatorului uman în cadrul
procesului de fabricaţie, poate fi:
- sistem de fabricaţie clasic (în care operatorul uman executǎ manual toate mişcǎrile
necesare desfǎşurǎrii procesului de fabricaţie);
- sistem de fabricaţie mecanizat (în care operatorul uman comandǎ realizarea mişcǎrilor
relative sculǎ-piesǎ şi a mişcǎrilor necesare aducerii/evacuǎrii pieselor la/de la maşinǎ,
mişcǎrile sunt executate de sisteme de acţionare);
- sistem de fabricaţie automat (în care operatorul supravegheazǎ/monitorizează,
programeazǎ şi iniţializeazǎ sistemul de fabricaţie, sistem care executǎ mişcǎrile necesare
procesului de fabricaţie fǎrǎ intervenţia nemijlocitǎ sau ritmicǎ a operatorului uman).
- sistem de fabricaţie automat rigid (în care schimbarea sarcinii de fabricaţie necesitǎ
transformǎri radicale ale sistemului de fabricaţie);

2
 - sistem de fabricaţie automat flexibil (SFF) (în care sarcinile de fabricaţie care se pot
executa în sistem sunt diverse, variabilitatea din sistemul flexibil vizând dimensiuni şi
materiale ale pieselor, regimuri şi precizii de prelucrare, tipuri de operaţii de
prelucrare/asamblare, costuri de producţie, termene de livrare şi cantitǎţi de piese). În
figura 1.2 se prezintă un grafic al variaţiei flexibilităţii şi productivităţii în sisteme de
fabricaţie.

Fabricatie Automatizare Automatizare

clasicã flexibilã rigidã

Productivitate
Flexibi-
litate

Numãr de piese

Figura 1.2. Variaţia flexibilităţii şi a productivităţii sistemelor de fabricaţie

Fluxul de intrare într-un sistem de fabricaţie este variaţia în timp a cantitǎţii de material,
consumului de energie, cuantumului de informaţii. Fluxul de ieşire dintr-un sistem de fabricaţie
este de naturǎ materialǎ (cu informaţii de formǎ) şi informaţionalǎ. Produsul final
înmagazineazǎ materialul, energia şi informaţiile necesare transformǎrii semifabricatului în
cadrul procesului desfǎşurat în sistemul de fabricaţie.
Un sistem este definit ca mulţimea componentelor sistemului şi a relaţiilor dintre acestea,
organizate astfel încât sǎ se realizeze un "tot" unitar. Prin structura unui sistem se înţelege
mulţimea elementelor componente şi mulţimea relaţiilor stabilite între acestea.
Un SFF poate fi caracterizat din punctul de vedere al teoriei sistemelor ca un sistem:
- deschis (are relaţii orientate cu mediul sistemului şi cu sistemul ierarhic superior)
- complex (numǎrul de componente este mare)
- concret (spre deosebire de sistemul abstract, de idei)
- artificial (creat de om)
- determinat (are un comportament predictibil)
- realizat cu un scop predefinit.

3
 SFF

Subsistem de Subsistem de
manipulare prelucrare

Instalaţii de Instalaţii pentru Maşini de lucru Instalaţii pentru

aducere/evacuare operaţii humanoide operaţii humanoide
(IA/E) de manipulare de prelucrare
(RIm)

IA/E IA/E IE Dispozi- Dispozi-

material scule deşeuri tive de tive de
mǎsurǎ şi lucru
control

Figura 1.3. Structura unui SFF

Se pot identifica într-un SFF subsisteme de rang inferior (de exemplu subsistemul de prelucrare care
este ansamblul mijloacelor de producţie din sistem, subsistemul de manipulare care este ansamblul
echipamentelor şi dispozitivelor automate cu funcţii de manipulare ale obiectelor de lucru). Un SFF
este un subsistem component al unui sistem de rang superior (de exemplu, metasistemul de
producţie CIM). Un SFF este ierarhizat, ceea ce înseamnǎ cǎ se identificǎ în structura acestuia
subsistemele componente prezentate în figura 1.3.
Definiţii ale SFF:
National Institute of Standards and Technology-NIST: Un SFF este un aranjament de maşini
unelte (centre de prelucrare cu comandă numerică), dotate cu dispozitive automate de schimbare a
sculelor, interconectate printr-un sistem de transport. Sistemul de transport asigură piesele necesare
pentru maşinile unelte pe palete sau alte elemente de interfaţă, pentru o servire automată, rapidă şi
precisă. Un calculator central comandă maşinile şi sistemul de transport. SFF poate prelucra
simultan diferite tipuri de piese.
Economic Commision of Europe: Un SFF este un complex integrat, condus de calculator,
compus din maşini unelte cu comandă numerică, dispozitive automate de manipulare a pieselor şi
sculelor şi echipamente automate de măsură şi control care, cu un minim de intervenţie umană şi
timp de modificare scurt, poate să fabrice produse aparţinând unei familii de piese, conform unei
planificări anterioare a producţiei.
O altă schemă de structură a unui SFF, în conformitate cu definiţiile de mai sus, este prezentată în
figura 1.4.

4
 Informaţii

Sistem de comandã

Sistem de
Material Depozit transport Sistem de Sistem de
manipulare prelucrare

Energie de alimentare cu energie

Flux de informatii
Energie
Flux de energie
Flux material
Figura 1.4. Structura unui SFF cu evidenţierea fluxurilor din sistem

1.3. Cerinţe de flexibilitate ale pieţei şi posibilitǎţi de realizare a acestora

În figura 1.5 sunt prezentate cerinţele de flexibilitatea ale pieţei de desfacere a produselor.

Cerinţe de flexibilitate ale pieţei

Flexibilitatea produsului Flexibilitatea cantitǎţii Flexibilitatea a preţului

de produse/termene de produselor
variante de produse livrare
modularizarea reperelor loturi mici produse de calitate şi
oferte de produse onorarea rapidǎ a preţuri diferite
personalizate comenzilor de producţie oferte de lansare pe piaţǎ
Figura 1.5. Cerinţe de flexibilitatea ale pieţei

În figura 1.6. se prezintă ciclul evoluţiei economiei orientate spre client.

În figura 1.7. sunt prezentate sintetic posibilitǎţile de realizare a cerinţelor de flexibilitate ale pieţei.

5
 Creşterea
integrării
componentelor
SFF

Creşterea Scăderea costurilor de

inteligenţei producţie, creşterea
sistemului de calităţii produselor şi a
comandă flexibilităţii SFF

Scăderea loturilor Cucerirea de noi

de producţie, segmente de piaţă,
îmbunătăţirea creşterea
produselor cerinţelor
clienţilor
Figura 1.6. Ciclul evoluţiei economiei orientate spre client

Posibilitǎţi de realizare ale cerinţelor de flexibilitate ale pieţei

Concepţie Fabricaţie Marketing

aplicarea principiilor SFF; oferte de produse la
tehnologiei de grup; simularea fabricaţiei; segmente de piaţǎ;
arhivarea sistematicǎ a timpi minimi de oferte de produse în
documentelor; fabricare a produselor; funcţie de evoluţia pieţei;
îmbunǎtǎţirea continuǎ a aplicarea principiilor analizǎ criticǎ a situaţiei
concepţiei produselor. Just-in-Time. curente a pieţei.
Figura 1.7. Posibilitǎţi de realizare a cerinţelor de flexibilitate a pieţei

Producţie Linii de
anualǎ transfer
Buc/an Linii de
2000
fabricaţie
flexibilǎ
SFF
Celule de
500 fabricaţie
flexibilǎ Maşini unelte Numǎr de
25 convenţionale
tipuri de
piese
1, 2 5 100 500

Figura 1.8. Dependenţa dintre tipul de organizare al producţiei, volumul producţiei anuale şi
mărimea spectrului de tipuri de piese
În figura 1.8 este prezentat graficul dependenţei dintre tipul de organizare al producţiei (în linii de
transfer, SFF, celule de fabricaţie flexibilǎ şi sisteme de fabricaţie mecanizate), producţia anualǎ şi
numǎrul de tipuri de piese diferite prelucrate în aceste sisteme.

6
 1.4. Caracteristici ale SFF
Un SFF poate avea urmǎtoarele componente tipice: maşini unelte (de lucru) universale cu
comandă numerică cu calculatorul (CNC) sau comandă numerică distribuită (DNC), echipamente
de schimbare automatǎ a sculelor şi magazii de scule, posturi de încǎrcare/descǎrcare, echipamente
de manipulare automatǎ (roboţi sau dispozitive automate de transfer), depozit central sau depozite
intermediare, palete cu/fǎrǎ dispozitive de fixare ale pieselor, sistem de comandǎ/conducere
programabil, adaptiv sau inteligent, reţele de calculatoare, magistrale de câmp, interfeţe şi
echipamente de monitorizare.
Pentru a evidenţia caracteristicile unui SFF, în cele ce urmează se vor compara un sistem automat
rigid (LT) cu un sistem automat flexibil de fabricaţie.

Post de lucru 1 Post de lucru 2 Post de lucru 3

Paletǎ cu
piesǎ
Conveior
Figura 1.9. Schema de principiu a unei linii de transfer
Magazie de
scule Centru de
prelucrare

Masa
maşinii

Posturi de
aşteptare

Conveior

Depozit
central
Cǎrucior Paletǎ cu piesǎ
Figura 1.10. Schemǎ de principiu a unei linii de fabricaţie flexibilǎ
Linia de transfer este denumirea uzuală a unui sistem automat rigid cu o dispunere liniarǎ în spaţiu
a mijloacelor de producţie (maşini unelte agregat, capete de gǎurit multiax, capete de forţǎ de frezat,
etc) grupate în posturi de lucru. Transportul obiectelor de lucru este realizat dintr-un post de lucru în
altul de un conveior cu funcţionare intermitentǎ. Semifabricatul intrǎ la un capǎt al liniei de transfer
şi este prelucrat până la evacuare la celǎlalt capǎt al conveiorului. Capacitatea productivă a liniei
este foarte mare, dar schimbarea sarcinii de fabricaţie este dificilǎ din cauza necesitǎţii realizǎrii

7
unui numǎr mare de reglaje la schimbarea curselor de lucru sau la schimbarea sculelor. În figura
1.9. este prezentatǎ o schema de principiul a unei linii de transfer.
Linia de fabricaţie flexibilǎ are, de asemenea, o dispunere în linie a mijloacelor de producţie, dar
maşinile de lucru sunt cu CNC sau DNC (sistem de comandǎ numericǎ distribuită mai multor
maşini de lucru). Schema de principiu a unei linii de fabricaţie flexibilǎ este prezentatǎ în figura
1.10.
În tabelul 1.1 este prezentatǎ comparaţia performanţelor liniilor de transfer şi liniilor de fabricaţie
flexibilǎ.
Tabelul 1.1. Comparaţie între linii de transfer şi linii de fabricaţie flexibilǎ
Caracteristici Linii de transfer Linii de fabricaţie flexibilǎ
Tipul producţiei Serie mare şi masǎ Serie mijlocie şi micǎ
Capacitatea productivǎ Foarte mare Mare
(cantitatea de obiecte de
lucru realizată de către un
post de lucru/sistem în
unitatea de timp)
Spectrul de tipuri de piese 1 tip de piesǎ <10 tipuri de piese
Complexitatea operaţiei Micǎ, maşinile unelte agregat Mare, maşinile de lucru au un
tehnologice (la un post de sunt specializate pentru un tip de numǎr mare de axe comandate şi
lucru, centru de prelucrare) operaţie tehnologicǎ pot executa mai multe tipuri de
operaţii tehnologice
Timpul operativ Mic, egal la toate posturile de Mare, poate fi inegal la posturile
lucru de lucru
Costul sistemului Relativ mic, în funcţie de Mare
complexitate
Funcţionarea sistemului Continuǎ Organizatǎ pe schimburi (2 sau 3)
Schimbarea tipului de piesǎ Dificilǎ, necesitǎ reglaje şi Uşoarǎ, necesitǎ reprogramǎri
instalǎri de noi componente care se pot realiza „off-line”
Scule de prelucrat Instalate la posturile de lucru In magazii de scule, schimbabile
manual, neschimbabile în timpul automat
funcţionǎrii sistemului
Celula de fabricaţie flexibilǎ are în componenţǎ 1, 2, 3 maşini de lucru cu comandǎ numericǎ şi
sistem propriu automat de manipulare, cu rol de servire al maşinilor. In cazul în care sistemul
conţine numai o maşinǎ de lucru, atunci acesta se numeşte modul de fabricaţie flexibilǎ.
Sistemul de fabricaţie flexibilǎ are în componenţǎ mai multe celule de fabricaţie flexibilǎ legate
între ele prin flux de material. Un sistem de transport (transfer lung) automat are rolul de transport
ale obiectelor de lucru de la o celulǎ la alta, în funcţie de itinerarul tehnologic al tipurilor de piese.
SFF are sistem de comandǎ şi de conducere automat şi reprogramabil.
În tabelul 1.2 sunt prezentate caracteristicile principale ale unui SFF.

8
 Tabelul 1.2. Caracteristicile principale ale unui SFF
Nr. crt. Caracteristicile unui SFF
1 Gradul de automatizare al funcţiilor principale necesare desfǎşurǎrii procesului tehnologic
este mare. Existǎ sisteme complet automate sau sisteme cu posturi sau staţii de lucru
manuale. Operatorul uman are rolul de: încǎrcare/descǎrcare a obiectelor de lucru în/din
depozitul central, supraveghere/monitorizare a funcţionǎrii sistemului, reinstalare de
componente noi şi programare „on-line” sau „off-line” a sistemului, programare, reparare
şi întreţinere a sistemului.
2 Numǎrul de maşini de lucru este mai mic decât la sistemele de fabricaţie clasice. Maşinile
de lucru sunt în general maşini unelte universale (de exemplu centre de prelucrare), mai
rar sunt utilizate maşini de lucru specializate.
3 Amplasamentul mijloacelor de producţie depinde de construcţia dispozitivelor instalaţiei
de aducere/evacuare, de forma spaţiului de lucru al roboţilor.
Amplasamentul poate sǎ fie în linie, în cerc, în plan (de exemplu cu robot montat
suspendat pe o construcţie portalǎ).
4 Numǎrul de situǎri şi fixǎri ale pieselor în SFF este minim. Suprafaţa de aşezare a
semifabricatului este prelucratǎ în afara sistemului. Semifabricatul, la intrarea în sistem,
este instalat şi fixat pe paletǎ. Piesa fixatǎ pe paletǎ este prelucratǎ pe cele 5 suprafeţe
accesibile ale obiectului de lucru, cu reinstalarea piesei pe paletă.
5 Timpul operativ al unei operaţii tehnologice este foarte mare, forma suprafeţelor de
prelucrat poate fi foarte complexǎ. Maşinile de lucru pot schimba automat sculele de
prelucrat şi au mai mult de 3 axe comandate cu comandǎ numericǎ.
6 Informaţiile sub formǎ de date despre producţie sau programe pot fi transferate între
diferitele echipamente de comandǎ ale sistemului sau în afara SFF, prin reţele de
calculatoare.
7 SFF realizeazǎ o producţie de serie micǎ, mijlocie, cu un spectru larg de tipuri de piese. Se
pot prelucra simultan în sistem mai multe tipuri de piese (part mix).

1.5. Avantajele şi dezavantajele exploatării SFF

Avantajele exploatării SFF sunt:

schimbări rapide, cu cost scăzut, a tipului de piesă de fabricat, ceea ce îmbunătăţeşte

utilizarea capitalului investit în acest sistem

costuri de fabricaţie scăzute, prin capacitate de producţie crescută şi reducerea manoperei

inventar curent redus (număr de piese aflate simultan în fabricaţie), datorită planificării
tactice a producţiei şi a ordonanţării precise

o calitate crescută a producţiei, prin programare şi controlul automat/semiautomat al calităţii

produselor

costuri de manoperă/unitate de produs finit scăzute, datorită productivităţii muncii crescute

la acelaşi număr de operatori umani

9
 economii la costuri indirecte din reducerea erorilor, remedierilor, reparaţiilor, rebuturilor
nerecuperabile.

Dezavantajele exploatării SFF sunt:

abilitate limitată de adaptare la schimbările produsului sau la amestecul de tipuri de piese

aflate în fabricaţie (maşinile unelte au o flexibilitate limitată de a îndeplini operaţiile
tehnologice şi capacitate limitată a magaziei de scule)

activitate laborioasă de pregătire a fabricaţiei

investiţie necesară mare şi foarte mare

complexitate ridicată a SFF.

Complexitatea şi costul ridicat al SFF este motivul pentru care s-a manifestat reticenţă în
acceptarea acestora în industrie. In cele mai multe cazuri s-a acceptat implementarea mai întâi a
unor sisteme sau celule simple, acestea urmând a fi integrate într-un sistem mai complex, după o
perioadă de exploatare de succes.
1.6. Metasistemul CIM
Dacǎ fluxul informaţiilor dintr-o întreprindere este în totalitate sau parţial automat şi asistat de
programe în reţele de calculatoare, sistemul de producţie este un sistem CIM (Computer Integrated
Manufacturing). În metasistemul CIM se realizează integrarea cu calculatorul pe platformele
funcţionale a activitătilor departamentelor (serviciilor) de marketing, de concepţie, de planificare a
producţiei, de fabricaţie, de management financiar.
În figura 1.11 sunt prezentate principalele platforme şi facilitǎţi ale unui sistem CIM, considerat
sistem ierarhic superior unui SFF.
Sistemul CIM este structurat ierarhic, este compus din mai multe aplicaţii complexe, dedicate,
interdependente între ele. Aplicaţiile prelucrează un număr mare de date şi rulează pe echipamente
de calcul diferite, care necesită interfeţe specializate, iar procedurile de tratare a erorilor sunt
complexe şi inconsistente [Curaj].
Platformele CIM de integrare a activităţilor şi de transmitere de informaţii trebuie să prezinte
următoarele caracteristici:
- să permită un acces transparent la resurse
- să fie deschise pentru dezvoltarea produsului de către terţi
- să fie aplicaţii distribuite pe mai multe calculatoare
- să fie modularizate şi extersibile pentru adăugarea de noi blocuri funcţionale
- să permită o configurare dinamică a aplicaţiei
- să asigure consistenţa datelor şi siguranţa transmisiei
- să asigure refacerea stării sistemului după un restart
- să-şi optimizeze viteza de rulare a aplicaţiilor pentru a deveni compatibile cu cerinţele de
comandă în timp real
- să prezinte mecanisme de securitate pe diferite niveluri de acces la date.

10
 CAO Arhivǎ Personal Financiar

Planificare CAD CAQ

strategicǎ proiectare; planificarea activitǎţilor de
plan de investiţii; calcule; mǎsurare/control;
plan financiar; desenare; planificarea activitǎţilor de
strategie de listǎ piese; asigurare a calitǎţii
personal; simulare. produselor.
planificarea
strategicǎ a
CAPP Aprovizionare
producţiei;
proiecte tehnologice; comenzi de
strategia
programarea mijloacelor de aprovizionare;
produselor.
producţie CNC, DNC. intrǎri de marfǎ.
Vânzǎri
- oferte CAPS
- comenzi ale planificarea disponibilitǎţilor mijloacelor de producţie
clienţilor. şi a materialului;
planificarea tacticǎ a producţiei.
Logisticǎ Comanda fabricaţiei Întreţinere
-programarea fluxului de
material; - gestionarea comenzilor de - supraveghere,
-comanda transportului; fabricaţie; monitorizare;
-comanda depozitului -prelucrarea datelor din diagnozǎ;
central; producţie; reparaţii;
- comanda depozitelor -ordonanţarea fabricaţiei. întreţinerea
intermediare. utilajelor.

Intrǎri de material ASRS semifabricare prelucrare montaj control ambalare vânzare

ieşiri de produse service

Figura 1.11. Facilitǎţile sistemului CIM (CAO= Computer Aided Office, CAQ= Computer Aided
Quality, CAD= Computer Aided Design, CAPP= Computer Aided Process Planning, CAPS=
Computer Aided Programming and Scheduling)

1.7. Sisteme de producţie Post CIM

După extensia în întrega lume a Internetului s-au dezvoltat noi concepţii de fabricaţie denumite în
literatura de specialitate: Next Generation Manufacturing, Advanced Manufacturing System,
Intelligent Manufacturing System sau Concurent Enterprise. Toate aceste noi sisteme de fabricaţie
încă în faza de concepţie şi experimentare se bazează pe modelele dezvoltate în ultimii ani: holonic,
fractal, bionic sau virtual.
Modelul holonic
Denumirea provine de la grecescul holon ce înseamnă parte dintr-un întreg. Holon (d.p.d.v. al
teoriei sistemului) este ceva simultan şi întreg şi parte a unui sistem. Holonul este un întreg în sine
şi parte a unui sistem mai mare. Un holon se poate observa ca o sumă de sisteme integrate unul în

11
altul. O ierarhie de holoni formează o holarhie. Informaţia este integrată bidirecţional de la mai mic
(holon) la mai mare (holarhie) şi invers.
Conceptul de bază al unui sistem holonic (holarhiei) este un sistem format din blocuri autonome şi
cooperative şi a fost promovat de către Köstler. Principiul sistemelor de fabricaţie holonice se
bazează pe observaţie că un sistem complex este format din subsisteme simple care există şi depind
de coorperarea cu sistemele superioare.
Sistemul holonic de fabricaţie (figura 1.12) prezintă următoarele caracteristici:
- stabilitate la perturbaţii interne şi externe ale sistemului
- adaptabilitate rapidă la schimbările pieţei
- flexibilitate ridicată prin reconfigurare internă a sistemului
- eficienţă în exploatarea resurselor holonilor.
Holonii sunt unităţi autonome de fabricaţie care cooperează între ei pentru a îndeplini sarcinile de
fabricaţie. În baza autonomiei, ei pot să realizeze comanda locală a maşinilor, optimizarea
internă a funcţionării componentelor, autoordonanţarea fabricaţiei, autoconfigurarea şi
autodiagnoza prin învăţare.

Holon autonom 1 Holon autonom 2 …. Holon autonom n

Holarhie

Figura 1.12. Structura unui sistem holonic de fabricaţie

S-au identificat 3 clase de holoni informaţionali, ca subsisteme ale holonilor autonomi:
- Holon de resursă care conţine informaţii cu privire la metode de organizare,
exploatare şi comandă;
- Holon de produs care conţine informaţii despre: realizarea pieselor, ciclul de viaţă
al produselor, comenzi de producţie, asigurarea calităţii producţiei;
- Holon de comandă care conţine informaţii despre: comanda fabricaţiei şi logistică.
În figura 1.13 se prezintă schimbul de informaţii între holonii informaţionali.
Tab 1. 3. Comparaţie între CIM şi sistem de fabricaţie holonic
Computer Integrated Manufacturing (CIM) Holonic Manufacturing System (HMS)
Sistem cu o structură ierarhizată cu sarcini Structura holarhică are scopurile cunoscute la
comunicate de la nivel superior la un nivel nivel superior şi comunicate ca subsarcini la
inferior, cu scopuri cunoscute numai la nivelul nivelul imediat inferior.
superior.
Coordonarea şi integrarea eforturilor de la nivelul Coordonarea şi integrarea eforturilor la nivelul
N prin controlul ierarhic de la nivelul N+1. N prin cooperarea şi însumarea sarcinilor de
fabricaţie a holonilor
Relaţii de subordonare între nivelul N şi N-1. Relaţii de colaborare între clienţi (N) şi
furnizori (N-1).
Topologie arborescentă de la N la mai mulţi N-1. Comunicare pe orizontală între mai mulţi
holoni de pe acelaşi nivel, topologie de
magistrală de la nivelul N la mai mulţi holoni
de pe nivelul N+1, pentru comunicare pe

12
Computer Integrated Manufacturing (CIM) Holonic Manufacturing System (HMS)
verticală.
Arhitectură rigidă şi statică, cu capabilităţi Arhitectură flexibilă, programabilă şi dinamică
atribuite numai pe anumite niveluri
Structuri de mesaje fixe Structuri de mesaje flexibile, schemă
universală de decodare pentru interpretarea
mesajului
Toleranţă scăzută la defecţiuni (alte defecţiuni Toleranţă crescută la defecţiuni prin
decât cele compensate prin concepţie) reconfigurarea dinamică şi renegocierea
sarcinii de fabricaţie
Inteligenţă concentrată în nivelurile superioare Inteligenţă distribuită după necesităţi prin
încapsularea proceselor şi cunoştinţelor în
holoni
Eficienţă prin specializare. Alocarea sarcinilor de Eficienţă prin flexibilitate. Resurselor
fabricaţie standard la resurse specializate. standardizate le sunt alocate sarcini de
fabricaţie specializate (variate).
Eficienţă crescută la volum mare al Eficienţă crescută pentru volum mare-mic al
producţiei/variabilitate scăzută a produselor. producţiei/variabilitate medie-mare a
produselor.
Manopera operatorilor umani este înlocuită prin Manopera este complementară automatizării
automatizare. (creşte importanţa inteligenţei şi capabilităţilor
operatorilor umani din procesul de producţie).
Focusare în procesul de fabricaţie. Aplicabil în toate funcţiile unei intreprinderi de
producţie.

Cunoştinţe despre fabricaţie

Holon de Holon de
comandă produs

Cunoştinţe despre comanda procesului

Cunoştinţe despre proces
Holon de
resursă

Figura 1.13. Schimbul de informaţii între holoni

Modelul fractal
Modelul fabricii, companiei fractale (introdus de H. J. Warnecke) constă în entităţi productive cu
acţiuni independente, care funcţionează pe baza unor obiective şi performanţe precise.
intrări Fractalii (figura 1.14) au structuri similare, sunt auto-
ieşiri
organizate şi -optimizate, au structuri dinamice,
Fractal orientate pe scop. În tabelul 1.4 se prezintă o
comparaţie între un segment de fabricaţie şi un fractal.
Figura 1.14. Model fractal.

13

Segmente de fabricaţie
Scop principal: prelucrare
Se structurează la intervale de timp
Mediul lor este stabil
Sarcinile de fabricaţie sunt specifice, predefinite
Sunt auto-responsabile de performanţe lor
Evaluarea lor se bazează pe rezultate
Tabelul 1.4
Fractali
Scop principal: servicii în sens larg
Se structurează dinamic, continuu
Mediul lor este schimbător
Îşi stabilesc continuu obiectivele
Sunt auto-organizate şi -administrate
Navighează împreună cu alţi fractali spre
îndeplinirea scopului comun

Modelul bionic (propus de Ueda-Universitatea Kobe, Okino-Universitatea Kyoto) s-a inspirat din
organizarea organismelor vii şi a propus o structură similară pentru sistemele de fabricaţie. Fiecare
parte a sistemului de producţie este comparat/transformat/asimilat cu entităţi din lumea biologică.
În tabelul 1.5 este prezentată această structură în paralel cu structura unui organism viu.
Tabelul 1.5
Organism viu Sistem de fabricaţie
Organite Echipamente
Celule Celule de fabricaţie
Organe Ateliere de fabricaţie
Mediu chimic Informaţii, materiale
Flux chimic Flux de informaţii şi de materiale
Enzime Coordonatori
Sistemele de fabricaţie bionice conţin maşini unelte, scule, mijloace de măsurare şi control,
echipamente de transfer lung, operatori umani care cooperează pe baza unor informaţii (asimilate cu
informaţia ADN, conţinută în piesă) ce determină comanda producţiei şi autoreproducerea
fabricaţiei. Un aspect important al programelor de comandă şi conducere este al sistemelor bionice
este inteligenţa în luarea deciziilor.
Modelul fabricii virtuale
Se bazează pe implementarea controlului adaptiv, prin care se urmăreşte rezolvarea unor
probleme ale fabricaţiei, de exemplu incertitudini ale mediului, uzuri ale componentelor, defecţiuni
ale echipamentelor sau erori umane. O altă direcţie de dezvoltare este comanda inteligentă a
sistemului de fabricaţie prin tehnici ale inteligenţei artificiale (neuro-fuzzy, algoritmi genetici).
Fabrica virtuală are o structură bazată pe agenţi autonomi, pe care îi coordonează.
Tehnicile utilizate sunt programarea orientată pe obiecte şi modelarea solidelor, pentru care sunt
utilizate aplicaţiile soft şi echipamentele specifice Virtual Reality.
Concepţia unei noi fabrici, implementarea unei linii de fabricaţie, exploatarea unui nou echipament,
realizarea unui nou produs, implementarea unei noi stategii de comandă pentru un sistem de
fabricaţie sunt asistate în procesul de modelare-simulare-validare de tehnici de realitate virtuală.

14
Modelele şi aplicaţiile soft ale realităţii virtuale descriu evoluţia dinamică a unui sistem de
fabricaţie, sunt utilizate în decizii strategice în procesul de dezvoltare, de alocare a resurselor şi în
managementul de procese tehnologice.
În mediul industrial, pe baza dezvoltării actuale a tehnicii (mai ales informatice), se concretizează
următoarele direcţii principale de dezvoltare în viitorul apropiat a SFF:
- îmbunătăţirea răspunsului la comenzile personalizate ale clienţilor: exactitate, rapiditate şi preţ
scăzut;
- activitatea de marketing se va reduce prin satisfacerea directă a cerinţelor clienţilor, nemaifiind
nevoie de anticiparea prin cercetare a tendinţelor pieţei;
- inventarul de piese finite ale unei companii se va reduce, de vreme ce necesarul individual al
consumatorului se va satisface direct ;
- coordonarea şi controlul internaţional al producţiei. Reţelele de comunicare globalizează producţia
în companiile multinaţionale ;

- internaţionalizarea şi facilizarea prin reţele a aprovizionărilor minimizează inventarul de piese

curente ;
- dezvoltarea unor standarde care facilitează integrarea informaţională a tuturor echipamentelor ;
- SFF vor fi integrate în fabrici automate care livrează produsul finit direct în depozite, cu integrarea
unui număr minimal de staţii de lucru cu servire manuală ;
- tehnologia de fabricaţie se va putea rapid adapta cerinţelor pieţei ;
- va creşte gradul de automatizare al planificării proceselor, ca urmare se va economisi timpul
pierdut cu proiectări repetitive şi erori ;
- îmbunătaţirea echipamentelor şi a programelor de comandă a SFF, tehnicile mai bune de instalare
a pieselor pe palete vor creşte coeficientul de utilizare al maşinilor spre 100% ;
- utilizarea în aplicaţii industriale a unor roboţi cu inteligenţă artificială, capabili să ia decizii ;
- diagnoza automată va îmbunătăţi disponibilitatea maşinilor şi va facilita mentenanţa SFF.

15