COAGULAREA SÂNGELUI - FACTORI, Info,

Comentează
CARACTERISTICI cuprins

  Coagularea sângelui reprezintă un fenomen deosebit de complex, enzimatic, care

depinde de o multitudine de factori. În lipsa coagulării sângelui, viaţa ar fi mereu
ameninţată, o banală sângerare putând produce decesul.

Ce este de fapt coagularea?

  Coagularea (provine din latinescul coagulare, însemnând; "a închega, a reuni")

este un proces complex, în urma căruia coloid de consistenţă lichidă [sol] (sânge,
lapte, latex, etc.) se transformă într-un cheag (gel), cu o separare de o parte lichidă
(ser, zer, apă, etc.). Practic, în coagulare, particulele disperse din soluţia iniţială, se
unesc şi sedimentează, separându-se de mediul de dispersie anterior .
  Atât laptele, cât şi sângele, cel mai uşor coagulează în prezenţa tripsinei gastrice şi
a calciului (Th. C. Ruch şi J. F. Fulton). Însă, în cazul sângelui, acest proces nu
poate avea loc în organism (sângele nu conţine tripsină), astfel încât, procesul
devine mult mai complex, lucru benefic, căci astfel este asigurată reversibilitatea
hemostazei (laptele şi sângele în eprubetă, tratate cu tripsină, în prezenţa calciului,
coagulează ireversibil).

  • Coagularea sângelui

  În cazul sângelui, coagularea (închegarea) constă din separarea sângelui în 2

componente:
  - într-un coagul (cheag) roşu, moale (gel), format dintr-o reţea de fibrină în care
sunt prinse, ca într-un năvod, elemente figurate (eritrocite, trombocite, leucocite),
  - în ser.

  Din punct de vedere chimic, coagularea sângelui are loc atunci când fibrinogenul
(solubil) precipită, trecând în fibrină (insolubilă) sub acţiunea trombinei (procesul are
loc prin desprinderea şi eliberarea fibrinopeptidului A şi B din structura
fibrinogenului). Apoi, se formează reţeaua stabilă de fibrină, în urma polimerizării
monomerului de fibrină, sub acţiunea factorului XIIIa (factorul stabilizator al reţelei
de fibrină).

Procesul care conduce la formarea cheagului se sânge

  Dacă procesul se urmăreşte la microscopul electronic, se observă că fibrinogenul

dispersat iniţial în plasmă, în prezenţa trombinei, formează molecule "grele", care se
unesc capăt la capăt, formând fibrile lungi. Apoi, aceste fibrile se unesc şi se
ramifică transversal şi longitudinal, alcătuind reţeaua de fibrină.

Reţeaua de fibrină
  Realizarea acestui proces, destul de banal la prima vedere, este de fapt deosebit
de complex, depinzând de o serie întreagă de factori, care acţionează în cascadă,
numai atunci când se îndeplinesc anumite condiţii.
  Coagularea sângelui este rezultatul solidificării unei proteine speciale din sânge
(fibrină). Această modificare a fibrinogenului (fibrinogen→ fibrină → reţea de fibrină)
este singura direct observabilă, care are loc în timpul procesului de coagulare.
Schimbare însă, este precedată de un lanţ lung de reacţii, care pot fi studiate numai
prin efectul lor asupra coagulării finale (Th. C. Ruch şi J. F. Fulton).
  Coagularea sângelui, ca proces perceptibil, reprezintă de fapt o fibrinogeneză, care
se continuă, mai departe - ca ultimă etapă a hemostazei (hemostaza definitivă),
printr-o fibrinoliză (vezi fibrinogeneza şi fibrinoliza).

Rolul coagulării sângelui

  Graţie coagulării sângelui, se stopează prompt hemoragiile (hemostază), prin

închiderea spaţiilor rupte apărute accidental la nivelul vaselor de sânge mici.
  Coagularea sângelui nu poate opri hemoragiile provocate de rupturile întinse ale
vaselor sau de leziunile vaselor mari (artere, vene).
  Când coagularea se petrece spontan (fără apariţia unor leziuni) devine periculoasă
(vezi mai jos: Abateri de la coagularea normală).

  • Când intervine fenomenul de coagulare a sângelui într-o hemoragie?

  În cazul unei hemoragii lezionale, cheagul de sânge (trombul vascular) se

formează în cadrul hemostazei secundare, consolidând trombul palchetar format în
timpii hemostazei primare.

Cele două căi ale coagulării sângelui

  Coagularea sângelui urmează 2 căi

  - calea intrinsecă.
  - calea extrinsecă.
  De la factorul la X-lea (vezi mai jos), coagularea urmează o cale comună.

  • Calea intrinsecă

  Calea intrinsecă este mai lungă, fiind determinată numai de factorii plasmatici. Ea
este declanşată de contactul cu fibrele de colagen şi de alţi factori nelezionali.
Această cale este importantă prin faptul că declanşează fibrinoliza.

  • Calea extrinsecă

  Calea extrinsecă este mai scurtă şi mai promptă, fiind declanşată de leziuni, prin
intervenţia tromboplastinei tisulare (TT sau factorul III).

  • Calea intrinsecă şi calea extrinsecă

  Cele două căi ale coagulării pot fi despărţite doar la modul teoretic, ele
desfăşurându-se simultan şi întrepătruns.
 Factorii coagulării sângelui

  În coagulare participă numeroşi factori, care pot fi împărţiţi în 3 mari grupe:
  - factori plasmatici (se notează cu cifre romane; I-XIII),
  - factori plachetari (se notează cu cifre arabe; 1-9),
  - factori tisulari (tromboplastina tisulară - TT sau III, fosfolipide plachetare).
  Factorii plasmatici şi cei tisulari care intervin în scopul realizării coagulării sângelui,
sunt prezentaţi în flashul interactiv de mai jos. Specificăm că factorul VI nu există (a
fost anulat, deoarece s-a demonstrat că reprezenta forma activă a factorului V).