GRILE

1. Elementele necesare realizării diagnosticului economico-financiar sunt:

a) contextul în care firma îşi desfăşoară activitatea;
b) metodele utilizate în analiza diagnostic;
c) instrumentarul utilizat;
d) beneficiarii diagnosticului economico-financiar;
e) comparaţiile internaţionale.
A (a+c+e); B (a+b+c); C(a+b+c+d); D(d+e); E(b+c+e).

2. Analiza punctelor forte şi a punctelor slabe este cunoscută în literatira de

specialitate sub denumirea:
a) metoda celor mai mici pătrate;
b) analiza SWOT;
c) metoda ABC;
d) metoda costului ţintă;
e) metoda globală.

3. Punctele slabe reprezintă:

a) situaţii favorabile existente în mediul în care firma îşi desfăşoară activitatea;
b) situaţii nefavorabile apărute în mediul ambiant al firmei;
c) limite sau deficienţe care privesc resursele, aptitudinile şi competenţele
şi care aduc prejudicii serioase performanţelor firmei;
d) aptitudini şi avantaje pe care organizaţia le posedă;
e) instrumente de natură logică.

4. Funcţiile diagnosticului economico-financiar sunt:

a) funcţia de verificare a modului de realizare a obiectivelor prestabilite;
b) funcţia de depistare a cauzelor perturbatoare;
c) funcţia furnizoare de informaţii;
d) funcţia de reglare;
e) funcţia comercială.
A(a+b); B(c+d); C(b+c); D(a+b+c+d); E(c+d+e).
5. După nivelul la care se desfăşoară, analiza poate fi:
a) analiza microeconomică;
b) analiză macroeconomică;
c) analiză dinamică;
d) analiză calitativă;
e) analiza statică.
A(a+b+e); B(c+d+e); C(a+b); D(a+b+c+d+e); E(c+e).
6. După orizontul temporal în care se desfăşoară analiza şi cel al desf㺪urării
fenomenului, analiza se poate clasifica în:
a) analiză cantitativă;
b) analiză post-factum;
c) analiza previzională;
d) analiză calitativă
e) analiză microeconomică.
A(a+b+d); B(b+c); C(a+b+c); D(b+c+d+e); E(b+d).

7. Particularităţile informaţiei care circulă în reţele interconectate sunt:

a) viteza mare de circulaţie şi prelucrare a informaţiei;
b) costul redus al transmiterii datorat tehnologiilor moderne de
telecomunicaţii ce permite accesul liber la informaţie;
c) informaţia poate avea un grad ridicat de perisabilitate;
d) cererea de informaţii a crescut;
e) oferta de informaţii a cunoscut un grad ridicat de specializare.
A(a+b+e); B(c+d+e); C(a+b+c+e); D(a+b+c+d+e); E(d+e).

8. Valoarea netă a unei informaţii este dată de:

a) diferenţa dintre câştigul generat de luarea unei decizii prin utilizarea
informaţiei şi câştigul generat de luarea aceleiaşi decizii, fără însă a lua în
considerare informaţia obţinută;
b) diferenţa dintre valoarea brută şi cheltuielile necesare obţinerii
informaţiei;
c) impactul asupra deciziilor viitoare ale firmei;
d) cererea de informaţii;
e) dezvoltarea tehnologiilor.

9. Informaţia economică reprezintă:

a) un mesaj ce are un caracter de noutate referitor la faptele care au avut loc,
au loc sau vor avea loc atât în interiorul sistemului, cât şi în afara acestuia;
b) un ansamblu de elemente noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau a
unui grup de simboluri;
c) informaţia care urmează să fie transpusă în mesaj şi să fie comunicată de
către emitentul acesteia;
d) informaţia care este existentă între emitentul şi destinatarul informaţiei;
e) un ansamblu de indicatori care constituie setul de date necesare
organizării şi conducerii activităţii economice.

10. Informaţia economică, la nivelul unei firme, îmbracă forma de:

a) factor de producţie;
b) resursă intangibilă a firmei;
 c) suport în procesele de analiză, decizie şi control;
d) formă specifică de reprezentare, capitalizare şi a cunoaşterii
organizaţionale;
e) mediu al integrării şi operării organizaţionale.
A(a+b+c+d+e); B(a+d+e); C(b+c); D(b+d+e); E(a+e).

11. Firma este un generator de informaţii, informaţii care pot fi grupate astfel:
a) informaţii despre starea de ansamblu a firmei;
b) informaţii despre activităţile şi proiectele individualizate;
c) informaţii destinate instituţiilor din afara firmei cu atribuţii în
evidenţă, urmărire şi control;
d) informaţii destinate acţionarilor privind activitatea firmei;
e) informaţii destinate potenţialilor clienţi.
A(a+b); B(b+c+e); C(a+b+c+d+e); D(b+c+f); E(b+c+d+e).

12. Caratcteristicile informaţiilor utilizate în procesele decizionale din cadrul

firmelor sunt:
a) utilitatea informaţiei;
b) exactitatea informaţiei;
c) profunzimea informaţiei;
d) operativitatea informaţiei;
e) valoarea şi costul informaţiei.
A(a+b); B(b+c+e); C(a+d+e); D(c+d); E(a+b+c+d+e).

13. Procedura informaţională reprezintă:

a) un ansamblu de elemente prin care se determină modalităţile de
culegere, înregistrare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor;
b) un ansamblu de proceduri tehnice;
c) suportul tehnic al sistemului informaţional;
d) ansamblul mijloacelor automatizate de tratare a informaţiilor;
e) ansamblul mijloacelor manuale de tratare a informaţiilor.

14. Sursele de informaţii se grupează în funcţie de domeniul care le furnizează în:

a) surse de informare la nivel macroeconomic;
b) legislaţia economico-financiară
c) surse de informaţii la nivel microeconomic;
d) planificarea economico-financiară;
e) evidenţa economică
A(a+b+e); B(a+b+c); C(b+d+e); D(c+d); E(e).

15. Desfăşurarea etapizată a activităţii firmei clasifică sursele de informaţii în:

a) documente de pregătire tehnologică a producţiei;
b) documente privind lansarea producţiei în fabricaţie;
 c) documente pentru reflectarea executării şi urmăririi producţiei;
d) documente specifice operaţiilor economice de control şi predare
a producţiei la depozit;
e) alte documente de cheltuieli.
A(a+c+d+e); B(c); C(b+c+d+e); D(a+b+c+d+e); E(a+d+e).

16. Descompunerea sau diviziunea rezultatelor reprezintă:

a) o metodă de culegere a informaţiilor;
b) o metodă prin intermediul căreia colectivitatea cercetată este despărţită în
grupe omogene;
c) o metodă utilizată când între factori există relaţii de raport sau produs;
d) este o metodă care se foloseşte pentru studierea fenomenelor, a
rezultatelor economice din activitatea unităţilor ce se exprimă
cu ajutorul unor indicatori sintetici rezultaţi prin
descompunerea lor în funcţie de anumite criterii;
e) o metodă utilizată în cazul în care între fenomenul analizat şi factorii săi
există legături de tip stocastic.

17. Diviziunea fenomenelor şi a rezultatelor economice are loc în funcţie de:

a) timpul de formare a rezultatelor;
b) posibilităţile de obţinere a rezultatelor;
c) locul formării;
d) elementele componente;
e) mărimea rezultatelor.
A(a+b); B(b+c+d); C(a+c+d); D(a+c); E(b+c+e).

18. Funcţiile pe care le îndeplinesc modelele sunt următoarele:

a) funcţia de comunicare;
b) funcţia de predicţie şi control;
c) funcţia de documentare;
d) funcţia decizională;
e) funcţia de explicare a fenomenului.
A(a+b+c); B(c+d); C(a+c); D(b); E(a+b+c+d+e).

19. Tipurile de modele utilizate în analiza economico-financiară sunt:

a) modele imitative;
b) modele simbolice;
c) modele mixte;
d) modele simplificate;
e) modelele analogice.
A(a+b); B(a+b+e); C(a+e); D(c+d); E(d+e).

20. Comparaţiile, în timp, pot fi între:

 a) rezultatele întreprinderii analizate şi costurile medii ale ramurilor;
b) rezultatele verigilor organizatorice din interiorul unei firme;
c) rezultatele efective şi cele programate;
d) rezultatele din perioada curentă şi cele din perioada precedentă
e) rezultatele unor firme cu profil similar din ţară şi din străinătate.
A(a+e); B(a+b+e); C(c+d); D(a+c+d); E(c+d+e).

21. Funcţiile metodei grupării sunt:

a) particularizarea informaţiilor;
b) relevarea tipurilor economice (în cazul în care ele există);
c) sistematizarea datelor individuale;
d) determinarea legăturilor dintre caracteristicile studiate;
e) structurarea colectivităţii în părţi omogene.
A(a+b+c); B(c+d); C(c+d+e); D(b+c+d+e); E(a+b+c+d+e).

22. Determinarea mărimii intervalului de grupare utilizează formula de calcul:

ci
g i= n
×100
∑ ci
a) i =1 ;
X max − X min
K=
b) 1+3 , 222 log N ;
x1
Ix= × 100
c) x0 ;
d) Δx %=Ix− 100 ;
e) K= X max −X min .

23. Analiza calitativă a aspectelor economice privind folosirea indicilor de grup

trebuie să releve:
a) posibilitatea însumării directe a elementelor indicilor sau
utilizarea ponderilor;
b) influenţa factorilor extensivi şi intensivi;
c) ponderile care trebuie aplicate;
d) o bază de comparaţie a indicilor;
e) relaţia de calcul ce poate fi aplicată;
A(a+b+e); B(b+c+d); C(d+e); D(d); E(a+b+c+d+e).

24. Analiza factorială se bazează pe anumite principii:

a) scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea
condiţionării lor economice;
b) substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând cu factorii
calitativi şi terminând cu cei cantitativi;
 c) factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la
sfârşitul perioadei de analiză şi se ia în calcul la valoarea lui
efectivă;
d) factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa
programată sau din perioada de bază;
e) substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând
cu factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi;
A(a+b+c); B(a+b+c+d); C(b+c+d); D(a+c+d+e); E(b+c+d+e).

25. Metoda substituţiei în lanţ se utilizează când:

a) între factori există relaţia de produs;
b) între factori există relaţia de sumă;
c) între factori există relaţia de diferenţă;
d) între factori există relaţia de raport;
e) între factori există relaţii directe şi indirecte.
A(a+b); B(a+b+c+d); C(a+d); D(e); E(b+c).

26. Metoda balanţieră:

a) este utilizată atunci când între factori există relaţii de raport sau de
produs;
b) se foloseşte în analiza economică pentru elaborarea
programelor privind activitatea curentă şi viitoare a firmelor;
c) este posibilă când între elementele fenomenului analizat
există relaţii de sumă sau diferenţă;
d) urmăreşte asigurarea unui echilibru între resursele
folosite şi necesităţile din cadrul firmei;
e) permite evidenţierea contribuţiei fiecărui element
component al fenomenului analizat asupra modificării
fenomenului, explicând pe cât posibil şi cauzele respectivei
modificări.
A(a+b+d+e); B(b+d+e); C(b+c+d+e); D(a+b+c+d+e); E(a+d+e).

27. Metoda analizei regresionale se utilizează în cazul în care între fenomenul

analizat şi factorii săi există legături de tip stocastic şi presupune parcurgerea
următoarelor etape:
a) determinarea fenomenului supus analizei - y - şi a factorilor săi
de influenţă, precum şi a legăturilor de cauzalitate dintre
aceştia;
b) determinarea modelului xy;
c) alegerea ecuaţiei de regresie care să exprime fidel legătura
dintre factori şi fenomen;
d) determinarea valorii parametrilor ecuaţiei de regresie;
 e) calculul valorilor teoretice ale variabilei dependente y pentru
fiecare valoare concretă a factorului x, ceilalţi factori fiind
consideraţi constanţi.
A(a+b+c+d+e); B(a+c+d+e); C(b+c+d+e); D(b+e);E(a+d+e).

28. Ratele se caracterizează prin:

a) sunt instrumente în analiza performanţelor firmei;
b) reprezintă modele economice;
c) au valoare informaţională redusă;
d) reprezintă rapoarte între două sau mai multe mărimi
comparabile;
e) pot fi: de structură, de gestiune ,de echilibru, de eficienţă.
A(a+c+d); B(b+c+d); C(c+d); D(a+b+c+d+e); E(a+d+e).