LICEUL TEHNOLOGIC „AUREL VLAICU” CLUJ-NAPOCA

SPECIALIZAREA TEHNICIAN OPTOMETRIST

Lucrare de licență

Coordonatori științifici,
Prof. Cherteș Viorica
Student,
Simina- Larisa Tehei

2021
 LICEUL TEHNOLOGIC „AUREL VLAICU” CLUJ-NAPOCA
SPECIALIZAREA TEHNICIAN OPTOMETRIST

Principalele caracteristici și metode de

corecție ale miopiei

Coordonatori științifici,
Prof. Cherteș Viorica

Student,
Simina- Larisa Tehei

Cluj- Napoca
2021
Cuprins
Argument

Am ales ca temă de proiect, principalele caracteristici și metode de corecție ale miopiei, deoarece a
fost, este și v-a rămâne cel mai des întâlnit viciu de refracție. Fiind o persoană mioapă îmi este foarte
ușor să înțeleg și să vorbesc despre acest viciu.
Optica este o ramură a fizicii, ce studiază natura luminii, fenomene legate de emisia, absorbția,
propagarea și interacțiunea ei cu materia, precum și metodele de măsurare a mărimilor care le
caracterizează, construcția și funcționarea instrumentelor bazate pe lumină.
Ca disciplina știițifică, acoperă un domeniu foarte larg, domeniu strâns legat și de electronică,
mecanică, fizică atomică, etc.
Implicațiile sociale ale opticii sunt numeroase. Prin legătura sa cu forma de percepere vizuală a
informațiilor despre lumina înconjurătoare, prin instrumentele specifice de mare finite pe care le
oferă, optica joacă un rol deosebit de important în viața cotidiană.
Din punctul de vedere al tehnicii iluminatul, lumina este acea parte a radiației electromagnetice care
produce oamenilor senzația de vedere. Pentru multe alte scopuri practice, lumina poate fi definită ca
un anumit fel de radiație electromagnetică. Lumina formează obiectul de studio al opticii.
Optica se împarte în trei domenii, aparent distincte, însă în realitate strâns corelate și anume:
 Optica geometrică, bazată pe conceptul de fascicul îngust sau rază de lumină fără să se
preocupe de natura luminii;
 Optica ondulatorie, bazată pe conceptul de unda și care se ocupa cu studiul fenomenelor
rezultate din interacțiunile lumină-lumină;
 Optica cuantică bazată pe conceptul de cuantă de lumină și care se ocupă cu studiul
fenomenelor rezultate din interactiunile lumină-substanță.
Din punctul de vedere al aplicațiilor practice, optica poate fi împărțită în două domenii și anume, un
domeniu care se ocupă cu studiul principiilor de proiectare, construcție și funcționare specifice
aparatelor optice, și un alt domeniu, ce se ocupă cu studiul tehnicilor de măsurare. Cele doua
domenii pot fi reunite în unul singur, numit optică tehnică. Așadar optica tehnică include tehnicile de
proiectare, construcție si folosire a aparaturii optice și tehnicile măsurătorilor optice, bazate pe
principiile si legile opticii.
Optometria este profesia în continuă dezvoltare, dinspre partea tehnica a domeniului, spre partea de
îngrijire medicală acordată factorului uman , fapt care face din acest specialist un factor de
interferență cu medical specialist.
Faptul că un optometrist se află în primele rânduri ale proceselor de supraveghere, prevenire și
compensare a deficiențelor funcției vitale, a dus la o dezvoltare mai rapidă și mai dinamică a acestei
profesiuni în completarea celei de medic oftalmolog. Simplu motiv fiind faptul ca cea mai mare parte
a populației cu probleme vizuale este formată din cei cu probleme de refracție și compensare prin
ochelari și o parte mult mai mică a acestora o formează cei cu probleme patologice de care se pot
ocupa medicii specialiști.
Un specialist optometrist poate să examineze, fără contact, ochii pacienților, să investigheze și să dea
recomandări care să permită prevenirea tulburărilor vizuale, să promoveze mijloace care favorizează
o bună evoluție a funcției vederii.
De asemenea optometristul poate să participe la conceperea și producerea de echipamente pentru
corecția vederii, gimnastica oculară sau chiar manufactura de întreținere.
Practicarea meseriei de tehnician optometristsolicită cunoștințe complexe de fizică, chimie, optică,
studiul materialelor și tehnologii specifice prelucrării pieselor optice.
CAPITOLUL I
PREZENTAREA SISTEMULUI OCULO- MOTOR

1. PĂRȚILE COMPONENTE ALE OCHIULUI UMAN

Analizatorul vizual ocupă un loc foarte importanta in alcatuirea organismului. Potrivit unor
cercetatori , persoanele cu o vedere buna obtin 80% din informatiile despre lumea
inconjuratoareprin intermediul ochilor. Conlucrand cu creierul, ochii ne permit sa vedem color, sa
urmarim cu usurinta obiectele si imaginile in miscare, sa recunoastem modele si forme si sa vedem
tridimensional. La nastere vederea este imperfecta, ea imbunatatindu-se progresiv, astfel incat,
seconsidera ca in jurul varstei de 6 ani functia vizuala este maxima, ea reducandu-se odata cu
inaintarea in varsta. Analizatorul vizual, ca si ceilalti analizatori ai organizmului, este un sistem
functional unitar, care din punct de vedere morfologic si functional cuprinde trei segmente :
segment receptor sau periferic, segment de conducere (intermediar) și segment central sau cerebral
SEGMENTUL PERIFERIC este format din globul ocular si anexele sale.Globul ocular (fig. 1) este o
formatiune aproape sferica, situate in partea anterioara a orbitei, cu diametrul antero-posterior de
aproximativ 25-26 mm. Acesta, impreuna cu pleoapele, protejeaza ochiul de factorii agresori externi :
traumatisme, corpi straini, substante chimice. Globul ocular este format din trei straturi (tunici)
suprapuse care formeaza peretele lui si din medii transparente cuprinse in interiorul lui:1. Stratul
fibros (tunica externa)2. Stratul vascular (tunica media)3. Stratul nervos (tunica interna) – retina
In interiorul globului ocular sunt cuprinse : umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros care alcatuiesc
mediile transparente si care, impreuna cu cornea, reprezinta sistemul optic al ochiului.
1. STRATUL FIBROS are rolul de a forma un invelis protector globului ocular. El este format din doua
portiuni distincte : cornee si sclera.Corneea (fig. 1) este situate anterior, este transparenta si este
avasculara. Constituie prima si cea mai importanta suprafata optica (dioptru) ce participa la refractie.
Ea contribuie cu circa 60-70% la puterea dioptrica totala a ochiului. Este mai subtire in partea central
si mai groasa spre periferie. La jonctiunea dintre cornee si sclera se afla limbul sclero-corneean.Sclera
alcatuieste cea mai mare parte a invelisului exterior al ochiului. Este formata dintr-un tesut fibros
dens, este dura si inextensibila la adult. Are o culoare alba-sidefic si nu poate fi strabatuta de razele
luminoase. Grosimea ei variaza cu regiunea: peste 1mm in jurul papilei, 0.6 mm la nivelul limbului,
0.3 mm la locul de insertie a muschilor drepti.Sclera este strabatuta de o serie de orificii, prin care
trec vase si nervi care ies sau patrund in interiorul ochiului, Sclera este foarte putin vascularizata, prin
structura si rezistenta sa, metinte forma globului ocular, are rol protector. Prin rigiditatea sa fata de
presiunea continutului globuluiocular contribuie la reglarea tensiunii intraoculare.
2. STRATUL VASCULAR – este al doilea strat ocular numit si uvee, situate sub sclera. Este intens
vascularizat, bogat in cellule pigmentate de culoare inchisa. Uveea este compusa din trei parti
anatomice si functionale distincte : irisul, corpul ciliar si coroida.Irisul (fig. 1) formeaza partea
anterioara a uveei, este situate inapoia corneei si inaintea cristalinului. Are forma unui disc, care
prezinta un orificiu central numit pupila. El regleaza cantitatea de lumina ce ajunge la nivelul retinei.
Cand luminozitatea ambianta este slaba, fibrele radiale ale irisului se contracta provocand midriaza,
iar cand luminozitatea este crescuta, excesiv,fibrele circulare produc mioza. Culoarea irisului variaza
de la individ la individ. Pupila (fig. 1) este un orificiu circular situate in centrul diafragmului irian. In
conditii normale eaare urmatoarele caracteristici : este de culoare neagra la examenul direct si
portocalie la examenul oftalmoscopic, are o forma rotunda regulate. Pozitia sa este aproximativa
central, cele doua pupile sunt sensibile egale, putand exista o mica diferenta fiziologica.
Pupila isi poate mari diametrul de la 1.5 mm la 8 mm (aproximativ diametrul unei boabe de naut) ,
permitand astfel sa patrunda in ochi de 30 de ori mai multa lumina. Din punct de vedere functional
pupila are doua proprietati fundamentale : optic perfect transparenta si are posibilitatea de a-si
modifica continuu, anatomico-reflex, diametrul in raport cu necesitatile vizuale. Functia pupilei este a
regla cantitatea de lumina care intra in ochi. Pupila sta sub dependenta a doi muschi antagonisti,
sfincterul pupilar si dilatatorul pupilar, inervati de sistemul neuro-vegetativ, primul de parasimpatic si
al doilea de simpatic.Corpul ciliar este segmental intermediar al uveei, alcatuit din procesele ciliar,
care secreta umoarea apoasa si muschiul ciliar care intervine in acomodatie prin actiunea sa asupra
cristalinului.Coroida se intinde de la punctul de intrare a nervului optic pana la ora serrata, captusind
astfel jumatatea posterioara a sclerei. Este un strat bogat vascularizat si intens pigmentat, insemnat
in mentinerea tonusului ocular si in nutritia celulelor retiniene.
3. STRATUL NERVOS (RETINA) Retina este receptorul vizual propriu-zis si alcatuieste stratul intern,
tunica nervoasa a globului ocular, fiind situate intre coroida si corpul vitros. Ea captuseste interiorul
globului ocular de la pupila pana la orificiul pupilar. Este o membrane foarte subtire, perfect
transparenta si de culoareroz, alcatuita din zece straturi de cellule dintre care mentionam epiteliul
pigmentar si fotoreceptorii. Epitelul pigmentar este format dintr-un singur sir de cellule epiteliale
care contin un pigment numit melanina, ce absoarbe lumina si asigura nutritia retinei..Regiunile
retiniene cu structura speciala sunt foveea central (contine exclusive celule cu conuri), papilla
nervului optic (fara celule vizuale) si ora serrata.Fotoreceptorii transforma undele luminoase ajunse
pe suprafata retinei in influx nervos. Acestia sunt de doua feluri : celule cu conuri si celule cu
bastonase (fig. 2).Celulele cu conuri (aproximativ 7 milioane) sunt celule fotosensibile, adaptate
pentru vederea diurnal, in lumina intense si care ne permit sa vedem in culori si clar. Pentru aceste
celule
pigmentul vizual este iodopsina. Exista trei tipuri de celule cu conuri, diferite intre ele prin pigmentii
pe care ii conti, pentru receptia celor trei culori fundamentale : rosu, verde, albastru. Aceste celule au
o sensibilitate mai scazuta decat cele cu bastonase, dar au o densitate mare in centru retinei,
permitand obtinerea unei imagini fine si colorate a obiectelor. Lipsa unuia dintre pigmenti genereaza
discromatopsii, poate cea mai cunoscuta fiind daltonismul.Celulele cu bastonase (aproximativ 130
milioane) au rol in vederea crepusculara si nocturna. Pentru aceste celule substanta vizuala este
rodopsina. Acest tip de celule este distribuit mai ales spre periferia retinei, sunt celule de peste o mie
de ori mai sensibile decat cele cu conuri, dar nu permit diferentierea culorilor si nici nu ofera detalii
ale obiectelor. De fapt in conditii optime, un bastonas poate detecta chiar si un singur foton sau o
particular elementara a luminii.La nivelul retinei, pe axul optic, se gaseste o zona denumita “macula
lutea” sau “pata galbena” ,iar in mijlocul ei se afla “foveea centrala” . Aceasta este zona de maxima
sensibilitate a retinei, ea contine numai celule cu conuri, la nivelul sau formandu-se imaginea cu cea
mai buna rezolutie. In locul unde nervul optic patrunde in globul ocular retina nu are structure
receptoare, aceasta zona numindu-se “pata oarba”. Obiectele ale caror imagine cade n aceasta zona
nu sunt percepute. Sensibilitatea sectrala a retinei nu este egala pentru toate culorile din spectrul
vizibil, retina umana este cel mai sensibila la lumina verde (560 nm) sic el mai putin sensibila la
nunate de albastru si rosu. Ea nu este stimulate deloc de radiatia infrarosie si ultraviolet, dar poate fi
distrusa ireversibil de acesta din urma in doze mari (instalatii de sterilizare UV, instalatii de bronzare
artificiala, etc). De asemenea, efect distructiv asupra retinei au si radiatiile Roientgen, de aceea este
essential sa ne protejam ochii ori de cate ori sunt expusi radiatiilor.Dinspre anterior spre posterior
continutul propriu-zi al globului ocular este constituit din: - umoarea apoasa este un lichid
transparent secretata de corpul ciliar, formata in cea mai mare parte din apa sis are, se varsa mai
intai in camera posterioara si apoi circula prin pupila catre camera anterioara, unde este drenata in
circulatia venoasa a globului ocular.
- cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta situata posterior fata de iris. Cristalinul ca si
corneea, este o formatia avasculara, hranindu-se din umoarea apoasa si vitros. Prin puterea sa de
acomodatie, permite focalizarea luminii la nivelul retinei. Cristalinul isi poate modifica refractia cu
ajutorul muschiului ciliar, permitand o imagine clara atat pentru vederea la distanta cat si pentru cea
de aproape.- corpul vitros este o substanta clara, gelatinoasa care umple spatial dintre cristalin si
retina si mentine volumul globului ocular. Este alcatuit din apa, acid hyaluronic si collagen. Acesta
transmite razele de lumina de la cristalin la retina.
ANEXELE GLOBULUI OCULAR ORBITA: sunt două cavități osoare situate de o parte și de alta a
foselor nazale, între neurocraniu și viscerocraniu. Ele adăpostesc globul ocular și capsula sa (Tenon),
mușchii oculari cu fasciile lor, mușchiul orbitar Muller, corpul adipos al orbitei, venele orbitei,
limfocitele orbitei, nervii cranieni: I, II, III, IV, Va, Vb, VI și cei vegetativi. Fiecare orbită are forma unei
piramide patrulateră cu baza anterioară, vârful posterior, patru pereți și patru margini. PLEOAPELE
sunt formațiuni cutanaeomusculomembranoase, mobile, care închid înainte orbita și protejează
astfel partea anterioară a globului ocular. Circumscriu, între marginile lor libere, fanta palpebrală,
limitată înăuntru și în afară prin cele două cantusuri, numite și unghiul palpebral intern și parpebral
extern. Pleoapele au rol de a proteja ochiul. Pleoapa superioară este mai mobilă, datorită acțiunii
mușchiului ridicător al pleoapei superioare. Pe marginea pleoapelor, în porțiunea medială se găsesc
orificiile canalelor lacrimale, numite punct lacrimal superior și inferior. Pe marginea liberă a
pleoapelor se inserează cilii. Fiecare folicul ciliar conține două glande sebacee Zeizz. Totpe marginea
pleoapelor, în partea posterioară se deschid glandele sebacee Meibomius.
APARATUL LACRIMAL asigură producerea, răspândirea pe suprafața corneo-conjunctivală și
drenajul lacrimilor spre cavitatea nazală. Este alcătuit dintr-un segment secretor reprezentat de
glanda lacrimală principală (asigură secreția lacrimală reflexă), glandele accesorii (produc secreția
lacrimală de bază) și căile lacrimale, reprezentate de canalicule nazo-lacrimale, ce elimină lacrimile în
cavitatea nazală.
Filmul lacrimal este compus din trei straturi: stratul mucos profund, stratul apos intermediar și
stratul lipidic, superficial. Rolul filmului lacrimal este de a menține lubrifierea corneei, protejează
suprafața oculară împotriva agresiunii unor factori externi (fum, praf), asigură protecția împotriva
infecțiilor și contribuie la claritatea vederii. Impulsul de a clipi este un act reflex cauzat de
subțierea și evaporarea filmului lacrimal. Prin clipit, filmul lacrimal este întins pe suprafața ochiului.
CONJUNCTIVA este o membrană subțire și transparentă care acoperă fața posterioară a pleoapelor
(conjuctiva palpebrală superioară și inferioară) și fata anterioară a sclerei (conjunctivabulbară).
Aceste doua părți se reunesc la nivelul fundurilor de sac. Aceasta asigură legătura dintre pleoape
și globul ocular. Secreția glandelor conjunctivale contribuie la formarea filmului lacrimal. Bogăția
conjunctivei în structuri limfoide contribuie la realizarea unei bariere împotriva microorganismelor și
particulelor din exterior. Conjunctiva conține numeroase glande și anume glande mucipare, care
sunt invaginații ale epiteliului conjunctival (glande Henle și glande Manz) și glande lacrimale apoase
(glande Krausse și glande Wolfring).
MUSCULATURA EXTRINSECĂMusculatura extrinseca a globului ocular permite orientarea axului
vederii im directoa obiectului fixat. Motilitatea globului ocular este asigurată de doi mușchi oblici și
patru mușchi drepți.Mușchii drepți sunt:1. – mușchiul drept intern este cel mai puternic mușchi
dintre oculomotori. Are direcție orizontală, mergând între globul ocular și peretele intern al orbitei.
Este inervat de oculomotorul comun.
2. – mușchiul drept extern îți are originea de la inelul tendinos al lui Zinn, cu un traiect orizontal spre
globul ocular. Este inervat de nervul abducens (perechea a VI-a).3. – mușchiul drept inferior, cu
origine la nivelul inelului tendinos al lui Zinn, are un traiectîn jos și extern, între globul ocular și
planșeul orbitei, inserându-se înaintea ecuatorului la 6,5mm de limbul sclero-cornean. Inervația este
asigurată de oculomotorul comun.4. – mușchiul drept superior îți are originea pe tendonul Zinn, la
același nivel cu mușchiul ridicător al pleoapei superioare. Inervația este asigurată de un ram din
nervul oculomotor comun.Muschii oblici sunt:1. Oblicul superior își are originea la nivelul tendonului
Zinn deasupra originii mușchiului drept intern. Inervația este asigurată de nervul trohlear (perechea a
IV-a)2. Oblicul inferior, inserția proximală se face într-o drepresiune situată pe planseul orbitar
aproape de marginea orbitară. Inervația este realizată de ramul pentru mușchiul oblic mic din nervul
oculomotor comun (perechea a II-a).

Segmentul intermediar care este compus, de fiecare parte, din nervul optic, chiasma optică,
brandeletele optice, corpii geniculați externi și radiațiile optice.

Segmentul central este situat în scoarța cerebrală a lobului occipital, aria 17 Brodmann.
2 FIZIOLOGIA OCHIULUI UMAN

Analizatorii sunt sisteme complexe și unitare care au rolul de a recepționa, conduce și

transforma în senzații, excitațiile adecvate primite din mediu exterior și intern. Ei contribuie la
realizarea integrității organizmului în mediu și la coordonarea funcțiilor organismului.
Excitantul specific pentru analizatorul vizual este lumina, radiațiile vizibile, acestea reprezentând un
mic ecart din spectrul undelor electromagnetice, cuprins între 400 și 760 nanometrii.
Elaborarea funcției vizuale este rezultatul unor procese complexe.
1. Fizice – reflecția luminii prin mediile transparente;2. Fotochimice – transformarea substanței
fotochimice la nivelul fotoreceptorilor;
2. Bioelectrice – transmiterea influxului de-a lungul căilor optice;4. Pshice – transformarea
influxului nervos în percepție.
3. Elementele fotoreceptoare sunt localizate în retină fiind reprezentate de celule și
conuri, respectiv celule cu bastonașe (Fig. 4).
Elementele fotoreceptoare sunt localizate înb retină fiind reprezentate de celule și conuri
respectiv celule cu bastonșe (Fig. 4). Formarea unitaților fotoreceptoare și repartiția celulelor cu
conuri în număr de 6 miloane sunt grupate în regiunea maculară, sunt sensibile la intensitați mari de
lumină asigurând vederea de zi (vederea fotopică), percep detaliile formele și culorile.
Celulele cu bastonașele în număr de 130 milioane apar la periferia regiunii maculare, ating
densitatea maximă la aproximativ 6 mm de centrul retinei și se regăsesc și la periferie.
Celulele cu bastonașe sunt sensibile la intensitați mici de lumină asigurând vederea nocturnă
(vederea scotopică). Unitațile receptoare retiniene se formează în mod diferit pentru conuri,
respectiv bastonașe. O celulă cu con face sinapsă cu o celula bipolară, iar aceasta la rândul ei face
sinapsă cu o celulă ganglionară. Mai multe celule cu bastonașe fac sinapsă cu o aceeași celulă
bipolară, mai multe bipolare corespunzând bastonașelor fac sinapsă cu o celulă ganglionară.
Reacțiile declanșate în celule fotoreceptoare sunt în principal:- modificarea biochimică a pigmențiilor
vizuali;- modificarea potențialului de membrană responsabila de apariția activitații electrice.
Sub acțiunea luminii rodopsina (pigmentul vizual) se descompune, iar în întuneric acestea se
recompune.
În cursul proceselor fotochimice au rol important vitamina A și ionii de calciu. Funcția vizuală
este formată din trei senzații: de lumină, de formă și de culoare. Senzația de lumină: este ce
mai elementară funcșia vizuală. Constă în perceperea și reflectarea de către scoarță occipitală a
procesului de excitare a celulelor vizuale de către un anumit prag al excitantului specific.
Senzația de formă: constă în perceperea și reflectarea de către scoarța occipitală a imaginilor
pe care obiectele din mediul înconjurător le formează pe retină. Această funcție se compune din trei
elemente principale:- vederea centrală (acuitatea vizuală);
- sensibilitatea de contrast;- vederea periferică (câmpul vizual).
Acuitatea vizuală: este capacitatea pe care o are regiunea centrala a retinei, fovea, de a
percepe detaliile obiectelor în condiții de iluminare fotopică și contrast maximal între fond și test. Cu
cât detaliul perceput este mai mic cu atât acuitatea vizuala este mai mare și invers.
Sensibilitatea de contrast: prezintă capacitatea analizatorului vizual de a percepe diferența de
luminozitate între plăji alăturate. Este de fapt posibilitatea de a aprecia netitatea prin care un detaliu
din peisaj de detașeaza de restul imaginii. Sensibilitatea de contrast permite analiza eficienței
transferului de informației vizuală în lungul căilor optice.
Câmpul vizual: este totalitatea spațiului înconjurător pe care-l poate cuprinde ochiul uman
atunci când fixează un obiect.
Senzația de culoare: poate fi definită ca facultatea scoarței occipitale de a percepe și reflecta
cele șapte entitați monocromatice de radiații electromagnetice al spectrului vizibil: roșu, portocaliu,
galben, verde, albastru, indigo și violet (culori cromatice).Ochiul uman percepe și așa numitele (culori
acromatice): alb, negru și gri.
Percepția cromatică rezultă din interacțiunea dintre radiațiile electromagnetice și
celulelefotoreceptoare ale retinei respectiv conurile din regiunea maculară apoi tratamentul acestor
informații la nivelul componentelor neurologice posterioare acesteti interacțiuni. Percepția cromatică
este elementul cel mai diferențiat al funcției vizuale și ultimul care apare pe scara filogenetică.
Procesul vederii are trei etape:- formarea imaginii pe retină cu ajutorul elementelor dioptrului
ocular;- stimularea celulelor fotoreceptoare;- reprezentarea imaginii la nivelul scoarței cerebrale.
Formarea imaginii pe retină este un proces asemănător fornării imaginilor în camera obsucură
a aparatului foto. Razele de lumină care pătrund în globul ocular suferă o triplă refracție la nivelul
corneei, la trecerea din umorul apos în cristalin, pe fața anterioară a acestuia șila trecerea din
cristalin în corpul vitros, pe fața posterioară a cristalinului. Mediile refringente aleochiului formează o
lentilă biconvexă, compusă din mai multe părți care constituie dioptrul ocular. Aceasta are o valoare
de 60 de dioptrii, dintre care 45 sunt date de cornee și 15 de cristalin. Dintre aceste medii, numai
cristalinul iși poate schimba puterea de refracție în funcție
de obiectivul privit, își mărește curbura în procesul fiziologic al acomodației, prin intervenția
mușchiului ciliar pentru vederea la aproape.
Ochiul este o componenta importanta a organelor de simt, oferindu-ne cele mai complexe si
utile informatii din mediul inconjurator, iar in lipsa lui viata ar oferi o experienta cu mult mai saraca.
Deoarece corpul uman este supus imperfectiunii si la un moment dat se poate imbolnavi, ne putem
astepta ca pe parcursul vietii sa apara unele afectiunie ale ochiului care pot fi vicii de refractie ce pot
fi corectate cu ajutorul lentileor aeriene sau celor de contact, dar si unele boli caredaca sunt
depistate la timp pot fi tratate chirurgical. In plus de-a lungul vietii putem dezvolta unele alergii care
pot afecta analizatorul vizual, pe care insa le putem trata medicamentos.
In proiectul meu voi aborda astfel de afectiuni care pot afecta si crea dezechilibre in viata
omului, dar si la ce metode de corectie putem apela pentru a ne imbunatatii calitatea vietii.
Refracția statistică:
Ametropiile sunt tulburări ale refracție oculare statice. Clinic un ochi este în stare de repaus când
privește la o distanță mai mare de 5 metri. Ametropiile pot fi accidentale, ca urmare a deplasării
cristalinului intr-un ochi normal, ceea ce pune un alt tip de atitudine terapeutică.
Hipermetropia
La naștere copii sunt hipermetropi de 2, 3 dioptrii. Odată cu dezvoltarea copilului, hipermetropia
scade progresiv, ochiul devenind emetrop sau chiar miop.
Hipermetropiile se împart în:
-mică:până la 3dioptrii;
-medie: până la 6 dioptrii;
-mare: peste 6 dioptrii;
-forte: peste 8dioptrii.
Corectarea hipermetropiei se face cu lentile convergente (notate cu “+”), convexe. Se prescrie lentila
cu cea mai mare valoare dioptrică ce permite cea mai bună acuitate vizuală la o distanțăde 5 metrii.

Miopia
Cea mai frecventă este cea axială. Se întâlnesc diferite grade de miopie:
-mică:până la 3dioptrii;
-medie: până la 6 dioptrii;
-mare: peste 6 dioptrii;
-forte: peste 8dioptrii.

Miopia beningă
Apare în jurul vârstei de 6-7 ani. Are o evoluție progresivă până în jurul vârstei de 20 de ani, când se
stabilizează, nedepășind -6/-7 dioptrii.
Miopia maligna
Este prezentă de cele mai multe ori de la naștere, este congenitală, transmisibilă genetic.
Evoluează progresiv, atingând valori de -20/-40 de dioptrii. Globul ocular are dimensiunea ei cu
leziuni intraoculare, vederea este aberată.
Miopia se corectează cu lentila cea mai slabă divergentă, concave, sferică (notate cu “-“) care de cea
mai bună acuitate vizuală la distanță de 5 metrii.

Astigmatismul
Este o ametropie de curbură în care ocarulprincipal al razelor incidente nu este format dintr-un
singur punct, ci dintr-o serie de puncte, fiecare meridian al mediilor optice având punctul sau focarul
propriu.
După refracția meridianelor principale întâlnim astigmatism:
-simplu: un meridian principal este emetrop iar celălalt hipermetrop sau miop;
-compus: ambele meridiane principale sunt mioape sau hipermetroaope, dar de grad diferit;
-mixt: unul din meridiane principale este miop, iar celălalt hipermetrop.

4. Patologia ochiului uman