Strategii de motivare a elevului la disciplina Istorie

Pentru a putea vorbi despre motivarea elevilor în studierea unei discipline, trebuie să
vorbim mai întâi despre rolul pe care îl are respectiva disciplină în formarea elevilor. În cazul
Istoriei s-ar părea că lucrurile sunt destul de simple: istoria ne ajută să înțelegem prezentul, prin
ceea ce s-a întâmplat în trecut, să analizăm unde ne situăm și de ce; istoria ne dă lecții pentru
viitor, întrucât tot ce există în prezent își are rădăcinile undeva, în trecut. Prin însăși natura sa,
istoria trezește și cultivă sentimente, modelează frumos personalitatea elevului, prin rolul său de
a forma capacitatea de înțelegere a unui fapt din trecut și puterea de a acționa diferit în contexte
similare, pentru a nu repeta greșelile trecutului.
Dincolo de multitudinea de date, nume, personalități, localități, istoria este o poveste, dar
pentru a deveni „cea mai frumoasă poveste” (Adrian Cioroianu) este nevoie de cineva pregătit să
o transforme dintr-o simplă înșiruire de date și evenimente într-o poveste atrăgătoare, la care
elevii să se întoarcă mereu cu drag. Acel cineva este desigur, profesorul de istorie care are
datoria de a găsi cele mai atractive modalități de transmietere a informațiilor istorice sau altfel
spus strategii diverse de motivare a elevilor pentru studierea istoriei.
Înainte de orice lecție profesorul ar trebui să își pună câteva întrebări la care să răspundă
onest, pentru o lecție reușită: ce voi preda?, cu ce scop voi preda acest conținut?, ce ar trebui să
stie elevii mei la sfârșitul acestei lecții?, cui voi preda (ce nivel au elevii cărora mă adresez?). Și
poate cea mai importantă întrebare este: cum voi preda? Dacă predarea unei lecții de istorie
înseamnă dictare sau expunerea seacă a unor date și evenimente, urmată de obligația ca elevul să
reproducă lecția din caiete sau din manual, atunci e de la sine înțeles că ora de istorie se va
transforma într-o corvoadă pentru elevi, istoria în sine va deveni o disciplină plictisitoare, sau
chiar detestată. Cu siguranță nu ne dorim asta și pentru a nu se ajunge în acestă situație revenim
din nou la întrebarea: cum voi preda această lecție?
Un prim aspect are în vedere utilizarea metodelor activ-participative în procesul de
predare - învățare - evaluare. Dintre metodele active care au un randament crescut în predarea
lecției putem menționa brainstormingul, mozaicul, jurnalul cu dublă intrare, știu, vreau să știu,
am învățat, interviul.
 Brainstormingul constă în formularea de idei și răspunsuri diverse pentru o problemă.
Această metodă are multiple avantaje, întrucât stimulează creativitatea în grup, implică
participarea activă a tuturor participanţilor, permite exprimarea personalităţii şi eliberarea de
prejudecăţi, exersează analiza şi capacitatea de a lua decizii şi imprimă dinamism lecţiei. Ideile
emise de elevi, vor fi apoi filtrate, apreciate critic, iar la final se vor selecta cele care reprezintă
cu adevărat soluții sau răspunsuri la o problemă.
Mozaicul este o metoda prin care elevii lucrează în grupuri, descoperă informații noi
dintr-un fragment al lecției sau dintr-un document istoric, după care „predau” colegilor din
celelalte grupe informațiile noi. Este o metodă eficientă, deoarece îi încurajează pe elevi să se
exprime, le dezvoltă capacitatea de analiză și sinteză, precum și abilitățile de a comunica și a
argumenta, de a relaționa în cadrul grupului.
Jurnalul cu dublă intrare presupune selectarea unui fragment dintr-o sursă istorică și
argumentarea în favoarea textului ales: de ce au ales textul respectiv, ce le-a plăcut, ce le-a atras
atenția? În acest mod, elevii își pot exprima propriile idei cu privire la un fapt istoric, își dezvoltă
capacitatea de a argumenta în scris pro sau contra unei anumite opinii.
Metoda „Știu, vreau să știu, am învățat” pornește de la premisa valorificării cunoștințelor
anterioare ale elevilor, cu privire la un anume eveniment istoric. La începutul activității, elevii
vor nota pe o fișă înformațiile pe care le cunosc despre un eveniment sau personalitate istorică,
precum și informațiile pe care ar dori să le cunoască, iar la finalul orei/activității vor completa
fișa cu ceea ce au învățat. În acest fel, elevii devin conștienți de cunoștințele pe care le au și de
nivelul la care au ajuns după parcurgerea anumitor conținuturi.
Interviul este o metodă care se poate aplica în echipe de cîte doi copii, în care unul dintre
elevi joacă rolul reporterului, iar celălalt este intervievat cu privire la un anumit subiect. În
funcție de timpul avut la dispoziție, cei doi elevi pot face schimb de roluri. In acest fel elevii își
dezvoltă capacitatea de a pune întrebări pe marginea unui subiect și de a formula răspunsuri
adecvate. Metoda se poate folosi și în timpul lecțiilor de predare (la momnetul fixării
cunoștințelor), cât și în cadrul lecțiilor de recapitulare, după o documentare prealabilă a elevilor
asupra unui anume subiect.
Pentru momentul de fixare a cunoștințelor, sau în cadrul lecțiilor de recapitulare se poate
folosi cu succes metoda ciorchinelui sau Metoda „Răspunde-Aruncă-Interoghează” (R.A.I.).
 Ciorchinele este o metodă grafică de organizare și integrare a informației, prin care elevii
sunt solicitați să facă o analiză a faptelor istorice, făcând conexiuni între cauzele și consecințele
unui anume eveniment. Metoda R.A.I. solicită elevii să formuleze întrebări și să elaboreze
răspunsuri pe baza unor conținuturi studiate anterior. O variantă ușor diferită a acestei metode
este concursul de întrebări și răspunsuri, care se poate folosi la momentul fixării cunoștințelor,
sau la lecțiile re recapitulare. Elevii vor fi împărțiți în două tabere (grupe), profesorul pregătește
bilețele cu diverse întrebări, iar un elev extrage un bilet și numește un coleg din echipa adversă,
care trebuie să răspundă la întrebare. Câștigă echipa care oferă cele mai multe răspunsuri corecte.
În acest mod elevii înțeleg mai bine legătura dintre anumite evenimente sau fenomene istorice, îți
dezvoltă spiritul de echipă, capacitatea de a face conexiuni cu alte lecții sau conținuturi studiate.
Metodele interactive schimbă rolul profesorului în clasă, acesta devenind un moderator
al unei dezbateri de idei şi probleme, susţinător al motivaţiei şi interesului elevilor pentru istorie,
ghid al elevilor în procesul de dobândire de noi competenţe, deprinderi şi cunoştinţe. Odată cu
deplasarea accentului de pe activitatea profesorului pe cea a elevului, noile metode îi determină
pe elevi să înţeleagă mai bine logica fenomenelor şi faptelor istorice, stimulează formarea de
opinii personale argumentate, încurajează munca individuală, însă în funcţie de situaţii şi spiritul
de echipă, contribuie la formarea de deprinderi şi atitudini durabile.