Dinulescu Bianca

Grupa 511

Hidrosadenita

Definiție
Hidrosadenita reprezintă o inflamație supurativă a glandelor apocrine, îndeosebi
a celor cu localizare axilară, inghinală și perianală.
Etiologie si Etiopatogenie
Deși principalul mecanism este obstrucția foliculilor piloși, similar cu cel al
producerii acneei, sunt incriminați și anumți patogeni precum stafilococul auriu
sau streptococii anaerobi.
Deși etiopatogenia este incomplet elucidată, s-a dovedit implicarea factorului
imunologic, genetic, a fumatului și a obezității. De asemenea, participă și
factorul hormonal, recăderile fiind adesea însoțite de scăderea nivelului de
estrogeni.
Clinic
Hidrosadenita debutează după pubertate și este mai frecventă la femei. Se
manifestă prin apariția unor noduli subcutanați fermi, sensibili la palpare, care
abcedează. Pe măsură ce unii noduli se vindecă, apar alții, având o evoluție
prelungită.
Se poate asocia cu boala inflamatorie intestinală, boli cardiovasculare sau
afecțiuni psihiatrice, care sugerează caracterul său sistemic.
Hidrosadenitele supurative extinse, plurifocale si rebele la tratament poartă
denumirea de maladia Verneuil. Aceste leziuni predomină în regiunea perineo-
fesieră (hidrosadenite cronice de șezut)
Diagnosticul clinic se pune pe baza a trei criterii: 1)morfologie tipică(noduli,
abcese, tracturi sinusale, cicatrici); 2)distribuția caracteristică topografică a
leziunilor (zone intertriginoase, axilă, pliuri submamare, fese, regiune inghinală,
perineală și perianală) și 3) o evoluție cronică recurentă a bolii.
Deși în majoritatea cazurilor, leziunile apar în zona axilară și/sau inghinală, s-a
observat o heterogenitate în ceea ce privește caracterul clinic al afecțiunii.
Astfel, pacienții de sex masculin prezintă adesea leziuni în regiunea fesieră,
perineală/perianală, pe când la sexul feminin s-a observat o predispoziție
frontală-inghinală și inframamară.
Hidrosadenita se clasifică, după localizare, în: axilară și mamară (48%),
foliculară (26%) și gluteală 26%.
Dinulescu Bianca
Grupa 511

Paraclinic
Diagnosticul hidrosadenitei se pune exclusiv pe caracteristicile clinice, iar
explorările paraclinice nu sunt specifice.
Starea generală a pacientului este în general bună, afebrilă. Culturile bacteriene
sunt sterile, iar biopsia leziunilor este nespecifică. Analizele uzuale includ
hemoleucograma, proteina C reactivă și VSH în limite normale. Unii markeri
inflamatori pot fi ușor crescuți în perioadele de inflamație activă, precum
leucocitele, proteina C reactivă și VSH. Investigațiile mai amănunțite implică
măsurarea tensiunii arteriale, glicemiei și a profilului lipidic, pentru a evidenția
asocierea cu alte afecțiuni sistemice.
Diagnostic diferențial
Distribuția caracteristică a leziunilor și perioada apariției sunt utile pentru a
diferenția hidrosadenita de alte patologii cu morfologie similară, precum acneea
nodulară. Culturile microbiologice sunt utile pentru a evidenția prezența unor
patogeni, prezenți în abces, carbuncul sau furuncul.
Simptomele cutanate sunt dificil de diferențiat de leziunile perianale din boala
Crohn, acestea asociindu-se și cu manifestări digestive, absente în hidrosadenită.
De asemenea, leziunile perianale din boala Crohn sunt localizate predominant în
jurul sfincterului anal extern și evoluează prin fistulizare.
Afecțiunile maligne au de obicei o evoluție rapidă și sistemică, fiind însoțite de
scădere în greutate, oboseală, febră.
Similară cu hidrosadenita este și boala Hailey-Hailey, cunoscută și sub
denumirea de pemfigus familial benign care implică apariția unor leziuni
dureroase, recurente în zonele intertriginoase. Cu toate acestea, în boala Hailey-
Hailey leziunile sunt sub formă de plăci veziculare, eritematoase ce fac crustă și
evoluează spre fisură.
Alte afecțiuni similare, dar cu localizare unică sunt bartholinitele, chistul
epidermic, chistul piloidal.
Evoluție si prognostic
Există mai multe sisteme de evaluare a severității hidrosadenitei. Cel mai comun
este scorul Hurley, în care: stadiul 1 este caracterizat prin unul sau mai mulți
noduli și/sau abcese, fără leziuni permanente; stadiul 2 este definit de prezența
nodulilor recurenți și/sau abcese cu tracturi sinusale și cicatrici permanente;
stadiul 3 indică boala severă și este caracterizată de multiple tracturi sinusale
interconectate, abcese și cicatrici ce afectează o regiune extinsă a pielii.
Alte sisteme de evaluare a afecțiunii sunt: evaluarea globală a medicului (EGM),
scorul Sartorius modificat (SSM) și Indexul de Severitate HS (ISHS). Fiecare
Dinulescu Bianca
Grupa 511

dintre aceste evaluări are atât avantaje, cât și limitări în practica zilnică; până în
prezent, nu există un standard de aur.

Tratament
Schema curentă de tratament conform Academiei Europene de Dermato-
Venerologie și Forumului European de Dermatologie recomandă o abordare în
mai multe direcții a tratamentului hidrosadenitei, de la terapie
adjuvantă(managementul durerii, oprirea fumatului, scădere în greutate,
prevenirea suprainfectării, igiena, tratarea locală a cicatricilor și leziunilor) la
medicație topică și sistemică (antibiotice, anti-inflamatoare, terapie biologică)
sau intervenții chirurgicale precum excizia chirurgicală sau cu laser. Alegerea
tratamentului optim depinde de numărul, tipul și distribuția anatomică a
leziunilor, precum și de factorii de risc asociați sau de comorbidități.
a) Tratamentul local
Clindamicina aplicată local de două ori pe zi timp de o săptămână este
recomandată în cazurile ușoare. Tratamentul cu antibiotic local pe termen lung
ar trebui evitat datorită riscului de rezistență antimicrobiană. În cazul unor
leziuni acute inflamatorii, injecțiile intralezionale cu glucocorticoizi
(triamcinolon 10 mg/mL) sau incizia și drenajul sunt utile. Acidul azelaic sau
retinoizii topici nu au fost încă dovediți utili, însă studii clinice sugerează un
efect benefic dacă sunt aplicate zilnic și sunt recomandate ca tratament pe
termen lung.
b) Tratament sistemic
Pacienții cu leziuni extinse și/sau forme severe (stadiul II și III Hurley) necesită
terapie sistemică. Aceasta include tratamentul cu antibiotice (tetraciclină,
rifampicină și clindamicină) și antiinflamatoare (anti-TNF, ciclosporine).
Tetraciclina sistemică 500 mg de două ori pe zi pentru 3 luni este recomandată
în tratamentul afecțiunii moderate, când tratamentul local nu mai este eficient.
Nu există suficiente studii care să susțină utilizarea tetraciclinei sistemice în
favoarea tratamentului topic.
Utilizarea combinației de rifampicină (300 mg de două ori pe zi) și clindamicină
(300 mg de două ori pe zi) este recomandată dacă pacientul nu răspunde la
tratamentul cu tetraciclină și/sau în cazuri severe.
Terapiile biologice (de exemplu, adalimumab [anti-TNF] sau infliximab [anti-
TNF]) sunt indicate în hidrosadenita moderat până la severă (etapele Hurley II și
III) care nu răspunde la tratamentele anterioare.
Dinulescu Bianca
Grupa 511

c) Tratament chirurgical
Pentru a obține remisia totală a bolii, intervenția chirurgicală trebuie luată în
considerare, alături de tratamentul medicamentos.
Leziunile persistente și cicatricile difuze în hidrosadenită sunt dificil de
gestionat numai cu tratament medical și deseori necesită o intervenție
chirurgicală. Pentru a obține cele mai bune rezultate, intervenția chirurgicală
trebuie efectuată în timpul unei perioade de activitate inflamatorie minimă.
Tratamentul medical intensificat poate fi necesar înainte de intervenție.
Procedurile chirurgicale pentru gestionarea afecțiunii includ excizii locale și
largi, incizie, drenaj și tehnici cu laser.
Bibliografie
1. Virgil Pătrașcu- Boli dermatologice și boli sexual-transmisibile- Diagnostic,
tratament
2. Hidradenitis Suppurativa: Causes, Features, and Current Treatments-Caroline
Vinkel, MD and Simon Francis Thomsen, MD, PhD
3. Hidradenitis suppurativa: from pathogenesis to diagnosis and treatment-
Maddalena Napolitano, Matteo Megna, Elena A Timoshchuk, Cataldo Patruno,
Nicola Balato, Gabriella Fabbrocini, and Giuseppe Monfrecola