NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PRODUSELE ŞI SERVICIILE BANCARE

Banca reprezintă una din componentele principale ale sistemului financiar. Ea este
constituită ca şi o societate cu caracter universal, ce poate realiza şi oferi totalitatea produselor şi
serviciilor bancare necesare pentru o bună desfăşurare a activităţii în toate sectoarele economiei
naţionale.
Băncile derulează operaţiuni bancare în numele clienţilor şi în nume propriu.
Această separare reflectă faptul că operaţiunile sunt reglementate şi înregistrate diferit.
Clientela bancară este structurată în trei categorii:
 Clienţi "bănci şi instituţii financiare";
 Clienţi "persoane juridice nebancare";
 Clienţi "persoane fizice";
Această separare este justificată de faptul că produsele/serviciile bancare au caracteristici
diferite în funcţie de tipul de client, deoarece nivelul riscurilor şi anvergura operaţiunilor bancare
sunt diferite. Ca urmare reglementările referitoare la persoanele juridice sunt mai stricte, acestea
trebuind să dovedească prin documente faptul că sunt entităţi legal constituite. În cazul
persoanelor fizice documentul de identitate este suficient.
Relaţia dintre bancă şi client poate fi coordonată prin:
 legi specifice (legea bancară, reglementări privind protecţia consumatorului şi similare);
 conduita bancară, parte a eticii bancare.
Banca ca intermediar dintre cei care dau cu împrumut şi cei care folosesc capitalul
acestora, realizează urmatoarele activităţi de bază:
 colectează fonduri sau resurse;
 acordă împrumuturi;
 îşi asumă în final riscul celor ce au cerut un împrumut;
 armonizeaza cererile de credite şi preiau riscurile;
 îşi asumă riscurile ratei dobânzii.
Clienţii persoane juridice (nebancare) trebuie să fie constituite conform legilor în vigoare
şi să prezinte băncii setul de documente necesar înainte ca să se stabilească o relaţie de afaceri
între cele două părţi. Această relaţie se materializează iniţial prin deschiderea unui cont curent.
Prin intermediul acestuia se realizează operaţiunile de plăţi şi încasări şi toată gama de operaţiuni
de creditare.
 Comercianţii persoane fizice (asociaţiile familiale, liber profesioniştii) reprezintă o
subcategorie de clienţi ai băncilor şi din punctul de vedere al caracteristicilor operaţiunilor
bancare se aseamănă în unele privinţe cu persoanele fizice în alte privinţe cu persoanele juridice.
Operaţiunile specifice clienţilor persoane fizice intră în categoria de retail bancar iar
informaţiile necesare solicitate de bancă sunt datele din actul de identitate (nume, adresă şi codul
numeric personal). Titularul de cont poate desemna o altă persoană care să fie împuternicită să
deruleze operaţiuni cu banca.
Operaţiunile cu clienţii bancari au caracteristici aparte, chiar dacă relaţiile de bază sunt de
plasare şi respectiv atragere de depozite. Tot aici intră şi operaţiunile derulate între banca
comercială şi banca centrală.
Produsele şi serviciile oferite de bănci atât la nivel mondial cât şi naţional se află într-o
continuă diversificare.
Diversificarea acestor produse şi servicii a impus o restructurare profundă a băncilor,
acestea devenind mai eficiente şi punând într-o măsură din ce în ce mai mare accentul pe relaţia
cu clienţii urmărind satisfacerea nevoilor acestora.
Legea bancară enumeră printre activităţile care pot fi desfăşurate de bănci, contractarea de
credite, operaţiunile de factoring şi scontarea efectelor de comerţ, inclusiv forfetare, leasingul
financiar, emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente.
Necesitatea diversificării produselor bancare apare şi ca urmare a ponderii foarte mari pe
care o are creditul în totalul activităţilor bancare.
Caracteristicile principale ale produselor bancare sunt:
 sunt imateriale;
 sunt condiţionate de reglementări bancare şi fiscale;
 sunt propuse direct clienţilor ;
 implică angajarea clientului în mod direct.
Creditul este operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei
promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţită de plata unei dobânzi ce remunerează
pe împrumutător.
Creditul, ca şi moneda, instrumentele de plată şi de credit sau modalităţile de plată,
serveşte la rezolvarea atât a unor probleme economice, cât şi de schimb.
În orice formă de credit, debitorul nu dă nimic, şi cu toate acestea intră nu numai în
posesia, ci şi în proprietatea obiectului împrumutat. Cu alte cuvinte, prestaţia are loc la momentul
actual, iar contraprestaţia este amânată pentru un moment viitor. La momentul actual, debitorul
îşi asumă doar un angajament de plată, adică un angajament de a vărsa ulterior o anumită sumă
de bani, fie o singură dată, fie în rate lunare, semestriale sau anuale.
 Această implicare a factorului timp conferă operaţiunii de creditare un caracter dinamic.
Caracterul oneros şi dinamic al operaţiunii de creditare implică cea de a treia caracteristică a
acestuia: încrederea.
Acordarea de credite prin punerea la dispoziţie de fonduri băneşti reprezintă mijlocul
principal de fructificare a disponibilităţilor băneşti proprii şi a celor atrase de la clienţi.
În literatura de specialitate, luându-se în considerare natura şi conţinutul creditului, au fost
delimitate cinci forme fundamentale de credit.

1
CREDITUL
BANCAR

5 2
CREDITUL DE CREDITUL
COMSUM Formele COMERCIAL
fumdamentale
ale creditului

4 3
CREDITUL CREDITUL
IPOTECAR OBLIGATAR

Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalităţi diferite, pe

termen scurt şi pe termen mediu şi lung, privind operaţii bazate pe înscrisuri sau fără, garantate,
sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.
În raporturile de credit cu banca se pot angaja şi persoane care în acest cadru nu au
calitatea de agenţi economici.
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce . Pe de o parte,
întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de către
acestea, ca resurse . Pe de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de
producţie curente sau cu recuperare ulterioară, pentru investiţii.
Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar relaţiile între
bancă şi partener se desfăşoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile şi realizarea de
profituri, în principal sub formă de dobânzi.
Creditul comercial este forma cea mai reprezentativă a creditului în economia de piaţă,
constând în acordarea reciprocă a unei amânări a plăţii, de către agenţii economici activi, cu
prilejul vânzării mărfurilor. El apare din faptul că, în timp ce unii agenţi economici dispun de
mărfuri deja fabricate, gata spre a fi vândute, alţi agenţi care au nevoie de aceste mărfuri nu
dispun “o perioadă de timp” de mijloace băneşti pentru a le cumpăra. Rezultă că prin intermediul
creditului comercial este favorizat procesul de transformare a mărfii în bani, punând în evidenţă
capacitatea acestei forme de credit de a accelera circulaţia mărfurilor. În economia de piaţă,
instrumentul specific creditului comercial îl constituie cambia.
 Pe măsură ce producţia mărfurilor s-a diversificat şi reţelele comerciale, credite între
întreprinderi, acoperă o parte semnificativă din resursele financiare ale întreprinderilor,
implicând o gamă largă de variaţii.
Mărfurile primite pe credit comercial (indiferent dacă sunt formularizate prin instrumente
de credit exprese, sau fac parte dintr-un contract general (între agenţi) reprezintă, pentru
beneficiari, datorii exigibile şi implică o amânare, mai scurtă sau îndelungată, a termenului de
plată. În acest fel, creditul comercial acţionează în economia beneficiarului ca o sursă
suplimentară de capital circulant, scutindu-l pe acesta de a recurge, în acest scop, la alte surse, de
pildă la creditul bancar.
Motivaţia amânării termenelor de plată şi respectiv durata şi dimensiunile creditului
comercial sunt determinate de trei factori intercondiţionaţi, cu acţiune convergentă:
 Factorul economic, decurgând din interesele comune ale părţilor în creşterea fluidităţii
schimburilor şi diminuarea costurilor de organizare;
 Factorul comercial implică utilizarea creditului ca formă de promovare a vânzărilor,
practicată de către furnizor în condiţii concrete, generând o varietate de termene de plată
şi de dimensiuni ale creditului. Clientul, beneficiar al prelungirii termenului de plată,
preia efectul pozitiv, care acţionează pentru el ca o reducere de preţ, scutindu-l de
eventuale costuri privind procurarea mijloacelor de plată;
 Factorul financiar implică punerea la dispoziţia clientului, de către furnizor, pentru o
perioadă dată, a unei părţi a capitalului său, sub formă de marfă, a cărei plată este
amânată.
O parte importantă a creditelor comerciale sunt acordate prin înscrisuri de credit
specializate cambii şi alte efecte,ceea ce permite transferabilitatea creanţelor, cedarea lor unui alt
beneficiar, de regulă bănci sau societăţi financiare.
În cadrul acestor operaţii, la termenul de plată, obligaţia de restituire devine operantă faţă
de noul beneficiar, banca.
Transferul creanţei către bancă înseamnă modificarea calitativă a creditului, creditul
comercial se transformă în credit bancar.
Efectele acestui transfer sunt semnificative atât pentru cedant, cât şi pentru noul creditor.
Cedantul, fost beneficiar al creanţei, recurge astfel la lichiditatea creanţei, deci transferă în
disponibilităţi monetare curente dreptul său de creanţă, exigibilă la o dată mai apropiată sau mai
depărtată.
Prin aceasta el poate angaja capitalul disponibilizat în afaceri, urmărind un profit oportun şi
posibil într-un termen imediat, fără a mai aştepta deci, până la scadenţă .
Va plăti pentru acesta un anume preţ, dobânda cuvenită pentru suma respectivă, din
momentul operaţiunii până la scadenţa efectului.
 La rândul său, banca îşi angajează resursele sale într-un plasament de credit de la preluare
(de regulă prin scontare ), până la scadenţă, operaţiune similară cu acordarea unui credit pe
termen scurt.
Dobânda încasată pentru această perioadă revine băncii sub forma scontului.
Atunci când se recurge la scontare, valoarea actuală este de fapt, preţul de cumpărare al
creanţei de către bănci.
Creditul obligatar reprezintă o grupă a operaţiilor de credit care se referă la relaţiile de
credit în care partenerii sunt instituţiile statale sau întreprinderile economice în calitate de
debitori, care emit obligaţiunile, în această calitate, pe de o parte, şi creditorii, subscriitori şi
deţinători ai acestor obligaţiuni, care-şi angajează astfel capitalurile, în vederea obţinerii unui
venit sigur sub formă principală de dobânzi.
Obligaţia este titlu de recunoaştere a datoriei care reprezintă o creanţă financiară, pe care
deţinătorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul), sau altfel spus, este o promisiune
scrisă de a plăti o sumă de bani (principal ) la o dată stabilită. Deţinătorul încasează de regulă,
periodic dobânzile convenite în raportul de credite.
Emisiunea de obligaţiuni este o sursă preferată de capital pentru întreprinderi.
Există o gamă largă de forme de existenţă a obligaţiunilor şi prin aceasta, de posibilităţi de
stimulare a deţinătorilor de capital în a participa la subscriere şi deci de a deveni creditori ai
acestor societăţi
Urmărind fenomenul obligatar, ca fenomen economic şi ca raport de credit, trebuie să
subliniem importanţa în creşterea accelerată a acestei componente în formarea surselor de
dezvoltare a întreprinderilor economice, deci la asigurarea înfăptuirii investiţiilor.
Între sursele împrumutate, sursele obţinute din emisiunea de obligaţiuni sunt utilizate cu
prioritate sau în exclusivitate, în majorarea capitalului fix, fie în noi investiţii, în clădiri,
echipamente, utilaje, componente ale noilor tehnologii, fie în operaţii de preluare şi achiziţii de
întreprinderi .
Sumele obţinute din plasarea de obligaţiuni fiind utilizate cu prioritate pentru satisfacerea
nevoilor de investiţii ale întreprinderilor, circulaţia mărfurilor şi servicii, şi având prin acestea o
destinaţie specială, au de regulă, ca sursă de provenienţă, capitalurile disponibile specifice.
Procurarea de resurse prin emiterea de obligaţiuni s-a dezvoltat şi în domeniul capitalului
circulant, obligaţii cunoscute sub numele de bonuri de depozit. Prin natura lor hârtiile comerciale
sunt bilete de ordin, negarantate, pe care întreprinderile le vând pe piaţă, pentru a-şi acoperi
necesităţile de resurse pe termen scurt. Aceasta reprezintă pentru deţinătorii de capitaluri,
disponibile pe termen scurt, o modalitate de valorificare superioară, vis-a-vis de alte utilizări, în
special faţă de posibilităţile de a constitui depozite bancare pe termen scurt, slab remunerate.
 Obligaţiunile, ca obiect de sine, reprezintă temeiul desfăşurării unor alte operaţii de credit.
Obligaţiunile pe termen scurt şi lung, emise de stat sau întreprinderi reprezintă, prin cantitatea
lor, active substanţiale în patrimoniul fiecărei întreprinderi sau bănci.
Obligaţiunile se vând în mod curent între întreprinderi şi bănci şi între bănci şi banca
centrală, în cadrul operaţiilor de optimizare a plasamentelor pe care le urmăresc fiecare. De
asemenea, activele în obligaţiuni creează temeiul unor operaţii de împrumut declanşate de
deţinătorii care primesc credite, prin gajarea acestora. Prin aceasta, pe de o parte, deţinătorii
obţin cu uşurinţă disponibilităţile lichide în momentele considerate oportune, în condiţii
avantajoase, iar pe de altă parte, păstrează în continuare calitatea de proprietar al acestor
obligaţiuni şi, deci, privilegiul de a încasa, la termenele stabilite, dobânzile aferente.
Creditul ipotecar este reglementat prin Legea privind creditul ipotecar pentru investiţii
imobiliare şi prin Normele metodologice emise în aplicarea acestei legi de către BNR şi Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare.
Creditul ipotecar presupune o convenţie între creditor şi împrumutat, în care se prevede în
general:
 proprietatea ce serveşte ca garanţie a rambursării împrumutului;
 condiţiile de remunerare şi scadenţele de rambursare;
 penalităţile în caz de rambursare anticipată, parţială sau completă, a împrumutului;
 circumstanţele prin care nerespectarea condiţiilor de împrumut, debitorul poate pierde
proprietatea.
Principalul tip de împrumut de ipotecă comportă o sumă de rambursare şi o rată a dobânzii
fixă. Rambursările periodice sunt prevăzute pe întreaga perioadă şi fiecare rambursare cuprinde,
deopotrivă, dobânda şi suma cu care se reduce datoria în curs. De regulă, în cadrul ratei fixe,
scade partea privind dobânzile şi creşte partea privind rambursarea propriu-zisă.
Dimensiunile ample ale creditului ipotecar în toate ţările dezvoltate, implică o mobilizare
vastă de resurse, de regulă, capitalurile disponibile pe termen lung.
Întrucât o serie de instituţii de credit şi financiare constituie asemenea resurse pe termen
lung, care în mod necesar implică valorificare şi garanţii sigure de rambursare, s-a creat în toate
ţările o piaţă ipotecară firească.
Operaţiile pe această piaţă se desfăşoară între instituţii de credit după modelul pieţei
monetare, iar influenţele reciproce orientează adesea evoluţia preţurilor de piaţă, în acelaşi sens,
deşi nivelul acestora este, pe fiecare piaţă diferit.
Întrucât creditul ipotecar are un rol deosebit în expansiunea şi propăşirea proprietăţii,
sprijinul statului se manifestă pe scară largă în toate ţările, pe multiple planuri: supraveghere,
asigurare, impozitare, gestiunea datoriei.
 Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mediu, acordat persoanelor
individuale destinat a acoperi costul bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de
comercializare şi servicii, sau pentru recreditarea creanţelor contractate în acest scop.
Creditul de consum s-a afirmat între celelalte forme de credit sub forma „creditului
deschis”, respectiv a posibilităţii pe care comerciantul o acordă clienţilor de a achiziţiona mărfuri
potrivit necesităţilor, urmând ca lichidarea sau regularizarea datoriilor să se facă ulterior.
Producţia de masă de bunuri de folosinţă îndelungată a determinat, statuarea, unor norme
precise de creditare, precum şi a unei reţele ample şi diversificate de instituţii de credit, în mare
parte legate de firmele producătoare. Astfel că, cea mai mare parte a creditelor de consum există
şi se acordă sub forma creditelor eşalonate, formă în care termenii creditării: scadenţe, cuantumul
ratelor se stabilesc la acordarea creditului.
Elementele caracteristice acestui credit sunt:
 se acordă în cadrul unei convenţii stabilite între părţi;
 permite consumatorului să efectueze cumpărături sau să obţină împrumuturi fie direct,
asupra creditorului, fie indirect, prin cărţile de credit.
 consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs,
fie prin părţi parţiale, periodice.
Prin facilităţile acordate beneficiarului de credit şi prin costurile diminuate, această formă
s-a impus în ultima vreme şi tinde să devină preponderentă în operaţiile de credit de consum.
Creditul comercial a avut şi are un rol deosebit în dezvoltarea economiei de consum,
respectiv a producţiei şi circulaţiei mărfurilor, destinate marii mase a consumatorilor.
Creditul de consum anticipează momentul intrării în posesia bunurilor şi permite accesul
cumpărătorilor cu venituri mai mici la bunurile de folosinţă îndelungată de valoare mare. Prin
aceasta se acţionează pe două planuri, pe de o parte, se asigură satisfacerea facilă a dorinţelor şi
necesităţilor marii mase de consumatori, iar pe de altă parte, se promovează pe scară largă
producţia şi circulaţia unei game extinse de mărfuri, dincolo de cererea solvabilă a populaţiei şi
chiar, după unele aprecieri, dincolo de capacităţile normale de plată a populaţiei, luată în
ansamblul ei.
Pe plan general, creditul de consum a contribuit direct la creşterea în ritmuri rapide a
nivelului de trai a unei părţi mari a populaţiei, iar responsabilitatea vis-a-vis de datoriile
contractate a acţionat ca un factor al întăririi disciplinei în muncă şi, în ansamblu, a contribuit la
afirmarea progresului economic şi social.
Creditul de consum acţionează în sensul recuperării rapide a cheltuielilor avansate în
producţie, spre realizarea constantă şi oportună a produselor puse pe piaţă. Acest fapt permite
producătorului reluarea imediată a proceselor de producţie, desfăşurarea lor accelerată, creşterea
cifrei de afaceri şi implicit a profitului.
 Considerentele privind nescesitatea băncilor într-o economie de piaţă sunt
următoarele:
 Toate firmele au nevoie de facilităţi bancare pentru activităţile comerciale, pentu plata
furnizorilor, garanţiilor oferite partenerilor internaţionali;
 Firmele vor ca excesul de numerar să fie în siguranţă;
 Firmele contactează băncile pentru creşterea fondurilor necesare activităţii lor (credite
negarantate, nevoi de trezorerie);
 Persoanele fizice vor să păstreze economiile în siguranţă şi să realizeze profit din
dobândă;
 Persoanele fizice au nevoie să împrumute de la bănci;
 Persoanele fizice şi/sau juridice efectuează plaţi prin intermediul băncilor;
 OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE

În funcţie de elementele din bilanţ, pot fi identificate următoarele operaţiuni efectuate

de către băncile comerciale:
Operaţiuni active, operaţiuni de creditare şi de plasament care se derulează pe baza
depozitelor bancare constituite;
Operaţiuni pasive, care constau în formarea capitalului propriu, atragerea depunerilor şi
rescontul;
Operaţiuni comerciale şi de comision constituie un grup special de operaţii ale băncilor
comerciale care privesc tranzacţiile de vânzare-cumpărare de devize efectuate cu prilejul
mijlocirii de plăţi internaţionale.
Pentru a analiza operaţiunile pasive şi active ale băncilor comerciale este necesară
cunoaşterea structurii bilanţului bancar, care reflectă, în pasiv, constituirea resurselor, respectiv
datoriile băncii faţă de exterior, iar în activ utilizările resurselor.
Structurarea elementelor în activ şi pasiv se realizează în funcţie de destinaţie şi grad de
exigibilitate. La modul general, în structura bilanţului unei bănci comerciale se regăsesc
următoarele elemente:
Bilanţ bancă comercială
Activ (utilizări) Sume
1. Mijloace fixe
2. Numerar
3. Plasamente
- sume de primit de la banca centrală
- certificate de trezorerie
- depozite constituite la alte bănci
- sume de primit de la guvern
- credite şi avansuri acordate clienţilor
- participaţii la alte societăţi
4. Alte active
Pasiv (resurse)
1. Total fonduri proprii
- Capital social
- Rezerve
- Fond de dezvoltare
- Profit nedistribuit
2. Depozite ale clienţilor
3. Depozite de la alte bănci
4. Împrumuturi de la banca centrală
5. Împrumuturi de la alte bănci
6. Împrumuturi externe
 Analiza structurii bilanţului evidenţiază că ponderea predominantă, o deţin în totalul
pasivelor, depozitele clienţilor care la rândul lor pot fi constituite la termen şi la vedere.
Referitor la structura clienţilor, se constată că cea mai mare pondere o au persoanele fizice.
Depozitele de la alte bănci sunt, în general, depozite la termen, în structura acestora fiind
incluse şi sumele datorate băncilor şi instituţiilor financiare din străinătate (în unele cazuri
această poziţie figurează distinct în structura pasivelor bancare).
Fondurile proprii constituie baza financiară în funcţie de care băncile îşi stabilesc
obiectivele activităţii, nivelul performanţei şi modalităţile de realizare a acestora. Pentru cazul
băncilor româneşti, o componentă importantă a capitalurilor proprii şi a resurselor bancare o
reprezintă profitul nedistribuit.
Dintre principalele componente ale activului bilanţier, se remarcă plasamentele, care au o
pondere sporită în totalul activelor. În structura plasamentelor, pe primul loc se situează creditele
şi avansurile acordate clienţilor, care din punct de vedere al scadenţei, pot fi pe termen scurt sau
pe termen mediu şi lung.
Numerarul ca post bilanţier cuprinde soldurile care au scadenţă sub 90 zile, respectiv
numerarul şi soldurile cu banca centrală.
Băncile comerciale desfăşoară şi activităţi internaţionale concretizate în relaţiile cu bănci
corespondente, cu organisme financiare internaţionale, cu agenţii de rating şi cu agenţii de
garantare a creditelor de export. În cadrul acestor operaţiuni se remarcă serviciile de decontare
pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ exterior. De asemenea, băncile
comerciale efectuează operaţiuni de decontări externe în relaţiile cu persoanele fizice, cu cele
bugetare sau cu organizaţiile nonprofit.
În plus, faţă de activele şi pasivele enumerate, băncile comerciale oferă scrisori de garanţie
şi acreditive clienţilor săi, respectiv efectuează operaţiuni extrabilanţiere.
A. OPERAŢIUNILE ACTIVE:
 operaţiuni de creditare
- creditarea agenţilor economici;
- creditarea persoanelor fizice.
 operaţiuni de plasament pe baza depozitelor bancare.
Creditele acordate agenţilor economici pot fi analizate în funcţie de destinaţie, respectiv
credite pentru constituirea unor active fixe şi credite pentru activitatea de exploatare.
Creditele pentru procurarea de active fixe (pentru procurarea de echipament) au o
pondere redusă şi sunt acordate, în general, pe termen scurt.
Creditarea activităţilor de exploatare se realizează, sub forma creditării creanţelor şi a
creditelor de trezorerie.
 Din punct de vedere al creditării creanţelor, operaţiune prin care băncile preiau în
schimbul monedei creanţele pe care întreprinderile le au asupra clienţilor lor, putem distinge:
 scontarea;
 pensiunea;
 împrumuturi pe gaj de efecte comerciale;
 împrumuturi pe gaj de efecte publice.
Tehnica scontării constă în cesiunea cambiei către un alt beneficiar, în schimbul valorii
actuale a acesteia. Prin această operaţiune, banca este angajată în raporturi cambiale specifice,
respectiv banca îşi asumă obligaţia de a plăti valoarea cambiei, dacă debitorul nu plăteşte această
sumă. Datorită riscului ca banca să devină participant la procesul cambial, se efectuează şi alte
operaţiuni cambiale.
Pensiunea reprezintă, de asemenea, o operaţiune cambială, prin care banca preia cambiile
pe care le vinde beneficiarului, cu condiţia răscumpărării la termenul stabilit.
Împrumutul pe gaj de efecte comerciale, reprezintă credite acordate de bănci şi garantate
cu efecte comerciale (cambii). Valoarea împrumutului reprezintă numai o parte din valoarea
nominală a cambiilor depuse în gaj.
Împrumuturile pe gaj de efecte publice constau în credite acordate de bănci şi garantate
cu titluri de natura obligaţiunilor şi bonurilor de tezaur, certificatelor de trezorerie care sunt
deţinute de persoane fizice şi juridice. Acestea sunt denumite operaţiuni de lombard şi au o
pondere sporită în ţări precum S.U.A., Anglia, Germania, unde emisiunile de titluri publice sunt
frecvente. Datorită riscului de variaţie a valorii de piaţă a titlurilor ce fac obiectul garanţiei,
valoarea împrumutului nu acoperă decât o parte din valoarea titlurilor.
Creditele de trezorerie sunt acordate cu scopul satisfacerii nevoilor de finanţare ale
firmelor, generate de activitatea de producţie şi de comercializare.
Formele pe care le îmbracă aceste credite sunt:
 avansul în cont curent;
 creditele specializate.
Prin avansurile în cont curent este creditată activitatea curentă a agenţilor economici,
mecanismul constând în efectuarea de plăţi în numele titularului de cont chiar şi atunci când
acesta şi-a epuizat disponibilităţile. Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată de bancă
clientului constituie linia de credit sau plafonul de creditare.
Creditele specializate cunoscute şi sub denumirea de credite pe termen mijlociu
mobilizabile, deşi se acordă pe termen scurt, acoperă necesităţile de finanţare pe o durată mai
mare de timp, fiind incluse creditele pentru constituirea de stocuri sezoniere (în agricultură) sau
pentru finanţarea producţiei destinate exportului.
 Operaţiunile de plasament constau în achiziţia de efecte publice (titluri de stat) şi acţiuni,
reprezentând o modalitate de valorificare a resurselor băncilor în vederea obţinerii de profit din
activitatea bancară. Legile bancare din diferite ţări limitează participarea băncilor la capitalul
altor societăţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, le obligă la deţinerea unor titluri cu grad sporit
de lichiditate precum titlurile de stat.
Legea bancară nr. 58/1998, stabileşte pentru băncile comerciale din România, ca valoarea
totală a investiţiilor pe termen lung, în valori mobiliare emise de o societate comercială, să nu
depăşească:
20% din capitalul social al societăţii respective;
10% din fondurile proprii ale băncii.
Se prevede totodată, ca valoarea totală a investiţiilor pe termen lung ale băncii, să nu treacă
de limita de 50% din fondurile proprii ale băncii, iar pe total volum al investiţiilor efectuate în
nume şi pe cont propriu, este impus nivelul de maxim 100% din fondurile proprii. Această
limitare nu se aplică pentru titlurile de stat.
B. OPERAŢIUNILE PASIVE:
 formarea fondurilor proprii;
 constituirea depozitelor;
 operaţiuni de refinanţare.
Principala caracteristică a băncilor comerciale este că în cadrul resurselor proprii, capitalul
propriu deţine cea mai mare pondere. Este mai puţin semnificativă capitalizarea profitului
bancar, ca modalitate de reciclare şi valorificare a capitalurilor băneşti depuse. Banca comercială
îşi constituie fond de rezervă pentru acoperirea unor pierderi, generate în principal de
insolvabilitatea unor debitori. Resursele proprii, constituite sub forma fondului de rezervă, ating
la băncile comerciale o mărime egală cu capitalul social. Această dimensiune a fondului de
rezervă se justifică prin varietatea riscurilor bancare. Pentru menţinerea unui anumit plafon de
lichidităţi corelat cu o stare prudenţială, băncile recurg la constituirea de provizioane (ele pot fi
reglementate şi se constituie în baza unor acte normative care urmăresc amplificarea capitalurilor
proprii) sau pot fi provizioane de risc pe baza lor putând fi acoperite pierderi bancare care pot fi
anticipate nerecunoscându-se mărimea şi momentul producerii acestor pierderi.
Formarea fondurilor proprii prezintă importanţă prin modul de constituire a capitalului
social, prin emisiunea şi subscrierea de acţiuni. Potrivit reglementărilor bancare, capitalul social
al unei bănci trebuie vărsat integral şi în formă bănească, la momentul subscrierii, fiind
obligatorie menţinerea unui nivel minim al capitalului social. Pentru majorarea capitalului social,
băncilor le este permisă, pe lângă subscrierea de noi aporturi în formă bănească şi utilizarea altor
surse precum:
 primele de emisiune sau de aport;
  dividendele din profitul net cuvenit acţionarilor, după plata impozitului pe dividende;
 rezervele constituite din profitul net şi diferenţele favorabile din reevaluarea;
 patrimoniul.
Fondul de rezervă, ca element al fondurilor proprii se constituie prin repartizarea de către
băncile româneşti a 20% din profitul brut, până când fondul egalează capitalul social.
Procentul de repartizare este de 10% până când fondul a ajuns de două ori mai mare decât
capitalul social, pentru ca după atingerea acestui nivel alocarea unei sume pentru fondul de
rezervă să se realizeze din profitul net. Impunerea acestor proporţii prin legislaţie constituie o
modalitate de prevenire a riscurilor antrenate de activitatea de creditare. Ponderea pe care o deţin
fondurile proprii în totalul resurselor este relativ limitată fiind cuprinsă între 8% şi 10%
indiferent de tendinţele care s-au manifestat de-a lungul timpului în managementul bancar.
Constituirea depozitelor (acceptarea depozitelor) reprezintă cea mai importantă
operaţiune de pasiv a băncilor de depozit, fiind o principală modalitate de mobilizare a
capitalurilor disponibile temporar în economie şi de fructificare a acestora prin intermediul
băncilor.
Ponderea depozitelor bancare în resursele băncii reflectă atât încrederea deponenţilor în
instituţia respectivă, respectiv gradul de siguranţă pentru fondurile depuse, precum şi nivelul de
remunerare corespunzător, sub forma ratei de dobândă bonificate.
Astfel, în activitatea bancară , se disting:
 depozitele la vedere;
 depozitele cu preaviz;
 depozitele la termen.
Depozitele la vedere se concretizează prin elasticitate, ceea ce semnifică faptul că
depunătorii pot utiliza fondurile atunci când doresc.
Depozitele cu preaviz, mai puţin utilizate, presupun că deţinătorii pot retrage fondurile cu
condiţia înştiinţării băncii despre această intenţie, într-un anumit termen, prevăzut în contract în
momentul încheierii acestuia.
Depozitele la termen, diferenţiate pe perioade fixe, care pot merge de la o lună până la 5
ani, constituie pentru bancă o modalitate sigură de valorificare a resurselor, prin acordarea de
credite ale căror condiţii sunt corelate cu durata şi mărimea resurselor. Practica băncilor
comerciale din ţările dezvoltate evidenţiază că principala formă de atragere a depozitelor o
constituie conturile de depozit de investiţii şi conturile de economii, care stimulează procesul
de economisire.
Operaţiunile de refinanţare intervin atunci când băncile îşi „consumă” fondurile proprii
şi resursele atrase prin depozite şi constau în procurarea resurselor de la banca centrală.
 Operaţiunile concrete prin care se realizează refinanţarea sunt rescontarea şi
lombardarea.
Prin rescontare băncile comerciale cedează, înainte de scadenţă, băncii centrale portofoliul
de efecte comerciale, acceptate de la agenţii economici prin scontare, obţinându-se astfel
disponibilităţile care le sunt necesare. Suma mobilizată la banca centrală reprezintă valoarea
nominală a efectelor comerciale diminuată cu mărimea rescontului, calculat ca dobândă
percepută de banca centrală pentru operaţiunea de rescontare. Rata de dobândă practicată de
banca centrală în relaţiile cu băncile de depozit reprezintă taxa oficială a scontului, fiind, în
general cea mai redusă rată a dobânzii din economie.
Băncile mai pot mobiliza resurse de la banca centrală şi prin operaţiunile de lombardare,
care sunt credite pe gaj de efecte publice (obligaţiuni şi bonuri de tezaur).
Referitor la efecte comerciale sau publice prin cedarea cărora băncile de depozit pot obţine
resurse de la băncile de emisiune, trebuie remarcat faptul că numai o parte dintre aceste titluri
sunt acceptate la scontare sau drept garanţii, în funcţie de „calitatea” lor şi participanţii la
procesul cambial. Astfel, se poate stabili distincţia între creanţele negociabile şi cele
nenegociabile.
C. Băncile comerciale efectuează şi o altă categorie de operaţiuni, necuprinse în
bilanţ, denumite OPERAŢIUNI DE COMISION, în cadrul cărora sunt incluse:
 operaţiuni de remitere de sume băneşti (Remiterile sunt operaţii de transfer la solicitarea
clienţilor a unor documente, titluri, sume către terţi);
 operaţiuni de incasso, prin care băncile primesc şi remit documente pentru încasare de la
diferiţi clienţi (Incasso-ul reprezintă efectuarea serviciilor de încasare de o bancă a
diferitelor creanţe apartenente clienţilor săi: cambii, facturi, hârtii de valoare);
 operaţiuni de acreditiv, prin care sunt transferate sume din contul unui client cumpărător
într-un cont de depozit bancar la dispoziţia băncii furnizorului (Acreditivul este operaţia
de plată condiţionată, efectuată în baza documentului de încărcare şi expediere a
mărfurilor, un transfer de sumă, urmare a unei investiri de suma pe care clientul o
acordă băncii comerciale);
 operaţiuni de mandat, prin care băncile comerciale efectuează unele operaţiuni (ţinerea
de realizarea unor plăţi) în numele clienţilor lor
 CREDITUL, PRODUS BANCAR PRINCIPAL OFERIT DE BĂNCILE COMERCIALE

În întreaga activitate de creditare, banca respectă întocmai prevederile Legii nr. 33/1991
privind activitatea bancară, Legii nr. 34/ 1991 privind statutul Băncii Naţionale a României, a
normelor, instrucţiunilor şi regulamentelor emise de Banca Naţională a României în calitatea sa
de bancă centrală cu atribuţii de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar şi de plăţi,
precum şi propriile norme şi instrucţiuni de lucru.
Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi realismului
afacerilor în vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor, respectiv de a
genera venituri şi lichidităţi ca sursă principală de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii.
Determinarea capacităţii de plată a clienţilor se face prin analiza aspectelor financiare şi
nefinanciare ale afacerilor, atât din perioadele expirate cât şi din cele prognozate.
Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea
şi diversificarea portofoliului de credite, poate obţine profit suplimentar, cât şi pentru clienţi,
care pe seama creditelor pot să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit şi, pe această bază, să
ramburseze împrumuturile şi să-şi achite dobânzile.
Analiza şi acordarea creditelor trebuie să aibă influenţa factorilor externi asupra proiectelor
propuse de clienţi, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevăzute asupra
desfăşurării afacerilor şi a rambursării creditelor.
Banca are obligaţia să analizeze şi să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziţie toate
documentele şi actele din care să rezulte natura activităţilor desfăşurate, credibilitatea, situaţia
patrimonială, rezultate economico-financiare, capacitate managerială şi de oricare alte
documente şi date care să permită evaluarea potenţialului economic, organizatoric şi financiar al
clientului.
Pe toată durata creditării, agenţii economici beneficiari de credite au obligaţia să pună la
dispoziţia băncii un exemplar din bilanţul contabil, situaţiile contabile periodice şi alte
documente solicitate de bancă. Această obligaţie va fi prevăzută ca o clauză distinctă în
contractul de credite.
Creditele se acordă agenţilor economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
 sunt constituiţi potrivit legii;
 posedă capital social vărsat potrivit statutului;
 desfăşoară activităţi legale şi eficiente potrivit actului de înfiinţare şi statutului de
funcţionare;
  îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;
 din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că există posibilităţi reale de rambursare la
scadenţă a ratelor şi plata dobânzilor aferente;
 prezintă garanţii materiale şi morale pentru utilizarea cu eficienţă a împrumutului,
rambursarea integrală la scadenţă a creditului şi achitarea dobânzilor aferente
 valoarea garanţiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puţin la nivelul creditelor
solicitate şi a dobânzilor aferente;
 au deschise conturi la una din unităţile teritoriale ale băncii;
 prezintă situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte societăţi bancare şi a
garanţiilor aferente;
 acceptă clauzele din contractul de credite.
În raporturile sale cu debitorul, creditorul este expus unor riscuri care impun luarea unor
măsuri pentru garantarea creanţei. În cazul în care în ziua scadenţei debitorul nu îşi poate achita
datoriile şi nu mai poate să-şi execute obligaţia asumată, creditorul, dacă are garanţii constituite
în condiţiile legii, pe baze contractuale, le poate executa îndestulându-şi creanţa.
a) Garanţii reale
- gajul propriu-zis – ce poate fi la rândul său cu deposedarea debitorului de bunul
afectat drept garanţie sau fără deposedarea acestuia de bunul adus în garanţie;
- ipoteca şi privilegiile;
b) Garanţiile personale
- fidejusiunea (cauţiunea), reglementată de articolul 1652 din Codul Civil;
- garanţiile prezentate sub formă de scrisori de garanţie emise de bănci, instituţii
financiare şi autorităţi administrative (ministere) ce au această competenţă;
- garanţiile personale reglementate de legi speciale, dar care se întemeiază pe ideea de
fidejusiune (de exemplu: garanţia constituită de o terţă persoană pentru acoperirea
eventualelor pagube ce ar fi cauzate unui agent economic de către un gestionar,
conform Legii nr. 22/1969, cu completările ulterioare).
Pe lângă garanţiile asiguratorii (reale şi personale), la creditele în lei şi în valută acordate
clienţilor săi, banca va solicita suplimentar cesionarea încasărilor din contractele existente.
În cazul clienţilor care se confruntă cu greutăţi în achitarea la scadenţă a obligaţiilor de
plată, prezentând un risc semnificativ în ce priveşte rambursarea la scadenţă a creditelor şi
achitarea dobânzilor aferente, banca va solicita ca împrumutaţii să semneze bilete de ordin, care,
potrivit Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului de ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994,
constituie titlu executoriu şi după investire cu formula executorie de către judecătorie pot fi puse
în executare silită fără alte formalităţi prealabile.
 Activitatea de creditare implică un risc, prin însăşi elementele de anticipare pe care se
bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanţă cunoaşterea acestui risc,
evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştiinţă de cauză. În scopul
diminuării riscului în cativitatea de creditare, banca urmăreşte respectarea următoarelor condiţii:
 Împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor, nu pot depăşi,
cumulate, conform prevederilor articolului 29 din Legea nr.33/1991 privind activitatea
bancară, 20% din capitalul şi rezervele băncii.
 Potrivit reglementărilor prudenţiale ale BNR suma totală a împrumuturilor mari acodate
debitorilor nu poate depăşi de 8 ori fondurile proprii ale băncii. Un împrumut este
considerat mare atunci când suma totală a împrumuturilor mari acordate unui singur
debitor, inclusiv a garanţiilor şi a altor aranjamente asumate în numele acestuia, în lei şi
în valută, depăşeşte 10% din fondurile proprii ale societăţii bancare. Împrumuturile mari
se aprobă de Comitetul de direcţie din Centrala băncii, cu unanimitate de voturi a
membrilor acestuia. Această regulă se aplică şi acordării de noi credite, indiferent de
sumă, care, cumulate cu angajamentele provenite din perioadele anterioare, depăşesc
limita de 10% din fondurile proprii ale băncii, dar nu mai mult de 20%.
 Toate creditele în lei şi în valută, acordate unui agent economic indiferent de forma de
organizare şi natura capitalului social, nu vor putea depăşi de cel mult 12 ori capitalurile
proprii ale agentului economic respestiv.
 În cazul clienţilor incluşi în programe guvernamentale speciale de restructurare şi
redresare financiară, banca va putea acorda credite numai în limita sumelor cuprinse în
aceste programe, cu aprobarea şi în condiţii stabilite de organele abilitate.
 În vederea asigurării şi menţinerii unui raport minim de solvabilitate de 8%,
împrumuturile şi garanţiile în lei şi în valută, acordate de bancă nu vor putea depăşi de
12,5 ori fondurile proprii ale societăţii bancare.
Pentru eliminarea riscului banca nu acordă credite:
 agenţilor economici care înregisrează pierderi şi sunt fără perspective de redresare, cu
excepţia cazurilor în care prin acte normative s-a reglementat alfel;
 unităţilor economice pentru care s-a instituit procedura de reorganizare sau lichidare
judiciară în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării şi lichidării judiciare, cu excepţia cazurilor în care instanţa judecătorească
hotărăşte că pot fi acordate credite în vederea reorganizării şi redresării activităţii
debitorului.
În scopul suprvegherii şi gestionării riscurilor ce pot apare în activitatea de acordare a
creditelor în lei şi în valută se va proceda astfel:
  În activitatea de acordare a creditelor pentru operaţiuni comerciale şi/ sau necomerciale
care privesc afaceri cu parteneri străini, banca va urmării încadrarea în limita de
expunere stabilită în raport cu riscul de ţară.
 În operaţiunile de creditare pe care banca le efectuează cu societăţi bancare din ţară
şi/sau străinătate, în nume propriu sau în numele clienţilor săi, se va asigura încadrarea
în limite de expunere pe societăţi bancare care se stabilesc prin hotăre a organelor de
conducere ale băncii pe baza propunerilor direcţiilor de specialitate.
 Toate împrumuturile în lei şi valută, căror sumă cumulată pentru un singur debitor
depăşeşte 1,5% din fondurile proprii ale băncii se vor supune înainte de aprobare,
analizei şi avizului Comitetului de Risc care funcţionează în Centrala băncii.
 Imediat după angajare, creditele, în lei şi valută, acordate unui singur debitor, care
cumulate depăşesc 10% din fondurile proprii ale băncii vor fii comunicate în scris de
sucursalele judeţene Diercţiei de Politici şi Risc de Credite.
Analiza şi clasificarea portofoliului de credite se va face ţinând cont de evaluarea
performanţelor financiare ale împrumutaţilor şi de serviciul datoriei acestora, care reprezintă
capacitatea de a-şi onora datoriile la scadenţă. Stabilirea performanţei financiare a
împrumuturilor are la bază un sistem de analiză şi clasificare a agenţilor economici în cinci
categorii, după cum urmează:
 categoria A performanţele financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a
dobânzii şi a ratei. Totodată, se prefigurează menţinerea şi în perspectivă a
performanţelor financiare la un nivel ridicat;
 categoria B performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menţine
acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată;
 categoria C performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendinţă de
înrăutăţire;
 categoria D performanţele financiare sunt scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la
intervale scurte de timp;
 categoria E performanţele financiare arată pierderi şi există perspective clare că nu pot
fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Încadrarea agenţilor economici într-o categorie sau alta din cele cinci prevăzute mai sus,
se face pe baza analizei performanţelor economico-financiare ale acestora, în funcţie de
punctajul obţinut la criteriile cuantificabile, coroborat cu rezultatul analizei criteriilor
necuantificabile.
Rezultatul obţinut prin adunarea algebrică a punctelor acordate fiecărui criteriu
cuantificabil, determină clasificarea preliminară, care poate fi menţinută sau modificată în
funcţie de concluziile analizei criteriilor necuantificabile, determinând astfel performanţa
economico-financoiară finală a împrumutatului.
Serviciul datoriei va fi apreciat ca:
 bun în situaţia în care ratele şi/sau dobânzile sunt plătite la scadenţă sau cu o întârziere
maximă de 7 zile;
 slab în situaţia în care ratele şi/sau dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de
zile;
 necorepunzător în situaţia în care ratele şi/sau dobânzile sunt plătite cu o întârziere mai
mare de 30 de zile.
Prin coroborarea datelor referitoare la performanţa financiară cu cele privind serviciul
datoriei, potrivit tabelului matriceal de mai jos, se va stabili clasificarea creditelor, după cum
urmează:

Categoria A
Credite
STANDARD
Serviciul datoriei
BUN

Categoria E Categoria B
Credite Credite
PIERDERE ÎN OBSERVAŢIE
Serviciul datoriei Serviciul datoriei
NECORESPUNZĂTOR SERVICIUL BUN
DATORIEI

Categoria D Categoria C
Credite Credite
ÎNDOIELNICE SUBSTANDARD
Serviciul datoriei Serviciul datoriei
NECORESPUNZĂTOR SLAB

Creditele standard sunt acele credite ce nu implică deficienţe şi riscuri care ar putea
periclita administrarea datoriei, în maniera convenită în contractul de credit la acordarea
împrumutului. În cazul acestor împrumuturi, rambursarea se efectuează în timpul şi la termenele
prevăzute. În esenţă, acestea sunt împrumuturi acordate clienţilor solvabili pentru afaceri bune.
Credite în observaţie sunt acele credite acordate unor clienţi cu rezultate economico-
financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp întâmpină greutăţi în
rambursarea ratelor scadente şi a dobânzilor aferente.
Credite sub standard sunt acele credite ce prezintă deficienţe şi riscuri care periclitează
lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea nată a capitalului şi/sau capacităţii de
plată a beneficiarului de împrumut. Creditele sub standard sunt caracterizate prin posibilitatea
reală ca banca să preia unele pierderi, ca urmare a imposibilităţii recuperării integrale a
împrumutului, dacă deficienţele creditului nu sunt corectate pe parcurs.
 Creditele îndoielnice sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea sau lichidarea
pe baza condiţiilor, valorilor, şi garanţiilor existente este incertă. Aceste active sunt acelea care
practic sunt neprotejate sau protejate într-o mică măsură de valoarea realizabilă a garanţiei lor.
Credite pierdere sunt considerate cele care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ac
înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.

CREDITUL BANCAR PE TERMEN SCURT

Aceste tipuri de credite se acordă pe o durată de până la un an, având rolul de a permite
firmei împrumutate să-şi finanţeze operaţiunile de exploatare, operaţiuni legate de ciclul de
exploatare, adică de activele circulante.

Agentul Instituţie
economic Flux de fonduri finanţatoare
(firma) (credite) (banca)

„Acordarea creditelor pe termen scurt se face pentru agenţii economici în completarea

fondurilor proprii, adică pentru acoperirea cheltuielilor de producţie, desfacere şi achiziţionare şi
pentru unele nevoi temporare.”
„Majoritatea băncilor comerciale din România practică următoarele limite maxime de
creditare:
 până la 70% pentru creditele necesare acoperirii cheltuielilor de producţie ale agenţilor
economici din industrie, agricultură şi servicii;
 până la 70% din vânzările agenţilor economici cu activitate de comerţ;
 până la 90% din valoarea stocurilor de produse constituite temporar şi care au asigurată
desfacerea pe bază de contracte ferme.”
Creditele pe termen scurt pot fi:
 credite obiectiv sau specializate – fiecare credit este specializat, rambursarea făcându-
se dintr-o operaţie industrială sau comercială;
 credite globale de exploatare sau generale – un singur credit acoperă ansamblul
nevoilor născute din exploatare sau din operaţiile curente.
Creditele generale În activitatea întreprinderii, pot apărea temporar nevoi de lichidităţi
pentru perioade scurte de timp – de exemplu câteva zile din lună care separă scadenţa plăţilor de
scadenţa încasărilor. Acest fapt nu permite întreprinderii să mobilizeze în permanenţă sume pe
care nu le-ar putea utiliza decât pe perioade foarte scurte. În aceste cazuri, banca intervine cu
condiţia ca încasările să fie certe şi cu durată de utilizare limitată.
Creditele speciale Creditele speciale se adresează întreprinderilor cu activitate sezonieră,
al căror flux de trezorerie este ciclic, sau celor care realizează operaţiuni cu străinătatea. Nevoile
de finanţare născute din activitatea de import-export sunt similare celor privind activitatea
internă. Totuşi, necesitatea de a se proteja contra riscurilor de schimb valutar şi a neplăţii
creanţelor, obligaţia de a se conforma uzanţelor internaţionale explică crearea acestui mod de
finanţare specific.
Creditul furnizor se naşte în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit odată cu
livrarea mărfurilor. Pentru a nu avea dificultăţi la trezorerie, furnizorul poate cere clientului său
permisiunea de a trage trate cu scadenţe corespunzătoare. Cu alte cuvinte, furnizorul va putea
sconta aceste trate la bancherul său în vederea refacerii trezoreriei. Durata creditului furnizor
variază între 30-90 zile.
Creditul de trezorerie acoperă diferenţa dintre totalul stocurilor şi cheltuielilor (plăţilor),
pe de o parte şi totalul resurselor formate din fondul de rulment, pasivele de exploatare (resursele
atrase) şi încasări pe de altă parte. Aceste credite se acordă prin contul curent prin care se
efectuează de regulă încasările şi plăţile, volumul lor stabilindu-se prin planul de trezorerie.
Atunci când resursele sunt mai mici decât totalul stocurilor şi cheltuielilor, apare un deficit de
trezorerie care arată volumul noilor credite de care poate beneficia agentul economic în perioada
următoare (peste cele ce provin din trimestrul anterior).
Creditele pentru nevoi temporare se obţin, de asemenea, printr-un cont simplu de
împrumut, dar pe un termen ce nu poate depăşi 90 de zile. Agenţii economici beneficiază de
aceste credite în situaţia în care temporar au necesităţi de fonduri peste cele prevăzute în planul
de trezorerie, cu menţiunea că nevoile suplimentare sunt determinate de cauze independente,
între care:
 primirea în avans de materii prime şi materiale de la furnizori;
 întreruperea producţiei din diferite cauze;
 lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăţi în expedierea produselor;
 neîncasarea la termen a produselor, serviciilor şi lucrărilor facturate datorată lipsei
capacităţii de plată a clienţilor.
Obţinerea acestui tip de credite reclamă ca întreprinderea să facă dovada că se vor înlătura
cauzele care au generat nevoile suplimentare şi temporare de fonduri într-un termen ce nu poate
depăşi 90 de zile.
 Linia de credit
Linia de credit funcţionează pe principiul revolving: banca se obligă să acorde, pe o durată
de timp determinate, cu titlu de împrumut, fonduri utilizabile în mod fracţionat, în limita unui
plafon, astfel încât soldul zilnic al angajamentelor să nu depăşească volumul liniei de credite
aprobat.

LINIE DE CREDIT
CONTRACT No____din data de________

Sucursala (Sediul)
Reprezentată prin:
şi
Numele împrumutatului
Reprezentat prin:
(Sediul)
Capital social
Cod fiscal nr.:
Cont curent No.
Părţile au convenit următoarele:
Obiectul contractului este deschiderea unei linii de credit
cu un plafon maxim de
cu o dobândă de % pe an, indexabilă, calculată şi încasată
lunar/decadal
perioada de la : până la:
având garanţii reale
din care:
- ipotecă
- depozit
Părţile vor respecta "CONDIŢIILE DE UTILIZARE A LINIEI DE CREDIT" care sunt clauze ale
prezentului contract
Semnătura împrumutat Semnătura BRD-GSG
Director:

Contabil şef:

CONTRACT DE LINIE DE CREDIT Nr .....

încheiat astăzi ..........

Între: BRD-GSG cu sediul în ………. strada………. nr………. denumită în prezentul contract BANCA, reprezentată
prin ………. în calitate de ………. şi ………. cu sediul în ………. str………. nr………. număr Registrul comerţului
………. COD FISCAL nr. ………. denumită în continuare ÎMPRUMUTAT, reprezentată prin ………. în calitate de
………. a intervenit prezentul contract:
1. BANCA acorda ÎMPRUMUTATULUI un credit pe termen scurt pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie şi
desfacere sub formă de linie de credit pe o perioadă de (1 an, sau ….. luni) începând cu data de ………. şi până la data
de ……….
2. Creditul aprobat se va pune la dispoziţia împrumutatului sub forma limitei de creditare trimestriale, astfel:
Valoarea limitei
trimestrul I
trimestrul II
trimestrul III
trimestrul IV
Banca percepe pentru creditul aprobat şi acordat următoarele comisioane:
- comisionul iniţial de angajament de ….. % la valoarea creditului aprobat la semnarea contractului;
- comision de gestionare de …. % pe lună, calculat pe toată durata de creditare la soldul lunar al creditului existent;
- comision de neutilizare de ….. % calculat asupra sumei neutilizate din credit.
3. Creditul se acordă cu o dobândă de ….. % pe an.
Pe parcursul creditării, BANCA poate indexa procentul de dobândă, în conformitate cu costul resurselor şi dobânda de
refinanţare a BNR. Noul procent de dobândă se va comunica ÎMPRUMUTATULUI în scris, în termen de 10 zile de la
aprobare şi se va aplica la soldul creditului existent de la data modificării.
Dobânda calculată se încasează decadal/lunar cu prioritate, direct din cont, pe bază de notă contabilă, eliberând
împrumutatului un extras de cont.
4. În cazul în care limita de credit stabilită pentru unul din trimestre este inferioară limitei aferente trimestrului
anterior, banca poate eşalona rambursarea diferenţei între cele două limite, cu ocazia analizei trimestriale.
Eşalonarea rambursării va face obiectul unui act adiţional la contract, iar termenele stabilite nu vor putea depăşi
ultima zi lucrătoare a trimestrului următor.
În cazul nerambursării ratelor la termenele stabilite, BANCA este îndreptăţită să treacă ratele la restanţă în ziua
următoare expirării termenului şi să încaseze de la ÎMPRUMUTAT o dobândă majorată cu .... puncte pe an.
Creditul poate fi rambursat şi contractul reziliat, de către ÎMPRUMUTAT şi înainte de scadenţă, în întregime sau
parţial, numai cu acceptul BĂNCII.
5. ÎMPRUMUTATUL se obligă:
a) să respecte prevederile din prezentul;
b) să participe cu resurse proprii la realizarea obiectului creditării, în proporţie de …..%;
c) să folosească creditul numai în scopul pentru care a fost solicitat şi aprobat, în condiţiile stabilite;
d) să restituie BĂNCII creditul şi să plătească dobânzile şi comisioanele bancare, la termenele convenite;
e) să reflecte corect în evidenţele sale contabile toate operaţiunile legate de utilizarea şi rambursarea creditului;
f) să suporte cheltuielile de urmărire făcute de BANCA pentru recuperarea creditelor nerambursate;
g) să păstreze în bune condiţii şi să nu înstrăineze garanţiile care au stat la baza acordării creditelor;
h) până la restituirea creditului şi a dobânzii, să-şi deruleze întreaga activitate şi să-şi păstreze disponibilităţile prin
conturi deschise numai la BRD. Nerespectarea acestei condiţii atrage sistarea creditului, iar obligaţia de restituire a
creditului devine scadentă imediat, pentru creditul restant va plăti dobândă cu 3 puncte peste dobânda stabilită la
creditele restante.
i) să depună şi la BANCĂ balanţa de verificare, bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi la termenele prevăzute.
6. ÎMPRUMUTATUL se obligă să garanteze creditul cu: ….. Aceste garanţii sînt indivizibile pînă la rambursarea
integrală.
7. Prezentul contract intră în vigoare după înscrierea contractului de ipotecă şi/sau gaj în registrul de inscripţiuni şi
transcripţiuni imobiliare al Judecătoriei, pentru bunurile ipotecate şi gajate în favoarea BĂNCII.
8. Pe toată perioada derulării creditului, împrumutatul se obligă să permită băncii verificarea situaţiei economico-
financiară proprie, respectarea destinaţiei creditului aprobat, existenţa permanentă şi integrală a garanţiilor şi
asigurarea acestora. ÎMPRUMUTATUL se obligă să pună la dispoziţia BĂNCII documentele necesare pentru
efectuarea de verificări. Nerespectarea de către ÎMPRUMUTAT a acestor obligaţiuni atrage după sine dreptul
BĂNCII de a trece la retragerea creditului înainte de scadenţă.
9. În cazul nedepunerii în bancă a balanţei de verificare, a bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi, în 5 zile
calendaristice după depunerea la Administraţia finanţelor publice, BANCA este în drept să modifice unilateral
dobânda.
10. BANCA este în drept să anuleze sau să reducă cuantumul creditului aprobat, în cazuri justificate, după expirarea
unui termen de preaviz de minimum 5 zile, care va fi comunicat în scris ÎMPRUMUTATULUI, astfel:
- În cazul în care necesarul de credit este sub nivelul prevăzut în prezentul contract, aferent trimestrului pentru care s-a
efectuat analiza trimestrială.
-În cazul în care indicatorii de performanţă financiară înregistrază nivele sub cele avute în vedere în momentul
acordării creditului şi care pot conduce la nerambursarea creditelor. BANCA poate decide continuarea creditării, în
alte condiţii de dobândă şi de garantare a creditului. Dreptul de decizie aparţine băncii, iar împrumutatul se obligă să
accepte necondiţionat noile condiţii de creditare: În cazul înregistrării de PIERDERI; În cazul furnizării de către
ÎMPRUMUTAT a unor date nereale; În cazul derulării activităţii prin conturi deschise la alte bănci. BANCA este în
drept să întrerupă imediat, fără preaviz, utilizarea de către ÎMPRUMUTAT a creditului în cazul în care acesta a
încălcat condiţiile contractuale sau în cazul în care situaţia economică şi financiară a acestuia nu mai asigura condiţii
de rambursare.
11. Neplata ratelor şi dobânzilor aferente la creditul acordat, precum şi nerespectarea clauzelor, dau dreptul BĂNCII
să treacă la retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul împrumutatului, iar când acest lucru nu
este posibil se va trece la recuperare prin executare silită.
12. BANCA nu preia riscul politic sau cel provocat de calamităţi şi nu răspunde de autenticitatea documentelor
prezentate de ÎMPRUMUTAT.
13. Prezentul contract are valoare de înscris autentic şi constituie titlu executoriu.
14. Acest contract a fost încheiat în număr de ….. exemplare, din care ….. exemplare rămân la BANCĂ şi …..
exemplare la ÎMPRUMUTAT.

BANCA, ÎMPRUMUTATUL,

Caracteristici:
 se acordă în RON şi valută, persoanelor juridice, indiferent de forma de proprietate, cu
obligativitatea îndeplinirii următoarelor condiţii:
- să înregistreze o situaţie financiară corespunzătoare, să aibă un serviciu bun al
datoriei şi o evoluţie favorabilă a indicatorilor de bonitate;
- să fie clienţi permanenţi ai băncii şi să efectueze operaţiuni de încasări şi plăţi în
RON şi valută prin bancă;
- să dispună de capital social vărsat de cel puţin 1.000 RON, iar plăţile şi încasările să
 aibă prin natura activităţii, caracter permanent;
 perioada de valabilitate este de 180 zile sau 365 de zile, cu posibilitatea prelungirii
valabilităţii pe noi perioade, chiar dacă se depăşesc 12 luni de la acordarea primului
credit;
 nivelul dobânzii este negociabil, în funcţie de costul resurselor de finanţare;
 creditul se rambursează zilnic pe baza încasărilor.
Condiţii de creditare:
 creditul se acordă prin contul separat de împrumut, "Utilizări din deschideri de credite
permanente" (linii de credite);
 volumul liniei de credit, în cazul creditării de ansamblu a activităţii curente, se
determină în funcţie de cifra de afaceri aferentă perioadei creditării şi durata medie de
încasare a clienţilor interni şi externi;
 rulajul creditor (rambursările din credit) realizat în perioada de creditare este cel puţin la
nivelul plafonului aprobat, pentru perioada de creditare de 180 de zile sau de două ori
mai mare pentru 365 de zile;
 clientul constituie garanţii asiguratorii de tipul garanţiilor personale sau reale (ipoteca
de rang I, gajul asupra activelor din patrimoniul societăţii).

CREDITUL BANCAR PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG

Creditele pe termen mediu şi lung finanţează partea superioară a bilanţului, adică

imobilizările, instrumentele de muncă, contribuind la consolidarea capitalurilor permanente ale
agenţilor economici.
Pentru a acorda credite pe termen mediu şi lung banca va avea în vedere structura
financiară a întreprinderii, deci echilibrele importante ale bilanţului. În cazul creditelor pentru
investiţii banca acordă mult mai mare atenţie circumstanţelor economice, studiului pieţei,
situaţiei financiare a întreprinderii. În primul rând, banca trebuie să pună un diagnostic general
privind sănătatea financiară a agentului economic.
Creditele pe termen mediu şi lung se acordă tot în scopul completării fondurilor proprii
pentru investiţii. Şi în cazul de faţă, creditarea se face diferenţiat, în funcţie de strategia băncii,
bonitatea clientului, perioada de rambursare, factorii de risc.
În mod obişnuit, acordarea creditelor pe termen mediu şi lung are în vedere limita de 60%
din necesarul total de investiţii, diferenţia de 40% fiind acoperită din fonduri proprii. Ponderea
creditelor poate merge însă până la 80-90% dar cu aprobarea comitetelor de credite sau chiar a
consiliilor de administraţie ale băncilor”.
Un loc important în acoperirea financiară a investiţiilor îl ocupă creditele bancare pe
termen mediu şi lung. Asemenea credite se stabilesc prin contracte încheiate între bancă şi
agenţii economici şi au durate de până la 5 ani (creditul pe termen mediu) şi peste 5 ani (creditul
pe termen lung).
La acordarea acestor credite stau următoarele principii:
 încheierea unui contract de creditare între întreprindere şi bancă, în care se stipulează
condiţiile şi modul de acordare şi rambursare a creditului, durata acordării, suma
acordată, nivelul dobânzii, etc.
 acordarea creditului se face pe bază de garanţii asiguratorii indiferent de termenele de
rambursare şi valoare;
 plata unei dobânzi, a cărei nivel se negociază de către întreprindere cu banca şi care,
în anumite condiţii, se majorează, devenind cu caracter penalizator;
 acordarea creditului se face numai după analiza situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor
financiare, adică după analiza bonităţii;
 la acordarea creditului se ţine seama de gradul de participare cu fonduri a
întreprindere la finanţarea investiţiei;
 pentru acordarea creditelor, întreprinderile vor depune la bancă documentaţia de
creditare. Aceasta cuprinde:
- cerere de credite;
- bilanţ contabil pe ultimii 2 ani;
- balanţă de verificare pe luna precedentă;
- bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs;
- situaţia împrumuturilor şi disponibilităţilor la alte bănci sau alţi creditori şi debitori;
- hotărârea A.G.A. de împuternicire a reprezentanţilor pentru contractarea de credite;
- copie după statutul societăţii şi certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului;
- devizul general pe lucrări şi devizele pe obiecte;
- autorizaţia de construcţii cu avizul ministerului responsabil;
- studiul de fezabilitate;
- fişa de date completată de bancă pentru cunoaşterea în timp a activităţii şi
rezultatelor agentului economic.
Pentru acordarea creditului, banca efectuează o analiză amănunţită a activităţii economico-
financiare a solicitanţilor de resurse împrumutate, cunoscută sub denumirea de analiză a
bonităţii.
 INSTRUMENTE DE ECONOMISIRE

Conturile curente şi de depozit, indiferent de tip, sunt purtătoare de dobândă. Pentru contul
curent care admite sold debitor şi creditor se vor calcula dobânzi active şi pasive în funcţie de
categoria de sold. Perioada de timp cât contul are sold debitor banca va calcula şi încasa dobânda
activă iar perioada de timp cât are sold creditor banca va bonifica dobânda. Dobânda pasivă este
principala cheltuială a unei bănci. Dobânda activă este principala sursă de venit a unui
intermediar financiar. Diferenţa dintre veniturile din dobânzi şi cheltuielile cu dobânzile la
nivelul unei bănci reprezintă veniturile nete din dobânzi şi sunt principalele venituri ale oricărui
intermediar financiar. Diferenţa dintre dobânzile active şi pasive poartă denumirea de marjă de
dobândă sau spread (eng) sau ecart (fra).
Soldul creditor reprezintă disponibilităţile băneşti ale titularului de cont. De regulă contul
curent are sold creditor. Soldul debitor reprezintă împrumutul pe care l-a acordat banca
titularului de cont.
Depozitele la vedere sunt depozite care pot fi retrase în orice moment fără preaviz sau cu
un preaviz foarte scurt (24 de ore) dacă sumele sunt considerabile. Au rolul de acoperire a unor
operaţiuni pe termene scurte şi foarte scurte.
Depozitele la termen sunt sume blocate pe o durată determinată de timp. Durata
respectivă se numeşte scadenţă şi este stabilită contractual. Desfiinţarea înainte de termen
înseamnă că dobânda din clauza contractuală va fi diminuată. De regulă în acestă situaţie se
plăteşte dobânda la vedere. Termenele variază de la 1 lună la 2 ani sau chiar mai mulţi. BRD-
GSG a fost prima bancă din România care a lansat un depozit pe 2 ani. Scadenţele foarte scurte
se practică în relaţiile interbancare sau între bănci şi companii importante, generatoare de
numerar substanţial.
Depozitele colaterale sunt sume blocate prin intermediul cărora clienţii garantează
anumite obligaţii contractuale faţă de respectiva bancă sau faţă de o terţă instituţie.
Depozitele pentru certificatele de depozit sunt conturi de pasiv şi sub această formă
există o multitudine de instrumente de economisire. Certificatele de economii, certificatele de
depozit la vedere, la termen, nominale, cu parolă, cu discount sunt câteva exemple din această
categorie.
Fiecare certificat de depozit are cupoane care pot fi răscumpărate oricând (la termen sau cu
anticipaţie). În acest fel capitalul plasat de clienţi este văzut ca o sumă de conturi separate –
unele la termen (beneficiind de o rată mai mare a dobânzii), altele la vedere. De remarcat este
faptul că această combinaţie este flexibilă, nu definită la cumpărarea certificatului. Astfel clienţii
pot dispune de părţi din sumele depuse (cupoane), înainte de scadenţă (fără a fi necesară
desfiinţarea depozitului) întocmai ca de banii dintr-un cont curent. Dar sumele pot sta până la
scadenţă, ceea ce măreşte randamentul plasamentului. În plus, flexibilitatea se referă şi la faptul
că la răscumpărarea cuponului clientul poate solicita primirea altei valute decât cea în care s-a
cumpărat certificatul de depozit cu cupon, fără a fi nevoie de două tranzacţii separate:
răscumpărare şi apoi schimb valutar.
 INSTRUMENTE DE PLATĂ

Instrumenele de plată sunt: moneda propriu zisă şi documentele bancare operaţionale pe

suport de hartie, suport magnetic sau suport electronic, care funcţionează pe baza unor tehnici
specifice de operare în vederea transferului de fonduri de la ordonator la beneficiar.
Instrumentele de plată cu numerar sunt cea mai veche formă de circulaţie monetară.
Pentru a îndeplini funcţia de instrument de plată, numerarul necesită un complex de tehnici şi
reglementari cu caracter normativ emise de BNR.
Instrumentele de plată fară numerar sunt documente standardizate care conţin
instrucţiuni de plată date de plătitor băncii sale pentru transferul fondurilor către banca
beneficiarului. Pe baza instrumentului de plată se fac înregistrări în conturile partenerilor de la
băncile lor care atestă diminuarea respectiv majorarea creanţelor monetare asupra băncilor.
ORDINUL DE
PLATA

CARDUL CAMBIA
INSTRUMENTE
DE PLATĂ

BILETUL LA
ORDIN CECUL

Evolutia în domeniul instrumentelor de plată se manifestă prin trecerea de la suportul de

hartie la suportul magnetic şi electronic, precum şi înmagazinarea unui volum cât mai mare de
informaţii care să poată fi prelucrate informatic, astfel ca plata să se facă în timp real.

1. CECUL
Cecul este un instrument de plată prin care titularul dă o instrucţiune băncii sale de a
pune la dispoziţie o anumită sumă de bani unei alte persoane nominalizate sau pentru retragere
de numerar de către titular.
Cecul este un instrument de plată purtător al unei creanţe care dă accesul la monedă în
momentul prezentării la plată. Ca urmare, cecul este un instrument de plata la vedere, orice
menţiune contrară fiind nulă.
Operţtiunile cu cecuri implică cel puţin trei părţi:
  Trăgătorul este partea care emite cecul pe baza disponibilului aflat în cont şi care da o
dispoziţie de plată, necondiţionată, băncii la care are deschis contul.
 Trasul este întotdeauna o bancă la care tragătorul are deschis contul şi care efectuează
plata pe baza cecului primit, numai dacă tragătorul are suficient disponibil în cont, către
o terţă parte sau chiar către trăgător dacă acesta solicită să i se elibereze numerar.
 Beneficiarul este partea care primeşte suma transmisă de trăgător iar în situaţia în care
trăgătorul a dispus să i se elibereze numerar, acesta apare şi în postura de beneficiar.
Cele trei părţi efectuează operaţiuni legate de cec în nume propriu, respectiv fiecare
poartă răspunderea pentru participarea la acest circuit:
 Trăgătorul este responsabil pentru asigurarea disponibilului, respectiv acesta să fie
lichid, utilizabil imediat şi exigibil. Emiterea unui cec fară ca trăgătorul să dispună de
fondurile necesare atrage sancţiuni civile şi penale;
 Trasul răspunde pentru efectuarea plăţii la prezentarea cecului şi de întârzierile care pot
avea loc;
 Beneficiarul răspunde pentru neprezentarea la bancă în termenul de valabilitate al
cecului în vederea primirii sumei.
Circuitul cecului

1) În baza unui disponibil constituit la banca sa, trăgătorul primeşte de la aceasta un

carnet de cecuri;
2) Între trăgător şi beneficiar se încheie un contract, care are ca obiect transferul de
active sau prestări de servicii;
3) Trăgătorul emite cecul prin care dă ordin băncii sale să plătească la prezentare
posesorului său, beneficiarul, suma înscrisă pe cec;
4) Vânzătorul (beneficiarul) expediază marfa cumpărătorului (trăgătorului);
 5) Beneficiarul depune cecul spre încasare la banca sa (banca prezentatoare);
6) Banca beneficiarului trimite cecul, prin canal interbancar, spre verificare, la banca
cumpărătorului;
7) Banca cumpărătorului verifică disponibilul din contul cumpărătorului şi acceptă plata;
8) Vânzătorul încasează suma.

TIPURI DE CECURI
1. Cec nominativ care are înscris în textul său numele beneficiarului şi după dispoziţia pe
care o cuprinde este de două feluri:
 cec plătibil unei anumite persoane cu sau fară clauza "la ordin" (girabil), ceea ce
înseamnă că cecul poate fi transmis altei persoane, prin gir, cu toate drepturile care
decurg din aceasta; clauza "la ordin" nu este obligatorie să fie menţionată pe cec
întrucât simpla înscriere a cuvântului "cec" implică posibilitatea transmiterii prin gir;
 cec plătibil unei anumite persoane cu clauza "nu la ordin", înseamnă că cecul nu poate
fi transmis prin gir, ci numai prin cesiune de creanţă.
2. Cec la purtător în momentul emiterii nu se menţionează "la purtator", "plătiţi
purtatorului"; acest cec este plătit purtătorului instrumentului care se prezintă la bancă; un
astfel de cec prezintă un risc mare de pierdere sau furt ceea ce îl face mai puţin atractiv.
3. Cecul postdatat este o variantă a cecului nominativ care are inscrisă ca dată a emiterii
o dată ulterioară a prezentării sale la plată şi este plătibil în ziua prezentării, data de emitere
considerandu-se ca şi cum nu ar fi fost scrisă.
4. Cecul virament se utilizează pentru plata prin cont a bunurilor sau a serviciilor fiind cel
mai utilizat în relaţiile de decontare comerciale.
Întrucât în practică există, deseori, anumite suspiciuni cu privire la capacitatea de plată a
partenerului, beneficiarul solicită tragătorului o confirmare bancară pe cec din care să rezulte
expres existenţa disponibilului şi astfel să fie sigur că la prezentarea pentru încasare va primi
imediat suma datorată de partener. Această confirmare se dă de către tras prin expresia "cec
certificat" menţionată pe cec, sub semnatura şi stampila băncii, înaintea remiterii cecului către
beneficiar. Banca blochează suma certificată care nu mai poate fi retrasă de tragător până la
expirarea termenului de prezentare la plată a cecului. Prin certificare, trasul are obligaţia ca în
caz de neplată, să despăgubească pe posesorul cecului.
5. Cecul barat este tipul de cec care are două linii paralele, verticale sau oblice, între care
se înscrie banca către care se va face plata. Bararea se face de tragător la emiterea cecului sau
pe parcursul circulaţiei acestuia de către oricare din posesori.
Cecul barat este de două feluri:
  Cecul cu barare generală este acela care în spaţiul dintre cele două linii nu are înscrisă
nici o bancă şi poate circula prin girare, fiind valabil la plată în posesia ultimului giratar
care completează spaţiul dintre linii cu denumirea şi adresa băncii sale. Acesta prezintă
cecul la banca unde are deschis contul care trimite cecul la încasare la banca aflată în
poziţia de tras.
 Cecul cu barare specială este acela care are înscrisă între cele două linii denumirea
băncii către care se va face plata. Bararea generală se poate transforma în barare
specială prin înscrierea denumirii unei bănci între cele două linii paralele. Beneficiarul
cecului cu barare specială depune cecul la banca sa care îl trimite pentru încasare la
banca aflată în poziţia de tras. Cecurile cu barare specială se folosesc în cazul livrării de
mărfuri cu decontare prin cec, întrucât furnizorul are preferinţă pentru acest instrument,
care prin primirea cecului semnat de trăgător, are certitudinea încasării sumei datorate
într-un termen scurt.
6. Cecul circular este un titlu de credit la ordin emis de o bancă asupra unităţilor sale
bancare sau asupra altei bănci. Pentru a se evita transportul personal de bani clientul obţine de
la banca unde are contul un cec circular de o anumită valoare cu care se prezintă în localitatea
de destinaţie la o unitate a aceleiaşi bănci sau la o bancă corespondentă şi încasează cecul.
Prin cecul circular, banca emitentă se obligă să platească cecul în favoarea beneficiarului
care este şi clientul său. Plata se poate efectua la oricare din locurile indicate pe cec de către
banca emitentă. Sursa de fonduri o constituie disponibilităţile aflate în contul beneficiarului la
banca emitentă.
Cecul circular este valabil o perioadă de 30 zile de la emitere şi se plăteşte la vedere.
Posesorul dacă nu prezintă cecul la plata până la scadenţă decade din dreptul de regres. Circuitul
cecului circular se încheie în momentul în care acesta a ajuns din nou la banca emitentă. Banca
centrală restituie cauţiunuea în schimbul prezentării cecului cu mentiunea "achitat".
7. Cecul de călătorie este tipul de cec care are înscrisă o anumită sumă care se poate
ridica în numerar de la o bancă sau o agenţie de turism ca mandatară a unei bănci. Cecul de
călatorie, se foloseşte în activitatea de turism şi înlocuieşte transportul banilor, fiind un
instrument de transformare a banilor scripturali în numerar.
Clientul:
 poate opta pentru cecuri emise sub sigla AMERICAN EXPRESS (exprimate în USD,
CAD, EUR) sau THOMAS COOK (exprimate în USD, EUR);
 le poate utiliza în interes propriu (drept conferit prin semnătura de pe fila de cec), sau le
poate transmite LA ORDIN, beneficiarului dorit;
 achită la achiziţionarea cecurilor un comision perceput în funcţie de valoarea cecurilor
achiziţionate:
 - 0,5% minim 5 EUR pentru o valoare totală de până la 3.000 EUR;
- 1% pentru o valoare totală de peste 3.000 EUR -în cazul în care doreşte
preschimbarea cecurilor în numerar, va achita un comision de 1,5 %, minim 4 EUR,
pentru cecuri în valoare de până la 5.000 EUR şi 1% pentru o valoare mai mare de
5.000 EUR.
Avantaje:
 utiltzate ca mijloc de plată pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii în magazine,
hoteluri, restaurante;
 conferă siguranţă banilor, evitând grija păstrării şi riscul pierderii.
8. Cecuri de trezorerie SUA - acceptare la plată (destinate persoanelor fizice).
Instrumenie de plată emise de Trezoreria SUA, utilizate pentru achitarea drepturilor de pensii şi
asigurări sociale sau altor venituri garantate de guvernul SUA.
Banca:
 va achita aceste cecuri pe loc, în momentul prezentării, deoarece beneficiază de garanţia
trezoreriei SUA;
 veriftcă perioada de valabilitate a cecului, care este de un an de la data emiterii.
Clientul:
 se va prezenta la ghişeu, legitimându-se cu un act de identitate şi va andosa cecul;
 va achita la încasarea cecurilor un comision de 1,5%, minim 4 EUR pentru cecuri cu
valoare mai mică de 5.000 EUR şi 1% pentru cecuri de valoare mai mare de 5.000 EUR.
Avantaje:
 instrument de plată sigur şi comod;
 încasarea imediată a sumelor, în momentul prezentării la bancă.

2. ORDINUL DE PLATĂ
Ordinul de plată este o dispoziţie necondiţionată, dată de emitentul acesteia unei bănci
receptoare de a pune la dispozitia unui beneficiar o anumită sumă de bani. Ordinul de plată este
instrumentul efectiv care circulă între emitent şi beneficiar, prin intermediul sistemului bancar,
fiind purtătorul transferului de fonduri între cei doi parteneri. Ordinul de plată presupune ca
emitentul să aibă disponibilităţi suficiente în cont la banca sa pentru a putea acoperii transferul şi
comisionul aferent.
Ordinul de plată se editează de BNR sau băncile comerciale potrivit unor standarde
stabilite de BNR. Pe faţa formularului, informaţiile sunt grupate în mai multe zone (spaţii pentru
informaţii), iar pe verso sunt rezervate spaţii pentru băncile intermediare privind confirmarea
acceptării.
 Pe un ordin de plată este obligatorie înscrierea următoarelor menţiuni:
 denumirea de "ordin de plată";
 data emiterii ordinului;
 ordinul necondiţionat de a plăti;
 moneda şi suma de bani;
 numele plătitorului şi codul IBAN;
 numele beneficiarului şi codul IBAN;
 banca emitentă şi codul BIC;
 banca colectoare şi codul BIC;
 semnatura olografă a emitentului sau a persoanei împuternicite;
 referinţe privind conţinutul economic al plăţii.
Ordinele de plată se emit pe suport de hârtie sau electronic. Dispoziţia de plată a
emitentului trebuie să fie necondiţionată de anumite restricţii şi nici nu poate prevede ca plata
să se facă la cererea beneficiarului. O particularitate importantă o constituie faptul ca ordinul de
plată este revocabil de către emitent până în momentul acceptării lui de către banca destinatară.
Această caracteristică reprezintă o facilitate pentru emitent dar nu şi pentru beneficiar.

3. CAMBIA
Cambia este un instrument de plată ce exprimă obligaţia asumată de un debitor de a plăti la
vedere sau la scadenţă o sumă de bani în favoarea unui beneficiar. Cambia este un înscris formal,
prin care trăgătorul dă o dipoziţie necondiţionată trasului de a plăti beneficiarului, la vedere sau
la termen, o anumită sumă de bani.
Cambia pune în legatură cel puţin trei persoane:
1. Trăgătorul este persoana care emite (trage) cambia, respectiv creditorul care dă ordin
trasului (debitorului) să platească o sumă fixă beneficiarului, faţă de care tragătorul are
o anumită obligaţie de plată.
2. Trasul este debitorul, cel care va trebui să platească beneficiarului suma înscrisă pe
cambie.
3. Beneficiarul este persoana care va primi banii.
Relaţiile dintre participanţi sunt următoarele:
1 beneficiarul are o creanţă asupra trăgătorului;
2 trăgătorul trage o cambie asupra trasului în favoarea beneficiarului;
3 trasul plăteşte suma către beneficiar şi prin aceasta se sting obligaţiile trasului faţă de
trăgător şi ale trăgătorului faţă de beneficiar.
TIPURI DE CAMBIE
 Cambia în alb. Aceasta este un titlu care cuprinde numai semnatura trăgătorului şi o parte
din menţiunile obligatorii, celelalte menţiuni urmând a fi completate de posesorul acesteia
înaintea prezentării la plată. Dreptul de completare a cambiei trece de la posesor la posesor fără a
mai fi necesară intervenţia trăgătorului. Completarea cambiei în alb se poate face într-un interval
de trei ani de la data emiterii.Înainte de predarea cambiei, trăgătorul menţionează una din
următoarele formule:
 "înaintea plăţii posesorul va completa cambia", (drept nelimitat de completare a cambiei
în alb);
 "înaintea plăţii posesorul va completa cambia, fără a depasi...", (drept limitat de
completare).
Contracambia. În situaţia în care o cambie nu este platită la scadenţă şi beneficiarul
doreşte să intre cât mai repede în posesia banilor, acesta poate trage o contracambie (o cambie
nouă) asupra unuia dintre giranţi. Contracambia va cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi cambia
precedentă cu deosebirea că plata se va face la vedere, iar domiciliul cambiei va fi locul
persoanei asupra căreia s-a tras.
Cambia financiară. Este cambia trasă de instituţiile bancare între ele şi are la bază
tranzacţii de natură financiar-bancară.
Cambia de complezenţă sau de favoare. În situaţia în care o firmă este în incapacitate
temporară de plată şi are o scadenţă imediată, poate printr-o înţelegere cu o terţă firmă sa tragă o
cambie asupra acesteia fără să existe o tranzacţie sau o obligaţie financiară. Trăgătorul poate
folosi cambia pentru stingerea obligaţiei scadente, dar rămâne obligat faţă de tras ca la scadenţă
să-i transfere fondurile primite.

4. BILETUL LA ORDIN
Biletul la ordin este o variantă a cambiei care pune în legatură numai două persoane,
debitor şi creditor, spre deosebire de cambie care stabilea relaţii între trei persoane.
Biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură două
persoane, emitentul şi beneficiarul. Biletul la ordin este completat şi semnat de emitent care în
calitatea sa de debitor se obligă să plătească o sumă de bani, la un anumit termen sau la
prezentare, beneficiarului în calitate de creditor al emitentului sau al oricărui posesor legitim al
titlului. La emitere, biletul la ordin este o promisiune scrisă oficială care se transformă în
instrument de plată în momentul prezentării la plată. Acesta se emite la cererea beneficiarului ca
o recunoaştere a datoriei debitorului pentru activele transferate.
Ca şi cambia, biletul la ordin trebuie să satisfacă anumite condiţii exprimate în formule
consacrate de redactare a textului care exprimă clauze cu valoare juridică strictă.
 Biletul la ordin trebuie să cuprindă următoarele menţiuni obligatorii prevăzute de lege:
 denumirea de bilet la ordin trecută în textul titlului;
 promisiunea necondiţionată de a plătii;
 scadenţa;
 locul plăţii;
 numele beneficiarului;
 data şi locul emiterii;
 semnătura emitentului.
Formula consacrată care exprima voinţa de plată este "voi plăti" sau "mă oblig să
plătesc", ceea ce înseamnă o promisiune, un angajament, dar nu constituie o dispoziţie fermă de
plată. Obligaţia de plată este necondiţionată, deci nimeni nu are dreptul să înscrie condiţii de
plată care ar afecta încrederea în document.
Prin încasarea biletului la ordin obligaţiile între participanţii la circuitul respectivului
document s-au stins.

5. PLĂŢI PRIN MANDAT

Sunt o modalitate de plată, prin care banca achită în baza mandatului scris al beneficiarului
şi acordul prealabil al clienţilor săi, persoane juridice, plata contravalorii unor servicii / produse /
mărfuri / rate, cu caracier de regularitate (telefon, utilităţi).
Clientul:
 va deschide un cont curent la bancă;
 va încheia un contract prin care autorizează banca să efectueze plata facturilor;
 va pune la dispoziţia băncii toate informaţiile cu privire la tranzacţiile sale cu
beneficiarul sumei;
 va comunica prestatorului de servicii modalitatea în care se va realiza plata, cu
precizarea contului şi a unităţii bancare unde acesta va trebui să transmită documentele
în vederea plăţii şi totodată se va stabili modalitatea de transmitere a documentelor;
 se obligă să asigure existenţa în contul său a disponibilităţilor băneşti necesare efectuării
plăţilor.
Avantaje:
 acest produs al băncii permite economisirea timpului şi evitarea riscului neplăţii la
termen a unor furnizori;
 banca asigură confidenţialitatea şi corectitudinea tranzacţiilor;
 banca oferă siguranţa ordonării şi fluidizării plăţilor curente.
 SISTEME ŞI INSTRUMENTE DE PLATĂ ELECTRONICE

Plăţile electronice sunt definite ca o formă electronică, complet informatizată şi

automatizată, de organizare a relaţiilor de plăţi între participanţii la o tranzacţie, pe baza unui
set de reguli şi proceduri operatorii.
Operaţiunile financiare electronice reprezintă utilizarea mijloacelor electronice în scopul
schimbului de informaţii, al transferului de simboluri ale valorii şi a executării de tranzacţii într-
un mediu comercial. Acest concept cuprinde patru canale:
 transferul electronic de fonduri;
 interschimbul de date electronice;
 transferul de instrucţiuni de plată;
 confirmarea plăţii.
Conform BNR o plată electronică reprezintă orice operaţiune de plată iniţiată prin
inermediul instrumentelor de plată electronică prin care se pot retrage sume în numerar, se pot
efectua plăţi pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, plata obligaţiilor către autorităţile
administraţiei publice şi transferuri de fonduri între conturi.
Instrumentele de plată electronică sunt de două feluri:
 instrumente de plată la distanţă (cardul, ordinul de plata electronic, cecul electronic,
internet-banking şi home-banking);
 instrumente de plată de tip monedă electronică (chip-cardul, portofelul electronic)
Instrumentele de plata la distanta permit deţinătorului să aibă acces la fondurile aflate în
contul său bancar şi mijlocesc efectuarea de plăţi către un beneficiar sau alt gen de transfer de
fonduri şi care necesită un nume de utilizator şi un cod personal de identificare.
Instrumentele de plată de tip monedă electronică permit accesul numai la un depozit
electronic constituit în prealabil şi instrumentul poate fi sau nu reîncărcabil cu unităţi de monedă
electronică.
Plăţile electronice cuprind totalitatea entităţilor, echipamentelor şi procedurilor de lucru
care conlucrează penrtu efectuarea plăţii tranzacţiilor. În general, într-o operaţiune de plată
electronică sunt implicate:
 o bancă, un vânzător şi un cumpărător;
 echipamente hardware, software, o reţea de transmisie, un punct de vânzare (POS), un
distribuitor de bani electronici;
 un set de instrucţiuni de plată electronică.
 Trasătura de bază a sistemelor electronice de plăţi constă în rapiditatea cu care circulă bani
electronici. Datorită infrastructurii ce integrează sistemul de reglementare, sistemul informatic şi
cel de telecomunicaţii, informaţia ajunge să circule în timp real.
Spre deosebire de sistemele clasice de plăţi la sistemele electronice de plăţi nu se
înregistrează o întârziere între momentul emiterii instrucţiunii de plată şi momentul în care are
loc înregistrarea transferului de fonduri, fiind eliminat riscul de plată, risc ce include eroarea,
ratarea, întârzierea.
Plăţile electronice au o arie foarte mare de aplicabilitate de la tranzacţii economice şi
financiare până la compensări şi decontări finale. În acest domeniu vast se întalnesc situaţii care
necesită ca plăţile să se efectueze la momente diferite în funcţie de natura tranzacţiei sau de
preferinţele partenerilor. Ca urmare, efectuarea plăţii electronice poate fi în una din urmatoarele
situaţii:
 plata înainte de tranzacţie (avansuri care se acordă pentru realizarea unor comenzi sau
transferul banilor digitali pe un suport electronic din care se pot face plăţi);
 plata concomitent cu tranzacţia (necesită accesul direct la baza de date a băncii şi a
ofertantului de plată electronică, iar securitatea transferului trebuie să fie implementată
mai strict – cardurile de debit, internetul bancar);
 plata după tranzacţie (cea mai frecventă formă de plată – cardurile de debit).

1. INSTRUMENTE DE PLATĂ ELECTRONICE

1. Ordinul de plată electronic

Ordinul de plată electronic este o versiune a ordinului de plată pe suport hârtie cu
deosebirea că se dematerializează atunci când intră în sistemul de plăţi electronice. Ordinul de
plată electronic se prezintă sub forma unui mesaj electronic în care sunt cuprinse informaţiile
necesare efectuării plăţilor.
Mesajul electronic se editează de emitent dacă dispune de infrastructura necesară, iar în
cazul în care emitentul nu dispune de echipamente se poate emite un instrument de plată pe
suport de hârtie care se transfomă în mesaj electronic de către banca emitentului. La banca
emitentă, ordinul de plată electronic se validează şi se supervizează după care se transmite în
centrală pentru lansarea în sistemul de plăţi interbancare.
Circuitul ordinului de plată electronic este similar cu cel al ordinului de plată pe suport de
hârtie cu deosebirea că este mai rapid, datorită posibilităţii tehnologice de transfer şi procesare
automată şi apoi de decontare în timp real.
2. Cecul electronic
 Cecul electronic (eCheck) este un instrument care se prezintă sub forma unui mesaj
electronic semnat electronic şi are aceleaşi funcţii ca şi cecul pe suport hârtie.
Circuitul cecului electronic este similar cu circuitul cecului clasic. Astfel, debitorul
generează un cec electronic după care îl semnează electronic şi îl transmite beneficiarului prin e-
mail. Beneficiarul primeste cecul electronic, verifică semnătura debitorului, andosează cecul pe
numele băncii lui, îl semnează electronic şi îl trimite băncii lui pentru constituirea unui depozit.
Banca beneficiarului verifică semnătura acestuia şi îl introduce în compensare. Banca debitorului
verifică semnătura acestuia, debitează contul şi confirmă casei de compensaţii acordul de plată.
După compensare, banca beneficiarului intră în posesia sumei şi creditează contul acestuia.
Avantaje:
 validare automată;
 decontare rapidă;
 elimină riscul de pierdere atât pentru client cât şi pentru bancă;
 elimină riscul uman de procesare;
 foloseşte standardele internetului de transmisie şi securitate.
Dezavantaje:
 costul investiţiilor în echipamente;
 o perioadă de timp de acomodare a utilizatorilor şi a băncii.
3. Semnatura electronică
Semnatura electronică este un "cod personal" care se ataşează la un e-mail sau alt
document electronic. "Codul" este emis de furnizorul de servicii de certificare şi poate fi folosit
de către o singură persoană.
Tranzacţiile efectuate prin mijloace electronice trebuie să se finalizeze într-un mod care să
asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii juridice partenerilor ca şi în cazul tranzacţiilor clasice. Acest
lucru este posibil doar cu ajutorul semnăturii electronice a carei funcţie este de certificare a
identităţii partenerilor.
Cadrul juridic privind semnatura electronică este asigurat prin Legea nr. 455/2001 şi prin
Hotararea de Guvern nr. 1259/2001. Legea are ca scop să consacre forţa juridică a semnăturii
electronice, similară cu cea olografă, şi să creeze premisele necesare pentru desfaşurarea optimă
a tranzacţiilor electronice.
Avantaje:
 comunicare rapidă cu clienţii;
 asigurarea confidentialităţii datelor;
 siguranţă şi usurinţă în utilizare;
 circulaţie rapidă a informaţiilor între centrală şi unităţile bancare.
 2. SISTEME DE PLATĂ ELECTRONICE

1. INTERNET BANKING
Internet banking-ul este definit ca furnizarea de servicii bancare prin mijloace electronice
tip internet. Internet banking-ul oferă posibilitatea nu numai a efectuării operaţiunilor bancare
dar şi a obţinerii informaţiilor financiar-bancare necesare pentru gestionarea fondurilor şi luarea
deciizilor.
Băncile pot oferi servicii de tip internet banking în două feluri:
1. băncile îşi crează un site oferind clienţilor servicii de internet banking;
2. infiinţarea unei bănci virtuale, fără sucursale, denumită bancă Internet Only, în care
calculatorul serveşte ca sediu al băncii. Specialiştii au ajuns la concluzia că internet
banking-ul este un canal de comuncaţie prin care se pot efectua plăţi prin anumite
instrumente de plată (cardul sau ordinul de plată electronic), constituirea/desfinţarea de
depozite, transferuri de fonduri între conturi sau cash management.
Ca urmare a gamei diferie de operaţiuni prin internet şi a riscului pe care îl presupun, se
pot stabili trei tipuri de internet banking:
 informaţional - acesta este primul nivel prin care băncile prezintă oferta de produse şi
servicii stocată pe un server, riscul operaţional fiind destul de scăzut, întrucât sistemul
de informare este separat de sistemul informatic al băncii;
 comunicativ - se referă la poşta electronică ce oferă informaţii despre cont, formulare
pentru obţinerea de împrumuturi, schimbarea numelui sau a adresei clientului;
 tranzacţional - efectuarea de operaţiuni bancare specifice tranzacţiilor care au loc şi
care prin legatura cu sistemul informatic al băncii au un risc apreciabil.
Operaţiunile efectuate prin internet banking sunt de două feluri:
1. operatiuni holesale (de valori mai mari) pentru persoane juridice
2. operatiuni retail (de valori mici) pentru persoane fizice.
Pentru operaţiunile prin internet trebuie să existe un cont deschis la bancă cu această
destinaţie pentru care se încheie o convenţie cu banca. Beneficiarul primeşte un nume de
utilizator şi o parolă, precum şi un program de securizare a operaţiunilor care se instalează pe
computerul personal.
Operaţiunile bancare care se pot efectua prin internet banking sunt următoarele:
 crearea de depozite la termen;
 efectuarea de plăţi din cont (ordine de plată);
 efectuarea de plăţi prin carduri;
 transferuri de fonduri;
  efectuarea de schimb valutar;
 vizualizarea conturilor;
 acces la informaţii financiar-bancare.
Operatiuni de plăţi cu carduri virtuale. Plăţile pentru procurarea de bunuri prin internet
se fac de regulă prin folosirea cardului virtual. Acesta este un card special pentru operaţiuni pe
internet, similar cu cardul de credit, care se alimentează dintr-un cont curent.
Mesajele prin internet se transmit sub forma codificată pentru protecţia informaţiilor
privind cardurile. Criptarea - decriptarea se face automat cu ajutorul unor dispozitive speciale.
Etapele de desfăşurare a operaţiunilor cu carduri virtuale:
1. Cumpărătorul obţine de la bancă un card virtual încărcat cu o anumită sumă;
2. Cumpărătorul (posesorul de card virtual) accesează site-ul magazinului virtual care
acceptă plata prin card şi apoi alege produsul;
3. Cumpărătorul lansează comanda şi completează informatiile privitoare la card;
4. Comerciantul transmite băncii lui informaţiile privitoare la card şi tranzacţie;
5. Banca comerciantului autentifică mesajul şi transmite informaţiile prin sistemul VISA
băncii emitente;
6. Banca emitentă validează mesajul şi îl retransmite prin sistemul VISA băncii
beneficiarului;
7. Beneficiarul primeşte mesajul de autorizare şi poate elibera marfa;
Operaţiunile directe de cont se pot efectua pe baza unui cont deschis la bancă şi a
convenţiei de utilizare a contului în regim on-line pentru:
 plăţi de bunuri şi servicii;
 constituirea de depozite bancare;
 transferuri de fonduri între conturi;
 schimb valutar.
Pentru efectuarea acestor operaţiuni se accesează site-ul băncii, se formează codul de
acces, se introduce parola şi se transmit instrucţiunile de plată conform meniului afişat pentru
fiecare fel de produs şi/sau serviciu.
La bancă, operaţiunile se desfăşoară în următoarea succesiune:
 Decodificare se face automat pe baza unor formule folosite de comun acord de cele
două părţi;
 Autentificare reprezintă verificarea emitentului prin parola folosită;
 Validarea reprezintă verificarea corectitudinii mesajului şi a disponibilului în cont;
 Execuţia presupune efectuarea operaţiunlior de cont şi transmiterea fondurilor prin
ordine de plată electronice.
 2. MOBILE BANKING
M-banking este un canal de operare utilizat de către posesorul unui telefon mobil care
poate transmite mesaje scrise la bancă pentru obţinerea de informaţii şi efectuarea de operaţiuni
bancare. Mobile banking-ul face parte din categoria plăţilor electronice pentru persoanele fizice,
posesoare de carduri, care se adresează numai băncii emitente.
Serviciile bancare sunt disponibile pe întreaga perioadă de valabilitate a cardului iar aria de
utilizare este zona în care operează reţeaua de telefonie mobilă.
Plăţile pentru servicii sunt limitate numai la companiile care au acceptat transferul de
fonduri prin reţeaua de telefonie mobilă la care este abonat clientul şi au conturi la banca
emitentului de card.
Caracteristici: Serviciile bancare oferite prin telefonia mobilă (servicii m-banking)
folosesc tehnologii standard privind plăţile prin carduri, precum şi tehnologii standard sau vocale
pentru operaţiuni de transfer între conturile curente şi cele de card şi consultanţă bancară.
Prin simpla transmitere/primire de SMS m-banking asigură:
 vizualizarea soldului contului de card şi a ultimelor 5 tranzacţii;
 transferul fondurilor între două conturi de card de care dispune clientul;
 posibilitatea obţinerii unui extras de cont letric;
 blocarea contului de card în cazul în care acesta a fost pierdut/furat;
 primirea de informaţii on-line despre tranzacţiile efectuate din conturile de card, la
ATM şi POS;
 setare alertă pentru tranzacţii la ATM şi POS.
Principalele condiţii de utilizare:
 pentru a beneficia de acest serviciu, titularul de cont de card trebuie să încheie un
contract cu banca;
 fiecare client beneficiază de un user name şi o parolă (maxim 4 caractere numerice);
 valoarea unui abonament: 12 EUR/an;
 clientul poate opta pentru:
- plata abonamentului pe un an la încheierea contractului;
- plata în tranşe lunare de câte 1 EUR, prin acord de debitare a contutui de card.
Avantaje:
 confort şi economie de timp prin folosirea telefonului mobil pentru a intra în legătură cu
banca;
 clientul beneficiază de informaţii on-line asupra contului de card şi a tranzacţiilor
efectuate;
 siguranţă şi confidenţialitate a operaţiunilor;
 3. MULTI CASH
MultiCash face parte din categoria produselor informatice pentru realizarea de operaţiuni
bancare electronice prin utilizarea unui PC conectat la reţeaua telefonică prin intermediul unei
conexiuni modem. Produsul MultiCash asigură efectuarea de plăţi interne şi internationale şi
obţinerea unor informaţii de cont. MultiCash este un serviciu bancar prin care clienţii, persoane
juridice, pot dispune plăţi, de la sediul acestora, pe cale electronică.
În România, produsul este folosit de mai multe bănci: BCR, BRD-GSG, Raiffeisen Bank,
ING Bank, ABN AMO.
Clientul:
 semnează un act adiţional la convenţia cu banca;
 trebuie să dispună de o dotare minimă constând în: calculator şi modem (conexiune
internet).
Avantaje:
 clientul are posibilitatea de a transmite ordine de plată, de a constitui depozite, de a
efectua operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută şi de a primi informaţii privind:
soldul contuiui, tranzacţiile în decontare, cursurile valutare, cotaţiile Bursei de Valori
etc, beneficiind de legătură electronică permanentă cu banca;
 banca permite transferul rapid al sumelor în valută spre şi dinspre România;
 beneficiarii sumelor nu plătesc comision;
 banca oferă siguranţa şi confidenţialitatea tranzacţiilor.

4. eCASH
ECash este un sistem electronic de plăţi bazat pe software care foloseşte poşta electronica
sau Web-ul pentru implementarea unui concept de portofel virtual.
Tranzacţiile se desfăşoară între cumpărător şi vânzător, care trebuie să aibă conturi la
aceiaşi bancă. În vederea efectuării tranzacţiei cumpărătorul trebuie să transfere fonduri din
contul lui curent într-un cont denumit ECash Mint. Sistemul ECash este gestionat de titular iar
banca ţine evidenţa fiecărei retrageri şi a fiecărui depozit Mint. Banca nu poate să ştie utilizarea
ulterioară a banilor electronici eCash.
ECash constă în interacţiunea dintre trei părţi:
 banca emite şi valideaza monedele existente şi schimbă monedele reale pentru eCash;
 cumpărătorii, care au conturi în banca din care pot încărca monede eCash sau în care pot
depune monede eCash;
 vânzătorii, care acceptă monede eCash în schimbul unor bunuri şi/sau servicii.

5. NETCASH
 NetCash se bazează pe mai multe servere de monede la care se poate face schimbul unor
cecuri electronice în monedă electronică. Net Cash implică următoarele entităţi: cumpărătorul,
vânzătorul, serverul de monedă.
Serverul de monedă ţine evidenţa tuturor seriilor de bani emişi de el. Astfel, validitatea şi
dubla cheltuire pot fi verificate de fiecare dată când se face o cumpărare sau un cec electronic se
schimbă cu bani electronici. Seriile de bani utilizaţi se şterg din baza de date şi se înlocuiesc cu
serii noi.
Tranzacţiile de cumpărare folosind NetCash se realizează în 4 faze:
 cumpărătorul trimite vânzătorului în cadrul mesajului de plată monedele elctronice;
 vânzătorul verifică validitatea monedelor electronice primite trimiţându-le serverului de
monedă pentru a le schimba cu alte monede electronice sau cu un cec;
 serverul de monedă verifică dacă banii sunt valizi consultând baza sa de date şi va
returna vânzătorului alte monede electronice noi sau un cec;
 primind bani sau cecul, vânzătorul este sigur că a fost plătit de cumpărător şi va returna
acestuia o confirmare.
 CARDUL INSTRUMENT DE PLATĂ

Cardul este definit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie

standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului sau să utilizeze
disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să
utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de bancă în
favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării următoarelor operaţiuni:
 retragerea de numerar, respectiv încărcarea şi descărcarea unităţilor valorice în cazul
unui instrument de plată de tip monedă electronică, de la terminale ATM, de la ghişeele
băncii acceptante sau de la sediul unei instituţii obligată prin contract să accepte
instrumentul de plată electronică;
 plata bunurilor sau a serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi prin
intermediul terminalelor POS;
 transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate şi executate de
instituţiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică.
Cardul este un instrument de plată care mijloceşte transferul de monedă de la debitor la
creditor. Cardul este un instrument de plată care permite efectuarea unui număr nelimitat de
tranzacţii spre deosebire de instrumentele de plată pe suport hartie care sunt legate de o singură
tranzacţie, iar transmiterea informaţiei/bani este electronică.
Cardul conţine elemente de securizare şi de individualizare încorporate pe suprafaţa sa care
să asigure următoarele caracteristici obligatorii:
 suport fizic din material plastic şi cu dimensiuni standard;
 aversul care conţine numărul cardului, numele şi prenumele posesorului, data expirarii
valabilitatii [LL/AA] şi elemente destinate informării (sigla proprietarului de marcă,
denumirea şi/sau sigla emitentului, o hologramă de securitate tridimensională);
 reversul care conţine o bandă magnetică pentru înregistrare şi/sau un microprocesor
integrat, un panel de semnatură;
 pentru asigurarea interoperabilităţii sistemelor de plăţi electronice emitenţii trebuie să
folosească numai standarde EMV (Europay, Mastercard, VISA).
Cardurile din punct de vedere tehnic sunt de două feluri:
 carduri cu bandă magnetică;
 carduri cu microprocesor.
 Cardurile cu bandă magnetică sunt cele care au pe verso o bandă magnetică prin care se
realizează procesul de citire şi de transmitere prin linie telefonică a datelor (codul BIN - Bank
Identification Number, codul PIN - Personal Identification Number, numele şi prenumele
deţinătorului, caracteristicile cardului - debit, credit, data expirării, alte date privind securitatea
cardului). Cardurile cu bandă magnetică au dezavantajul că pot fi falsificate şi utilizate în mod
fraudulos, ceea ce reprezintă un risc pentru posesor. Codul PIN este un număr atribuit de bancă
pentru identificarea deţinătorului şi se utilizează de acesta atunci când foloseşte cardul la un
terminal având rolul de semnatură electronică a deţinătorului.
Cardurile cu microprocesor, cunoscute şi sub numele de SMART CARDS sunt cele
dotate cu o memorie ce cuprinde patru zone de stucturare a informaţiei, după cum urmează:
 informaţii neconfidenţiale (elemente de identificare a emitentului, numarul de cont al
titularului, termenul de valabilitate etc);
 informaţii confidenţiale (disponibilul în cont);
 informaţii inaccesibile (PIN, alte chei de codificare);
 înregistrări care cuprind informaţii unice privind tranzacţiile.
Cardul cu microprocesor prezintă o serie de avantaje faţă de cardul cu bandă magnetică
cum ar fi: reduce al minim a riscul falsificării şi intăreşte controlul în momentul folosirii, are o
capacitate sporită de stocare a unui volum destul de mare de date ceea ce permite extinderea
serviciilor electronice.
Cardul hibrid (dual card) este cardul care conţine atat banda magnetică, cat şi
microprocesor şi care permite efectuarea unor operaţiuni combinate, specifice fiecărui tip de
card.
Cardul co-branded este emis de o bancă împreună cu o entitate care, de regulă, are ca
obiect principal de activitate comerţul sau prestările de servicii.
Cardul de credit, un instrument prin care plăţile se fac dintr-un credit acordat de banca
emitentă sub forma unei linii de credit revolving. Limita de creditare se stabileşte la emiterea
cardului în funcţie de solvabilitatea clientului şi de istoricul pe care acesta îl are în relaţiile cu
banca. Rambursarea se face lunar, în proporţie de cca. 20% din creditul existent în sold la finele
lunii, astfel ca pentru creditele primite şi rambursate în cursul lunii nu se percepe dobândă.
Dobânda este cea practicată la creditele pe termen scurt iar comisioanele sunt cele standard ale
băncii (taxa emitere card, taxa anuală de utilizare, comisioane pentru operaţiuni de plăţi
interbancare şi eliberări de numerar, taxa eliberare extras cont). Cardul de credit este destinat cu
prioritate pentru plata mărfurilor şi serviciilor.
Cardul de debit este un instrument prin care plata se face în limita disponibilului existent
în contul de card şi se foloseşte atât la efectuarea plăţilor pentru bunuri şi servicii, cât şi la
retragerile de numerar. În cont trebuie păstrat un sold minim intangibil care se majorează prin
transfer din contul curent. Pentru disponibilităţi, posesorul primeşte dobânda la vedere iar pentru
operaţiunile de plăţi şi retrageri de numerar se percep comisioane şi taxe pentru diverse servicii.
Cardul de debit cu descoperire de cont (overdraft) permite efectuarea plăţilor peste
disponibilităţile băneşti din contul de card, într-o anumită sumă asimilată creditului. Se foloseşte
în cazul cardurilor pentru salarii care se alimentează direct cu sumele virate de angajator.
Descoperiera de cont pentru salarii se rambursează la virarea salariului în luna următoare.
Garanţia rambursării este asigurată de angajator.
Carduri multifunctionale sunt acele carduri de debit care se folosesc la plăţi, retrageri de
numerar, garantare şi alte operaţiuni de debit.

EMITEREA CARDURILOR
Emiterea cardurilor este o operaţiune mai complexă care include încheierea convenţiei de
card, confecţionarea cardului, deschiderea contului de card, transmiterea informaţiilor la centrul
de autorizare şi la institutiţiile internaţionale şi apoi eliberarea cardului.
Convenţia de card este un contract scris între bancă şi posesor în care se prevăd: tipul de
card şi modul de folosire a acestuia, contul care se deschide, sumele minime de menţinut în cont
(cardul de debit), tipurile de tranzacţii care se efctuează (achizitionare de bunuri, retragere de
numerar, transfer de fonduri între conturi, constituire de depozite, rambursări de credite, plata de
dobânzi), sumele limită minime/maxime pentru o operaţiune, tipurile de taxe, comisioane,
dobânzi precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor. Deţinătorii trebuie să aibă posibilitatea să
obţină informaţii, privind soldul disponibil, identificarea tranzacţiei, locul şi data acesteia,
valoarea tranzacţiei (suma plătită, retrasă, transferată), rata de schimb în cazul tranzacţiilor în
valută.
Cardul este proprietatea emitentului, aceasta având o serie de obligaţii, precum păstrarea
secretului codului PIN şi a parolei, a datelor despre card şi deţinător, păstrarea evidenţelor
privind tranzacţiile, să asigure mijloacele tehnice şi să efectueze operaţiunile conform
contractului, să pună la dispoziţia deţinătorului, documentele privid tranzacţiile.
Confecţionarea cardurilor are loc la banca emitentă care dispune de cărţi de plastic
produse de firme specializate şi autorizate în acest scop. Pe carduri, banca imprimă cu
echipamente speciale, numele şi prenumele beneficiarului, numărul cardului, data expirării,
precum şi datele de identificare din banda magnetică.
Deschiderea conturilor titularilor (persoane fizice) are loc după semnarea convenţiei.
Toate operaţiunile de încasări şi plăţi trebuie să se desfăşoare prin conturi distincte pentru carduri
(conturi de card) pentru a se cunoaşte mişcările debitoare şi creditoare şi soldul acestora.
Deschiderea unui cont de card nu este condiţionată de existenţa la aceiaşi bancă a unui cont
curent, fiind frecvente situaţiile în care o persoană are conturi de carduri la mai multe bănci şi
cont curent la una dintre acestea. Contul de card se alimentează la deschidere cel puţin cu suma
minimă obligatorie de menţinut în cont şi prevazută în convenţie. Alimentara contului de card se
face de titular prin transfer din contul curent sau automat de bancă pană la nivelul plafonului
convenit cu titularul. Inchiderea contului de card are loc la cererea titularului sau din iniţiativa
băncii, dacă se produc evenimente care impun acest lucru.

OPERAŢIUNI DE RETRAGERE DE NUMERAR

Pentru retragerile de numerar cu carduri se folosesc echipamente electromecanice,
echipamente de transmisie şi softuri informatice care asigură circulaţia informaţiei şi eliberarea
numerarului. Echipamentele electromecanice sunt automatele programabile ATM (Automated
Teller Machine), CD (Cash Dispencer) şi automatele de schimb valutar.
Automatul bancar ATM este un echipament pentru eliberarea de numerar sub formă de
bancnote, precum şi transferuri de fonduri pentru plăţi de servicii, furnizarea unor informaţii de
cont şi consultanta bancara.
Fluxul operaţional pentru eliberarea numerarului este următorul:
 introducerea cărţii de plată în nişa pentru carduri;
 tastarea PIN-ului (se admite numai o singură greşeală de tastare, la a doua greşeală
cardul se reţine de ATM);
 tastrea sumei dorite care nu trebuie sa depăşească limita prevazută;
 eliberarea numerarului şi debitarea contului personal de card;
 eliberarea chitanţei;
 restituirea cărţii de plată.
În ceea ce priveşte operaţiunile de plată sau informaţii de cont cele mai frecvente se referă
la:
 plata facturilor pentru servicii de telefonie, electricitate, gaze etc;
 rambursarea ratelor de credite, plata dobânzilor, comisioanelor etc;
 obţinerea de extrase de cont şi alte informaţii de cont;
 operaţiuni de cash management.
Operaţiunile de plăţi la comercianţi reprezintă esenţa cardurilor, înlocuind numerarul sau
cecul cu operaţiuni on-line şi implică o relatie tripartita: comerciant, beneficiar şi bancă.
Comercianţii au asigurată plata prin confirmarea primită de la bancă iar beneficiarii s-au achitat
de obligaţia de plată în câteva secunde. Echipamentul de la comerciant este de tip EFTPOS
(Electronic Funds Transfer at Point of Sale) sau uzual POS.