ULTRASONOGRAFIA

Ultrasunetele sunt unde mecanice, care au la bază oscilaţiile particulelor materiei. De aceea ele nu
există în vid şi au o lungime de undă peste 18000 Hz.
Ultrasonografia se bazează pe utilizarea ultrasunetelor, care sunt reflectate sub formă de ecouri în
funcţie de proprietăţile ţesuturilor solide şi lichide, proporţional cu rezistenţa la pătrundere .
Propagarea US se face in linie dreapta, in corpul uman suferind fenomene de transmisie (reflexie,
refractie,), la care se adauga fenomene de atenuare (absorbtie, difuzie, dispersie).
Dispersia reprezinta imprastierea US prin relectare haotica, datorita faptului ca interfata dintre
organe nu este perfect plana, ci este formata dîntr-o infinitate de mici interfete cu orientari diferite.
Difractia, constituie imprastierea in jurul unui obstacol care are dimensiunea comparabila cu
lungimea de unda a semnalului sonor. US se vor propaga in spatela obstacolului, fără a pierde energia
iniţiala, dar generand artefacte(imagini false).
Difuzia reprezinta fenomenul de preluare a unei parti din energia sonara de catre particule din
mediul de propagare, care devin microemitatoare de US. Difuzia este cu atât mai pronuntata cu cat
dimensiunea porticulelor este mai apropiata de lungimea de unda a US. Difuzia si dispersia sunt fenomene
care stau la baza apariţiei ecourilor de imprastiere de pe imaginea ecografica.
Absorbtia reprezinta pierderea treptata a energiei acustice a fascicolului incident prin transformare in
caldura. Factori care influenteaza absorbtia sunt distanta parcursa, natura, mediului strabatut si frecventa
US.Energia care trece in unitatea de timp prin unitatea de suprafaţa reprezinta intensitatea undei I;
intensitatea unui fascicul de U.S. variaza in funcţie de grosimea mediului strabatut , coeficientul de atenuare
(µ) fiind mai mare pentru os si plaman (mediu eterogen) si mic pentru tesut adipos si muschi.
Atenuarea reprezinta suma pierderilor de energie acustica rezultand din absorbtie, difuzie, dispersie
si reflexie.
Formarea ultrasunetelor se bazează pe efectul piezoelectric. Atunci când se aplică o diferenţă de
potenţial electric la extremităţile unui material piezoelectric (de pildă cuarţul), acesta îşi modifică forma.
Dacă folosim curent alternativ, atunci cristalul piezoelectric va vibra cu frecvenţa curentului folosit, dând
naştere unui sunet. Procesul funcţionează şi în sens invers, în sensul că vibraţiile mecanice ale cristalului
piezoelectric, generate de undele acustice incidente determina aparitia unui semnal electric. Un astfel de
dispozitiv, care transforma semnalul electric in ultrasunete se numeste traductor.
 La nivelul traductorului se formează şi sunt receptate ultrasunetele. Traductorul are două funcţii: de
emiţător de ultrasunete, care sunt pulsatorii - un puls are durata de 1 μs şi este transmis de 1000 de ori/s. În
timpul rămas - 999/1000 - transductorul acţionează ca receptor.
Ultrasunetele emise se propagă în mediul biologic. În corpul uman propagarea ultrasunetelor se face
liniar şi suferă fenomene de reflexie, refracţie, dispersie şi difracţie. Întâlnind în calea lor diferite interfeţe,
ultrasunetele se reflectă sub formă de ecouri. Acestea sunt recepţionate de cristale, determină vibraţii ale
acestuia şi produc diferenţe de potenţial electric.
Se măsoară timpii scurşi între emiterea pulsului de ultrasunete şi recepţionarea ecourilor iar un calculator,
cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor (în ţesuturile moi de circa 1.500 sm) va calcula distanţele
până la punctele în care au avut loc reflexiile. Apoi se emite un puls pe o altă direcţie la un mic unghi faţă de
prima. În final calculatorul, pe baza distanţelor calculate, generează o imagine.
Componentele de baza ale ecografului sunt: transducerul (transductor,traductor sau sonda), sistemul
de analiza al semnalului, prelucrarea si amplificarea lui (corpul propriu-zis al ecografului) si sistemul de
afisare a imaginii obtinute (monitorul).
Moduri de investigare ecografica
Ecografia utilizeaza mai multe tipuri de prezentare a informatiei numite moduri. Acestea se
deosebesc intre ele prin tehnica de reprezentare a ecourilor si prin numarul de linii de informatie US
utilizate.
a) modul A (modularea amplitudinii),
Reprezinta explorarea ecografica a tesuturilor pe o singura directive, rezutand un grafic al variaţiilor
de amplitudine in funcţie de profunzime. Metoda este denumita si ecografie unidimensionala din cauza ca se
utilizeaza un singur fascicol de US. In prezent se foloseste relaţiv rar, indeosebi pentru aprecierea exacta a
consistentei tisulare, principala sa calitate fiind aceea ca diferentiaza cu precizie structurile solide de cele
lichide .

b) modul B (modularea mişcarii)

Modului A i se poate ataşa şi o componentă dinamică utilizând in mod alternativ, modul M (M -
mişcare) sau modul TM (mişcare în timp). În cazul acesta, axa adâncimii este orientată vertical pe monitor.
Diversele ecouri nu sunt prezentate ca variaţii de-a lungul liniei, ci ca puncte care au strălucire
(luminozitate) în funcţie de puterea ecoului. Aceste puncte strălucitoare se deplasează pe ecran producând
curbe luminoase, care indică schimbarea în timp a poziţiei structurilor reflectate. Curbele de pe monitor sunt
actualizate de fiecare dată când punctele ating extremitatea din dreapta ale acestuia. Curbele din modul M
oferă informaţii foarte detaliate despre comportamentul în mişcare a structurilor reflectante de-a lungul
faciculului de ultrasunete, iar metoda a fost în mod deosebit folosită în cardiologie pentru a arăta modul de
mişcare al valvelor cardiace.
 c) modul B (modularea stralucirii,)
În modul B (strălucire), ecourile sunt prezentate pe un ecran ca puncte luminoase, strălucirea fiecărui
punct fiind determinată de puterea ecoului. Modul B oferă imagini bidimensionale în secţiune, ale anatomiei
omului.
d) modul D (ecografia Doppler)
Are la baza efectul Doppler: un sunet emis de o sursa cu o frecvenţă constantă este recepţionat de
catre un receptor fix cu o frecvenţă mai mare când sursa se apropie de receptor şi o frecvenţă mai mică când
sursa se îndepărteaza de acesta. In general, se iau in considerare doua traductoare asezate alaturat pe o
regiune anatomica. Unul emite US cu frecventa cunoscuta, f e , si celalalt receptioneaza ecourile, cu frecventa
variabila fr
Dacă reflexia are loc pe hematii se poate determina viteza de curgere a sângelui în inimă sau vase
sanguine, regimul de curgere (laminar sau turbulent), volumul care curge în unitatea de timp etc. Ecografia
Doppler este un tip special de ecografie care permite atât vizualizarea anatomica a organelor, dar aduce
informatii si despre fluxurile de sânge prin artere si vene. Este folosit in patologia arteriala si venoasa si in
explorarea cardiaca. Se foloseste la diagnosticul trombozelor, ocluziilor, stenozelor vasculare (ingustarea
vaselor), anevrismelor (dilatatii ale arterelor) si in patologia cardica, mai ales in diagnosticul cardiopatiilor
congenitale si a valvulopatiilor (afectiuni ale valvelor inimii).

Imaginea ecografica a structurilor fundamentale

Pornind de la codificarea conventionala a imaginii ecografice pe fond negru, pe display-ul

ecografului, în sectiunile examinate, vor fi vizualizate structurile biologice reflectogene cu nuante de gri, în
asa numita scala de gri, cuprinzând nuante progresive de la negru pâna la alb.
Structurile biologice lichidiene (de ex. bila, lichid amniotic, lichid cefalorahidian, urina, continutul
vascular), care nu produc nici un fel de reflexie a ultrasunetelor, vor fi redate pe ecran în culoarea neagra.
Structurile biologice solide cu densitate mare la reflexia ultrasunetelor (de ex. osul, calculii,
incluziunile metalice), care produc o reflexie intensa a ultrasunetelor datorita densitatii fizice crescute, vor fi
redate pe ecran în culoarea alba.
Ecografia abdominala
Este utila pentru examinarea organelor din abdomen si pelvis si apreciaza foarte bine organele pline
(ficatul, splina, rinichii, ovarele) sau umplute cu lichid (vezica biliara, vezica urinara, uterul gravid).
Aproape orice organ abdominal sau pelvin poate beneficia de o examinare ecografica constand in observarea
formei, dimensiunilor, structurii, raporturilor cu organele din jur. Pentru vizualizarea organelor pelvine (uter,
ovare) este important ca examinarea sa se faca cu vezica urinara plina. Acest fapt permite o mai buna
penetrare a ultrasunetelor precum si ridicarea intestinului subtire si obţinerea unor imagini mai clare. O alta
recomandare ar fi sa sa nu se manance cu aproximativ sase ore inaintea ecografiei pentru a nu produce
dilatarea intestinului sau gaze in colon, care pot impiedica vizualizarea corecta a unor organe. Informatiile
care se pot obţine cu ecografia abdominala sunt :
• detectarea litiazei sau a inflamatiei colecistului;
• determinarea gradului de afectare post-traumatica a ficatului, splinei, rinichilor;
• afectiuni ale pancreasului (pancreatita, tumori);
• determinarea gradului de incarcare grasa a ficatului;
• evaluarea evolutiei posttransplantului de rinichi;
• prezenta de lichid in cavitatea abdominala;
• evaluarea uterului, vizualizarea unui eventuale tumori.

Ecografia fetala

Reprezinta metoda cea mai sigura pentru urmarirea evolutiei unei sarcini si pentru depistarea
eventualelor malformatii la fat. Metodele imagistice radiologice (radiografie, CT), care folosesc raze X, sunt
contraindicate in sarcina pentru ca acestea sunt radiatii ionizante si pot dauza grav fatului. De aceea,
ecografia este cea mai buna metoda pentru a obţine informatii despre fat, ca de exemplu marimea, pozitia,
stadiul de dezvoltare etc.
Ecografia fetala se poate realiza din saptamana 5 de sarcina, iar sexul fatului poate fi determinat in
urma examenului ecografic in jurul saptamanii 18 de sarcina.Informatii distincte sunt obţinute in diferite
trimestre pe parcursul sarcinii.
In primul trimestru ecografia fetala este realizata pentru:
o determinarea evolutiei sarcinii;
o determina daca sarcina este multipla sau nu;
o estimarea varstei gestationale (varsta fatului); identificarea malformatiilor congenitale
care afecteaza creierul sau maduva spinarii;
In trimestrul al doilea ecografia fetala este realizata pentru:
o identificarea malformatiilor congenitale care afecteaza creierul sau maduva spinarii;
o aprecierea dimensiunii si pozitiei fatului, placentei si fluidului amniotic;
o determina pozitia fatului, cordonului ombilical si a placentei in timpul procedurilor
gen amniocenteza sau a recoltarii de sânge din cordonul ombilical;
o detectarea unei malformatii congenitale, ca de exemplu defectul de tub neural sau al
afectiunilor cardiace;
In al treilea trimestru ecografia fetala este realizata pentru:
o a se asigura ca fatul este viabil si misca;
o aprecierea dimensiunii si pozitiei fatului, placentei si lichidului amniotic.
 Tipuri mai speciale de ecografie sunt ecografiile efectuate in interiorul unor organe cavitare, care
comunica cu exteriorul: ecografia transesofagiana, transvaginala, transrectala. Ele permit o mai buna
vizualizare a unor organe cere necesita o investigatie mai amanuntita, de detaliu, lucru care nu ar fi posibil
cu o ecografie clasica.
Avantajele ecografiei.
- ofera date morfologice si functionale exacte si reproductibile;
- examenul este rapid si furnizeaza informatii dinamice in timp real;
- are accesibilitate larga, fiind folosita in majoritatea specialitatilor medicale;
- orientează imediat spre o altă metodă imagistică complementară;
- are sensibilitate mare de evaluare pentru organe şi afecţiuni;
- este neinvaziva si neiradianta in consecinţă lipsita de nocivitate;
- este relaţiv ieftină, in raport cu alte investigatii.
Contraindicatii. Examenul ecografic nu are contraindicatii majore, totuşi undele ultrasonore, prin
energia pe care o transferă organismului, pot produce unele efecte nedorite. Dintre acestea menţionăm:
1. Efectul de cavitaţie care, la intensităţi mari ale ultrasunetelor, consta in apariţia unor mici
bule de gaz;
2. Efectul termic, consta in incălzirea ţesuturilor străbătute de fascicule de ultrasunete cu
energie inaltă;

3. Efecte complexe distructive care apar numai după expunere indelungată, experimental
observandu-se alterări la nivel celular care pot merge pana la necroza tisulară.
Desi este o investigatie performanta, ecografia nu pune singura diagnosticul decât in relaţiv putine
cazuri. Pentru stabilirea diagnosticului se tine cont de contextul clinic si de rezultatele altor examene sau
analize de laborator.