< o lS .

& 3 l4

!. Barbărosie
•

E.Diug
N.Ciobanu
MINISTERUL ŞTIINŢEI Şl Fn V Ă Ţ Â m Fn TULUI
A L REPUBLICII MOLDOVA

U N IV E R S IT A T E A DE S T A T DE M EDICINĂ „N . T E S T E M IŢ A N U ”

I. Barbăroşie
E.Diug
N.Ciobanu

Tehnologi
medicamentelor

B I B L t O T S
Ü S M « N.

Chişinău „Ştiinţa”
1993
C Z U 615.(Ц4^675.8)
В 24

fn manual şi-au g b it elucidarea bazele teoretice şi practice ale tehno­

logiei medicamentelor produse industrial. Sfat prezentate aparatura şi
utilajul contemporan, destinate efectuării proceselor concrcte, cît şi a celor
complexe. Sfat descrise poziţiile contemporane de perfecţionare a tehnologiei
medicamentelor industriale.
Manualul este scris fa conformitate cu programul analitic “ Tehnologia
medicamentelor’* şi este destinat pentru studenţii de la farmacie.

Recenzenţi: A. Nistrean, I. Trigubenco, doctori fn farmacie, conferenţiari,

lu.Poponci, doctor farmacist la Universitatea de M edicină f i Farmacie la p

Aprobat de Comisia de experţi M ed icină a Ministerului Ştiinţei şi fn vîţîm în -

tului al Republicii Moldova

4 1 0 4 0 0 0 0 0 0 - 62
B — r r - L a comandi
M 7 5 5 (1 0 ) - 93 © I. E. Barbîroţie,

ISBN 5 -3 7 6 -0 1 8 0 4 -0 E‘ M‘ Diug- N- T‘ Ciob»nu- 1993

 PREFAŢĂ

Formele medicamentoase industriale (specialităţile) alcătuiesc în

receptară farmaceutică circa 80% şi numărul lor mereu tinde să se mărească,
în legătură cu aceasta, o deosebită însemnătate la ora actuală are disciplina
de specialitate a farmacistului — tehnologia medicamentelor industriale,
scopul însuşirii căreia este de a solicita studenţii de la farmacie să prepare în
condiţii de uzină soluţii, comprimate, capsule, supozitoare, soluţii injectabile,
soluţii extractive din produse vegetale, să efectueze standardizarea lor şi
analiz; indicilor tehnologici, să determine influenţa factorilor farmaceutici
asupra eficacităţii terapeutice a medicamentelor şi să asigure stocarea lor
adecvată.
Actualmente producerea medicamentelor industriale este concentrată,
în general, la uzinele farmaceutice care se află în subordonarea Ministerului
Sănătăţii. Aceste întreprinderi livrează practic toate grupele de preparate.
Unele medicamente se produc la întreprinderile aflate în subordonarea Mini­
sterului Agriculturii şi Alimentaţiei.
îmbunătăţirea asigurării cu medicamente determină necesitatea măririi
volumului de producţie, ridicarea nivelului de deservire, cît şi urgentarea
livrării medicamentelor, lărgirea sortimentului formelor medicamentoase ce ar
permite medicului să selecteze formele cele mai adecvate, introducerea
tehnologiilor progresive.
Obiectul tehnologia medicamentelor industriale se bazează pe cunoştin­
ţele studentului acumulate la aşa discipline ca chimiile organică, anorganică,
fizică şi coloidală, farmaceutică, fizică, botanică, farmacognozia etc.
în manual şi-au găsit elucidarea atît formele medicamentoase clasice,
cit şi cele contemporane. O atenţie deosebită s-a acordat descrieri: utilajului
special şi instalaţiilor folosite în industrie la diferite operaţii tehnologice.

3
 M an u alu l ne oglindeşte concepţiile contemporane şi starea la zi a tehno­
logiei comprimatelor, drajeurilor, soluţiilor injectabile, tincturilor, extractelor,
unguentelor, form elor medicamentoase rectale. Capitolele consacrate produ­
cerii comprimatelor şi a formelor medicamentoase injectabile sînt prezentate
mai detaliat, deoarece ele o c u p i un volum considerabil In tehnologia indus­
trială. D e exem plu, comprimatele alcătuiesc circa 50% din tot sortimentul
medicamentelor şi volumul lor creşte continuu anual.
Prezintă interes m etodele comprimării directe, comprimării separate a
substanţelor m edicamentoase în comprimate cu multe straturi şi acoperite cu
diferite învelişuri, compactarea uscată a substanţelor medicamentoase prin
valţare.
La producerea soluţiilor injectabile în fiole se aplică pe larg metoda
înfiolării în vid, com binarea metodelor de spălare prin condensarea cu vapori
cu cea ultrasonoră şi în turbovid, care de asem enea sînt oglindite pe larg în
capitolele corespunzătoare. —
A lte teme cum sînt suspensiile, emulsiile, supozitoarele, un guen tele etc.
sînt prezentate mai succint, subliniind îndeosebi specificul tehnologiei şi
utilajul. Studiind aceste teme, studentul trebuie să se bazeze pe cunoştinţele
obţinute în cursul tehnologiei medicamentelor în farmacie.
 inir oduckri :

T ehn ologia m edicam entelor este ştiinţa care studiază noţiunile teoretice
şi practice, necesare realizării m edicamentelor, şi evaluarea biofarm aceutică
a acestora.
O biectul de studiu al tehnologiei medicamentelor este procesul de trans­
formare a substanţelor m edicam entoase în forme medicamentoase apte să fie
administrate în scop curativ (aerosoli, soluţii, comprimate, soluţii injectabile,
unguente, supozitoare etc.).
Realizarea acestor form e se face pe scară largă, în industria farm aceutică,
după form ule elaborate în urm a studiilor şi verificării lor minuţioase.
Scopul principal al disciplinei este studiul bazelor teoretice şi practice
la prepararea m edicam entelor finite, al aparaturii şi utilajului tehnologic,
destinate evaluării diferitelor procese tehnologice mecanizate, cît şi a celor
automatizate, desăvîrşirea formelor medicamentoase şi studierea celor noi.
Cuvîntul teh nologie, intrat în lim bajul modern, subliniază obţinerea, de
obicei pe scară industrială cu mijloace mecanizate şi automatizate, a unor
produse farm aceutice sigure, eficace, acceptabile, cu o prezentare ireproşabilă.
Cu toate acestea, denum irea veche de "Farm acie g a le n ic ă ” mai continuă
să fie folosită deseori în literatură. Term enul de ’’farm acie” provine de la
grecescul "p h arm ac o n ” , care înseam nă rem ediu, leac, m edicam ent. Al doilea
component al denum irii este dat în cinstea lui C laudius G alenu s, celebru
medic şi farmacist roman, care a scris pentru prima dată o serie de lucrări
importante despre p repararea medicamentelor datorită cărora este considerat
drept fondatorul farm aciei.
Tehnologia m edicam entelor abordează o serie largă de preocupări destul
de diverse cum ar fi: studiul form ulării şi al biodisponibilităţii medicamentelor:
studiul operaţiilor şi proceselor tehnologice specifice, utilizate la producerea
m edicam entelor, studiul problem elor referitoare la stabilitatea şi condiţio­
narea produselor. La acestea se ad augă controlul calităţii medicamentelor.

5
 Calitatea m edicam entelor poate fi definită ca fiind suma factorilor care
contribuie la siguranţa, eficacitatea şi accesibilitatea produsului. Pentru
a realiza aceste deziderate este esenţial să se elaboreze o form ulă concepută
în mod optim şi o preparare riguroasă, care poate fi realizată întocmai numai
în condiţii de uzin ă specializată. La prepararea m edicamentelor se ţine
seam ă de patru gru p e de factori: biofarm aceutici, fizico-chimici, m icrobiolo­
gici şi tehnici. Farm acistul are obligaţia etică şi legală de a furniza m edica­
mente corect dozate, eficace terapeutic, acceptabile pentru pacienţi, stabile
chimic, fizic şi microbiologic.
Substanţa m edicam entoasă trebuie să atingă scopul urm ărit şi să fie
eficace în cantitate cît mai mică, pentru a feri organism ul de eforturi inutile
legate de surplusul de m edicament şi procesul biotransform ării. Deseori num ai
o cantitate mică de substanţă m edicamentoasă atinge organul ţintă, restul
fiind elim inat fără să a ib ă efect terapeutic.
Această ced are la ţintă este o direcţie n o u ă care urm ăreşte optimizarea
adm inistrării m edicam entelor.
U n rol deosebit în stabilitatea formelor m edicamentoase din punct de
vedere fizico-chim ic şi m icrobiologic îl are am balarea formelor finite.
Partea întîi. G E N E R A L IT Ă Ţ I

Capitolul 1

O R G A N IZ A R E A P R O D U C E R II D E M E D IC A M E N T E
ÎN C O N D IŢ II D E U Z I N Ă

Majoritatea m edicam entelor eliberate din farmacii sînt produse p e cale

industrială. Producerea industrială a m edicamentelor se caracterizează
printr-un grad înalt de dezvoltare, deoarece la baza ei stă folosirea largă
a maşinilor, aparatelor, liniilor m ecanizate şi automatizate.
U n specific al producerii medicamentelor industriale este profilarea lor
într-o ram ură, ce înseam nă crearea întreprinderilor specializate pentru
producerea un ui medicament sau a cîtorva. Actualm ente, producerea m edica­
mentelor este concentrată la uzina farm aceutică "F arm aco ” din C hişinău,
unde se produce majoritatea posibilă de medicamente în condiţiile R epublicii
Moldova. C elelalte sînt provenite din import din diferite ţări.
U zina farm aceutică ’T a rm a c o ” din Chişinău, de exem plu, este construită
pe principiu de secţie: galenică, de comprimate, de fiole şi de am balare. Tn
cea galenică se produc de obicei extracte şi tincturi, cît şi preparate neogale-
nice. b i această secţie se extrage produsul vegetal prin diferite metode (m ace­
rare, percolare, circulare etc.), se fac operaţiile de separare a fazelor lichide
de cele solide (decantarea, filtrarea, centrifugarea, presarea), antrenarea
etanolului şi a altor extragenţi, evaporarea, uscarea în vid, dizolvarea, ameste­
carea etc.
în secţia de comprimate se efectuează operaţiile principale: pulverizarea
substanţelor iniţiale, amestecarea, granularea şi com prim area propriu-zisă.
In secţia de fiole se p repară soluţii injectabile în fiole. Aici ciclul
de producţie este alcătuit din dizolvarea substanţelor medicamentoase,
filtrarea soluţiilor, fabricarea fiolelor, pregătirea ior pentru um plere (spălarea
şi alte operaţii), um plerea, sudarea, sterilizarea şi etichetarea.
In secţia de am balare are loc divizarea şi am balarea producţiei finite.
Lucrul în secţii se face pe hale, unde se prelucrează un anumit tip de
producţie sau se efectuează operaţii anumite.
Fiecare uzină, în afa ră de secţiile de bază, are şi secţii au xiliare, care
îndeplinesc îm preună program ul de producere prin deservirea lor. Dintre
acestea pot fi m enţionate secţia de reparare, cazangeria, secţia de carton,
depozitul, transportul etc. Un loc deosebit la uzină îl ocupă laboratorul
experim ental central (I.. П. C.), care rezolvă în trebările legate de moderni­
zarea producerii, şi secţia controlului tehnic (S .C .T .), care se ocupă cu
controlul Ia etapele de producere şi care sancţionează .îvrarea producţiei
finite de la uzină.
Pentru uzinele de înaltă specializare este caracteristică metoda continuă
de lucru, m ecanizarea m axim ă a procesului tehnologic şi în un ele cazuri
autom atizarea d eplin ă a producerii. în ele se produc capsule gelatinoase,
aerosoli, preparate extractive, stimulenţi bipgeni, emplastre, sinapisme,
supozitoare etc. O astfel de specializare a uzinelor dă posibilitate de a con­
centra atenţia asupra elaborării şi introducerii în producţie a tehnologiilor
progresiste la acel fel de medicamente şi desăvîrşirii calităţii lui. Principala
tendinţă care caracterizează dezvoltarea producerii de medicamente sînt
cercetările continue ale noilor forme medicamentoase cu un efect terapeutic
mai pronunţat şi nocivitate minimă.

1.1. C O N D IŢ IIL E L IV R Ă R II C E N T R A L IZ A T E
A M E D IC A M E N T E L O R

Pentru prepararea medicamentelor pe cale industrială sînt necesare

anumite condiţii:
1) cererea în masă a medicamentului, ce asigură rentabilitatea producerii
lui;
2) stabilitatea materiei prime şi a produsului finit. Гп afară de aceasta,
trebuie de avut rezerve necesare de produs finit pentru a asigura la timp şi
fără în trerupere cererea în medicamente. Toată perioada aceasta de timp
medicam entul nu trebuie să-şi piardă calitatea şi efectul terapeutic. A tare
problem ă se soluţionează prin utilizarea stabilizatorilor, liofilizării, micro­
capsulării, acoperirii cu filme de protecţie, crearea am balajelor speciale etc.;
3) standardizarea materiei prime şi a medicamentelor pentru asigurarea
livrării producţiei om ogene conform cerinţelor documentelor tehnice de
normare prin folosirea tehnologiilor contemporane şi desăvîrşirea producţiei.
Гп acelaşi timp industria farm aceutică are cîteva standarde la una şi aceeaşi
formă m edicam entoasă care include ingredientul necesar în diferite doze,
necesare pentru tratarea bolnavilor.

8
 1.2. P R IN C IP IIL E G E N E R A L E D E O R G A N IZ A R E
A P R O D U C E R II IN IN D U S T R IA F A R M A C E U T IC Ă

O rganizarea producerii de m edicamente la Întreprinderile farmaceutice

are particularităţile sale. Pentru asigurarea calităţii în alte a producerii de
medicamente şi a rentabilităţii ei, legată de diversele operaţiuni tehnologice,
la întreprinderile farm aceutice se foloseşte pe larg principiul muncii separate,
întreprinderile farm aceutice mari au un com plex de secţii specializate.
Secţia este subdiviziunea de producere de b ază a întreprinderii, destinată
pentru în dep lin irea un ui grup de procese identice (d e m ăcinare, de extra­
gere, de am balare etc.) sau pentru livrarea producţiei unice (d e comprimate,
de fiole, de aerosoli etc.). Fiecare secţie are sectoare sau hale, unde se efec­
tuează operaţii unice, care alcătuiesc procesul tehnologic. D e exem plu,
secţia de în fio lare are sectoarele: de spălare, dizolvare, um plere a fiolelor,
sudare, sterilizare etc.
L a o asem enea organizare a producerii, o m are însem nătate are plani­
ficarea sectoarelor secţiei. Am plasînd m aşinile, trebuie de ţinut cont de
torentul de producţie, care este u n a din condiţiile principale pentru sporirea
productivităţii m uncii în secţie. In caz ideal aceasta este crearea liniilor
automatizate în flu x , care prezintă o gru p ă d e maşini, aparate contactate
şi con.utate în tre ele astfel încît să în dep lin ească consecutiv toate operaţiile
tehnologice, transportînd automat producţia după mersul torentului.
B unăoară, linia autom ată în secţia de în fio lare efectu ează spălarea fiolelor,
umplerea lor cu soluţie, sudarea, controlul etanşeităţii şi al purităţii soluţiei
în fiole ş. a. m. d.
Lucrul întreprinderilor industriale se caracterizează printr-o reglem entare
strictă şi planificată a producerii, deoarece se prelucrează cantităţi mari de
material şi o greşeală cît de m ică în tehnologie poate duce la prejudicii mate­
riale mari şi rebut de producere. Pentru orice eventualitate, procesul de
producere se efectu ează în condiţii concret standarde, care sînt prevăzute
de regulam entul industrial.

1.3. P R IN C IP IIL E D E E L A B O R A R E ŞI A U T O R IZ A R E
A M E D IC A M E N T E L O R N O I

Cercetările savanţilor în dom eniul elaborării şi studierii m edicamentelor

se dezvoltă m ereu. Aceasta se lăm ureşte prin creşterea cerinţelor fa ţă de

9
C om 170
produsul finit, de aceea ramura dată a ştiinţei se află mereu în centrul
atenţiei savanţilor şi businessmenilor. Rezultatele şi-au găsit oglindire în
elaborarea noilor principii de creare a formelor medicamentoase noi şi
producerea lor industrială.
Ciclul deplin în elaborarea formelor medicamentoase finite este alcătuit
din urm ătoarele etape principale:
1) cercetarea, elaborarea tehnologiei substanţei medicamentoase şi a
metodelor controlului analitic;
2) elaborarea conţinutului formei medicamentoase şi tehnologia de
preparare a ei, cercetările farmacologice ale substanţei şi ale produsului
finit;
3) standardizarea şi metrologia, stabilirea termenului valabil, elaborarea
documentaţiei tehnice de norm are la substanţă şi Ia forma medicamentoasă;
4) studierea clinică a m edicam entului;
5) realizarea în producere.
Pentru a am eliora cît de puţin situaţia critică din ţară în aprovizionarea
cu m edicamente a bolnavilor şi cu scopul de a consolida toate forţele ştiin­
ţifice, care activează în dom eniile sintezei, cercetării, aprobării şi producerii
medicamentelor, în special a celor ce se bazează pe materia primă locală, prin
hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 472 din 17 decembrie 1990 în Republica
M oldova a fost organizat Centrul Farmaceutic Ştiinţific şi de Producere.
In sarcinile lui de bază intră: cercetarea florei şi faunei locale, ca surse de
medicamente pentru oameni şi anim ale; sinteza şi scriningul substanţelor
chimice noi; studierea acţiunii farmacologice în condiţii de laborator a sub­
stanţelor cu posibile activităţi biologice obţinute din produse vegetale,
ţesuturi anim aliere sau sintetice şi testarea lor; studierea chimico-analitică
a substanţelor medicamentoase; aprecierea formelor medicamentoase; apro­
barea m edicam entelor noi şi a formelor medicamentoase respective la voluntari
şi bolnavi; pregătirea documentaţiei tehnice de norm are (m onografie farmaco-
peică, regulam ent de producţie etc.) necesară pentru aprobarea în clinică
şi producerea m edicamentelor; aprobarea clinică a medicamentelor şi
formelor m edicam entoase noi etc.
O peraţiile cele mai responsabile în elaborarea medicamentelor sînt:
— obţinerea substanţei şi dovada eficacităţii ei biologice, cît şi indicarea
evaluării ei faţă de analogi;
— elaborarea com ponenţei şi tehnologiei formei medicamentoase, studiul
interacţiunii dintre substanţa activă şi cele au xiliare şi biotransformarea
m edicam entului în organismul anim alelor şi cel uman;

10
 — standardizarea şi calitatea superioară a substanţei şi formei ei medica­
mentoase;
— existenţa în producere a tehnologiei şi utilajului corespunzător pentru
r e a l i z a r e a în practică a preparatului propus.
Elaborarea formelor medicamentoase noi cer folosirea diferitelor sub­
stanţe auxiliare cu proprietăţi fizico-chimice diferite - purtătoare de medica­
mente. Cercetătorii acordă o atenţie foarte mare formării complecşilor
substanţelor medicamentoase cu biopolimerii, ce permit elaborarea formelor
medicamentoase contem porane. întrebuinţarea polimerilor şi a altor substanţe
auxiliare permite elaborarea de forme medicamentoase principial noi cum sînt
sistemele osmotice, microsferele cu magnet, care asigură cedarea cu viteză
controlată a m edicam entului în organism, iar în caz necesar — acţiune pre­
lungită.
Elaborarea formelor medicamentoase noi cere efectuarea vastelor cerce­
tări fî-.macocinetice cu studiul particularităţilor m em branelor celulare şi
transportul substanţelor medicamentoase în organism ul um an. D e aceea
elaborarea unui medicament nou este un proces laborios, care durează
circa 10 ani. Din aproxim ativ 8 000 de substanţe sintetizate sau izolate numai
una devine medicament. Din aceşti ani, cercetările cu caracter farmaceutic
au o p. rioadă de circa 5 ani. Din punct de vedere farmaceutic medicamentului
trebuie să i se asigure stabilitatea produsului, omogenitatea, disponibilitatea
biologică optimă, efecte secundare minime, comoditate în administrare pentru
bolnav. Directivele noi de cercetare actuală urmăresc să p un ă la punct un
principiu activ determinat, un preparat din care organismul să aibă un profit
cît mai mare.

1.3.1. Autorizarea şi supravegherea m edicam entului

M edicam entul de uz uman este orice substanţă, amestec de substanţe sau

produse de origine vegetală sau anim ală, utilizate în vederea modificării sau
studierii unui sistem fiziologic sau a unei stări patologice în scopul vindecării,
prevenirii sau diagnosticării suferinţelor organism ului şi în interesul subiectu­
lui căruia îi este administrat medicamentul.
Pentru utilizarea în terapeutică orice medicament trebuie să fie autorizat
Şi înregistrat de M inisterul Sănătăţii. A u ton zarea-esie actul prin care M ini­
sterul Sănătăţii acordă unităţilor producătoare dreptul de a fabrica medica­
mentul.

11
 înregistrarea este operaţia prin care M inisterul Sănătăţii emite actul ce
permite deţinerea şi elaborarea de către farmacii şi depozite farmaceutice,
precum şi recom andarea şi folosirea de către medici a un ui medicament,
fabricat în ţară sau provenit din import.
Cererea de autorizare şi înregistrare a un ui medicament este ad resaţi
Comisiei m edicam entului a M inisterului S ă n ă tiţii de către persoana sau
instituţia responsabilă de introducerea sa în circuitul terapeutic (fabricant,
importator, proprietar, concesionar etc.)«
Cererea de autorizare şi înregistrare cuprinde: num ele şi adresa soli­
citantului; num ele producătorului şi num ărul autorizaţiei sale; denum irea
com ercială şi internaţională a m edicam entului; forma m edicamentoasă;
compoziţia com pletă (form ula chim ică a substanţei (substanţelor) active,
excipienţii, denum irea botanică a com ponentelor şi excipien ţii); proprietăţile
produsului (clasificarea terapeutică); indicaţii terapeutice; doza.căile de adm i­
nistrare, modul de utilizare; efecte adverse; contraindicaţii, precauţii, interac­
ţiuni, am balaj; eticheta; termen de valabilitate, condiţii de conservare;
înregistrarea în străinătate (ţara, data, num ărul autorizaţiei).
La cererea de autorizare şi înregistrare se a n e x ează : cele patru dosare
(farm aceutic, farm acologic preclinic, toxicologic preclinic, clinic), întocmite
conform prevederilor din ’’Norm e privind docum entaţia necesară pentru
înregistrarea m edicam entelor de uz u m a n ” care fac parte integrantă din
docum entaţia necesară; prospectul de am balaj; descrierea şi prezentarea
am balajului, etichetelor; probe pentru analizele de laborator (fizico-chim ică,
m icrobiologică, biologică, galen ică), pentru substanţele active, pentru forma
în care produsul va fi comercializat şi substanţele de referinţă; proiectul
Standardului T ehnic de Norm are (pentru produsele in digene); angajam entul
de a respecta decizia privind retragerea m edicam entului din terapeutică în
cazul unei hotăriri a M inisterului Sănătăţii; copia certificatului de în regis­
trare în ţara de origine pentru produsele farm aceutice străine care urm ează
a fi înregistrate în R ep ublica Moldova.
Pentru autorizare sînt necesare d ou ă etape. Iniţial, la cerere, solicitantul
an exează: dosarul farm aceutic, dosarele farm acologic şi toxicologic precli­
nic. Docum entele sînt analizate de comisie. în cazul unor concluzii favora­
bile, comisia ap robă trecerea la cercetarea clinică, indică şi autorizează
clinicile care vor face această cercetare. Probele din medicam entul pregătit
pentru cercetarea clinică vor fi analizate la Comisia m edicam entului.
Cercetarea clinică se va face în cel puţin trei servicii de specialitate,
prin în ţelegerea dintre producător şi executant, pe baza un ui protocol

12
 de Comisia m edicam entului care va avea dreptul, atunci cînd
a p rob a t
consideră necesar, să controleze desfăşurarea cercetării clinice.
D u pă efectuarea cercetării clinice Comisia m edicamentului analizează re­
zultatele. D acă cercetarea s-a confirmat prin protocol şi rezultatele sînt prevă­
zute, Comisia se pronun ţă asupra autorizării şi trimite toată documentaţia la
Ministerul Sănătăţii. D acă efectele terapeutice nu sînt bu n e sau medicamentul
prezintă un raport beneficiu—risc nesatisfăcător, Comisia respinge produsul.
Pentru m edicam entele cunoscute şi înregistrate în ţară, prezentate în
forme medicamentoase noi şi dozate nou, este necesar dosarul farmaceutic al
formei noi, cu justificarea eficacităţii acesteia. In funcţie de produs şi indica­
ţii terapeutice. Comisia va ap rec ia.d a că este necesară şi verificarea clinică.
In cazul asocierilor de m edicamente cunoscute sînt necesare dosarul
farmaceutic al asocierii, dosarul farmacologic preclinic şi toxicologic cu date
experim entale obţinute prin administrarea asocierii, dosarul clinic obţinut
prin adm inistrarea asocierii (la aprecierea Comisiei m edicam entului).
Pentru m edicam entele administrării externe locale sînt necesare: dosa­
rele farm aceutic, farm acologic, preclinic cu cercetări adecvate, inclusiv
absorbţia d up ă adm inistrarea locală; dosarul toxicologic cuprinzînd toxicitatea
acută şi cronică, toleranţa locală, proprietăţile sensibilizante; dosarul clinic
cu cercetări efectuate în cel puţin două servicii de specialitate.
Pentru m edicam entele care vor fi eliberate fără prescripţie m edicală, în
general, sînt necesare docum entele indicate anterior. In toate cazurile se va
prezenta un dosar farm aceutic complet. Dosarele farmacologic şi toxicologic
preclinic, dosarul clinic cu cercetări efectuate în cel puţin două servicii de
specialitate se vor prezenta la recom andarea Comisiei m edicam entului.
în cazul produselor fitoterapeutice este nevoie de dosarul farmaceutic
complet. Comisia m edicam entului va aprecia pentru fiecare produs, dacă este
cazul să se solicite dosarul farmacologic preclinic, dosarul toxicologic preclinic
şi dosarul clinic şi va indica modul de elaborare a acestora (num ărul clinici­
lor, bolnavilor, durata adm inistrării etc.).

1.3.2. Procedura de autorizare şi înregistrare

D u pă prim irea cererii de autorizare şi înregistrare, secretarul Comisiei

m edicam entului o prezintă biroului pentru exam inare. C ererea acceptată
este repartizată d up ă cum urm ează:
— Dosarul farm aceutic şi probele pentru analizele de laborator la Centrul

13
 Farmaceutic Ştiinţific şi de Producere. Vnalizele de laborator sînt obligatorii '
pentru toate m edicam entele care urm ează a fi autorizate şi înregistrate, atît din j
producţia internă, cît şi din import. Institutul (C en trul) avizează Standardul
Tehnic de Norm are. Dosarele farmacologic preclinic, toxicologic preclinic ji ]
clinic se exp ed iază la colectivcle de experţi ale Comisiei. în cazul cînd docu-1
mentaţia prezentată de propunător este incompletă, cererea este restituită
acestuia îm preună cu observaţiile şi recom andările corespunzătoare.
E xam inarea dosarelor şi analizele de laborator se finalizează în rapoarte I
încheiate cu concluzii privind avizarea Comisiei în cel mult 3 luni. fntregul |
material privind un medicament este analizat ulterior în planul Comisiei, i
în cel mult 6 luni de la primirea cererii Comisia dă avizul, pe care-1 i
înaintează îm preună cu întregul material la Ministerul Sănătăţii, precizînd
modul de eliberare a m edicamentului.
M inisterul eliberează autorizaţia de fabricaţie şi certificatul de în re- '
gistrare. In certificat se va menţiona modul de eliberare a m edicamentului
(cu sau fără prescripţia m edicului) exclusiv prin farmacii sau şj prin alte 1
organizaţii.
fn caz de aviz nefavorabil, rapoartele trebuie să cuprindă justificarea
aprecierii şi eventuale recom andări. Avizul nefavorabil este comunicat j
propunătorului de către biroul Comisiei. Гп decurs de 30 zile de la primirea J
com unicării, propunătorul poate înainta Comisiei com pletările necesare I
reanalizării cererii sau poate solicita să fie audiat de Comisie.
înregistrarea este valabilă timp de 5 ani. Ea poate fi reînaintată la cererea :
titularului înregistrării. Pentru reînregistrare titularul se adresează Comisiei ]
m edicam entului cu o cerere-tip. O nouă înregistrare trebuie solicitată şi în i
cazul cînd s-au adus modificări calitative şi cantitative ale unui principiu
activ, în posologia, m etodele de analiză, termenul de valabilitate, modificări ]
care pot influenţa acţiunea m edicamentului, efectele adverse sau contraindi- j
caţiile. D acă se acordă un nou certificat, înregistrarea precedentă este ;
radiată.
Pentru cazuri deosebite, de medicamente noi, recomandate în boli grave |
sau pentru care nu există mijloace terapeutice alternative, satisfăcătoare, I
se poate permite utilizarea înainte de înregistrare, printr-o autorizare pTovi- 1
zorie, valabilă cel mult un an, eliberată de Comisia m edicam entului. Гп funcţie |
de necesităţi Comisia poate prelungi autorizarea provizorie pe perioada de un
an.
Cererea pentru înregistrarea produselor homeopatice se adresează
Comisiei m edicam entului şi trebuie să cuprindă: num ele şi adresa solicitan­
tului, num ele producătorului şi num ărul autorizaţiei sale, denum irea pro- j
dusului.

14
 La cercro sc nncxeütS: I) pentru produse fără in d ica ţii terapeutice:
prezentarea produsului, argum ente în favoarea utilizării produsului ca
preparat homeopatic (b ib lio grafic hom eopatică), calitatea şi controlul materiei
prime, deservirea procedeelor de fabricare şi de control, prima diluţie elibera-
bilă ile 1з care produsul se poate considera netoxic; forme farm aceutice
utilizatei 2) pentru produse cu in d ica ţii terapeutice: prezentarea produsului,
formula, calitatea şi controlul materiilor prime, descrierea procedeelor de
fabricare şi de control, forme farm aceutice utilizate, ju s t ific a t a indicaţiilor
terapeutice prevendicate (testări clinice comparative cu un placebo sau un
medicament alopat).
Comisia m edicam entului analizează docum entele primite şi se pronunţă
asupra autorizării produsului, trimite docum entaţia necesară autorizării la
Ministerul Sănătăţii. Ultim ul eliberează autorizaţia de fabricaţie sau certifi­
catul de înregistrare.

1.4. S U P R A V E G H E R E A M E D IC A M E N T E L O R IN D U S T R IA L E

Comisia m edicam entului urm ăreşte, îm p reun ă cu producătorul şi b e n e ­

ficiarul, existenţa, siguranţa şi calitatea tuturor preparatelor farmaceutice
(produse din ţară şi din import), precum şi alte acţiuni privind supravegherea
medicamentelor.
In acest scop, Comisia m edicam entului primeşte de la Institutul de Cerce­
tări Ştiinţifice (centru ), instituţii de învăţăm înt superior medico-farm aceutic,
industria farm aceutică, spitale şi secţii clinice şi de la personalul sanitar
informaţii privind reacţiile adverse, intoxicaţii, interacţiuni, precum şi alte
observaţii despre m edicam ente, în cadrul acţiunii de farm acovigilenţă,
analizează eficienţa, siguranţa şi calitatea medicamentelor.

1.5. N O M E N C L A T U R A M E D IC A M E N T E L O R IN D U S T R IA L E

Nom enclatura m edicam entelor prin com plexitatea ei form ală oglindeşte
complexitatea problem elor de fond, pe care le ridică m edicam entul modern.
Denum irea chim ică sistemică, care redă structura chim ică a substanţei
medicamentoase, este, de obicei, prea complicată pentru u n ele m edicamente
cu structură sim plă sau relativ simplă.

15
 Den um irea gen erică sau com ună, de regulă, o prescurtare a denumirii
chimice, are caracter oficial. D enum irea generică poate fi internaţională sau
oficinală. D en um irea internaţională (D C I — denom inatio com m unis interna-
tionalis ) este propusă sau recomandată de Organizaţia M on dială a S ă n ă ­
tăţii şi are ca scop internaţionalizarea denumirilor substanţelor medicamen­
toase şi se foloseşte în literatura ştiinţifică. D enum irea oficinală este cea
prevăzută în farm acopee şi reprezintă denum irea oficială în ţara respectivă.
D en um irea com ercială sau Înregistrată (se notează cu indicativul R ) este :
stabilită de firma sau fabrica care a preparat m edicamentul şi este conside-j
rată ca o garanţie a calităţii acestuia. Ea se referă la medicament în formal
finală, care cuprinde substanţa sau substanţele active şi substanţe au xiliare,!
prezentate într-o formă medicamentoasă. D enum irile comerciale sînt larg
răspîndite şi se în trebuin ţează curent în prescripţie. Ele sînt, de regulă, j
simple şi uşor de memorat, dar nu întotdeauna adecvate, putînd preta la '
confuzii, chiar la greşeli terapeutice. N um ărul mare al denum irilor comerciale
străine reprezintă astăzi o dificultate serioasă pentru cunoaşterea şi re- i

cunoaşterea m edicam entelor. U n exem plu ilustrativ sînt acidul salicilic,

vitamina B 12 etc., care au peste 100 de denumiri comerciale.

1.6. N O R M A R E A P R O D U C Ţ IE I
D E M E D IC A M E N T E IN D U S T R IA L E

Calitatea m edicam entelor depinde direct de calitatea produsului vegetali

iniţial (conţinutul principiilor active),a preparatelor iniţiale (conţinutul în ele
al substanţei p u re) şi de puritatea acestora. Im purităţile preparatelor medica-j
mentoase pot fi, în prim ul rînd, elim inările materialelor din care-i confec­
ţionată aparatura, utilizată la prepararea medicamentelor, şi ale produsului
vegetal din care e pregătit. D e exem plu, producînd extracte, la exîragerea
substanţelor active din produsul vegetal sînt folosite percolatoare metalice.
Ultim ele pot cauza apariţia în extracte a metalelor grele: plum bul din stanare,
fierul şi, ce este foarte periculos, arseniul. Produsul vegetal iniţial de asemenea
conţine am estecuri de impurităţi de natură m inerală şi organică, care într-o
m ăsură oarecare se reflecta asupra purităţii extractului.In sfîrşit, calitatea
extractului ca preparat medicamentos depinde de conţinutul necesar în el al
substanţelor active.
Calitatea m edicamentelor de asemenea depinde şi de metoda lor de
preparare. Pot fi folosite produse vegetale calitative, din care poate fl

»
16
obţinut medicament necalitativ. Bunăoară, la utilizarea în lucru a părţii
a-rien e de ruscuţă de prim ăvară cu o acţiune biologică normală, însă
încâlcind regim ul uscării în procesul preparării din ea a extractului, se poate
obţine m edicam ent cu acţiune biologică scăzută sau chiar lipsită.
Din cele spuse este evident c ă substanţele m edicamentoase iniţiale ori
produsul vegetal, materiile prime, cît şi metodele de preparare a medicamen­
telor trebuie să corespundă unor cerinţe şi norme interne. Această normare
necesară se efectu ează cu ajutorul în drum arelor oficiale, numite farmacopei,
condiţii tehnice.
M ajoritatea substanţelor m edicam entoase şi a m edicamentelor produse
industrial sînt produse departam entale livrate şi administrate cu scop curativ.
De aceea toată docum entaţia tehnică de norm are (D T N ) (norm e interne) este
documentaţie departam entală. Conform standardului departam ental,
documentaţia tehnică de norm are se îm parte în urm ătoarele categorii:
monografii farm acopeice (M F ); m onografii farm acopeice temporare (M F T );
standarde departam entale (S D ), standarde tehnice de ram ură (S T R ).
M onografiile farm acopeice ale preparatelor, cu o prioritate terapeutică
însemnată, folosite pe larg în practica m edicală şi care posedă indici calitativi,
se includ în farm acopeea de stat.
Pentru preparatele m edicam entoase produse în serie, acceptate cu scop cu ­
rativ, se ap ro b ă M F. Pentru rem ediile m edicamentoase, planificate a fi produ­
se în serie, ale noilor substanţe m edicam entoase şi produse temporar se aprobă
M FT pe termen n u mai mare de 3 ani. M F şi M F T au statutul standardului de
stat. în afa ră de aceasta, toate substanţele m edicamentoase, formele medica­
mentoase şi prescripţiile m edicam entelor, incluse în farm acopee, se numesc
oficinale. C ele care n u sînt incluse în farm acopee, sînt num ite neoficinale.
M onografiile farm acopeice de toate categoriile, d up ă aprobarea lor,
se înregistrează de M inisterul Sănătăţii cu adaosul indicelui ministerului,
numărul de înregistrare şi ultim ele d ou ă cifre care indică anul aprobării.
Deci toate m edicam entele se produc conform D T N aprobate în ordinea
stabilită. Pentru m edicam entele preparate individual în mic, asem enea docu­
ment este reţeta, pentru cele produse industrial în serie — regulam entul
industrial.

1.7. R E G U L A M E N T U L IN D U S T R IA L

Regulam entul (din latineşte regulo — a regla) reprezintă un ansam blu de

reguli, care determ ină ordinea funcţiilor întreprinderii farm aceutice cu scopul
de a livra producţia finită.

c om. 178
 Regulam entul industrial este nu num ai un document tehnologic principal.
El, totodată, este folosit pentru proiectarea producţiei industriale a produselo
medicamentoase (d a c ă ele se produc pentru prima dată) sau pentru a efectuj
oarecare schim bări tn producerea ce-are loc.
D e asem enea pe baza regulam entului industrial: 1) se stabilesc normati­
vele tehnice şi econom ice, îndeosebi norm ele de consum al produsului vegeta
şi al materialelor; 2) se alcătuiesc instrucţiuni de producere pe securitatea
tehnică, sanitaria industrială şi măsuri de com batere a incendiilor; 3) se elabo^
rează măsuri pentru utilizarea deşeurilor de producere, dezintoxicarea şi
purificarea scurgerilor industriale şi a sm ogurilor aruncate în atmosferă.'
Regulam entele industriale se elabo rează de în treprinderile e x p e rim e n ta le
şi industriale, ori la com anda instituţiilor departam entale de cercetării
ştiinţifice şi catedrelor instituţiilor deînvăţăm înt superior.
Regulam entul industrial este alcătuit din urm ătoarele părţi:
1. Caracteristica produsului fin it include denum irea (ap ro bată); modul
principal de adm inistrare a produsului; informaţia despre avizele de producere,]
descrierea scurtă a proprietăţilor produsului; aspectul şi form a am balajului
conform ST A S , M F , M F T şi altă D T N . Referitor la forma medicamentoasă,
se indică: 1) denum irea formei (comprimate, un guen te, capsule, soluţii în i
flacoane ş. a.); 2) conţinutul preparatului - al substanţelor active şi al celor 1
au xiliare în unitatea formei (într-un comprimat, într-un supozitor etc.);|
3) descrierea aspectului exterior al formei m edicamentoase, caracteristicile 1
organoleptice şi toate proprietăţile caracteristice şi principale ale acestei form e ]
m edicamentoase (b u n ăoară, timpul deform ării supozitoarelor, sterilitatea ]
şi lipsa apirogenelor în soluţiile înfiolate etc.); 4) inform aţia d ep lin ă (form ule, ;
masa m oleculară relativă şi proprietăţile principale) despre fiecare substanţă !
care intră în com ponenţa medicam entelor, în măsura cerinţelor tipice p e n tr u !
grupe specifice de preparate; 5) informaţia farm acoterapeutică despre în tre -I
buinţarea în practica m edicală (indicaţii şi contraindicaţii); condiţiile şi 1
factorii, care accelerează destrucţia preparatelor şi duc la schim barea pro- !
prietăţilor formei m edicamentoase şi a substanţelor incluse în forma m edica- j
mentoasă.
2. Schema c h im ic ă de producere. Este caracteristică pentru preparatele
sintetice şi chim ico-farm aceutice.
3. Schem a tehnologica de producere. Această parte a regulam entului .
trebuie să oglindească exact şi consecvent în dep linirea lucrărilor în producere, '
fiind separate pe etape şi operaţii tehnologice.
4. Produse interm ediare, m aterie p rim ă şi m ateriale. în form ă de tabel se ,

18
p r e z i n t ă d a t e l e , care stabilesc cerinţele faţă de calitatea iniţială, de produsele
in t e r m e d ia r e şi faţă de toate m aterialele necesare pentru producere (d u p ă
S T A S , M F, M F T şi D T N ).
5. Schema aparatelor de producere şi specificarea utilajului. Гп form ă de
tabel se prezintă lista aparatelor şi a utilajului, num ărul lor, materialul din
care ele sînt confecţionate şi caracteristica aparatelor cu indicaţia volum ului,
formei şi a altor deosebiri. In această parte se include şi schema aparaturii de
producere, alcătuită din desenul torentului de producere cu im aginea con­
venţională a aparatelor, însem nate cu litere sau cifre care sînt marcate în
desen şi sînt lăm urite sub desen. Гп desen trebuie să fie indicate şi conductele,
armatura şi supapele de siguranţă, care au o însem nătate principială la efec­
tuarea corectă şi securitatea procesului tehnologic.
6. Descrierea procesului te h n o lo g ic se face în corespundere cu schemele
aparaturii şi tehnologiei pe etape şi într-o consecutivitate a operaţiilor. Se
descriu clar m etodele şi condiţiile de încărcare a materiei prim e ( ’’prin gura de
evacuare a ap aratu lu i” din măsurător etc.), ordinea şi condiţiile de efectuare
a procesului (încălzirea sau răcirea pîn ă la o tem peratură stabilită), caracterul
şi timpul de amestecare, ordinea opririi procesului (culoarea produsului, date
reologice, reacţii ale plenitudinii extracţiei etc.), cantitatea produsului primit
la fiecare etapă a procesului şi randam entul în procente faţă de cel teoretic,
cantitatea produselor interm ediare şi alte date principale pentru reglem entarea
producerii.
7. D eşeurile de producere, resturile teh n ologice şi de ventilare Tn atmos­
fera, utilizarea şi dezintoxicarea lor. Se acordă mare atenţie la întrebarea
utilizării m axim ale (com plexă) a deşeurilor. Se arată ordinea neutralizării
resturilor toxice.
8. C ontrolul p rod u cţiei. Tn prim ul rînd, se asigură controlul fiecărei etape.
Pentru aceasta se indică ’’punctele de control” (locul în schema tehnologică,
unde se ia proba pentru analiză), descrierea parametrilor de control şi a meto­
delor de analiză. In cazul cînd la întreprinderi funcţionează sistemul auto­
matizat de comandăjSe prevede subsistemul de control.
9. Tehnica securităţii, securitatea antiincendiară, sanitaţia de producţie.
Se subliniază locurile cele mai periculoase în producere şi se arată instruc-
ţiile corespunzătoare de prevenire şi lichidarea situaţiilor periculoase.
10. Lista in stru cţiilor de producere. Se are în vedere în principiu instruc-
ţiile tehnologice care detalizează un ele operaţii de lucru şi instrucţiile de
exploatare a aparatului de control şi a mijloacelor de control automatizat.

19
 11. Norrhativele tehnico-econ om ice. Se m enţionează normativele care pot
^ fi atinse garantat de regulam entul dat: randam entul produselor finite şi inter­
m ediare în procente faţă de teoretic, norm ele specifice şi gradul folosirii
materiei prim e şi a m aterialelor, normele specifice de consum al cheltuielilor
tehnologice de energie (abu r, apă, energie electrică, aer comprimat, gaz
inert etc.), de m uncă la unitate de produs finit. în această parte se oglin­
deşte nivelul tehnic şi eficacitatea producerii.
12. M a teria le inform ative. A n e x e le la regulam ent variază în d ep e n d en ţi
de produsul medicamentos,pentru care-i elaborat regulam entul. Destinarea lor
este lărgirea cunoştinţelor tehnologice, chimice şi medicale. Ele includ to-
talurile cercetărilor ştiinţifice efectuate precedent elaborării regulam entului.
R e g u la m e n t»)«- se aprobă: c e l de laborator — de conducătorul j
ştiinţific al întreprinderii (instituţiei), care a elaborat regulam entul; c e l
experimental-industrial — de conducătorul tehnic al întreprinderii,
unde a fost încercată instalaţia experim ental-tehnologică, d u p ă coordonarea
acestui regulam ent cu propunătorul regulam entului de laborator al organi­
zaţiei de proiectare, care va proiecta producerea industrială a preparatului
şi a instituţiei centrale a departam entului dat; d e lansare — de către con­
ducătorul tehnic al întreprinderii, unde se p un e în funcţiune capacitatea de
producere, d u p ă coordonarea lui cu organizaţia care a elaborat documentaţia
de proiecţie tehnică şi instituţia centrală; c e l i n d u s t r i a l — de condu­
cătorul tehnic al întreprinderii, unde a fost pusă în funcţiune capacitatea de
producere, d u p ă coordonarea cu instituţia principală.
Regulam entul industrial este un document care la fel ca şi FS saiţ S T A S nu
poate fi încălcat. Supravegherea îndeplinirii lui este în făp tuită de SCT, care se
supune nem ijlocit directorului întreprinderii. Pe m ăsura necesară în
regulam ent pot fi introduse schimbări şi adaosuri, care se ap robă în aceeaşi
ordine ca şi regulam entele înseşi.
Problem a principală, atît la elaborarea regulam entului, cît şi la realizarea
lui în condiţii de lucru, este crearea unui astfel de medicament care ar cores- 1

punde cerinţelor principale m odem e.

D e aceea cu elaborarea regulam entelor industriale se ocupă colective
mari de creaţie, care,în afa ră de întrebările de ordin tehnic,hotărăsc şi pe cele
legate de acţiunea tehnologiei farmaceutice asupra biodisponibilităţii
medicamentelor, elaborarea metodelor indiferente de stabilizare şi mărirea
termenelor stocării, folosirea materialelor noi pentru am balare şi a substan­
ţelor au xiliare în calitate de componente active ale medicamentelor.

20
 O d a t ă cu asigurarea biodisponibilitătii, regulam entul industrial trebuie
s ă c o n s i d e r e de asem enea şi în trebările legate de econom ia de producere —
re s p e c ta re a norm elor de consum, economia materiilor prime, energiei etc.
Toate în trebările vizate sînt realizate şi coordonate, de obicei, la etapele
e l a b o r ă r i i regulam entului experim ental-industrial aşa încît, fiind întocmit în
in d u s t r i e , regulam entul industrial să asigure un ritm m axim al de producere
prin respectarea tuturor param etrilor necesari.

1.8. P U R IT A T E A M IC R O B IO L O G IC Ă
A M E D IC A M E N T E L O R N E S T E R IL E

Tn afa ră de preparatele sterile, într-o m ăsură chiar şi mai mare, industria

farmaceutică produce m edicam ente nesterile, adm inistrarea cărora nu cere
o puritate m icrobiană în altă. Comparativ pîn ă n u dem ult, organele de resort
nu înaintau, în gen ere, nici o cerinţă faţă de nivelul purităţii m icrobiene a
acestor m edicam ente. Insă în urm a apariţiei diferitelor infecţii, care a u fost
iniţiate de prezenţa în u n ele medicam ente a unui num ăr însem nat de bacterii
patogene şi ciuperci, a apărut necesitatea stabilirii unor restricţii admise de
impuritatea m icrobiană şi pentru rem ediile m edicam entoase nesterile. D e
aceea în m edicină şi în industria farm aceutică se pun trei problem e însem nate.
Prima p roblem ă — m edico-biologică — stabilirea limitelor ştiinţific argu­
mentate ale invaziunii m icrobiene permise pentru m edicam entele nesterile,
restricţiilor, atît ale nu m ăru lu i de microorganisme în . forma medicamentoasă,
cît şi d u p ă com ponenţa speciilor florei m icrobiene. D eoarece problem a puri­
tăţii parţiale a rem ediilor m edicam entoase nesterile de invaziunea micro­
biană a apărut în ultimii 15—20 ani, deocam dată n u sînt primite în toate
ţările restricţiile uni~e de invaziune admise pentru preparatele nesterile.
Insă tendinţa unificării cerinţelor există şi se poate presupune c ă în viitor
vor fi elaborate şi primite în majoritatea ţărilor cerinţe apropiate sau unice ale
purităţii m icrobiene a form elor m edicamentoase nesterile.
A doua problem ă — m icrobiologică — constă în elaborarea metodelor noi
sigure de control al invaziunii m icrobiene a rem ediilor medicamentoase
finite nesterile care urm ăresc, mai întîi, scopul controlului calităţii produ­
sului şi, în al doilea rînd, servesc pentru determ inarea acelor materii prime
Ş* substanţe au x iliare, a acelor poziţii şi etape ale ciclului tehnologic de
preparare a m edicam entelor, care sînt sursele potenţiale existente şi
de reducere a invaziunii m icrobiene ridicate. Controlul microbiologic al

21
m edicam entelor se deosebeşte esenţial de metodele analizei microbiologice
tradiţionale a obiectelor de sanitărie şi microbiologie medicinală. Serviciul
microbiologic, fiind asigurat cu metode de analiză sigure şi accesibile, trebuie
să efectueze controlul culturii microbiene a com plexului farmaceutic.
A treia problem ă este legată direct de tehnologia preparării m edicamen­
tului. Ea consideră atît crearea noilor, cît şi m odificarea metodelor şi insta­
laţiilor cunoscute, care permit micşorarea eficace a Invaziunii microbiene
a medicam entelor nesterile p în ă la nivelul cerut (conform docum entelor).
Pentru rezolvarea acestei probleme direcţia bazată pe aplicarea în practică б
ciclurilor tehnologice aseptic.e de preparare a medicamentelor, a unor opera­
ţiuni suplim entare (fie tradiţionale, fie modificate, fie noi), care permit spo­
rirea purităţii m icrobiene în forma m edicamentoasă ce se produce, pare a fi
cea mai prielnică. Гп cazul ciclului tehnologic aseptic de preparare a medica­
m entelor folosirea operaţiunilor suplim entare de decontaminare a micro-
florei de asem enea este indicată în acele cazuri, cînd conform datelor anali­
zei m icrobiologice, nivelul invaziei m icrobiene a materiei prim e iniţiale este
în aşa m ăsură încît obţinerea produsului finit cu nivel microbian de puritate
permis este practic imposibilă. Astfel, com binarea culturii sanitare farm aceu­
tice de producere cu alte procedee suplim entare, orientate spre ridicarea
purităţii m icrobiene, permite a rezolva problem a obţinerii de medicamente
finite nesterile cu nivel admis de invazie microbiană.
Pentru industria farm aceutică prezintă interes, desigur, procedeele posi­
bile şi căile decontam inării florei microbiene, care însăm înţează formele
medicamentoase nesterile.
Cazuri de infecţie medicamentoasă au fost înregistrate într-un şir de
ţări: Elveţia, M area Britanie, Danem arca, S. U . A ., Australia etc. Cel mai des
în preparatele care au dus la maladii se descopereau bacterii din familia
Enterobacteriaceae (Salm onella, Escherichia, Cytrobacter, K lebsiella),
Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Enterococcus, cît şi unele
specii de ciuperci de drojdii şi mucegai. Sursele de invaziune m icrobiană au
fost materia prim ă de provenienţă naturală, cît şi apa care constituia unul din
com ponentele m edicam entului. N -a fost exclusă de asem enea contaminarea
secundară a produselor semifinite în procesul fabricării şi la etapa fin ală de
livrare a produselor finite în perioada lor de divizare şi am balare. C ele mai
contaminate sînt talcul, am idonul, gelatina, p ulberea cacao, pancreatina,
agarul, pepsina. Ceva mai puţin — substanţele sintetice.
U neori microorganismele sînt cauza instabilităţii fizico-chimice a m edica­
mentelor.

22
 U n ele enzim e ale bacteriilor, ciupercilor, descoperite în medicamente,
pot duce la destrucţia chim ică a componenţei preparatului şi nu se exclud e
formarea produselor toxice. în form ele medicamentoase solide riscul descom­
punerii preparatului de microorganisme nu-i atît de mare, deoarece um idi­
tatea reziduală aproape în toate cazurile este ceva mai mică decît nivelul
necesar pentru dezvoltarea lor. Num ai în cazul impurităţii în alte a materiei
prime sau a uscării produsului semifinit um ed la tem peratura 20-40“C, cît şi în
condiţii nestandarde de stocare a produsului finit (bu n ăoară, în condiţii
ridicate de umiditate a a eru lu i) poate avea loc schimbul proprietăţilor fizico-
chimice, biologice, cît şi organoleptice ale preparatului ca urm are a dezvol­
tării în el a bacteriilor şi ciupercilor. în m edicamentele lichide şi moi sînt
condiţii mai prielnice pentru creşterea şi dezvoltarea microorganismelor.
în 1975 m etodele de determ inare a invaziei m icrobiene a medicamentelor
nesterile au fost incluse în Com pendium M edicam entorum . La baza elabo­
rării restricţiilor pentru invazia m icrobiană a preparatelor au fost puse
recom andările O rganizaţiei m ondiale a Sănătăţii,conform cărora toate formele
medicamentoase nesterile au fost separate pe categorii în funcţie de metoda
de administrare; cerinţele purităţii m icrobiene a preparatelor se diferenţiau în
corespundere cu categoria lor. A şa, în preparatele cu acţiune locală (pe pielea
lezată, pe mucoasa rinolaringologică) microorganismele vitale pot fi pîn ă la
100 în 1 g (m l) al m edicam entului, în cazul lipsei bacteriilor din familia
Enterobacteriaceae, cît şi Ps. aeruginosa, Staph, aureus. în toate celelalte
preparate nesterile pot fi p în ă la 1000 de bacterii vitale şi 100 ciuperci (drojdii
şi m ucegai) în 1 g (m l), în cazul lipsei bacteriilor din fam ilia Enterobacteriaceae
şi Ps. aeruginosa, Staph, aureus.
Tn funcţie de sursa contaminării m icrobiene şi a căilor de invazie
microbiană a preparatului sînt posibile diferite căi de asigurare a nivelului
necesar de puritate m icrobian ă a m edicam entului. E clar că nivelul final al
purităţii m icrobiene a preparatului depinde de contam inarea componentelor
lui şi de puritatea în căperilor de producere, iar în u n ele cazuri — de probabi­
litatea dezvoltării m icroorganismelor, nimerite în produsul semifinit sau arti­
colul final în procesul preparării m edicam entului şi al stocării lui. Cînd invazia
microbiană depinde, în prim ul rînd, de materia prim ă (care poate fi de origine
vegetală sau anim ală) sau de substanţele au xiliare, pentru a obţine un pre­
parat cu nivelul cerut al purităţii m icrobiene este suficientă epurarea de
microorganisme a cîtorva m ateriale, deseori unul sau două, mai puternic
contaminate de microorganisme. Cînd în să contam inarea m icrobiană sum ară
a Preparatului este funcţia a cîtorva componente sau cînd ea se încorporează

23
în procedeul preparării, este mai potrivită prelucrarea prin decontaminare
a preparatului finit. A le gere a celor mai raţionale căi de purificare poate fi
determ inată nu num ai prin structura preparatului şi a surselor de invazie
m icrobiană, dar şi de sortimentul, volumul preparatelor produse de întreprin­
dere, care trebuie supusă decontam inării, posibilităţile ei tehnologice, econo­
mice şi organizatorice.
Desigur c ă în toate aceste cazuri e nevoie de condiţii m axim al aseptice
de producere atît din punct de vedere economic, cît şi tehnologic. E mai
complicat cînd m etodele concrete folosite pentru puritatea m icrobiană la
întreprindere nu se b az ează pe puritatea m edicam entului, ci a materiei prime
sau a produsului semifinit la etapele anterioare ale lanţului tehnologic, iar
flora m icrobiană colaterală poate nimeri în preparat la etapele posterioare J
de producere sau în acele cazuri, cînd sursa prin cipală de însăm înţare este
flora m icrobiană a încăperilor de producere. Vom enum era num ai unele
metode cu acţiune bactericidă asupra florei m icrobiene, care însăm înţează
materia prim ă şi m edicam entele nesterile finite: termică, chimică, acţiunea
lum inii (iradierea U V ) şi radiaţia. ^
D u p ă datele contem porane form ele medicamentoase nesterile trebuie să
corespundă unor cerinţe faţă de puritatea lor m icrobiană. Aceste cerinţe
puţin diferă în u n ele ţări şi depind de modul administrării preparatului.
C ăile de creştere a purităţii m icrobiene a preparatelor eliberate pot consta în
asigurarea purităţii de flora m icrobiană atît a preparatului finit, cît şi a compo­
nentelor lui, în funcţie de sursele invaziei m icrobiene. Pentru rezolvarea i
acestei problem e pot fi folosite diferite căi fizice (şi, posibil, într-o măsură
mai m ică — chim ice) cu acţiune bactericidă asupra materiei prime sau a fo rm cîf
finite. In prezent metoda cea mai cu perspectivă d e decontam inare a materiei '
prime, cît şi a m edicam entelor prezintă iradierea. Posibil, această afirm are se
b azează pe aceea c ă utilizarea iradierii ionizate este cercetată mai deplin sub
toate aspectele — de la cel biologic pîn ă la cel economic.
Pentru decontam inarea exterioară- a formelor finite poate fi utilizată cu
succes iradierea ultravioletă. Prelucrarea termică pentru decontam inarea ;
form elor solide şi a un guen telor nesterile p în ă în prezent este studiată slab.
Problem a ridicării purităţii microbiologice a formelor medicamentoase J
nesterile poate fi uşor rezolvată prin sursele care le avem astăzi. In industria -
farm aceutică poate fi utilizat un şir de diverse metode şi căi de decontam inare J
m icrobiană, iar un ele, desigur, astăzi sînt folosite pe larg în producţie.

24
 1.9. E T IC H E TA R E A M E D IC A M E N TE LO R IN D U S TR IA LE

Etichetarea m edicam entelor se reglem entează de aceleaşi regulamente

industriale, M F şi M F T , care corespund medicamentelor date.
Etichetarea poate fi efectuată atît prin lipirea etichetelor, cît şi prin
impregnarea pe m aterialul am balajului (tuburilor, penalelor metalice sau
plastice, fiolelor etc.) a textelor cu vopsea specială care nu se spală.
In am bele cazuri etichetele .şi textele conţin următoarele însemnări
generale: ministerul, uzina producătoare şi semnul ei comercial, denumirea
medicamentului în lim bile latin ă şi naţională; dozarea (conţinutul substanţei
active); modul administrării; num ărul seriei; num ărul adeverinţei de înregistra­
re; termenul valabilităţii (data producerii şi termenul limitat; se indică luna şi
anul); preţul.
Etichetele şi inscripţiile pot conţine şi însem nări adăugătoare cu caracter
preventiv, care detalizează, de obicei, condiţiile stocării medicamentului.
Particularităţile etichetării medicamentelor fabricate industrial constau
în faptul că, în afara etichetelor sau a însem nărilor, impregnate pe am balaj,
se mai m archează şi cutiile în care ele se aranjează, textul fiind identic.

1.10. F O R M E L E M E D IC A M E N T O A S E IN D U S T R IA L E ŞI L O C U L LOR
ÎN A P R O V IZ IO N A R E A B O L N A V IL O R

Prepararea m edicam entelor în serie la uzine şi întreprinderi mixte (firm e)

schimbă radical aprovizionarea cu ele a bolnavilor, deoarece întrebuinţarea
lor pe larg în practica m edicală sporeşte livrarea medicamentelor din farma­
cii, ce este foarte convenabil mai ales în perioada epidemiilor; ridică calitatea
medicamentelor, deoarece în condiţii de u zin ă cu mult mai uşor, decît în far­
macie, se efectuează controlul la diferite etape de producere; îm bunătă­
ţeşte condiţiile de transportare a medicamentelor pentru că ele au o formă
raţională, transportabilă, standardă, am balaj unificat; ieftineşte preţul de cost
al medicamentelor, căci în condiţiile uzinei este asigurată folosirea tehnicii
moderne Ia prepararea lor.
Deci este clar că înzestrarea farmaciilor cu medicamente finite ajută la
raţionalizarea locului de lucru al secţiei de producere a farmaciilor şi elibe­
rează un număr oarecare de farmacişti, care pînă atunci au fost ocupaţi la
Prepararea e x tem pore a medicamentelor. Formele medicamentoase industri-
ale în receptura farmaciilor din R epublica Moldova alcătuiesc circa 80%.

Com. 1 78 25
 Vorbin d despre im portanta medicamentelor industriale, nu trebuie <jţ
exclus şi receptura extem porală, deoarece unele prescripţii standarde n u pq
îndestula necesităţile tratam entului individual. D e aceea este firesc faptuj
c ă în farmacii, alături de un sortiment mare de m edicamente industriale, un laţ
aparte îl ocupă şi m edicam entele preparate e x tem pore.

- Capitolul 2

S T A B IL IT A T E A M E D IC A M E N T E L O R

E xperienţa în d elu n gată a dovedit c ă m edicam entele n u pot fi absolnl

stabile. I
Stabilitatea m edicam entelor este limitată de schim bările de n a t ifl
fizică, chim ică şi m icrobiologică. I
Form ele m edicam entoase reprezintă sisteme disperse instabile şi pail
suferi diferite transformări care se supun legilor termodinamice. N u m e ro ^ B
m edicam ente se găsesc într-un echilibru, dar degradează prin cedarea e n e r g M
libere, stare în care valoarea terapeutică este scăzută sau nu lă. D e aceeol
stabilitatea m edicam entelor este limitată şi ele sînt considerate stabile o a n a l
mită perioadă de timp, p erioadă în care corespund exigen ţelo r farm aco p eţH
sau anum itor norm e de calitate. C ea mai im portantă prevedere în з с е а а я
direcţie se re feră la conţinutul cantitativ al substanţelor m edicam en toase
conţinut care trebuie să corespundă normelor standarde. Pentru m e d ic a m ^ B
tele la care n u sînt prevăzute condiţii farm acopeice, se consideră că a c e s t fl
sînt stabile p în ă cînd cantitatea de substanţă activă atinge limita de 9 0 % c j s l
cantitatea iniţială.
Astfel stabilitatea un ui m edicam ent poate fi d efinită ca p erioada de tin fl
care se scurge de la preparare p în ă la data lim ită la care acesta c o re sp u n W
în c ă exigenţelor stabilite oficial. Această p erioadă în care un preparat ia rm fl
ceutjc este considerat stabil se numeşte "d u ra tă de valabilitate", iar dani
expirării "term en de valabilitate” . I
U n ele m edicam ente pot fi stabile timp de mai m ulţi ani, iar altele, d im p e
trivă, suferă transformări intense şi rapide, şi de aceea pentru ele se s ta b ile ®
anum ite term ene de valabilitate. Astfel, antibioticele, la care în toate ţările se
d eclară term ene de valabilitate, d u p ă exp irarea lor ele n u mai pot fi folosit«
Pe eticheta m edicam entelor se in dică term enul de valabilitate cu scopul eoni
baterii practicii de a folosi sau refolosi m edicam entele cu termen expirat.
 2 .1 - f a c t o r i i c a r e i n f l u e n ţ e a z ă
S T A B IL IT A T E A M E D IC A M E N T E L O R

S tabilitatea medicamentelor poate fi in fluenţată de o serie de factori

in t e r n i sau externi care determ ină şi accelerează degradarea.
Factori interni. In gen eral, medicamentul constituie un com plex de
Ingrediente. Intre aceste com ponente pot avea loc diferite interacţiuni care
modifică calitatea iniţială a m edicamentului. O asociere adecvată a substan­
ţelor medicamentoase şi au xiliare şi un mod de condiţionare corect poate evita
sau limita astfel de interacţiuni nefavorabile.
Factori externi. U n jir de factori externi pot să in fluenţeze transformările
preparatelor farm aceutice: am balajul, aerul, tem peratura, lum ina etc.
A m balaju L U n ele substanţe cedate de recipientele din sticlă, ionii metalici
cedaţi de recipiente metalice, pluta, cauciucul sau materialele plastice din
care sînt confecţionate sistemele de închidere, pot să provoace modificări ale
medicamentelor. In acest context farm acopeea prevede că am balajele nu
trebuie să cedeze din com ponentele lor şi nu trebuie să reacţioneze chimic
sau fizic cu substanţele pe care le conţin. Totodată, am balajele trebuie să fie
prevăzute cu sisteme de închidere (dopuri, capace, dispozitive speciale), care să
protejeze conţinutul de in flu enţa agenţilor externi.
Aei' il. Prin com ponentele sale: oxigen, carbon dioxid, umiditate, micro­
organism e, poate accelera multe fenom ene de descom punere, de aceea
normele tehnice interne recom andă păstrarea majorităţii medicamentelor
în recipiente "b in e în ch ise” , dotate cu sisteme de în chidere adecvate pentru
a asigura, pe de o parte, Izolarea conţinutului de mediul extern şi evitarea
contaminării sau im purificării accidentale, iar, pe de altă parte, pentru a evita
unele modificări ale preparatelor: evaporarea solventului, pierderea apei de
cristalizare, fixarea oxigenului, a carbonului dioxid sau a umidităţii din aer.
Condiţiile de am balare şi păstrare folosite trebuie să asigure protejarea
acestora.
Tem peratura. Tem peraturile ridicate sporesc viteza reacţiilor chimice de
descompunere sau pot produce modificări de natură fizică. Indicaţiile privind
respectarea unor anum ite condiţii de tem peratură la păstrarea medicamentelor
sînt întotdeauna prezente în farmacopee. FS XI utilizează o serie de expresii:
l a rece” — cînd se în ţelege păstrarea între 0* şi 6*C, ’l a loc răcoros” , ceea ce
Indică o tem peratură cuprinsă între 6" şi 15*C şi ’Па tem peratura norm ală” sau
”la temperatura obişnuită” , ceea ce indică păstrarea în tre 15* şi 25’ C (sub-
înţelegînd temperatura cam erei 20*C).

27
 l umina esle de asem enea un factor de activarea unor reacţii de descomp
nere. I’enlru evitarea influenţei luminii, farm acopeea utilizează expresia
ferit de lu m in ă", prin care se în ţelege că recipientele de sticlă trebuie să fie
colorate în brun-închis sau să se păstreze la întuneric, în dulapuri închise.

2.2. М О Р И ICAUII I. MI I HCAMI M I I OK

in timpul păstrării, m edicam entele pol să şuiere modificări dintre cele mai
com plexe şi mai intense datorită unor procese de natură fizică, chim ică sau
microbiologică.

2 .2 .1. 'lu tlifii lîrt fiz ic e

Caracterele fizice ale m edicam entului se pot lămuri prin degradările

suferite în timpul conservării şi depozitării, ceea ce aduce prejudicii grave
calităţii şi ca urm are preparatul nu mai poate fi utilizat.
M odificările fizice mai importante sînt: schimbarea stării de agregare
prin volatilizarea unor lichide, lichefierea unor pulberi; m odificarea gradului
de dispersie la sisteme disperse heterogene, crem area şi inversia fazelor în
emulsii, sedim entarea suspensiilor; modificări datorită cedării apei de crista­
lizare la preparatele solide sau a fixării umidităţii datorită higroscopicităţii.

2.2.2. 'lo d iftc a ri ch im ice

Schim bările provocate de reacţii chimice sînt de asem enea profunde,

afectează calitatea m edicamentelor mai mult sau mai puţin intens, în
dependenţă de viteza de reacţie. Astfel de degradări au loc în mediu lichid şi,
în primul rînd, în soluţii apoase.
Hidroliza este o reacţie des întîlnită care produce degradări importante,
deoarece foarte multe substanţe medicamentoase sînt sensibile a fi modificate
prin acest mecanism avînd loc dedublări cu formare de substanţe mai puţin
active sau complet inactive. Hidroliza prezintă im portanţă pentru o serie de
grupe de substanţe organice: esteri, amide, lactone, eteri, combinaţii halogci:<\;
Oxidarea este de asem enea un proces chimic important care transformă
aUlehidele, eterii, acizii carboxilici nesaturaţi şi esterii acestora.

2«
 Un proces deosebit îl prezintă problema autooxidării grăsimilor şi a
uleiurilor.
Racemizarea este o m odificare întîlnită la m edicamentele optic active,
deoarece form ele levo ale substanţelor sînt mai eficace decît cele dextro.
M e d ic a m e n t e le pot fi contaminate cu diferite microorganisme: bacterii,
d ro jd ii, c iu p e r c i şi chiar alge. Prezenţa unor microorganisme sau a unor pro­
duse de metabolism al acestora (toxine, substanţe pirogene) face ca p repara­
te le să devină toxice pentru organism. Bineînţeles că bacteriile patogene nu
tr e b u ie să fie prezente în preparatele medicamentoase. Drojdiile şi ciupercile
pot găsi condiţii favorabile de dezvoltare în unele medicamente cărora le
p ro v o a c ă a lt e r ă r i ce se m anifestă prin schimbarea aspectului şi a caracterelor
c h im ic e şi fizice iniţiale.
Formele medicamentoase pot fi contaminate cu microorganisme, dacă
nu au fost obţinute din substanţe sterile, nu au fost preparate pe cale asep­
tică sau dacă nu au fost supuse sterilizării. Asigurarea condiţiilor necesare
■pentru ca preparatul să nu se altereze sau să fie contaminat în timpul păstrării
este o altă cerinţă obligatorie.
Microorganism ele se dezvoltă în prezenţa apei, de aceea soluţiile apoase
sau preparatele care conţin a p ă sînt cele mai favorabile invaziei microbiene.
Totuşi şi preparatele solide pot fi contaminate.
fn general, substanţele au xiliare contribuie foarte mult la dezvoltarea
microorganismelor. Astfel, o serie de produse cum ar fi zahărul, am idonul,
mucilagiile, gelatina pot constitui mai des în faza apoasă medii favorabile
creşterii microorganismelor.

2.3. M O D IF IC Ă R I M IC R O B IO L O G IC E

O dată cu transformările fizico-chimice medicamentele pot suferi şi

transformări microbiologice, mai ales în cazul celor care nu sînt sterilizate
final sau nu sînt preparate aseptic.
Contam inarea m edicam entelor cu bacterii, ciuperci, a lg e , virusuri sau
cu produsele lor de metabolism poate surveni ca urmare a unor cauze multiple.
Prezenţa şi dezvoltarea microorganismelor în preparate medicamentoase
Poate constitui un indicator al condiţiilor igienice de producere a medicamen­
telor respective; poate determina instabilitatea produsului prin descompu­
nerea m icrobiană a substanţelor auxiliare, pierderea activităţii prin descom­
punere m icrobiană a substanţelor active, creşterea toxicităţii prin produşi ai

29
 metabolism ului microbian şi pericol de infecţie de tip local, mai ales. datorită
baciiilor gramnegativi.
Ca indicatori exteriori ai unor modificări microbiologice se pot m enţiona:
formarea de m ucegaiuri, de colonii bacteriene, apariţia unor tulburări sau
precipitate, colorări, m odificarea mirosului şi formarea de gaze.

2.3.1. F a cto rii care con tribu ie

la contam inarea m edicam entelor

Contam inarea m icrobiană a medicamentelor este determ inată de mai mulţi

factori interdependenţi: direcţi (materii prime, recipiente, instalaţii, ustensile,
operatori care folosesc m aterialele şi conduc procesul de producţie, mediul
am biant, am balajul) sau indirecţi (form a farmaceutică, compoziţia sa).
Riscul contam inării prin materii prime poate determina atît contam inarea
preparatului, cît şi a recipientelor şi instalaţiei utilizate în cursul preparării.
Spaţiul de producţie, aparatura, instrumentarul şi recipientele de sticlă
sau de material plastic constituie o sursă importantă de contaminare, din care
cau ză trebuie de urmărit şi controlat gradul lor de curăţenie şi de dezinfectare.
U nele operaţii ca: am estecarea, cernerea, granularea, uscarea şi altele,
efectuate în recipiente curate şi dezinfectate, nu prezintă o contam inare
importantă.
Personajul implicat în procedeul de producţie al m edicam entului trebuie
să respecte cerinţele unei igiene personale şi colective riguroase. Pielea şi
mucoasele, secreţiile conjuctivale, cavitatea b u caîă etc. in flu en ţează
contam inarea m icrobiană a medicamentelor.
fa ceea ce priveşte nivelurile de contam inare a pielii sau cavităţilor
naturale ale organism ului um an, num ărul microorganismelor scade pe m ăsură
ce creşte distanţa de la suprafaţa pielii. Aceste considerente impun ca
personalul care lucrează în secţii de preparare a m edicamentelor să poarte
mănuşi şi haine de protecţie şi să păstreze o igienă personală riguroasă care
să corespundă norm elor impuse.
M icroflora aerului, formată în general din microorganisme nepatogene
şi patogene de provenienţă um ană sau anim ală, poate influenţa contaminarea
medicamentelor. D e aceea se recom andă compartimentarea spaţiilor mari şi
dezinfectarea spaţiului de lucru şi a instalaţiilor utilizînd filtre bacteriologice,
lămpi U V etc.
A m balajele utilizate în producţie: tuburile de unguente, flacoane de
sticlă sau de material plastic, cutii de carton, capsule gelatinoase etc. consti-

30
tuie de asem enea o sursă de contam inare cu mai mulţi sau mai puţini germ eni,
ciuperci etc. D e aceea conservarea medicamentelor, în condiţii de depozitare,
trebuie făcută tn am balaje adecvate, închise etanş la o tem peratură şi
umiditate care să nu perm ită dezvoltarea microorganismelor.
N atura şi compoziţia formei medicamentoase constituie un factor impor­
tant indirect al contam inării microbiene a m edicamentelor. Comparativ
contaminarea formelor solide (gran ule, drajeuri, com prim ate) este inferioară
formelor semisolide (un guen te, supozitoare) şi, mai ales, celor lichide apoase
(siropuri, emulsii, suspensii). In cazul m edicam entelor lichide dezvoltarea
unor germ eni poate fi favorizată de existenţa unor substanţe care pot con­
stitui pentru ele elem ente nutritive ca fosfaţi, proteine, extracte vegetale etc.,
care sînt degradate şi transformate în surse de energie. In afa ră de aceasta,
multe substanţe au x iliare ca: zahărul, am idonul, pectinele, agarul, diferite
gume, gelatina în soluţie apoasă constituie medii favorabile dezvoltării de
microorganisme, chiar şi pe substraturi care conţin antibiotice.
Degradări ale m edicam entelor pot avea loc şi sub acţiunea enzim elor
secretate de microorganisme.
Prevenirea contam inării microbiologice se poate realiza prin mai multe
procedee: sterilizarea prin căld u ră uscată sau um edă, cu gaze (etilen oxid ),
radiaţii ionizante, filtrarea microorganismelor utilizînd filtre C ham berland,
Seitz, m em brane filtrante sau utilizînd agenţi de conservare. Ultimii trebuie
să posede o acţiune m icrobiostatică şi frecvent una m icrobicidă, cu spectru
larg microbian, să fie suportat fiziologic, să nu a ib ă nici o acţiune farmaco-
dinam ică, să fie comnatihil chimic şi fizico-chimic cu_^ gm ponentele şi să
posede o b u n ă stabilitate fizico-chimică.

2.3.2. Căile de sporire a sta b ilită ţii m icrobiene

a m edicam entelor

In funcţie de preparatele medicamentoase şi forma lor, industria foloseşte

diferite căi de protecţie de impurităţi m icrobiene şi de d egradare m icrobiană a
medicamentelor. Astfel metoda cea mai larg răspîndită în tru preîntîm pinarea
descompunerii principiilor active în medicam entele injectabile de microorga­
nisme şi produsele lor vitale este respectarea condiţiilor aseptice pe tot parcur­
sul procesului tehnologic de preparare şi sterilizarea corespunzătoare a prepa­
ratelor finite în fiolate deja. în asem enea mod se poate asigura o stabilitate
a formelor m edicam entoase oftalmice, comprimatelor, pudrelor şi pulberilor,

31
a unor forme medicamentoase moi. Com binarea condiţiilor aseptice de
preparare a m edicam entelor şi sterilizarea lor posterioare este una din cele mai
sigure metode de sporire a stabilităţii antim icrobiene. Insă şi această
metodă nu poate ex clu d e complet posibilitatea invaziunii m icrobiene a pre­
paratului, cînd este utilizat de bolnav, mai ales dacă preparatul este calculat
pentru multidoze, care cer o dezetanşeitate deasă a am balajului. In aceste
cazuri se procedează la folosirea conservanţilor.
Conservanţii sînt utilizaţi de asemenea şi în acele cazuri, cînd lipseşte
garanţia faţă de sterilitatea deplină a preparatelor farmaceutice, destinate
pentru utilizarea parenterală, cît şi pentru preîntîm pinarea descompunerii
microbiene a unui şir de forme medicamentoase, care conţin componente
netastabile.
Гп calitate de conservanţi este propusă o gru p ă mare de substanţe chimice,
deseori subdivizate în conservanţi — compuşi organici (etanolul, alcoolul
benzilic, esterii acidului paraoxibenzoic, clorbutanolhidratul, dodecilbenzil-
amoniul clorid etc.), conservanţi — compuşi neorganici (natriul tetraborat,
acidul boric, săruri ale metalelor grele, hidrogenul peroxid etc.), conservanţi —
compuşi m etaloorganici (m ertiolatul, natriul fenilsalicilat, mercurul nitratfenil
etc.).
Utilizarea conservanţilor cere atenţie şi precauţie deosebite din punct de
vedere igienic pentru pericolul real al lor faţă de organismul uman. Problema
constă în aceea că, fiind utilizaţi cu scopul de a suprima activitatea vitală a
microorganismelor în m edicamente,conservanţii deseori sînt toxine protoplas­
matice totale şi pot poseda acţiune alergică, cancerigenă, em briotropică şi
m utagenică. Datele toxicologiei, care stau la baza standardelor biologice
pentru conservanţi, orientate la stabilirea şi controlul concentraţiilor tolerante
ale conservanţilor şi folosirea corecţiei pentru securitate (m icşorarea dozei
conservanţilor de 50—200 ori, care nu duce la un efect negativ toxic vast un
timp anum it fiind folosit pe anim ale, deseori mai mult de un an ) nu garan­
tează siguranţa reală a conservanţilor. fn ultimii ani au apărut un şir de date
despre acţiunea biologică negativă a substanţelor, recomandate în calitate
de conservanţi, folosiţi chiar zeci de ani.
U n interes deosebit, în legătură cu aceasta, prezintă realizările tehnolo­
giei farm aceutice contem porane, care permit pentru un şir de forme medica­
mentoase şi preparate rezolvarea problem elor invaziei microbiologice,
folosind scheme tehnologice speciale de obţinere a preparatelor şi tipurilor
noi de am balaje, ce face reală îndeplinirea principiului contemporan: fără
microbi şi fără conservanţi. D e exem plu, pentru o serie de medicamente

32
lichide, a căror form ă de livrare sînt flacoanele de diferite volume, calculate
a fj deseori folosite de bolnavi, s-au recomandat am balaje de mase plastice
u n ic ate (un id o ze). Astfel, pot fi preparate picături oftalmice, spălaturi,
comprese, unguen te, pud re etc. l-'iecare am balaj, anterior sterilizat, în con­
diţii aseptice se um ple cu preparatul sterilizat sau purificat prin metodă
corespunzătoare de invaziunea m icrobiologică şi se etanşează. înainte de
administrare, medicul sau bolnavul dezetanşează flaconul, care conţine
unido/a preparatului, b u n ăo ară 4-12 picături, 0,05 g unguent etc.. respectînd
indicaţiile necesare. D upă administrarea im ediată, conteinerul de masă
plastică destinat unidozei se aruncă. Aşa metodă de sterilizare antim icrobiană
a medicamentelor are perspectivă atît din punctul de vedere al eficacităţii şi
al fiziologiei procesului de stabilizare ca atare, cît şi din punct de vedere
economic. Invazia cu microorganisme prin utilizarea repetată este exclusă.
Aceasta permite să se păstreze acţiunea în d elu n gată la preparatele cele mai
sensibile microbiologic. Doza exactă exclu d e posibilitatea supradozării şi
cheltuielii de surplus de m edicamente.
Este clar că elaborarea şi prepararea formelor medicamentoase într-un
sortiment mare permite de micşorat folosirea neîndreptăţită a conser-
vanţilor în farm aceutică. T re bu ie totodată de menţionat şi lărgirea posibili­
tăţilor de utilizare mai am plă a metodelor fizice de sporire a stabilităţii
medicamentelor în procesul stocării, legate de modernizarea tehnologiei de
producere a m edicam entelor şi răspîndirea largă a metodelor aseptice şi ste­
rilizare 1 prelim inară a m edicamentelor în procesul tehnologic, care este con­
diţia principală de preparare a formelor medicamentoase unidoze.

2.4. C O N T R O L U L Şl P R E V E D E R E A C O N S E R V Ă R II

Pentru aprecierea stabilităţii medicam entelor, în trecut se urm ărea com­

portarea acestora la tem peratura am biantă o p erioadă de timp ega lă cu cea
prevăzută pentru a fi stocate. Această metodă nu mai corespunde cerinţelor
actuale, perioadele de observaţie trebuind scurtate prin aplicarea unor teste
speciale. în gen eral, prevederea stabilităţii este destul de dificilă, dar se pot
face evaluări aproxim ative pe baza studierilor efectuate la temperaturi mari.
Este necesară o cercetare fu ndam entală pentru a stabili degradările
posibile, m ecanism ele implicate şi factorii care accelerează descompunerile
cum ar fi: căldura, lum ina, oxigen ul, umiditatea, prezenţa altor substanţe,
în plus trebuie stabilită natura produselor de degradare şi eventualele
acţiuni toxice.
 Astiel, m edicam entele sînt supuse la condiţii extrem e, neprielnice, de
păstrare: temperaturi ridicate, variaţii luminoase, umiditate, variaţii de pl|t
acţiunea agenţilor oxidanţi sau reducafori, centrifugare etc.
Pe haza interpretării rezultatelor unor atare încercări se pot trage con­
cluzii asupra comportării preparatelor în condiţii obişnuite şi se poate prevedea
un termen aproxim ativ de valabilitate. Aceste metode poartă num ele de Ieste
de degradare accelerată. F.le dau rezultate mai sigure în sistemele lichide
(soluţii, emulsii, suspensii), dar unele indicaţii preţioase pot fi obţinute şi la
sistemele eterogene solide.
La soluţiile adevărate se pot calcula datele de exp irare atunci cînd sto­
carea se face la tem peratura obişnuită pe baza constantelor de reacţie ia
temperaturi ridicate. Studiul emulsiilor şi suspensiilor este complicat dei
stabilitatea fizică a dispersiilor. Form ele solide sînt de asem enea greu de studiat/
pe această cale.
Cel mai studiat factor este temperatura. M enţinerea m edicam entului la
temperaturi ridicate şi urm ărirea vitezei de degradare permit extrapolarea la
temperaturi mai scăzute a datelor.
Realizarea practică a testelor de degradare accelerată se face prin
metode rapide sau foarte rapide. în metodele foarte rapide se folosesc te m p e J
râturi de 50"C sau mai ridicate timp de cîteva ore sau zile. Aceste metode, care
constituie de obicei încercări prelim inare, sînt "b ru ta le ” şi "traum atizante” .
Astfel de încercări sînt deseori utile pentru a preciza comportarea unui produs.
A legerea excipienţilor, studiul unor incompatibilităţi între componente
sînt problem e care pot fi rezolvate în modul următor. Pentru a se evita erorile,|
exam inarea se face simultan la mai multe temperaturi, cele mai curente
fiind: 50, 60, 70°C. M etodele rapide se practică la tem peraturi mijlocii între
40—70'C. Se poate lucra la o singură tem peratură sau la mai multe temperaturi
simultan, iar timpul de urm ărire este de 1, 3, 6 sau m axim um 12 luni.
M etodele rapide sînt bazate pe studiul reacţiei cinetice de degradare
a substanţelor medicamentoase. Utilizînd factorii care accelerează reacţiile
chimice (tem peratura, um iditatea, pH-ul m ediului, o x ige n u l) într-un termen
scurt, se pot stabili cantitativ acele schimbări, care au loc în m edicam ent la
stocare. Pe baza rezultatelor obţinute se stabilesc parametrii optimi pentru
conservarea m edicam entelor: regimul de tem peratură, umiditate, lumină,
pH-ul m ediului, condiţii de am balare etc.
Cercetările prin m etode rapide a stabilităţii medicam entelor şi căilor i
de stabilizare a lor includ urm ătoarele etape: determ inarea ordinului reacţiei
de degradare; calculul constantei vitezei de reacţie şi a coeficientului de

34
tem p e ra tu ră ; determ inarea funcţiei pll-utui (pentru soluţii) şi a luminii;
d e te r m in a r e a S t a b ilitä t " medicamentelor în prezenta oxigenului din atmos­
fera' 5' în mediul gazului inert. în d ep e n d en jă de scopul cercetărilor, unele
etape pot fi excluse. D acă se cercetează formele medicamentoase, atunci se
stabilesc aşa indici ca schimbarea culorii, transparenţei, p ll-u l mediului pentru
soluţii, timpul dezagregării, tăriei, friabilităţii pentru comprimate ş. a.
C e r c e t ă r i l e prin metodele rapide sînt efectuate, introducînd probele în
tuburi d e sticlă sau fiole în cantităţi îndestulătoare pentru o unică cercetare,
pe d u r a t a de experim entare se cere o m enţinere strictă a regim ului de tempe­
ratură. Cu acest scop se folosesc ultratermostate, care permit m enţinerea
constantă a temperaturii în limitele necesare cu o exactitate de ± 0 , 2 - l'C .
Ridicînd temperatura, de regulă, se accelerează procesele fizico-chimice ce au
loc în medicamente. Funcţia vitezei reacţiei chimice faţă de temperatură
se a f l ă la baza metodelor de degradare accelerată şi se determ ină sau din
regula Iui W ant-Goff, sau din form ula lui Arrenius.
M etoda cea mai sim plă pentru determ inarea term enului de valabilitate
a substanţelor şi formelor medicamentoase este cea izotermică, bazată pe
folosirea regulii lui W ant-Goff: prin ridicarea temperaturii cu 10”C viteza
reacţiei chimice se măreşte de 2-4 ori. Această re gu lă este adecvată numai
pentru reacţiile care decurg într-o limită m ică de temperaturi. Astfel, deoarece
pentru determ inarea term enului de valabilitate de obicei se ia limita de tem­
peratură de 10'C şi cercetările se fac între 40-70°C, atunci regula lui W ant-Goff
este destul de folositoare. în baza acestei reguli a fost elaborată o ’’instrucţie
temporară” pentru lucrările de cercetare a termenelor de valabilitate pe baza
metodicii degradării accelerate la temperaturi ridicate.
Potrivit cerinţelor acestei instrucţii, medicam entul cercetat aflat în am ba­
lajul corespunzător al producătorului se supune unei acţiuni la temperaturi ce
depăşesc temperatura medie de stocare. Astfel se micşorează intervalul de
timp în perioada căruia au loc procese fizice sau chimice ce duc la degradarea
substanţei medicamentoase în condiţii obişnuite de stocare pîn ă în limitele
admise (de 10%). A legînd bin e limita de temperatură, se schim bă practic
aceiaşi indici de control aî calităţii substanţelor medicamentoase, ca şi în con­
diţiile obişnuite de stocare, numai că într-o limită de timp cu mult mai mică.
Asemenea m odelare artificială permite stabilirea term enului de valabilitate
a substanţei medicamentbase la temperatura norm ală. Plus la aceasta, metoda
rezolvă şi altă problem ă — se poate determina temperatura de păstrare, care
■sigură termenul de valabilitate necesar (pentru preparate cu un termen de
^•abilitate limitat la tem peratura cam erei).

35
 T erm en u l de valabilitate (T v) la temperatura de păstrare (tp) este legat cu 4
term enul d e valabilitate experim ental (T e) la tem peratura de păstrare experi- i
m entală (tţ) prin relaţia:

T Y - К • T e, u n d e К este coeficientul de corelaţie:

10

A plicîn d regu la lui W ant-G off, coeficientul de tem peratură al vitezei a

reacţiei chim ice ( A ) la m ărirea temperaturii cu 10“C este obţinut, fiind egal cu
A = 2.
D e aici uşor se calcu lează m ărim ile lui К la diferite schim bări de diferenţe
ale tem peraturilor te — tp; 1
t g - t p , * C . ____ 10 20 30 40 50 60 7C
К ................. 2. 4 8 16 32 64 128

C on diţiile şi ordinea efectuării experim entului pentru determ inarea!

term enului de valabilitate conţine urm ătoarele:
1. E x p e rie n ţe le se efectu ează în termostate la o tem peratură cît mai ridi­
cată în lim itele 50—100"C, care trebuie să asigure obţinerea rezultatelor
pentru stabilirea term enului de valabilitate într-o p erioadă de timp cît mai
scurtă. In să la o asem enea tem peratură nu trebuie să a ib ă loc schimbări
ireversibile în starea agregativă a produsului.
2. D eterm in area term enului de valabilitate trebuie să se efectueze pe cel
puţin trei serii de rem edii medicamentoase.
3. T em p era tu ra păstrării experim entale (te) trebuie să d epăşească}
tem peratura m edie de păstrare (tp) nu mai puţin de 10”C.
4. A n a liz a calităţii probelor cercetate trebuie efectuată d up ă indicii din
D T N (M F , M F T ).
5. In d icii calităţii se determ ină peste intervale de timp, echivalente la
6 luni de p ăstra re în condiţii obişnuite (pentru m edicamentul concret). Perioa*
dele de control, cînd A = 2, sînt:

te - t p , * C ........... 10 20 30 40 50 60 70

Perioada d e control

(X 24 o re ) 92 46 23 11 6 2,9 1
 6. Cantitatea de m edicament, destinat pentru păstrarea experim entală la
fiecare din tem peraturile alese, trebuie să fie în deaju ns pentru îndeplinirea
a şase cercetări paralele.
7. începutul păstrării experim entale se socoate m om em ul cînd produsul
a fost introdus în termostat, iar sfirşitul — ori sfirşitul experim entului, ori acea
perioadă de timp, cînd rem ediul medicamentos nu mai continuă să îndestuleze
cerinţele D T N (M F , M F T ).
8. T erm enele de păstrare experim entală limitate la diferite temperaturi
corespund term enelor de trei sau cinci ani de păstrare obişnuită la urm ătoarele
rezultate de păstrare experim entală (x 24 ore):

te - tp, * C ......................... 10 20 30 40 50 60 70

termen de valabilitate

3 ani 578 274 137 68 34 17 8,6

termen de valabilitate

5 ani 913 456 228 114 57 29 14,3

9. Pentru a calcula termenul de valabilitate se înm ulţeşte termenul de

păstrare experim entală cu coeficientul de corelaţie (K ). Din mărimile calcu­
late (la diferite te — tp) se calculează media aritmetică. Cînd deosebirea d ep ă­
şeşte 180 zile term enul de valabilitate, găsit la temperatura mai în altă, se
înlătură.
10. D acă term enele de valabilitate pe serii ale medicamentelor diferite se
deosebesc cu nu mai mult de 60 zile, media se află obişnuit, ori ca termen de
valabilitate se ia cea m inim ală din mărimile determinate.
11. Folosind rezultatele experim entului, se poate calcula de asemenea
temperatura stocării, care permite asigurarea term enului de valabilitate
stabilit.
In acest scop se foloseşte un a din relaţiile:

10 T y 20-
 12. Ca tem peratură de păstrare prielnică m axim ă teoretic se ia temper
tura prin care termenul de valabilitate a rem ediului este egal cu trei ani.
Ea se calculează reieşind din termenul de valabilitate la 20*C după formula,
care rezultă din cea precedentă:

10 T T20*C
* ш« х“ 2 0 + i g A >8 3x365 1

unde Tr20‘C — term enul valabil la 20*C, în zile; 3 x 365 — termenul valabil
echivalent la trei ani de zile.
Rezultatele calculului tmax, cînd A = 2, corespund datelor urm ătoare:

T v 20*C, (x 24 o re) . . . 180 270 365 548 730 1095 1460

1865 2190 2920 4380

Ц,1Х, * C ........................ -6 0 4 10 14 20 24

M etodele degradării accelerate, bazate pe folosirea relaţiei lui Arrenius,

în dependenţă de metodele de termostatare, se îm part în izotermice şi anizo-
termice şi în calcule sînt puţin mai complicate.
D u pă cum s-a arătat mai sus, rezultatele cercetărilor sînt extrapolate
pentru a se deduce comportarea produsului în condiţii norm ale de stocare.
Cercetarea ţine seama de modul de condiţionare a preparatelor, de am balaj,
de modul de închidere etc.
D eşi metodele de degradare accelerată nu reproduc întocmai condiţiile
de păstrare norm ală şi pot apărea unele erori datorită interpretării rezultatelor,
ele sînt deosebit de utile pentru a prevedea, în linii mari, comportarea unui '
medicament, influenţa diferitelor substanţe ajutătoare, rolul condiţionării '
produsului.
In ciuda dificultăţilor, studiul de stabilitate accelerată reprezintă
o ram ură esenţială a cercetării în domeniul formulării.
Studiile com plexe de degradare accelerată trebuie să facă o selecţie a
testelor care se aplică pentru preparatul supus cercetării, să alcătuiască o
schemă cu precizarea parametrilor de testare (temperatura, gradul de umidi-
tate, durata de experim entare) în funcţie de condiţiile asem ănătoare climei
regiunii, tinde va fi folosit, să com pare mai multe loturi de preparate etc.

38
 Concomitent cu stabilirea testelor se fixează natura metodei de control
şi г produselor la care acestea se aplică, cele mai importante elem ente fiind:
— testarea formei medicamentoase care se face prin probe specifice;
— testarea chim ică, ce urm ăreşte determ inarea cantitativă a com ponen­
telor active, identificarea şi eventual dozarea produselor de descom punere;
— determ inarea indicilor reologici;
— determ inările biologice ce comportă o gam ă largă de în cercări biologice
care pun în evidenţă alterarea unor substanţe active (m edicam ente opotera-
pice, unele antibiotice);
— probe de utilizare, care controlează condiţiile ce trebuie în deplinite de
medicament la adm inistrare (posibilitatea prelevării dozelor fracţionate, men­
ţinerea om ogenităţii, a gustului iniţial etc.).

2.5. A M B A L A R E A £1 M A T E R IA L E L E DE A M B A L A J

Metoda industrială contem porană de producere a medicam entelor, dez­

voltarea şi diversificarea producţiei de m edicam ente, participarea la
schimburile internaţionale, creşterea nivelului de trai au impus perfecţio­
narea activităţii în dom eniul condiţionării sau am balării.
A m balajul m edicam entelor trebuie să în deplinească, în prim ul rînd,
funcţia de protecţie şi conservare a conţinutului şi, în al doilea rînd, să
uşureze m anipularea, transportul şi eliberarea. A m balarea m odernă a m edica­
mentelor cunoaşte o com plexitate foarte mare în ce priveşte m aterialele folo­
site, metodele şi dispozitivele de am balare, num ărul mare al accesoriilor de
protecţie şi prezentare, condiţiile de transport, de eliberare şi chiar de adm ini­
strare. A m balarea este operaţia prin care se asigură protecţia produsului din
momentul producerii şi pîn ă în momentul folosirii.
A m balajul reprezintă totalitatea elem entelor destinate să cuprindă sau
să învelească unul sau mai multe produse în vederea asigurării integrităţii
Şi calităţii acestora şi să uşureze m anipularea, păstrarea şi adm inistrarea.
Ambalajul este socotit uneori ca un sistem cu d ou ă funcţii principale: un a de
protecţie fizică, chim ică, m icrobiologică, m ecanică şi alta necesară promovării
produsului. In cazul m edicam entelor promovarea se referă la o prezentare
atractivă, la identificarea şi uşurarea utilizării. U şu rarea utilizării produsului
se referă la indicarea m odului de folosire, posibilitatea deschiderii şi a în ch i­
derii, fracţionarea dozelor.

39
 A m b alaju l pentru m edicamente este considerat deseori ca făcînd parte
integrantă din m edicam ente şi de aceea farm acopeile cuprind întrevederi
prescrise pentru m aterialele de am balaj, pentru recipiente, fiole etc. Tocmai
de aceea operaţia de condiţionare este de o mare im portanţă, iar uneori
reprezintă o fază esenţială în procesul de producţie în care se im pune respec­
tarea unor ex igen ţe foarte stricte, cum este cazul soluţiilor injectabile.
Efectele recipientelor asupra stabilităţii m edicam entelor au început să fie
studiate mai profund în ultim ele patru decenii. în ainte de secolul al X X -lea,
preocupările principale erau legate de aspectul estetic, elegant al recipien­
telor care erau bogat ornam entate.
In afară de producere, uzinele farm aceutice efectuează şi fisionarea
m edicam entelor. Prin fisionare se subînţelege turnarea şi divizarea p repara­
telor în doze nu prea mari, necesare pentru adm inistrare de către bolnavi
într-uri termen stabilit. Fisionarea, de obicei, este strîns legată de am balare
şi se face integral.
Ca m ateriale de am balaj în prezent sînt utilizate: sticla, materialele
plastice, m etalele, hîrtia şi cartonul.
M aterialele principale folosite ca dopuri sînt: pluta, cauciucul, materialele
plastice, hîrtia, sticla.

2.5.1. M a teria lele de ambalaj din sticlă

Sticla este singurul material de am balare folosit pentru toate formele

dozate. Este un m aterial inert, transparent, relativ stabil, im perm eabil.
Sticla ca m aterial de am balaj se supune controlului stabilităţii termice
şi chimice.
In tab. 1 sînt prezentate tipurile sticlei folosite în farm aceutică.

T abelul 1
T ip u rile sticlei de ambalaj şi utilizarea lor

Denumirea Tipu l D omeniul Întrebuinţării

sticlei sticlei

1 2 3

Am balaj medical MA Pentru preparate uscate cu destinaţie d ife r it î, stabile fa ţă de lu­

m in i. Pentru preparate dense şi lichide de uz intern sau extern,
stabile faţă de alcalinitate şi lu m in i.

40
 C o n tin u a r e <tab. 1)

A m balaj m edica l MAD La fel. Sticla М Л Г) are un aspect mai frumos decît cel al M A .
decolorat Pentru preparate uscate de d ife r iţ i destinaţie, instabile la lumina.
Pentru preparate de uz intern şi extern, dense si lichide stabile
la acţiunea alcaliilor ţi instabile la lum ina.

A m ba la j m edica l AB-1 Pentru preparate de uz intern şi extern uscate, dense şi lichide

slab alcalin stabile la alcalii slabe şi lum ina.

Ambalaj medical SN-1 Pentru soluţii injectabile şi alte preparate, pentru administrare
neutru d ife r iţ i, stabile la lumina şi instabile la acţiunea alcaliilor Stic-
lei.

La fel SN-2 La fel. Tipul SN-2 este mai alcalin decît ce! SN-1.

La fel SN-3 La fel. Este mai sta b ili decît sticla de tipul SN-1, deoarece este
mai puţin a lca lin i, conţine mai m ult BjO^.

Inerţia sticlei. Deşi alcalinitatea sticlei poate ridica unele problem e în

cazul soluţiilor parenterale, totuşi sticla, în com paraţie cu alte materiale
pentru am balare, poate fi considerată inertă şi lipsită de incompatibilităţi.
Alegerea tipului de sticlă poate evita problema aicalinităţii. Farmacopeile şi
standardele prezintă diferite tipuri de sticlă, testele şi limitele pentru rezis­
tenţa chimică a fiecăruia.
T ransparenţa. Claritatea sticlei permite şi controlul produsului, avantaj
care este dim inuat parţial cînd protecţia contra acţiunii luminii pentru un
produs dictează utilizarea unei sticle colorate, care blochează trecerea razelor
luminii.
Stabilitatea. Sticla este un material rigid, care rezistă şocurilor termice,
este igienică, putînd fi uşor spălată, şi relativ ieftină. Sticla nu degradează
în condiţii extrem e de mediu şi protejează m edicam entele contra unor factori
ambalanţi care pot accelera descompunerea.
Recipientele de sticlă prezintă, totuşi, un ele dezavantaje, dintre care
mai evidentă este fragilitatea lor. Acestea ad augă unele cheltuieli de transport,
indiferent dacă sînt goale sau um plute cu medicamente. Sticla cîntăreşte mai
mult decît plasticul şi alte materiale, o caracteristică care contribuie, de ase­
m e n e a , la creşterea cheltuielilor de transport. Pentru recipientele de sticlă,
comparativ cu cele de plastic, este nevoie de pereţi mai groşi; ceea ce măreşte
volumul şi greutatea am balajului. Sticla este admisă pentru a fi folosită la
a m b a la re a tuturor medicam entelor. Orice alt material de am bp’are propriu-zis.

c °m. 178 41
 fiind propus de producător, este testat,Tn com paraţie cu sticla, ca standard
înainte de a putea fi folosit pentru condiţionarea medicamentelor.

2.5.2. M a teria lele plastice

M aterialele plastice se utilizează pentru am balarea medicamentelor mai

ales în ultim ele trei decenii. Aceasta se datoreşte, în mare m ăsură, gam ei largi
de plastice disponibile şi capacităţii lor de a se adapta multor forme de ambalaj
cum ar fi flacoane, cutii, seringi şi tuburi. A lte avantaje ale materialelor
plastice sînt: greutatea de volum redus, lipsa fragilităţii recipientelor şi aspec-
tul plăcut.
Dezavantajele principale sînt: pierderea conţinutului prin pereţi, sorbţia,
reacţiile chimice, m odificarea sau stabilitatea m aterialului. U n ele din aceste *
dificultăţi pot fi evitate prin cunoaşterea proprietăţilor fizice ale plasticului,!
prin cunoaşterea stabilităţii chimice a m edicam entului.
Perm eabilitatea. Peretele de material plastic permite diferite schimburi
între conţinut şi agenţii externi. A eru l poate pătrunde în plastic şi prin prezen­
ţa oxigenului, a carb o n u lu i dioxid sau a vaporilor de ap ă, poate p rodu cei
diferite modificări ale medicamentelor. La preparatele parenterale permea­
bilitatea poate determ ina contaminări m icrobiene şi fungice. U n ele compo­
nente volatile ale produsului pot fi cedate datorită perm eabilităţii.
Sorbţia. Polimerii au tendinţa de a absorbi anum ite substanţe active.1
Agenţii antim icrobieni sînt adsorbiţi de majoritatea materialelor plastice.
Reacţiile chimice. R ecipientele din materiale plastice nu sînt complet
indiferente din punct de vedere chimic. Deşi, în general, polim erul nu influen­
ţează direct preparatele, num eroşi aditivi folosiţi la fabricare (plastifianţi,
lubrifianţi, antioxidanţi, stabilizanţi, antistatici, diluanţi etc.) au o mare dis­
ponibilitate de a reacţiona cu m edicamentele. Pot ap ărea şi un ele m odificărl|
ale m aterialului plastic, datorită degradării acestuia, cînd survin opacifieri sau
fisurări.
M etodele de control pentru recipientele din materiale plastice sînt de natu­
ră biologică şi fizico-chimică. Primele au scopul de a testa caracterul adecvat al
materialelor de plastic folosite pentru am balarea sau administrarea produselor
parenterale, iar ultim ele se aplică pentru cercetarea un ui extract apos d in '
plastic. A m bele probe sînt completate cu probe referitoare la compatibilitatea
produsului în condiţii extrem e de mediu, pentru a se obţine a sig u ra rea*
că a fost testată atît stabilitatea chimică, cît şi cea fizică a medicamentului»

42
 Industria în p re ze n t liv re a z ă c irc a 30 tip u ri d e plastice.
Ministerul Săn ătăţii a adoptat urm ătoarele m ateriale plastice pentru
fo l o s i r e a ior în calitate de am balaj: polietilena de densitate mică (d e presiune
în a ltă ); polietilena de densitate în altă (d e presiune m ică); polipropilena;
polisîirenul bloc; clorura de polivinil; policarbonatul (diflon a); fluoroplastul;
amestecul de polietilenă de presiune în altă cu pqliizobutilena; film din poli-
etilencelofan dublat; gum a pe baza cauciucului de butii sintetic.
Aceşti polim eri nu sînt toxici şi sînt stabili faţă de majoritatea m edicam en­
telor. A m balaju l din plastice asigură disponibilitatea masei şi calitatea p repa­
ratelor şi a formei m edicam entoase în corespundere cu cerinţele D T N .
Polietilena de presiune în altă (P E p . î ) . Polietilena de presiune în altă
pură prezintă un m aterial lipsit de fragilitate, elastic, de culoarea laptelui, gras
la pipăit, fără miros şi gust. Densitatea 0,91-0,93 g/cm3. Fiind prelucrată în
film, polietilena de presiune în altă devine m oale şi transparentă.
Polietilena de presiune în altă este un material plastic dintre cele mai pure.
Cantitatea substanţelor spălate din ea cu ap ă purificată şi oxidate cu soluţia de
kaliu perm anganat 0,01 mol/l nu depăşeşte limita norm ei, stabilită pentru apa
pentru injecţii. D in polietilenă se spală substanţe, ce duc la form area spum ei
prin agitarea soluţiilor apoase, păstrate în recipiente de polietilenglicol.
însă aceste substanţe pot fi în lăturate prin fierberea p realabilă în ap ă a reci­
pientelor pline cu a p ă timp de o oră.
PE p. î. absoarbe puţin substanţele medicam entoase. O absorbţie ceva mai
esenţială în polietilenă au: uleiurile vegetale p în ă la 2%, u leiul de peşte —
3,28%; glicerolul — 1,16; vinilina — 2,29%; extractul de ferigă — 1,62%, uleiurile
grase — 2 — 5%.
însă absorbţia preparatelor n u este o piedică pentru stocarea lor în
recipiente din PE p .î ., cu excepţia am ilnitritului, validolului, eterului*
terebentinei, cloroform ului, carbonului tetraclorid, eufilinei, uleiurilor de
eucalipt şi eteric, soluţiilor uleioase parenterale. A bsorbin d preparatul, polieti­
lena procură culoarea şi mirosul specific lor. Şi m edicam entele, introduse în
ambalaj de polietilenă, la rîndul lor, păstrează fă ră schim bare culoarea şi
mirosul lor corespunzător.
In calitate de am balaj de transportare şi în ch id ere PE p. î. se foloseşte în
formă de peliculă,' suflată în form ă de pernu ţe, turnate sau prezentate în
articole confecţionate prin extruzie. Pelicula este utilizată la producerea
diferiţilor saci, coletelor şi'am balajului cu contur de fag. Săcu leţele şi coletele
sînt destinate pentru transportarea şi stocarea tem porară a preparatelor

43
pulverulente. A m balaju l de contur se foloseşte pentru am balarea compri­
matelor. Din articolele confecţionate prin suflare se utilizează recipiente
şi borcănaşe. Prin turnare sub presiune se confecţionează am balajul de tipul
paharelor, cutiilor, eprubetelor (pentru pulberi, granule, comprimate, dra-
jeuri, u n guen te) şi de asem enea sisteme de închidere. Prin extruzie se obţin
tuburi şi seringi.
Polietilena d e presiune joasă (P E p. j.) PE p. j. în stare pură prezintă de
asem enea un material dur, rigid, gras la pipăit, fără miros şi gust. Se utili­
zează pentru confecţionarea recipientelor, paharelor, cutiilor, dopurilor cu
şurub. N u este b u n ă pentru confecţionarea dopurilor şi a garniturilor din
cauza fragilităţii.
Articolele din polietilenă trebuie ferite de razele solare directe şi radiaţia
bactericidă. Fiind radiate timp în delun gat în prezenţa oxigen ului din aer,
polietilena ’’d egra d ea ză” — în cep e să elimine un miros neplăcut, se micşo­
rează duritatea m ecanică, form ează produse oxidate.
Polipropilena. Polipropilena se sintetizează prin polim erizarea propilenei
С Щ - CH — CH3 în prezenţa catalizatorilor metaloorganici. Polipropilena
n-are nici miros, nici culoare.
D u p ă proprietăţile sale fizice şi mecanice polipropilena se foloseşte
pentru aceleaşi articole ca şi polietilena. Din ea se confecţionează f i l m ^
recipiente, diferite conteinere, seringi. Este b u n ă pentru confecţionarea do­
purilor fragile, conteinerelor pentru aerosoli, butelii mari, cutii, am balaje
pentru p ulbere şi preparate în formă de comprimate. Seringile cu soluţii
m edicamentoase confecţionate din polipropilenă se consideră mai bun e decît
seringa-cilindru folosită actual. Din polipropilenă se confecţionează am balaj
divers.
Polistirenul. Polistirenul este un produs al polimerizării stirenului
C H 2 = CH — C 6H 5. Prezintă un material dur, rigid, incolor, cu o suprafaţă
netedă şi strălucitoare, transparent în strat subţire, lipsit de miros şi gust.
Polistirenul,după mulţi indici m ecanici,este mai slab decît polietilena şi poli­
propilena. Insă d up ă rezistenţa la lovire polistirenul depăşeşte de 10 ori
sticla silicată, fiind totodată mai slab mecanic (se zgîrie uşor) — aproximativ
de 40 ori. T ăria m ecanică a polistirenului este de 6-11 ori mai mare decît
a polietilenei.
D eoarece n u se ’’s u flă ” , din polistiren se confecţionează am balaj de tipul
eprubetelor, paharelor, cutiilor. Am balajul este utilizat pentru am balarea
substanţelor medicamentoase uscate, dure şi moi. Este incompatibil cu ace­
leaşi substanţe, indicate pentru PE p. î., cît şi pentru toate formele medica­
mentoase parenterale.

44
 Polivm ilcloriduL Polivinilcloridul este un material dur, semitransparent.
Se obţine prin polim erizarea vinilcloridului. In practica farm aceutică se folo­
seşte pelicula de polivinilclorid rigidă cu scopul de a confecţiona din ea
a şa -n u m ite le am balaje cu contur de fag pentru comprimate. Incompatibili-
tâţile sînt aceleaşi ca şi la PE p. î.
Policarbonatul (d iflo n a). Policarbonatul H — [ —C 6H S—C (C H 3) — C6H S—O —
-С О ] n—1
CI prezintă un m aterial dur, rigid, transparent. Este recomandat pentru
contactarea cu soluţiile apoase, hidroalcoolice şi uleioase, pentru picături of­
talmice şi preparate parenterale, cît şi pentru în chiderea diferitelor substanţe
medicamentoase pentru uz intern şi extern. Conform proprietăţilor fizico-me-
canice policarbonatul este bun pentru confecţionarea corpului rigid al am bala­
jului şi a dopurilor rigide cu şurub. Incompatibilitatea cu substanţele m edica­
mentoase este asem ănătoare PE p .î ., cît şi cu cam forul, terebentina şi fenolul.
Fluoroplaştii. Fluoroplaştii sînt polimeri ai fluorderivaţilor de etilena.
Fluoroplaştii indigeni se numesc fluorolane. Pentru confecţionarea articolelor,
care contactează cu m edicam entele, este aprobată fluorolana-4 — un polimer
al tetrafluoretilenei (C F 2 - CF2). Fluorolana-4 este o substanţă a lb ă sau gri
semitransparentă în strat subţire şi transparentă în straturi groase, cu o supra­
faţă lunecoasă. Fluorolana-4 este un material plastic din cele mai rezistente
din punct de vedere chim ic. A şa, bu n ăo ară, ea nu reacţionează cu acizii,
alcaliile, o xidanţii, solubilizatorii. Fluorolana-4 se foloseşte pentru confec­
ţionarea eprubetelor, dopurilor cu şurub, am balajelor de tipul paharelor, dopu­
rilor, postam entelor etc.
Am estec de PE p. î. cu potiizobutilenă (P O V ). Copolim erul-bloc PE p. î. cu
poliizobutilena se obţine prin valţarea am estecului materialelor date în dife­
rite raporturi.
In practica farm aceutică se folosesc tipurile PO V-30 şi PO V-50 (deci cu con­
ţinut de 30 şi 50% de PE p. î.). A m bele sînt rezistente chimic faţă de acţiunea
apei, alcoolului etilic, soluţiilor de detergenţi şi de dezinfectare. D u p ă proprie­
tăţile fizico-m ecanice sînt bun e num ai pentru prepararea articolelor de în chi­
dere în form ă de garnitură sub dopul care se în şu ru b ează sau ca dop pentru
etanşarea soluţiilor apoase sau etanol-apoase. Incompatibilitatea este aceeaşi
ca la PE p. î., cît şi ca la uleiurile grase, m inerale şi preparatele injectabile.
Pelicula com binată din polietilencelofan (P. C .) P. C. este o p eliculă
dublă, alcătuită din PE p .î ., întinsă pe celofan. In practica farm aceutică se
foloseşte tipul PC-2, care nu se stratifică prin m enţinerea în d elu n gată în
apă. PC-2 este b u n ă pentru confecţionarea am balajului de tipul coletelor
Pentru p ulberi, am balaj de contur de fag pentru comprimate etc. U nirea

45
materialului are loc prin (erm osudarea straturilor de polietilenă, l’e suprafaţa
am balajului de celofan se imprimă uşor diferite inscripfii. Incom patibili­
tatea este aceeaşi ca la PE p. î. şi pelicula din celofan.
G um a. C um a este un produs al vulcanizării cauciucurilor sintetic şi natu­
ral. Proprietatea caracteristică a gum ei este elasticitatea care se obţine prin
adaosul um plutorului şi al ră z m u ie tc u lu i. Dintre gu m ele confecţionate din
cauciucul sintetic pentru întrebuinţarea în practica farm aceutică este adoptată
guma alcătuită din butilcauciuc. In majoritatea cazurilor se utilizează ca
dopuri şi garnituri. D u p ă proprietăţile de etanşare gum a depăşeşte simţitor
masele plastice. Se recom andă pentru închiderea soluţiilor injectabile apoase,
alcoolice şi uleioase şi, desigur, pentru închiderea am balajelor cu medicamente
de uz intern şi extern.
In practica farm aceutică se utilizează şi gum a confecţionată din cauciuc
siliconizat, care d up ă proprietăţile sale principale nu cedează gum ei din
butilcauciuc. Gum a din cauciuc sintetic prin multe proprietăţi m ecanice
(rezistenţa la rupere, friabilitatea, tăria ş. a .) este echivalentă proprietă­
ţilor gum ei, obţinute din cauciucul natural, însă îi cedează ei prin elasticitate.
Gum a din cauciuc natural este incom patibilă cu amilnitritui, validolul,
eterul dietilic, cam forul, fenolul, uleiurile (grase şi volatile), metilsalicilatul,
produsele petrolului, cu soluţiile am oniacale, ale iodului, hidrogenului pero-
xioat, kaliului perm anganat, cu aldehida formică şi hidrogenul clorid, cloro­
formul, cloretilul, carbonul tetraclorid, eufilina.
Gum a alcătuită din cauciuc sintetic este incom patibilă cu aceleaşi sub­
stanţe ca şi gum a din cauciuc natural, cu excepţia uleiurilor grase şi a prepa­
ratelor de oxidare, şi de asem enea a soluţiei de kaliu perm anganat şi hidrogen
peroxidat.

2.5.3. M ijlo a ce (le etanşare

Pentru confecţionarea mijloacelor de etanşare se folosesc materiale

plastice, alum iniu, tablă, sticlă şi plută.
M ijloacele de astupare plastice se folosesc ca dopuri de în şu ru bare sau
închidere. Sticla se foloseşte ca dop şlefuit. A lum iniul şi tabla - 'in form ă de
capace de astupare prin valţare. Pentru etanşarea capacelor metalice se reco­
m andă folosirea garniturii de plastic sau cauciuc. Pentru etanşare se utilizează
iie asem enea diferite amestecuri de parafină topită, uneori cu coloranţi, care
după răcire se solidifică.
 2.6. D INT/AREA M ED IC AM EN TELO R

O dată cu prepararea medicamentelor la uzinele larm aceutice are loc şi

operaţia de divizare a medicamentelor. Sub divizare subînţelegem procesul
tehnic de dozare prin m ăsurare a volumului (lichidelor) sau cîntărire (su b­
stanţe solide) a preparatelor în aşa cantităţi, care sînt în deajuns pentru
bolnav pe o perioadă oarecare de timp. Divizarea este legată cu am balarea.
Din divizare fac parte de asem enea num ărarea medicamentelor livrate în
comprimate, drajeuri, fiole, capsule gelatinoase.
Operaţiile de divizare la întreprinderile farmaceutice mari sînt concentrate
într-o secţie aparte sau fiecare secţie are hola sa aparte.
La întreprinderile m oderne operaţia de divizare este m ecanizată şi chiar
automatizată.

2.6.1. O peraţiile de pregătire preventivă

a am balajului

Dezinfectarea am balajului. Indiferent de unde a fost primit am balajul

Şi de scopul întrebuin ţării,el trebuie dezinfectat. Cu acest scop am balajul este
menţinut o durată de 2-3 ore în soluţia de cloramină В 2% sau o oră în soluţia
de cloram ină В activată 1% proaspăt preparată, sau 2-3 ore în soluţia de pero-
xid de hidrogen 10% la temperatura de 40°C. M ai apoi am balajul se clăteşte
cu apă purificată şi se sterilizează prin diferite metode.
Spălarea recipientelor. A m balaju l nou din sticlă se ţine în apă caldă
(50-60”C ) timp de 1-2 ore, apoi se spală folosind d- genţi obişnuiţi (m uştarul,
săpunul, natriul hidrocarbonat, detergenţii sintetici), după ce am balajul se
clăteşte minuţios mai întîi cu ap ă potabilă caldă, apoi cu cea purificată.
Spălarea şi clătirea am balajului se face cu ajutorul maşinilor speciale
automate.
Uscarea. A m balaju l de sticlă spălat se usucă în termostate .a 150-160”C,
timp de o oră. A m balaju l uscat, dacă nu se îndreaptă direct la d iv iza re, г ' unci
se astupă cu dopuri d e ir e s a te şi uscate şi se păstrează în d u lap u ri b in e
închise. Buteliile pentru unguente, lipsite de dopuri, se aran jează în dulap cu
gura în jos.

47
 2.6.2. Tratarea a rticolelor de mase plastice. Spălarea

A m balaju l şi m ijloacele de astupare, preparate din articole plastice,

sînt rezistente faţă de detergenţii obişnuiţi timp de o oră 1л temperatura de
S0-60*C. Se interzice folosirea mijloacelor abrazive cu acest scop. Rolul
principal în acest caz îl au periuţele. Cu ele se spală uşor articolele plastice
de m urdărie şi praf. Aceste articole trebuie spălate minuţios atît în interior,
cît şi exteriorul. D u p ă spălare am balajul se clăteşte de multe ori cu apă
caldă, apoi cu ap ă purificată.
Sp ălarea articolelor plastice de substanţe solubile în ap ă. Cu acest scop
articolele spălate şi clătite, confecţionate din polistiren şi copolimerul-bloc
P O V se menţin în a p ă purificată 3 ore la temperatura de 60"C, din PE p. î. —
timp de 2 ore la tem peratura de 70*C, din policarbonat, polipropilenă şi PE
p. î. — timp de o oră la 100'C.
Articolele din gu m ă'se spală în delun gat în ap ă curgătoare la 50-60’ C, apoi
se spală cîte 30 min. pe rînd în soluţia de natriu hidrocarbonat 1%, soluţia de
acid acetic 1% (tip IR-119) sau în soluţia de acid clorhidric 1% (tip IR-20,
IR-21, 1-51) şi în apă purificată, respectînd raportul dintre masa dopurilor şi a
lichidului de 1:5 şi clătind bin e dopurile fierte în apă d up ă fiecare lichid.
D ezinfectarea articolelor plastice. Tot am balajul confecţionat din mase
plastice, care rezistă la metodele generale de sterilizare termică, se dezinfec­
tează pe această cale. Fierberea şi autoclavarea se efectuează în apă purificată
timp de o oră şi 30 min. corespunzător, prelucrarea cu abu r fluid — 30 min.,
tindalizarea în ap ă purificată — de trei ori cîte o oră de fiecare dată.
A rticolele din mase plastice compatibile cu soluţia de hidrogen peroxidat
şi care pot fi sterilizate termic, se dezinfectează prin cu fundarea lor în soluţia
de hidrogen peroxidat 10% timp de 3 ore la tem peratura de 40“C cu o clătire
posterioară în apă purificată sterilă.
Uscarea articolelor plastice. Articolele plastice dezinfectate, destinate
pentru soluţiile oftalm ice şi injectabile, n u se recom andă a fi uscate. Artico­
lele se spală prelim inar cu soluţia sterilă, care trebuie am balată, sau cu apă
purificata sterilă.
Articolele spălate, care nu sînt destinate pentru am balarea soluţiilor
oftalmice sau injectabile, se usucă în dulapul de uscare la temperatura de pînă
la 60*C n u mai mult de 3 ore.
Articolele din gum ă, polietilenă şi alte materiale, care conţin polieti­
lenă, destinate pentru am balarea preparatelor ce conţin uleiuri, se usucă la
temperatura de pînă la 40"C. Articolele de polistiren se usucă la temperatura
aerului în condiţii obişnuite.

48
 A r t i c o l e l e plastice pînă la în trebuin ţarea lor pentru divizare se păstrează
în c o n d i ţ i i obişnuite mai departe de calorifere, în dulapuri bin e închise,
v o p s it e î n interior cu vopsea uleioasă deschisă.

2.7. U T ILA J M O D E R N P E N T R U C O N F E C Ţ IO N A R E A
A M B A I.A J E L O R B LIS T E R ŞI C O N T U R DE FAC
ÎN P R O D U C Ţ I A F A R M A C E U T IC A

A m b alajele blister şi contur de fag, alternativ vaselor de sticlă şi de mate­

rial plastic, se folosesc tot mai pe larg pentru am balarea producţiei farm aceu­
tice. A m balarea form elor m edicamentoase solide în blistere şi bandă din celo­
fan şi cositor are un şir de avantaje. însem nătate mare are, bu n ăo ară, evidenţa
încălcării integrităţii am balajului, fn afară de aceasta, atare am balaje nu
sînt într-atît de periculoase pentru copii. In baza cercetărilor efectuate au fost
determinate cerinţele pentru securitatea copiilor, care trebuie să corespundă
ambalajelor blister şi b an d ă: efortul de rupere nu mai puţin de 105 kPa sau
50 II pentru proba de lăţim ea 15 mm; efortul, depus la etanşare, nu mai jos de
0,2 11/mm2, intransparenţa m aterialelor utilizate. U n a dintre cerinţele prin­
cipale este aceea că am balajul trebuie să prezinte o barieră im perm eabilă
pentru gaze şi um idiate la conservarea formelor m edicamentoase timp de 3-4
ani.
In calitate de m ateriale pentru confecţionarea am balajelor termomodelate
blister şi tip b an d ă se folosesc (individual şi în diferite com binări) polivinil-
cloridul (P V C ), polivinilidencloridul (P V D C ), lam inate cu strat de alum iniu,
polisterolul, polipropilena (P P ), staniolul, hîrtia, poliesterii. U n a dintre ulti­
mele elaborări în acest dom eniu ale firmei "K lo ck n er Pentaplast” este lam ina­
tul triplu A lfo il T, alcătuit din straturi de PV C , P V D C şi polietilenă. In ultimul
timp pentru confecţionarea blisterelor tot mai des se foloseşte PP ca material
mai ieftin, care se supune prelucrării repetate fără complicaţii, caracteristice
pentru prelucrarea deşeurilor din PV C .
M ajoritatea am balajelor blister se furnizează în reţeaua comercială în
cutii de carton. D e aceea m aşinile blister de obicei se instalează într-o linie
de producere în ansam blu cu m aşinile de cartonat. La instalarea liniei finite,
destinată pentru confecţionarea am balajelor termomodelate, cartonarea şi
intercalarea fişelor, se economiseşte esenţial locul, în com paraţie cu instală­
rile maşinilor neintegrale. Din astfel de linii fac parte Bosch T L T 1565C — linia
de term om odelare şi cartonare compactă.

Com. 178 49
 Firma ’’Soteco U K ” (M area Britanie) furnizează un agregat monobloc
IM A C62, lucrul căruia fiind deservit de un singur operator asigură depistarea
autom ată şi schim bul tuturor blisterelor deteriorate. Prezenţa un ui contor
mecanic montat garantează lipsa rebutuh.i la 100%. Dintre m aşinile din ultima
generaţie face parte maşina IM A C90, prezentată la expoziţia m ondială
"In terp ac” . Ea este destinată pentru obţinerea am balajelor blister din P V C , pp
şi staniol. Este înzestrată cu m ijloace de control al temperaturii termomodelării
cu exactitatea de ± 1"C, ce este foarte preţios la p repararea am balajelor
blister din PP.
L a în treprinderea firmei ’’C ib a -G e ig y ” în Germ ania n u demult a fost
instalată o m aşină n o u ă a firmei IW K cu o productivitate de 500 am balaje
blister din PP pe minut. In afară de aceasta, firma produce o m aşină cu viteză
m edie BP 300 (p în ă la 300 am balaje pe minut), care lucrează atît în regim 1
continuu, Cît şi discontinuu. Aceste maşini sînt destinate pentru form area, \
um plerea şi etanşarea am balajelor în procesul mişcării continue a benzii mate- -
rialului, ce preîntîm pină ruperea ei şi deplasarea com prim atului din ochiul
bulei. M aşina BP 300 poate lucra în sistem cu maşina de cartonat Carto- -
pac CP100 cu productivitatea de cca 100 ambalaje/min.
Firma "H arro H o efliger” a pus în vînzare o m aşină pentru am balarea în
blister a diferitelor produse farm aceutice, faţă de care se cere o atenţie
deosebită. Concomitent se asigură un risc minim de poluare şi posibilitatea
sterilizării am balajelor prin iradiere (radiaţie).
Firm a ’’Wasdell Packaging M achines” (M a rea B ritanie) fu rn izează j
0 m aşină com pactă portativă A utoblis 2000, destinată pentru am balarea în
blister a producţiei în serii mici pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice şi
clinice. Este prevăzut am balajul blister din P V C de grosimea 300 (im cu viteza
d e 2000 bucăţi pe oră.
Firma "K lo ck n er-W o lk o go n ” (G erm an ia) a construit o m aşină Compa-.î
cker—10/L, destinată special pentru confecţionarea blisterelor din folii
standarde de polipropilenă. M aşina este înzestrată cu dispozitive de control al
temperaturii, al compensării scurtării peliculei între procesele termomodelării
şi etanşării, lucrează în sistem cu maşina de cartonat Parklin er — 5/120.
Firma "U h im a n ” furnizează maşina de am balat blister U PS 300 Compact
Blister Packer şi- m aşina de construcţie tip modul UPS2-4. M aşin ile U PS 300
sînt instalate la mai mult de 500 întreprinderi farm aceutice din lum e. Produc-
1 l ites m aşinilor este de pînă la 200 am balaje pe minut. R egim ul lucrului se
itacterizează prin datele ergonometrice optime şi posibilitatea schim bului
urgent al instrum entului. M aşina poate fi acomodată pentru p repararea am ba-
lajelor blister din staniol prin metoda formării ia rece, cât şi pentru am balarea
fiolelor. Sînt prevăzute diferite sisteme pentru alim entarea producţiei farm a­
c e u t i c e automat, cît şi m anual, în caz de necesitate.
Firma ’’Bosch” (G erm an ia) produce linii pentru am balarea fiolelor în
blistere şi include m aşina pentru termomodelare T L T 1540 şi maşina de
c a r t o n a t Bosch C A R T5. Productivitatea liniei — 80 blistere/min. (într-un am ba­
laj 5 fiole cîte 1 sau 2 m l) sau 60 blistere/min. (5 fiole câte 5 m l).
A m balarea în b a n d ă se foloseşte mai rar decât în blistere, în să cu toate
acestea, răm îne o form ă de am balare răspîndită a producţiei farmaceutice.
Firma ’’W asdell Packaging M achines” furnizează maşini Strocar pentru am ba­
larea în b a n d ă a comprimatelor, capsulelor, drajeurilor şi supozitoarelor.
M aşina poate fi înzestrată cu instrument pentru am balarea automată sau semi­
automată în b an d ă a pulberilor, granulelor şi lichidelor. M aşina are un contor
electronic, ce perm ite a prognoza lungim ea am balajului finit, cât şi un dispo­
zitiv pentru im prim area tiparului. Productivitatea maşinii — 150 comprimate
sau capsule/min. la am balarea în două rînduri.
Firm a ” U h lm a n ” a montat deja peste 3000 maşini H S 30 Strip Packer,
care sînt destinate pentru am balarea în ban d ă a comprimatelor, capsulelor,
pulberilor, granulelor şi lichidelor. M aşina HS-40 are o viteză mare, ocupă
o suprafaţă m in im ali, productivitatea e de p in i la 2000 comprimate pe min.
(bu n ă o a ră, 200 b an d e cîte 10 comprimate).
Firm a ’’K lockner — W olk o go n ” furnizează maşina LA-3/300 pentru am ba­
larea diversei producţii farm aceutice în b an d ă, separată în secţii (p în ă la
300 secţii/min.). M aşina D R B a aceleiaşi firme este destinată pentru am balarea
formelor medicamen toase solide şi a articolelor medicinale în ban d ă din
staniol de lăţim ea 90, 140 şi 210 mm.

51
 Capitolul 3

PROCESELE ßl APARATELE PRINCIPALE

ALE TEHNOLOGIEI MEDICAMENTELOR.
ÎNTREBĂRILE DE PRODUCERE GENERALE

3.1. N O Ţ IU N I T E H N O L O G IC E G E N E R A L E

3.1.1. Procesul de producere

Procese de producere sau tehnologice se numesc procesele reproduse pe

larg (spre deosebire de cel de laborator) de prelucrare a materialelor naturale
şi sintetice în m ărfuri de consum. Referitor la industria farm aceutică, în urma
anum itor procese se creează o categorie specifică de bunuri m ateriale necesare
pentru fiinţarea societăţii care prezintă m edicam ente.

în d ependenţă de legităţile principale, cărora li se supune desfăşurarea

proceselor, se deosebesc: a ) procese mecanice, legate de prelucrarea corpu­
rilor solide şi supuse legilor mecanicii; b ) procese hidrodinamice, se supun
legilor hidrodinam ice; c ) procese termice, supuse legilor schim bului termic;
d ) procese frigorifere, supuse legilor temperaturilor joase; e ) procese de difu­
ziune, supuse legilor difuziunii; f) procese chimice, legate de transformările
chim ice ale m ateriilor prelucrate şi se supun legilor transform ărilor chimice.
Toate procesele de producere au loc la fabricarea m edicam entelor în con­
diţii de uzină.
Pentru efectuarea fiecărui proces de producere este necesar de: materie'
prim ă, m aşini, energie, forţe de m uncă.
Procesul de producere este alcătuit din etape de producere, iar ele, la
rîndul lor, din operaţii tehnologice aparte. D e exem p lu, procesul de fabricare
a tincturilor este alcătuit din urm ătoarele etape: a) fragm entarea produsulu
vegetal; b ) percolarea; c ) separarea fazelor; d) divizarea. E tapa p rin cip ali
"a percolării in clude operaţii tehnologice efectuate consecutiv: umectarei
produsului vegetal cu extragent; în cărcarea percolatorului; um plerea perco*
latorului cu extragent; percolarea — extragerea produsului vegetal.
Procesele de producţie pot fi periodice, continue şi sem icontinue.
Procesele periodice se efectu ează în aparate cu acţiune periodică. Astfel
produsul finit se descarcă din aparat într-un interval de timp, d up ă aceea
aparatul se încarcă din nou cu m aterie prim ă şi ciclul de producere se repetă.

52
Majoritatea proceselor tehnologice la fabricarea preparatelor medicamentoase
în industria farm aceutică sînt periodice.
Procesele continue efectuate în aparatele cu acţiune continuă se caracte­
rizează prin încărcarea continuă a aparatului cu produs vegetal şi eliberarea
continuă a produselor finite. Aceste procese, care permit m ecanizarea
m axim ală, se introduc tot mai pe larg în practica întreprinderilor mari farm a­
ceutice. Exem plu de proces continuu poate servi uscarea extractelor în
uscătoriile cu valţuri prin pulverizare.
Intr-o m ăsură oarecare aceasta se atribuie şi la procesul semicontinuu
(com binat), pentru care num ai un ele etape sînt continue, iar celelalte - perio­
dice. E xem plu de proces semicontinuu este comprimarea, la care presarea
este proces continuu, iar Încărcarea cu granulat este periodică.
Procesele continue posedă un şir de avantaje în com paraţie cu cele
periodice. Procesele continue permit efectuarea m ecanizării şi automatizării
fabricării, ce micşorează la minimum folosirea lucrului m anual.

3.1.2. Terminologia de producţie

Fiecare proces tehnologic în etapa finală se term ină cu eliberarea produ­

sului finit — materie de consum. Asem enea produse finite sînt medicamentele
care se obţin ca reztitat al anumitor procese tehnologice.
Pentru obţinerea produselor finite este nevoie de materie primă, produs
natural iniţial, prevăzut în prescripţie (bu n ă o a ră, produsul vegetal şi alcoolul
pentru tincturi şi extracte, zahărul pentru siropuri, alaun ul, creta şi acidul
acetic pentru licoarea Burov etc.). In unele cazuri soluţiile extractive etanolice
pot fi folosite ca materie prim ă la prepararea medicamentelor combinate.
D acă procesul tehnologic parcurge cîteva etape, produsele obţinute în
etapele interm ediare se numesc produse intermediare sau semiproduse (de
pildă, partea aerian ă de ruscuţă de prim ăvară fragm entată la prepararea
adonizidei). In unele cazuri semiprodusele pot fi privite ca produse finite:
bunăoară, aceleaşi plante m edicinale, fragmentate sau m ărunţite, pot fi livrate
de uzinele farmaceutice ca produse finite pentru necesităţile farmaceutice.
Pentru livrarea definitivă a produselor finite este nevoie de materiale
auxiliare: sub ele se subînţeleg materialele care nu intră direct în prescripţia
preparatului, dar fă ră care nu e posibilă eliberarea lui de la întreprindere.
Dintre m aterialele au xiliare face parte, bun ăo ară, am balajul.

53
 O dată cu eliberarea produsului finit se obţin şi deşeuri. Bunăoară, ,
preparînd tinctura de odolean, după presare rămîn deşeuri de rădăcini de
odolean. E necesar a face deosebire între deşeuri şi răm ăşiţe (resturi). în
cazul dat rădăcina de odolean presată nu poate fi considerată ca deşeu,
deoarece ea continuă să m enţină o cantitate oarecare de etanol de 70% ca
extragent, care poate fi recuperat prin spălarea cu apă sau antrenarea cu
vapori. Spălăturile de apă obţinute sau produsele etanolice sînt nişte produse
secundare, iar produsul vegetal epuizat este răm ăşiţa (rest care nu mai poate
avea nici o valoare). Pentru ieftinirea producţiei totdeauna se tinde spre a folosi
la maximum deşeurile şi micşorarea la minimum a resturilor.
Procesul tehnologic efectuat cu încălcarea regulam entului ori folosirea
materiilor prime nestandarde duce la obţinerea rebutului, deci a produsului,
care nu corespunde standardului. Ultim ul poate fi corectat sau este definitiv
în cazul cînd nu mai poate fi corectat prin nici o metodă.

3.1.3. Bilanţul material

Conform legii conservării masei substanţei, cantitatea (m asa) materialelor

iniţiale (prim e) luate în producere pentru prepararea medicamentelor, trebuie
să fie egală cu cantitatea (m asa) produselor obţinute (produsul finit + produ­
sul secundar + resturile). Cele spuse pot fi scrise prin expresia:

G j “ G 2 + G 3 + G 4,

unde: G t - m aterialele iniţiale; G 2 — produsul finit; G 3 - produsul secundar;

G 4 - resturi (în kg).
Insă practic cantitatea materiilor obţinuţe totdeauna este mai mică
decît cantitatea m aterialelor iniţiale. Faptul se lăm ureşte prin aceea, că la
orice producere există şi pierderi materiale. D e aceea ecuaţia de mai sus
trebuie să fie urm ătoarea:

G i - (G j + G 3 + G 4) + G s,

unde G 5 reprezintă pierderile materiale în kg.

Ultima ecuaţie se num eşte ecuaţia bilanţului material; sub bilanţ
material se subînţelege raportul dintre cantitatea materialelor iniţiale, pro­
dusului finit şi celui secundar, resturi şi pierderi materiale.
 Pierderile materiale sînt ue d ile m ă provenienţă. Cunoaştem pierderi
mecanice, care apar cel mai des în lipsa sau m ecanizarea incom pletă a depla-
sării materialelor în producere (vărsarea, îm prăştierea, irosirea, sfărîm area).
pot fi pierderi fizico-chimice. bu n ăo ară, prin extragere (extracţia incompletă
a substanţelor active), filtrare (pierderea solvenţilor volatili la filtrarea în vid),
evaporare (pierderea uleiului eteric la vaporizarea în vid a extracţiei) etc.
Sînt posibile de asem enea pierderi de origine chim ică, adeseori ca rezultat al
reacţiilor incomplete.
Bilanţul material are o însem nătate practică esenţială, deoarece oglin­
deşte nivelul m odernizării procesului tehnologic. Cu cît el este mai deplin
efectuat, cu atît, deci.este mai detaliat studiată tehnologia preparatului dat;
cu cît în bilanţ există mai p uţine pierderi de diferită origine, cu atît mai bine
decurge procesul de producere. Şi invers.
Bilanţul material poate fi exprim at şi în form ă de tabel. în partea activului
tabelului se arată cantitatea materialelor luate în producere, iar în partea
pasivului - cantitatea m aterialelor obţinute şi a pierderilor. Totalul activului
şi al pasivului trebuie să fie totdeauna egal.
Bilanţul material poate fi alcătuit: la o singură etapă, operaţie sau în căr­
care; la o unitate de timp (o ră , schimb, 24 ore); la unitate de produs (la 1000
sau 100 k g ). Prima form ă de alcătuire a bilanţului are loc la un proces tehno­
logic periodic, iar de la datele bilanţului se poate de pornit cînd se elaborează
regulam entul de producere.
A doua formă a calculelor materiale se foloseşte în timpul procesului
continuu cu scopul de a stabili cantitatea de substanţă, consum ată timp de o
oră (schimb etc.) şi cantitatea produselor şi pierderilor obţinute. Bilanţul
material alcătuit la 1000 sau 100 k g de produs finit este comod prin aceea, că
dintr-o dată se indică norm ele d e consum al materiei prime.
în dependenţă de particularităţile materiei prime, bilanţul la un ele etape
de producere se face nu num ai la masa de greutate a m aterialelor, dar şi la cali­
tatea părţilor lor com ponente. B u n ăo ară, pentru produsul vegetal - pe sub­
stanţele extractive (inclusiv active), umiditate, reziduu sec, pentru etanol —
pe etanol absolut şi ap ă. Este necesar de menţionat că b ilan ţu rm aterial poate
fi alcătuit nu num ai pentru toate materialele (suma totală), care iau parte în
proces, dar şi pentru unul singur.
Folosindu-ne de ecuaţia bilanţului material, se pot determ ina, de asem e­
nea, şi caracteristicile tehnologice gen erale ale procesului cum sînt: valoarea
randam entului, consum ul tehnologic, coeficienţii d e consum, norm ele de
consum.

55
 R andam entul (л ) reprezintă raportul cantităţilor produsului finit
( G j ) faţă de masa m aterialelor iniţiale (G j), exprim at In procente:

Gj
tj = X 100% .
Gi

Consum ul tehnologic ( e ) reprezintă raportul dintre cantitatea pierde­

rilor m ateriale faţă de masa materialelor iniţiale, exprim at In procente:

GS
e - — X 100 %.
Gi

Coeficientul de consum ( K J reprezintă raportul dintre masa totală a

materiilor prim e faţă de masa produsului finit:

G,
К ,- .
c Gn,

Folosindu-ne de coeficientul de consum, nu e greu de calculat normele

cantităţilor de materie prim ă necesară - norm ele de consum (N c), înm ulţind
cifrele farm acopeice din prescripţii cu coeficientul de consum. D acă procesul
tehnologic este urmat de formarea deşeurilor, care sînt prelucrate în produse
secundare şi resturi, toate calculele descrise mai sus puţin se complică. In acest
caz randam entul şi consumul tehnologic este determinat nu din masa mate­
riilor prime, ci în procente faţă de randam entul teoretic.

Gj Gs
100%; £ - т г - г ^ т т г г X 100%.
" G j —( G 3 + G 4 ) Л GH G3+G4)

Coeficientul de consum de asemenea se calculează pornind de la raportul

randam entului teoretic faţă de masa produsului finit:

g h g 3+ g 4)
К
Gj

3.1.4. Bilanţul energetic

Prelucrarea materiei prime (In medicam ente) este legată nemijlocit de

consum ul energiei m ecanice, termice, electrice etc., de aceea o dată cu bilan­
ţul material la uzinele farmaceutice se alcătuieşte şi cel energetic, bazîndu-se
pe legea conservării energiei, conform căreia cantitatea energiei, introdusă în

56
p ro ce su l de fabricare, trebuie să fie egală cantităţii de energie, obţinută în
urma procesului efectuat. Acest principiu de asem enea se exprim ă prin ecuaţia
u n d e activul energiei trebuie să fie egal cu pasivul ei.
Pe fiecare form ă de energie consum ată se alcătuieşte bilanţul său
material. B u n ăo ară, la consum area energiei termice se alcătuieşte ecuaţia
bilanţului termic, care se exp rim ă în felul următor:

Q j + Q 2 + Q 3 =» Q 4 + Q 5 ,

unde Qj este cantitatea de căld u ră, inclusă în proces cu materialele în

formă de căld u ră fizică; Q 2 - cantitatea de căld ură, introdusă în proces din
afară; Q 3 - cantitatea de căld u ră, elim inată în urm a procesului efectuat;
q4 - cantitatea de căld u ră exclusă dîn proces cu m aterialele în formă de
căldură fizică; Q s — cantitatea de căld u ră pierdută în mediul înconjurător.
Această ecuaţie permite a determ ina orice m ărime, dacă toate celelalte
sînt cunoscute.

3.2. N O Ţ IU N I G E N E R A L E D E SP R E M A Ş IN I ŞI A P A R A T E

M aşina este o cu plare de mecanisme, care efectu ează o mişcare oarecare

necesară pentru a transforma energia sau a efectua un lucru. Piesele principale
ale fiecărei m aşini sînt m ecanismele de mişcare, de tracţiune şi executive, luc­
rul cărora se face în interconexiune. In calitate de mecanism de tracţiune se
folosesc motoarele, în care una sau altă formă de energie este transformată în
energia m ecanică a unui arbore rotitor sau a unui piston care se mişcă rec-
tiliniu. Ca mecanism e de tracţiune servesc uneltele (piesele) cu ajutorul
cărora are loc schim barea proprietăţilor, stării, formei sau poziţiei obiectului
prelucrat. Pentru ca mecanismul de tracţiune să fie pus în funcţie de mecanis­
mul de mişcare, este nevoie de mecanisme de transmisie.
In condiţiile întreprinderilor farm aceutice, în calitate de motoare se
folosesc cu preponderen ţă cele electrice şi mai rar cele cu abur. Cit priveşte
mecanismele de tracţiune şi de transformare a mişcării, ele se întîlnesc aproape
la toate felurile (variaţiile) cunoscute de maşini şi aparate farmaceutice.
Fiecare mecanism de tracţiune şi transformare a mişcării reprezintă un
'anţ cinetic, alcătuit din cuplaje şi elem ente. Elem entele sînt folosite pentru a
îmbina doi arbori sau un arbore cu o altă piesă. B un ăo ară, elem ente sînt biela,
curelele de transmisie, valţurile, rolele etc. C u p lajul serveşte pentru transmi­

Com. 178
 terea energiei m ecanice de la un arbore conducător la un arbore condus. Deci
cuplajul cinetic este orice legătură de ansam blu a două elemente, bunăoară
a pistonului şi cilindrului. Acest cuplaj cinetic permite num ai mişcarea recti-
linie a pistonului în cilindru şi de aceea el se numeşte bielă. M anivela care
poate săvîrşi mişcarea faţă de piston se numeşte ghidaj sferic. Şu rubul în
ansam blu cu piuliţa se num eşte ghidaj elicoidal.

-
Asam blarea ghidajelor alcătuieşte un lanţ cinetic, care conţine un num ăr

■
diferit de cuplaje. B un ăo ară, la mecanismul b ie lă -m a n iv e lă cunoaştem patru
cuplaje, iar la angrenajul cu roţi de lanţ - zeci de cuplaje.

.IPH ■ ■ ■!■»
3.2.1. M ecanism e de transmisie

M ecanism ele de transmisie sînt de două tipuri: prin asam blarea directă

- —
a pieselor fixate pe arbori; prin intercalarea unui elem ent de tracţiune, cum
ar fi o b an d ă (cu rea). In am bele cazuri arborul conducător este cuplat cu
arborul condus fie prin frecare, fie prin intermediul coroanelor dinţate care
angrenează între ele. Vitezele de rotaţie dintre arborul conducător şi cel

I I
condus de obicei variază; raportul dintre aceste viteze se num eşte raport de
transmitere.

чшц .......................................... ..... ...........

M ecanism e cu elem ente asam blate direct
Transmisia cu roţi de fricţiune este alcătuită din două roţi (fig. 1), cuplate
îm preună atît d e forţat, încît la rotirea roţii 1 în cep e să se rotească în direcţie
opusă roata 2 (rotire contrară).
Transmisia se face astfel, num ai datorită frecării dintre am bele roţi.
Deoarece e posibilă alunecarea unei roţi de pe cealaltă şi ca rezultat în călcarea
raportului de transmitere, transmisia cu roţi de fricţiune se foloseşte rar la
transmisiile mici. In loc de roţi, transmisia cu fricţiune poate fi de formă
cilindrică sau conică şi,de asem enea,de discuri. •■■■"ч щ р .!

Fig. 1. Transmisie cu roţi de fricţiune

58
 f .

Fig. 2. Angrenaje. Lăm urire In «ext

A n gren aje cu dinţi. Se deosebesc de transmisia cu roţi de fricţiune prin

aceea că piesa conducătoare şi piesa condusă sînt cuplate în tre ele cu asigu­
rare prin form ă, datorită coroanelor dinţate care angrenează între ele. Cu
scopul de a transmite lent mişcarea în loc de roţi cilindrice cu dinţi drepţi
(fig. 2 , a ) se folosesc angrenaje cu dinţi în clinaţi (fig. 2 , b ) şi şevro (fig. 2 , c).
în funcţie de am plasarea relativă în spaţiu a a x e lo r de transmisie şi mişcării
relative a flancurilor dinţilor, se deosebesc an gren aje cu a x ele paralele
(fig. 2 , d ), folosite la transmisia dintre a x ele paralele, şi angrenaje cu roţi
conice (fig. 2, e ), folosite pentru transmisia cu a x e le încrucişate. D acă trans-

59
 ^ — — N / 2 misia de rotaţie dintre axele paralele
trebuie efectuată fără schimbarea di­
recţiei de rotaţie, se folosesc angrenaje
cu dinţi interiori (fig. 2 , f).
Rigoleta cu dinţi (tija sau rigoleta
cu dinţii tăiaţi pe o parte) cuplată
cu o roată dinţată, denum ită angrena,
cu crem alieră, serveşte pentru trans­
formarea mişcării de rotaţie în cea rec­
tilinie (fig. 2, g). Acest mecanism se
întîlneşte la macarale.
Angrenaj cu ş u r u b - melc. Pentru
transmiterea mişcării dintre doi arbori
care se încrucişează sub un unghi drept
şi pentru rapoarte mari de transmitere
(pîn ă la 100 ) se folosesc de obicei
angrenaje cu melc cu un singur început (fig. 3) care sînt alcătuite din melc
(şu ru b ) ( 1 ) şi roata dinţată ( 2 ).

3.2.2. M ecanism e cu elem ente de tracţiune

Transmisia cu curea. Transmiterea forţelor de tracţiune prin elem ente de

tracţiune este recom andabilă atunci cînd distanţele sînt relativ mari şi pot fi
uşor învinse printr-o ’’tracţiune cu şn ur” . Roata fixată pe arborele motorului
care transmite mişcarea de rotaţie se numeşte conducătoare, iar cea care pri­
meşte mişcarea - condusă.
Transmisia cu curea este folosită pe larg, deşi volumul e relativ mare şi
rapo'tul 1e transmitere e inexact din cauza alunecării şnurului. Avantajul
principal - mişcarea lentă fără zgomot, rezistă la supraîncărcări şi se îngri-
jc jie simplu.
Transmisia prin roţi de lanţ. Cînd se cere ca elem entul de tracţiune să se
întindă cît mai puţin, el poate fi executat din metal. Lanţurile sînt întinse pe
nişte roţi dinţate, fixate pe cilindri.

60
 3.2.3. Mecanisme de transformare a mişcării

M ecanism bielă-m an i velă. M ecanism ul bielă-m anivelă se foloseşte pentru

transform area m işcării de du-te-vino în cea de rotaţie şi invers. L anţu l cinetic
al acestui mecanism (fig . 4, a ) este alcătuit din urm ătoarele ghidaje: m anivelă
( 3 ), b ie lă ( 2 ) şi culisou ( 1 ), cuplate între ele cu gh idaje rotative (ş a m ie ră ) şi
ghidaj de translaţie. M anivela (fig . 4, b ) prezintă un fus aşezat excentric
sau bolţul (3 ) asam blat cu arborele rotitor (1 ) prin interm ediul braţului (2).
Biela (fig . 4, c) reprezintă o tijă (3 ) de form ă rotundă sau de altă form ă în
secţiune, term inaţiile căreia sînt lărgite la capete. U n u l dintre capetele (4 )
bielei este asam blat prin şam ie ră cu culisoul, iar celălalt ( 2 ) - cu bolţul
manivelei. C ulisoul (fig . 4, d ) este alcătuit din glisiera (1 ) care alunecă pe
ghidaju l bo lţu lu i (2 ) pentru asam blarea m anivelei (3 ) cu tija. M ecanism ele
bie lă—m anivelă se folosesc p e larg la pom pele cu pistoane, compresoare,
maşini cu ab u r, motoare cu ardere internă şi alte maşini.

a
1

Fig. 4. Mecanismul bieli-manireli. Limutire In text

61
 M ecanism ul cu culisă este o varietate \
a mecanismului bielă-m anivelă, destinat
pentru transformarea mişcării de rotaţie în
oscilaţie du-te-vino. Se întîlneşte la
maşinile cu abur, în m ecanismele de sepa­
rare a aburilor, la diferite m aşini-unelte,
maşini şi aparete.
M ecanism ul cu cam ă (fig. 5) reprezintă
Fig. 5. Mecanismul cu ca m l. un cuplu cinetic, alcătuit din cam ă ( 1 ) şi
L im u rire în tex»
îm pingător (2). M ecanism ele cu cam ă sînt
pe larg răspîndite, deoarece cu ajutorul lor se pot efectua diferite forme de
mişcare.
M ecanism e cu excentric- Cînd conturul cam ei se face în form ă de circum­
ferinţă, însă este forţată să se mişte în ju ru l axu lu i, care nu corespunde cu
centrul, asem enea cam ă se num eşte excentrică. Excentricul poate fi privit şi
ca o variaţie a bielei-m anivelei, care rezultă în urma măririi diam etrului
ax u lu i sau al bolţului p în ă la o aşa mărime, încît dispare braţul (fig. 6 ).
Excentricele sînt destinate pentru transformarea mişcării de rotaţie în cea
de du-te-vino şi sînt răspîndite pe larg în diferite maşini, inclusiv la prese de
comprimare.

Fig. 6. Mecanismul eu excentric. Lim u rlre tn text

3.3. N O Ţ IU N I G E N E R A L E D E SPR E A P A R A T E

La producerea m edicamentelor, în afară de maşini, se folosesc pe larg şi

diferite aparate. A paratul este o instalaţie în care asupra produsului sau e
materialelor primite se efectuează o acţiune, care este însoţită de schim bările,!
proprietăţilor fizico-chimice sau ale stării agregative (b u n ă o a ră, percolatoare, i
uscătorii, destilatoare etc.). In aparate au loc procese de difuziune, de căldură,
chimice etc.)- Partea principală a fiecărui aparat este cam era de lucru, în care
materia prim ă sau produsele sînt prelucrate sub acţiunea factorilor fizico-
chimici şi biologici.

3.3.1. Caracteristica gen era lă a aparatelor

şi m aşinilor

U na din principalele caracteristici a le aparatelor şi m aşinilor este produc­

tivitatea lor. E a poate fi exprim ată in d ou ă feluri: prin cantitatea materialelor
prime, utilizate în producţie într-o unitate de timp; prin cantitatea de produse
primite într-o unitate de timp. Cantitatea de m ateriale (sau produse) se
exprim ă în unitate de masă sau volum, iar în caz de produse finite - în bucăţi.
Bunăoară productivitatea maşinilor de comprimat se va exprim a prin num ărul
de comprimate pe m inut (comp/min.), productivitatea bateriilor de extracţi-
une - în 1/24 ore, productivitatea morii cu bile - în kg/oră etc.
Productivitatea aparatelor şi a maşinilor este funcţia directă a dim ensiuni­
lor şi a vitezelor de decurgere a proceselor în aparate şi maşini. Evident, cu
cît este mai m are volum ul percolatorului, cu atît mai m are cantitate de tinctură
se va căpăta, cînd toate celelalte condiţii sînt egale în tre ele datorită lui.
M aşinile de comprimat rotative sînt mai productive decît cele cu excentric,
deoarece, avînd aproxim ativ aceleaşi dimensiuni, ele d up ă construcţie sînt
mai m oderne şi procesul d e tabletare în ele decurge mai intens.
în afară de productivitate, aparatele şi m aşinile se caracterizează prin
putere, deci prin lucrul, cheltuit sau obţinut într-o unitate de timp. Puterea
se exprim ă în J/s.
Se deosebesc puterea cheltuită asupra arborelui maşinii sau a
aparatului şi puterea m otorului, care p u n e m aşina în mişcare. Din cauza
pierderii de energie, în m ecanismele de transformare şi angrenaje puterea
motorului totdeauna este mai mare decît cea a arborelui. A ltfel vorbind, capa­
citatea utilă totdeauna este mai mică decît puterea practic cheltuită. Raportul
dintre puterea utilă şi puterea practic consum ată se num eşte randam ent. Cu cît
randam entul este mai aproape de unitate, cu atît mai eficace lucrează acel
sau alt aparat ori m aşină.

63
 3.4. T R A N S P O R T A R E A M A T E R IA L E L O R LA UZINE

3.4.1. Transportarea lich id elor

Transportarea lichidelor în industria farmaceutică este o operaţie zilnică.

Ea se efectuează prin conducte, pe baza diferenţei de presiune dintre punc­
tele iniţiale şi finale. D acă lichidul se transportă de la un nivel mai înalt la
altul mai jos, transportarea are loc prin curgerea liberă. In acele cazuri cînd
lichidul trebuie să fie transportat invers sau orizontal, se folosesc diferite
pompe sau alte mecanisme.
Conducte şi ţevi. Conductele sînt alcătuite din ţevi, confecţionate din
diferite materiale, în dependenţă de destinaţia lor.
Ţ e v i de fon tă . J e vile de fontă se folosesc în special pentru conductele
subterane. Comparativ cu ţevile de fier, ele sînt mai rezistente la coroziuni.
Ţ evi de oţel. J evile de oţel sînt utilizate pe larg. Insă ele sînt slab rezis­
tente la acţiunile chimice. Soluţiile de săruri ca atare sporesc coroziunile mai
mult decît apa. în m ediul de alcool, în lipsa apei, fierul practic nu se supune
coroziunii. A ceasta se referă şi la alţi solvenţi organici (eter, cloroform, diclo­
retan etc.).
Ţ e v i de o ţe l inoxidabil. Aceste ţevi sînt utilizate pe larg în industrie,
unde se cere o rezistenţă stabilă a ţevilor şi a materialelor constructive la
coroziuni.
Ţ evi de alum iniu. Greutatea specifică mică şi conductibilitatea căldurii
mari fac ţevile de alum iniu foarte preţioase. A lum iniul se acoperă cu o peliculă
de oxid la acţiunea asupra lui a o xigenului din aer. Această peliculă
protejează alum iniul de oxidarea de mai departe. Alum iniul este rezistent
la acţiunea acidului sulfuric diluat şi concentrat. A cidul sulfuric de concen­
traţie medie distruge alum iniul. La fel se comportă alum iniul şi în acid azotic.
Acidul clorhidric distruge pelicula oxidului de alum iniu. Alum iniul este
rezistent în acid acetic şi în multe medii organice. Bazele distrug pelicula
protectoare. Produsele corosive ale alum iniului nu sînt toxice. Cu cît alum iniul
este mai purificat, cu atît mai puţin el se supune coroziunii.
Ţ e v i de cupru. Din cauza preţului scump, ţevile de cupru se folosesc
num ai în cazuri speciale, de obicei, o întrebuinţare mai mare au ţevile
ieftine confecţionate din alam ă. Alam a reprezintă un aliaj al cuprului cu
zincul, care conţine pînă la 50% zinc. D u pă proprietăţile sale,alam a se apropie
dc cupru.

64
 Ţ ev i de titan. în ultim ul timp tot mai frecvent se utilizează un material
nou rezistent la coroziuni — titanul. D u pă proprietăţile m ecanice el n u cedează
oţelului carbonat, iar prin rezistenţa chim ică îl depăşeşte p e acesta.
Ţ evi de ceramică. Ceram ica n u se distruge d e acizi, în să este slab
rezistentă din punct de vedere mecanic. N u m enţine tem peratura în altă şi
crapă deja la variaţii minime de temperaturi. Se foloseşte la construcţia
liniilor subterane de canalizare şi pentru confecţionarea conductelor pentru
acid.
Ţ evi de sticlă. Aceste ţevi sînt mai dure decât cele de ceram ică, ele
suportă mai uşor variaţiile de tem peratură. Ţevile din sticlă de cuarţ
(cuarţul conţine n u mai puţin de 99,3% de S i0 2) posedă o rezistenţă termică
deosebită şi aproape că nu-s sensibile la schim bările bruşte de tem peratură,
sînt rezistente la acizi (în afa ră de cel fluorhidric). B azele puternice şi sărurile
cu m ediu alcalin distrug cuarţul. Ţevile din sticlă silicată posedă d e asemenea
şi rezistenţă chim ică, în să rezistenţa termică a lor, d e obicei, n u depăşeşte
300°C (la cuarţ p în ă la 1000°C) şi suportă slab răcirea bruscă. Ţ evile cu pereţii
groşi, cu diam etrul de p în ă la 100 mm şi lungim ea p în ă la 3 m slnt p revăzute
pentru lucru la o presiune de pîn ă la 8 atmosfere şi la o tem peratură cu
intervale de la 50 p în ă la 150°C.
Ţ ev ile din mase plastice au găsit o răspîndire la rg ă în industria farm a­
ceutica, în deosebi cele din viniplast. V iniplastul are o rezistenţă chim ică
înaltă la acţiu n ea diferiţilor agenţi agresivi, inclusiv acizii (fluorhidric etc.),
bazele, am oniacul, alcoolul etc. D ezavantajul viniplastului este rezistenţa
termică joasă (p în ă la 6 0 'C ) şi proprietatea de a se sfărîm a, mai ales la tem­
peraturi mai joase de —20“C.
R o b in etele se folosesc pentru în chiderea conductelor cu scopul de a cpri
şi pentru deschiderea conductelor cu scopul de a porni din n ou mişcarea
lichidelor. Deosebim robinete simple şi automate. C ele simple pot fi închise
sau deschise cu forţele externe: cu mîna, cu motorul electric, mecanisme
hidraulice sau d e aer. L a cele automate, în ch id erea sau deschiderea are loc
sub acţiunea flu idu lu i transportat.
Robinetele reprezintă nişte dispozitive pentru reglarea cantităţii lichi­
dului transportat. Robinetele n u sînt folosite la conductele cu abur.
Valve (supape). Cu ajutorul valvelor se reglează uşor torentul fluidelor.
Sînt folosite pe larg la conductele de ap ă, abu r, aer comprimat, linii d e vapori
etc.
Clapete reversibile. Se folosesc în acele cazuri, cînd mişcarea trebuie să fie
numai într-o direcţie. Deosebim supape de ridicare şi turnante. Corpul robi­

Com. 178 65
netelor, valvelor, clapetelor se face din fontă, celelalte piese din alamă
bronz şi aliaje speciale.
Transportarea sau ridicarea fluidelor poate fi efectuată cu: a ) ajutorul
aerului sau gazului comprimat (la sifoane, m ontejiu); b ) jetul de aer, ap ă sau
vapori (în pom pe cu jet); c) pistonul (la pompe cu pistoane); d ) roţi cu palete
ce se rotesc cu viteze mari (la pom pele centripete).

3.4.2. Transportarea solidelor

Dispozitivele folosite în producţia farm aceutică pentru perm utarea sub­

stanţelor solide pot fi clasificate în trei grupe de transportoare: mecanice,
pneumatice, gravitaţionale.
Transportoare m ecanice. U n u l din cele mai simple transportoare mecanice
este cel cu b an d ă, alcătuit dintr-o ban d ă infinită, întinsă pe două tobe, una
din care se pune în mişcare de rotaţie. Capătul benzii în mişcare form ează un
uluc, datorită căruia pe bandă se aşază o cantitate mare de material. Trans­
portoarele cu benzi se folosesc pentru a perm uta corpurile pulverulente şi ale
articolelor cu bucata în direcţie orizontală sau puţin înclinată (n u mai mare de
220“). Viteza de mişcare a benzii 0,8-1 m/s. Transportoarele cu bandă
deseori alcătuiesc partea principală a aparatelor (spre exem p lu, în uscătoriile
cu b an d ă) sau un elem ent în ciclul de producţie (spre exem plu, la operaţiile de
divizare).
Elevatoarele se folosesc pentru perm utarea corpurilor pulverulente în
direcţie verticală. Elevatorul este alcătuit din învelitoare în care se mişcă o
bandă (sau un lan ţ) infinită cu cău şe fixate pe ea. V iteza de mişcare a eleva­
torului este de 0,3-0, 8 m/s.
ß n e cu l (transportorul elicoidal) - dispozitiv pentru perm utarea materia­
lelor făinoase sau în formă de caşiţă în direcţie orizontală sau puţin înclinată.
{Snecul reprezintă un jgh eab închis în care este montată o elice rotitoare
infinită. M aterialul care nimereşte pe şnec se transportă în el asem ănător
piuliţei care se învîrteşte pe şurub. Forma elicelor folosite în şnec depinde de
proprietăţile m aterialului transportat. Productivitatea şnecurilor depinde de
diametrul şi n um ărul de turaţii ale şurubului (45-100 tur/min.).
Transportoare pneum atice. Se folosesc pentru transportarea în direcţie
orizontală sau verticală a substanţelor uşoare, suspendate într-un jet de aer
Se deosebesc transportoare pneum atice prin: 1) aspiraţie şi 2) suflare.

66
 a

Fig. 7. Scheme de instalaţii pneumatice, a — schema instalaţiei pneumatice prin aspitate: 1 —

ajutaj dc aspirare; 2 — conductă; 3 — colector; 4 — filtru-sac; 5 — pompS cu Yid; 6 — buncăr colector;
Ь — schema instalaţiei prin suflare: 1 — compresor; 2 — conductă; 3 — descărcător; 4 — colector;
S — filtru ; 6 — buncăr colector; 7 — rezervor

Schema instalaţiei pneum atice prin aspiraţie este prezentată în fig. 7, a.

Cu ajutorul pom pei de vid (5 ) în instalaţie se creează o descărcare relativă.
M aterialul se transportă într-un jet de aer prin conductă ( 2 ) în colector (3)
fi mai departe în bu n căr ( 6 ). D acă există pericolul că m aterialul uşor pul­
verizat ar putea astupa pompa, atunci între colector şi pom pă se uneşte un
filtru-sac (4). Instalaţiile pneum atice prin aspiraţie acu m ulează şi de aceea

67
sînt folosite cu succes pentru transportarea materialelor din mai multe puncte
Intr-un centru com un, b u n ăo ară la producţia substanţelor toxice deşeurile sub
formă de praf se aspiră de la locurile de lucru într-un colector comun.
Schem a instalaţiei prin suflare este prezentată în fig. 7, b. Cu ajutorul
com presorului 1 aerul comprimat prin rezervorul 7 se transmite în conducta 2,
un de din bun căru l 3 nimereşte m aterialul ce se transportă.
M aterialul suflat de curentul de aer se îndreaptă în colectorul 4, de unde
şi se descarcă la nevoie. Cînd materialele sînt foarte uşor pulverulente, de ase­
m enea este necesar filtrul (5). Instalaţiile de transportare pneum atică prin
suflare pot fi folosite pentru transportarea drogului la aparatele necesare
(b u n ă o a ră , drogul fragmentat la extractoare). Viteza de mişcare a aerului în
transportoare poate atinge 25 m/s; pentru 1 kg de material se cer aproximativ
3-6 m3 de aer, în dependenţă de proprietăţi, greutate specifică relativă a
m aterialului, distanţă etc.
Transportoare gravitaţionale. Aceste dispozitive transportă materiile
prim e sub acţiunea forţei de gravitaţie. A ici pot fi menţionate ulucele şi ţevile
de scurgere. Datorită simplităţii în construcţie, lipsei mecanismelor în mişcare
şi pierderii de energie la ttansportarea materialelor aceste dispozitive se folo­
sesc deseori pentru transportarea diferitelor greutăţi între etaje.

Capitolul 4

PULVERIZAREA ßl CERNEREA CORPURILOR SOLIDE

4.1. P U L V E R IZ A R E A

Pulverizare se num eşte procesul de micşorare a dim ensiunilor particu­

lelor d e m ateriale solide. In funcţie de dim ensiunea particulelor materialelor
iniţiale (D ) şi finite (d ) se deosebesc două feluri de pulverizare: zdrobirea şi
m ăcinarea. Caracteristica aproxim ativă* a zdrobirii şi m ăcinării, cît şi a
claselor lor. este redată în tab. 2 .

* Determinarea pulverizării pulberilor ţi caracteristica sitelor sînt prezentate în FS ed. X I.

68
 Tabelul 2

C aracteristica c a te g o riilo r şi c la sele p u lv e r iz ă r ii

Categoria Claia D Л
pulverizării pulverizării
mm

Zdrobirea măşcată 1000 250

m edie 250 20
măruntă 20 1-S
Măcinarea grosieră 1-5 0,1-0,04
m edie 0,01-0,04 0,005-0,015
fin ă 0,1-0,04 0.001-0,005
coloidală <0,1 <0,001

Raportul dintre dim ensiunile particulelor liniare p în ă la m ăcinare (D ) şi

după (d ) se num eşte grad de m ăcinare. La fel se poate spune şi în cazul rapor­
tului volum elor particulelor p înă la m ăcinare ( V ) şi d up ă (v).

4.1.1. Bazele teoretice ale p u lveriză rii

In practica farm aceutică în procesul tehnologic deseori este nevoie de a

pulveriza m aterialele. Pot fi supuse pulverizării diferite m ateriale: preparate
anorganice şi organice sub form ă de bucăţi de dim ensiuni mai mari sau mai
mici, produsul vegetal al plantelor m edicinale cu diversă structură anatomo-
m orfologică.
Pulverizarea poate fi efectuată m anual în mic sau folosind diferite
maşini. în condiţii de u zin ă pulverizarea se face num ai cu ajutorul maşinilor.
Principiile gen erale de pulverizare. Deşi sînt foarte diverse, la toate
concasoarele se folosesc urm ătoarele metode principale de m ărunţire:
strivirea, presarea, despicarea, ruperea, tăierea, forfecarea, lovirea, triturarea.
Strivirea (fig. 8 , a ). Forţa m ecanică se d epu n e de deasupra prin pre­
sare, suprafeţele elem entelor de lucru ale concasorului, de obicei, sînt plate.
Corpul ce se pulverizează se deform ează în tot volum ul şi cînd tensiunea lui
internă va depăşi limita de tărie, corpul se distruge - se obţin bucăţi de diferite
dim ensiuni şi forme.

69
 m a r

Fig. 8. M etodele de m lru n ţire: с — strivire, presare; b, с — despicare; d - rupere; e — forfecare;

/ — tC ere; g — triturare; ft — lovire fo rţa ţi; i — lovire liber?

Despicarea (fig. 8 , b, c). Forţa este depusă de sus şi de jos brusc sau pro­
gresiv cu ajutorul elem entelor de lucru ale concasorului în form ă de p ană.
Deoarece corpul supus despicării se desface tn părţi num ai în locurile u n de se
concentrează forţele principale, bucăţile obţinute n u sînt uniform e d u p ă dl*
m w ilh m l, nici d u p ă formă.
Ruperea (fig. 8 , d ). Corpul se distruge sub acţiunea forţelor de îndoire,
care acţionează fiind deplasate una în întîm pinarea alteia, prin aplicarea
•unei forţe superioare între două forţe Inferioare. D im ensiunile şi forma bucă­
ţilor Sînt aproxim ativ la fel celor despicate.

70
 Forfecarea (fig. 8 , e). Forţa m ecan ici este depusă de deasupra, de obicei
prin salt; suprafeţele de lucru sînt ascuţite, taie bin e (cuţite). Procesul uşor
se reglează, perm jte de a forfeca corpul în dim ensiuni necesare, iar cînd e
nevoie şi d up ă form a necesară.
Tăierea (fig. 8 , f). Forţa este depusă de la o parte, progresiv, p ă rţile de
lucru ale concasorului au dinţi ascuţiţi. L a fel ca şi la forfecare, pot fi obţinute
bucăţi de dim ensiuni necesare şi de forma cerută.
Triturarea (fig. 8 , g ). Forţa este depusă de deasupra şi dintr-o parte p rogre­
siv; suprafeţele elem entelor de lucru ale concasorului slnt sferice sau plate.
Corpul se triturează sub acţiunea com binată a forţelor care p resează, întind
şi taie, în consecinţă rezulflnd un produs pulverulent.
Lovirea. C orpul se zdrobeşte în bucăţi în urma forţelor cu acţiune dina­
mică. Lovirea poate fi efectuată d ublu: 1) asupra corpului ce se m ărunţeşte cu
ajutorul ciocanelor — elem entelor d e lucru ale concasorului, bilelor etc.
(fig. 8 , h); 2 ) corpul ce se m ărunţeşte se loveşte singur de suprafeţele elem en­
telor d e lucru ale concasorului sau cu alte corpuri In zbor (fig . 8 , i). Гп prim ul
caz efectul m ărunţirii depinde de energia cinetică a corpului ce se loveşte,
în al doilea - de viteza lovirii corpului de suprafeţele de lucru ale elem entelor
concasorului. M orile se aleg în depen d en ţă de starea fizică şi d e proprietăţile
m aterialelor prelucrate, cit şi d e gradu l d e fineţe, care trebuie atins. Pentru
materialele ce se deosebesc prin duritate însem nată, este raţional de folosit
concasoare, care lucrează p e principiile strivirii şi lovirii. Pentru m ateriajele
vîscoase, fibroase mai eficace va fi triturarea, pentru cele cu fibre lun gi - for­
fecarea, pentru cele lem noase şi foarte d u re — tăierea, p entru cele fragile —
despicarea etc. Practic, aceste forţe acţionează la toate morile In ansam blu
una cu alta: de ex em p lu , strivirea cu triturarea, lovirea cu despicarea şi
triturarea etc.

4.1.2. Ipotezele tritvrării

Deşi m aşinile de m ăcinat au răspîndire largă şi sînt im portante In procesul

de producţie, teoria care ar fi pusă la baza procesului de pulverizare deocam ­
dată n u există. Teoretic, la baza pulverizării stă principiul determ inării
energiei pierdute la triturare (lu cru l pulverizării).
Prima în cercare d e a găsi soluţia la această problem ă a fost făcută de
Rittinger în că în an u l 1867. E l a propus c a lucrul cheltuit la pulverizare
să fie proporţional suprafeţei noi apărute a m aterialului pulverizat.

71
 D u p ă cum se ştie, m aterialul de pulverizat are duritate, prin care se
subînţelege proprietatea materialului de a se opune zdrobirii sub acţiunea for­
ţelor exterioare. Corpul supus acţiunii forţelor exterioare încearcă o
deformare, care poate fi elastică şi plastică. Deform area elastică dispare
după ce forţele m ecanice sînt înlăturate fără a aduce vreo p agu bă durităţii
corpului. In cazul deform ării plastice dim ensiunile şi forma corpului după
în lăturarea forţelor mecanice nu se restructurează. Rezultatul practic al
deform ării plastice este slăbirea durităţii corpului, însoţită de schimbarea
formei lui. Conform ipotezei lui Rittinger, triturînd corpurile solide, în prirn-
plan se află acele deform ări care sfărîm ă materialul prin despicare. D e aceea
şi lucrul efectuat la m ărunţire se pierde mai întîi la formarea crăpăturilor de
despicare. In calculele sale Rittinger nu ia în vedere pierderile de energie la
deform area elastică a corpului. Urm ătoarea condiţie în ipoteza lui Rittinger
este aceea că el perm ite form area bucăţilor cubice pînă şl d up ă triturare.
D e aceea, calculînd lucrul, în form ula lui Rittinger se introduce un coeficient
luînd în consideraţie forma neregulată a bucăţilor, care există în realitate.
In anul 1874 Kirpiciov, iar mai tîrziu Kick, în 1885, au propus o ipoteză
” de volum ” a zdrobirii, după care reiese că pierderea energiei la triturarea
m aterialului dat, cînd toate celelalte condiţii sînt egale, este direct propor­
ţională volum ului sau greutăţii lui. D u p ă Kirpiciov, lucrul zdrobirii poate fi
exprim at prin relaţia:

un de A este/lucrul zdrobirii, 6 - mărimea tensiunilor de despicare, V —

volum ul corpului ce se despică, E - m odulul elasticităţii materialelor de
m ărunţit.
A m b ele ipoteze s-au discutat mult. Un timp se credea că dom eniul folo­
sirii lor practice este diferit: ipoteza lui Rittinger poate fi folosită îndeosebi la
determ inarea pierderilor energetice la triturarea fin ă, iar ipoteza lui Kir-
p i c i o v - K i c k l a caracterizarea zdrobirii fine, medii şi grosiere.
In realitate în să nici un a din ipotezele propuse (şi variantele lor de mai
tîrziu), luate aparte, nu sînt aplicabile la toate tipurile de materiale triturabile,
la diferite metode de zdrobire şi la diferite tipuri de concasoare. Asem enea
părere este susţinută de Rebinder, fondatorul unui nou dom eniu de cunoş­
tinţe — m ecanica fizico-chimică. El consideră că ipoteza cea mai apropiată de
adevăr este undeva între cele propuse de Rittinger şi Kirpiciov-Kick.

72
 Conform opiniei lui R ebin d er, energia consum ată la m ărunjirea
materialului reprezintă suma lucrului, pierdut la deform area corpului ce se
zdrobeşte şi la form area suprafeţelor noi. Această energie poate fi exprim ată
prin urm ătoarea form ulă:

o 2V
А = _ Г + К д р.

Prima parte a ecuaţiei este form ula lui Kirpiciov-Kick, a doua - form ula lui
Rittinger, u n de К este coeficientul proporţionalităţii, iar A F - suprafaţa
nou-form ată a corpului distrus.
Astfel, lucrul zdrobirii este proporţional atît suprafeţelor formate, cît şi
volum ului m aterialu lu i triturat.
Energia consum ată la pulverizare creşte corespunzător micşorării dim en­
siunilor particulelor. In legătu ră cu aceasta pentru a evita pierderile neprodu­
cătoare este foarte important ca la m ărunţire să se ştie dinainte dimensiunile
particulelor d u p ă pulverizare. ” A n u tritura nimic în p lu s” — aceasta este
regula prin cipală a pulverizării. Cu scopul de a micşora consum area energiei,
în anum ite cazuri este raţional de a în lătu ra periodic particulele mărunţite
în deajuns din zona d e m ăcinare.
Aparatele de m ărunţire folosite în industrie pot fi clasificate atît după
gradul de m ărunţire, cît şi d up ă principiile de m ărunţire. Luînd în considera­
ţie principiile de m ărunţire, aparatele pot fi îm părţite în urm ătoarele grupe
cu acţiune de: 1) tăiere şi forfecare; 2) despicare şi rupere; 3) zdrobire; 4) fre­
care şi triturare; 5) lovire; 6 ) lovire şi triturare; 7) triturare coloidală.
în funcţie de m ărim ea particulelor substanţei de m ărunţit, de gradul de
fineţe urm ărit şi de aparatura utilizată, divizarea proceselor se clasifică în :
m ărunţire propriu-zisă, prin care se obţin particule avînd dim ensiuni de cîţiva
centimetri p în ă la 1 mm; p ulverizarea sau m ăcinarea, prin care se realizează
particulele cu dim ensiuni sub 1 mm pîn ă la dim ensiuni coloidale.
Pulverizarea este precedată de m ărunţire.

4.1.3. M ă ru n jire a

T ăierea se aplică ca netodă de m ărunţire în cazul produselor vegetale.

In industrie, pentru m ărunţirea unor cantităţi mari de materiale de natură
vegetală cum sînt rădăcin ile, scoarţa, partea aerian ă etc., se utilizează dis­
pozitive m ecanice, care funcţionează d up ă principiile: tăierii şi forfecării;
strivirii şi ruperii.

Com. 178 73
Fig. 9. Tocătoare de părţi aeriene: 1 — jgheab; 2 — valţuri de alimentare; 3 — roată de curea; 4 -
tobă cu cuţite; 5 — volant; 6 — jgheab de descărcare; 7 — carcasă

Maşini de tăiere şi forfecare. Tăierea produsului vegetal se face în:,

tocătoare. Elem entul principal al lor este cuţitul, construcţia şi caracterul^
căruia condiţionează tipul şi construcţia maşinii.
Tocătoare. Tocătoarea pentru partea aerian ă (fig. 9) are forma tobei,,
iar lama cuţitului este cu rbă. V o lan u l cu cuţitele se pun în mişcarea de rotaţie
de axu l motorului electric. Produsul de mărunţit se află pe un transportor cu
jgh eab ( 1 ), la capătul căruia sînt instalate valţuri de alim entare ( 2 ) pentru;
produsul vegetal la cuţitul tobei (4). Produsul vegetal forfecat se descarc:
prin jgheab ( 6 ). Instalaţia este montată pe carcasă (7 ) şi se pune în mişcai
de motorul electric cu ajutorul roţii de curea. Pe arborele roţii de curea este
fixat angrenajul cu dinţi ( 8 ) care pune în funcţiune alimentatorul.

74
 М ц т а de t iia t produse vegetale m ecanizaţi: 1 — cuţitul inferior; 2 — cuţitul superior;
F is ■ 10.
3 — biela; 4 — m anivela; S — roata de curea; 6 — valţuri striate; 7 — jgheab; 8 — transportor cu
band!

Maşina de tăiat produse vegetale m ecanizată (fig . 10). Produsul vegetal

de mărunţit este dispus pe un transportor cu b an d ă, care conduce materialul
între vai {u rile striate ( 6 ), un de se presează, apoi este îm pins sub cuţitul de
tăiere plasat d up ă aceste valţuri. Cuţitul (2 ) exec u tă regulat mişcări de cobo-
rîre şi ridicare şi secţionează porţiunea m aterialului întîlnită în cursa sa.
Fragm entele tăiate cad pe plan ul înclinat al jgh e a b u lu i. T ăierea produselor
vegetale, ca o form ă a m ărunţirii, precede pulverizarea.

4.1.4. Pulverizarea

Pulverizarea fin ă se face cu ajutorul concasoarelor de diferită construcţie.

Concasorul cu cilindri sau cu valţuri este alcătuit din doi cilindri, dispuşi
orizontal şi paralel, cu suprafaţa netedă sau striată, sau prevăzută cu dinţi sau
cuţite de sfărîm are. Cilindrii se rotesc în sens contrar şi zdrobesc m aterialul
adus în spaţiul dintre ei printr-o pîlnie de alim entare. Distanţa dintre cilindri
este reglabilă. D e obicei, un ul dintre valţuri este fixat în resorturi, care per­
mite apropierea sau depărtarea de al doilea cilindru (fig. 11 ).

75
Fig. 11. Concasor cu cilindri: 1 — resort; 2, 3 — cilindri

U n ele instalaţii de concasare de acest tip sînt formate din două sau trei
perechi de valţuri suprapuse, distanţa dintre valţuri descrescînd de sus In jos,
permiţînd astfel m ărunţirea treptată a m aterialului. Diam etrul bucăţilor
luate la zdrobire ( 2 ) trebuie să fie de vreo 20 de ori mai mic decît diametrul
valţurilor netede. R *= 20 r. V alţurile prevăzute cu dinţi asigură zdrobirea
bucăfilor mai mari; pentru ei R * 5-10 r.
4.1.4.1. M ori de zdrobire şi triturare
Colergangul, tăvălugul sau moara cu pietre verticale, poate fi considerat,
de asem enea, ca un tip de concasor. In principiu acest agregat de m ărunţire !
constă din doi cilindri grei de 200-6000 kg din metal sau piatră care se rotesc j
într-o albie sau tavă metalică rezistentă, în care se introduce materialul supus j
operaţiei. M ăru n ţirea în acest concasor se realizează prin zdrobirea materia­
lului între suprafeţele de m ăcinare ale pietrelor şi ale albiei.
Concasoarele de acest tip se construiesc în două variante:
1) Concasoare la care albia este fixă, iar pietrele sînt mobile, executînd o
mişcare de rotaţie în ju ru l axu lu i lor orizontal şi o mişcare de revoluţie în
juru l ax u lu i vertical, cu care este fixat axu l orizontal.
2) Concasoare cu taler mobil în juru l axu lu i său vertical, iar pietrele
execută o mişcare de rotaţie num ai în juru l axu lu i orizontal.
A m bele tipuri de colergang sînt prevăzute cu cuţite răzuitoare sau raclete,
care ad u n ă m aterialul de pe pereţii talerului şi de pe cilindri şi îl trec sub
dispozitivul de m ăcinare.

76
 Colergangul serveşte pentru m ărunţirea m aterialelor sem idure, atît în
stare uscată, cît şi um edă, poate fi utilizat şi la om ogenizarea pulberilor
compuse.
In gen eral, la concasoarele prezentate, ca şi la cele de alte construcţii,
sînt prevăzute — sub suprafeţele de concasare — şi site sau grătare din tablă
perforată, care permit separarea m aterialului, adus la gradul de m ărunţire,
de restul m aterialului, şi deci fracţionarea continuă a substanţei de m ărun­
ţire.
Moara cu discuri. M aterialu l este pulverizat în acest tip de mori prin
lovirea acestuia de nişte bare sau tije de lovire, dispuse pe nişte discuri care se
rotesc cu turaţie mare. Datorită forţei centrifuge, m aterialul are tendinţa de a
se dispersa radial şi, lovindu-se de bare, se pulverizează. U n a dintre cele mai
simple mori cu discuri este moara excelsior folosită pe larg în industria
farm aceutică. în m oară (fig . 12) discurile sînt instalate vertical. U n u l dintre
discuri este im obil, altul se roteşte cu viteza de 250-300 turaţii/min. Suprafaţa
discurilor este acoperită cu nişte dinţi care se îm bu că, in afa ră de triturare,
efectul de zdrobire se com bină cu cel de forfecare a dinţilor ascuţiţi. Producti­
vitatea morii cu diam etrul discurilor de 400 mm este de circa 50 kg/oră.
M o ri cu acţiune de lovire. Din această gru p ă fac parte concasorul cu
ciocane, dezintegratoarele,dezm em bratoareleşi morile cu jet.

Fig. 12. Moara excelsior 13. Concasorul cu ciocane: 1 - grătar; 2 -

ciocane; 3 — disc; 4 — plăci blindate; 5 — arbore;
6 — carcasă

77
Fig. 14. Dezintegratorul: 1, 7 — arbori de rotaţie; Fig. 15. Schema dezmembratorului: 1 -
2, 8 — roţi de curea; 3,4 — discuri mobile; corp; 2 — disc fix; 3 — bare; 4 — magnet;
5 — ciocane; 6 — buncăr de încărcare; 9 — pîlnie 5 — buncăr; 6 — melc; 7 — bare; 8 — disc
de descărcare mobil

Concasorul cu ciocane (fig. 13) reprezintă spaţiul de m ăcinare, constituit

din un a sau d ou ă cam ere cilindrice, dispuse orizontal, blindate cu p lăci de
oţel dur, în care se roteşte cîte un arbore sau rotor cu 500-1500 turaţii/min., pe
care sînt articulate nişte bare de oţel dreptunghiulare sau ciocane. In stare de
repaus, ciocanele a fîm ă de butonul de care sînt articulate, iar în timpul func­
ţionării, ca rezultat al forţei centrifuge, ele iau o poziţie radială. M aterialul
introdus printr-o pîlnie de în cărcare este m ărunţit prin lovire şi frecare de către
ciocane şi pereţii cam erelor. Acest tip de concasor reduce fragm entele supuse
operaţiei pîn ă la circa 30 mm.
Dezintegratorul (fig . 14) este alcătuit din d ou ă discuri ( 3 , 4 ) m obile,
fixate p e cîte un arbore de rotaţie diferit ( 1 , 7 ) , avînd turaţii egale sau in egale
şi rotindu-se în sens contrar. Cele două discuri sînt prevăzute cu b are (5)
dispuse concentric pe două sau trei coroane. Fiecare rind de bare se între­
pătrunde cu rîndul de bare ale celuilalt disc cu un mic joc Intre ele. M aterialul
de pulverizat se introduce printr-o pîlnie de alim entare ( 6 ) în centrul camerei
de m ăcinare, unde acţiunea de m ăcinare este obţinută prin lovirea acestuia
de bare. D rogul de m ărunţire este regulat de o sită care în conjoară camera de
m ăcinare şi iese prin pîlnia 9. Discurile dezintegratoarelor au , în general, un
num ăr de 500-900 turaţii/min. v
Dezm em bratorul (fig. 15) este o m oară centrifugă, care se deosebeşte de
dezintegrator prin faptul că unul din discuri este imobil (3 ); în acest caz este
necesar ca num ărul de turaţii ale discului mobil ( 2 ), pentru a atinge aceeaşi
acţiune de pulverizare, comparativ cu dezintegratorul, să fie d u blu (circa
3800 turaţii/min.) Pe suprafaţa discurilor concentric sînt fixate bare, astfel
încît barele (7 ) discului mobil să treacă liber în spaţiul dintre barele (3)
discului fix. N u m ăru l barelor pe circum ferinţe creşte de la centru spre perife­
rie. M aterialul necesar pulverizării printr-un bun căr de în cărcare (5 ) nimereşte
în centrul dezm em bratorului în spaţiul dintre barele rotitoare şi cele fixe, unde
are loc m ăcinarea. Sub acţiunea forţei centripete particulele se transportă de la
centru spre periferia organului de lucru al dezm em bratorului, lovindu-se des de
bare, suprafaţa discurilor, exercită lovituri similare şi se distrug. Particulele
mărunţite se aruncă în m elcul 6 , de unde, lovindu-se de corpul dezm em bra­
torului (1 ) şi al discului m obil, cad în jos şi se scot din m aşină. Pentru a separa
impurităţile m ecanice, m aterialul se alim entează pe Iîngă m agnetul (4 ) care se
instalează în partea inferioară a bun căru lu i. A re randam ent mare şi grad de
fineţe a pulberilor de 0,25 mm.
M o ri cu je t. Principiul de lucru al morilor cu jet se vede din fig. 16.
M oara este alcătuită din cam era de m ăcinat (1 ), blindată din interior cu
material (2 ), d ou ă ştuţuri de alim entare (3 ) instalate contrar u n u l altuia, în
care sînt montate ţevi de accelerare (4 ) şi duza (5 ), pîlnia de acum ulare ( 6 ) şi
ştuţul de în lăturare (7). M aterialul de m ăninţit se alim entează prin pîlnie ( 6 )
în colectorul ejectorului, de un de cu jetul de aer, ieşit din d uză (5 ), se
îndreaptă în ţeava de accelerare (4). A colo particulele capătă o viteză
necesară, cu care ele ies din ţeava de accelerare în întîm pinarea jetu lu i
particulelor, care vin din ţeava contrară. Prin lovirea particulelor ele se
mărunţesc şi prin ştuţ (7 ) se trec la separare, care se efectuează cu ajutorul
filtrului-sac, cu care este înzestrată moara.
M orile cu jet se folosesc pentru pulverizarea m ateriilor cu dim ensiunea
iniţială a particulelor de 10 mm şi cea finală 50-80 (im.

79
Fig. 16. Schema morii cu jet. Lămurire în text

Fig. 17. Moara cu bile. Lămurire în text

M o r i cu acţiunea de lovire-triturare. Pe principiul combinat de acţiune

prin lovire şi triturare funcţionează morile cu bile şi morile vibratoare.
M orile cu bile sînt instalaţii de măcinat care acţionează prin lovirea Ş»
frecarea m aterialului cu ajutorul unor corpuri de măcinat, respectiv bile. Ele
se compun dintr-un cilindru sau tobă în interiorul cărora se introduc bile de
porţelan, de gresie, metal. T oba este fixată pe un ax orizontal şi prin rotirea
ei antrenează bilele în mişcare, care lovesc şi freacă materialul între ele şi
între suprafaţa interioară a tobei (fig . 17).
Turaţia morilor cu bile în general este mică. D ac ă tobei i se imprimă un
num ăr mare de turaţii într-o unitate de timp, bilele din cauza forţei centrifuge

80
fămîn aderate de suprafaţa tobei, n u mai cad peste material, iar acţiunea de
pulverizare este întreruptă. Viteza de rotaţie, respectiv nu m ăru l de rotaţii pe
minut n optim este cel rezultat din form ula:

u n d e D reprezintă diam etrul tobei (m ).

G radu l de um plere a tobei cu bile in flu en ţează debitul morii şi eficaci­
tatea m ăcinării; cînd um plerea cu ЪПе este prea m are, acţiunea de m ăcinare
este redusă. în mod obişnuit, bilele ocu p ă 25-45% din volum ul tobei.
M orile cu b ile funcţionează lent şi produc zgomot, dar fiind ermetic
închise, la ele se pot pulveriza substanţe higroscopice, iritante sau toxice. U n
alt avantaj constă în fineţea avansată a p ulberilor pe care le realizează, parti­
culele m aterialelor putînd atinge, în funcţie de tipul de acţionare a morii,
dimensiuni apropiate de cele coloidale.
M orile cu bile, din punctul de vedere al construcţiei Ier, pot fi cu funcţio­
nare discontinuă şi cu funcţionare continuă. R an dam entul morilor cu bile
depinca-de diam etrul tobei. Sînt folosite pentru m ărunţirea pulberilor compuse,
(amestecarea şi p ulverizarea concom itentă).
M o r i prin vibraţie. M orile prin vibraţie d e tip inerţial sînt construite ana­
logic celor cu b ile (fig. 18). E le sînt înzestrate cu tam bur (1 ), fixat pe a x (2),
care а з un d ebalans. T am bu ru l se um ple cu bile la 75-85%, iar îm p reun ă cu
materialul de pulverizare la 90%. Prin rotaţia tam burului cu debalans apar
forţe de inerţie centripete, care duc la vibrarea corpului pe o traiectorie de
elipsă cu o am plitudine de oscilaţii de
3-4 mm şi frecvenţa oscilaţiilor n = 1 500-
3 000 turaţii/min.
Aceste m işcări se transmit bilelor,
care efectu ează o acţiune foarte eficace
asupra m aterialului. D eoarece prin vib­
rarea intensivă a re loc în călzirea materia­
lului, corpul morii este înzestrat cu căm aşă
de răcire cu ap ă rece.
Pentru a preîntîm pina vibrarea pode­
lei, corpul morii se instalează pe arcuri (4).
M orile pot pulveriza materiale atît
uscate, cît şi um ede. G radu l de m ăcinare
Fig. 18. Moara prin vibraţie: 1 —
foarte m are: diam etrul părticelelor
tambur; 2 — ax cu- debalans; 3 —
finite prin p ulverizarea uscată atinge vibrator; 4 — arcuri; 5 — podea
85-5 |im.

Corn. t78 81
 Eficacitatea morii datorită vibrării bilelor este de cîteva ori mai mare, com­
parativ cu cele cu bile, cu o cheltuire mai mică de energie electrică, însă
productivitatea lor este mică.

4.2. CERNEREA

La m ărunţire, respectiv pulverizarea unui material, indiferent de proce- i

deul aplicat, se obţin pulberi care reprezintă amestecuri de particule de dife­
rite dimensiuni polidisperse. Din acest motiv, m ărunţirea este urmată de o
altă operaţie, care are drept scop separarea particulelor de diferite mărimi.
D acă dintr-un amestec se face separarea particulelor în mai multe porţiuni cu
grade diferite de m ărunţire, operaţia efectuată poartă denum irea de clasare;
în cazul cînd se urm ăreşte numai separarea dintr-un amestec - cu ajutorul
sitelor - a particulelor unui material mai mare, operaţia se num eşte cernere.
Prin urmare, cernerea poate fi definită ca operaţia m ecanică de separare a
particulelor dintr-un amestec, cu ajutorul sitelor, de particulele care au un
diametru superior.
Гп general, pulberile au particule de formă neregulată astfel încît exp ri­
marea mărimii lor se face convenţional prin diametrul mediu.

4.2.1. Sitele

Dim ensiunile particulelor care trec prin ochiurile sitei sînt caracterizate
de num ărul lor. Conform FS XI pentru toate sitele sînt indicate denum irea
pulberii, num ărul m aterialului din care sînt confecţionate sitele, m aterialul
din care-i confecţionată sita şi num ărul DTN, dim ensiunea nom inală a
ochiurilor şi forma ochiurilor.
Scara farm aceutică oficializează 23 de site, cărora le corespund şase grade
de m ărunţire. Se deosebesc site împletite, perforate şi cu fantă.
Sitele împletite sînt ţesute din aţă de mătase şi capron, din sîrmă de
oţel inoxidabil, cupru şi alam ă. Sitele de mătase şi capron se folosesc pentru
toate categoriile pulberilor fine şi semigrosiere. Ele sînt trainice şi garantează
uniformitatea cernerii. La sitele obişnuite sîrma este îndoită num ai într-o
direcţie. Aceasta duce la micşorarea termenului de lucru al sitei, deoarece
sitele foarte repede îşi schimbă dim ensiunile ochiurilor. Din această cauză se
recom andă de folosit site sudate sau mai bine vălţuite ori presate. Ultimele

82
slnt mai de nădejde. Sitele de «îrmă se folosesc pentru toate categoriile
pulberilor m ăşcate. Liste necesar de urmărit starea în care se află sita, altfel,
din cauza uzării, în pulberi pot nimeri bucăţi de sîrmă ruptă.
S itele perforate sînt confecţionate din foi de alum iniu, cu ochiuri circulare
sau pătrate. Se folosesc la cernerea materialelor măşcate. Sitele date sînt
foarte trainice şi puţin se uzează în lucru în urm a acţiunilor mecanice.
Sitele cu fantă sau cu grătare în formă de spic sînt alcătuite dintr-un şir de
bare paralele cu garnitură între ele. Sînt foarte trainice. Se montează de
obicei în concasoare cu ciocane.

4.2.2. M aşini de cernere

M ecanism ele de cernere sînt de d ou ă tipuri: maşini cu site plate; maşini cu

site cilindrice.
Maşini cu site plate. O în trebuin ţare mare găsesc în farm aceutică m eca­
nismele de cernere, denum ite ciururi, şi sitele vibratoare.
C i u r u r i . U n a din construcţiile cele mai simple de ciururi este prezen­
tată în fig. 19. Instalat într-o poziţie puţin înclinată (2-4*) pe role, ciurul cu
ajutorul arborelui cotit face mişcări de du-te-vino faţă de două ghidaje.
Num ărul de oscilaţii se află între 50-200, am plitudinea oscilaţiilor - pîn ă la
200 m ir. M ai desăvîrşite sînt ciururile oscilante, în care cutia cu sita face
mişcări de du-te-vino, fiind suspendate de pod (a ) sau cu ajutorul şam ierei
ori a suportului m anivelă (b ), sau com binîndu-se un a cu alta (c ).
Cele mai com ode sînt ciururile alcătuite din două-trei site, care pot fi
aranjate fie în etaje, fie de-a lungul (u n a d up ă alta). D e exem p lu, rădăcinile
şi rizomii de odolean m ărunţiţi, în ainte de p repararea tincturii, este raţional
de a fi trecuţi printr-un ciur cu d ou ă site, montate consecutiv. Produsul

Fig. 19. Ciur oscilant. Lîmurire în text

83
Fig. 20. Sitl vibratoare
-------l'l'K
vegetal din pîlnla de alim entare mai întîi nimereşte pe o sită mai fină, prin
care trec num ai părticele de pînă la 0,5 mm (praful, (ărîn a şi o cantitate
neînsem nată de p ulbere de odolean). M aterialul cernut astfel trece la sita
urm ătoare, prin care vor trece toate particulele de dim ensiuni mai mici de
3 mm. Fragm entele mai mari se aleg şi se duc la capătul sitei, de unde se trimit
din nou la fragm entare.
Ciururi vibratoare. Există ciururi vibratoare cu cîmp electromagnetic, cu
dezechilibru şi inerţiale. C iururile vibratoare sînt foarte eficiente, mai ales la
cernerea pulberilor fine, deoarece vibraţiile preîntîm pină astuparea ochiurilor
ţesutului sitei. în fig. 20 este prezentată schema instalaţiei sitei vibratoare
electromagnetice, la care mişcarea de du-te-vino a sitei (3 ) se face cu ajutorul
unui indus (4 ) fixat pe sită care m agnetizează şi dem agnetizează continuu.
Funcţionarea sitei decurge în felul următor: la în chiderea circuitului electric
electrom agnetul (5 ) atrage indusul de pe rama sitei, care este obligată să se
deplaseze spre dreapta. In acest moment se întrerupe contactul (2 ). Electro­
magnetul se dem agnetizează şi resorturile ( 1 ) readuc sita în poziţia iniţială;
contactul electric şi circuitul este refăcut şi mişcare* sitei se repetă. N um ărul
vibraţiilor sitei depăşeşte 2 0 0 .
E xem plu de sită vibratoare rotativă este prezentat în fig. 21. M aterialul
de cernut se alim entează din bun căr, de unde el nimereşte pe sită ( 1 ), de aici
pe contul lucrului a două greutăţi ale vibratorului (3 ) se creează o aşa osci­
laţie, care aduce toată masa pulberii în mişcare de rotaţie pe sită şi conul со*
lectorului (2). Existenţa celor două debalanse la diferite niveluri ale axu lu i
transmit la toate punctele sitei oscilaţii de rotaţie în plan vertical şi orizontal.
Frecvenţa oscilaţiilor se reglează cu roata de curea (4 ), iar am plitudinea lor
prin un ghiul greutăţilor vibratorului. Sita în timpul cernerii se etanşează cu
capac. M aterialul cem u t nimereşte în colector.

84
 1

Fig. 21. Schema sitei vibratoare rotative. Lîmurire In text

Fig. 22. Schema sitei cu dezechilibru. Limurire în text

Sitele cu dezechilibru. Sitele cu dezechilibru au primit denum irea de la

mecanismul de acţionare. Sînt alcătuite din una, două sau trei site de diferite
dimensiuni. Sita cu dezechilibru, prezentată în fig. 22, este construită din
cutia cu site (3 ), care se fix ează cu ajutorul suporturilor (2 ) cu resort pe cadru
(1). M ecanism ul de acţionare este alcătuit din a x u l cu excentric (4 ), care se

85
pune în mişcare de la roata de curea ( 6 ). Pe ax sînt fixate două volane (5 ) cu
greutăţi de dezechilibru (7). V olan urile cu contragreutăţi echilibrează for­
ţele de vibraţie. La rotirea arborelui excentric cutia cu site primeşte mişcarea
de rotaţie, care este îndreptată în întîm pinarea flu xu lu i m aterialului ce
permite sortarea lui bun ă.
M aşini de cernut cilindrice. M aşinile de cernut cilindrice reprezintă
nişte cilindri rotitori cu suprafaţa sitelor, montate puţin înclinat, sub un unghi
de 3 -8 °. M aterialul de cernut, nimerit în interiorul cilindrului, trece prin
ochiurile sitei, iar particulele mai măşcate şi deşeurile se permută pe diagonala
cilindrului şi se varsă din el prin altă parte. Cilindrul este montat într-o car­
casă.
Buratele pot fi cu un a sau două suprafeţe de sită. Cilindrii se pun în
mişcare de rotaţie cu ajutorul angrenajului cu dinţi sau prin cuplaj de fric­
ţiune. în ultim ul caz cilindrii sînt instalaţi pe role de rotaţie. Sînt construcţii
de burate în interiorul cărora sînt montate periuţe care măresc simţitor cer­
nerea. B uratele se rotesc cu viteza de 10-25 turaţii/min.

4.2.3. Separarea impurităţilor mecanice

în m aterialele de m ărunţit şi de cernut pot nim eri im purităţi metalice.

Pentru în lăturarea lor se folosesc separatoare electromagnetice, care se insta­
lează sub jgh eab u l de scurgere al cilindrului metalic rotativ.
Fen om en e triboelectrice la cernere. Triboelectricitatea este fenom enul
apariţiei sarcinilor electrice prin frecarea corpurilor. A şa fenom ene apar
uneori la cernerea diferitelor medicamente, iar sarcina care apare în
pulberea cernută poate fi de diferit sens. D e exem plu, pulberile de sulf şi
oxid de plum b, cernute aparte, au sarcină negativă, iar îm preună - au sarcini
diferite (sulful - negativ, plum bul oxid - pozitiv) pe contul gradului de frecare
dintre particule. P u lberea poate avea sarcină direct opusă sitei. O parte
dintre pulberile activ electrice la descărcarea sarcinilor electrice pot forma
aglom erări trainice. Dintre aceste substanţe fac parte zincul oxid, am idonul de
grîu, zahărul etc. Fenom enele triboelectrice com plică cernerea, de aceea este
necesar ca ele să fie prevenite. Cea mai uşoară metodă de prevenire este
schimbarea m aterialului sitei sau folosind diferite metode de cernere в pulbe- :
riîor.

86
 Capitolul 5

AMESTECAREA LICHIDELOR ßl SOLIDELOR

5.1. A M E S T E C A R E A L IC H ID E L O R

M ulte procese, care au loc în industria farm aceutică, pentru a fi inten­

sificate au nevoie de am estecarea m aterialelor. A şa, de exem p lu, amestecarea
se cere pentru accelerarea solubilităţii substanţelor, pentru m enţinerea vitezei
procesului de difuziune la extragerea substanţelor active din m ateriale natu­
rale, cu scopul de a intensifica schim bul de căld u ră prin în călzirea şi răcirea
lichidelor, pentru a atinge omogenitatea m ediului etc. A le gere a metodei de
amestecare şi a aparatului folosite cu acest scop depinde, în prim ul rînd, de
starea de agregare a m aterialelor de amestecat. D e aceea deosebim amestecarea
în mediu lichid şi solid. Am estecarea în m ediu lichid poate fi efectuată în:
ţevi; aparate de circulaţie, efectuată cu pompe (am estecarea prin circulaţie);
aparate cu ajutorul aerului sau al gazului comprimat (am estecarea p neum a­
tică); aparate cu m alaxoare m ecanice (am estecarea m ecanică); cu ajutorul
ultrasunetului (am estecare ultrasonoră).

5.1.1. Amestecarea în ţevi

La am estecarea lichidelor în ţevi se foloseşte d ifu ziu n ea turbulentă,

care este provocată de torentul turbulent. Se num eşte fenom en turbulent
un aşa regim hidrodinam ic, în urma căruia apar vîrticuşuri, care se amestecă
haotic în tot volum ul lichidului curgător. în torentul turbulent din straturi
aparte în lichidc trec n u num ai m oleculele, dar şi particulele elem entare.
Instalaţia cea mai sim plă este o un ire în form ă de V a d ou ă ţevi, prin care curg
lichide, ce necesită am estecarea. Această instalaţie se foloseşte cu succes în
cazurile cînd trebuie de am estecat lichide uşor miscibile, cînd torentul lichi­
dului în conductă este destul de mare, iar conducta are o lungim e destulă,
pentru ca lichidele să reuşească să se amestece de-a bin elea. O astfel de
amestecare se com bină cu transportarea concomitentă în conductă a lichidelor
uşor miscibile.

87
pune în mişcare de la roata de curea ( 6 ). Pe ax sînt fixate două volane (5 ) cu
greutăţi de dezechilibru (7). V olan urile cu contragreutăţi echilibrează for­
ţele de vibraţie. La rotirea arborelui excentric cutia cu site primeşte mişcarea
de rotaţie, care este îndreptată în întîm pinarea flu xu lu i m aterialului ce
permite sortarea lui bun ă.
M aşini de cernut cilindrice. M aşinile de cernut cilindrice reprezintă
nişte cilindri rotitori cu suprafaţa sitelor, montate puţin înclinat, sub un unghi
de 3 -8 °. M aterialul de cernut, nimerit în interiorul cilindrului, trece prin
ochiurile sitei, iar particulele mai măşcate şi deşeurile se perm ută pe diagonala
cilindrului şi se varsă din el prin altă parte. Cilindrul este montat într-o car­
casă.
Buratele pot fi cu una sau două suprafeţe de sită. Cilindrii se pun în
mişcare de rotaţie cu ajutorul angrenajului cu dinţi sau prin cuplaj de fric­
ţiune. în ultim ul caz cilindrii sînt instalaţi pe role de rotaţie. Sînt construcţii
de burate în interiorul cărora sînt montate periuţe care măresc simţitor cer­
nerea. B uratele se rotesc cu viteza de 10-25 turaţii/min.

4.2.3. Separarea impurităţilor mecanice

în m aterialele de m ărunţit şi de cernut pot nimeri impurităţi metalice.

Pentru în lăturarea lor se folosesc separatoare electromagnetice, care se insta­
lează sub jgh eab u l de scurgere al cilindrului metalic rotativ.
F en om en e triboelectrice la cernere. Triboelectricitatea este fenom enul
apariţiei sarcinilor electrice prin frecarea corpurilor. A şa fenom ene apar
uneori la cernerea diferitelor medicamente, iar sarcina care apare în
pulberea cernută poate fi de diferit sens. D e exem plu, pulberile de sulf şi
oxid de plum b, cernute aparte, au sarcină negativă, iar îm p reun ă - au sarcini
diferite (sulful - negativ, plum bul oxid - pozitiv) pe contul gradu lu i de frecare
dintre particule. Pu lberea poate avea sarcină direct opusă sitei. O parte
dintre pulberile activ electrice la descărcarea sarcinilor electrice pot forma
aglom erări trainice. Dintre aceste substanţe fac parte zincul oxid, am idonul de
grîu, zahărul etc. Fenom enele triboelectrice com plică cernerea, de aceea este
necesar ca ele să fie prevenite. Cea mai uşoară metodă de prevenire este
schim barea m aterialului sitei sau folosind diferite metode de cernere a pulbe­
rilor.

86
 Capitolul 5

AMESTECAREA LICHIDELOR Şl SOLIDELOR

5.1. A M E S T E C A R E A L IC H ID E L O R

M ulte procese, care au loc în industria farm aceutica, pentru a fi inten­

sificate au nevoie de am estecarea materialelor. A şa, de exem p lu, amestecarea
se cere pentru accelerarea solubilităţii substanţelor, pentru m enţinerea vitezei
procesului de difu ziu ne la extragerea substanţelor active din m ateriale natu­
rale, cu scopul de a intensifica schim bul de căld u ră prin în călzirea şi răcirea
lichidelor, pentru a atinge omogenitatea m ediului etc. A le gere a metodei de
amestecare şi a aparatului folosite cu acest scop depinde, în prim ul rînd, de
starea de agregare a m aterialelor de amestecat. D e aceea deosebim amestecarea
în mediu lichid şi solid. Am estecarea în m ediu lichid poate fi efectuată în:
ţevi; aparate de circulaţie, efectuată cu pom pe (am estecarea prin circulaţie);
aparate cu ajutorul aeru lu i sau al gazului comprimat (am estecarea pneum a­
tică); aparate cu m alaxoare m ecanice (am estecarea m ecanică); cu ajutorul
ultrasunetului (am estecare ultrasonoră).

5.1.1. Amestecarea în ţevi

L a am estecarea lichidelor în ţevi se foloseşte difu ziu nea turbulen tă,

care este provocată de torentul turbulent. Se num eşte fenom en turbulent
un aşa regim hidrodinam ic, în urm a căruia apar vîrticuşuri, care se amestecă
haotic în tot volum ul lichidului curgător. în torentul turbulent din straturi
aparte în lichidc trec n u num ai m oleculele, dar şi particulele elem entare.
Instalaţia cea mai sim plă este o un ire în form ă de V a d ou ă ţevi, prin care curg
lichide, ce necesită am estecarea. Această instalaţie se foloseşie cu succes în
cazurile cînd trebuie de amestecat lichide uşor miscibile, cînd torentul lichi­
dului în conductă este destul de mare, iar conducta are o lungim e destulă,
pentru ca lichidele să reuşească să se amestece de-a bin elea. O astfel de
amestecare se com bină cu transportarea concomitentă în conductă a lichidelor
uşor miscibile.

87
 5.1.2. Amestecarea prin circula fie

Această m etodă de amestecare se efectuează prin circulaţia nevoită |

a lichidelor, cînd apare turbulenţa ce contribuie la schimbul de mase. M etoda :
cea mai sim plă este circulaţia într-un vas prin pom parea liberă. în fig. 23 este
prezentată schema unei instalaţii de acest tip, în care tubul pompei îm pinge
lichidul în aparat printr-un cap de pulverizare aflat deasupra lich idu lu i.!
Această m etodă se foloseşte, de exem plu, la am estecarea lichidelor cu greutate
specifică diferită. Lichidul mai greu aflat pe fundul rezervorului se suge cu
pompa şi se stropeşte în formă de ploaie fină pe suprafaţa lichidului uşor.
Am estecarea prin circulaţie poate fi efectuată şi cu ajutorul duzei, cu care -
este înzestrat capătul de ieşire al ţevii. Folosind duza cufundată, jetul I
lichidului ieşit din ea capătă forma conică. Torentul lichidului, ieşit din duză, 1
îm pinge în aintea sa lichidul aflat în acest moment în faţa duzei. Intr-un j
moment oarecare, în spaţiul ocupat de lichid, se creează vid. M icşorarea i
presiunii duce momentan la sugerea lichidului aflat în ju ru l duzei In partea
dată a spaţiului. Ciclul se repetă continuu. Totodată straturile lichidelor, ce
în conjoară jetu l, de asem enea se pun în mişcare, iar fiecare strat de lichid,
la rîndul său, p un e în mişcare straturile vecine ale lichidului.
A m estecarea cu ajutorul duzei este convenabilă de com binat cu în căl- j
zirea lichidului, aflat în vas cu abu r direct. U n a din aceste instalaţii este I

t'if. 23. Schem» amestecării prin circulaţie. Lămurire tn text

88
preze n ta tă în fig . 24. A b u ru l in tră
prin d u z ă în t r -o ţeavă s c u rtă c a re se
lărgeşte ,s p r e c apetele deschise.
Această in s ta la ţie a c ţio n e a ză ca un
ejector. A b u ru l ieşit suge lic h id u l
prin ţeavă şi î l a n tre n e a z ă î n vasul
lu i. L o v in d u -s e d e p e re te le d in fa ţă ,
to re n tu l se în to a rc e şi am estecă tot
c o n ţin u tu l v a s u lu i.

5.1.3. Am estecarea pneum atică fig. 24. Amestecarea eu abur

Am estecarea pneum atică (fig . 25) (barbo tarea ) se foloseşte în acele

cazuri cînd aerul (sau un alt gaz ) este un a din substanţele care intră în
reacţie sau se cere pentru intensificarea proceselor chimice sau biologice
(bunăoară, aeraţia la p repararea penicilinei). Această metodă de amestecare
este foarte eficace, în să este utilizată num ai în acele cazuri, cînd în lichidul
sau substanţele dizolvate sau suspendate în el, n -au loc fenom ene colaterale
nedorite (o x id area , rîncezirea, volatilizarea substanţelor etc.). Amestecul
aerat reprezintă o ţeavă perforată, instalată orizontal. Ţeava perforată,
de obicei, se m ontează la fund sau pe toată suprafaţa fu n du lu i, sau num ai
pe o parte a Iul, în funcţie de scopul amestecării. Pentru vase adînci barboto-
rul reprezintă o ţeavă verticală alim entată cu aer prin perforaţiile peretelui sau
prin ajutajul conic perforat fixat pe conul ţevii inferioare. A eru l (sau gazul)
pentru barbotoare se su flă sub presiune, îndestulătoare pentru crearea pre­
siunii suficiente la depăşirea rezistenţei hidrostatice a coloanei lichidului de
amestecat.

Com. 178 89
 5.1.4. Amestecarea m ecanică

Piesa principală la orice m alaxor constă din una sau cîteva palete de formă
diferită, montate fix pe un ax rotitor. A x u l se p un e în mişcare cu ajutorul unui
angrenaj cu dinţi de Ia motorul electric. Гп funcţie de forma şi construcţia
paletelor, deosebim m alaxoare cu palete, planetare şi cu turbină. D upă
num ărul de turaţii avem m alaxoare cu viteză mică şi mare. C ele cu viteză
mică au o viteză de rotaţie de p înă la o turaţie pe secundă.
Гп funcţie de torentul format de m alaxor în vas, se disting m alaxoare care
creează o curgere radială, ascială, tangenţială sau com binată. Practic, deseori,
are loc am estecarea com binată, care este alcătuită din 2-3 feluri de mişcare.
M alax oarele pot fi staţionare şi portative. în primul caz ele sînt montate
direct în vas.

5.1.4.1. M ala x o a re cu palete

M alax oarele cu palete sînt cele mai vechi tipuri de m ecanisme de

amestecare. Construcţia lor este cea mai sim plă, de aceea sînt răspîndite pe
larg.
Malaxoare cu palete orizontale. Construcţia lor este prezentată în
fig. 26.

Paletele m alaxoru lu i au o secţiune dreptun­

gh iu lară şi sînt instalate p erp end icu lar faţă de
osia ax u lu i. Acţionînd cu partea lor plată presi­
unea asupra lichidului, paletele îl îm pin g să se
rotească în direcţia rotaţiei m alaxorului (torent
tangenţial). Astfel, în urm a paletelor apare o des­
cărcare, care provoacă sugerea lichidului din
m ediul înconjurător. în urma aspiraţiei lichidului
de ju r îm prejur se creează vîrtejuri pe conturul
paletelor. însă am estecarea în poziţie orizontală
este foarte slabă, ea poate fi m ărită, dacă mala­
xo arele vor avea vreo 2-3 perechi de palete. în
aşa caz amestecarea are loc în 2-3 p lan uri orizon­
tale. Aceasta se poate atinge, cînd scurgerea tan­
gen ţială în vas va fi schim bată în radială, prin care
Fig. 26. Malaxor cu palete
orizontale scurgerea de la m alaxor va fi p erpendiculară

90
axului rotitor. A sem enea transformare are loc prin m ărirea num ărului
de turaţii ale m alaxorului.
Cu scopul micşorării pîlniei formate în juru l a x u li i şi preîntîmpinarea
a r u n c ă rii stropilor peste m arginile aparatului viteza de .">taţie se limitează
la 80 turaţii/sec.
Malaxoare cu palete înclinate. Astfel de palete permit întrunirea ameste­
c a tă în plan orizontal şi vertical. Direcţia torenţilor de lichid vertical depinde
de unghiul sub care sînt montate paletele. D acă ele sînt fixate sub un unghi
ascuţit ( <90”), adică capătul superior al paletei va m erge înainte, atunci
lichidul va fi aruncat în jos. Гп caz contrar, cînd paleta va fi montată sub un
unghi obtuz ( > 90 '), adică înainte se mişcă capătul inferior, lichidul se aruncă
în sus. In sfîrşit, cînd se m ontează palete sub diferite unghiuri, pot fi creaţi
curenţi încrucişaţi şi astfel se poate asigura o amestecare bu n ă în toate direc­
ţiile.
Malaxoarele cu cadru (fig. 27) au aceeaşi destinaţie: asigurarea am estecă­
rii lichidului în toate planurile.
Malaxoarele cu ancoră se folosesc în acele cazuri, cînd fundul cazanului
este sferic. Cu asem enea m alaxoare (fig. 28) sînt înzestrate cazanele de
evaporare. V iteza de rotaţie este de 80 turaţii/min.
Malaxoarele planetare asigură amestecarea atît în plan orizontal, cît şi ver­
tical (fig. 29).
Este alcătuit din m alaxorul central şi m alaxoare colaterale, unite între
ele cu un sistem de angrenaje dinţate. M ala xoa rele colaterale au o rotaţie
dublă: com ună cu m alaxorul central şi personală în ju ru l a x u lu i său. Paletele
malaxoarelor colaterale se află în alte
planuri, comparativ cu cel central. M a la ­
xorul planetar se roteşte bent, în să cu
toate acestea este foarte eficace datorită
volumului mare de lichid, ocupat de
malaxoare. M ala x oa rele planetare se
folosesc pentru am estecarea unguentelor
Şi a suspensiilor, cît şi pentru prepararea
emulsiilor care se p repară uşor.

5.1.4.2. M ala x o a re cu elice

M alaxoarele cu elice sînt înzestrate

cu palete care-şi schim bă treptat încli- F ig. 27. M alaxor cu cadru

91
Fig. 28. Malaxor cu ancoră

na (ia pe toatS lungim ea razei.

(I A ceastă înclinaţie se schimbă

aproape de la 0 * la a x pîn ă la
z u z 90* la capătul paletei. în func­
1__j.j—1
— iiiiiuiiiii|.jiiimui№ !;:J
ţie de aceasta, diverse secţiuni
ale paletelor vor reflecta lichi­
dul sub un unghi diferit. Ca
rezultat apar curenţi de în-
tîmpinare, care asigură a
amestecare mai puternică.
Am estecarea cu m alaxoare cu
elice are loc sub acţiunea lichi­
Fig. 29. Malaxor planetar dului, apărut în urma sumării
a doi fluenţi: axial, condiţionat

92
de presiunea elicei (p rin c ip ale ),şi al torentului vîrtejului conţinutului total,
apărut ca rezultat al m işcării neuniform e a straturilor lichidului aflat la dis­
tanţe diferite de m alaxor.
U n u l din avantajele m alaxoarelor cu elice este viteza de rotaţie mare (în
lichidele fluide 400-1750 turaţii/min., în cele vîscoase cu conţinut de suspen­
sie - 150-500 turaţii/min. Ele lucrează fără m ecanism e.de transmisie, rotaţia
deplină fiind prim ită direct de la motorul electric, ce asigură micşorarea sim­
ţitoare a pierderilor energiei mecanice. Rotindu-se cu o viteză mare, treptat
începe să se rotească tot conţinutul din aparat, iar în ju ru l ax u lu i apare o
pîlnie. D e aceea în aparate deseori se instalează nişte bariere reflectoare, care
îm piedică form area pîlniei, însă permit apariţia vîrtejurilor locale, ce duc la
mărirea tu lbu rării gen erale. Form area pîlniei de asem enea poate fi prevenită,
dacă a x u l m alaxoru lu i ar fi instalat puţin excentric sau înclinat ( 1 0 -2 0 * faţă de
axu l vasului). D ac ă coloana lichidului este destul de în altă, atunci se
recom andă de montat m alaxoare cu două elice cu palete îndreptate opus.
Curenţii care apar în faţă în cazul dat asigură o amestecare foarte bu n ă.
Tipurile m alaxoarelor cu elice sînt foarte diverse. In afa ră de aceasta,
ele sînt com pacte şi ieftine. Cel mai des se în trebuin ţează cele purtătoare.
Eficienţa acţiunii m alaxoarelor cu elice se schim bă simţitor în funcţie de forma
vasului. Este necesar de a le folosi în vase cu fund concav. In rezervoare drep­
tunghiulare sau vase cu fund plat ele nu se în trebuin ţează.

5.1.4.3. M ala x o a re cu turbină

M ala x o a rele cu turbină sînt alcătuite din un a sau cîteva roţi centripete
(turbine), m ontate pe un a x vertical cu un nu m ăr m are de palete — de la 6 p în ă
la 16 şi mai multe. Paletele turbinelor pot fi plate (drepte sau înclinate după
curbă, ca la m alaxoarele cu elice. A legerea turbinei depinde de caracterul
lichidului de amestecat. Astfel, pentru am estecarea lichidelor curgătoare se
folosesc turbine cu palete drepte (fig. 30, a), iar la cele vîscoase mai convenabi­
le sînt cele cu turbine înclinate (fig. 30, b ) sau cu palete în formă de arc
(fig. 30, c).
Viteza turbinelor se a flă în limitele 120-180 turaţii/min. M alaxoarele
cu turbină se folosesc pentru am estecarea şi dispersarea Intensivă a lichidelor,
pentru am estecarea suspensiilor cu conţinut de particule solide mari, pentru
ajustarea suspensiilor.
Factorii principali, care caracterizează lucrul la toate tipurile de
m alaxoare, sînt forţa consum ată şi eficacitatea amestecării.

93
Fig. 30. Aspectul malaxoarelor cu turbină. Lămurire fn text

Eficacitatea amestecării pentru toate tipurile de m alaxoare se caracte­

rizează prin gradul de om ogenizare a lichidului amestecat în tot volumul său.
Practic eficacitatea amestecării se controlează prin analiza probelor luate în
acelaşi timp în puncte, aflate în diferite locuri (sus, jos) şi determ inarea con­
centraţiei medii a substanţei ca medie la toate probele luate la analiză.

5.1.4.4. Am estecarea acustică

Pentru producerea oscilaţiilor acustice se utilizează emiţătorii electro­

magnetici şi dispozitivele hidrodinam ice care acţionează pe principiul sirenei
lichide. T rebu ie de m enţionat că în afară de transportarea lichidului în vas,
ultrasunetul măreşte esenţial dizolvarea substanţelor greu solubile, atît pe
contul form ării suprafeţelor uşor spălate în juru l particulelor, cît şi acţiunii
de fragm entare. Din cauza fenom enului cavitaţional, amestecarea acustică
nu se în trebuin ţează la substanţele medicamentoase chimic instabile.

5.2. A M E S T E C A R E A S O L ID E L O R

Am estecarea - proces, prin care cîteva componente pulverulente aflate

aparte după o amestecare minuţioasă şi o repartizare uniform ă a fiecăruia
în volumul m aterialului amestecat, form ează un amestec uniform. Obţinerea
masei om ogene este necesară pentru asigurarea cerinţelor repartizării uni­
forme a substanţelor medicamentoase în volumul formei medicamentoase
finite. îndeosebi cresc cerinţele faţă de calitatea amestecării pentru prepara­
tele cu substanţe drastice, conţinutul cărora într-o doză este sub 5 mg.
Am estecarea calitativă a componentelor pulverulente la producerea
pulberilor, comprimatelor, drajeurilor prezintă o problem ă serioasă. G radul şi

94
viteza ile am estecare depind de majoritatea factorilor deviatori: proprietă­
ţile fizico-chimice ale com ponentelor (separarea particulelor conform dim en­
s iu n ilo r, form ei, caracteristica suprafeţei, densităţii părticelelor, conţinutul
umidităţii, curgerea, coeficientul de frecare a particulelor etc.); caracteristica
dispozitivelor de am estecare (dim ensiunile şi configuraţia am estecătorului,
dimensiunile generatorului, tipul şi modul de asam blare a dispozitivelor de
încărcare-descărcare, m aterialul din care sînt construite şi gradul lor de puri­
tate) şi condiţiile operaţiilor de amestecare (m asa fiecărui component adăugat,
raportul volum elor am estecului şi ale m alaxorului, metoda, consecutivitatea,
locul şi viteza de ad ău gare a com ponentelor, viteza de amestecare.

5.2.1. M alaxoare

A paratele în care m aterialele pulverulente se am estecă în tre ele şi cu

adaos de lichide se num esc m alaxoare (am estecătoare).
M alax oarele se clasează: după caracterul procesului de amestecare
(convectivă sau d ifu zio n ală), după principiul constructiv (m alaxo are cu corp
rotitor, în form ă de tobe şi palete în form ă d e Z ), metoda de acţiune asupra
amestecului (gravitaţional sau centrifugal), caracterul procesului de
amestecare care are loc în el (periodic sau continuu) şi alte principii.
D u pă caracterul procesului ce are loc în industria chim ică farm aceutică
cele mai răspîndite sînt m alaxoarele cu acţiune periodică care, în d ependenţă
de tipul piesei de lucru, pot fi clasate ca m alaxoare: cu corp rotativ, pale-
te-melc, cu m aterial pulverulent în pat pseudofluidizat, cu acţiune centrifugă
şi corp conic.
Malaxoare cu corp rotativ. Din ele fac parte m alaxoarele, utilizate la
amestecarea m aterialelor uscate pulverulente. M ala xo ru l cu tobă (fig . 31)
reprezintă un corp cilindric (3), care se roteşte p e nişte role-suport (1 ) cu o
viteză de 6 -8 turaţii/min. Pentru o amestecare mai b u n ă pe pereţii interiori ai
tobei sînt montate nişte bariere în formă de serpentină (4 ), iar în interiorul
lui - cîteva poliţe longitudinale (5 ) cu bariere. M ala xo ru l cu tobă este un
aparat cu acţiune periodică. încărcarea şi descărcarea se efectuează cu
ajutorul unui şnec ( 2 ), care la încărcare se roteşte într-o direcţie, iar la des­
cărcare - în direcţie opusă. M alaxoarele cu tobă pot fi de forma prismei,
cubului sau de altă form ă, care se rotesc pe nişte fuse orizontale (fig. 32).
M alaxoarele sînt simple în construcţie, în să cer un timp însem nat pentru ames­
tecare, de cîteva ore. D e aceea aparatele de acest tip sînt înlocuite cu
m alaxoare mai eficace.

95
Fig 31. Construcţia malaxorului cu tobă. Lămurire In text

Fig. 32. Malaxoare cu corp rotativ: «3 - moara cu bile; b - malaxor în form? de V; с - malaxor
biconic; d — malaxor în form l de cub; e — turbule

[7=Ч\ I r-, ^ = 7 ./

в ! П5 П d Z h
I---- Q ----- J

r^ Z L c o c 3 . c cfi S t~> I
® bi Ci *» ca I
c f e i i H y
» 5Г

Fig. 33. Maiaxoare cu palete rotitoare de diferite forme: a — cu palete în formă de S; b — cu palete
în formă de ţurub; с — malaxor circular; d — tip şnec; e — vibromalaxor

96
 M a ia xor universal (este descris la com prim ate).
M alaxoarele cu palete rotitoare de diferite forme sînt prezentate în fig. 33.
Form a lor este de tipul albiei cu palete în form ă de S (fig. 33, a), cu palete în
form ă de serpentină (fig. 33, b), m alaxor circular (fig. 33, c), cu şnec (fig. 33, d)
şi cu vibrom alaxor (fig . 33, e).
Din cauza vitezei mici de rotaţie a rotorului, procesul amestecării în
a p a r a te le cu palete rotitoare în lucru este în delun gat.

5.2.2. Aparate cu m aterial p u lveru len t

în pat pseudofluidizat

Aceste m alaxoare au găsit o largă răspîndire la producerea comprimatelor.

Se deosebesc prin eficacitate în altă şi un timp scurt de amestecare, lipsa
piezelor de rotire, ce asigură o puritate ridicată a produsului obţinut. în afară
de amestecare, în aceste aparate se efectu ează un şir de operaţii tehnologice
care însoţesc procesul preparării am estecului de comprimat: granularea,
uscarea, pudrarea.

5.2.3. M a la xoa re cu a cţiu n e cen trifu gă cu con rotitor

în ele se atinge o am estecare calitativă a m aterialelor pulverulente, chel­

tuind o cantitate relativ mică de energie, timp scurt de amestecare şi
randament bun. M ala x o ru l centrifug (fig. 34) este alcătuit dintr-un corp (10),
pe care este fixat coşul (7 ). M otorul (11 ) şi m ecanismul de acţionare rotesc
organul de lucru — conul gol descr.is ( 8 ), atîrnat cu baza mare în sus. în partea
de jos a conului sînt dou5 ferestruici, aranjate diam etral opus (9). Conul este
apucat de un m alaxor cu cadru instalat co axal ( 6 ), care se roteşte de la
mecanismul de acţionare (4), situat pe capac (5 ). M aterialul, necesar ameste­
cării, se alim entează printr-o g u ră de vizitare (3 ), se mişcă pe suprafaţa
internă a conului de jos în sus sub acţiunea forţelor inerţiale centrifuge, se
aruncă din con şi form ează un strat suspendat, în interiorul căruia are loc
o amestecare intensă a com ponentelor. în spaţiul dintre con şi coşul m ala­
xorului m aterialul străpunge o zonă, prin care trec paletele m alaxorului cu
cadru. Ele am estecă suplim entar materialul şi în dreaptă o parte a lui prin
ferestre (9 ) din n o u în con. D u p ă amestecare am estecul gata se descarcă
Pfin jgh eabu l (1 ) cu şuber (2).
în m alaxoarele de acest tip se atinge o amestecare uniform ă, iar timpul
amestecării se scurtează de cîteva ori.

c om. 178 97
 '

Fig. 34. Schema malaxorului cu acţiune centrifugi. Lămurire în text

Capitolul 6

SEPARAREA CORPURILOR SOLIDE ßl LICHIDE

b i procesul preparării extractelor, soluţiilor, suspensiilor, siropurilor etc.,

deseori avem de a face cu amestecuri, alcătuite din lichide şi corpuri solide.
Corpul solid, d u p ă proprietăţile lui, are caracter diferit. El poate fi suspendat
în particule mici, poate Să prezinte un precipitat din particule mari cristalice,.'
precipitat voluminos şi mucilaginos etc. în aceste amestecuri poate fi o
cantitate relativ diferită între corpul lichid şi cel solid. D acă faza solidă
predom ină cantitativ faţă de cea lichidă, ele se separă prin presare. în caz că
avem de a face cu amestecuri neom ogene lichide, în care corpul solid prezinţi
o fază suspendată (suspensii fine şi m acrodisperse), se foloseşte s e p a r a r e a
bazată pe principiul sedim entării, filtrării ori prin centrifugare.

98
 6.J. P R E S A R E A

Presarea ca metodă de separare a lichidelor de corpurile solide se folo­

seşte în acele cazuri, cînd faza solida predom ină faţă de cea lichidă n u num ai
ca n tita tiv , în să şi o m enţine forţat. Aceasta are loc la producerea extractelor,

cînd după am estecarea lor în reziduu răm îne în c ă mult extragent şi el poate fi
separat folosind presiunea produsului vegetal extras. Cu acest scop se folosesc

prese, care pot fi c u şurub sau hidraulice.

6.1.1. Presa cu şurub

Presa cu şurub diferenţială (fig. 35) se p un e în mişcare m anual, însă

presiunea în ea poate fi atinsă pîn ă la 100 atmosfere. A ceasta se lăm ureşte

prin aceea că presa este în ­

zestrată cu un dispozitiv spe­
cial diferenţial (cap ) ( 2 ).
Ţntorcîr.d pîrghia cu braţul
lung (5 ) într-o parte (în juru l
punctului de sprijin 4), p enele
(3) se sprijină în orificiile
cadranului de jos ( 1 ), drept
rezultat presa cu şurub se
coboară puţin în jos. M işcarea
indirectă a pîrghiei va fi
liberă. La o mişcare nouă a
pîrghiei p enele din nou cad în
orificiile cadranului de jos şi
şurubul piesei face urm ătoarea
cotitură. M işcările urm ătoare
ale pîrgiiiei şu ru b u lu i vor co­
borî tot mai jos presa, dezvol-
find o presiune m are deasupra
materialului, consum înd forţe
cu mult mai mici decît la
Presa cu şurub obişnuită.
Pentru ridicarea şurubului
trebuie de schimbat penele
astfel, ca un ghiu rile lor să fie
Fig. 35. Presi diferenţiali. Lămurire m text
^d rep tate în direcţie opusă.

99
 6.1.2. Presa hidraulică

Pentru a obţine presiuni mai înalte, care se măsoară în sute de atm osfere
se folosesc presele hidraulice. Schema unei astfel de presă este prezentată
în fig. 36.
In cilindrul presei ( I ) se află pistonul ( 2 ) care în partea de sus se termini
în formă de plită (11), pe care se aranjează materialul de presat. Presîndu- 1,
pistonul cu plita se ridică într-atît, încît m aterialul se găseşte strîns între su­
portul (7 ) cu traversă (5 ). C orpul presei (3 ) şi traversa sînt unite prin coloane
( 6 ). D e la pistonul presei se retrage ţeava hidraulică (22), care o uneşte cu 1
cilindrul pom pei. C ilindrul presei mai are o ţeavă de scurgere (21) spre b a c ]
(19), un de se a flă lichidul presei- Pompa este alcătuită din cilindru (15), piston j
(14) şi m îner (13). Ridicînd m înerul şi o dată cu el pistonul, în cilindrul pompei !
se form ează o descărcare spaţială. Lichidul din bac (19) şi ţeavă (18), sub î
presiunea atm osferică a aerului, ridică supapa de aspiraţie (17) şi um ple !
cilindrul pom pei. Presînd lichidul cu ajutorul m înerului în jos, supapa (17) se
în chide, în acelaşi timp se deschide supapa de refulare (16). Astfel lichidul

Fig. 36. ?te ş i hidraulica. Lămurire în text

din cilindrul pistonului trece în cilindrul presei, ridicînd la o oarecare înălţim e
pistonul ( 2 ). Lucrînd cu m înerul (13), în cilindrul presei se poate presa atîta
lichid, încît pistonul cu m aterialul aflat pe plită se va ridica pînă la suport şi
8 tunci în cep e presarea. M aterialul de presat (9 ) se introduce într-un cilindru
perforat ( 8 ), iar ultim ul - pe taler (10) cu jgh eab de scurgere (4). Cînd presarea
a luat sfîrşit, se deschide supapa (20) şi se scurge lichidul în bac (19). Pistonul
presei sub greutatea sa se iasă în jos. Presele hidraulice sînt înzestrate cu
supapă de siguranţă, iar pentru a controla presiunea, ele sînt înzestrate cu
manometre (12 ). M anom etrele au o linie roşie, care indică presiunea
maximă ce poate fi m enţinută în cilindrul presei.
Pentru a cîştigaîn forţă pistonul pompei se construieşte cu un diametru cu
mult mai mic decît cel al presei. Deoarece spaţiile dintre cilindrii presei şi ai
pompei în timpul m işcării pistonului pom pei în jos com unică între ele, atunci,
conform legii lui Pascal (presa hidraulică este un caz practic de folosire a
acestei legi), presiunea în cilindru este constantă. D e aceea forţele care apasă
asupra pistonului presei ( P î n k g ) şi a pistonului pompei ( p î n k g ) sînt direct
proporţionale suprafeţelor lor (S , s) ori diametrelor lor la pătrat (D , d în m).

D2
de un de: P = p — —
d2

Deci, cîştigul în forţă este egal cu raportul dintre pătratele diametrelor

pistoanelor presei şi ale pompei. D acă pistonul pompei se pune în mişcare ma­
nual, apoi pentru un cîştig mai mare în forţă se foloseşte o pîrghie. în cazul dat
cîştigul în forţă este proporţional şi faţă de raporturile dintre braţele pîrghiei:

P -P ^
dV

unde L - lungim ea braţului mare al pîrghiei, m; 1 - lungim ea braţului mic,

m.
Deoarece pierderile la fricţiune în presele hidraulice alcătuiesc circa
И Ч>- în lucrul efectuat, atunci factic forţa de presiune se exprim ă prin:
 Din această relaţie se poate determina de asem enea mărimea forţei p,
necesară pentru a atinge presiunea dorită.
Гп presele mari hidraulice pistonul se p un e în funcţiune cu ajutorul
motorului electric. Гп calitate de lichide pentru um plerea cilindrilor se folo­
sesc apa sau uleiurile m inerale. Pentru ca suprafeţele metalice să n u rugi­
nească, apa se diluează cu emulsie, preparată din ulei m ineral şi săpun verde
(d e k aliu).
Produsul vegetal care se scurge prezintă o m asă, pătrunsă pretutindeni
de o m ulţim e de straturi mici de aer şi capilare, prin care, fiind presat, se
scurge extragentul m enţinut de drog. Funcţia dintre diferiţi factori, care
acţionează asupra vitezei de scurgere a extragentului prin presare, se
determ ină prin ecuaţia lui Poiseulle:

V - nf4p
8 n 1 ’

unde V - viteza de scurgere a sucului, m 3 /s; P - presiunea, N/m2; r - raza

medie a capilarelor în produsul vegetal, m; 1 - lungim ea medie a capilarelor,
m ; n - vîscozitatea absolută a lichidului, N • s/m2.
Din relaţie reiese că viteza de scurgere a lichidului este proporţională
presiunii. însă ridicarea bruscă a presiunii duce la turtirea m aterialului (p re ­
sare) şi micşorarea interspaţiilor dintre capilare, prin care se scurge extra­
gentul. Prin urm are, viteza de scurgere a lichidului se m icşorează. D e aceea
presiunea la orice presă trebuie de ridicat treptat, d u p ă ce s-a scurs tot lichidul.
Presiunea se regulează uşor le presele hidraulice, înzestrate cu manometru,
încălcarea regim ului de exploatare scoate repede presele din funcţiune. Avînd
în vedere că viteza de scurgere a lichidului este invers proporţională lungim ii
capilarelor, coşul în cărcat cu produs vegetal nu trebuie să fie prea înalt. D e
asemenea trebuie de ţinut minte că o dată cu micşorarea vîscozităţii lichidului,
se m ăreşte viteza de scurgere.

6.2. S E D IM E N T A R E A

Sedim entarea este metoda cea mai sim plă de separare a lichidului de
particulele solide suspendate în el. Am estecul de lichid şi substanţe sol:de se
toarnă în nişte vase înalte şi se lasă în repaus. Pe baza diferenţei densităţii
relative particulele solide treptat se lasă la fund, iar lichidul devine transpa­
rent. Procesul acesta dec urge încet, cu toate accstea el se foloseşte pe larg la

102
lim pezirea extractelor, la prepararea tincturilor şi a altor extracte.
Sedim entarea particulelor suspendate în m ediul lichid se sup un e legii
lui Stokes:

d2 ( v , - Yi) g

unde V j — viteza de sedim entare a substanţelor solide, m/s; d — diam etrul

particulelor suspendate, m; v , - densitatea substanţelor solide, kg/m3; g -
acceleraţia forţei de gravitaţie, e ga lă cu 9,81 m/s; rţ - vîscozitatea absolută
a m ediului lichid, N • s/m2.
A ceastă ecuaţie d ă posibilitate de a ne în chip ui cum acţionează num ai
parametrii principali la viteza de sedim entare. A ici n u se ia în consideraţie
aşa factori cum sînt: coagularea, flocularea, fenom enele superficiale, de ase­
menea, schim barea concentraţiei fazei solide în timpul sedim entării ei, pereţii
sedim entatorului etc. însă, folosirea legii lui Stokes este m ărginită prin m ă­
rimea lim ită d e jos a particulelor, cînd dispersia ior atinge particulele colo­
idale, supuse m işcării brow niene. Limita de sus a în trebu in ţării acestei legi
depinde atît de m ărim ea şi densitatea particulelor, cît şi d e proprietăţile
fizice ale m ediului în care ele se suspendează. M ărim ea particulelor solide
suspendate este diferită. D e aceea, d u p ă cum reiese din ecuaţie, mai întîi sedi­
m entează particulele m ai m ari, apoi cele mai mici, ceea ce duce la p relungirea
procesului de separare a particulelor.
T erm enul sedim entării se poate scurta, m ărind dim ensiunile particulelor.
D u pă cerinţele farm acopeii, sedim entarea se face la tem peratura de 8 *C, care
sporeşte separarea im purităţilor (ad ică m icşorează dizolvarea lor) şi îm piedică
dezvoltarea activă a m icroorganism elor în lichidele apoase. V iteza d e sedi­
mentare a particulelor depinde, de asem enea, de calea care trebuie să fie
parcursă de particule, adică de în ălţim ea vasului, denum it sedimentator. D e
cele mai m ulte ori sedim entatorul reprezintă un vas metalic, mai des confec­
ţionat din alum iniu, de form ă cilindrică şi volum diferit, cu un robinet, instalat
ceva mai sus d e fund, sau cu cîteva robinete, aflate la în ălţim i diferite. In
sedim entatoarele de prim a construcţie extracţia străvezie sau soluţia se scurge
după depu n erea d eplin ă a particulelor solide prin robinet sau sifonare.
Sedim entatoarele cu moi m ulte robinete dau posibilitate de a decanta lichidul
în porţii, după. ce ele devin străvezii. Prin scurgerea lichidului aflat aproape
de precipitat a re loc o tu lbu rare neînsem nată. D e aceea separarea deplin ă a
lichidului n u are loc. Pierderea lichidului va fi cu atît mai m ică, cu cît mai
îngust va fi sedim entatorul. A sem enea sedim entatoare lucrează în continuu
(fig. 37, a ).

103
Fig. 37. Sediment» toaie încontinuu ( « ) şi semicontinuu (b)

în fig. 37, b este reprezentată schema sedimentatorului care lucrează

semicontinuu. D u p ă cum se vede din schemă, fundul aminteşte un con pentru
a uşura, dacă e necesar, elim inarea precipitatului depus pe fu ndu l lui în
timpul lucrului aflat sub greutatea hidrostatică â stratului de lichid. Suspensia
ce trebuie separată se toarnă lin p rin tre pllnie montată In capacul sedimenta­
torului, care mai apoi, d up ă ce se îngustează brusc, trece aproape pînă la
fu ndu l sedim entatorului într-un con, care în partea inferioară ocupă 2/3 din
diam etrul sedim entatorului. Acest con fereşte lichidul, care se toarnă în
sedim entaior, de a se amesteca turbulent cu cel din sedimentator. în afară de
aceasta, cu cit lichidul turnat sc lasă mai jos (densitatea lui este mai m are), cu
aß t viteza lui în partea inferioară se micşorează (viteza de scurgere este invers
proporţională secţiunii conului). Substanţa solidă se d epu ne pe fund, iar lichi­
dul curat (greutatea specifică mal m ică) se ridică în sus. Cu cît lichidul trans­
parent se rid ic i mai sus, viteza lui se micşorează şi la scurgerea lui prin
partea superioară a sedim entatorului devine e ga lă cu viteza de turnare a
suspensiei în sedimentator. Periodic, deci se scoate num ai precipitatul de pe
fund.

6.3. F IL T R A R E A

Filtrarea este operaţia de separare a un ei faze lichide de o fază solidă

dintr-un amestec eterogen solid-lichid (suspensie) prin reţinerea particulelor
joUde pe suprafaţa un ui m aterial filtrant, care permite num ai trecerea fazei
llcblde. u c h id u l care a trecut prin filtru se num eşte filtrat.
O particularitate a orie Яrui m aterial filtrant este existenţa unor pori care
jtrSbat întreaga lui grosime şi care permit trecerea lichidului, dar reţin parti­
culele în suspensie care au dim ensiuni mai mari decît secţiunea transversală
s porilor în p ărţile lor celc mai înguste. In tot timpul filtrării filtrul trebuie să
rămînă nem odificat.
In gen eral reţin erea particulelor solide este rezultatul a două fenom ene:
5 trecurare şi adsorbţie.
Strecurarea este procesul m ecanic care constă în reţinerea pe reţeaua
filtrului a particulelor cu dim ensiuni mai mari decît porii filtrului. Prin acum u­
larea particulelor solide pe m aterialul filtrant se poate forma d up ă un anumit
timp un strat care m icşorează viteza de scurgere a lichidului filtrat.
Adsorbţia este un fenom en fizic care se întîlneşte uneori în procesul de
filtrare. Astfel în can aliculele reţelei poroase sînî reţinute particulele solide,
a căror dim ensiune este in ferioară porilor filtrului.
Procesul de filtrare este influenţat de o serie de factori: dim ensiunile şi
forma particulelor, suprafaţa, grosimea, dim ensiunea şi forma porilor fil­
trului, diferenţa d e p resiune pe cele două feţe ale filtrului, vîscozitatea lichi­
dului.
Natura fazei solide are un rol important, dar nu hotărî tor. Este necesar
să se cunoască m ărim ee şi proprietăţile particulelor. A stfel, suspensiile formate
din particule m ai.m ari se filtrează mai repede. Cît priveşte forma particulelor,
cele sferice se filtrează mai uşor decît cele aciculare sau discoidale, acestea
din urină pufîn d încetini debitul d e filtrare prin depunerea şi acoperirea
porilor filtrului. Particulele mici coloidale se filtrează de asem enea mai greu,
ele favorizînd procese de obstraare a porilor, form area de straturi im perm ea­
bile. A re loc şi colm atarea - astuparea porilor filtrului datorită unor particule
coloidale vîscoase şi tixotrope aflate în lichidul filtrat.
Particulele care se lasă udate de lichid se vor separa mai greu decît cele
liofobe. In cazul particulelor hidrofile apar forţe în alte d e atracţiune între par­
ticule şi suprafaţa filtrantă. Particulele vor forma o masă continuă care va
încetini sau chiar va opri filtrarea.
In cazul suspensiilor care conţin particule mai mari şi mai mici (p în ă la
dimensiuni coloidale), acestea din urm ă vor fi oprite în porii sinuoşi ai filtru­
lui, în timp ce particulele mai mari se vor d epu n e pe suprafaţa filtrantă. Pro­
cesul de filtrare va încetini, dar n u se va opri datorită apariţiei de forţe
electrostatice mai m ari care vor activa procesul de adsorbţie.

Corn. 178 105

 Dim ensiunea medie şi forma porilor filtrului depind de dim ensiunile xjj
forma elem entelor din care este construit. Cu cît acestea vor fi mai mari, cu atît
mai mare va fi dim ensiunea medie a porilor, iar forma porilor va fi cu atît mai
uniform ă, cu cît forma elem entelor este mai regulată.
în timpul filtrării poate avea loc o deform are şi o deplasare-a elementelor
care compun filtrul, ceea ce duce la micşorarea şi m odificarea formei porilor
(filtrarea prin ţesuturi). Plăcile ceramice şi pulberea de sticlă aglomerată
sînt necom presibile. Calitatea filtrelor este determinată de doi factori impoi*
tanţi: porozitatea şi debitul de filtrare.
Porozitatea unei suprafeţe filtrante este reprezentată de diametrul mediu
al secţiunii cilindrice a porilor şi dă indicaţii aproxim ative asupra puterii de
reţinere a filtrului.
D acă presupunem că mişcarea lichidului în porii filtrului este rectilinie
şi că lichidul trece printr-un num ăr mare de capilare rotunde cu aceeaşi
secţiune şi lungim e, apoi dependenţa dintre diferiţi factori de care depinde
procesul filtrării, poate fi exprim ată prin ecuaţia:

dV AP
FdT n (R sp- R mf) ’

dV
unde -jŢ-—— viteza de filtrare, m/s; V - volumul filtratului, m3; F - suprafa­

ţa de filtrare, m2; т - tim pul filtrării, s; A P - diferenţa de presiune, N/m2; л -

vîscozitatea fazei lichide a suspensiei, N • s/m2; R jp - rezistenţa stratului de
precipitat, m- 1 ; R mf - rezistenţa m em branei filtrului, m- 1 .
D u pă cum se vede din relaţie, viteza de filtrare, în fiecare moment dat al
fluxu lu i lam inar, esje-direct proporţională decăderii presiunii şi invers propor­
ţională vîscozităţii lichidului, cît şi rezistenţei hidraulice a precipitatului şi a
m em branei filtrante.
Astfel viteza de filtrare (cantitatea de filtrat de pe o unitate de suprafaţă)
este direct proporţională diferenţei de presiuni şi invers proporţională rezis­
tenţei precipitatului. D iferenţa de presiuni este forţa motrice a filtrării. Ea
impune lichidul să treacă prin porii precipitatului.
Practic diferenţa necesară de presiune se atinge prin: m ărirea coloanei
lichidului de filtrat; m ărirea presiunii deasupra filtrului; crearea vidului sub
filtru.
Filtre care lucrează pe baza presiunii hidrostatice a coloanei lichidului
de filtrat.

106
 Dintre filtrele care lucrează pe baza coloanei lichidului de filtrat fac parte
filtrul-sac (glu ga lui Hipocrat) şi sedim entatorul. U ltim ul are un pseudofund
pe care se aşterne m aterialul de filtrat. Lichidul filtrat se scoate din partea
in fe r io a r ă a sedim entatorului printr-un ştuţ montat în fu n du l acestuia.

6.3.1. Filtru cu vid

Filtrul N utsch e (fig. 38) reprezintă un cilindru gros confecţionat din cera-
mu.3 , metal ori plastic separat de o barieră perforată ( 2 ) în d ou ă părţi: cea de
iu i vtr um ple cu lichidul de filtrat, în cea de jos se scurge filtratul. Pentru a crea
ridul necesar în rezervor se a flă un niplu (5 ) care se uneşte cu linia de vid
a pompei prin interm ediul rezervorului. In partea de jos rezervorul are un robi­
net (1), prin care se scoate filtratul. In calitate de m aterial filtrant în filtrul
Nutsche se foloseşte de obicei ţesătură care se aşterne pe bariera perforată în
stare u ire d ă . Aceste filtre sînt convenabile în acele cazuri, cînd trebuie de
obţinu’ precipitate, spălate de impurităţi. Lichidele care conţin m ucilagii prin
filtrul N itsche se filtrează foarte greu. D e asem enea n u se recom andă de filtrat
extracteie care conţin eter sau alcool, deoarece eterul şi alcoolul în vid se vola­
tilizează puternic şi vaporii ior se vor aspira cu pom pa şi se vor arunca în aer.

vid

Fit - 3S. Filtrul N'jtjche (instalaţie.'

107
 6.3.2. Filtre care lucrează sub presiune

Filtrul de presiune (fig. 39). Partea superioară a filtrului este î n c h i ş i «

astfel în ea se poate crea presiunea necesară pentru intensificarea filtră rii.!
Partea inferioară a filtrului de presiune este neetanşată. Presiunea de dinafară
se creează cu ajutorul aerului comprimat. Filtrul de presiune se foloseşte în ]
cazurile cînd se lucrează cu substanţe volatile: alcool, eter şi alţi solvenţi !
organici, cu tem peratura de fierbere joasă. Prin filtrul de presiune se filtrează
lichide vîscoase.
Filtrul-presă (fig. 40) - aparat cu o suprafaţă foarte mare de filtrare,
datorită acesteia el are o productivitate înaltă.
Filtrul-presă d ă posibilitate de a primi n u num ai lichide bin e limpezite} ^
dar şi precipitate bine spălate. Ele (fig. 41) sînt construite dintr-un şir de rame ‘
goale din fontă care se rm duiesc peste una cu plăci riflate, montate din ambele 1

părţi cu canele speciale. Dim ensiunile plăcilor şi ramelor sînt de la 800 x 800 j
pînă la 1000 X 1000 mm. R am ele şi plăcile sînt asigurate în părţi cu m în e re ]
pe care se sprijină şi sînt atîm ate pe două tije de ghidare a suportului. Ramele
şi plăcile se strîng compact între ele şi ultima placă, num ită capul filtrului- j
presă, se strînge forţat cu ajutorul şurubului suportului înzestrat cu volan sau
pîrghie. Filtrul-presă modern este înzestrat cu o bridă hidraulică. Plăcile, |
în ainte de a fi strînse, se acoperă din am bele părţi cu material filtrant -
belting. Astfel în interiorul ramelor se form ează goluri separate pe am bele j

Fig. 39. Schema instalaţie! de filtrare prin filtru de presiune

108
Fig. 40. Fdtrui-prejI. Schema instalaţiei de filtrare

părţi ale p lăcilor riflate cu nişte şerve­

ţele. Placa în să form ează un fel de fund,
care separă d ou ă plan uri. In pereţii
plăcilor şi ram elor există nişte orificii de
cuplare; strîngînd p lăcile şi ram ele în
sistem, din orificiile date se form ează
canale de legătură. Fiecare canal are
linia sa. Prin unul (cel in ferior) în
filtnil-piesă nim ereşte lichidul de fil­
trare. Acest can al prin trecere se uneşte
cu golul ramei. Deci lichidul filtrant
nimereşte în golul ram ei şi în urm a ali­
mentării prin presiune se filtrează prin
şerveţelele strînse în tre rame şi plăci.
Precipitatul răm îne în golul ramei, iar Fig. 41. Rama (sus) ţi placa (jo j): i - tub de

filtratul nim ereşte în orificiile dintre *culî,e' e “ Titetee 2 ~ oriflcii) e

canalelor; 3 — proeminenţa; 4 — trecerea în
jerveţele j i plăci* A ici prin jgh eab u ri se goiui ramei
scurge în jos şi prin ţeava cu robinet nimereşte în rezervorul gen eral. Precipita­
tul treptat um ple toate ram ele, se în fu n d ă şi în cep e a opu n e o rezistenţă din ce
b i ce mai m are filtrării. In slîrşit, pompa, care alim entează filtrul-presă cu

109
lichid, nu mai poate depăşi rezistenţa precipitatului şi din robinet se opreşte .
scurgerea filtratului; robinetele se închid pe rînd. Cînd filtrarea s-a terminat şi
trebuie de spălat precipitatul cules în golurile ramelor, în alt canal (su p erior).!
se introduce lichidul de spălat. Acest canal com unică cu orificiile dintre
şerveţele şi plăci prin nişte fisuri, aflate în plăci (peste u n a). D eoarece şi li­
chidul cu care se spală precipitatul se introduce sub presiune, el trece prin
şerveţel în golul ramei, spală precipitatul şi se scurge prin jgh eabu rile plăcii
din partea opusă, de unde prin robinet se scoate în rezervorul principal. Spă-
lînd precipitatul, robinetele se deschid peste un ul. In caz de necesitate, înainte j
de a descărca precipitatul în filtrul-presă se suflă aer comprimat pentru a
evacua tot lichidul, rămas în can alele filtrului, în capilarele precipitatului.
E xistă filtre-presă cu num ai un singur canal de com unicare care se folo- .
seşte la în cep ut pentru introducerea lichidului ce trebuie filtrat, apoi pentru ;
elim inarea spălăturilor. Cu alte cuvinte, spălatul se face în aceeaşi direcţie
ca şi filtrarea. Sînt construcţii de filtre-presă la care am bele canale (d e filtr»t •;
şi spălare) trec prin pereţii de sus ai ram elor şi plăcilor. N u m ăru l de rame
alege în d ependenţă de randam entul cerut şi cantitatea de precipitat, în
limitele de la 10 p în ă la 60. Filtrarea se face sub o presiune mare, uneori de
pînă la 12 atmosfere. Lichidul filtrant şi apa pentru spălat se alim entează cu
ajutorul pom pei în racord la capul imobil a! filtrului-presă, de unde nimereşte
mai departe în canal.
Ca m aterial filtrant pentru diferite construcţii de filtre, în trebuin ţate în
industria farm aceutică, se foloseşte hîrtia, vata, ţesăturile (tifonul, flanela, ]
pînza, pîsla, ţesut specia! de filtrat - belting), azbestul, plitele poroase din J
sticlă şi ceram ică, reţeaua densă metalică şi alte materiale.

6.4. C E N T R IF U G A R E A

C entrifugarea ca operaţie tehnologică reprezintă procesul de decantare j

sau filtrare în cîm pul forţelor centripete. Forţele centripete dezvoltate prin
centrifugare acţionează asupra fazelor ce trebuie să fie separate cu un efort
mult mai m are decît forţa de gravitaţie ori presiunea. D e aceea centrifugarea
este un proces cu mult m ai eficace.
M ărim ea forţei centripete C, care acţionează asupra corpului rotitor cu >
т а з а M , se poate determ ina astfel:
un a e у - vtteza de rotaţie circum ferinţială, m/s; G — masa corpului care se
roteşte, kg; r - raza de rotaţie, m; g - acceleraţia căderii libere (9,81 m/s2),
înlocuind în această expresie mărim ea vitezei d e rotaţie

unde n - nu m ăru l rotaţiilor pe minut, obţinem altă expresie a forţei centri­

pete:

G 2 л m . G л2 m 2
C ~ gr ( 60 ’ = g 900 ’

ori, înlocuind cu d - diam etrul şi simplificlnd л 2 şi g, obţinem

G n 2 dn 2 ^ Gdn2
C= g 1800 ~ W '

Deci, forţa centripetă este direct proporţională afît diam etrului, cît şi
num ărului rotaţiilor tam burului, în să ea poate fi m ajorată uşor m ărind n u m ă­
rul de rotaţii (la pătrat),şi n u m ărind diametrul tam burului. N u m ă ru l de rotaţii
ale centrifugei are o însem nătate foarte mare. R otindu-se încet, forţa centri­
petă va fi neînsem nată şi centrifuga nu-şi va în dep lin i funcţia. Rotindu-se
foarte repede, pereţii tam burului pot să n u reziste efortului d e ru pere şi
poate avea loc accidentul. E xplo afin d centrifuga, trebuie de ţinut minte,
că iniţial, cînd tam burul în cep e să se rotească, precipitatul n u se depune
uniform pe pereţii tam burului. Ca rezultat tam burul în cep e să ” b a tă ” şi
acţionează ră u trăinicia suportului. Pentru a uşu ra izbiturile şiloviturile,
centrifugele se în zestrează cu amortizoare de gu m ă. C u acelaşi scop, centri­
fugele se dotează cu frîne, care permit d u p ă deconectarea motorului electric
oprirea lin ă şi relativ reped e a tam burului. D e asem enea, construind centri­
fuga, tam burul trebuie să fie bin e echilibrat (centrul de greutate al tam burului
şi axu l trebuie să corespundă cu osia de rotaţie).
Pornind centrifuga să lucreze, evidenţiem : perioada de pornire şi avînt
pînă la nu m ăru l necesar de rotaţii; perioada de rotaţie cu viteza continuă
necesară; perioada de deconectare a motorului, frînării şi opririi depline a
centrifugei. Perioada de pornire este cea mai grea pentru motor, deoarece el
trebuie să d epăşească inerţia tam burului, inerţia lichidu lu i fa ţă de aer. Din
această cau ză puterea centrifugei totdeauna se calcu lează pentru perioada de
pornire. Puterea de lucru este, de obicei, de 2-3 ori mai m ică decît la pornire.
In d ependenţă de factorul de separare, centrifugele se clasifică în două

111
grupe: obişnuite şi ultracentrifuge. Factorul de separare se e x p rim i prin
relaţia:

W2-R
F‘ — T '

unde F, - factorul separării; W - viteza u n ghiu lu i de rotaţie a rotorului centri­

fugei, l/s; R - raza rotorului centrifugei, rc; g - acceleraţia căderii libere,
m/s2.
D acă factorul separării este de pîn ă la 3 500 turaţii/min., acestea sînt
centrifuge obişnuite, d acă în să F, > 3 500 - ultracen trifuge..

6.4.1. Decantarea centrifugă

Concomitent sedim entării, separarea fazelor în cazul dat se face fără

m aterial filtrant. Datorită forţei centripete mari, particulele solide se abat spre
pereţi, iar lichidul aflat mai aproape de centru se limpezeşte şi se scoate din
tam bur (to b ă ) (fig. 42).
C entrifuga se opreşte atunc! cînd
stratul de precipitat va fi atît de gros,
încît va aju n ge la sifon şi lichidul va
în cep e a se scurge tulbure.
E xistă şi alte construcţii de centri­
fu ge de decantare, în care lichidul
transparent se revarsă pe deasupra tam­
b urului In spaţiul dintre carcasă şi
tobă, apoi se scoate printr-un ştuţ. Sus­
pensia ce trebuie centrifugată se ali­
m entează printr-o ţeavă specială. D u p ă
ce se grăm ădeşte precipitat destul pe pe­
reţii interiori ai tam burului, centrifuga
se opreşte şi precipitatul se descarcă
Fig. 42. Centrifugi de decantare: 1 — tifon; printr-o ţeavă specială, ridicînd în
2 — ţe a r î de alimentare; 3 — to b î (tambur); cazul dat conul de închidere. Centri­
4 - carcasi; 5 — arbore; 6 — roatj de tran­
smisie; 7 — crapodina arborelui; 8 — suport fu gele de decantare se folosesc în acele
cazuri, cînd particulele suspendate se
filtrează ră u sau sînt afit de mici, că n u se reţin pe ţesăturile filtrante. Viteza
de rotaţie a centrifugelor obişnuite ej te de 1 0 0 0 -1 2 0 0 turaţii/min.

112
 Tot din grupa centrifu­
gelor de decantare fac parte
jj ultracentrifugele, care au
0 viteză de rotaţie mai m are de
5000 turaţii/min. Printre ele
cunoaştem separatoare de li­
chide cu tam bure relativ nu
prea înalte, care lucrează cu o
viteză de rotaţie de circa
10 0 0 0 turaţii/min., şi super-
centrifuge tu bulare, cu tam­
bure în form ă de tub, care
lucrează cu o viteză de rota­
ţie de 15 000-25 000 tura­
ţii/min. Ca exem plu de ultra-
centrifuge servesc separatoa­
rele de lapte. Separatoarele
tubulare se folosesc pe larg
la separarea (distrugerea)
emulsiilor şi de asem enea la
limpezirea suspensiilor fine.
Schem a un ei astfel de
supercentrifugă este prezen­
tată în fig. 43. Fig. 4X Supercentrifugă: 1 — motor electric; 2 — curea;
3 — tirant (ancoră); 4 — ax prindpal; 5 — ţeri de era-
Lichidul p ătrund e în tam­
cuare; 6 — rotor; 7 — carcasă; 8 — frtnă; 9 — bucţî; 10 —
bur de jos prin ţeava de ţeavi de alimentare
alimentare şi bu cşă. In urma
vitezei mari de rotaţie, se
dezvoltă o forţă centripetă extraordinar de mare. Ca rezultat emulsia care se
mişcă în sus se sep ară în straturi d up ă densităţile corespunzătoare ale lichi­
delor, sau dacă aceasta a fost o suspensie fină, se separă particulele fine care se
lipesc strins de peretele tubular al tam burului. In capacul tam burului se află
două găuri aranjate astfel în d t prin cea de jos va ieşi lichidul mai greu, iar
prin cea de sus - cel mai uşor.

6.4.2. Filtrarea centrifugă

Se deosebeşte de filtrarea obişnuită prin aceea că mişcarea fiecărei

Particule solide este funcţia forţei centripete.

Com. 178 113

 Filtrarea c e n tr ifu g ă se facеЩ un mediu cu o tem peratură mai ridicată la altul cu tem peratură mai joasă.
In centrifuge d e filtrare (fig. 44 ) Mediul cu temperatura mai ridicată se num eşte schim bător de căld ură fier­
care slnt alcătuite dintr-un binte, iar mediul cu temperatura mai joasă - schimbător de căld ură rece.
tambur perforat, montat pe un Se numeşte schimb de căld ură procesul de răspîndire a căldurii dintr-un
ax, suprafaţa interioară a spaţiu în altul. Schim bul de căld ură dintr-o parte a spaţiului în alta poate fi
căruia este acoperită cu ţesătură e fe c t u a t pe diferite căi: prin conductibilitate term ică, convecţie şi radiaţie.
de filtrat. Гп partea exterioară
tamburul este înconjurat de o
carcasă puternică. Filtratul, care 7.1. Î N C Ă L Z I R E A

a trecut din tam bur în carcasă,

încălzirea este un proces zilnic în tehnologia m edicam entelor şi a p repara­
se scurge afară prin jgh eab . Cînd
filtrarea s-a terminat, din jgheal telor galenice. Ca surse directe de căld u ră servesc gazele de fum şi energia
electrică. Cu ajutorul acestor surse se obţin agenţii termici: apa fierbinte,
nu se mai scurge lichid. Pentru
o deshidratare m axim ală aburii, uleiurile m inerale şi o gru p ă specială de agenţi termici.
3 Cu gaze de fum se încălzesc cazanele cu abu r, care produc vapori de apă
precipitatului centrifuga se mai
nai
învîrteşte un timp oarecare şi apă fierbinte. In cazuri diferite cu acest scop se foloseşte curentul electric.
la
viteza m axim ală, apoi se opreşte. In industria farm aceutică principalul agent termic sînt vaporii de apă.

D u pă aceasta tam burul se curăţă

de precipitat, ţesutul prin care
s-a filtrat se spală, ciclul se 7.1.1. Vaporii de apă

Fig. 44. Centrifugi de filtrare: 1 — capac; 2 — tam­ repetă. Гп condiţii de uzină \

bur perforat; 3 — carcasă; 4 — ax; 5 — roatî de trans­ Vaporii de ap ă se produc în cazanele cu abu r, instalate în în căperi spe­
sînt comode centrifugele medii,
misie; 6 — crapodinî; 7 — suport; 8 — jgheab
cu dim ensiuni D : H = 400: ciale num ite cazangerii. Vaporii din cazangerie prin conducta de ab u r se

: 260 mm şi 1200 turaţii/min. N um ărul de rotaţii ale tam burului se m icşorează I transmit în secţiile întreprinderilor. C azan ele cu a b u r m odem e se clasează:

o dată cu m ărirea diam etrului lui. după construcţie — cazane ignitubulare (cu ţevi de fum ) şi acvatubulare (cu
ţevi de ap ă); d up ă aranjarea suprafeţelor termice în spaţiu - cazane orizon­
tale şi verticale; d up ă circulaţia apei în cazan - cazane cu circulaţie naturală

Capitolul 7 şi forţată a ap ei; d up ă presiunea aburilor - cazane de presiune joasă - pîn ă la

14,7 • IO4 - 15,7 • 104 N/m 2 ( 1 5 - 1 6 atm .*), cazane de presiune m edie - pînă la

PROCESE DE CĂLDURĂ. ÎNCĂLZIREA ßl RĂCIREA. 29,4 -104 - 34,3 • IO4 N/m 2 (30 - 35 atm .) şi de presiune în altă - pîn ă la

EVAPORAREA. USCAREA 765,2 • 104 N/m 2 (180 atm .); d u p ă randam ent - cazane cu productivitate
mare şi redusă. Prin randam entul de vapori se subînţelege cantitatea sum ară

Se numesc procese de căld u ră acele procese tehnologice, care au loc în de aburi în tone, produsă de cazan pe oră. C azan ele cu ab u r produc aburi

condiţiile de admisie sau remisie a căldurii. Dintre procesele de căld ură fac saturaţi, adică abu ri care au o tensiune m axim ală, ia presiunea şi tem peratura

parte încălzirea, răcirea, condensarea, vaporizarea etc. Cazul particular al va- i dată.

porizării este evaporarea. La procesele de căld ură iau parte totdeauna nu mai j
puţin de două medii, cu temperaturi diferite. Schimbul de căld u ră poate avea * 1 atm. - 98066,5 N/m2 .
loc de sine stătător num ai în cazul de decădere a temperaturilor, deci de la j

115
114
 Starea ab u ru lu i saturat corespunde unui aşa proces de vaporizare, cînd foj
spaţiul de vapori se află o cantitate m axim ală de m olecule. A b u ru l saturat
poate fi um ed şi uscat.
A b u r um ed saturat se num eşte acel abu r, care se obţine în cazul vapori-
zării incom plete şi e alcătuit din amestec de abu ri cu picături de ap ă: tempera­
tura abu ru lu i um ed saturat este echivalentă cu tem peratura apei de fierbere.
A b u r uscat saturat se num eşte acel abur, care se obţine în cazul vapori-
zării depline. Tem peratura lui de asem enea este echivalentă cu cea a apei
fierbinţi. A b u ru l uscat se caracterizează printr-o stare instabilă - el se trans­
form ă sau în cel um ed saturat (la răcire), sau în cel supraîncălzit (la în c ă l-'
zire). Presiunea a b u ru lu i supraîncălzit nu se schim bă în depen d en ţă de gradul
supraîncălzirii. A stfel, ab u ru l se num eşte supraîncălzit cînd are o tempera­
tură mai ridicată decît ab u ru l saturat de aceeaşi presiune. A b u ru l supra­
în călzit, m işcîndu-se prin conductă, nu se condensează, se micşorează doar
tem peratura lui.
Transform area apei în abu r la tem peratura de fierbere este legată cu
p ierderea unei cantităţi oarecare de căld ură, care nu este fixată de termo­
metru. C ăldura care se pierde la transformarea apei în abu r, se numeşte
căld u ră latentă de vaporizare. C ăldura totală de vaporizare este alcătuită din
cantitatea de căld u ră , pierdută pentru în călzirea apei pînă la fierbere (ental-
pia ap ei) şi din căld u ra lentă de vaporizare. C ăldura totală, consumată la
vaporizare, corespunde entalpiei aburilor. Astfel, entalpia (sau conţinutul de
c ă ld u ră ) abu rilor este cantitatea de căld ură în kilocalorii sau jo u le * pe care
o conţine 1 kg de abu ri.
E ntalpia abu rilor se a flă în depen d en ţă de presiune, m ărindu-se o dată cu
ridicarea ei. Fiecare form ă de abu r are form ula ei:

1) uscat i* = Ct + r kcal/kg; 1 x 100 + 539; r x 100*C = 539

2) um ed i M = Ct + rx kcal/kg; 0,46 x 100 + 595 = 641
r 0*C ■= 595; un de x < 1
3) supraîncălzit
i w = Ct + r + 0,46 (t„ - t) kcal/kg;
641 + 0 ,4 6 ( t „ - t ) ;

aici С - căld ura specifică; t - tem peratura abu rului ’’uscat” (100°), supra*
încălzit (120*); r - căld ura latentă de vaporizare, к • J/kg; x - < . l ; t n - t "

* 1 kcal -4186,8 J.

116
diferenţa de tem peraturi între abu ru l supraîncălzit şi cel uscat; 0,46 - căldura
specifică a aburilor.
Cînd se folosesc aburii ce se condensează, căldura elim inată este echiva­
lentă căldurii latente de vaporizare. C ăldura de vaporizare latentă astfel
scade puţin (tab. 3).

Tabelul 3
Unii parametri ai aburului saturat

Presiune» Temperatura Entalpia Călduri latentă Entalpia

aburului, aburului, apei de vaporizare aburului
kg/cmJ •c

kj/kg

1.0 95,09 99,12 539,4 638,5

2,0 119,62 119,87 525,9 645,8
3,0 132,88 133,4 516,9 650,3
4,0 142,92 143,6 509,8 653,4
5,0 151,11 152,1 503,7 655,8
6,0 158,08 159,3 498,5 657,8
7,0 164,17 165,6 493,8 659,4

Transportînd abu rul la locul de lucru prin conducte din ţevi metalice, din
cauza pierderii de căld u ră, abu rul saturat se condensează, iar la abu rul supra­
încălzit căldura scade puţin. Pierderea de căld ură se poate micşora esenţial
prin izolarea ţevilor, folosind pentru acest lucru azbestul, pluta, vata de sticlă
şi alte m ateriale. Cu toate acestea chiar şi în conductele izolate bin e poate
avea loc condensarea vaporilor. D e aceea în locurile unde se strînge conden­
satul, se instalează separatoare, numite evacocondensatoare pentru elim inarea
automată a lichidului. Construcţia evacocondensatorului care lucrează pe
principiul fictorului, de form a paharului, este demonstrată în fig. 45.
A p a fierbinte ce nim ereşte în evacocondensator um ple spaţiul din juru l
flotorului şi îl ridică în sus. Ca rezultat tija cu apă fixată cu flotorul închide
orificiul în capacul evacocondensatorului. A poi apa atinge nivelul marginii
flotorului şi se varsă în ău n tru . M ai departe flotorul sub greutatea lichidului
aflat In el se lasă în jos, deschizînd astfel orificiul superior. Aceasta este
îndeajuns ca apa sub presiunea abu rului să fie evacuată în afa ră prin ţeava
din juru l tijei în canalul de evacuare. A poi flotorul se ridică în sus şi supapa
închide orificiul pînă flotorul din nou va fi plin cu ap ă. Există şi alte construc­
ţii de evacocondensatoare.

117
 D acă aburii în cazane ац
presiunea, aproxim ativ apropiată
de cea de producere 3,92 - IO4 -
- 4,90 • IO4 N/m2, atunci aburii
se în dreap tă direct în aparate.
Deseori în să aburii produşi au o
presiune mai ridicată. în cazul ]
dat aburii trec prin c o le c to r u l!
de aburi, care reprezintă u n .-
cilindru metalic cu pereţi I
trainici, bine izolat. D e la colec­
tor pleacă conducte de aburi,
înzestrate cu supape speciale,
num ite ventile de reducţie. Ele
Fig. 45. Ertcocondemator cufiotor deschis ţi ac- sînt destinate n u num ai pentru ,
ţiune continui: 1 - fiotor; 2-corp; 3 — stuţpentru _ ,
aburi; 4 - supapî; s — ţtu ţ pentru evacuare» con- pătrunderea şi oprirea ahm en- 1
dsnsatuiui; 6 — ţeavî; 7 —tijJ tării aburilor din colectoare în !
conducte, ci şi pentru reducerea lui, adică transformarea abu rului cu presiune j
ridicată în a b u r cu presiune scăzută. Aceasta are loc-în acele cazuri cînd con- 1
ducta de abu ri alimentează un aparat sau un sistem de aparate, care n u cer o
presiune aüt de în a ltă, sub care se află aburii în colector.
Ventilele de reducţie lucrează pe principiul de evacuare a aburilor prin j
nişte orificii înguste cu o dilatare bruscă de mai departe. Astfel se micşorează \
presiunea abu ru lu i şi, corespunzător, şi temperatura lui. îndeplinind lu c ru l I
şi cedînd o parte de căld ură, aburul nu se elim ină în atmosferă, ci nimereşte 1

In linia secundară (fig . 46). Prin aceasta, aburii de em isiune nimeresc în e v a c o - 1

Fig. 46. Schema liniei secundare: 1 — aparate; 2 — abur suprasaturat; 3 — injector; 4 — economaiier» :
5 — cazan cu aburi; 6 — colector; 7 — spre duţ; 8 — la spălare* raselor; 9 — condensat; 10 - evaco-
eondensatori; 11 — abur de emisiune
co n d en sa to are , cu care sînt înzestrate aparatele sau grupul de aparate.
Condensatorul format se colectează într-o conductă gen erală, prin care se
scurge liber în bacul de condensare situat în cazangerie mai jos de podea, de
unde cu ajutorul injectorului, d up ă purificare,nim ereşte în cazanul cu aburi.
In acele cazuri cînd pentru alim entarea cazanului este prea mult condensat,
el se foloseşte pentru spălarea vaselor, pentru du J şi în alte scopuri.

7.1.2. M e to d ele de încălzire cu vapori

încălzirea cu abur ’’direct”. Prin metoda dată se subîn ţelege în călzirea cu

aburi introduşi direct în lichidul care se încălzeşte. A b u rii de în călzire se con­
densează şi redau căld u ra lichidului, condensatul obţinut se am estecă cu
lichidul. în călzirea cu a b u r ’’direct” deseori se com bină cu amestecarea lichi­
dului. In cazul dat aburii se introduc prin barbotori. în călzirea cu a b u r ’’direct”
se foloseşte în acele cazuri cînd diluarea lichidelor cu a p ă nu are m are însem ­
nătate.
Cantitatea de a b u r direct consum ată la în călzirea lichidului se calcu lează
după urm ătoarea ecuaţie:

W (t -t „ ) + q
0,1 direct"= f“ t ’

încălzirea cu abur ’’ind irect". In cazul dat lichidul se în călzeşte cu abu r

prin peretele despărţitor în aparate cu ’’m an ta” , serpentine şi de alte con­
strucţii. A b u rii de în călzire se condensează complet, se elim ină din aparate sub x-
formă de condensat cu ajutorul evacocondensatorului. Tem peratura
condensatorului este e ga lă aproape exact cu tem peratura a b u ru lu i saturat de
încălzire. în călzirea cu a b u r ”îndirect” se foloseşte în acele cazuri, cînd li­
chidul n u poate fi diluat sau d n d în tre ele n u poate fi contact. Cantitatea de
abur ’’indirect” consumat la în călzire de asem enea reiese din ecuaţia b ilan ­
ţului de căld ură:

G (t - tg) + q
indirect* - j_ Q ; D "indiiect" > D ”direcf»

unde D - cantitatea ab u ru lu i consumat, kg; W - căld u ra specifică a lichidului,

kJ/kg*C; G - cantitatea d e lichid ce se în călzeşte, kg; t — tem peratura lichidu­
lui după în călzire, *C; t^, - tem peratura lichidului p în ă la în călzire, *C; q -
temperatura iradiată, *C; i - entalpia abu ru lu i (că ld u ra totală), к J/kg; Q -
entalpia condensatului, к J/kg.

119
 7.1.3. Schim bătorii de căldură

Schim bători de căld u ră se numesc aşa instalaţii în care o substanţă

(m ed iu ) cedează căld ura sa la altă substanţă (m ed iu ). în majoritatea cazurilor
am bele substanţe sînt despărţite între ele de un perete, numit suprafaţă de
căld u ră, alcătuit din ţevi (sau perete plat). U n a dintre substanţe se mişcă prin
ţevi, iar alta spală ţevile pe d inafară.
Schim bătorii de căld u ră reprezintă diferiţi încălzitori, aparate sub vid,
condensatori şi altă aparatură, m enită pentru a efectua procesele de căldură.

7.1.4. Tipuri d e schimbători de căldură

Schimbători de căldură tubulari. U n u l dintre cei mai simpli schimbători

de căld u ră de acest tip este prezentat în fig. 47, a.
El este alcătuit dintr-un tub cilindric (5 ), d ou ă grătare perforate (4 ) şi un
fascicul d e ţevi ( 6 ). In tub cu ajutorul fl&nşelor (b rid elö r) Sînt unite fundurile
(9 ) cu şuruburi ( 8 ). Etanşarea se face cu ajutorul garniturii (11). Curentul
lichidului care în călzeşte (I ) se introduce prin ştuţul inferior (10 ) şi se elim ină
p rin ştuţul superior (3 ). Curentul lichidului ce se în călzeşte (П ) se introduce In
ştuţul superior colateral ( 2 ) în spaţiul dintre ţevi, le spală pe d inafară şi se
scoate prin ştuţul colateral inferior (7). Schim bătorul de căld u ră este instalat
p e un suport (1 ). C el mai des sînt răspîndiţi aceşti schim bători de căld u ră; ;
aici se form ează suprafeţe mari de schimb de căld u ră , sînt simpli în construcţie j
şi trainici în exp loataţie. Schim bătorii de căld u ră pct fi cu circulaţie d ire ct! ]
şi în contracurent.
Schim bători de căldură "ţea vă în feavă”. R ep rezin tă o baterie din două
sau m ai m ulte elem ente de schimbători de căld u ră , aranjaţi unul sub altul
(fig. 47, b ). Fiecare elem ent este alcătuit din ţeava in ternă (1 ) acoperită cu
altă ţeavă (2 ). Ţ evile interne sînt unite între ele cu coturi (3 ), iar ţevile •
e x te m e - cu ştuţuri (4 ). Lichidul care încălzeşte (I) circulă prin ţevile externe,
iar cel ce se în călzeşte (II) - prin ţevile interne direct sau în co n tracu ren t 1
Factorul principal care determ ină lucrul schim bătorilor d e căld u ră cu ţevi este
viteza de m işcare a agen tu lu i termic. L a m ărirea vitezei de circulaţie creşte j
intensitatea schim bului de căld u ră, dar se m ăreşte rezistenţa hidraulică- j
V iteza optim ă pentru lichide se află în limitele 0 , 1 -0 , 2 m/s.
Schimbători de căldură cu serpentină. M ed iu l care în călzeşte (li c h i d ,;
a b u r) se alim en tează într-o serpentină, sudată la capete în corpul a p a ra tu lu i!

120
 Tipuri de schimbitori de c&duri: a — schimbitor de c&duri tubular *ertical cu gritare
F ig. 47.
tubuläre fixe; b —schimbitor de ciDduri tip "ţeari In ţea»i” ; e — aparat cu nunta; d — ţe a ri cu
nmchii; e —schimbitor de cü d u rl cu serpentin i: 1 —atent de cüdurl; 2 —aer. LImurire In text

121
Corn. 178
 7 1.5.2. Condensarea aburilor
sau turnată în pereţii lui. în industria farmaceutică se folosesc schim bători и
căld ură cu serpentină subm ersibilă (fig. 47, e), în care circulă aburi ai J '
Procesul de transformare a abu ru lu i în stare lichidă, efectuat prin răcirea
îchid, care se răcesc cu apă rece ce spală serpentina. Serpentinele au о г е л
rilor se num eşte condensare. A paratele în care are loc lichefierea a b u n lo r
tenţă mare hidraulică, de aceea viteza agenţilor termici în ele este mai j0»,s
ecit m schimbătorii de căld u ră cu ţevi drepte şi n u depăşesc de obiCti ^„urnesc condensatoare. Condensatoarele reprezintă schim bători de căld u ră,
I cm/s. Dintre neajunsurile lor e de menţionat curăţirea grea a serpentinele. * eare abu ru l se răceşte cu un agent de răcire, bu n ăo ară apa, şi astfel se liehe
Mantaua (căm aşa) de abur. Pereţii dubli sau căm aşa sînt folosiţi pe w Condensaţia se face cu scopul de a scurta procesul de evaporare a lichi-
pentru încălzirea multor aparate (de evaporare, de reacţie). Schema instal,. T m Si de asem enea pentru reţinerea solvenţilor şi e x t r a g e r ilo r de cost.
ţiilor schimbătorilor de căld ură de aşa tip este prezentată în fig. J oicirea aburilor poate fi efectuată pe diferite căi: 1 ) prin am estecarea directă
47

M antaua ( 1 ) este în tărită (sud ată) pe suprafaţa exterioară a corpului apa’r»!

• abu ru lu i cu apa rece şi 2 ) prin interm ediul peretelui despărţitor al schim bă­
tului (3). Гп spaţiul format închis etanş prin ştuţul 2 se alim entează abu ri:
torului de căld u ră. Condensatoarele care lucrează pe prim ul principiu se
Pnn ştuţul 4 se scoate condensatul. înălţim ea căm ăşii trebuie să fie ceva mt!
„urnesc condensatoare prin amestec, pe al doilea - condensatoare prin supra­
sus de nivelul lichidului în aparat. D e obicei căm ăşile se în trebuin ţează pentru
încălzirea cu vapori la presiunea de pîn ă la 5 atmosfere (4,90 • IO4 N/m2) Pre. faţă. In ultimul ab u ru l ce se condensează şi apa care - 1 răceşte sînt separate
siunile mai mari cer pereţi groşi şl pentru manta, şi pentru aparat. de un perete metalic. In depen d en ţă de direcţia circulaţiei apei şi a a b u ru lu i

Schimbători de căldură cu muchii (aripioare). Sînt folosiţi pentru încăl-1 condensatoarele pot fi directe, cînd apa şi ab u ru l se mişcă în aceeaşi direcţie,
zirea aerului. M uchiile măresc esenţial suprafaţa de cedare a căldurii. Scheme jiîn contracurent, d n d apa şi vaporii se m işcă u n u l în întîm pinarea altuia.
unui calorifer este demonstrată în fig. 47, d. Caloriferele, de obicei, se unesc în Condensatoare prin amestec. Aceste condensatoare pot fi folosite la con­
baterii consecutiv, paralel şi combinat.
densarea vaporilor de ap ă, care se form ează la condensarea extracţiilor apoase.
Condensarea are loc spontan, deoarece ab u ru l se amestecă direct cu apa,

suprafaţa căreia se m ăreşte prin pulverizare şi transform are în şuviţe

7.1.5. Răcirea fi condensarea
nenumărate. Se folosesc am bele tipuri de condensatoare: aö t cele directe,

dt şi cele în contracurent. U n a din construcţiile condensatorului prin amestec

7.1.5.1. R ăcirea lichidelor şi a gazelor este prezentată In fig. 48. A pa rece se alim entează prin ţeava 2. Sucul secun­
dar (sau abu ru l de suc) se alim entează prin ţeava 1. A p a se am estecă cu sucul
Cea mai sim plă răcire a lichidelor şi a gazelor se face prin cedarea căldurii trecînd de pe o poliţă pe alta. Am estecul se scoate prin ţeava 3 cu ajutorul
prin pereţii aparatelor sau ai conductelor în spaţiul înconjurător. Durata
pompei de apă.
răcirii depinde de conductibilitatea termică a pereţilor aparatului şi de tempe­
Condensatoare superficiale. Construcţia condensatoarelor superficiale
ratura lichidului rece.
nu se deosebeşte prin nimic de cea a schim bătorilor de căld u ră tubulari. Se
R ăcirea lichidelor In condiţii naturale are loc în aparate deschise (bună­
oară, în patentula de p orţelan). In cazul dat,o dată cu cedarea de căldură prin folosesc în acele cazuri, cînd în com ponenţa sucului secundar sînt abu ri de

pereţi, are loc răcirea ca rezultat al evaporării lichidului de pe suprafaţă. alcool sau alt extragent preţios. In aceste condensatoare are loc m işcarea con­

Deseori răcirea lichidelor are loc în răcitoare de contact, iar în calitate de tinuă în contracurent, agentul de răcire se alim entează prin partea in ferioară
agent frigorigen se utilizează apa sau soluţiile refrigerente. Refrigerentele folo­ ?1 se mişcă în sus, pe cînd abu rul sucului secundar se alim entează în partea
site pot fi cu căm aşă sau cu serpentină, cît şi tubulare. de jos. In plan constructiv condensatoarele superficiale pot fi cu serpentină

sau tubulare.
122

123
 7.2. E V A P O R A R E A

Evaporarea ca proces tehnologic д Л

stă în aceea c 8 prin în călzire о р Л
oarecare de solvent sau extragent se tranj.
formă în vapori si se elim ină din medim
lichid. Fenom enul are loc numai jf
suprafaţa lichidului, spre deosebire de
fierbere, unde trecersa în stare de vapori
are loc în toată masa lichidului. Opera­
ţia urm ăreşte să ad u că o substanţă sub
form ă de vapori pentru a recupera
reziduul, separînd astfel un lichid de цц
solid. In industria farm aceutică se folo­
seşte p e larg la producerea extractelor
fluide şi dense şi este o operaţie inter­
m ediară la producerea extractelor
uscate. Condiţiile, în care are loc evapo­
rarea, practic sînt diferite. Astfel lichi­
dul ce se evaporă poate fi curgător sau
F ig . 4S. Condensator prin amestec direct atît de vîscos, că abia curge. El poate
forma depuneri solide pe suprafaţa ter­
mică, sau form ează s p u m ă ,.s a u are temperatura de fierbere ridicată etc.
Aceste condiţii diferite au dus la construcţia diferitelor tipuri de aparate de
evaporare. Cea mai sim plă este evaporarea într-o patentulă de porţelan, în care
lichidul ce se evaporă se a flă la presiune norm ală. Patentula de porţelan se
foloseşte pentru a în lătura din solvenţi o cantitate relativ m ică de apă, bună­
oară la producerea siropurilor. In practica farm aceutică, de obicei, se întîi-
nesc soluţii sau extracte care conţin substanţe term olabile. Dintre ele fac
parte, b u n ă o a iă , alcaloizii, glicozidelc, vitaminele, hormonii, pentru care
chiar tem peratura de fierbere a apei la presiunea norm ală este prea ridicată.
Descom punerea substanţelor date poate fi preîntâmpinată, dacă evaporare#
soluţiilor sau a extractelor se va face la temperatura presiunii scăzute a lichi­
dului de evaporat. A b u rii formaţi în patentula de porţelan la evaporare se duc
în atmosferă. D acă însă, în loc de patentula de porţelan deschisă se va folos*
un a închisă, cu un capac sferic, şi ultim ul de unit etanş cu condensatorul»
iar cu ajutorul pom pei de rarefiat aburul şi aerul amestecat în el, se poate de
coborît esenţial tem peratura de fierbere a soluţiei sau a extractului.

124
 Cu scopul păstrării substanţelor active, extrase din produsul vegetal,
evap orarea extractelor apoase, de obicei, se efectu ează la tem peratura de circa
45*C. A ceastă tem peratură corespunde presiunii reziduale de circa 0,1 kg/cm2.
In unele cazuri evaporarea se face la temperaturi şi mai joase.
N u num ai tem peratura duce la descom punerea substanţelor. O mare
însem nătate are şi durata evaporării. D au n a tem peraturii va fi cu atît mai
mare, cu cît durata de acţiune a ei este mai mare. M icşorarea tim pului de
încălzire se atinge prin folosirea instalaţiilor de în altă putere. A stfel, avem doi
factori care in flu en ţează asupra indicilor calităţii produsului: scăderea tem pe­
raturii de evaporare şi m ărirea puterii instalaţiilor de evaporare. D e aceea,
calea ce trebuie de urm at se va lu a de fiecare dată aparte. D e obicei, între­
barea se hotărăşte p e calea scăderii tem peraturii de evaporare, deoarece
cheltuielile în cazul dat sînt m al mici decît cheltuielile capitale la instalaţii
de în altă putere.

7.2.1. Evaporarea sub vid

T ip ul d e instalaţie pentru evaporarea sub vid este alcătuit din urm ătoa­
rele ap aiate: vaporizatorul, condensatorul, receptorul, rezervorul, pom pa cu
vid.
Aparate sub vid. In industria farm aceutică sînt răspîndite pe larg două
tipuri de vaporizatoare sub vid, care se deosebesc prin metoda de în călzire:
a ) vaporizatoare în care abu rii calzi se a flă în căm aşă - vaporizatoare sferice;
b ) vaporizatoare sub vid cu suprafaţa d e în călzire sub form ă de tu buri -
vacuum aparate tubulare.
Vaporizatoare sub vid sferice. Construcţia u n u i astfel de aparat este
demonstrată în fig. 49. C orpul aparatului (10 ) d e form ă sferică sau ovală este
înzestrat cu o m anta de a b u r (11 ), iar în partea superioară cu o patentulă (5 )
unită cu condensatorul. C orpul aparatului dem ontabil este alcătuit din d ou ă
părţi, care se unesc în tre ele cu bord ură (9 ) cu şuruburi. Partea superioară
a sferei este înzestrată cu o g u ră de vizitare (3 ), care serveşte pentru curăţirea
suprafeţei interioare a aparatului, robinetul de aer ( 6 ), termometrul (4 ),
vacuum m etrul (7 ) şi d ou ă ferestruici de sticlă ( 8 ) (u n a care nu se vede,
deoarece este de partea opusă şi se lum inează cu un Ъес electric). A b u rii în
manta se alim entează prin ştuţul 1, iar condensatul se elim ină prin ştuţul
12. E xtracţia ce trebuie concentrată se alim entează în aparatul sub vid prin
ştuţul 2, cea concentrată, în să cu rgîn d ă, se scurge prin ţeava 13. V apori-

125
 zatorul se confecţionează din aramă,
alum iniu sau oţel emailat. M antaua
din oţel turnat se sudează direct pe
corpul cazanului. Pentru obţinerea
lichidelor dense se folosesc
vacuum aparate cu capace şi patentulă
înzestrată cu m alaxor, care se răs­
toarnă.
Aparate sub vid tubulare. în in­
dustria farm aceutică sînt răspîndite
pe larg aparatele cu tuburi verticale,
la care camera de în călzire sau fier-
bătorul reprezintă un schim bător de
căldură. E le sînt de diferite con­
strucţii. In aceste aparate lichidul ce
se evaporă se află de o parte a pere­
F ig . 49. Vaporii» torul sub rid sferic. LImurire ţilor tubulari, iar agentul de căldură
tn text
(a b u rii) - de alta. Spum a care se for­
m ează se separă continuu de vaporii
secundari la ieşirea din aparat. Separarea picăturilor de vapori se efectuează
tn spaţiul aburilor (cu separatorul). Vacuum aparatele tubulare pot fi cu circu­
laţia liberă sau forţată a soluţiei,-cît şi constructuv peliculare.
Aparatul cu ţeavă de circulaţie centrală şi circulaţia liberă a soluţiei în
irocesul evaporării este prezentat în fig. 50. In partea inferioară a apara-
u lu i este montată cam era de încălzire, în form ă de tuburi de fierbere verti-
a le cu diam etrul 50-75 mm. In centrul ei este sudată o ţeavă de circulaţie (4 )
u diam etrul cca 500 mm. A burii se alim entează în spaţiul dintre tuburi şi în -
ălzesc lichidul ce se evaporă, aflat în Interiorul lor, care se alim entează
rin ştuţ ( 1 ). In urm a fierberii lichidului în tuburi se form ează o em ulsie de
spori şi lichid, densitatea căreia este mai mică decît a lichidului ce se în căl-
:şte. In ţeava de circulaţie de asem enea are loc evaporarea lichidului, însă
snsitatea acestei emulsii este mai mare decît cea din tuburile de fierbere,
i rezultat în aparat are loc reglarea mişcării lichidului fierbător (în ţeava de
rculaţie - de sus în jos, în tuburile subţiri - de jos în sus), adică circulaţie
jeră.
Separarea picăturilor de lichid de sucul secundar are loc în captator
), cînd el traversează sistemul de capcane (3 ), astfel abu rul secundar nime-
şte în condensator. Soluţia concentrată se scurge în colector prin ştuţ ( 6 ).

126
 O în trebuin ţare largă are aparatul
de evaporare cu fierbătorul
alăturat,. în care se atinge o circulaţie
vertical t
liberă mai intensă a soluţiei ce se eva­
poră decît în aparatul cu ţeava de cir­
culaţie centrală (fig. 51). Evaporarea
lichidului are loc în schim bătorul de
căldură tubular ( 1 ), care reprezintă
un fascicul de ţevi subţiri cu lungim ea
de pînă la 7 m. Em ulsia de vapori şi
lichid obţinută în el se aruncă în
separator ( 2 ), un de abu rul secundar se
separă de picăturile de lichid şi nim e­
reşte în condensator, iar lichidul se re­
întoarce în fierbător prin ţeava de cir­
culaţie (3 ). A paratele cu fierbătoare
alăturate se deosebesc prin randam entul
mare, exploatarea şi reparaţia satis­
făcătoare.
Procesul evaporării poate fi inten­
I
sificat simţitor în aparatele cu circula­ F ig . 50.Schema aparatului cu ţeavi de
ţia fo rţa ţi a lichidului ce se evaporă,
circulaţie centrali. Limurire în text

care se efectu ează cu ajutorul pompelor.

Din tuburile fierbătorului soluţia ce se evaporă se aru n că în separator, aici o
parte din ab u ru l secundar se separă, iar lichidul parţial se întoarce prin
ţeava de circulaţie în linia de aspiraţie a pom pei şi se am estecă cu o porţie
nouă de soluţie ce se evaporă. V iteza de circulaţie a lichidului în ţevi este de
1,5-3,5 m/s, ce asigură m ărirea coeficientului de conductibilitate a căldurii
de 3-4 ori, comparativ cu circulaţia liberă, în să aparatele în exp loatare sînt
mai complicate.
Pentru concentraţia lichidelor term olabile sînt în perspectivă aparatele
peliculare. Aparatul cu vid pellcular cu circulaţie liberă a lichidului ce se
evaporă se deosebeşte prin m ărimi mai valoroase ale coeficientului de conduc­
tibilitate a căldurii (fig. 52). Cam era de în călzire a aparatului reprezintă un
fascicul de ţevi(4)cu diam etrul mic, cu lungim ea de 6-9 m, în călzite din exte­
rior cu abu ri. Lichidul ce se evaporă se alim entează în ţevi din partea in fe­
rioară prin ştuţul 5 şi se um plu la 1/5 din lungim e. Cînd lichidul ce se evaporă
fierbe, toată secţiunea interioară a ţevilor este ocupată de b u lele de vapori,

127
 A bu r
secundar

Vapori
Soluţie
COIlCCIllr.llă

Condensat

Soluţie
primară
У
F ig . 51. Schema aparatului de evaporare cu fierbitor vertical aliturat. Lămurire în text

care se mişcă In sus cu viteze mari. Lichidul lîngă pereţii ţevilor se află în
formă de peliculă subţire, care se antrenează cu vaporii şi se întinde în sus.
Evaporarea are loc în peliculă la num ai o circulaţie a lichidului prin tuburile
fierbătorului. Am estecul din abu rul suculent şi picăturile de lichid concen­
trat nimeresc în separatorul ( 1 ) înzestrat cu palete în formă de serpentină ( 2 ).
Sub acţiunea forţei centripete picăturile de lichid se separă de flu xu l de abur
secundar şi se colectează pe fu n du l camerei (3 ) de unde se scoate din aparat.
A b u ru l suculent, trecînd prin captatorul picăturilor, iese prin partea supe­
rioară. V iteza mare de mişcare a lichidului în ţevi (cca 20 m/s) şi evaporarea în
strat subţire dau posibilitate de a evapora în atare aparate extracte care conţin
substanţe term olabile, cît şi cu saponine, garantînd nedescom punerea compo­
nentelor lor.
Evaporarea multiplă. Principiul evaporării multiple ccnstă în aceea că
aburul secundar, obţinut în primul aparat sub vid, este îndreptat în calitate de
agent termic în al doilea aparat sub vid, iar aburii obţinuţi în el (II) pot fi utili­
zaţi pentru în călzirea la al treilea aparat ş. a. m. d. Schema unui astfel de
aparat în contracurent este prezentată în fig. 53.

128
 Schema aparatului
Fig. 52.
de evaporare pelicular.
Lămurire în text

Spre condensator

S o lu ţie

Fit - S3. Schema instalaţiei de

evaporare cu efect multiplu ţi circulaţie în contracurent

Com. 178 129

 ' Aparatul sub vid Pen(
lichide termolabile "Centri
T herm ". Procesele te h n o lo g i^
moderne cer utilaj calitativ
care poate concentra prin eva­
porare lichide, ce conţin di­
feriţi compuşi termolabili. M j^
evaporare
şorarea pierderilor la
poate fi atinsă scurtarea
prin
duratei timpului de aflare a
lichidului în zona tem peraturi­
lor înalte. Instalaţia de
evaporare Centri-Therm (fig. 54)
a firmei ’’A lfa L aval” (Suedia)
posedă tim pului ac­
scurtarea
ţiunii în alte
tem peraturilor
asupra substanţelor termola-
Fig. 54. Schema aparatului Centri-Therm. Lămurire bile pîn ă la O secundă.
In,ex‘ Principiul acţiunii instalaţiei
date se bazează pe legile
schim bului indirect de căld ură a straturilor subţiri ale lichidului curgător şi
separarea lui centrifugă. Schim bătorul de căld u ră (1 ) reprezintă un bloc de
talere conice ( 2 ), tăiate la vîrf, care se rotesc pe un valţ central ( 6 ) gol cu o
viteză de 500-600 turaţii/min. Lichidul ce se concentrează se alimentează
prin ţeava de distribuire (4 ) pe suprafaţa internă a talerelor rotitoare, formînd
sub acţiunea forţei centripete straturi subţiri (nu mai groase de 0,1 mm). Ter­
menul aflării lichidului pe suprafaţa talerelor este de circa o secundă.
Contactul stratului subţire de lichid cu suprafaţa talerelor încălzite duce la
fierberea spontană. A b u rii nimeresc în coloana centrală, form ată de marginile
interne ale talerelor, apoi se scot din instalaţie printr-un ştuţ special (5).
Concentratul se strînge la periferia talerelor conice şi se sccate prin partea
superioară a aparatului prin ţeavă (3). A burii se alim entează prin valţul gol ( 6 )
al căm ăşii, care înconjoară blocul talerelor, de acolo nimereşte pe su p ra fa ţa
exterioară a talerelor, unde are loc condensarea lui ca rezultat al schimbului
de căldură cu lichidul, ce se află pe partea interioară a talerelor. C o n d e n s a t u l
format sub acţiunea forţei centripete se aruncă spre periferia talerelor şi *e
elimină prin orificiile căm ăşii, apoi printr-un sistem de canale şi conducte ( ? ) "
din aparat. La în lăturarea abu ru lu i suculent (secun dar) are loc separarea

130
eficace a picăturilor condensatului,
ce micşorează considerabil pierderile
jubsianţelor. In com paraţie cu insta
jaţiile înzestrate cu separatoare
externe.
Viteza de transmisie de căld u ră
ia instalaţia Centri-Therm atinge
7 000 kcal/m2, vîscozitatea dinam ică
a lichidului ce se prelucrează -
20 0 0 0 M Pa -s , conţinutul substanţe­
lor uscate d up ă prima condensare
(primul ciclu) - 85%.
întrebuinţarea instalaţiilor Centri-
Therm permite de a îm bunătăţi carac­
terele produsului final în aşa limite,
care mai înainte n u puteau fi atinse,
în afară de aceasta, folosirea instala­
ţiei pentru evaporarea prelim inară a
lichidului, înainte de a fi uscat, per­
mite să se m ărească solubilitatea pro­ Fig. SS. Schema aparatului cu vid centripet
cu rotor gofrat. Lămurire în text
duselor pulverulente din contul mic­
şorării pierderilor legate de descom pu­
nerea lor.
Cu ajutorul instalaţiilor de evaporare Centri-Therm se pot concentra
antibioticele, plasma sanguină, ferm enţii, gelatina, insulina etc.
Aparatul cu vid centripet rotoro-peliculor cu rotor gofrat este prezentat în
fig. 55. în corpul vertical cilindric (5), separat d up ă în ălţim e în cîteva secţii,
cu cămăşi este instalat un ax (4 ) cu tobe goale (9). Su prafaţa tobelor este gof-
rată. Pe crestele gofrate în form ă de serpentină sînt aranjate nişte gău ri (o rifi­
cii) pentru în lăturarea lichidului ce se evaporă pe suprafaţa de încălzire,
iar în fundul gofrat - orificii pentru trecerea abu ru lu i secundar. între tobe se
află un colector inelar ( 8 ) cu jgh eabu ri. Lichidul ce se evaporă nim ereşte
Prin ştuţ (2) în golul inelului de distribuire ( 6 ), de unde sub acţiunea forţei
centrifuge se aruncă pe suprafaţa interioară a tobei gofrate şi se repartizează
sub formă de jet. A ju n gîn d la orificiile din gofre, se arun că prin ele pe supra­
faţa de încălzire (7 ) şi form ează astfel o peliculă ascendentă, care se tu lbu ră
continuu cu jeturile lichidului. Datorită repartizării orificiilor în gofre, con­
form formei şurubului, are loc o irigare uniform ă a suprafeţei corpului pe

131
 Fig. 56. Schema instalaţiei de evaporare sub vid cu condensator de suprafaţă: 1 — evaporator sub
vid; 2 — condensator de suprafaţă; 3 — colector; 4 — rezervor; 5 — pompă cu vid

toată în ălţim ea corespunzătoare a tobei. O parte de lichid se evaporă pe

suprafaţa de în călzire a primei secţii, iar partea neevaporată de pe pereţii
* corpului nim ereşte în colectorul inelar, de unde prin jgh eabu ri nimereşte
pe inelul de repartizare (1 ) al secţiei inferioare, unde procesul se repetă. Li­
chidul ce se evaporă (gradu l optim de concentrare 5 : 1) se în lătu ră din aparat
prin ştuţ (10). A b u ru l secundar se ridică în sus prin interspaţiul dintre
corp şi tobe, cît şi prin orificiile în tobe şi după trecerea separatului prin
camera de separare (9 ) se în dreaptă în condensator. Tim pul contactului lichi­
dului ce se evaporă cu suprafaţa de în călzire (ea poate fi de la 0 ,8 pînă la
40 m ) alcătuieşte cîteva secunde, prin aceasta suprafaţa se purifică continuu
cu un jet, aruncat din rotor. Contactul nemijlocit al elem entelor rotorului cu
suprafaţa de în călzire lipseşte (distanţa dintre ele com parabil nu e m are), ca
rezultat se ex clu d e m urdărirea produsului evaporat cu particule mecanice.
Pentru evaporarea maselor vîscoase şi a pastelor se folosesc pe larg apa­
rate rotor directe, pe a x u l cărora sînt fixate cuţite de răzuire, care cu răţă stra­
tul subţire de p u lb ere uscată sau pastă.
Гп fig. 56 este prezentată schema instalaţiei de evaporare sub vid, al­
cătuită din toate elem entele, deoarece abu rul suculent conţine vapori de
solvent costisitor. Cu acest scop se instalează un condensator superficial,
care poate fi tubular sau în form ă de serpentină, direct ori în contracurent.
R arefierea se face cu ajutorul pompei de ulei.
Colectorul reprezintă un vas cilindric, pereţii căruia sînt calculaţi
pentru vidul creat. D e obicei în instalaţie se a flă două colectoare, unul dintre
care se află în funcţie, al doilea se descarcă. Aceasta se face prin în chiderea
robinetelor. Intre colectoare şi pompa sub vid se instalează un vas de protec­
ţie (rezervor), care n u permite condensatului să nim erească în colector. Ca de
obicei rezervorul are un rol de tampon, care reglează lucrul lent al instalaţiei.

132
Fig. 57. Schema instalaţiei de evaporare sub rid cu condensator prin amestec tn contracurent: 1 —
aparat cu »id; 2 — condensator; 3 — pompă cu ulei; 4 — pom pî cu a p i

Schema instalaţiei pentru evaporarea extractelor apoase. în fig. 57 este

prezentată schem a instalaţiei sub vid pentru evaporarea extractelor-apoase
cu condensator prin amestec In contracurent. Гп cazul dat slnt necesare două
pom pe: un a — pentru evacuarea gazelor (pom pă cu ulei 'sub vid), alta — cu
apă.

7.2.2. F en o m en e secundare la evaporare

Formarea spum ei. U n ele extracte, îndeosebi cele ce conţin saponine, la

evaporare sub vid produc atîta spum ă, încît apare pericolul de detaşare a lichi­
d ului în condensator. E xistă cîteva m ăsuri practice, pentru a în lătura spuma
sau m ăcar a o micşora. M ai întîi de toate, spaţiul pentru abu ri trebuie să fie
mai m are decît cel al lichidului, pentru ca spuma să aibă posibilitate să se
ridice în sus; aceasta duce la unirea bulelor în aparatele tubulare. Am estecului
de spum ă şi lichid i se măreşte viteza, încît fiind aruncată pe suprafaţa de
reflectare spum a se sparge prin lovire.
M ai puţină spum ă se form ează lucrînd cu aparate înzestrate cu m alaxor,
care este cu fundat aproape complet în spum ă. Există şi alte metode de micşo-

133
rare a spumei, bazate pe aceea că din cînd în cînd în evaporator se introduce
aer prin robinetul de aer; din cauza diferenţei de presiune spum a se stinge.
Form area spum ei de asem enea se micşorează la filtrarea riguroasă a extrac­
tului înainte de evaporare.
Transportarea picăturilor. L a evaporare poate avea loc pierderea de lichid
la transportarea picăturilor, ce apar din cauza spumei sau a vitezei mari a
aburului, care m ecanic antrenează cu sine picăturile de lichid. Transportarea
picăturilor se poate scădea, micşorînd viteza abu ru lu i într-atît, încît viteza
de cădere a picăturilor lichidului, antrenat în cam era cu abur, va fi mar mare
decît viteza aburilor. îh afară de aceasta, se folosesc nişte captatoare speciale
(fig. 58) pentru picături şi de asem enea pentru lichidul transportat.
Captatoarele se m ontează între evaporatoare şi condensatoare. Există un
şir de construcţii de captatoare. B un ăo ară, în un ele din ele aburii şi picăturile
antrenate cu el parcurg o cale în form ă de zigzag.
Incrustarea (form area crustei). La concentrarea unor extracte apar greu ­
tăţi ca rezultat al coagulării substanţelor, care se depun pe suprafaţa de în c ă l­
zire în form ă de crustă. Crusta m icşorează productivitatea aparatului, dimi-
nuînd astfel cedarea de căldură. Evaporarea trebuie efectuată astfel, încît
să se form eze cît mai puţină crustă. în aparatele tu bulare uneori efectul se

134
Fig. 59. Demonstrarea fenomenelor secundare la evaporare

atinge prin sporirea circulaţiei, în cele sferice - cu ajutorul m alaxoarelor

cufundate în lichid. Cînd procesul s-a terminat, aparatul trebuie curăţit de
fiecare dată de crustă. Pentru în lătu rarea ei se folosesc diferite metode (m eca­
nice şi chim ice). în afară de aceasta, evaporarea este însoţită de pierderi de
căldură din contul: depresiunilor de tem peratură, hidrostatică şi hidraulică.
D epresiunea de tem peratură este diferenţa dintre tem peratura de fier­
bere a soluţiei şi tem peratura a b u ru lu i (sau temperatura de fierbere a solven­
tului). M ărim ea ei d epinde de natura solventului, substanţa dizolvată în el,
concentraţia soluţiei şi presiunea la care are loc fierberea. D epresiunea de
tem peratură atinge uneori mărim ea de 5-8°C. Form ula este urm ătoarea:
A1 = t2 - tj. în fig. 59 sînt prezentate fenom enele secundare la evapo­
rare.
Depresiunea hidrostatică este legată cu fenom enul hidrostatic, adică
o dată cu ridicarea tem peraturii de fierbere a lichidului, ca rezultat al măririi
presiunii hidrostatice a coloanei de lichid, poate atinge m ărim ea de 1-3”C.
Form ula: A " = t4 - 13.

135
У Depresiunea hidraulică este legată de micşorarea temperaturii la 1,5-2*C
şi căderea presiunii la transportarea abu rului prin conductă din pricina fric-
ţiei (o rezistenţă oarecare h idraulică). Form ula: Д"' = Q - Q j.
Din cele spuse, e clar că, depresiunea totală reprezintă suma depresiunilor
Д - A' + A" + A 1“ , iar tem peratura soluţiei, luînd în consideraţie pierderile
de căldură, va fi: t - T + Д . In form ule sînt însem nate tem peraturile de fier­
bere: ti - a solventului; t2 - a soluţiei; t} - în straturile superioare; t4 - în
straturile inferioare; T - a abu rului secundar; Q - la începutul conductei;
Q i - la intrarea în condensator.

7.3. USCAR EA
•

Uscarea este o operaţie care constă în elim inarea apei sau a altui lichid
dintr-un m aterial în cafe acesta este menţinut prin adeziune superficială sau
capilaritate. D e obicei, se cere elim inarea apei dintr-un material. Produsul
final obţinut în urm a uscării este substanţa solidă.
A paratul în care se efectuează uscarea se num eşte uscător, iar strîns în
ansam blu cu toate aparatele au xiliare - instalaţie de uscare. In dependenţă de
starea de agregare a substanţei care urm ează a fi uscată, uscătoarele se împart
în cele de contact şi aeriene. In primul caz substanţa este situată direct pe
suprafaţa de căld u ră; în al doilea - uscarea se face de un curent de gaz - agent
de căld ură, care deseori este aerul.
Uscarea substanţelor solide. Substanţele solide sînt la fel de sensibile la
acţiunea tem peraturii în alte ca şi cele lichide. D e exem plu, plantele m edici­
nale îşi pierd o parte din substanţele active utile. In cazul cînd organele anim a­
liere sînt uscate incorect, hormonii şi fermenţii se inactivează. Schim bări în
com ponenţă pot avea loc în urma uscării substanţelor chimico-farmaceutice
la pregătirea lor pentru comprimare (deshidratare, topire, aglutinare). Deci,
temperatura şi viteza de uscare sînt factorii principali, care acţionează
asupra calităţii substanţelor ce se usucă. Uscarea substanţelor solide este
efectuată atît în uscătoriile de contact, cît şi în cele de aer.

7.3.1. Bazele teoretice ale uscării

Procesul de uscare a substanţelor medicamentoase solide în mare m ăsură

depinde de caracterul legăturilor dintre umiditate şi material.

136
 7.3.1.1. Form ele şi tipurile um idităţii

Clasînd form ele şi tipurile legăturii dintre umiditate şi substanţă, se ţine

cont de caracterul fizic al legăturii, care denotă calitatea, şi de energia de
legătură, care oglindeşte sem nul cantitativ.
Prin energia d e legătu ră se subînţelege acea energie, care trebuie con­
sumată în condiţii constante de tem peratură şi conţinut de umiditate pentru
a rupe un mol de a p ă de la materie. Prin conţinut de umiditate se subînţelege
raportul dintre um iditatea materiei faţă de substanţa absolut uscată şi se
exprim ă prin: k g umiditate/kg material. Pentru ap ă energia de legătură este
egală cu zero.
Deosebim urm ătoarele forme şi tipuri de legături între umiditate şi
materie: 1) legătura chim ică, caracteristică pentru um iditatea hidrat% sau
cristalină; această um iditate la uscare nu este cedată; 2 ) legătura fizico-
chimică, caracteristică pentru toate tipurile de umiditate Intracelulară:
a) absorbtivă - legată; b ) reţinută osmotic (um iditatea go n flării); c) umiditatea
de structură; 3) legătu ra fizico-m ecanică, care cuprinde umiditatea macro-
capilarelor (r > IO ' 5 cm ) şi um iditatea m icrocapilarelor (r < 10‘5 cm).
La baza îm părţirii capilarelor în macro- şi m icrocapilare stă comparaţia
distanţei m işcării lib ere a m oleculei de vapori şi raza capilarului. E nergia
legăturii fizico-m ecanice este e ga lă cu zero (aceasta e umiditatea liberă),
forma chim ică se deosebeşte printr-o m ărire spontană a energiei de legătură.
Independent de caracterul legăturii, umiditatea strîns legată cu m ateria­
lul se num eşte higroscopică. Această umiditate nu poate fi elim inată complet
din substanţă prin uscare. Um iditatea, elim inată din substanţă prin uscare,
se num eşte umiditate liberă. M ărin d considerabil tem peratura aerului şi
coborînd um iditatea lui relativă, se poate de elim inat în c ă o parte oarecare de
umiditate higroscopică. Această um iditate se num eşte umiditate legată.
llscînd substanţele solide, de obicei, se elim ină um iditatea capilară şi
intracelulară. Um iditatea capilară um ple num eroasele macro- şi microcapi­
lare, ce pătrund produsul vegetal sau corpurile solide granulate. Umiditatea
intracelulară se întîlneşte la uscarea materiei prime endocrine şi a plantelor
m edicinale proaspete.

7.3.1.2. M ecanism ul uscării

M ecanism ul uscării corpurilor capilaroporoase se determ ină de legităţile

transferării de masă în interiorul corpurilor şi la interfaţa dintre fazele

Com. 178 137

 solidă şi gazoasă. M ecanism ul transferării de masă în interiorul corpurilor se
determ ină prin forma de legătură dintre umiditate şi material: de structura
corpului capilaroporos şi regimul uscării. Гп interiorul corpurilor capilaro-
poroase la uscare se produc urm ătoarele tipuri de transferare a um idităţii:
difuziunea lichidului; difuziunea abu rului; transferarea m oleculară şi prin
convecţie a lichidului şi a abu rului presat la ridicarea temperaturii; efuziunea
(scurgerea m oleculară) abu ru lu i în microcapilare (r < 1(TS cm ). Prin efu ziune
se subînţelege o mişcare îndreptată, dar nu haotică (ca la d ifu ziu n e) a m olecu­
lelor de abur. Particularitatea ei constă în transferarea substanţelor din locu­
rile mai reci în cele mai calde. E fuziu nea are loc anum e în microcapilare,
atunci cînd lungim ea m işcării libere a m oleculei de abu r este com parabilă
faţă de capilar; alunecarea caldă a vaporilor în m acrocapilare (r > IO" 5 cm),
care apare la decăderea de tem peratură faţă de lungim ea peretelui capila­
rului şi se lăm ureşte prin aceea că la suprafaţa pereţilor capilarelor aerul
umed se mişcă nu contra curentului termic, ci pe centrul capilarului - în
direcţia curentului termic.
M anifestarea tipurilor descrise mai sus de transferare a um idităţii la
uscare depinde de regim ul procesului şi de proprietăţile m aterialului ce se
usucă.
La Jnterfaţă şi în apropierea corpului solid în condiţii relativ simple de
uscare (t < 100'C) mecanismul de transferare a maselor răm îne îndeosebi
molecular. O dată cu depărtarea de la suprafaţa corpului creşte fracţia
transferării prin convecţie a masei şi în centrul torentului predom ină m eca­
nismul dat.

7.3.1.3. Cinetica uscării

Uscarea, la fel ca şi alte procese de transferare a maselor, se exprim ă

prin relaţia de transferare a maselor, care uneşte difuziunea m oleculară
cu cea prin convecţie:

W -K F (P m -P ,),

unde W - cantitatea de umiditate evaporată; К - coeficientul de transferare

a maselor; F - suprafaţa interfacială; Pm - presiunea aburilor la suprafaţa
m aterialului; P4 - presiunea parţială a abu rului în aer.

138
 Forţa motrice a procesului de uscare este d iferenţa de presiune a aburilor
la suprafaţa m aterialului şi presiunea p arţială în aer, deci Pm - P,. Cu cît este
mai mare această diferenţă, cu atît mai intens decurge vaporizarea um idităţii.
Cînd Pm - Pa = 0, procesul se ech ilibrează. In aşa stare umiditatea devine con­
stantă şi uscarea se opreşte. Viteza de uscare U se determ ină prin raportul
dintre cantitatea de umiditate W , vaporizată de pe o unitate de suprafaţă F de
uscare într-o unitate de timp t :

U - y~Ţ kg/m 2s.

E lim inarea um idităţii are loc pe contul vaporizării ei de pe suprafaţă

(difuziunea ex te rn ă ). In locul um idităţii evaporate, sub acţiunea forţelor
capilare, spre suprafaţă se în dreaptă um iditatea din straturile interne ale
m aterialului (d ifu ziu n ea internă). M ai întîi se evaporă um iditatea de la supra­
faţă care uşor se substituie cu cea din interior. In această perioadă substanţa
care se usucă este acoperită cu un film um ed şi procesul de evaporare super­
ficială poate fi comparat cu evaporarea sim plă de pe oglinda lichidului.
Pe m ăsură ce um iditatea în materie se m icşorează, suprafaţa ei treptat se
va elibera de film ul lichidului, dezgolindu-se în cazul dat de pe sup rafaţă se va
evapora num ai acea umiditate, care se aduce din interior la sup rafaţă prin
capilare pe baza forţelor difuziunii interne.
Pe m ăsura evaporării, umiditatea tot mai greu p ătrunde la suprafaţă.
In acest timp asupra vitezei de difuziune, adică vitezei de uscare, în cep să
acţioneze proprietăţile naturale ale m aterialului şi capacitatea lui de a reţine
umiditatea. M ai departe are loc în călzirea stratului superior al m aterialului.
Din această cau ză o parte de um iditate se volatilizează în capilare, neajungîn d
la suprafaţă. In acest moment proprietatea m aterialului de a reţine umiditatea
se manifestă puternic. C ăderea continuă a vitezei de uscare d u rează p în ă la
starea de ech ilibru al conţinutului de umiditate în material.
Procesul uscării poate fi reprezentat în form ă de cu rbă, dusă pe diagram a
cu coordonatele: viteza de uscare - um iditatea (fig . 60).
Din diagram ă se vede că curba uscării are cîteva segm ente. Segm entul
A B corespunde perioadei de în călzire a m aterialului, este de scurtă durată şi se
caracterizează prin starea instabilă a procesului. Viteza de uscare creşte şi
spre sfîrşitul perioadei de în călzire atinge o m ărim e m axim ală, umiditatea
absolută - W a- s e m icşorează puţin. Segm entul B K j este o linie dreaptă,
paralelă la linia absciselor, care corespunde perioadei vitezei de uscare
constante (perioada difuziunii extern e). In această p erioadă de uscare

139
 U m iditatea kg
absolu lă, "J^T

Fig. 60. Diagrama procesului uscirii. Lămurire tn text

difuziunea internă este atît de intensă, încît asigură o cantitate suficientă de

umiditate la suprafaţă. D e aceea în cazul stabilit al stării aerului înconjurător
şi al temperaturii constante de uscare, cantitatea de aburi, în lăturată de pe o
suprafaţă de evaporare constantă, va fi un a şi aceeaşi. Punctul К ] este punctul
iniţial al perioadei de cădere a vitezei de uscare, altfel vorbind, punctul critic
al procesului de uscare, iar umiditatea - w'CT - prim ară critică. Гп această
perioadă viteza de uscare depinde completamente de viteza de difuziune a
umidităţii interne. L a în ceput viteza difuziunii interne cade mai mult sau mai
puţin uniform , de aceea şi viteza de uscare în perioada dată se micşorează
uniform K jK 2 (scăderea uniform ă a vitezei de uscare). Segm entul K jC la în ce­
put se prezintă prin linie dreaptă. La sfîrşit se transformă în curba K 2 C, care
caracterizează scăderea neuniform ă a vitezei de uscare, ce, după cum a fost
menţionat mai sus, corespunde procesului evaporării mai adînci, cînd umidi­
tatea se evaporă în capilare. Punctul K 2 - al doilea punct critic, cu umiditatea
W“
er*
Sfirşitul uscării (conţinutul de umiditate constant) pe cu rbă este redat
prin punctul С - um iditatea echilibrată W p. Trebuie de menţionat că la
început la suprafaţa evaporării se aduce umiditatea capilarelor ca fiind mai
liberă. Pereţii celulelor sînt penetrabili pentru apă şi aburi.

140
 D urata procesului de uscare, de aici şi a productivităţii lui, depinde de
viteza de uscare. V iteza de uscare este funcţia unui şir de factori. Principalii
dintre ei sînt: particularităţile naturale ale m aterialului de uscat - structura
sa, caracterul legăturii cu apa, com ponenţa chim ică etc., suprafaţa totală
a m aterialului de uscat, care depinde de mărimea fragm entelor, grosimea
stratului: cu cit va fi mai mare suprafaţa m aterialului, cu atît mai repede va
avea loc uscarea; cantitatea de umiditate necesară de în lăturat; umiditatea
şi tem peratura aerului: cu cît mai mare va fi tem peratura aerului şi mai mică
umiditatea lui relativă, cu atît mai spornic are loc uscarea; viteza de schimb a
agentului termic: cu cît mai intens are loc mişcarea aerului cald în uscătorie,
cu atît mai intens se va produce schimbul de căld u ră dintre aer şi substanţă;
amestecarea intensă a m aterialului: cu cît mai bin e se am estecă materialul,
cu atît e mai activă suprafaţa de evaporare şi deci mai spornic are loc uscarea.
A gentul de căldură, aerul cald, reprezintă un amestec de aer uscat şi
aburi. A du cîn d cu sine căld ură, aerul o cedează substanţei um ede. Totodată,
în aer trec vaporii eliberaţi din substanţa ce se usucă. însă proprietatea lor de
a se satura cu vapori este limitată de mărimi determinate de tem peratura şi
presiunea concrete. D u p ă limitele saturării aburii cad din aer în form ă de
ceaţă, ce duce la um ectarea substanţei. Capacitatea aerului de a usca mate­
rialul se determ ină prin parametrii următori: um iditatea absolută şi relativă,
conţinutul de umiditate şi conţinutul de căld u ră a aerului umed.
Umiditatea absolută a aerului se numeşte masa de vapori în k g dintr-un
metru cub (1 m3) de aer um ed.
Umiditatea relativă a aerului se numeşte raportul dintre umiditatea
absolută şi cantitatea de aburi m axim ală care poate fi în 1 m3 de aer la aceeaşi
tem peratură şi presiune. Um iditatea relativă caracterizează gradul de saturare
a aerului cu umiditate.
Conţinutul de umiditate (entalpia) ( x ) a aerului se num eşte cantitatea
de aburi în kilogram e, aflată într-un kg de aer uscat. Entalpia caracterizează
com ponenţa relativă în greutate a aerului umed.
Conţinutul de căldură a aerului um ed (j) reprezintă suma conţinutului de
căld u ră al aerului uscat şi al abu ru lu i aflat în aer.
însem nînd prin: pa - densitatea relativă a abu ru lu i aflat în aerul um ed ne­
saturat, exprim at în kg/m3; ps - densitatea relativă a abu rului în aerul saturat,
exprim at în kg/m3; Pa - presiunea parţială a abu ru lu i practic aflat în
aerul um ed, exprim at în N/m2; Ps - presiunea parţială a abu ru lu i aflat în
aerul saturat, exprim at în N/m2; G a - masa abu rului în aerul um ed; Gau - masa
aerului uscat în acelaşi volum; M a şi M au - m ărim ile maselor m oleculare ale

141
 abu rului şi ale aerului uscat; P — presiunea totală a aerului um ed, N/m2, se
pot alcătui urm ătoarele relaţii.
1) Pentru umiditatea relativă a aerului:

deci, umiditatea relativă se determ ină prin raportul densităţilor sau, deoarece
densitatea aerului este proporţională presiunii lui parţiale în amestec, ca rapor­
tul dintre presiunea parţială a abu rului, aflat în aer, faţă de presiunea ab u ru ­
lui saturat aflat la tem peratura dată.
2) Pentru conţinutul de căld ură a aerului:

. X . c* M- P-
G ,„ M .u P -P .

Din relaţia um idităţii relative reiese:

P .-G -P ,.
înlocuind m ărim ea Pa şi mărimile maselor m oleculare, obţinem urm ă­
toarea relaţie a conţinutului de umiditate a aerului faţă de um iditatea lui
relativă:

G -P s
X = 0,622 —— •=—V " k g abur/kg aer uscat,
Y- o •

unde 0,622 reprezintă rezultatul raportului dintre 29, 27 (valoarea constantei

aerului uscat) şi 46,06 (valoarea constantei abu rului).
3) Pentru conţinutul de căld ură a aerului umed:

j - 10001 + 1970 tx + 2493 • 103 x, J/kg aer uscat,

unde t — tem peratura aerului um ed în ”C; x - conţinutul de umiditate în kg

umiditate/kg aer uscat; 1000 - căldura specifică a aerului uscat; 1970 - căl­
dura specifică a abu rului; 2493 • IO3 - căldura latentă de vaporizare la 0°C.
D acă unitatea de căld u ră este primită 1 kilocalorie, form ula dată se exprim ă:

j = 0 ,2 4 1 + 0,46 X + 595 x kcal/kg aer uscat,

unde t - tem peratura aerului uscat în *C; 0,24 kcal/kg 'C - căldura specifică

142
a abu rului; x — conţinutul de umiditate în kg umiditate/kg aer uscat;
595 kcal/kg - căldura latentă de vaporizare la °C.
Param etrul G caracterizează capacitatea aerului de a absorbi apa, vapo-
rizată din substanţa um edă, adică capacitatea aerului de a transporta vaporii
din uscător. Este absolut clar că trebuie de tins spre aceea, ca mărimea G să fie
minim ală la intrarea aerului în uscător şi m axim ală la ieşirea lui din el. însă
pentru a evita condensarea abu rului, şi deci umectarea din nou a substanţei
uscate mărim ea G nu trebuie să fie aproape de unitate. Tem peratura, la care
aerul la starea dată răcindu-se cu conţinutul constant de umiditate devine
saturat, se num eşte punct de rouă. La tem peratura punctului de rouă răcirea
de mai departe a aerului um ed duce la căderea din el a um idităţii, ce practic
se poate observa - roua se acum ulează pe obiectele reci. Prin param etrul j se
caracterizează cantitatea de căld ură, transportată de aer, care se consum ă la
încălzirea substanţei şi la vaporizarea um idităţii aflate în ea. Param etrul x este
cel de b ază la calcularea construcţiei uscătoriei.

7.3.2. Uscător sub vid. Dulapul de uscare

Cel mai sim plu uscător cu aer este dulapul de uscare. Uscarea în asem enea
dulapuri are loc neuniform . în timp ce pe poliţa inferioară substanţa este
uscată, pe cea superioară ea este în că um edă. Uscînd m ateria pe poliţa supe­
rioară, prin aceasta vom supraîncălzi pe cea de pe poliţa inferioară. D e aceea
este nevoie ca grătarul cu substanţe din cînd în cînd să fie schimbat cu locul.
M ai raţionale sînt uscătoriile cu circulaţia aerului-agent termic forţat,
bun ăoară d ulapu l de uscare cu mai multe cam ere (fig . 61). în dulap sînt
montate d ou ă suporturi (2 ) cu o serie de grătare schim bătoare (4 ). Calori­
ferele (1, 7) sînt instalate la pereţii colaterali vertical în interiorul d u la­
pului. A eru l în uscătorie se suflă cu ajutorul ventilatorului (5 ). Trecînd prin
calorifer ( 1 ), el trece de-a lungul şirului de poliţe superioare, separate de
cele de mai jos cu un perete despărţitor (3). A ju n gîn d la peretele opus, aerul se
încălzeşte la caloriferul 7 şi se întoarce spre caloriferul 1 prin cam era de mai
jos, separată de peretele despărţitor (3). D u pă ce a fost încălzit, curentul de aer
se în dreaptă spre caloriferul 7 de-a lungul camerei urm ătoare ş. a. m. d., pînă
va atinge camera inferioară. D e aici aerul saturat cu abu ri se scoate afară cu
ajutorul cuvei prin partea dreaptă a d ulapu lu i. Cu ajutorul şuberului ( 6 ) o
parte de aer um ed, însă cald, se poate de amestecat cu aer proaspăt.

143
Fig. 61. Dulapul de uscare cu multe camere. Limurire In text

7.3.2.1. Uscătorie cu b an d ă rulantă

Reprezintă o b a n d ă infinită din reţea metalică, care se mişcă în interiorul

camerei. Aceste uscătorii pot fi directe sau cu contracurent. In uscătoriile cu
curent direct uscarea are loc pe loturile începătoare ale bandei. M ai departe
materialul aproape uscat vine în contact num ai cu aer umed şi rece, ce exclud e
supraîncălzirea m aterialului. In uscătoriile cu contracurent aerul proaspăt se
întîlneşte cu m aterialul uscat de acum, apoi se mişcă spre materialul um ed şi în
stare um edă şi rece întîlneşte material complet um ed. Prin aceasta se atinge
o saturaţie a aeru lu i mai mare şi o utilizare m axim ală a căldurii. M ateria
uscată are o umiditate mai mică decît cea de la curentul direct. N eajunsul
uscătoriei constă în supraîncălzirea posibilă a m aterialului.
Uscătoriile cu b an d ă pot fi cu unul sau mai multe etaje. In cele cu un etaj
m aterialul stă nemişcat, ceea ce înrăutăţeşte uscarea. In uscătoriile cu multe
etaje (fig. 62) m aterialul se răstoarnă de pe o ban d ă pe alta, amestecîndu-se
bine. Lungim ea unei astfel de uscătorii este cu mult mai mică.

144
Fig. 62. Schema uscătoriei cu b a n d i in m ulte etaje

Pentru uscarea produsului vegetal în industria farm aceutică se între­

buinţează pe larg uscătoriile cu cinci benzi SPK-30 şi SPK-45.
E le sînt alcătuite din 5 reţele în formă de ban d ă rulantă, întinse pe
tablă. între despărţiturile transportorului sînt montate baterii de calori­
fere. Lăţim ea ban d ei la SPK-30 este de 1,25 m, lungim ea de circa 5 m ,
suprafaţa totală de lucru a reţelei 30 m 2 (la SPK-45 suprafaţa totală este de
45 m2). Produsul de pe transportorul de alim entare nimereşte pe transportorul
superior. El se m işcă cu viteza de 0,2 m/min. Produsul se descarcă de pe o
ban d ă pe alta cu ajutorul dispozitivelor speciale de îndreptare; pentru
amestecarea produsului vegetal se montează un răvăşitor. A eru l trece de jos în
sus prin toate zonele, încălzindu-se de 5 ori în calorifere. A b u ru l sub presiunea
de 3-5 atmosfere se alim entează paralel în primul şi al doilea calorifere; din al
doilea el consecutiv trece prin al treilea, al patrulea şi al cincilea calorifere.
Condensatul se scoate de la primul calorifer (pe prima ban d ă a fost produsul
vegetal cel mai um ed şi,deci, s-a consumat mai multă căld u ră ) şi al cincilea.
Aerul se aspiră din uscătorie cu ventilatorul axial.

7.3.2.2. Uscătorii cu aeroerupţie

Uscarea substanţelor solide în strat fierbînd (pseudolichefiat) se numeşte

aeroerupţie. Prin astfel de uscare are loc egalarea rapidă a temperaturii sub-

145
Corn. 178
 stanţelor solide'şi a agentului termic, atingîndu-se un schimb intens de c ăld u rji
între fazele solidă şi gazoasă, iar ca rezultat uscarea se term ină în timp dt
cîteva minute. în calitate de agent termic la uscarea substanţelor în stra
fierbînd se folosesc gazele de ardere şi aerul. Schema principală a ’ uscări
în strat fierbînd este arătată în fig. 63 •
în cam e»a de amestec ( 2 ) gazele fum ante se amestecă cu aerul suflat d<
ventilator ( 1 ) şi nimeresc în partea inferioară a uscătoriei, care reprezinţi
un cilindru sau o cam eră de uscare dreptunghiulară (4 ) cu grătar de s e p a ra «
(3). M aterialul ce se usucă se alim entează cu transportorul elicoidal (5 ) în
partea superioaiă a cam erei (4 ) şi form ează un strat fierbînd în curentul de
gaze care trec prin orificiile grătarului (3). M aterialul uscat se descarcă piit
pr.ig (7 ) în colector ( 8 ). Particulele solide, antrenate cu curentul agentulu
termic, se separă în ciclon ( 6 ). U jcăio ria cu asroerupţie nu poate fi folosiţi
la uscarea m aterialelor care nu se supun pseudolichefierii şi г celor care uşoi
se m acină, deoarece în cazul dat se măreşte spontan antrenarea particuielo
solide.

Fig. 63- Uielîorie cu isroerupţie. L imuri re In text

146
 7.3.2.3. Uscarea cu ajutoiul radiaţiei ir.fraroşii

Razele infraroşii sînt invizibile şi au lungim ea de un dă de la 0,76 pînă la

400 um. Ele se află alături de partea vizibilă a spectrului roşu şi îm plinesc
secu iu l dintre el şi un dele radioului cele mai scurte. Radiaţia infraroşie de
căldură contribuie la o în lăturare mai intensă a um idităţii şi în cazul dat are
u nele priorităţi faţă de uscarea sim plă. Iu a fa ră de aceasta, uscătoriile cu ra­
diaţie infraroşie sînt mai compacte. UScătoria cu radiaţie infraroşie a găsit o
largă răspîndire ia uscarea granulatului.

7 .3 . 2 A U scarea cu curenţi de în altă frecvenţă

Uscarea cu curenţi d e în altă frecvenţă sau cu încălzitor dielectric în

timpul de faţă se în trebu in ţează pe larg la uscarea diferiţilor dielectrici:
mase plastice, răşine, lemn etc. Această m etodă este cu perspectivă la uscarea
granulelor în industria farm aceutică. Ptincipiul uscării prin dielectric se b a ­
zează p e proprietatea m oleculelor dielectricului de a se polariza sub acţiunea
curentului electric. V iteza de polarizare a m oleculelor depinde de aceea, cît
de des cîm pul electric schim bă direcţia sa în cea opusă. L a frecvenţă slabă,
va fi mic şi n u m ăru l de rotaţii ale m oleculelor într-o unitate de timp. O dată
cu m ărirea frecvenţei,creşte şi nu m ăru l de rotaţii ale m oleculelor. Rotaţia
moleculelor, fiind urm ată de fricţia interioară, cere un consum oarecare de
energie a cîm pului electric care astfel se transform ă în energie de căld ură.
De aceea o d aiă cu creşterea frecvenţei, va creşte şi cantitatea de căldură
eliminată.
Folosind în călzirea dielectrică, umiditatea poate fi în lătu rată la o tem pe­
ratură relativ joasă, uscarea durează timp scurt, o dată şi uniform pe toată
grosimea m aterialului. M om entul preţios mai constă în aceea că se poate
efectua alegerea în călzirii diferitelor ingrediente, care intră în com ponenţa
m aterialului neom ogen, prin alegerea frecvenţei oscilaţiilor.

7.3.2.5. U scarea prin sorbţie

Um iditatea din capilarele um ede poate fi în lăturată şi fără aducerea

energiei de căld ură. B un ăoară, um iditatea poate fi în lăturată prin adserbţia cu
ajutorul adsorbentului. In fig. 64 este prezentată schem a de lucru a dula-

147
 7.3.2.6. I iscarea ultrasonoră

In afară de metodele descrise, în industria farm aceutică în ultimul timp

se foloseşte şi uscarea în cîmpul acustic cu oscilaţii au dibile sau ultrasonore.
S-a stabilit că pentru o uscare mai eficientă cu ajutorul ultrasunetului sînt
mai potrivite frecvenţele de 6 - 8 kH z.
fe n o m e n u l fizic al uscării cu ajutorul sunetului pîn ă în prezent nu-i
stabilit. însă sînt un şir de ipoteze, care lăm uresc un ele cazuri particulare.
In fig. 65 este prezentată uscătoria pentru m aterialele pulverulente.
Sunetul se obţine cu ajutorul sirenei - fluierului cu jet de gaz. A erul uscat,
nmcstecînd m aterialul, îl im pune să ’’fia rb ă ” , formînd un strat pseudol.chefia
(pat fluidizat). O sirenă este instalată lateral, astfel încît prinde maxim a
F ig . Ь4. UscÄtona cu coloane de Silicagel. Limurire în text toată suprafaţa. Cînd m aterialul uscat în cepe a se ridica în sus, el nimereşte
sub acţiunea cim pului acustic al sirenei a doua. Astfel particulele se aglo­
merează şi nimeresc în bun căru l de descărcare.
pului de uscare cu adsorbent Silicagel. Silicagelul - gel anhidru şi călit al A er
acidului^ silicic (S i0 2 • nH 2 0 ) - posedă proprietăţi vaste de adsorbţie. A eru l 1 um ed
aspirat în instalaţie cu ajutorul pompei (5 ) consecutiv trece prin calorifer
( I ) , unde se încălzeşte, apoi prin coloana cu silicagel ( 2 a), fiind bine uscat
nimereşte in cam era uscătoriei (4 ). A e m l umed din uscătorie se îndreaptă în
coloana cu silicagel ( 2 a), unde se eliberează de umiditate şi după ce se în căl­
zeşte in calorifer (3 ) se întoarce în uscătorie. Astfel se creează o circulaţie
continuă a aerului uscat şi cald, care asigură uscarea rapidă a granulatului
(in termen de 1-2 ore), în instalaţia de uscare, de obicei, sînt două coloane de
silicagel, care lucrează pe rînd. Cînd coloana (2 a) îşi consumă proprietatea de
adsorbţie. In lucru se cuplează adsorbitorul 2 b, iar adsorbitorul 2 a se rege­
nerează prin călirea silicagelului pînă la temperatura de 300*C.
Astfel se reduce complet atît structura, cît şi capacitatea de aosorbţie.
D ulapurile de uscare cu coloane de silicagel se folosesc pe larg în industria
farm aceutică la uscarea granulatului. Coloanele cu silicagel pot fi folosite
pentru uscarea substanţelor, care conţin extragenţi de preţ (alcool, eter etc.).
In cazul dat silicagelul va adsorbi amestecul de vapori şi extragent. D u pă ce
toată activitatea silicagelului va fi epuizată, prin coloana deconectată se
alim entează abur. Străbătînd stratul de silicagel, aburul desorbează adsorbi­
torul (b u n ă o a ră, alcoolul) şi îl transportă in condensator. M ai departe adsor­
bitorul se regenerează prin călire.
\
~■ I i r it o fio u lu a so n o ii: I — lu n rîr; ? — c.lm dru: 3, - — sirene, • — з ntato

148 i44
 7.3.3. Uscarea lichidelor

I 'caree lichidelor poate avea loc atît în uscătoriiîe prin contact, cît şi în
el(= a e rien e .

7.З.З.1.1iscarea în uscătoriiîe pr?n contact

fn uscătoriiîe prin contact se usucă extractele concentrate prelim inar. Ca

• : ia v ip o m e rc , ain cauza substanţeloi term ohbile, uscarea se efectueazS la
tem peratură ycSzuîă, care se Atinge prin crearea de vM. Calitatea produsului
ţJr: (extr v. uscat) depinde de temperatura de încălzire. Cu cît este mai
mare •.^ггЛпеШ кеа lichidului, ci' atît mai mult se descom pune produsul.
UscÂtti'i'.f. j. ;:i I on tact pot fi cu acţiune continuă şi incontinuă. Dintre pri-
rielc. :. ,>«. dulapurile de uscare suo vid (etu vele), celelalte sînt uscâto-
riile cu citin d:. (v alţari) prin vid.
D ulcpui . <iicare sub 'id . Construcţia u.'cătoriei este arătată fn fig. 6 b.
D u lap ul este înzestrat din a l b e l e părţi cu d ou ă uşi (3, 7), astfel încărcarea
şi descărcarea uscătoriei poau. f. efectuat .1 o datg din am bele părţi, fn uşi
sînt mcntato. ferestruici. V id u l sc fo rm e azî prin jtu ţ (4Î cu ajutorul pompei,
condensatorului şi colectorului conertat. Deoarece se usucă extracte dense,
care conţin p u ţin i .ipă, poju fi in s t. .'i* un condensator piin amestec. în căl­
zirea T-!iteîor зе Tace cu ajutorul abu rului, care se alim entează prin ţeava
superioară ( 6 ); condensatul şi
gazele necondensate sînt
scoase prin ţeava de scurgere
(\ 1A ).
/• O astfel de
u v alim entare
V

lz t : a abu rului duce la o încălzire

neuniform ă a plitelor ş: ia o
3 -
uscare neuniform ă. în construc­
ţiile noi aburii se alim entează
simultan atît în plitele supe
2
rioare, cît şi în cele interioare.
Corpul d ulapu lu i se confec­
ţionează din fontă.
Uscarea îr. dulapurile cie
uscare sub vid se face astfel.
lapul gol, fără iichid. în acelaşi timp se pregăteşte materialul, adică se umplu
tăvile sau ceştile plate cu lichid de uscat. Ceştile nu trebuie să fie foarte pline.
Aceasta preîntîm pină ridicarea puternică a lichidului şi lipirea Iul de
raftul superior. T rebu ie se m enţionat că pentru obţinerea unui produs uşor
şi pufos, spuma Ia uscare aste necesara. Lichidele dense se tfng într-un îtrat
subţire pe fu n d u l ceşcuţei, deoaiece cu cît este mai subţire stratul, cu -,ât
mai repede are loc uscarea şi cu atît mai uşor este produsul uscat. C'cjtile
unse se iniroduc repede în d ulapu l cald şi se în ch id b in e uşi;e. Se conecttazâ
pompa cu vid. Uscarea se urm ăreşte prin ferestruici. D acă ca ;.;x loc iu. :n \os,
se introduce aer. Tem peratuta de uscare se m enţine la 45-46 , apoi sc . ică
la 55-60°C. Tem peratura talerelor este 90-95°C. D u rata uscării - circ« re.
Cînd uscarea se term ină, alim entarea cu abu r se d e c o n e c t e ^ ă şi d u lapu l se
răceşte. Se în chide robinetul conductei de aspiraţie şi se inircduec aerul,
egalînd astfel presiunea. A po i se deschid uşile d ulapu lu i, se ус of ceşiîle şi s^
descarcă conţinutul. D u lap u rile de uscare sub Yid sînt răspîi'dite pe larg la
uscarea celor mai diverse materiele.
Uscătoriile cu cilindri sub rid. R eprezin tă nişte cilindri (valţuri) metalici
care se învîrtesc lent şi sînt în călziţi din interior. Vite/a de rotaţie şi tempe­
ratura lor se reglează astfel, încît lichidul, fiind ur.s Yn strat subţire, s-ar usca
înainte ca valţul să facă o rotaţie deplin ă. M aterialul uscat se c u răţă de pe
cilindri cu o racletă (iăz u ito r). Cunoaştem cîteva construcţii d e uscătorii de
acest tip.
Uscătorie cu un cilindru îmbarcat (fig. 67, a ). Această uscătorie se folo­
seşte num ai pentru soluţii diluate sau extracte.

F ig. 67. Tipuri de uscătorii cu alinări. i.âi i rire in text

151
 Uscătorie cu un cilindru neîmbarcat (fig. 67, b). între cilindru şi lichid
este un cilindru de alim entare, cu ajutorul căruia se reglează grosimea stra­
tului de lichid. în cazul dat se exclude supraîncălzirea. Această uscătorie
este mai raţională decît cea precedentă.
Uscătorie cu două valţuri (fig. 67, q; 6 8 ). V alţurile se rotesc în direfcţii
opuse. Lichidul se alim entează în spaţiul dintre ele. Grosimea stratului se
regulează prin distanţa dintre cilindri. în interiorul capotei (F) se rotesc doi
cilindri (3), încălziţi din interior cu vapori, alimentaţi prin conducta
aburi. Totodată, aburul se alim entează în căm aşa capotei, datorită căruia se
preîntîm pină răcirea şi condensarea aburilor pe suprafaţa capotei. Conden­
satul din valţuri şi căm aşă se scoate prin evacocondensator. Extractul se a b ­
soarbe în uscătorie din colector (5 ) prin conductă cu ajutorul vidului din
linie ( 1 0 ). Crusta uscată de extract uscat se curăţă cu racleta ( 4 ), care se apasă
pe ci'indri cu ajutorul unui şurub. Extractul uscat se cu lege în colector ( 2 ).
Uscarea este urm ărită prin ferestruici speciale. A bu rii sînt aspiraţi din uscă­
torie prin ţeava liniei de vid. M ai întîi ei pătrund în desprăfuitor ( 6 ), mai apoi
sînt îndreptaţi în condensatorul tubular (7), răcit ca şi desprăfuitorul cu apă
rece. Din colectorul condensatorului (7) cu ajutorul rotorului ( 8 ) pompei sub
vid aerian se scoate aerul, care prin oala de siguranţă ( 9 ) nimereşte în pompa
pneum atică ( 1 0 ), de unde aerul este aruncat cu pistonul în
printr-un ştuţ. A pa care răceşte pompele se alim entează din conducta de apă.
Cilindrii de uscare se rotesc în uscătorie cu o viteză de 4-8 turaţii/min. Astfel,
durata uscării se află în limitele 15-75 sec. Productivitatea - 40-50 kg/m2 pe oră
cu condiţia, că uscătoria se alim entează cu extract anterior
(30-50%).
7.3.3.2. Uscarea prin atom izare sau nebulizare
Este u n u l din procedeele preferate pentru uscarea produselor uşor alte-
rabile, cum sînt u n ele soluţii extractive care nu pot fi uscate cu sisteme
com une fă ră a suferi m odificări mai mult sau mai puţin profunde.
Acest sistem este bazat pe dispersarea lichidului sub form ă de mici pi­
cături şi o uscare rapidă (p în ă la 1-2 secu nde) a acestora cu ajutorul unui cu ­
de rent de aer cald. Pulverizarea fină a lichidului are drept scop m ărirea suprafe­
ţei de contact cu aerul cald care constituie agentul de uscare.
N ebu lizarea lichidului este obţinută cu diverse sisteme dintre care cele
mai importante sînt: «
— un disc care se învîrteşte cu viteză în altă — 10 0 0 0 —2 0 0 00 turaţii/min.,
care transform ă produsul lichid dispersat sub forma un ui nor fin în pulbere,
iar acesta este uscat de un cui~nt de aer cald care circulă de jos în sus;
- un injector prin care e. te forţat să treacă lichidul cu presiune în altă de
30-200 atmosfere, iar nel.uhzatul obţinut este uscat de un curent de aer cald.
Pentru industria farm aceutică este mai potrivit uscătorul cu discuri. Con­
strucţia un ei asem enea uscătorii este prezentată în fig. 69.
Extractul necesar pentru uscat din colector ( 6 ) nimereşte în cam era tie
atmosferă uscare (5 ) pe discul de atomizare (4), care se roteşte cu o viteză de 20 000 tura­
ţii/min. Prin interm ediul forţei centripete lichidul se arun că de pe disc cu o
concentrat

5 3 6

Fig. 69. Schema uscătoriei ptir. ncbuîizare cu discuri. Lămurire tn text

152
viteză шаге si transformîndu-se în pulbere fină form ează în jurul discului
o zonă orizontală de nor. Diam etrul picăturilor în cazul dat este de 10-50 ц т ,
astfel suprafaţa totală la 1 1 de lichid transformat în nor fin atinge 600 m2.
A erul se adsoarbe în uscătorie cu ajutorul ventilatorului (2). Trecînd prin
calorifer ( I ) , aerul fierbinte nimereşte în cam eră mai jos de discul rotitor şi
se mişcă în sus prin spaţiul format de norul de ceaţă. Din cauza suprafeţelor
mari are loc o vaporizare extrem de energică a umidităţii. Picăturile de lichid
timp de 0,01-0,04 secunde se usucă. Tem peratura aerului alimentat, de obicei,
atinge 150°C. Supraîncălzirea însă nu are loc, deoarece, mai întîi, durata
expoziţiei de uscare este mică, mai apoi, particulele nu pot avea temperatură
mare, cît în ele e prezentă apa. Supraîncălzirea se preîntîm pină prin aceea
că aerul, trecînd prin zona de ceaţă, la rîndul său, se răceşte. Produsul uscat
prezintă o pulbere fină. Pu lberea care cade jos se m ătură cu ajutorul periu­
ţelor (3 ) rotitoare şi prin orificiul de pe podea nimereşte la şnec (9 ) şi mai
departe în colector ( 8 ). însă o mare cantitate de substanţă uscată în formă de
pulbere fină răm îne suspendată în curentul de abu r şi gaze. Acest curent nim e­
reşte în instalaţia de filtrare (7), alcătuită dintr-un şir de filtre-saci, care reţin
pulberea. Bătătoarele ce lucrează automat scutură pulberea pe şnec, unde se
mişcă majoritatea produsului uscat.
Produsul uscat, obţinut la uscarea extractelor, deseori este higroscopic şi
se um ezeşte, transformîndu-se în mase aglutinante. fn tegătură cu aceasta,
e necesar a face deosebire între uscarea substanţelor um ede şi cele higro-
scopicö. I.a substanţele um ede toată umiditatea este liberă şi deci la mare
nevoie poate fi înlăturată complet. Cît priveşte substanţele higroscopice, ele
au proprietatea de a conţine o cantitate de umiditate, aflată în stare de echi­
libru cu aerul umed. D acă din aşa substanţă se va în lătura toată umiditatea,
atunci, fiind în contact cu aerul, substanţa uscată higroscopică va absorbi
umiditatea din aer pîn ă cînd va obţine umiditatea ’higroscopică” . O astfel de
trecere a conţinutului de umiditate, după care va urma starea um edă, se
numeşte punct higroscopic. D e aceea, uscînd extractele vegetale, trebuie de
ştiut cît de higroscopic este extractul şi care este punctul lui higroscopic. D acă
uscarea are loc mai jos de punctul higroscopic, extractele uscate trebuie colec­
tate în rezervoare închise sau să fie închise etanş în recipiente imediat după
uscare.

154
 7.3.3.3. Uscarea prin sublimare (lio filiza rea )

Schem a prin cipală a uscării prin liofilizare cu frigorifer şi compresor este

prezentată în fig. 70. Cam era (1 ) de uscare este unită cu condensatorul
(2), pompa de vid (3 ), frigoriferul (4 ) şi pom pa (5 ) pentru circulaţia saramurii.
Pentru în lătu rarea continuă a gheţii formate în frigorifer se m ontează două
condensatoare, care lucrează şi se d ezgh eaţă pe rînd.
Produsele uscate, ce se obţin în urma sublim ării, păstrează complet cali­
tatea lor (culoarea, mirosul, solubilitatea, proprietăţile alim entare etc.) şi pot
fi conservate timp în delun gat. Гп prezent astfel se usucă preparatele m edica­
mentoase, sensibile la temperaturi în alte care pierd spontan proprietăţile
lor calitative la uscarea termică (antibioticele, plasm a sangu ină, fermenţii,
preparatele bacteriene etc.).
Liofilizarea se bazează pe evaporarea directă a um idităţii care se solidi­
fică prin răcire fă ră ca produsul să treacă prin faza lichidă. Uscarea are loc la
trecerea um idităţii (a p a ) din stare solidă direct în abur. Prin sublim are se
în lătură 98-995® de ap ă. Îngheţînd produsul, m aterialul se fixează în formă
de ’’schelet”, care păstrează volum ul spaţiului şi d u p ă uscare; preparatele se
transferă în aerogel (m asă poroasă). In timpul uscării substanţa se află timp
îndelungat la tem peratură joasă de circa -20 -30°C. La asem enea temperatură
reacţiile chim ice se opresc sau nu au loc defel. Spre sfîrşit, temperatura de
obicei se ridică p în ă la +30 - 50“C, însă reacţiile chim ice în cazul dat n u au loc
din cauza cantităţii mici de umiditate.
Uscarea m aterialelor biologice prin liofilizare are loc la presiunea aerului
10 - I —IO- 3 mm Hg, cînd concentraţia o xigen u lu i este de zeci de mii de ori mai

h g. ~Q. Schema uscatoriei prin liofilizare (sublimare). Lămurire în text

155
mică decît la presiunea atmosferică. în condiţiile date viteza proceselor de de separare, vor fi în ech ilibru deja d ou ă faze. Astfel pe linia O A în echilibru
o xidare în m aterialul uscat se m icşorează considerabil. va fi apa şi abu ru l. Linia OB pe diagram ă prezintă curba sublim ării.
Datorită particularităţilor descrise mai sus, la uscarea prin sublim are se La tem peraturile şi presiunile care corespund acestei curbe gheaţa şi
creează condiţii prielnice de păstrare a proprietăţilor specifice ale celor mai aburul se vor afla în ech ilibru între ele. Frontiera de sus a sublim ării se află
sensibile la căld ură preparate biologice şi organisme simple vii. la tem peratura de 0*C şi presiunea de 610,048 N/m2. Limita de jos a sublim ării
Evaporînd apa, num ărul maxim al al fazelor, aflate concomitent în teoretic se determ ină prin zero absolut. In condiţii practice de sublim are
echilibru, nu poate fi mai mare de 3 (fazele solidă - gheaţa, lichidă - apa şi diapazonul de tem peraturi şi presiune este limitat.
gazoasă - a b u ru l). N u m ăru l de faze, care pot exista concomitent în echilibru, M ărim ile cantitative reprezentate mai sus de existenţa fazelor fac parte
depinde de tem peratură şi presiune. din sistemul alcătuit dintr-un singur component — apa. Uscînd material bio­
Tem peratura şi presiunea prezintă variabilităţi de sine stătătoare, care logic, sistemul este mai compus, deoarece este alcătuit din soluţii apoase ale
caracterizează starea sistemului. Existenţa concomitentă (sim ultană) în echi­ unui şir de substanţe organice şi anorganice. în aceste cazuri existenţa în
libru a gheţii, apei şi a abu rului poate fi num ai în aşa-num itul punct triplu echilibru a sistemului dintre g h e a ţ ă -a b u r ori s o lu ţie -a b u r va fi limitată de
aflat la presiunea de 610,048 N/m 2 şi temperatura de 0,0075’ C. Funcţia alte mărimi de tem peraturi şi presiune, deoarece punctul de în gh eţ al solu­
stării de tem peratură şi presiune este prezentată în fig. 71. ţiilor este mai jos decît al apei curate, iar punctul de fierbere corespunzător -
Liniile О Л , O B şi О С îm part diagram a în trei cîmpuri, fiecare corespunzînd mai jos. însă caracterul legitim , de obicei, răm îne acelaşi, schim bîndu-se puţin
la o fază concretă. în limitele temperaturii şi presiunii, m ărginite de liniile ОС numai m ărim ile absolute de trecere a punctelor soluţiilor.
şi О Л , apa se va afla numai în faza lichidă, între liniile OB şi O A - num ai în
formă de abu r, iar între OB şi О С - num ai în stare solidă. Fiecare din cele trei
cîmpuri ale diagram ei corespunde la o stare stabilă a uneia dintre cele trei 7.3.3.4. U scarea ultrasonoră
forme ale apei. La temperaturi şi presiuni, care corespund exact liniilor
Procedeul deshidratării lichidelor cu ajutorul ultrasunetului, în prin­
p D ezgheţare Vaporizare cipiu, nu se deosebeşte cu nimic de schema tehnologică de obţinere a aero­
solilor (sisteme de dispersie de tip lichid/gaz). U tilajele folosite pentru a emite
sunete pot fi atît pneum atice, cît şi magnitostricte. U scarea ultrasonoră a lichi­
delor depinde de proprietăţile fizico-chimice (vîscozitatea, tensiunea vapo­
rilor, tensiunea superficială) care caracterizează indicii sistemelor em iţă­
toare, proprietăţile fizice ale param etrilor m ediului gazos. Intensificarea
schim bului de căld u ră în aceste aparate este mare. B u n ăo ară, viteza de evapo­
rare a m etanolului şi acetonei creşte de 8-20 ori. O m ogenitatea picăturilor obţi­
nute se atinge la frecvenţa de 20-50 kH z şi m ărim ea lor de la 50 pînă la
1 ц т . Aerosolul obţinut în condiţii speciale se usucă momentan.

7.3.3.5. Deshidratarea cu ajutorul

substanţelor deshidratante

Dintre substanţele deshidratante fac parte calciul clorid, natriul sulfat,

Fie- 71. Di££rania fazelor stării apei. Lămurire în text varul, acidul sulfuric concentrat etc. Deşi această metodă de uscare

15f 157
are unele dificultăţi ş i,fiin d comparativ scumpă, totuşi ea se foloseşte în
anumite cazuri In practica farm aceutică. Substanţele care absorb puternic
apa sînt folosite pentru obţinerea alcoolului absolut, uscarea extractelor
uleioase, a unor alcaloizi şi heterozide etc.

Capitolul 8

SOLVENŢI ßl EXTRAGENŢI

Prepararea m edicamentelor este legată de Întrebuinţarea în cantităţi

mari a diferitelor lichide, necesare pentru dizolvarea sau extracţia substan­
ţelor farm acologic active. In dependenţă de scopul urmărit, aceste lichide pot fi
numite solvenţi sau extragenţi.
Prin solvenţi se subînţeleg substanţele chimice individuale sau amestecul
lor, capabile să dizolve diferite substanţe, adică să formeze cu ele sisteme
om ogene - soluţii alcătuite din două sau mai m ulte componente.
Practic se folosesc doar acei solvenţi, care corespund cerinţelor necesare:
să posede o dizolvare activă; să nu fie agresivi faţă de substanţa solu bilă şi
aparate; să fie minimal toxici, inflam abili; ieftini şi accesibili.
Prin extragenţi se subînţeleg solvenţii, care se folosesc la extragerea ma­
teriei prim e vegetale sau anim ale, sau la extragerea dintr-un lichid a substan­
ţelor preţioase. Solvenţii utilizaţi în calitate de extragent trebuie să mai
corespundă şi altor cerinţe adăugătoare, care reies din particularităţile spe­
cifice ale industriei farm aceutice. Extragentul trebuie să posede urm ătoarele
calităţi: dizolvare selectivă, capacităţi de d ifuziune deosebite, care asigură
trecerea lui prin porii părticelelor m aterialului şi pereţilor celulari; proprie­
tatea de a îm piedica dezvoltarea florei m icrobiene în extracţie; volatil, cu
tem peratură de fierbere mică, regenerare uşoară. Conform clasării chimice,
toţi solvenţii şi extragenţii se îm part în anorganici şi organici. D in clasa com pu­
şilor anorganici pentru industria farm aceutică cea mai mare im portanţă o are
apa.

8.1. A P A

L a prepararea m edicamentelor se foloseşte apa purificată obţinută prin

diferite procedee.

158
 8.1.1. Apa purificată obţinută prin distilare (Aqua purificata)

A p a purificată trebuie să fie transparentă, incoloră, fă ră miros şi gust,

pH 5,0—7,0. R ezid uu l d up ă vaporizarea a 100 ml de ap ă şi uscarea pîn ă la
masa perm anentă n u trebuie să depăşească 0,001%. R eacţia la clorizi, sulfaţi,
calciu, metale grele, nitriţi şi nitraţi trebuie să fie negativă. Concentraţia
am oniacului — n u mai m are de 0 , 0 0 0 0 2 %.
Fierbînd timp de 10 m inute 100 ml de a p ă cu 2 ml de acid sulfuric diluat
şi 1 ml de kaliu perm anganat de 0 ,0 1 moli/l, apa trebuie să-şi m enţină culoarea
roz (substanţe reducătoare). D u p ă agitarea apei cu un volum egal de ap ă de
var într-un vas b in e închis, um plut p în ă sus, apa trebuie să răm înă transpa­
rentă (carbon d ioxid).
Despre faptul că şi ap a potabilă b u n ă se deosebeşte radical de cea ofici-
nală putem concluziona d u p ă duritatea apei - în m edie 10*. U n u i grad de
duritate îi corespunde concentraţia într-un litru de a p ă a 10 mg de săruri, care
determ ină duritatea apei în recalculare la C aO . A şad a r, apa potabilă cu
duritatea de 10 ° poate conţine 0 , 0 1 % substanţe m inerale, care determ ină
duritatea ei. D ac ă excludem posibilitatea interacţiunii dintre im purităţile din
apă şi substanţele m edicam entoase, chiar şi în acest caz substanţele m inerale
sînt cauza tu lbu rării soluţiilor hidroalcoolice şi a extractelor în urm a depunerii
sărurilor de Ca şi M g. Elim inarea sărurilor, care determ ină duritatea, are loc
încet şi poate decurge în preparatele filtrate, turnate în sticluţe şi flacoane.
A precierea apei ca solvent şi extragent este urm ătoarea:
M ajoritatea substanţelor active (săru rile alcaloizilor, heterozidele,
hormonii, saponozidele, substanţele tanante, m ucilagiile ş.a.) sînt solubile în
apă, de aceea sînt extrase de ap ă complet.
A p a p ătrun d e uşor prin pereţii celulelor, dacă ei n u sînt îm bibaţi cu
substanţe asem ănătoare grăsim ilor sau hidrofobe.
A p a poate hidroliza substanţele active. Hidroliza creşte sub acţiunea
fermenţilor şi, de asem enea, la în călzire.
A p a nu are proprietăţi antiseptice, deci soluţiile şi extractele apoase, mai
ales dacă ele conţin album ine, m ucilagii şi substanţe asem ănătoare lor, foarte
repede devin un m ediu apt pentru dezvoltarea microorganismelor.
D in punct de vedere farm acologic ap a este indiferentă.
A pa se evaporă greu şi în cazul în lătu rării ei din extractul apos, vapori-
гагеа (pentru a păstra substanţele term olabile de la descom punere) trebuie
făcută în vid.

159
 A pa, fiind p u rific a ţi prin distilare, este accesibili la orice u z ln i
:arm aceutică.
Astfel apa ca solvent şi extragent are un diapazon larg de întrebuinţare.
A p a p u rific aţi în prezent se obţine prin antrenarea apei potabile din
conducta u r b a n i . A p a purificată popte fi o b ţin u ţi şi prin dem ineralizare.
Instalaţiile pentru obţinerea apei purificate prin distilare sînt de diferite
construcţii şi productivitate. A le gere a lor depinde de capacitatea uzinei şi de
condiţiile ei tehnice m odem e.

8.1.1.1. AcYadistilatoarele
în c o lo a n i cu trei trepte

Randam entul m odelelor mari ale aparatelor de construcţia d a t i aju n ge la

1000 l/ori. b i aceste aparate (fig. 72) trei evaporatoare sînt montate u n ul
deasupra altuia, ceea ce le face destul de compacte. O a l t i particularitate a
aparatelor în c o lo a n i este aceea c i num ai treapta inferioară a evaporatorului
se în c ilz e ş te cu vapori din conducta centralizată. A p a din evaporatorul al
doilea se în c ilz e ş te cu vaporii obţinuţi în prim ul, iar apa din cel de al treilea
evaporator se în c ilz e ş te cu vaporii de la evaporatorul al doilea. A stfel, apara­
tele cu c o lo a n i sînt foarte etouom ice, folosind căldura vaporilor secundari.
A paratul este construit dintr-o c o lo a n i A , reglatoarele autom ate ale nivelu­
lui apei B, condensatorul С şi rezervorul D . C oloana reprezintă un cilindru de
oţel, d esp irţită de fu n du ri în trei trepte. în fiecare treaptă este o serpentină
şi un robinet pentru evacuarea apei. V aporii de în călzire din cazangerie trec
prin serpentina prim ei trepte şi aduc apa la fierbere. A b u ru l de em isiune din
serp en tin ! trece în separatorul de condensat. V aporii formaţi în treapta
întîi trec în serpentina treptei a doua şi în c ilze sc apa de aici pîn ă la fierbere.
Condensatul obţinut în cazul dat trece mai întîi prin separator ( 8 ), apoi în
jeava care uneşte aparatul cu c o lo a n i cu condensatorul. V aporii formaţi în
reapta a doua trec în serpentina treptei a treia, în c ilz e s c apa de aici pîn ă la
ierbere şi în form ă de condensat trec în ţeava condensatului prin separa­
torul de gaze. V aporii care s-au format în treapta a treia, prin ţeava cenden-
atorului se în dreap tă direct în condensator. Pentru ca apa să fiarbă în
rvaporator tem peratura abu ru lu i trebuie să fie corespunzător mai mare.
\ ceas ta se atinge prin scid e rile de presiune a abu ru lu i de încălzire, care se
irm ăreşte prin m anom etrele instalate la treptele întîi şi a doua. Pentru ca

160
F lg . 72. Schama aparatului tn eoloanf cu trei trep te Л — noloana; В — reglator automat al n iţe ­
lului apel; С — eondenaator; D — п и л я . 1 — evacocondenaator; 2 — reclatorul a lim e n tu l eu api;
3 — n fla tcn il nirelului apei; 4 — ţaarl; 5 — ţa arl de alimentar* cu api; С — supepl; 7 — contra-
trautat«; S — reparator; 9 — manometru; 10 — ft u ţ 11 — ilfu rv n ţj

presiunea In aceste trepte s l nu depăşească norma stabilită, sînt instalate

*upape de siguranţă speciale.
Evaporatoarele se alimentează cu apa care rine din condensator. La
început eraporatoarele se umplu cu apă rece, care trece prin condensator

Corn. 178 161

din conducta urbană. După deschiderea robinetelor apa umple toate cele
trei evaporatoare pînă la un nuvel stabilit. După aceasta robinetele se închid şi
aparatul cu coloană se include în lucru. Mai departe alimentarea evapora-
toarelor se face cu apă caldă (pînă la 80°C) din partea de sus a condensatorului.
Nivelul apei în trepte se menţine automat prin reglatorul nivelului (6).
Pentru crearea presiunii necesare în conducte, care ar permite apei să
întreacă rezistenţa vaporilor în trepte, este supapa de refulare (11). Surplusul
de apă se înlătură prin racord (12). Condiţia principală de lucru a coloanei
este presiunea vaporilor în trepte Pj > P2 > P3; în cazul dat: 2,2 atm >
> 1,7 atm. > 1 atm.

8.1.1.2. Instalaţia pentru obţinerea apei purificate

într-un evaporator cu efect multiplu

Instalaţia (fig. 73) este alcătuită din trei corpuri-evaporatoare. Fiecare

corp (2) prezintă un schimbător de căldură tubular încălzit cu aburi (1).
Aburii tehnici se alimentează prin partea superioară a schimbătorului de căl­
dură, iar cel uzat se scoate prin partea inferioară în linia de condensat a abu­
rului tehnic, bl interiorul evaporatorul ui se toarnă apa demineralizată,
încălzită anterior în condensator (4) pînă la un nivel constant şi se încălzeşte

162
pînă la fierbere. A b u rii secundari în partea superioară a fiecărui corp trec
printr-un taler perforat cu un strat constant de a p ă curgătoare apirogenă (3).
Barbotarea asigură reţinerea eficace a picăturilor din aburi. A bu rii purifi­
caţi nimeresc în schim bătorul de căld u ră al corpului doi şi încălzesc apa în el
pînă la fierbere. A b u rii secundari ai corpului doi barbotează p rin stratul de
apă apirogenă în talerul perforat şi nimeresc în al treilea schim bător de c ă l­
dură. A b u rii purificaţi din corpul trei nimeresc în condensatorul-frigider (5),
care este com un pentru toate corpurile. A b u rii secundari din prim ul corp şi
al doilea se unesc cu distilatul corpului trei şi nimeresc în condensator. Disti­
latul se strînge în rezervorul 3. Alim entarea schim bătorilor de căld u ră cu
apă caldă se face din condensatorul 4. In corpuri se m enţine presiunea şi
temperatura abu rilor corespunzătoare. In prim ul - 120-140*C, al doilea -
110-120'C şi în al treilea - 103-110*C. Calitatea apei corespunde cerinţelor
DTN.

8.1.1.3. Acvadistilatorul ’T i n n - a q u a ”

Acvadistilatorul ’T in n -a q u a ” (fig . 74) este construit din trei corpuri. A p a

dem ineralizată se alim entează prin reglatorul presiunii ( 1 ) în condensatorul-
răcitor (5 ), trece prin cam erele schim bătorului de căld u ră u n d e se încălzeşte
preventiv (3 ) - III, II şi I, se în călzeşte şi nim ereşte în spaţiul de vaporizare
( 2 ), în care sînt montate un sistem de ţevi, care se în călzesc din interior cu
aburi. A p a în călzită cu ajutorul dispozitivului de distribuţie se în dreap tă pe
suprafaţa exterioară a ţevilor în călzite întinsă în tr-un film , se scurge pe ele în
jos şi se încălzeşte p în ă la fierbere.

163
 Suprafaţa filmelor apei clocotitoare este foarte mare, de aceea In raporl-
zator se creează un flux Intensiv de aburi, căruia cu nişte diriguitori speciali
i se transmite o mişcare în formă de serpentină, rotindu-se de jos în sus cu o
ritezi mare - 20-60 m/*. Forţa centripetă care apare strînge picăturile la
pereţi şi ele se scurg în partea inferioară a corpului Vaporii secundari purifi­
caţi se îndreaptă în camera de încălzire preliminară şi în ţevile încălzitorului
corpului II. Corpul I se încălzeşte cu abur tehnic, care nimereşte în camera
încălzirii preliminare, apoi în ţevile vaporizatorului şi se scoate prin dispo­
zitivul de închidere a aburului în linia condensatului tehnic (10). Surplusul
de apă alimentată prin ţeavă (9) din partea inferioară a corpurilor I şi II se
îndreaptă în vaporizatoare, unde apa de asemenea în formă de film se scurge
pe suprafaţa exterioară.(a ţevilor încălzite din interior) prin ţeavă (7) în con-
densatorul-rădtor în calitate de distilat curat In corpul III apa alimentată
nimereşte din partea inferioară a corpului II. Condensatul din interiorul
ţevilor corpului III de asemenea se îndreaptă prin ţeavă (7) în condensatorul
răcitor (5). încălzirea spaţiului de încălzire preventivă şi a vapcriz&torilor
tubulari al corpurilor II şi III se efectuează corespunzător cu abur secundar din
corpurile I şi II. Aburul secundar purificat din corpul III prin ţeavă (4)
nimereşte direct în răcitor şi se condensează. Condensatul unit trece din
rădtor în schimbătorul de căldură special (6), unde se menţine temperatura de
la 80 la 95*C. La ieşirea din el în distilat se măsoară permanent conductibili­
tatea electrică specifică şi dacă apa nu corespunde calităţii necesare, conform
indicelui indicat, ea imediat se varsă în canaliza ţie. Apa apirogenă obţinută
se îndreaptă într-un sistem special de colectare şi păstrare.

8.1.1.4. Acvadistilatorul prin termocompresare

al firmei italiene "Bonapace”

Avantajul acestor acvadistilatoare (fig. 75) faţă de alte construcţii este

economia de apă. Pentru a obţine 11 de apă purificată trebuie de cheltuit
numai 1,11 de apă din conducta urbană. In alte aparate acest raport este de la
1:9 pînă la 1:151.
Principiul de lucru al acestui aparat este următorul: aburii care se for­
mează în el, înainte de a trece în condensator, trec mal înfli prin compresor şi
se compresează (contractă). La răcire şi condensare aburii elimină căldură,
după mărime egală cu căldura latentă de evaporare, care se cheltuie la
încălzirea apei reci în partea superioară a condensatorului tubular. Alimenta-

164
Ftf- 75. Schema acradistilatonUul prin tennocompresare "Bonapace': A — spaţiu de aburi; В — таро*
rlxator; С — camera de tnctlrire; D — condensator-refrigerent; E — camera alimentatorului cu ap i
n ee din conduct» urbani; F — conducta de aburi; G — alimentarea cu aburi compresaţi; H — regla­
torul alim entirii cu a p i rece; I — alimentator automat; O — linia de eracuare cu supapl; P — motor
electric; Q — manometru; — compresor; L — spre colector. 1 — Inffturarea surplusului de api;
2, 7 — conducta pentru a p i rece; 3,4 — conducta pentru a p i purificaţi; 5 — supapa de rifuranţl;
6 — eracuarea din reglatorul de alimentare a apei potabile; S — conducta pentru egalarea pre­
siunii; 9 — conducta pentru eracuarea apei din compreaor; 19 — conducta de eracuare a apei rad

165
rea aparatului se face cu apă dem ineralizată în direcţia de jos în sus, scurgerea
distilatului de sus în jos. încălzirea prim ară a apei se face cu ajutorul elem en­
telor de curent electric în camera C. A pa dem ineralizată trece,prin regula­
torul alim entării cu ap ă rece H şi prin alimentatorul nivelului automat i
nimereşte în partea inferioară a condensatorului-refrigerent D , um ple tot
spaţiul dintre tuburi şi se îndreaptă în camera de în călzire prelim inară C,
iar apoi - în tuburile evaporatorului B. A ici apa anterior în călzită se fierbe
şi aburii formaţi se aspiră din spaţiul de aburi A cu compresorul N . In camera
de evaporare se creează o mică rarefiere de 89 166,0 N/m2 şi apa fierbe
în tuburi la temperatura de 96°C. A bu rii secundari în compresor se compre-
sează, temperatura lor se ridică pînă la 103-120'C. Ca abu ri de în călzire ei
trec în interspaţiul dintre tuburile evaporatorului şi încălzesc ap a în tuburi
p înă la fierbere. In spaţiul dintre tuburi se form ează condensat, care se în ­
dreaptă în partea superioară a condensatorului-refrigerent D, se răceşte şi se
strînge în colectorul de apă purificată. Calitatea apei apirogene, obţinută în
acest aparat, este în altă. încălzirea şi fierberea în tuburile evaporatorului are
loc în strat subţire, uniform şi fără izbucniri. L a reţinerea picăturilor din aburi
contribuie înălţim ea m are a spaţiului de aburi. Dintre neajunsuri se pot
m enţiona construcţia complicată, exploatarea dificilă. R andam entul e pînă
la 2,5 tone pe oră.

8.1.2. A pa purificată obţinută prin demineralizare

(A q u a demineralizata)

D u p ă cum s-a menţionat deja, în prezent pentru a alim enta aparatele de

distilare a apei sau a celor apirogene, din cauza crustei care se form ează în
cazan, aparatele trebuie deseori oprite şi curăţite. Pentru a evita acest neajuns
şi a p relungi exploatarea instalaţiilor m oderne de orice construcţie, alim en­
tarea lor se face cu ap ă dem ineralizată. Ultima se mai foloseşte pe larg şi în alte
scopuri tehnologice în industria farm aceutică. M ai jos ne vom opri la
descrierea metodelor de obţinere a apei dem ineralizate.

8 .1.2.1. D em ineralizarea în filtrele

cu cationiţi şi anioniţi

In ultim ele decenii s-a răspîndit pe larg tehnologia dem ineralizării apei
cu ajutorul răşinilor schim bătoare de ioni. Ultim ele se îm part în două

166
 Apă dem inerali-
zfită

Fig. 76. Instalaţia pentru obţinerea apei demineralizate

grupe: cationiţi, care prezintă răşini cu grupe de acid, carbo xil sau sulfoxil,
cu proprietatea de a schimba ionii de hidrogen cu cei de metal; anioniţi -
mai des prezintă produse de polim erizare a am inelor cu form aldehida, care-şi
schimbă grup ele hidroxile pe anioni. Deci dem ineralizarea apei potabile şi
tehnice se efectuează în filtrele cu H + cationiţi şi O H ~ anioniţi, pline cu
cationitul de marca K U -2 sau KU-2-8 şi anionitul EDE-10P ori A V -17 cores- ,
punzător.
Principiul de lucru la aceste instalaţii se vede d e pe schem ă (fig. 76): apa
(din robinet) cu ajutorul pom pei trece prin cationit, u n d e are loc schim bul de
cationi din apă p e ionul de hidrogen al cationitului d u p ă reacţia:
RH + M e + -» R M e + H +, un de R - radicalul com p lexu lu i de răşin ă al
cationitului; M e* — cationul sărurilor dizolvate în apă.
Apoi apa din filtrul cationitului se trece printr-un degazator pentru a
înlătura gazele (C 0 2), apoi se pom pează mai departe cu o pom pă rezistentă
la acizi în filtrul anionitului. Separarea carbonului dioxid din ap ă micşo­
rează rezistenţa filtrului cu anionit şi lungeşte perioada de regenerare şi
term enu l d e lucru al anionitului, micşorează cantitatea de alcalie pentru rege­
nerarea lui.

167
 La trecerea apei prin anionit are loc schim bul de anioni ai acizilor pe
anionul de hidroxil d u p ă reacţia:
R O H + X - —■R H + O H ~ , unde R — radicalul com pusului com plex al am o­
nitului, X“ - anionul acidului dizolvat In ap ă. A p a dem ineralizată se foloseşte
mai departe In condiţii tehnice.
R egenerarea filtrelor. In procesul schim bului de ioni cationitul se satură
cu cationii sărurilor metalice dizolvate în ap ă, iar anionitul - cu anionii
sărurilor şi am bele filtre pierd proprietăţile lor. Controlul regim ului de lucru al
instalaţiei se face cu ajutorul salinometrului. Cînd filtrele s-au îm bibat complet,
se face regenerarea lor. Pentru aceasta instalaţia se opreşte, materialele fil­
trelor mai întii se în fo aie de jos în sus cu un flu x de ap ă, se spală bin e, apoi se
prelucrează tot în aceeaşi direcţie cationitul cu soluţia de 5% de HC1, iar
anionitul cu soluţia de 4% de N aO H .

8 .1.2.2. Prepararea apei demineralizate

prin electrodializă

Principiul de obţinere a apei dem ineralizate prin electrodializă se vede

din schem ă (fig. 77).

Catod Anod

M C - m e m b r a n ă cationică
M A - m em brană anionică

Fig. TJ. Schema eiectrodlalizei la obţinerea apei demineralizate

168
 A p a potabilă se introduce Intr-un electrolizor unde se găsesc două mem­
brane: un a MC-40 - m em brana cationică, alta M A-40 - anionică. fn cadă
sînt introduşi doi electrozi, din partea m em branei M C - catodul, iar din
partea M A - anodul. Electrozii sînt uniţi la curent electric continuu. Cînd
curentul electric se conectează, cationii sărurilor trec prin M C - spre catod, iar
anionii prin M A — spre anod. între m em brane răm îne apa dem ineralizată.

8 .1.2.3. Prepararea apei dem ineralizate prin osmoza indirectă

Pentru a în ţelege cum are loc obţinerea apei dem ineralizate cu ajutorul
osmozei indirecte, trebuie să ne amintim mai întîi ce în seam nă osmoza.
Din cursul de botanică se ştie că osmoza este procedeul de trecere a mole­
culelor solventului prin m em brana sem iperm eabilă a celulei în soluţie (ori din
soluţia cu o concentraţie mică a substanţelor In soluţia mai concentrată).
Pentru obţinerea apei dem ineralizate se foloseşte principiul osmozei
indirecte (fig . 78).

1 - A p ă dem ineralizată; 2 - Soluţie salina; 3 - Membrană

78. Schema osmozei directe ţi indirecte la obţinerea apei purificate

Corn. 178 169

 M ecanism ul se lăm ureşte prin teoria aşa-zisei ’’sita” , conform căreia în
m em brană se află pori de o secţiune oarecare, care permit să treacă prin ei
num ai m oleculele solventului care are dimensiuni mai mici decît m oleculele
substanţei dizolvate.
Pentru obţinerea apei dem ineralizate prin instalaţia osmozei indirecte, J
apa se presează prin m em brana sem iperm eabilâ cu o pompă de presiune înaltă
(28 M P a). O bţinută astfel, apa conţine pînă la 10% de săruri (recalcufînd din
concentraţia iniţială) şi un concentrat care conţine o cantitate mai mare de
substanţe coloidale şi m inerale. Pentru în lăturarea deplină a sărurilor rămase
în apă, ultima se trece prin filtrele de schimbători de ioni. Această metodă se -
foloseşte deseori pentru obţinerea apei dem ineralizate din apa de mare. I

8.1.3. Purificarea apei prin ozonizare

şi iradierea ultravioletă

Гп ţările industrial dezvoltate, pentru purificarea apei, folosită în indus­

tria farm aceutică, se recurge la metoda com binării ozonizării şi iradierii U V
a apei. O astfel de prelucrare permite să se obţină apa care corespunde cerin-
ţelor calităţii farm acopeilor acestor ţări. Se ştie că fiecare din aceste metode
folosite individual permit a atinge puritatea apei lipsită de prezenţa bacte­
riilor: iradierea U V îm piedică sinteza A D N a bacteriilor, iar ozonul duce la
nimicirea sporilor datorită potenţialului sporit de oxidare.
Com binînd metodele, iradierea U V duce la fotoliza ozonului de hidroxil, i
care, la rîndul lor, reacţionează cu substanţele organice dizolvate, inclusiv
pirogenele, formînd carbon dioxid, ap ă şi, în cantităţi reduse, sulf d io x id ,;
azot, clor şi alţi compuşi.
Cuplînd aceste metode, s-a căpătat un efect foarte puternic de purificare:
astfel, testul cu E.coli a arătat o micşorare de opt ori a conţinutului acestui
microorganism în apă printr-o exp u n ere cu o durată de 2 minute la iradi­
erea U V în com binare cu ozonul, pe cînd aceeaşi micşorare de E.coli putea fi
atinsă numai printr-o expoziţie de 5 minute la lum ina U V sau prin tratarea
cu ozon timp de 10 minute.
Гп instalaţiile de acest tip, pentru obţinerea apei purificate, apa consecutiv
nimereşte mai întîi la etapa deionizării, mai apoi într-o capacitate (vas),
înzestrată cu 6 becuri U V . Ozonul se barbotează prin tot volumul apei, la
finele ciclului de tratare surplusul de ozon se în lătu ră printr-o conductă
pentru descom punerea lui pcsterioară. Viteza de curgere a ozonului, energia

170
iradierii U V şi durata timpului de exp u n e re se reglează experim ental. D e
obicei, param etrii procesului se optim izează constant.
Controlul calităţii m icrobiologice a apei arată că, deşi organism ele vitale
printr-o astfel de prelucrare se distrug uşor, totuşi nu se reuşeşte în lăturarea
rapidă şi eficace a pirogenelor. D e aceea, separarea pirogenelor este etapa
care lim itează viteza de purificare şi prelungeşte durata tratării apei. Acest
dezavantaj în să n u in flu enţează producerea şi m odernizarea utilajului şi nici
folosirea metodei date pe scară largă la purificarea apei pentru necesităţile
industriei farm aceutice.

8.2. G A Z E L E L IC H E F IA T E

Гп ultima vreme gazele lichefiate se studiază în calitate de extragenţi

pentru substanţele term olabile (carbon ul d ioxid, butanu l, propanul). U n u l
dintre avantajele gazelor lichefiate este volatilizarea lor mare (vezi capito­
lul 11).
La tem peratura obişnuită ele se volatilizează fă ră a fi în călzite. U n ele gaze
nu ard (C 0 2). Cel mai des în calitate de extragent se foloseşte carbonul dioxid
lichefiat.

8.3. A L C O O L U L E T ILIC (S P IR IT U S A E T H Y L IC I)

In industria farm aceutică se în trebuin ţează alcoolul etilic (C 2 H 5 O H ), care

se obţine prin ferm entarea produselor alim entare ce conţin am idon - mai des
cartofii şi cerealele.
M ustul ferm entat, numit bra gă, conţine 8-10% de alcool (d u p ă volum). Prin
antrenare din ea se obţine etanol brut, care conţine p în ă la 8 8 % de alcool. In
etanolul brut, perm anent se află acizi organici volatili (îndeosebi acizii: acetic,
lactic, butiric), ulei de basam ac (alcoolii superiori ai aceluiaşi rînd omologie cu
alcoolul etilic - propilic, izobutilic, izoamilic ş. a .), esteri (aceto-etilic, buti-
rat-etilic ş. a.), aldehide (acetică ş. a.). Conţinutul total al acestor impurităţi
atinge 0,3-0,4%. Aceste im purităţi în răutăţesc gustul etanolului brut, îi redau
un miros neplăcut şi principalul sînt foarte toxice pentru organism ul uman.
In legătură cu aceasta etanolul brut se antren ează de multe ori. Procedeul
se num eşte rectificare, în urma căruia conţinutul im purităţilor se micşo­
rează de circa 300 ori. Totodată are loc în tărirea alcoolului pînă la 95-96%.
Rectificarea are loc în instalaţii de tipul celei prezentate în fig. 79.

171
 Fig. 79. Schema instalaţiei de rectificare:
1 — buncăr; 2 — schimbător de căldură;
3 — coloană de întărire; 4 — coloană de
epuizare; S — fierbător; 6 — deflegmator;
7 — bucşă de distribuire; 8 — răcitor;
9 — ştuţ de" reglare a probei distilatorului;
10 — rezervor

8.1.1. Rectificarea

Rectificarea (din latineşte — rectificatio - rectificare) constă în separarea

unui amestec de lichide cu temperatura de fierbere diferită în componentele
lui individuale, la sistemele care conţin azeotropi - în amestecul azeotrop
şi unul din componente.
Antrenarea prezintă un proces deosebit, efectuat o dată sau de mai multe
ori, şi include evaporările parţiale ale amestecului de separat urmat de con­
densarea vaporilor obişnuiţi. Separarea amestecului lichidelor volatile, cu
temperaturi de fierbere diferite, în fracţii prin distilarea ordinară simplă nu
este terminată. Deoarece temperatura de fierbere a diferitelor componente
este diferită, com ponenţa aburilor deasupra lichidului care fierbe se deosebeş­
te de com ponenţa sa. V aporii conţin o cantitate mai mare de component
uşor volatil decît de ce! din care el se form ează.
Cînd recuperatul fierbe (am estecul etanol-apă), vaporii se îm bogăţesc cu
etanol — component uşor volatil. V aporii condensaţi — distilatul — reprezintă
etanol mai concentrat, comparativ cu amestecul etanol-apă iniţial.
în procesul distilării com ponenţa recuperatului şi a' fazei de vapori se
schimbă treptat. Pe m ăsura evaporării din recuperat a com ponentului care
fierbe uşor (etanolu l), temperatura lui creşte continuu, vaporii se îm bogăţesc
din ce în ce mai mult cu com ponentul greu volatil (vapori de a p ă ), iar conţi­
nutul com ponentului uşor volatil se micşorează. Distilarea de mai departe nu
are sens, deoarece concentraţia etanolului în distilatul obţinut în cepe să
scadă. Pentru o separare cît mai eficace a unui amestec de lichide volatile se

172
Fig. 80. Diagrama "Componenţă—proprietăţi”. Lămurire în text

foloseşte distilarea repetată - rectificarea, efectuată prin interacţiunea dintre

vapori în contracurent, care se form ează la antrenarea lichidului şi a flegm ei,
care se obţine la condensarea vaporilor. Procesele evaporării şi condensării
se repetă de m ulte ori şi sînt urm ate de schim bul de m asă şi căld ură. Procesul
rectificării se poate urm ări pe diagram a ’’Com ponenţă - proprietăţi” , care
reprezintă funcţia tem peraturilor de fierbere şi condensare faţă de compo­
nen ţa lichidului şi a vaporilor (t - X — Y ) (fig. 80).
D iagram a prezintă d ou ă curbe, unite în tre ele prin d ou ă puncte: punctul
A - tem peratura de fierbere a apei (100°C la 101324,72 N/m2), punctul D -
tem peratura de fierbere a am estecului azeotrop (faza lichidă se află în echi­
libru cu faza de vapori cu aceeaşi com ponenţă). C urba inferioară — linia
fierberii, cea superioară - linia condensării. Suprafaţa sub curba inferioară
este zona lichidului, peste ea - a vaporilor. între liniile de fierbere şi conden­
sare există zona lichidului şi a vaporilor. Pe diagram ă se poate determ ina tem­
peratura de fierbere a am estecurilor de etanol-apă de orişice com ponenţă.
Pentru aceasta este de ajuns a duce o linie verticală pîn ă la întretăierea cu
curba de fierbere, mai apoi de proiectat punctul pe a x a ordonatelor. Se poate
de asem enea de găsit com ponenţa vaporilor a u n u i oarecare amestec, pentru
ce e suficient d e pus p e a x a absciselor com ponenţa ei şi din punctul dat de tras
o verticală p în ă la în tretăierea cu curba de fierbere şi mai departe din punctul
de întretăiere - orizontala — p în ă la curba condensării. Abscisa punctului
găsit la în tretăiere exprim ă com ponenţa studiată a vaporilor.

173
 Din diagramă se observă că temperatura de fierbere a amestecului este
mai joasă decît temperatura de fierbere a componentului pur greu volatil
şi mai mare decît a celui pur uşor volatil. Pe măsura creşterii în amestec a
componentului uşor volatil, temperatura ei de fierbere scade. Abscisele liniilor,
de fierbere cad. Abscisele liniilor de condensare sînt mai mari decît abscisele
liniilor de fierbere la aceleaşi ordonate, adică faza lichidă şi cea gazoasă,
aflate în stare de echilibru, au componenţă diferită. La o condensare parţială
a fazei gazoase distilatul obţinut are temperatura de fierbere mai mare decît
temperatura de condensare a vaporilor.
Linia С - Cl9 pe care se află punctele, arată gradul diferit de condensare
a vaporilor de la 0 In punctul С pînă la deplină - 100% în punctul Cj.
Încălzind amestecul iniţial de componenţa X j pînă la temperatura tj,
obţinem componenţa vaporilor X3, aflată în echilibru cu lichidul, îmbogăţit cu
componentul uşor volatil (etanol). La condensarea parţială a acestor vapori
В - B] în distilat trece mai mult componentul greu volatil, iar în faza gazoasă
rămlne mai mult cel uşor volatil, însă temperatura de fierbere a distila­
tului obţinut va fi mai joasă decît temperatura de fierbere a amestecului ini­
ţial. Condensind parţial vaporii mai departe, bogaţi în componentul uşor
volatil, obţinem distilat cu o temperatură de fierbere şi mai joasă (t3) decît cea
precedentă, iar vaporii se vor îmbogăţi cu componentul uşor volatil ş. a. m. d.
pînă vom obţine amestec de fierbere inseparabil (azeotrop).
Procesul rectificării poate ayea loc la presiunea atmosferică, în vid pentru
separarea amestecurilor care fierb ia temperaturi înalte şi la presiune mai mare
decît cea atmosferică pentru amestecuri, care la presiuni mai reduse se află în
stare gazoasă.

8.3.2. Instalaţii de rectificare

Procesul de rectificare se efectuează în instalaţii care sînt alcătuite din

coloana de rectificare, alambic, deflegmaîor, condebsator-refrigerent şi
colector de distilat. Coloana de rectificare prezintă un aparat cilindric cu
înălţimea de 15-30 m si diametrul de 1-6 m. bi funcţie de construcţia
interioară, coloanele de rectificare se împart în ceie cu ajutaje (fig. 81) şl prin
barbotare, care au talere în formă de sită (fig. 82) sau clopot (fig. 83).
Destinaţia dispozitivului interior - asigurarea unui contact d t mai
mare al vaporilor, ce se ridică de jos, cu faza lichidă, care se scurge prin
coloană de sus In jos.

174
Fig. 81. Schern« coloanei de rectificare cu «jutaj: 1 — deflegmator; 2 — ajutaje; 3 — refrigerent
final

Defiegmatorul (schimbător de căldu ri tubular) este destinat pentru

condensarea parţială sau totală a vaporilor (cînd se răcesc cu apă la tempera­
tura de 60-80*C). Refrigerentul reprezintă un condensator final, In care are loc
răcirea distilatului şi condensarea vaporilor, ce au trecut prin deflegmator •
şi au rămas în stare de gaz. Recuperatul nimereşte în alambic, care se încăl­
zeşte cu abur indirect, şi se aduce la fierbere. Vaporii obţinuţi se ridică în
sus, nimeresc în coloane de rectificare şi mai departe în deflegmator, de unde
sub formă de condensat, al aşa-numitei flegme, se întoarnă în partea
superioară a coloanei.
Fig. 82. Schema coloanei de barbotare (cu rite): 1— disc perforat; 2 — ţearl de »curgere

8.З.2.1. Coloane cu ajutaje

Coloanele cu ajutaje slnt aparate cilindrice. Pentru crearea unei suprafeţe

mari de contact şi amestecarea intensă a fazelor lichide şi gazoase, In ele se
Încarci ajutaje - corpuri solide de forme diferite: sfere, cercuri, cilindri sub­
ţiri, confecţionate din ceramică, porţelan, oţeL Ajutajele se Încarci neuniform
sau In rlnduri drepte cu straturi aparte de înălţimea 1,5 - 3,0 m, între care se
instalează nişte ghidaje conice. In dependenţi de regimul mişcării lichidului
şi a vaporilor, coloanele cu ajutaje pot lucra cu diferită eficacitate. In primul
caz, cînd fluxul de vapori este compact integral, iar lichidul se scurge pe
ajutaje In pelicule subţiri, contactul dintre faze se determină prin mărimea
suprafeţei ajutajului. Dacă viteza de mişcare a vaporilor se măreşte pe contul
barbotării ei prin lichid, contactul dintre faze creşte şi duce la intensificarea

176
Fig. S3. Sehern« coloanei de barbotare (cu clopot): 1 — deflegmator; 2 — clopotul-diac; 3 — refri­
gerent final

procesului de schimb al maselor. Emulsionlnd, lichidul ocupă tot volumul

ajutajului, liber de vapori, devenind astfel mediu de dispersie, iar vaporii -
faza dispersat! - rlsplndiţi In lichid, astfel şi mai mult intensificîndu-se gradul
de separare a amestecului.

8.3.Z3. Coloane de barbotare

Coloanele de barbotare au un rînd orizontal de bariere - talere. Regimul

de lucru al lor se deosebeşte puţin de cel cu ajutaje. Vaporii se răspindesc In
lichid In formă de bule şi şuviţe, formînd o suprafaţă mare de contact.
Talerele cu site (perforate) au orificii cu diametru! de 2 - 5 min, prin
care pătrund vaporii. Vaporii barboteazl printr-un strat de lichid cu înălţim ea

Com. 176 177

de 25-30 mm pe talere, care se menţine cu ajutorul capetelor superioare ale
ţevilor de scurgere, iar din partea inferioară - de presiunea vaporilor. Lichi­
dul se scurge pe următorul taler numai prin ţevile de scurgere. Interacţiunea
dintre vapori şi lichid are loc la o oarecare distanţă de fundul talerului în
stratul de spumă şi stropi. Pentru funcţionarea normală a coloanelor trebuie
ca vaporii să aibă presiunea necesară pentru depăşirea rezistenţei hidrosta­
tice a lichidului pe taler. Dacă presiunea vaporilor este insuficientă, atunci
lichidul se va scurge prin orificii şi va înăbuşi coloana.
Talerele cu clopot sînt înzestrate cu ştuţuri închise deasupra cu clopote.
Vaporii trec prin stratul de lichid, nivelul căruia se menţine pe taler cu ajutorul
ţevilor de scurgere. Capetele inferioare ale ţevilor sînt cufundate în lichidul
talerului de mai jos, şi ca rezultat se creează tui închizător hidraulic, care
preîntâmpină trecerea prin el a vaporilor. Coloanele se deosebesc prin num inil
de clopote pe taler. Cele prin barbotare asigură o separare destul de bun ă
a amestecului.
Indiferent de construcţie, coloanele de rectificare pot fi aßt periodice, cît
şi cu acţiune continuă.
In cele cu acţiune periodică amestecul se încarcă în alambic, unde se
menţine fierberea lui constantă. Vaporii nimeresc în coloana, irigaţi de
flegmă, unde are loc întărirea lor. Altă parte de distilat din deflegmator şi
condensatorul final, răcit pînă la o temperaturi necesară, nimereşte în
colectorul produsului finit.
Rectificarea decurge atîta timp, pînă cînd lichidul în alambic nu va atinge
componenţa necesară. După aceasta încălzirea alambicului se opreşte, restul
se goleşte, iar alambicul se umple din nou. La începutul procesului în coloanl
nimeresc vapori, bogaţi în componentul uşor voiatiL în această perioadi ,
coloana trebuie alimentată cu o cantitate mare de flegmă, pentru a separa din
vapori componentul greu volatil aflat în eL In acest proces restul de cadă
sărăceşte în componentul uşor volatil, iar vaporii tot mai mult se îmbogăţesc cu
componentul greu volatil, fa legătură cu aceasta pentru a obţine un distilat
cu o componenţă constantă trebuie de mărit cantitatea de flegmă. Dacă însă
cantitatea de flegmă va fi totdeauna constantă, atunci în distilat se va micşora
concentraţia componentului uşor volatil (etanol).
Deficienţele coloanelor cu acţiune periodică sînt: scăderea calitlţU
produsului finit şi pierderile de căldură în momentul încărcării şi d escärciritl
alambicului. Ele pot fi înlăturate în coloanele de rectificare cu acţiune con­
tinuă, care sînt alcătuite din două părţi: inferioară, în care are loc separare* i
componentului uşor volatil din flegma care curge de sus în jos, şi superioarl» J

178
 XE X B Va Yn C .%

Fig. 84. Diagrams "Componenţi — proprietăţi” (a doua diagramă). Lămurire în text

de întărire, destinaţia căreia este de a îmbogăţi vaporii care se ridică în sus

prin coloană cu componentul uşor volatil (fig. 79).
Amestecul iniţial se încălzeşte pînă la fierbere şi continuă cu o viteză
necesară să se alimenteze în partea de epuizare a coloanei, apoi în deflegma-
tor, din care pe partea superioară a coloanei se întoarce o cantitate egală de
flegmă cu conţinut constant.
Interacţiunea dintre vapori şi lichid pe talerele coloanei de rectificare
poate fi urmărită pe diagrama ’’Componenţă - proprietăţi” (fig. 84).
Vaporii A din alambic, care au temperatura ‘ a . nimerind pe talerul infe­
rior, se amestecă cu lichidul-flegmă B. Contactînd cu flegma, care are o tempe­
ratură mai joasă - tB, vaporii parţial se condensează. Pe contul căldurii care se
elimină la condensare (entalpia) lichidul pe taler fierbe. Vaporii obţinuţi
conţin component uşor volatil mai mult decît vaporii care se ridică din
alambic. Componenţa lor corespunde poziţiei punctului D, iar temperatura -
tD. Flegma îmbogăţită cu componentul uşor volatil în momentui echilibrului
sistemului A are temperatura egală cu temperatura vaporilor, componenţa ei
corespunde punctului E, componenţa vaporilor în acest moment va fi Y D, iar
a flegmei XE. Procesul se repetă pe următorul taler. Pe ultimul taler superior
al coloanei ies vapori, care conţin la maxim componentul uşor volatil (etanol),
de pe cel inferior curge hegma alcătuită în întregime din componentul greu
volatil.
Гп afară de aceste construcţii cu coloane actualmente se folosesc aparate
de rectificare de tip rotor, care se deosebesc prin aceea că sînt compacte, au un
randament mare, o rezistenţă hidraulică neînsemnată şi posibilitatea de a le
folosi în condiţii nestaţionare.
Calitatea alcoolului rectificat se reglem entează de farmacopee.

179
 8.3.3. Etanolul ca extragent şi solvent

Etanolul este un solvent bu n pentru alcaloizi, heterozide, uleiuri volatile,

răşini şi alte substanţe, care se dizolvă In ap ă în cantităţi relativ mici.
Alcoolul trece mult mai greu decît apa prin membrana celulelor.
Deshidrafînd albuminele şi mucilagiile, etanolul le transformă în precipitate,
care astupă porii celulelor şi, astfel, complică difuziunea. Cu cît concentra­
ţia alcoolului va fi mai mică, cu atît mai uşor el va pătrunde în celule.
Cu cît etanolul este mai concentrat, cu aöt mai rar au loc în el procesele ■
hidrolitice. Etanolul inactivează fermenţii.
Etanolul are proprietăţi bactericide. Гп extractele, care conţin nu mai }
puţin de 20% alcool, nu se dezvoltă nici microorganismele, nici ciupercile. 1
Etanolul farmacologic nu este indiferent. El acţionează local, la fel are '
acţiune totală, fapt de care trebuie de ţinut cont la prepararea extractelor.
Etanolul este destul de volatil şi extractele etanolice se vaporizează uşor 1
pînă la lichide dense şi substanţe uscate. Pentru a păstra acţiunea substan* I
ţelor termolabile evaporarea şi uscarea se fac sub vid.
Etanolul este inflamabil, de aceea, lucrînd cu el, trebuie de respectat 1
tehnica securităţii contra incendiilor.
Etanolul este un produs limitat şi se livrează industriei farmaceutice după
regulile în vigoare. însă după preţul de cost - acesta este un extragent acce- ‘
sibil. Deci, etanolul este un extragent cu un spectru de extracţie şi mai mare r!
decît apa, iar proprietăţile lui ca extragent depind de concentraţie.

8.3.4. Tăria etanolului

Tăria soluţiei hidroetanolice - a alcoolului etilic - se numeşte conţinutul -J

procentual al etanolului absolut (anhidru) în soluţia dată. Tăria etanolului
poate fi exprimată în % de masă, care arată cantitatea etanolului în unităţi de
masă în 100 g de solvent, ori în % de volum, care arată volumul etanolului
absolut în mililitri în 100 ml de soluţie. Deoarece volumul soluţiei hidroeta- •
nolice se schimbă în dependenţă de temperatură, tăria lui în % de volum se
referă la temperatura de 20°C.
Transformarea procentelor de volum (q ) în cele de masă (p) se efectuează ;
prin formula:

Pioo
P=q —— ,

180
Iar transformarea procentelor de masă (p ) în procente de volum (q ) - după
formula:

Pp
q = P ~ — .
Pioo
unde Pwo “ densitatea etanolului 0,78927 absolut; pq — densitatea soluţiei
hldroetanolice, tăria căreia este q% de volum, pp - densitatea soluţiei hidro-
etanolice, tăria căreia este p% de roasă.
Evidenţa etanolului se face In unităţi de volum. Volumul etanolului şi al
soluţiilor hidroalcoolice se exprimă în litri (decalitri) la temperatura normală.
După volumul soluţiei hidroetanolice la temperatura dată şi tăria lui se poate
determina conţinutul etanolului absolut în soluţie. Bunăoară, dacă în vas la
temperatura de 20*C sînt 2001 de etanol, iar tăria la aceeaşi temperatură -
95,5%, atunci în volumul dat etanol absolut va fi:

Y m
200 x/95,5
■■ ■■■ ...... .. в 101 I
100
Tăria etanolului se determină cu ajutorul alcoolmetrului metalic sau de
sticlă, industria farmaceutică tăria etanolului se determină de obicei cu
alcoolmetrul de sticlă, care se aseamănă cu areometruL Practic, determinarea
tăriei etanolului se efectuează de obicei la temperaturi mai ridicate sau mai
Joase de 20*C. b i aceste cazuri pentru determinarea concentraţiei etanolului în
soluţiile hidroetanolice la 2 0 *C se folosesc tabele speciale, alcătuite de către
Comitetul de Stat pentru standarde, măsuri şi aparate de măsurare.
Conţinutul etanolului în soluţia hidroetanolică se poate determina şi cu
ajutorul refractometrulul, deoarece soluţiile de etanol au diferiţi indici de
refracţie. De asemenea, conţinutul etanolului în soluţii poate fi determinat
şi după mărimea tensiunii superficiale.
Tăria soluţiei hidroetanolice date poate fi determinată uşor, dacă se ştie
densitatea eL In anexa FS XI este tabelul 1, care indică raportul dintre densi­
tate, procente de ma3ă şi de volum ale soluţiilor hidroetanolice. Amestecînd
etanolul cu apa, se elimină căldură şi temperatura amestecului astfel se
măreşte. Cantitatea de căldură eliminată depinde de raportul dintre etanol şi
apă şi temperatura lichidelor în amestec. Temperatura care se elimină la
obţinerea 1 kg de amestec hidroetanolic, se numeşte căldură de amestecare.
Cea mai mare căldură de amestecare se elimină la obţinerea etanolului de 30%
de masă. O dată cu micşorarea şi mărirea concentraţiei etanolului căldura de

181
 amestecare scade, iar cu mărirea temperaturii lichidelor ce se amestecă
căldura de amestecare de asemenea se micşorează.
O dată cu eliminarea căldurii, amestecînd etanolul cu apa, are lo
fenomenul de contracţie, care se exprimă prin micşorarea volumului
total faţă de suma aritmetică a volumelor lichidelor iniţiale. Bunăoară,
amestecînd 50 1 de etanol cu 50 1 de apă, nu vom obţine 1001 de ames­
tec, ci.numai 96,4 1. Mărimea de contracţie a amestecului de etanol şi apă este
funcţia raportului dintre etanol şi apă. Maximul contracţiei are loc la
amestecul de etanol-apă cu tăria de 54-56%. Aşadar, pentru a primi 1001
de etanol de 54%, trebuie de luat 541 de etanol şi 49,6791 apă. Contracţia -
3,6791. Din cauza acestei particularităţi a etanolului diluarea şi Întărirea
soluţiilor lui cer totdeauna calcule preventive ale cantităţilor necesare de
etanol şi apă pentru obţinerea soluţiilor etanolice de concentraţia nece­
sară. Pentru a uşura calculele şi a preveni greşelile eventuale sînt pre­
gătite un şir de tabele-îndrumare folosite la diluarea şi întărirea soluţiilor
apoase ale etanolului. Cinci din aceste tabele se află în anexă la FS XL
In lucrul practic se folosesc de asemenea formule simple, care ajută la di­
luarea etanolului în procente de volum şi de masă, precum şi la obţinerea
din etanol concentrat şi diluat a etanolului de concentraţia necesară medie.
Aceste calcule sînt descrise la standardizarea soluţiilor medicamentoase.

8.3.5. Măsurarea şi păstrarea etanolului

Volumul etanolului se determină cu ajutorul măsurătorului. Măsură­

torul reprezintă un cilindru cu fund convex instalat vertical. Este înzestrat
cu ştuţuri şi robinete pentru a evacua şi a încărca măsurătorul cu etanoL
Jeava pentru turnarea etanolului coboară pînă la fund. In pereţii măsu­
rătorului se află ferestruici, pe ramele cărora sînt linii. Alături de ferestruici
sînt montate robinete pentru luarea probelor la analiză. în capac este o fe­
reastră pentru a lumina conţinutul măsurătorului, conductă de aer şi gură de
acces. Măsurătoarele obişnuite sînt de 50-100 dai.
Deoarece volumul aparatului în măsurător se schimbă î n d e p e n d e n ţă
de valoarea temperaturii, apoi determinînd cantitatea de etanol a b so lu t î n
soluţie trebuie de avut în vedere temperatura amestecului etanol apos. P e n tru
aceasta se folosesc aceleaşi tabele ale Comitetului de Stat pentru sta n d a rd e ,
măsuri şi aparate de măsurare, unde este dată tabela înmulţitoruluL
D e exem plu, în m ăsurător sînt 50 de dai de etanol, tăria căru ia este e ga lă
la 20*C cu 95%. Tem peratura etanolului în m ăsurător -1 2 * C . D u p ă tabelul
corespunzător aflăm în m ulţi torul 0,958, îl înm ulţim cu 50 şi obţinem
47 9 dai. Astfel determ inăm că în m ăsurător se a flă 47,9 dal d e ejan o l abso­
lu t Etanolul este inflam abil. Tem peratura izbucnirii -1 2 ,2 *C , concen­
traţia explozibilă - 3,28-18,95% , presiunea vaporilor la 20*C - 5865,2 N/m 2
(44 mm H g).

8.4. A L Ţ I S O L V E N Ţ I £1 E X T R A G E N Ţ I O R G A N IC I

Alcoolul metilic (C H 3 O H ) se obţine p e cale sintetică. Lichid incolor,

transparent, cu miros slab, asem ănător etanolului. S e am estecă cu ap a în
toate raporturile. Lichid puternic toxic: fiind administrat intern, 10 ml duc la
atrofierea nervului oftalm ic; dozele de 15-20 ml sînt letale. C ei ce lucrează
cu metanolul trec un instructaj special u n d e se lăm ureşte toxicitatea meta­
nolului şi m ăsurile d e securitate. Se p ăstrează sub p lo m b ă . Otravă.
Alcoolul izopropilic (С Н 5 С Н (О Н )-С Н з ). Se obţine pe cale sintetică.
Lichid incolor, cu apa form ează un amestec fierbător continuu, care con­
ţine 12,3% ap ă. Densitatea relativă - 0,785. Tem peratura de fierbere - 82*C.
$

Glicerolul (C H 2 O H . CHOH. CH 2 O H ). G licerolul folosit în condiţii de

uzină trebuie să fie transparent, incolor, fă r ă miros sau cu miros specific
slab şi reacţie neutră. Se am estecă cu a p a şi alcoolul în toate raporturilfc;
este aproape insolubil în eter, insolubil în uleiuri vegetale, higroscopic. Ca
extragent curat n u se foloseşte, deoarece este foarte t îs c o s . Intră în compo­
nenţa amestecurilor la extracţia un or tincturi şi extracte, cînd n u se în trebu in ­
ţează evaporarea. G licerolul m edicinal conţine 13% ap ă. Se sterilizează la
temperatura de 150*C timp de o oră.
b i concentraţie de p în ă la 30% glicerolul se foloseşte ca solubilizator
în amestec cu apa şi etanolul. Se utilizează ca solubilizator în concentraţia de
pînă la 10% la soluţiile de celan idă, vipraxin, mezaton şi fetanoL
Soluţia de glicerol în concentraţie d e p în ă la 15%, pregătită în ames­
tec cu glucoza — 10%, natriu ascorbinat — 50% şi 0,9% natriu clorid n u po­
sedă acţiuni hem olitică, toxică şi plrogenă.
Acetona (C H 3 C O . CH 3 ). Lichid incolor, cu miros caracteristic. D ensi­
tatea relativă - 0,798. Tem peratura d e fierbere - 56,2’ C . Se am estecă bin e
în toate raporturile cu a p a şi solvenţii organicL

183
 A cid ul acetic (C H 3 C O O H ). Se foloseşte acidul acetic anh idru şi solu­
ţiile lu i apoase. A cid ui acetic anhidru la tem peratura de 16,6'C se crista­
lizează, cristalele amintesc gheaţa (d e aici altă denum ire - acid acetic gla­
cial). Se am estecă (în afară de a p ă ) în toate raporturile cu etanolul, eterul,
cloroform ul, ben zo lu l şi alţi solvenţi organici.
E terul etilic (C 2 H 5 O - C 2 H 5 ). Ca solvent şi extragent trebuie să corespundă
cerinţelor m onografiei farmacopeice ’’A eth er m edlcinalis” . Eterul este
solubil în 12 părţi de ap ă, se am estecă în toate raporturile cu alcoolul, cloro­
form ul, eterul de petrol, uleiurile vegetale şi eterice.
Eterul ca extragent are aceleaşi neajunsuri ca şi etanolul, dar este mai
periculos. însă din cauza proprietăţilor lu i selective el se întrebuinţează
ca solvent şi extragent cu separarea mai apoi com pletă a lui din preparate.
B enzenii (am estecuri compuse de fracţii uşoare de hidrocarburi) rep­
rezintă nişte fracţii fin e, obţinute la distilarea directă a petrolului. U n a din
principalele proprietăţi zile ben zen u lu i este volatilizarea mare. Benzenul
folosit ca extragent are tem peratura iniţială de fierbere 70’ C. Conţinutul
hidrocarburilor arom atice se lim itează pîn ă la 4%. Este uşor inflamabil,
în deosebi ben zen u l num it eter de petrol.
Cloroformul (C H .C I 3 ). Se foloseşte cloroformul care corespunde cerin­
ţelor m onografiei farm acopeice ”Chloroform ium ” , Densitatea relativă
1,474-1,483. Tem peratura de fierbere S9,5-62*C. Se am estecă în toate rapor­
turile cu etanolul, eterul, benzenu l, uleiurile vegetale şi cele eterice. Este
greu solubil în a p ă ( 1 :2 0 0 ), n u se amestecă cu glicerolul.
Dicloretanul (C^H^Clj). Lichid incolor cu miros asem ănător clorofor­
m ului. Se am estecă cu etanolul şi eterul, grăsim ile, uleiurile m inerale, ră ­
şinile. Dicloretanul este puţin inflam abil (tem peratura de izbucnire 21,1*C).
Respirînd vaporii lui, n e intoxicăm.
M etilencloridul (C f y C lj). Este un solvent şi extragent relativ nou
pentru industria farm aceutică. A re densitatea relativ mare (3,33) şi tem­
peratura de fierbere joasă, apropiată de cea a eterului etilic şi de petrol
(41*C).
Uleiurile vegetale se obţin prin presare la rece, bin e sedimentate, de
culoarc galb en ă . M ai des se folosesc uleiurile de piersice, m igdale şi floa-
re a -so a re lu i.
U leiu rile vegetale se amestecă cu eterul, cloroform ul, benzenu l, uleiu­
rile m inerale şi eterice. Sînt insolubile In etanol (în afară de u leiul de ricin)
şi apă. Rîncezesc, ceea ce duce la m ărirea indicelui de aciditate. U leiu­
rile vegetale sînt extragenţi cu proprietăţi selective.

184
 8.5. S O L V E N Ţ I N E A PO Ş I M O D E R N I ŞI S O L U B IL IZ A T O R I

S o lv e n ţ ii neapoşi se folosesc pe larg la p repararea soluţiilor injecta­

re în acele cazuri, cînd preparatele m edicamentoase sînt practic insolu­
bile în a p ă sau alţi solvenţi. Ei se folosesc şi cînd soluţiile apoase sînt nesta­
bile. Alt caz de în trebuin ţare este pentru a mări term enul de valabilitate
a s o lu ţiilo r injectabile şi a spori calitatea form elor medicamentoase gata.
în afa ră cfe uleiurile de piersice, m igdale, arahide în calitate de sol­
venţi neapoşi se folosesc şi propilenglicolul, glicerolul (p în ă la 30%), po-
lioxietilenglicolii, etiloleatul, izopropilmiristatul, bem ilben zo atu l, dime-
tilacetamida, dim etilsulfoxidul ş.a.
Solvenţii pentru injecţii se deosebesc prin proprietăţi specifice cum ar
fi: fluiditatea şi nenocivitatea. Nenocivitatea faţă de organism ul uman
înseamnă lipsa toxicităţii, lipsa de proprietăţi alergice sau iritante ale ţesutu­
rilor, farmacologic inactive, lipsa pirogenelor, indici apropiaţi ai p H -u lu i sol­
ventului şi ai soluţiei obţinute cu indicele p H -m e d iu lu i biologic în locul
injecţiei, lipsa efectului hemolitic, com patibilitatea cu substanţa medi­
camentoasă fă ră a schim ba acţiu nea ei biologică.
Deoarece cantitatea de solvent este de cîteva ori mai mare decît can­
titatea de substanţă activă, indicii toxicităţii solvenţilor trebuie să fie
cu mult mai mici deSît ai substanţei.
La alegerea solventului pentru p repararea soluţiilor injectabile însem ­
nătate principială au urm ătoarele proprietăţi fizice: fluiditatea (solventul
trebuie să fie fluid într-o diferenţă mare de tem peraturi); transparenţa
(ce ne vorbeşte de om ogenitatea solventului); temperatura de fierbere
(e de dorit să fie mai mare de 100’ C, atunci se poate face sterilizarea ter­
mică); stabilitatea chimică (proprietatea de a fi sterilizat fă ră descompunere
termică sau radiochim ică, lipsa de interacţiune cu agenţii de sterilizare
chimică); presiunea osmotică (solventul trebuie să creeze o aşa presiune
Qsmotică, care ar permite pătrunderea lui prin m em brana celulelor);
vîscozitatea ( duce la obţinerea form elor prolongate); solubilitatea sau
amestecarea cu apa (d u p ă proprietatea dată solvenţii se separă în două
grupe: hidrofile şi hidrofobe).
Din punct de vedere biofarm aceutic o proprietate însem nată a sol­
venţilor neapoşi este solubilitatea sau amestecarea lor cu apa. D e aceasta
depinde viteza de absorbţie a substanţei m edicam entoase • şi toleranţa
locală. Cînd substanţa m edicam entoasă se a d m in is tre z ? în organism

Corn. 178.
185
 Tabelul 4
Tipurile principale de substanţe auxiliare folosite la producerea formelor injectabile

Scopul Tipurile principale de compuşi chimici

folosirii

Stabilizatori Sulfiţi, complexoni

Conservanţi Esteri ai acidului n, o-benzoic (parabeni), compuşi ai fenolului

Stimulatorii Uretanul, alcoolul benzilic

solubilităţii

Emulgatori Lecitina, tween—60, tween—80

Anestezice Anestezice locale, glucoza

Mediu tampon Acizi carbonici şi minerali, săruri

Mediu izotonic Natriul clorid, glucoza

Alte scopuri Hidrolizat de gelatină, compuşi organici ai siliciului

într-un solvent neapos (nepolar), bu n ăo ară, în ulei vegetal, substanţa va

răm îne timp îndelungat în soluţia uleioasŞ, care difuzează încet în ţesu­
turile din ju ru l injecţiei. O aşa soluţie injectabilă manifestă acţiunea sa
terapeutică lent şi num ai d up ă aceea, cînd va fi resorbată complet. ßi
dimpotrivă, substanţa m edicamentoasă introdusă în organism, fiind prea­
labil dizolvată în t r -u n solvent care se amestecă cu apa, bu n ăo ară, polie-
tilenglicolţjl, va feri organismul bolnavului de un şir de complicaţii, care
au loc în cazul injecţiilor uleioase sau lor asem ănătoare (dureri, arsuri,
infiltrate ş. a.) şi de asem enea va mări efectul de acţiune, micşorînd deseori
complicaţiile toxice.
De aceea în cele mai multe cazuri solvenţii neapoşi se folosesc în amestec
(cînd se amestecă) cy apa.
Solvenţii,după polaritatea loi;se împart în:
Polari: butilenglicolul, glicerolul, glicofurolul, gliceroform alolul, N , p -
oximetillactamida, dimetilacetamida, N ,N -d im etilacetam id a, propilengli-
colul, polietilenglicolul, alcoolul izopropilic, alcoolul etilic, dimetilsulfo-
xidul.
Nepolari: benzilbenzoatul, izopropilmiristatul, uleiurile vegetale, el'
coolul benzilic, etiloleatul.
Proprietăţile chimice ale solvenţilor nepolari.
Dintre proprietăţile chimice care trebuie reţinute, alegînd solvenţii

186
 stabilitatea chimică în condiţii norm ale, de asem enea stabilitatea faţă de
SÎnt* Ssi alcalii; com ponenţă constantă (standard); puritate chim ică vădită;
a C lZ 1 de interacţiune dintre solvent şi substanţa activă (com patibilitate chi-
jrică) JiPsa interacîiunilor chimice dintre solvent şi substanţele au xiliare
folosite în lucru.
D u pă natura lor chim ică solvenţii nepolari folosiţi la producerea so­
luţiilor injectabile pot fi clasaţi în urm ătoarele grupe:
- uleiuri vegetale;
- alcooli (m onohidroxilici şi polihidroxilici);
- eteri şi esteri;
- dioxolani şi dioxani;
- amide;
- sulfoxizi şi sulfoni.

8.5.1. Uleiurile vegetale

Uleiurile vegetale sînt primii solvenţi nepolari utilizaţi pentru pre­

pararea soluţiilor injectabile. în u n ele preparate ei se folosesc aparte, în
alte cazuri fiind combinaţi, b u n ăo ară cu benzilbenzoatul, etiloleatul sau
polieiilenglicolii cu masă m oleculară diferită. Se folosesc de obicei intra­
muscular, mai rar subcutanat. Suspensiile fine se folosesc intravenos.
Conform farm acopeii internaţionale, uleiurile pentru injecţii trefbuie
să corespundă urm ătoarelor cerinţe: indice de aciditate 0 ,4 -0 , 2 , indice
de iod 79-128, indice de săpunificare 185-200.
U leiurile pentru injecţii nu trebuie să conţină uleiuri minerale/ şi
substanţe ce se solidifică la tem peratura camerei. Cel mai stabil şi bun
pentru soluţiile injectabile este u leiul de sezam, care conţine sezam ină
şi sezamolină - inhibitori naturali de oxidare.
In ultimul timp în m ulte ţă ri,în a fa ră de u le iu ri,în calitate de solvenţi
au început să se folosească pe larg preparatele pentru alim entarea cura­
tivă în form ă de emulsii stabile de tipul A/U pentru uz intravenos.
Un interes deosebit prezintă metoda de alim entare parenterală. Ea *
Permite introducerea substanţelor, .p e care organism ul ca atare nu le
sintetizează, bun ăo ară acizii arahidonic şi linolic sub form ă de vitamina G .
O dată cd grăsim ile în organism nimeresc vitaminele solubile în grăsimi
D, E, K, de asem enea fosfolipidele şi alte substanţe necesare. Pentru
a obţine emulsii destinate alim entării parenterale se folosesc uleiurile de
soia, sezam sau m ăsline în com binare cu lecitina în calitate de em ulgator.

187
 Trebuie de menţionat că folosirea uleiurilor în calitate de solvenjl
deseori întîm pină dificultăţi atît la preparare, cît şi la utilizarea lor c lin ic ă ^
Astfel soluţiile uleioase deseori provoacă dureri m a r i,' duc la form area^
oleomei. U leiurile ”îm bătrînesc” , o x id în d u -s e în timpul păstrării.
tehnologia preparării soluţiilor uleioase se folosesc solvenţii inflam atori-
din cauza vîscozităţii mari filtrarea încetineşte. De aceea sortim en tul solu!
ţiilor uleioase este mic.

8.5.2. Alcoolii ♦

Alcoolul monohidroxilic, cît şi cel polihidroxilic se folosesc pe larg în

diferite ţări în calitate de solvenţi nepolari. Ei sînt hidrosolubili, mult
mai fluizi decît uleiurile, în ei se dizolvă un num ăr mare de substanţe me­
dicamentoase. Sînt accesibili şi în multe ţări se livrează în cantităţi mari.
Fiind folosiţi ca solvenţi pentru soluţii injectabile, în contact cu oxi­
danţii pot forma substanţe toxice (se o xid ează) - aldehide şi alţi acizi.
Bunăoară, alcoolul etilic (clasa a cincea de toxicitate) trece în aldehidă
acetică (clasa a treia de toxicitate) şi acid acetic. în prezenţa acizilor se
transformă în eter.
Dintre alcoolii monohidroxilici cei mai răspîndit este etanolul, din
cei polihidroxilici - propilenglicolul, glicerolul şi polietilenglicolul.

8.5.2.1. Etanolul

Se foloseşte în calitate de solubiiizator în amestec cu apa la obţinerea

soluţiilor de hidrocortizon, a unui şir de preparate cardiotonice: digito-
xin a (50% etanol), m efenazina (25%), digoxina (10%), în soluţii pentru
alimentarea parenterală ş. a .;în concentraţie de 2 -5 % - la soluţiile injec­
tabile de celanidă, strofantină, convalatoxină, dibazol, digitoxină, adonizi-
dă ş. a.

8.5.2.2. Propilenglicolul

Propilenglicolul curat se foloseşte rar. M ai des se foloseşte în form&

de soluţie apoasă de 40-70% , de asem enea ca solubiiizator în a m e s te c ctf
etanolul, etanoiamina, polietilenglicolul.

188
 S o lu ţ iile cu concentraţie de p în ă la 50% de propilenglieol se folosesc

intravenos, cele cu concentraţia mai mare de 50% - intramuscular. S - a

studiat soluţia injectabilă a propilenglicolului ca solubilizator la aşa pre­
parate injectabile cum sînt: digoxin a, acetildigoxina, prednizolonul,
hidrocortizonul acetat.

8.5.2.3. Polietilenglicolii (P E G )

Polietilengiicolii sînt polim eri ai etilenuiui oxid cu form ula generală:

H - ( O C H 2 ~ C H 2 )n ~ O H > u n d e n poate să se schimbe de la 2 p în ă la 85 şi
mai mult. D e aceea ei se separă în d ependenţă de masa lor m oleculară.
PE G -200, 300, 400, 600 prezintă lichide higroscopice, vîscoase, incolore, cu
reacţie neutră, fiziologic indiferente, solubile în ap ă şi alcool, stabile la conser­
vare, nu hidrolizează.
bi ţările d e x peste hotare, pentru prepararea soluţiilor, preparatelor,
care uşor hidrolizează în m ediu apos, în calitate de solvenţi se folosesc
pe larg P E G —300, 400. PE G cu concentraţia de p în ă la 70% se utilizează
pentru injecţii intravenoase şi intram usculare.
PEG sînt oficinali în m ulte farm acopei străine. Se folosesc pe larg
şi esterii lor - b u n ă o a ră tw eenurile.

8.5.3. Esterii

Esterii sînt mai puţin vîscoşi decît uleiurile şi sînt folosiţi tot mai des
ca solvenţi la prepararea soluţiilor injectabile. Se în trebu in ţează frecvent,
în com binare cu uleiurile, benzilbenzoatul, izopropilmiristatul şi oleatul
de etil. în să,folosind esterii ca solvenţi pentru soluţii injectabile, trebuie de
reţinut că în m ediu acid sau alcalin ei hidrolizează p în ă la alcoolul şi acidul
corespunzători; hidroliza creşte o dată cu tem peratura.

8.5.3. 1 . Benzilbenzoatul

Reprezintă un lichid uleios, incolor, cu miros uşor aromatic a gust

neplăcut. Este solubil în uleiurile grase, etanol şi eter, se dizolva greu în

189
apă şi glicerol. în benzilbenzo;>at se dizolvă un şir de preparate greu solu­
bile sau insolubile în solvenţii obişnuiţi (am ida acidului lipidic, teturamul).
B enzilbenzoatul este recomancüat p entiu prepararea soluţiilor preparatelor
hormonale în t r -u n solvent comjpus. Este introdus în farm acopeile multor ţări.
Trebuie păstrat în flacoane închiise ermetic la loc ferit de lum ină.

8.5.3.2. Etilacetatul

Etilacetatul este un lichid incolor, stabil, se amestecă cu apa, în mediu

apos hidrolizează uşor, este s la b toxic.
Se foloseşte ca so lu biiizato r la soluţia de estronă în ulei de ricin. Este
un solvent răspîndit pe larg In industria farm aceutică. Lucrînd cu el, nu s -a u
observat cazuri de intoxicaţie.

8.5.3.3. Etiloleatul

Este un lichid uleios s la ib -g ă lb u i, insolubil în apă, se amestecă cu

etanolul, eterul, uleiurile. D a to rită stabilităţii chimice şi proprietăţilor
de solvatare mari el se folos;eşte pe larg ca solvent substituind uleiurile
vegetale. Este mai puţin vîsco s decît uleiurile, mai uşor se absoarbe de
ţesuturi. U n ele soluţii (c o m p a ra te cu cele uleioase) au proprietăţi prolon-
gatoare. S - a observat acţiunea m ărită a hormonilor dizolvaţi în etiloleat.
Etiloleatul la aer se oxidesază formînd peroxizi. D e aceea în el se adaugă
un amestec de antioxidant îin calitate de 0,03% care prelungeşte stabili­
tatea lui pînă la 2 ani. V îsco zitatea, indicii de aciditate şi de iod ai etil-
oleatului la păstrare nu se schim bă. Se foloseşte ca solvent la soluţia
de progesteronă, dimestrolă,, testosteronă propionată etc., prin urmare
s - a m odernizat tehnologia s o lu ţiilo r injectabile: nu e nevoie de deshidra­
tarea p realabilă a uleiurilor, die sterilizarea lor p realabilă, s - a u uşurat opera­
ţiile de filtrare şi înfiolare. Estee introdus în farm acopeile multor ţări.

8.5.4. A m id ele

Solvenţi care fac parte d in grupa amidelor. în soluţiile injectabile se

folosesc de obicei în c o n ce n traţia de la 5 pînă la 80% deseori fiind amestecaţi
cu propilenglicolul şi etanolarnina.

190
 R e p re z e n ta n ţii principali sînt: N, N -d im etilacetam id a, N -m etilaceta-
mida şi N,ß-oxietillactamida.
N , N -d im etilacetam id a se am estecă în toate rapoartele cu apa, alcoolul,
se dizolvă bine în solvenţi organici şi acizi m inerali, este slab toxică.
pentru prepararea soluţiilor injectabile de levomicetină,oxitetracic-
lină, tetraciclină se foloseşte soluţia apoasă de 50% de dim etilacetam idă.
Se utilizează ca solvent pentru sulfanilam ide.
N , ß -o x ietillac tam id a reprezintă un lichid incolor, vîscos ca siropul,
care se amestecă cu apa. Se foloseşte în soluţie apoasă de 50%. Este stabil,
nu irită ţesuturile. Se foloseşte în soluţiile injectabile de tetraciclină,
acţiunea preparatului d u rează 24 ore.
Cel mai des în calitate de solvent pentru soluţiile injectabile se folo­
seşte apa. N um ai în acele cazuri, cînd apa n u corespunde cerinţelor, anumitor
indici (b u n ă o a ră, solubilitatea p arţială a substanţei medicamentoase, soluţie
nestabilă), e necesar schim bul ei parţial sau complet cu solvenţi neapoşi. în
calitate de solvenţi pentru soluţiile injectabile se folosesc benzilbenzoatul,
etanolul şi glicerolul, deseori excepţie fac uleiurile vegetale (de piersici, soia,
măsline, flo area -so arelu i etc).
Problem ele principale care sînt soluţionate cu ajutorul solvenţilor
nepolari sînt: obţinerea soluţiilor substanţelor medicamentoase insolubile
sau puţin solubile în apă; obţinerea soluţiilor stabile a substanţelor m edi­
camentoase, ce hidrolizează uşor; prelungirea term enului de valabilitate al
soluţiilor la stocare; reglarea acţiunii substanţei medicamentoase - vitezei
de absorbţie şi de elim inare din organism; m ărirea eficacităţii acţiunii
biologice a substanţei active şi m icşorarea efectului ei secundar; obţi­
nerea preparatelor injectabile pentru nutriţia parenterală.
 Partea a doua. TEHNOLOGIA FORMELOR M EDICAM ENTOASE

Capitolul 9

PREPARATELE EXTRACTIVE DIN PRODUSE VEGETALE

La m edicam entele extractive de origine vegetală, producţia cărora

este organizată în condiţii de uzină, se referă tincturile, extractele, pre­
paratele m axim al purificate şi preparatele unor substanţe individuale,
în unele m anuale şi monografii aceste m edicamente se întîlnesc sub d en u ­
mirea de ’’preparate galenice” - astfel num ite în cinstea renum itului
savant roman, medic şi farmacist Claudius G alenus (131-201 e.n .). Prep a­
ratele galenice sub form ă de infuzii, decocturi, tincturi şi extracte fluide,
moi sau uscate, obţinute din plante, multe secole au fost utilizate pe scară
largă în m edicină. însă apariţia substanţelor pure, rezultate prin sinteză,
sau prin extracţie, realizate în medicamente standardizate şi stabile, a
pus în declin utilizarea produselor extractive din plante.
în acelaşi timp valoarea preparatelor extractive nu poate fi n egli­
jată, deoarece prin extracţie se obţine un total de principii active care
posedă o activitate terapeutică mai com pletă şi deseori sînt preferabile
substanţelor sintetizate sau izolate.
în evoluţia preparatelor extractive putem observa schim bări atît în
metodele de preparare, cît şi în utilizarea de diferiţi extragenţi. Astfel,
preparatele tipice perioadei lui G alenus se obţineau din produse vegetale
prin interm ediul vinului, oţetului, mierii, uleiului, numite vinuri m edi­
cinale, uleiuri medicinale, miere oţetită etc.
în epoca dezvoltării farmaciei, strîns legată de num ele renum itului
medic arab Avicena, au apărut asem enea preparate galenice cum sînt
apele aromate, obţinute prin antrenarea cu vapori de ap ă a uleiurilor
eterice din plantele eterooleaginoase, siropurile, esenţele etc.
O bţinerea etanolului de către alchimistul francez R .L u lli a deschis o
nouă etapă în perfecţionarea preparatelor extractive. Etanolul s - a dovedit
a fi un extragent care permite a extrage o gam ă destul de largă de prin­
cipii active şi a obţine preparate stabile. Astfel au apărut tincturile şi
extractele care se folosesc pînă în prezent.

192
 Prin anii 60 ai sec. XIX au apărut noi preparate extractive numite
şi preparate neogalenice care se deosebesc de cele galenice prin aceea
că sînt parţial sau maxim al purificate de substanţele balast.
preparatele extractive tradiţionale includ atît preparate lichide obţi­
nute în urma extracţiei fără în lăturarea extragentului (tincturi), cît şi
preparate la care în procesul preparării solventul parţial sau total este în d e­
părtat (extracte fluide, moi sau uscate).
Procesul de extracţie este procesul de bază la obţinerea preparatelor
extractive, de aceea îl vom exam ina mai detailat.

9.1. B A Z E L E T E O R E T IC E A L E P R O C E S U L U I D E E X T R A C Ţ IE

Scopul extracţiei este de a epuiza produsul vegetal şi de a separa can­

titativ componentele solubile cu acţiune farm acodinam ică bine deter­
minată. Printre grupele cele mai importante de principii active care pot
fi extrase se num ără heterozidele, saponizidele, uleiurile volatile etc.
Concomitent produsele vegetale conţin şi cantităţi însemnate de substanţe
inerte din punct de vedere farmacologic care pot dificulta procesul şi
constituie un balast. L a această gru p ă se referă album inele, proteinele,
pectinele, celuloza, gum ele, am idonurile etc. D e aceea un rol important
în procesul de extracţie îl au selectarea principiilor active de cele inerte
şi obţinerea unui produs m axim al eficace şi stabil.
în procesul extracţiei predom ină fenom enele de difuziune (schimb
de substanţe) bazate pe echilibrarea conţinutului de substanţe dintre
soluţia din celulele produsului vegetal şi a extragentului.
La obţinerea produselor extractive procesul de extracţie, de obicei,
are loc în sistemul corp so lid-lich id . Extracţia în sistemul lich id -lich id
se utilizează doar în cazul purificării extractului obţinut din produs vege­
tal, cît şi la obţinerea substanţelor individuale.
Spre deosebire de procesul de dizolvare, la care trecerea în solvent a
substanţei este totală, la extracţie are loc doar un transfer parţial formînd,
de obicei, două faze: soluţia principiilor active în celulele şi spaţiul interce-
lular din produsul vegetal gonflat şi soluţia de substanţe extractive în extra­
gent, care spală produsul vegetal.
Transferul d in tr-o fază în alta are loc atît timp, cît ele au o diferenţă de
concentraţie care este forţa motrice a procesului de extracţie.
Transportul substanţelor extractive în extragent are loc în urma difu­
ziunii m oleculare şi convective.

Com. 178 193

 D ifuziun ea m oleculară are loc de obicei In repaus macroscopic ca
rezultat al mişcării haotice, neregulate a m oleculelor aflate la frontiera 1

dintre faze.
Acest proces de difuziune matematic poate fi exprim at prin ecuaţia 1
legii lui £ c iu k a re v -F ik k

dms = - Ds ---------------------- j---- d sd i,

unde: D s - coeficientul difuziunii m oleculare care reprezintă cantitatea 1

de substanţă (k g ) difuzată în timp (s) prin suprafaţa de 1 m2, grosimea
stratului de 1 m şi diferenţa de concentraţii d e j kg/m3; dms - masa sub- '■
stanţei difuzate, kg; P 9 - P §2 - gradientul de concentraţie, kg/m3; ds -
suprafaţa de contact a fazelor, m2; 1 - grosimea stratului, m; d i - timpul
de difuziune, s; sem nul ( - ) orientează procesul de extracţie In direcţia
micşorării concentraţiei (din celu lă).
Conform relaţiei de mai sus, cantitatea de principii active difuzată
în extragent este direct proporţională cu diferenţa de concentraţii, su­
prafaţa de contact a fazelor, timpul de difuziune, coeficientul de difuziune
şi invers proporţională grosimii stratului.
D ifuziun ea convectivă are loc In urm a transferului de substanţe
extractive In porţiuni mici de soluţie. Transferul convectiv de substanţe
poate avea loc afît în condiţii obişnuite (lib ere ), cît şi în condiţii forţate.
Procesul liber de transfer se petrece pe contul diferenţei de densităţi
ale soluţiei şi extragentului, schim bărilor de tem peratură, coloanei hidro­
statice de lichid. Transferul convectiv forţat are loc în condiţii de schim­
bări hidrodinam ice (am estecare, vibraţie, turbulen ţă etc.),
Cantitatea de substanţă transferată în urma difuziunii convective
matematic poate fi exprim ată prin urm ătoarea relaţie:

•,K

dm, = - В ( ? Sj - ? , 2) d sd t,

unde: JB - coeficientul difuziunii convective, care indică cantitatea de sub­

stanţă transferată timp de 1 s prin suprafaţa de 1 m2, cînd diferenţa de

194
concentraţii este de 1 kg/m3; drr^ - masa de substanţă transferată din faza
lichidă în torentul în mişcare al u n ui alt lichid, kg; - P s - gradientul de
concentraţie a substanţei, care trece în şuvoi la suprafaţa fazei ( P Si) şi în
centrul şuvoiului de lichid în mişcare ( P s ), kg/m3; ds - suprafaţa de contact
a fazelor, m2; dx - timpul de difuziune, s; sem nul ( - ) - orientarea procesului
de extracţie în direcţia micşorării concentraţiei (din faza cu concentraţie
mărită).
D ifu ziu n ea convectivă prezintă un mare unteres practic, deoarece spo­
reşte intensificarea procesului metabolic.

9.2. E T A P E L E P R O C E S U L U I D E E X T R A C Ţ IE

Procesul de extracţie are mai multe particularităţi legate de structura

celulelor şi proprietăţile fizico-m ecanice ale produsului vegetal. Extracţia
principiilor active care se află în interiorul celulelor de obicei se face din
produsul vegetal uscat şi pentru a le extrage extragentu l trebuie să confrunte
bariera celulară.
L a uscarea produsului vegetal celula îşi schim bă proprietăţile sale şi ca
rezultat m em branele celulare îşi pierd sem iperm eabilitatea şi capătă propri­
etăţi de perete poros în care pot fi p în ă la 2 0 0 00 şi mai m ulţi pori cu diametrul
de la 0,2-0,3 mm pîn ă la zeci şi sute de nanom eri. Procesul de extracţie cap ă­
tă un caracter de dializă prin acest perete poros şi se d esfăşoară în mai multe
etape care încep cu pătrunderea extragentu lu i în produsul vegetal (îm bibarea
şi gonflarea), mai departe are loc um ectarea substanţelor aflate în celulă, dizol­
varea şi desorbţia lor, difuzia prin porii m em branei celulare, spălarea con­
ţinutului din celulele sfărîm ate şi se term ină cu transferul de substanţe de Ia
suprafaţa produsului în soluţie.
M em bran ele celulare posedă proprietăţi difile cu predom inarea hidro-
filităţii. Procesul de p ătrundere a extragentului în celu lă este determinat de
gradul de hidrofilitate a produsului vegetal, natura extragentului şi m ări­
mea porilor din peretele celular. D e obicei pătrunderea extragentului în
capilare este dificilă din cauza aerului care se a flă în ele, de aceea pentru
intensificarea acestui proces se face vacuum area p realab ilă a produsului
vegetal sau schim bul aerului din pori cu gaze uşor solubile.
Procesul de um ectare a substanţelor este strîns legat de pătrunderea
extragentului în produsul vegetal. Pentru a uşu ra pătrunderea extragen-

195
 1 4 5

S I 1СЦ *!
l i 0 '»
r)
Co o

Ps2
53
O
Щ
I 1 (_л i

А ,
1
К -i 1 ^ T "
V, C3
'jO C)
so /О

0
°ö
I с 1,
I С" 1 '- O
eT

Fig. S5. Structura stratului difuzional de frontieră: a —stratul difuzional în mişcare laminară:
1 — produs vegetal; 2 — strat difuzional de frontieră; 3 — torent de lichid; b — substrat difuzional:
5 — strat vîscos; 6 — torent de lichid.
^Si ~ Ps9“ schimbarea concentraţiilor de substanţă; V j — Vi - schimbarea vitezei torentului
de lichid

tului şi um ectarea conţinutului celulelor deseori se recurge la utilizarea

de substanţe tensioactive ( 0 , 0 1 - 0 , 1 %) care micşorează cu mult tensiunea
superficială la frontiera dintre faze.
In urma difuziunii prin porii peretelui celular extragentul pătrunde
In interiorul celulei, vine în contact cu sucul celular disicat, unde are
loc desorb ţia şi dizolvarea principiilor biologic active.
T ransferul substanţelor dizolvate în sucul celular prin porii peretelui
celular In spaţiul intercelular şi mai departe la suprafaţa produsului
vegetal se efectuează în urm a difuziunii interne.
La rîndul său, difuziunea internă este alcătuită din difuziune prin
porii m em branei celulare, care depinde de gradientul de concentraţii
pe am bele părţi ale peretelui celular, num ărul şi diametrul porilor, şi
din difuziunea m oleculară liberă, care transportă substanţele de pe supra­
faţa celulelor.
Concomitent cu pătrunderea extragentului în produsul vegetal se
form ează un torent de lichid contraflux cu conţinut de principii biologic

196
active. Deci viteza generală de extracţie va depinde de diferenţa mişcă-
rilor de extragent şi soluţie.
T r a n s fe r u l de substanţe de pe suprafaţa produsului vegetal In extra­
gent poate fi lămurit prin mai multe teorii, printre care, spre exemplu,
putem n u m i teoria stratului de difuziune.
Conform acestei teorii, la suprataţa produsului vegetal se formează
un strat difuzional de frontieră în care are loc transferul de substanţe

(fig.85).
Substanţele transportate la suprafaţa particulelor de produs vegetal
trec în stratul difuzional de frontieră. Viteza de transfer mai departe
depinde de grosimea acestui strat, iar ea, la rîndul său, depinde de vi­
teza de mişcare a extragentului, vîscozitatea lui, distanţa dintre straturi
cu diferită concentraţie.
Grosimea stratului difuzional permanent se schimbă în funcţie de
mişcarea extragentului. In cazul cînd extragentul şi produsul vegetal
se află în stare de repaus relativ, stratul difuzional se egalează cu grosimea
stratului de lichid aflat în repaus. Transferul de substanţe în tot stratul
difuzional va avea loc datorită difuziunii moleculare. în urma mişcărilor
intense de lichid stratul difuzional se micşorează şi trece în substratul
difuzional. La mişcarea turbulentă a lichidului grosimea stratului difu­
zional poate fi egalată cu zero şi atunci difuziunea moleculară este sub­
stituită de cea convectivă.
Astfel procesul de extracţie din produsul vegetal este alcătuit din
trei etape principale: 1) transportul de substanţe în interiorul produsului
vegetal, viteza căruia este caracterizată de coeficientul difuziunii inter­
ne - Di; 2) în sucul celular şi în stratul difuzional de frontieră transferul
de substanţe este determinat de coeficientul difuziunii moleculare li­
bere - Dm; 3) transferul convectiv, care este caracterizat de coeficientul
difuziunii convective - 3 . Coeficientul sumar (K ) al transferului de prin­
cipii extractive poate fi determinat prin următoarea relaţie:

2r S 1
nDj+ Dm + В

unde: К, B , Db n şi Dm slnt coeficienţii corespunzători ai procesului de extrac­

ts r - m ărim ea particulelor, m; S - grosimea stratului difuzional de
frontieră, m.

197
 La finele extracţiei, după în lăturarea reziduului datorită gonflări^
o parte de lichid şi principii active slnt reţinute în el. Acestea alcătuiesc
pierderile la difuziune (P d) care pot fi calculate conform relaţiei:

‘ V rm ,

d V0 * "

unde: V j - cantitatea de extragent reţinută de re zid u u , 1; V 0 - canti­

tatea iniţială de extragent , 1 ; m, - cantitatea de principii active reţinută
de reziduu, kg. Pentru micşorarea pierderilor se recurge la trecerea rezi­
d uului prin presare sau la extracţia fracţionară care permit a epuiza prin­
cipiile active.
Cunoaşterea principiilor teoretice de b ază ale procesului de extracţie
permite tehnologului a efectua acest proces In condiţii optime la care se
va extrage o cantitate d t mai mare de principii active şi va decurge în tr-u n
timp cît mai scurt.

- 9.3. F A C T O R II C A R E IN F L U E N Ţ E A Z Ă V IT E Z A
£1 P L E N IT U D IN E A E X T R A C Ţ IE I

Plenitudinea şi viteza de extracţie a principiilor active din produsul

vegetal medicamentos depind de un şir de factori: proprietăţile fizico-m eca* |
nice ale produsului vegetal, gradul de fragm entare a produsului vegetal;
diferenţa de concentraţii şi condiţiile hidrodinam ice; tem peratură; proprie­
tăţile extragentului; durata extracţiei etc.
Proprietăţile fiz ie c -m e c a n ic e ale produsului veg eta l Produsul vegetal
este caracterizat p rin tr-u n şir de proprietăţi cum ar fi: conţinutul de umi­
ditate şi principii extractive, porozitatea şi spaţiul de separare dintre
particule, capacitatea de gonflare şi de reţinere a anum itei cantităţi de
extragent.
Conţinutul de umiditate şi principii extractive în produsul vegetal
dă posibilitate de a determ ina cantitatea lui iniţială pentru a obţine
volum ul necesar de soluţie extractivă. Conţinutul de umiditate în produ­
sul vegetal este reglem entat, deoarece sporirea lui poate duce la degradarea
principiilor active.
Porozitatea şi spaţiul de separare dintre particule determ ină capaci­
tatea de absorbţie şi de gonflare. G radu l de absorbţie a produsului v e g e t a l
este determinat prin coeficientul de absorbţie (K | ):

198
 m2

de: mi - masa produsului vegetal p în ă la gonflare şi m 2 d u p ă gonflare.

Deosebim absorbţie internă şi totală. A bsorbţia internă indică cantitatea
de suc intern reţinută de produsul vegetal, iar cea totală - cantitatea de
extragent absorbită de produsul vegetal şi care se a flă p a suprafaţa lui.
Determinantă este absorbţia totală care se află în funcţie directă de gradu l de
fragmentare a produsului vegetal.
Actualm ente n u există un punct de vedere com un asupra necesităţii
etapei de um ectare a produsului vegetal.
In un ele cazuri ea poate fi neglijată, deoarece n u in flu en ţează esen­
ţial procesul de extracţie. Insă pentru u n ele produse vegetale ea este nece­
sară, fiindcă ex clu d e presarea com pactă a m aterialului In extractor ca
rezultat al m ăririi volum ului la umectare şi evident va in flu en ţa procesul
de extracţie.
Gradul de fragmentare a produsului veg eta l Pentru facilitarea pro­
ceselor de difuziux\e produsul vegetal trebuie fragm entat. C a rezultat se
măreşte suprafaţa sum ară a particulelor şi nu m ăru l de celule distruse,
care la rîndul lor in flu en ţează considerabil extracţia. Conform legii d ifu­
ziunii, cu cit e m ai m ică m ărim ea particulelor, cu atît e mai m are supra­
faţa de contact cu extragen tu L D e obicei, pentru fiecare tip de produs
vegetal, în funcţie de textura lui, com ponenţa şi localizarea principiilor
active, se alege individual gradu l de fragm entare. M ărim ea optim ă a parti­
culelor poate fi Intre 0,5 şi 2,0 mm care se determ ină In urm a clasificării
prin site. D acă se utilizează produsul vegetal cu u n grad avansat de frag­
mentare, el conţine un n u m ăr foarte m are de celu le sfărîm ate din care
în extragent va trece o cantitate însem nată de particule insolubile, coloi­
dale, mucilagii, am idon şi alte substanţe balast, care in flu en ţează cali­
tatea soluţiei extractive. E a devine tu lbu re şi mai departe g reu se lim pe­
zeşte şi se filtrează. în afa ră de aceasta, produsul vegetal sub form ă de
pulbere form ează cu extragentu l în extractoare o m asă com pactă care
măreşte rezistenţa h idraulică şi îm piedică procesul de percolare. Folosind
fragmente mari, aceste inconveniente de extracţie lipsesc, în să procesul
este încetinit şi cantitatea de substanţe extractive în aceeaşi p erioadă de
timp este micşorată.

Parametrul care caracterizează eficacitatea gradu lu i de fragm entare

Poate fi coeficientul de spălare, care indică cantitatea de principii

199
active în extract, obţinut la extracţia produsului vegetal la amestecare timp
de o oră. D acă valoarea acestui coeficient este mică, atunci produsul
vegetal conţine o cantitate mică de celule sfărimate, extracţia decurge
lent şi este determ inată, în principiu, de viteza difuziunii m oleculare, la
valori mari procesul se petrece repede şi depinde de condiţiile hidrodi-
namice.
Astfel gradul de fragm entare se stabileşte în funcţie de particulari­
tăţile texturii produsului vegetal şi conţinutului de principii active.
Diferenţa de concentraţii şi condiţiile hidrodinamice. In procesul de
extracţie din produsul vegetal de obicei predom ină procesele difuzionale
bazate pe egalarea concentraţiilor din interiorul celulelor şi a extractului care
înconjoară celulele. Deoarece gradientul de concentraţie este forţa motrice
a procesului de difuziune, este necesar ca pe tot parcursul difuziunii să
menţinem o diferenţă m axim ală de concentraţii. Acest lucru practic se face
prin am estecarea produsului vegetal şi a extragentului sau prin substituirea
extracţiei prin extragent pur.
Schim bul de extragent poate fi efectuat periodic sau continuu. Prin
folosirea periodică a extragentului se subînţelege scurgerea extractului
de pe produsul vegetal şi ad ău garea unei noi porţii de extragent. Substi­
tuirea periodică se întîlneşte, de obicei, la macerare sau la un ele modifi­
cări ale procesului de repercolare.
Schim bul continuu de extragent se face prin scurgerea extractului
şi ad ău garea extragentului proaspăt. Acest schimb continuu are loc la
metodele de percolare, repercolare accelerată şi alte metode intensive.
Temperatura. D in legile difuziunii reiese că ridicarea temperaturii
accelerează procesul de extracţie. Acesta este un factor evident, însă în
condiţiile de uzin ă el poate fi folosit num ai în cazul extragentului apos.
Extracţiile alcoolice şi cele eterice se efectuează num ai la temperatura
cam erei (uneori şi mai joasă), deoarece o dată cu creşterea ei se m ă­
reşte pierderea extragentului volatil, de asem enea se complică condi­
ţiile de lucru şi apare pericolul exploziei.
Acest factor se poate folosi num ai considerînd pe deplin particulari­
tăţile term olabile ale produsului vegetal. Pentru substanţele termolabile,
utilizarea apei fierbinţi este posibilă num ai în termen scurt. Este inadm i­
sibilă extragerea la tem peraturi înalte a produsului vegetal care conţine
uleiuri eterice, deoarece acestea> fiind extrase cu apă fierbinte, se pierd

200
prin volatilizare In cantităţi- însem nate. T rebu ie de menţionat şi acel fapt
câ folosirea apei fierbinţi duce la m ucilaginizarea am idonului şi peptizarea
substanţelor.
Tem peratura ridicată la extracţie se recom andă în acele cazuri, cînd
p ro d u su l vegetal prezintă rădăcini şi rizomi, scoarţe şi frunze cu textura com­
pactă. în cazul dat apa fierbinte duce la desfacerea mai suficientă a ţesuturilor
Şi pereţilor celulari, facilitînţi astfel procesul de difuziune.
Proprietăţile extragentului. Pentru a asigura p lenitudinea de extra­
gere a principiilor active şi o viteză m axim ală a procesului difuzional
pentru extragent sînt înaintate anum ite exigen ţe cum ar fi: spectrul îngust
de acţiune pentru extragerea u n u i anumit grup de principii active, capa­
citatea selectivă necesară la extragerea m axim ală a substanţelor balast; inert
din punct de vedere chimic şi farmacologic; toxicitate m ică etc.
Selectarea extragentului se face în funcţie de gradu l de hidrofilitate
a substanţelor hidrofile extractive. Pentru extragerea substanţelor polare
cu o valoare în altă a constantei dielectrice de obicei se utilizează solvenţi
polari: apă, metanol, glicerol, pentru nepolare - acid acetic, cloroform, eter
etilic şi alţi solvenţi organici. M ai frecvent în să se foloseşte etanolul - solvent
puţin polar, dar în amestec cu apa form ează soluţii hidroetanolice cu diferită
polaritate, care d au posibilitate de a efectua extracţia selectivă a diferitelor
substanţe biologic active. Dintre proprietăţile fizice de b a z ă ale extragentu­
lui care esenţial pot in flu en ţa viteza procesului de extracţie sînt vîscozitatea
şi tensiunea superficială.
Folosirea de extragenţi cu vîscozitate şi tensiune superficială mici permit
a micşora timpul de extragere. Sînt cu perspectivă în acest plan gazele liche­
fiate: carbon dioxid, p ropan,bu tan, amoniac lichid ş. a. Fiecare dintre aceste
gaze lichefiate are proprietăţile sale termodinamice caracteristice care dau
posibilitate de a extrage principii active cu diferită polaritate. Cel mai des este
folosit carbonul dioxid lichefiat, fiind chimic indiferent cu o vîscozitate de 14
ori mai m ică decît a apei şi de 5 ori mai mică decît a etanolului. E xtrage foarte
bine uleiurile eterice şi cele grase, diferite substanţe hidrofobe. Substanţele
hidrofile se extrag în gaze lichefiate cu grad înalt de perm eabilitate die-
lectrică (clorură de m etilen, m etilenoxid etc.). Extracţia obţinută cu gaze
Hchafiate uşor poate fi eliberată de extragent, iar extractele răm în în form ă
uscată.
Durata extracpei. Cantitatea substanţelor extractive, d up ă legile
difuziunii, este direct proporţională timpului. în să practic tret>uie să
tindem spre aceea că plenitudinea extracţiei să fie efectu ată în t r -u n

Com. 17P 201

termen cit mai scurt, m axim al folosind toţi ceilalţi factori, de care depind
intensificarea procesului.
M ai departe trebuie de ţinut cont de faptul că sfirşitul extracţiei nu
depinde.de suma substanţelor extractive, cît de com ponentele care sînt con­
siderate ca substanţe biologic active, cum ar fi alcaloizii, heterozidele, sapo-
nozidele care de obicei difu zează mai repede decît substanţele macromolecu-
lare care pătrund prin m em brană cu mult mai încet.
O extragere prea în d elu n gată n u este eficientă nici din punct de ved
economic. Ştiind dinam ica extracţiei substanţelor active, s - a ajuns la con­
cluzia că în majoritatea cazurilor extragerea este m a i eficientă în prim ele ore,
m a i a p o i (deşi extragentul s e schim bă) v i t e z a l u i s e m i c ş o r e a z ă .
Ih prim ele ore d e extracţie are loc spălarea sim plă a substanţelor din
celulele rupte şi difuzarea d i n locurile mai î n d e p ă r t a t e , a s t f e l se lămureşte
căderea vitezei de extragere. D e aici reiese că în u n e l e cazuri este convenabil
de oprit procesul în t r -u n moment dat, deoarece o extracţie mai Îndelungată
a substanţelor extractive n u este convenabilă din cauza cheltuielilor mărite
şi a pierderilor solvenţilor costisitori (etanol, eter).
A cp u n e a substanţelor tensioactive. A d ă u g a re a a 0,01-0,1% de substanţe
tensioactive la extragent duce la îm bu n ătăţirea procesului de extracţie:
în cele mai dese cazuri ori se măreşte cantitatea substanţelor extractive -
alcaloizi, heterozide, uleiuri eterice, ori plenitudinea extracţiei se obţine
p rin tr-o cantitate mai m ică de extragent. Astfel poate fi obţinută o impor­
tantă economie de timp, energie şi materie»
D e obicei, substanţele tensioactive m icşorează tensiunea superficială
a solventului şi măresc gradul de umectare. A lătu ri de micşorarea tensiunii
superficiale un rol însem nat U au proprietăţile substanţelor tensioactive de
solubilizare a principiilor extractive.
Astfel plenitudinea şi viteza de extracţie sînt în funcţie de factori, acţi­
un ea cărora ш fiecare caz concret trebuie s ă fie r e g l e m e n t a t ă .

9 .4 . M E T O D E D J E E X T R A C Ţ IE

Pentru extracţia principiilor active din produse vegetale se folosesc dife­

rite metode. în linii gen erale, ele pot fi clasificate în metode statice ş»|
dinamice. In cele statice produsul vegetal supus extracţiei este a c o p e r it cu
extragent şi se m acerează un anumit timp. M etodele dinam ice prevăd schimbuţj
perm anent de extragent sau de extragent şi produs vegetal. M etodele statice

202
 dinamice pot fi periodice şi continue. L a ceie periodice se referă metodele
fac a re produsul vegetal se aduce la extractor periodic, iar la cele continue
dusul v e g e t a l se aduce la extractor neîntrerupt.
pro<
In p r a c tic a farm aceutică industrială se utilizează metode de extracţie
prin* m a c e ra r e , rem acerare, percolare, repercolare, repercolare în flu x rapid,-
e x tra c ţii în contracurent, circulară ş. a. (tab. 5).

T a b e lu l 5
Clasificarea metodelor de extracţie

Caracteristica metodei Denumirea metodei In

Nr.
practica farmaceutica

Statice
Periodice:
a) cu o singură treaptă
b) cu mai multe trepte în flux direct
c) cu mai multe trepte în contraflux
macerare
remacerare circulară cu scurgere periodică
repercolare cu scurgere periodică

Dinamice
1. Periodice:
a) cu o singură treaptă percolare circulară cu scurgere continuă
b) cu mai multe trepte în contraflux repercolare cu scurgere neîntreruptă
2. Continue extracţie continuă în flux direct şi în contra*
flux

M ulte metode se utilizează sub diferite m odificări care se deosebesc prin

tipul de extracţie, nu m ăru l de extractoare în baterie, cantitatea de produs
vegetal în fiecare extractor, volum ul de extragent folosit ş. a.
Selectarea metodei de extracţie se face în funcţie de proprietăţile extra­
gentului şi ale texturii produsului vegetal.

9.4.1. Macerarea

M acerarea (d in lat. - maceratio) este cea mai veche m etodă de preparare

a tincturilor. E a se aplică în felul următor: produsul vegetal fragm entat con­
form indicaţiilor din m onografia respectivă şi extragentu l se introduc
uitr—un vas, se astupă bine şi se lasă 7 zile (3 —10 z ile ) la tem peratura camerei,
agitînd de 3 - 4 ori în zi. Extractul se decantează, reziduu l se p resează şi,
c este necesar, se aduce la volum ul cerut cu extragent. M acerarea de
icei nu are randam ent satisfăcător. Procesul de d ifu ziu ne decurge lent

203
şi cu anum ite pierderi. D e aceea această metodă se foloseşte foarte rar, spre
exem plu, la extracţia din produsul vegetal proaspăt şi la producerea unor
tincturi. In legătură cu aceasta au fost propuse metode modificate în care
se practică epuizarea produsului vegetal în dou ă sau mai multe etape
numite metode de m acerare fracţionată (d u b lă , m ultiplă etc.).

9.4.2. Remacerarea sau macerarea fracţionată

R em acerarea sau m acerarea fracţionată cu repartizarea în porţiuni a

extragentului sau a produsului vegetal şi extragentului este o modificare
a metodei de m acerare. Conform acestei metode, produsul vegetal este pus
în contact cu 3 -4 porţiuni de extragent consecutiv, de fiecare dată separînd
extractul. L a finele procesului toate porţiunile de soluţii extractive se reunesc,
iar reziduul se presează. Schim bul periodic de extragent permite micşorarea
duratei procesului, ep uizarea mai d eplin ă a produsului vegetal, micşorarea
pierderilor la difuziune, deoarece perm anent se m enţine o d iferenţă mare
de concentraţii şi totodată o viteză ridicată a procesului de difuziune. O
modificare a metodei de m acerare fracţionată este asocierea ei cu circularea
extragentului prin stratul de produs vegetal. Extragentul se repartizează
în porţiuni neechivalente şi d u p ă fiecare macerare, la început cu prima
porţiune, iar pe urm ă cu a doua porţiune, de fiecare dată m aceratul se res­
tituie la produsul vegetal supus extracţiei. Cu a treia porţiune de extragent
produsul num ai se m acerează, fă ră circulare.

9.4.3. Percolarea

Percolarea. D enum irea provine de la per - prin şi colare - a s cu rg e

picătură cu picătură. In literatura de specialitate se poate întîlni şi a ltă
denum ire mai veche - lixiviere - care derivă de la liscivius - leşie de c e n u ş ă ,
amintind de un procedeu descris de Aristotel (350 î. e. n .) prin care se o b ţ in e a
leşia din cenuşa plantelor.
Percolarea se referă la metodele dinamice de extracţie şi este o o p e r a ţie
care urm ăreşte epuizarea progresivă a produsului vegetal prin s c u rg e re a
lentă, regulată şi repetată "a extragentului. Extracţia se efectuează în vase
speciale numite percolatoarer Ele pot fi de form ă cilindrică sau c ilin d ro c o -
nică, cu căm aşă de vapori sau fără, cu încărcare autom ată şi in v e r s a r e pe

* 204
Fig. 86. Schema percolatorului cilindric: 1 — ştuţ de eracuare a extracţiei; 2 — nivel; 3 — fund
fals; 4 — capac; 5 — corp; 6 — gură de eracuare a reziduului

axul vertical (fig. 86 ,8 7 ). Percolatoarele pot fi confecţionate din inoxi,

aluminiu, cupru cositorit şi alte materiale, la fu n d u l cărora se a flă un fund
fals, pe care se pune m aterialul filtrant. In partea de sus percolatoarele se
închid cu capace discoidale drepte sau concave, dotate cu ştuţuri pentru
alimentarea cu extragent şi evacuarea vaporilor de solvent.
Percolatoarele cilindrice sînt comode la um plerea cu produs vegetal
Şi evacuarea reziduului, cele cilindroconice asigură o extracţie mai uniform ă
şi în aceeaşi unitate de timp permit obţinerea u n ui extract cu un conţinut
mai bogat de principii active.
Condiţia percolării constă în efectuarea a trei etape consecutive de
lucru: um ectarea, m acerarea şi percolarea propriu—zisă. Umectarea de obicei

205
 se recom andă de efectuat în^ afara
percolatorului In t r -u n vas separat de
macerare cu o jum ătate din cantitatea
de extragent faţă de masa produsu­
lui vegetal sau în cantităţi egale
timp de 4 -5 ore fă ră amestecare.
Prin umectare produsul se gonflează,
lichidul pătrunzîm i în Jesuturi şi
celule, A re ioc aşa-num ita îm bibare
capilară. Datorită acestui fapt se
dizolvă principiile active în interiorul
celulelor şi se form ează sucul primar
concentrat. Produsul vegetal umectat
se aduce in percolator, presînd uşor
pentru a evita form area d e -g o lu r i
sau a unor straturi inegal tasate.
R ealizarea bună a acestei operaţii
duce la o curgere uniform ă a perco-
latului.
Fig* 87. Percolator cilindroconic: 1 — fund Macerarea. După ce produsul
fals; 2 — evacuarea condensatului; 3 — cămaşa
vegetal umectat a fost aranjat în
cu vapori; 4 — eliminarea aburului uzat; 5 —
fixatorii discului superior; 6 — discul superior percolator, se acoperă cu p înză şi
perforat; 7 — ştuţ pentru vaporii extragen­ disc perforat şi se ad au g ă solventul
tului; 8 — racord pentru alimentarea cu
prin partea de sus sau cea de jos
extragent; 9 — alimentarea cămăşii cu vapori;
10 — alimentarea cu vapori acuţi; 11 — elimi­ cu robinetul deschis pentru evacuarea
narea produsului finit aerului. Cînd lichidul în cepe să
curgă, se închide robinetul, apoi se
ad augă extragent pîn ă cînd deasupra produsului vegetal se form ează un strat
de solvent ce ajunge la ’’o glin d ă” cu grosimea de 3 0 -4 0 mm şi se în chide perco-
latorul. Produsul se lasă la macerat 2 4 -4 8 ore. In acest răstimp are ioc trecerea
principiilor active în extragent în urm a difuziunii m oleculare.
Percolarea prop riu -zisă constă în trecerea continuă a extragentu lu i prin
stratul de produs şi colectarea percolatului. După m acerare se deschide
robinetul de scurgere al percolatorului şi se reglează debitul astfel încît lichidul
să cu rgă timp de o oră în volum de 1/24-1/48 din volum ul de lucru al perco­
latorului.
Cu aceeaşi viteză concomitent se ad au gă şi extragentul curat. In procesul
de percolare deosebim dou ă etape. L a început are loc scurgerea lichidului
206
extractiv concentrat eu conţinut de principii active spălate din Celulele sfă-
flinate, num ită percolare accelerată, pe urm ă ex-tracţia continuă pe contul
difuziunii m oleculare. D e aceea prim ele porţiuni de percolat sînt mai colorate
i mai dense, fiind mai bogate în principii e xtractive/L a sfirşitul operaţiei
se lasă să se scurgă tot lichidul din percolator. La prepararea tincturilor,
extractelor dense şi uscate percolatul se obţine la o singură procedură, pe
cînd la extractele fluide percolatul se obţine în două reprize. în ultimul caz, ia
început se colectează 85 de părţi de produs finit, şi apoi se continuă extracţia
pînă la epuizarea deplină a principiilor active.4Percolatul diluat se evaporă sub
vid pînă la 15 părţi ce se unesc cu cele 85 părţi. Astfel d in tr-o porţiune de
produs vegetal obţinem o porţiune de extract fluid ( 1 : 1 ).

9.4.4. Repercoiarea sau percolarea fracţionată

«

Repercoiarea sau percolarea fracţionată, pentru prima dată propusă în

1966 în S .U .A ., este un procedeu de extracţie în care produsul vegetal se
împarte în cîteva părţi (fra c ţii).
Fracţiile separat se introduc în percolatoare. Lichidul din prim ul perco­
lator se trece în al doilea ş. a. m. d., iar din ultimul percolator se obţine
produsul finit. Această metodă permite a obţine percolate concentrate fără
evaporarea ulterioară a solventului. Deosebim mai multe m odificări ale
repercolării cu fracţionarea în părţi egale şi neegale a produsului vegetal.
Repercoiarea cu fracţionarea în părţi egale a produsului vegetal în
ciclu neterminat se efectuează în felul următor. în percolatoare se introduc
părţi egale de produs vegetal^numărul cărora se stabileşte astfel ca la obţinerea
extractului produsul vegetal din ultimul percolator să fie complet epuizat.
Prima fracţie de produs vegetal se um ectează cu o cantitate egală de *
extragent. Peste 4 -6 ore m aterialul gonflat se trece în percolator şi timp de 24
ore se m acerează cu o cantitate d u blă de extragent, apoi se percolează pînă la
epuizarea produsului. D in primul percolator se obţin 80% de produs finit faţă
de masa produsului vegetai, dup ă care se continuă percolarea şi se obţin trei
porţiuni de extract mai puţin concentrat. Prima porţiune, egală cu masa
produsului, se foloseşte la um ectarea lui, a doua porţiune, egală cu masa d u blă
a produsului, se foloseşte la m acerare, iar a treia 1$ extracţie p înă la obţinerea
a 100% de produs finit faţă de masa produsului vegetal. M ai departe se obţin
aceleaşi trei porţiuni de extract mai puţin concentrate pentru lucrul cu al
treilea percolator ş. a. m. d. A poi extractele obţinute se ad u n ă din toate perco­
latoarele.

207
 Alimentator

Percolarea cu fracţionarea în părţi egale a produsului vegetal în ciclu

term inat Această m odificare prevede evaporarea sub vid a lichidului e x ­
tras mai puţin concentrat din ultimul percolator pîn ă la volum ul de 2 0 %
faţă de masa produsului încărcată în percolator, care apoi se ad au gă la volumul
total ai produsului finit.
Percolarea cu fracţionarea în părţi neechivalente (neegale) a produsului
vegetal. Aceste m odificări sînt oficializate în farm acopeile S .U .A . şi ale
Germ aniei. Farm acopeea am ericană prevede fragm entarea în trei părţi
neegale cu raportul de 5 : 3 : 2, iar cea germ ană cu raportul de 5 : 3,25 . 1/75

(fig. 8 8 ).

208
 Produsul v e g e ta l se îm p a rte în tre i p e rc o la to a re a stfel: 5 p ă rţi In p rim u l
percolator, 3 p ă r ţi în al d o ile a şi 2 p ă r ţi în al tre ile a . Prim a fra c ţiu n e se supune
extracţiei p rin p e rc o la re şi se c u le g p rim e le 2 p ă r ţi de e x tra c t, după care
se con tin u ă p e rc o la re a şi se sep a ră tre i p o rţiu n i a c îte tre i p ă r ţi de e x tra c t
(egale cu masa d e produs d in p e rc o la to ru l II). Cu aceste p o rţiu n i se p e rc o le a z ă
fracţiunea a dou a d in p e rc o la to ru l II, d in ca re p rim e le 3 p ă rţi d e lic h id e x tr a c ­
tiv se ob ţin ca produs fin it. Se m ai e x tr a g în c ă tr e i p o rţiu n i a c îte 2 p ă rţi
care se c o le c te a z ă separat. A c e s te a servesc în o rd in e a în care au fost o b ţin u te
la ultim a p e rc o la re în c e l d e al tr e ile a p e rc o la to r d e u n d e se c u le g 5 p ă rţi de
e xtract. P o r ţiu n ile d e e x tr a c te vor în su m a 10 p ă r ţi, c a n tita te a e g a lă cu
cantitatea in iţ ia lă d e produs v e g e ta l. L a o b ţin e re a e x tr a c te lo r lic h id e în raport
de 1 : 2 d in fie c a r e p e rc o la to r se p e rc o le a z ă c a n tită ţi d u b le d e produs fin it.
F racţionarea în p ă r ţi n e e g a le m icş o re a ză cu m u lt p ie rd e rile de d ifu ziu n e .
M o d ific ă rile r e p e r c o la ţie i d escrise m ai sus se u tiliz e a z ă în o b ţin e re a de
c a n tită ţi n e în se m n a te d e e x tr a c te .

9.4.4.1. R e p e r c o la r e a N .A .C iu lk o v

E x tra c ţia se fa c e î n t r - o b a te r ie d e p e rc o la to a re care lu c re a ză p e p rin c i­

piul c on tra cu ren tu lu i. A v a n ta ju l e i con stă în a c e e a că se lim ite a z ă can tita tea
de lic h id scurs şi, p rin u rm a re, d e e x tr a g e n t fo lo sit (fig . 89).
Prima zi. O c a n tita te a n u m ită d e produs v e g e ta l fra g m e n ta t se îm b ib ă cu o
parte (fa ţă d e masa prod u su lu i în c ă r c a t) d e e x tr a g e n t în t r - u n vas ap arte şi
se lasă să tu rg es c ie ze . Produsul g o n fla t se în c a r c ă în p e rc o la to ru l I, la ca re se
adaugă o c a n tita te d u b lă d e e x tr a g e n t (în c a zu l dat şi p e v iito r ro b in e tu l
in ferior fiin d deschis p în ă la a p a riţia p rim e lo r p ic ă tu ri). D u p a a c e e a ro b in e tu l
se în c h id e p în ă se fo r m e a z ă o o g lin d ă d e 3 0 -4 0 mm d e lic h id deasupra p ro d u ­
sului v e g e ta l şi se lasă p e a doua zi. P en tru îm b ib a re şi e x tr a g e re a d rogu lu i
se foloseşte c o n d iţio n a l o c a n tita te trip lă de lic h id e x tr a c tiv fa ţă de masa
produsului în c ă rc a t. în caz d e c a n tita te a d e produs c e re o can tita te de
e x tra g e n t (4 - 5 p ă r ţi), se m ă reşte c o resp u n ză to r şi n u m ăru l p e rc o la to a re lo r.
Ziua a doua. D in p e rc o la to ru l I se scu rge o p a rte d e e x tra c t. Cu ea se
u m ectează p artea a d ou a de produs (în c a n tita te e g a lă du p ă masa cu prim a
în cărcare) pen tru p ercola toru l II şi se lasă să tu rg es c ie ze . în acelaşi tim p, In
Percolatorul cu ro b in e tu l in fe rio r deschis I se to a rn ă o c a n tita te trip lă de extra­
gent curat şi se scurge în sed im en ta toru l nr. 1 n u m ai o can tita te d u blă de
soluţie e x tra c tiv ă , d u p ă ce p ercola toru l se lasă p în ă a doua zi. Produsul

C o m . 178 209
 Z ilele

JL

\ r

Percolator
V
□ Bac

ü Sedimentator
Prima scurgere
A doua umectare
Produs vegetal proaspăt
© Produs vegetal umectat
N um ărul volum elor
1,2.3
de extragent
Produ su l finit

Fig. 89. Schema repercolarii după N.A.Ciulkov

turgesciat se reîncarcă In percolatorul II, la care se toarnă cantitatea dublă de

soluţie extractivă după ce percolatorul se lasă în repaus din nou pînă a doua
zi. Produsul turgesciat se reîncarcă în percolatorul II, la care se toarnă canti­
tatea d ublă de soluţie extractivă din sedimentatorul nr. 1 şi se lasă pînă în
ziua urm ătoare.
Ziua a treia. Din percolatoarele I şi II se scurge cîte o cantitate de extract
în sedim entatoarele nr. 1 şi 2 corespunzător. Cu soluţia extractivă, scursă din
sedimentatorul nr. 2 , se um ectează o parte nouă de produs pentru pe rc olatoru l
III şi se lasă pentru a turgescia. Prin percolatorul I se toarnă o cantitate triplă
de extragent curat, lăsînd să se scurgă în acelaşi timp în sedimentatorul nr. 1

num ai o cantitate d u blă de extract, apoi percolatorul se lasă pînă a doua zi.

210
 . ^ r c o latorul II se trece o cantitate triplă de extract din sedimentatorul
I prin
1 s trln g m d In sedim entatorul nr. 2 num ai o cantitate d u blă, după ce perco-

1 11 torul se lasă pînă a doua zi. In percolatorul III se în carcă produs gonflat,
X îmbiba cu cantitatea d u b lă de soluţie extractivă din sedimentatorul nr. 2

ci se lasă pînă a doua zi.

r Ziua a patra. In prim ul rînd, se deschid robinetele percolatoarelor I, И, III
i se scurge în sedim entatoarele nr. 1, 2, 3 cîte o parte de extract. Soluţia
extractivă din sedim entatorul nr. 3 se foloseşte pentru um ectarea unei noi
porţiuni de produs pentru percolatorul IV şi se lasă să turgescieze. Prin perco­
latorul I se toarnă o cantitate triplă de extragent curat, lăsînd să se scurgă
în sedimentatorul nr. 1 num ai o«cantitate d u blă de extract, d u p ă ce percolato­
rul I se lasă pînă a doua zi. Prin percolatotul II se trece o cantitate triplă de
extract, după ce percolatorul se lasă p în ă a doua zi. Prin percolatorul III se
trece o cantitate triplă, scurgînd în sedim entatorul nr. 3 num ai o cantitate
dublă de extract, d u p ă ce percolatorul se lasă p în ă a doua zi. Produsul turges-
ciat se încarcă în percolatorul IV , se îm b ib ă cu o cantitate d u b lă de soluţie
extractivă din sedim entatorul nr. 3 şi percolatorul se lasă pîn ă a doua zi.
Ziua a cincea. Se deschid robinetele percolatoarelor I, II, III, IV şi se scurge
în sedimentatoarele nr. 1, 2 , 3 , 4 cîte o parte de extract.
Prima parte scursă din percolatorul IV esfş producţia finită şi se cu lege
în tr-u n vas apprte. Scurgerea din sedimentatorul nr. 3 se toarnă în percolato­
rul IV, din sedim entatorul nr. 2 - în percolatorul III, din sedim entatorul nr. 1 -
în percolajorul II şi se lasă în aceste percolatoare cu robinetele închise. Produ­
sul din percolatorul nr. 1 este epuizat, de aceea robinetul lui se deschide şi
se lasă să se scurgă în sedim entatorul nr. 1 tot lichidul. Produsul prelucrat se
descarcă şi se trece la presă pentru a fi scurs tot extragentu l din el sau în
aparatul de antrenare (pentru a antrena alcoolul), sau alcoolul se spală cu o
cantitate anum ită de apă.
Se cîntăreşte o cantitate n ouă de produs vegetal pentru percolatorul I,
care se um ectează cu extractul din sedim entatorul nr. 4 şi se lasă p în ă a
doua zi pentru a turgescia.
Soluţia extractivă aflată în sedimentatorul nr. 1 se m ăsoară, se aduce la
volum triplu cu extragent curat şi se toarnă în percolatorul II, lăsînd să se
scurgă în-sedim entatorul nr. 2 o cantitate triplă, d up ă ce percolatorul II se
lasă pînă a doua zi. Soluţia extractivă din sedim entatorul nr. 2 se toarnă în
Percolatorul III, lăsînd să se scurgă în sedim entatorul nr. 3 o cantitate triplă
6 extract> Şi percolatorul se lasă p înă a doua zi. E xtractul din sedimentatorul
se toarnă în percolatorul nr. 4, lăsînd să se scurgă in sedimentatorul nr. 4

211
o cantitate d ublă de extract şi percolatorul se lasă pînă a doua zi. Produsul
gonflat se încarcă în percolatorul I, se umple cu o cantitate d u blă de extract
din sedimentatorul nr. 4 şi percolatorul se lasă pînă a doua zi.
Ziua a şasea. Se deschid robinetele percolatoarelor II, III, IV , I şi se scurge
în sedim entatoarele corespunzătoare nr. 2, 3, 4, 1 cîte o parte de extract.
Scurgerea din percolatorul I este producţia finită, care se culege
în t r -u n vas aparte cu extract lichid finit. Scurgerea din sedimentatorul nr. 4

se toarnă în percolatorul I, din sedimentatorul nr. 3 - în percolatorul IV, din

sedimentatorul nr. 2 - în percolatorul III şi se lasă în ele ro b in e te le fiind
închise. D rogul din percolatorul II este epuizat, de aceea robinetul acestui per­
colator se deschide şi se scurge în sedimentatorul nr. 2 tot lichidul liber. Cu
drogul epuizat se procedează la fel ca în ziua a cincea.
Se cîntăreşte o n ouă porţiune de produs pentru a în cărca percolatorul II,
care se um ectează cu extractul din sedimentatorul nr. 1 şi se lasă pentru a
turgescia.
Soluţia extractivă aflată în sedimentatorul nr. 2 se m ăsoară, se aduce la
volum ul de 3 părţi şi se toarnă în percolatorul III. Concomitent în sedimentato­
rul nr. 3 se scurge o cantitate triplă de extract, după aceea percolatorul III se
lasă p în ă a doua zi.E xtractul din sedimentatorul nr. 3 se toarnă în percolato­
rul IV , lăsînd să se scurgă în sedimentatorul nr. 4 o cantitate triplă de ex­
tract, după aceea percolatorul IV se lasă pînă a doua zi. Soluţia extractivă
din sedimentatorul nr. 4 se toarnă în percolatorul I, lăsînd să se scurgă în
sedim entatorul nr. 1 o cantitate d u blă de extract, şi percolatorul se lasă pînă
a doua zi. D rogul turgesciat se în carcă în percolatorul nr. II, se îm bibă cu o
cantitate d u b lă din sedim entatorul nr. 1 şi percolatorul se lasă pînă a doua zi.
Ziua a şaptea. Se deschid robinetele percolatoarelor III, IV , I, II şi se
scurge în sedim entatoarele corespunzătoare nr. 3, 4, 1, 2 cîte o parte de
extract.
Scurgerea din percolatorul И este produsul finit, care se cu lege în vasul
cu extract fluid finit. Scurgerea din sedimentatorul nr. 1 se toarnă în perco­
latorul II, din sedim entatorul nr. 4 - în percolatorul I, din sedim en tatoru l
nr. 3 - în percolatorul IV şi se lasă în aceste percolatoare cu robinetele încinse.
Produsul vegetal din percolatorul III este epuizat. M ai departe ord in ea
operaţiilor este analogică celor descrise în zilele a 5 - a şi a 6 -a .
în ziua a opta şi în cele urm ătoare caracterul operaţiilor de p r o d u c ţie
şi ordinea în deplinirii lor sînt analogice ciclurilor descrise mai sus. Se schim bă
num ai num erele percolatoarelor din care se va scurge producţia fin ită Ş*
unde se va încărca produsul proaspăt.

212
 D u pă ce p repararea extractului fluid s - a terminat, soluţiile extractive
fâmase la urm ă mai puţin concentrate se folosesc pentru spălarea consecutivă
drogului din toate percolatoarele, extractul se strînge îh t r -u n recipient, se
d e t e r m i n ă cantitatea substanţelor active şi deseori se foloseşte la prepararea
u n e i noi porţiuni de extract lichid. Din reziduul vegetal rămas în percolatoare

se recuperează alcoolul.
M odificarea efectuată de către C iulkov este larg răspîndită la uzinele
farmaceutice. Insă e nevoie de menţionat că folosirea ei este avantajoasă
numai In cazul producerii continue pentru u n u l şi acelaşi extract fluid sau la
producerea care continuă mai mult de 5 cicluri. D ac ă ciclurile sînt mai p u ­
ţine, producerea extractului fluid economic n u e conven abilă şi în aceste
cazuri avantajul îl are m etoda obişnuită de percolare şi evaporare a porţiei a
doua de soluţie extractivă.
Fiind obţinute prin orice metodă, extractele fluide se sedim entează
cîteva zile la tem peratura n u mai mare de 8 °C (deseori în prezenţa adsorben-
ţilor), după ce se filtrează sau se centrifughează. Sedim entarea la rece şi
folosirea adsorbenţilor au scopul de a purifica m axim al extractul de balast.
După o astfel de operaţie, extractele fluide devin mai stabile la diferite
variaţii de tem peratură în timpul conservării şi transportării.
Dizolvarea. Extractele fluide pot fi obţinute şi prin dizolvarea celor uscate.
Această m etodă, reglem entată în c ă de FS V III, desigur merită a fi introdusă
în practică, în să p în ă în prezent se foloseşte foarte rar (extractul de cruşîn).
Preparînd extractele flu ide prin metoda dată, soluţia se sedim entează la
temperatura n u mai m are de 8 °C şi se filtrează.

9.4.5. Extracţia în contracurent

Această m etodă se efectu ează în urm a transversării consecutive în mai

multe etape a extragentu lu i de la produsul vegetal epuizat spre produsul mai
puţin epuizat p în ă la saturarea cu substanţe extractive.
Extracţia în contracurent se poate face atît în bateria de extractoare în
care produsul vegetal se află în staţionare, iar extragentu l îl traversează,
cît şi în extractoare cu acţiune continuă, în care produsul vegetal şi extra­
gentul se află în contraflux (contracurent).
E x tra c ţia în b a te ria d e p e rc o la to a re . Percolatoarele în baterie sînt conecta­
te prin interm ediul ţevilor şi al robinetelor în aşa fel încît se form ează un sis­
tem închis, câre permite a alim enta cu extragent şi a cu lege extractul din

213
p ercola tor. B ateria este m ontată din 4 - 5 e x tra c to a re şi u n ul d e r e z e rv ă care
fa ce sistem ul să fu n c ţio n e z e con tin u u un tiriip în d e lu n g a t (fig . 90).
N u m ă ru l d e p e rc o la to a re şi v ite za d e m işcare a e x tr a g e n tu lu i treb u ie să
asigure saturarea m a x im a lă a e x tra c tu lu i cu p rin c ip ii a c tiv e în m om en tu l ob­
ţin erii p rodusului fin it din u ltim u l p e rcola tor şi e p u iza re a c o m p letă a produsu­
lu i în p rim u l p e rcola tor.
E x tra g e n tu l n e în tre ru p t se ad au gă în p rim u l p erc o la to r, iar în percolatorul
II după tim p u l n ecesar de m acerare se tre ce e x tra c tu l din p rim u l percolator
ş. a. iri. d. în m om en tu l o b ţin e rii e x tra c tu lu i fin it d in u ltim u l p e rc o la to r (V ),
prim u l se d e c o n e c te a ză şi se în c a rc ă cu produs v e g e ta l proasp ăt extractorul
de rez e rv ă ( V I ) . E x tra g e n tu l p roaspăt se ad u ce peste produsul din extracto­
rul II care d e v in e p rim u l, iar e x tra c tu l fin it se o b ţin e din p e rc o la to ru l de
r e z e rv ă care d e v in e u ltim u l ş. a. m. d. A s tfe l, e x tra c tu l se o b ţin e tot timpul
din p erc o la to ru l cu produs v e g e ta l proaspăt m e n ţin în d u -s e p e tot parcursul o
d ife r e n ţă m are de c o n c e n tra ţii. M e to d a p e rm ite a e p u iza m a xim a l produsul
v e g e ta l în fie c a re p ercola tor.
Extracţia continuă prin mişcarea extragentului şi a produsului In contra­
cu ren t. R e p e rc o la re a sp orită, d upă cum s - a arătat, este e x tr a c ţie în contra­
cu ren t cu m işcarea n u m ai a e x tra g e n tu lu i care o d ată cu m icşorarea treptată
a p ro p rie tă ţii e x tr a c tiv e se m işcă în în tîm p in a re a d ro gu lu i m ai p u ţin epuizat.
A v în d un avan taj d eoseb it fa ţă de m acerare şi p e rc o la re , m etod a de extragere
în b a terii in sta late în serie are şi un şir de d e za v a n ta je : u tiliz a re a în lucru a
u n ei c a n tita ţi r e la tiv m ari de e x tra g e n t; im p osib ilita tea a u to m a tiză rii depline;
durata re la tiv lu n g ă a p rocesu lu i etc.

214
 In prezent sînt propuse
un şir de aparate de extra­
gere, la baza funcţionării
cărora stă principiul con-
tracurentului activ, cînd în
întîm pinare se mişcă atît
extragentul, cît şi produsul,
iar ultimul totodată se
amestecă.
D in această gru p ă de
aparate face parte extracto­
rul de difuziune cu discuri,
propus de A .G .N atrad ze şi
M .D i^eazanţeva (fig. 91).
Extractorul de difuziune
cu discuri este alcătuit din
dou ă ţevi cu diametrul de
105 mm, aşezate sub un
unghi de 30° şi unite între
ele p rin tr-o cam eră cu
sistem de transmisie. Prin
ţevi trece o fu n ie de oţel cu
Fig. 91. Extractor de difuziune cu discuri: 1 — colector de discuri perforate CU diame-
produs finit; 2 - ştuţ de evacuare a extractului; 3 - aii- truj ^e jqO mm fixate la O
mentator cu produs vegetal; 4 — steluţe; 5 — funie de
oţel cu discuri perforate; 6 — ştuţ de alimentare cu extra- distanţă de 120 mm un ul
gent; 7 — ţevi de altul. Extractorul se ali­
m entează cu extragent prin
ştuţuri instalate în partea dreaptă de sus. Din partea stîngă, pe discurile
funiei în mişcare se aduce produsul vegetal în porţiuni egale. V iteza de miş­
care a funiei se reglează în aşa fel ca la o turaţie a ei în dispozitiv să se atingă
o epuizare m axim ală aprodusului vegetal. Extractul finit se colectează prin
Ştuţul aşezat sub alim entatorul cu produs vegetal, iar reziduul este spălat de
extragentul proaspăt epuizîn du - 1 la m aximum.
U n alt aparat este extractorul cu a r c -p a le te şi acţiune continuă (fig . 92)
Propus de G.Moţievski şi P.Rodionov. Acest extractor este alcătuit d in tr-u n
corp divizat în 15 secţii. In fiecare secţie pe ax este instalat un tam bur cu
două palete sub form ă de arc. Sub fu ndu l extractorului se află cam era de în ­
călzire. Produsul vegetal cu ajutorul dozatorului se trece în prim a secţie a ap a­
ratului, iar extragentul prin d uză - în ultima secţie.

215
 Alimentarea
ru extragent

Evacuarea 2
soluţiei .
extractive J|

Fig. 92. Extractorul cu arc—palete şi acţiune contiună: 1 - buncăr pentru produs vegetal; 2 - doza­
tor; 3 - cameră de colectare a extractului; 4 - secţie; 5 - corp; 6 - tambur; 7 - cameră de tncăl-
zire; 8 — paletă arcuită

Evacuarea plantelor
prelucrate
A lim entarea
extragentului

Fig. 93. Schema extractoruiui elicoidal. Lămurire în text

Produsul cu aju toru rpaieteio r arcuite treptat se îm pinge în lichid, d u p ă

ce se mişcă mai departe fiind presat la peretele secţiei, unde are loc s e p a ra re a
surplusului de lichid extractiv. L a ieşirea din secţie paleta arcuită se în d r e a p tă
şi astfel aruncă produsul umectat în urm ătoarea secţie. în secţia a doua are
loc acelaşi procedeu ş. a. m. d. pînă ajunge pe transportor. Extragentul din

216
 ä sub formă de şuviţe mici spală produsul epuizat, care trece pe transpor-
după aceea nimereşte In ultima s e c ţ i e - a 15-a. Aici are loc extragerea,
tor’ . ei trece în secţia a 14-a, apoi In a 13-a etc., pînă ajunge In prima şi In
colector. Astfel are loc extragerea prin mişcarea extragentului şi a produsului
vegetal In contracurent continuu.
O altă instalaţie m odificată a acestei metode este extractorul vertical eli
coidal (fig. 93) care funcţionează în contracurent şi este alcătuit din două
şnecu ri verticale şi un ul orizontal pentru transportarea produsului vegetal de la

un şnec vertical la altul.

9.4e6. Extracţia circulară

Metoda circulară de extragere se bazează pe circuitul extragentului. Ins­

talaţia în cazul dat lucrează continuu şi autonom pe principiul aparatului
’’Sokslet”. Ea este alcătuită din evaporator, extractor, condensator şi colector
ce comunică Intre ele (fig. 94).
Prin circulare între extractele

farm acopeice uscate se prepară

num ai extractul de ferigă, la care

în calitate de extragent se folo­

seşte eterul etilic. Pulberea de ri-

zomi de ferigă se încarcă în e x ­

tractor, se toarnă eterul şi se lasă

pentru infuzare pe 24 ore. Apoi

extractul se scurge în evaporator

şi se încălzeşte. V aporii de eter

pătrund în condensator, apoi în

colector, iar de aici ca distilat în

extractor. Circularea extragentu­

lui se face de 10-15 ori pînă la

epuizarea produsului. Produsul

epuizat se descarcă şi extractorul

este gata de lucru din nou. In eva­

porator răm îne soluţia concen-

n * . 94. Aparat circular de tipul "Sokslet” : 1 - trată de principii active.

evaporator; 2 — condensator; 3 — colector; 4 —
extractor

C om . 178 217
 9.5. IN T E N S IF IC A R E A PRO CESULUI DE E X T R A C Ţ IE

Cu scopul m ajorării eficacităţi? procesului de extracţie a principiilor

active din produsul vegetal extracţia se efectuează în torentul turbulent de
extragent, cu folosirea de vibraţie-pulsaţie a extragentu lu i prin produsul vege­
tal, datorită utilizării ultrasunetului, electricităţii etc.

9.5.1. Turboextracţia

A ceastă m etodă a fost propusă de savanţii cehi în 1953 şi constă în agi­

tarea intensă şi m ărunţirea concom itentă a produsului vegetal în mediul ex ­
tragentului prin interm ediul u n ui aparat de om ogenizare (m ix er) care lucrează
cu viteză mare - de la 4000 p în ă la 15 000 turaţii/min. Cuţitele agitatorului
foarfecă produsul vegetal şi se rotesc în amestec. V iteza mare de amestecare
favorizează procesul de extracţie datorită apariţiei efectului de pulsaţie şi
cavitaţie.
D ifuzia convectivă are loc imediat şi procesul poate fi terminat în timp de
cîteva m inute (5 -1 0 ). In să datorită turaţiilor mari ale agitatorului are loc în ­
călzirea am estecului ce poate in flu enţa stabilitatea principiilor active şi duce
la pierderi de solvent. Acest inconvenient poate fi exclus prin folosirea de
dispozitive de am estecare cu tije.

9.5.2. Extracţia cu ultrasunete

In producţia de preparate extractive pentru intensificarea procesului de

extracţie se foloseşte şl ultrasunetul. Ca sursă de ultrasunet în mediile lichide
mai frecvent se utilizează convertoarele hidrodinam ice, magnetostrictive şi
piezoelectrice. G en eratoarele de ultrasunet se m ontează în amestecul de pro­
dus vegetal/extragent din extractoare. U n d e le sonore de frecvenţă în altă care
rezultă creează în amestec zone de cavitaţie şi de com presiune, care se schim­
b ă consecutiv, cît şi a ş a -n u m itu l ’’vînt sonor” (fig. 95). In consecinţă are loc
procesul de um ectare şi dizolvare a principiilor extractive, m ajorarea vitezei
de spălare a particulelor, iar în stratul difuzional de frontieră se creează cu­
renţi turbulenţi. Form area zonelor de cavitaţie duce la fragm entarea produsu­
lui vegetal. Datorită sonorizării, extracţia poate fi obţinută în cîteva minute.
Insă trebuie de luat în consideraţie faptul că ultrasunetul nu este inert faţa

218
 6 5

Fig. 95- Schema de extracţie cu ultrasunete: 1 - generator; 2 - placa de cuarţ; 3 - zonă de compre­
siune; 4 - zonă de cavitaţie; 5 — produs vegetal; 6 — extragent

de principiile active. El poate cauza procesele de ionizare a m oleculelor, acti­

viza procesele de o xidare şi hidroliză, poate dim inua sau m ajora acţiunea tera­
peutică a principiilor active etc. D e aceea utilizarea lui trebuie să fie argum en­
tată experim ental pentru fiecare produs vegetal. O im portanţă deosebită o are
crearea condiţiilor optime de extracţie. Se recom andă ca tem peratura ames­
tecului să nu depăşească 60eC pentru a evita form area b ulelor de aer, care
duc la distrugerea undelor sonore. In calitate de extragent trebuie să fie folo­
sit etanolul de concentraţie mare, care are capacitatea de a in hiba procesele
de oxidoreducere ce apar la sonorizare. D rept rem ediu care reţine cavitaţia
pot servi substanţele tensioactive care se ad au g ă la amestec. Intensitatea u l­
trasunetului se recom andă să fie în intervalul de 1,5-2,3 W/cm şi procesul
efectuat In timp scurt 1,5-2 min., condiţii care sînt favorabile pentru m ajo­
ritatea produselor vegetale.

9.5.3. Extracţia cu ajutorul descărcărilor electrice

(electroplasmoliza)

Intensificarea proceselor extractive poate fi efectuată cu ajutorul des­

cărcărilor electropulsive în instalaţii speciale num ite electroplasmolizatoare
fa care electrozii pot fi fixaţi sau mobili (fig. 96).
In extractor sînt instalaţi doi electrozi la qare se aduce curentul impulsiv
de frecvenţă şi în urma descărcărilor electrice în amestec apar un de de

219
 şoc care creează o presiune impul
sivă în altă. A ceasta cauzează аще$
tecarea intensă a produsului vege.
tal, pătrunderea extragentului
o Vse^.0 0
interiorul celulelor care, la rîndul
? J -o & 1
I S n '4 . 0<U ° său, accelerează difuziunea intrace-

Pulpă lu lară, dispare stratul difuzional de

î< > 0 ° Qe <j frontieră şi sporeşte mult difuziunea
convectivă. Tn afară de aceasta, în
urm a descărcării prin scîntei în ames­
tec se form ează caverne plasmatice
care, m ă rin d u -se în volum, ating
m axim ul şi se închid. în tr-u n
Fig. 96. Schemaelectroplasmolizatorului cu timp foarte SCUrt şi î n Spaţiu mic Se
impulsuri ?i electrozi fixaţi c e d e a z ă Q c a n t it a t e e n o r m ă d e en er.

gie şi are loc o m icroexplozie, care

distruge structurile celulare ate produsului vegetal. Procesul în aşa fel este
accelerat pe contul spălării principiilor active din celulele distruse.
Printre factorii care in flu en ţează acest proces pot fi num iţi: intensitatea
şi durata im pulsului electric, cît şi nu m ăru l de descărcări în t r - o unitate de
"timp. A ceastă m etodă perm ite a micşora cu mult timpul de extracţie şi măreşte
randam entul principiilor biologic active extrase,, Electroplasm oliza se află în
perspectivă şi la obţinerea preparatelor m edicam entoase din produse vegetale
şi anim ale proaspete. A cţiu n ea im pulsurilor electrice duce la distrugerea
m em branelor proteolipidice fă ră a afecta integritatea învelişurilor celulare.
Ca rezultat se m ăreşte rentabilitatea sucului obţinut, îm bogăţit cu principii
active.

9.5.4. Extracţia prin electrodializă

E xtracţia se efectu ează în instalaţii construite din m ateriale izolante

cum ar fi lem nul, diferite compoziţii plastice şi cu fu n d conic din inoxi*
deasupra căruia se instalează o placă in oxid a bilă perforată, care s e rv e ş te
drept catod (-fig. 97). Pe acest fund fals, ajustat cu material filtrant, se pune
produsul vegetal, în prealabil fragm entat şi umectat, pe care se lasă un capac
acoperit cu m aterial, în care sînt montaţi anozii de grafit. Electrozii sînt uniţi
la sursa de curent continuu (1|6 A , densitatea la catod - 0,6 A/m , intensi­
tatea - 0 ,8 W/cm).

220
 Sub in flu enţa curentului elec­
tric se schim bă potenţialul electric de
la suprafaţa m aterialului, se facili­
tează um ectarea lui, se accelerează
mişcarea ionilor substanţelor bio­
logic active, astfel m ă rin d u -se difu­
ziunea m oleculară care sporeşte e x ­
tracţia. Forţa motrice a procesului de
extracţie In cazul dat este diferenţa
de concentraţii ale substanţelor de
pe am bele p ărţi ale peretelui semiim-
perm eabil care - 1 prezintă învelişul
celular. Această metodă este utiliza­
tă pe larg la extracţia alcaloizilor,
care faţă de alte metode măreşte
randam entul cu 2 0 % şi durata
procesului se m icşorează de dou ă ori.

placă de oţel cu anod

9.5.5. Extracţia cu ajutorul dispozitivului pulsativ

cu rotor (D P R )

Extracţia cu acest dispozitiv este bazată pe circularea amestecului de pro­

dus vegetal şi extragent aflat în diferite raporturi. D P R este alcătuit din corp
(stator) ajustat cu ştuţuri de alim entare şi evacuare. In interiorul statorului
se află un rotor pe care sînt fixaţi cilindri perforaţi cu adîncituri. Pe peretele
interior al statorului sînt montaţi un num ăr egal de cilindri perforaţi. L a ro­
tirea rotorului cilindrii trec printre cilindrii montaţi în corp,interspaţiul dintre
care poate fi reglat de la 0,25 p în ă la 2 mm, în funcţie de textura produsului
vegetal. Rotorul poate efectua de la 800 pîn ă la 4000 turaţii/min., num ărul de
adîncituri în cilindri - 5 -4 0 , lăţim ea de 5 -4 0 mm. Cilindrii pot fi substituiţi
de dinţi aşezaţi concentric. Lucrul acestui dispozitiv duce la o acţiune meca­
nică intensă asupra produsului creînd o tu rbu len ţă şi pulsaţie eficientă a
amestecului.
DPR de obicei este montat în instalaţie p rin tr-u n contur închis circular
la un extractor cu amestecător (fig. 98). Extractorul poate fi ajustat cu căm aşa

221
Fig. 98. Schema instalaţiei cu dispozitiv pulsativ cu rotor: 1 — dispozitiv pulsativ cu rotor; 2 —
extractor; 3 — alimentator elicoidal; 4 — motor electric

de vapori care perm ite a efectua procesul la cald sau la rece. Cînd D P R este pus

în funcţiune, faza lichidă se scurge din partea de jos a extractorului, iar

produsul vegetal este adus de alimentatorul elicoidal aranjat din partea dreap­

tă deasupra fu n d u lu i fals. D in D P R amestecul se ridică în sus şi prin ştuţul

din capacul extractorului se aduce din nou în extractor. Procesul are loc pînă

la obţinerea un ui lichid extractiv concentrat. In această instalaţie procesul de

extracţie este însoţit de distrugerea produsului. A ceasta permite a micşora cu

mult pierderile m ateriale şi a intensifica procesul de extracţie.

In calitate de extragent pot fi folosite uleiurile vegetale şi m inerale, etanul

diclorid, m etilenul clorid ş. a. - j

A ceastă m etodă este pe larg utilizată la obţinerea uleiurilor de cătină,

tincturilor de calen d u lă şi odolean, a com plexului de carotinoide din fructele

de măceş, a oxim etilantrachinonei din scoarţa de cruşîn ş. a.

D P R pot fi montate şi în t r -o baterie, astfel sporesc cu mult extracţie

şi capacitatea de lucru.

222
 9.5.6. Utilizarea gazelor lichefiate
la extracţia produselor naturale
din plantele medicinale

Actualm ente la producerea preparatelor fitoterapice pentru extragerea

substanţelor biologic active din plantele medicinale sînt folosiţi pe larg sol­
venţii organici. Din cauza neperfecţionării unor etape de producere şi a rege­
n erării incomplete a solvenţilor organici o mare parte a lor este aruncată cu
apele de scurgere industriale şi prin ventilare în m ediul am biant. D u p ă cum
se ştie, majoritatea solvenţilor organici sînt inflam abili şi explozibili, toxici
Şi nu totdeauna sînt selectivi faţă de grupa determ inată a substanţelor n atu­
rale. în afară de aceasta procesul extragerii decurge timp în delun gat, iar
pentru separarea solvenţilor din extracte se cere crearea tem peraturilor în a l­
te, ce duc la degradarea substanţelor extractive.
Utilizarea gazelor lichefiate cu scop de solvenţi permite a scurta durata
extracţiei, a obţine extracte anhidre native, a evita acţiunea tem peraturilor
înalte la etapa concentrării şi a ridica calitatea produselor necesare.
Primele lucrări de utilizare a gazelor lichefiate în calitate de solvenţi au
apărut încă la în ceputul anilor 30. Cercetările au arătat că extractele obţinute
cu gazele lichefiate, păstrează pe deplin proprietăţile aromate şi gustul mate­
riei prime, substanţele se extrag în mod nativ (n a tu ra l),şi conţin mai puţin
balast. A naliza com parativă a extractelor obţinute prin utilizarea de carbon
dioxid lichefiat şi a p ropanului lichefiat a arătat că carbonul dioxid lichefiat
este un solvent mai selectiv pentru uleiurile eterice decît propanul lichefiat,
care extrage amestecul de uleiuri grase şi eterice.
Procesul extracţiei substanţelor naturale din produsul vegetal prin inter­
mediul gazelor lichefiate la etapele tehnologice principale (extracţia şi eva­
porarea) se efectuează în lipsa aerului atmosferic la tem peratură norm ală.
Aceasta exclud e form area produselor de oxid are în timpul extracţiei şi
evaporarea solventului.
Gazele lichefiate sînt folosite pe larg în industria alim entară şi cosme­
tică. Actualm ente sînt studiate peste 100 de extracte obţinute din plante m e­
dicinale.

Utilizînd carbonul dioxid lichefiat, a fost obţinut un preparat de tip nou

din rădăcini şi rizomi de odolean care conţine ulei eteric, valepotriate, acid
über izovalerianic şi alte substanţe care se deosebesc considerabil de e x ­
tractul dens de odolean folosit în practica farm aceutică,
f *ncePÎn d cu 1970, au fost efectuate cercetări ştiinţifice cu scopul
osirii compuşilor de clor şi fluor ai hidrocarburilor, agenţi criogenici
 din rîndul m etanului, etanului, propanului şi butanului în calitate Qfc
solvenţi ai substanţelor biologic active. A u fost cercetate peste 20 de plante
medicinale.
Rezultatele au demonstrat că agenţii criogenici cercetaţi extrag uleiu rile
eterice şi grase, derivaţii cumarinelor, clorofila, alcaloizii şi un şir de alte sub­
stanţe naturale.
Dintre solvenţi pentru uleiurile eterice s - a dovedit a fi mai selectiv agen­
tul criogenic G -3 1 8 care practic nu extrage uleiurile grase.
Cercetările efectuate au arătat că agenţii criogenici demonstrează pro­
prietăţile extractive specifice faţă de substanţele naturale.
Deci, de acum la etapa de extracţie, prelucrînd plantele medicinale cu
diferiţi agenţi criogenici, se poate de obţinut fracţii separate ale substanţelor
hidrosolubile (poliglucide, album ine, compuşi fenolici etc.). D e aceea şrotul
prelucrat cu agenţi criogenici poate fi utilizat mai departe pentru extragerea
altor substanţe biologic active, care se extrag cu solvenţi polari. Prelucrarea
consecutivă a produsului cu solvenţi criogenici, apoi cu solvenţi polari, cum
este apa, am estecurile hidroalcoolice, alcoolii, acetona ş. a. permite a folosi
complet materia prim ă vegetală preţioasă.
în t r -u n şir de ţări (Germ ania, S .U .A ., Franţa şi A n g lia ) pentru extragerea
substanţelor naturale au fost propuse gazele lichefiate aflate In condiţii super-
critice de presiune şi tem peratură. Astfel se observă o schim bare bruscă a
proprietăţilor la un ele gaze în direcţia creşterii proprietăţilor de dizolvare.
Proprietatea ridicată de dizolvare a gazelor lichefiate In condiţii supercritice
pentru carbonul dioxid, presiunea de 600 bar. şi tem peratura de 40eC se lăm u­
resc prin m ărirea însem nată a difuziei.
Randam entul extracţiei în aşa condiţii atinge 95-98% . Printre inconveni­
entele metodei extracţiei cu gaze lichefiate în condiţii supercritice sînt difi­
cultatea şi pericolul efectuării procesului la presiuni înalte, cheltuielile în ­
semnate la construcţia utilajului şi exploatarea instalaţiei.
Deci prelucrarea plantelor medicinale, precum şi a celor eterooleaginoase
cu gaze lichefiate, cu scopul de a extrage com ponentele în stare nativă (natu­
rală), face parte din procesele tehnologice noi de în altă eficienţă, care ridică
calitatea produsului, capabile să utilizeze mai eficace resursele materiale,
cît şi să asigure m icşorarea cheltuielilor muncitoreşti şi energetice.
Deci principalele avantaje la folosirea gazelor lichefiate în calitate de
extragenţi, în com paraţie cu solvenţii organici de rînd, sînt:
- extragerea mai d eplină a componentelor din materia prim ă;
- proprietatea selectivă ridicată, care permite a primi extracte anhidre na­
turale cu un conţinut minimal de substanţe însoţitoare;

224
 -lip s a la extractele, obţinute c u ajutorul gazelor lichefiate, a mirosului sol­
v e n tu lu i şi a substanţelor toxice pentru organism ul um an;
- pătrunderea uşoară In interiorul celulei m aterialului şi intensificarea
^ s e m n a t ă a procesului extracţiei datorită indicilor mici de vîscozitate şi a

te n siu n ii superficiale a gazelor lichefiate;

- posibilitatea în lăturării solventului la tem peraturi mici şi protejarea
su b sta n ţe lo r term olabile şi aromate din plante la descom punere;
- calitatea în altă a extractelor şi stabilitatea lor la stocare din cauza omo­
g e n ită ţ ii chimice şi inerte a gazelor lichefiate.
Procedeul extracţiei cu gaze lichefiate se efectuează la presiuni ridicate,
ce în plan tehnologic are o mare însem nătate, deoarece la micşorarea presiunii
deja la temperatura cam erei extragentul repede se volatilizează din produsul
extras şi materia prelucrată.
Fiecare gaz lichefiat posedă proprietăţi fizico-ch im ice şi termodinamice
individuale. D e aceea, folosind diferite gaze şi amestecurile lor, cît şi amestec
de gaze cu solvenţi polari, se poate de ales un aşa solvent, care posedă pro­
prietăţi selective determ inate. D acă e necesar, se poate consecutiv de efectuat
extracţia cu gaze lichefiate, iar mai apoi cu solvenţi polari pentru a obţine
fracţii de substanţe naturale aparte. Aceasta permite a efectua extragerea
substanţelor naturale din plante cu solvenţi, care posedă polaritate diferită,
în asemenea mod (proced eu) se introduce în procesul tehnologic extracţia
selectivă cu solventul care în caz de necesitate va extrage substanţe individuale
naturale, com plexe, clase de compuşi, neatingînd alte substanţe extractive
rămase în şrot.
Prin c e le spuse se poate men|iona că gazele lichefiate sînt solvenţi cu
perspectivă pentru extracţia substanţelor naturale (în special lipofile) din
plantele m edicinale şi pot substitui un şir de solvenţi organici toxici, inflam a­
bili şi explozibili (m etilencloridul, cloroformul, dicloretanul, benzenul,
eterul de petrol, h ex a n u l etc.), utilizaţi actualm ente. Extracţia cu carbon dio­
xid lichefiat se efectuează în instalaţia, schema căreia este prezentată în
fig. 99.

Schema permite extragerea d in tr-u n extractor sau folosind bateria de

extractoare.
Extractoarele se în carcă cu produs vegetal din bu n căr ( 1 2 ) în porţii prin
gurile situate în partea superioară a extractoarelor. Extractul prin filtre (15)
nimereşte în evaporatorul pelicular (22). G azu l,carbo n u l d io xid ,d in evapora­
tor se îndreaptă în condensator şi apoi din nou la extragere. Tem peratura
extracţiei este de obicei 20eC, presiunea în sistem circa 600 N/m2. La finele

Cöm. 178 225

226
Fig. 99. Schema principală a instalaţiei industriale de producere a extractelor cu utilizarea de carbon dioxid lichefiat; 1 - compresor; 2, 3 -
filtre silicagel; 4 - gazogen; 5 - dezintegrator; 6, 9 - elevatoare pentru produs vegetal; 7 - buncăr intermediar; 8, 11 - balanţe; 10 - strung
cu valţuri; 12 —buncăr de alimentare; 13 —extractoare; 14, 16 —pompe; 15 —filtre; 17 —pompe cu vid; 18, 20 —rezervoare pentru solvent;
19, 21 - condensatoare; 22 - vaporizator pelicular; 23 - colector pentru extract; 24 - filtru; 25 ~ ambalaj pentru extract; 26 - rezervor de
scutgeie
I o ce s u iu i extractoarele se deconectează din linia de alim entare cu solvent
рГ unesc la pom pa (16) pentru scurgerea extractului. Presiunea In extrac-
f e se egalează cu cea din gazogen, dup ă ce se include pom pa cu vid (17),
g e s t u l de carbon dioxid se pom pează în gazogen (4). D u p ă scăderea presiunii
^lnă la cea atmosferică, extractul se cu lege din evaporator în colector (23),
jjiai apoi prin filtru (24) se trece ia fisionare (25). Fisionarea extractului se
e fe c tu e a z ă în vase emailate.

Capitolul 10

T IN C T U R Î

Tincturile (din lat. tinctio - a umecta, a scufunda, a colora) reprezintă

extracţii etanolice din produse vegetale medicamentoase, obţinute fă ră în c ă l­
zire şi înlăturare de extragent. D e obicei, ele sînt lichide transparente, colo­
rate, cu mirosul şi gustul specific al produsului vegetal din care sînt preparate.
Este una din cele mai străvechi forme m edicamentoase care n u ş i- a
pierdut însem nătatea pînă în prezent. A ctualm ente în practica m edicală
sînt utilizate mai mult de 50 denum iri de tincturi, reglem entate de m onografiile
farmacopeice şi altă D T N .
D u pă compoziţie deosebim tincturi simple şi compuse. C ele simple sînt
obţinute d in tr-u n singur produs vegetal, iar cele com puse-din dou ă şi mai
multe produse vegetale.
Cantitatea de extragent cu care se face extracţia este de IjV eri mai mare
pentru tincturile preparate din produse vegetale care conţin principii puter­
nic active ( 1 : 1 0 ) şi de 5 ori mai mare faţă de cantitatea de produs vegetal cu
principii anodine ( 1 : 5 ).
Tehnologia tincturilor este alcătuită din mai multe etape: pregătirea
produsului vegetal şi a extragentului, extracţia principiilor active din produ­
sul vegetal (dizolvarea extractelor dense sau uscate); purificarea lichidului
extractiv, standardizarea produsului finit.
Pregătirea produsului finit constă în uscarea, fragm entarea şi separarea de
praf. Exîragentui se p repară prin diluarea etanolului de concentraţie mare
Pînă la concentraţia cerută de D T N .
Tincturile pot fi obţinute prin macerare, m acerare cu utilizare de turbo-
extracţie, circularea extragentului, m acerarea fracţionată, percolare, dizol­
varea extractelor dense şi uscate.
Prin dizolvare se obţine elixirul pectoral (tinctură com pusă) — prin
olvarea extractului dens de lem n-dulce.

227
226
Fig. 99. Schema principală a instalaţiei industriale de producere a extractelor cu utilizarea de carbon dioxid lichefiat; 1 - compresor; 2, 3 -
filtre silicagel; 4 - gazogen; 5 - dezintegrator; 6, 9 - elevatoare pentru produs vegetal; 7 - buncăr intermediar; 8, 11 - balanţe; 10 - strung
cu valţuri; 12 - buncăr de alimentare; 13 - extractoare; 14, 16 - pompe; 15 - filtre; 17 - pompe cu vid; 18, 20 - rezervoare pentru solvent;
19, 21 - condensatoare; 22 - vaporizator pelicular; 23 - colector pentru extract; 24 - filtru; 25 ~ ambalaj pentru extract; 26 - rezervor de
Ц cesUiui extractoarele se deconectează din linia de alim entare cu solvent
pr° unesc la pompa (16) pentru scurgerea extractului. Presiunea în extrac-
f se egalează cu cea din gazogen, dup ă ce se include pom pa cu vid (17),
restul de carbon dioxid se pom pează în gazogen (4). D u p ă scăderea presiunii
*înă la cea atmos*eric^ ’ extractul se cu lege din evaporator în colector (23),
jjiai apoi prin filtru (24) se trece ia fisionare (25). Fisionarea extractului se
e fe c tu e a z ă în vase emailate.

Capitolul 10

T IN C T U R Î

Tincturile (din lat. tinctio - a umecta, a scufunda, a colora) reprezintă

extracţii etanolice din produse vegetale m edicamentoase, obţinute fă ră în c ă l­
zire şi înlăturare de extragent. D e obicei, ele sînt lichide transparente, colo­
rate, cu mirosul şi gustul specific al produsului vegetal din care sînt preparate.
Este una din cele mai străvechi forme m edicamentoase care n u şi -a
pierdut însem nătatea pînă în prezent. A ctualm ente în practica medicală
sînt utilizate mai mult de 50 denum iri de tincturi, reglem entate de m onografiile
farmacopeice şi altă D T N .
D u pă compoziţie deosebim tincturi simple şi compuse. Cele simple sînt
obţinute d in tr-u n singur produs vegetai, iar cele compuse* din d ou ă şi mai
multe produse vegetale.
Cantitatea de extragent cu care se face extracţia este de IjVori mai mare
pentru tincturile preparate din produse vegetale care conţin principii puter­
nic active ( 1 : 1 0 ) şi de 5 ori mai mare faţă de cantitatea de produs vegetal cu
principii anodine ( 1 : 5 ).
Tehnologia tincturilor este alcătuită din mai multe etape: pregătirea
produsului vegetal şi a extragentului, extracţia principiilor active din produ­
sul vegetal (dizolvarea extractelor dense sau uscate); purificarea lichidului
extractiv, standardizarea produsului finit.
Pregătirea produsului finit constă în uscarea, fragm entarea şi separarea de
praf. Exttagentui se p repară prin diluarea etanolului de concentraţie mare
Pînă la concentraţia cerută de D T N .
Tincturile pot fi obţinute prin m acerare, m acerare cu utilizare de turbo-
extracţie, circularea extragentului, m acerarea fracţionată, percolare, dizol­
varea extractelor dense şi uscate.
Prin dizolvare se obţine elixirul pectoral (tinctură com pusă) — prin
olvarea extractului dens de lem n-dulce.

227
 Tabelul 6
Exemple de tincturi simple

Nr. Denumirea Produsul vegetal, concentraţia Principii acttve,

d/o tincturii etanolului, raportul, metoda farmacoterapie
preparării

1 1 3 — ş ■— — —

1 Tinctura Partea aeriană (Artemisia Ulei eteric, glicozide amare.

Absinthii absinthium) Tonic amar.
* Tinctura de pelin 70%; 1: 5; P

2 Tinctura Araliae Rădăcini (Aralia mandshurica) Saponozide triterpenice. Remediu

Tinctura de aralie 70%; 1: 5; P tonifiant, stimulant.

3 Tinctura Amicae Flori ( Amica montana) Ulei eteric, Carotinoide. Extern

Tinctura de amică 70%; 1: 5; P la tratarea plăgilor.

4 Tinctura Frunze (Atropa Belladonna) Alcaloizi. Antispasmolitic, sedativ

Betladonnae 40%; 1:10; P antispastic indicat în spasme
Tinctura de mă­ ale musculaturii netede inte­
trăgună stinale, dischinezii biliare,
colite, B.

5 Tinctura Berberidis Frunze (Berberis vulgaris) Alcaloizi. In hemoragii post­

Tinctură de 40%; 1; 5; P natale. Colecistite.
dracii ă

6 Tinctura Calendulae Flori (Calendula officinalis) Flavonoide, saponozide. La

Tinctură de gălbenea 70%; 1:10; P plăgi |i ulceraţii purulente,
convulsii.

7 Tinctura Capsici Fructe (Capsicum annuum) Alcaloizi. Excitator extern ia

Tinctură de ardei 90%; 1:10; P nevralgii, miozite etc.

8 Tinctura Conva- Partea aeriană (Convalariae Cardenolide. Remediu cardio­

lariae majalis) 70%; 1:10; P tonic.
Tinctură de lăcră­
mioară

9 Tinctura Crataegi Flori (Crategus sanguinea) Flavonoide. Indicat la dereglă­

Tinctură de pă- 70%; 1 : 5; P rile cardiace.
ducel

10 Tinctura Eucalypti Frunze (Eucalyptus globulus) Ulei eteric. (Cineol) Antiin-

Tinctură de eucalipt 70%; 1: 5; P flamator, antiseptic.

11 Tinctura Echinopa- Rizomi şi rădăcini (Echinopanax Saponozide sterolice. Reme­

nacis elatum) 70%; 1: 5; P diu stimulator.
Tinctură de
echinopanax

12 Tinctura Ginseng Rădăcini (Panax ginseng) Saponozide triterpenice.

Tinctură de genşen 70%; 1:10; M Stimulator al SNC.

13 Tinctura Hiperici Partea aeriană (Hipericum per­ Derivaţi ai antracenului la tra­

Tinctură de pojar- foratum) 40%; 1: 5; P tarea gingivitei, stomatitei.
niţă

228
 Continuare (tab. 6).

14 Tinctura Lagohili Flori şi frunze (Lagohilus Vitamine. Remediu hemostatic.

Tinctură de lago- inebrians) 65%; 1:10; P
hil

15 Tinctura Leonuri Partea aeriană (Leonurus quin- Flavonoide. Sedativ.

Tinctură de talpa quelobatus şi L.cardiaca)
gîştei 70%; 1: 5; P

16 Tinctura Menthae Frunze şi ulei eteric de mentă Ulei eteric (Mentol). Antivomitant.
Tinctură de menta (Mentha piperita) 90%; 1: 20; + 5% Analgezic la dureri nevralgice.
ulei eteric P + D

17 Tinctura Ononidis Rădăcini (Ononis anensis) Saponozide triterpenice şi

Tinctură de osul 20%; 1: 5; P flavonoide. Antihemoroidal.
iepurelui

18 Tinctura Schizan- Seminţe(Schizandra chinensis) Lignane, Ulei eţeric. Stimula­

drae 95%; l ’ : 5 ; M tor al SNC.
Tinctură de lămîi
chinezesc

19 Tinctura Sterculiae Frunze (Sterculia platanifolia) Alcaloizi. Remediu stimulator.

Tinctură de sterculia 70%; 1: 5; P

20 Tinctura Sophorae Fructe (Sophora japonica) Flavonoide. Pentru tratarea

japonicae 48%; 1: 2; P ulcerului şi inflamaţiilor.
Tinctură de salcîm
japonez

21 Tinctura Valerianae Rizomi şi rădăcini (Valeriana Ulei eteric, acidul izovaleri-

Tinctură de officinalis) 70%; 1: 5; P anic. Sedativ.
odolean

22 Tinctura Veratri Rizomi şi rădăcini (Veratrum Alcaloizi. Antiparazitar

Tinctură de strigoaie lobelianum) 70%; 1:10; P (remediu veterinar).

Exem ple de tincturi simple cu indicarea produsului vegetal, concentra­

ţiei etanolului, raportul dintre produsul vegetal şi lichidul extractiv obţinut,
metoda de preparare, cit şi conţinutul de principii active şi acţiunea
farmacologică sînt prezentate in tab. 6 .

10.1. P A R T IC U L A R IT Ă Ţ IL E P R E P A R Ă R II U N O R T IN C T U R I

Tinctura de m entă (Tinctura M e n th a e). Com ponenţa: frunze de mentă

50,0 p .m ., ulei de m entă 50,0 p .m ., etanol 90% p în ă ia 1000 p .V . Tinctura
se prepară prin m acerare fracţionată. La început se obţin 950 p. v. de extract

229
In care se dizolvă 50 p. m. de ulei de mentă şi se aduce cu etanol 90% i
1000 p. v. * a
^ T inctura am ară (Tinctura amara). Componenţa: partea aeriană de cintaură
60,0 p. m., frunze de trifoi de baltă 60,0 p. m., rizomi de obligean ă 30,0 p. m
partea aerian ă de pelin 30,0 p. m., coji de m andarin 15,0 p. m.; etanol 40%
pînă la 1000 p. v. Specificul preparării acestei tincturi constă în aceea că
fiecare produs vegetal este fragmentat separat conform cerinţelor D T N , apoi
se obţine un amestec care se extrage prin percolare cu etanol 40%.
E lix ir pectoral (E lixir pectoralae) sau de lem n-dulce (Elixirum cum extracta
Glycyrrhizae). Com ponenţa: extract dens de lem n-dulce 60,0 p. m,; apă puri­
ficată 180,0 p .m ., sol. de amoniac 10 %—1 0 , 0 p .m .; ulei de anason 1 ,0 p .m .;
etanol 90% -49,0 p. m.
Extractul dens sau uscat de lemn dulce se dizolvă în ap ă de am oniac
timp de 48 de ore ia care se ad au gă uleiul eteric de anason în eîanol de 90%.

10. 2. S T A N D A R D IZ A R E A ŞI M E T O D E L E G E N E R A L E
D E A N A L I Z A A T IN C T U R IL O R

Problem ele de standardizare s - a u pus în p rim -plan începînd cu FS VIII.

In prezent, în m ajoritatea tincturilor se determ ină conţinutul substanţelor
active pe cale chim ică (tincturile, ce conţin alcaloizi, substanţe tanante, uleiu ri
eterice, acizi organici şi alte substanţe) sau pe cale biologică (tincturile care
conţin glicozide cardiotonice şi substanţe am are). Cînd este necesar, tinctu­
rile se aduc Ia condiţiile necesare In ce priveşte conţinutul substanţelor active
sau p lnă la acţiunea corespunzătoare (n u m ăru l de U A ), adăugînd extra ct
curat sau din tincturi cu conţinut de alcaloizi sau U A mărite.
Dintre m etodele gen erale de analiză a tincturilor fac parte: controlul pro­
prietăţilor organoleptice şi al concentraţiei cantitative a alcoolului, substan­
ţelor extractive, precum şi proba de determ inare a im purităţilor (săru ri ale
metalelor grele).
Controlul proprietăţilor organoleptice. Tincturile trebuie să fie transpa­
rente şi să păstreze mirosul şi gustul substanţelor, care se a flă în produsul
vegetal iniţial. Precipitatele care se form ează în timpul păstrării se filtre a ză
Şi din nou se controlează calitatea tincturilor. D ac ă d up ă analiză tin ctu rile
corespund cerinţelor înaintate, ele se consideră valabile pentru a d m in is tra re .
Controlul alcoolu lu i se determ ină după una din metodele primite în FS X
(voi. 1, p. 26. D eterm inarea cantitativă a alcoolului în preparatele fa rm a c e u ­
tice).

230
 R e z i d u u l u s c a t (s u b s ta n fe le e x tr a c tiv e ) In tin ctu ri se d e te rm in ă a stfel. S e

• trod u c 5 n il d e tin ctu ră în t r - u n b ix d e sticlă c în tă rit în p re a la b il, se ev a p o ră

baia de ap ă şi se usucă e x a c t ore la tem peratura* d e 1 00-105°C . D u p ă
^ădre b ix u l se c în tă re ş te . R e z id u u l se c a lc u le a ză la 100 m l d e tin ctu ră .
M e t a le le g r e le . 5 m l d e tin ctu ră se e v a p o ră c o m p let, se ad a u g ă 1 m l d e acid
s u lfu ric c o n c e n t r a t , se a rd e cu p re c a u ţie şi se c a lc in e a z ă . Scru m u l o b ţin u t se
t ra te a z ă la în c ă lz ir e cu 5 m l d e so lu ţie d e am on iu a c e ta t satu rată, se filtr e a ­

ză p rin tr -u n filtru ca n tita tiv , se sp ală cu 5 m l d e a p ă şi se a d a u g ă ap ă p în ă

la volum ul de 100 m l; 10 m l d e s o lu ţie o b ţin u tă nu tr e b u ie să c o n ţin ă m eta le
g r e le în c a n tita te m ai m are d e 10 m l d e s o lu ţie -e ta lo n , a d ic ă c e l m ult 0,001%

îri preparat.
Conservarea tm c tu rilo r. L a p ăstrare în tin ctu ri p ot d e c u rg e d ife r ite p ro cese
fizic e şi c h im ic e, ca re d e o b ic e i se in te n s ific ă sub a c ţiu n e a lu m in ii solare,
o x ige n u lu i din aer, a te m p e ra tu rilo r în a lte ş. a. m. d. D e a c e e a tin c tu rile tre ­
buie con servate în r e c ip ie n te b in e în c h is e la tem p e ra tu ra c a m e re i în t r - u n
loc fe rit d e lu m in ă . T in c tu r ile c e se m o d ific ă sub a c ţiu n e a lu m in ii se p ăs­
trează în r e c ip ie n te d e stic lă o ra n j, iar c e le in fla m a b ile - d e p a rte d e fo c . L a
conservare tin c tu rile se în tu n e c ă , în s ă aceasta nu in flu e n ţe a z ă a c ţiu n e a lor
terap eu tică. T in c tu r ile c a re c o n ţin substanţe to x ic e se p ă s tre a ză c o n fo rm re ­
gu lilor d e con servare s ta b ilite p e n tru p re p a ra te le d ate.
P re c ip ita te le fo rm a te în tim p u l co n se rv ă rii s ^ s e p a r ă p rin filtra re şi d acă
tin c tu rile ?d u p ă c o n tro lu l c o re sp u n ză to r, în d e p lin e s c c o n d iţiile s ta b ilite , e le
se con sideră v a la b ile . C a lita te a tin ctu rilo r tre b u ie c o n tro la tă p e rio d ic , c on fo rm
in d ica ţiilo r d in m o n o g r a fiile fa rm a c o p e ic e c o re sp u n ză to a re.

Capitolul 11

EXTRACTE

Extractele (din lat. extractum - extract) reprezintă preparate extractive

concentrate lichide sau obţinute în urm a în lătu rării parţiale sau totale a e x ­
tragentului.

Conform cantităţii de extragent răm asă în produsul finit deosebim:

1) extracte lichide (extracta fluid a) - cu conţinutul de extragent în canti­
tatea şi concentraţia in iţială (etanol);
2) extracte dense (extracta spissa) - cu conţinut de extragent nu mai
mult de 25%;

231
In care se dizolvă 50 p. m. de ulei de mentă şi se aduce cu etanol 90% i
1000 p. v. * a
^ Tinctura am ară (Tinctura amara). Componenţa: partea aeriană de cintaură
60,0 p. m., frunze de trifoi de baită 60,0 p. m., rizomi de obligean ă 30,0 p. m
partea aerian ă de pelin 30,0 p. m., coji de m andarin 15,0 p. m.; e tan ol 40%
pînă la 1000 p. v. Specificul preparării acestei tincturi constă în aceea că
fiecare produs vegetal este fragmentat separat conform cerinţelor D T N , apoi
se obţine un amestec care se extrage prin percolare cu etanol 40%.
E lix ir pectoral (E lixir pectoralae) sau de lem n-dulce (Elixirum cum extracta
Glycyrrhizae). Com ponenţa: extract dens de lem n-dulce 60,0 p. m.; apă p u ri­
ficată 180,0 p .m ., sol. de amoniac 10 %—1 0 , 0 p .m .; ulei de anason 1 ,0 p .m .;
etanol 90% -49,0 p. m.
Extractul dens sau uscat de lemn dulce se dizolvă în ap ă de am oniac
timp de 48 de ore la care se ad au gă uleiul eteric de anason în eîanol de 90%.

10. 2. S T A N D A R D I Z A R E A ŞI M E T O D E L E G E N E R A L E
D E A N A L I Z A A T IN C T U R IL O R

Problem ele de standardizare s - a u pus în p rim -plan începînd cu FS VIII.

In prezent, în m ajoritatea tincturilor se determ ină conţinutul sub stanţelor
active pe cale chim ică (tincturile, ce conţin alcaloizi, substanţe tanante, u le iu ri
eterice, acizi organici şi alte substanţe) sau pe cale biologică (tincturile care
conţin glicozide cardiotonice şi substanţe am are). Cînd este necesar, tin c tu ­
rile se aduc Ia condiţiile necesare In ce priveşte conţinutul substanţelor active
sau p lnă la acţiunea corespunzătoare (n u m ăru l de U A ), adăugînd extra c t
curat sau din tincturi cu conţinut de alcaloizi sau U A mărite.
Dintre m etodele gen erale de analiză a tincturilor fac parte: controlul p ro ­
prietăţilor organoleptice şi al concentraţiei cantitative a alcoolului, substan­
ţelor extractive, precum şi proba de determ inare a im purităţilor (s ă ru ri ale
m etalelor grele).
Controlul proprietăţilor organoleptice. Tincturile trebuie să f i e transpa­
rente şi să păstreze mirosul şi gustul substanţelor, care se a flă î n p ro d u s u l
vegetal iniţial. Precipitatele care se form ează în timpul păstrării se filtre a ză
Şi din nou se controlează calitatea tincturilor. D ac ă d up ă analiză tin c tu rile
corespund cerinţelor înaintate, ele se consideră valabile pentru a d m in is tra re .
Controlul alcoolu lu i se determ ină după una din metodele primite în FS X
(voi. 1, p. 26. D eterm inarea cantitativă a alcoolului în preparatele fa rm a c e u ­
tice).

230
 R e z id u u l uscat (s u b s ta n (e le e x tr a c tiv e ) In tin ctu ri se d e te rm in ă a stfel. Se
; troduc 5 m l d e tin ctu ră î n t r - u n b ix d e s ticlă c în tă rit în p re a la b il, se e v a p o ră
1 baia de ap ă şi se usucă e x a c t ore la tem peratura* d e 100-105°C . D u p ă
b ix u l se c în tă re ş te . R e z id u u l se c a lc u le a ză la 100 m l d e tin ctu ră .
M e t a le le g r e le . 5 m l d e tin ctu ră se e v a p o ră c o m p let, se a d au g ă 1 m l d e acid
s u l f u r i c con cen tra t, se a rd e cu p re c a u ţie şi se c a lc in e a z ă . Scru m u l o b ţin u t se
tratează la în c ă lz ir e cu 5 m l d e so lu ţie d e am on iu a c e ta t saturată, se filtr e a ­
ză p rin tr -u n filtru ca n tita tiv , se sp ală cu 5 m l d e a p ă şi se a d a u g ă ap ă p în ă
la v o lu m u l d e 10 0 m l; Î 0 m l d e s o lu ţie o b ţin u tă nu tre b u ie să c o n ţin ă m eta le
g r e le în c a n tita te m ai m are d e 10 m l de s o lu ţie -e ta lo n , a d ic ă c e l m ult 0 , 0 0 1 %

îri preparat.
C o n s e r v a r e a tin c tu rilo r. L a p ăstrare în tin ctu ri p ot d e c u rg e d ife r ite p ro cese
fizic e şi c h im ic e, ca re d e o b ic e i se in te n s ific ă sub a c ţiu n e a lu m in ii solare,
o x ig e n u lu i din aer, a te m p e ra tu rilo r în a lte ş. a. m. d. D e a c e e a tin c tu rile tre ­
buie con servate în r e c ip ie n te b in e în c h is e Ia tem p era tu ra c a m e re i în t r - u n
loc fe rit d e lu m in ă . T in c tu r ile c e se m o d ific ă sub a c ţiu n e a lu m in ii se păs­
trează în r e c ip ie n te d e stic lă o ra n j, iar c e le in fla m a b ile - d e p a rte d e fo c . L a
conservare tin c tu rile se în tu n e c ă , în s ă aceasta nu in flu e n ţe a z ă a c ţiu n e a lor
terap eu tică. T in c tu r ile c a re c o n ţin su bstanţe to x ic e se p ă s tre a ză c o n fo rm re ­
gu lilor d e con servare s ta b ilite p en tru p re p a ra te le d ate.
P re c ip ita te le fo rm a te în tim p u l co n se rv ă rii se^separă p rin filtra re şi d acă
tin ctu rile ? d u p ă c o n tro lu l c o re sp u n ză to r, în d e p lin e s c c o n d iţiile s ta b ilite , e le
se con sid eră v a la b ile . C a lita te a tin ctu rilo r tre b u ie c o n tro la tă p e rio d ic , c on fo rm
in d icaţiilo r d in m o n o g r a fiile fa rm a c o p e ic e c o re sp u n ză to a re.

Capitolul 11

EXTRACTE

E x tra c te le (d in lat» extractum - e x tr a c t) r e p r e z in tă p re p a ra te e x tr a c tiv e

con cen trate lic h id e sau o b ţin u te în urm a în lă tu r ă r ii p a r ţia le sau to ta le a e x ­
tragentului.

Conform c a n tită ţii d e e x tr a g e n t răm asă în p rodu su l fin it d eoseb im :

1) e x tra c te lic h id e (extracta fluid a) - cu c o n ţin u tu l d e e x tr a g e n t în c a n ti­
tatea şi co n ce n tra ţia in iţ ia lă (e ta n o l);
2) e x tra c te d en se (extracta spissa) - cu c o n ţin u t d e e x tr a g e n t n u m ai
mult de 25%;

231
 3) e x t r a c t e u s c a t e (extracta sicca) - c u c o n ţ i n u t d e e x tr a g e n t (u m id 't
nu m ai m are de 5%.
î n f u n c ţ i e d e e x t r a g e n t u l f o l o s i t î a e x t r a c ţ i e d e o s e b i m : e x t r a c t e obţinute
cu apă (extracta aquosa), c u e t a n o l (extracta spirituosa), c u e t e r (extracta
aetherea), c u u l e i (extracta oleosa).
P r o d u s u l v e g e ta l f o lo s it la p re p arare a e x t r a c te lo r t r e b u ie să corespundă
c e r i n ţ e l o r D T N ( c o n ţ i n u t u l s t a n d a r d d e p r i n c i p i i a c t i v e , proaspăt uscat, anu­
m it g r a d d e f r a g m e n ta r e ş i u m id it a t e e tc .) .
P r o c e s u l d e e x t r a c ţ i e e s t e s t r l n s l e g a t d e s e l e c t a r e a a d ecva tă a extraeentu-
lu i, c a r e In m are m ă s u r ă d e t e r m i n ă ş i m e t o d a d e p rep a ra re a extractului. In
c a lita te d e e x t r a g e n t se fo lo s e s c e t a n o l u l d e d i f e r i t ă c o n ce n tra ţie , solvenţi
o r g a n ic i, u le iu r i v e g e ta le ş i m in e r a le .
E x t r a c t e l e p o t f i o b ţ i n u t e p r i n m a c e r a r e a f r a c ţ i o n a t ă c u d ife r ite m od ifică ri
p e r c o la r e , r e p e r c o la r e * e x t r a c ţ ia î n c o n t r a c u r e n t ş . a .
A s o r t i m e n t u l e x t r a c t e l o r , a ş a c a ş i a l f i n e t u r i l o r , s e s c h i m b ă con tin u u . In
p r e z e n t m o n o g r a f i i l e f a r m a c o p e i c e r e g l e m e n t e a z ă p r o d u c e r e a a m ai m ult d e
4 5 d e d e n u m i r i d e e x t r a c t e f l u i d e , d e n s e ş i u s c a t e i n c l u s e î n N om en cla toru l de
s ta t.

1 1 .1 . E X T R A C T E L E F L U ID E ',;'Г |

A cest g m p d e e x tr a c te se p r e p a r ă , d e o b ic e i, î n ra p o r tu l 1 : l$ d e c i d in
1 p . n u d e p r o d u s v e g e t a l s e o b ţin 1 p . v . e x t r a c t l i c h i d . A c e s t rap ort f a c e c o m o ­
d ă u t i l i z a r e a l o r î n p r a c t i c a f a r m a c e u t i c ă l a d o z a r e a f a ţ ă d e produsul v e g e t a l .
C o n s i s t e n ţ a l i c h i d ă a e x t r a c t e l o r p e r m i t e f o l o s i r e a l o r p e l a r g la p r e p a r a r e a
f o r m e l o r m e d i c a m e n t o a s e l i c h i d e , d e o a r e c e e l e u ş o r p o t f i m ăsurate d i n sis­
te m u l d e b iu r e t e s a u c u p ip e t e le .
M e t o d e l e d e p r o d u c e r e a e x t r a c t e l o r f l u i d e s î n t m a i sim p le d e cît a c e l o r
d e n s e şi u s c a te şi sînt a c c e s i b i l e m u l t o r î n t r e p r i n d e r i , n u este n e c e s a r ă folo-~
s ir e a d e u s c ă to r ii ş i d e e n e r g ie s u p lim e n ta r ă la în lă t u r a r e a e x t r a g e n tu lu i.
E x c lu d e r e a e ta p e i d e e v a p o r a r e la p re p arare a e x t r a c t e l o r flu id e perm ite a
p ă s tr a p r in c ip iile a c tiv e î n s ta r e a lo r n a tiv ă * ia r s u b s t a n ţ e le v o la tile rămîn
c o m p le t î n e x t r ş e t ( u le iu r i e te r ic e ) .
I n a c e ia ş i t im p e x t r a c te le f lu id e n u s în t lip s ite d e u n e le in c o n v e n ie n t e .
F a ţ ă d e t in c t u r i, e le c o n ţ in s u b s t a n ţ e b a la s t î n c a n t it ă ţ i în s e m n a t e şi la con­
se rv are , m c o n d i ţ i i d e t e m p e r a t u r ă j o a s ă * c î t ş i î n u r m a volatilizării p a r ţia le
a e t a n o lu lu i, d u c la fo r m a r e a d e p r e c ip ita te . D in a c e a s t ă cauză, e x t r a c t e le
l i c h i d e t r e b u i e p ă s t r a t e î n l i m i t e l e d e t e m p e r a t u r ă 1 5 - 2 0 eC şi î n v a s e în c h is e
e ta n ş » S u m a s u b s t a n ţ e lo r e x t r a c tiv e I n e le p o a t e a t in g e 2 5 % .

232
JoS
H ?•o
V
5
ft 1V *s
V
2 с i i
I
J5 f
8
а i
«Г
*3
•Й-

I
I i
•в ’S 00
а 1
1 I
0>
f
1
1
*3 f
5
"В S 1 i
а> СО « о «
•о -а « Т2
0>
1 t'S S
с
11 1
8
&
O « со Q 3* > Ж ж
Nomenclatura extractelor fluide

Я
ja
1 €o

Ü"
а
3
f*
I
U I
§ §
1 <§
л 3
4>
й>
5 3.
► СО •a :§
1o
1
э >«a ä ^
S ■B
о
tu §
•c
£
S
M* £
>«o
'S
g € F 1 §>
I 0Й 1 1
« sa

3
3
"о
£X
<0 CS
•2
1
1
Q

£ § -

Com. 178 233

 ocesul de preparare este constituit din urm ătoarele etape: pregătirea
- vegetal şi a extragentului; obţinerea extractului din produsul vege-
I E l urificarea extractului, standardizarea şi am balarea. .
I E xtractele fluide pot fi preparate prin percolare, repercolare şi dizolvare,
r tab 7 este dată caracteristica extractelor fluide, produse de întreprinderile
farmaceutice, incluse în Nom enclatorul de stat.

11.2. E X T R A C T E L E D E N S E £1 U S C A T E

11.2.1. E xtra ctele dense

Extractele dense reprezintă o gru p ă specifică de extracte, doblndite în cea

mai mare parte din plante, care conţin substanţe am are (trifoi de baltă ş. a.),
aromate amare (pelinul, jen ţian a ş. a.) sau saponozide (le m n -d u lc e ). Dato­
rită nîscozităţii mari, ele slnt substanţe aglutinante calitative pentru p repa­
rarea pilulelor, In care îndeplinesc rolul nu num ai de constituens, dar şi de
adjuvans (extractul dens de odolean) şi corrigens. Extractele, de asem enea,
slnt introduse în com ponenţa unor m ixturi în calitate ide corigens. Printre
extractele dense se întîlnesc preparate, care conţin substanţe cu acţiune p u ­
ternic activă (m ătrăgu n a). U n ele extracte dense (urzica, piperul de b altă)
se produc pentru a fi utilizate în calitate de sem ifabricat la prepararea medica­
mentelor mai compuse. Extractele dense au particu laritatea de a se usca la
aer, transform îndu-se în t r -o masă dură, iar în aer um ed se alterează şi
mucegăiesc. D e aceea ele trebuie să fie păstrate în vase bin e închise.
Consistenţa densă a lor cere o iscusinţă specială la cîntărirea lor, fiind încor­
porate în medicamente.

U.2.2. Extractele uscate

Extractele uscate sînt cele mai raţionale. N u m ăru l lor creşte mereu, deşi
metodele de producere sînt compuse. Totodată pentru grupa aceasta însem na­
tă de extracte mai sînt în trebări nerezolvate, ce frînează folosirea lor mai
gă în practica farmaceutică.- D e exem plu, n u e soluţionată întrebarea ob-
pnerii extractelor stabile ce n u rîncezesc la aer. Se ştie că un ele extracte
Jucate, după ce au fost deschise recipientele, se um ectează repede şi se
ormă în conglomerate. Pentru a evita acest proces tehnologii trebuie să
cont de urm ătoarele: să determine extragentul necesar, com plexul de

2 35
balast care însoţeşte substanţele active, să fie mai puţin higroscopic, să 1
stabilească substanţa de um plere p referată de acel sau alt com plex de substan
ţe extrase.

11.2.3. M e to d ele de producere

Prepararea extractelor dense include urm ătoarele trei etape principale-

1) prepararea soluţiei extractive; 2) purificarea extractului de balast*
3) concentrarea (prin evaporare) soluţiei extractive.
Prepararea extractelor uscate în prim ele două etape se face analogic celor
dense. A po i extractul purificat de balast se transform ă In p u lbere uscată. Us­
carea poate fi efectuată prin diferite metode. M u lt timp etapa extractului
dens era necesară la p repararea extractelor uscate. M ai tîrziu, d u p ă introdu­
cerea la uzine a tehnologiei m odem e, s - a dovedit că extractele pot fi uscate
fă ră a fi concentrate în prealabil. Folosind uscătorul cu valţuri ce lucrează
sub vid sau al celor care lucrează prin pulverizare, se poate trece direct de la
soluţia extractivă la produsul uscat.
Prepararea soluţiei extractive. Soluţia extractivă din produsul vegetai 4 >oate
fi obţinută prin diferite metode: 1) m acerarea d u b lă; 2) percolarea; 3) reperco-
larea; 4) circularea; 5) extragerea continuă prin m işcarea extragentu lu i şi a
produsului în contracurent, cît şi prin alte metode (fragm entarea produsului
în m ediul extragentu lu i, turboextracţia, extracţia ultrasonoră şi cu oscilaţii
electrom agnetice). &
Purificarea soluţiei extractive. Soluţiile extractive apoase, de obicei, conţin
o cantitate însem nată de substanţe balast (pectine, m ucilagii, am idon ş. a.)
care trebuie separate p în ă la evaporare. In depen d en ţă de cantitatea şi ca­
racterul substanţelor balast se folosesc diferite procedee de purificare. U nele
soluţii extractive se pot lim pezi prin fierbere. A lb u m in e le coagulate sedimen­
tează repede. In alte cazuri se ad au g ă adsorbanţi (benton ită, caolină etc.)
sau se com bină adsorbanţii şi procedeul de fierbere. Se foloseşte pe larg meto­
da sedim entării balastului cu ajutorul alcoolului: soluţia extractivă obţinută
se evaporează p în ă la jum ătate în părţi de volum al drogului folosit. L a această
masă densă ^i răcită se a d au g ă o cantitate d u b lă de alcool de 95%, se ames­
tecă minuţios şi se lasă -pe 5 - 6 zile la tem peratura de 8eC. Lichidul transpa­
rent se decantează de la precipitatul obţinut şi se filtrează.
Concentrarea. C oncentrarea soluţiei extractive se e fe c t u e a z ă Pnn
evaporarea sub vid la 5 0 -6 0 °C şi presiunea de 80,0-86,6 kN/m2 p înă la

236
 tea necesară. D acă se concentrează soluţiile extractive alcoolice sau
tiile purificate prin interm ediul alcoolului, atunci mai întîi se separă
S° oolul fără a se folosi de vid, apoi se uneşte linia de vid.
^ U s c a r e a - în cazul cînd extractele uscate se produc prin intermediul celor
dense uscarea lor se efectuează în uscătoare cu vid prin m ărunţirea ulterioară
masei uscate în moara cu bile. D acă uscarea extractului se face direct, se
foloseşte uscătorul cu cilindri în vid sau uscătorul prin pulverizare. în primul
caz soluţia extractivă trebuie să fie puţin concentrată, iar materialul uscat
care se culege de pe valţuri trebuie să fie m ăcinat în moara cu bile.

11.2.4. Nomenclatura şi particularităţile

tehnologiei

Extracte dense. Extractum Belladonnae spissum - extract de m ătrăgună.

Se produce din frunzele de beiadonă cu ajutorul alcoolului de 20% după
schema tip de producere a extractelor dense (fig. 100).
Soluţia extractivă se obţine prin repercolarea sporită. în lucru se a flă (în
poziţia demonstrată pe schem ă) percolatoarele I - V . Percolatorul V I se des­
carcă. în caz că extracţia este alcoolică, în aparatul de antrenare cu vapori 5 a
se efectuează recuperarea alcoolului. Deoarece drogul iniţial conţine alcaloizi
în cantităţi n& i mari decît 0,3% (m inim ul cerut de farm acopee), deci şi
extractele obţinute conţin alcaloizi mai mult de 1,5%. D e aceea pentru a
standardiza extractul i se ad a u g ă ’ o cantitate corespunzătoare de melasă.
Pentru diluare se poate folosi şi extract de beiado n ă cu cantitate scăzută de
alcaloizi. Cantitatea de alcaloizi în extract recalculată pe hiosciamină trebuie
să fie în limitele 1,4-1,6% . Lista B. 0,05-0,15 g. Rem ediu colinolitic.
Extractum Glycyrrhizae spissum - extract de le m n -d u lc e . Se p repară din
rădăcini şi rizomi de le m n -d u lc e (Glycyrrhiza glabra, G. uralensis) prin bisma-
cerare cu soluţie de am oniac de 0,25%. Prima dată m acerarea se face cu o
cantitate de 5 ori mai m are faţă de produsul vegetal timp de 48 de ore, a doua
oară - cu o cantitate triplă timp de 24 de ore. A m oniacul transferă acidul de
lem n-dulce (puţin solubil în a p ă ) în sarea am oniacală uşor solubilă. Extractul
obţinut se lim pezeşte (rafin ea ză) prin fierbere timp de 3 ore cu adaos de 5%
bentonită.

*n industrie extracţia se produce în contracurent, în t r -o baterie de difu­

zoare cu apă fierbinte. Extractoarele se încălzesc în parte, vehiculul se
călzeşte după fiecare difuzor.

237
 {
(!
Ш

(I i
ty

к
f
У

t o £

F----------------
Ш■ Н——

p— > ■
'
'

'

--- V/---
? '<■<'

*d
40
>1

238
Fig. 100. Schema de producere a extractelor dense: 1 — rezervor pentru alcool etilic; 2 — rezervor pentru distilat; 3 — rezervor pentru apa; 4 — amestecă
5 - aparat cu vid; 5 a - aparat de antrenare cu vapori; 6 - colector; 7 - filtru; 8 - sedimentator; 9 - colector pentru produsul finit; 10 - pompă; I - V I
percolaţoare
 I a M uraviov şi Iu.G .Pşukov au propus o metodă nouă. R ăd ăcin ile şi
rizomii fragmentaţi se Inm oiae în soluţia de am oniac de 1% astfel încît
deasupra drogului se form ează un strat de extragent de. 15-20 mm şi se lasă
să t u r g e s c ie z e timp de două zile. R ădăcinile turgesciate se trec de 5 ori prin
valţuri metalice concave cu distanţa dintre ele micşorată treptat consecutn
(15- Şi mm). In sucul presat,greutatea căruia este cu 20-25% mai
mare decît drogul iniţial, trec p înă la 80% de. substanţe extractive,^aflate în
drog. O concentraţie atît de în altă de substanţe extractive e greu de obţinut
prin alte metode.
Coagularea album inelor şi a m ucilagiilor se face cu vapori acuţi prin bar-
botare. Conţinutul acidului glicerizinic nu trebuie să fie mai mic de 14%. Se
întrebuinţează în calitate de substanţă iniţială la producerea gliciram ului.
Intră in com ponenţa u n or preparate galenice, este un extract clasic pentru
pilule şi corrigensî n m ixturi.
Extractum Polygonii hydropiperis spissum - extract de piper de baltă.
Se prepară din partea aeriana a piperului de baltă (Polygonum hydropiperis) cu
etanol de 70% prin percolare sau prin repercolare. Um iditatea nu mai mare
de 30%. Intră în com ponenţa supozitoarelor ’’A nestezoP’.
Extractum Taraxaci spissum - extract- dens din floare de p ăpădie
(Taraxacum officinalis) se prep ară prin bismacerare cu ajutorul apei de clo­
roform. Prima m acerare se face timp de 48 de ore, a doua - 24 de ore. Purifi­
carea cu 3 -5 % de caolin, care se ad au gă sub formă de caşiţă densă. Consti­
tuent la pilule.
Extractum Menyantidis spissum - extract dens din trifoi de balîă. Se pre­
pară din frunze de trifoi de baltă (Menyantes trifoliata). Glicozida principa­
lă - m eniantidina - în a p ă rece hidrolizează. D e aceea cu scopul de a inactiva
fermenţii extracţia se face cu a p ă fierbinte timp de 6 ore (prim a digestie) şi
3 ore (digestia a dou a). Purificarea se face cu 2% caolin prin fierbere timp de
30 de minute.
U tiliza re a - analogică extractului precedent. Dirt 100" părţi de parte aeriană
se obţin n u m ai m ult de 25 de părţi de extract.
Extractum Âbsinthii spissum - extract dens din pelin. Se p rep ară din partea
aeriană de pelin (Artemisia absinthium) prin percolare. Ca extragent se folo­
seşte apa de cloroform. Extractul se concentrează p înă la o cantitate echiva­
lentă produsului iniţial şi se purifică cu o cantitate e g a lă de etanol. Limita de
am ărăciune 1 : 5 000. Se în trebuin ţează ca am ărăciune, de asem enea,ca con­
stituent la prepararea pilulelor.
Extractum Valeriane spissum - extract dens din odolean. Se prep ară din
rizomi şi rădăcin i de odolean (Valeriana officinalis) cu etanol de 40% prin

239
percolare. R em ediu sedativ şi constituent în pilule. E xtractul obţinut de
I.A.M uraviov şi Iu.I.Sm etanin cu ajutorul carbonului dioxid lichefiat re p re zin ­
tă un lichid uleios de culoare verd e-în tu n e cat, cu miros caracteristic d e odo­
lean. Extractul se dizolvă aproape complet în solvenţi organici. Cu apa nu se
amestecă nici în t r -u n raport. A cţiu n ea emulsiilor apoase ale extractului este
de 1,5 ori mai activă decît a tincturii, preparată obişnuit din aceeaşi m aterie
prim ă vegetală. Astfel extractul de odolean poate fi utilizat ca un produs
iniţial, pentru obţinerea diferitelor preparate de odolean.
Extractum Urticae spissum - extract de urzică. Se p rep ară din frunze de
urzică (Urtica dioica) cu etanol de 70% prin percolare sau repercolare. Um idi­
tatea extractului n u mai mare de 30%. Se foloseşte la p roducerea aloholului.
Extractum Filicis maris aethereum - extract de ferigă. Se p rep ară din
p ulberea groscioară de rizomi de ferigă (D ryopteris filix mas). D u p ă datele
lui L.S.M aiofis, în calitate de extragent pot fi folosiţi dicloretanul şi tetraclo-
rura de carbon, care n u sînt inflam abile. E xtractul se standardizează după
conţinutul de filicin - 25-28% . Extractul care conţine mai mult filicin se di­
lu ează cu u lei de flo a re a -s o a re iu i ori de vaselină sau cu un extract mai dilu­
at. R em ediu antihelm intic. Lista A , doza m axim ă pentru o administrare 8 g.
Extractul în tun ecat n u se în trebuin ţează. în ainte de livrare el trebuie ames­
tecat, deoarece straturile inferioare se îm bogăţesc cu filicin.
E xtractele uscate. în fig. 101 este demonstrată o schem ă tip de producere
a extractelor uscate. E xtractul se prep ară prin m etoda repercolării sporite. în
lucru se a flă (în poziţia demonstrată p e schem ă) percolatoarele I - V . Percola-
torul V I se descarcă. Percolatoarele sînt înzestrate cu m anta, ce dă posibilitate
de a antrena extragentul direct din percolator, fă r ă a reîncărca drogul. Extrac­
tul dens se usucă în uscătoria cu valţuri sub yid.
D intre extractele uscate fac parte preparatele (d e cruşîn, revent, ră d ăc in ă
de le m n -d u lc e , im ortelă), care se p rep ară fă ră a a d ău g a material de um plere.
Fiind preparate din drog condiţionat, extractele (c u um iditatea p în ă la 5%)
conţin perm anent cantitatea necesară de substanţe active.
L a extractul uscat de m ătrăgu n ă se a d au g ă diluanţi (z a h ă r lactic, gîucoză)
cu scopul ca conţinutul de alcaloizi să se afle în t r - o cantitate lim ită necesară,
pentru a eyita în călcarea dozelor farm acopeice. Farm acopeea lim itează la drog
num ai cantitatea lim ită 0,3% de alcaloizi, în să în producţie poate fi folosit pe
larg un drog mai bogat în alcaloizi, ca rezultat extractul trebuie standardizat,
deoarece conţine substanţe biologic active.
Extractum Belladonnae siccum - extract uscat de m ătrăgu nă. M ai întîi
soluţia extractivă se produce ca în cazul extractului dens. D u p ă filtrare, e x -

240
Com. 178
241
Fig. 101. Schema preparării extractelor uscate: 1—rezervor pentru alcool etilic; 2 —rezervor pentru distilat; 3 —
rezervor pentru apă; 4 - amestecitor; 5 —pompă; 6, 9 - colectoare; 7 - filtre; 8 - aparat de antrenare sub vid;
10 - uscătorie cu doi cilindri sub vid ţi separator; 11 - pompă de aer umed; I—VI - percolatoare
tractu l se c în tă re ş te şi se d e te rm in ă substanţele e x tr a c tiv e (rezid u u l u scat) şi
c a n tita te a d e a lc a lo iz i d in e l. D u p ă concentrarea s o lu ţie i e x tra c tiv e p în ă la
o c on sisten ţă d en să în a p aratu l cu v id , la e a se adaugă atîta d e x trin ă în c ît c o n ­
ţin u tu l d e a lc a lo iz i în e x tr a c tu l uscat să f ie în limita 0 ,7 - 0 , 8 %. Masa se am este­
c ă p în ă la c on sisten ţa a lu a tu lu i, se tr e c e în uscătoria cu v id , unde se usucă
c o m p let. E x tra c tu l uscat se m a c in ă , se c e rn e prin sită fin ă şi se d eterm in ă din
n o u c a n tita te a d e a lc a lo iz i r e c a lc u la ţi la hiosciam ină - 0 ,7 - 0 , 8 %. Lista B. E x ­
tractu l uscat se în tr e b u in ţe a z ă î n c a n tita te dublă fa ţă d e c e l dens. P e e tic h e tă
tre b u ie să f ie in d ic a t ’’E x tr a c t d e m ă tră g u n ă uscat 1 : 2 ” .
Extractum Stryh ni siccum - e x tr a c t d e nu că vom ică. S e prep ară d in semin-,
ţ e d e n u c ă v o m ic ă (S trychnos N u x vomica). Extractul p rep a ra t după schem a
g e n e ra lă p rin p e rc o la re cu a lc o o l d e 10% se filtrează, a lc o o lu l se a n tre n e a ză
şi lic h id u l se c o n c e n tre a z ă în a p aratu l cu v id pînă la 20 p ă r ţi de re z id u u . La
r e z id u u l o b ţin u t se a d a u g ă 15 p ă r ţi d e a p ă , 20 părţi d e e te r şi se agită tim p d e o
oră, a p o i se lasă tim p d e 12 o re , d u p ă c e eteru l se sep a ră. O p e ra ţia d e g re s ă rii
se fa c e d e 2 ori. I n t r - o p ro b ă d e e x tr a c t se determ ină r e z id u u l uscat şi c o n ţi­
n u tu l d e a lc a lo iz i d u p ă c e e x tr a c tu l se stan dard izează la 16% d e a lc a lo iz i. j
A m e s te c u l se u su că d e p lin în u scăto ria cu vid. Lista B. în tre b u in ţa re a : r e m e ­
d iu stim u lator a l s istem u lu i n ervos c e n tra i şi ai m u scu latu rii. D in e x tr a c t se
p re p a ră tin ctu ră .
Extractum Frangulae siccum - e x tr a c t d e cruşîn. Se p rep a ră p rin p e rc o ­
la re p e a lc o o l 70% d in s c o a rţă d e cru şîn . E xtracţia lic h id ă , care c o n ţin e
1 5 -20 % re z id u u d u r,s e c o n c e n tre a z ă în aparatul cu v id p în ă la con sisten ţa
d ensă, ap oi se tre c e în u scăto ru l cu vid , unde în a c e le a ş i c o n d iţii se u sucă ü
d e p lin , d u p ă ce se m a c in ă în p u lb e re . C onţinutul d e riv a ţilo r a n tra cen u lu i
tre b u ie să fie n u m ai p u ţin d e 6 %. R e m e d iu purgativ.
Extractum R h e i siccum - e x tr a c t d e reven t. Se p re p a ră p rin p e rc o la re p e
a lc o o l d e 30% d in riz o m i şi ră d ă c in i d e r e v e n t (Rheum palmatum var. tanguti-
cu m ). D in e x tr a c ţia o b ţin u tă se a n tre n e a z ă alcoolul, ia r ră m ă şiţa ap oasă se
c o n c e n tre a z ă î n a p a ra tu l sub v id p în ă Ia o consistenţă d e e x tr a c t dens, d u p ă ce
se u sucă c o m p le t în u scăto ria cu vid . E xtractu l uscat se m acin ă în p u lb e re .
C o n ţin u t d e d e r iv a ţi a i a n tra c e n e i n u m au m are de 3%. R e m e d iu p u rgativ.
Extractum G lycyrrh izae siccum - e x tr a c t de ră d ă c in ă d e lem n -d u lce. Se
p re p a ră d in e x tr a c tu l d en s fiin d uscat în uscătoria sub v id la tem p eratu ra
5 0 -6 0 °C , d u p ă c e m asa u scată se tran sform ă în p u lb e re . C on ţin u tu l a c id u lu i
g lic e r iz in ic n u m ai p u ţin d e 17%. Se în tre b u in ţe a ză la f e l ca şi c e l dens. Se
p re p a ră sirop şi e lix ir p e c to ra l.
Extractum H elichrysi siccum - e x tr a c t d e im o rte lă . E x tra c tu l lic h id de
im o rte lă (H elichrysum arenarium ) se con ce n tre a ză p în ă la sirop dens, se

242
am estecă cu zahăr lactic, m agneziu oxid şi se usyqă în uscătorie sub vid. L a
fiecare 50 p. de extract lichid se iau 33 p. de zahăr lactic şi 17 p. m agneziu
oxid- Căpătăm o p u lb ere groscioară de culoare galben ă . Cantitativ se
determină num ai m agneziul oxid.
S e întrebuinţează în cazul colecistitei şi al hepatitei.

11.3. E X T R A C T E S T A N D A R D IZ A T E

Extractele standardizate sînt o gru p ă deosebită de extracte, în mod special

destinate pentru a fi folosite la p repararea soluţiilor extractive apoase (infuzii
şi decocturi). Datorită lor operaţiile de preparare, care îm p reun ă cu răcirea
şi strecurarea ocupă circa 2 ore, se efectuează cu mult mai repede, deoarece se
reduc la dizolvarea sim plă a cantităţilor corespunzătoare de extracte în apă.
La prepararea extractelor standardizate în calitate de extragent se folosesc
soluţii hidroetanolice de concentraţie mică (2 0 -4 0 % ). Faptul se lăm ureşte
prin necesitatea de a apropia aceste extracte d u p ă com ponenţa substanţelor
extractive de soluţiile extractive apoase folosite în practica farm aceutică
(in fu zii şi decocturi).
Extracte standardizate flu ide (Extracta fluida standartisata 1 : 2 ) . E xtrac­
tele stan da rd izate fluide prezintă extracţii hidroalcoolice, care se deosebesc
de c e le fluide propriu-zise prin aceea, c ă ele se p rep ară în raportul 1 : 2 .
Aceasta În s e a m n ă că 2 p ă r ţi d e extract corespund la o parte de produs vege­
tal. Preparlnd infuzia sau decoctui din extracte standardizate flu id e, In loc
de can titatea de produs prescrisă în reţetă se ia o cantitate d u blă (d u p ă volum )
care se d ilu e a ză cu o cantitate corespunzătoare de apă.
Extractele standardizate fluide se p rep ară prin percolare. In prezent este
răsplndită pe larg m odificarea prevăzută pentru întreprinderi galenice medii.
Vom urm a procedeul pe exem p lul extractului fluid de ruscuţă de prim ăvară
1 ' 2 ( Extractum Adonidis fluidum standartizatum 1 : 2 ; fig. 102). Produsul
vegetal fragm entat, în cantitate de 50 g, se în carcă egal în trei percolatoare.
Percolatoarele c o m u n ic ă între ele prin ţevi. în m ăsurător (4 ), instalat m ai sus
de b aterie la 1,5 m , se toarnă 2001 de etanol de 25%. M a i întîi se um ectează
produsul în p e rc o la to ru l 1 p în ă se form ează ’’oglin d a” şi se m acerează timp de
două ore. A p o i extractul d in percoiatorul 1 se trece în percolatorul 2. Peste
alte două ore e x tr a c ţia din percolatorul 2 se trece în percolatorul 3. Percola-
torui 2 se um ple cu solu ţia extractivă in te rm e d ia ră d in p erc o la to ru l 1 , c a re
tot tim pul se a lim e n te a ză cu e x tr a g e n t curat. A d ou a zi d in p e rc o la to ru l 3 se

243
 tracte u sc a te ^ n loc d e cantitatea de produs prescrisă în reţetă se ia o cantitate
Alcool Apă Parte aerian ă de
e c h iv a le n tă sau d ublă (d u p ă m asă) şi se dizolvă în volum corespunzător de
ru scuţă fragm entată
apă E x t r a c t e le standardizate se produc analogic celor uscate. Extragerea pro­
/ ' / dusului se face, de obicei, prin repercolare (în cazul rădăcinilor de n a lb ă mare
2S7.
<• 3 ro rin m a c e r a r e ), iar uscarea în uscătoria sub vid cu valţuri. Substanţele de
umplere (dextrin a, zahăru l lactic sau amestecul lor) se ad au gă cînd materia­
I I lul uscat se m acină. S e produc urm ătoarele extracte standardizate:
♦ ♦ » *
Extractum Thermopsidis siccum standartisatum 1 : 1 . Extractul uscat de

гГхзЯЧЧ;
linte la n c e o la t ă 1 : 1 . Se prepară cu etanol de 25% din partea aerian ă de linte
A n a liz a biologică
--- la n c e o la tă . A lcaloizi 1%. Expectorant.

/ ^ -----! г _ l __j з j.____ E xtractum Adonidis siccum standartisatum 1 : 1 . Extract uscat de ruscuţă de
p rim ă v a r ă 1 : 1 . Etanol de 20%. 4 6 -5 4 U A B în 1 g. R em ediu cardiotonic.

й
s
Fig. 102. Schema de producere a extractului standardizat fluid de ruscuţl de p rim îva rî (1 ; 2)
obţine prim a parte de extract finit, volum ul căru ia este egal cu cantitatea
d u b lă de partea aerian ă de ruscuţă de prim ăvară aflată în percolatorul 3.
L ichidul din percolatorul 1 se trece complet în percolatorul 2 şi se exclude
din baterie. Lichidul din percolatorul 2 In p realabil a fost scurs şi trecut în
percolatorul 3. D u p ă m acerare timp de d ou ă ore din percolatorul 3 obţinem a
doua porţiune de extract.
E xtractul din percolatorul 2 se scurge complet şi se trece în percolatorul 3.
A p o i se scurge a treia parte de extract. Toate porţiunile se cu leg In sedimen-
tator (5 ) şi se lasă să sedim enteze timp de 24 ore. D u p ă standardizarea bio­
logică (2 3 -2 4 U A B în 1 m l) extractul se filtrează p rin tr~u n strat triplu de ti­
fon, întins pe pîlnie, direct în recipientul de sticlă. A p a (p în ă la 601) trecută
consecutiv prin toate percolatoarele se scurge în sedim entator (6 ). D u p ă deter­
m inarea cantităţii de etanol se foloseşte din n o u la p rep ararea acelu iaşi e x ­
tract. Industria p roduce de asem enea şi extractul fluid de odolean cu etanoi .. s-
de 40% (Extractum Valerianae fluidum standartizatum 1 : 2 ) .
Extracte standardizate uscate (Extracta sicca standartisata 1 : 1 şi 1 : 2).
E xtractele standardizate uscate reprezintă extracte hidroalcoolice, care se
deosebesc de extractele uscate p ro p riu -z is e prin conţinutul substanţelor ac­
tive: ori sînt echivalente lor în produsul vegetal iniţial (1 : 1 ) , ori ele sînt egale
cu jum ătate de cantitate ( 1 : 2). Deci, preparînd in fuzie sau decoct din ex*
Extractum Digitalis siccum standartisatum 1 : 1 . Extract uscat de digeţel
1 : 1 . Etanol - 20%. 4 4 -5 6 U A B în 1 g. R em ediu cardiotonic.
Extractum Convallarae siccum standartisa tum 1 : 2 . Extract uscat de lă ­
crimioară 1 : 2. Etanol - 20%. 53-67 U A B în 1 g. R em ediu cardiotonic.
Extractum Althaeae siccum standartisatum 1 : 1 . Extract uscat de n a lb ă
mare 1 : 1 . Se m acerează cu o cantitate de 10 ori mai m are de etanol de 25%
timp de 10 ore la tem peratura cam erei prin amestecare. E xtracţia se toarnă
' în sedimentator, d u p ă sedim entare se trece prin filtru ’’ciu p ercă” în aparatul
sub vid şi se concentrează la tem peratura de 5 0 -6 0 eC p în ă la consistenţa
extractului dens (aproxim ativ 50% de a p ă ), care se usucă în uscătoria sub vid.
Masa uscată se standardizează p în ă la 24-28% de substanţe mucilaginoase.
11.3.1. Poliextractele
Poliextractele (extractele polifracţionaîe) a u fost propuse pentru prima
dată de G .T .K ogan . Producerea lor se b az ează p e concepţia că de obicei pre­
paratele gaienice n u pot conţine toate substanţele active din produs, deoarece
un singur solvent n u poate extrage substanţe de origine diferită. D acă
produsul dat va fi extras consecutiv cu duferiţi agenţi atunci din fiecare fracţie,
după antrenarea extragentului,se vor obţine substanţe solide, care d u p ă con­
trolul chimic, farm acologic şi clinic se pot amesteca. A stfel se obţine u n prepa­
“ rat care conţine un com plex de substanţe. U n in d diferite fracţii sau m ărind
cantitativ în amestec fracţiile mai active, se pot obţine preparate mai eficiente.
L a baza poliextractelor stă ideea, că substanţe balast n u există. Sînt num ai
complexe de substanţe însoţitoare de o compoziţie calitativă şi cantitativă

244 245
diferit^, care fiind studiate pot fi utilizate la crearea preparatelor galenice
cu acţiune prelungită.

11.4. M E T O D E L E G E N E R A L E D E A N A L I Z Ă . C O N S E R V A R E A
ŞI S T A N D A R D I Z A R E A E X T R A C T E L O R

Indicele calitativ principal al extractelor este cantitatea necesară de sub­

stanţe active prim ită de FS X sau de M F (M F T ) şi determ inată prin metode
chimice (e x cep ţie - extractul fluid de pădu cel, determ inat biologic).
Calitatea un or extracte lichide se stabileşte p în ă în prezent d u p ă suma sub­
stanţelor extractive. E le se determ ină d u p ă m ărim ea reziduu lu i uscat în urma
antrenării a 5 ml de extract şi uscarea timp de trei ore la 100-105°C.
In extractele lichide totdeauna se determ ină conţinutul alcoolului.
In extractele dense şi uscate se determ ină conţinutul um idităţii (pro ba de
1 g, uscarea la m asa constantă).
Toate extractele sînt analizate la conţinutul m etalelor grele: la 1 ml (cele
lichide) sau 1 g de preparat (pentru cele dense şi uscate). M etalele grele nu
trebuie să depăşească limita de 0,01%.
Păstrm d extractele timp în delun gat, trebuie de urm ărit ca în extractele
lichide să n u se form eze precipitate, cele dense să n u se usuce, iar cele uscate
эёчпи se um ecteze. Pentru aceasta se recurge ia în ch id erea etan şă a recipien­
telor. E xtractele higroscopice se am balează în recipiente mici, cu gît larg, cu
volum ul de p în ă la 100 g.
Precipitatele care cu tim pul se depu n p e fu n d la extractele lichide se fil­
trează şi, dacă extractele d up ă analiza cantitativă corespund cerinţelor sta­
bilite d e m onografiile corespunzătoare, se consideră b u n e pentru administrare.
E xtractele uscate şi dense se standardizează d u p ă conţinutul substanţelor
active şi conţinutul de umiditate. C e l« ce conţin substanţe puternic active,
fiind s ta n d a r d iz a t e le aduc la norm ă d u p ă conţinutul substanţelor active sau
un ităţi d e acţiune cu aditiv inert solubil (z a h ă r lactic, d extrin ă), sau cu un
extract corespunzător ce conţine o cantitate insuficientă de substanţe active.
E x em p lu : S - a u obţinut 120 k g d e extract de m ătrăgu n ă dens, cu conţinu­
tul d e 2,20% alcaloizi şi 80% reziduu uscat. D e standardizat preparatul astfel
încît conţinutul de alcaloizi să fie 1,6% şi reziduul prin evaporare 75%.
Rezolvare:
1. C îţi alcaloizi conţin 120 k g de extract dens nestandardizat?
1 0 0 ............ 2,20
12 0........... X x = 2,64.

246
 2. Cîte k g de extract de m ătrăgu nă dens standard trebuie să se obţină din
2 64 kg de alcaloizi?
’ 1 ,6 ..........................100
2 ,6 4 ............ X X = 165 kg.
3. Ce cantitate de reziduu prin evaporare conţin 120 k g de extract nestan-

dard?
• 100..........80
120 ...........X x = 96 kg.
4. Ce cantitate de reziduu prin evaporare trebuie să conţină 165 k g de
extract standard?
100...........75
165...........X x= 123,75 kg.
5. Ce cantitate de um plutură anh idră trebuie ad ău g ată la extractul nestan-

dard?
123,75 - 96 = 27,75 kg.
6. Cantitatea totală de um plutură 165 - 120 = 45 kg.
7. Cantitatea de apă necesară de adăugat 45 - 27,75 = 17,25 kg. Problem a
poate fi rezolvată şi astfel. Cantitatea totală de um plutură (x k g ) pentru a ob­
ţine extract dens standard poate fi calculată prin urm ătoarea ecuaţie:

m •a
X= — в m,

în care m - masa extractului dens nestandard cu conţinut &% principii active;

В - conţinutul principiilor active (B% ) In extractul standard.

120- 2,20 ,„ n „r i
x = --------r- г -------- 120 = 45 kg.
1,6

Cantitatea de diluant anhidru ( x x k g ) pentru obţinerea extractului dens

standard poate fi calculată prin ecuaţia:

m (Z na — Z 1b )
1 100- b

în care m - masa extractului dens nestandard; Z 0 - procentul de masă al

reziduului prin evaporare în extractul standard; Z j - procentul de m asă al rezi­
duului prin evaporare In extractul nestandard; b - procentul de masă al sub­
stanţelor active în extractul standard; a - procentul de m asă al substanţelor
active în extractul nestandard.

247
 Cantitatea de ap ă, necesară de ad ăugat la extract, dacă el s - a obţinut
cu o cantitate mai m are de reziduu prin evaporare, se determ ină prin diferenţa
x - x j ; 4 5 - 2 7 , 7 5 = 12,25 kg.
In caz că s - a obţinut extract dens cu o umiditate mai m are de 25%, e x ­
tractul se evaporă pîn ă la normă.

Capitolul 12

ULEIURI MEDICINALE EXTRACTIVE

U leiu ri m edicinale (O lea M edicata ) se num esc extractele uleioase ale

principiilor active din produse vegetale. Actualm ente în practica m edicală
se utilizează extractele uleioase din partea aerian ă de p o ja m iţă (Extractum
H yperici oleosum ), fructe de m ăceş (Extractum R osae oleosum ), sem inţe de
m ăceş (O leu m R osae), fructe de cătină (O leu m H ypp oph a eae).
E xtragerea principiilor active se efectu ează prin metoda de m acerare cu.
ulei vegetal sau m ineral în călzit la 60 -7 0°C , cît şi prin metoda de extracţie
în contracurent cu etanol de 70% sau alţi solvenţi organici.
Extractul uleios de pojam iţă se obţine prin m acerare cu o cantitate de
ulei vegetal sau m ineral de 10 ori mai m are şi în călzirea de 3 ore la b aia de
ap ă clocotită. D u p ă aceasta uleiul se colectează, iar reziduul se stoarce sub
presă. Soluţia extractivă uleioasă se filtrează şi în ea se determ ină conţinu­
tul derivaţilor antracenului.
Extractul uleios de măceş (Ca rotolinum ) se obţine din borhotul uscat ca
deşeu rezultat la prepararea vitaminelor С şi P. Borhotul uscat din m iezul fruc­
telor de m ăceş, eliberat de seminţe, se m acerează cu ulei de flo are a -so a re lu i
sau soia la tem peratura de 60 -7 0°C . E xtractul obţinut se filtrează. Extracţia
materiei prim e poate fi efectuată şi în contracurent cu solvenţi organici
(dicloretan sau m etilen c lo rid ).E xtrage n tu l se evaporă din soluţia extractivă,
iar reziduu l se dizolvă în u lei vegetal. In preparat se standardizează conţinutul
de carotenoide (1,2 g/l). Indicele de aciditate să nu fie mai m are de 3,5. Se
utilizează la tratarea ulcerelor trofice, eczem e, schim bări atrofice ale
mucoaselor.
U leiul d e m ăceş se obţine din seminţe, extracţia cărora se face cu sol­
venţi organici prin m etoda circulară în aparatul ”Sokslet”. Solventul se
 .jtură prin evaporare sub vid. Se determ ină conţinutul de L - şi ß-tocoferoli
10 4 gA) carotenoide (0,5 g/l). Indicele de a c id ita te -n u mai mare de 5,5. Se
tjlizează la tratarea decubitusului, ulcerelor trofice în dermatologie, derma­

tozei®^*
Uleiul de cătină poate 'fi obţinut prin d ou ă metode. Prima metodă se
efectuează conform regulam entului tehnologic al uzinei de vitamine din Biisk.
Ca materie prim ă serveşte borhotul uscat - d eşeu rezultat la prepararea sucu­
lui din fructele proaspete de cătină. In calitate de extragent se foloseşte uleiul
de floarea-soarelui. Procesul tehnologic este alcătuit din urm ătoarele etape:
obţinerea sucului şi purificarea lui; uscarea borhotului şi a pulpei; extracţia
b orh o tu lu i uscat cu u lei de flo area -so arelu i; prepararea u leiului de cătină
ji standardizarea lui. Sucul de cătină se obţine în urm a strivirii fructelor proas­
pete (fără a sfărim a sem inţele) la concasor. Sucul obţinut se colectează, mai
departe se trece la etapa de purificare, iar reziduul răm as se în carcă în saci din
belting, care este supus centrifugării. R an dam entu l sucului constituie circa
70%. In urm a p urificării sucului prin sedim entare se obţine o p u lp ă densă,
care este supusă separării de suc în separatoare. Precipitatul obţinut se ad au gă
la borhotul nativ care se usucă în uscătorii speciale cu ban d ă rulantă p în ă la
umiditatea rezid u ală de 3 -7 % . Extracţia borhotului uscat se efectuează prin
metoda în contracurent în bateria de extractoare, dotate cu căm aşă de vapori.
Borhotul uscat în saci din belting este pus în extractoarele prealabil în căl­
zite. In prim ul extractor şe introduce u lei de flo a re a -so a re lu i încălzit la tem­
peratura de 6 0 -6 5 °C şi se m acerează timp de 1,5 ore. D u p ă aceasta se în carcă
cu borhot difuzorul II în care se trece u leiul din difuzorul I, iar în prim ul se
aduce ulei proaspăt ş. a. m. d. Produsul finit se o bţine din ultim ul extractor, iar
primul extractor este deconectat. E xtractul uleios din prim ul extractor numit
"ulei term inal” se colectează, reziduul epuizat se scoate şi se în carcă cu o
nouă porţiune de borhot uscat la care se aduce u le i extractiv din ultim ul difu­
zor, iar u leiul proaspăt se toarnă în extractorul II. U rm ătoarea porţiune de
produs finit, num it "u le i difu zional” se obţine din prim ul extractor ş. a. m. d.
De fiecare dată cantitatea de produs finit trebuie să corespundă cantităţii de
borhot uscat. U leiurile extractive se întrunesc şi se standardizează la conţinu­
tul de caroten şi carotenoide, care trebuie sa fie nu mai mic de 0,18%, tocofe-
roli - nu mai puţin de 0,11%. Indicele de aciditate (conţinutul de acizi graşi
liberi) n u trebuie să fie m ai m are de 14,5. D ac ă u leiu l de cătină n u corespunde
cerinţelor la conţinutul de principii active, atunci el se aduce la standard prin
cupajare cu ulei term inal. D u p ă aceasta u leiul se p urifică prin filtrare.
Insă metoda descrisă de preparare se caracterizează p rin tr-u n randament
de ulei de cătină num ai de 80-85% şi conţinutul de caroten 78-88% . în afară

2 49
d e aceasta, e l nu p re z in tă u le i n a tu ra l d e fru c te d e c ă tin ă , ci c o n ţin e p l n j ja
30% u le i d e flo a r e a - s o a r e lu i.

O a ltă m eto d ă m ai p ro d u c tiv ă este m eto d a p ropu să d e L .O . Şnaidman

c o la b o ra to rii săi, c a re p e rm ite a r id ic a ra n d a m en tu l u le iu lu i la 95% şi conţi,
n u tu l c a ro te n u lu i - 96%. P re lu c ra rea fru c te lo r d e c ă tin ă este e fe c tu a tă cu uti­
liz a re a d e s o lv e n ţi o rg a n ic i (m e tile n c lo rid ), ia r u le iu l p o a te f i o b ţin u t a tît din
b o rh o t uscat a l m ie z u lu i d e fru c te fă r ă s e m in ţe , c ît şi sep a rat d in s em in ţe. Re-
p ro d u cem acea stă s c h e m ă te h n o lo g ic ă c a re este p re z e n ta tă în fig . 103.
B orh otu l re z u lta t la o b ţin e re a su cu lu i d in fru c te le p ro asp ete de cătin ă,
în p re a la b il uscat şi m ă ru n ţit, se a d u c e la separator ( 1 ), un de are loc separarea
se m in ţe lo r d e p u lp ă . D u p ă sep a rare s e m in ţe le se a d u n ă în colectorul 2,iar
p u lp a - în c o le c to ru l 3. M a i d e p a rte , p u lp a m ie z u lu i d e fru c te se transportea-
z ă î n con casor (5 ) (v e z i fig . 103 schem a I) p e n tru m ă c in a re în p u lb e re , care se
a c â m u le a z ă în c o le c to ru l 4, a p o i se ad u ce la a p a ra tu l d e e x tr a c ţie (7 ) conectat
la r e fr ig e r e n tu l- c o n d e n s a to r cu c o le c to r ( 8 ) şi va p o riza to r (9 ). E x tra g e re a se
fa c e c u o c a n tita te d e m e tile n c lo r id d e 4 - 5 ori m ai m are la tem p era tu ra de
40°C. în v a p o riza to r se e v a p o ră s o lv e n tu l d in e x tr a c ţie , iar m ai d e p a rte uleiul
răm as în v a p o riza to r se tr e c e la a p aratu l sub v id ( 10 ) u n d e în m ed iu l carbonu lu i
d io x id c u a d ao su l u n e i c a n tită ţi m ic i d e a p ă se a n tre n e a z ă res tu rile d e m etilen
c lo rid . D in a p aratu l sub v id u le iu l d e c ă tin ă se scu rge î n c o le c to ru l 11, d e unde
se tre c e m ai d e p a rte la d iv iz a r e şi a m b a la re. D in şrotul e p u iza t în e x tr a c to r (7)
se a n tre n e a z ă solVtentul. Ş rotu l uscat se tre c e în c o le c to ru l 6 , d e u n d e mai
d e p a rte este fo lo s it la p rep a ra rea c o n c e n tra tu lu i d e v ita m in ă P.
U le iu l d in s e m in ţe d e c ă tin ă se o b ţin e c on fo rm s c h e m e i II d in fig . 103.
S e m in ţe le m ă c in a te în con ca sor (20) se în d r e a p tă în c o le c to ru l 21, iar m ai d e­
p a rte în e x tr a c to ru l 15 c o n e c ta t la r e fr ig e r e n tu l-c o n d e n s a to r (13) cu colector
(16) şi v a p o riza to r (1 8 ). E x tr a c ţia se fa c e la te m p e ra tu ra d e 40°C cu m etilen
c lo rid , c a re se a d u c e d in r e z e r v o r (1 2 ). L ic h id u l e x tr a c tiv d in e x tra c to r (1 5 ) se
tre ce î n v a p o riza to r (1 8 ) d in c a re se în lă tu r ă e x tr a g e n tu l. A p o i u le iu l d in vapo­
riza to r se a d u c e la a p aratu l cu v id (1 4 ) p e n tru a e v a p o ra res tu rile d e metilen
c lo rid c a re se e fe c tu e a z ă în p re z e n ţa c a rb o n u lu i d io x id şi a u n e i c a n tită ţi mici
d e a p ă . P rod u su l fin it se tre c e în c o le c to ru l 17, ia r d e a ic i - la d iv iz a r e şi amba-
la re l Ş rotu l d in s e m in ţe e p u iz a t şi e lib e r a t d e solven t se tr e c e în c o le c to ru l 19-
U le iu l de c ă tin ă este u tiliz a t p e larg în p ra ctica m e d ic a lă a tît e x te r n , cit
şi in te rn . E x te r n este u tiliz a t în tra ta m en tu l a fe c ţiu n ilo r r a d ia ţie i asupra p ie lii
şi m u coaselor, în c o lp ite , e n d o c e r v ic ite , e ro z iu n i ale c o lu lu i u terin ; in tern - la
u lc e r gastric şi a fe c ţiu n i a le tra c tu lu i g a s tro in testin al.

250
251
Fig. 103. Sciiema tehnologică de obţinere a uleiului de cătină: I - din pulpa uscată a miezului de fructe; II - din seminţe. Lămurire în text
 '

Capitolul 13

PREPARATE EXTRACTIVE M AXIM AL PURIFICATE

(neogalenice)

Preparatele extractive m axim al purificate prezintă preparate fitoterapice

cu conţinut de principii active ale produsului vegetal în stare nativă, maximal
purificate de substanţe balast (răşini, pectine, album ine, tanide, am idon etc.).
Purificarea m axim ală permite a obţine preparate stabile, a în lătura acţi­
unea nocivă a substanţelor balast asupra organism ului, a utiliza aceste
preparate şi parenteral. In com paraţie cu preparatele extractive obişnuite,
cele m axim al purificate sînt standardizate la conţinutul de principii active
care se face p e cale chim ică sau biologică.
Procesul tehnologic de obţinere a acestor preparate este alcătuit din urm ă­

toarele etape: extragerea principiilor active din produsul vegetal, purificarea

extracţiei, standardizarea, p repararea form elor m edicamentoase.

U n rol deosebit îl are selectarea extragentului care trebuie să extragă
m axim al principiile active scontate şi m inimal cele de balast. D e aceea deseori

se recurge la utilizarea am estecului de solvenţi care să dizolve şi să desorbe

bine principiile active. A lătu ri de etanol şi a p ă, ca solvenţi se folosesc pe larg
soluţiile apoase de acizi, săruri, amestec de etanol cu cloroform etc.

Este im portantă şi selectarea adecvată a metodei de p rep arare a soluţiei

extractive. Cel mai des sînt folosite m etodele de extracţie în contracurent,
macerare cu circularea extragentu lu i sau cu am estecare m ecanică, extracţia
circulară ş. a.

M e to d ele d e purificare a soluţiei extractive

Purificarea soluţiei extractive de substanţe balast este etapa cheie a proce­
sului de preparare a m edicam entelor extractive m axim al purificate. Selectarea

metodei este strict in dividuală şi depinde de proprietăţile fizico-ch im ice ale

principiilor active, cantitatea şi particularităţile substanţelor balast.
M ai frecvent sînt utilizate m etodele bazate pe sedim entarea fracţionată
şi selectivă a principiilior active sau a substanţelor baiast, extracţia în sistemul
lichid-lichid, adsorbţia şi schim bul de ioni.

252
 13.1. S E D IM E N T A R E S “S E L E C Ţ I V A A “P R I N C I P I I L O R A C T I V E
SAU A SU B ST A N Ţ E LO R BALAST

Sedimentarea.-substanţelor balast poate fi efectuată Ia încălzire în urma

d e n atu rării album inelor, schim bului de solvenţi (etanol 5 0 % < ), salifierii ş. a.
Denaturarea. A proape în toate extracţiile vegetale se află album ine.
Aceste substanţe organice compuse sînt foarte sensibile la acţiunea diverşilor
factori externi (încălzire, raze U V , ultrasunet etc.). Sub acţiunea acestor fac­
tori album inele co agu lează, formînd precipitate. Acest proces se num eşte de­
naturarea album inelor. Procesul denaturării este ireversibil. Proprietatea dată
se utilizează pentru purificarea extractelor vegetale de album ine. D acă
extractul va fi fiert, atunci album inele denaturate cad în precipitat, care se
separă prin filtrare. Prin fierbere se separă num ai album inele.
Purificarea cu etanol. M ecanism ul purificării cu alcool este analogic celui
de salifiere. A lcoolul se a d au g ă la extractele bogate în biopolim eri, şi ultimele
cad în precipitat. A lcoolul este un deshidratant puternic, fiind adăugat la so­
luţiile apoase de biopolim eri, desprinde de la m oleculele lor mem brana hid-
ratată protectoare şi astfel el însuşi se hidratează. Purificarea cu alcool este
răspîndită pe larg la producerea preparatelor extractive. Efectul purificării
parţiale are loc deja în procesul extracţiei produsului, dacă în calitate de ext-
ragent se foloseşte alcool de concentraţia 70% şi mai sus.
Salifierea. Salifierea se bazează pe principiul că sub acţiunea cantităţilor
însemnate de soluţii saturate de electroliţi substanţele macrom oleculare (a lb u ­
minele, gum ele, m ucilagiile, pectinele) cad din extract în form ă de precipitat.
Aceasta are loc datorită faptului că, adăugînd soluţia de electrolit, ionii elect-
rolitului se hidratează, deshidrafind astfel m olecula biopolim erului. Dispare
stratul hidrat protector al m oleculei biopolim erului. Salifierea se foloseşte pe
larg pentru rafinarea preparatelor vegetale de natură album inoasă, bu n ăo ară
pepsina. T erm enul ’’salifiere” a provenit de la procedeul sedimentării albu ­
minelor prin ad ău g area la soluţiile lor de natriu clorid. T rebu ie de avut în
vedere, că diferite săruri a u diverse proprietăţi de salifiere, care se explică
prin proprietatea de hidratare a anionilor şi a cationilor. Proprietatea de sali­
fiere a electroliţilor, .în m are m ăsură, depinde de anioni. A n ion ii d u p ă gradul
lor de salifiere se aran jează în urm ătorul rînd liotrop:

S 0 42 - > C6H50 f > CH 3C O O -> C l“ > N 0 3- > B r ~ > I“ > N S - .

Pentru cationi există de asem enea u n astfel de rînd:

253
 L i+ > N a + > K + > P b + 2 > Cs+.

P ro p rie ta te a c e a m ai m are de s a lifie re o a re U 2 SO 4, în s ă , d e o b ic e i, i n

acest scop se fo lo se ş te N a C l, d e o a re c e e m ai ie ftin .

13.2. E X T R A C Ţ I A L IC H ID - L IC H ID

E x tr a c ţia lic h id - lic h id este la rg ră sp m d ită !a p u rific a re a p rep aratelor

m a x im a l p u r ific a te şi la p re p a ra rea su b stan ţelor de p ro v e n ie n ţă n a tu ra lă p u re.
L a b aza e x tr a c ţie i lic h id - lic h id stă tre ce re a su b stan ţei d in t r - o s o lu ţie (lic h id )
In alta , n e m is c ib ilă cu p rim a. E fec tu ln d e x tr a c ţia lic h id - lic h id , avem în fu n c­
ţie to td ea u n a d ou ă fa z e . T r e c e r e a su b stan ţei d in t r - o fa z ă în c e a la ltă se b a ze a ­
ză p e le g e a tra n s fe ră rii m aselor, s o lu b ilită ţii şi e c h ilib ru lu i d in tre fa z e . La
În c e p u tu l p ro c es u lu i e x tr a c ţie i lic h id - lic h id , avem un lic h id cu o c o n ce n tra ţie
m ai m are d e su b stan ţă e x tr a c tiv ă . A m e stec în d u -1 cu u n a lt lic h id n e m iscib il,
are loc tre c e re a su b stan ţei în a ltă fa z ă . E fic a c ita te a tr e c e r ii se d e te rm in ă prin

c o e fic ie n tu l d e partaj К = — , c a re a ra tă rap ortu l c o n ţin u tu lu i d e substanţă

S2

în a m b ele fa z e , c în d sistem u l este în e c h ilib ru . C o e fic ie n tu l d e rep a rtiza re , în

p rim u l rîn d , e s te fu n c ţia s o lu b ilită ţii sub stan ţei în fie c a r e fa z ă . D acă substan­
ţa se d iz o lv ă fo a r te b in e î n fa za B, iar în fa za A - m ai g re u , atu n ci o ca n ti­
tate m ai m are d e su b stan ţă va tr e c e în fa z a B. D a că ^>s2> ^Sj> a tu n ci K < 1;

d acă ? ^ < P S , a tu n c i К > i ; dacă ^ S j = -^S2> a tu n c i şi К = 1.

în p ro cesu l e x tr a c ţie i lic h id - lic h id totd ea u n a a p a re un sistem trip lu :

fa za A , fa z a В şi substanţa e x tr a c tiv ă . R e c a lc u lu l sistem elor trip le este com pus.
E l d e o b ic e i se e fe c tu e a z ă cu aju toru l d ia g ra m e lo r triu n g h iu la re (fig . 104).
în acea stă d ia g ra m ă c o m p o n e n te le sistem u lu i trip lu А , В şi С sînt p re ze n ta te
p rin p u n c te le , a fla te la v îrfu l triu n g h iu lu i, iar lu n g im e a fie c ă r e i la tu ri a triu n ­
g h iu lu i e ste e g a lă cu 100%. C om p o n en ţa a m estecu lu i trip lu este d eterm in a tă
prin p u n ctu l M , a fla t în in te rio ru l triu n g h iu lu i. P u n c te le a fla te p e latu rile
triu n g h iu lu i e x p r im ă c o m p o n e n ţa a m estecu rilor b in a re . C om p o n en ţa am es­
tec u lu i trip lu se d e te rm in ă p rin lu n g im e a s e g m e n te lo r, duse p a ra le l latu rilor
triu n g h iu lu i p în ă la in te rs e c ţia cu e le . A s tfe l, p u n ctu l M c a ra c te rize a z ă un
am estec trip lu , a lc ă tu it d in 35% a le co m p o n e n tu lu i A , 25% a le com p on en tu lu i
В şi 40% a le c o m p o n e n tu lu i C.
Cu a ju to ru l d ia g ra m e lo r triu n g h iu la re se p o a te d e te rm in a c o m p o n e n ţ a
a m estecu rilor trip le , cîn d are lo c sch im barea l ir e i- a un ui sau a ltu i com p on en t.

254
Fig. 104. Diagrama triunghiulari pentru calculul sistemului triplu. Lămurire în text

A şa, dacă în am estecu l' coresp u n ză to r p u n ctu lu i M , se va m ă ri c o n ţin u tu l

com p on en tu lu i B, a p oi p e m ăsură c e e l va c reşte, c o m p o n e n ţa s o lu ţiilo r o b ţi­
nu te s e va o g lin d i p e d ia g ra m ă p rin p u n c te le a fla te p e d reap ta M B şi tot m ai
aproape d e v îrfu l В al triu n g h iu lu i, cu c ît m ai b o g a t va d e v e n i am estecu l cu
com p on en tu l B, D a că în s ă vom e x tr a g e d in am estec c o m p o n e n tu l B , a tu n ci
c o m p on en ţei sale vor coresp u n d e p u n c te le a fla te p e d reap ta M D şi cu a tît m ai
a p r o a p e d e latu ra A C a triu n g h iu lu i, cu c ît co m p o n e n tu l В va fi m ai p u ţin în
a m e s t e c . în a m estecu rile tu turor c o m p o n e n te lo r, ca re coresp u n d p u n c te lo r,
a f l a t e p e d reap ta B D , la schim barea c o n ţin u tu lu i c o m p o n e n tu lu i B , rap ortu l
c a n t i t ă ţ i l o r c e lo r d o u ă c o m p o n e n te A şi С va r ă m în e n esch im b at.
F ie c ă v îrfu l A ai triu n g h iu lu i coresp u n d e so lv e n tu lu i in iţia l, v îrfu l В -
s u b s t a n ţ e i c e se щ a rtiz e a z ă , v îrfu l С - e x tra g e n tu lu i. V o m în s e m n a p rin S
p u n c t u l p e latu ra A B a triu n g h iu lu i - c o m p o n e n ţa am estecu lu i in iţia l b in ar,
î n p r o c e s u l e x tr a c ţie i am estecu l in iţia l m ai în t îi se am estecă cu e x îr a g e n tu l.
P r o c e s u l d ep la să rii se e x p r im ă p rin CS, totod a tă p o z iţia p u n c tu lu i M , care
corespunde c o m p o n e n ţe i a m estecu lu i, d e p in d e d e ra p ortu l c a n tită ţilo r com p o­
n e n t e l o r A ş i В în am estec şi se d e te rm in ă p rin p ro p orţia :

8a * ёв __ CM
Ec = MS •

In re la ţia d ată g A , g B, gc - c a n tită ţile c o m p o n e n te lo r А , В, С în am estec,

iar CM şi M S - lu n gi n ea s e gm e n te lo r d re p te i CS.
 A m e stec u l o b ţin u t se stra tifică în d ou ă fa z e : In e x tr a c tu l E - soluţia
b o g a tă cu c o m p o n e n tu l c e se r e p a rtize a z ă B, şi în ra fin a t R - care reprezintă
solu ţia s ă ră c ită d e co m p o n e n tu l B, în s ă com p on en ţa* e x tra c tu lu i şi a rafina­
tu lu i se a flă în e c h ilib ru . L in ia ca re u n eş te p u n c te le d e e c h ilib ru ale compu­
şilor e x tra c tu lu i şi ra fin a tu lu i se n u m eşte c oard a e c h ilib ru lu i.
în c lin a ţia c o a rd e lo r e c h ilib ru lu i se d e te rm in ă p r i n va lo a re a c o e fic ie n tu lu i
d e re p a rtiza re K r a s tfe l In c it p e n tru p ro cesu l, p re z e n ta t în fig . 1 0 4,K r > 1 . Cmd
K r < 1, c o a r d e le e c h ilib ru lu i sînt în c lin a te în d ire c ţia opusă, cîn d K r = 1, coar­
d e le vor fi p a r a le le la tu rii A C a triu n g h iu lu i. .Щ
D acă c o n ţin u tu l cb m p on en tu lu i В în am estec se va schim ba, cantităţile
e c h ilib ra te a le ra fin a tu lu i ş i a l e e x tra c tu lu i s s v o r a f l a l a c a p e te le a lto r coarde
d e e c h i l i b r u . A s tfe l, a d ă u g i n d c o m p o n e n t u l В în a m e s t e c u l e x p r im a t p rin M ,
c o m p o n e n t e l e r a f i n a t u l u i ş i a l e e x t r a c t u l u i s e v o r d e p l a s a s p r e c a p e te le coarde­
lo r R j E j j R 2E 2 ş. a . m . d . A d ă u g i n d î n c ă o p o r ţ i e n o u ă a c o m p o n e n tu lu i B,
s u p r a f a ţ a d e r e s p i n g e r e d i n t r e f a z e d i s p a r e ş i s i s t e m u l d e v i n e o m o g e n . Astfel
c o a r d a e c h i l i b r u l u i s e t r a n s f o r m ă î n t r - r u n p u n c t K , c a r e s e n u m eşte c ritic.
A t i t u d i n e a c o a r d e l o r s e d e t e r m i n ă p r a c t i c . C a p e t e l e c o a r d e l o r se un esc
p r i n a ş a - z l s a c u r b ă b i m o d a l S . S u p r a f a ţ a m ă r g i n i t ă d e a c e a s t ă c u r b ă coresp u n ­
d e s i s t e m e l o r b i f a z i c e ( r e s p i n s e ) ş i e s t e s f e r a d e l u c r u a l t r i u n g h i u l u i d ia g ra m e i.
S u p r a f a ţ a d i a g r a m e i , a f l a t e î n a f a r a a c e s t e i c u r b e , c o r e s p u n d e s i s t e m u l u i om o­
g e n ş i d e a c e e a p e n t r u c a lc u la r e a p r o c e s e lo r e x t r a c ţ ie i n u e v a l a b ilă .
E x t r a c ţ i a l i c h i d - l i c h i d p o a t e a v e a l o c t r e p t a t ş i c o n t i n u u . C ea tre p ta tă
p o a t e f i d e o s e b i t ă c a a v î n d o t r e a p t ă - c î n d e x t r a c ţ i a a r e l o c î n t r - u n sin gu r
a p ă r a t, e x tr a c ţia m u lt ip lă - c în d a r e lo c I n c î t e v a a p a r a t e . U ltim a p o a te f i
d ir e c tă ş i in d ir e c t ă .
U t i l a j u l p e n t r u e x t r a c ţ i a l i c h i d - l i c h i d p o a t e l u c r a p e p r i n c i p i u l u tiliz ă r ii
f o r ţ e i d e g r a v i t a ţ i e ş i a l a m e s t e c ă r i i m e c a n i c e . I n a p a r a t e l e c e f u n c ţ i o n e a z ă pe
b a z a f o r ţ e i d e g r a v i t a ţ i e s e f o l o s e ş t e d i f e r e n ţ a g r e u t ă ţ i l o r s p e c i f i c e a le s o lv e n ­
ţ i l o r d i f e r i t e l o r f a z e . P e p r i n c i p i u l f o r ţ e i d e g r a v i t a ţ i e l u c r e a z ă d i f e r i t e c o lo a n e
s u p r a p u s e , c a r e p o t f i c u d i s c u r i p e r f o r a t e , d e t i p u l r a f t u r i l o r , p u lv e riz a n te şi
d e a lte c o n s t r u c ţ i i . D i n t r e a p a r s t e l e c u m a l a x o a r e m e c a n i c e s e u tiliz e a z ă c o lo a ­
n e le cu m a l a x o a r e ş i e x t r a c t o a r e l e c e n t r i p e t e , c a r e f o l o s e s c fo r ţa c e n trip e tă
p en tru a m esteca rea ş i s e p a r a r e a f a z e l o r .
E x tr a c to a re le c u a c ţ i u n e p rin n e b u liz a re p r e z in tă o c o lo a n ă g o a lă , u m p lu ­
tă cu u n u l d in tre lic h id e - f a z a c o n tin u ă (c o m p a c tă ). în f i g . 105 este d e m o n ­
strat un e x tra c to r, î n ca re f a z a c o n tin u ă este u n lic h id g re u . P e n tru a red a o
su p ra fa ţă d e c o n ta c t m a re a fa z e lo r u n a lt lic h id se n e b u liz e a z ă p r in tr -u n
disc p e r f o r a t î n fa z a c o n tin u ă . L a un n iv e l d at p ic ă tu r ile fa z e i d ispersate

256
 Lichid uşor

Lichid greu

Lichid uşor

Lichid greu

Fig. 105. Extractor prin nebulizare

coalizează şi form ează un strat, separat de faza continuă prin suprafaţa de

separare. Partea superioară şi cea inferioară a coloanei de extracţie este lăr­
gită, ceea ce duce la o separare mai aptă a fazelor.
Extractorul în coloana cu talere perforate este alcătuit din coloana des­
părţită de talere perforate In secţii (fig . 106). Extractorul se um ple cu lichid
greu (faza continuă) care trece de pe un taler pe altul prin ţevi de scurgere.
Faza dispersată (lichidul uşor) care se introduce In contracurent trece prin
ochiurile talerelor care scindează în fire subţiri şi mai departe în picături.
Picăturile sub acţiunea forţei de ridicare se mişcă în faza continuă, care apoi
se întrunesc sub talerul de mai sus şi,trecînd prin ochiurile acestuia5din nou
scindează în picături ş. a. m. d.
Extractorul rotor cu discuri în coloană (fig. 107) prezintă o coloană care
este despărţită în secţii prin separatoare sub form ă de inele fixate de pereţi.

Com. 178 257

Pe a x u l coloanei se roteşte u n rotor pe care sînt montate discuri plate, aşezate
simetric fa ţă de inele. U n a din faze (lichid uşor) se dispersează şi se amestecă
cu faza de lichid greu , care se repartizează continuu în secţiile coloanei dato­
rită discurilor rotitoare. Separarea fazelor are lcc în partea de sus şi cea de jos
ale extractorului.
E xtractorul cu am estecare—decantare în coloană (fig. 108) se deosebeşte
de extractorul rotor cu discuri prin construcţia dispozitivului de amestecare.
In locul discurilor plate p e a x sînt fixate agitatoare sub form ă de palete. Ast­
fel apar secţii de am estecare şi decantare care se repartizează succesiv. Sec­
ţiile de decantare sînt um plute cu plase sau cu ajutaje.
Extractoare centripete. M ai frecvent se în trebu in ţează extractorul cen­
tripet, demonstrat în fig. 109. Corpul aparatului reprezintă o to bă cilindrică !>
care se roteşte pe u n a x orizontal 2 (1 5 0 0 -5 000 rot./min.). în interior toba
este separată de un perete perforat în form ă de serpentină 3 în canale drept*

258
 Lichid uşor

Lichid greu

Fig. 107. Schema extractorului rotcr cu discuri în coloană

unghiulare 4. bazele lichide de contact se alim entează cu nişte pompe p n a

ax înzestrat cu nişte canale speciale. Lichidul greu se îm pin ge spre periferia
tobei. In tobă lichidele se mişcă în contracurent a m e s te d n d u -s e des, mai ales,
trecînd prin orificiile peretelui, şi se separă sub acţiunea forţelor centripete.
Rafinatul şi extractul se în lătu ră de asem enea prin canalele speciale ale
axului. Aceste extrâctoare sînt foarte rentabile.
Adsorbţia este procesul de scrbţie a unui sau mai multor componente din
amestecul de gaze sau soluţie de către substanţa solidă num ită adsorbent.
Extiactul se trece prin coloana cu adsorbent. Im purităţile macromolecu­
lare se depun de obicei în partea superioară a coloanei pe adsorbent. D e ­
oarece ele puternic im purifică adsorbentul, se separă în că p în ă la adsorb­
ţie cu ajutorul alcoolului concentrat sau prin alte metode de purificare. A poi
Pe adsorbent se adsorb ori substanţele active, ori im purităţile; iar restul trece
Prin coloană cu curentul solventului. M ai departe, în caz de nevoie, substan­

259
 Lichid uşor

Lichid greu

Fig. 108. Schema extractomlui cu amestecare—decantare în coloană: 1 — amestec îftor; 2 — decantator

ţele active ,se desorb prin spălare cu alt solvent, obţinînd astfel soluţie de
substanţe purificate.
Adsorbentul are proprietatea de adsorbţie limitată, de aceea procedeul de
adsorbţie are loc p în ă la saturaţia lui.
Procesul adsorbţiei este însoţit de elim inare de căld u ră (m ai ales), de
aceea scăderea tem peraturii este favorabilă pentru sorb ţie, iar ridicarea tempe­
raturii - pentru procesul contrar (opu s) - desorb ţie.
Adsorbţia are loc ca rezultat al interacţiunii forţelor interm oleculare de
atracţie în adsorbenţi nepolari şi forţele de interacţiune electrică în adsorbenţi
polari. B un ăoară, adsorbţia pe cărbu n ele activat se lăm ureşte prin forţele in­
term oleculare, iar pe silicagel - mai mult se referă la atracţia electrică. De
obicei, substanţa se adsoarbe pe adsorbent în t r -u n strat subţire monomolecu-
lar şi e natural, cantitatea ei depinde de suprafaţa adsorbentului. Forţa mo-

260
Fig. 109. Extractor centripet: 1 — tobă; 2 — ax; 3 — lichid greu; 4 — lichid uşor

trice a procesului de adsorbţie este diferenţa dintre concentraţia substanţei

ce se adsoarbe şi concentraţia sa în soluţie. C u cît e mai mare concentraţia, cu
atît mai activ are loc procesul de adsorbţie.
Cantitatea de substanţă adsorbită se află din ecuaţia de transfer al mase­
lor:

dms = - B ( ? S i - ? S2) d s d T ,

unde В - coeficientul de transfer al maselor de adsorbţie; — P ^ ) - forţa

motrice (diferenţa de concentraţii); ds - sup rafaţa, m2 ■ .x - tim pulv s ; dms -
masa de substanţă transferată.
Adsorbenţii. In calitate de adsorbenţi pot fi substanţele fine disperse cu
suprafeţe externe (neporoase) sau interne (poroase), pe care are loc adsorb­
ţia substanţelor din gaze sau solvenţi. Adsorbenţii se îm part în două grupe:
a) neporoşi, de exem plu, funinginea, pulberea fin triturată, de tipul argilei;
b) poroşi, de ex em p lu,silicagelu l, cărbun ele activat, u n ele argile, păm întul
de infuzorii (păm înţel).
Dintre adsorbenţi o răspîndire largă are cărbunele activat. E l este obţi­
nut, de obicei, din cărbun ele de lemn prin activare la 8 0 0 -1 000°C. Astfel

261
 răşinile şi produsele arderii incomplete, care
se aflau în porii iniţiali ai cărbun elu i, ard sau
se volatilizează parţial, ca rezultat fo rm în d u -
se o m ulţim e de pori. Suprafaţa specifică a căr­
bun elu i activat atinge 1000 m2, iar diametrul
microporilor de la 3 nm în sus.
C ărbu n ele este adsorbent hidrofob, de
aceea aproape că nu adsoarbe apa. E l este
utilizat pentru rafinarea extractelor, uşor
adsoarbe pe suprafaţa lui substanţe puţin
hidrofile de tipul pigm enţilor ş. a.
In a fa ră de cărbu n e le activat, pentru ad­
sorbţie se utilizează silicagelul, care se obţine
din silica t de natriu:

N a 2S i0 3 + 2 HC1 - 2 N aCl + S i0 2 + H ,0 .
F ig. 110. Adsorber cu acţiune
periodică. Lămurire în text Precipitatul de siliciu oxid se triturează
şi se căleşte. Prin călire se form ează un
num ăr m are de pori. D eoarece silicagelul este hidrofil, rareori este utilizat
pentru sorbţia din soluţii apoase; el adsoarbe m oleculele de ap ă şi de aceea se
foloseşte la adsorbţia din solvenţii hidrofobi - cloroform, eter, pe care silica­
gelul n u - i adsoarbe. Se utilizează pe larg de asem enea şi alum iniul oxid
care se obţine din sărurile de alum iniu prelucrate cu alcaline.
In un ele cazuri se folosesc diferite argile (de exem p lu, bentonita).
A p a ra te p entru adsorbţie. Se deosebesc adsorberi cu acţiune continuă şi
periodică.
A dso rberu l cel mai sim plu cu acţiune periodică este coloana cu adsorbent
(fig. 110). A cest adsorber reprezintă un cilindru vertical (3 ) cu în ălţim ea de
6 -1 0 m şi diam etrul 0 ,6 -1 ,2 m. Adsorberul se în carcă în coloană prin gura de
um plere (2 ) cu capac. Pentru descărcare este o g u ră de acces (1). C ărbu n ele se
toarnă pe grătar (5 ), pe care este instalată sita m etalică şi m aterialul filtrant.
Soluţia ce se filtrează se alim entează prin ţeava (3 ), la care sînt unite ştuţuri
cu robinet. Prin aceste ştuţuri se alim entează soluţii de diferite culori. Pe m ă­
sură ce suprafaţa cărb u n e lu i se colorează, în coloană se alim entează soluţii
colorate mai intens. Aceasta permite de utilizat mai "deplin proprietatea de
adsorbţie a cărb u n e lu i. Soluţia decolorată, prin ţeava se în dreaptă în filtrul de
control din ţesut (6), în care se separă particulele de cărbu n e a n t r e n a te .
Productivitatea u n u i astfel de adsorber este de 2 - 4 1/min. la 1 t de c ă r b u n e .

262
 A dsorberul simplu cu acţiune continuă este o baterie din cîteva coloane.
S o lu ţia trece prin prim ul adsorber, se rafinează de im purităţi sau, invers, ce­
dează adsorbentului substanţele active. •
Cum num ai prin coloană începe a trece extractul colorat sau cel cu
substanţe colorate, se cuplează altă coloană. Extractul clar se sedim entează,
iar în prima coloană ori se schim bă adsorbentul, ori el se spală şi se desoarbe.
In ultim ul timp pentru adsorbţie se utilizează aparate, care lucrează pe
principiul patului fluidizat. Adsorbţia în astfel de aparate se efectuează în
stare de ’’fierb ere” sub acţiunea soluţiei alimentate din interior.
Schim bul de ioni. Schim bul de ioni se bazează pe reacţia de schimb a io­
nilor sorbentului solid şi a substanţei dizolvate în solvent. Cunoaştem două
tipuri de sorbenţi cu schim bători de ioni: anionit - care schim bă anionii, şi
cationit - care schim bă cationii.
Trecînd extracţia vegetală prin ionit, substanţele active se pot adsorbi pe
ionit, iar balastul va trece liber prin el. A po i se spală cu soluţii acide şi
alcaline substanţele active de pe ionit. Prin schim bare de ioni se pot purifica
acizi şi b aze organice şi anorganice. L a fel are loc şi dem ineralizarea apei.

13.3. E X E M P L E D E P R E P A R A T E E X T R A C T IV E
M A X IM A L P U R IF IC A T E

M ulte preparate m axim al purificate în prezent sînt oficinele şi sînt incluse

în farm acopeea de stat. In afară de ele industria produce un şir de preparate
noi care sînt descrise de M F T . M ajoritatea preparatelor m axim al purificate se
produc din produse vegetale ce conţin heterozide cardiotonice (ruscuţă de
primăvară, lăcrăm ioara, d egeţelu l). U n ele preparate m axim al purificate se
obţin şi din produse vegetale cu conţinut de alcaloizi, flavonoide, poliholozide
şi alte principii active.
Preparatele din ruscuţă de prim ăvară (A do n is vem alis). A donizida (A d o n i-
sidam). Acest preparat a fost propus de F .D .Z iliberg. Extracţia se face în ap a­
ratul de tipul Sokslet. In calitate de extragent se foloseşte amestecul, alcătuit
din 95 de părţi volum cloroform şi 5 părţi volum etanol (96%). Cînd produsul
este epuizat, extractul obţinut se evaporă în cazan cu manta p în ă la un volum
aproximativ celui de produs, se ad au g ă ap ă cantitate e ga lă produsului vegetal
Şi se continuă evaporarea solvenţilor volatili sub vid. Soluţia apoasă de hete­
rozide se trece în sedimentator, se lasă pentru sedim entarea im purităţilor după
ce se decantează, se filtrează, trecîn d -o printr-un strat de alum iniu oxid cu
grosimea de circa 1—1,5 cm.

263
 Extractul purificat astfel poate fi administrat nu num ai intern, dar şi în,
form ă de injecţii. Pentru areasta preparatul se standardizează la o acţiune de
2 3 -2 7 U A B sau 2,7-3,5 П АР în 1 ml. în fiolarea - cîte 1 ml la care se adaugă
în calitate de conservant 0,5% cloretonă.
A donizida conţine heterozide cardiotonice, printre care principala este
adonitoxina, care hidrolizează în adonitoxigen ină şi 1 -ram n o ză. Conţine de
asem enea cim arina şi K -stro fan tin a. Lista B.R em ediu cardiotonic.
A donizida concentrată (lista A ) cu activitatea de 85-100 U A B la 1 ml şi
conţinutul de etanol n u mai puţin de 20% se utilizează ca produs semifinit la
prepararea m edicam entului cardiovalen. C om ponenţa m edicam entului: suc
de m ixandră - 17,2 ml; adonozidă concentrată - 30,0 ml; tinctură din rizomi
şi rădăcini proaspeţi de odolean - 48,6 ml; extract fluid de crateg - 2,2 ml;
cam foră - 0,4 g; natriu brom id - 2,0 g; etanol 95% - 1,6 ml; clorbutanolhidrat -
0,25 g.
A do n izida uscată - preparat propus de N .A .B u grim şi D.G.Kolesnikov.
Se obţine din adonizidă concentrată în urma purificării suplim entare. Suma
heterozidelor cardiotonice se extrage din soluţia apoasă cu amestec cloroform-
etanol ( 2 : 1). Extractul obţinut se evaporă, rezid uu l se dizolvă în etanol 20%
şi soluţia rezultată se trece prin coloana de alum iniu o xid, calificarea ’’pentru
crom atografie”. Coloana se spală cu etanol de 20% p în ă la epuizare. Soluţiile
se întrunesc şi heterozidele cardiotonice se extrag cu extragent constituit
din cloroform -etanol ( 2 : 1). Soluţia obţinută se deshidratează cu natriu sul­
fat, care apoi se evaporă pînă la sec şi se dizolvă în etanol de 95%. D in soluţia
etanolică rezultată heterozidele se precipită cu eter. Precipitatul se în lătură
şi se usucă. Se obţine o p ulbere am orfă de culoare galb en ă , cu gust am ar, ne-
higroscopică, stabilă la păstrare în condiţii obişnuite. D in 2 kg de adonizidă
concentrată (85 U A B în 1,0 g ) se obţin 8,1 -8 ,5 g de adonizidă uscată.
Activitatea b iologică a adonizidei uscate este de 14 000-20 000 U A B la
1,0 g. Se foloseşte la p repararea comprimatelor cu conţinut de 0,00075 g ado­
nizidă. Activitatea biologică a un ui comprimat este d e 10-15 U A B .
Preparatele din degeţeL In practica m edicală se utilizează preparatele
m axim al purificate obţinute din diferite specii de degeţel (D igitalis lanata,
Digitalis p urp urea şi Digitalis ferru ginea).
Lantozida (Lantosidum ) se obţine din frunze de degeţel lînos (D ig i­
talis lanata E hrh.).
Frunzele de degeţel fragm entate se îm part în d ou ă extractoare, u n de se
face extragerea consecutivă a principiilor active cu etanol de 24%.
In prim ul extractor se toarnă etanol 24% în cantitate de 8 ori m ai mare
decît cantitatea de produs vegetal şi se m acerează 16-20 ore. Pentru a grăbi

264
 ocesul de difuziune extragentul se circulă de 2 - 3 ori. Extractul rezultat
trece în sedimentator pentru precipitarea substanţelor balast. în prim ul e x ­
tractor se toarnă aceeaşi cantitate de etanol de 24% şi se m acerează în că 16-24
ore apoi se scurge şi se foloseşte în calitate de extragent pentru produsul ve­
getal din extractorul II. Peste 16-20 ore extractul din extractorul doi se scur­
ge în sedimentator pentru sedim entarea substanţelor balast.
In extractorul II se toarnă etanol de 24% şi se m acerează 16-20 ore, care
apoi se scurge şi se foloseşte pentru m acerarea unei noi porţiuni de produs

v egeta l.
In prim ul extractor din produsul vegetal epuizat de principii active se re­
c u p e re a z ă etanolul, reziduul se în lătu ră şi se în carcă cu o nouă porţiune de

produs vegetal, care se m acerează cu soluţia extractivă rezultată din extrac­

torul doi ş. a. m. d.
Extractele etanol apoase sînt supuse purificării de substanţe balast cu so­
luţie apoasă 40% de plum b acetat. In rezultat se form ează un precipitat care
se lasă pentru sedim entare deplin ă timp de 18-20 ore. Soluţia transparentă
se decantează, iar restul se separă de precipitat prin filtrare. Soluţiile întru­
nite se tratează cu soluţie 25% de natriu sulfat pentru precipitarea ionilor de
plumb.
Heterozidele se ex trag din soluţia etanol apoasă cu solvent organic. Pentru
aceasta se foloseşte am estecul de metilen clorid şi etanol ( 3 : 1 ) . La 10 părţi
de soluţie extractivă se foloseşte o parte de amestec, care se trece în aparatul
cu m alaxor u n d e se agită timp de 30 de minute, apoi în că 30 de minute se
lasă pentru separarea stratului. Stratul inferior de metilen clorid cu conţinu­
tul de heterozide dizolvate se colectează.
Operaţia de extragere cu amestec de metilen clorid şi etanol ( 3 : 1 ) se
efectuează de trei ori. Extractele cu conţinut de heterozide se întrunesc şi se
deshidratează cu natriu sulfat arid din care apoi sub vid, la temperatura de
37-40°C, se în lă tu ră solventul. D u p ă În lătu rarea com pletă a m etilenuîui clo­
rid heterozidele obţinute se dizolvă în etanol 96% şi se determ ină activitatea
lor biologică. Conform rezultatelor primite, se ad au g ă etanol şi a p ă în aşa ra­
port ca activitatea biologică fin ală să îie 10-12 U A B la 1 ml, iar conţinutul
etanolului - 68-70% . Soluţia standardizată se trece prin filtrul-presă dotat
ou plăci sterilizatoare. Tehnologia a fost elaborată în Institutul de Cercetări a
fa n te lo r M edicinale din or .Moscova.
Lantozida se eliberează în flacoane picurătoare a cîte 15 ml. Păstrarea:
lista B. Se utilizează mai frecvent la m edicaţia insuficienţei cronice a cir­
cuitului sanguin.

Com. 178
265
 Cordigitul (C ordigîtm n) se obţine din frunze de degeţel-roşu (D igitaiis
purpurea). T ehn ologia a fost propusă de Institutul Ştiinţific C him ico-Farm a-
ceutic din or.Harkov.
Conform acestei tehnologii, frunzele fragm entate de degeţel-roşu se trec în
extractor u n de se toarnă o cantitate de 8 ori m ai mare de soluţie 2,5% de plumb
acetat şi se m acerează 12 -1 4 ore. A stfel în extractul apos trec heterozidele
iar substanţele balast sînt precipitate de p lu m bu l acetat chiar direct în celu­
lele produsului vegetal. Extractul se scurge în colector, iar produsul se spală
cu ap ă pîn ă obţinem în total 10 părţi volum soluţie extractivă faţă de canti­
tatea de produs vegetal. Surplusul de plum b acetat este precipitat cu soluţie
saturată de natriu sulfat d u p ă o neutralizare p realabilă a soluţiei extractive
cu natriu hidrocarbonat arid. E xtragerea heterozidelor din soluţia apoasă se
face prin metoda ’’lichid-lichid” în extractoare In coloană cu talere perforate.
Aceste extractoare pot fi unite într-o baterie, u n de lichidul apos trece
consecutiv din extractor în extractor. în calitate de extragent se folo­
seşte etanul diclorid lichid m ai greu în care heterozidele se dizolvă mai bine.
Trecerea lichidului apos prin etan diclorid se face p în ă la epuizarea lui şi
trecerea com pletă a heterozidelor în etan diclorid. Extractul heterozidic se
separă de cel apos prin decantare, apoi se deshidratează cu natriu sulfat cal­
cinat. M ai departe extractul se trece în aparatul sub vid u n de la 4 0 -4 5 'C se
antrenează etanul diclorid. R ezid u u l se trece pe filtru, u n de se spală de cîteva
ori cu etan diclorid. Pentru separarea răşinilor extractul dens de etan diclorid
se spală de cîteva ori cu soluţie de 10% de natriu hidrocarbonat, care apoi se
deshidratează cu natriu sulfat calcinat. D u p ă separarea şi spălarea precipita­
tului pe filtru cu etan diclorid filtratul se toarnă în şuviţe subţiri într-un vas cu
eter dotat cu m alaxor.
Cordigitul tehnic căzut în precipitat sub form ă de suspensie se strînge pe
filtru, u n de se spală cu b en zin ă , apoi se usucă pe plăci de sticlă în dulapu l de
uscare la 20 -2 5°C . D eoarece precipitatul uscat este foarte higroscopic, el se
cu lege imediat în borcane de sticlă.
Cordigitul tehnic este o p u lbere de culoare gălb u ie sau cafenie-deschis.
Pentru a obţine u n preparat p ur p u lberea se dizolvă în a p ă în raport de
1 : 1000. Astfel o parte de balast răm îne în form ă de suspensie şi^este separat
prin filtrare. Pentru aceasta extractul apos de cîteva ori se extrage cu cloro­
form, transferînd cantitativ cordigitul în soluţia de cloroform. Extractele clo*
roformice se întrunesc şi se filtrează. D in filtrat se antrenează cloroformul »
35—40°C. R ezid uu l cloroformic dens se spală cu o soluţie 10% de natriu
carbonat (separarea răşinilor), d u p ă ce se deshidratează cu natriu sulfat ca|

266
cinat. D u pă filtrare cordigitul se separă din cloroform cu eter (ben zen ). Cordi-
tul Pur căzut în precipitat se trece pe filtru, se spală cu eter şi se usucă la
30-35°C. Cordigitul uscat se conservează în borcane închise etanş. Se produce
sub formă de comprimate cîte 0,0008 g ce corespund la 0,1 g frunze de dege-
ţei-roşu.
Digalen-neo (D ig ale n -n e o). Se obţine din frunze de degeţel-ruginos
(Digi(Ql‘s ferruginea L . ) şi prezintă un extract alcoolic, care conţine o sumă
de heterozide ale acestei specii de degeţel. Corespunzător gradului de purifi­
care deosebim: 1) digalen-neo pentru uz subcutanat şi intramuscular, livrat
în fiole şi conservat cu 30% glicerol; 2) digalen-neo pentru uz intern, livrat în
recipiente conservat cu 30% glicerol şi 0,3% cloretonă.
Frunzele fragm entate se extrag cu 80% etanol. D in soluţia extractivă obţi­
nută în aparatul cu vid se antrenează alcoolul (la tem peratura de circa 60°C)
pînă se obţine un reziduu dens. A poi în aparat se absoarbe ap a în cantitate de
aproape 75% de la masa frunzelor şi continuă antrenarea p în ă la în lăturarea
totală a etanolului. Restul se transferă cantitativ în sedimentator, se diluează
cu apă şi lichidul se lasă pentru sedim entarea substanţelor balast. Pentru
înlăturarea deplină a clorofilei, substanţelor tanante şi altor substanţe balast,
la lichidul separat de precipitat se ad au gă un surplus de plum b acetat bazic,
amestecul se agită şi se lasă pentru sedim entare timp de 24 ore. Lichidul
decantat se scurge în tr-un cazan emailat cu manta, precipitatul se trece pe
filtrulNutsche şi se spală de cîteva ori cu apă, cu legînd apele în acelaşi cazan.
Apoi la lichidul în călzit la 60 -70°C se ad au gă o cantitate anum ită de soluţie
apoasă de natriu difosfat pentru precipitarea surplusului de ioni de plum b.
Lichidul sedimentat (timp de 24 ore) şi străveziu se varsă de pe precipitat, se
transferă la aparatul cu vid şi se concentrează la tem peratura de 60 -6 5°C pîn ă
la un reziduu dens. L a precipitatul obţinut se ad au g ă etanol p înă se capătă un
amestec cu un conţinut de 70% de etanol, d up ă aceea el se agită cu eter 30 de
minute. Astfel heterozidele trec în stratul eteroetanolic care se separă de cel
apos, iar agitarea cu eter continuă în că cîteva ore p înă la extragerea d eplin ă a
heterozidelor. D in extractul eteroetanolic obţinut se antrenează eterul, apoi
sub vid la tem peratura de 40—60°C — etanolul. Astfel, obţinem un extract
concentrat valabil pentru uz intern. D u p ă controlul biologic ei se diluează cu
aPă şi glicerol astfel, încît în 1 ml de preparat să fie 6 U A P şi 30% giicerol.
Totodată în calitate de conservant se ad au gă 0,3% cloretonă şi d u p ă sedim en­
tare şi filtrare preparatul final se dozează cîte J.5 ml în recipiente de sticlă
0ranj; 1 ml de preparat corespunde 0,1 g frunze de degeţel-ruginos.
Pentru a obţine preparatul injectabil, extractul concentrat obţinut se pre-
Jucrează din nou cu amestec; de etanol şi ster (cum a fost descris mei sus).

2S7
 A p o i se s ta n d a rd ize a ză b io lo g ic solu ţia apoasă, care se d ilu e a z ă cu apa «
g lic e ro l .a stfel în c ît un m ililitru d e p rep arat să c o n ţin ă 3 U A P (30% glicerol)
P rep aratu l o b ţin u t se filtr e a z ă şi se în fio le a z ă c lte 1 m l . S e u tiliz e a z ă Ia afec-
ţiu n ile card io vascu lare.
P rep a ra tu l d in lă c ră m io a ră . C o rg iic o n u l (C o r g lic o n u m ). P rep a ra tu l prezin-
tă s u m a h e te r o z id e lo r d in f r u n z e d e lă c r ă m io a r ă (Convallaria majalis) purifica­
t e d e b a l a s t . E s t e o p u l b e r e g ă l b u i e , a m o r f ă , f ă r ă m i r o s , c u g u s t am ar, uşor
s o l u b i l ă în a l c o o l , g r e u s o l u b i l ă î n a p ă . P r e p a r a t u l a f o s t p r o p u s d e Institutul
Ş t i i n ţ i f i c C h i m i c o - F a r m a c e u t i c d i n H a r k o v . S e o b ţ i n e d i n p a r t e a aerian ă de
lă c r ă m io a r ă p r in e x tra g e re cu e ta n o l de 80% în b a te r ie a lc ă tu it ă din 3
e x tra c to a re , ce f u n c ţ io n e a z ă pe p r in c ip iu l c o n tr a c u r e n tu lu i. In primul
e x t r a c t o r s e în c a r c ă 4 5 k g d e p a r t e a e r i a n ă , 3 ,6 k g d e c a lc iu c a r b o n a t , 0,3
c a l c i u c l o r i d , s e t o a r n ă 2 5 0 1 d e s t a n o ! d e 8 0 % ş i s e e x t r a g e 8 - 1 0 o r e . Apoi, masa
d i n p r i m u l e x t r a c t o r s e t r e c e î n a l d o i l e a c o n t i n u î n d a l i m e n t a r e a c u ex tra g e n t
p u r în p r im u l. D u p ă ce s-au p u s în lu c r u to a te e x t r a c t o a r e l e , s e în c e p e
c o l e c t a r e a e x t r a c t u l u i c u o v i t e z ă d e 2 0 l / o r ă . E x t r a c t u l e t a n o l i c s e tre ce în
a p a r a t u l d e e v a p o r a r e c u v id ş i e t a n o lu l se a n t r e n e a z ă c o m p le t la te m p e r a tu r a
d e 5 0 - 6 0 ° C . L a e x t r a c t u l d e n s o b ţ i n u t s e a d a u g ă p r i n a m e s t e c a r e so lu ţie de
1 0 g a l a u n i î n 5 0 m l d e a p ă p u r i f i c a t ă ş i s e l a s ă p e n t r u s e d i m e n t a r e t i m p d e 3 -5
o re . S o lu ţ ia s e d im e n ta tă s e f ilt r e a z ă de r ă ş in i şi se tre c e la c o lo a n a de
a d s o r b ţ ie . R ă ş in a se s p a lă p în ă se e x tra g d in e a c o m p le t h e te r o z id e le cu
s o l u ţ i e d e n a t r i u c l o r i d . A p e l e d e s p ă l a r e o b ţ i n u t e s e f i l t r e a z ă ş i d e asem en ea
s e tr e c la c o lo a n a d e a d s o r b ţ ie c u c o n ţ i n u t d e 1 8 k g d e a l u m i n i u o x i d . Mai
î n î î i p r i n c o l o a n ă s e t r e c e e x t r a c t u l a p o s a l h e t e r o z i d e l o r , a p o i a p e l e d e spălare :
ş i 4 0 1 d e a p ă p u r if ic a tă o b ţ in u t ă p r in d e m in e r a liz a te .
E x tr a c tu l a p o s tr e c u t p r in c o lo a n ă tr e b u ie s a fie lip s it d e s u b s ta n ţe le
t a n a n t e . S e v e r i f i c ă p H - u l e x t r a c t e l o r a p o a s e p u r e ( 6 , 0 - 7 , 0 ) . L a e x t r a c t u l apos
s e a d a u g ă 2 0 1 d e c l o r o f o r m ş i s e a m e s t e c ă 1 5 - 2 0 m i n . O p e r a ţ i a d e p u r i f i c a r e se
r e p e t ă d e 2 o r i ( p î n ă c l o r o f o r m u l d e v i n e t r a n s p a r e n t ) . M a i d e p a r t e l a e xtra c tu l
a p o s s e t o a r n ă 2 0 1 d e a m e s te c d e c lo r o fo r m şi e ta n o l în r a p o r t d e 3 : 1 , se
a d a u g ă 3 k g a m o n iu s u lf a t ş i s e a m e s t e c ă 1 5 - 2 0 m i n . E x t r a c t u l e ta n o lc lo r o fo r -
m ic o b ţ in u t se d e s h id r a t e a z ă p r in adaosul a 8 kg d e n a t r i u s u l f a t s i c a t , se
a m e s te c ă 15-20 m in . şi se s e d im e n te a z ă . E x tra c tu l e t a n o lc lo r o fo r m ic se
e v a p o r ă la te m p e r a tu r a d e 7 0 - 8 0 °C . L a r e s tu l o b ţ in u t în c a n t i t a t e d e 6 1 se
a d a u g ă 0 , 5 k g d e n a t r i u s u l f a t s i c a t ş i 0 , 1 k g c ă r b u n e a c t i v a t , s e l a s ă 2 o r e , apoi
s e f i l t r e a z ă . R e s t u l p u r i f i c a t ş i d e s h i d r a t a t s e e v a p o r ă l a b a i a d e a p ă c lo c o t it ă la
o t e m p e r a t u r ă n u m a i j o a s ă d e 8 0 — 9 0 ’ C p î n ă l a r e z i d u u l u s c a t , c a r e s e d iz o lv ă
î n 3 1 d e a p ă p u r i f i c a t ă ş i s e t r e c e p r i n c o l o a n a d e a d s o r b ţ i e c u a l u m i n i u o x id .
S o l u ţ i a a p o a s ă d e h e t e r o z i d e p u r i f i c a t ă s e e x t r a g e c u a m e s t e c e t a n o lc lo r o fo r -

268
 jC ( 4 : 1), se d esh id ra tea ză cu natriu sulfat, se a n tre n ea ză s o lv e n ţii org a n ici
baia de ap ă sub vid p în ă la 11 d e rest. A p o i la e l se to arn ă e te r, se am estecă
repede şi e te ru l se scu rge. R estu l se d izo lv ă în 1,3 k g de acetb n ă, se adau gă
cărbun e activat şi se filtre a z ă . F iltra tu l se e v a p o ră p în ă la o can tita te d e e x ­
tract dens şi e x tra c tu l o b ţin u t se a m estecă cu e te r an h id ru , se filtre a z ă , pe
filtru răm în e p u lb e re a de c o rg lic o n , care se usucă la aer. R a n d a m e n tu l -
100 g de c o rg lic o n . Se fo lo se ş te în fo rm ă d e solu ţie apoasă d e 0,06%, con servată
cu c lo rb u tan olh id rat (0 ,4% ).
Se liv re a z ă în fio le d e 1 m l (1 1 - 1 6 U A B ) . S e a d m in is trea ză in traven os cu
soluţie de g lu c o z ă 2 0 % la in s u fic ie n ţă ca rd ia că acută.
p r e p a r a t d i n ra u v o lfia - R a u n a tin (R a tm a tm u m ). P rep a ra tu l e x tr a c tiv c o n ­
ţine s u m a a l c a l o i z i l o r d i n ra u volfia (r e z e r p in ă , serp en tin ă , a im a lin ). I n c alitate
de m a t e r i e p r im ă servesc r ă d ă c in ile de ra u v o lfia (Rauwolfia serpentina
Benth.), c a r e c o n ţ i n circa 5 % sum a d e a l c a l o i z i .
T e h n o l o g i a p re p a ra tu lu i a fost propusă d e Institu tu l Ş tiin ţific C him ico-Far-
m aceutic d i n or.H a rk o v . C on form a cestei te h n o lo g ii, a lc a lo iz ii sînt e x tra ş i cu
soluţie 5 % acid a c e tic prin m etod a d e m acerare în c o n tra cu ren t în b a te ria a lc ă ­
tuită d i n 4 e x tra c to a re . în p rim u l e x tra c to r d in produsul v e g e ta l tre c în solu ţia
e x tr a c tiv i c i r c a 50% a lc a lo iz i. Sum a a lc a lo izilo r în e x tr a c t a lc ă tu ie ş te circa
0,6%, c a r e s e sep a ră m ai d ep a rte p rin m etod a lic h id -lic h id . P en tru aceasta
soluţia e x t r a c t i v ă se a lc a lin iz e a z ă cu so lu ţie 25% am on iac p în ă la valoa rea
pH 8 ,0 -8 ,5 . In re z u lta t a lc a lo iz ii tre c în form a d e b a ză ca re se e x tr a g m ai
d e p a r t e cu m e tile n c lo rid sau clo ro fo rm . S o lu ţia d e a lc a lo iz i în solven t org a n ic
se e v a p o r ă p î n ă la o b ţin e re a u n u i rezid u u c o n cen tra t (n r. 1 ).
S o l u ţ i i l e e x tr a c tiv e d in e x tr a c to a re le 2 , 3 ş i 4 c o n ţin o c a n tita te m ai m ic i
de a l c a l o i z i . c i r c a 0,17% şi d e a c e e a a lc a lo iz ii se separă p rin m etod a schim bu lu i
de i o n i p r i n in te rm e d iu l c a tio n itu lu i K U - 1 .
A d s o r b ţ i a a lc a lo iz ilo r se fa c e în b a te rii a lc ă tu ite din 4 ad sorb ere care
l u c r e a z ă în con tra cu ren t.
D e s o r b ţ i a a lc a lo iz ilo r d e p e c a tio n it se fa c e în ap arate d e d e so rb ţie în con ­
d i ţ i i s t a t i c e l a tem p era tu ra d e 40°C cu am estec d e clo ro fo rm -eta n o l ( 1 : 1 ) ,
s a t u r a t c u a m o n i a c p în ă la va lo a re a pH 7 , 5 — 8 , 0 . E lu a te le c lo rö fo rm e ta n o lic e
se e v a p o r ă p î n ă l a re z id u u con ce n tra t (n r. 2 )
A m b e l e rezid u u ri se în tru n e sc şi a lc a lo izii se e x tr a g p rin m etod a lich id -
lichid c u s o l u ţ i e 5% a c id a c e tic . S o lu ţia apoasă a săru rilor d e a lc a lo iz i "e alca ­
lin iz e a ză c u s o lu ţie 25% am on iac p în ă la v a loa rea pH 10,0. A lc a lo iz ii b a ză se
extrag c u cloroform .
E xtra ctu l c lo ro fo rm ic se d esh id ra tea ză cu n a triu su lfat arid şi se e v a p o ră
pînă la rezid u u î n c a n tita te e g a lă cu 1/10 p a rte din c a n tita te a prod u su lu i
vegetal.

269
 Pentru a sedim enta alcaloizii concentratul cloroformic se toarnă la ames­
tecarea continuă In ben zen sau eter. Precipitatul se filtrează, se spală cu eter
şi se usu că la aer p în ă la în lătu rarea solventului, iar apoi în uscătoria cu vid la
t° n u mai m are de 40°C.
Preparatul R aunatin prezintă o p u lbere de culoare g a lb e n ă p înă la cafe­
niu, cu gust am ar, puţin solubilă în ap ă, so lu bilă în etanol, cloroform. Se
p ăstrează conform listei B. Se foloseşte ca rem ediu hipotensiv sub formă de
comprimate de 0,002 g, acoperite cu film.
Preparat din p ă tlagin ă (Plantaglucidu m ). Preparatul se obţine din
extractul apos de frunze de pătlagină (Plantago m aior) şi reprezintă un ames­
tec d e poliglucide. In patru extractoare, înzestrate cu serpentină şi manta, se
în carcă cîte 25 k g de frunze de pătlagin ă, se toarna 250-270 1 de ap ă, în căl­
zită p în ă la 9 0 -9 5 °C , se fierbe 2 0 -2 5 min., apoi se m acerează timp de 3 -4 ore.
Extractul apos obţinut se filtrează şi se trece la aparatul p elicular sub vid cu
acţiune continuă pentru a fi concentrat sub vid la 80 • IO4 - 9 3 - IO4 N/m2
(600 - 700 mm H g ) la tem peratura 6 5 -7 0 T .
Precipitarea p lan taglucidului din extractul concentrat se face în reactor
la tem peratura d e 65°C, un de din m ăsurător se toarnă o cantitate triplă de
etanol de 95%. E tan olul se ad au g ă timp de 30 m inute, amestecînd continuu
conţinutul, d u p ă aceasta plantaglucidul obţinut se sedim entează timp de 3 -4
ore. L ich idu l de d easup ra precipitatului se absoarbe cu ajutorul vidului în
colector. R an dam entu l preparatului este de 7 -8 % faţă de produsul vegetal.
Plantaglucidu l obţinut în form ă de suspensie se filtrează prin filtrul
N utsche, se spală cu etanol şi se usucă în dulapu l de uscare sub vid la tempera­
tura de 5 0 -6 0 °C .
P la n ta g lu c id u l r e p r e z in tă o p u lb e re d e c u lo a re g ri, cu gust am ar, solu­
b ilă în a p ă cu fo rm a re a d e m u c ila gii. S e liv re a z ă sub fo rm ă d e g ra n u le în fla­
c o a n e a c îte 50,0 g . S e u tiliz e a z ă la tra ta re a b o ln a v ilo r cu g astrită h ip o a cid ă ,
u lc e r stom acal şi d u o d e n a l.
P re p a ra t d in co m ul-secăriL E rgotal (E rgotalu m ). P re p a ra tu l reprezint?
sum a a lc a lo iz ilo r fo s fa ţi d in c o m u l-s e c ă rii (Secale cornutum ), c a re conţine 7
p e re c h i d e a lc a lo iz i s te re o izo m e rL F ie c ă r u i i-izo m e r c a re este b io lo g ic activ îi
co re sp u n d e u n d -izo m e r p ra ctic in a ctiv. Şase p e r e c h i d e a lc a lo iz i cum ar fi:
erg o ta m in -e rg o ta m in m : e rg o z in -e rg o z in in ; e rg o c a rm in -e rg c c a rm in in ; ergocrip-
tin -e r g o c rip îin in ; erg o s tin -e rg o s tin in ; e rg o c ris tin -e rg o cris tin in - r e p r e z in t ă
gru p u l In s o lu b il î n ap ă şi n u m ai p e re c h e a e rg o m e trin -e rg o m e trin in este uşor
s o lu b ili In ap ă. A lc a lo iz ii corn ului-secării sînt com p u şi instabili şi fo a rte sensi­
bili la acţiu n ea lum inii, aerului şi temperaturii, uşor p o l t r e c d i n î r - o fo rm ă ВД

270
alta se descompun formînd compuşi complecşi. D e aceea operaţiile tehnologice
je e x t r a g e r e a alcaloizilor se efectuează la temperaturi joase şi în m ediul
c a rb o n u lu i dioxid. A ctualm ente p e n tr u p repararea ergotalului în calitate d e
m a te rie prim ă se utilizează cornul-secării crescut în condiţii artificiale, care se
d e o s e b e ş te de cel crescut spontan prin com ponenţa alcaloizilor, solubilită-
tii lor şi alte proprietăţi. Procesul tehnologic de obţinere a ergotalului din acest
produ s vegetal a fost elaborat î n Institutul Ştiinţific Chimico-Farmaceutic din
o r.H a rk o v . Procedeul se efectuează conform urm ătoarei scheme: extragerea
a lc a lo iz ilo r din cornul-secării cu acid clorhidric la valoarea pH 1,7-1,9 şi la
te m p e ra tu ra de 10°C; adsorbţia alcaloizilor din extractul apos acid pe sor-
benţi (diatomit, com puşi de siliciu) în prezenţa soluţiei 10% de natriu ск ш ф
d es o rb ţia alcaloizilor de pe diatomit cu metilen clorid sau cloroform în m ediu
alcalin şi evaporarea solventului p înă la un volum mic; am estecarea eluate-
lor cu alum iniu oxid calitate ’’pentru crom atografie” şi uscarea acestui
amestec, elu area alcaloizilor de pe alum iniu oxid cu amestec de benzol şi
c lo r o fo rm ( 1 : 1 ) şi evaporarea eluatului p înă la sec; dizolvarea rezid uu lu i în
acetonă şi precipitarea ergotalului cu soluţie etanolică de acid fosforic. R an da­
mentul sumei de alcaloizi alcătuieşte nu mai puţin de 80%. E rgotalul prezintă
o pulbere alb ă sau gri. Se livrează în comprimate a cîte 0,0005 şi 0,001 g şi sub
formă de soluţie 0,05% pentru injecţii în fiolată cîte 1 ml. Soluţia se prep ară în
condiţii aseptice cu adaos de conservant clorbutanolhidrat 0,05% şi stabiliza­
tor - natriu m etabisulfit, acid tartric. Se păstrează la o tem peratură n u mai
mare de +5°C în loc ferit de lum ină.
Se utilizează în practica ginecologică.
Preparat din ami. Avisen (A visanum ). Preparatul se obţine din fructe de
ami (A m m i visnaga L . ) şi conţine pînă la 8% suma de cromone, cît şi canti­
tăţi neînsem nate de flavonoide şi furocum arine. M ateria prim ă uscată la aer
trebuie să conţină crom one n u mai puţin de 0,8% şi um iditatea n u mai mare
de 14%. Extragerea principiilor active se face c.u etanol 50%, care apoi se în lă ­
tură p în ă se obţine o m asă semisolidă. Această m asă se trece în dulapu l de
uscare sub vid la tem peratura de 60-70°, se usucă pîn ă la um iditatea reziduală
de 8%.
Avisanul prezintă o p u lbere higroscopică am orfă, de culoare g ă lb u ie, cu
gust amar şi miros specific. Se livrează în comprimate acoperite cu film a cîte
0>05 g fiecare.
Se utilizează ca spasmolitic în colica ficatului şi la spasme ale uretrei.
Preparat d m cruşîn. R am n il (R ham n ilum ). Se p rep ară din scoarţă de
cruşîn (Frangula alnus M ill.) care conţine n u mai puţin de 55% derivaţi ai
antracenului (fran gu lin , frangula-em odin, emodin şi crizofanol).

271
 T e h n o lo g ia de p re p a ra re a fost p ropu să d e In stitu tu l d e F arm acoch itnie
’ ’K .G .K u ta te la d z e ” din G eorgia .
Produsul vegetal fragm entat se extrage cu ap ă în am estecare continui
Soluţia extractivă se separă de produsul vegetal şi se lasă în repaus 10-12 ore
In acest răstimp în precipitat trec antraglicozidele secundare cum ar fi fran-
gu linul, iar în soluţie răm îne antraglicozida prim ară uşor solu bilă în apă -
frangulozida şi ferm entul ramnodiastaza. Ferm entul hidrolizează antraglico­
zida prim ară, scindînd glucoza şi formînd antraglicozida secundară greu
solubilă în ap ă. Precipitatul format cu conţinut de antraglicozidă secundară
frangulin, cît şi frangula-em odinul, em odinul şi crizofanolul se separă, se spală
cu apă,se usucă sub vid la tem peratura de 5 0 -5 5 °C şi se triturează.
R am nilul este o p u lb ere galbenă-cafenie, fără miros şi fără gust. Se livrea­
ză sub form ă de comprimate a cîte 0,05g. Se utilizează ca rem ediu purgativ.
Preparat din im ortelă. Flam in (F lam in ura). Se obţine din flori de imortelă
(Helichrysum arenarium M o e n c h .L .) care conţin sum a de flavonoide (flavonol,
flavon şi flavonon). Principiile active se extrag prin metoda de contracurent cu
etanol 50% în bateria de extractoare. E xtractul obţinut se evaporă în aparatul
cu vid la tem peratura de 65-70°C pîn ă la reziduul care alcătuieşte 1/4 din
volumul iniţial. L a răcire se form ează precipitat care se dizolvă în
Flavonoidele d in soluţia apoasă se extrag cu amestec de etilacetat şi etanol
( 9 : 1 ) . Extractul se deshidratează cu natriu sulfat arid şi se evaporă la tempe­
ratura de 70°C, iar apoi sub vid p in i la în lătu rarea com pletă a solventului.
Flam inul este o p iilbere am orfă de culoare galb e n ă , cu gust am ar. Greu
solubil în ap ă rece şi uşor solubil în ap ă în călzită la tem peratura de 55-56°C.
Se livrează sub form ă de comprimate a cîte 0,05 g. Se utilizează ca preparat
cu acţiune coleretică şi antiinflam atoare.

Capitolul 14

PREPARATE MEDICAMENTOASE DE ORIGINE ANIMALĂ

(Opoterapicele)

O poterapicele se p rep ară din materie prim ă anim alieră, aşa cum sînt de
exem plu, m uşchii, diferite ţesuturi, gland e, sîngele, urina şi alte lichide ale
anim alelor sănătoase.
în că în antichitate se foloseau cu scop curativ diferite organe, ţesuturi
anim aliere, în să d u p ă descoperirea glandelor cu secreţie internă (K lo d B em ar,

272
 g55 şi Broun-Secar, 1896 ş. a.), opoterapia a căpătat o temelie ştiinţifică,
acest moment se în cepe o etapă n o u ă în utilizarea medicamentelor de ori-
^ i m a lă . Actualm ente aceste preparate se produc la uzinele endocrine
situate de obicei pe lîn gă combinatele de carne - surse de materie prim ă, care
se află în subordonarea M inisterului Agriculturii şi Alim entaţiei.

14.1. M A T E R IA P R IM Ă
ŞI P A R T IC U L A R IT Ă Ţ IL E P R O D U C E R II

G landele endocrine, fiind instabile, pierd imediat principiile active. De

aceea ele trebuie extrase imediat dup ă ce anim alele au fost decapitate şi
îndreptate fără întîrziere la prelucrare. în caz contrar, glandele separate
trebuie conservate. M etoda principală de conservare a materiei prime este în ­
gheţarea ei la tem peratura de -8 -1 0 ° C . V ariaţia tem peraturii (dezgheţare şi
din nou în gh eţare) m icşorează calitatea materiei. In u n ele cazuri se practică
conservarea glandelor cu ajutorul substanţelor antiseptice. Deseori cu acest
scop se folosesc etanolul şi acetona. B u n ăo ară alcoolul este u n ap* conservant
pentru ovare şi testicule, acetona pentru hipofiză.
Sînt aprobate reguli sanitare speciale de sacrificare a anim alelor, conform
cărora glandele se selectează num ai de la anim alele controlate de m edicul ve­
terinar şi perm ise a fi tăiate pentru cam e. O condiţie însem nată este că
glandele endocrine trebuie să fie întregi, deoarece cele fărîm ate îşi schimbă
proprietăţile în urm a proceselor destructibile interne şi sub acţiunea diferi­
ţilor factori externi, b u n ă o a ră oxid area la aer. Prelim inar prelucrării (sau în a ­
inte de conservare) glan d ele colectate se eliberează de alte ţesuturi: grăsime,
lig amente, vase sangu ine mari, m uşchi etc. G lan d ele se culeg în vase emailate
sau din inoxi cu capace.
Se folosesc glan d ele cu secreţie internă de la diferite anim ale sacrificate:
bovine, cai, porci ş. a. G lan d ele de la diverse anim ale nu sînt echivalente. Aşa,
bunăoară, glan d a tiroidă a berbecului d up ă proprietăţile horm onale se consi­
deră mai aptă decît a bovinelor, calului, porcului. O însem nătate deosebită o
are plinătatea şi vîrsta anim alelor. G landele anim alelor în vîrstă pot fi sărace
în hormoni. D e asem enea trebuie de ştiut şi perioada cînd un ele glan d e sau
altele elim ină mai activ secreţia. Deci, cunoaşterea proprietăţilor merceologice
ale materiei prim e endocrine are o însem nătate prim ordială pentru organizarea
corectă a producţiei preparatelor opoterapice.
In dependenţă de natura farm acologică a principiilor active în care sînt
bogate organele şi ţesuturile anim alelor, toate preparatele opoterapice contem­

c om, 178 273

porane se îm part în urm ătoarele grup e: preparatele horm onale; preparatele

ferm enţilor; preparatele am inoacizilor; preparatele vitaminelor; preparatele ce

conţin fosfor; preparatele cu acţiune nespecifică; prostagladinele.

In p lan tehnologic preparatele opoterapice sînt o gru p ă neom ogenă

U n ele din ele reprezintă organe anim aliere seci (uscate) şi pulverizate, care au

fost prelim inar degresate. O altă gru p ă reprezintă extracte, obţinute cu

ajutorul diferiţilor extragenţi, fiind purificate parţial şi concentrate. In sfirşit a

treia gru p ă reprezintă soluţii de substanţe active, obţinute în urm a purificării

p rofunde. Preparatele prim elor d ou ă grup e sînt destinate pentru u z intern, iar

ultim a gru p ă poate fi adm inistrată parenteral.

14.1.1. M etod a generală de producere a opoterapicelor

In cazul cel mai sim plu ele reprezintă glan d e uscate atent la temperaturi

mici, degresate şi m ărunţite.

Producerea se b a z e a z ă p e urm ătoarele etape:

Purificarea m ateriei - m ateria prim ă prim ită d e la producător mai în fii de

toate se p u rific ă de diferite im purităţi; pentru aceasta se clăteşte uşor în apă,

apoi se în lă tu ră ţesuturile străine (grăsim ea, carnea ş. a .).

M ăru n ţirea p rin m aşini de tocat ca m e .

U scarea - m aterialul tocat se strînge în talere em ailate şi se u su că în uscă­

toria sub vid la tem peratura de p în ă la 50°C.

D egresarea - în aparate de tipul Sokslet cu eter, ben zen , acetonă sau eter

de petrol.

M ăcin area - în m orile cu bile.

Conservarea - în vase bin e închise în loc uscat şi răcoros. A pariţia -

m ucegaiului şi a m irosului de putregai la conservare serveşte drept semn că

preparatul s-a rîncezit (descom pus).

Preparatul se livrează în form ă de p u lbere sau comprimate pentru uz

intern.
Din cauză că m ajoritatea horm onilor se descompun în tractul gastroin-

testinal,opoterapicele seci n u sînt întotdeauna valabile.

274
 14 L T . M etoda generală de producere
a opoterapicelor lich id e (esen ţelor)
pentru uz intern

E s e n ţe le se produc prin extragerea cu solvenţi a organelor tocate şi a

tu rilo r corespunzătoare purificate posterioî de balast (grăsim i, album ine),
e fe ctu a tă în principal prin decantare şi filtrare. Pentru mascarea mirosului
specific a l m ateriei prim e la filtrat se ad au g ă diferite substanţe aromate. Pentru
c on serva re se folosesc substanţe antiseptice - etanolul, cloretona.
Esenţele se păstrează în vase închise etanş, ferite de lum ină, la rece. Pre­
paratele lichide trebuie să fie lipsite de precipitate şi de mirosul de putregai.
Valabilitatea - de la 6 luni pîn ă la 3 ani. Term enul de valabilitate poate fi pre­
lungit num ai în cazuri cînd controlul biologic repetat în laboratorul contro­
lului de stat a constatat păstrarea acţiunii biologice deplin ă a preparatului.

14.1.3. M etoda generală de producere

a opoterapicelor pentru injecţii

Opoterapicele pentru injecţii se produc prin dizolvarea principiilor active

purificate ale organelor şi ţesuturilor în ap ă acidulată, soluţie izotonică de
natriu clorid sau ulei vegetal, şi de asem enea prin extragerea materiei prime
de origine anim ală cu solvenţi corespunzători şi o purificare m axim ală poste-
rioară a extractului de balast.
Procesul de producere este alcătuit din cîteva etape: extragerea materiei;
separarea din extract a grăsimilor; separarea din extractul purificat a
substanţelor active; dizolvarea substanţelor active; am balarea.
E xtragerea m ateriei prime se face prin macerare cu etanol în aparate cu
amestecătoare. Pentru separarea grăsimilor extractul se evaporă p în ă la
înlăturarea d eplin ă a etanolului. R ezid uu l apos se strecoară şi se amestecă
bine cu o cantitate echiyalentă de benzen sau eter. D u p ă separarea straturilor
se înlătură b en zen u l care conţine grăsimi. A lbu m in ele se în lătu ră prin diferite
metode: sedim entarea lichidelor prin răcire, aducerea lichidului la indicele
izoelectric, ad ău garea etanolului concentrat la lichid, a sărurilor metalelor
grele sau a substanţelor tanante.
Lichidul se sedim entează, se decantează, se filtrează, se conservează şi
după standardizarea biologică se livrează în calitate de extract purificat pentru
*njecţii sau procesul continuă mai departe p în ă la obţinerea substanţelor

275-
a ctive (h o rm on i, e n z im e ) p u re. Se e fe c tu e a z ă p u rific a re a prin p recip itarea 1ог
cu a lc o o l c o n ce n tra t sau s a lifie re a cu e le c tro liţi (am on iu sulfat, na triu clorid)
Su bstan ţele active p u rific a te se d izo lv ă în solven tu l coresp u n zăto r şi se supun
an a lize i ch im ic e şi b io lo g ic e .
S teriliza re a p re p a ra te lo r se e fe c tu e a z ă p rin filtra re a b a cteria n ă cu bujii
ori prin ad ău garea su b stan ţelor a n tisep tice, p re p a ra te le term ic stab ile se steri­
liz e a z ă prin m eto d e le fiz ic e ob işn u ite.
S o lu ţiile se d o ze a z ă în fio le sau vase m ici, în c h ise etan ş cu dopuri de
cauciuc şi cap ace m eta lic e v ă lţu ite . U ltim e le perm it, p rin străp u n gerea dopului
cu acul s e rin g e i, a lu a ca n tita te a n ecesară de solven t p ăstrind s terilita tea.

14.1.4. Preparatele hormonale

Preparatele glandei tiroide. Tiroidina (Thyreoidinum ). G la n d e le tiroid e

ale b o v in e lo r ucise se m ăru n ţesc în m aşin ile de toca t carn e. C arn ea tocată se
p u n e pe ta le re le e m a ila te şi se usucă în d u lap u l de uscare sub vid nu m ai sus de
40°C. Masa uscată se p u lv e riz e a z ă , d e gre se a ză cu b e n ze n în ap aratu l S okslet,
din nou se usucă şi se transform ă în p u lb e re In m orile cu b ile . A s tfe l, tiroid in a
uscată rep re zin tă glan d a tiroid ă uscată (glandula Thyreoidea siccata), fiind
num ai degresată.
P ro d u cerea tiro id in e i p oate servi drept schem ă tip ic ă de p ro d u c ţie a prim ei
gru p e de p rep arate o p o te ia p ic e sicative din g la n d e le d egresa te şi p u lveriza te.
Prep aratu l p re zin tă o p u lb e re fin ă am orfă de cu loa re g a lb en ă-su rie cu miros
sp ecific. E in solu b il în ap ă şi alcool. S tan d ard izarea se fa c e du p ă con ţin u tu l de
iod în p rep arat - Q,17—0,23%. In caz n ecesar p rep aratu l se d ilu e a ză cu zahăr
lactic. A m b a la rea în b orcăn aşe de cu loa re oran j. P ăstrarea în loc uscat, la rece.
Lista В. 0,1 —0,3 g. A d m in istra rea - în form ă de p u lb e re şi com p rim ate la
fu n c ţia in s u fic ie n tă a g la n d e i tiro id e .
Preparatele glandelor paratiroide. Paratiroidina (Parathyreoidinum).
P rep aratu l se o b ţin e din g la n d e le b o v in e lo r d eca p ita te. G la n d e le se m ăru n­
ţesc în m aşini de tocat c a rn e, se h id r o liz e a z ă cu o s o lu ţie slaba de a cid clor-
hidric. H id ro liza tu l rec e se filtre a z ă , ap oi la un pH de 4 , 8 - 4 , 9 se prec ip ită
fra cţia a lb u m in e lo r şi p re c ip ita tu l se d izo lv ă în ap ă. S o lu ţia se satură cu natriu
clorid , substanţa s a lifia tă se separă p rin c e n trifu g a re , se d iz o lv ă în apă şi din
nou se p re c ip ită la un pH 4 ,8 -4 ,9 . P u rific a tă astfel, substanţa se d izo lv ă în apă,
soluţia se sta n d a rd ize a ză p e c lin i după p ro p rie ta tea de a m ări c o n ţin u tu l de
calciu în sîn ge, ap oi se co n se rv ea ză cu s o lu ţie d e 0 ,2 -0 ,3 % fe n o l şi în c o n d iţii

276
aseptice se dozează în fiole cîte 5 şi 10 ml. Paratiroidina face parte din grupa a
treia de preparate opoterapice, purificate de balast, folosite ca injecţii sub­
c u ta n a te şi intram uscUlare. Preparatul prezintă un lichid transparent sau puţin

opac de culoare galbenă-deschis, cu reacţie acidă (pH 2 ,5 -3 ,0 ); 1 ml de soluţie

co n ţin e 20 U A . Se foloseşte la tratarea diverselor forme d© tetanie, spasmofilie,

se recomandă la astmul bronşic ş. a.Lista B. 5 -1 5 ml.

Preparatele glandelor suprarenale.Adrenalina hidrocloridă şi hidrotartrată

(Solutio Adrenalini hidrochloridi 0,1%; Solutio Adrenalini hydrotartratis 0,2%).
Adrenalina se produce din glan d ele suprarenale ale bovinelor, ţinîndu-se cont

de aceea că ea, ca derivat al pirocatehinei, în soluţie apoasă foarte repede se

oxidează, iar produsele oxid ării sînt toxice. D e aceea glandele suprarenale
trebuie să fie colectate im ediat după ce bovinele au fost decapitate şi în timp de
o jumătate de o ră sînt exp ed iate în producere sau în gheţate. G lan d ele se trec
prin maşina de tocat carne din oţel in oxidabil sau acoperită cu em ail. D u p ă
aceasta carnea tocată se p u n e în extractor, em ailat interior, şi se toarnă etanol
95% în cantitate de o dată şi jum ătate, la care se ad au g ă 1% de acid oxalic
(adrenalina este foarte greu solubilă în a p ă 1 :1 0 ' 000, dar uşor solubilă în
acizi diluaţi). E x tragerea se face la temperatura norm ală prin am estecarea cu
malaxorul continuu timp de 12 ore. Extractul obţinut se elim ină din aparat
prin sifonare, d u p ă ce extragerea se repetă. Extractul al doilea şi lichidul
presat se unesc cu prim ul extract şi se evaporă în aparatul sub vid la tem pe­
ratura de 40°C p înă la volum ul echivalent cu 1/10 parte de materie prim ă
iniţială. Se recom andă de asem enea de evaporat în tr-un m ediu de gaz inert.
Reziduul apos se separă de lipide prin agitare cu benzen, d u p ă ce benzenu l
este evaporat în aparatul sub vid. Extractul se filtrează şi se ad au g ă soluţie de
amoniac (p în ă la pH 9,0), se sedim entează adrenalina - b a z ă în cristale
aciculare. Precipitatul se cu lege p e filtru şi se spală cu apă.
A dren alin a bru tă, obţinută pentru a fi purificată,' se dizolvă în a p ă aci­
dulată cu acid clorhidric şi se precipită din nou cu soluţie de amoniac, preci­
pitatul se cu lege pe filtru, se spală cu apă, apoi cu alcool şi eter. A dren alin a
Pură şi uscată se dizolvă în soluţie de acid clorhidric de 0,01 M în concentraţia
de 1 : 1000. La soluţie se ad au g ă 0,5% de cloretonă în calitate de conservant
Şi din nou se filtrează în condiţii aseptice, se dozează în fiole sau recipiente de

sticlă portocalie cu un volum de 30 ml, pline p în ă la dop. A ctualm ente se liv­

rează soluţie de ad ren alin ă hidrotartrată, ca fiind mai stabilă, în concentraţie
de 0,2%.

277
 Preparatul reprezintă un lichid incolor sau puţin g ă lb u i cu mediu acid
(pH 3 ,0 -4 ,0 ). Soluţiile întunecate sau cu precipitate nu sînt apte de întrebuin­
ţat. Se în treb u in ţează ca vasoconstrictor local şi hemostatic, ca stimulator al
sistemului cardiovascular, la astmul bronşic pentru dilatarea musculaturii
bronşice. Lista B.
C ortinul (Cortm uxn). Soluţie extractivă apoasă din scoarţa suprarenală.
Scoarţa suprarenală a glan d ei se separă, se m ărunţeşte şi se extrage cu eter.
Hormonii sînt transferaţi în etanol, apoi în soluţie izotonică de natriu clorid.
Preparatul are acţiu n e biologică respectivă horm onilor scoarţei suprarenale
(reg larea m etabolism ului substanţelor m inerale, glucidice şi proteice).
Livrarea - în fiole cîte 1 ml cu activitatea d e 10 U A în 1 ml. Se foloseşte la
tratarea bolii lu i A ddison, miasteniei, adinam iei. Păstrarea - in loc ferit de
lum in ă la o temperatură* de p în ă la 10°C.
Schem a tehnologică de prelucrate com pletă a glan d elor suprarenale.
C a m e a tocată din scoarţa glandelor suprarenale se amestecă cu gh eaţă uscată
şi se lasă pe 36 ore la - 2 ° C . Prin aceasta celulele ţesuturilor se rup şi astfel se
intensifică p ronunţat procesul de extragere. E xtragerea se efectuează cu
etanol acidulat de 2 sau 3 ori. D in extractele unite mai întîi sub vid se evaporă
etanolul, d u p ă ce se concentrează reziduul apos p în ă la 1/15 parte din volumul
iniţial la tem peratura de pîn ă la 40°C. Restul de cad ă se amestecă cu 3 părţi de
acetonă rece şi se lasă pe 18-20 ore la rece ( 0 - 5 ° C ) . M ai departe se separă
lichidul d e precipitat şi din el sub vid se evaporă acetona. Cu scopul purificării
de mai departe extractul apos în c ă o dată se sedim entează la rece (5 - 10°C).
Extractul se separă de precipitat, ultim ul se spală cu etanol de 50%. Aceste
soluţii etanolice, şi de asem enea soluţia din cub, d u p ă evaporarea etanolului
(vezi m ai sus) se unesc îm p re u n ă şi din amestec se evaporă sub vid etanolul.
R ezid u u l apos se filtrează, se p relucrează cu acetonă rece. Precipitatul se
în lătu ră, iar partea apoasă se concentrează sub vid şi se uneşte cu extractul
principal. Extractul căpătat se răceşte şi se extrage de 3 - 4 ori cu 3 i dicloretan
la 10 1 de extract. A stfel în dicloretan trec corticosteroizii, iar în faza apoasă
răm îne masa prin cip ală a adrenaiinei.
E xtractele de dicloretan se agită cu o cantitate mică de ap ă, d u p ă ce
am estecul se lasă în frigorifer pe 10-12 ore la -1 0 -1 5 °C . Stratul apos format
(care conţine o cantitate neînsem nată de a d ren alin ă) în gh eaţă într-o crustă ce
se separă uşor de la extractul de dicloretan, care se evaporă sub vid p în ă la
în lătu rarea com pletă a dicloretanului. R ezid u u l se dizolvă în alcool de 70% şi
se lasă la 0°C timp de 10-12 ore. Lichidul etanolic se filtrează prin hîrtie şi se
tratează de 3 - 4 ori cu eter de petrol. D in extractul etanolic purificat mai

27?
departe, se eva p oră e ta n o lu l sub vid , iar rezid u u l (m asa d e n s ă ) se d izo lv ă în
soluţia izo to n ică de n atriu clorid con servată cu e ta n o l de 10%. Cu acest lich id
se dilu ează solu ţia astfel ca 11 de solu ţie să fie o b ţin u t dm 25 k g d e g la n d ă
su p ra re n a l de p orcin e şi din 40 k g de g la n d ă su p ra ren a lă d e b o v in e . D upă
aceasta pH -ul s o lu ţiei se ad u ce la 4 ,2 -4 ,5 şi, cu scopul p u r ific ă r ii d e p lin e , se
mai m en ţin e în c ă o d ată la 2 -5 °C . D u p ă sta n d a rd iza re se filtr e a z ă p rin b u jii
bacteriene şi în c o n d iţii a sep tice se d o z e a z ă în fio le .
Pentru obţinerea adrenalinei extractul apos (separat de dicloretan şi fiind
îngheţat) se alcalinizează cu soluţie de 25% de am oniac p în ă la pH 9,2. Astfel,
în precipitat cade adren alina. Pentru precipitarea com pletă, lichidul se
sedimentează timp de 24 de ore fa 10-12°C. Cristalele de ad ren alin ă se culeg
pe pîlnia B uhner, un de sînt spălate cu etanol concentrat, apoi cu eter. A d re ­
nalina brută obţinută se purifică mai departe (vezi mai sus) şi se transferă în
soluţie oficinală de ad ren alin ă hidrocloridă sau hidrotartrată.
Preparatele pancreasului. Insulina (in su lin u m ) - horm onul glan d ei p an­
creas - se produce d e celu lele beta, aflate în ţesutul insulelor Langerhans.
Insulina prezintă o proteină cu masa m o le cu lari de circa 6 000, care are 51 de
am inoadzi cu d o u ă catene: A — alcătuită din 21 şi В - d in 30 a m in o a ă zi, unite
între ele cu legături disulfidice.
Ca materie prim ă pentru producerea insulinei se foloseşte pancreasul
bovinelor şi a l porcinelor. D eoarece în pancreas se a flă şi enzim a tripsma, ob­
ţinerea insulinei mult timp n u s-a în cu n u n at de succes. In 1921 savanţii can a­
dieni F-Benting şi C.Best a u obţinut in su lina pentru prim a d a ţ i d in pancreas
prin tratare cu etanol acidulat. A stfel enzim ele se m activează şi pierd
proprietatea de a inactiva insulina. Actualm ente cunoaştem câteva tehnologii
de elim inare a insulinei care se deosebesc în tre ele prin u n e le detalii.
Pancreasurile proaspete sau în gh eţate se m ărunţesc în tocătoare d e c a m e
Şi se extrag prin bism acerare într-un reactor em ailat dotat c u m alaxor. Ih
calitate de extragent pentru prim a m acerare se foloseşte etanol d e 80-85% ,
pentru a doua — de 57%, acidulat cu acid fosforic (sulfuric, clorhidric) p în ă la
un pH 2,8—3,0. E xtracţia se petrece timp d e 1,5—4 ore p rin am estecare. Solu­
ţiile extractive se separă prin fierbere sau centrifugare, se unesc şi se p urifică.
Purificarea prelim inară a extractului este un ică pentru toate tehnologiile,
sccpul ei este de a se elibera de anionii acizilor. A stfel, anionul acidului fosfo-
hc (P 0 4-3) este în lăturat cu calciu clorid la valorile p H -u lu i de 3 ,3 -3 ,8 . A po i
are loc deproteinizarea - separarea posterioară a substanţelor balast de
Provenienţă proteică la un pH 4,5-5,1 şi 3,5 la tem peratura 0°C. Precipitatul
obţinut se separă prin centrifugare. Soluţia extractivă transparentă se con­

279
c e n tre a ză prin ev a p o ra re la tem peratu ra sub 30°C p în ă la un c o n ţin u t de etanol
de 10-25% în tr-u n tim p cît mai scurt, resp ectîn d strict reg im u l d e temperatură
O în c ă lz ir e în d e lu n g a tă duce la in a ctiva rea in s u lin e i. R estu l c on cen tra t se
p u rific ă de lip id e şi substanţe de balast prin d eca n ta rea la re c e (0 - 4 ° C ) la Un
pH 3 ,0 -3 ,3 . S o lu ţia e x tra c tiv ă se separă de la p re c ip ita tu l b alastulu i de
p ro te in e şi lip id e d e la su p ra fa ţă p rin filtra re . D in solu ţia e x tr a c tiv ă concentra­
tă se sepa ră in su lin a b ru tă p rin s a lifie re d u b lă cu s o lu ţie de 25% de natriu
clo rid sau de a m on iu su lfat de 40%.
M ai progresivă este metoda separării insulinei prin crom atografia schim­
bului de ioni. Pentru această metodă operaţia de concentrare n u se face, însă
insulina se absoarbe din extract parţial p urificată de balastul proteinelor, prin
sulfocationitul K U -3 3 -3 0 / 1 0 0 şi pH de 3 ,0 -3 ,3 în regim de pat fluidizat.
Pentru separarea lipidelor cationitul se spală cu etanol de 65-67% , iar pentru
separarea balastului - cu soluţia tampon de acetat 0,3 M (pH 5,3). Desorbţia
insulinei se face cu soluţie tampon am oniacală 0,01-0,05 M (p H 9,8-10,0).
Insulina nu-i stabilă în m ediu bazic, de aceea se desoarbe repede, eluatul ime­
diat se acidu lează p înă la un pH 4 ,1 -4 ,5 şi se ad a u g ă acetonă. Precipitatul
substanţelor balast se separă. Insulina se precipită sub form ă de zinc-insulină
cu soluţia de zinc-acetat. Z inc-insulina se dizolvă în ap ă, se acidu lează cu acid
o oră şi precipitatul proteinelor se separă filtrîndu-1 prin chizelgur. Fil­
tratul se am estecă cu acetonă, se ad au g ă zinc clorid şi fenol, se precipită pînă
la tem peratura 0°C, creînd condiţii pentru cristalizarea latentă a insulinei.
Soluţia se aduce la un pH 8,0-8,5 cu b az ă; se lasă pe 2 - 3 m inute, pe urm ă se
creează un pH 6 ,7 -6 ,8 şi se amestecă o oră; la valoarea p H -ului 6,5 se amestecă
2 ore; la pH 6,2 şi 6,0 - 2 ore şi decantarea - 18-20 ore şi la valoarea pH -ului
5,8 se am estecă 2 ore şi se decantează 4 8 -9 6 ore la tem peratura 5°C. Cristalele
obţinute de in su lină se separă prin centrifugare, se spală pe pîlnia B uhn er cu
ap ă rece purificată, acetonă şi eter. U scarea insulinei se face la aer într-o
nişă de ventilare în exsicator.
Eficienţa insulinei se determ ină prin metoda biologică; d up ă proprietatea
de a micşora cantitatea de zahăr în sînge la iepurii sănătoşi. Ca unitate de acţi­
u n e se ia acţiunea 0,04082 mg insulină cristalină (stan d ardă), ea trebuie să fie
de 2 4 -2 6 U A în 1 mg.
Insulina cristalină. Insulina pentru injecţii (Insulinum pro injecţionibus)
se p repară prin dizolvarea insulinei cristaline cu acţiunea 2 4 -2 6 UA/m l în apă,
acidulată cu acid clorhidric pînă la valoarea p H -u lu i 3,0-3 ,5 . L a soluţie se
ad augă solubilizator (1,6-1,8% glicerol) şi conservant (0,25-0,3% fen ol). Solu­
ţia se sterilizează filtrînd-o prin bujii bacteriene în condiţii aseptice.

280
 preparatele in su lin ei cu a cţiune prelungită. Deoarece durata acţiunii
totale a unei doze de insulină atinge circa 6 -8 ore, fiind administrată regulat,
gste mai adecvat de folosit form ele ei medicamentoase (suspensii), ce au propri­
etăţi de acţiune prelungită. Prelungirea se atinge prin ad ău garea sărurilor de
zinc, proteine şi soluţii tampon, ce modifică viteza acţiunii de micşorare a
gahărului, ’’p icu l” acţiunii şi durata acţiunii totale.
Toate suspensiile se p repară din insulină cristalină cu acţiunea nu mai
mică de 22 -2 3 U A în 1 mg. 1 ml de suspensie conţine 40 sau 80 U A . Suspensia
de zinc-insulină se p repară prin amestecarea a 3 volume de suspensie de zinc-
insulină am orfă cu 7 volum e de suspensie zinc-insulină cristalină. Protamina -
ca album ina, dobîndită din lapţi de nisetru, conţine p în ă la 80% leucină,
arginină şi histidină, şi de aceea are un m ediu bazic. Pentru conservare la
fiecare 100 ml se ad au g ă: în suspensia de zinc-insulină - 0,25-0,3 g de fenol,
iar în suspensia de protam ină-zinc-insulină, în că 1,4—1,8 g de glicerol. Toate
suspensiile sînt de culoare albă sau aproape alb ă . Fiind lăsată în repaus,sus­
pensia se precipită, iar,agitm d-o ,se tulbură. Lichidul de deasupra precipita­
tului este incolor şi transparent. Suspensiile insulinei se livrează în recipiente
a cîte 5 ml, confecţionate din sticlă neutră, astupate cu dopuri de cauciuc cu
capac metalic vălţuit. în gheţarea preparatului este interzisă. Lista B.
U n succes rem arcabil în terapia cu insulină a trezit apariţia a trei insu-
line cu acţiune prelungită - suspensii ale zinc-insulinei. E le se p repară prin
amestecarea soluţiilor sterile ale insulinei cristaline cu zinc clorid şi soluţia
tampon. Schim bînd ordinea am estecării şi durata, se pot precipita două frac­
ţii fizice de zinc-insulină: am orfă şi cristalină. Suspensia zinc-insulinei amorfe
(dimensiunile particulelor sub 2 ц т ) se obţine printr-o amestecare scurtă a
soluţiilor, iar suspensia cristalină - amestecînd lqjnt (3 0 -4 0 rot/min.) timp de
18-20 ore. A stfel se obţin cristale de forma rom bului cu dimensiuni de
10-40 pm. Suspensiile de z in c -in s u lin ă sînt stabile într-un mediu neutru de
pH. Com ponenţa preparatelor la 100 U A a insulinei, mg: natriu acetat -3 ,4 ,
valoarea p H -ului 7,1-7,5, fenol - 0,25-0,3% . Adm inistrate subcutanat, suspen­
siile de zinc-insulină treptat se absorb şi duc la o micşorare a zahăru lu i în
sînge, durata c ăruia depinde de starea fizică a zinc-insulinei.
Suspensia zinc-insulină amorfă pentru injecţii (Suspensio Zinci-insulini
amorphi pro injectionibus) are o acţiune rapidă - peste 1-1,5 ore, în să com­
parativ scurtă - durata 10-12 ore.
Suspensia zinc-insulină cristalină pentru injecţii (Suspensio Zinci-insulini
crystallisati pro injectionibus) - preparat cu o acţiune mai în delun gată, mic­
şorarea zah ăru lu i în sînge în cepe peste 6 -8 ore, atinge picul m axim al peste
16-20 ore şi se prelungeşte 30 -3 6 ore.

С о т . 178
281
 Insulina M şi preparatele ei. In 1983 a fost elaborată tehnologia insulinei
M , lipsită de proinsulină şi proteine balast, care duc la m ărirea reacţiilor
im une ale organism ului. Purificarea suplim entară a insulinei cristaline se face
prin crom atografia repetată.
Insulina cristalină se dizolvă în etanol 40% prin adaosul de dinatriu etilen-
diam inoacetat, care lea g ă ionii de zinc şi astfel măresc solubilitatea lui. Solu­
ţia concentrată de in sulină se cen trifughează şi se ad u n ă pe amonitul
A B —171—40/100. E lu area insulinei se face cu soluţia tampon am oniacală, care
conţine 40% etanol, natriu clorid, valoarea p H -ului 7 ,4 -7 ,6 . Se colectează
fracţiile eluatului, care conţin insulină purificată cromatografic. Se cristali­
zează insulina din soluţia tampon citrată, care conţine zinc clorid şi 20%
etanol, la valoarea de pH 6,9 şi 5,8. Se obţine insulina în alt purificată cu acţi­
un ea n u mai joasă de 26 UA/m g.
Гп baza suinsulinei M , obţinută din pancreasul porcinelor, au fost create
preparate, analoage insulinei cristaline, în să care se caracterizează prin acţi­
u n e antigenă m ică. Soluţia suinsulinei M (Suinsulinum M ) în soluţia tampon
acetată, spre deosebire de soluţia insulinei cristaline, are reacţie nu acidă, ci
neutră, valoarea p H -ului 7 ,0 -7 ,5 . Preparate cu acţiune prelungită sînt
suspensiile: zinc-insulina M am orfă pentru injecţii sau insulina-semilong,
zinc-insulina cristalică pentru injecţii sau insulina-ultralong şi zinc-insulina M
pentru injecţii sau insulina-long.
Preparatele horm onilor sexuali. Hormonii sexuali fem inini, produşi de
ovare, sînt derivaţi ai hidrocarburii estran; com ponentele principale în ei -
estrona (fo licu lin a) şi estradiola. Hormonii sexu ali masculini, produşi de tes­
ticule, sînt derivaţi ai altei hidrocarburi - androsteronul; principalul din ei -
testosteronul. D u p ă structura chim ică, atît hormonii sexuali fem inini, cît şi
cei m asculini fac parte din horm onii steroizi şi sînt apropiaţi un u l altuia.
A vînd în vedere dificultăţile tehnice de preparare a lor din materie primă
biologică în cantităţi satisfăcătoare, în prezent în practica m edicală se utili­
zează pe larg horm onii sexu a li fem inini şi m asculini obţinuţi pe cale sintetică
şi analogii lor. Dintre preparatele oficinale ale horm onilor sexuali, produşi
p în ă în prezent din m aterie prim ă biologică, pot fi num ite num ai preparatele
horm onilor sex u a li fem inini.
Estrona (O estron u m ). In ovarele bovinelor tăiate se a flă o cantitate neîn­
sem nată de horm oni foliculari. D e aceea ca sursă de producere accesibilă Şi
ieftină este urina, care se colectează de la donatori (fem ei gravide'sau animale
care trebuie să fete). U rin a se acidu lează cu acid clorhidric şi se extrage cu
benzol sau eter. O peraţia dată se efectuează într-un extractor emailat la o

282
 arnestecare continuă cu m alaxorul. Extractul benzoic sau eteric se spală de
• stratul apos şi se evaporă. R eziduul se dizolvă în etanol, apoi soluţia eta-
nolică se În gh eaţă, fiind separată de impurităţi, se filtrează mai departe şi
filtratul se evaporă. Restul se extrage cu eter, eterul se evaporă, iar reziduul se
supune un ei purificări speciale. In rezultat se obţine o pulbere cristalină albă
a h o rm o n u lu i. Estrona este standardul pentru toate preparatele hormonilor
fem inini sexuali. Drept 1 U A se ia activitatea specifică (cap abilă să provoace
călduri (go an a) la fem ela rozătoare) a 0,0001 mg de estronă. Preparatul se liv­
rează în form ă de soluţie uleioasă (Solutio Oestronum oleosa) cîte 1 ml pentru
uz intramuscular, care conţine 0,5 mg ori 1 mg de estronă (activitatea de 5000
sau 10 000 U A ).
Estradiolul dipropionat (Oestradioli dipropionas). Estradiolul dipropionat
puţin se descom pune în ţesuturile organism ului, încet se resoarbe, încet se
elimină şi d e aceea are acţiune mai în delun gată (o injecţie în trei-cinci zile).
Se livrează în form ă de soluţie uleioasă 0,1% (Solutio Oestradioli dipropio-
natis oleosa) în fiole cîte 1 ml, injecţii intram usculare, are acţiune prelungită.
Preparatele horm onilor sexuali feminini se folosesc în caz de insuficienţă
a fupcţiei secreţiei interne a ovarelor şi la dezvoltarea insuficientă genitală
generală. T oate preparatele date fac parte din lista B.
Preparatele hipofizei. Hipofiza este alcătuită din mai multe părţi,
principalele dintre care sînt partea anterioară şi cea posterioară, ce produc
hormoni com plet diferiţi. Hormonii părţii anterioare au acţiune asupra creşs
terii organism ului, m etabolismului glucidic şi lipidic, asupra altor glande
endocrine. Partea posterioară de asem enea este locul de producere a cîtorva
hormoni principali, care acţionează asupra elim inării urinei, presiunii
sanguine, m usculaturii vasculare (în special a u teru lu i), şi asupra m etabolismu­
lui glucidic. Horm onii hipofizei prezintă substanţe proteice şi sub acţiunea
enzimelor proteolitice pierd activitatea lor.
Preparatele hipofizei anterioare. Din hipofiza anterioară a bovinelor tăiate
se prepară, urm ătoarele medicamente: corticotropina pentru injecţii sau hor­
monul adrenocorticotropin pentru injecţii (Corticotropinum pro injectioni­
bus, H orm onum adrenocorticotropinum pro injectionibus), prolactina (Prolac-
tinum). Prepararea lor are loc în ansam blu d u p ă o schem ă tehnologică, propusă
de G .K .K orotaev şi V .A .Liv şiţ. In cazul dat carnea tocată, obţinută din p ăr­
ţile proaspăt în gheţate ale antehipofizei, se am estecă cu două părţi de apă,
apoi se a d a u g ă 8 părţi de acetonă, acidulată cu acid clorhidric, şi se m acerează
timp de 1,5 ore prin amestecare. Extractul se separă de şrot prin centrifugare.
Din extractul transparent substanţele active se sedim entează prin

283
m ărirea c o n c e n tra ţie i d e a c e to n ă p în ă la 90% şi se p re c ip ite a z ă tim p de 12 0re
la rece (n u m ai sus d e 0°C). S olu ţia-m am ă se filtre a z ă , p re c ip ita tu l se spală pe
filtru lN u tsch e cu a c e to n ă şi se usucă.
Prolactina. P u lb erea a c e to n ic ă şi acid u lată se d iz o lv ă în solu ţia de 0 6%
acid acetic din raportul d e 50 g la 11 d e solu ţie. S e ad u ce la un pH 2,8-3,0 cu
aju toru l so lu ţiei de 10% de n atriu h id ro x id . S o lu ţia d e v in e tu lb u re; p recipita­
rea la c tin e i se a c tiv e a ză prin adaosu l s o lu ţiei saturate d e n a triu clorid (60 ml la
1 1) şi sed im en ta re tim p de 3 o re. P re c ip ita tu l uscat separat p rin cen trifu ga re
nu m it p ro la c tin ă , ac tu a lm e n te n u se a d m in istrea ză, iar filtra tu l ob ţin u t se
folo seşte p en tru p rep a ra rea c o rtic o tro p in ei.
Corticotropina. D u p ă separarea la c tin e i în solu ţie se fix e a z ă un pH de 5,5
cu o so lu ţie apoasă d e am on iac şi se s e d im e n te a ză tim p d e 12 o re la tem pera­
tura d e 1 0-15°C . P re c ip ita tu l o b ţin u t se separă prin c e n trifu g a re şi se în lă ­
tu ră. S o lu ţia se d ilu e a ză cu a p ă d e 10 ori şi se tre ce p rin tr-o c o lo a n ă ce con­
ţin e K M - s e fa d e x K - 2 5 (c a tio n itu l K M -s e fa d e x se adu ce p re lim in a r cu soluţie
tam pon d e 0,1 M de am on iu acetat la pH 5 ,5). V ite z a d e scu rgere prin coloa­
n ă se m e n ţin e în lim ite le de 100-120 cm/oră. S pre fin a lu l p rocesu lu i coloana
se spală cu solu ţia tam pon 0,1 M d e am on iu acetat. C orticotrop in a m ai apoi este
desorbată d e la K M -s e fa d e x , trecîn d p rin c o lo a n ă o solu ţie tam p on 2 M de
am on iu acetat cu pH 6,2. In e lu a t se a d au gă cis te in ă h id roc lorid în raportul
1 g/l 1. S o lu ţia se term o statează la 90°C tim p d e 20 o re. S o lu ţia fie rb in te se
filtr e a z ă p rin filtru l Z e ith z , se ră c eş te şi se to arn ă în e ta n o l ră c it la 3 -5 °C .
P en tru sed im en ta rea p re c ip ita tu lu i solu ţia se lasă p este n o a p te la rec e . P reci­
p itatu l se separă p rin c e n trifu g a re . P u rific a re a d e p lin ă a c o rtic o tro p in ei se
e fe c tu e a z ă prin c ro m a to g ra fie cu s e fa d e x K - 2 5 . Pen tru aceasta precip itatu l
e ta n o lic sec se d izo lv ă în solu ţie d e acid a c e tic 0,6% (ra p o rtu l 1 g/0,11). Soluţia
se tre ce prin colo a n a p lin ă cu s e fa d e x K - 2 5 , şi se e lu e a z ă cu solu ţie d e acid
acetic 0,6%. A p a r iţia c o rtic o tro p in e i în e lu a t se f ix e a z ă la sp ectrofotom etru .
F racţia care c o n ţin e c o rtic o ţro p in ă se to arn ă în c h iu v e te , se în g h e a ţă şi se
usucă p rin lio filiz a r e . P u lb e re a uscată este s tan d a rd izată şi fo lo sită pentru
p rep ararea fo rm e lo r m ed ica m en to a se: c o rticotrop in a p en tru in je c ţii şi sus­
p en sia zin c -c o rtic o tro p in ă (Suspensio zinc-corticotropinum).
C orticotrop in a p en tru in je c ţii p re zin tă o p u lb e re ste rilă , care este d iz o lv a tă
e x te m p o re în solu ţia de n atriu c lorid 0,9%. L iv ra re a se fa c e în fla c o a n e pline
cu 40 U A . C orticotrop in a p en tru in je c ţii se p rep a ră d izo lv în d p rep aratu l în apa
p en tru in je c ţii. S olu ţia se filtr e a z ă p rin filtre b a c te rie n e în c o n d iţii a s e p tic e .
Se toarn ă c îte 0,5 ml în fla c o a n e d e 5 m l şi se su b lim ea ză . F lă c o a n e le u s c a te se
în c h id cu dop u ri d e ca u ciu c şi v ă lţa te cu c ă p ă c e le m eta lic e.

284
 Suspensia zinc-corticotropină pentru injecţii se livrează în flacoane cîte
5 tnl şi conţine 100 U A în flacon. Este un preparat cu acţiune prelungită. Pre-
aiatul prezintă o suspensie fină, de culoare a lb ă , ce n u conţine particule
aglomerate care n u se desfac prin agitare. Fiind lăsată în repaus, suspensia se
sedimentează, lichidul deasupra precipitatului devine incolor şi transparent.
Suspensia se p rep ară prin dizolvarea corticotropinei în soluţia de acid clor-
},idric de 0 ,0 1 M şi adaosul suplimentar al clorurii de zinc, conservantului
(nipagină) şi soluţia de kaliu hidroxid p în ă la pH 7,5-8,0.
preparatele hormonilor gonadotropL Gonadotrofina corială (H on ado-
tropinumchorionicum ). Preparatul conţine hormoni gonadotropi. Se obţine
nu din glande, ci din urin a fem eilor însărcinate. U rin a proaspătă în prima
perioadă de graviditate a fem eilor se acidulează cu acid acetic p în ă la u n mediu
slab acid, se filtrează şi se concentrează în aparatul sub vid la tem peratura de
35_ 4 0 °C p în ă la a zecea parte din volum ul iniţial. L a restul obţinut după
răcire se aduc patru volume de etanol de 95%. A p a re un precipitat mare, care
este transferat pe filtru, spălat cu alcool şi eter. H orm onul brut obţinut se puri­
fică mai departe prin diferite metode. U n a din metode este că materia brută
se dizolvă într-o cantitate de zece ori mai m are de ap ă şi se centrifughează. La
soluţie se a d au g ă un reactiv, alcătuit din am oniu clorifi şi m agneziu clorid,
mai apoi soluţia de am oniac p în ă la m ediu bazic, pentru precipitarea fosfa­
tului urinei. Precipitatul se filtrează, iar la filtrat se ad au g ă patru volum e de
etanol. Precipitatul obţinut se strînge pe filtru, se spală treptat cu etanol şi
eter, se usucă în exsicator deasupra acidului sulfuric sau calciului clorid
şi se standardizează pe şobolani masculi imaturi sexual. M ai departe prepa­
rarea soluţiei cu conţinut de 500, 1000 sau 2000 U A în 'flacoane se efectuează
pe schema descrisă pentru corticotropină. Preparatul prezintă o p ulbere
sterilă liofilizată, care se dizolvă e x tempore în soluţia izotonică de natriu
clorid.
Preparatul conţine horm onul luteinizant steril, care contribuie la femei
•a transferarea foliculei dezvoltate în corpul galben şi prelungeşte astfel
termenul lui de fiinţare, iar la bărbaţi - stim ulează funcţia celulelor interstiţi-
ale ale testiculelor. Adm inistrare intram usculară. Lista B.
Preparatele hipofizei posterioare. A diurecrina (A diurecrinum ). Se prepară
din partea posterioară a hipofizei bovinelor tăiate. Preparatul conţine toţi
hormonii, produşi de partea posterioară a hipofizei, bu n ăo ară horm onul adiu-
recrin ce acţionează asupra m etabolismului mineral-apos. D in cauza pierderii
rapide a activităţii, im ediat d up ă tăierea vitelor hipofiza se în carcă în ace-
°n ă pentru conservare. înainte de producere hipofiza se scoate din acetonă

285
şi se separă partea posterioară. M ateria m ărfinţită se aran jează pe talerej
em ailate şi se usu că în d ulapu l de uscare cu vid la tem peratura de pînă la 4o» 6
M asa uscată mai apoi se degresează cu benzen în aparatul Sokslet. Restul
extractului se în lă tu ră prin uscarea materiei sub vid, după ce se pulverize ^
în m oara cu bile şi se standardizează pe un uter de cobai. Astfel preparatul
reprezintă glan d e uscate şi m ărunţite, fiind num ai degresate (Pulvis posterio '
glandulae pituitariae). Este o p u lbere am orfă, de culoare surie, insolubili ^
ap ă şi alţi solvenţi obişnuiţi: 1 mg de preparat conţine 1 U A . Conservarea -
în vase b in e închise, la rece, în loc uscat.
Adm inistrarea: în caz de diabet hipofizar şi enurezis. Se aspiră intranazal
cîte 0,03-0,05 g. Lista B.
Pituitrins (Pituitrinum ). S e separă din adiurecrină. Ultim a se macerează
de d ou ă ori cu o soluţie de acid acetic 0,25% la tem peratura de 40°C prin agi­
tare activă. Extractele unite se filtrează şi din filtrat se separă proteinele cu
ajutorul soluţiei dializate de fier cloroxid. Precipitatul se filtrează. Pentru
separarea surplusului de fier la filtrat se ad au g ă natriu hidrocarbonat pînă la
un m ediu slab alcalin. Lichidul se filtrează, se acidu lează cu acid acetic la un
pH 3 ,0 -4 ,0 , se conservează cu fenol 0,3%. Se am balează în fiole de 1 ml în
condiţii aseptice. Preparatul prezintă un lichid incolor, transparent, cu mediu
acid. 1 ml de preparat conţine 5 sau 10 U A . Se foloseşte ca uterotonic. Se reco­
m andă de asem enea în caz de diabet hipofizar şi enurezis. Lista B. Adminis­
trarea: subcutanat sau intram uscular cîte 5 -1 0 U A .
14.1.5. Preparatele enzim elor
Ferm enţii sînt o g ru p ă specifică de proteine, ce intră în c o m p o n en ţa
celulelor şi ţesuturilor organism elor anim aliere şi au rolul de ca ta liza to ri
biologici. E i utilizează reacţiile biochim ice, care în lipsa lor s-ar fi petrecut cu
o viteză foarte m ică.
Dintre proprietăţile cele mai caracteristice ale ferm enţilor se deosebesc
term olabilitatea, fidelitatea către schim bul m ediului reactiv şi o acţiune speci­
fică exprim ată esenţial. L a în călzirea de circa 50°C acţiunea fe rm e n ţilo r
scade simţitor, iar la 80°C ei de obicei pierd definitiv proprietăţile lor d e cata­
lizatori. G rad u l inactivităţii ferm entului depinde şi de durata acţiunii term ice-
Pentru m ajoritatea ferm enţilor, separaţi din celulele şi ţesuturile a n im a le lo r
tem peratura optim ă este de 37—40°C. Activitatea ferm enţilor scade brusc
depen d en ţă de p H -ul m ediului. Pentru fiecare ferm ent există o m ă rim e op
286
s я m ed iu lu i p H . Fiecare ferment, de Regulă, acţionează la un anum it sub-
t sau tip de legătură chimică în m olecula.
S ferm enţii mucoasei stomacului. Pepsina (Pepsinum ). Se produce din sto­
cul de p o r c . M ucoasa stomacului, îm preună cu stratul submucos se desparte
je alte ţesuturi, se spală cu ap ă caldă (n u mai sus de 40°C), se trece prin
_ j na de tocat carne şi în vase emailate sau de porţelan se aduce cu soluţie
ie acid clorhidric de 0,5% din raportul: 4 părţi extragent la o parte de mucozi-
tate. Amestecul se m acerează timp de 18 ore la tem peratura 40*C, agitîndu-1
i D u p ă aceea se strecoară şi filtratul se degresează, agitînd de două
ori cu benzen sau eter.
In continuare extractul apos de pepsină se concentrează sub vid la o
temperatură nu mai mare de 40eC p în ă la extract dens, d u p ă ce masa obţi­
nută se amestecă cu zah ăr lactic. E mai bine dacă pepsina se separă de sub­
stanţe auxiliare. Pentru aceasta la extractul apos se ad au g ă soluţie de am oniac
0,1 M pînă la m ediu slab alcalin, apoi suspensia proaspătă, cu adaus de solu­
ţie de amoniac, cu scopul m enţinerii m ediului slab alcalin. Suspensia fosfată
este obţinută prin am estecarea soluţiei de calciu clorid de 10% cu un volum
egal de soluţie de natriu bifosfat cu pH - 5,5. D u p ă adausul suspensiei de fosfat
lichidul se amestecă şi se lasă pe 5 -6 ore. Astfel pepsina, separată din solu­
ţie cu ajutorul am on iacului,se absoarbe la suprafaţă în suspensia fin ă de
calciu fosfat şi am bele cad în precipitat. Pentru a preîntîm pină eluarea
(trecerea indirectă a ferm entului în soluţie), se toarnă din nou am oniac, cu
scopul de a păstra m ediul reacţiei necesare. Lichidul se decantează de pe
precipitat prin sifonare, precipitatul se agită cu ap ă purificată, se decantează,
după aceea se trece pe filtrul Nutsche şi d u p ă spălare se absoarbe. Precipitatul
se tratează cu soluţie de acid citric 4%. Prin aceasta calciul fosfat se transformă
în calciu citrat insolubil, iar pepsina se filtrează. Precipitatul se spală cu apă,
apele de la spălare se unesc la filtrat, d u p ă ce se a d au g ă o cantitate de am oniac
1M, ca lichidul să aibă pH -ul 2,4-2,6. A po i se aduce o cantitate de cinci ori mai
raare de amestec etanol-eter (raport echivalent). C ade un precipitat alb, care se
culege pe filtru şi aici se spală mai întîi cu o cantitate de amestec de etanol-
eter. D u pă spălare precipitatul se usucă repede în tr-un curent de aer cald.
Această metodă de purificare a pepsinei a fost propusă de A .Ia.D anilevski.
Purificarea pepsinei poate fi efectuată de asem enea prin dializă şi prin
salifiere.
D upă controlul activităţii digestibilităţii pepsina obţinută se diluează
cu zahăr lactic p în ă la un raport de 1 :1 0 0 . Cu acelaşi scop este acceptată
287
utilizarea zah ăru lu i obişnuit. Preparatul obţinut prezintă o p u lbere albă s
gălbuie, cu gust slab acriu şi miros slab specific. Este complet solubil în „ v
(coloid); soluţia este străvezie şi puţin tulbure, în să nu form ează precipita*
M ediul soluţiei de 2% este slab acid. Um iditatea în preparat nu este mai mar'
de 1%. T rebuie să fie lipsit de flo ja m icrobiană patogenă, saprofiţii sînt
admişi nu mai mult de 2000 colonii într-un gram.
Preparatul se am balează în borcănaşe de sticlă închise etanş sau în bor-
cănaşe m etalice in oxidabile în care se a flă saci de pergam ent. Conservarea - ia
loc uscat şi tem peratura de 2 - 15°C. O dată în an se controlează acţiunea
sa. Pepsina am estecată cu betaină clorhidrată (1 + 4) este cunoscută sub
denum irea de acidin-pepsină (A cid in -pep sin ). Livrarea: comprimate cîte 0,5
şi 0,25 g. în stomac betaina clorhidrată se hidrolizează uşor şi se separă
acidul clorhidric.
Sucul gastric. Sucurile digestive ale anim alelor şi om ului trebuie privite
ca soluţii de ferm enţi naturali, care conţin o cantitate mai m ică de impuri­
tăţi decît extractele obţinute artificial. Fiind asigurate cu metode progresiste,
sucurile, ca preparate medicamentoase, pot fi produse în cantităţi îndestulă­
toare. Printre aceste preparate poate fi numit sucul gastric natural (Succus
gastricus naturalis), obţinut prin metoda propusă de I.P.Pavlov de ia cîini
sănătoşi. C u acest scop se fixează fistula stom acală com binată cu esofagotomia.
Fiind astfel operaţi, clinii pot în ghiţi bucăţi de carne, iar ele îm p reun ă cu
saliva cad afa ră prin g au ra esofagului fixată de p ielea gîtului şi în stomac nu
nimeresc. Sucul gastric ’’cu les” astfel prin hrana im aginară se deosebeşte
prin puritatea sa. Ca conservant la sucul obţinut se ad au g ă acid salicilic în
cantitate de 0,03-0,4% .
Preparatul finit prezintă un lichid transparent, incolor, cu gust acriu şi
miros specific. Conţine proteine, bu n ă o a ră nucleoproteine, ferm enţi - pepsina,
him ozina şi lip a z & -ş i de asem enea acid clorhidric în cantitate 0,5%; pH-ul
0,8-1,0. D in substanţele neorganice, în afară de HC1, sucul natural con­
ţine cloruri (N a C l, K C l, N H 4C1), fosfaţi, sulfaţi şi o cantitate neînsem nată de
hidrogen tiocionat. Sucul gastric se am balează în flacoane de cîte 100 ml, se
păstrează la tem peratura de 2 - 1 0°C la loc ferit de lum ină. D u rata păstrării - 6
luni. Fiind în gh eţat, sucul gastric natural elim ină precipitat de p epsină, care
mai apoi din nou se dizolvă în el la tem peratura cam erei.
Se foloseşte de asem enea sucul gastric artificial (Succus gastricus artifi-
cialis) - extract apos al mucoasei stomacului porcinelor, acidulat cu acid
clorhidric.
Preparatele en zim elor glandei pancreas. Pancreatina (Pancreatinum ).
Pentru a d obîndi pancreatina, pancreasurile proaspete sau în gh eţate c o le c t a t e

288
 la bovine sau porcine (înd eosebi) se trec prin m aşina de tocat carne, se
esează şi sucul scurs se precipită cu etanol. Precipitatul se spală cu etanol,
... se usucă şi se triturează în p ulbere. Se controlează activitatea tripsinei
• se d iluează cu zah ăr lactic p în ă se obţine u n preparat cu activitate de 25 U A .
R a n d a m e n tu l p rep aratului poate fi m ărit, d acă glan d ele tocate mai întîi vor
fi aduse la o aciditate anum ită (p H 4 ,5 ), ad ău g în d un amestec tampon, masa

se amestecă cu nisip şi se presează. Activitatea proteolitică a preparatului

poate fi m ărită din contul acţiunii enterochinazei şi a io n u lu i de C a+ + (C a C l2).
preparatul prezintă o p u lbere de culoare g ă lb u ie . în ap ă se dizolvă
parţial. Reacţionînd cu proteinele în m ediu slab alcalin,preparatul în prezenţa
tripsinei se descom pune, fiind astfel lipsit de proprietăţile lui fizice. Astfel,
cazeina pierde proprietatea de a se precipita cînd soluţia se acidu lează, iar

gelatina - proprietatea de a forma gel, la răcirea soluţiei, şi vîscozitatea.

Acţionînd asupra m ucilagiului de am idon, p reparatul în p rezenţa am ilazei
îl transformă în zahăr, p ierde proprietatea coloidală ş l proprietatea de a
colora soluţia în albastru cu soluţie de iod. Conservarea: în borcănaşe de
sticlă la loc rece şi uscat.
Este în trebuin ţat în form ă de p u lb ere sau comprimate la tratarea
pancreatitelor şi la dereglările digestive, legate de disfuncţia ficatului
Şi a pancreasului.
Tehnologia preparatelor enzimelor din pancreasul bovinelor: dezoxiri-
bonucleazei (D R N C ), ribonucleazei (R N C ), tripsinei, chemotripsinei, inhibi­
torilor proteazei - pantripinei şi insulinei. Principiul producerii lor se bazează
pe faptul că pancreasul tocat se supune autolizei, pentru ce se amestecă cu
jumătate de cantitate de ap ă şi se lasă pe 18 ore la tem peratura 12°C. M ai
apoi în reactorul dotat cu m alaxor el se extrage prin bism acerare cu apă,
acidulată cu acid ortofosforic p în ă la un pH 2 ,0 -2 ,5 la tem peratura d e pînă
la 5°C. Prima m acerare se efectuează cu o cantitate d u b lă de ap ă timp de 16
ore, a doua - cu cantitate ordinară. Extractele se separă de şrot prin centri­
fugare şi se unesc. Şrotul se foloseşte pentru p roducerea insulinei, iar din
extract se salifiază enzim ele cu concentraţii diferite de am oniu sulfat
(D R N C şi R N C ), ad ău g în d am oniu sulfat cristalic p în ă la un grad anum it de
saturare prin am estecare şi răcire. Filtratul se foloseşte pentru obţinerea
chirnopsinei, tripsinei şi pantripinei. Precipitatul se dizolvă în ap ă ( 1 : 4 ) şi
în soluţia apoasă se precipită substanţele balast prin ad ău g area de am oniu
sulfat. Precipitatul se în lătu ră, iar la filtrat se ad au g ă soluţia de natriu hidro­
xid 5 M p în ă la p H 4,5 şi se salifiază D R N C , ad ău g în d lent soluţia saturată de
amoniu sulfat p în ă la gradu l de saturare 0,4. Precipitatul D R N C se separă şi

Com. 178
289
se supune purificării m ai profun de. D in filtrat se precipită D R N C prin о д ,
fiere cu am oniu sulfat p ln ă la un grad de saturare 0,8. Precipitatul care со '
ţine R N C am orfă se răceşte la temperatura de 4 -5 *C timp de 40-48 ore
lichidul se sifonează, iar precipitatul se separă pe filtrul Nutsche sau prin cen'
trifugare. R N C obţinută se p u rific i. D in filtrat, care conţine complexul d
enzim e, se salifică chemotripsina, tripsina şi pantripina cu am oniu sulfat u
gradu l de saturare egal cu 0,7.
D in sum a enzim elor se obţine chem otripsinogen inactiv. C u acest scop
precipitatul se dizolvă în ap ă acidulată cu acid sulfuric la u n pH 3,0, tempera­
tura nu mai sus de 5 'C şi se a d au g ă în cet prin amestecare soluţie de amoniu
sulfat. A p o i se ad a u g ă soluţia de natriu hidroxid 5 M pîn ă la pH 5,0 şi se men­
ţine la tem peratura cam erei p în ă la precipitarea d eplin ă a chemotripsinoge-
n u lu i cristalic.
D in filtrat şi apele de spălare, obţinute d u p ă separarea chemotripsinoge-
n u lu i, se separă tripsinogenul prin salifiere cu am oniu sulfat şi acidulare cu
acid sulfuric 5 M p în ă la pH 3,0.
Filtratul, răm as d u p ă separarea tripsinei, se acidulează cu acid clor­
hidric pîn ă la pH 2,5 la tem peratura 5 'C . D in filtratul acidulat prin adaos de
m agneziu sulfat cristalic se salifică pantripina îm p reu n ă cu proteinele balast
Ultim ele se separă prin coagulare, în călzin d soluţia p în ă la 90°C timp de un
minut şi răcind-o im ediat p în ă la 20-25°C . Precipitatul substanţelor balast
se separă prin filtrare. L a filtrat, unit cu apele de spălare, prin amestecare
lentă se ad au g ă am oniu sulfat cristalic şi se precipită timp de 12 ore la tem­
peratura cam erei. Ca rezultat se form ează două precipitate: am orf şi crista­
lin, Precipitatul am orf întunecat de pantripină se separă de cel cristalin cu
proteine balast. Precipitatul pantripinei se dizolvă în ap ă şi se dializează* La
finele dializei soluţia se filtrează, se standardizează pe reziduu uscat şi
acţiunea de in hibare a pantripinei. Se sterilizează prin filtrare, se dozează în
flacoane şi se u sucă prin sublim are.
Purificarea enzim elor individuale continuă cîteva zile şi constă dintr-un
şir de operaţii ce se repetă m ultiplu.
Salifierea triplă a enzim elor cu am oniu sulfat se efectuează p în ă la un
grad de salifiere diferit, schimbînd valorile pH -ului. D e fiecare dată a n te rio r se
separă sustanţele balast precipitîndu-le cu am oniu sulfat de c o n c e n tra ţie
mai m ică decît cea folosită la salifierea enzimelor, apoi se e fe c t u e a z ă
recristalizarea de cinci ori a enzimelor. Chem otripsinogenul pi tripsinogenul se
activează p în ă la obţinerea chemotripsinei şi tripsinei în soluţiile tampon cores­
punzătoare la tem peraturi joase, adăugînd un cristal de tripsină. Desalifie**8

290
 ijnelor se face prin dializă prin m em brană de celofan. Ionii sulfaţi se
e° Z i_jtg cu bariu clorid, iar surplusul ionilor de bariu se separă pe cationitul
0 - 2 . In soluţiile desalifiafe ale ferm enţilor se stabileşte p B -u l necesar, se
determină concentraţia substanţei uscate şi se diluează cu apă purificată, în
corespundere cu conţinutul final al substanţei seci în flacoane. Soluţiile
diluate se filtrează prin filtrele de sterilizare, se dozează în flacoane şi se
supun uscării prin sublim are.
Dezoxiribonuclea za (D ezoxyribonucleasa) prezintă o p u lbere alb ă lio­
filizată, uşor solubilă în apă; valoarea pH -ului soluţiei apoase se află în limi­
tele 3,0-5,5. In soluţiile apoase enzima este in solubilă (term enul valabil 12
ore), sensibilă la tem peratură, se inactivează la 55’ C. Activitatea se determ ină
prin obţinerea produselor solubile în acid, eliberate de preparat din D N A în
con d iţii anum ite şi se exprim ă în U A . In 1 mg de preparat trebuie să fie nu
mai puţin de 1 700 U A . Livrarea: în recipiente închise etanş cîte 5, 10, 25 şi
50 mg. Conservarea: în loc uscat, ferit de lum ină, la temperatura de p în ă la
20°C. Se foloseşte ca rem ediu de depolim erizare şi lichefierea puroiului, re­
ţine dezvoltarea virusurilor, care conţin D N A (herpes, adenovirus etc.). Se
recomandă în form ă de aerosoli pentru inhalaţii.
R ib o n u d eaza am orfă (Ribonucleasum am orfum ) - p ulbere liofilizată
albă, hidrosolubilă. A cţiunea se determ ină biologic d u p ă cantitatea de su b­
stanţe solubile în acid, eliberate de preparat în urm a hidrolizei acidului ribo­
nucleic în condiţii anum ite. 1 U A corespunde 1 mg de preparat. Livrarea: în
flacoane închise etanş cîte 10, 25. 50 mg. Conservarea: la loc ferit de lum ină, la
temperatura n u mai sus de 1 5 T . Folosire locală în form ă de aerosoli pentru
inhalaţii, intrapleural, intram uscular la boli urm ate de procese purulente, la
ţesuturi necrotizate.
Chemotripsina cristalină ( Chimctripsinum crystallisatum) prezintă o
pulbere alb ă, uşor solubilă în apă, valoarea pH -u lu i soluţiei apoase de 0,2%
în lim itele 4 ,5-6,5. Soluţiile apoase se inactivează uşor. Livrarea: în recipi­
ente închise etanş, care conţin cîte 5 şi 10 mg de chemotripsină Cristalină.
Conservarea: in lo c răcoros (nu mai sus de 10 °C ), ferit de lum ină. Adm inistrarea
ca la ribonuclează.
Tripsina cristalină (Trypsinum crystallisatum) prezintă o masă poroasă
sau pulbere de culoare albă, uşor solubilă în apă, valoarea pH -ului soluţiei
apoase de 0,2% in lim itele 3;0—3,5. In soluţiile neutre şi cele bazice preparatul
se inactivează uşor. Liviarea: în recipiente închise ermetic sau în fiole cîte
5 Şi 10 mg. Conservarea: la temperatura sub 10°C. Adm inistrarea ca la chemo-
îripsină.

291
 Pantripina (P a n t r y p in u m ) - in h ib it o r de p ro te a ze (t rip s in ă , chemotri
sin ă e tc .) - p u lb e re lio filiz a tă de c u lo a re g ă lb u ie , u ş o r s o lu b ilă î n a p ă .
Standardizarea biologică prin posibilitatea de a scădea acţiunea trip,
şinei. 1 g de preparat conţine nu mai puţin de 650 U A . Livrarea: în flacoane
închise etanş cîte 6 , 12, 15, 20 şi 30 U A . Conservarea: la loc uscat, ferit de
lum ină, la tem peratura nu mai sus de 20°C. Adm inistrarea: intravenos în caz
de pancreatită.
Preparatele bilei. Bila conservată medicinală (C h o le conservata medicata)
sau biliarina (Biliarinum ). Preparatul conţine bila n aturală a anim alelor sac­
rificate. B ila proaspăt colectată sau amestecul ei cu bila extrasă din vezicula
biliară, d up ă m enţinerea lor timp de 3 zile la frigider (raportul 3 : 1 ) , se fii-
trează şi lş fiecare litru de bilă filtrată se ad au g ă amestec de stabilizatori,
antiseptice şi mirositoare în urm ătoarele cantităţi: etanol 96% 200 ml, forma-
lină sau lizoform 2 ml, soluţie etanolică de fu racilină (1 g de fu racilin ă în 1,51
etanol de 70%) 20 ml, esenţă mirositoare pînă la 4 ml. Am estecul se agită
puternic, d u p ă 3 zile de m enţinere la tem peratura cam erei se am balează în
condiţii aseptice în flacoane sterile cîte 250 ml şi se păstrează la 60-63°C
timp de 1,15-1,30 ore. Se foloseşte ca compres analgezic la artrite cronice,
spondiloartrite ş. a.
Preparatele enzim elor testiculelor. Ronidaza (R on id a su m ) - preparat ce
conţine enzim a hialuronidaza. Se produce din testiculele bovinelor sexual
mature. Testiculele se tratează cu soluţie de fen ol 2% timp de 5 -1 5 minute, se
spală minuţios, se scoate m em brana şi se trec prin m aşina de tocat carne.
Testiculele tocate se um plu cu soluţie fiziologică, care conţine 0,25% cloroform
în raportul de 1,0 : 0,5 şi se extrage ronidaza, amestecînd conţinutul 3 5 -4 0 mi­
nute. E xtractul se separă prin filtrare, precipitatul se stoarce la presa hidra­
ulică, lichidul scurs se uneşte cu extractul, se îm parte în casete din inoxi, se
usucă prin sublim are. Preparatul uscat se m acină prin m oara cu bile, se divi­
zează în recipiente de 5 şi 10 g, se în chid etanş. Păstrarea: la loc ferit de
lum ină la tem peratura cam erei. Se adm inistrează la tratarea cicatricelor
(combustice postoperatorii) contracturilor articulare.
L idaza (L id a zu m ) este u n p re p a ra t c u a c ţiu n e a h ia lu ro n id a z e i. S u b stra tu l
specific a l h ia lu ro n id a z e i este a c id u l h ia lu ro n ic , ce face p a rte d in g ru p a m uco-
p o liz a h a rid e lo r (m u c o p o lig lu c id e lo r). în s e m n ă ta te a lu i b io lo g ic ă constă în
aceea, că el este o s u b sta n ţă lia n tă a ţe s u tu lu i c o n ju n c tiv . H ia lu ro n id a z a
d e sc o m p u n e a c id u l h ia lu ro n ic î n g lu c o z a m in ă şi ac id g lu c u ro n ic astfel m ic-
şo rîn d Vîscozitatea h ia lu ro n id a z e i ce m ă re şte p e n e tra ţia ţe s u tu rilo r, u ş u iîn d
m işcare a lic h id e lo r în s p a ţiu l in te rc e lu la r.

292
 pentru prepararea lidazei testiculele bovinelor tocate se tratează cu 0,1 M

0luţie acic* acetic *п raP ° rt de 1 : 2 la temperatura 10°C şi se amestecă

4 ore- Lichidul de deasupra se separă şi cu acetonă se precipită hialuronidaza.

precipitatul se dizolvă în ap ă şi procesul precipitării cu acetonă se repetă

(je 3 ori. Precipitatul purificat al hialuronidazei, eliberat de acetonă, se di­
zolvă în ap ă, se filtrează prin filtre de sterilizare în flacoane, cu conţinut
de 64 U C de substanţă sterilă şi se usucă prin sublim are.
preparatul prezintă o masă poroasă de culoare galbenă-deschis sau aurie,

uşor solubilă în apă. Conservarea: la loc ferit de lum ină, la temperatura de

pînă la 15°C. Livrarea: în fiole a cîte 0,1 g de substanţă sterilă. înainte de admi­
nistrare conţinutul fiolei se dizolvă în 1 ml soluţie de novocaină 0,5%. Adm i­
nistrarea: intram uscular sau subcutanat pentru ram olierea cicatricelor, în ­

lăturarea sau m icşorarea contracţiilor, absorbţia hematoamelor.

Preparatele aminoacizilor. D in această grup ă de preparate fac parte ami-
nopeptida (am inopeptidum ), hidrolizina L -1 0 3 (H ydrolysinum L -1 0 3 ),
hidrolizatul de cazein ă (H ydrolysatum cazeini) ş. a.
Hidrolizina L -1 0 3 (Hydrolisinum L -1 0 3 ). Preparatul se obţine în urma
hidrolizei acide a proteinelor din sîngele bovinelor. In reactor se în carcă 100 kg
de produs (sînge şi cheaguri de sînge fragm entate), se toarnă 1751 de apă
pură şi 28 k g acid clorhidric cu o densitate de 1,18-1,19 şi se efectuează hid-
roliza la tem peratura 1 1 5 -1 2 0 T timp de 3 ore fiind amestecate. Sfirşitul
hidrolizei se determ ină d u p ă conţinutul azotului din am ine (n u mai puţin de
40% faţă de azotul gen eral). Hidrolizatul acid se filtrează şi pentru neutrali­
zare se trece prin vase speciale, pline cu răşini schimbătoare de ioni; pH -ul
hidrolizatului d up ă neutralizare trebuie să fie în limitele 6 ,6 -7 ,4 . Pentru eli­
minarea hidrolizatului din stratul de răşini, prin el se trece ap ă p ură. H idro­
lizatul neutru se sterilizează în autoclavă la presiunea de 1 ,2 atm. timp de
30 min. sau la presiunea de 1 atm. timp de o oră. L a hidrolizatul steril se aduce
soluţia sterilă de glucoză din raportul 20 g substanţă la 11 hidrolizat, d up ă
ce hidrolizatul se filtrează prin filtrul Salnikov.
H id ro liza tu l se d o z e a z ă steril în fio le sau fla c o a n e în c h ise etan ş cîte
°>25 şi 0,5 1.

Hidrolizatul de cazeină (Hydrolysatum cazeini). Preparatul se obţine

m urma hidrolizei acide a cazeinei. Conţine toţi acizii nesubstituiţi şi se
utilizează concomitent cu hidrolizina, ca sursă de proteine pentru nutriţia
P a r e n te r a lă .

293
 14.1.6. Preparatele cu acţiune-nespecifică

Pantocrina (P a ntocrinum ) - extract alcoolic din coam ele (pantele)

tinere ale cerb u lu i cu pete sau m aralului. Pantele mai întli se opăresc
cu vapori acuţi, se cu ră ţă de fină şi piele, se taie cu un ferăstrău disc în
b u căţi cu grosim ea 3 - 4 mm, mai apoi se m ărunţesc în p u lbere groscioară cu
dezintegratorul. Pantele m ărunţite se extrag de patru ori timp de trei zile cu
50% etanol acidulat cu acid acetic (0,5%). Se am estecă periodic. E xu ag en tu l se
ia din raportul la 1 k g d e produs 3,51 pentru prim a extracţie, 31 - pentru
cea de a doua, 2,5 pentru cea de a treia şi 2 1 pentru ultima. Extractele se
sedim entează la tem peratura de circa 0°C timp de 3 - 5 zile pentru a le puri­
fica de proteine, d u p ă aceea ele se filtrează şi se aduce o aşa cantitate de
etanol de 50%, ca volum ul preparatului să fie de 91 la fiecare kilogram de
pante. A poi se controlează pH -ul extractului, care trebuie să fie în limitele
5 ,4 -5 , 8 . In caz de necesitate se ad a u g ă acid acetic sau natriu hidroxid.
R ezid u u l uscat trebuie să fie în limita 0,65-0,85% . D u p ă aceasta soluţia
se filtrează şi se am b alează în fiole de 1 ml sau în flacoane de cîte 50 ml. In
cazul d e la u rm ă la extract se ad au g ă pentru miros o esenţă din raportul 1 ml
la 11 de preparat. Pantocrina se foloseşte în caz de neurastenie, surmenaj
genital, hipotonie, im potenţă s ex u a lă, miastenie cardiacă. R em ediul este
îm prum utat din m edicina chinezească, un de p antele sînt foarte populare; se
în treb u in ţează ca p u lb eri şi infuzii (p e ap ă şi etanol).
Rantarina (R a n ta rin u m ) este u n extract etanolic din pantele renului
recom andat cu scop curativ şi profilactic în aceleaşi cazuri ca şi pantocrina.
Extractul fluid ( 1 ; 1) din pantele cerbilor nordici m asculi se obţine prin
repercolare cu etanol 40%. Prezintă o soluţie opacă, de culoare cafenie-deschis
cu miros specific. Se foloseşte ca substanţă in iţiaiă pentru prepararea
com prim atelor: rantarină — 0,5 ml, zahăr lactic - 0,2 g, substanţe auxiliare
(am idon, talc, calciu stearat) - p în ă la obţinerea comprimatelor cu masa
0,25 g.
Vituhepcitul (V ito h ep a tu m ) - extract apos purificat din ficatul p r o a s p ă t
al bovinelor. Ficatul tocat se tratează de dou ă ori cu soluţia tampon fosfat
(valoarea p H -u lu i 7 ,5 -8 ,0 ), în călzin d şi amestecînd de fiecare dată timp de
o oră. L a în cep u tu l extracţiei timp de 15 min. tem peratura se ridică p înă la
ilO —120°C. Prelucrarea term ică (co agu larea) eliberează extractul de pro tein e.
Extractul apos se separă prin filtrare sau centrifugare şi presarea u lt e r io a r ă a
fazei solide la presa h idraulică. Extractele se unesc, se răcesc p în ă la 18-20 C,
se ad a u g ă am oniu sulfat cristalic, se amestecă şi se lasă să se sedim enteze timp

294
 24 ore. Precipitatul am orf obţinut se separa de faza lichidă prin filtrare,
apoi se dizolvă în etanol de 70%, în călzin d p în ă la tem peratura 60°C. Soluţia
se concentrează sub vid pînă la 1/15 parte din volum ul iniţial, se degresează cu
eter. Substanţele active se adsorb pe cărbune activat. D eso rbţia se efectuează
cu etanol 77%. E luatul se vaporizează în vid la temperatura 1 8 -3 0 'C p în ă la
separarea deplină a etanolului. Extractul apos se filtrează prin filtre de ste­
rilizare şi se divizează în fiole cîte 2 ml.
Vitohepatul prezintă un lichid transparent de culoare galben ă, valoa­
rea pH-ului 5,0 -6 ,0 , conservant - fenol (0,25 -0,3% ), Standardizarea după
ciancobalamină (vitam ina B ^ ) “ Ю fig/1 ml. Preparatul conţine de asemenea
acid folie şi alţi factori antianemici. Conservarea: la loc ferit de lum ină la
temperatura nu mai sus de 2 0 T , în gheţarea este interzisă. Adm inistrarea:
remediu aniianem ic.

14.2. E N Z IM E S IN T E T IZ A T E PE C A L E M IC R O B IO L O G IC Ă

O bţinerea enzim elor din culturile microorganismelor este cu perspectivă,

deoarece sursa de materie prim ă este nem ărginită - m icobacteriile şi
actinomicetele. Posibilităţi m ari se deschid la selectarea şi m utageneza arti­
ficială a producătorilor pentru biosinteza dirijată a enzim elor speciale.
Metodele biosintetice se deosebesc prin randam entul mare din contul capa­
cităţii microorganismelor de a se înm ulţi intens. Se cunosc bacterii, care se
divizează fiecare 30 -6 0 minute, ca rezultat are loc o cum ulare activă a pro­
duselor necesare în biom asă sau m ediul cultural. D e aceea, cu toate că au un
şir de factori limitanţi, m etodele biotehnologice sînt economic mai eficace
decît metodele de obţinere a substanţelor biologic active din produsul ani­
malier deficitar şi costisitor.
Procesul biotehnologic include un lucru mare de pregătire: purificarea
şi sterilizarea aerului, vaselor şi aparatelor; pregătirea m ediului nutritiv
pentru biosinteză şi sterilizarea lui; cultivarea m aterialului de însăm m ţare a
culturii iniţiale. Insăm înţarea m ediului nutritiv de producere şi dezvoltarea
microorganismelor (producătorilor de enzim e) se face în ferm entatoare. C ul­
tivarea microorganismelor se efectuează în generai prin metoda profun dă în
mediul nutritiv lichid la valori stricte de pH, timp şi tem peratură, suflînd
aer steril. M ajoritatea enzim elor de provenienţă industrială se atribuie la cele
excelulare, de aceea se cum ulează în lichidul cultural ce m icşorează conside­
rabil separarea lor (fig. 111). Lichidul cultural se separă de la particulele

295
Fig. 111. Schema de obţinere a enzimelor prin metodele biotehnologice

m iceliului filtrîndu -1 prin m ateriale sintetice în trebuin ţate în industria ali­

mentară şi sînt stabile mecanic şi chimic. Pentru a uşura procesul de
filtrare se foloseşte un strat de filtrare suplim entar, din m ateriale care au
proprietăţi hidrodinam ice înalte - pierlitul, cărb u n e le activat ş. a. P e n tru
ridicarea calităţii filtratului după culoare şi transparenţă se recurge la co-
precipitarea particulelor substanţelor fin dispersate ale m iceliului şi salifierea
substanţelor balast cu am oniu sulfat. Lim pezirea soluţiilor se face m ic ro -
filtrînd prin m em brane cu diametrul porilor în limitele 0,45—0,8 ц т . M icşo­
rarea contam inării m icrobiene se efectuează filtrînd în condiţii sterile prin
m em brană cu dim ensiunile porilor 0 ,1-0,3 pm.

296
 La producerea izoenzim elor (interceluiare), scopul principal este
s t a r e a celulelor, care conţin enzima, şi spălarea lor posterioară cu soluţie
ţaflipon. R ezultatele cele mai bu n e de separare a celulelor se ating micro-
{jlttînd prin filtrele cu m em brane cu diam etrul porilor de 0,45 ц т . Se efec­
tuează tatr-un torent tangenţial, cînd lichidul filtrant se alim entează sub un
unghi neînsem nat faţă de suprafaţa m em branei, ce permite i e spălat continuu
stratul de particule, strînse pe suprafaţa lui. în lătu rarea lor are loc de ase­
menea pe contul vitezei mari de alim entare a soluţiei iniţiale în sistemul de
filtrare. Astfel se prelucrează cantităţi mari de soluţii şi se obţin suspensii
bogat concentrate.
Urm ătoarea etapă de elim inare a enzim elor interceluiare (bu n ă oa ră,
asparaginaza, p enicilinaza) este distrugerea celulelor prin dezintegrarea
lor mecanică, hidrodinam ică, ultrasonoră sau a lizei cu ajutorul ferm enţilor
şi altor metode. Se purifică soluţiile microfiltrînd p rin filtre cu mem brane cu
dimensiunea porilor 0,22 ц т . Deoarece produsul necesar este filtratul, o dată
cu filtrarea în flu x tangenţial se foloseşte şi filtrarea obişnuită prin filtre-
cartuş. Enzim ele se separă din soluţii atît prin fracţionarea cu săruri neutre
şi solvenţi, cît şi prin precipitarea izoelectrică.
Una din m etodele progresive de puritate este ultrafiltrarea, care permite
de efectuat separarea în corespundere cu dim ensiunea m oleculelor sau a masei
moleculare a substanţelor. Caracteristica prin cipală a m em branei pentru ul-
trafiltrare este limita medie de separare d eplin ă a particulelor proteinelor
globulare, care n u trec prin m em brană. Existenţa u n u i şir de m em brane cu
limitele de separare de la o mie p în ă la 1 min. daltoni (d e obicei 1, 10, 30 mii
şi 1 min.) permite de a separa diferite amestecuri, de a purifica, concentra
şi desalifia produsul necesar. Ultrafiltrarea se efectuează într-un flu x tangen­
ţial, d esalifierea sau separarea im purităţilor microm oleculare (m.m. sub
limita separării de către m em brană) - în regim ul diafiltrării, adică în condiţiile
volumului constant de lichid ce se filtrează, pe contul substituirii filtratului
cu un volum egal de a p ă sau soluţie tampon.
O însem nătate deosebită în tehnologia elim inării şi purificării enzim elor
au metodele crom atografice. Ele includ filtrarea-gel sau cromatografia prin
excluziune, cînd timpul ieşirii substanţei din coloana cromatografică depinde
de dimensiunea m oleculelor lu i sau masei m oleculare (m oleculele mai mari nu
mtră în porii sorbentului şi se elu ează mai d egra bă); cromatografia prin
l i m b u l de ioni, separarea bazată pe deosebirea încărcăturilor sumare ale
Substanţelor prezente la mărimea p H -ului dat (su bstan ţei! cu încărcături
ari se menţin mai puternic şi se eluează mai tîrziu); cromatografia inversă a

c om. 178 297

fa ze lo r sau cea h id ro fo b ă , p r in c are s u b s ta n ţe le h id ro fo b e se lea g ă m ai р щ
n ie de su p ra fa ţa s o rb e n tu lu i şi se e lu e a z ă m ai t lr z iu . r'
L a p u rific a re a fe rm e n ţilo r se a p lic ă u n a sau m a i m u lte d in metodei
s e p a ră rii c ro m a to g ra fic e in d ic a te . e
P e n tru e lim in a re a şi p u rific a re a e n z im e lo r este c u p e rsp e c tivă cromato-
g ra fia , sep a ra re p e b a za c ă re ia u n u l d in c o m p o n e n te le a m e ste c u lu i posedg
p o s ib ilită ţi cre sc u te de a se lega cu lig a n d u l, u n it p r in le g ă tu ră covalentă cu
p u rtă to ru l in e rt. T r e c în d p r in c o lo a n a c u am estec de p ro te in e sau lic h id cui
tu ra l, p lin ă cu asem en ea s o rb e n t, m o le c u le le c o m p u s u lu i care posedă afini-
tate c u lig a n d u l se re ţin î n c o lo a n ă , pe c în d a lte le se e lu e a z ă c u ajutorul
s o lu ţie i ta m p o n , u n e o ri cu adaos de u n oa rec a re solven t.

14.2.1. Preparatele enzim elor sintetizate microbiologic

Terilitina (T e rrily tin u m ) - preparatul conţine enzim a proteolitică puri­

ficată, obţinută din cultura ciupercii m ucegaiului Aspergillus terricola. El
prezintă prim a enzim ă m edicam entoasă de provenienţă m icrobiologică. Ca fi
majoritatea preparatelor proteice de provenienţă m icrobiologică, este un
preparat com plex, prezentat prin trei proteaze, dintre care principalul con­
ţinut, circa 90%, îl are p ro te a za -1 . M asa m oleculară a terilitinei este de 26 800,
limita stabilităţii în tre valorile p H -ului 4,0-9,0.
Terilitina prezintă o p u lb ere liofilizată sau o masă poroasă albă, uşor
solu bilă în ap ă, valoarea pH -ului soluţiei de 1% între 4,8 - 6 ,5; activitatea expri­
m ată în unităţi proteice (U P ) trebuie să fie nu mai m ică de 2 în 1 mg. Prepa­
ratul se livrează în flacoane de cîte 200 U P, conservarea: lista B, la loc uscat,
ferit de lum in ă la tem peratură n u mai m are de 4°C.
Se adm inistrează extern şi în form ă de injecţii pentru scindarea exsudate-
lor purulente, ţesuturilor necrotizate, la tratarea leziunilor purulente, arsu­
rilor, bolilor căilor respiratorii.
Oraza (Orazum) - com plex de enzim e amilolitice (am ilaza, m altaza) Ş’
proteice, obţinute din cultura ciupercii Aspergillus oryzae. P r e p a r a tu l Pre
zintă o p u lb ere am orfă de culoare galbenă-deschis p în ă la galbenă-încb15’
solubil în ap ă, stabil în intervalul p H -ului 2,5-9,0. Pentru uz m e d ic a l sf
prepară din produsul tehnic am ilozizina-PH al culturii superficiale uscate Ş
pulverizate a ciupercii Aspergillus oryzae, obţinută prin extragerea cu
Şi purificarea posterioară fracţionată cu solvenţi organici. P r e p a r a tu l se
rează sub form ă de gran u le cîte 100 g în borcănaşe de sticlă. Conservarea-

298
 uscat şi ră Utos. Folosirea: la deregrările digestiei, care decurg cu inhibi-
de funcţiilor glandelor gastrice.
Solizimul (Solizymum) - preparat enzimal cu acţiune lipolitică, obţi-
jjut din cultura ciupercii Penicillum solutum. El prezintă o pulbere higrosco-
jC8 de culoare brună-deschis, cu miros slab specific, parţial solubil în apă
i p ra c tic insolubil în etanol, cloroform, eter. Limita stabilităţii între valorile
p H -ului 6,5-9,5. Acţiunea preparatului se determină prin posibilitatea de a
hidroliza emulsia uleiului de măsline şi se exprimă în unităţi lipolitice (U L ).
Solizimul se livrează în comprimate cu conţinutul 20 000 UL. Comprima­
tele se obţin prin granularea solizimului cu zahăr cu ajutorul soluţiei PVP 5%
In cloroform In instalaţii cu pat fluidizat, se usucă la temperatura nu mai sus de
40*C, se acoperi cu film din acetilftalilceluloză în soluţia de etanol şi acetonă
prin adăugarea substanţelor colorante. Din cauza filmului comprimatele eli­
mini fermentul numai In partea superioară a intestinului. Conservarea: la
loc uscat, ferit de lum ini, la temperatura nu mai sus de 4aC. Se foloseşte
la bolile cronice ale tractului gastrointestinal şi pancreatite.
Streptoliaza (Streptoliazum) - preparat, care conţine enzima streptochi-
naza, obţinuţi din cultura JB-streptococului, S-homolitic al grupei C.
Preparatul liofilizat este o masă poroasă albă, uşor solubilă în apă. Acţi­
unea streptoliazei se exprim i în U A . Drept unitate de acţiune se ia cantitatea,
care lizeazi în anumite condiţii un cheag de fibrini, obţinut din amestecul
soluţiilor de fibrinogen şi trombini. Se livreazi în fiole a cîte 250 000 şi
500 000 U A . Se conservează In temperatura de 4-10*C. Se foloseşte în calitate
de remediu fibrinolitic (trombolitic). Neajunsul preparatului este stabilitatea
insuficientă în organism: perioada de în ju m itiţire biologici a streptochinazei
alcituieşte 20-80 min., de aceea preparatul se administrează intravenos (în
cazuri necesare - intraarterial) picătură cu picătură timp de 16-18 ore.
Acţiunea im ună înaltă este cauza efectelor secundare (febri, reacţii alergice).
Preparatul streptochinaza, lipsit de neajunsurile de mai sus, a fost obţinut prin
imobilizare pe matriţă hidrosolubilă poliglucidă (vezi streptodecaza).
Asparaginaza (Asparaginazum ) — L-asparaginaza (L-asparagin-am ino-
hidrolază) - enzim ă care descom pune asparagina în acidul asparaginic şi
amoniac. Se produce de diferite tulpini de c o lib a d li (Escherichia coli). Enzim a
Prezintă o p ulbere am orfă, uşor solu bilă în a p ă şi în soluţia izotonică de natriu
clorid. în calitate de stabilizator conţine glicerol. A cţiu n ea se exp rim ă în
unităţi internaţionale (U I). C a U I este primită cantitatea de e n z in îic a r e elibe­
rează 1 ц т о 1 de am oniac din asparagină timp de 1 min. Preparatul se livrează
Ь formă liofilizată în flacoane care conţin cîte 3 000 şi 10 000 U I de L-asparagi-

299
 nază pentru injecţii. Se păstrează în lista B, la temperatură nu mai sus de 10°C.
Se foloseşte la tratarea leucozei acute de tip mieloblastic. Acţiunea se bazea­
ză pe faptul că unele celule cu leucoză nu sintetizează asparagina şi de aceea
trebuie administrată din exterior, bunăoară cu hrana. Administrarea L-aspa-
raginazei permite să se limiteze artificial pătrunderea în tumoare a aminoaci-
dului indicat şi inhibă dezvoltarea ei.
Penicilinaza (Penicillinazum) - enzimă produsă de tulpina Bacillus
lecheniformis 749/S. Pulbere albă amorfă, uşor solubilă în apă. Acţiunea pre*
paratului se exprimă în U A . Ca U A se ia cantitatea ei minimă, care poate inac­
tiva IO-7 mol (circa 60 U A - de benzilpenicilină în 1 ml soluţie tampon fosfat
timp de 1 oră la temperatura 37*C). Preparatul se livrează în flacoane închise
etanş sau fiole clte 500 000 şi 1 000 000 U A . Conservarea: la temperatura
camerei. Se utilizează ca antialergen şi la şoc anafilactic, provocat de prepa­
ratele penicilinei.

14.2.2. E n zim e imobilizate

14.2.2.1. Imobilizarea: principiul şi metodele

Imobilizarea enzimelor poate fi determinată ca Incorporarea moleculei

enzimei într-o oarecare fază izolată, care este separată de faza soluţiei libere,
Insă are posibilitatea de a se schimba cu moleculele substratului electorului
sau al inhibitorului aflat în ea. Concentraţia acestor substanţe se măsoară
In soluţia liberă. Faza enzimei (fig. 112) de obicei este insolubilă In apă şi
deseori prezintă un polimer macromolecul&r hidrofil (de exemplu, celuloza).
Incorporarea enzimei In celuloză se efectuează prin diferite metode: enzima
poate fi legată covaient cu această fază, adsorbată pe ea ori fizic inclusă In ea.
Natura preparatului enzimei imobilizate, probabil, depinde de caracterul
fazei ce conţine enzima. De exemplu, deseori molecula enzimei ce se imobili­
zează se leagă covalent cu polimerul insolubil, bunăoară, cu celuloza sau
poliacrilamida. Polimerul poate fi In formă de pulbere sau de peliculă. Uneori
moleculele enzimelor se unesc cu legături covalente Intre ele ori cu o proteină
indiferentă; astfel ele formează un polimer enzimatic activ, dar insolubil. O
altă metodă de fixare a enzimei cu polimerul constă In utilizarea forţelor
electrostatice ori a altor mecanisme necovalente de legătură. Pe de altă parte,
nu este absolut necesar ca enzima să fie fixată pe polimer, ea poate fi reţi­
nută In polimer. Astfel polimerul formează In jurul enzimei o matriţă de forma

300
 Faza enzimei

Solventul sau faza

soluţiei libere

F ig . 112. Schema sistemului bifazic cu en rim î im obilizat!

?
sitei, ochiurile căreia sînt afit de mici, In d t molecula fermentului nu se poate
descurca din iţele sitei, dar totodati sînt destul de mari pentru pătrunderea
substanţelor micromoleculare. Una dintre variantele acestei metode stă la
baza folosirii stratului fosfolipidic binar In calitate de fază enzimatică. In
cazul dat enzima se poate afla în soluţia apoasă, Înconjurată de bariera
fosfolipidică (lipozom), ori'Intr-adevăr să fie ’’dizolvată” In spaţiul stratului
binar hidrofob.
In fig. 113 slnt prezentate schematic toate aceste metode de imobilizare
a enzimelor.
Imobilizarea deseori duce la schimbarea spontană a parametrilor măsu­
raţi ai reacţiei de fermentare. Aceasta se referă, bunăoară, la viteza maximală
a reacţiei, constanta Mihaelis, temperatura optimă şi pH-ul optim, acţiunea
inhibitorilor. Gradul şi natura acestor schimbări depind nu numai de metoda
imobilizării folosită, dar şi de tipul reacţiei de fermentare. Anomaliile amin­
tite prezintă un interes deosebit pentru biochimie, care tinde să folosească
enzimele imobilizate ca model de funcţionare a enzimelor în celula vie, şi
In acelaşi timp îl irită permanent pe tehnolog, care doreşte să Întrebuinţeze
enzimele imobilizate In calitate de catalizatori cu efect specific şi uşor regene­
raţi.
Legătura coralentă cu polimeri activaţL Imobilizarea fermenţilor prin
legătura lor covalentă cu polimeri activaţi este, probabil, metoda cea mai răs-
pîndită, deoarece, cu toate că prezintă dificultăţile sale, ea permite să se
obţină enzime imobilizate, legate dur cu polimerul suport. In practică se
folosesc un şir de derivaţi polimeri şi metode chimice de unire la ei a enzimelor.
Ne vom referi numai la un exemplu.

301
 Legătură
Copolimerizare
electrostatică

Interacţiune hidrofobă

încorporare în
lipozom

încorporare in
polimer încapsulare

(•££) Molecula enzimei

j| Fosfolipida

Matriţa polimerului

Fig. 113. Metodele posibile de imobilizare a enzimelor

Folosirea moleculelor de legătură. Utilizlnd In calitate de polimer suport

celuloza, este mai convenabil a nu lega la ea grups reacţionară, ci a lega
moleculele de celuloză şi enzimă cu ajutorul unui oarecare ”pod” chimic.
Molecula In rol de pod trebuie să fie de dimensiuni mici şi după unirea cu
celuloza să mai păstreze Încă o grupă funcţională, capabilă să intre în reacţie
cu enzima. Acestor cerinţe corespunde, bunăoară, triclortriazina, care are trei
legături de reacţionare C— C I ;

302
 rv Foarte puternic
^ jj reacţionează

^ C l - C

Triclortriazina

Altă substanţă, folosită pe larg în calitate de pod, este aldehida gluta-

rică, care are două grupe de aldehide pe ambele capete ale lanţului (CH2)3:
OHC • CH2 • CH2 • CH2 • CHO. Aceste grupe în mediul neutru al pH-ului reac­
ţionează cu aminogrupele libere. Astfel, un capăt al molecîulei de aldehidă
glutarică poate fi legat de purtător, iar altul - de enzimă.
Polizaharidele nu sînt purtători ideali pentru imobilizarea fermenţilor,
deoarece au un şir de lacune serioase. Ele sînt atacate uşor de flora microbiană.
De aceea savanţii au căutat şi alţi polimeri suporturi, care ar fi fost hidrofili
şi rezistenţi la microflorS. Dintre ei pot fi numiţi copolimerul etilenei şi an­
hidridei maleice. Mai flrziu au fost propuşi derivaţii poliacrilamidei.
Copolim erizarea cu ajutorul reagenţilor m ultifuncţionali. Reagenţii multi­
funcţionali pot fi folosiţi nu numai pentru adiţia moleculelor fermentului la
celuloză sau alţi polimeri, dar şi pentru cuplarea moleculelor enzimelor una de
alta. Deşi o astfel de matriţă poate fi alcătuită numai din moleculele fermen­
tului, din punct de vedere economic, de obicei, este mai convenabil a obţine
copolimeri ai enzimelor cu proteina inertă, bunăoară cu albumina, pentru a
mări volumul final al produsului.
Dintre reagenţii multifuncţionali se foloseşte pe larg aldehida glutarică.
Ea este folosită pentru prepararea peliculelor enzimelor cusute de-a curme­
zişul cu dimensiuni de pori cerute. Pentru aceasta enzima'Ynai întîi se absoarbe
pe peliculă din nitrat de celuloză, apoi cu ajutorul aldehidei glutafice mole­
culele enzimei se cos tuia cu alta în jurul fibrelor nitratului de celuloză. Mai
departe nitratul de celuloză poate fi înlăturat prin dizolvarea lui în metanol,
după aceea rămîne pelicula, alcătuită numai din enzimă.
Neajunsul principal al acestor metode este că reagenţii bifuncţionali
deseori foarte uşor reacţionează cu centrul activ al enzimei, astfel inactivînd-o.

303
 Insă, In acele cazuri, cînd atare lucru poate fi evitat, de exemplu prin blocarea
inversă a centrului activ, metoda d$ rezultate suficiente.
Adsorbţia fizici. Cea mai veche dintre metodele de imobilizare a enzimelor
folosiţi pînă In prezent este adsorbţia lor fizică fără legătură covalenţă.
Efectuarea unei astfel de adsorbţii este foarte simplă: adsorbentul şi enzima se
amestecă un timp oarecare In ansamblu. Insă randamentul enzimelor legate
(la unitate de adsorbent) este mic, de aceea enzima deseori se inactivează
parţial sau total. A u fost folosiţi un şir de adsorbenţi. Sorbţia poate avea loc cu
ajutorul legăturilor ionice, hidrofobe şi hidrogene şi,de asemenea,din contul
forţelor Van der Waals.
Cu părere de rău, folosirea adsorbţiei fizice pentru imobilizarea enzimelor
este legată de dezavantajul acestei metode, care poate fi caracterizat astfel:
ce uşor se procură, uşor se pierde. In cazul dat natura inversă de legătură a
enzimei cu suportul poate duce In momentul cel mai principal la desorbţia
ei. Una din cauzele care duc deseori la desorb ţia enzimei serveşte adausul la
ea al substratului. Atare proces este foarte greu de evitat, deoarece alţi
factori care duc la desorbţie, aşa ca, varietatea pH-u!ui, temperaturii, forţei
ionice, pot fi controlaţi, dar nici o enzimă nu funcţionează fără substratul ei. E
de menţionat c i, deşi există această limitare, anume metoda fizică de
adsorbţie a fost folosiţi prima d ati pentru întrebuinţarea comercială a enzi­
melor imobilizate.

14.2.2.2. Utilizarea enzimelor imobilizate

Enzimele imobilizate se întrebuinţează cu scop anaiitic: electrozi enzimici -

şi analizatori automaţi; cu scop de tratare a diferitelor boli: substituirea fer­
menţilor, pe cale de administrare a enzimelor, tratare cu fermenţi; folosirea
In industrie şi cu scop preparativ: reactoare enzimatice (cu acţiune periodici şi
reactoare curgitoare), procese industriale ( separarea D, L aminoadzilor),
siropuri cu conţinut m irit de fructozi, transferarea amidonului în glucoză,
prelucrarea laptelui, modificarea antibioticelor, utilizarea proteazei,
producerea aminoadzilor ş. a. N e vom opri pe scurt la folosirea enzimelor
imobilizate cu scop curativ.
Enzimele se folosesc ca substanţe medicamentoase sau pentru a substitui
enzimele ce lipsesc în ţesuturi ca dereglare genetică ori din alte dereglări,
sau în calitate de agenţi, care descompun specific produsele toxice ale metabo­
lismului în organismul uman al bolnavului.

304
 Substituirea enzim elor. Cunoaştem un şir întreg de boli, legate de lipsa
u n e ia sau altei enzim e din cauza diferitelor defecte genetice sau dereglări
a !e ţesuturilor. E xem plele condiţionate genetic de insuficienţa enzim elor
includ o clasă mare de boU lizoiom ic dobîndite, la care în lizozomi lipseşte un
oprecare ferm ent şi substratul lui se acum ulează în celu lă, ce deseori duce la
urm ări le ta le . Tot aici intră şi bolile care se caracterizează prin lipsa u n si
en zim e , ce ia parte la un proces metabolic sau altul. B u n ăo ară, în cazul favis-
rr.ului lipseşte glucozo- 6 -fosfatdehidrogenaza eritrocitelor.
D ereglările ţesuturilor, mai ales ale ficatului şi rinichilor, pot duce la acu­
m ularea în organism a epurărilor vitale toxice, de e x e m p lu ^ ureei.
Procesul unor astfel de boli se poate regla prin adm inistrarea enzim elor
solubile, obţinute de la izvoare heterogene (ca enzim ă bacterian ă). Insă,
astfel procedînd, apar mai multe problem e decît se rezolvă. Proteinele enzim ei
heterogene num aidecît vor duce la reacţii alergice, ce pot avea sfîrşit letal,
în afară de aceasta, enzim a solubilă deseori este instabilă şi foarte repede se
e lim in ă din organism cu ajutorul sistemului im unologic natural. A m bele com­
p lic a ţii pot fi evitate prin im obilizarea enzim ei, ce va preveni reacţiunea ei cu
sistemul imun, şi de asem enea va stabiliza şi ap ăra enzim a. In principiu, cea
mai com odă formă de im obilizare este în cap su larea ei în m aterialul poli­
m erului, care este lipsit de proprietăţi antigene, b u n ăo ară nailonul sau colo-
diul. A legerea concretă a metodei depinde în să de modul de administrare a
e n zim e lo r im obilizate în organism. Astfel, în cazul adm inistrării adevărate este
mai convenabil de folosii p o lim e r ce se descom pune în 'esutn l vital, iar cind
en zim a im o b iliza tă se a flă în tr-u n şunt situat în afara organism ului, atunci e
mai b in e de folo sit p o lim e ri v in ilic i.
C ă ile de adm inistrare э enzim elor. M e to d a de a d m in istrare a e n zim e i
d ep in d e, în p rim ul rîn d , de locu l u n d e se a flă substratul e n z im e i date în orga­
nism şi .în rîn d u l aî d oilea..cît de re p e d e to x in a a tin g e in d ic e le grav în lipsa
tratam en tu lu i. D acă substratul (d e e x e m p lu ,u re e a in c a zu l d is fu n c ţie ’ fic a tu lu i
sau a r in ic h ilo r) se a flă în lic h id u l c x tra c e lu la r, a tu n c i e n z im e le im o b iliz a te se
pot in tro d u ce in tern ori d e aran jat în tr-u n şunt situat în afara organ ism u lu i, iar
m etoda fo lo sită în c a zu l dat va d e p in d e de v ite z a d e a cu m u lare a substratului,
fo lo s ir e a şu n tu lu i a fla t în e x te r io r u l organ ism u lu i este n e cesa ră , p ro b ab il,
atunci cîn d acu m u lai e a substratului are loc destul d e în c e t şi e lim in a re a lui
poate fi e fe c tu a tă nu ziln ic , ci b u n ă o a iă , o d ată p e s ă p tă m în ă sau în lu n ă.
Cîr.d substratul tre b u ie în lă tu ra t con tin u u , fe rm e n tu l se in tro d u ce in tern .
Dacă. insă, substratul se a flă com p let în in te rio ru l c e lu le lo r , cum este cazu l
bolilor lizo zo rm c e d o b în d ite , atu nci en zim a im o b iliza tă tre b u ie introdu să nu

C o m . 178 305
num ai în organism , în să trebuie de procedat astfel, încît e a s-ar adsorbi spe­
cific de celulele-ţintă bolnave. Singu ra sursă practică In cazul dat este
introducerea în circuitul sanguin a enzim ei im obilizate cu un program d e legă­
tu ră specifică cu celula-ţin tă. Form a d e im obilizare mai progresistă în atare caz
este încorporarea enzim ei în lipozom. Insă ficatul şi splina^de obicei^separă din
circuitul sanguin lipozom ii nem odificaţi în ansam blu cu enzim ele încorporate
în ei.
Tratarea cu enzime imobilizate. A ceastă m etodă se deosebeşte de metoda
substituirii prin fap tu l că,trafînd bolnavul Дп organism se introduce enzim a care
lipseşte sau n u -i suficientă pentru el. Problem a prin cip ală la adm inistrarea >
u n ei astfel de enzim e constă în efectuarea u n u i control asupra decurgerii bolii
prin schim bul condiţiilor m ediului intern a l organism ului. O m etodă eficientă
în cazul dat poate servi folosirea asparaginazei pentru tratarea un or form e de
leucoză. C elu lele sănătoase sintetizează asparagina, în să u n ele celule atacate
de leucoză sînt lipsite de această proprietate şi n u pot creşte fă ră de asp aragin ă 1

care nim ereşte din sînge. A d a osu l de asparaginază im obilizată în sînge sau în
spaţiul interstiţial duce la m icşorarea concentraţiei asparaginei în sînge p în ă ,
la u n nivel minim , în urm a căru ia celulele atacate de leucoză se distrug de |
inaniţia (fo am ea) asparaginei.
A sparaginaza trebuie im obilizată în aşa form ă, care s-ar descom pune în <
organism prin în corporarea ei în lipozomi sau în capsule din acid polilactic. 1

Adm inistrarea ferm entului poate fi efectuată intravenos sau intraperitoneal.

Exemplu d e im obilizare prin legătu ra electrostatici a am iloghicozidazei cu
DEAE-sefadex. în prin cipiu form a cea mai sim plă de im obilizare a enzim elor
este legătu ra lor cu polim erul p e contul forţelor electrostatice. A ceastă meto-
d ă, d e obicei, se foloseşte cînd enzim a şi matriţa polim erului poartă în c ă r- <
c ă tu n electrice diferite. L egătu rile sînt train ice,dacă indicele izoionic a l enzi- :
mei se a flă departe d e acea lim ită a p H -ului, u n d e se m anifestă acţiu nea lui.
Pentru a p reînflm pina desorbţia ferm entului trebuie d e controlat atent mări- ;
mea p H -u lu i şi a forţei ionice în care enzim a im obilizată este activă.
Reactive. S o lu ţie de am iloglucozidază (5 g în 100 ml 0,02 M de acetat
tampon, p H -ul 4,2); D E A E -se fa d e x A 25 (10 g ); H C 1 0,5 M ; N a O H 0,5 M .

M etod a imobilizării

Etapele 1—4: p rep ararea D E A E -se fa d e x , etapele 5—8: cuplarea enzim ei de

suport.

306
 1. 10 g D E A E -sefad ex se suspendează în 50 ml 0,5 M HC1 şi se amestecă
timp de 20 minute.
2. Sefad ex u l se filtrează, din nou se suspendează în 50 ml 0,5 M N aO H şi
se amestecă timp de 20 minute.
3. Sefad ex u l se filtrează, se spală cu ap ă distilată pîn ă se obţin ape spă­
late cu m ediu neutru, din nou se suspendează în 100 ml acetat tampon (p H 4,2)
şi se am estecă timp de 10 min.
4. Sefad ex u l se filtrează, din nou se suspendează în 100 ml de acetat
tampon şi se lasă pe noapte pentru stabilizare. Se filtrează p în ă la sicativ.
5. D E A E -sefad ex u l preparat astfel se aduce la 100 ml soluţie am ilogluco-
zidază şi masa se am estecă timp de 2 ore la tem peratura camerei, după aceea
precipitatul se filtrează.
6 . Com plexul enzim ei cu sefadex obţinut se suspendează în 200 'm l acetat
tampon (p H 4,2), se am estecă timp de 15 min. şi se filtrează.
7. Etapa a şasea se repetă pîn ă cînd în filtrat n u se va determina proteina
prin absorbţia In diapazonul de 280 nm.
8 . C om plexul sefadex cu am iloglucozidaza se resuspendează la tem pera­
tura de 4'C .
Preparatul streptodecaza pentru injecţii (Streptodecaza pro injectioni­
bus). Dintre preparatele enzim elor im obilizate ne vom opri la streptodecază.
Preparatul are o acţiune fibrinolitică p relungită. Prezintă o p u lbere sau o masă
poroasă (ca o pastilă) de culoare a lb ă sau alb ă -g ă lb u ie . E hidrosolubilă şi
solubilă în soluţia izotonică de natriu clorid.
Preparatul a fost obţinut pe baza im obilizării streptochinazei pe o m a­
triţă naturală a un ui polim er hidrosolubii şi anum e a d extran u lu i cu m.m.
60 000, care se livrează sub denum irea de poliglucină. Activarea p realabilă a
poliglucinei se face cu kaliu periodat la tem peratura cam erei şi prin ameste­
carea soluţiei timp d e o oră. Purificarea poliglucinei oxidate d e impurităţi
se efectuează prin adsorbţia cromatografică.
Pentru im obilizarea streptochinazei la soluţia ei se ad au gă soluţia poli­
glucinei oxidate, care are valoarea p H -uiui 8,7 şi se am estecă timp de o oră.
Âm inogrupele streptochinazei şi grupele aldehide a le poliglucinei oxidate reac­
ţionează între ele, form înd legături azometilice. M a i apoi amestecul se ră ­
ceşte p în ă la 4*C. R ed ucerea urm ătoare a streptodecazei se face ad ăugin d la
masa reacţionată natriu borhidrid şi se amestecă timp de o oră la temperatura
4°C. L egăturile azometilice (-C H -N -) dintre polim er şi proteină se reduc
pînă la cele H2C — NH —, iar surplusul grupe-or de a ld e h id l a polim erului ^gru­
pele de reacţionare răm ase de la reacţie) - pini. la cele de h i d r o . D u p ч de­
 term inarea eficacităţii fibrinohtice soluţia se concentrează prin ultrafiltrare.
Concentratul se sterilizează prin filtrare şi apoi se usucă prin sublim are.
Adm inistrarea o singură dată la o doză medie terapeutică asigură o m ărire a
acţiunii fibrinolitice a sîngelui timp de 4 8 -7 2 ore.
A cţiunea preparatului se exp rim ă în unităţi fibrinolitice (U F ).
Livrarea: în flacoane închise etanş de 10 ml, cu conţinutul a 1 500 000 sau
1 000 000 U F streptodecază (în cutii cîte 2 flacoane).
Conservarea: lista B, la tem peratura de p în ă la 10°C.

14.3. P R O S T A G L A N D IN E L E

O gru p ă deosebită a preparatelor opoterapice prezintă prostaglan

nele - clasă n o u ă de substanţe biologic active, care condiţicnal se îm parte în
patru grupe: prostaglandinele A , B, E şi F.
Se prep ară prostaglandinele prin extracţie, biosinteză şi sinteză chim ică
deplină. Sursă de prostaglpndine pot fi produsele de provenienţă anim ală,
bogate în lipide: plăm înii, ficatul, rinichii, intestinul duodenal, făin a de peşte,
glandele te stb u lare ş. a. O cantitatc m are de prostaglandine conţine lichidul
testicular al u n u i şir d e anim ale, coralele П ех а и га ftomomaila, m eduzele şi
lichidul menstrual.
Pentru elim inarea prostaglandinelor se folosesc urm ătoarele metode de
putificare: extragerea, schim bul solvenţilor, schim bul m ediului reacţiei,
purificarea crom atogrsfică şi separarea în contracurent. E xtragerea se produce
cu solvenţi hidrofili şi lipofiM şi soluţii tampon.
Lipidele, acizii graşi şi m ulte alte substanţe balast se în lă tu ră prin trans­
form area faz-îi lipofile în soluţia apoasă tampon cu pH -ul 7,4 -9 , apoi faza tam­
pon se acidulează p în ă la p H -ul 3,0—4,0, din nou se extrage cu solvenţi
In o fili.
Separarea prostaglandinelor între fazele tampon şl lipofilă se face cu aju ­
torul separării în contracurent. A stfel, prostaglandinele de tipul E se concen­
trează în principiu în faza lipofilă, iar cele de tipul F tree în faza tampon. E xis­
ta m etode de purificare a extractelor prim ara cu ajutorul răşinilor schim bă­
toare d t ioni.
Cu scopul fracţionării şi purificări; se foloseşte, de asem enea, cromatogra-
fia de repartiţie. în calitate de agenţi pentru coloanele crom atografice pot servi
distomita hidrofo bă, chizelgurul, polietilena fin m ăcinată cu tem peratura de
topire scăzută şi silicagelul. Faza fix ă este solventul lipofil nemiccibil, iar

3 08
fază curgătoare serveşte solventul hidrofil. S-a stabilit că o separare eficientă
are loc atunci cînd se folosesc In calitate de fază curgătoare soluţiile apoase
ale solvenţilor organici în raportul de 3 : 5 frînă la 5 : 3 . Ca fază lix S se
recom andă am estecul solvenţilor polari şi nepolari relativ.

Capitolul 15

PREPARATE DIN PLANTE MEDICINALE PROASPETE

£1 STIMULATORII BIOGENI

A ici vom studia preparatele oDţinute din plante proaspete, preparatele

litoncidelor, cît şi ale stimulatorilor biogeni

15.1. Preparate din plante proaspete

Preparatele extractive se prepară, do obicei, din plan le uscate. Insă p lan ­

tele m edicinale uscate, d up ă conţinutul calitativ al substanţelor biologic active,
nu sînt egale celor proaspete. Cît de bin e nu s-ar efectua uscarea ca proces de
conservare a plantelor, totdeauna au loc dacă nu schimbări cantitati/e, apoi
măcar un eie schim bări calitative în componenţa substanţelor active.
Scopul fabricării preparatelor din plante proaspete este de a obţine prepa­
rate, care conţin tot com plexul de substanţe biologic active, care intră în com­
ponenţa plantelor în stare n aturală.
Preparaiele m oderne din plante proaspete se îm part în două grupe: sucuri
şi extracte.
Sucurile din p lrn te proaspete pot fi naturale şi concentrate. Extractele
din plante proaspete pot fi atît de tipul fineturilor, cît şi extractelor de concen­
traţie diferită. Prepaiatele plantelor proaspete conţin grupe diferite de sub­
stanţe biologic active.

15.1.2. Sucuri din plante proaspete

Sucuri naturale. Institutul Farmacochimic al A.JS. din G eorgia a obţinut

un şir de sucuri din atare plante ca lăcrăm ioara, degeţelul, m ătrăguna, laurul,
odolermul, coade-calului, urzica, rcstopasca, piperul de baltă, podbaîul etc.

309
 terminarea eficacităţii fibrinolitice soluţia se concentrează prin ultrafiltrare.
Concentratul se sterilizează prin filtrare şi apoi se usucă prin sublim are.
Adm inistrarea o sin gură dată la o doză medie terapeutică asigură o m ărire a
acţiunii fibrinolitice a sîngelui iimp de 48—72 ore.
A cţiunea preparatului se exp rim ă în unităţi fibrinolitice (U F ).
Livrarea: în flacoane închise etanş de 10 ml, cu conţinutul a 1 500 000 sau
1 000 000 U F streptodecaza (în cutii cîte 2 flacoane).
Conservarea: lista B, la tem peratura de p în ă la 10°C.

14.3. P R O S T A G L A N D IN E L E

O gru p ă deosebită a preparatelor opoterapice prezintă prostaglan

nele - clasă n o u ă de substanţe biologic active, care condiţional se îm parte în
patru grupe: prostaglandinele A , B, E şi F.
Se p rep ar5 prostaglandincle prin extracţie, biosinteză şi sinteză chim ică
deplină. Sursă de prostaglp.ndine pot fi produsele de provenienţă anim ală,
bogate în lipide: plăm înii, ficatul, rinichii, intestinul duodenal, fă in a de peşte,
gland ele testiculare ş. a. O cantitate m are de prostaglandine conţine lichidul
te-ticular al un ui şir de anim ale, coralele Plexaura Homomaila, m eduzele şi
lichidul m enstrual.
Pentru elim inarea prostaglandinelor se folosesc urm ătoarele m etode de
puiificare: extragerea, schim bul solvenţilor, schim bul m ediului reacţiei,
purificarea crom atografică şi separarea în contracurent. E xtragerea se produce
cu solvenţi hidrofili şi lipofiH şi soluţii tampon.
Lipidele, acizii graşi şi multe alte substanţe balast se în lă tu ră prin trans­
form area faz "i lipofile în soluţia apoasă tampon cu p H -ul 7 ,4-9, apoi faza tam­
pon se acidulează p în ă la p H -ul 3,0-4,U, din nou se extrage cu solvenţi
ln o fiîi.
Separarea prostaglandinelor între fazele tampon şi lipofilă se face cu a ju ­
torul separării în contracurent. Astfel, prostaglandinele de tipul E se concen­
trează în principiu în faza lipofilă, iar cele de tipul F tree în faza tampon. Exis­
tă metode de purificare a extractelor prim ara cu ajutorul răşinilor schim bă­
toare d t ioni.
Cu scopul fracţionării şi purificări: se foloseşte, de asem enea, cromatogra-
fia de repartiţie. în calitate de agenţi pentru coloanele crom atografice pot servi
tiistorr.ita hidrofo b ă, chizelgu rul, polietilena fin m ăcinată cu tem peratura de
topire scăzută şi silicagelul. Faza fix ă este solventul lipofil nemiccibil, iar

3 08
fază curgătoare serveşte solventul hidrofil. S-a stabilit că o separare eficientă
are loc atunci cînd se folosesc în calitate de fază curgătoare soluţiile apoase
ale solvenţilor organici în raportul de 3 : 5 t>înă la 5 : 3 . Ca fază f i xă se
recom andă am estecul solvenţilor polari şi nepolari relativ.

Capitolul 15

PREPARATE DIN PLANTE MEDICINALE PROASPETE

ŞI STIMULATORII BIOGENI

A ici vo m s tu d ia p re p a ra te le o D ţin u te d in p la n te p roa spe te , p re p a ra te le

fito n c id e lo r, c ît şi a le s tim u la to rilo r b io g e n i

15.1. Preparate din plante proaspete

Preparatele extractive se prepară, do obicei, din plante uscate. însă p lan ­

tele m edicinale uscate, d up ă conţinutul calitativ al substanţelor bioiogic active,
nu sînt egale celor proaspete. Cît de bin e n u з-ar efectua uscarea ca proces de
conservare a plantelor, totdeauna au loc dacă n u schimbări cantitative, apoi
m ăcar u n ele schim bări calitative în componenţa substanţelor active.
Scopul fabricării prsparatelor din plante proaspeie este de a obţine p repa­
rate, care conţin tot com plexul de substanţe biologic active, care intră în com­
ponenţa plantelor în stare naturală.
Preparatele m oderne din plante proaspete se îm part în două grupe: sucuri
şi extracte.
Sucurile din p lrn te proaspete pot fi naturale şi concentrate. Extractele
din plante proaspete pot fi atît de tipul fineturilor, cît şi extractelor de concen­
traţie diferită. Preparatele plantelor proaspete conţin grupe diferite de sub­
stanţe biologic activa.

15.1.1. Sucuri din plante proaspete

Sucuri naturale. Institutul Farmacochimic al A . Ş. din G eorgia a obţinut

un şir de sucuri din atare plante ca lăcrim io ara, degeţelul, m ătrăguna, laurul,
odolern ul, coads-calului, urzica, rostopasca, pip eru’ de beltă, p odbalu! etc.

309
 . m

U n e le d in aceste sucuri sînt aprobate In calitate de preparate curative. Insti­

tutul a recom andat metoda p reparării sucurilor, care poate fi considerată ti­
pică. D rog u l vegetal proaspăt se trece prin valţuri; astfel m ai în ffl m aterialul se
striveşte, apoi se trece din n o u prin aceleaşi valţuri cu scopul d e a obţine o
caşiţă. M asa triturată se În fă şo ară In porţii mici In şerveţele, care sînt aranjate
Intre nişte p lăc i de oţel in oxidabil, şi 5 - 6 asem enea şerveţele, clădite im u l
peste altul, se presează cu scopul de a obţine sucul. Cantitatea sucului obţi­
nut depinde de caracterul drogului. L a fiecare 85 părţi de suc scurs se a d au g ă
15 p ărţi (m asă) d e alcool d e 95%, In care In p realabil a fost dizolvată cloretonă
In cantitate d e 0,3% fa ţ ă d e m asa totală a lichidu lu i j i cu scopul Încălzirii
rapide, am estecul se p u n e în b aia de a p ă cu tem peratura de 85 -8 8*C . Cînd
tem peratura su cu lu i atin ge 77-78*C , în călzirea se face În c ă 30 d e m in.;
apoi pentru răcire im ediată lichidul se p u n e sub a p ă curgătoare. în călzirea şi
răcirea ra p id ă se face pentru inactivarea şi coagu larea album inelor. L a denatu­
rarea lor contribuie alcoolul ad ăugat. Preparatul In form ă de fu lgi se separă
prin cen trifugare. Se o bţin e suc purificat, străveziu, păstrat (d u p ă datele .nsti-
tu tu lu i) fă r ă schim bări esenţiale (conservanţi: cloretonă şi parţial alcoolul).
S uc d e pătlagină (Su ccu s Plantaginis). Propus de IU PM (1959). E l prezintă
un amestec d e volum e egale de suc d e frunze proaspete de Plantago major
şi părţi aerien e proaspete de Plantago Psyllium. F run zele p ătlaginei (P .m a jo r)
conţin glicozida au cu bin a, vitamina К , o cantitate neînsem nată de alcaloizi,
a d d ascorbic, caroten, substanţe am are şi tanante. In partea aerian ă de păt­
lagin ă (P .P s y lliu m ) d e asem enea a fost stabilită existenţa glicczidei aucubina.
Su cul se obţin e prin fragm entarea plantelor proaspete şi presarea lor
posterioară. Su cu l se stabilizează cu alcool etilic (20%), se lasă timp de 7 zile
şi se sep ară prin filtrare substanţele balast şi proteinele. Stabilizarea se face cu
0,15% de natriu m etabisulfit. A p o i din nou se sedim entează şi se filtrează. D in
cau za restituirii sla b e a sucului din P.Psyllium , preparatul se obţine prin
m acerare cu etanol şi extragerea adăugătoare a borhotului cu ap ă. Sucul
obţinut se stabilizează cu cloretonă. A m b e le sucuri stabilizate se am estecă In
cantităţi echivalente, am estecul se sedim entează şi se filtrează. Su cul prezintă
u n lichid d e cu loare surie, cu gust acru, sărat şi picant. Miros slab, specific,
a ro m a t D ensitatea circa 0,980, reziduu l uscat - n u m ai puţin d e 5%.
S uc de aloe (S u ccu s aloes). Se prepară după schema generală din deşeu de
frunze de aloe, rămase după prepararea extractului, care conţine stimulatori
biogeni. Preparatul se conservează cu cloretonă.- Din suc se prepară de
asemenea linimentul şi siropul.
Suc de calanhoe (Succus Kalanchoes). Se prepară dupF schema generală
din fr-m ze proaspete şi partea verde a tulpinii plantei calanhoe. Preparatul

310
prezintă un lichid de culoare g alb en ă cu n u an ţă oranj, miros aromatic. Sucul
poate fi străveziu sau puţin opalescent. Preparatul conţine compuşi de po-
liglucide, catehine, substanţe tanante, acid ascorbic şi microelem ente (a lu ­
miniu, fier, siliciu, cupru, m angan, m agneziu).
Sucuri concentrate. D in gru p a aceasta un interes deosebit prezintă sucul
uscat de varză, care dă efect la tratarea ulcerului stomacal şi a gastritei cro­
nice. Substanţa principală a sucului este metilmetionina sulfonică (vita­
mina U ). Su cul se obţine d u p ă schema gen erală, apoi este uscat I n uscătorii
prin pulverizare, după aceea se presează'în comprimate.

15.1.2. Extracte din plante proaspete

M etoda de extracţie a substanţelor biologic active din produsul vegetal

proaspăt se foloseşte în acele cazuri, cînd plantele sînt puţin suculente şi
presarea nu este eficace. Pentru atare plante se foloseşte metoda de m acerare
cu etanol. în cazul dat masa plantei trebuie să fie bin e strivită sau transformată
în caşiţă. Prin aceasta se atinge o concasare mai activă a ţesuturilor plantelor
şi extracţia lor posterioară. Totodată timpul m acerării uneori trebuie
continuat, faţă de plantele uscate, pîn ă la 14 zile. Procesul extracţiei trebuie
intensificat prin am estecarea energică şi deasă a conţinutului din vasele de
macerare. A p o i m aceratele se filtrează, restul se presează şi sucul presat se
uneşte cu m aterialul. Sedim entarea se face 2 - 3 săptăm îni la tem peratura nu
mai m are de 8 °C, extractele se filtrează de la precipitatul coloidal obţinut şi
spre sfîrşit se filtrează în c ă o dată prin filtruJSalnikov. Filtratul obţinut p rez in ­
tă preparate apte pentru administrare. Din această gru p ă ne vom referi la
preparatul Cardiovalen.
Cardiovalen (Cardiovalenum ). în com ponenţa preparatului intră în părţi
greutate: extract etanolic din partea aerian ă proaspătă de m ixandre săl­
batice (dilu ată cu etanol pîn ă la acţiunea de 150 U A B în 1 m l) - 17; adonizidă
cu acţiunea 85 U A B în 1 ml- — 30; tinctură din rădăcini şi rizomi proaspeţi de
odolean - 46,9; extract fluid de p ădu cel — 2,1; camfor 0,4; etanol 96% - 1,6;
natriu hromid — 2 , 0 ; cloretonă - 0,25. Prezintă un lichid gri-deschis, cu gust
amar şi sărat, cu miros aromat d e camfor şi odolean. 1 ml conţine 45—50 U A B .
Lista B. A cţiun e com binată asupra sistemelor cardiovascular şi nervos.

311

15.2. PR E P A R A T E L E FITONCIDELOR
Ca sursă de antibiotice pot fi utilizate nu num ai plantele inferioare -
ciupercile şi bacteriile. în c ă în 1928 biologul rus B.P.Tokin a stabilit, că un ele
plante superioare în diferite fa ze de dezvoltare de asem enea conţin antibio­
tice. Acest? substanţe, care acţionează distrugător asupra bacteriilor, in fU T o -
rilor şi altor alge, B .P.Tokin le-a numit fitoncidc, ce-i analogic noţiunii ’’anti­
biotice vegetale” . In prezent sînt studiate un şir de plante la conţinutul fiton-
cidelor. în să folosirea fitoncidelor pe scară largă în practica m edicală lasă
de dorit. Cauza rezidă î n studierea insuficientă a chim iei fitoncidelor şi în
legătură cu aceasta în cercetarea insuficientă a detaliilor ^procesului
tehnologic, care schim bă considerabil stabilitatea preparatului. D e aceea noi
ne vom opri num ai la preparatul folosii în practica m edicală.
Alilcep ( Aililcnep) - preparat lichid extras din ceapă,
60-70% etanol în raport de 1 : 2 , 5 şi diluat apoi cu etanol de 44% p în ă la
raportul de 1 : 4 . Pentru aceasta b u lbu l de ceapă (A llium сер а ) se cu răţă de
cojiţă, se toacă în m aşina de tocat carne şi în cantitate de 30 kg se în carcă în
extractor cu volum ul 100 i. în perioada de vară în loc de b u lbi se foloseşte
ceapa verde. In extractor se toarnă 40 kg de etanol 70%, roasa se amestecă bine,
extractul se în c h 'd e etanş cu capacul şi se lasă pe 7 zile la tem peratură
norm ală. Conţinutul extractului se amestecă energic de 3 - 4 ori pe zi. Peste 7
zile extraciul se scurge complet în sedimentator, în extractor se toarnă 30 k g de
etanol 60% şi d up ă amestecare m acerarea se repetă. Peste 24 de ore extractul
se scurge şi se uneşte cu prim ul. Aici se ad au gă şi restul obţinut d up ă presarea
produsului. In extractul obţinut ( randam entul căruia atinge
determ ină conţinutul de etanol şi reziduu uscat. Conţinutul de etanol variază
în limitele 42—46%, iar reziduul uscat 2,3—2,5%. Concentratul se diluează cu
alcool de л4% pînă (a conţinutul reziduului uscat de 1 ,3 -1 5 % . La diluare se
consumă circa 50 1 de etanol de 44%. La extractul standardizat după reziduul
uscat sc ad au g ă cărbune activat pentru limpezire (folosind 0,3 g la 1 1 de lichid)
şi se filtrează prin filtru-sac de belting.
A lilcep prezintă un lichid transparent de culoare gălbu ie sau verde cu
miros de ceapă. R eziduu uscat 1,5%. Etanol nu mai puţin de 43%, densitatea
relativă nu mai mare de 0,95. Se întrebuinţează !a atonia intestinelor, colite
şi ateroscleroză.
312
15.3. P R E P A R A T E L E S T IM U L A T O R IL O R BIOGENI
Tratam entul cu ajutorul stimulatorilor biogeni prezintă un principiu nou
în medicina curativă a ţesuturilor. Fondatorul acestei ştiinţe a fost academ i­
cianul V .P.Filatov. .Ideea terapiei cutanate a apăru t studiind problem a trans­
plantării corneei pentru restabilirea vederii.
15.3.1. Bazele teoretice generale ale terapiei cutanate
Ţesuturile vegetale şi anim ale separate de organism, fiind supuse unor
asemenea factori ai m ediului am biant, care în greu iaz ă procesul lor vital, se
supun distrucţiei biochimice. Astfel, în ţesuturi se produc substanţe, care sti­
m ulează în ele produsele biochim ice. Substanţele date au fost num ite de
obţinut pe
V . P . Filatov stimulatori biogeni .
Stimulatorii biogeni, fiind introduşi în organism , activizează în el proce­
sele vitale. Intensificînd metabolism ul, ei ridică funcţiile biologice ale orga­
nism ului, iar în caz de boală, măresc rezistenţa şi proprietăţile regenera­
toare ale organism ului, contribuind la vindecare.
Factorii ce duc la form area stimulatorilor biogeni pot fi diferiţi. Dintre ei
mai studiaţi sînt conservarea la tem peratură relativ joasă (2 -4 ° C mai sus de
zero) şi păstrarea frunzelor plantelor la rece. A lţi factori (agen ţii chimici,
termici, energia radiantă etc.) continuă a fi studiaţi. D intre factorii care stimu­
lează naşterea stimulatorilor biogeni în organism sînt studiate fracturile, ac­
ţiunea razelor roentgen şi ultraviolete. Stimulatorii biogeni apar de asem enea
72 k g ) se şi în un ele condiţii fiziologice, de exem plu, în timpul funcţionării sistemului
muscular.
M ai jos vom studia cîteva rem edii care conţin stimulatori biogeni pro­
duşi pe cale industrială.
15.3.2. Preparate
Extract de aloe fluid (Extractum A loes fluidum ). Se p repară din frunze de
aloe (A lo e arborescens). Se utilizează plante n u m ai tinere de 2 ani. Pentru
prepararea extractului,p e m ăsură necesară se taie frunzele inferioare, lăsînd
Corn. 178
313
neatinse frunzele vîrfului tînăr, şi de asem enea 3 - 4 frunze din partea de sus.
T ăierea se face atent, pentru a n u vătăma planta, astfel roada se poate strîn- .■
ge cîţiva ani. Frunzele tăiate se lasă timp de 10-12 zile la întuneric la tempe­
ratura de 4—8 *C. In procesul conservării frunzele se pot în g ă lb e n i puţin.
A po i de pe frunze se în lătu ră colţişorii şi vîrfurile galben e, d u p ă ce ele se taie
şi se strivesc. Pulpa obţinută se acoperă cu o cantitate triplă de a p ă distilată
şi se m acerează la tem peratura cam erei timp de 2 ore. A p o i conţinutul infu-
zorului se încălzeşte şi se fierbe 2—3 min. (pentru coagularea proteinelor),
dup ă aceea se filtrează. Filtratul se răceşte, se m ăsoară volum ul şi se deter* •
m ină gradul de oxid are prin titrare cu 0,01 M soluţie de kaliu perm anganat în
prezenţa acidului sulfuric. In dependenţă de rezultatul analizei, filtratul se
diluează cu o aşa cantitate de ap ă, încît gradul de oxid are ar fi egal cu
1 500 mg de o x igen la 11 de filtrat. La filtrat se a d a u g ă clorură de potasiu
(7 g la 11), din nou se fierbe 2 min. şi se filtrează. Extractul străveziu se am ba­
lează în recipienţi (pentru uz intern) sau fiole, care se sterilizează în autoclavă
la 120°C timp de o oră. Preparînd extractul de aioe, se interzice folosirea uti­
lajului din fier.
Preparatul prezintă un lichid transparent de culoare gălbuie-deschis; )
pH -ul 5 ,0 -5 , 6 . Conservarea: la loc rece şi întunecat. Term enul valabilităţii
!
un an. Se în trebuin ţează la tratarea unui şir de boli oftalmice, conjunctivite şi
blefarite, trahom ă, în tun ecarea corpului sticlos (tum oare sticloasă) etc., de
asem enea la ulcerul stomacal şi duodenal, astmul bronşic etc.
Peloidina (P elo id in u m ) - extract din năm olul curativ, care conţine, în
afară de stimulatori biogeni, u n com plex de săruri (k aliu , natriu, calciu, man- \
gan, cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, bromizi, iodizi). Pentru a obţine p repa­
ratul năm olul se în carcă în bac de ceram ică şi se amestecă cu a p ă în raportul
de 280 k g de năm ol şi 7201 de ap ă. L a acest amestec de 1000 kg se ad augă
6 ,6 8 k g de natriu clorid şi se m acerează timp de 3—6 zile la tem peratura came­
rei, pîn ă p robele extractelor filtrate n u vor avea densitatea de 1,008-1,010,
pH -ul 7 ,4 -7 , 8 ; reziduul uscat 12-16 g/l şi clorurile 11,5-13,5 g/l. Lichidul se
sedim entează, d up ă aceea se sifonează şi se filtrează de d ou ă ori. A doua oară
filtrarea se face prin filtre fin poroase sterile. Filtrul steril se încălzeşte timp
de 1,5 ore la tem peratura de 60 -7 0°C şi în condiţii aseptice se am balează în
recipienţi de 0,51.
Preparatul prezintă un lichid transparent, care trebuie păstrat în tr-un loc
rece. Se în treb u in ţează la tratarea dizenteriei bacilare, diferite colite, ulce­
ru lu i stomacal şi duodenal, gastrite, colpite etc.

314
 Peloidodistilatul (Peloidodestillat) - produs al n ăm olului distilat, care con­
ţine stimulatori biogeni volatili. Este un lichid transparent, incolor, cu pH -ul
7 ,2 - 8 , 0 . Conservarea: la loc rece şi întunecat. Se în trebuin ţează la tratarea
diferitelor boli oftalm ice, la artrite cronice, radiculite şi inflam aţii genitale
feminine.
FIB S (F IB S ) — distilat din năm olul lim anului cu stimulatori biogeni vola­
tili, în care se dizolvă acidul cinamic şi cum arina. U ltim ele substanţe, după
datele autorilor preparatului (V .P.Filatov, Z .A .B ib e r şi V .V .Skorodinskaia),
trebuie socotite ca stimulatori biogeni. M ai întîi procesul are loc ca şi la pro­
ducerea peloidodistilatului, apoi, la fiecare litru de distilat, se ad au g ă cîte
0 ,3 - 0 ,4 g acid cinamic, 0,1 g cum arină şi 7,5 g de natriu clorid. Dizolvarea are
loc prin în călzirea cu refrigerent ascendent. D u p ă dizolvare conţinutul se
filtrează, se toarnă în fiole şi se sterilizează.
Preparatul prezintă un lichid incolor cu p H -ul 4,6 -5 ,0 . Conservarea: la
loc rece şi întunecat. în trebuin ţarea: în aceleaşi cazuri ca la peloidodistilat.
Biosed (B iosed ). M edicam entul este un extract apos din partea aeriană
proaspătă conservată de şoaldină.
Lichid transparent, de culoare slab gălbu ie, cu miros specific; pH -ul
5,0-6,5. Sterilizarea se face la 120°C. Livrarea: în fiole cîte 1 ml, am balate
cîte 10 fiole în cutie. Conservarea: la întuneric la tem peratura camerei.

15.3.3. Preparatele placentei

în ultimul timp o răspîndire largă au stimulatorii biogeni de provenienţă

anim ală. Dintre ei face parte suspensia placentei în soluţie fiziologică de
natriu clorid. în calitate de materie prim ă este folosită placenta, care se ad un ă
la maternitate de la fem ei sănătoase în vase sterile şi se păstrează la tempera­
tura 2 -4 °C timp de 5 - 7 zile pentru a o îm bo găţi cu substanţe biologic active,
în aşa condiţii în placentă se acum ulează în cantităţi mari diferiţi ferm enţi
(hidrochinaza, fosfataza bazică şi acidă etc.), hormoni steroizi, acizi nucleici,
lipide, hidrocarburi, acizi organici, aproape toate vitaminele cunoscute, albu -
mine, am in o adzi şi elem ente m inerale. Preparatele placentei conţin şi ase­
menea substanţe necesare pentru acţiunea vitală a organism ului ca histamina
Şi serotonina, acetilcolina, colina etc. Datorită com ponentelor chimice felu ­
rite, preparatele placentei se în trebuin ţează pe larg în m edicină.

I
315
30 min., apoi se ia proba la analiză. Preparatul se diluează astfel încît reziduul '
uscat să fie de 1,5%. Cantitatea necesară de soluţie izotonică de natriu clorid i
se adaugă cu ajutorul aerului comprimat în reactor. Conţinutul reactorului se
amestecă 30 min. şi se ia din nou proba la analiză. Cînd rezultatul analizei
este satisfăcător, suspensia se scoate din reactor şi se transmite la linia de
divizare.
Ambalarea. Suspensia opacă se toarnă în condiţii aseptice în flacoane
aseptice de sticlă de marca S N -1 cîte 5 ml, se astupă cu dopuri de cauciuc şi j|
se valţează cu căp ăcele de alum iniu. Conservarea: la loc rece ( 8 - 10 °C) ferit de |
lum ină.
Tot din această gru p ă de preparate mai fac parte: torfotul, hum izolul, vul-
nuzanul, honsurida, rum alonul, plasmolul, spleninul, solcoserilul, combutecul, ^
m em brana colagenică, apilacul, propolisul, raverona, cerniltona, befunghinul
etc.

Capitolul 16

SOLUŢII MEDICAMENTOASE

Printre preparatele galenice un rol deosebit îl are grupa preparatelor, ce

reprezintă o soluţie a substanţelor medicamentoase în apă, etanol, glicerol, ulei
sau alt solvent neapos. La baza procesului de producere stă de obicei dizol­
varea substanţelor In solventul respectiv sau un proces chimic în urma căruia
se obţine substanţa medicamentoasă necesară. Dizolvarea acesteia este unul
dintre ultimele stadii ale procesului tehnologic. Deci, soluţiile medicamentoase
prezintă un sistem om ogen lichid al unei substanţe medicamentoase sau mai
multe repartizate uniform în mediul solventului. în dependenţă de ultimul
cunoaştem: soluţii apoase (Solutiones aequosae), soluţii etanolice (Solutio­
nes spirituosae), soluţii glicerolice (Solutiones glycerolicae), soluţii uleioase
(Solutiones oleosae).
Din soluţii fac parte de asem enea apele aromate (A q u a e aromaticae) şi
siropurile (sirupi), care vor fi descrise aparte.
Concentraţia soluţiilor se exprim ă în procente de masă, de volum şi
m asă volum. Procedeul tehnologic de producere a soluţiilor în mod general este
alcătuit din urm ătoarele etape: dizolvarea, purificarea, standardizarea şi
am balarea.

318
 16.1. D IZ O L V A R E A

Prepararea u n ei soluţii (dizolvarea) este operaţia prin care se dispersează

pînă la dim ensiuni m oleculare u n a sau mai multe substanţe într-un lichid.
M oleculele substanţei care se dizolvă se desprind din masa solidă şi difuzează
printre m oleculele solventului.
Dizolvarea este in flu en ţată de o serie de factori cum sînt natura şi
structura chim ică a substanţei de dizolvat, pH -ul, p rezenţa altor substanţe etc.
L a dizolvare deosebim urm ătoarele etape:
contactarea suprafeţei substanţei solide cu solventul, urm ată de umectare,
absorbţie şi p ătrun d erea solventului în microfisurile particulelor solide;
interacţiunea m oleculelor solventului cu straturile substanţei la inter­
faţă, urm ată de solvatarea m oleculelor sau ionilor şi destrăm area lor;
trecerea m oleculelor solvatate sau a ionilor în faza lichidă;
ech ilibrarea concentraţiilor în toate straturile solventului.
D e aici conchidem că dizolvarea prezintă un proces difuzional-cinetic
care depinde, în prim ul rînd, de p rezenţa stratului interfrontal, cinetica că­
ruia poate fi exprim ată prin relaţia:

^ = ( - D ^ T - ) - S - ( Cs - Ct)n>

dC
unde — — cantitatea de substanţă, ce se dizolvă în unitate de timp (viteza

dizolvării), kg/s; D — coeficientul difuziunii; T — coeficientul vitezei procesu­

lui la interfază; o — grosim ea eficace a stratului difuzional, m; S — suprafaţa
fazei solide, m2; Cs - concentraţia saturată a soluţiei, kg/m3; Ct — concentraţia
soluţiei la un moment dat, kg/m3; n - puterea reacţiei de dizolvare, care în
apă practic pentru toate substanţele m edicamentoase este e ga lă cu unitatea
(zona cinetică de dizolvare).
Constanta vitezei de dizolvare Kv la un volum constant de lichid se deter­
m ină prin expresia:

în d epen d en ţă de raportul dintre medicam entele difuzionale şi cele

cinetice (interfasciale),sm t posibile trei tipuri principale de dizolvare: difuzio-
n ală T D/o; К , — D/o; cinetică T <K D/o; Kv Г şi difuzional-cinetică,

319
cînd valorile coeficientului vitezelor la procesele din interfază şi difuzionale
sînt com parabile.
R ezultă că viteza de dizolvare este direct proporţională cu suprafaţa de
contact dintre lichid şi solid, cu constanta vitezei de dizolvare care variază o
dată cu natura substanţei, cu diferenţa dintre concentraţia la saturare şi
concentraţia la timpul dat t.
Viteza de dizolvare scade pe m ăsură ce concentraţia se apropie de satu­
rare, cînd diferenţa Cs - Ct se micşorează. Saturarea survine cînd Ct = Cs.
Suprafaţa de contact creşte o dată cu gradul de pulverizare şi cu
am estecarea care reîm prospătează lichidul la suprafaţă. Vîscozitatea
dim inuează viteza de dizolvare, deoarece se micşorează difuziunea.
In practică pot fi influenţaţi unii factori din form ulă, grăbin d timpul de
dizolvare. Astfel, suprafaţa de contact poate fi mărită printr-o pulverizare mai
avansată a substanţei de dizolvat, stratul de difuziune poate fi micşorat prin
amestecare cu diferite m alaxoare, valoarea concentraţiei la saturare şi deci
diferenţa Cs- - Ct se poate mări prin ridicarea temperaturii.
Dizolvarea poate fi uşurată cu ajutorul unor operaţii au xiliare ca: în c ă l­
zirea, răcirea, am estecarea, suspendarea substanţei la suprafaţa lichidului cu
ajutorul unui interm ediu, ajustarea p H -ului etc.
Polimorfismul este, de asemenea, un factor care in flu en ţează solu­
bilitatea. L a o tem peratură dată forma cristalină cea mai stabilă devine şi cea
m ai s o lu b ilă .M e d ic a m e n te le am orfe sînt m ai p u ţin solubile decît cele cristaline.
încălzirea înlesneşte mult operaţia de dizolvare, deoarece solubili­
tatea m ajorităţii substanţelor solide creşte o dată cu creşterea temperaturii.
Prin încălzire, coeziunea dintre m oleculele solidului scade, se accelerează
mişcarea m oleculelor acestuia şi difuzarea lor printre m oleculele dizolvantului,
în industrie o în călzire uniform ă, în care se poate urm ări şi dirija temperatura,
se realizează cu ajutorul căm ăşilor prin care circulă agentul de căld ură ca:
vaporii de apă, glicerolul, uleiul mineral, soluţiile de săruri.
Amestecarea contribuie la răspîndirea substanţelor solide în masa
lichidului, la un contact mai intim între solid şi lichid.
în industrie se folosesc agitatoare cu elice, agitatoare electromagnetice,
agitatoare cu palete, turbine diverse. Agitatoarele utilizate în industrie pot
avea braţe de diferite forme şi mărimi, în funcţie de natura şi cantitatea ames­
tecurilor cu care se lucrează.
Operaţia de amestecare este indispensabilă în industrie. Tip ul, forma şi
dim ensiunea agitatoarelor sînt alese în funcţie de anum ite particularităţi:
cantităţile de solvent şi cantităţile substanţelor de dizolvat, vîscozitatea ames­
tecului, diferenţa de densitate între substanţele de dizolvat şi solvent.

320
 Purificarea. în lătu rarea im purităţilor din soluţii se poate face prin
sedimentare cu decantarea posterioară, centrifugare sau filtrare.
Pregătind soluţii pe solvenţi vîscoşi (uleiu ri vegetale, siliconi, glicerol şi
alţi solvenţi neapoşi), dizolvarea se efectu ează de obicei prin încălzire. Puri­
ficarea soluţiilor de im purităţi m ecanice se poate face prin filtrarea lor cu
filtre care lucrează prin presiune.
Preparînd soluţii pe solvenţi volatili (etanol, eter), dizolvarea se face fără
încălzire, în reactoare închise ermetic cu capac (tehnica de securitate, ocro­
tirea m ediului am biant), filtrarea se face prin presiune.

16.1.1. Soluţii apoase

Apa de var. Soluţia de calciu hidroxid. (A q u a calcis. Calcium hydrooxi-

dum sölutum). A p a de var este o soluţie saturâtă de calciu hidroxid. Ca
preparat m edical se foloseşte de la m ijlocul sec. X V III. Prepararea ei se face
prin stingerea varului cu ap ă în raport de 1 : 5 într-un vas de ceram ică volu­
minos. A p a se ad au g ă treptat, deoarece are loc o reacţie exoterm ică. M asa ob­
ţinută (laptele de var) se transferă într-un borcan, spălînd-o cu în c ă 15 părţi
de ap ă, se agită puternic, apoi se în ch id e ermetic cu un dop şi se lasă pe 4—5
ore. D u p ă aceasta lichidul de deasupra precipitatului de calciu hidroxid se
scurge. Lichidul scurs conţine im purităţi de clorură şi sulfat ioni. L a precipi­
tatul rămas se ad a u g ă 50 părţi de a p ă rece, totul se agită, borcanul se în ­
chide şi se lasă la rece timp de cîteva zile, agitîndu-1 din cînd în cînd. Cu cît apa
e mai rece, cu atît mai mult calciu hidroxid se va dizolva în ea. D e exem plu, la
15°C într-o 1000 ml de ap ă se dizolvă 0,165 g de calciu h idroxid, iar în apa
fierbinte - num ai 0,083 g. D u p ă sedim entare ap a de var se decantează de la
precipitat, repede se filtrează şi se am balează în hacoane a cîte 100 ml, care se
astupă ermetic. Restul de precipitat de calciu hidroxid din borcan se folo­
seşte pentru a obţine o n o u ă porţie de a p ă de var.
A p a de var absoarbe foarte lacom carbonul dioxid, care la deschidere ni­
mereşte în flacon din aer. Ca rezultat se obţine calciul carbonat, care se răs-
plndeşte pe toată suprafaţa lichidului formînd o p eliculă subţire, ce mai apoi se
depune pe fu ndu l flaconului în form ă de cristale. Din cauza aceasta am balajul
mic al preparatului este foarte comod în practica de lucru a farm aciilor. A pa
d e var se p ăstrează la loc rece; la cald ea devine tu lbu re din cau za precipită­
rii cristalelor de calciu hidroxid. Ca preparat farm aceutic ea prezintă un lichid
transparent incolor, fă ră miros, cu reacţie puternică alcalin ă. Conţine

Com. 178 321

 formă de soluţie apoasă 2 %, cunoscută sub denum irea de ap ă de plum b (A q u a
plum bi). Această soluţie se p repară e x tempore. Plum bul acetat intră de ase­
menea în com ponenţa unor unguente.
* Dintre soluţiile apoase mai fac parte:
- Soluţia de amoniac 10% (Solutio A m m onii caustici 10%) — un lichid j
volatil transparent, cu miros caracteristic special şi reacţie alcalină. Se
amestecă cu apa şi etanolul în toate proporţiile. Conţine 9,5-10,5% de
amoniac.
- Soluţia de hidrogen peroxid diluat (Solutio Hidrogenii peroxidi di- j
Iuta) — soluţie incoloră, străvezie, fără miros, cu reacţie slab acidă. Se
descompune uşor la lum ină, fiind încălzită, contactînd cu alcaliile, substan- ,
ţele de oxidoreducere, elim inînd o xigen. Conţine hidrogen peroxid 3%. Se
foloseşte în calitate de dezinfectant şi dezinsectant.
— Soluţia de hidrogen peroxid concentrat (Solutio Hidrogenii peroxidi ’
concentrata) — soluţie incoloră, transparentă, fă ră miros, cu reacţie slab
acidă. Se descom pune treptat, acţionează cu alcalii şi substanţe organice eli­
minînd o xigen. Conţine 27,5 — 31% de hidrogen peroxid.
Se foloseşte în calitate de soluţie la diferite clătiri, la inflam area mucoa­
selor (stomatite, angine etc.), la tratarea rănilor. In cazuri speciale se prescriu
soluţii mai concentrate decît cea oficinală (3%) la tratarea bolilor în dermato­
logie. Conservarea: lista B, în flacoane cu dop rodat, la loc rece, ferit de
lum ină.
— Soluţia de aldehidă form ică (Solutio Form aldehydi) — un lichid
transparent, cu miros specific, conţine 36,5-37,5% de aldeh id ă formică, se
amestecă cu ap a şi alcoolul în orice proporţie. Se foloseşte ca dezinfectant |
pentru dezinfecţia instrumentelor (0,5%). Păstrarea: la loc ferit de lum ină, în
baloane bin e închise, la tem peratura n u mai jos de +9°C.
Antidot metalic (Antidotum metallorum). Sub această denum ire este |
cunoscută soluţia urm ătoare (în p ărţi): m angan sulfat cristalin 3,75; natriu j
hidrocarbonat 12,5; natriu hidroxid (calculat în 100%) 1,0; hidrogen sulfurat i
cît e necesar, apă 1000. Ionii de SO "4 şi S* reacţionează cu metale grele, trans- \
form îndu-le în precipitate insolubile. B unăoară, în caz d e otrăvire cu m ercur J
diclorid:
HgCl 2 + H2S - HgS + HC1
HgCl 2 + M g S 0 4 - H g S 0 4 + M gC l2.
Pe acest principiu se bazează acţiunea antitoxică. Se prepară astfel: 500 >
părţi de soluţie de natriu hidroxid de 0 ,2 % titrată, se satură cu hidrogen sul­
furat, trecîndu-1 în prealabil prin suspensia de calciu carbonat în ap ă. In alte

324
500 părţi de a p ă proaspăt fiartă şi răcită ta 50°C se dizolvă m anganul sulfat
şi natriul hidrocarbonat. Soluţia se răceşte, se am estecă cu prim a, amestecul
din nou se răceşte pîn ă la 2—3°C mai jos de zero şi din nou se satură cu hidro­
gen sulfurat purificat, p în ă ce conţinutul lui total în preparat va fi n u mai puţin
de 0,4%. Preparatul obţinut se am balează în recipienţi sterili cîte 100 sau
200 ml, se în ch id e cu dopuri de cauciuc şi se fix ează cu capac metalic.
Preparatul prezintă u n lichid d e culoare g ălb u ie cu n u a n ţă verzuie, miros
puternic d e hidrogen sulfurat şi gust am ărui şi sărat. Recipienţii se păstrea­
ză vara la loc rece. Conservîndu-1 în flacoane, poate ap ă re a un precipitat n eîn ­
semnat alb de sulf.

16.1.2. Soluţii etanolice (Solutio spirituosae)

9

Sortim entul soluţiilor etanolice este variat, cu toate că în FS X sînt

introduse num ai soluţiile de iod de 5 şi 10%. în această g ru p ă intră şi ’’alcoolii
m edicinali” .
Soluţia etanolică de iod de 10% (Solutio Iodi spirituosa 10%). Se p repară
prin dizolvarea iodului cristalic în etanol de 95%. Solubilitatea iodului în etanol
de 95% la tem peratura 18—20°C se află în limitele de 1 :1 3 ,5 % .
Tehnologia. (S e p rep ară prin metoda ”per descendum ” ). într-un vas
de ceram ică sau de sticlă destul de voluminos se toarnă mai în fii etanolul în
cantitate ceva m ai puţin decît d u p ă calcul. Cantitatea necesară de iod crista­
lic se introduce în tr-un săculeţ de tifon d u blu spălat bin e, care se cu fu n d ă în
vasul cu etanol astfel, ca ultim ul să-l cu prin d ă pîn ă la jum ătate. A lcoolul care
p ătrunde în săculeţ dizolvă iodul, soluţia căruia,fiin d cu o densitate mai mare,
se lasă spre fu n d , fă d n d loc mai întîi la solventul curat, apoi la soluţia cu o con­
centraţie mai joasă de iod. M işcarea condiţionată a lichidu lu i va avea loc atîta
timp, p în ă cînd din săculeţ n u va fi extras tot iodul şi concentraţia lui n u va fi
egală în tot volum ul. A tare m etodă asigură dizolvarea accelerată a iodului şi
e convenabilă prin aceea că soluţia n u mai trebuie filtrată, deoarece im puri­
tăţile m ecanice răm ln în săculeţ. La soluţia obţinută se ad a u g ă etanol pînă
la volum ul necesar, spălînd cu el săculeţul de tifon. Soluţia de iod de 10% mai
poate fi pregătită şi prin dizolvarea iodului în etanol prin amestecare. D izol­
varea în cazul dat se face în tr-un cazan din fontă em ailat, înzestrat cţi m alaxor,
ce se p un e în funcţiune pe 30 min. D u p ă aceasta se sedim entează timp de
24 ore, apoi se filtrează, folosind vidul, printr-un strat triplu de tifon cu vată,
întins pe o pîlnie de sticlă (filtru-ciu percă), în baloane d e sticlă. Solu­

325
ţiile se pregătesc în secţii speciale. Sînt luate m ăsuri de protecţie a personalu­
lui: respiratoare, m ănuşi de cauciuc. Soluţia de iod de 10% prezintă un lichid
de culoare cafenie-închis, în straturi subţiri — transparentă. A re miros caracte­
ristic de iod. Se volatilizează deja la temperatura camerei. Conţinutul de iod
variază în lim itele 9,5-10,5% . întrebuinţarea: extern ca antiseptic, iritant şi
la bolile de piele şi mucoase, pentru tratarea p lăgilor în chirurgie etc. Intern
se prescrie pentru profilaxia şi tratarea aterosclerozei. Livrarea: în flacoane
de culoare oranj cîte 10,15 şi 25 ml.
Soluţia de iod de 5% (Solutio Iodi spirituosa 5%). Pentru prepararea solu­
ţiei date se iau 50 g de iod cristalic, 20 g kaliu iodid, apă şi etanol de 95% în
cantităţi echivalente pîn ă la 1000 de părţi d up ă volum. Intr-un bac de fontă
emailat înzestrat cu m alaxor se introduc iodul cristalic, kaliul iodid şi o canti­
tate d u b lă (fa ţă de kaliul iodid) de ap ă. în soluţia concentrată de kaliu iodid
se va dizolva o cantitate m are de iod, mai ales dacă conţinutul va fi amestecat.
A p o i se toarnă aproxim ativ 1/5 parte de etanol şi lichidul se amestecă timp
de 15 min. p în ă se va dizolva tot iodul. D u p ă aceasta se ad au g ă tot etanolul,
apoi în porţii mici se ad au g ă amestecul de etanol şi a p ă în părţi egale, ames-
tecînd continuu. Soluţia se sedim entează,*după aceea se filtrează cu ajutorul
filtrului-ciupercă sub vid. Soluţia de iod de 5% poate fi preparată şi prin metoda
cu săculeţul cufundat în soluţia concentrată de kaliu iodid. D u p ă dizolvarea
iodului se toarnă am estecul de apă şi etanol, spălînd astfel săculeţul de tifon.
Soluţia de iod de 5% prezintă un lichid de culoare cafenie-roşietică-închis,
transparentă în strat subţire, cu miros caracteristic de iod. Conţine iod
4,9—5,2%, kaliu iodid 1,9—2,1%, etanol n u mai puţin de 46%. Livrarea: în
flacoane de culoare oranj cîte 10, 15 şi 25 ml şi în fiole cîte 1 ml. Conservarea:
lista B, în loc ferit de lum ină.
Tehnologia altor soluţii etanolice folosite pe larg în practica farm aceutică
şi preparate,de obicei,în condiţiile de uzină se aseam ănă îndeosebi cu cea a
iodului prin dizolvarea p realabilă a substanţelor medicamentoase (cam forul,
uleiurile eterice, m entolul, acidul formic, acidul salicilic ş. a.) în etanol de con­
centraţia necesară. Particularităţile producerii lor sînt date în tab. 8 .

16.1.3. Soluţii uleioase (Solutiones oleosae)

D in grup a aceasta de preparate în FS X este introdusă num ai soluţia de

ulei camforat pentru uz extern (Solutio Camphorae oleosae ad usum
externu m ). Acest preparat prezintă soluţie tipică. Camforul se dizolvă în
Conservarea
.9
<u »00
& .s

•S 6

Antiseptic extern
L
întrebuinţarea

« -■ a
s
<u
î<
w < в a l
tehnice
Condiţii

a>
° a
■3 2J
O O о сr> ON OJ
i ё 1
О О Ё С Q < о -Г Q'
Particularitîtile

jg - 3
producerii

д с )«
а» £ ел
з ’S. 1 s
~ -5 -S “■i s 8
2 о. « a 3
ă -з s
I« ”S o
а 1 5
a £
Verde briliant 10,0 sau 20,0
■ Etanol 60% pînă la 1000,0
Componenţa, g în
1000 ml sol.

=- I
ГЗ ţâ&
I Т
ЛЭ «=>
г- 5 | =
Я -з ° п °
С С
e
аз S ’S а» 2 3
и Ы< 3 "
■< w 71 из %
Denumirea preparatului

Solutionis viridis nitensis

Soluţie de verde briliant

W
-1 ю -г
etanolică 1% sau 2%
1% aut 2%

& Л «с .5" 4->

.о г: С
О) <-Ч
Б ■? jCNt * о» В^
> .- а>
* Е - „
spiritum

~ л 83 ^‘' l ЛО" 3Л g S.-3

7. э с
■*-.«=> СО О ÎÂ 'S 2
Со" W со • сл ÜJ

327
ulei de floarea-soarelui încălzit la 40°C şi se filtrează la cald printr-un filtru
uscat. Dizolvarea se face într-un cazan emailat care se închide cu capac, în ­
zestrat cu o căm aşă de vapori pentru a fi încălzit, şi m alaxor pentru ameste­
cat. Preparatul prezintă o soluţie transparentă uleioasă de culoare galben ă şi
miros de cam for. Conţinutul ei trebuie să fie în limitele 10,5—11,2%. Intră în
com ponenţa diferitelor prescripţii şi linimente. Livrarea: în flacoane cîte 15
şi 30 g.
U lei de merttol 1% sau 2% (O leu m M en toli 1% aut 2% ). Preparatul prezintă
soluţia de mentol (natural sau racem at) în ulei de vaselină. Tehnologia este
asem ănătoare cu cea precedentă. Prezintă un lichid uleios cu miros slab de
mentol. Livrarea: în sticle cîte 10 ml. Conservarea: la loc rece.

16.1.4. Soluţii glicerolice (Solutiones glycerolicae)

D in această gru p ă face parte soluţia Lu go l cu glicerol pentru uz extern

(Solutio Lugoli). Se p repară astfel: 20 g de kaliu iodid se dizolvă în 30 ml de
ap ă într-un reactor em ailat înzestrat cu m alaxor. A poi se ad augă 10 g de iod
cristalic şi am estecarea continuă p în ă la dizolvarea completă a iodului. Pe
urm ă se ad au g ă în porţii, amestecînd continuu, 940 ml de glicerol. Soluţia se
filtrează prin filtru de presiune. Se foloseşte pentru ungerea mucoasei traheale
a cavităţii bucale,cînd bolnavii suferă de angină.

16.1.5. Standardizarea soluţiilor medicamentoase

Standardizarea soluţiilor medicamentoase se efectuează d up ă concentra­

ţia substanţelor active, densitate şi conţinutul etanolului în soluţiile etanolice.
Concentraţia soluţiilor se determ ină prin metode de an aliză fizico-chimice şi
se exprim ă în procente de masă sau masă-volum.
Densitatea lichidelor se determ ină cu ajutorul areom etrului sau a picno-
m etrului (FS X I, vcJJ, p.24). Areom etrul (densim etrul) la temperatura de 20°C
arată m ărim ea densităţii lichidului ? 2o cu exactitatea de 0 ,0 1 .
în caz de determ inare a densităţii cu o precizie mai mare de 0 ,0 0 1 se folo­
seşte picnom etrul. Se cîntăresc picnom etrul gol (m ), cu apă distilată (n ij) şi
lichidul studiat (m 2). Densitatea P 2o se calculează d up ă formula:

fm , — m ,) • 0,99703
P 20 = --------------------------- + 0,0012,
m, — m

328
unde 0,99703 este densitatea apei la 20°C (g/cm3) avînd în vedere densitatea
aerului; 0,0012 — densitatea aerului la 20"C şi presiunea barom etrică de
101 1 gPa (760 mm H g).
Pentru obţinerea soluţiei de concentraţia n e c e s a ri din soluţie mai con­
cen tra tă diluarea se face cu solventul respectiv. C alculele se fac după formula
r e s p e c t iv ă ori după regula amestecării.
C alculul diluării d u p ă mas^ se face d up ă form ulele:

b (b — c)
X = m ------ ; X = m — ---------r— , у = m - X,
a (a - c) 7 ^

unde X - cantitatea necesară de soluţie concentrată (g, kg); у - cantitatea

solventului corespunzător (g, kg); m — cantitatea de soluţie cu concentraţie
necesară (g, kg); a — concentraţia soluţiei concentrate în procente de masă;
b - concentraţia necesară în procente de masă; с - concentraţia soluţiei
slabe în procente de masă.
Calculînd diluarea soluţiei concentrate d up ă volu m ,se folosesc aceleaşi
formule. în cazul dat x şi у înseam nă cantităţile de volum al soluţiilor cores­
punzătoare; a, b, с — concentraţiile corespunzătoare în procente masă-volum
sau pentru etanol în procente de volum:

D u p ă regula amestecării, în condiţia că concentraţia a > b > с ori densi­

tatea P\ > P 2 > ? 3’ datele se scriu în felul următor. în partea stingă,colţul de
sus,se arată concentraţia soluţiei mai concentrate a (ori densitatea soluţiei
mai concentrate P ^ ; în colţul din stln g a jo s - concentraţia solventului sau a
soluţiei mai slabe с (ori densitatea soluţiei P 3), în caz de solvent pur с = 0 , den­
sitatea apei P 3 = 1. în centru se scrie concentraţia necesară ь (ori densitatea
necesară P 2). Cifrele din dreapta se obţin prin diferenţa pe diagonale din cele
mari pe cele mici. E le arată cantităţile corespunzătoare (p e orizontale) ale
soluţiei concentrate b - с ori P 2 ~ Ş* a solventului a — b ori P j - P 2. Sum înd
aceste mărimi, obţinem cantitatea soluţiei de concentraţia necesară a - с ori
cantitatea soluţiei cu densitatea necesară Р г — P 3

a b - с a b —0

a- с a- 0

329
Corn. 178
 D acă concentraţia este exprim ată în procente de masă, cantităţile de so­
luţii se obţin în unităţi de m ăsură masă. D ac ă concentraţia este exprim ată
în m asă-volum (ori procente de volum la etanol), cantităţile se obţin în uni­
tăţi de volum.
R eg u la am estecării d ă posibilitate de a calcula, în ce raporturi trebuie de
luat soluţiile, pentru a obţine soluţia de concentraţia necesară, de determinată
cantitatea soluţiei mai concentrate sau a solventului pentru a obţine soluţia
de concentraţia necesară, de calculat ce cantitate de soluţie standard se va ob­
ţine din soluţia avută mai concentrată.
C alculele de diluare d u p ă densitate pot fi folosite la soluţiile ce n u se con­
tractă la amestecare. C alculînd diluarea d up ă densitate, cantităţile se obţin
în unităţi de volum.
X= 100 * P - b ’
*
%
unde X - cantitatea substanţei solide, care trebuie ad ău g ată la soluţia dilu­
ată, g; A - volum ul soluţiei diluate pregătite, ml; b — concentraţia soluţiei
cerute m asă-volum , %; с - concentraţia m asă-volum factică a soluţiei, %; P —
densitatea soluţiei cu concentraţia cerută m&să-volum, kg/m3.
Toate preparatele descrise în acest capitol se norm ează prin monografii
farmaceutice (M F ) sau m onografii farm aceutice tem porare (M F T ).
16.2. S IR O P U R I

Siropuri (S iru p i) se numesc preparatele, care prezintă soluţii dense de

?i ?2 - ?г ~ cantitatea soluţiei concentrate
zahăr în ap ă şi sucuri de fructe, cît şi am estecurile lor cu substanţe m edica­
N. (ml, 1) cu densitatea P u
mentoase, tincturi şi extracte. E le sînt nişte lichide transparente, vîscoase din
cauza concentraţiei m ari a zah ăru lu i în ele (p în ă la 64%) cu mirosul şi gus­
tul substanţelor, care intră în com ponenţa lor. Principala destinaţie a siropuri­
lor este m ascarea gustului n eplăcut al substanţelor m edicam entoase principale,
/ \ p _ p ~ cantitatea diluantului (m l, L) cu
în această privinţă sînt cele mai însem nate com ponente ale m edicam entelor,
? 3 _ p3 densitatea P 3,
prescrise copiilor.
~ cantitatea soluţiei necesare (m l, L)
Pentru p rep ararea siropurilor se foloseşte zahăr de calitate superioară —
cu densitatea P 2
rafinat, care conţine n u m ai puţin de 99,9% d e zaharoză în recalcul la substan­
ţa uscată şi n u mai mult de 0,4% de ap ă. Z a h ă ru l rafinat este de o culoare alb ă
C alculele diluării d u p ă volum:
imaculată, cu ultram arină n u se înălbăstreşte. Prezenţa ei în zahăr poate fi
( ? W 3 ) _____________( * 1 - - Р 2). pricina distrucţiei siropurilor în urm a apariţiei în el a hidrogenului sulfurat.
Z a h ă ru l în etanol anh idru este insolubil, în să p e m ăsura diluării lui cu
V ______________ X de unde X - V .../ a 1 ~ . apă, solubilitatea zah ăru lu i se m ăreşte corespunzător. A şa, de exem plu, la
temperatura cam erei în alcool 70% se dizolvă circa 16%, iar în cel de 40% -
C alculele diluării d u p ă masă: pînă la 37% zahăr.
Soluţiile apoase de zahăr la p resiunea atm osferică norm ală fierb la tem pe­
(? 2 * P i ) _______________( ^ 1 - ^ 2 )
ratura mai sus de 100°C. B u n ăo ară, siropul, care conţine 50% zahăr, în cepe a
m X J v P 3 {P i — P 2) fierbe la 101,8°C, 60% - la 103°C, 65% - la 103,8“C, 75% - la 107°C.
— -------------------- — deundeX = m ' ’
Concentraţia m are a zah ăru lu i (circa 65%) face soluţiile practic saturate,
presiunea osmotică ridicată a căreia preîntîm pină complet creşterea -şi
unde X — volum ul (m asa) solventului, 1 (k g ); V şi m - volum ul şi masa soluţiei
dezvoltarea microorganismelor. D in această cau ză siropurile nu se supun
mai concentrate cu densitatea P^.
distrucţiei m icrobiene şi se conservează bin e atît ca atare, cît şi cu conţinut de
La fel se pot face calculele pentru cantitatea necesară a soluţiei mai con­
substanţe m edicamentoase.
centrate, spre a obţine cantitatea necesară de soluţie standard ori pentru a
Z a h ă ru l obişnuit nu se foloseşte pentru p repararea siropurilor, deoarece
întări soluţia slab concentrată. D e exem plu, cînd este nevoie de întărit con­
el conţine o cantitate neînsem nată d e proteine şi poliglucide, care îi redau o
centraţia unei soluţii diluate prea tare cu o substanţă solidă, calculele se
efectuează d up ă form ula:
331

330
cu lo are g ălb u ie şi un gust slab neplăcut. Zah ăru l este o substanţă puternic
higroscopică, de aceea pîn ă la producerea siropurilor el trebuie conservat în
în c ă p e ri cu um iditatea relativă a aerului de pînă la,85%.

16.2.1. Clasificarea şi nomenclatura siropurilor

î n d epen d en ţă de com ponenţa siropurilor,cunoaştem siropuri corective de

gust şi siropuri m edicamentoase.
Siropurile corigente ale gustului se folosesc num ai cu acest scop. Din
această gru p ă fac parte siropul de zahăr şi toate siropurile din fructe. Siropu­
rile m edicam entoase conţin un ele substanţe medicamentoase sau altele.
N om en clatu ra contem porană a siropurilor include următoarele preparate:
a) corective de gust - siropul de zahăr, de vişine şi de zmeură; b ) medicamen­
toase - s i r o p u l de n albă m are (A It e a e ), revent, de lemn-dulce, pertusină, holo-
sas, d e m ăceş, sirop de aloe cu fier.
Siropul de zahăr este norm at de FS X , toate celelalte de FS IX sau M FT.

16.2.2. Producerea siropurilor corective de gust

Siropul de zahăr (Sirupus sacchari). Siropul de zahăr se prep ară în cazane

de fie rt siropul, confecţionate din cupru şi înzestrate cu căm aşă de abur. Ca­
za n u l are capac, o parte din care se deschide. Pe capac este fixată o ţeavă
de ventilare pentru în lătu rarea vaporilor. Am estecarea masei cazanu lu i se face
cu u n m alaxor tip ancoră ce are o viteză de rotaţie 47 turaţii/min. M ala x o ru l se
p u n e în m işcare de către un motor, instalat deasupra cazanului, printr-цп
reductor. Siropul finit se descarcă prin ştuţul inferior care se închide cu o su­
p ap ă . Pentru reglarea lui există o instalaţie cu şurub, care se roteşte cu un
m îner. Pentru fierberea cantităţilor neînsemnate de sirop sînt îndestulătoare
ceştile din fo n tă em ailată dotate cu manta, care se închid cu un capac şi ma­
la x o r d e lem n.
Pentru p repararea siropului în cazan mai întîi se toarnă apa în raportul
0,361 la 0,64 k g de zahăr, apoi în manta se dă drumul la abu r, se încăl­
zeşte ap a p în ă la 60—70°C şi prin amestecarea continuă sp toarnă în porţiuni
za h ă ru l calculat. D u p ă dizolvarea completă a zahărului siropul se aduce de
d o u ă ori la fierbere. Spum a form ată (proteinele şi poliglucidele) se înlătură-
F ierb erea siropului n u trebuie să fie prea lu n gă (încălzirea pentru dizolvarea

332
 zahărului 35—40 m inute şi fierberea de d ou ă orî cîte 2 0 -2 5 m in ute), deoarece
siropul se în gălben eşte din cau za distrucţiei parţiale (caram elizării) a
zahărului. Semn că siropul este gata serveşte dispariţia spu m ei de p e supra­
faţa lui. Caram elizarea d eplin ă are loc la în călzirea z a h ă ru lu i pîn ă la
180—190'C, parţial ea se produce dacă siropul s-ar fierbe timp în delu n gat.
Siropul gata se cu lege într-un colector în stare fierbin te prin ştuţul infe­
rior, se strecoară printr-o sită m etalică şi se filtrează fierbin te. Filtrele utili­
zate cu acest scop pot fi de diferite construcţii. O p eraţiile d e mai sus se fac
numaidecît cu sirop fierbinte, deoarece în stare răcită el d evin e foarte vîscos.
Siropul de zahăr prezintă un lichid transparent, incolor, inodor, cu gust
dulce, m ediu neutru; densitatea 1,308—1,315,
Siropul de vişine (Sirupus cerazi) şi siropul de zm eură (S irupus R u b i idaei)
se p repară prin dizolvarea a 62 părţi de zahăr în 38 părţi d e suc transparent
fermentat din fructele sus-am intite. Fructele proaspete d e zm eură şi vişine
conţin pînă la 82% de apă, iar dintre substanţele dizolvate p în ă la 10 % alcă­
tuieşte zahărul (zaharoza şi zah ăru l inversat), acizii organ ici 1,3-2,7% (în
recalcul de acid m alic), pectinele, substanţele tanante, coloranţii şi acidul
ascorbic — aproxim ativ 25 mg%.
Pentru a obţine preparate stabile este necesar ca din su cu l d e fructe pre­
liminar să fie în lăturate pectinele, deoarece d up ă fierberea sucului cu zahăr
Şi răcirea lui posterioară ele vor duce la transform area siropului într-un gel.
Procesul preparării siropurilor din fructe se în cep e cu sortarea materiei
prime, din care trebuie să fie în lăturate toate fructele verzi şi stricate şi de
asemenea frunzele şi crengu ţele care au nimerit ca im purităţi. Fructele sortate
se strivesc cu ajutorul un ui concasor cu valţuri. Lăţim ea fisurii între valţuri
pentru zm eură se instalează la 2—3 mm, iar pentru vişine — 3 -4 mm cu
evidenţa că prin aceasta n u se vor m ărunţi şi sîm burii lor. V a lţu rile se rotesc cu
o viteză de 50—100 turaţii/mm.
Produsul zdrobit se introduce în baloan e de sticlă cu gît larg, um plute pe
2/3 din volum, deasupra se acoperă cu o cantitate m ică (1 ,5 -2 % ) de zahăr,
baloanele se în ch id cu dopuri în care sînt d ou ă orificii şi se lasă să ferm enteze
la temperatura 20—25”C timp de cîteva zile. în un ul din orificiile dopului este
introdusă o ţeavă de sticlă, capătul inferior al căreia ap roap e atinge fu ndu l
vasului. în alt orificiu se introduce o ţeavă de sticlă în do ită, capătul inferior al
căreia se află sub dop, iar cel superior este cufundat în tr-un vas cu ap ă (pentru
a urmări elim inarea C 0 2). M asa din cînd în cînd se am estecă prin ondulaţie.
Fermentarea se consideră finită atunci cînd elim inarea C 0 2 s-a oprit şi proba
sucului filtrat n u se tu lbu ră dacă adăugăm o jum ătate de cantitate de etanol.

333
Pectinele nu se dizolvă în etanol şi dacă ferm entarea nu s-a terminat, cad în
precipitat. La ferm entarea etanolică (se ferm entează za h ăru l) sucul este
limpede. Ferm entarea poate fi efectuată în butoaie de stejar. Cînd fermentarea
a luat sfîrşit, produsul obţinut se strecoară printr-un filtru-sac, iar restul se
presează în presă, treptat m ărindu-se presiunea.
Sucul colectat se decantează timp de 2—3 zile, d up ă aceea el uşor se
scurge de pe precipitat timp de 2—3 zile, se filtrează şi im ediat se prepară si­
ropul. Pentru aceasta sucul se trece în cazanul de fiert sirop, se încălzeşte
pînă la 70°C, se dizolvă în zahăr în proporţie corespunzătoare şi siropul se
aduce la fierbere (înlăturînd spum a), apoi el se toarnă într-un vas, d u p ă nece­
sitate filtrîndu-1 printr-un strat triplu de tifon. Pentru siropurile din fructe caza-
nele trebuie confecţionate din cupru roşu (necositorit). D e la staniu siropu­
rile cap ătă o n u an ţă în tun ecată. Fierberea în d elu n gată şi aflarea în cazanul de
cupru duc la apariţia în sirop a im purităţilor de cupru şi pierderea aromei. Este
mai bin e de folosit cazane emailate, nichelate sau argintate.
Farm acopeea IX admite prepararea siropurilor de zm eură şi vişine din
extractele alim entare corespunzătoare de calitate superioară. în acest caz
4 părţi de extract se am estecă cu 96 părţi de sirop de zahăr.
Siropul de vişine este transparent, de culoare roşie-închis, cu miros carac­
teristic plăcut (p reze n ţa benzaldeh idei, formate în urma descom punerii amig-
dalinei, aflate în sîm buri) şi gust dulce-acriu. Densitatea 1,305—1,330 (pentru
am bele siropuri). Conservarea: în recipiente în chise etanş, în loc rece şi
întunecat.

16.2.3. Siropurile medicamentoase

Siropul de nalbă mare (Sirupus A lth a ea e) se p rep ară prin am estecarea a

două părţi de extract uscat de ră dăcin ă de n a lb ă m are cu 98 părţi sirop de
zahăr. în lipsa extractului se poate de utilizat ră dăcin a de n a lb ă mare. Cu
acest scop 4 părţi de rădăcini fragm entate se m acerează timp de 4 ore cu S0
părţi de ap ă în prezenţa un ei părţi de etanol 90% (conservant). E xtracţia ob­
ţinută se strecoară, fă ră a presa răm ăşiţa. Prin în călzire în 36 părţi de filtrat
se dizolvă 64 părţi de zalifcr, siropul se aduce la fierbere, se evaporă pîn ă la
95 părţi şi la sirop se ad au g ă 5 părţi de etanol (ca conservant). Siropul de n albă
mare prezintă un lichid dens, transparent, de culoare g ă lb u ie , cu miros slab
specific şi gust dulciu. Densitatea 1,322—1,327. Conservarea: în recipiente cu
volum ul p în ă la 200 ml, în loc rece. Se foloseşte ca expectorant în m ixturi.

334
 Siropul de revent (Sirupus R h ei). Se p repară prin dizolvarea a 1,25 părţi
de extract uscat de revent în amestec alcătuit din 2 părţi de etanol de 90%
şi 3 P frţi de aP ă de fenicul. Soluţfa filtrată se amestecă cu 95 părţi sirop de
zahăr şi se aduce la fierbere, fn lipsa extractului uscat se pot folosi rădăcinile
şi rizomii de revent. Pentru aceasta 5 părţi de rădăcin ă şi rizomi de revent
fragmentat se m acerează cu 50 părţi apă timp de 12 ore. Pentru extragerea
deplină a em odinelor (substanţe cu cajacter de acizi slabi) se ad au g ă 1/2 părţi
de kaliu hidroxid. Extractul se varsă, restul se scurge puţin, lichidele se ames­
tecă, se fierb şi se filtrează. In 36 părţi de filtrat se dizolvă 64 părţi de zahăr,
siropul se aduce la fierbere, se concentrează pînă la 95 părţi. L a sirop se ada­
ugă 3 părţi de a p ă de fenicul şi 2 părţi de etanol.
Siropul de revent prezintă lichid de culoare roşie-brună cu miros şi gust
specific; se amestecă cu alcoolul, formînd soluţie transparentă. Cu apa
formează o soluţie clară sau puţin opacă. Densitatea 1,310-1,344. Cu amoni­
acul dă o reacţie caracteristică la antraheterozide. Siropul de revent uşor
se alterează. D in această cau ză el se toarnă fierbinte în recipiente de volum
mic, care imediat se închid şi dopurile se acoperă cu parafină topită. Conser­
varea: la loc rece. Se adm inistrează per se în pediatrie ca un purgativ uşor.

Siropul de lem n-dulce (Sirupus Glycyrrhizae). Se prepară prin ameste­

carea a 4 părţi de extract dens de lem n-dulce la o în călzire slabă cu 86 părţi
sirop de zahăr, d u p ă ce se ad au g ă 10 părţi alcool de 90%. Siropul de lemn-
dulce prezintă un lichid de culoare gălbu ie-bru n ă cu gust şi miros specific.
Densitatea 1,29—1,31. Se păstrează în recipiente bin e închise, la loc rece. Se
foloseşte ca expectorant şi purgativ uşor per se sau în m ixturi.
Pertusina (Pertusinum ) - soluţie din 12 părţi de extract lichid de cimbru
şi'cim brişor şi o parte de natriu sau kaliu bromid în amestec din 82 părţi de
sirop de zahăr şi 5 părţi alcool de 96%. Intr-un cazan de fontă emailat se
încarcă siropul de zahăr şi prin amestecare se dizolvă în el k aliu brom id. A poi
se adaugă amestecul de extract lichid şi etanol, din nou se amestecă timp de
15 min. şi se lasă să se decanteze timp de 24 de ore. D u p ă decantare lichidul se
filtrează printr-un strat triplu de tifon şi se toarnă în recipiente a cîte 100 g.
Pertusina prezintă un lichid întunecat, cu miros aromat şi gust dulciu.
Densitatea 1,22—1,27. Se păstrează în loc rece. Se adm inistrează în pediatrie
ca expectorant şi pentru uşurarea tusei în caz de bronşită şi tusă convulsivă.
Siropul de măceş (Sirupus fructi rosae) se prepară din concentratul apos
Şi siropul de zahăr invertit (pentru stabilizarea acidului ascorbic). In cazanul
emailat de fiert siropul, dotat cu căm aşă de abu r şi m alaxor tip ancoră, se
încarcă, conform prescripţiei, zahărul şi apa. D u p ă ad ău g area acidului citric

335
(sau tartric) se în călzeşte 30—40 min. la tem peratura 90"C. In acest timp circa
30% de zahăr se invertează. D u p ă o perioadă de răcire siropul se trece prin
pom pă în filtrul-presă. Filtratul se strînge în tr-un m ăsurător, de un de în
porţiuni aparte se trece în m alaxor. Tot acolo din m ăsurător se toarnă con­
centrat de m ăceş. D u p ă m alaxare am estecu l,cu ajutorul p o m p ei,se trece
în tr-un m ăsurătoţ tip colector, de u n d e siropul nim ereşte în aparatul de divi­
zare (în flacoane cîte 100 sau 2 00 g ), iar de acolo la conveierul de divizare şi
mai departe la am balare.
Preparatul prezintă un lichid roşu-brun de consistenţa siropului fără
particule suspendate. Gustul este dulciu, iar mirosul specific fructelor de m ă­
ceş. R ezid u u l uscat constituie 71—73%, acidul ascorbic — n u mai puţin de
4 mg/ml, zah ăru l - n u mai puţin de 50%. Densitatea 1,37. Siropul se conser-
vează mai b in e la tem peratura de p înă la 12°C. D oza pentru 24 ore: 1—3 lin­
guriţe în caz de in suficienţă şi lipsa vitaminelor (în organism ), mai ales la
copii.
Siropul de aloe cu fier (Sirupus aloe cum ferro). L a 881 părţi de sirop din
sucul de aloe se ad u c 100 părţi de soluţie de fier clorid proaspăt pregătită
cu conţinut de 20% de fier, 15 p ărţi de acid clorhidric diluat şi 4 părţi de acid
citric (sau tartric). Densitatea 1,28—1,33. C onţinutul de fier oxidat trebuie să
fie n u mai m are de 0,002%. Fisionarea: cîte 100 şi 200 g în recipiente de sticlă.
Se adm inistrează în caz de anem ie. în condiţii rele de stocare (în loc ferit de
lum in ă sau în recipient în tun ecat) siropul de aloe cu fier treptat se transformă
în tr-un lichid gri, ce se lăm ureşte prin oxid area perclorurii de fier în compuşi
ai o x id u lu i de fier. D ac ă procedeul de oxid are se a flă în stadiul începător,
siropul mai poate fi corectat, exp u n în d recipientele cu sirop la lum ina solară.
A n aliz a siropurilor. L a analiza tuturor siropurilor se determ ină densitatea,
iar în cazul indicaţiilor M F şi ale M F T se controlează p rezenţa metalelor grele,
a m elasei de am idon, anhidridei sulfuroase, coloranţilor.

16.3. A P E L E A R O M A T IC E

A p e arom atice (A q u a e aromaticae) se num esc preparatele, care conţin

în soluţia apoasă sau etanol apoasă uleiuri eterice. E le prezintă lichide trans­
parente sau puţin opace, cu mirosul substanţelor încorporate în ele. în se m n ă -.
tatea curativă a apelor aromatice, de obicei, este limitată prin corijarea miro­
sului şi gustului m edicam entelor, în com ponenţa cărora intră substanţe cu

336
 proprietăţi organoleptice neplăcute. Insă ele uneori posedă şi proprietăţi
particulare curative, care se manifestă printr-o acţiune slabă antiseptică şi
s a liv a ră , intensificare a proprietăţilor resorbtive şi peristaltice ale stomacului.
In această privinţă se deosebeşte apa arom atică de m igdale, care se foloseşte
în un ele cazuri ca preparat curativ.
A p e le aromatice pot fi obţinute prin d ou ă metode: prin antrenarea produ­
sului vegetal cu conţinut de ulei eteric cu vapori d e a p ă şi prin dizolvarea în
apă a uleiurilor eterice. In trecut apele aromatice se obţineau num ai prin an­
trenare. A doua m etodă se foloseşte mai pe larg în practica farm aceutică ca
fiind rapidă şi sim plă. Insă trebuie m enţionat că ap ele aromatice de aceeaşi
numire, dar preparate prin diferite metode, n u sînt identice. Prin antrenare
în apa arom atică trece tot com plexul de substanţe arom atice volatile, tipice
plantei date. Preparînd a p ă arom atică din u leiul eteric obţinut din aceeaşi
plantă, preparatul va fi lipsit de acele com ponente ale u leiului eteric care,
fiind uşor solubile în a p ă , au trecut cu distilatul în condensat.

16.3.1. A p e aromatice preparate prin antrenare

(A q u a e aromaticae per destillationem parandae)

M etoda preparării apelor aromatice prin antrenarea cu vapori de ap ă

principial n u se deosebeşte prin nimic de metoda preparării uleiurilor eterice
prin metoda antrenării cu vapori. D iferenţa constă num ai în aceea că în
cazul apelor arom atice procedeul antrenării se face astfel, încît u leiul eteric
după condensarea vaporilor lui se dizolvă complet Intr-o cantitate de distilat.
Cu scopul ridicării concentraţiei u leiului eteric în ap a arom atică, cît şi pentru
stabilizarea preparatului, deseori se a d a u g i etanol (p în ă la 2 0 %) la distilat
în colector (a p ă arom atică) sau în amestecul cu care se um ectează produsul
înainte de a fi antrenat (a p a de coriandru). D eoarece procedeele de producţie
sînt asem ănătoare şi b azele lor teoretice sînt analogice.

16.3.1.1. B azele teoretice ale procesului d e antrenare

a u leiurilor eterice cu vapori de ap ă

s
Antrenînd uleiurile eterice cu ap a, avem de a face cu sisteme bin are, al­
cătuite din d ou ă lichide, reciproc insolubile şi chimic nereacţionînd u n u l cu
altul (parţial totuşi u leiu l eteric se dizolvă în a p ă ). Pentru atare amestecuri

Com. 178 337

este caracteristic, că ele fierb la temperatură mai mică decît fiecare din compo­
nente în parte. B unăoară, benzaldehida fierbe la 173,3°C (la presiunea nor­
m ală), iar amestecul ei cu apa - la 97,9°C. T rebu ie de menţionat că cît de
ridicată n-ar fi tem peratura de fierbere a substanţei date, cu apa ea se va distila
la o tem peratură totdeauna mai joasă decît 100°C, deoarece temperatura de
fierbere a am estecului este mai joasă decît punctul de fierbere al oricărui
component, inclusiv şi al apei. Să luăm un exem plu, cînd distilării i se supune
un singur com ponent - apa. în acest caz apa va în cepe a fierbe la acea tempe­
ratură, cînd presiunea vaporilor ei va deveni e ga lă presiunii atmosferice, deci
la 100°C, dacă presiunea atmosferică va fi e ga lă cu 760 mm H g (10, 13 x
X IO4 N/m2). Această temperatură nu se va schim ba atît timp cît va avea loc
procesul distilării. .Adm item că la apă se ad au gă ulei eteric. Deasupra
am estecului se va observa presiunea vaporilor fiecărui din aceste lichide. Con­
form legii lui D alton, presiunea gen erală a am estecului vaporilor este egală
cu suma presiunilor parţiale ale componentelor:
P
r = P
ra+ P
r u>
unde Pa — presiunea parţială a apei; Pu — presiunea p arţială a uleiului.
Ca rezultat presiunea amestecului vaporilor va atinge pe cea atmosterică
în că p în ă la fierberea apei. D acă vom lua, bu n ăo ară, terebentina şi apa, atunci
la presiunea atmosferică prima va fierbe la 160°C, a doua - la 100°C, însă
prin distilarea amestecată ele se vor antrena la 95,5°C, deoarece la această
tem peratură presiunea parţială a terebentinei va fi egală cu 1,52 • IO4 N/m2
(114 mm H g), iar a apei - 8,61 • IO 4 N/m 2 (646 mm H g), ce în sum ă va da
10,13 • IO4 N/m 2 (760 mm H g). Aici are loc fenom enul cînd o parte din pre­
siunea vaporilor un ui lichid (ap a) se suprapune deasupra vaporilor altui
lichid (terebentina). Astfel se atinge acelaşi efect, care s-ar obţine, bun ăoară,
dacă presiunea la distilarea terebentinei ar fi coborîtă pîn ă la 114 mm Hg, sau
ce este tot aceea pentru apă — 646 mm H g. T re bu ie de ad ăugat că tem­
peratura antrenării amestecului descris (95,5°C) va fi constantă atîta timp,
cît terebentina se va afla de sine stătător. Cum num ai ea dispare şi restul
de terebentină se dizolvă în apă, se schimbă şi presiunea, şi temperatura, şi
raportul dintre com ponente în amestecul lor de vapori.
C alcularea raporturilor în amestecul de vapori ai uleiului eteric şi ai
apei se efectuează după legea lui Dalton.
Pentru cazul am estecului discutat terebentină + apă vaporii de apă vor

ocupa volum ul: 646 - Ю 0 _

7 60______________ 100 X ----------- ------------ =85% ,

6 4 6 _____________ X

338
 u - - ^ 114 . 100
iar a terebentinei: X j = ------- — ------- -- 15%.

C alcularea cantităţilor com ponentelor în amestec (sau ce este un a şi

aceeaşi, în distilat) se face d u p ă formula:

ea
K M
‘a • aP
2
&u uM «u P ’

unde g a şi g u - masele vaporilor de a p ă şi ulei eteric; Pa şi Pu - presiunile lor

parţiale; M a şi M u — m asele lor m oleculare relative.
Din această form u lă reiese că prin antrenarea a d ou ă lichide, insolubile
reciproc,şi care chimic n u reacţionează între ele, cantităţile lor în greutate a
am estecului vaporilor lor se raportă între ele, ca şi produsul presiunilor lor
parţiale la masa lor m oleculară.
în locuind în form u lă m ărim ile corespunzătoare pentru amestecul tereben-
tină-apă, vom obţine:

g, 646 * 18 11628 0,75

gu 114 • 136 15504 - 1 ’

deci fiecărei p ărţi în greutate de terebentină la presiunea norm ală în distilat

îi corespund 0,75 părţi (m asă) a p ă sau, dacă vom exprim a datele în procente,
conţinutul ap ei în am estecul vaporilor este:

(0,75 + 1 )-----------------------100 a, % = - 10° / ^ 75 —42,9%,

0,75_______________a, %
iar conţinutul terebentinei (u ) în amestecul vaporilor:

(0,75 + 1 )________________ 100 u, % = - 1 ° [ ° 7' 5 1 = 57,1%.

1 -------------------- u, %
C alculînd com ponenţa procentuală a am estecului vaporilor, totodată se
află şi consum ul teoretic al vaporilor ce are loc la hidrodistilarea uleiului ete­
ric. D atele practice căpătate au o eroare neînsem nată de la cele teoretice.
A ntrenînd uleiurile eterice din produsul vegetal, se consum ă cu mult mai
mulţi vapori decît la antren area uleiurilor obţinute aparte. C auza constă în
aceea că u leiul eteric în plante se a flă în glande, canale, pungi. Deci, n u exis­
tă un contact direct al u leiu lu i eteric cu apa. Pînă ce u leiu l difu zează prin
m em branele Celulelor, vaporii se consum ă fă ră scop. O însem nătate oarecare o
au de asem enea şi legăturile superficiale dintre particulele drogului şi ale

339
uleiului eteric, care reţin o cantitate oarecare de ulei eteric. In sfirşit, uleiu­
rile grase, ceara şi răşinile sînt nişte factori, care au un rol însemnat şi in­
fluenţează m ărirea consum ului vaporilor. Aceste substanţe, dizolvîndu-se în
uleiul eteric, coboară elasticitatea vaporilor lor şi ca rezultat creşte cantitatea
de apă în distilat.
In cazul preparării apelor aromate prin antrenarea cu vapori preliminar
procedeului distilării, de obicei, are loc m acerarea drogului cu apă timp de 1 2
ore, uneori în prezenţa etanolului. Aceasta sim plifică considerabil difuzia
uleiurilor eterice din canale (d e exem plu, la coriandru) şi pungi, şi se obţine
distilat de concentraţia necesară.

16.3.1.2. A p a de m igdale am are (Aqua Amygdalarum amararum)

Se în trebuin ţează în calitate de preparat medicamentos de la începutul

sec.XIX. Ca materie prim ă servesc seminţele m igdalului am ar (Am ygdalus
communis L. var. amara). Sem inţele n u conţin ulei eteric în stare liberă: el
este legat chimic în glicozida am igdalină. D e aceea antrenarea trebuie să fie
precedată de descom punerea am igdalinei, care are loc în oarecare condiţii
(în prezenţa apei la tem peratura cam erei) sub acţiunea ferm entului emulsina
în seminţe. Astfel am igdalina se descompune în aldehida benzoică, hidrogen
cianid şi glucoză:

C 6 H 5CH ^ CN + H 20 - C 6 H 5CHO + H C N + 2 C 6 H 1 2 0 6 .
O C ^ O io

A ldehida benzoică şi hidrogenul cianid în stare liberă se capătă numai

parţial. Partea cea mai mare a lor se va găsi în form ă de benzaldehidcian- j
hidrină:
CN
C 6 H 5C H
OH

Astfel, printre produsele vegetale se vor afla: benzaldehidcianhidrina, |

aldehida benzoică şi hidrogenul cianid. Primele două produse asigură mirosul ’
specific al preparatului - miros de migdale amare.
Sem inţele m igdalului amar sînt bogate în ulei gras (p în ă la 50%), care are :
preţ costisitor atît din punct de vedere medical, cît şi alimentar. D e aceea apa
de m igdale amare se obţine din sem inţele degrevate, din m acuhul lor. Se '
recom andă să fie folosit m acuhul obţinut în urma presării la rece a uleiului, 1

deoarece prin presarea fierbinte enzima em ulsina,ca substanţă proteică-se va J

denatura şi turtele de macuh n u vor conţine cantitatea necesară de cataliza- 1

tor. Pentru a prepara apa de m igdale 12 părţi de macuh de seminţe de migdal

măcinat groscior se introduc în alambic, se acoperă cu 2 0 părţi de apă, se i
amestecă riguros şi se m acerează în cazanul închis timp de 1 2 ore la tempera- |
tura camerei. Astfel am igdalina şi em ulsina.ca substanţe solubile în apă, se ;
extrag cu apa. Totodată are loc hidroliza am igdalinei.

340
 Instalaţia de antrenare trebuie să fie strlnsă riguros şi căptuşită bin e în
locurile de unire a diferitelor părţi. C apătul ţevii condensatorului trebuie să
fie cufundat în etanol, care în cantitate de 3 părţi se toarnă în colector. Dato­
rită acestui fapt se preîntîm pină p ierderea cianurii de hidrogen (şi nimerirea
ei în m ediul am biant). în afară de aceasta, prin antrenare etanolul va înrî-
uri dizolvarea activă a benzaldehidei şi a benzaldehidcianhidrinei şi totodată
va preîntîm pină hidroliza cianurii de hidrogen:

H C N + H 20 — H C O N H 2 (am ida form ică),

H C N + 2H20 —►H C O O N H 4 (am oniu form ic).

Cînd term enul de m acerare s-a epuizat, în cepe antrenarea, trecînd abu r
acut prin amestec. în călzirea se face la în ceput încet, m ărind apoi treptat
cantitatea vaporilor acuţi. Cînd în colector vor fi strînse 12 părţi de distilat
(îm preună cu etanol), se va schimba colectorul şi se vor mai strînge în plus
încă 3 părţi de distilat. A po i în am bele părţi de distilat se determ ină conţi­
nutul de hidrogen cianid şi dacă în distilatul principal conţinutul lui va fi mai
mare de 0 , 1 %, distilatul se diluează conform calculelor cu al doilea distilat, la
care se ad au g ă cantitatea necesară de alcool. A p a d e m igdale aromatică poate
fi preparată de asem enea prin diluarea apei de m igdale concentrată cu alcool
de 45%. Concentratul se prepară prin dizolvarea uleiu lu i eteric al m igdalului
amar în alcool de 95% (soluţii de 20 şi 40%).
A p a de m igdale am are prezintă un lichid incolor, aproape transparent, cu
miros caracteristic de m igdal amar. Densitatea n u e mai mare de 0,960. Con­
ţine etanol în cantitate de 20—22%. Conţinutul de hidrogen cianid trebuie să
fie în limitele 0,09—0,11%, în această cantitate intră şi partea de hidrogen
cianid liber care trebuie să fie p în ă la 0,02%. Preparatul se foloseşte în calitate
de analgezic, calm ant al SN C , care m icşorează tem peratura şi provoacă feno­
mene de febritate. Lista B. 0,8-1,6 ml (3 0 -6 0 picături).
Preparatul se conservează în recipiente de sticlă bin e închise, de culoare
oranj, în loc rece, ferit de lum ină. Cu timpul în urm a diferitelor transformări
chimice în preparat pot ap ărea astfel de im purităţi nedorite ca: amoniacul,
amoniul clorid, benzhidram ina, benzoina, acidul benzoic etc. D in cauza aces­
tor im purităţi ap a de m igdale devine tulbure, capătă un miros neplăcut, în
preparat se m icşorează conţinutul de hidrogen cianid, ap ar cristale de
benzoină.
Apa etanolică de coriandru (A q u a Coriandri spirituosa) în calitate de
preparat medicamentos pentru prima dată a fost inclusă în FS V III. Pentru
prepararea ei o parte de fructe de coriandru m ăcinate (Coriandru sativum L . )
se m acerează cu un amestec alcătuit din o parte de etanol şi 10 părţi apă

341
timp de 12 ore. O dată cu exp irarea term enului in d ic a ţie d ă drumul In alam­
bic la abu ri acuţi şi se cu leg 10 părţi de distilat, care este preparatul finit.
A p a etanolică de coriandru prezintă un lichid incolor, transparent sau puţin
opac, cu miros de coriandru şi gust plăcut de mirodenie. Densitatea 0,950—
0,980. Fructele coriandrului conţin circa 0,5% ulei eteric. Astfel, se obţine
ap ă arom atică de concentraţia 1 :2000. A p a etanolică de coriandru se admi­
nistrează ca corectiv de gust şi miros al medicamentelor.

16.3.1.3. Ape- aromatice preparate prin dizolvare

(Aquae aromaticae per mixtionem cum oleo paranda)

Аре^ё aromatice din această gru p ă se prepară prin triturarea în mojar a

unei părţi de ulei eteric cu 10 părţi de talc, după ce masa primită se trece
într-un balon de sticlă şi se agită puternic cu apă în călzită la 60—70°C. Prin
triturare părticelele de talc se acoperă cu o m em brană de ulei eteric, datorită
căreia se m ăreşte puternic suprafaţa fazei uleioase. Acest fapt, cît şi utilizarea
apei încălzite, asigură dizolvarea activă şi deplină a u leiului eteric în apă.
Lichidul răcit se filtrează printr-un filtru de hîrtie prealabil umectat cu apă
(prin aşa filtru n u trec picăturile de ulei nedizolvate).
A p e le arom atice de m en tă şi fe n ic u l (1 : 1000) se u tiliz e a z ă în m ix tu ri în
ca lita te de corectiv. A p a de fe n ic u l se u tiliz e a z ă şi în p e d ia trie , în caz de me- ■
teorism , iar ce a de m en tă - la c lă tiri: apa de tran d afir este, de ob ic e i, un p re ­
parat cosm etic şi se p rep ară în rap ortu l d e 1 : 4 000.
Toate apele aromatice trebuie să fie conservate în recipiente de sticlă,
în loc rece. Ca semn de descom punere a lor serveşte apariţia tulburelii şi a
fu lg ilo r, gustul m ucilaginos şi mirosul neplăcut.

Capitolul 17

SPECII (SPECIES). PULBERI (PULVERIS)

17.1. S PE C II

A tît s p e c iile , c ît şi p u lb e rile fa c p arte din fo rm e le m ed icam en toase solid e, s

S p e c iile p re zin tă am estecu ri de produse v e g e ta le , fra g m e n ta te p o t r iv it , !
cu sau fără adaos d e a lte substanţe m edicam entoase Ы е servesc la p rep ararea <

?42
 soluţiilor extractive apoase ca: ceaiurile, infuziile şi decocturile pentru clă-
, tiri, b ă i etc. sau se folosesc pentru fum igaţii. Se pot aplica şi ca atare îm binate
cu ap a cald ă pentru comprese calde.
Pînă în secolul trecut, produsele vegetale, respectiv speciile, au ocupat un
loc important în arsenalul terapeutic. C a urm are a izolării principiilor active
în stare p u ră şi m ai ales a dezvoltării im petuoase a sintezelor de medicamente,
astăzi speciile a u o im portanţă redusă; deşi au proprietăţi prioritare f aţă de
alte forme m edicam entoase, num ărul lor în farm acopei, form ulare a scăzut.
S-a dovedit în să şi prin metode de investigaţii m oderne că datorită
compoziţei com plexe în care se găsesc principiile active în plantele m edici­
nale, acţiunea farm acodinam ică a ceaiurilor d iferă de acţiunea principiilor
active p u re şi, în anum ite cazuri, mai ales la îm bolnăviri cronice, utilizarea
lor este p e deplin justificată.
Speciile sînt denum ite ori d up ă com ponentul lor principal, ori după
num ele persoanei care a form ulat compoziţia, ori în funcţie de modul de în ­
trebuinţare sau, cel m ai frecvent, d u p ă acţiunea terapeutică.
în trecut speciile se p reparau exclusiv în farm acii, a'ctualmente majoritatea
lor se p rep ară p e scară industrială. Aceasta se e x p lică, în prim ul rînd, prin
operaţia grea de fragm entare a produsului vegetal. în afară de aceasta,în con­
diţiile de uzin ă există toate posibilităţile desăvîrşirii de mai departe a acestei
forme m edicam entoase atît în privinţa calităţii fragm entării şi omogenităţii
amestecării, cît şi prin lichidarea neaju nsului principal al speciilor - inexacti­
tatea dozării lor la adm inistrare.

17.1.1. Prepararea speciilor

Prepararea speciilor constă din urm ătoarele etape: fragm entarea, cer­
nerea, am estecarea, am balarea şi etichetarea.
Produsele vegetale care intră în com ponenţa speciilor se. fragm entează
fiecare aparte în funcţie de structura ţesutului vegetal respectiv şi de proprie­
tăţile principiilor active.
Frunzele, partea aerian ă, scoarţa, rădăcin ile şi rizomii se fragm entează
cu ajutorul tocătoarelor.
R ăd ăcin ile şi rizomii mai apoi se fragm entează în mori cu discuri sau în
concasoare cu valţuri. Fructele, seminţele şi frunzele fragile (strugurii-ursului,
merişorul, eu caliptul) se fragm entează folosind diferite mori. Florile, cu excep ­
ţia celor de tei, de lum în ărică şi de m uşeţel, se folosesc integre.

343
 Gradul de fragm entare este determinat de m odul de adm inistrare a
speciei. Speciile pentru p repararea infuziilor şi decocturilor (Species ad in- Tabelul 9
fusum et decoctum ), administrate intern sub form ă de ceaiuri, pentru gargare, Exemple de specii
comprese etc., trebuie să a ib ă urm ătoarele dim ensiuni ale particulelor: fr a n ­
zele şi partea aeriană - 4 - 6 mm, tulpinile, scoarţa şi rădăcinile - 3 mm, fruc­ Denumirea speciei Componenta Pîrti de m u l
tele şi seminţele - 0,5 mm, speciile pentru fum igaţii (species fum ales) - 3 mm, .1.. .2- , î - U—
1 2 5 6
speciile pentru b ăi (species pro baln eo) — 2 mm. D u p ă fragm entare speciile
se cern de praf prin site cu diametrul orificiilor 0 ,2 mm. Specie pectoral* Muguri de pin — — 1
(Species pectoralei) Frunze de podbal 2 4 — 2
Părţile com ponente ale speciilor se amestecă în tobe de amestecare care
Frunze de p itiag in î — 3 — —
asigură o om ogenizare mai perfectă. Frunze de salvie — — 1 —
O bţinerea unui amestec omogen este o operaţie destul de dificilă, în - Partea aeriani de sovîrv 1 — — —
R id ic in i de n ălb i mare 2 — 2 2
trucît fragm entele speciilor au diferită m ărime, formă, m asă şi de aceea sînt — 3 2 2
R id ic in i de lemn-dulce
predispuse de a se stratifica. Frunze de anason — — 1 —
Frunze de fenicul — — — 1
In specii se pot încorpora diferite substanţe medicamentoase (p u lberi,
Specie sedativi Frunze de m en ti 2 — — —
uleiuri volatile etc.). Incorporarea acestor substanţe se poate realiza prin di­ (Species sedatiiae) Frunze de trifoi de b ălti 2 - - -
ferite procedee: - Conuri de hamei 1 — — —
R id ic in i ţi rizomi de odolean 1 — — —
- pulberile solubile se dizolvă în cantitate m inim ă de a p ă necesară dizol­
Specie colagogS Inflorescenţe de im orteli 4 4 - -
vării şi produsul vegetal, aşezat într-un strat subţire, se pulverizează cu aceas­ (Species cholagogae) Frunze de m en ti 2 2 — —
Frunze de trifoi de bălti 3 — — —
tă soluţie concentrată, apoi se usucă în d ulapu l de uscare la 40°C;
Partea aerian i de coada-ţoricelului — 2 — —
- p ulberile insolubile se presară p e stratul subţire al produsului vegetal Fructe de coriandru 2 2 - —
umezit în p realabil cu a p ă sau etanol diluat; Specie astringentl Fructe de m Bin 6 - - -
(Species adstrigens) Fructe de afin 4 — — —
- uleiurile volatile şi extractele se dizolvă în etanol şi se în corp orează în
Conuri de aiin — 7 — —
mod analog sărurilor solubile. Rizomi de riculeţ - 3 8 5
Rizomi de şterie — - — 5
Rizcmi de sdipeţi — — 2 —
Specie laxatiyî Scoarţi de eru$n 3 3 — —
17.1.2. Tehnologia particulară şi nomenclatura speciilor (Species laxaru) Frunze de urzici 2 3 — —
Frunze de m en ti — 2 — —
Partea aerian! de coada-ţoricelului 1 - - -
E xem plu de preparare a speciei oficinale antiastmatice. în com ponenţa ei Rizomi de obligeani — 1 — —
intră părţi m asă: frunze de m ăselariţă - 1; frunze de m ătrăgu n ă — 2 ; fru n ze de Rizomi ţi rid icin i de odolean — 1 — —
Specie diuretici Frunze de strugurii-unului 6 4 — -
laur - 6 ; natriu nitrat - 1. P u lberea grosieră de frunze (sita cu orificiile 5 2
(Species diureticae) Frunze de mesteacin - -
diam etrului 3 mm) este amestecată în m alaxorul cu palete. A p o i am estecul se Partea aerieni de coada-calului — — 5 4
um ectează cu natriu nitrat (în 3 părţi de a p ă) şi din nou se amestecă riguros. Flori de alb irtriţi 2 - - -
R id ic in i de lemn-dulce 2 2 — —
Am estecul umectat se usucă la temperatura de p în ă la 60°C p în ă se obţin Fructe de ienupăr - -4 4
10 părţi masă. Um iditatea în specie n u trebuie să depăşească 12%, cen uşa — Specie diaforetici Inflorescenţe de tei 5 - 2 —
(Species diaphoreticae) Fructe de zmeuri 5 4 2 —
25%, conţinutul alcaloizilor să fie în limitele 0,2—0,25%. In cazul cînd specia
Fructe de anason — 2 —
conţine alcaloizi mai mult decît trebuie, preparatul se diluează cu frunze de Frunze de podbal 4 2 —
urzică fragm entate (sita cu diam etrul orificiilor de 3 mm), umectate cu natriu Frunze de meriţor - 2 —
Partea aerian! de sgtîtv 2 — —
nitrat în raportul: o parte de natriu nitrat la 9 părţi de urzică. Astm atolul se

C o rn . 178 345
344
 Continuare (tab. jy

PJrti de maiff
Denumirea speciei Componenta
1 2 3 4
1 2 3 4 s 6

Specie antihemoroidală Frunze de siminichie 2 _

(Species antihemorrhodis) Partea aeriană de coada-ţoricelului 2 - — _
Fructe de coriandru 2 — — _
Scoarţă de cruţîn 2 - - —

Ridăcini de lemn-dulce 2 — — —
Specie carminatiTă Frunze de mentă 3.3 2,5 — _
(Species carminatiiae) Rădăcini ţi rizomi de odolean 3,3 2,5 — —
Fructe de chimen - 2,5 2,5 —
Fructe de fenicul 3.3 2,5 — —
Inflorescenţe de muţeţel - - 5 -
Partea aeriană de sorîrr — - 2,5 -

adm inistrează la bolnavii ce su fe ră de astm bronşic: se arde jum ătate de lingu­

riţă de ceai şi se aspiră fu m ul sau se fu m ează o ţigară, p lin ă cu p u lbere de
astmatol. Toate celelalte num eroase prescripţii de specii (ceaiu ri) n u sînt ofi-
cinale şi sînt reglem entate d e D T N .
Adeseori speciile cu un efect terapeutic identic a u com ponenţă diferită.
Spre exem p lu, există patru prescripţii ale speciilor pectorale şi astringente;
trei prescripţii ale speciilor diuretice, diaforetice, carminative; d ou ă prescripţii
a le speciei laxative etc. (tab. 9). In practica curativă se folosesc tot mai pe larg
specii din mai m ulte com ponente, spre exem p lu, specia pentru m ixtură d up ă
prescripţia lu i M .N .Z d re n k o , specia antidiabetică etc.
S-a observat tendinţa de în locu ire a speciilor cu preparate sumare analo­
gice, şi anum e cu ceaiuri curative uşor solubile. O reputaţie m ondială au
căpătat ceaiurile firm ei ”N atterm an n ” (G erm an ia ). Teh n ologia elaborată de
această firm ă constă în faptul c ă produsele vegetale se extrag minuţios, apoi o
cantitate exac tă de soluţie extractivă din diferite produse vegetale se am estecă
şi se trece în uscătoria prin pulverizare. Produsul se deshidratează timp de cîte­
va secunde la tem peraturi mici. Firm a livrează ceaiuri ce conţin mai multe
com ponente: h o laflu x — 11 com ponente, u ro flu x — 9, bro n h iflu x — 12, nev-
ro flu x — 6 etc.
Speciile se p rep ară în cantităţi mici, corespunzătoare consum ului; ele
n u se depozitează mai m ult d e u n an.
Identificarea şi controlul speciilor se realizează d up ă caracterele macrosco-
pice, microscopice şi prin reacţiile d e identificare prevăzute de FS şi M F T la
produsele vegetale respective.

346
 17.1.3. Ambalarea speciilor

Specule se livrează în cutii de carton a cîte 50, 100, 150, 200 g. Pe etichetă
este indicată componenţa speciei şi modul de administrare. Asemănător
plantelor medicinale presate aparte (bunăoară, Briketum herbae Bidentis,
B rik e tu m rhizomatis cum radicibus Valerianae, Briketum flores Chamomillae
etc.) se livrează de asemenea specii în formă de brichete unidoze sau plăci
cu crestătură divizate în 10 părţi egale. Prin brichetare se asigură: a) dozarea
mai precisă; b) păstrarea mai perfectă; c) transportarea mai uşoară.

17.2.PULBERI

Pulberile pot fi definite din punct de vedere tehnologic şi din punct de

vedere fizico-chimic, adică al sistemului dispers pe care îl reprezintă. Din punct
de vedere tehnologic, pulberile sînt preparate solide, obţinute din una sau mai
multe substanţe medicamentoase pulverizate şi amestecate; ele se folosesc ca
atare sau dozate. Din această definiţie rezultă necesitatea utilizării operaţiilor
de pulverizare şi amestecare la prepararea lor.
Sub aspect fizico-chimic, pulberile pot fi definite ca sisteme disperse ete­
rogene de substanţe solide în mediu gazos, caracterizate prin structură
solidă şi prin sisteme capilare închise de particulele substanţei solide. Pul­
berile pot forma dispersii grosiere, macroeterogene, microdispersii pînă la
dispersii coloidale, în funcţie de mărimea particulelor dispersate, natura lor,
acţiunea reciprocă cu mediul de dispersie. Intr-o pulbere, în mod obişnuit,
particulele nu au toate aceeaşi mărime, ci ele pot fi de ordinul micrometrilor,
pînă la dimensiuni de ordinul milimetrilor; ele prezintă, prin urmare, o dis­
tribuţie granulometrică foarte variată.
Gradul de fineţe al sistemului dispers reprezentat de pulberi, respectiv
dimensiunea particulelor substanţelor medicamentoase, au căpătat o impor­
tanţă deosebită în lumina cercetărilor biofarmaceutice, care au relevat influ­
enţa gradului de dispersie a unei pulberi asupra resorbţiei şi eficacităţii
terapeutice unor medicamente (grizeofulvina, fenotiazina, sulfanilamidele
etc.).
Din punct de vedere tehnologic, o reducere prea avansată a mărimii par­
ticulelor unei pulberi poate duce la anumite inconveniente, şi anume:
— scăderea solubilităţii, prin formarea, datorită unei puternice încărcări
electrostatice, din microparticulele pulberii a unor agregate care se dizolvă mai
greu;
— scăderea proprietăţilor reologice de curgere a pulberilor, ceea ce influ­
enţează exactitatea dozării la comprimare, divizarea pulberilor în doze etc.;
— încărcătura electrostatică a microparticulelor dificultează amestecarea
pulberilor şi uniformizarea lor;

347
 - se favorizează absorbţia um idităţii;
- se reduce foarte mult stabilitatea substanţelor foarte fin pulverizate.
G radu l de fineţe al sistemului dispers solid reprezentat de pulberi, este.
In funcţie de procesul tehnologic şi de tipul formei m edicamentoase.

17.2.1. Prepararea pulberilor

Producerea p ulberilor în condiţii industriale constă din u r m ă t o a r e le «

etape: pulverizarea materiei prime, cernerea, amestecarea (în cazul p u l b e r i l o r «
com puse), divizarea şi am balarea. La etapa de pulverizare este importantă i
alegerea corectă a m aşinii de măcinat: se ia în consideraţie duritatea mate - 1
rialelor şi gradul de dispersie necesar. în funcţie de destinaţie şi m odul d e s
administrare, faţă de p u lberi sînt înaintate diferite cerinţe în privinţa gradu lu i И
de dispersie.
Pulberile cristaline, destinate pentru dizolvare în ainte de a fi administrate
bolnavilor (spre exem plu m agneziul sulfat, acidul boric etc.), de obicei se liv- И
rează sub form ă de p u lb eri sem ifine, mijlocii sau chiar groscioare ( 0 ,2 -0 ,3 т т Ш
Pulberile pudre, destinate pentru tratarea diferitelor afecţiuni ale pielii sau ale 9
mucoaselor, trebuie să fie pulverizate foarte fin (0,090-0,093 mm) cu s c o p u l *
de a m ări suprafaţa de contact a acestor particule.
L a p repararea p ulberilor compuse în condiţii de u z in ă fiecare c o m p o n e n t e
se pulverizează aparte şi se cerne prin sita corespunzătoare. Problem a p r i n - 9
cipală la obţinerea p ulberilor compuse este omogenitatea am estecării lor. С е1Ж Fig. 114. Principiul de lucru al dozatoruluiFig. 115. Principiul de lucru al dozatorului
mai des se folosesc rnalaxoare tip tobe, cea mai sim plă şi u şo ară m etodă de j elicoidal (cu şnec). Lămurire în text cu camere sub vid. Lămurire în text
amestecare este atunci cînd com ponentele iniţiale intră în can tităţi]
aproxim ativ echivalente, cu aceleaşi dim ensiuni ale particulelor şi cu aceeaşi!
densitate. în acest caz toate com ponentele se încarcă în tobe şi se am estecă]
pîn ă la obţinerea un ui amestec om ogen.
apoi cu ajutorul reglatorului prin supapă (4 ) nim ereşte în pîlnia de alim en­
D ac ă în amestec intră un com ponent într-o cantitate n e în s e m n a tă *
atunci pentru uniform itatea repartizării lui e necesară o m ărunţire s u p li-] tare (3), în care se m enţine la nivel constant. Dozarea are loc prin rptirea eli­
mentară a particulelor. Cu cît concentraţia acestui com ponent în amestec va cei verticale ( 2 ) în recipient ( 1 ).
fi mai mică, cu atît m ai fine trebuie să fie particulele lui. L a o d iferenţă "Principiul de lucru al dozatorului cu camere sub vid este demonstrat în
considerabilă a dim ensiunilor particulelor unor com ponente e raţional de a
fig. 115. P u lberea supusă am balării se în carcă în pîlnia de distribuţie (4). M a-
pulveriza particulele mai mari pîn ă la dim ensiunile celor mai mici, cu scopul|
laxoarele ( 5 , 6 ) care se rotesc corespunzător în ju ru l ax u lu i vertical şi ori­
obţinerii un ui amestec m ai om ogen.
Industria farm aceutică livrează p u lberi simple şi compuse, de r e g a lă ,! zontal asigură repartizarea un iform ă a pulberii în cam eră (7).
nedivizate. A m balarea p ulberilor se face cu ajutorul dozatoarelor sp e ciale:! în rotorul (9 ) care vine în contact cu partea in ferio ară a camerei (7 ) sînt
dozatoare elicoidale şi dozatoare sub vid, care divizează p u lberile după| repartizate opt orificii dozatoare ( 8 ). Din centrul rotorului în aceste orificii
volum. Ele sînt simple în plan constructiv, în exploatare şi la erori de 2—3% au 1
sînt instalate pe filet pistoane dozatoare ( 2 ), care determ ină volum ul pulberii.
un randam ent de p înă la 300 doze/min. Cu cît doza este mai m ică, iar viteza Я
Rotorul periodic, d up ă fiecare ciclu se întoarce cu 1/8 a volum ului sau orifi­
mai m are, eroarea creşte.
Principiul de lucru al dozatorului elicoidal este demonstrat în fig. 114. Я ciile dozatoare nimeresc sub cam era de um plere şi sub acţiunea vidului creat în
Pu lberea se în carcă în bu n căr ( 6 ) un de se am estecă cu m alaxoru l (5 ) care Я camere p u lberea este aspirată în ele.

348
349
 D u p ă d ou ă cicluri suprafaţa exterioară a rotorului se cu răţă cu o rac-
letă (3 ), iar surplusul de p ulbere este aspirat. U rm ătoarele două cicluri aduc
rotorul In poziţia de suprapunere cu orificiul de pe gltul recipientului (1). Pul­
berea se toarnă In flacon sub acţiunea u n u i impuls scurt cu aer comprimat.

17.2.2. E x em p le de pulberi compuse

Pulberea compusă de lemn-dulce (Pulvis G ly cy n h iz a e compositus). Com­

ponenţa, părţi: ră d ăc in ă de lem n-dulce şi frunze de senă - cîte 2 0 , fructe de
fenicul şi sulf - cîte 10, zahăr 40.
Sarea carolină artificială (Sal. carolinum factitium). Se prepară, prin
amestecarea a 44 părţi de natriu sulfat desecat,36 părţi natriu hidrocarbonat,
18 părţi natriu clorid şi 2 părţi de kaliu sulfat.
Gaigarisma alcalină ( Gargarisma alcalina). Este alcătuită din 5 părţi
natriu clorid, 10 părţi natriu hidrocarbonat şi 15 părţi natriu tetraborat.
Pudra amicazol (Aspersio amicazoli) 2 şi 5%. Prescripţia pentru prima dată
a fost inclusă în FS X. E xcipient - talc (98 şi 95 p ărţi). Rem ediu antimicotic;
lista B.
Galmaninul (G alm aninum ). în com ponenţa acestei pudre intră: acidul sali-
cilic 2 părţi, o xid u l de zinc 10 părţi, am idonul şi talcul cîte 44 părţi.
Pudra pentrif copii (Aspersio puerilis). Com ponenţa: zinc oxid 1 parte,
amidon 1 parte, talc 8 părţi.
D intre p u lberile sim ple industria farm aceutică livrează: m agneziu sulfat
(M agnesii sulfas) în am balaje cîte 5, 10, 30 şi 50 g, acid boric (A cidum boricum )
în pungi din polietilenă şi celofan cîte 10 g; kaliu perm anganat (Kalii per-
m anganas)în am balaje cîte 5 şi 10 g etc.

Capitolul 18

COMPRIMATE (T A B U L E T T A E )

18.1. D E F IN IŢ IA ŞI C A R A C T E R IS T IC A C O M P R IM A T E L O R

, Com prim atele sînt forme medicamentoase solide dozate, obţinute prin
comprimarea m ecanică a substanţelor medicamentoase ori amestecului lor cu
sau f ără adaos de substanţe auxiliare, destinate administrării interne, externe
sau parenterale (d u p ă dizolvarea în solventul respectiv).

350
 M om entul cel mai principal în tehnologia comprimatelor este presarea.
De aici şi prima num ire a form ei date — M edicam enta compressa.
Primele inform aţii despre posibilitatea presării p ulberilor datează de la
mijlocul sec. XI X. în Rusia pentru prim a dată a început să livreze comprimate
în 1895 uzina de produse sem ifinite m edicale din Petersburg, în prezent Aso­
ciaţia de producţie din Sankt-Petersburg. Prima lucrare ştiinţifică, închinată
acestei problem e, a fost disertaţia prof. G.F.Iliin (1900). Actualm ente compri­
matele şi-au găsit o largă răspîndire ca form ă m edicamentoasă. Din num ărul
total de form e finite produse la uzine şi livrate de farmacii comprimatele
ating 80%. D in ce în ce mai frecvent comprimatele sînt folosite ca substituenţi
ai diferitelor com ponente de pulberi, m ixturi, soluţii, pilule.
Com prim atele, obţinute prin presare, sînt cele mai răspîndite tipuri şi
reprezintă deseori un cilindru scurt cu suprafeţele plate sau concave. O aşa
form ă redă com prim atelor o duritate m axim ă la o greutate şi dimensiuni
minime, creează condiţii prielnice la am balare, uşu rează administrarea.
Diam etrul comprimatelor variază de la 3 la 25 mm. C ele cu diametru mai mare
se numesc brichete. în ălţim ea lor trebuie să fie în lim itele 30—40% din dia­
metru. Com prim atele cu diam etru mai mare de 9 mm au o incizie la mijloc, de
aceea ele pot fi rupte cu precizie m are în două doze. Pe un ele comprimate
sînt marcate diferite sem ne, litere sau chiar cuvinte pentru a n u fi confundate
de către bolnavi la adm inistrare.
în d ependenţă de prescriere şi modul adm inistrării.se deosebesc diferite
grupe de comprimate:
Oriblettae - comprimate, destinate administrării perorale.
Solublettae - comprimate utilizate pentru p repararea diferitelor soluţii
folosite cu scop m edical şi farmaceutic.
Injectablettae - comprimate produse în condiţii aseptice şi întrebuinţate
la prepararea soluţiilor injectabile.
Rezoriblettae — com primate sublinguale.
Im plantablettoe - comprimate destinate pentru im plantare subcutanat.
D ulcibletiae - comprimate cu gust dulciu, folosite în pediatrie.
Bacili, boli, uteritoria, vagitoria — forme m edicamentoase uretrale, va­
ginale şi rectale presate.
Com prim atele pentru uz extern, ce conţin substanţe toxice, sînt neapărat
colorate cu albastru de metilen, iar cele ce conţin m ercur diclorid - cu solu­
ţie de eozină.
Com prim atele, la fel ca şi alte forme m edicamentoase, posedă un şir de
avantaje, cum ar fi:

351
 D u p ă douS cicluri suprafaţa exterioară a rotorului se cu răţă cu o rac-
l e t i (3 ), iar surplusul de p ulbere este aspirat. U rm ătoarele două cicluri aduc
rotorul In poziţia de suprapunere cu orificiul de pe gîtul recipientului (1). Pul­
berea se toarnă In flacon sub acţiunea un ui impuls scurt cu aer comprimat.

17.2.2. E x em p le de pulberi compuse

Pulberea compusă de lemn-dulce (Pulvis Glycyrrhizae compositus). Com­

ponenţa, părţi: ră d ăc in ă de lem n-dulce şi frunze de senă - cîte 2 0 , fructe de
fenicul şi sulf — cîte 10, zahăr 40.
Sarea carolină artificială (Sal. carolinum factitium). Se prepară, prin
amestecarea a 44 părţi de natriu sulfat desecat,36 părţi natriu hidrocarbonat,
18 părţi natriu clorid şi 2 părţi de kaliu sulfat.
Gargarisma alcalină (Gargarisma alcalina). Este alcătuită din 5 părţi
natriu clorid, 10 părţi natriu hidrocarbonat şi 15 părţi natriu tetraborat.
Pudra amicazol (Aspersio amicazoli) 2 şi 5%. Prescripţia pentru prima dată
a fost inclusă în FS X. E xcipient — talc (98 şi 95 părţi). Rem ediu antimicotic;
lista B.
Galmaninul (G alm aninum ). în com ponenţa acestei pudre intră: acidul sali-
cilic 2 părţi, o xid u l de zinc 10 părţi, am idonul şi talcul cîte 44 părţi.
Pudra pentrif copii (Aspersio puerilis). Com ponenţa: zinc oxid 1 parte,
amidon 1 parte, talc 8 părţi.
Dintre pulberile sim ple industria farm aceutică livrează: magneziu sulfat
(M agnesii sulfas) in am balaje cîte 5, 10, 30 şi 50 g, acid boric (A cidum boricum )
în pungi din polietilenă şi celofan cîte 10 g; kaliu perm anganat (Kalii per-
m anganas)în am balaje cîte 5 şi 10 g etc.

Capitolul 18

COMPRIMATE (T A B U L E T T A E )

18.1. D E F IN IŢ IA ŞI C A R A C T E R IS T IC A C O M P R IM A T E L O R

, Com prim atele sînt forme medicamentoase solide dozate, obţinute prin
comprim area m ecanică a substanţelor medicamentoase ori amestecului lor cu
sau fără adaos de substanţe auxiliare, destinate administrării interne, externe
sau parenterale (d u p ă dizolvarea în solventul respectiv).

350
 M om entul cel mai principal în tehnologia comprimatelor este presarea.
De aici şi prima num ire a form ei date — Medicam enta compressa.
Prim ele inform aţii despre posibilitatea presării p ulberilor datează de la
mijlocul sec. XI X. In Rusia pentru prim a dată a început să livreze comprimate
în 1895 uzina de produse semifinite m edicale din Petersburg, în prezent Aso­
ciaţia de producţie din Sankt-Petersburg. Prima lucrare ştiinţifică, închinată
acestei problem e, a fost disertaţia prof. G.F.Iliin (1900). A ctualm ente compri­
matele şi-au găsit o largă răspîndire ca form ă medicam entoasă. Din num ărul
total de forme finite produse la uzine şi livrate de farmacii comprimatele
ating 80%. D in ce în ce mai frecvent comprimatele sînt folosite ca substituenţi
ai diferitelor com ponente de p ulberi, m ixturi, soluţii, pilule.
Com prim atele, obţinute prin presare, sînt cele mai răspîndite tipuri şi
reprezintă deseori un cilindru scurt cu suprafeţele plate sau concave. O aşa
form ă redă com prim atelor o duritate m axim ă la o greutate şi dimensiuni
minime, creează condiţii prielnice la am balare, u şu rează administrarea.
Diam etrul com prim atelor variază de la 3 la 25 mm. C ele cu diametru mai mare
se numesc brichete. în ălţim ea lor trebuie să fie în lim itele 30—40% din dia­
metru. Com prim atele cu diam etru mai mare de 9 mm au o incizie la mijloc, de
aceea ele pot fi rupte cu precizie m are în două doze. Pe un ele comprimate
sînt marcate diferite sem ne, litere sau chiar cuvinte pentru a nu fi confundate
de către bolnavi la adm inistrare.
In depen d en ţă de prescriere şi modul administrării .se deosebesc diferite
grupe de comprimate:
Oriblettae - comprimate, destinate administrării perorale.
Solublettae — comprimate utilizate pentru p repararea diferitelor soluţii
folosite cu scop medical şi farmaceutic.
Injectablettae - comprimate produse în condiţii aseptice şi întrebuinţate
la prepararea soluţiilor injectabile.
R ezoriblettae — comprimate sublinguale.
Implantablettae — comprimate destinate pentru im plantare subcutanat.
Dulcibletiae — com primate cu gust dulciu, folosite în pediatrie.
Bacili, boli, uteritoria, vagitoria — forme m edicamentoase uretrale, va­
ginale şi rectale presate.
Com prim atele pentru uz extern, ce conţin substanţe toxice, sînt neapărat
colorate cu albastru de metilen, iar cele ce conţin m ercur diclorid - cu solu­
ţie de eozină.
Com prim atele, la fel ca şi alte forme medicamentoase, posedă un şir de
avanlaje, cum ar fi:

351
 m ecanizarea com pletă a procesului de producţie, care asigură o producti­
vitate mare;
dozarea exactă a substanţelor medicamentoase încorporate în comprimate;
portativitatea comprimatelor, care asigură comoditatea livrării, păstrării
şi transportării m edicam entelor;
conservarea (relativ în delu n gată) a substanţelor în stare presată. Pentru
substanţele uşor labile se pot folosi învelişuri de protecţie;
m ascarea proprietăţilor organoleptice neplăcute (mirosul, gustul, culoarea)
se atinge prin aplicarea învelişului din zahăr, cacao, ciocolată ş. a.;
posibilitatea de a combina substanţe medicamentoase incompatibile
d up ă proprietăţile lor fizico-chimice în alte forme medicamentoase;
localizarea acţiunii substanţei medicamentoase se atinge prin aplicarea
învelişurilor de o com ponenţă specială, solubile mai ales în m ediu acid (al
stom acului) sau bazic (a l intestinului);
prelungirea acţiunii substanţelor medicamentoase;
reglarea consecutivă a absorbţiei substanţelor medicamentoase din com­
primate în diferite limite de timp - crearea comprimatelor cu multe straturi;
prelntîm pinarea greşelilor la livrarea şi administrarea medicamentelor,
care se atinge prin im presarea în comprimate a diferitelor inscripţii.
Insă com prim atele n u sînt lipsite şi de u n ele neajunsuri (care, la rîndul
lor, pot fi în lătu rate):
fiind conservate, comprimatele pot pierde dezagregarea şl se cim entează
sau invers, îşi pierd integritatea;
o dată cu com prim atele, în organism se introduc substanţe, lipsite de
efect terapeutic care uneori duc chiar la fenom ene secundare (d e exem plu,
talcul irită m em brana m ucoasă), în să este posibil de limitat cantitatea lor;
diferite substanţe’ m edicamentoase (natriul brom id şi kaliul brom id) for­
m ează In zona dizolvării soluţii de concentraţie mare, care pot duce la o iri­
tare puternică a m em branelor mucoasei. Acest .neajuns poate fi înlăturat:
aşa comprimate, în ainte de administrare, se triturează şi se dizolvă Intr-o can­
titate anum ită de ap ă;
n u toţi bolnavii, m ai ales copiii, pot în ghiţi liber comprimatele.

18.2. B A Z E L E T E O R E T IC E A L E C O M P R IM Ă R II

Com prim atele trebuie să corespundă urm ătoarelor exigen ţe principiale:

exactitatea dozării prin care se subînţelege atît precizia masei comprimatului
aparte, precum şi a substanţelor medicamentoase care intră în c o m p o n e n ţ a

352
 lui; rezistenţa m ecanică — comprimatele nu
trebuie să fie sfărîmicioase şi trebuie să fie
destul de dure; d ezagregarea - proprietatea de
a se descom pune sau dizolva în term enele sta­
bilite pentru diferite tipuri de comprimate. t
Este clar că amestecul pulverulent, supus
com prim ării, trebuie să posede un ansam blu
de proprietăţi care asigură realizarea acestor
trei cerinţe. Com prim area propriu-zisă se efec­
tu ează cu ajutorul preselor speciale, deseori
num ite m aşini de comprimat.
Părţile principale ale maşinilor de com­
primat de diferite sisteme sînt pistoanele —
Fig. 116. Părţile principale ale ma- poansoane de presat, şi matriţa cu orificii -
şinii de comprimat: 1 — poansoane; cuiburi. Poansonul inferior intră în orificiul
2 — pîlnie de umplere; 3 — matriţa
matriţei, lăsînd deasupra un spaţiu oarecare,
în care se toarnă masa de comprimat. D u pă
aceasta poansonul superior se coboară şi presează masa. A po i poansonul supe­
rior se ridică, iar în urm a lui se ridică şi cel inferior, îm pingînd comprimatul
gata. A l treilea detaliu principal este bu n căru l (p îln ia) de um plere, care
săvîrseşte prin alternanţă cu poansonul superior m işcări de du-te-vino şi
încarcă cuibul matriţei (fig. 116).
M ai tîrziu s-a dovedit că bu n căru l poate fi im obil (fix ), iar mişcarea poate
fi efectuată de m atriţă, cuiburile căreia în intervale determ inate de timp vor
trece pe sub b u n căr pentru a se în cărca.
Astfel, au apăru t d ou ă tipuri de maşini de comprimare contrar opuse: cu
matriţa fix ă şi pîlnia m obilă; cu matriţa m obilă şi pîlnia fix ă . Primul tip se
numesc excentrice ori tip m anivelă (d u p ă tipul m ecanism ului ce p un e în
mişcare poansoanele). M aşinile de tipul al doilea se numesc rotative sau tip
carusel (d u p ă caracterul m işcării matriţei cu sistemul poansoanelor). Cele cu
excentric, fiind m ai simple, au apăru t mai înainte.

18.2.1. Proprietăţile fizico-chimice

ale substanţelor medicamentoase pulverulente.
Forma şi dim ensiunea particulelor

Substanţele m edicam entoase pulverulente prezintă sisteme disperse gro­

siere şi sînt alcătuite din particule de diferite forme şi dimensiuni. M ajoritatea
lor sînt sisteme cristaline, cele am orfe se întîlnesc mai rar. U n ele particule ale

Corn. 178 353

pulberilor cristaline prezintă cristale ori aglutinări de cristale. Majoritatea
substanţelor au particule neuniform e. Ele pot fi de form ă lu n gă, în caz că lun­
gim ea cu mult depăşeşte lăţim ea (beţişoare, ace etc.), sau în formă de placă,
cînd lungim ea şi lăţim ea sînt cu mult mai mari decît grosimea (plăci, solzi,
foiţe ş. a.). O parte mai m ică de substanţe pulverulente sînt de form ă izodia-
metrică (simetrice, de mărimi ega le); acestea sînt sfere, cubuşoare etc.
Forma şi dim ensiunea particulelor pulberilor depind : la substanţele
cristaline (substanţele chim ico-farm aceutice) — de structura reţelei cristaline
şi condiţiile de creştere a particulelor în procesul cristalizării; la produsul vege­
tal fragmentat - de particularităţile anatomo-morfologice ale plantelor şi de
tipul maşinii de fragm entat. Dim ensiunile particulelor pot varia în limite mari:
cristalele de norsulfazol: în lungim e de la 39 pîn ă la 5 ц т şi în lăţim e de la
46 pînă la 3 ц т , cristalele de am idopirină: în lungim e de la 196 pînă la 31 ц т
şi în lăţim e de la 143 pînă la 25 ц т .
Densitatea p ulberii este raportul dintre masă faţă de volum exprim at în
kg/m3. Este foarte necesar de ştiut densitatea substanţelor medicamentoase
pulverulente, deoarece de acest factor depind caracteristicile lor tehnologice.
SuDrafaţa specifică a p ulberilor se exprim ă prin suprafaţa sum ară a tutu­
ror particulelor (m 2), raportată la unitate de masă (k g ). Suprafaţa specifică
este funcţia directă a gradu lu i de dispersie a pulberilor şi poate devia în limite
mari. Cunoscînd suprafaţa specifică, se poate de calculat cantitatea lichidului
necespră la procesul granulării.
Densitatea reală. Prin densitatea reală a pulberilor se subînţelege raportul
dintre masa substanţei faţă de volum ul lui,cînd porozitatea este n u lă. Se deter­
m ină cu ajutorul picnom etrului. Se calculează după formula:

n = (b - a ) • dm
r (b + d) — (a + c)

unde D r — densitatea reală; dm - densitatea lichidului; a — masa picnometrului

uscat; d — masa picnom etrului umplut cu lichid; b — masa picnom etrului cu
2—5 g pulbere; с — masa picnom etrului conţinînd p ulbere şi un lichid.
Fricţiunea internă. D u p ă coeficientul de fricţiune indirect se con­
chide despre abrazivitatea maselor de comprimat (pu lberi, materiale granu­
late). Cu cît este mai mare coeficientul de fricţiune (f), cu atît mai stabil la
uzare trebuie să fie instrumentul de presare a maşinilor de comprimat. Cele
mai abrazive (f = 0,2—0,4) sînt sărurile neorganice, substanţele organice ma-
crocristalice, p u lberile vegetale. Cel mai mic coeficient de fricţiune (f < 0,2)
este la substanţele cu temperatura joasă de topire, cu lanţ de hidrocarburi
mărit, la masele granulate cu substanţe lubrifiante.

354
 C a p a c ita te a de um ectare. Prin capacitatea de umectare a substanţelor

nedicamentoase pulverulen te se subînţelege proprietatea lor de a interacţi-

ona cu diferite lichide şi, în primul rînd, cu ap a (hidrofilitate). Pe suprafaţa

substanţelor m edicam entoase solide se află un nu m ăr oarecare de grupe

polare ( - O H , —C O H , —C O O H ş. a .) sau de atomi de o xige n , care sînt elem ente

structurale ale reţelei cristaline, de aceea um ectarea suprafeţei pulberilor

are mărimi diferite, în depen d en ţă de intensitatea de interacţiune a forţelor

interm oleculare. V iz u a l predispunerea suprafeţei p ulberilor către umectarea

cu apă se m anifestă prin: a ) um ectare com pletă — liehidul nelimitat se întinde

pe suprafaţa m edicam entului; b ) um ectarea p arţială - apa parţial se în tin de pe

suprafaţă; c) um ectarea d eplin ă - picătura de ap ă n u se răspîndeşte (întinde),

păstrînd form a apropiată de cea sferică. Substanţele nepolare pot să se

umecteze destul de uşor cu alte lichide nepolare (solvenţi organici).

însem nătatea practică a capacităţii de um ectare constă în aceea, că în

comprimatul obţinut prin psesarea substanţelor uşor um ectabile cu apă, apa

pătrunde uşor în el, se m icşorează timpul d ezagregării comprimatelor.

Higroscopicitatea. D acă elasticitatea vaporilor în aer este mai mare decît

elasticitatea lor la suprafaţa particulelor solide, atunci masa pulverulentă,

pregătită pentru com prim are, în cep e să absoarbă vaporii de a p ă din aer şi se

răspîndeşte în a p ă absorbată. Pe aceasta se bazează condiţiile de conservare

şi pregătire pentru com prim are a acestor preparate.

A pa d e cristalizare. M olecu lele de apă cristalizată determ ină proprietă­

ţile m ecanice (duritatea, plasticitatea) şi termice (raportul faţă de temperatura

mediului am biant) a le cristalului şi in flu en ţează esenţial comportarea crista­
lului sub presiune. Fenom enul ’’cim entării” de asem enea este strîns legat de

prezenţa apei de cristalizare în substanţele comprimate.

Proprietăţile electrice. Fenom enul electrizării substanţelor m edica­

mentoase pulverulente la prelucrare şi comprimare permite, în temei, să

conchidem că.studiind natura legăturii particulelor în comprimate, o dată cu

caracteristicile de deform are trebuie să le luăm în consideraţie şi pe cele

dielectrice. La com prim are se vor polariza toate cristalele asimetrice, ce conţin
grupe polare în com ponenţa lor sau în pelicula apoasă absorbată. Pentru sub­
stanţele n epolare form area în cărcăturilor electrice pe suprafaţă este exclusă.
 18.2.2. Proprietăţile tehnologice
ale substanţelor medicamentoase pulverulente

Proprietăţile tehnologice ale substanţelor medicamentoase pulverulent#

depind de proprietăţile lor fizico-chimice.
Com ponenţa fracţiilor. Substanţele medicamentoase, atît cele chim iaj
farmaceutice, cît şi p ulberile vegetale, au un grad de dispersie diferit. CunoaM
terea com ponenţei lor fracţionate ajută la alegerea condiţiilor optime d l
comprimare.
Determ inarea com ponenţei fracţiilor (granulom etrică) se efectuează prin
cernerea a 100 g de substanţă printr-un set standard de site, alcătuit din p a t r u
site cu orificiile diam etrului corespunzător 0,7; 0,3; 0,2; 0,1 mm. Dispozitivul
este închis ermetic într-o carcasă. Cernerea se face într-o instalaţie de vibrare
cu un num ăr de 340-360 oscilaţii pe min. timp.de 5 min.
Substanţele m edicamentoase se deosebesc nu num ai prin dimensiunii^
cristalelor (am idopirina aproape în întregim e este alcătuită din cristale cu
dimensiuni de 0,2 p ln ă la 0,3 mm, iar natriul clorid - mai mult de 70% -
cristale cu dim ensiuni mai mari de 0,7 mm), dar şi prin neuniformitatea lor.
D e obicei, masa pulverulentă este alcătuită din 2 -3 fracţii, în să poate fi alcă­
tuită şi din 4 fracţii. Atît dim ensiunile absolute ale particulelor, cît şi compo­
nenţa fracţionată a masei pulverulente pentru una şi aceeaşi substanţă nu
sînt constante şi pot varia chiar In limitele uneia şi aceleiaşi întreprinderi
industriale. In legătu ră cu aceasta este necesar de controlat fiecare şarjă d e
substanţă.
Porozitatea. Particulele substanţelor medicamentoase pulverulente în tr-o
masă turnată liber contactează între ele doar cu unele compartimente ale su­
prafeţei lor. Suprafaţa de contact ocupă o parte mică a suprafeţei lor totale.
Golurile (porii) în p u lb ere pot ocupa 50-80% din volumul ei. Porozitatea depin­
de de dim ensiunea particulelor şi forma lor. Cu cît este mai mică densitatea,
cu atlt este mai mare volum ul ei, care, la rindul său, cere un volum mai m are a l
matriţei.
Factorul de um plere (densitatea volum etrică) este masa unităţii de volum
a substanţei medicamentoase turnată liber,exprim ată în kg/m3. El depinde d e
densitatea reală a pulberilor, porozitatea şi umiditatea lor.
Factorul de um plere se determ ină prin încărcarea liberă a unei pulberi
într-un volum bine stabilit (spre exem plu, un cilindru gradat) şi o cîntirire?
ulterioară cu exactitatea de 0,01 g.
Substanţele medicamentoase, de regulă, sînt uşoare şi curgătoare, eroare#
determinării densităţii volumetrice este mai mare decît la m a t e r ia le le m *»

356
 grele. D e aceea prezintă interes determ inarea
densităţii volumetrice m axim ale, şi nu mini­
male. E a se determ ină cu ajutorul aparatului de
tipul 5 4 5 - P - A K - 3 (fig. 117). Se cîntăresc 5 g
pulbere cu precizie de pîn ă la 1 mg şi se toarnă
în cilindrul de m ăsurat (5) cu capacitatea de
25 ml. Cu ajutorul şurubului de reglare (3) se
stabileşte am plitudinea oscilaţiilor cilindrului şi
d u p ă fixarea pe scară (4) poziţia se stabileşte
prin contrapiuliţă (2). M ai apoi se conectează
aparatul cu butonul (1) şi se urm ăreşte nivelul
pulberii în cilindru. Cînd acesta ocupă un volum
constant (d e obicei dup ă 5 -1 0 m in.), aparatul se
deconectează.
Factorul de um plere m axim al se determ ină
conform relaţiei:

m 5 - I O3
V V

unde: f - factorul de um plere, kg/m3; V - volu­

mul ocupat de pulbere, m3; m - masa pulbe-
Fig. 117. Schema aparatului pentru rii, g.
determinarea densităţii volu- Se consideră că factorul de um plere influ-
metrice a pulberilor. Lămurire în I
text enţează capacitatea de curgere a pulberilor.
Coeficientul de Îm pachetare. Densitatea
volumetrică, porozitatea, densitatea re a lă sînt caracteristici ale substanţei
pulverulente, care relatează despre proprietăţile ei de a se comprima. O astfel
de caracteristică este şi coeficientul de îm pachetare, prin care se subînţe­
lege raportul dintre în ălţim ea pulberii în matriţă ( H j) şi în ălţim ea comprimatu­
lui (H 2):

Determ inarea se face în matriţă, în ălţim ea şi diam etrul căreia sînt cunos­
cute. Deoarece comprimatul în direcţia laterală este limitat de pereţii matri­
ţei, la presare se va schimba doar în ălţim ea. M ărim ea presiunii trebuie să fie
stabilită. Bunăoară, la presiunea de 120 mN/m2 coeficientul de îm pachetare
Poate fi pentru am idopirină - 2, pentru glucoză - 3 rutină - 5,2. Aceasta

357
 Înseam nă că în cazul înălţimii calculate anterior a com prim atului, de e x e m p l u \
4 mm, adîncim ea matriţei trebuie să fie de 2; 3; 5,2 mm corespunzător mai
mare pentru fiecare din substanţele sus-numite.
Capacitatea preparatelor pulverulente de a fi comprimate depinde de
forma particulelor, de proprietatea lor de a se deplasa şi de a se deforma sub
acţiunea presiunii. Coeficientul de îm pachetare este un factor tehnologic în ­
semnat; de exem p lu, cu cît el este mai mare, cu atît mai mult timp se cheltuie
' la presare. Astfel se cheltuie mai multă energie şi la exp ulzarea comprimatului ■
din matriţă.
F lu id ita te a . Capacitatea de curgere a substanţelor pulverulente este con­
d iţia necesară de b az ă pentru um plerea regulată a orificiilor matriţei. D ife ­
rite substanţe posedă o fluiditate variabilă. G radu l de fluiditate a pulberilor
depinde de: 1) dispersiunea pulberilor; 2) form a particulelor lor; 3) fenom e­
nele electrice rezultate în urma electrizării particulelor pulberii prin fric ­
ţiune (ce apar între suprafeţele de contact prin lunecare) ce duce la aderarea
particulelor de pereţii pîlniei şi una faţă de alta; 4) umiditatea substanţei m ed i­
camentoase.
D eoarece puţine substanţe naturale posedă o fluiditate necesară, deter­
m inarea param etrului tehnologic dat se controlează, de obicei, cu granulatul
acestor substanţe. 100 gde granulat se toarnă într-o pîlnie de sticlă curată, cu
u n ghiu l conului de 60“, cu năsuc, tăiat sub un unghi drept la o distanţă de
3 mm de la vîrful conului pîlniei. Pîlnia se instalează pe un suport cu electro-
vibrator (100 oscilaţii pe sec.), sub ea se p une un cilindru, se deschide orificiul
pîlniei, concomitent fixînd timpul, în care se scurge toată pulberea. Se
efectuează 10 determinări. M edia, exprim ată în gram e pe secundă, constituie |
fluiditatea acestui granulat (p u lbere). Cu cît va fi mai mică valoarea acestui ;
indice, cu atît mai mareva fi fluiditatea pulberii date.
Pentru determinarea capacităţii de curgere, s-au construit aparate stan- ,
darde, spre exem p lu, aparatul de modelul G D T al firmei ’’E rw e k a ” sau
' aparatul de m odelul VP-12 A (vibrator pentru pulberi - fig. 118).
L a curgerea pulberii din pîlnie pe un plan o rizo n ta l,ea form ează un
deluşor sub form ă de con. Unghiul dintre vîrful şi baza acestui con se numeşte
unghiul natural de înclinaţie.
V aloarea acestui unghi, exprim ată în grade, poate fi determinată cu aju ­
torul raportorului, rnăsurind înălţim ea pulberii şi raza bazei ei,sau prin alte
metode.
U n gh iu l în clinării naturale se schim bă în limite mari — de la 25—35” pentru
m aterialele uşor fluide, pînă la 60-70° pentru materialele mai puţin fluide.

358
Fig. 118- Schema ap aratu lu i VP—12A: a — determinarea curgerii; b — determinarea unghiului de
repaus; 1 — amortizor; 2 — şam ieră; 3 — ancoră; 4 — magnet electric; 5 — capac; 6 — pîlnie; 7 —
măsurător de u n g h i; 8 — tijă ; 9 — con; 10 — inel; 11 — întrerupător, 12 — colector; 13 — mecanism de
tracţiune

Deci,/cu cît este mai mică valoarea acestui unghi, cu atît capacitatea de cur­
gere este mai mare.
Presarea p ulberilor. Presarea pulberilor este capacitatea de coeziune a
particulelor lor sub presiune. în dependenţă de gradul m anifestării acestei
posibilităţi este şi duritatea (tăria) comprimatelor d up ă în lătu rarea presiunii.
Presarea poate fi exprim ată în mărimi absolute prin duritatea comprimatelor
în kg/cm2 sau prin coeficientul presării.
Coeficientul presării (K p) se num eşte raportul dintre masa comprimatului
(m) faţă de în ălţim ea lui (h ):

Acest coeficient se determ ină în matriţa cu diam etrul de 9 mm pentru

proba de 0,3 g şi 11 mm - pentru 0,5 g la presa hidraulică sub presiunea de
120 M N/m 2. Înainte de a um ple matriţa cu substanţă, poansoanele Şi
interiorul pereţilor matriţei sînt unşi cu un tampon de vată, umectat cu solu­
ţie de acid stearic în acetonă şi uscate.
Pornind de la coeficientul presării, se poate prevedea diametrul matriţei
cu scopul de a asigura raportul dintre diametru şi în ălţim ea comprimatului.
 Forţa de evacuare a comprimatelor din matriţă. Pentru îm pingerea .1

matelor presate din matriţă este necesar de a aplica o forţă, pentru а

fricţiunea dintre suprafaţa laterală a com prim atului şi peretele matriţei, j
funcţie de m ărim ea forţei de evacuare se prevede adaosul de substanţe 1цЗ
brifiante.
Com prim atul'se presează la presiunea 120 MN/m2; suprafaţa laterali a lui
este de 1 cm2. Efortul de îm pingere (cu poansonul inferior) se înregistrează o l
manometru. Cantitatea de pulbere (P ), necesară pentru a obţine comprimatul
cu suprafaţa laterală de 1 cm2, se calculează din formula:

r-S-d

unde r - raza com prim atului, cm ; S - suprafaţa laterală a comprimatului,

1 cm2 ; d - densitatea substanţei.
Um iditatea prezintă conţinutul de ap ă în materiale, exprim at în procente.
Ea in flu enţează mult capacitatea de curgere şi de comprimare a pulberilor ti I
granulatelor. Um iditatea sporită a materialului dim inuează capacitatea lui de
curgere din contul form ării unor straturi de adsorbţie la suprafaţa particulelor,!
sporeşte coeziunea lor una faţă de alta, cit şi faţă de pîlnia de alimentare si î
matriţă. Uscarea m aterialului restabileşte capacitatea de curgere. La insu-J
ficienţa de umiditate scade forţa de atracţie dintre particule şi ca urmare scade
rezistenţa comprimatelor. Pentru majoritatea m aterialelor umiditatea alcă­
tuieşte 2 -5 % , în să pentru unele materiale ea poate varia în limite mari, spre
exem plu, pentru natriu salicilat de la 8 la 10%, pentru rădăcinile de revent de
la 18 la 22%.
Conţinutul de umiditate poate fi determinat prin uscarea unei probe In
etuvă la 100-105° p ln ă la o masă constantă. M etoda este destul de exactă, Insă
în condiţii de uzină este incom odă, deoarece cere mult timp. .
Pentru determ inarea umidităţii reziduale este mai comodă metoda de
uscare cu raze infraroşii. U n şir de firme străine ( ’’K ett” etc.) produc măsură- _
toare de umiditate cu raze infraroşii, care timp de cîteva minute permit de a
determina um iditatea m aterialului cu o precizie înaltă.
Conţinutul de umiditate se calculează dup ă formula:

(a-b)-lOO
X- c A,

unde X - conţinutul de umiditate, %; (a - b ) - pierderea în greutate, g, с

proba, g.

360
 |8 3* M E C A N IS M U L C O M P R IM Ă R II

ea ori comprimarea substanţelor m ed icam entoaseo'ep rezm tă un

^ t o a r t e compus. B azele teoretice ale acestui proces nu sînt studiate
pentru studierea lor s-au inclus nu num ai savanţi-farmacişti, dar
' listi din dom eniile Înrudite ale industriei, deoarece comprimarea
*^ t e lo r pulverulente demult a ieşit din ram urile farm aceutice (de
^e jn p iu în industria cărbu n elu i, chim ică, alim entară etc.).
După cum se ştie, substanţele medicamentoase pulverulente prezintă
teme groscior dispersate şi sînt alcătuite din particule de diferite forme şi
dimensiuni. Fiind comprimat, acest material slab structurat, ca rezultat al
presiunii efectuate asupra lui, se comprimă şi se în tăreşte, fiind transformat
într-un sistem dispersat legat cu proprietăţi fizico-chimice bin e determinate.
Procesul comprimării schematic poate fi reprezentat în trei etape:
1)îndesarea (tasarea, condensarea);
2) formarea unui corp compact;
3) contracţia după volum a acestui corp compact (fig. 119).
In prima etapă a comprimării sub acţiunea forţei exterioare are loc apropi­
erea şi tasarea particulelor m aterialului din contul deplasării particulelor una
faţă de alta şi um plerea golurilor. Rezistenţa care trebuie depăşită în acest
caz este neînsem nată şi în desarea are loc deja la presiuni mici.
Energia depusă se cheltuie în gen eral la depăşirea frecării dintre parti­
cule şi dintre particule şi pereţii matriţei.
In etapa a doua o dată cu m ărirea presiunii are loc o îm pachetare (com ­
pactare) intensă a m aterialului din contul um plerii golurilor şi a diferitelor
deformaţii, care asigură o îm pachetare mai com pactă a particulelor. Deform aţia
care are loc din contul elasticităţii m aterialului ajută particulelor de a pă-

□fcdticfb
Fazele com presîrii m aterialelor pulverulente. L im u rire în text

C° m . 178 361
trunde reciproc una în alta, ceea ce măreşte suprafaţa de contact La
contribuie şi deform area, care are loc din contul proprietăţilor pU® Cea*t*
m aterialului, care forţează particulele să-şi schimbe forma şi să adere ^ ***
pact. Deform aţia care este determinată de fragilitatea materiali -lui • C°m'
caracterizează prin deform area, distrugerea materialului de comprimat СЭГе.5е
numai în cazuri cînd forţele apărute în materialul presat vor depăşi
de curgere a substanţei. In acest caz are loc deformarea m ecanică a particul i *
în particule mai mici, însoţită de creşterea considerabilă a energiei superfl
ale libere, ceea ce creează condiţii pentru apariţia contactelor între particule
L a această etapă (a d ou a) din materialul curgător se formează un со*
compact poros, cu o rezistenţă m ecanică suficientă.

In faza a treia la presiuni mari, cînd rezistenţa m ecanică ^comprimatelor

n u se schimbă esenţial, are loc o contractare după volum a particulelor şi
granulatelor fără o m ărire vădită a suprafeţelor de contact.
In realitate în tre aceste trei faze nu pot fi graniţe pronunţate, întrudt
procesele care a u loc în faza a doua au loc şi în prima şi a treia faze şi s-ar
putea vorbi doar despre rolul predominant al unor procese în fiecare fază.

18.3.1. Teoria mecanică a comprimării

La început se considera că legătura dintre particule în comprimate este

pur m ecanică, condiţionată de suprafeţele de contact, şi, de asemenea, în an­
samblu de proem inenţele suprafeţei şi de particulele neregulate (denivelate).
Particulele se îm pin g sub presiune, alun ecă una faţă de alta şi aderă
într-un contact mai puternic. Astfel particulele izodiametrice alunecă mai
uşor decît cele grunţuroase şi anizodiametrice, însă ultimele din contra fac un
num ăr mare de legături şi de aceea comprimatul devine mecanic mai rezisten t.
Apropiată de teoria m ecanică este ’’teoria sinterizării sub presiune . Ea
este aplicată num ai la substanţele cu punct de topire mic la care sub acţiunea
presiunii prin apropierea particulelor are loc nu num ai adeziunea, dar şi lip
rea lor (sub acţiunea încălzirii masei de comprimat) în locurile de contact.
în să în cazul dat contactul mecanic nu poate fi privit în calitate de mij OS
universal. S-a dovedit că la comportarea particulelor sub presiune acţw*
n ează de asem enea proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor medicam
toase ce se comprimă şi acele fenom ene, care apar la suprafaţa par i
sub presiune.

362
 W L 3 2. Teoria capilorocoloidală

mecanică de adeziune a contactelor se com pletează cu teoriile

.^ g ^ c o lo id a lă propuse In timp diferit. D eoarece ele sînt aproape una de

l î le vom lăm uri în ansam blu.

E sen ţa teoriei capilarocoloidale constă în aceea că masa ce se comprimă
considerată ca pătrunsă de un şir de pori şi capilare, pline cu apă
& * d'tatea reziduală). Cantitatea şi m ărim ea capilarelor depinde de materialul
comprimă. Fiind presate, capilarele se deform ează şi apa scursă din ele
Ce tr-o peliculă fină acoperă suprafaţa părticelelor ori a granulatelor,
cristalelor, contribuind la alunecarea lor com ună şi contactul lor vădit
(gresarea tensioactivă). Sub acţiunea forţelor interm oleculare crescînde (V a n
der Waals) părticelele ad eră între ele. A cţiun ea dintre forţele interm oleculare
este funcţia grosimii stratului de lichid: cu cît el este mai subţire, cu atît mai
in ten se sînt adeziunile dintre părticele, dacă stratul de ap ă este mai gros,
forţele m oleculare V a n der W aals de atracţiune sînt mai slabe. Cînd presiunea
se înlătură, capilarele masei, d up ă legea de aspirare a capilarelor, tind să
absoarbă apa scursă. Insă lucrul dat n u are loc, deoarece în sistemele capilare
cu o rază de IO-6 (aşa capilare există în comprimate) sub acţiunea ridicată a
forţei de aspirare (conform datelor lui P .A .R eb in d er, circa 150 N/m2) se creează
un vid, care duce la contractarea capilarelor. Ca rezultat apa răm îne pe
suprafaţa particulelor adsorbată sub form ă de p elicu lă fină, care, la rîndul său,
contribuie la creşterea forţelor de ad eziu n e dintre particule.

18.3.3. Teoria electrostatică a comprimării

Actualm ente este argum entată de asem enea lăm urirea adeziunii parti­
culelor pulverulente ale substanţelor medicam entoase din punctul de vedere
al forţelor electrostatice. Cercetările în acest dom eniu au demonstrat că în
procesul comprimării o dată cu orientarea particulelor, fricţiunea suprafeţe­
lor, compactarea într-o oarecare direcţie are loc polarizarea şi apariţia sarci­
nilor electrice pe suprafaţa lor. La interfaţă apare o diferenţă de potenţial
de contact, cu m ărirea căreia creşte şi forţa de adeziune. D u p ă datele lui
•E.Borzunov, la u n ele comprimate sarcina de sup rafaţă atinge 20 v.

rile ° апш п** în trebările teoretice ale com prim ării au şi cercetă-
e experim entale şi teoretice, legate de unirea diferitelor materiale în faza
solidă ( ’’sudarea re ce”).

363
 M ecanism ul unirii m aterialului în faza solidă constă din 3 faz
contactului fizic; activizarea suprafeţelor de contact; dezvoltarea ^ f° rfT>area
acţiuni de volum. Unei inter*

18.3.4. Formarea contactului fizic

Form area contactului fizic are loc la apropierea atomilor materialelo

sînt supuse interacţiunii la o distanţă cînd şe m anifestă forţele V an der W **
sau o interacţiune chim ică neînsem nată. s

Activizarea suprafeţelor de contact are loc la deformaţii, condiţionate d

proprietăţile plastice ale particulelor m aterialului mai solid.
Interacţiunea d u p ă volum survine din momentul apariţiei centrilor ac­
tivi. Ea se produce în locurile contactelor fizice cu form area legăturilor
chimice rezistente. In această fază pot avea loc şi procese de difuziune.
In toate cazurile param etrii principali ai procesului sudării la rece sînt:
presiunea, tem peratura, durata interacţiunii.
In legătu ră cu aceasta mecanism ul interacţiunii particulelor la compri­
m area pulberilor este considerat adecvat m ecanism ului interacţiunii
particulelor prin sudarea la rece în faza solidă.
D urata procesului de presare a m edicam entelor la m aşinile de comprimat
rotative chiar la viteze m edii de turaţii ale rotorului (3 0 -4 0 tur/min.) alcătu­
ieşte zecimi de secundă. D e aceea, caracterul compactării pulberilor poate fi
asem ănător în multe privinţe celui prin sudare rece. A stfel, procesul compri­
mării trebuie privit sub toate aspectele de mai sus. C u alte cuvinte, carac­
terul de unire a particulelor în comprimate se bazează pe acţiunea complexă
dintre forţele interm oleculare (V a n der W aals), capilare şi electrice ale supra­
feţelor de contact, şi de asem enea pe adeziunea m ecanică în cazul blocării
lor sub presiune în condiţii optime de conţinut de umiditate.
Astfel procedînd, se pot stabili unanim cau zele (d in punct de vedere tehno­
logic, şi de asem enea constructiv al m aşinilor), de care depind proprietăţile
principale ale com prim atelor - exactitatea dozării, rezistenţa mecanică Ş
dezagregarea lor.

18.4. A S P E C T U L ŞI N O M E N C L A T U R A C O M P R IM A T E L O R

Comprimatele,' livrate de industria farm aceutică, au de obicei forma unuj

cilindru plat; se produc de asem enea comprimate cu suprafeţele concave,
scop medical sînt adm ise un şir de forme: cilindrice, sferice, ovale, cubice,

364
 / 2 3 4 5 6

n
sO»S®
12 13 14 15 16
o

17
i « »

18 19

120 Forma comprimatelor: 1 - rotundă biplană; 2 - rotundă, plană cu muchie; 3 - rotundă,

bombată; 4 - rotundă, bombată normal; 5 - rotundă, bombată accentuat; (nucile pentru dra-
2Srf); 6 - pl’ană-convex; 7 - ovală bombată; 8 - pătrată, plană cu muchie; 9 - pătrată, cu şanţ
de rupere; 10 - dreptunghiulară, cu şanţ de rupere; 11 - triunghiulară; 12 - oblongă (formă de
capsulă); 13 - bastonaşe; 14 - formă de mină de creion; 15 - sferică; 16 - inelară; 17 - comprimate
vaginale; 18 - cu straturi; 19 - comprimate acoperite cu înveliş simplu sau dublu

triunghiulare, dreptunghiulare etc. M ulte comprimate a u pe suprafaţa lor

inscripţii, litere, striaţii, desene. A ltele sînt colorate diferit. Deseori sînt doza­
te în dependenţă de vîrsta bolnavului: pentru copii, adulţi. Tot lucrul acesta
se face cu scopul excluderii greşelilor la livrare, adm inistrare ş. a. (fig. 120).
Nom enclatura substanţelor medicamentoase în comprimate şi a grupelor
lor (diferite doze şi com binaţii) este de peste 500 denum iri. în prezent compri­
matele ocupă un loc dom inant printre form ele m edicamentoase finite.

18.5. S U B S T A N Ţ E L E A U X IL IA R E ŞI D IL U A N Ţ II

Substanţele au xiliare se ad au gă cu scopul de a reda m aterialului de com­

primat proprietăţile tehnologice necesare, asigurînd dozarea precisă, rezisten­
ţa mecanică necesară şi dezagregarea comprimatelor. In d epen d en ţă de desti-
naţie .ele se clasifică în diferite grupe: aglutinanţi, lubrifianţi, dezagreganţi,
coloranţi, substanţe m acrom oleculare ce form ează filme.
Asortimentul substanţelor au xiliare oficinale este determinat de FS XI. Se
mai folosesc substanţe au x iliare prevăzute în regulam entul de producere. Can­
titatea generală de substanţe au xiliare nu trebuie să depăşească 20% din masa
prescrisă a substanţelor medicamentoase. Unele excepţii de la această nor­
mă sînt indicate în m onografiile corespunzătoare.
 D iluanţii sînt substanţe solide care se ad augă la comprimate cu scopui
completării masei lor la o anum ită greutate, mai ales atunci cînd substanţele
medicamentoase îşi m anifestă activitatea în doze foarte mici, fiind necesară
diluarea lor. Ca diluanţi se utilizează zahăru l de sfeclă, zahărul lactic, giu.
coza, natriul clorid etc.
Substanţele aglutinante. A genţii lianţi, denum iţi şi ajlu tin a n ţi sau ade­
zivi, sînt substanţe care transformă substanţele active pulverulente în mici ag­
regate denum ite granulate, care se presează mai bin e la comprimare, deoarece
se am eliorează curgerea m aterialului şi se asigură um plerea matriţei.
Lianţii au o structură m acromoleculară şi se utilizează mai ales sub formă
de soluţii apoase de anum ite concentraţii. Aceste soluţii coloidale, denumite
şi lichide de granulare, se ad augă substanţelor active cînd amestecul se trans­
formă într-o masă vîrtoasă din care se prepară particule cu mici dimensiuni
ce se supun uscării. Tn urm a uscării la suprafaţa granulatelor răm îne un strat
lipicios cu m are putere de adezivitate. Prezenţa lianţilor favorizează integri­
tatea granulatelor în timpul m anipulării şi reduce presiunea necesară pentru
obţinerea comprimatelor. In un ele cazuri, lianţii se ad au g ă ca atare prin ames­
tecarea cu celelalte com ponente, după care are loc um ectarea lor prin a d ău ­
garea apei sau a u n ui alt lichid. Procedeul se aplică mai ales cînd soluţia de
liant este prea vîscoasă.
U n bun liant trebuie să fie inert, compatibil cu substanţele m edicam en­
toase şi să a ib ă proprietăţi adezive suficiente, dar n u excesive, pentru a nu
compromite d ezagregarea comprimatelor.
Lianţii se ad au g ă în cantităţi moderate, astfel este necesară o forţă mai
mare de com prim are şi rezultă comprimate dure cu timp de dezagregare pre­
lungit. Pentru com prim atele care trebuie să se desfacă lent se pot ad ăuga
cantităţi mai m ari de lianţi (d e exem plu: comprimate pentru supt). L a compri­
matele din care urm ează să se prepare soluţii se vor ad ău g a aglutinanţi so­
lubili.
A gen ţii aglutinanţi aplicaţi la granularea p e cale um edă sînt solubili în
apă şi se folosesc sub form ă de soluţii. In cazul substanţelor sensibile la acţi­
un ea apei se folosesc soluţii alcoolice.
Dintre substanţele au xiliare, prevăzute de FS X I pentru producerea com­
primatelor, funcţia substanţelor aglutinante o pot în deplini: apa, alcoolul eti­
lic, soluţiile de zahăr, gelatina, am idonul, alcoolul polivinilic, polivinilpiroli-
dona, m etilceluloză,'oxipropilm etilceluloza, carboxim etilceluloză, carboxim e-
tilceluloza-natriu şi alte substanţe.
A p a este folosită în toate cazurile, cînd simpla umectare în destulează o
granulare norm ală a masei pulverulente. A lcoolul se foloseşte pentru gra-

366
nularea pulberilor higroscopice, ce form ează cu apa masă aglutinantă (cle­
ioasă) care se usucă greu. Concentraţia alcoolului, de obicei, este cu atlt mai
mare, cu cît p ulberea este mai higroscopică. Pentru pulberile, care form ează cu
apa şi alcoolul mase friabile ingranulabile, se foloseşte siropul de zahăr sau
soluţiile substanţelor m acrom oleculare sus-menţionate. Intr-un timp se consi­
dera că efectul aglutinant, bu n ăo ară al soluţiei de gelatină sau mucilagiul
de amidon, se lăm ureşte prin vîscozitatea lor.
E.E.Borzunov şi colaboratorii săi au stabilit şi au soluţionat teoretic în ­
trebarea despre m ecanism ul aglutinant al soluţiilor m acromoleculare. Efica­
citatea substanţelor aglutinante se lăm ureşte nu prin vîscozitatea lor, ci prin
mărimea masei m oleculare. Chiar m ucilagiul de amidon concentrat, din cauza
autoadeziunii slabe, care se lăm ureşte prin masa mică m oleculară şi struc­
tura neliniară, n u este cu efect.
M .S.M ahkam ov a studiat detaliat în calilate de substanţă aglutinantă
nouă în comprimate, acetilceluloza hidrosolubilă. Această substanţă este
sintetizată de Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Dom eniul Chimiei şi T eh­
nologiei C elulozei (I.C . Ş.C .T .C .) prin hidroliza adîncă a triacetatului de celu­
loză. Acetilceluloza hidrosolubilă prezintă un produs a lb fibros, care se di­
zolvă bin e în ap ă, form înd o soluţie vîscoasă. G radu l polim erizării 250-300,
masa m oleculară este 40 500-48 600. Film ele de acetilceluloză hidrosolubilă
au o elasticitate mai evidenţiată în com paraţie cu gelatina şi carboxim etilcelu-
loza-natriu. Substanţa este in diferentă faţă de organism, redă proprietate
prelungită substanţelor medicamentoase. E a se în trebu in ţează primordial la
comprimarea substanţelor cristaline discoidale şi cu compactare m ică (am ido-
pirina, barbitalul, fenacetina, glucoza, terpinhidratul şi m ulte altele).
Metilceluloza. H idrogelul de m etilceluloză, obţinut prin umectare cu por­
ţiuni mici de a p ă cald ă sau fierbinte, răcire şi com pletare cu ap ă răcită la
5°C, se poate conserva p înă la 24 de ore la frigider.
A re o reacţie neutră, este stabil la pH 3—11, la acţiunea microorganisme­
lor şi bin e tolerat de piele.
Carboximetilceluloza-natriu. H idrogelurile de N aC M C sînt folosite în
concentraţii de 2 -5 % în dependenţă de gradul de polim erizare a produsului.
Vîscozitatea aparentă a gelu lu i depinde de viteza de forfecare, temperatură,
gradul de agitare şi timpul de repaus după încetarea agitării şi modul în care a
fost tratată p u lberea (uscată sau neuscată, tem peratura, tim pul) în ainte de
dizolvare.
G elurile de N aC M C au o comportare nenew toniană, sînt pseudoplastice
şi vîscozitatea lor se schim bă o dată cu viteza de forfecare.

367
 G elatina. Este u n aglutinant eficace In concentraţii de 1-3% , raportate
la masa uscată de m aterial. Se ad au g ă sub formă de soluţii 5-10 % care se ob­
ţin prin Încălzire p e baia de ap ă d u p ă o prealabilă hidratare la rece. Soluţi.
ile de gelatin ă se ad a u g ă încălzite peste amestecul de pulberi pentru a se asi­
gu ra distribuţia uniform ă în masă. Prin adăugarea soluţiei reci, gelatina se
solidifică şi d ă naştere la grunji, care apoi se disting pe suprafaţa comprimate­
lor. G elatin a poate form a comprimate cu dezagregare lentă. Se folosesc adesea
soluţii hidroalcoolice de gelatină sau alcooluri de gelatină. Se poate folosi un
alcool d e g elatin ă acidulată cu p H - 2 preparat cu acid clorhidric sau un alcool
de gelatină alcalin cu p H - 1 1 preparat cu natriu hidroxid.
Polivinilpirolidona. Se utilizează în concentraţii de 1-5% sub formă de
soluţii hidroalcoolice în alcool etilic sau alcool izopropilic. Este tui liant
puternic. Se ap lică la com primatele care conţin coloranţi solubili.
Lianţi pentru granularea uscată. G ranularea uscată şi comprimarea di­
rectă pot fi favorizate de prezenţa în amestec, în afara diluanţilor, a substan­
ţelor grase (ceroase) sau polietilenglicolilor.
Polietilenglicolii sînt utilizaţi ca agenţi aglutinanţi la com prim area direc­
tă. In acest scop se utilizează produşii cu vîscozitatea m are — 4000 şi 6000. Se
ad a u g ă In concentraţii de 15-20% sub formă de p ulbere fină.
A c id u l stearic, p arafina, untul de cacao sînt de asem enea recomandaţi ca
aglutinanţi, Îndeosebi p entru comprimate de supt.
In afara acestora se folosesc: celuloza microcristalină, lactoza antiidră,
am idonul cu cu rgere lib eră, calciul fosfat anhidru.
Lubrifianţii. L u brifian ţii folosiţi în procesul de com prim are sînt substanţe
care a d ă u g a t e granulatelor, asigură um plerea regulată şi un iform ă a matriţei,
evită aderarea şi lip irea m aterialului de poansoane şi matriţă în timpul com­
prim ării şi favorizează evacuarea comprimatului.
In tehnică, prin lubrifiere se în ţelege o acţiune de u n gere, iar lubri­
fiantul este un m aterial lichid, semifluid sau solid care se interpune între sup­
rafeţele a dou ă solide aflate In contact de frecare.
L ubrifianţii sînt adjuvanţi preţioşi care fac posibilă şi uşu rează operaţia
d e com prim are. Prezenţa lor uşurează efortul m aşinii, dim inuează uzarea
poansoanelor şi m atriţelor, în special cînd se lucrează cu substanţe a b ra ziv e .
L ubrifianţii form ează la suprafaţa granulatelor un film uniform care dimi­
n u ează frecarea. Prezenţa lubrifianţllor face un aspect mai elegan t al compri­
m atelor, cu suprafeţe mai netede şi asigură o imprimare mai netă pe comprimat
a unor inscripţii practicate sub form ă de incizii sau reliefuri.
S-a căutat să se stabilească o legătură între acţiunea lubrifianţilor şi
structura chim ică şi m odul de acţiune.

368
 Din acest punct de vedere se pot deosebi:
- lubrifianţi de tip hidrodinamic sau fluid, care acţionează pe baza vîs-
cozităţii» cînd suprafeţele în frecare sînt separate de un film .de lubrifiant
fluid. In acest mod acţionează h idrocarburile, acidul stearic;
- - lubrifianţi de tip bipolar, care au m oleculă am fifilă, a căror acţiu ne se
datoreşte catenei de atomi de carbon;
- lubrifianţi solizi de tip lam inar, la care acţiu nea rezultă datorită ori­
entării cristaline în timpul presării (talcul).
La lubrifianţii de tip lichid există o d epen d en ţă în tre eficacitate şi vîs-
cozitate, o vîscozitate mai mare fiind avantajoasă. Fiind încorporaţi prin inter­
mediul unor solvenţi organici, aceşti lubrifian ţi d ificultează procesul tehnolo­
gic. A u fost de asem enea observate incom patibilităţi cu un ele substanţe ac­
tive. Din aceste cauze sînt folosiţi rar.
La substanţele am fifile, comportarea depinde de lungim ea lan ţu lu i de
atomi de carbon; lubrifianţii de acest tip sînt superiori celor de tip fluid, săru­
rile m etalice ale acizilor graşi sînt lubrifianţi superiori, dar au proprietăţi
lubrifiante satisfăcătoare şi acizii graşi, alcoolii graşi, alchilsulfonaţii.
Dintre lubrifianţii lam inari cel mai des se foloseşte talcul.
Lubrifianţii pot fi grupaţi d u p ă fu ncţia pe care o îndeplinesc în:
- lubrifianţi propriu-zişi, care dim inuează frecarea suprafeţei laterale a
comprimatului de m atriţă şi favorizează e xp u lzarea;
- glisanţi, care îm bunătăţesc curgerea granulatelor din pîlnia de alim en­
tare în matriţă şi perm it o um plere u niform ă a acesteia;
- antiaderenţi sau antiadezivi, care m icşorează aderarea (lipirea) mate­
rialului de m atriţă şi poansoane.
In tab. 10 se dem onstrează comportarea unor lu brifian ţi din punctul de
vedere m enţionat.
D e aceea pentru a realiza o lubrifiere corespunzătoare, se recurge adesea
la asocieri.
Astfel, o acţiune avantajoasă se poate obţine, folosind o asociere între un
lubrifiant propriu-zis, un antiadeziv şi un glisant, cum este de exem plu ames­
tecul de m agneziu stearat, amidon şi talc.
In gen eral, lubrifianţii trebuie să fie folosiţi sub form ă de pulbere foarte
fină, care să treacă prin sita cu dim ensiunea nom in ală a ochiurilor 0,120 mm.
O astfel de pulbere se asociază cu materialul în ainte de comprimare, ameste-
cînd cu precauţie, astfel, ca granulatele să nu se sfărîm e.
T alcul - substanţa cea mai folosită, deoarece are un efect antiaderent
Şi în parte u şu rează curgerea granulatului în pîlnie. Pentru a se obţine o bun ă

c °m . 178 369
Funcţiile substanţelor lubrifiante Tabelull0

Efect Efect
Substante lubrifiant de curgere Efect
1 anttaderent
Magneziu stearat O I
Calciu stearat O D
I
Parafini 0 D
I
Acid stearic в D
В
Talc O
D В
O
Amidon 1 О O
Carbowax 4000 E E D

O — optim; В — bun; E — eficace; D — dücret; I — Ineficace

lubrifiere cu talc este necesară o proporţie de circa 3%. Această cantitate

este adm isă de FS XI. U neori pentru a se obţine o eficacitate corespunzătoare
este necesară o cantitate de 5-10 % talc, acestea fiind cazuri speciale prevăzute
în m onografii corespunzătoare.
Calitatea de lubrifiant a talcului este o urm are a caracteristicilor crista­
lelor care, datorită onctuozităţii, alu n ecă între ele. Supuse unor forţe de
frecare tangenţiale, cristalele de talc se desfac lam inar. Această comportare
este favorizată de apa absorbată dintre straturile cristalului. Duritatea scăzută
a talcului contribuie de asem enea la efectul de lubrifiere. M ărim ea particulelor
determ ină efectul de lubrifiere.
U n inconvenient posibil al utilizării talcului îl constituie prezenţa pro­
prietăţilor absorbante,datorită cărora pot fi reţinute un ele medicamente (feno-
tiazina, alcaloizii, heterozidele).
T alcul n u este totdeauna bine suportat de mucoase şi s-a semnalat nocivi­
tatea fiziologică a acestuia, dar în cantităţi obişnuite poate fi acceptat.
Se utilizează şi diferite amestecuri de: talc, aerosil şi magneziu stearat
în proporţie de 8 : 1 : 1, talc cu alcool cetilic ( 9 : 1 ) , talc cu m agneziu stearat ;
( 9 : 1 ) , talc cu em ulsie de silicon, aerosil ( 8 : 1 : 1 ) . Aceste amestecuri se folo­
sesc în concentraţie de 3%.
A m idonul. Este o substanţă care reglează curgerea g r a n u la t u lu i în pîl' j
nie. Din acest punct de vedere am idonul este de două ori mai activ decît talculj
şi polietilenglicolul 6000. A m idonul contribuie şi la dim inuarea lipirii mate-j
rialului, dar nu reduce forţa necesară evacuării comprimatului.
Proprietatea de glisare a am idonului creşte o dată cu cantitatea adău ;
gată, în practică folosindu-se proporţii de 10-20% amidon care se a d a u g ă gra .
nulatelor uscate înainte de comprimare. In aceste condiţii a m id o n u l în e p j
neşte atît funcţia de agent de curgere, favorizînd totodată exactitatea oz

370
 de agent dezagregant. Se utilizează mai ales am idonul de cartofi,
dt ce8lelaite tipuri naturale au o comportare apropiată,
dej* c^iii stearic este un lubrifiant bun , folosit în cantitate de 1%, dar are
* ^vantaj - măreşte timpul de dezagregare al comprimatelor. Se poate

л5 a
«ига sub formă
sub formă de p u lb ere fină sau sub form ă de soluţie eterică care se
de pult
s ea ză peste granulat. Este recomandat pentru lubrifierea granulatelor

^ c o n ţ i n o cantitate mare de zahăr.

саге; - ег1щ stearat este frecvent utilizat pentru efectul de lubrifiere; se
sub formă de p ulbere foarte fină, avînd densitatea aparentă 0,25. Se
C o m a n d ă adăugarea în proporţie de 0,5%, cantităţi peste 2% nefiind indi­
te Datorită caracterului hidrofob şi proprietăţilor mecanice, magneziul ste-
t în proporţii ridicate in hibă dizolvarea, măreşte timpul de dezagregare şi
reduce rezistenţa m ecanică a comprimatelor. Forma fizică, m ărimea particu­
lelor şi conţinutul în umiditate in fluenţează comportarea m agneziului stea­

rat.
Se foloseşte,dînd rezultate b u n e ,în amestec constituit din m agneziu stea­
rat 1 p şi talc 9 p.
Uneori pot să survină incompatibilităţi datorită alcalinităţii m agneziului
stearat care influenţează stabilitatea substanţelor medicamentoase (acid acc-
tilsalicilic şi alte substanţe cu caracter acid).
Uleiuri m inerale. U leiul de vaselină este un aditiv de tip fluid care se
foloseşte în cantităţi mici 1-2% . Pentru a se asigura o repartiţie uniform ă la
suprafaţa granulatelor, ele se pulverulează peste m aterial sub formă de soluţie
eterică. Cantitatea de ulei nu trebuie să depăşească limitele indicate, deoa­
rece comprimatele au aspectneuniform , putînd elibera picături de ulei.
Se pare că acţiunea uleiului mineral este în strînsă legătură cu presiunea
exercitată. U leiul fluid de p arafină este eficace în cazul un ei presiuni
moderate. La presiuni mai înalte este convenabil să se recurgă la uleiuri mi­
nerale mai vîscoase sau la parafină.
Grăsimi, uleiuri, ceruri. Lubrifianţii graşi dau, în general, rezultate bune,
dar adăugarea lor necesită dizolvarea în eter, operaţie dificilă şi costisitoare.
Astfel de substanţe prezintă dezavantajul că pot determina o prelungire
a timpului de dezagregare, deoarece au tendinţa să pătrundă în interiorul
granulatelor. Se folosesc num ai în anumite cazuri speciale: unt de cacao, unt
de cocos, gliceril tristearat, ceară de albine.
Siliconii se folosesc sub formă de uleiuri sau emulsii. U leiurile de sili­
coni în proporţii de 1-2% asigură o bu n ă curgere a granulatelor, iar dezagre-
de ^ *eSte coresPu n z^toare* Emulsiile de uleiuri siliconice în concentraţii
2% în prezenţa talcului exclud complet aderarea m aterialului de poansoane.

371
 Efectul lubrifiant al siliconilor este practic nul de ,
’ b aceea trebuie
asocieze cu un bun lubrifiant cum ar fi m agneziul stearat. Cel mai **
avantaj al siliconilor este inerţia chimică, fiind indicaţi la preparareT^01^ *
matelor în care pot să apară diverse reacţii chimice (comprimate с mpti'
cilic). CU ad d
Lubrifianţi solubili. Pentru comprimatele care trebuie să se fH-rţfl ■Д
apă este necesar să se folosească substanţe solubile. In general substn
solubile au o acţiune lubrifiantă mai puţin eficace decît cele insolubile
comprimate de uz extern se recomandă acidul boric în concentraţie de 2%
Polietilenglicolii cu masa m oleculară mare dau rezultate bune. Polietil
glicolul 4000 în concentraţie de 4%, adăugat sub form ă de pulbere foarte f i n i
asigură o b u n ă lubrifiere granulatelor. Se pot ad ăuga şi sub formă de soluţii
2-10% în solvenţi organici.
Prezenţa polietilenglicolilor poate influenţa defavorabil dezagregarea şi
duritatea comprimatelor.
Eficacitatea lubrifiantă se determ ină prin efortul evacuării comprimatelor
din matriţă:

unde Pj - efortul evacuării poansonului inferior (în MN/m2); Ps - efortul pre­

sării poansonului superior (în MN/m2).
Cu cît e mai m ică m ărim ea R, cu atît mai mare este efectul lubrifiant.
Substanţele dezagregante. O condiţie prim ordială pentru absorbţia sub­
stanţelor active din comprimate o prezintă dezintegrarea comprimatelor în
particule primare, într-un timp corespunzător, cînd sînt aduse într-un mediu
corespunzător.
Teoretic, comprimatele cu substanţe solubile sînt considerate d e z a g re g a te
cînd substanţele active s-au dizclvat (în apă sau suc gastric artificial). La comp­
rimatele cu substanţe hidrofobe şi insolubile dezagregarea constă în desfa­
cerea în granulate sau în p ulberea iniţială.
D ezagreganţii sînt substanţe sau amestecuri de substanţe cafe au rolul
a anula eficacitatea lianţilor şi efectele forţelor fizice care au acţionat la comp-,
rimare. Se consideră că dezagregarea reprezintă un proces invers celui
tîlnit la comprimare ( f i g . l 21). Ж Ш
O cedare cît mai rapidă a substanţelor active din comprimate asigură
ritm de resorbţie corespunzător şi comprimatele îşi pot exercita funcţia t e l »
peutică în organism. Tim pul de dezagregare depinde de com poziţia c o m p n ffl*

372
fig 121 Scheme proceselor de comprimare şi dezagregare: 1 - pulbere; 2 - granulate; 3 - com­
primate

telor şi de duritatea acestora care rezultă In urm a aplicării forţei de compre­

siune.
Deoarece structura com prim atului este un agregat d e granulate, dezagre­
garea comprimatelor cu substanţe insolubile trebuie să realizeze în prima fază
descompunerea com prim atului în granulate şi apoi a acestora în p u lberea ini­
ţială. In mod teoretic ar fi deci recom andabil să se ad au g e agenţi r’.ezagreganţi
atît în amestecul de pulbere, cît şi la jr a n u la t e . In practică, cel mai des agenţii
de dezagregare se ad au g ă num ai d u p ă obţinerea granulatelor.
Efectul dezagreganţilor depinde de: natura şi cantitatea de substanţă
activă, metoda de gran ulare, caracteristicile celorlalţi adjuvanţi, presiunea şi
viteza de comprimare, ”îm bătrîn irea” comprimatelor d u p ă stocare.
S-a presupus că dezagregarea se datoreşte m ăririi volum ului agenţilor
de dezagregare în contact cu apa. U n factor important este capilaritatea care
favorizează p ătrunderea apei în interiorul com prim atului, exercitarea u n ei
presiuni hidrostatice şi dizolvarea legăturilor interparticulare de liant. A ici
se atribuie pectina, gelatina, am idonul, alginaţii, celuloza m icrocristalină,
bentonita etc.
M ărirea volum ului coloizilor hidrofili nu este suficientă pentru d ezagre­
gare. Studierea am idonului ca dezagregant a dus la concluzia că gonflarea lui
începe de fapt la 40°, tem peratură care n u se întîlneşte nici In condiţiile din
organism, nici în probele de laborator. O im portanţă deosebită în procesul de
dezagregare o are penetrarea lichidului prin reţeau a de capilare şi pori exis­
tenţi în comprimat.

Lichidul pătrunde în interiorul comprimatului şi dizolvă punţile de agent

t> iar dezagregarea este terminată, cînd liantul este dizolvat în întregim e.
e aici rezultă că viteza de dizolvare a aglutinantului este determ inantă pentru

373
procesul de dezagregare. Tim pul de dezagregare necorespunzător
la comprimatele cu substanţe medicamentoase uşor solubile, se е х р й с ^ ц й Я
datorită capilarităţii. In aceste cazuri lichidul penetrat dizolvă rapid m a r ^ ^
tităţi de substanţa activă şi prin aceasta se astupă capilarele de t i a n s p o *
dezagregarea este prelungită. 1 tanţii să studieze în trebarea producerii com prim atelor cu acţiune p relungită
Am estecuri efervescente. în prezenţa amestecurilor efervescente, dezagre­
garea are loc ca urm are a formării un ui gaz, bu n ăo ară carbon dioxid, în pre­
zenţa apei. Cu acest scop se folosesc amestecuri de natriu hidrocarbonat cu
acid tartric sau citric. In un ele cazuri prezenţa natriului hidrocarbonat în com-
primat produce dezagregarea, deoarece In contact cu sucul gastric acid se
form ează carbon dioxid . L a prepararea comprimatelor de acest fel trebuie s i
se ţină seam a de condiţiile şi precauţiile necesare la prepararea şi ambalarea
produselor efervescente.
Am estecurile efervescente se folosesc cînd dezagreganţii obişnuiţi nu
au eficacitate sau cînd se doreşte o dezagregare rapidă.
Substanţele tensioactive au un rol de hidrofilizatori şi acţionează indirect
ca dezagreganţi, favorizînd desfacerea unor comprimate cu substanţe hidro-
fobe, deoarece înlesnesc pătrunderea apei în comprimat. Se folosesc natriul
iaurilsulfat, T w een u ri, Speenuri şi altele în cantităţi de 1%, pentru favorizarea
umectării.
M od ul de încorporare a lor poate fi diferit. Substanţele tensioactive pot
fi adăugate direct în lichidul cu care se face granularea ori sub formă de solu­
ţie alcoolică peste am idonul prezent ca dezagregant şi se usucă. O asociere de
10% am idon şi 0,2% substanţă tensioactivă asigură o dezagregare rapidă chiar
în form ulele în care sînt prescrise substanţe puternic hidrofobe.
Coloranţii. M ajoritatea comprimatelor slnţ de culoare alb ă sau aproape
albă. A num ite com prim ate pot fi colorate în funcţie de culoarea componentelor
active. E xistă în să cazuri cînd, din motive speciale, se adaugă un colorant.
Astfel se poate recurge la colorare pentru a atrage atenţia asupra a c tiv ită ţii,
a evita accidente, pentru a indica o concentraţie de substanţă medicamentoas
sau din considerente de ordin estetic sau comercial.
Farm acopeea de stat XI prevede colorarea comprimatelor ce conţin sub­
stanţe toxice. In gen eral se folosesc substanţe admise în industria alimentar
roşu de am arant, galb en de tartrazin, albastru de metilen etc.
Colorantul se poate încorpora sub form ă de p ulbere la toate comprimate
în amestec ori dizolvat în etanol sau în lichidul agJutinant.
Substanţe au x iliare ce favorizează efect prelungit. Perioada eficace a su^
stanţelor active încorporate în comprimate este de obice- limitată ia 3
374
ceastă cauză adm inistrarea comprimatelor trebuie să fie de trei-patru
Din a ^ ore cu scopui d e a m enţine concentraţia necesară a m edicam entu-
0ti- *R albia sanguină a bolnavului. Incom oditatea adm inistrării de m ulte ori
. deseori urm ată de în călcările neregulate de adm inistrare, au impus sa-
6-12-24 de ore.
Una din căile de p relu n gire a acţiunii m edicam entelor este încorporarea
com ponen ţa comprimatelor de substanţe care îm p iedică dezagregarea lor
Ш organism şi astfel prelungesc p erioada de absorbţie a substanţelor
medicamentoase încorporate în comprimat. D u p ă m ecanism ul lor de acţiuije
ele anulează acţiunea dezagreganţilor. In acest scop sînt folosite mono- şi dis-
tearinele, monopalmitatul şi trilauril sulfatul, ceara a lb ă , uleiurile hidrogeni-
zate din săm înţa de bum bac, glicerilstearatele etc.
Altă cale de p relun gire a acţiunii m edicam entelor este p repararea com­
primatelor cu m ulte straturi şi comprimate cu suport insolubil.
Influenţa substanţelor au x iliare asupra eficacităţii terapeutice a m edica­
mentelor în comprimate. S-a stabilit de acum c ă nici un factor farm aceutic n u
influenţează atît de puternic şi com binat asupra substanţelor active cum o fac
substanţele au xiliare. F iind o m atriţă specială a substanţelor active, care este
în contact perm anent cu ele, substanţele au x iliare propriu-zise singure pose­
dă proprietăţi fizico-chimice, care în condiţii speciale pot acţiona în mod dife­
rit. Substanţele au xiliare n u sînt inerte şi în toate cazurile în trebuin ţării lor
ele, într-un mod sau altul, acţionează asupra sistemului substanţă m edicam en­
toasă - macroorganism.
In prezent s-a stabilit că principalele tipuri de interacţiuni între Sistemul
substanţă m edicam entoasă - substanţă au x ilia ră sînt: form area legăturilor
de hidrogen, a substanţelor incluse şi altele. Insă, independen t de natura le g ă ­
turii, în majoritatea cazurilor produsul final al interacţiunii în sistemul sub­
stanţă medicamentoasă — substanţă au x iliară sînt reacţiile de com plexare şi
absorbţie, inclusiv hem osorbţia. In aceste condiţii a u loc cele mai active trans-
ormări ale substanţelor active, ce activează diferite interacţiuni ale substan­
ţelor active şi au xiliare.
D e altfel a u însem nătate şi interacţiunile de absorbţie dintre substanţele
j medicamentoase şi au xiliare, care pot avea efect pozitiv sau negativ faţă de
***u ta tul final farmacocinetic ce depinde în special de viteza şi plinitatea
-д §P r t ^ i î n organism a substanţelor m edicam entoase desorbate.
Exem PIu obişnuit de form are a com binaţiilor com p lexe ale substanţelor
o Ve ^ a^e cel° r au xiliare ce duc la schim bul farm acocinetic al preparatului
este soluţia de insulină zinc-protamină. A cţiunea insulinei poate fi prelungită
prin ad ău garea la preparat de polivinilpirolidonă. A cţiu n ea heparinei de ase­
menea poate fi prelungită considerabil prin adăugarea carboxim etilcelulozei.
Calciul stearat şi acidul stearic m icşorează viteza solubilităţii acidului
salicilic în comprimate, în schimb natriul laurilsulfatul măreşte solubilitatea
lui. Calciul difosfat micşorează absorbţia în intestine a tetraciclinei ca rezultat
al formării com plexului de calciu-tetraciclină, greu solubil în sucul intestinal
şi practic n u se absoarbe.
Deci tehnologul trebuie, de fiecare dată, să ştie bin e cum vor interacţio-
na farm acocinetic substanţele auxiliare cu cele active la prepararea comprima­
telor, pentru ca ultim ele să demonstreze o acţiune biologică m axim ă în orga­
nismul bolnavului.

18.6. C O N D IŢ IIL E N E C E S A R E P E N T R U O B Ţ IN E R E A .
C O M P R IM A T E L O R E X A C T D O Z A T E , R E Z IS T E N T E M E C A N IC
ŞI D E Z A G R E G A T E L A TIM P

18.6.1. Dozarea exactă

D ozarea granulatelor prezintă un procedeu compus. Exactitatea dozării

depinde de num eroşi factori, unii legaţi de granulat şi alţii dependenţi de
maşină, în să în ansam blu ei trebuie să îndestuleze curgerea lib eră a granula­
tului şi um plerea exactă a cavităţii matriţei.
S-a stabilit că dozarea va fi exactă, dacă în cavitatea matriţei pe tot par­
cursul com prim ării va nimeri o cantitate anum ită de granulat. Aceasta depinde,
în prim ul rînd, de volum ul exact al cavităţii matriţei, cu alte cuvinte, de
poziţia poansonului inferior. Ridicîndu-1 sau coborîndu-1, se pot obţine
comprimate cu greutate diferită. F ixarea poansonului inferior în poziţia
necesară tehnic se efectuează diferit, în depen d en ţă de tipul şi construcţia
maşinilor de comprimat.
In afa ră de aceasta, dozarea exactă depinde de viteza şi funcţionarea con­
tinuă la um plerea cavităţii matriţei. D acă în timpul cît pîlnia s-a aflat deasupra
matriţei, s-ar scurge mai puţin granulat decît este necesar, comprimatul va fi
cu o masă mai mică. Viteza necesară de curgere depinde de forma pîlniei
şi a un ghiu lu i p lan u lu i înclinat, în să o dată cu aceasta şi de faptul dacă sînt
destul de lunecoase particulele granulatului. Deseori forţa de frecare dintre
un ele particule din cau za suprafeţei grunţuroase este atît de mare, încît cavi-

376
 tea matriţei n u se um ple deplin ori nu se um ple deloc din cauza reţinerii

pulberii în pîlnie.
In acest caz la m aterial se ad au gă substanţe lubrifiante, ce micşorează,
ju p ă cum s-a descris mai sus, frecarea dintre particule datorită obţinerii un ei
suprafeţe uniform e. D e obicei o curgere slabă posedă p u lberile fine (ad eră la
ju p r a fa ţ a p îlniei). In acest caz este nevoie de a mări dim ensiunile particule­

lor pînâ la 0 m ărim e optimă prin gran ularea m aterialului.

Dozarea exac tă depinde de asem enea de uniform itatea masei de compri­
mat. Dacă granulatul este de diferite mărimi, atunci la scuturarea pîlniei de
încărcare am estecul se stratifică: particulele groscioare se grăm ădesc deasupra,
cele mici - se lasă în partea inferioară. D u p ă cum se ştie densitatea volumet­
rică a un eia şi aceleiaşi pulberi, alcătuită din particule de diferite mărimi,
este diferită. Stratificarea duce la variaţii în masa com prim atului. In u n ele ca­
zuri stratificarea poate fi preîntîm pinată prin instalarea în pîlnie a un ui dis­
pozitiv (m alax o r), în să m ăsura cea mai suficientă este uniform izarea particu­
lelor prin gran u larea masei.
Vorbind despre uniform itate^ m aterialului, se are în vedere de asem enea
uniformitatea lui d u p ă form a particulelor. E clar că particulele ce au în spa­
ţiu o form ă diferită, avînd una şi aceeaşi m asă, se vor îm pacheta în cavitatea
matriţei diferit. Acest fapt de asem enea duce la variaţia masei comprimatelor.
Uniformitatea form ei particulelor se atinge prin aceeaşi granulare. Practic
este foarte greu ca să atingem uniform itatea granulelor. D e aceea, pornind de
la practică, schim bînd raportul dintre fracţiile gran u latu lu i, se poate stabili
o com ponenţă optim ă, care ar corespunde la o capacitate de curgere optimă
şi unei calităţi în alte a com primatelor la o presiune bin e determ inată.

18.6.2. R ezistenţa mecanică

Rezistenţa m ecanică a comprimatelor este de asem enea o funcţie a num e­

roşilor factori. In cazul substanţelor, comprimate direct, rezistenţa m ecanică a
comprimatelor depinde de proprietăţile naturale (fizico-chim ice) şi tehnolo­
gice ale substanţelor comprimate, şi de asem enea de p resiunea folosită.
Pentru obţinerea comprimatelor condiţia necesară este interadeziunea
particulelor. L a în cep utu l stadiului de presare substanţa se tasează. In acest
caz parţial se distrug cristalele, orientate neregulat în tre ele. M ai departe are
loc o apropiere mai p uternică a particulelor la m ărirea contactului în tre ele
Şi m anifestarea forţelor de adeziune destul de mari. U n rol important îl are

Corn. 178 377

forma cristalelor, apa de cristalizare, structura chimică a substa
presează. Fiind presate, majoritatea substanţelor cer o presiune r'ri ° Г Ce Se
poate influenţa negativ asupra calităţii comprimatelor şi duce la u
nilor de comprimat. Necesitatea folosirii presiunilor în alie poate fi
folosind substanţe cu dipol moment ridicat ce asigură o adeziune nut * *****
particulelor la presiuni relativ nu prea mari. In acest caz apa,care posedă 8
dipol moment însem nat,poate deseori să asigure adeziunea particulelor v**0
astfel rolul de pod între ele. ’ а ,” Я
în un ele cazuri, cînd se presează substanţe medicamentoase greu sau in
solubile, din cauza um ectării slabe a suprafeţelor de contact apa poate chiai
îm piedica legătura dintre particule. In asem enea cazuri este necesară adău­
garea substanţelor care au o forţă de adeziune mai ridicată (soluţia de amidon,
gelatina etc.). Posibil că în condiţii echivalente între gradul de umectare a sub
stanţelor medicam entoase şi eficacitatea liantă a substanţelor adăugate este o
relaţie oarecare. Particulele substanţelor medicamentoase în urma umectării
cu substanţe liante se unesc în tre ele. Pe m ăsura volatilizării umidităţii acea­
stă legătură se măreşte, favorizînd apropierea particulelor. In majoritatea
cazurilor substanţele, folosite în calitate de lianţi (aglutinan ţi), sînt capabile
să formeze geluri.
Substanţele medicam entoase, încorporate în comprimate, posedă capa­
cităţi individuale de presare. B u n ăo ară natriul benzoat şi cafeina natriu ben­
zoatul au proprietăţi care posedă un grad în alt de comprimare. U n grad
mai mic îl are natriul hidrocarbonat. Aceasta, în principiu, şi determină mă­
rimea presiunii pentru obţinerea comprimatelor calitative.
M ărirea presiunii la comprimare duce la creşterea rezistenţei mecanice a
comprimatelor. Insă rezistenţa m are a comprimatului influenţează dezagre­
garea lor: timpul dezagregării creşte, ceea ce acţionează negativ asupra cali­
tăţii comprimatului. Pentru fiecare granulat presiunea comprimării trebuie si
fie optimă, deci,avind rezistenţa mecanică suficientă,trebuie să asigure o deza
gregare b u n ă comprimatelor. 'J H
Plasticitatea m aterialului este influenţată direct de umiditate. Materiale e
mai um ede, de obicei, sînt mai plastice. M aterialele uscate posedă deformaţi*

elastice mai mari. iH g fl

D ependenţa rezistenţei comprimatului de umiditatea granulatelor po
fi exprim ată în formă de cu rbă. D u p ă cum rezultă (vezi fig. 122), c a n t i n e
umidităţii în granulat trebuie să aibă o limită necesară. M icşorarea sau
tarea excesivă a granulatelor duce la dim inuarea rezistenţei mecanice.
Cînd um iditatea granulatelor va fi mai mare decît cea optimă, ma
se va lipi de poansoane, iar cînd conţinutul va fi mai jos de optim, se va P ^

378
 °= / 2 3 <f 5 6 7

Um iditatea granulatelor, W %

122. Influenţa umidităţii granulatelor asupra rezistenţei mecanice a comprimatelor de calciu

gluconat la diferite presiuni de comprimare: 1 — P = 40 MN/m2; 2 — P = 90 MN/m2

desfacerea com prim atului In discuri. Fiecare tip de materie are gradul său
optim de umiditate. Com prim atele cele mai rezistente de calciu gluconat se
obţin cînd umiditatea granulatului este de 2-5 % .
Rezistenţa m ecanică a comprimatelor în m are m ăsură depinde de modul
de creştere a presiunii la comprimare. Presiunea se num eşte rigidă, dacă
ea apare spontan. O astfel de presiune este caracteristică pentru maşinile de
comprimat cu excentric. Suprafaţa com prim atului sub lovitura poansoanelor
se încălzeşte puternic (en ergia m ecanică trece în cea de căld u ră ), ca rezultat
substanţele se topesc şi form ează un strat continuu dextrinizat.
Presiunea se num eşte progresivă, dacă ea creşte lent. O astfel de presiune
este caracteristică pentru m aşinile de comprimat rotative.
Presiunea se num eşte treptată, dacă se folosesc cîteva presări rigide trep­
tate: slabă, mai puternică şi m axim ală. Astfel, presiunea treptată este com bi­
narea primelor dou ă tipuri şi se întîlneşte la m aşinile interm ediare. Presiunea
progresistă în toate cazurile duce la rezultate mai bu n e, deoarece asigură ac­
ţiunea presiunii mai în delu n gate asupra masei de comprimat. Cu cît ea este
mai lungă, cu atît mai bin e este evacuat aerul din masă, care mai apoi, după
anularea presiunii, dilatîndu-se, n u poate distruge comprimatul. Astfel se mic­
şorează considerabil în călzirea suprafeţei com prim atului ce exclud e acţiunea
sa nocivă asupra substanţelor ce intră în com ponenţa com prim atului.
Presiunea rigidă nu-i aptă pentru presarea pulberilor voluminoase şi pul-
verulente, de a s e m e n e a .la produse vegetale elastice, deoarece particulele
relativ mari nu reuşesc să se aranjeze compact.
Presiunea poate fi un ilaterală şi bilaterală. In prim ul caz presează num ai
°ansonul superior, în cazul al doilea — presează în acelaşi timp am bele poan-

379
soane. Presiunea unilaterală, care de obicei este rigidă, se poate f0l0 '''
la masele uşor compresionate. Din masele greu compresionate la nre ■ nuniai
laterală se obţin comprimate n euniform e ce se desfac. a Uni'
Comprimatul /va fi rezistent, dacă p resiunea va fi destul de m
nu excesivă, d u p ă ce se m anifestă elasticitatea m aterialului. Această 11^^
a presiunii se num eşte presiune critică. M ărin d presiunea mai sus de
tică, rezistenţa m ecanică a com prim atului se m icşorează, deoarece se distm!»
granulele granulatului. M ărim ea presiunii critice pentru fiecare material -
o însem nătate oarecare; ea depinde de densitatea volum etrică a materialtu**
şi umiditatea lui.
In caz că proprietăţile naturale a le substanţei medicamentoase n u pot asi
gu ra rezistenţa necesară a comprimatelor prin com prim area obişnuită, ultima
se asigură prin granulare. Prin granulare în masa de comprimat se adaugă sub­
stanţe liante, cu ajutorul cărora se m ăreşte plasticitatea substanţelor
medicamentoase.
Forţa de ad eziun e a m oleculelor asem ănătoare, ce determ ină rezistenţa
co m p rim a tu lu i-co ez iu n ea - n u este satisfăcătoare. A d ă u g in d substanţe aglu-
tinante, se m anifestă forţa d e interacţiune a substanţelor neom ogene, d e d a
forţei de ad eziune, ce condiţionează alipirea particulelor u n a de alta. Este
foarte im portant ca cantitatea de substanţe liante s i fie optimă: excesul lor
duce la o rezistenţă crescută a comprimatelor, ce dim inuează dezagregarea, iar
la insuficienţa lor nu se atinge plasticitatea necesară a granulatelor.
Rezistenţa com prim atelor este in flu en ţată de agenţi de curgere. Fiind adă­
ugaţi fă ră m ăsură la granulat, se m icşorează plasticitatea m aterialului şi*prin
urm are, şi rezistenţa com primatelor.

18.6.3. Dezagregarea comprimatelor

D ezagregarea com prim atelor depinde de m ai m ulţi factori: 1) de cantitatea

lianţilor: com prim atele trebuie să-i conţină atît, încît să atingă rezistenţa ne­
cesară; 2) de m ărim ea presiunii: o presiune excesivă dim inuează deza­
gregarea com prim atelor; 3) de cantitatea substanţelor dezagregante, ce asigur
dezagregarea com prim atului; 4) de p ro p rietiţile substanţelor care sînt încorpo­
rate în comprimat, de capacitatea lor de a se dizolva în a p i , de a se umepta
ea, de a turgescia; com prim atele ce conţin substanţe uşor solu bile se vor de***
grega mai repede, de aceea este necesară o cantitate m ai m ică de substanţe
zagregante.

380
 Este importantă selectarea substanţelor aglutinante şi dezagregante pentru
I tele medicamentoase insolubile în ap ă. D u p ă structura fizică, com-
I *° s J au un corp poros; fiind cufundate In lichid din cauza fenom enelor
P lare lichidul nim ereşte In toate capilarele, străpungînd grosimea compri-
Wr I / Dacă în comprimat vor fi substanţe au xiliare uşor solubile sau
P u t e r n i c hidrofile, atunci ele vor înlesni dezagregarea. B u n ăo ară, am idonul în
I im p rim ate măreşte porozitatea, m icşorează rezistenţa m ecanică şi, fiind
■ su b stan ţă ce duce la form area num eroaselor capilare şi puternic hidrofil
(căldura de umectare - 23 cal/g), înlesneşte penetrarea comprimatelor şi astfel
duce la o dezagregare rapidă.
Insă am idonul nu poate fi un dezagregant universal. L a comprimarea sub­
stanţelor hidrofobe, este mai convenabil de folosit substanţe tensioactive (d e
exemplu, tw e e n -8 0 ), sau alte substanţe hidrofile (H -C M C , acidul alginic şi
sărurile lui şi altele ca atare sau asociate cu am idonul).
Astfel, pentru prepararea comprimatelor exact dozate, uşor dezagregante
şi suficient rezistente este necesar ca:
1) granulatele în afară de substanţele terapeutice de bază să conţină şi
substanţe auxiliare (aglutinan ţi, lubrifianţi, d ezagreganţi) în cantităţi optime;
2) granulatul d up ă proprietăţile de curgere, uniform itate şi omogenitatea
granulelor să asigure o dozare exactă m axim ală;
3) presiunea să fie aleasă astfel, încît viteza de dezagregare să răm înă nor­
mală în timp ce comprimatul va avea o rezistenţă suficientă.
In dependenţă de proprietăţile individuale ale substanţelor m edicam en­
toase, necesitatea folosirii substanţelor au xiliare poate decădea sau pot fi nece­
sare numai u n ele din ele. L a fel şi granularea deseori poate fi de prisos.

18.7. PR O C E S U L D E O B Ţ IN E R E A C O M P R IM A T E L O R

Sînt răspîndite trei scheme tehnologice de producere a comprimatelor:

prin granulare um edă, uscată şi prin comprimare directă.
Pregătirea substanţelor medicamentoase către comprimare are loc în de­
pendenţă de proprietăţile naturale ale m aterialului. D u p ă cum am menţionat,
In majoritatea cazurilor substanţele medicamentoase nu pot fi comprimate fără
* osul unor aditivi care favorizează comprimarea. In consecinţă este necesar
* 86 elab°re z e form ule care să perm ită fabricarea cu maşini ce au viteză mare
e lucru, obţinerea unor comprimate fidel dozate şi asigurarea cedării substan-
i active după administrare. Direct pot fi comprimate asem enea substanţe ca:

381
 Schema tehnologici de producere a comprimatelor

* Operaţia poate lipsi

natriul şi k a liu l clorid, natriul bromid, am oniul bromid, acidul boric etc. Pentru
com prim area lor e necesară o umiditate suficientă, iar dim ensiunile particu­
lelor de 0 ,3-0,6 mm. Um iditatea necesară se atinge prin uscarea In dulapuri de
uscare. Principalele procese pentru producerea comprimatelor sînt pulveriza­
rea şi am estecarea componentelor, granularea (um ed ă, uscată, structurată),
uscarea granulelor şi uniform izarea lor, comprimarea (directă, acoperirea lor),
am balarea.
C ele mai m ulte produse se obţin prirTaplicarea granulării um ede care este
metoda convenţională.

382
 18 7 1 Pulverizarea fi amestecarea com ponentelor

Pe lîngă una sau mai multe substanţe active este necesară prezenţa unor
aditivi: diluant, liant, dezagregant, lubrifiant, agent de glisare şi agent anti-
derent Aceste com ponente nu sînt necesare în toate cazurile, unii aditivi

putînd îndeplini mai multe funcţii.

Pentru a se obţine amestecuri cît mai om ogene, particulele de substanţă
ajutătoare trebuie să a ib ă dimensiuni cît mai apropiate. Această operaţie are
o mare importanţă, deoarece asigură un dozaj corespunzător. M ărim ea par­
ticulelor trebuie să fie aleasă, astfel încît să n u rezulte nici p u lberi foarte fine,
nici pulberi cu particule mari. Cînd particulele din amestec sînt prea mari, nu
se realizează o am estecare satisfăcătoare, iar cînd particulele sînt prea fine,
pulberea obţinută este mai greu de prelucrat sub form ă de granulate, coeziu­
nea dintre particule fiind mai greu de realizat. Pulverizarea substanţelor m edi­
camentoase prezintă şi un interes farm acodinam ic deosebit, deoarece viteza
de absorbţie este in flu enţată de mărim ea suprafeţei particulelor.
De ademenea, m odificaţiile polim orfe ale aceleiaşi substanţe active pot
prezenta solubilităţi şi viteze de dizolvare diferite, ceea ce in flu en ţează vi­
teza de absorbţie. D in acest motiv devine uneori obligatoriu să se precizeze
modificaţia cristalină care urm ează a fi folosită.
Substanţele medicam entoase, ca şi adjuvanţii, a u un grad de pulverizare
diferit, care variază de la o substanţă la alta. C hiar aceeaşi substanţă se poate
prezenta cu particule de mărimi diferite, deoarece m ateriile prim e n u pot fi
obţinute de producător totdeauna cu proprietăţi fizice constante.
Aspectul, densitatea şi m ărim ea particulelor a u consecinţe asupra preluc­
rării ulterioare a substanţelor.

Pentru realizarea un or amestecuri om ogene, se recurge la pulverizarea

materiilor prim e prin m ăcinare. P u lberea obţinută se trece prin site m ecanice
(dimensiunea părticelelor 0,150 mm). D u p ă cernere urm ează operaţia de ames­
tecare. Pentru a realiza o uniform itate optim ă a u n u i amestec de p u lbere,
este necesară o am estecare de cel p uţin 15 min.
Cu acest scop se utilizează diferite tipuri de tobe m ecanice. Se recom andă
folosirea de am estecătoare de oţel in oxidabil care n u in flu en ţează substanţele
active şi se cu răţă uşor. M ărim ea acestor aparate se ale g e în funcţie de n ece­
sitate. Pentru industria de comprimate sînt indicate tobele care au capacitatea
de 50 kg pulbere. T obele de amestecare sînt folosite n u num ai pentru ameste­
carea pulberilor, ci şi pentru am estecarea granulatelor cu lubrifian ţi şi alte
substanţe care se ad a u g ă în ain te de granulare.

383
 18.8. G R A N U L A R E A I

G ranularea este operaţia tehnologică care constă în transformarea

tecului de pulberi în granulate. E a este prem ergătoare comprimării, înfiln^tă**'
majoritatea de substanţe medicamentoase.

Scopul granulării este de a transforma amestecul de pulberi în particule de

o anum ită form ă care să favorizeze adeziunea acestora între ele. Pulberea este
transformată în particu le mai mari, granulate, care se pretează mai uşor la
comprimare. M aterialul sub form ă de granulate curge mai uşor din pîlnie în
matriţă şi realizează o um plere uniform ă a acesteia. Datorită capacităţii
I crescute a granulatelor de a adera între ele, procesul de comprimare este
uşurat, energia necesară com prim ării fiind mult scăzută.
G ran u larea poate fi efectuată pe cale uscată, um edă sau prin metode spe­
ciale.
G ran u larea uscată. G ran ularea uscată,denum ită şi brichetare, se practică
fă ră a recurge la adaosul de lichide. Procedeul constă în comprimarea ames­
tecului de p u lb eri în comprimate mari şi dure, denum ite brichete. Ultimele
sînt cu diam etrul de circa 2,5 cm, în gen eral subţiri şi a u o greutate care vari­
ază între 5 -2 0 g. Pentru obţinerea brichetelor se ad au g ă, de regulă, şi un
excipient lubrifiant, care uneori este suficient pentru a-şi exercita funcţiunea
şi în faza a doua, de obţinere a com prim atului finit. L a prepararea brichetelor
nu se ad au gă aglutinanţi. N um ai în anum ite cazuri, cînd adezivitatea particu­
lelor p ulberii este foarte scăzută, se poate ad ă u g a un liant solid, de exem plu,
lactoza, zahăru l, calciul carbonat, polietilenglicolii. Pentru brichetare se pot
folosi m aşinile de comprimat obişnuite, dar se recom andă şi maşinile cu e x ­
centric cu u n singur poanson sau chiar prese hidraulice special construite.
U n ele maşini de comprimat au mecanisme de alim entare speciale care asigură
um plerea uniform ă a matriţei cu ajutorul un ei sănii de um plere în care se
rotesc d ou ă agitatoare în form ă de pieptene.
Folosirea de m aşini puternice este necesară, deoarece m aterialul trebuie
comprimat cu forţă relativ m are, pentru a rezulta comprimate suficient de dure
care să dea o cantitate cît mai mică de p u lbere la m ăcinare. D u p ă o b ţ in e r e a
brichetelor, se trece la m ăcinarea lor în granulatoare m ecanice cu c io c a n e sau
de tip oscilant prevăzute cu site. M ărim ea granulatelor se ale g e în fu n c ţ ie de
natura m aterialului şi de dim ensiunile com prim atului final. M ă c in a r e a se
face, de fapt, p în ă la obţinerea unei pulberi groscioare.
Com prim atele obţinute prin acest procedeu au un termen de d e z a g r e g a t |l

mai scurt decît cele rezultate d up ă o granulare um edă.

384
Fig. 123. Granulatorul-presă: 1,4 — valţuri perforate; 2 — melc; 3 — cuţit

Granularea uscată se aplică la substanţele care se alterează în prezenţa

umidităţii sau în cazuri speciale cum ar fi prepararea comprimatelor eferves­
cente. Procedeul se aplică de asem enea la substanţele medicamentoase cu den­
sitate scăzută, la substanţele cu structură cristalină şi la p ulberile vegetale
care au putere de coeziune scăzută.
In industria contem porană se folosesc pentru gran ulare utilaje speciale. U n
astfel de utilaj,denum it chilsonator,presează m aterialul Intre d ou ă valţuri care
transformă pulberea într-o foaie cem pactă care se desface în bucăţi mari nere­
gulate, echivalente cu brichetele, care apoi se m acină şi se trec prin sită.
Această m aşină are un randam ent mare, un control adecvat al presiunii şi nu
®ste necesară lubrifierea m aterialului.
Tot cu acest scop se foloseşte granulatorul-presă care constă din două
valţuri cu dinţi în form ă de trapez, iar între dinţi sînt orificii prin care se
Presează materialul granulat. Alim entarea se face cu ajutorul unui melc.
ema utilajului este prezentată în fig. 123.

Com. 178 385

 \ о 5 " o r o Q

Fig. 124. Schema compactorului pentru granulare uscată: 1 — buncăr; 2 — m elc; 3 — valţuri

U n alt aparat pentru granularea uscată este compactorul ( f i g - 124). P**M

cipiul de lucru este analogic celor precedente, num ai că s u p r a fa ţa v a lţ u r i* ^
prezintă nişte semisfere ale viitoarelor granule. M aterialul se alimentează рвЩ

presiune cu ajutorul m elcului.

386
 Cele mai cu perspectivă sînt insta­
laţiile com binate, u n d e se asociază pro­
cesele de compactare, m ărunţire
şi cernere a gran u lelo r obţinute. Sche­
ma u n ei astfel de instalaţii e prezentată
în fig. 125.
A m estecul de p u lberi supus granu-
lării din alim entator (11 ) se în carcă
prin conductă (9 ) în m alaxor (8 ), un de
se amestecă şi cu ajutorul şnecului (7 )
se transmite în presa cu valţuri (6). T re­
cînd printre valţuri, distanţa dintre
care se re gle ază cu ajutorul dispoziti­
vului (5 ), masa se presează sub presi­
une, apoi se m ărun ţeste prelim inar
în m oara cu ciocane {4 ). M aterialul m ă-
runţit nim ereşte în granulator (3 ) şi
trece prin sită (10). G ran u lele se cern
pe sita vibratoare (2 ). Cele cu dimensi-
Fig.125. Schema granuiatoruiui pentru gra- un i corespunzătoare se colectează în
nularea uscată. Lămurire în text colector (1 ) şi se transmit pentru

comprimare, iar celelalte - mai mari şi

praful - prin conductă se întorc în
m alaxor.
Deşi granularea uscată are avantaj, deoarece scurtează m anopera în lă-
turînd prezenţa um idităţii şi a căldurii, întîlnită la granularea um edă, aplica­
rea este destul de limitată.
G ranularea um edă. U tilizînd acest procedeu, amestecul de p ulberi este
transformat într-o pastă de consistenţă potrivită prin adaos de lichid. M asa
umedă obţinută este apoi trecută prin sită pentru a se obţine granulatele care
smt supuse uscării şi uniform izării./Procedeul de gran u lare um edă cuprinde
cinci operaţii principale de lucru: pulverizarea fin ă şi amestecarea pulberilor;
umectarea pulberilor cu lianţi; transformarea m asei um ede în granulate;
uscarea granulatelor um ede; uniform izarea granulatelor.
Prima operaţie se face după cum a fost descris mai sus.
Umectarea p ulberii. V olu m ul de lichid, necesar pentru umectare, prezin-
* o deosebită im portanţă. A d ă u gin d lichid în cantităţi prea mici, se obţin gra­
ţ i a t e neregulate, friabile care dau comprimate cu rezistenţă mecanică scăzu-
• Dacă,dimpotrivă, lichidul este în cantitate prea mare, se o bţine o masă moa-
Fig. 126. Tobă cu palete în forma de sigma (malaxor universal): 1 — corp; 2 — palete; 3 — motor
electric; 4 — reductor

le, vîscoasă, care în fu n d ă sita, iar granulatele obţinute sînt inegale, neregu­
late, aglom erate şi necesită un timp în delun gat de uscare. D acă volumul de
lichid depăşeşte o anum ită proporţie sau dacă amestecarea este de lungă
durată, masa nu mai poate fi prelucrată. V olum ul de lichid necesar nu poate fi
fixat dinainte, de obicei lichidul fiind adăugat treptat, m alaxînd de fiecare
dată. M asa se consideră b u n ă, dacă la strîngerea în m ină a unei porţiuni ea
aderă, iar la încetarea presiunii se sfărîm ă între degete. In genere, experimen­
tele se fac de fiecare dată pe cantităţi mici de material. Chiar aceeaşi substanţă
necesită cantităţi diferite de lichid, dacă mărim ea particulelor de pulbere
diferă.
Lichidul liant variază în funcţie de proprietăţile pulberilor. Pentru aglU'
tinarea particulelor se poate ad ău ga fie un solvent, fie un aşa-zis lichid de aglu*
tinare.

388
 d componentele au proprietăţi adezive suficiente, se pot adăuga ames-
I ^de apă Şi etanol sau de apă, etanol şi eter, alcool metilic, alcool izopro-
teCUfl Se form ează o soluţie concentrată care are proprietăţi adezive. D u pă
piliC^ ea solventului, granulatele îşi păstrează forma. Dizolvantul se alege
C*9® ^ nu 0 pubere de dizolvare prea mare, deoarece masa se
** ' ste repede şi devine prea moale. G ranularea cu ajutorul apei cere
U mite precauţii. Um ectarea particulelor cu apă trebuie să se facă num ai la
s u p r a fa ţ ă , evitîndu-se p ătrunderea intimă a solventului cînd rezultă o masă

prea umedă.
De asemenea, d u p ă uscare se poate forma o crustă la suprafaţa granula­
telor care se sfărîm ă uşor. Pe de altă parte, folosirea un ui lichid,în care mate­
rialul de granulat este foarte puţin so lu bil.n u se recom andă, deoarece este
necesară o cantitate m are pentru umectare, iar după uscare granulatele au o
adezivitate slabă. In gen ere se urm ăreşte folosirea u n u i dizolvant în care sub­
stanţa de granulat să aib ă o solubilitate medie.
M alaxarea se face în tobe de amestecare cu viteza de rotaţie mică, un i­
formă. Tim pul de amestecare este 20-60 min. Tobele sînt înzestrate cu palete
în formă de sigma (fig. 126), care se rotesc cu viteze diferite: cea din faţă -
17-24 ture/min.; cea din urm ă - 8-11 ture/min.; paletele pot să se rotească şi
în sens invers. Pentru descărcarea amestecului corpul tobei se răstoarnă şi
masa se descarcă cu ajutorul paletelor.
Trecerea prin sită- G ran ularea propriu-zisă constă în transformarea masei
umede în granulate cu ajutorul sitelor. M asa este forţată să traverseze ochiu­
rile unei reţele de sită sau orificiile un ei plăci perforate cînd se obţin parti­
culele de forme şi dim ensiuni variate, în funcţie de dim ensiunea ochiurilor,
de forţa de presare şi de gradul de umectare. In mic, operaţia se execută
manual, presînd masa cu podul palm ei deasupra un ei site atunci cînd rezultă
granulate de form ă cilindrică ca nişte bastonaşe. In d ependenţă de utilajul
folosit, granulatele se obţin prin presare, prin tăiere şi prin agitare.
U n alt tip de granulator este prezentat în fig. 127. Intr-un cilindru perfo­
rat (3) vertical se toarnă masa necesară granulării şi se trece cu ajutorul pale­
telor elastice (4).

Granulatele prin presare mai pot fi obţinute cu ajutorul granulatoarelor

m ecanicele care masa se apasă deasupra ochiurilor un or site. U n alt procedeu
de obţinere a granulelor este agitarea masei um ede deasupra unei site, cînd
datorită mişcării vibratorii şi greutăţii masei se form ează granulatele sferice
sau elipsoidele. In sfîrşit, cel de al treilea procedeu este cel în care un disc
Perforat rotitor acţionează asupra masei, desprinde particule din masă şi
rezultă prin tăiere granulate de form ă şi mărimi variate.

389
 I

Fig. 127. Schema granulatorului pentru granularea umedă: 1 — colector; 2 - angrenaj conic; 3 —
cilindru perforat; 4 — palete elastice; 5 — motor electric

G ranulatoarele folosite In industria farm aceutică pot fi de mai multe ti­

puri.
G ranulatorul cu palete realizează granulate datorită unor palete rota­
tive care acţionează obligînd masa să traverseze orificiile practicate pe un ci­
lindru perforat. L a alte aparate pasta este îm pinsă de un şurub f ără sfirşit care
o sileşte să treacă printr-o placă perforată. G ran ularea poate fi obţinută şi
în mori speciale cu ciocane prevăzute cu grătar.
G ranulatorul m odel 3027 (fig. 128) are dou ă instrumente de lucru şi se
utilizează atît pentru granularea um edă, cît şi pentru cea uscată.
O rganul de lucru al m ecanismului pentru granulare um edă este alcătuit
dintr-un cilindru, înzestrat cu trei palete sub form ă de spirală (un gh iu l sub
care sînt aşezate spiralele alcătuieşte 80°). Acest mecanism în lătură aglom e­
rarea m aterialului şi form area conglomeratelor. O rganul de lucru al mecanis­
m ului pentru gran ulare uscată constă dintr-un melc şi şase tije de frecare,
ceea ce permite deplasarea m aterialului supus granulării în direcţia axu lu i.
Instalaţia funcţionează în felul următor: masa um edă sau brichetele se
încarcă în bun căr (5 ) şi.nim erind în zona de lucru cu ajutorul organelor de
lucru (4 ) ale m ecanism ului care se rotesc în sensuri opuse, se trec prin sita
granulatorului (3 ). Interspaţiul dintre organele de lucru şi sita granulatorului
trebuie sa fie optim şi să se afle în limitele 1,1-1,5 mm.

390
Fig. 128. Schema granulatorului de tipul 3027. LSmurire In text

S-a stabilit că o dată cu creşterea acestui ecartament, sporeşte procentul

pulberii în granulat şi ca urm are matriţa se va alimenta neuniform , adică va
scădea productivitatea m aşinii de comprimat şi exactitatea dozării comprima­
telor.
G ran ulatul trecut prin sită prin bun căru l de orientare (2) cade în colecto­
rul (1), etanşat în procesul de lucru cu corpul granulatorului.
In funcţie de diam etrul dorit al granulatelor, se instalează site cu diam e­
trul corespunzător al ochiurilor cuprins între 1-4 mm (intervalul diam etrului
ochiurilor - peste fiecare 0,5 mm). Гп cazul proceselor continue,instalaţia poate
fi folosită cu elevator pentru în cărcarea buncărului şi în lătu rarea granulatului
la locul de lucru.
G ranulatorul oscilant sau rotativ funcţionează datorită unor rulouri sau
palete care îm pin g masa peste o p lacă perforată. Plăcile perforate sînt avan­
tajoase faţă de sitele obişnuite, deoarece orificiile sînt mai distanţate şi gran u­
latele nu mai ad eră u n ele la altele. G rătarele sau plăcile perforate şînt confec­
ţionate din oţel in oxidabil sau nichel p ur şi au deschideri conice sau orificii,

391
 al căror diam etru variază între 0 5-
3 mm. Cu un granulator de mărime obiş.
nuită se pot obţine randam ente de 7 0 -
100 kg/ori.
Curgerea granulatelor în pîlnie «i
um plerea u n iform ă a matriţei depinde în

8 b u n ă m ăsură de procedeul de granulare

aplicat. D in acest punct de vedere sînt
mai avantajoase granulatele obţinute
prin agitare, d u p ă care urm ează în ordi­
ne cele prin tăiere şi cele prin presare.
In ultimii an i In industria farmaceu­
tică tot mai mult se utilizează maşini şi
aparate, în care sînt asociate cîteva ope­
raţii tehnologice. Astfel, granularea poa­
te fi com binată cu amestecarea şi us­
Fig. 129. Schema malaxorul ui-gr anulator carea.
centripet. Lîmurire în text Sînt cu perspectivă m alaxoarele-gra-
nulatoare destinate pentru amestecarea
pulberilor cu substanţe aglutinante şi pentru granularea lor.
M alaxorul-granu lator centripet (fig. 129) constă dintr-un corp (1 ), un rotor
(2) cu un trunchi de con perforat (6 ), conducte de intrare a com ponentelor (4),
(5), colector (9 ), sită (7 ), protejată de ecran (8 ) , destinat pentru preîntâmpi­
narea în fu n d ării sitei, conducta pentru intrarea aeru lu i (3 ). Soluţia substanţei
liante intră prin conductă (5 ) şi se scurge pe suprafaţa rotorului (2). Pulberea
prin conductă (4 ) nim ereşte pe stratul de lichid şi sub acţiunea forţelor cent­
ripete se în corporează în el. E posibilă alim entarea a cîtorva componente p ul­
verulente şi lichide. In acest caz conductele de alim entare a pulberilor vor fi
aşezate p e o circum ferinţă pentru o repartizare mai uniform ă a componentelor
în amestec. Am estecul produs, ajungînd la con (6 ) sub acţiunea forţelor cent­
ripete trece prin orificiile lui, se dispersează şi este acaparat de un curent de
aer (g a z ) suflat prin conducta de aer (3).
G ran u lele obţinute se sedim entează în partea conică a corpului, iar aerul
(g a z u l) prin sită (7 ) este înlăturat din aparat. D im ensiunile granulelor vor
depinde de regim ul de lucru al rotorului, presiunea aerului şi forma perfora­
ţiilor trunchiului de con.
U scarea granulatelor. Pe m ăsura producerii, granulatele se cu leg pe tave
de lem n, m etalice sau de reţea metalică. Stratul de granulat trebuie să fie

392
destul de subţire (d e circa 1 cm ) pentru a evita o uscare în delu n gată. Tim pul
de uscare este mai scurt, dacă granulatele sînt mai mici şi stratul de material

mai subţire.
Uscarea granulatelor are o im portanţă deosebită, deoarece materialul
umed curge greu şi neuniform în matriţă, d ă comprimate neuniform e care se
a lte r e a z ă uşor. D e asem enea prezenţa um idităţii poate contribui la uzarea
m a triţe i şi poansoanelor. A legerea tem peraturii şi procedeul de uscare trebuie
s i se facă ţinîndu-se cont de proprietăţile fizice şi de alterările posibile ale
substanţelor active. U scarea n u trebuie să se facă rapid, deoarece în acest mod
granulatele pierd um iditatea de la exterior şi se form ează o crustă care îm pie­
dică apoi în dep ărtarea um idităţii de la interior. D eşi m aterialul apare uscat,
pct rezulta inconveniente în timpul comprimării prin lipirea acestuia de p oan­
soane şi matriţe sau rezultă comprimate moi cu aspect neuniform . Pe de altă
parte, uscarea p rea ra pidă a unor granulate colorate poate duce la o colora­
ţie neuniform ă a m aterialului datorită fen om enului de capilaritate.
O serie de substanţe, care se descompun uşor la căld u ră (fenilsalicilatul,
terpinhidratul etc,), se usu că la aer (tem peratura cam erei), deoarece primul se
topeşte la 42‘ C, iar terpinhidratul este volatil. M ajoritatea granulatelor se
usucă în etuve sau uscătoare cu circulaţie de aer în care m aterialul este supus
uniform la acţiu nea căldurii.
Principalele avantaje ale m etodei de uscare prin suspendare în aer constau
în intensitatea în altă a procesului: micşorarea cheltuielilor energetice speci­
fice; posibilitatea autom atizării complete a procesului; păstrarea capacităţii
de curgere a granulatelor. In industria farm aceutică se folosesc uscătorii de
tipui SP (fig. 130). E le fu ncţionează în m odul urm ător: curentul de aer, nece­
sar pentru suspendarea granulatelor sau a pulberilor, se creează cu ajutorul
ventilatorului, m ontat în partea de sus a aparatului (4 ), care se p u n e în func­
ţiune cu ajutorul motorului electric (5 ). A e ru l aspirat din atmosferă sau din
încăpere se în c ilz e ş te în calorifer (6 ) p î n i la o te m p eratu ri stabiliti, se cu ră­
ţă prin filtru (7 ) şi nim ereşte în cam era de uscare, u n de trece prin rezervor (1 )
de jos în sus, ad ucînd m aterialul în pat fluid. R ezervorul este înzestrat cu o
sită perforată în partea de jos, suprafaţa internă a căruia este acoperită cu o
sită foarte m ăruntă din oţel in oxidabil. In rezervor sînt instalate amestecătoa-
re (2 ) pentru asigurarea uniform ităţii stratului, şi de asem enea pentru o ames­
tecare suplim entară şi distrugerea conglom eratelor. Filtrul (3 ) instalat dea­
supra rezervorului p reînfîm pină antrenarea produsului uscat cu curentul de
aer. Filtrul se scutură atît pe parcursul procesului, cît şi la finele iui. Aceasta
se face m anual sau autom at pentru separarea particulelor, care au aderat la

Corn. 178 393

 su prafaţa filtru lu i şi reîntQarc

lor in rezerv o r. Aparatajul pt

p u n erea In fu n c ţiu n e , pentru
cont-
rolul şi reglarea procesului
se afiş
pe un pupitru de comandă. Tom
= tc ratura aerului şi durata uscării №

IIiii
menţin şi se controlează pe tot par.
cursul procesului în mod automati ­
zat.

Uscarea în camere prin încăl­

[ zire şi ventilare este un procedeu
1 economic, iar operaţia durează 6 -
1 С —'“J li / \ 12 min.

Uscarea granulatelor poate fi

efectuată folosind silicagelul, de ase­

: f m enea razele infraroşii şi în sfîrşit

1 curentul de în altă frecvenţă.

M M J 1 Uscătorie-granulator.
rucţie originală a un ui aparat com­
O const­

binat destinat granulării şi uscării

Fig. 130. Schema uscStoriei de tipul SP. Lămu­ granulatelor a fost propusă de In­
rire în text
stitutul de schimb al căldurii şi !
maselor ’’A .V .L Îk o v ” al Academiei
de Ştiinţe din R ep ublica Bielarusi (IT M O ) (fig. 131).
Instalaţia constă dintr-un granulator (6 ), cam era de uscare (4 ), dispozi­
tivele de încărcare (7 ) şi descărcare (3) (în partea de jos a camerei de uscare),.;
calorifer (2 ), ventilator (1 ), dispozitivul de reţinere a particulelor mici (5, 8).
Cam era de uscare prezintă un cilindru vertical mai larg în partea superi­
oară. Partea inferioară a camerei de uscare se term ină cu nişte flanşe, întrt|
care se plasează o sită, prin care circulă aerul în călzit şi are loc p s e u d o lic h e H
fierea m aterialului supus uscării. în partea de sus a cam erei de uscare se mon­
tează granulatorul - un melc ce forţează masa um edă să treacă prin o c h iu r i Щ
unei siteperforate. Sub sită sîntinstalate nişte cuţite, care rotindu-se, taiej
granulatele de pe suprafaţa extern ă a sitei. Acestea din urm ă nimeresc în &Щ
mera de uscare (în ălţim ea 1,5 m) şi se usucă într-un curent de aer cald a s c e ţ i
dent, iar, nim erind în partea de jos a grătarelor, se usucă definitiv, affln ujs*|
într-un strat suspendat în aer. Particulele fine care se produc la uscare, pUjJj
sîndu-se în partea de sus a cam erei de uscare, aderă pe suprafaţa granu .
umede, astfel se m icşorează considerabil antrenarea lor cu curentul de a e r.

394
 Fig. 131. Schema uscătoriei-granulator SM K. Lăm urire în text

A e r u l prelucrat prin ciclon (5) şi filtru (8 ) se filtrează şi nimereşte în at­

m osferă. Uscarea p realabilă ar granulatelor prin suspendare în aer în camera de
* uscare sporeşte rezistenţa lor m ecanică la frecare, de asem enea permite a folosi
mai e c o n o m agentul de căldură.
Productivitatea uscătoriei-granulator - 75-100 kg/oră. Dim ensiunile
granulatelor 0 ,5 -2 mm. Durata procesului de uscare 10-15 min. Tem peratura
ae ru lu i la intrare 130-140°C, la ieşire 5 0 -5 5 eC.
Procesul de uscare se caracterizează printr-o uniformitate sporită.
Uniform izarea granulelor. G ranulatele nu pot fi folosite pentru compri­
m are după uscare, deoarece materialul nu este uniform , întîlnindu-se gran u ­
la te aglomerate şi particule mici de pulberi. E xcesul de p u lbere de asemenea
d e te rm in ă un dozaj neuniform , iar comprimatele rezultate sînt nerezistente.
Cu toate acestea, o cantitate mică de p ulbere poate fi utilă, deoarece prin acea­
sta se asigură o um plere mai uniform ă a matriţei, p u lberea ocupînd spaţiile
d in tre granulate. In general, cantitatea de p u lbere nu trebuie să depăşească
20%, în această cantitate intrînd şi dezagregantul şi lubrifiantul, adăugaţi
g r a n u la t u lu i. Elim inarea excesului de p ulbere şi obţinerea granulatelor de
В nme unirormă se face trecînd materialul prin site. Forma şi consistenţa
B j ^ j U*atel ° r au 0 im portanţă deosebită asupra calităţii comprimatelor. G ranu-
b* e f°rm ă sferică dau comprimate care corespund mai bine în ceea ce

395
Fig. 132. Mişcarea granulelor pe placă Fig. 133. Schema marmerizerului în secţiune
marmerizerului

priveşte duritatea, rezistenţa şi dezagregarea. Consistenţa granulatelor trebuie

să fie suficient de mare pentru a rezista fără să se sfărîme la amestecare, dar
nu tTebuie să fie prea mare, deoarece în cazul granulatelor dure maşina de
comprimat este supusă la eforturi excesive.
Sferonizarea granulelor se face cu ajutorul m arm erizerului, una din con­
strucţiile căruia este prezentată în fig. 132 şi 133.
C u ajutorul m arm erizerelor granulatele se şlefuiesc în form ă sferică.
Fig. 134. Principiul de lucru al aparatului SG—30 pentru granularea amestecurilor înainte de
Aparatul prezintă u n cilindru vertical fix, deschis în partea de sus şi are
comprimare. Lămurire în text
pereţii netezi. în ău n tru l cilindrului la baza lu i se roteşte o placă cu zimţi cu
viteza de 400-600 rot/min., suprafaţa căreia are proem inenţe de 2 -4 mm. După ce se obţine suspendarea pulberii, se introduce lichidul de granulare.

Granulatele de form ă cilindrică, obţinute prin presare pe cale um edă, nime­ Există mai multe procedee de granulare continuă în strat fluidizat. Pentru gra­

resc în marmerizer. E le se desfac în particule cu lungim ea egală cu diametrul nularea prin suspendare în aer se folosesc uscătoriile-granulatoare de tipul

granulelor şi se şlefuiesc sub acţiunea forţelor centripete şi de frecare pînă SG -30 (fig. 134), care au fost construite iniţial pentru uscarea p ulberilo r şi

la o form ă sferică. granulatelor. A paratul este constituit dintr-o cuvă de am estecare (3), care are

Tim pul sferonizării durează 2 min., iar randam entul atinge pînă la în partea inferioară o sită, prin care poate trece curentul de aer destinat să pro­

20 000 kg/oră. ducă agitarea şi să m enţină în suspensie particulele pulberii de granulat.

Pentru preîntîm pinarea aderării granulelor un a cu alta în m a rm e rize r Această cuvă este montată pe roţi pentru a putea fi deplasată, în cărcată şi des­

se adaugă celuloză microcristalmă fin dispersată, amidon sau talc. cărcată uşor. In interiorul aparatului se găseşte conul p e care este m ontată
Procedee speciale d e granulare. In afara metodelor de granulare devenite duza de pulverizare a lichidului de granulare.

clasice există metode şi aparate m odem e care realizează în acelaşi aparat La partea superioară se găseşte montat un filtru (5 ) fixat pe un suport (6).

umectarea pulberii, fo r m a r e a şi uscarea granulatelor. Recipientul (14) conţine soluţia de granulare, care cu ajutorul pom pei (13)
Granularea şi uscarea cu ajutorul patului fluidizat. Principiul pa “J e transmisă la duza de pulverizare. La partea superioară se găseşte u n 'v e n ­
f lu id iz a t c o n s tă în s u s p e n d a r e a p a r t ic u le lo r cu a ju to r u l u n u i curent e tilator (8) pentru aspirarea aerului pus în fu n cţiun e cu ajutorul,m otorului
a s c e n d e n t, c în d s tra tu l d e p u lb e r e s o lid ă c a p ă t ă a s p e c tu l unui fluid în fie r b e * *
electric (7).
 2 Curentul de aer trece prin
(12), se încălzeşte în calorifer (16)
Ia o tem peratură stabilită şi circulă de
jos în sus, traversing cuva în care se
găseşte pulberea.
D u p ă u n interval de timp stabilit
în mod automat sistemul de pulverizare
se deconectează şi în cepe f a z a ' de us­
care a granulatului. A paratul funcţio­
nează în regim automat. R eleu l timpu­
lui asigură consecutivi ta tea operaţii­
lor. La sfirşitul ciclului de granulare
se opreşte în mod automat ventilatorul
şi se deconectează rezervorul, iar gra­
nulatele se transmit pentru compri­
Fig. 135. Schema uscîtoriei prin nebulizare:
1 — ştuţ pentru alimentarea cu aer cald; 2 — mare.
duzi de nebulizare; 3 — ştuţ pentru evacuarea Granuiom etria şi caracteristicile
aerului şi a pudrei; 4 — evacuarea produsului
granulatelor depind de mai mulţi para­
finit
metri: cantitatea de p u lbere în lucru,
cantitatea de lichid de granulare, temperatura, poziţia dispozitivului de ne-
bulizare.
Granularea în cazanul de drajefiat. Se în făptuieşte In felul urm ător: sub­
stanţele m edicam entoase, diluanţii şi substanţele dezagregante se în carcă în
cazan din oţel in oxidabil şi se amestecă prin rotirea cazanului cu o viteză de
30 tur/min. L a sfirşitul amestecării printr-o d uză instalată la gura cazanului
se pulverizează apa, care,nim erind pe suprafaţa masei pulverulente,form ează
prin contactarea cu ea granule mici. A poi viteza de rotaţie a cazanului se mic­
şorează lent p în ă la 3 tur/min., d up ă ce în el se suflă u n jet de aer cald pentru
uscarea granulatelor. O peraţia tehnologică se term ină prin ad ău garea la gra­
nulatul uscat de substanţe lubrifiante în p ulberi fine.
Granularea prin nebulizare. Producînd granulate prin această metodă
(fig. 135), operaţia tehnologică principală este pulverizarea în uscătorie prin
nebulizare a un ei suspensii, alcătuită din substanţe au xiliare şi liante lipsi­
tă de substanţele m edicam entoase. Deseori se folosesc prescripţii de suspensii
de tipul urm ător: Lactoză 50% greutate. Zaharoză 5-10% . Am idon 10-15%.
Aerosil 1%. A p ă 23—34%.
D u pă o am estecare riguroasă suspensia obţinută se introduce într-o us­
cătorie prin pulverizare şi se transformă în ceaţă printr-o duză de pulverizare

398
 e d ă posibilitate de a prim i picături de dim ensiuni necesare. Uscarea are

r
loc Prin pulverizarea picăturilor efectuată la tem peratura aerului d e 225°C.
P u p ă uscare picăturile suspensiei au forma şi consistenţa granulatelor destul
de rezistente m ecanic de dim ensiunile 10-70 ц т . M ai departe granulatele se
a m e s te c ă cu substanţe medicamentoase. Înainte de am estecare toate ingredi­

e n t e le , cu excepţia granulatelor, se cern prin sita cu diam etrul 0,25 mm. C ur­
gerea b u n ă şi capacitatea de comprimare a granulatelor, ca rezultat al uscă­
rii prin pulverizare, perm ite d e micşorat cantitatea lubrifianţilor în comprimate
pînă la 0,5% din masa lor, ce m icşorează considerabil timpul dezagregării.
Producerea granulatelor prin metoda dată este conven abilă, deoarece
permite de a folosi u n u l şi acelaşi granulat pentru p repararea diferitelor
comprimate. Pentru aceasta este destul de amestecat substanţa nouă
medicamentoasă cu granulatul finit. Se simplifică de asem enea trecerea de la
o concentraţie a substanţei active la alta.
A d ă u g a re a lubrifian ţilo r şi a dezagreganţilor la granulate. Substanţele
grase şi glisante se a d a u g ă în form ă de soluţie eterică cu care se pulverizează
granulatele,fiind în amestec continuu, d u p ă ce eterul se volatilizează. S u b­
stanţele lubrifiante pulveru len te se folosesc pe larg, deoarece cele glisante
acţionează asupra solubilităţii şi stabilităţii chimice a comprimatelor. Ele se
încorporează prin p u d rarea granulatelor. D u p ă ce s-au ad ăugat substanţele
lubrifiante, dacă este necesar, în granulate se a d au g ă substanţe dezagregante
pentru în lesnirea d ezagregării comprimatelor în stomac sau în intestine.

18.9. C O M P R IM A R E A

Com prim area este un proces în care un anum it n u m ăr de particule solide

sînt supuse un or forţe opuse dirijate de la exterior către interior,în urma că­
rora am estecul îşi m icşorează volum ul şi se transform ă în tr-un tot compact,
care ia form a matriţei în care s-a efectuat com prim area.
Com prim atele se obţin cu ajutorul m aşinilor de comprimat*Ia care piesele
principale sînt: o p îlnie sau u n distribuitor (b u n c ă r) care alim entează matriţa
cu m aterialul de com prim at, o m atriţă care dă form a şi m ărim ea şi d ou ă poan ­
soane care exercită presiunea realizînd comprimatul.
Com prim atul trebuie să a ib ă o anum ită rezistenţă m ecanică, să asigure
stabilitatea com ponentelor şi să aib ă capacitatea d e a ceda m edicam entul în
mod p revizibil şi reproductibil. Caracteristicile com prim atului depind de pro­
prietăţile fizico-chim ice ale substanţelor au xiliare, de operaţiile anterioare
la care a fost supus m aterialul şi de m aşina de comprimat.

399
 Utilizarea forţei este necesară In dcuă faze: pentru presarea
formarea comprimatului şi apoi pentru evacuarea comprimatului *1in ° laS^ j j j
M aşini de comprimat. Pentru comprimarea substanţelor m ed icam enT ^^
după cum s-a menţionat mai sus, se folosesc maşini de comprimat cu ***’
. . . . . . excen­
tric şi rotative.
Dispozitivul de presare al maşinilor de comprimat. Prin dispozitiv de re-
sare al maşinilor de comprimat se subînţelege un complex, alcătuit din două
poansoane şi matriţă.
M atriţa. M atriţa prezintă un disc metalic, în care sînt sfredelite nişte ori­
ficii cilindrice cu diametrul de 3 -2 5 mm. Diam etrul orificiului este egal cu
diametrul comprimatului. M atriţele de cele mai multe ori se fac rotunde şi se
introduc în găurile corespunzătoare ale plăcii mesei. Cu scopul măririi randa­
mentului matriţele pot fi cu dou ă ori trei cuiburi.
Poansoanele - nişte cilindri din oţel cromat. Diametrul lor este puţin mai
mic decît al canalului matriţei, pentru ca ei să se poată deplasa în ele. Supra­
feţele de presare ale poansoanelor pot fi plate sau cu adîncituri convexe, ne­
tede sau cu şanţ de rupere ori cu înscrieri. Poansoanele se deosebesc prin me­
toda de u n iie a cursorului: ele pot fi întregi sau strînse în ansamblu (fig. 136).
In varianta completă poansonul este confecţionat îm preună cu cursorul.
M etodele de cuplare a poansoanelor cu cursorul, la maşinile diferitelor firme,
f □ Ы □
3 4 5 G
se deosebesc.
Poansonul întreg este mai simplu pentru confecţionare, în să este mai
" 4“ K™ : 1 - “ “ «= p u * 5.
costisitor în exploatare, deoarece durata funcţionării lui este cu mult mai
redusă decît a cursorului, şi la uzarea poansonului sau la frîngerea lui se
Se reele“ â l“ " “ seam i de P“ 1! * M ■ » - * i l e jos pe care o
aruncă şi cursorul. Setul unui dispozitiv de presare a maşinii contemporane
fi duritatea8 e*,e m m* m l i ?' “ re determ ină presiunea ex ercitaţi, grosimea
rotative cu multe poziţii costă circa 20% din preţul maşinii întregi.
Pentru confecţionarea dispozitivului de presare la maşinile rotative se ™«^ГрЗ Г ‘Т ' ,Aces“ pălrim
fic.ui matriţei ,,
Ш-
dWeela inte"aie “ »"*<=*“1
rio r se ană Întotdeauna in ori-
foloseşte oţelul de marca X12M, care conţine molibden, redîndu-i astfel o
rezistenţă mare ia uzare. » « r e . poziţiei inffţn rf d' P° 2i|“ ‘ M “ a mal c° b o r M - Modi-
eranulat. In п-v noare determină capacitatea matriţei ţi deci volumul de
M aşini de comprimat cu excentric. Sînt constituite din două poansoane -
unul inferior şi altul superior, o matriţă care are cavitatea în centrul său şi * e » a »C im , de ‘ ш „ Г poamonul “ “ ‘o ' « b u l e să se аЯе cu
"u n e c m e a l^ ” ^ ' ‘ rd“ SUb,niV' 1“ 1 “ ‘ « ‘ Ч - Pen.ru a pennite
un distribuitor. Forma comprimatului depinde de suprafeţele celor două poan­
D to ribm to ^l ( T f ШПР еГе 51 comprimatului.
soane şi suprafaţa laterală a orificiului matriţei. Grosimea comprimatul
depinde de capacitatea camerei matriţei, de presiunea exercitată şi de tipul de "“ '“ ‘aiul de с о т о и ™ ^ “ “ ДГ С“1 de aUmen,aie) are 'Olul de a aduce

granulat. Cu alte cuvinte, înălţim ea comprimatului este egală cu distanţe rea Wintry mijcare dt^du-m-rino^ ° Я' ‘С1“ 1“' П“ " ‘ ,Й Umple‘
care se vor găsi cele două poansoane la sfirşitul comprimării. M atriţa i
montată pe o placă orizontală şi răm îne totdeauna fix ă , în timp ce pozip*. ,М ,е UPUlUe de ma?ini « « « c u t ă tn trei
celor două poansoane poate fi modificată cu ajutorul unor mecanisme. Poaira e)tpulzarea comprimatultri ert^taut' “ С° трГ‘Ш* ' « ■’«p riu .zia ă »i

C°fn. 178
400 401
 ф ф

Fig. 137. Schema procesului comprimării la maşinile cu excentric: 1 — poziţia iniţială de compri­
mare; 2 — umplerea matriţei cu granulate; 3 — presarea granulatelor; 4 — operaţia evacuării comp­
rimatului; 5 — operaţia de culegere a comprimatelor (se face în ansamblu cu umplerea matriţei)

L a m aşinile de comprimat cu excentric comprimarea este realizată In

6 timpi (fig. 137);
I - distribuitorul (1 ) construit dintr-un recipient în form ă de pîlnie pre­
văzut cu o talpă, alu n e că înainte şi se opreşte deasupra matriţei (2 ) pe care o
um ple cu material; în acest moment poansonul inferior (4 ) se găseşte în pozi­
ţia cea mai joasă a cursei sale, iar poansonul superior (3 ) se găseşte în poziţia
cea mai de sus. M atriţa se găseşte montată în piaca matriţei (5 ) care, la rîndul
ei, se sprijină pe un soclu. U m plerea camerei matriţei se face datorită unui
şoc;
II - distribuitorul se retrage şi talpa acestuia netezeşte materialul, d in i
la o parte surplusul;
III - poansonul superior acţionat de o roată cu excentric coboară şi intră'
în matriţă exercitînd presiunea asupra m aterialului pe care îl comprimă. A c e *
stă mişcare se face concomitent cu retragerea pîlniei;
IV - d up ă com primare poansonul superior se ridică;
V - poansonul inferior ridică comprimatul pînă la suprafaţa matriţei;
VI - distribuitorul revine în poziţia iniţială şi prin mişcare de în a in t a i
îm pinge comprimatul într-un jg h e a b de descărcare, de unde este cules în tr-te
recipient.
M aşinile cu excentric sînt acţionate de un motor care este legat cu о СИ*Я
dp transmisie de arborele maşinii. Pentru a mări randam entul, m a tr iţe
dotată cu d ou ă s a u mai multe orificii (lăcaşuri de um plere). In fu n c ţ ie

402
 - se lucrează cu poansoane multiple corespunzătoare (du ble,
fici>le ma^ ^ um ărui de poansoane cu care poate lucra maşina depinde de dia-
triple etc- La folosirea de poansoane m ultiple este necesar să se
„trul comprimaicK».
viteză mai redusă pentru a evita aglom erarea şi ruperea comprima-
lucxeze ^ expulzarea. D acă se folosesc poansoane multiple, randam entul

tei0rte P re s iu n e a maşinii poate varia între 30-150 kN/m2.

СГе^Linele maşini sînt prevăzute cu sisteme pentru lubrifierea matriţei. La
e tjpurj de maşini presiunea este exercitată concomitent de cele două
* ane pe am bele feţe ale comprimatului, tabletele rezultînd cu o stru­
ctură mai uniformă. L a m odele perfecţionate com prim area se face treptat,
avînd mai întîi loc o precomprimare, ceea ce duce la în depărtarea aerului
înglobat în granulă.
Acţionarea presiunii şi de poansonul inferior este avantajoasă, deoarece
poziţia comprimatului după presare va fi mai sus în matriţă, ceea ce scur­
tează drumul de evacuare, redurîn du-se frecarea şi putîndu-se dim inua ad a­
osul de lubrifiant. ,
Maşinile de comprimat cu excentric sînt supuse un ei solicitări vibratorii
puternice şi trebuie să aib ă o construcţie m ecanică solidă. Poansoanele şi
matriţele trebuie să fie deosebit de rezistente pentru a rezista solicitărilor.
Din cauza şocului, m aşinile cu excentric lu crează cu zgomot mare, în schimb
straturile superioare ale comprimatului sînt mai dure.
Maşinile de comprimat cu excentric automate sînt folosite în producţia
industrială mică sau medie avînd randam ente moderate. C ele cu un singur po-
anson fabrică 1500—6000 comprimate pe oră. L a ele se obţin comprimate de
forme speciale, pătrate, triunghiulare, rom bice sau comprimate construite
din materiale abrazive.
M aşini de tip m ixt. Construcţia maşinilor de tip m ixt este asem ănătoare
cu construcţia maşinilor cu excentric cu deosebirea că pîlnia este fix ă , gra­
nulatele fiind introduse în m atriţă datorită u n u i papuc cu deschidere largă
ataşat la pîlnie. Această piesă este denum ită şi cioc sau sabot.
Avantajul acestor m aşini este obţinerea de comprimate mai om ogene şi
mai exacte, deoarece pîlnia este fix ă şi n u se produce stratificarea sau sfă-
rimarea materialului în timpul lucrului.
M aşini de comprimat rotative. L a m aşinile rotative pîlnia de alim entare
este fixă, iar poansoanele şi matriţele sînt fixate pe un tam bur rotativ,a cărui
mişcare este concomitentă cu o mişcare ascendentă şi u n a descendentă a
oanelor. A m bele poansoane sînt active şi exercită o presiune gradată
entă asupra granulatelor, ceea ce evită in cluderea de aer în comprimat şi

403
g. 138. Schema unui ciclu de comprimare la maşinile de comprimat RTM —12: I — aspect late-
1; II — aspect vertical. Lămurire în text

uce la comprimate cu structură uniform ă. D u p ă obţinerea comprimatelor

cesta este ridicat de poansonul inferior şi împins de un braţ oblic lateral în
asul de culegere.
In fig. 138 este redată schema unui ciclu de comprimare la maşina de
omprimat R T M -1 2 , iar în fig. 139 schema funcţionării maşinilor de compri-
iat rotative.
Să urm ărim m işcarea u n ei matriţe aflate sub pîlnie.
I. Poansonul inferior (2) s-a lansat în jos la nivelul stabilit. Cel superior (4)
ti momentul dat se află în poziţia cea mai superioară, deoarece orificiul mat-
iţei (3 ) a revenit sub pîlnie (6 ) - operaţia încărcării.
II. în dată ce matriţa (cu orificiul în cărcat) a trecut pîlnia ,rotindu-se con-
omitent cu discul matriţelor (7), în cepe mişcarea concomitentă a poansoane-
or superior şi inferior prin curba fix ă a lor. Poansoanele nimeresc sub rolele
le presiune (1, 5) şi com prim ă m aterialul, obţinîndu-se comprimatul (presa*
ea comprimatului).
III. Poansonul superior se ridică din nou şi se desprinde de comprimat,
’oansonul inferior este ridicat cu ajutorul şinei de ridicare şi îm pinge în sus
:omprimatul finit care este îm pins de către un cuţit şi cade de pe discui mat-
iţei într-un recipient de colectare prin alunecare de pe jgh eab.
O astfel de mişcare concomitentă o desăvârşesc toate dispozitivele de pre-
are (m atriţa şi p erechea sa" de poansoane). Pentru a asigura poansoanelor

404
Fig. 139. Schema mişcării poansoanelor la maşina rotativă cu multe matriţe: 1, 3, 14, 18 — role
(glisiere); 2 — şablonul inferior; 4 — cursorul inferior; 5 — poansonul inferior; 6 — matriţa; 7 — discul
matriţelor; 8 — malaxoare; 9 — pîlnia (buncărul); 10 — poansonul superior; 11 — cursor; 12 — rolă;
13 — şablonul fix al poansoanelor superioare; 15 — cuţit pentru înlăturarea comprimatelor; 16 —
colector; 17 — comprimate.

mişcarea necesară, ele sînt înzestrate cu glisiere speciale care se m işcă pe

şablonul (cu rb a) superior şi cel inferior.
In cazul m aşinilor de comprimat cu dou ă stadii de comprimare, se prevede
numai jum ătate de rotaţie (o semirotaţie) a discului matriţei pentru un sin­
gur proces de lucru; la cea de a doua semirotaţie are loc un alt proces de lucru
în aceeaşi ordine (um plere, comprimare, exp u lzare).
Poansoanele n u sînt fix ate pe pistoane ca la m aşinile de comprimat excent­
rice, ci stau libere. M işcările sînt dirijate de şine de oţel care conduc forţat
poansoanele.
A b sen ţa şocului face ca uzura pieselor să fie mai mică. U n inconvenient
îl prezintă schim barea garniturii de poansoane şi matriţe şi p u n erea la punct
a maşinii, operaţie greoaie care necesită cîteva ore. M aşin ile de comprimat
rotative au o viteză de funcţionare de 5 -2 0 tur/min. Forţa m axim ă cu care
acţionează aceste m aşini este de 50-100 kN/m2. Com prim atele obţinute sînt
cu o structură uniform ă datorită um plerii mai om ogene a matriţei şi a presiunii
exercitate sim ultan pe am bele feţe. Productivitatea depinde de nu m ăru l de
poansoane folosit şi de nu m ăru l posturilor de um plere. U n e le m odele au o
productivitate foarte ridicată, deoarece sînt construite cu 2 - 3 staţii de alim en­
tare şi comprimare, cînd randam entul este practic dublat sau triplat. M aşinile
de comprimat rotative se folosesc pentru producţia masivă, ele pot realiza
12 000-200 000 de comprimate pe oră.

405
 Exploatarea maşinilor de comprimat şi a dispozitivelor de presare. Pentru
a obţine comprimate corespunzătoare este necesar ca poansoanele să aibă
suprafeţe perfect lucioase, ceea ce se realizează prin cromarea părţilor active
terminale ale poansoanelor. Poansoanele foarte lucioase se folosesc şi pentru
produsele care au tendinţa d e lipire. Se practică de asem enea siliconizarea
poansoanelor, iar pentru anum iie cazuri speciale, folosirea unor poansoane de
teflon (m aterial plastic foarte dur) care n u permite aderarea granulatului.
M atriţele trebuie să fie perfecte, riguros cilindrice şi foarte bin e lustruite.
Calibrarea poansoanelor şi a matriţelor trebuie să d u că la o ajustare perfectă
a dimensiunilor. Spaţiul dintre poanson şi m atriţă este în mod obişnuit de
0,01 mm. Cînd ultim ul este mai mare, se poate produce o aglom erare de pulberi
în spaţiul liber.
Poansoanele şi m atriţele sînt com ponentele cele mai delicate ale maşinii
de comprimat. D e calitatea lor şi de m ontarea corespunzătoare depinde bim a
funcţionare o maşinii.
D u p ă m ontarea poansoanelor şi matriţei se controlează p un erea la punct
a maşinii, im prim îndu-i-se o mişcare cu mîna. Se fac în cercări um plîndu-se
perfect m atriţa şi acţionînd m aşina cu volanul de m înă, d u p ă care se contro­
lează rezistenţa com prim atului şi în fu ncţie de aceasta se ajustează presiunea.
Se prepară un num ăr de comprimate acţionînd m aşina m anual şi se contro­
lează greutatea şi duritatea lor, apoi se acţionează m aşina m ecanic şi se veri­
fică primele comprimate obţinute. D ac ă acestea corespund, operaţia de comp­
rimare poate începe.
Cadenţa de funcţionare a maşinii este reprezentată de nu m ăru l de comp­
rimări pe minut. Ea este un factor important de care trebuie să se ţină seama.
M ărirea vitezei de lucru atrage d u p ă sine dificultăţi importante în ceea ce
priveşte uniform itatea com prim atului şi u zaju l maşinii.
O atenţie deosebită trebuie acordată funcţionării maşinii. Pîlnia trebuie
controlată pentru ca să conţină o în cărcătu ră potrivită de material. Se constată
o modificare a proprietăţii comprimatelor dacă în cărcarea pîlniei este mică.
Pentru asigurarea uniform ităţii produselor se recom andă controlul com prim a­
telor la intervale regulate de 15-30 minute în ceea ce priveşte greutatea, duri­
tatea şi dezagregarea.
D u p ă term inarea unei şarje sau a zilei de lucru m aşina se cu ră ţă cu
atenţie.
Inconveniente în procesul de comprimare. In timpul lucrului, datorită
unor factori tehnici sau tehnologici, pot surveni o serie de dificultăţi care au
drept consecinţă obţinerea unor comprimate necorespunzătoare sau dim inu­
area randam entului obişnuit.

406
 Sursele care pot provoca astfel de inconveniente sînt de d ou ă feluri: unele
depind de materialul de comprimat, iar altele sînt determ inate de modul de
fu n c ţio n a re a maşinii. Cunoaşterea cazurilor care provoacă dificultăţi este
de mare însem nătate pentru a interveni la timp spre în lătu rarea lor. Pornind
<je ia modul de manifestare a acestor dificultăţi, se exam in ează cauzele care
le-au produs şi se iau măsuri de rem ediere.
Dintre cele mai importante dificultăţi de lucru se pot cita: mersul neco­
respunzător al maşinii, aderarea m aterialului de comprimat de poansoane,
desfacerea comprimatului în straturi, rezistenţa insuficientă a comprimatului,
dezagregarea necorespunzătoare, variaţii în greutate.
îm piedicarea funcţionării libere a poansonului duce la în ţep enirea maşi­
nii care se num eşte gripare. G riparea maşinii poate să ducă la deteriorarea
mecanismelor ei. Este inconvenientul care poate avea urm ări din cele mai
grave şi de aceea, cînd apar zgomote neobişnuite, m aşina se deconectează.
înţepenirea maşinii poate surveni din cauze mecanice sau datorită un ui
granulat necorespunzător.
A derarea m aterialului de suprafeţele de presare ale poansonului superior
duce Ja obţinerea unor comprimate cu suprafaţa rugoasă sau face chiar impo­
sibilă operaţia de comprimare. Este posibilă apariţia sim ultană a aderării de
matriţă şi de suprafaţa de presare a poansonului. Cînd aderarea se observă
numai pe suprafaţa de presare a poansonului şi nu pe peretele matriţei, de­
fecţiunea se datoreşte de obicei granulatului.
O umiditate accentuată a m aterialului provoacă totdeauna lipirea.
O altă cauză a lipirii m aterialului este coeziunea prea mică a m aterialului.
O sursă de dificultăţi este efectul de lubrifiere insuficient care se exp lic
prin folosirea unei cantităţi prea mici de lubrifiant sau prin folosirea unui
lubrifiant neadecvat.
V ariaţiile de greutate depind de granulat şi pot fi generate de urm ătoarele
cauze: m ărim ea neuniform ă a granulatelor, umiditatea ridicată, proporţia
prea mică de agent de reglare a curgerii.

18.10. IN F O R M A Ţ II G E N E R A L E D E SP R E N O M E N C L A T U R A M O D E R N Ă
A D IF E R IT E L O R C O M P R IM A T E *
ßl P A R T IC U L A R IT Ă Ţ IL E T E H N O L O G IE I
UNOR GRUPE APAR TE

In prezent industria livrează o cantitate num eroasă de prescripţii de comp­

rimate. D e exem plu, FS X propune o listă mai mare de 150 de num iri de comp­
rimate produse num ai dintr-o substanţă activă. N um ărul comprimatelor com­
puse din două, trei şi mai multe substanţe active este şi mai mare.

407
 FS XI include 163 m onografii particulare pentru comprimate cel 1
sînt reglem entate de altă documentaţie tehnică de normare. " e
Toate prescripţiile comprimatelor, în primul rînd, pot fi împărţite în jjou
grupe principale: 1) substanţe comprimate direct; 2) substanţe comprim**»^
d upă granulare. e

Substanţele comprimate direct. Densitatea relativă a substanţelor medica

mentoase, comprimate f ăr ă granularea prelim inară, este relativ mică. Cum
s-a menţionat, condiţia principală pentru comprimarea directă este prezeijţa
la p ulberea substanţei m edicamentoase sau a com plexului substanţelor medi­
camentoase a unor caracteristici tehnologice optime (date cristalografice
curgere, comprimare etc.).
A stfel de caracteristici posedă natriul şi kaliul bromid, natriul şi kaliul
clorid, kaliu l iodid, acidul acetilsalicilic, bromcamforul, hexametilentetra-
mina, N a - P A S K - u l şi altele.
Preparatele sus-menţionate în dozele prescrise de FS X I se comprimă di­
rect, fă ră adjuvanţi. Este suficient ca produsele iniţiale să fie uscate şi cernute
pentru Înlătu rarea im purităţilor.
Pentru stabilizarea k aliului iodid se a d au g ă 1% kaliu carbonat. Pentru
presarea directă a brom cam forului, hexam etilentetram inei şi N a -P A S K -u lu i
se cere a d ău garea dezagreganţilor şi a lubrifianţilor.
D acă în calitate de diluanţi se folosesc substanţe uşor comprimate ca
atare, atunci com prim area directă o permit un ele substanţe toxice şi cu ac­
ţiune puternică. A şa , de exem plu, se presează comprimatele de pantocidă
(0,0082/0,12*) şi fu ra d lin ă (0,02/0,8), un de în calitate de diluant se foloseşte
natriul clorid. A ceastă m etodă de comprimare directă se foloseşte la substan­
ţele m edicam entoase în doze mici, bu n ăo ară, rezerpina (0,0001 g), care mai
înainte se gran u la îm p reu n ă cu diluantul şi gelu l de amidon. Pentru alcaloizi
un diluant apt este amestecul de glucoză şi amidon, presaţi cu lubrifiantul
calciu stearat.
Direct poate fi comprimat şi dim edrolul (0,05/0,1), folosind amestecul de
zahăr de sfeclă, am idon şi talc cu acid stearic, precum şi cafeina şi benzoatul
de natriu (0 ,1/0,2) ad ăugin d conform prescripţiei o cantitate relativ mică de
amestec de lactoză, talc şi calciu stearat. Astfel comprimatele se obţin cu o
masă mai m ică decît d u p ă granulare.

* A ici ţi mai departe prima c ifr î in dici masa substanţei dupî prescripţie, a doua masa comp­
rimatului cu substanţe auxiliare.

408
 I Metoda comprimării directe a început să se folosească şi pentru cornpri-
Ё. a m e s t e c u r ilo r compuse. B un ăoară, astfel se comprimă amestecul de ami-

R t i r i n ă Şi analgină (0,25+0,25/0,6), ad ăugind o cantitate neînsem nată de

de amidon, zahăr, natriu clorid, m agneziu carbonat, talc şi acid stea-
E T co m p rim atele n u se d ex trin izeaz ăîn tot term enul valabil.
Caracterele granulometrice ale materialului de comprimat exercită o
in flu e n ţă apreciabilă asupra posibilităţii de comprimare directă a pulberilor

substanţelor active.
Tendinţa m aterialului de a se deform a şi de a se rupe, dînd naştere la noi
s u p ra feţe de contact, este un factor major.
In unele cazuri, cînd p ulberea de substanţă activă nu se pretează pentru
a fi supusă comprimării ca atare, este utilă asocierea un ui aglutinant solid,
ca re acţionează tocmai prin form area unor noi suprafeţe datorită comprimării.
O b ţine rea unor comprimate corespunzătoare d epinde în acest caz de unele
p ro p rie tă ţi ale substanţelor respective cum ar fi sistemul de cristalizare, di­
mensiunea particulelor şi densitatea. In gen eral, substanţele care cristalizea­
ză în sistemul cubic se pretează mai bin e la com prim area directă. L a fel
crista le le de form ă paralelipipedică sau cele care conţin feţe p lan e sînt mai
uşor de comprimat decît particulele de form ă apropiată de cea sferică. A p a
de cristalizare din m oleculă favorizează adezivitatea dintre particule acţio-
nînd ca un fel de liant. A p a de cristalizare sau de in cluziune favorizează repar­
tiţia forţelor de presiune exercitată asupra masei de p ulbere care se comprimă.
De aceea este contraindicată uscarea substanţelor cu ap ă de cristalizare, cînd
se foloseşte com prim area directă. Densitatea aparen tă a m aterialului, care
depinde de caracterele granulom etrice, constituie u n factor care poate indica
asupra comportării substanţelor la comprimare. In special contează neregu la-
rităţile suprafeţelor particulelor care determ ină o densitate aparentă mai mică.
In majoritatea cazurilor, pulberile cu densitate aparentă mare sînt dificile de
comprimat. In cazul natriului clorid o densitate aparentă peste 1 este nefavo­
rabilă pentru aplicarea comprimării directe.
Un rol important îl are structura m aterialului de comprimat. Substanţele
cu caractere plastice sînt deformate ireversibil prin presare. Această deformare
Plastică, care este utilă, dacă se presează la presiuni relativ mici, determ ină
creşterea suprafeţelor şi favorizează comprimarea.
Pentru realizarea forţei de adeziune la pulberile negranulate este nece-
Sar^ 0 n u m it ă presiune mai mică sau mai mare, în depen d en ţă de caracteris-
cile substanţei. In plus, substanţele de comprimat trebuie să aibă particule
e o anumită mărime (0 ,5 -1 ,5 mm). Particulele prea fin e se comprimă mult

c °rn . 178 409

m a i g r e u , d e o a r e c e d i n c a u z a a e r u l u i a b s o r b it e s te n e c e s a r ă o fo r ţj
p e c a r e m a ş in ile d e c o m p r im a t n u o p o t d e z v o lta . O a lt ă dificultate
g e r e a d if ic ilă a m a t e r ia lu lu i şi u m p le r e a n e u n if o r m ă a m a tr iţ e i. C llt ~
I n a f a r ă d e p r e p a r a t e le d e s c r is e m a i s u s , o a l t ă s e r ie d e substantS,
p o t fi p r e s a te d ir e c t, s în t a c id u l a c e t ils a lic ilic , a n t ip ir in a , a m i d o p i r i n a ^ ^ H
tin a e tc . L a a c e s te p r e p a r a te se a d a u g ă î n p r e a la b il a n u m it e c a n t it s « \ a
UdP de sub­
stan ţe a u x ilia re . :4
C e r c e t a r e a ş i p u n e r e a l a p u n c t a u n o r s u b s t a n ţ e i n e r t e , care se c O № t â ^ |
f ă r ă d if ic u lt ă ţ i, a p e r m is e x t in d e r e a c o m p r im ă r ii d ir e c te . A c e s te substanţe
l a c t o z a a n h i d r ă , c a l c i u l f o s f a t , s o r b i t o l u l , m a n i t o l u l ş i c e l u l o z a microcrisuJI
lin ă . a. I
Su bstanţe com p rim ate d u p ă g ra n u la re. M a j o r i t a t e a substanţelor m e d i c i
m e n to a s e se c o m p r im ă d u p ă g r a n u la r e a u m e d ă . I n d e p e n d e n ţ ă de l i c h i d «
a g l u t i n a n t , c o m p r i m a t e l e s e c l a s i f i c ă I n g r u p e , c e s e d e o s e b e s c prin particţS
la r ită ţile te h n o lo g ic e .
Um ectarea cu apă. S e f o l o s e ş t e l a s u b s t a n ţ e l e h i d r o f i l e , c a r e se um ectează!
m o d e r a t , g r a n u l e a z ă , g r a n u l a t e l e s e u s u c ă p î r > ă l a o p t i m , s e trec prin site s a
s e c o m p r i m ă , p u d r î n d a m e s t e c u l c u a m i d o n , t a l c ş i c a l c i u stearat. Astfel se^
o b ţ i n , b u n ă o a r ă , c o m p r i m a t e l e d e g l u c o z ă ( 0 , 5 / 0 , 6 ; 1 , 0 / 1 , 2 ) ş i calciu glu co n ffl
(0 ,5 / 0 ,5 3 ) . A lt e s u b s ta n ţe cer a s o c ie r i de s u b s ta n ţe a u x ilia r e d iferite . D e l
e x e m p lu , c u a ju to r u l d ilu a n ţ ilo r h id r o fili se c o m p r im ă m o r f in a h id r o c lo r id ă j
( 0 , 0 1 / 0 , 3 ) , u n de se a d au gă 0 , 2 5 z a h ă r . M a s a o b ţ i n u t ă se u m ectea ză moderaţi
şi se g ra n u le a ză . G ran u la tu l s e p u d r e a z ă c u l u b r i f i a n ţ i în ca n tită ţi optime.^
Um ectarea cu etanol. U m e c t î n d c u e t a n o l d e 9 0 % , a r e l o c g r a n u l a r e a fiti- з
n e i ( 0 , 2 5 / 0 , 2 7 5 ) . La c o m p r i m a t e l e c e c o n ţin e x tra c t d e b e la d o n ă şi natriul
h i d r o c a r b o n a t (0,015 + 0,25/0,28) s a u h e x a m e t i l e n t e t r a m i n ă (0,015 + 0,25/0,32)|
lic h id u l a g lu tin an t este e x tra c tu l d ilu at cu un am estec din^p ărţi ech ivalen te ’
d e.eta n ol şi apă.
In com p rim a tele de p e n ta lg in ă (a n a lg in ă 0,3 g, am id op irin ă 0,3 g, cofeină -
şi natriu b e n zo a t 0,05 g, c o d e in ă 0,015 g şi fe n o b a rb ita l 0,01 g ) to ţi componen­
ţii, în afa ră d e c o d e in ă , se am estecă riguros cu am id on şi talc. A p o i la ameste­
cul o b ţin u t se a d au gă c o d e in ă în solu ţia a lc o o lic ă . A m e stec u l u m ectat se usu­
că la 3 5 -4 0 °C , se g ra n u le a ză , se p u d re a ză cu ca lciu stearat şi se presează.^
C om prim atele d e a e ro n ă (scop ola m in ă cam fora tă 0,0001 + hiosciam in ă cam-,,
fora tă 0,0004 + za h ă r 0,08/0,1) se p rep a ră cu d ilu an ţi. P en tru aceasta 0,04 părţii
de scop olam in ă ca m fo ra tă şi 0,16 p ă rţi de h ioscia m in ă c am fo ra tă se dizolv 1
în 4 p ărţi de e tan ol. Cu solu ţia a lc a lo izilo r se u m e ctea ză 33 p ă rţi de zahăr Ş*1

410
 Granulatul s e u s u c ă l a 4 0 - 5 0 ° C , s e a d a u g ă 4 p ă r ţ i d e a m i d o n ,
cp g r a n u le « 16“ -
i de talc Şi se comprimă
C u d i l u a n ţ i s e c o m p r i m ă d e a s e m e n e a s u b s t i t u e n ţ i i s in te t ic i a i h o r m o n ilo r .
ă o a r ă c o m p r im a te le de m e tilte s to s te r o n ă ( 0 ,0 0 5 /0 ,1 ) se tr itu r e a z ă cu
■ p v c u i'd e z a h ă r la c tic ş i d e s fe c lă . A m e s te c u l s e g r a n u le a z ă c u e ta n o l d e
I G ra n u late le u s c a t e s e p u d r e a z ă c u a c i d s t e a r i c 1 % .
И р Pentru p r e p a r a r e a c o m p r i m a t e l o r de s u b lim a t c o r o z iv ( 0 ,5 / L ,0 ; 1 ,0 /2 ,0 )
B l a i n e s t e c ă m e r c u r u l d ic lo r id c u o c a n t it a t e e c h iv a le n t ă d e n a t r iu c lo r id , d u p ă
■ » a m e s t e c u l se u m e c te a z ă c u s o lu ţ ia a lc o o lic ă d e e o z in ă 1 % .
■ U m e c ta re a c u gel de a m id o n . M a jo r ita te a c o m p r im a te lo r se o b ţ in p r in
intermediul g e l u l u i d e a m i d o n . F ă r ă d i l u a n ţ i s e p r e p a r ă , b u n ă o a r ă , c o m p r i ­
mate d e a m i d o p i r i n ă ( 0 , 2 5 / 0 , 3 ) . A m i d o p i r i n a şi a m id o n u l u s c a t se a m e s te c ă
şi se u m e c te a z ă cu m u c i l a g i u d e a m i d o n d e 5 % . M a s a s e u s u c ă l a t e m p e r a t u r a
50°C tim p d e 1 0 - 1 2 o r e . S e g r a n u le a z ă , s e p u d r e a z ă c u a m id o n , t a lc ş i a c id
stearic, a p o i s e c o m p r i m ă .
Comprimate de cărbune activat ( 0 , 2 5 / 0 , 3 ; 0 , 5 / 0 , 6 ) : c ă r b u n e l e a c tiv a t se
amestecă c u 1 2 p ă r ţ i a m i d o n ş i 5 p ă r ţ i z a h ă r , d u p ă c e s e u m e c t e a z ă cu m u c i ­
lagiu d e a m i d o n ş i s e g r a n u l e a z ă . A d ă u g a r e a l a g r a n u l a t e a a m i d o n u l u i ş i a
1 z a h ă r u l u i s p o r e ş t e r e z i s t e n ţ a ş i î n l e s n e ş t e d e z a g r e g a r e a c o m p r i m a t e l o r . Comp­
rimate de chinină hidrocloridă ( 0 , 2 5 / 0 , 3 ; 0 , 5 / 0 , 6 ) : c h i n i n a s e u s u c ă l a 5 0 ° C , s e
m ă ru n ţe ş te , se a m e s te c ă c u a m id o n lu a t î n c a n tita te e c h iv a le n tă p ie r d e r ii
[ umidităţii l a u s c a r e , d u p ă c e s e u m e c t e a z ă c u m u c i l a g i u d e a m i d o n , s e u s u c ă
la 6 0 ° C , s e t r e c p r i n g r a n u l a t o r , s e p u d r e a z ă c u a m e s t e c d e a m i d o n , t a l c , c a l c i u
stearat ş i s e c o m p r i m ă . Comprimatele ■de streptocidă ( 0 , 3 / 0 , 3 3 ; 0 , 5 / 0 , 5 5 ) s e
prepară a n a l o g i c , î n s ă p u d r a r e a s e f a c e c u a m e s t e c d e a m i d o n ş i t a l c .
C u d il u a n ţ i s e c o m p r im ă t o a t e s u b s t a n ţ e le s a u a s o c ie r ile lo r p r e s c r is e î n
doze m i c i . B u n ă o a r ă , î n c o m p r im a t e le d e d im e d r o l ( 0 ,0 5 / 0 ,1 5 ; 0 , 1 /0 ,2 ) î n c a ­
litate d e d i l u a n t s e r v e ş t e z a h ă r u l l a c t i c î n a m e s te c c u a m id o n u l b in e u s c a t
(u m id ita te 2 % ). D u p ă u m e c t a r e a c u m u c ila g iu d e a m id o n s e g r a n u le a z ă ş i î n
p ro c e s u l c o m p r im ă r ii se p u d r e a z ă c u a m e s te c d e a m id o n , ta lc ş i c a lc iu s te a r a t.
U m e c ta r e a c u s ir o p ş i g e l. C u s c o p u l m ă r ir ii fo r ţ e lo r a g l u t in a n t e în tr - u n
Şir d e p r e s c r i p ţ i i g e l u l d e a m i d o n s e a s o c i a z ă c u s i r o p d e z a h ă r . A c e a s t a s e c e r e ,
b u n ă o a r ă , la p re p a rare a c o m p r im a te lo r de n a tr iu h id r o c a r b o n a t ( 0 ,3 / 0 ,3 6 ;
0 ,5 /0 ,6 ).
G r a n u la r e a n a t r i u l u i s a lic ila t ( 0 ,2 5 / 0 ,3 6 ) s e f a c e d e d o u ă o r i. M a i î n t î i s e
u m e c te a z ă c u e t a n o l d e 9 6 % , a p o i g r a n u la t u l u s c a t s e u m e c t e a z ă c u s ir o p d e
; 2 a h ă r Şi m u c ila g iu d e a m id o n .
Umectarea c u soluţie d e gelatină. S e f o l o s e ş t e p e n t r u a g l u t i n a r e a m a s e l o r
L jp 11 l i ä n t e a ş a , b u n ă o a r ă , c a s u l f a d i m e z i n a ( 0 , 2 5 / 0 , 3 ; 0 , 5 / 0 , 6 ) . S u l f a d i m e z i n a

411
 se com prim ă mai greu decît to ate c e le la lte su lfan ila m id e. Prep aratu l se ames­
tecă cu am idonu l bine uscat (u m id ita te 3%) şi se u m e ctea ză cu s olu ţie de g e ­
latin ă 2,5%. Pentru p u d ra rea g ran u latu lu i se folo seşte am estecu l de amidon
acid stearic, calciu stearat şi talc.
Cu gelatină se comprimă hexam idina (0,125/0,2; 0,25/0,4), oxafenam idina
(0,25/0,3; 0,5/0,6) şi multe alte preparate.
Comprimate de uz special. Comprimate orale. In afara comprimatelor
obişnuite administrate perorai, se folosesc şi alte tipuri de comprimate cu admi­
nistrare diferită: vaginale, efervescente etc.
Comprimatele orale sînt administrate astfel încît să se dezagregheze
sau să se dizolve în contact cu mucoasa bucală. Den um irea de comprimate
orale le deosebeşte de comprimatele perorale care se adm inistrează prin în­
ghiţiri şi pun în libertate substanţele active în stomac sau intestin. Comprima­
tele care cedează substanţa la nivelul mucoaselor bucale sînt: bucale sau
pentru supt şi de mestecat.
Comprimatele bucale sînt destinate să se dizolve lent în g u ră în contact
cu secreţia salivară. Substanţele medicamentoase conţinute au în general o
acţiune locală, dar pot determina şi o acţiune generală. D e obicei, comprima­
tele bucale dezvoltă o acţiune locală în g u ră şi la nivelul căilor respiratorii
superioare.
Afecţiunile sau infecţiile locale pot fi tratate cu astfel de comprimate care
conţin antiseptice, dezinfectanţi, antibiotice, anestezice locale, vitamine, emo-
liente, antiinflamatoare etc. A cţiu n ea gen erală a substanţelor active din atare
comprimate este posibilă dacă medicam entele pătrund în sistemul de irigare
sanguină al mucoasei bucale unde ajung în circulaţia generală.
Comprimatele bucale trebuie să a ib ă o form ă adecvată, un gust plăcut
şi să lase o senzaţie agreabilă în gu ră. Sînt plate, subţiri, form ă care asigură
o suprafaţă de contact m ărită pe mucoasa bucală. Se preferă de asemenea
comprimatele cu margini rotunjite pentru a nu provoca iritaţii, trebuie să aibă
un gust plăcut, de aceea conţin îndulcitori şi aromatizanţi.
In calitate de diluant se foloseşte cel mai des zahăru l, alături de manitol,
sorbitol, lactoză. Z ah ăru l duce la comprimate care se dezagregă greu, deoare­
ce este o substanţă uşor solubilă. In ju ru l comprimatului se form ează o solu­
ţie concentrată, care opreşte pătrunderea apei în interior. In plus, zah ăru l
determină creşterea vîscozităţii salivei, ceea ce permite o cedare treptată a
substanţelor medicamentoase.
Pentru a asigura o dizolvare cît mai lentă se folosesc aglutinanţi ener­
gici cum ar fi gum a arabică, tragacantă, gelatina sau m etilceluloza şi n u se
adaugă dezagreganţi.

412
 Ca lu b rifia n ţi se folosesc ceara, p a ra fin a , g răsim i c a re se a d au gă sub form ă
de soluţii e te ric e peste m aterialu l gran u lat. A c estea , avînd p ro p rie tă ţi lip o ­
file, duc de a sem en ea la o d e sfa cere le n tă .
La com p rim are se fo lo se ş te o p resiu n e m are. C om p rim a te le b u ca le se sug
fără a fi m estecate sau sfă rîm a te. Se reco m a n d ă d e asem en ea să nu se în g h ită
saliva, d e o a re ce rolu l lor este să a c tiv e ze local.
Comprimate sublinguale. Puse în contact cu mucoasa sublin gu ală, acest
tip de comprimate cedează m edicamentul reţelei capilare existente, de unde
trece direct în circuitul general f ăr ă să mai sufere acţiunea sucului gastric
sau a sucurilor intestinale, sau o even tuală degradare hepatică, aşa cum se în -
tîm plăîn cazul unei administrări perorale.
Comprimatele sublinguale introduse sub lim bă sau între obraz şi gingii,
trebu ie să se dizolve încet, pentru a putea da o absorbţie gradată a m edicam en­
tului. în generai se consideră că un comprimat sublingual corespunzător tre­
buie să se d ezagrege într-un interval de timp cuprins între 2 0 -6 0 min. Există
şi e x c e p ţii cum este cazul comprimatelor cu nitroglicerină care trebuie să se
dizolve cît mai rapid.
Comprimatele sublinguale au form ă lenticulară sau plată şi suprafaţa
netedă.
Ca substanţe au xiliare, la prepararea acestor comprimate, se folosesc, în
general, aceleaşi substanţe ca şi în cazul comprimatelor de supt. T im pul de
dezagregare variază în d epend enţă de substanţa activă.
Comprimate de mestecat. Acest tip de comprimate a fost preconizat pentru
administrarea unor medicamente antiacide cum ar fi, de exem p lu , gastrofar-
mul. Prin mestecare în cepe um ectarea compuşilor de alum iniu şi m agneziu
folosiţi de obicei în aceste comprimate şi se facilitează dezagregarea. Trecerea
sub form ă de suspensie antiacidă prin mucoasa esofagului şi apoi în stomac
calmează mai rapid arsurile sau durerile. Alte comprimate de mestecat au fost
introduse pentru a uşura administrarea unor m edicam ente copiilor sau persoa­
nelor care m anifestă dificultăţi de înghiţire. în plus, comprimatele de mestecat
pot fi mai mari decît comprimatele perorale.
Folosirea pe larg a comprimatelor de mestecat a început d u p ă introdu­
cerea m anitolului ca diluant. M anitolul este dulce, d ă o senzaţie p lăcută de
răcorire datorită căldurii negative de dizolvare şi n u produce senzaţia ’’nisi­
poasă” com ună altor îndulcitori. M anitolu l poate fi înlocuit parţial sau total
cu lactoză, sorbitol, glucoză, deoarece el este mai costisitor. In a fa ră de în d u l­
citori, se ad au gă şi aromatizanţi. Ca lianţi se ad au g ă substanţe cu capacitate
de aglutinare m oderată pentru a n u se ajun ge la comprimate prea tari. In g e n e ­
ral nu se încorporează aglutinanţi, comprimatele fiind sfărîm ate cu dinţii.

413
 Com prim ate vaginale. Comprimatele vaginale sînt destinate a fi introdus«^*
în vagin, în scopul tratării unor afecţiuni ginecologice. Se utilizează şi d e n u . *
mirea de comprimate ginecologice care se referă atît la comprimatele vaginale
propriu-zise, cît şi la comprimatele care se dizolvă în apă pentru a obţine И- J
chide folosite ca spălături vaginale. :
Com prim atele ginecologice au avantaje, deoarece sînt preparate s t a b i l e i
care cedează uşor m edicam entele încorporate şi au o administrare convenabilă. 1
V agin ul este supus la diferite infecţii cu gonococi, streptococi, c o l i b a c i l i «
şi în special cu Trichomonas vaginalis. De asem enea, vaginul poate fi sediul Я
diverselor micoze, Candida albicans fiind microorganismul cel mai im p o rta n t'*
în etiologia vulvovaginitelor de origine micotică.
Com prim atele‘ vaginale sînt întrebuinţate într-un scop terapeutic local, я
Ele trebuie să se dizolve într-un volum foarte mic de lichid şi să difuzeze, s ă . »
p ătrun d ă şi să um ecteze toate vilozităţile mucoasei vaginale. i
Poi fi administrate sub i'ormă de comprimate vaginale toate m e d ic a m e n te le ^
care au acţiune locală şi combat diferite maladii. Principalele substanţe s în t rfl
antiseptice, antitricomonazice, antimicotice, contraceptive.
Pe această cale se pot administra şi m edicamente c a r e l e lîn gă a c ţ i u n e a «
locală, se absorb în circuitul sanguin, evitînd bariera hepatică cum sînt о н у-щ
dusele horm onale (piogesterona, foliculina, testosterona, vitam inele) саге I
au rol important în com baterea afecţiunilor ginecologice. Se recom andă c a *
administrarea m edicam entelor să se fac ă concomitent cu acidularea m e d iu lu im
vaginal cu ajutorul acizilor lactic, tartric, boric, alginic la care se asociază I
eventual şi estrogenş. Com primatele ginecologice pot fi de forme v a r i a t e , «
cilindri plaţi sau uşor bom baţi cu grosimea variabilă, deseori sînt a l u n g i t e , «
rotunjite la extrem ităţi, efilate la una din extrem ităţi sau la am bele, uneori Я
cu extrem itatea concavă şi alta convexă. Se im pune ca forma acestor 1
comprimate să fie deosebită de cea a comprimatelor obişnuite. Aceste comp- ■]
rimate au feţele rotunjite fă ră muchii pentru a nu produce iritaţii sau leziuni |
ale mucoasei.
In depen d en ţă de modul de desfacere comprimatele se pot clasifica în I
cele cu dezagregare obişnuită, cu dezagregare datorită efervescenţei sau care 1
se desfac cu producere de spum ă.
Tehn ica de preparare a comprimatelor ginecologice variază d u p ă cum j
produsele sînt comprimate obişnuite, norm ale, efervescente sau spum ogene, j
Lactoza care se ad au g ă ca diluant se transformă în acid lactic, ceea ce 1
opreşte dezvoltarea micozelor vaginale. A lătu ri de lactoză se pot cita ca dilu- 1
anţi: zaharoza, glucoza şi galactoza.

414
 A g lu tin a n ţii şi lu b rifia n ţii sînt în g en e ra l aceiaşi care se folosesc la com p ­
rimatele ob işn u ite.
Pentru m icşorarea pH-ului com prim atelor se ad a u g ă a c izii: ad ip ic. .succi­
nic, g lico lic , g lic e ro fo s fo ric , citric, ascorbic, g lu tam ic, sorbic, tartric, boric.
Comprimatele e ferv e sc e n te sînt p re fe ra te u n eo ri c e lo r la lte o b iş n u ite , căci
ele se d e za g re g ă m ai rep e d e şi mai sigur. E ferv e sc e n ţa acestor com p rim ate
poate fi a m p lific a tă prin adăugarea de m a gn eziu p e ro x id care d e g a jă o x ig e n
în p re ze n ţa a c izilo r ce se află în com prim at, cît şi în con tact cu a c id ita te a
mucoasei v a g in a le .
C om prim atele sp u m ogen e produc o spum ă a b u n d e n tă în p re ze n ţa unor
mici c a n tită ţi d e lich id . Aceasta se o b ţin e prin a d ău g area d e a g e n ţi te n s io a c ­
tivi. Form area de spum ă este indispensabilă în sp ecia l în ca zu l c om p rim atelor
an ticon cep ţion a le, cîn d se asigură p en etrarea ra p id ă a in g re d ie n te lo r în toate
v ilo zită ţile va g in u lu i.
C el mai bun agent spumogen este natriul laurilsulfat care prezintă a lă ­
turi de calităţile sale de.detergentei proprietăţi antiseptice specifice.
Comprimate efervescente. Comprimatele efervescente au evoluat, pornind
de la pulberi din care se prepară limonade efervescente, cunoscînd în ultimii
ani o răspîndire din ce în ce mai mare. O serie de medicamente se administ­
rează curent în acest m od: acidul acetilsalicilic, vitamina C, polivitaminele,
calciul gluconat etc.
Comprimatele efervescente conţin carbonaţi alcalini sau alcalino-teroşi
şi a cizi organici ca acizii citric şi tartric, care în contact cu apa reacţionează
cu d egajare de carbon dioxid, ce provoacă desfacerea, îm prăştierea şi deseori
dizolvarea particulelor care constituie comprimatul.
Comprimatele efervescente trebuie să dea o soluţie clară, din acest motiv
este necesar să se utilizeze numai substanţe complet solubile.
Efervescenţa poate fi utilă în cazul comprimatelor din diferite motive:
- pentru a ajuta dezagregarea unor anumite comprimate care fă r ă dez­
voltarea gazului (carbon ului dioxid sau oxigen ului) ar reclam a un timp deose­
bit de lung pentru dezagregare (în cazul comprimatelor ce se administrează
per os);
- pentru a masca gustul neplăcut (în cazul comprimatelor care se dizol­
vă în p realabil în ap ă şi care sînt destinate uzului intern);
- pentru a obţine în timp scurt o soluţie sau o dispersie în ap ă a m edica­
mentului în aşa fel, încît acesta să poată avea o acţiune terapeutică rapidă
după administrare;
- pentru a produce spum ă, care are rolul să vehiculeze substanţa activă.

415
 M ai rar se obţine efervescenţa prin includerea în comprimate a m
lui peroxid care elim ină oxigenul în prezenţa acidului clorhidric •
în sucul gastric. M agneziu l peroxid se utilizează foarte rar, atît
citatea sa mai redusă, cît şi pentru faptul că nu este complet inert din
de vedere fiziologic. Punct
In general, se utilizează natriul bicarbonat şi acidul tartric, care corespunzi
foarte bine scopului cerut şi au un preţ scăzut.
Se pot utiliza şi alţi carbonaţi (d e natriu, de calciu, de magneziu etc.)'®
sau alţi acizi (citric, alginic, fum ărie).
Pentru am eliorarea gustului se ad augă edulcoranţi şi aromatizanţi.
Prepararea comprimatelor efervescente. Problem a principală care se pune
la prepararea comprimatelor efervescente este evitarea umidităţii în tot c u n f l
procesului tehnologic şi ai conservării. Astfel apa de cristalizare conţinuţi
în unele comprimate, apa ad ăugată pentru granulare, apa absorbită după us­
care sau chiar umiditatea atmosferică provoacă modificări rapide ca urmare
declanşării reacţiei dintre com ponentele acide şi natriul bicarbonat cu"
degajare de carbon dioxid.
Substanţele active se usucă fiecare separat prin încălzirea la etuvă cu
ventilaţie la tem peratura pe care o suportă, un anumit timp. Pentru substanţe
termolabile uscarea se va face la etuve sub vid la circa 40°C. Am estecul efer­
vescent trebuie să fie granulat, deoarece num ai astfel va avea o curgere li­
beră, pentru um plerea cavităţii matriţei maşinii de comprimat. Se poate aplica
granularea uscată sau granularea um edă. G ranularea pe cale uscată (prin
brichetare) este dificil de realizat, deoarece m anipulările fac ca substanţele
să se umecteze. A plicarea acestui procedeu cere condiţii de lucru foarte rigu-;
roase, utilaje şi am enajări care sînt costisitoare.
G ran ularea pe cale um edă poate fi făcută în două moduri: gr anulat ea
amestecului în totalitate şi granularea separată a substanţelor cu caracter^
acid de o parte şi cele cu caracter bazic de altă parte.
Se recom andă granularea amestecului componentelor (substanţe activejj
şi substanţe au xiliare în afară de lubrifianţi şi aromatizanţi) cu alcool content

п Л
M etoda dublei granulări. Acest procedeu constă în prepararea de gran u
de carbonaţi sau bicarbonaţi alcalini prin umectarea amestecului cu o so u w
de agent liant, zahăr, gum ă arabică, gelatină sau lactoză, apoi trecerea Р
sită a amestecului umed pentru a obţine granulatele. O granulare sep arat? se
face în mod asem ănător în cazul amestecului de substanţe cu caracter a •
Ingredientele active sau aromatizante sînt încorporate fie în g r a n u la t e le a
de. fie în cele alcaline, d u p ă caracteristicile proprii.

416
 nbtin două granulate care se amestecă în proporţii corespunză-
Astfe* se

t0arS timpul lucrului trebuie să se evite contactul cu aerul înconjurător,

in dicat ca operaţiile să se execute în spaţii cu grad higrometric redus.
e * „ tniprfintă
Umiditatea toiei ai este de 25-28%
w , dar uneori este obligatoriu să se lucreze
în -umiditate şi mai redusă de 12 15%.
Astfel de condiţii necesită în căperi riguros etanşe, un echipament pentru
absorbţia umidităţii şi condiţionarea aerului.
Se folosesc şi metode speciale cum sînt fu ziu nea la cald sau granularea
prin injectare de vapori de apă.
C o m p r i m a r e a se face în atmosferă controlată cu o umiditate relativă de
circa 25%. încălzirea uşoară a granulatului cu u n curent de aer cald uscat,
folosirea de poansoane cromate sau teflon facilitează operaţia.
Comprimatele efervescente trebuie să fie condiţionate în tuburi de alum i­
niu sau de material plastic, ale căror pereţi sînt im perm eabili pentru aer.
Aceste tuburi se închid etanş cu dopuri prevăzute eventual cu capsule des-
hidratante care conţin silicagel.

18.11. A C O P E R IR E A C O M P R IM A T E L O R

Deseori comprimatele se acoperă cu diferite învelişuri. Acoperirea comp­

rimatelor urmăreşte scopurile: 1) ap ărarea conţinutului comprimatelor de
acţiunea factorilor nefavorabili exteriori; 2) am eliorarea gustului (îm bu n ă­
tăţirea gustului substanţelor m edicam entoase); 3) înzestrarea lor cu un aspect
frumos; 4) localizarea acţiunii substanţelor medicamentoase (în intestine,
comprimate enterosolubile). Toate învelişurile, cu care se acoperă comprima­
tele, pot fi divizate în trei grupe principale: drajefiate, cu pelicule, prin com­
primare.

18. 11 . 1. Drajefierea

Cea mai veche şi mai răspîndită metodă de acoperire este drajefierea cu

ir . Procedeele de bază pentru acoperirea nucleelor sînt: acoperirea în tur-
m > acoperirea prin imersare, acoperirea prin suspendare în aer şi acoperirea
prm comprimare.

nalăAC0Penrea CU ZahSr sau draiefierea propriu-zisă este o metodă convenţio-

aplicată pe scară largă în industrie. Produsele obţinute sînt denumite

Co,Ti 17b 417

Fig. 140. Aspectul general al instalaţiei de drajefiere

drajeuri. D rajeurile sînt forme medicamentoase alcătuite dintr-un nucleu

presat care conţine diferite substanţe medicamentoase, acoperit cu un strat
înconjurător care form ează un înveliş compact şi uniform. Sînt preparate de uz
intern administrate prin înghiţire.
Drajeurile reprezintă o form ă m edicamentoasă des folosită, deoarece oferă
avantaje importante. M irosul 'şi gustul unor medicamente este mascat, iar
substanţele active sînt protejate de acţiunea agenţilor externi: umiditate, aer,
lum ină. Aceste preparate au un aspect plăcut şi o administrare mai uşoară,
datorită formei lenticulare cu m argini rotunjite şi suprafeţe netede. Forma şi
structura drajeurilor determ ină rezistenţa mai bu n ă la diferite solicitări
mecanice. In sfîrşit, se diferenţiază uşor, deoarece se pot colora. Uneori în
straturile de acoperire sînt incluse diferite substanţe care form ează un înve­
liş gastrorezistent. De asem enea, prin procedee speciale se pot obţine draje­
uri cu mai multe straturi la care cedarea substanţelor active se face treptat.
D rajefierea propriu-zisă constă în acoperirea unor nuclee obţinute prin
comprimare cu un strat constituit în principal de zahăr. Peste nucleu se apli­
că treptat o soluţie de zahăr (sirop de acoperire) care conţine o serie de sub­
stanţe ce favorizează aderarea straturilor, coloranţi etc. Aceste su b stan ţe se
pot ad ăuga şi sub form ă de p ulbere (pu lberi de acoperire) alternativ cu solu­
ţia de acoperire. Operaţia are loc în instalaţii în care temperatura, u m id ita te *!
şi praful sînt controlate automat (fig. 140).
Nucleele sînt introduse în cazane denumite şi turbine sau tobe de draj'efH
ere. Cazanul de drajefiere este rotativ şi prevăzut cu sisteme de încălzire Я
ventilaţie. N ucleele se rotesc în interiorul cazanului şi se acoperă treptat p *j

418
 la grosimea cerută. In acest timp se produce şi uscarea realizată
cînd a^un^ e procedee. Operaţia de drajefiere este destul de delicată şi durea-

^ i n t i m p a p r e c ia b il.
Uţ rbina de drajefiere este construită din cupru cositorit sau din fier
I, _zat Cuprul permite o b u n ă transmitere a energiei calorice, este ieftin,
B p e dezavantajul că poate reacţiona cu diverse substanţe organice. M ai
tăios este oţelul in oxidabil, care are o rn a i m are inerţie chim ică şi permite
să se obţină coroane de form ă regulată solide şi rezistente.
Forma cazanelor este elipsoidală (m an d arin ă). In S .U .A . se folosesc cazane
de formă mai alungită (la lea ). O im portanţă deosebită prezintă dim ensiunile
c a z a n u lu i. D ia m e tru l de la 0,7-1,5 m. T u rbin e le de drajefiere sînt fixate pe un
a x î n c l i n a t . înclinarea este cuprinsă între 15-50°, dar poate varia şi în afara

acestor limite.
Cazanul de drajefiere se roteşte cu anum ită viteză care este de circa 30

rotaţii pe minut.
Cazanele m oderne au dispozitive ce permit reglarea vitezei în timpul fu nc­
ţionării. Viteza de rotaţie poate fi micşorată sau m ărită, în dependenţă de
mărimea sîmburilor sau de fazele de lucru. Pentru sîmburi de dimensiuni mici
viteza se reduce. In timpul fazelor de uscare viteza de rotaţie este mai mică,
iar în timpul lustruirii viteza este mai mare. în călzirea cazanelor se face di­
rect prin suflarea aerului cald (6 0 -7 0 °) în interiorul cazanului sau pe alte
căi.
Suflarea aerului cald în timpul rotaţiei măreşte viteza de evaporare a
apei sau a solvenţilor din soluţiile de acoperire. Datorită circulaţiei aerului
cald şi uscat, se în dep ărtează aerul încărcat cu umiditate de la suprafaţa
comprimatelor. Cînd se lucrează cu solvenţi volatili, se recom andă introducerea
de aer ceva mai rece pentru a nu produce o uscare rapidă. Pentru a activa
ventilaţia sînt prevăzute dispozitive de aspirare a aerului, care au rolul de a
absorbi aerul um ed şi de a aspira p u lberea care se form ează în ăun tru l bazi­
nului datorită frecării sîm burilor. V iteza de absorbţie a aerului trebuie să fie
mai mare decît a insuflării lui. T u bu rile de aspirare au partea term inală
lărgită, ceea ce m ăreşte suprafaţa de acţiune.
încărcarea cazanului trebuie făcu tă optim. O cantitate prea mică de sîm­
buri face ca frecarea să fie redusă cînd n u se obţin învelişuri uniforme. U m ple­
rea aproape com pletă a cazanelor poate duce la deform area şi sfărîm area unor
b u r i. datorită greutăţii excesive a masei, sau la revărsarea m aterialului,
m rotirea cazanului pe plan înclinat masa de sîmburi este mişcată pînă la
unctul maxim, d u p ă care în treaga cantitate se răstoarnă şi cade, operaţia

419
repetîndu-se încontinuu. Soluţiile de acoperire se găsesc în bacuri prevăzute
cu manta prin care circulă aer cald. E le sînt unite cu cazanele de drajefiere
prin ţevi speciale. A coperirea sîm burilor în procesul de d iajefiere, obişnuit
se face în mai m ulte faze de lucru: acoperirea sau predrajefierea, stratificarea
sau drajefierea propriu-zisă, colorarea, uniform izarea şi lustruirea.
A coperirea sau predrajefierea. Prim ele 2 - 3 straturi se lipesc pe sîmburi
cu amestec de m ucilagiu de gum ă arabică şi sirop de zahăr (1 + 1 p ărţi), ro­
tind încontinuu cazanul, apoi sîm burii se presară cu talc. D u p ă verificarea
calităţii m em branei continuă acoperirea treptată cu sirop şi p ulbere de zahăr,
cazanul fiind rece, insuflîndu-se aer rece. în mod obişnuit acoperirea sîmbu­
rilor se face cu 4 - 8 straturi p înă cînd n u cleele sînt bin e acoperite, mai ales
marginile. Comprimatele care conţin substanţe higroscopice se tratează mai
întîi cu o soluţie hidrofobă care conţine, de exem plu, acetoftalat de celuloză,
şerlac, zeină.
Stratificarea. Este faza de lucru urm ătoare care constă în ap licarea unui
strat compact de zahăr rezistent care form ează ’’corpul d rajeu lu i” . In această
fază se produce îngroşarea şi se ajunge la rotunjirea conturului comprimatului.
In acest scop se ad au g ă un sirop concentrat de zahăr care conţine eventual
şi m etilceluloză în care se poate găsi sub form ă de suspensie calciu carbonat,
talc, aerosil, amidon.
Sîmburii conspergaţi, uscaţi şi calzi (d u p ă faza de acoperire) se introduc în
turbina de drajefiere încălzită, care se roteşte cu viteză mare, şi se ad a u g ă si­
ropul, în fir subţire, în mai multe etape.
Uscarea se face treptat.
D u p ă ce se realizează o um ezire uniform ă, sîm burii în cep să se lipească,
se presară p ulbere pentru ca rostogolirea să se facă liber. D u p ă conspergare se
lasă cazanul să se rotească cu viteză medie. Excesul de p ulbere se în d e p ă r­
tează prin aspirare. O peraţia se repetă de 2 0 -4 0 de ori. Ultim ele straturi se
realizează prin aplicarea de sirop sau suspensie fă ră conspergare, pentru a se
obţine o suprafaţă mai netedă. L a sfîrşit n u cleele se usucă bine timp de cîteva
ore la 40-50°. L a sfirşitul acestei operaţii sîmburii sînt acoperiţi cu un strat
gros, greutatea lor apropiindu-se de cea fin ală în c ă neuniform ă.
Colorarea. Este o fază de lucru în care se introduc peste sîm burii din tur­
bină soluţii colorante. U neori colorarea se face în acelaşi timp cu faza de u n i­
formizare. Siropul de colorare n u se aplică pe drajeuri uscate.
O umiditate pronunţată duce la colorarea neuniform ă. Cantitatea de siro
de colorare se determ ină cu atenţie deosebită. O cantitate mare de sirop duce
la drajeuri colorate neuniform şi necesită o uscare în delun gată, iar o cantitate

420
 mică de sirop poate lăsa porţiuni decolorate. In această fază se evită o tempe­
ratură ridicată, deoarece căldura poate influenţa colorantul. D rajeurile care
nu sînt uniform colorate, nu pot fi rem ediate prin ad ău garea un ui surplus de
colorant. Se procedează, de obicei, la în depărtarea stratului colorant prin
spălare şi reluarea operaţiei.
Pentru colorare se foloseşte o singură soluţie. Se utilizează coloranţi hid­
rosolubili în proporţie de 3-5 % , care se dizolvă în apă alături de zahăr, m e­
tilceluloză cu adaos eventual de pulberi, aerosil, talc, amidon etc.
Siropul pentru colorare se ad au gă încălzit la 40-50°C . D u p ă colorarea
drajeurilor se usucă la 40 -5 0°C timp de cîteva ore.
Uniform izarea. Este faza prin care se urmăreşte să se dea suprafeţei
drajeurilor un aspect neted regulat. Şlefuirea suprafeţei este necesară pentru
a se obţine un drajeu uniform cu suprafaţa foarte netedă. Se lucrează cu sirop
diluat, adăugat în cantităţi mici. Viteza de rotaţie a cazanului este mică şi
poziţia aproape orizontală. In timpul operaţiei de şlefuire sîmburii n u trebuie
lăsaţi să se usuce complet, deoarece prin rostogolire suprafaţa lor se deteri­
orează. De asemenea, se evită rotirea p înă la form area de pulbere.
Cazanul trebuie să aibă pereţii uniformi, de aceea este necesar a curaţi
pereţii interiori astfel încît să fie perfect netezi.
Lustruirea. Este ultima fază de lucru care are drept scop de a da drajeuri­
lor un aspect lucios, plăcut, suprafaţa lor devine perfect netedă şi străluci­
toare. Pentru şlefuire se folosesc soluţii sau emulsii care conţin grăsimi, ceruri
şi lacuri, cum ar fi ceara albă, parafina, ceara carnaubă, cazeina, untul de
cacao etc.
Lustruirea se poate face în cazanul de drajefiere, obişnuit, în prealabil
spălat. Operaţia se realizează în acelaşi cazan. Pentru aceasta, cînd are loc
uniformizarea cu ultimele straturi, cazanul se încălzeşte p înă la 37°C. M e m b ­
r a n a fiind în că um edă, se toarnă unt de cacao topit din raportul 2 k g la 1 k g
d e comprimate şi, răcind cazanul, continuă rotaţia pîn ă la obţinerea iuciului.
Un luciu şi mai rezistent se obţine cu ajutorul emulsiei de spermacet, care
se prepară din 40% de m ucilagiu de gum ă arabică, sirop de zahăr şi m elasă de
amidon. La 1 kg de comprimate calde se iau 5 kg de emulsie şi continuă rotaţia
pînă se obţine luciu. Luciul poate fi obţinut şi în cazanul ’’cerat” . Pentru acea­
sta comprimatele calde se scot din cazanul de zahăr şi se trec în altul, pereţii
căruia sînt unşi cu ceară. Comprimatele se presară cu o cantitate m inim ă de
talc şi cazanul se roteşte pînă se obţine luciu. Luciul poate fi întărit şi astfel:
deschizătura cazanului se acoperă cu un ţesut umectat - luciul dispare; ţe-
S lltlll r a T n lX ln . X о; ~ ___ *■____ * _____ X _______________ » ______. _________ ж ______.
 A coperirea cu suspensie. P.D .Paşnev (1975) a propus o tehnologie de dra­
jefiere a comprimatelor, folosind cu acest scop o suspensie, m ediul de disper­
sie a căreia este siropul de zahăr concentrat 70%. In sirop se introduc substan­
ţe pulverulente pentru acoperire şi, de asem enea, adaosul de plastificator şi
substanţe, ce reduc higroscopicitatea învelişului. Forţele de coeziune a par­
ticulelor aflate în faza lichidă sînt mai mari decît din aer, de aceea acoperi­
şul se deosebeşte printr-o rezistenţă şi stabilitate sporită.
* Com ponentele suspensiei sînt: zah ăr 58%, a p ă 24,85%, polivinilpirolidonă
(plastificator) 0,75%, m agneziu carbonat bazic 13,4%, talc 1%, titan dioxid
(colorant) 1%, aerosil (stabilizator) 1%.
Procedeul tehnic este alcătuit din trei operaţii: 1) prepararea suspensiei;
2) acoperirea comprimatelor; 3) lustruirea comprimatelor drajefiate. Pentru
prepararea suspensiei se dizolvă P V P în a p ă la tem peratura cam erei. In solu­
ţia obţinută în cazanul cu căm aşă se prep ară obişnuit siropul, se răceşte şi
prin amestecare continuă se în corporează aerosilul, titanul dioxid, m agneziul
carbonat bazic şi talcul. A poi deasupra comprimatelor în p realabil aspirate în
cazanul ce se roteşte se introduce suspensia în cantitate de 4 -5 % fa ţă de masa
comprimatelor încărcate. D u p ă repartizarea un iform ă a suspensiei continuă
şlefuirea timp de 3 - 5 m inute fă r ă de in su flarea aerului, apoi cu in su flarea de
aer cald (4 0 -5 0 °C ) timp de 2 - 4 min. O peraţiile se rep etă p în ă se obţin compri­
mate cu masa necesară. Am estecul de lustruit este compus din 45% ceară, 45%
ulei de vaselină şi 10% de talc. A cest amestec se a d a u g ă în cantitate de 0,05%.
D u p ă rotaţia de 30 -4 0 min. comprimatele devin bin e lucioase.
Prin m etoda de drajefiere cu suspensie se prep ară com prim atele de
anetină, m etionină, raunatină, extractul de valerian ă etc.

18.11.2. Acoperirea cu pelicule

I

A coperirea comprimatelor cu pelicule p rezintă avantaje însem nate fa ţă de

drajefierea cu zahăr; procesul este de scurtă durată, creşterea îri volum sau gre­
utate este foarte mică, com primatele învelite îşi păstrează form a in iţială, pre­
paratele sînt stabile, eliberarea substanţelor active poate fi dirijată.
Peliculele (film ele) de substanţe m acrom oleculare îşi găsesc aplicaţie
din ce în ce m a ila r g ă în practica farm aceutică.
Coeziunea peliculelor de n u clee este in flu en ţată de un şir de factori teh­
nologici. Printre aceştia se pot m enţiona: tem peratura de contact, presiunea
de contact, timpul de contact, grosimea stratului, concentraţia soluţiei de aco­
perire, gradu l de solvatare a p olim erului si vîscozitatea.

422
 In calitate de învelişuri de film e farm aceutice pentru comprimate se fo­
losesc de obicei două grupe de substanţe: 1) solubile în ap ă şi sucul gastric;
2) insolubile în apă şi sucul gastric, dar solubile în intestine (învelişuri ente-
rosolubile).
Pentru obţinerea învelişurilor hidrosolubile s-au propus un şir de sub­
stanţe, îndeosebi esteri de celuloză: metil-, etil- şi acetilceluloza (M C , EC,
AC),oxietilceluloza şi oxipropilm etilceluloza (O E C şi O PM C şi N aC M C ). Pentru
obţinerea învelişurilor uşor solubile, la aceste substanţe se ad au g ă plasti-
fianţi hidrosolubili (polietilenoxidul - PEO , tw e en -8 0 , polivin ilp iro lid o n a-P V P
ş. a). M ai larg utilizat este OPM C, datorită solubilităţii ridicate şi colorării
uşoare, ca să n u mau vorbim de film ul ce are un aspect frumos. In calitate de
plastifianţi la O PM C se folosesc tw e e n -8 0 şi uleiul de ricin (sau vaselină). Ca
înveliş hidrosolubil se foloseşte de asem enea PV P, alcoolul polivinilic (A P V ),
soluţiile de gum ă arabică şi alte gum e, gelatina.
Pentru acoperişuri enterosolvente de obicei se utilizează substanţe mac-
romoleculare cu proprietăţi de polielectrolit şi cu un num ăr mare de grupe
carboxile, solubile în solvenţi organici, d up ă volatilizarea cărora se obţine un
film elastic întreg, rezistent şi nepenetrant. G rup ele carboxile în m ediu acid
nu disociază şi în legătu ră cu aceasta nu hidrolizează. In m ediul neutru sau
bazic ele disociază, form înd săruri solubile, ca rezultat în aceste locuri se
form ează num eroşi pori microscopici, prin care sucul gastric nimereşte în
interiorul comprimatului. Astfel film ul comprimatului se rupe şi substanţa
medicamentoasă trece în sucul gastric.
Cel mai des în calitate de substanţe ce form ează pelicule enterosolvente
trebuie de menţionat metilftalil- şi acetilftalilceluloza (M F C şi A F C ), folo­
siţi cu adaos în calitate de plastifianţi tw e e n -8 0 (12,5%) şi u lei de ricin (12,5%).
In m ediul acid al stomacului grosimea stratului răm îne stabilă timp de 2 ore,
deşi ea este mică (n u m ai m are de 60 ц т ).
In calitate de acoperişuri enterosolvente sînt răspîn dite de asem enea şi
unele lipide (u leiu ri vegetale, hidrogenate, un ii acizi graşi şi săru rile lor),
învelişuri bun e se obţin şi cu ajutorul şerlacului. Ultim ul este u n produs n a­
tural care se în trebuin ţează în practica farm aceutică pentru obţinerea în veli­
şurilor enterosolvente. Num eroase cercetări făcute la Institutul Chimico-Far-
maceutic din Sankt-Petersburg a u demonstrat c ă învelişul din şerlac se des­
face în sucul intestinal timp de 60-100 min., iar prin ad ău gare de plastifianţi
(P E G -6 0 0 sau P V P ) în cantitate de 1% - timp de 15-25 min.
Procedeul acoperirii cu film poate fi făcut prin diferite mijloace: în turbine
de drajefiat şi prin suspendare în aer.

423
Fig. 141. Schema instalaţiei de tipul UZŢ—25 pentru acoperirea comprimatelor. Lămurire în text

Acoperirea în turbină. In dependenţă de caracteristicile comprimatelor,

de tipul de material şi de metoda de aplicare a soluţiei de acoperire, se pot
utiliza diferite f o r m e le turbine pentru a asigura o mişcare potrivită a compri­
matelor. De exem plu, turbinele convenţionale în care se m ontează şicane
prevăzute cu sisteme perfecţionate de admisie şi evacuare a aerului. Solu­
ţiile de acoperire pot fi turnate treptat sau cu ajutorul unor duze de pulverizare
sau altor dispozitive de atomizare. Com ponenţa acestor soluţii poate fi dife­
rită, spre exem plu: soluţii de 3% etilceluloză şi 1% tw e en -8 0 în alcool etilic
de 95% ori în amestec de alcool cu toluolă (2 + 8); soluţia de 3% etilceluloză
şi 1,5 PEG în amestecul de toluolă şi alcool (6 + 4); acetilftalilceluloză 10,0 g,
etilftalat 3,0 g, benzol 43,5 g, alcool izopropilic 43,5 g.
Pentru acoperirea comprimatelor cu film din soluţii în baza solvenţilor
organici se foloseşte instalaţia U Z Ţ -2 5 , care are un sistem izolat de sesi­
zare şi regenerare a solventului. Instalaţia funcţionează în modul următor
(fig. 141 j. în turbina de drajefiere (6) se încarcă comprimatele supuse acope­
rim , care se pune în funcţie de motor (4). Sistemul se izolează.
In blocul (7) care are două aparate cu m alaxoare se prepară soluţia pentru
acoperire. Sistemul de com unicaţie (3 ) se încarcă cu azot. L a pultul de com an­
dă (8) se indică param etrii procesului: tem peratura aerului şi timpul de pulve­
rizare a soluţiei; iar la pom pă - cantitatea de soluţie. Ventilatorul (13) asigură

424
 10
11 12 Aer
с omprimat

Vapori
13

Soluţie

Fig. 142. Principiul de lucru al aparatului pentru acoperirea comprimatelor în pat fluidizat
dispersii apoase de polimeri. Lămurire în text

circulaţia azotului în calorifer (12), un de se încălzeşte pînă la tem peratur

stabilită, apoi se su flă în turbină (6) peste comprimate (10), u n de prin dispos
tivul de pulverizare (11) se p om pează soluţia substanţei peliculogene. Azot
cu vaporii de solvent nimeresc în condensator (2), un de are loc condensar«
solventului, care se colectează în recipient (14). în caz de necesitate la conde:
sator se conectează sistemul de răcire (1). A zotul nim ereşte din nou în veni
lator. Acest ciclu se repetă de mai multe ori p în ă la acoperirea comprimatelo
L a sfirşitul procesului se deschide căm aşa turbinii de drajefiere (9). Penti
aceasta din sistem în prealabil se în lătu ră cu ajutorul vidului azotul şi vapoi
de solvent. Cazanul se deschide şi restul am estecului de vapori şi gaze se îi
lătură din cazan printr-un dispozitiv (5). Comprimatele se descarcă prin ră
turnarea turbinii.
M asa comprimatelor în tu rbin ă pentru un c ic lu -2 5 kg. D urata procesi
lui - nu mai mult de 4 ore.
A coperirea se face din soiuţii alcool + acetonă sau din acetonă.
A coperirea prin suspendare în pat fluidizat. Dispozitivele pentru acopei
rea comprimatelor în pat fluidizat sînt asem ănătoare celor pentru obţiner<
granulatelor.

C o m . 178 425
 Pentru aplicarea film elor din soluţii apoase Asociaţia Ştiinţifică şi de Pro­
ducere ’’Progress” din Sankt-Petersburg a construit un aparat, schema căruia
este prezentată In fig. 142.
Comprimatele supuse acoperirii se în carcă în rezervor (10), care cu aju­
torul ascensorului (4) se instalează în aparat. La pultul de com andă (3 ) se in­
dică parametrii tehnologici ai procesului (tim pul de acoperire, temperatura
aerului). La pom pele de dozare a sistemului pentru pulverizarea soluţiei pe-
liculogene (12) se indică cantitatea soluţiei. Aparatul se etanşează cu ajutorul
cilindrului pneum atic cu garnitură (2). Ventilatorul (9 ) creează în aparat vid,
aerul aspirat din atmosferă se filtrează prin filtru (14), se încălzeşte îri calori­
fer (13) şi nimereşte în cam era de lucru, suspendînd în aer comprimatele
supuse acoperirii. D u p ă aceasta aerul se curăţă de praf în filtru (8) şi este
aruncat în atinosteră. Peste 1 -2 min. se conectează sistemul de pulverizare a
soluţiei (11) în camera de lucru (6) peste comprimate.
A ntrenarea comprimatelor cu curentul de aer se preîntîm pină cu o
um brelă (7), care în acelaşi timp serveşte pentru în lăturarea sarcinilor elect­
rostatice de pe suprafaţa comprimatelor. L a sfîrşitul procesului aparatul se
deconectează cu pneum ocilindrul (2 ), cam era de lucru coboară şi este scoasă
din aparat. Comprimatele acoperite se descarcă cu un dispozitiv (5).
Intr-un ciclu de lucru pot fi acoperite 60 k g comprimate. Tem peratura
aerului 18-75°C. Tim pul de acoperire - 3 ore. In asem enea aparate pot fi aco­
perite comprimate cu diametrul 7 -9 mm.
A plicarea film elor în instalaţii cu acţiune centrifugă. Acest proces se
efectuează prin m işcarea materialelor prelucrate într-un strat subţire pe
suprafeţele rotative de lucru (în cîmpul forţelor centripete). A vantajele prin­
cipale ale lor sînt suprafaţa mare de contact al fazelor amestecate şi cheltui-'
elile energetice relativ mici. Principiul de lucru şi construcţia instalaţiei cu
acţiune centrifugă este prezentată în fig. 143. Instalaţia este alcătuită dintr-un
corp (2) cu dispozitiv de în cărcare (5) şi descărcare (9), ştuţuri pentru alim en­
tarea şi ieşirea agentului de căld ură (10, 1). In interiorul corpului sub dispo­
zitivul de încărcare (5) pe a x u l vertical (6), unit cu mecanismul de acţionare
(4), este instalat un colector perforat de forma unui con tăiat, instalat în
interiorul unei băi (3). Ultim a este un ită printr-un tub cu un rezervor ( 8)
situat exterior. Comprimatele care se acoperă cu film, se în carcă într-un dis­
pozitiv special (5), de un de cad liber în colectorul perforat (7), şi se m enţi­
n e nivelul cerut al soluţiei de acoperire, care pătrunde din vas (8) în baie (3).
Sub acţiunea forţei centrifuge comprimatele d u p ă cufundarea în soluţie îm p­
reună cu lichidul se ridică pe pereţii înclinaţi ai captorului şi se aruncă din

426
 el. Intre corp şi baie are loc
uscarea comprimatelor într-un
curent de aer cald ascendent.
învelişurile cu film sînt
cele mai perspective. A cope­
rirea cu pelicule subţiri pre­
zintă următoarele avantaje
faţă de drajefierea clasică:
- scurtează mult durata
de acoperire şi reduce consu­
m ul m aterialului de acoperi­
re, deci sînt mai eficace din
punct de vedere economic;
- creşterea m ică a greută­
ţii (doar cu 3—5%) şi a volum u­
lui prezintă un avantaj la ad ­
ministrare şi reduce preţul
de cost al am balajului;
- comprimatele acoperite
cu film îşi păstrează form a ori-
Fig. 143. Principiul de lucru al aparatului cu acţiune gin ală, se pot m enţine chiar
centrifugă pentru acoperirea comprimatelor. Lămurire ~ gravurile initiale ceea ce
în text * ’ ’
reduce posibilităţile de eroare
la expediere.
Industria livrează urm ătoarele comprimate cu învelişuri subţiri: N a -
PASC, acid glutam inic, antibiotice din gru p a tetraciclinei etc.
L a rîndul său, acoperirea comprimatelor cu film n u e lipsită de u n ele dez­
avantaje. In cea m ai mare parte peliculele sînt realizate din soluţii în baza
solvenţilor organici,' care sînt inflam abili şi explozibili. Aceasta cere folosirea
utilajului antiinflam abil şi antiexplozibil, neu tralizarea amestecului de aer
folosit de solvenţi organici, înainte de a fi lansat în atmosferă.

18.11.3. Acoperirea prin comprimare

A coperirea prin com primare prezintă avantaje faţă de drajefierea clasică

în turbine prin faptul c ă operaţia este de scurtă durată şi se evită prezenţa
umidităţii. Procedeul complicat al acoperirii în tu rbin ă este înlocuit prin pre­
sarea în velişului în ju ru l nucleului.

427
Fig. 144. Schema maşinii de comprimare dublS a comprimatelor. Lămurire în text

In aceste condiţii se pot include şi în înveliş diverse substanţe m edicam en­

toase şi pot fi excluse incom patibilităţile dintre substanţe prin separarea lor,
unele fiind încorporate în nucleu, altele în înveliş.
A coperirea prin com prim are.denum ită şi drajefiere prin presare sau dra­
jefiere uscată-este eficace, deoarece prezintă o mare uşu rin ţă de fabricaţie
şi precizie faţă de acoperirea um edă în turbina de drajefiere.
Incepînd cu 1960. o serie de producători au prezentat maşini perfecţio­
nate pentru obţinerea de comprimate cu înveliş sau cu mai multe straturi.
Astfel firma M anesty a prezentat maşina denumită Drycota, care este
formată din două prese rotative cuplate între ele printr-un ax de ghidare cu
dispozitiv de transfer special,astfel încît nucleele sînt comprimate şi acoperite
într-un singur ciclu continuu.

428
 p

Fig. 145. Schema acoperirii nucleelor prin comprimare. Lămurire în text

N ucleele comprimate In mod obişnuit sînt transferate spre un aşa-numit

cap-revolver de acoperire cu ajutorul un ui sistem de aspirare cu vid.care în d e ­
părtează în acelaşi timp şi praful de pe suprafaţă.
M aşina lucrează astfel. L a rotorul din stînga are loc com prim area n u cle­
elor, pentru ce granulatul se toarnă în bun căr (5), de unde trece în matriţe
aflate în rotor (3). Com prim area are loc cu ajutorul poansoanelor (4 ) şi role­
lor (2). M asa comprimatelor se reglează cu un şurub (1). In m aşina din dreapta
(fig. 144) are loc presarea învelişului. Principiul este indicat în fig. 145. M asa
pentru înveliş se încarcă în bun căru l (6 ) al rotorului din dreapta, de unde ea
nimereşte în m atriţă (poziţia 1), um plînd-o cu granulat pentru stratul din par­
tea inferioară a comprimatului. In acest timp sincronic de la rotorul din stînga,
cu ajutorul dispozitivului de transfer (7, 8), nucleul com prim atului se pune în
matriţă (poziţia 2). M ai apoi are loc presarea parţială a nucleului în granulat
cu ajutorul poansonului superior (poziţia 3). In urm ătoarea poziţie (4 ) mat­
riţa trece pe sub buncăr, cînd peste comprimat se introduce o n o u ă cantitate
de material de învelit. In poziţia 5 are loc presarea definitivă, iar apoi în
poziţia 6 poansonul inferior îm pinge comprimatul, acoperit cu înveliş, pe sup­
rafaţa mesei. Comprimatele gata se cu leg în colector (9).

429
Fig. 146. Schema obţinerii comprimatelor cu mai m ulte straturi. Lăm urire în text

18.12. M O D E R N IZ A R E A C O M P R IM A T E L O R

Comprimate cu multe straturi. Comprimatele cu multe straturi dau posi­

bilitate de a com bina substanţe medicamentoase incompatibile dup ă proprietă­
ţile lor fizico-chimice, de a prelungi acţiunea substanţelor medicamentoase,
de a regula ritmul efectului terapeutic şi absorbţia juastanţcior medicamentoa­
se In timpul necesar.
Cunoaştem comprimate cu două sau trei straturi. R ăspîndirea lor devine
din ce în ce mai largă pe măsura m odernizării utilajului. Pentru producerea
lor se folosesc maşini de comprimat rotative cu turnare multiplă. In aceste ma­
şini se poate efectua o alimentare triplă, efectuată cu diferite granulate. L u ­
crul unei astfel de maşini este demonstrat în fig. 146. In poziţia 1 în matriţă se
toarnă granulatul. In poziţia 2 se form ează stratul primei substanţe medica­
mentoase. In poziţia 3 poansonul inferior se lasă în jos îm preună cu comprima­
tul, lăsînd loc pentru o alimentare repetată a unui alt medicament. In pozi­
ţia 4 are loc presarea acestui granulat concomitent cu comprimarea lui cu' pri­
mul strat. Deoarece suprafaţa este necizelată, am bele straturi se obţin com­
pacte. Acest procedeu se repetă şi a treia oară în poziţiile 5 şi 6 cu granulatul
altei substanţe medicamentoase. In poziţia 7 poansonul inferior îm pinge din
matriţă comprimatul gata, alcătuit în cazul dat din trei straturi. D e obicei,
fiecare granulat are culoarea sa cu scopul unui control vizual uşurat.
Drajefierea uscată a permis de asemenea de a separa substanţele incom­
patibile, încorporînd b u n ăo ară o substanţă medicamentoasă în nucleu, iar
alta - în învelişul comprimatului (bu n ă o a ră, vitaminele Bj şi B2 de vitamina C).
Stabilitatea comprimatelor faţă de sucul gastric se poate mări, adăugînd la
granulatul ce form ează învelişul 20% de acetilftalilceluloză.
 Cu ajutorul comprimatelor cu multe straturi se poate de prelungit acţi-
Щ unea substanţelor medicamentoase. Evident, că la început va acţiona doza
I acelei substanţe, care se află în înveliş, apoi, de exem plu, peste 4 ore, începe
sâ-şi manifeste acţiunea doza acelei substanţe medicamentoase, care se află
în mijlocul com prim atului. D acă în straturile comprimatului se vor afla sub­
stanţe medicamentoase diferite şi acţiunea lor se va manifesta diferenţiat,
treptat, în funcţie de dizolvarea straturilor.
Comprimate cu matriţă inertă. în acest caz substanţa activă este inclusă
într-o reţea inertă cu canalicule foarte fine care constituie matriţa. Substanţa
inertă form ează un suport sau un schelet care îşi m enţine structura în trac-
tul gastrointestinal. Principiul activ difu zează lent şi regulat timp de cîteva
ore. Efectul iniţial este realizat prin dizolvarea mai rapidă a substanţei active
aflate la exteriorul matriţei care are forma unui comprimat. în final matriţa
suport se elim ină ca atare.
Comprimatul se obţine prin com prim area directă a amestecului de su b­
stanţă activă cu o substanţă formatoare a matriţei sau prin granulare pe cale
. umedă.
Se disting trei feluri de matriţe în funcţie de caracterele substanţei care
o form ează: hidrofobe, plastice şi hidrofile.
M atriţele hidrofobe sînt construite din materii grase, ceruri care
în g lo b e a ză pînă la 60% substanţă activă. Eliberarea are loc prin difuziunea
len tă , dar şi printr-o eroziune datorită variaţiei de pH şi a enzim elor din sucu­
rile d ige s tiv e (fig. 147).
E x e m p le de produse din această categorie sînt: cerurile, acizii graşi, es­
terii acestora, alcoolii graşi, uleiurile hidrogenate, glicerideie.
M atriţele din material plastic eliberează substanţa activă, independent de
pH şi de prezenţa enzim elor. M ateriile plastice cele mai folosite sînt: poli­
etilena de presiune joasă, derivaţii vinilici, polimetacrilatul de metil, polisti-
renul, polivinilcloridul, siliconii.
M atriţe hidrofile. S-a observat că anum iţi lianţi solubili în apă in h ibă
dezagregarea comprimatelor prin form area u n u i gel în contact cu apa. Pe baza
L acestei constatări s-au folosit pentru obţinerea de comprimate polimeri hidro-
[ fiii nedigerabili. Im bibarea şi gelificarea polim erului antren ează o scădere a
Г v ite ze i de eliberare a principiului activ.
Rezultate bune s-au obţinut cu derivaţi de celuloză ca: m etilceluloză, car-
[ boxim etilceluloza, hidroxipropilm etilceluloza şi compuşi vinilici cum sînt poli-
I vinilpirolidona şi, mai ales, derivaţi carbovinilici (carbopoli).
Comprimate cu com puşi complecşi. A cţiunea prelungită a medicam entului
! Poate fi atinsă prin m ărirea moleculei lui cu form area unor complecşi între

431
F ig . 147. Cedarea substanţei active dintr-un comprimat cu matriţă inertă: 1 — comprimatul jn
starea iniţială (negru — substanţa activă solubilă; haşurat — matriţa inertă nedigerabilă); 2 — 0
parte de substanţă a fost cedată; 3 —matriţa inertă după ce substanţa activă a difuzat complet

substanţa activă şi o substanţă inertă cînd eliberarea are loc în urm a hidro-
lizei com plexului şi schim bului de ioni. V iteza de eliberare a principiului activ
se schim bă în d epen d en ţă de gradul triturării rezinelor (m ai des sînt folo­
site granule cu dim ensiuni 300-400 |im), şi de asem enea de cantitatea catene-
lor lui ramificate. Substanţele, ce form ează m ediu acid (anion iţi), bunăoară,
derivaţii acidului barbituric, se unesc cu anioniţii, iar în comprimatele cu alca-
loizi (efedrina, atropina,' rezerpina ş. a.) se folosesc cationiţi (substanţe cu
mediu bazic). Com prim atele cu ioniţi m enţin un nivel înalt al substanţei medi­
camentoase în circuitul sanguin, de obicei, timp de 12 ore.
Com prim ate friabile. Comprimatele friabile, spre deosebire de cele obiş­
nuite, se produc nu prin presare, ci prin m odelarea unei mase aglutinante în
nişte cilindri cu greutatea mai mică de 0,05 g. D u p ă uscare cilindrii obţinuţi
se deosebesc de comprimatele presate prin tărie şi rezistenţă m ecanică mai
mici.
Pentru prepararea comprimatelor friabile substanţa medicam entoasă se
amestecă cu o substanţă inertă, bun ăo ară, zahăr lactic. Cu ajutorul apei sau a
altui lichid liant amestecul se transform ă într-o caşiţă, care apoi se apasă
într-un sistem de orificii cilindrice, aflate într-o placă plastică. M ai apoi cu un
sistem de poansoane comprimatele cilindrice se scot din orificii şi pe nişte
tevi speciale se trec la uscare.
Prin această m etodă se prepară comprimatele de nitroglicerină (Tabulettae
Nitroglycerini), care nu pot fi preparate prin presare, deoarece prin presiune
poate avea loc exp lozia substanţei date. Producerea lor se face conform regu­
lam entului în acţiune în felul următor:

Componenţa: Nitroglicerină 0,0005 g

Zahăr 0,00948 g (31,40%)
Glucoză 0,00963 g (35,69%)
Amidon 0,00889 g (32,91%)
Alcool 40% cantitate satisfăcătoare
 Zahărul, glucoza, am idonul se amestecă riguros, amestecul se umectează
gy alcool 40% (5% din masa am estecului) şi la el se ad au gă o cantitate cîntă-
rifă exact de nitroglicerină. D u pă amestecare masa de consistenţa smîntînii
se toarnă în cristalizator în straf nu mai mare de 2 cm. Uscarea se face la tempe­
ratura nu mai mare de 4°C, pîn ă masa devine fragilă (circa 2 ore). D u p ă acea­
sta masa transferată în mojar se um ectează cu alcool 40% (5% din masa totală),
se amestecă şi masa umectată se m odelează cu ajutorul maşinii de comprimat.
Comprimatele um ede se usucă la 40 -4 5°C . Diam etrul comprimatelor este de
4 mm, înălţim ea 2 mm, masa 0,027-0,028 g. Lucrul se efectuează în respirator,
respectînd regulile securităţii, deoarece nitroglicerina este cap abilă să se
absoarbă chiar prin pielea intactă. A m balarea comprimatelor se face în tuburi
de sticlă cîte 40 de bucăţi.
Comprimatele de nitroglicerină se adm inistrează sublingual. M od u l de
preparare şi com ponenţa comprimatului permite obţinerea u n ui corp poros,
care repede şi uşor se absoarbe în spaţiul sublingual.
Tot din această cau ză şi, de asem enea, din cauza absenţei depline a sub­
stanţelor lubrifiante şi a altor substanţe au xiliare insolubile, comprimatele fri­
abile sînt cu perspectivă pentru u n ele componente de picături oftalmice şi so­
luţii injectabile. Aceasta este o form ă comodă, dozată,care permite de măsurat
cantitatea necesară de substanţă prin num ărarea cilindrilor şi dizolvarea lor
în condiţii aseptice în a p ă sterilă.

18.13. C O N T R O L U L C A L IT Ă Ţ II C O M P R IM A T E L O R
(S T A N D A R D IZ A R E A )

Comprimatele sînt supuse la num eroase probe calitative. Aceste probe se

referă la caracteristicile organoleptice privind: aspectul, variaţiile în greutate,
dezagregarea, rezistenţa mecanică, controlul microbiologic etc.
Aspectul. Suprafaţa comprimatului trebuie să aibă o culoare uniform ă,
fără pete, asperităţi sau crăpături. Eventualele inscripţii trebuie să fie nete.
Omogenitatea poate fi remarcată cu ochiul liber. Comprimatele nu trebuie să
aibă pete de ulei, margini fărîm ate, striaţii etc. Calitatea se determ ină prin
exam inarea a 20 comprimate cu ochiul liber, luate pentru probe în corespun­
dere cu m onografia farm acopeică ’’Lu area p robei m edii” .
Determ inarea exactităţii dozării. Variaţiile în masă ale diferitelor comp­
rimate (cu excepţia celor cu învelişuri) se permite în urm ătoarele limite: ±10%
din masa medie pentru comprimatele cu masa mai mică de 0,10 g; +7,5% - masa

C o m .178 433
0,10—0,30 g; ±5 % - masa m ai m are de 0,30 g. Masa m ed ie a com prim atelor
d eterm in ă prin c în tă rirea a 20 com p rim ate. V a r ia ţiile în m asă ale d i f e r i t e ^
com p rim ate se d eterm in ă prin c în tă rire a a 20 com prim ate aparte cu exactitatea
de 0,01 g. A s tfe l două com p rim ate pot avea v a ria ţii de la masa m ed ie, ce depă
şeşte p ro cen tu l in d icat, în s ă nu m ai m ult d e cît de d ou ă ori.
Pentru d e term in area con ţin u tu lu i substanţelor m ed icam en toase în comp-
rim ate este necesar de lu at p roba p u lb e rii din 20 com prim ate tritu rate.
Determ inarea dezagregării. E fec tu l cu rativ al form e lo r medicamentoase
d ep in d e nu num ai de c o n ţin u tu l p rin c ip iilo r a ctive în c o rp o ra te în e le , dar şi
de b iod isp on ib ilita tea lor (g ra d u l de ab sorb ţie şi p erio ad a de a b sorb ţie). Bio­
d isp o n ib ilita tea substanţelor active în com p rim ate d e p in d e de un şir de factori
farm aceu tici, cum sînt p ro p rie tă ţile fizic o -c h im ic e ale su bstanţelor active,
p ro p rie tă ţile fizic o -c h im ic e şi ca n tita te a su bstanţelor a u x ilia re , m odul granu­
lă rii, m ărim ea presiu n ii d e com p rim are, în v e liş u rile u tiliz a te ş. a. D e obicei
procesul d e com p rim are con stă din m ai m u lte fa ze , fie c a re din e le fiin d aptă
să m o d ifice v ite za şi p lin ita te a e lim in ă rii su bstanţelor active d in comprimate,
şi ca rezu lta t - e fic a c ita te a lor te ra p eu tic ă .
D a te le c e le m ai e x a c te despre b io d is p o n ib ilita te a su bstanţelor medicamen­
toase p ot fi ob ţin u te în e x p e r ie n ţe le in vivo, în s ă aceste c e rc e tă ri nu pot fi
e fec tu a te p en tru a p rec ie rea în serie a c a lită ţii fo rm e lo r m edicam entoase.
P en tru o a p rec ie re asem ă n ă to a re sîntem n e v o iţi d e a folo si un test train ic, prin
e x p e r ie n ţe le căru ia in vitro s-ar p u te a presu p u n e d is p o n ib ilita tea formelor
m ed icam entoase.
T im p u l d e za g re g ă rii tre b u ie să fie in d ic a t în m o n o gra fii coresp u n zătoare.
C înd aceste in d ic a ţii lipsesc, c o m p rim a tele tre b u ie să d e z a g re g h e z e într-un
tim p nu m ai m are d e 15 m in ., com p rim a tele aco p e rite cu în v e liş u ri - nu mai
m ult d e 30 m in.
C om p rim atele e n te ro s o lu b ile nu tre b u ie să d e z a g re g h e z e în tr-o oră în
solu ţia d e acid c lorh id ric (0,1 m o l/ l) şi d u p ă sp ălarea lor cu a p ă tre b u ie să
d e z a g re g h e ze în s olu ţia d e n a triu h id rocarb on a t (p H de la 7,5 p în ă la 8,0) nu
m ai m ult d e o oră, d acă nu sînt a lte in d ic a ţii în m o n o g ra fiile sp eciale.
A n a liz a se e fe c tu e a z ă în id e n tific a to ru l p rocesulu i d e z a g re g ă rii d e Ia b o -;
rator (FS X I, vol.2, p.158) p re ze n ta t în fig. 148.
A c e s t aparat d e tip u l 545 A K - 1 este construit şi fu n c ţio n e a z ă în m odul
urm ător: p e te m elia corp u lu i (1 ) se in s ta lea ză term ostatu l (3 ) şi colo a n a (7 ).l
In term ostat se in tro d u ce re c ip ie n tu l d e stic lă (4 ) p en tru lic h id cu capacitatea^
11, în ă u n tru l căru ia p e b ară (6 ) se atîrn ă c oşu leţu l cu tu b u ri (5 ) p e n tru compri-1
m ate. C oşului i se im p rim ă m işcări d e du-te-vino în plan v e rtic a l cu a ju to ru l!

434
Fig. 148. Identificatorul procesului de dezagregare de laborator. Lămurire în text

m ecanism ului b ie lă -m a n iv e lă d e la m otorul e le c tric (8 ). N u m ă ru l d e o s c ila ţii

ale coşu lu i a lc ă tu ie ş te 2 8 -3 2 cic lu ri p e minut.
C oşul este a lc ă tu it din d o u ă discuri de masă p lastică cu d ia m etru l de
90 mm şi şase Q rificii cu d iam etru l d e 24 mm4 şi c a re sînt dispuse la o
distan ţă e g a lă u n u l fa ţă de altu l. In o rific iile discu lu i se aşază şase tu b u ri de
sticlă cu lu n g im e a 77,5 ± 0,025 m m şi diam etrul in terio r 21,5 m m, grosim ea
p e re ţilo r 2 mm.
L a su p rafaţa e x te r n ă a discu lu i in ferior se în tă re ş te o sită din o ţe l in o x i­
d abil cu d iam etru l o c h iu rilo r de 2 m m. Coşul este în zes tra t cu şase discu ri din
m asă p lastică, care se in trodu c în tu b u rile de sticlă. M asa un ui disc 1,8-2,1 g,
d iam etru l - 20 m m , în ă lţim e a - 10 mm. F olosirea d iscu rilor se in d ic ă în m on o­
g ra fii p articu lare.
 I'erm ostatul re p re zin tă un vas, în p a rtea in fe r io a r ă a c ă ru ia se află un "

e le m e n t de în c ă lz it e le c tric (2 ). In term ostat se in s ta lea ză un vas în care se

e fe c tu e a z ă d e za g re g a re a c om p rim atelor. C am era term ostatu lu i se umple cu

apă şi ocu p ă 2/3 din volu m u l e i. în vas se ia ap ă p u rific a tă ffs o lu ţie 0,1 mol/l de

acid clorh id ric sau s o lu ţie d e h id rocarb on a t d e n a triu cu pH 7 ,5 -8 ,0 ) cu tem­

p eratu ra 30°C şi se c o n e c te a z ă e le m e n tu l. T e m p e ra tu ra n e c e s a ră 37 ± 2°C se

in sta lea ză şi se m e n ţin e p e tot parcursul e x p e rim e n tu lu i cu un termometru

de con tact, introdu s în term ostat. L a a tin g e re a tem p e ra tu rii sta b ilite se încep

d e te rm in ă rile . P en tru e x p e rim e n t se iau 18 com p rim ate. C on co m iten t se poate

d eterm in a tim p u l d e z a g re g ă rii p en tru 6 com p rim ate. Coşul ce coboară în

paharul ch im ic cu lic h id u l resp ectiv se in s ta lea ză astfel, în c ît p rin mişcare

să nu se a tin gă de p e r e ţii vasului, ap oi se c o n e c te a z ă ap aratu l. Procesul

d e za g re g ă rii se u rm ă reşte v izu a l, com p rim atu l se co n sid e ră d e za g re g a t, dacă

to ate p a rtic u le le com p rim atu lu i ce s-a d esfăcu t au trecu t p rin sita discului

in fe rio r (c u e x c e p ţia restu rilo r film e lo r ).

D e te rm in ă rile se fa c con fo rm tirfipu lui in d ic a t d e fa rm a c o p e e . T o a te 6

com p rim ate tre b u ie să d e z a g r e g h e z e com p let. D a c ă un u l sau d o u ă com p rim ate

n-au d e za g re g a t, se r e p e tă e x p e r ie n ţa cu c e le 12 c om p rim ate răm ase. N u mai

p u ţin d e 16 com p rim ate d in 18 tre b u ie să d e z a g re g h e z e com p let.

C om p rim atele tre b u ie să d e z a g re g h e z e în tim p u l p re v ă zu t d e fa rm a c o p e e ,

d acă m o n o g ra fiile p a rticu la re n u in d ic ă a ltfe l.

C om p rim atele su b lin g u a le se d e z a g re g ă p în ă la 30 m in . în a p ă , iar cele

pentru solu ţii - tot în ap ă în 5 m in.

Determ inarea vitezei de dizolvare a substanţelor active în com prim ate.]

D e za g re g a re a nu n e d ă în c h ip u ire d esp re e lib e r a r e a p rin c ip iilo r a c tiv e din

form a m ed icam en toasă d e za g re g a tă şi nu p erm ite d e fă c u t c o n c lu z ii d esp re

b iod isp on ib ilita tea lor.

O m etod ă m ai p recisă d e con tro l este ’ ’testul d iz o lv ă r ii” . E l se e fe c tu e a z ă

de o b ic e i într-un aparat autom at de d e te rm in a re a d e z a g re g ă rii fo rm e lo r m e d i­

cam en toase, în să la in te r v a le e g a le d e tim p se a n a liz e a z ă c a n tita te a substan­

ţei m ed icam en toase, c e d ifu z e a z ă din c o m p rim a te le în tre g i sau d e z a g re g a te

în lich id u l d izo lv a n t (a p ă , 0,1 mol/l s o lu ţie de acid c lo rh id ric , 0,1 m ol/l solu ­

ţie d e n atriu h id ro x id , solu ţii-ta m p o n , sucuri d ige s tiv e a r tific ia le ş. a.).

436
 Pentru d e te rm in a re a v ite z e i d e d izo lv a re au fost propuse d ife r ite aparate,
partea p rin c ip a lă a lor este un vas, în care are loc d izo lv a re a . El p oate fi un
balon cu fu n d u l plat sau sferic, b alon sp ecial, c h iu vete d e d ia liză , ep ru b etă
etc. V olu m u l lor v a ria ză d e la c îţiv a m ililitri p în ă la 20 1 (c în d se d e te rm in ă
solubilitatea substanţelor g re u s o lu b ile ).
A m esteca rea în ap arate se a tin g e prin rota ţia vaselor aparte, fo lo sire a
m alaxoarelor s p ecia le (cu p a le te , c ilin d r ic e ) sau p rin m işcarea o b ie c te lo r c e r ­
cetate în lic h id u l d izolva n t. A c e a s ta se a tin g e prin am plasarea o b ie c te lo r în
regiu n ea în m işcare a ap aratu lu i, care rep re zin tă un cilin d ru p e rfora t, aşa-
num itul ” c o ş ” , sau un tub cu fu n d u l p erforat, care se m işcă ro ta tiv sau du-te-
vino.
V ite za am estecării in flu e n ţe a z ă p u tern ic v ite z a de d izolva re. De a c e e a
este necesar de con trolat n u m ăru l ro ta ţiilo r m a la xo ru lu i. Se con sid eră optim
acel nu m ăr de ro ta ţii, care a tin g e o c o r e la ţie bună în tre c e rc e tă r ile in vitro
cu c e le in vivo.
V ite z a d e d izo lv a re a su bstanţelor m ed icam en toase se d e te rm in ă la te m ­
peratura de 37°C. A cesta, p ro b a b il, este u n icu l param etru in vivo, care p oate
fi uşor reprodus în lab orator. V asu l d e d izo lv a re aproape în to ate a p a ra te le se
cu fu n d ă în tr-o b aie d e ap ă u n d e cu aju toru l d ife r ite lo r tip u ri d e term ostate
se m en ţin e tem p eratu ra con stan tă în lim ite le d e 37 ± 1,0°C.
U n n eaju n s în sem n at al ’ ’testu lu i d iz o lv a r e ” este tim p u l în d e lu n g a t de m ă­
sură. T im p u l n ecesar p en tru e fe c tu a re a acestor d eterm in ă ri, desigur, d e p in d e
de solu b ilita te a su bstanţei m ed icam en to ase şi d e m etod a d e a n a liză , fo lo s ită
pentru d e te rm in a re a c a n tita tiv ă în s o lu ţie. D e o b ic e i, p en tru d e te rm in a re a
v ite ze i d e d izo lv a re a un u i com p rim at se c e re n u m ai m u lt d e c ît o oră.
In să p en tru fie c a re serie se a n a liz e a z ă n u m ai p u ţin d e 5 com p rim ate
aparte. In coresp u n d ere cu D T N seria se con sid eră satisfăcăto are, d acă în
m ed ie n u m ai p u ţin d e 75% de substanţă activă p e care o c o n ţin e com p rim atu l
se va d izo lv a în ap ă tim p d e 45 m in. fiin d am estecat cu 100 rotaţii/m in.
Pentru d eterm in a rea v ite z e i d e d izo lv a re a substanţelor active d in c om p ri­
m ate se folo seşte ap aratul ’ ’coşu l ro tito r” (C T - 6 4 - 7 - 2 9 8 - 7 8 ) sau al firm e i
’ ’E rw e k a ” (fig . 149).
A p a ra tu l este alcă tu it dintr-un vas cu m ed iu l d e d izo lv a re (5 ) c o n fe c ţio n a t
din sticlă n eu tră . în ă lţim e a vasului 16 cm , diam etru l in te rio r 10 cm , volu m u l
nom in al 1000 m l. V asul se a cop eră cu cap ac (1 ), în z es tra t cu 4 d e sch izătu ri:
prin cea c e n tra lă tre ce a x u l m otoru lu i cu coşul (6 ), în alta se in tro d u ce te r ­
m om etrul (2 ), iar a lte le d ou ă sînt fo lo site p en tru lu area p ro b elo r la a n a liză şi
îm p lin ire a ad ecva tă a c a n tită ţilo r m ed iu lu i d izolvan t,

437
 Vasul se um ple cu lichidu,
ales şi se introdu ce în termosta-
tul (7 ), în zestrat cu un elem ent
e le c tric d e în c ă lz ire a apei ( 4 )
m alaxor şi term om etru de con­
tact (3 ), care m en ţin e în timpul
e x p e r ie n ţe i tem peratura con­
stan tă de 37 ± 0,5°C.
în a in te de lucru termosta-
tul se u m ple cu apă purificată.
T e m p e ra tu ra necesară se menţi­
n e cu aju toru l term om etrului de
con tact. A p a ra tu l se conectea­
ză ; tu raţia a x u lu i m otorulu i şi
becu l in d icato r roşu arată că are
loc în c ă lz ire a . C on ectarea pe­
rio d ic ă şi d eco n ectarea becului-
reg u la to r arată c ă term ostatul
lu c re a ză bine. T em p era tu ra li­
c h id u lu i d izolvan t se con trolea­
z ă d u p ă term om etru l (2 ) intro­
dus în locaşu l standard.
Fig. 149. Schema aparatului ” coşul rotitor” al firmei
” Erweka” . Lămurire în text C om prim atul ce se studiază
se in tro d u ce în coşul propriu-
zis, care se u n eşte cu aju toru l c le m e lo r cu p a rtea sa su p erio ară şi m ecanism ul
de ro ta ţie al m otoru lu i e le c tric . Coşul cu com p rim atu l c e se stu d iază se afundă
în vasul cu lich id u l d izolva n t, astfel în c ît distan ţa p în ă ia fu n d u l vasului va fi
20 ± 2 mm. V asul se a c o p e ră cu capacu l, apoi se p o rn eşte rota ţia coşului,
reg im u l că reia este in d ic a t în m on o gra fia c o resp u n ză to a re sau este e g a lă cu
100 tur/min.
Peste 45 m in. sau peste tim pul in d icat în m o n o gra fia co n cre tă se ia cu
p ip eta proba p en tru a n a liză . S o lu ţia se filtre a z ă prin filtre le ’’V la d ip o r ” de
m arca ” M F A - 2 A - N r . 2 (C T 6 -0 5 - 2 2 1 - 4 8 3 - 7 9 ) ori ’ ’M ilip o r ” cu diam etrul
p orilor 0,45 (im . în filtra t se d e te rm in ă c a n tita te a substanţei, ce a trecu t în
solu ţie, prin m etod e a n a litice p re v ă zu te p en tru d eterm in a rea ca n tita tiv ă a ;
substanţei a ctive în form a m ed icam en toasă sau p e a ltă cale, care este destul
d e e x a c tă .
Determ inarea rezistenţei mecanice. S o lic ită rile la p ro b ele de rezistenţ
pot fi cla sifica te în d e p e n d e n ţă de m odul de a p lica re a fo r ţe i: tra cţiu n e, com p
resiu n e, lo v ire , rostogolire, fo r fe c a re , în c o v o ie re , a b ra ziu n e etc.

438
F ig . 150. Aparatul "E rw ek a " tip l'V T . Lăm urire în text

Comprimatele trebuie să a ib ă o coeziune suficientă pentru a-şi păstra in­

tegritatea la m anipulările din timpul fabricaţiei, am balării, transportului sau
stocajului.
Rezistenţa nu poate depăşi anumite limite, deoarece s-ar compromite
proprietăţile de dezagregare a comprimatului, cedarea substanţelor active şi
însăşi eficacitatea produsului. De aceea, proprietăţile de rezistenţă şi deza­
gregare trebuie interpretate simultan, deoarece sînt antagoniste.
Nici o farm acopee nu prevede probe normate pentru rezistenţa m ecanică
a comprimatelor. Aceasta este şi o urm are a faptului că există o serie de carac­
teristici diferite ale comprimatelor grupate sub denum irea gen erală de rezis­
tenţă.

Rezistenţa m ecanică sau duritatea comprimatelor se apreciază prin metode

numeroase şi diferite.
O metodă em pirică este aceea de a lăsa comprimatul să cadă de la o în ă
ţime de circa 1 metru pe o suprafaţă de lemn. Comprimatul trebuie să-şi
păstreze integritatea.
Datele obţinute cu ajutorul aparatelor sînt mai acceptabile. E xistă nu m e­
roase aparate destinate acestui scop. In general, duritatea este determ inată în
baza greutăţii suportate la rupere .exprim ată în kg.

439
Fig. 151. Aparatul PIT—20: 1 — corp; 2 — şurub; 3 — motor electric; 4 — tijă; 5 — riglă; 6 — masă;
7 — contrapiuliţă; 8 — panou

Prin rezistenţa la rupere se în ţelege rezistenţa pe care o opu n e compri­

matul pe un suport în timp ce asupra lui activează o bară, care îl presează
pînă la rupere. Forţa m ecanică necesară ruperii este măsurată cu dinamomet-
rul.
A u fost inventate diferite dispozitive care exercită şi înregistrează presiu- .
nea de rupere în condiţii normale. Trei tipuri de asemenea aparate diferă
între ele în dependenţă de modul în care se exercită presiunea necesară pent­
ru ruperea comprimatului. U nele diferenţe apar ca rezultat al direcţiei în care
se exercită presiunea care poate fi radială, cînd comprimatul este presat pe
părţile laterale diametral opuse, sau axială, cînd forţa este perpendiculară pe '
faţa comprimatului.
Aparate cu greutate. Cu aceste dispozitive se determ ină greutatea supor­
tată la rupere, exprim ată în kg.
Dispozitivul '’E rw e k a ” tip T V T este un aparat semiautomat uşor de m a n e v - ;
rat (fig. 150). Datorită unei greutăţi cursor, un piston cu extrem itatea sferică i
(3) presează comprimatul (1) aşezat vertical într-un lăcaş scobit interşarjabil I
(2), fixat pe un suport. Presiunea este exercitată de o greutate cursor g e n e r a t ă j
de un motor. Creşterea presiunii se face ient şi uniform. Cînd se produce r u p e -1
rea, motorul se întrerupe. U n ac indicator solidar cu mişcarea in dică pe scară
presiunea. Scara este de la 0 pînă la 15 kg şi subdivizată din 250 în 250 g. D o u ă 1

440
I butoane comandă pornirea aparatului şi revenirea la poziţia 0, iar al treilea,
oprirea dacă este necesară.
Acest dispozitiv perfecţionat este mult utilizat atît în producţie, cît şi în
cercetarea ştiinţifică.
Aparate cu resort. Dintre aceste dispozitive face parte aparatul 1C ŞCFH.
presiunea în el este exercitată de un arc. Comprimatul se aşază într-un suport
fix ”pe o coastă” şi asupra lui se acţionează pe direcţie radială cu un şurub,
care este acţionat m anual p înă la ruperea comprimatului. Ş u ru bul este
comandat de un arc şi în legătură cu o scară pe care se înregistrează presiunea

de la 0 pînă la 15 kg.
în dispozitivul P IT -2 0 (fig. 151) sfărîm area comprimatului are loc în pozi­
ţia ”pe o coastă” pe masa aparatului. Presiunea este exercitată de o greutate,
care este instalată pe o pîrghie. Cînd comprimatul se sfărîm ă, greutatea se
abate de la poziţia verticală.
Aparatul fix ează forţa distrugătoare p în ă la 200 N.
Indicele rezistenţei m ecanice se calculează din relaţia:

к - ^ П Г М Ра’

unde К - indicele rezistenţei; P - greutatea care sfărîm ă comprimatul, kg; d -

diametrul, m; h - în ălţim ea comprimatului, m. Indicele rezistenţei trebuie
să fie în limitele 0,45-1,20 M Pa.
Determ inarea friabilităţii. Friabilitatea comprimatelor este proprietatea
de a rezista la m anipulare, frecare, rostogolire. Friabilatorul se com pune
dintr-o tobă rotativă de plexiglas, cu diam etrul' de 30 cm şi o grosime de 4 cm,
în care rostogolirea şi căderea comprimatelor sînt realizate de nişte spatule.
Toba se roteşte acţionată de un motor sincron cu 20 tur/min. T o ba în aparatul
5 4 5 - P - A K - 8 (fig. 152) şi firm ei ’’E rw e k a ” are 12 spatule.
Rotindu-se, spatulele tobei ridică comprimatele astfel încît ele se freacă
de pereţii tobei şi la fiecare turaţie a tobei cad de la o în ălţim e de cîţiva cen-
- timetri. A paratele lucrează semiautomat.
Pentru determ inarea friabilităţii 10 comprimate desprăfuite se cîntăresc
exact (0,001 g) şi se introduc în tobă, se în ch id e capacul şLconectînd motorul
electric,toba se roteşte 4 -5 min. (100 de turaţii). D u p ă aceasta motorul se op­
reşte. Comprimatele mai puţin rezistente se sparg sau se uzează la margini
U zura se exprim ă în procente.

Corn. 178 441

Fig. 152. Friabilatoare: 1 — tobă; 2 — motor electric; 3 — releu al timpului; 4 — disc In formă de arc

F = ?i n ~ Pfin -100%,
*in

unde F - friabilitatea (duritatea la frecare); Pin - masa comprimatelor iniţi­

al , kg; Pfin - masa comprimatelor d u p ă cercetare, kg.
Experim entările au demonstrat că limita m axim ă de friabilitate admisă
este 3% (FS X I). Peste aceste cifre rezistenţa comprimatelor este nesatisfăcă­
toare.

18.14. A M B A L A R E A ŞI C O N S E R V A R E A C O M P R IM A T E L O R

Comprimatele se am balează în flacoane şi tuburi de sticlă, flacoane de

material plastic, tuburi metalice şi în folii de celofan, material plastic sau alu­
m iniu (staniol) im pregnate prin sudură, fiecare comprimat avînd astfel un
ambalaj propriu. A m b alarea între d ou ă foi este mult mai igienică decît cuti­
ile, sînt destul de estetice şi, în un ele cazuri, de exem plu, la folosirea folii­
lor de alum iniu, asigură o b u n ă protecţie a substanţelor active de agenţii
atmosferici.

442
 Am balarea în folii poate fi de tip diferit şi din diferite foi. Actualm ente,
^prim atele deseori sînt presate în d ou ă folii de cositor sau una din poli-
viuiiclorid, iar alta din cositor.
Num ărarea comprimatelor în flacoane şi tuburi. N u m ărarea este meca-
H^aiâ. Principiul de lucru al maşinilor constă în aceea că comprimatele din
buncăr printr-un vibrator nimeresc pe u n disc cu un num ăr determinat de
perforaţii aranjate în rînd radial şi se um plu. Aceste cuiburi aranjate pe disc
au $ub ele un suport care m enţine comprimatele în cuib. Pe m ăsura rotirii
discului, la un moment dat suportul inferior devine abrupt şi comprimatele cad
pe un jgheab de unde nim eresc în flacon sau în tu bul de culegere.
Am balarea (blister) în contur de fag. A m b alarea comprimatelor în contur
de fag se efectuează cu ajutorul a d ou ă folii: pelicula din care prin form area
term ică se obţin cuiburile şi alta de cositor - cu care se închid cuiburile d u p ă
completarea lor cu comprimate.
Dintre m aşinile străine în acest scop se folosesc automatele de am balare
ale firmelor ’’H assia” şi ” H ofliger-H arg” (G erm an ia).
Toate aceste automate, avînd detalii constructive diferite, funcţionează
pe acelaşi principiu.
M aterialul cel m ai răspîndit, folosit pentru efectuarea am balajului blis­
ter, este polivinilcloridul rigid (slab plastificiant). Grosim ea foliilor trebuie să
fie în limitele 0,2-0,35 mm. A ceastă p eliculă uşor se prelucrează şi se încleie
prin sudarea term ică cu diferite m ateriale (cositor, hîrtie, carton etc.). Este
materialul cel mai răspîndit, folosit pentru am balarea comprimatelor nehigro-
scopice, drajeurilor şi capsulelor.
Asociaţia Ştiinţifică şi de Producere ’’Progress” a elaborat şi livrează
cîteva tipuri de m aşini pentru am balarea comprimatelor în pelicule de poli­
meri şi foi de staniol.
Aceste maşini au acelaşi principiu de funcţionare: form ează cuiburile în
pelicule, în care se aşază comprimatele, apoi su d ează termic pelicula cu foaia
de staniol, tipăreşte prin im prim are term enul de valabilitate şi taie am balajele
finite, m ărunţeşte rebutul.
Se deosebesc aceste maşini prin metoda de form are termică a peliculei.
Există m etoda continuă şi m etoda în ciclu.
La form area continuă (fig. 153) pelicula (1) continuă nimereşte pe toba de
formare a cuiburilor prin vid (2 ), un de mai întîi se încălzeşte cu raze infra-
roşii sau electrice p în ă la o stare plastică (3 ), apoi cu ajutorul vidului este
aspirată în cuiburile tobei, luînd forma lor. M ai departe are loc în cărcarea
cuiburilor cu comprimate din bu n căr (4). Pelicula se acoperă cu altă peliculă

443
444
/

Fig. 153. Principiul de lucru al automatului de ambalare continui a comprimatelor în pelicule de polimer şi cositor. Lămurire în text
Fig. 154- P rin cip iu l de lu c ru a l a u to m a tu lu i de form are c ic lic ă a co n tu ru lu i de fag . L ă m u rire în te x t

din staniol, care se d eap ănă de pe rulou (7 ) şi cu ajutorul a dou ă tobe de sudare
termică - rece (5) şi fierbinte (6) - se încleie cu ea. Fîşia obţinută se taie cu
un dispozitiv (8) prin presare. A m balajele finite curg pe jgh eab din automat, iar
fîşia cu crestături răm asă se d eap ăn ă pe ruloul (9) care se în lă tu ră din
automat.
La form area cuiburilor (fagurilor) prin metoda în ciclu (fig. 154) pelicula
(1) se mişcă periodic din contul dispozitivului de acţionare (2) şi nimereşte în
seciorul de încălzire (3). Pelicula în călzită treqe mai departe într-un dispozi­
tiv, alcătuit dintr-o presă cu matriţe (4 ) şi cam era cu poansoane (5). Procesul de
formare are loc astfel: cam era se în chide cu matriţele şi pelicula se fix e a z ă la
perimetru. D acă form a cuiburilor este adîncă, mai întîi se obţin cuiburile cu
poansoane mecanice, apoi în cam eră se su flă aer comprimat, care fixează peli­
cula pe pereţii matriţei. M atriţele se răcesc cu apă. V en in d în contact cu ele,
pelicula se răceşte şi reia forma matriţelor. în ciclul următor cuiburile se în ­
carcă cu comprimate din buncăr (6). Pelicula se acoperă cu staniol sau hîrtie
de pe rulou (9) şi se sudează termic între placa superioară fierbinte (8) şi cea
inferioară rece (7). Placa inferioară susţine pelicula doar în locurile de sudare.
Din banda obţinută se taie am balajele la presă (10). Banda se trage prin dispo­
zitiv (11), resturile, ca şi în cazul autom atului precedent, se în făşo ară pe ru ­
lou (12). A m balajele tăiate trec pe transportor (13) şi sînt evacuate din automat.
A m balajele fără contur reprezintă o b an d ă d u blă sudată termic sub form ă
de grătare, în locurile nesudate ale căreia se a flă comprimatele. In calitate de
material serveşte celofanul, acoperit cu lacuri, care se sudează sub acţiunea
temperaturii, şi pelicula laminată. Pentru am balarea comprimatelor în peli­
cule de celofan se folosesc automate de tipul A 1 - A U 3 - T şi A 1 - A U 4 - T . Ran-
 2

Fig. 155. Principiul de lucru al automatului de ambalare a comprimatelor în ambalaj fără contur
de fag (model A l —AU2—T ): 1 — camă; 2 — sistemul de pîrghii pentru acţionarea foarfecelor; 3 —
foarfece; 4 — cursor; 5 — tobe de sudare; 6 — foi de celofan; 7 — comprimat; 8 — suprafaţa striată a
tobelor de sudare

damentul automatelor constituie 615-1000 comprimate pe minut. Dim ensiu­

nile comprimatelor: diam etrul nu mai mare de 12 mm, înălţim ea 4 mm. A l
doilea model de automate se deosebeşte de primul prin faptul că conţine un
dispozitiv pentru nu m ărarea am balajelor. Autom atul de tipul A 1 - A U 2 - T
(fig. Г55) funcţionează în modul următor. Comprimatele din bun căru l supus
vibraţiilor se transmit lâ un dispozitiv cu distanţă, care aranjează comprimatele
în două rînduri la un anum it interval pe banda de celofan inferioară. D easupra
benzii de celofan se aşază banda a doua. Trecînd printre tobele de sudare, ben­
zile de celofan se sudează, apoi se taie în am balaje cu un anumit num ăr de
comprimate. Atît am balarea în contur de fag, cît şi am balajele fă ră contur nu
asigură o etanşeitate completă.

446
 Conservarea comprimatelor. Comprimatele se conservează în ambalajul
c o re s p u n ză to r, în loc uscat, şi dacă este nevoie în loc rece, fe r it de lumină.

Capitolul 19

CAPSULE GELATINOASE (Capsulae gelatinosae)

Capsulele gelatinoase prezintă învelişuri de gelatin ă care servesc pentru

administrarea prin în ghiţire a medicam entelor. E le constituie un a din form ele
cele mai răspîndite pentru adm inistrarea medicam entelor pe cale orală. în
mediul gastrointestinal capsulele se dizolvă şi pun în libertate conţinutul. în ­
velişul de gelatină poate conţine plastifianţi inerţi, agenţi tensioactivi, con­
servanţi, coloranţi şi pigm enţi. A ctualm ente deosebim de asem enea şi capsule
rectale, vaginale etc.
Spre deosebire de drajeuri şi comprimate, în capsule substanţa activă şi
eventual aditivii sînt neaglom eraţi, ceea ce permite p u n erea în libertate a
conţinutului imediat d u p ă dizolvarea sau înm uierea învelişului.
Scopul iniţial al utilizării capsulelor a fost mascarea gustului neplăcut
şi uşurarea administrării. Astăzi p revalează opinia că biodisponibilitatea m edi­
camentelor sub form ă de capsule este superioară celorlalte preparate solide
de uz oral. Capsulele prezintă avantajul unei dozări exacte a substanţelor
corespunzătoare şi o posibilitate agreabilă de administrare.
Clasificarea capsulelor gelatinoase poate fi făcu tă d u p ă duritatea p ere­
ţilor. Se disting două grupe: capsule gelatinoase elastice sau moi şi capsule
gelatinoase tari, cu capac sau operculate.
Forma capsulelor gelatinoase este prezentată în fig. 156. C apsulele gela­
tinoase moi au o form ă sferică, ovulară, alungită sau cilindrică şi au dim en­
siuni diferite, capacitate de p în ă la 1,5 ml, cu sau fă ră îm binări. In ele pot fi
încapsulate substanţe m edicamentoase lichide sau sub form ă de pastă. C apsu­
lele cu capacitatea 0 ,1 -0 ,2 ml cu soluţii uleioase sînt num ite uneori perle
(perla gelatinosae), iar cele cu gît alungit - tubatine (tu b a tin a e )A in care este
uŞor expulzat conţinutul tăind capătul (sînt destinate pentru copii).
In funcţie de m odul de preparare, capsulele gelatinoase pot fi clasificate
m: capsule obţinute prin scufundare (im ersie); capsule ştanţate; capsule
obţinute prin picurare.

447
Fig. 1S5. Principiul de lucru al automatului de ambalare a comprimatelor în ambalaj fără contur
de fag (model A l —A U 2—T ): 1 — camă; 2 — sistemul de pîrghii pentru acţionarea foarfecelor; 3 —
foarfece; 4 — cursor; 5 — tobe de sudare; 6 — foi de celofan; 7 — comprimat; 8 — suprafaţa striată a
tobelor de sudare

damentul automatelor constituie 615-1000 comprimate pe minut. Dim ensiu­

nile comprimatelor: diam etrul nu mai mare de 12 mm, înălţim ea 4 mm. Al
doilea model de automate se deosebeşte de primul prin faptul că conţine un
dispozitiv pentru num ărarea am balajelor. A utom atul de tipul A 1 - A U 2 - T
(fig. 155) funcţionează In modul următor. Comprimatele din bun căru l supus
vibraţiilor se transmit la un dispozitiv cu distanţă, care aranjează comprimatele
în două rînduri la un anumit interval pe banda de celofan inferioară. Deasupra
benzii de celofan se aşază banda a doua. Trecînd printre tobele de sudare, ben­
zile de celofan se sudează, apoi se taie în am balaje cu un anumit num ăr de
comprimate. Atît am balarea în contur de fag, cît şi am balajele fă ră contur nu
asigură o etanşeitate completă.

446
 Conservarea comprimatelor. Comprimatele se conservează în ambalajul
corespunzător, în loc uscat, şi dacă este n evoie în loc rece, ferit de lumină.

C apitolu l 19

CAPSULE GELATINOASE (Capsulae gelatinosae)

Capsulele gelatinoase prezintă învelişuri de gelatin ă care servesc pentru

administrarea prin înghiţire a m edicam entelor. E le constituie una din form ele
cele mai răspîndite pentru adm inistrarea m edicam entelor pe cale orală. în
mediul gastrointestinal capsulele se dizolvă şi pun în libertate conţinutul. în ­
velişul de gelatină poate conţine plastifianţi inerţi, agenţi tensioactivi, con-
servanţi, coloranţi şi pigm enţi. A ctualm ente deosebim de asem enea şi capsule
rectale, vaginale etc.
Spre deosebire de drajeuri şi comprimate, în capsule substanţa activă şi
eventual aditivii sînt neaglom eraţi, ceea ce permite p u n erea în libertate a
conţinutului imediat dup ă dizolvarea sau înm uierea învelişului.
Scopul iniţial al utilizării capsulelor a fost m ascarea gustului neplăcut
şi uşurarea administrării. Astăzi p revalează opinia că biodisponibilitatea m edi­
camentelor sub form ă de capsule este superioară celorlalte preparate solide
de uz oral. Capsulele prezintă avantajul unei dozări exacte a substanţelor
corespunzătoare şi o posibilitate agreabilă de administrare.
Clasificarea capsulelor gelatinoase poate fi făcu tă d u p ă duritatea p ere­
ţilor. Se disting dou ă grupe: capsule gelatinoase elastice sau moi şi capsule
gelatinoase tari, cu capac sau operculate.
Forma capsulelor gelatinoase este prezentată în fig. 156. C apsulele gela­
tinoase moi au o form ă sferică, ovulară, alungită sau cilindrică şi au dim en­
siuni diferite, capacitate de p în ă la 1,5 ml, cu sau fă ră îm binări. în ele pot fi
încapsulate substanţe m edicamentoase lichide sau sub form ă de pastă. Capsu­
lele cu capacitatea 0 ,1-0,2 ml cu soluţii uleioase sînt num ite uneori perle
(perla gelatinosae), iar cele cu gît alungit - tubatine (tubatinae),d in care este
uŞor expulzat conţinutul tăind capătul (sînt destinate pentru copii).
In funcţie de modul de preparare, capsulele gelatinoase pot fi clasificate
in: capsule obţinute prin scufundare (im ersie); capsule ştanţate; capsule
obţinute prin picurare.

447
 n
Capsule gelatinoase
C. moi Tuba tine Perle
cu capac

Fig. 156. Forma capsulelor gelatinoase

19.1. S C U R T P A R C U R S IN IS T O R IA D E Z V O L T Ă R II C A P S U L E L O R

C apsula vine din latineşte, Capsula, ceea ce în seam nă ’În v eliş, cutie,
m em brană”. Incorporarea m edicam entelor în înveliş demult frăm înta aten­
ţia savanţilor.
Prim ele inform aţii în acest dom eniu datează din 1833. Acesta a fost pa­
tentul farmaciştilor M othes şi D u blan c din Paris, care au folosit o m etodă ori­
ginală pentru prep ararea capsulelor gelatinoase moi prin scufun d area săcu­
leţelor de piele, pline cu m ercur (care am inteau forma capsulelor), în gela­
tină topită.
In 1848 englezul James M urdock a descris tehnologia p reparării capsule­
lor tari cu capac.
In 1877 în S .U .A . H u b el a construit un automat pentru prep ararea capsu­
lelor prin m etoda im ersării şi pentru prima dată au fost preparate capsule în
cantităţi enorme.
In 1933 au fost deschise prim ele uzine d e fabricare a capsulelor la firma
am ericană "S ch erer” în Detroit.
O atenţie deosebită a fost acordată capsulelor în anii 50,cînd au fost des­
coperite şi introduse pe larg în m edicină antibioticele cu miros nep lăcut şi
gust amar. Prepararea industrială a capsulelor în aceşti ani a crescut simţi­
tor, mai ales în S .U .A ., A n glia, Japonia, G erm ania şi se dezvoltă cu paşi în ­
semnaţi în prezent.
A ctualm ente producerea internaţională a capsulelor a atins un nivel deo­
sebit. B un ăo ară, d u p ă datele firm ei suedeze ’’C ap su gel”, an u al în lum e se
p repară peste 60 m iliarde capsule, din care mai mult de 20 m iliarde revin
celor moi. N um ai firma ’’L e in e r” din A n g lia livrează an u al peste 300 min. cap­

448
sule gelatinoase moi, mai mult de 60 denum iri, uzina ’’S lo u g h ” din S .U .A. -
4 miliarde capsule gelatinoase tari. In S .U .A . se folosesc îndeosebi capsule
tari, în Europa^nvers - cele moi.
Industria farm aceutică livrează în capsule gelatinoase tari urm ătoarele
antibiotice: tetraciclină, clortetraciclina, levomicetina, lincomicina, natriu
oxaciclina, am picilina, rifam picina, natriu dicloxiciclina, am pioxul, antibio­
tice cu vitamine etc.
In capsule gelatinoase moi se produc urm ătoarele preparate: uleiul de
ricin, olimetina, extractul de ferigă, vitaminele A şi E etc.

19.2. P R E P A R A R E A G E L A T IN E I

Pentru prepararea gelatinei se foloseşte îndeosebi materia prim ă ce con­

ţine colagen. A cestea sînt oasele, ligam entele, cartilajele vitelor mari cornute
şi pielea de porc. Vîrsta anim alelor trebuie să fie optimă: 1,5 ani pentru porci,
2 -3 ani pentru bovine. Cu m ărirea vîrstei anim alelor randam entul, vîscozitatea
şi tem peratura de topire a gelatinei se micşorează.
In d ependenţă de metoda prelucrării materiei prime se deosebesc două
metode de preparare a gelatinei: bazică şi acidă. G elatina prelucrată prin
metoda acidă cu punctul izoelectric la pH 7 - 9 se num eşte tip A . Gelatina ob­
ţinută prin metoda bazică a materiei prime este cunoscută ca tip В cu punctul
izoelectric la pH 4 ,7 -5 .
M ai răspîndită este gelatina bazică. M etoda bazică de preparare include
două etape: etapa cenuşăririi şi etapa denaturării proteinelor. In prima etapă
materia prim ă fragm entată ce conţine colagen se cenuşăreşte multe zile -
prin prelucrare cu soluţie de calciu hidroxid pentru separarea grăsimilor, pro­
teinelor balast, m icopolizaharidelor. M ateria prim ă ce conţine colagen se
afinează, are loc hidroliza grupelor am ide de colagen, formînd amoniac şi
descom punerea hidrolitică a colagenului - destrucţia internă ca rezultat al
descompunerii parţiale a legăturilor polipeptide ale colagenului în altele mai
scurte.
In etapa a doua sem ifabricatul cenuşărit se spală cu apă, se acidulează
puţin şi se fierbe la tem peratura 60 -9 5°C . A re loc denaturarea proteinelor,
care este însoţită de ruperea legăturilor de hidrogen. Pentru a evita descompu­
nerea mai adîncă a colagenului p în ă la polipeptide, aminoacizi şi am ine.tem ­
peratura de fierbere n u trebuie să d epăşească 95°C.
Z eam a de gelatină se filtrează, se concentrează în aparatele sub vid, se
răceşte şi se usucă. Gelatina uscată (um iditatea n u mai mare de 16%) se

Com. 178 449

 macină. Dezavantajul metodei bazice este timpul îndelungat de cenuşărire ce
permite hidroliza puternică a colagenului pină la produse micromoleculare
care micşorează calitatea gelatinei.
M ai m odernă se consideră metoda acidă de preparare a gelatinei. Materia
primă se prelucrează cu acizi diluaţi, făcînd-o să turgescieze mai tare, nive­
lul maxim este la indicele pH de 2,4. Ca şi la cenuşărire aici au loc procese
care stimulează afînarea colagenului (turgescierea, dizolvarea polizaharide-
lor etc.). Astfel, prin metoda acidă materia primă fără cenuşărirea prealabilă
este supusă unei acţiuni de scurtă durată a acizilor minerali şi în prezenţa
catalizatorilor de hidroliză se fierbe la 60-90°C. M etoda este mai economică şi
gelatina este cu un gel mai trainic şi vîscozitate mai înaltă, însă cere reglarea
pH-ului în limite foarte mici. In funcţie de materia prim ă şi metoda de prepa­
rare, proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale gelatinei se schim bă. După
aspectul exterior gelatina reprezintă nişte plăci sau granule incolore sau pu­
ţin gălbui, străvezii, fă ră gust şi miros.
Gelatina este un produs al colagenului hidrolizat parţial - substanţă pe
larg răspîndită în natură, partea principală a ţesutului cartilaginos.
La baza moleculei proteinice a gelatinei este catena polipeptidă, alcătu­
ită din 19 aminoacizi, principalii dintre care sînt glicina, prolina, oxiprolina,
glutam ina, argina, lizina. Am inoacizii sînt legaţi cu legătura peptidă CO-NH .
Gelatina se caracterizează prin conţinutul procentual al cenuşei, azotu­
lui total şi cel amid, hidroxiprolina, prolina şi glicina. Conţinutul hidroxipro-
linei se poate considera indicele purităţii gelatinei, care determ ină proprie­
tăţile tehnologice: vîscozitatea şi tăria gelului. Aceşti indici depind un ul de
altul: cu cît mai mare este tăria gelului, cu atît mai mare este vîscozitatea şi
temperatura de topire, şi de asem enea proprietatea gelatinei de a absorbi apa
prin turgesciere. D e m enţionat că vîscozitatea, spre deosebire de temperatura
de topire, depinde de masa m oleculară a gelatinei. Conţinutul cenuşei pro­
belor de gelatină şi transparenţa relativă sînt invers proporţionale.
La prepararea capsulelor se acordă o m are atenţie calităţii gelatinei. Foar­
te însemnaţi sînt aşa indici ca vîscozitatea şi micşorarea vîscozităţii, tăria
gelului, pH-ul, m ărim ea particulelor de gelatină, transparenţa, substanţele
reducătoare, im purităţile anorganice, puritatea bacteriologică etc.
Tăria gelului determ ină duritatea mem branei capsulei. C uloarea gelatinei
in fluenţează culoarea capsulelor; calităţile cele mai înalte sînt colorate în slab
gălbui. U n indice însem nat este pH -ul gelatinei, deoarece în depen d en ţă de
acesta se schim bă stabilitatea n u anţei culorii şi vîscozitatea gelului. Substan-
ţele reducătoare trebuie strict limitate, deoarece reacţionează cu coloranţii, j
schimbînd culoarea.

450
 Cerinţele şi indicii mai însem naţi ai gelatinei sînt: vîscozitatea n u mai
jnicâ de 3,3°E; micşorarea vîscozităţii nu mai mult de 20% la temperatura de
40 °C timp de 24 ore; tăria gelului nu mai puţin de 1500 g, m ărim ea optimă a
pH-ului 5,2-5,7; m ărim ea şi omogenitatea particulelor de la 0,5-3,5 (n u mai
mari de 5 mm); lipsa im purităţilor şi a diferitelor fragmente metalice; invazia
„licrobiană redusă.

19.3. P R E P A R A R E A C A P S U L E L O R P R IN IM ER SIE

Este un procedeu clasic în care operaţia se realizează în patru stadii de

lucru: prepararea masei gelatinoase; obţinerea capsulei; um plerea capsulei;
în ch id erea capsulei. Se lucrează m anual sau semiautomat, folosind forme
m etalice.
M a rea majoritate a formulelor sînt constituite din gelatină, glicerină şi
apă. Cantităţile pot varia în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale gela­
tinei şi mai ales de vîscozitatea soluţiilor. Desigur că proporţia de gelatină
este determinată şi de forma, m ărimea şi mai ales rigiditatea pereţilor capsu­
lelor. U n ele form ule prevăd prezenţa unui conservant, colorant etc.

Exem ple de form ule

Componentele Tipuri de capsule

M oi Sem im oi Semidure

Gelatină 41,1 43,5 47,6

Glicerină 30,1 24,6 17,5
Apă 28,8 31,9 34,9

Procesul este bazat pe următoarele operaţii (fig. 157): 1) prepararea masei

gelatinoase; 2) prepararea pereţilor capsulelor deschise la un capăt; 3) um ple­
rea capsulelor; 4) sudarea; 5) controlul capsulelor; 6) uscarea capsulelor;
7)lustruirea şi spălarea; 8) regenerarea capsulelor rebutate.
Prepararea masei gelatinoase. Se cîntăresc (1 ) toate ingredientele conform
prescripţiei într-un reactor închis (2), înzestrat cu căm aşă de apă, regulator
automat al temperaturii, m alaxor-ancoră şi cu palete, se introduc apa şi gli­
cerol. Tem peratura amestecului se aduce la 70 -7 5°C , se ad augă o cantitate
calculată de conservant (nipagin şi nipasol) şi se dizolvă punînd în funcţie
malaxorul. Tem peratura apei se ridică la 82-84°C , se ad au gă gelatina şi se

451
 <ц —
ез S Z
Z Zi
О 2 “в 3
ЗД и ÜJ о
•§
г; Sм 2
з 1
з
^О
О
Й XJ =
*Я“ ._
-
о я
К 'J

^ — ZJ
п: о S
i СЗ 3 w,
с. й о
1 S2 о - 3
, а « “
; 2 -S* С
гз
О)
ЗиЛ
О £ 3
со

Fig. i57. Linia in flux de preparare a capsulelor prin imersie. Lămurire în text

452
am estecă conţinutul reactorului p înă la dizolvarea com pletă a gelatinei. M asa
obţinută se m enţine la tem peratura 83—JJ4°C timp de 2 ore, amestecînd-o
continuu.
Cînd fierberea s-a terminat, pentru a înlătura aerul din amestec, la reac­
tor se uneşte o pom pă cu vid (3 ). Aspiraţia se efectu ează mai întîi încet,
conectînd şi întrerupînd ventilul (robinetul) în linia cu vid pentru a exclud e
izbucnirea spum ei masei, iar în ultim ele cîteva m inute, robinetul liniei cu vid
se deschide complet. în lătu rarea aerului din m asă are loc 15-30 min., apoi
vidul se în trerupe şi în reactor se d ă druiuil la aer. Astfel masa se lasă pe
fundul reactorului. M asa gata se transferă într-un termostat special (4 ) şi se
lasă pentru stabilizare 24 de ore la 45°C. Diipă aceasta se controlează proprie­
tăţile fizico-chim ice ale masei (5). A p o i maja se trece la linia form ării capsu­
lelor gelatinoase.
Prepararea pereţilor capsulelor. M asa gelatinoasă controlată d u p ă pro­
prietăţile fizico-chim ice din termostat se trţce în b aia pentru imersie, monta­
tă pe transportorul-frigider (6), u n d e cu ajutorul lim itatorului se m enţine
nivelul constant al masei. Surplusul se scu-ge în alt termostat, ca re ,d u p ă ce
se umple^îşi schim bă locul cu prim ul, şi ma;a din el din nou trece la imersie.
A m bele termostate şi baia pentru imersaresînt înzestrate cu căm ăşi de ap ă
şi încălzire electrică, u n d e tem peratura ()8 -4 7 °C ) se m enţine automat cu
ajutorul term oregulatorului.
Pereţii capsulelor gelatinoase se formeiză cu ajutorul ram elor-form e de
imersie. Form ele reprezintă nişte ţăruşi lin duralum iniu de form ă ovală
(înălţim ea 21 mm, diam etrul 10 mm), fixaţi pe o ram ă în num ăr de 28 bucăţi
la distanţa 50 mm un u l de altul.
înainte de im ersie,ram a cu form ele se ţije în frigider 5 - 6 min. la tem pera­
tura de 3 - 8 'C . R am a răcită, un să în preal&il cu un strat subţire de ulei de
piersici, se scufun d ă încet în baia de imersie um plută cu masa caldă, apoi lent
se scoate, se lasă să se scurgă surplusul masă şi se întoarce cu form ele în sus,
din nou se introduc în frigider pentru gelainizare timp de 10-15 min. (con­
comitent ram ele se m işcă pe transportor).
în ălţim ea totală a învelişurilor cu tot cu gît nu trebuie să depăşească
26-28 mm. In timpul gelatinizării învelişul »e r d e circa 1,5-2,3% apă, devine
elastic. Grosim ea şi masa în velişului depnd de tem peratura de imersie,
vîscozitatea masei gelatinoase, tem peratura le răcire şi gelatinizare. M asa în ­
velişului trebuie să fie în limitele 0,85-0,!0 g, grosim ea în velişului crud -
0,5—0,6 mm. R am a răcită se scoate din frigida, în velişurile se scot m anual (7),
se aşază pe o tablă de alum iniu, care are 12;uiburi. Cînd se scot de pe form ă,

453
învelişurile cu prelingeri se rebutează, cele cu b u le de aer şi de asemenea
rupte, se rebutează. învelişurile rebutate trec printr-o centrifugă specială (16)
pentru regenerarea de mai departe. învelişurile aşezate pe tablă trec Ia ump­
lere (9).
Umplerea capsulelor. O peraţia se face prin diferite procedee, în depen­
d enţă de starea de agregare a substanţei active şi de num ărul de capsule
preparate.
C apsu lele g o a le se s p rijin ă pe suporturi sp ec ia le cu o rilic iu l în sus. La
u zin ă cu acest scop se folo seşte un d oza tor e le c tro n ic propus de V.R akov,
destinat d o ză rii lic h id e lo r cu d ife rite v îs co zită ţi, p rep arate în vas (8 ).
Dozatorul înzestrat cu tuburi de cauciuc are la extremitate pipete pe care
laborantul le introduce în capsulele goale. Dozarea se face automat. D u pă
um plere capsulele gelatinoase imediat trec la sudare (productivitatea umplerii
capsulelor cu ajutorul dozatorului - 5000 capsule pe oră).
Sudarea capsulelor. A ceastă operaţie se efectuează direct pe suportul (13)
unde -sînt aşezate capsulele cu ajutorul ciocanului electric de lipit. Fiind
încălzit p în ă la 55-65°C , ciocanul m anual se roteşte în ju ru l orificiului capsu­
lei, îl topeşte. M asa topită închide ermetic gîtul capsulei. Calitatea sudării
depinde de tem peratura ciocanului, vîscozitatea masei gelatinoase, de tempe­
ratura de gelatinizare a învelişului.
Controlul capsulelor. Capsulele gelatinoase moi trebuie să fie elastice,
relativ transparente, nu trebuie să aibă bu le de aer sau impurităţi mecanice,
închiderea trebuie să fie netedă, rotunjită, substanţele dozate exact. Se re­
butează capsulele ce curg (fiind uşor apăsate cu degetul), cu pereţi de dife­
rită grosime, cu bule şi impurităţi mecanice. C apsulele cu defect se culeg
aparte şi se trec la regenerare (16). Cele calitative se în şiră într-un strat pe o
reţea, aşternută cu pergam ent şi se trec la uscare.
Uscarea capsulelor. Se efectuează în etuvă (10) cu un curent de aer circu­
lar forţat la tem peratura 2 3 -2 6 T timp de 20 ore (um iditatea aerului nu mai
mult de 65%). Cu scopul uscării uniform e capsulele se am estecă din cînd în
cînd. învelişul uscat conţine 10-12% umiditate. Capsula devine ovală, se în ­
tăreşte; astfel creşte rezistenţa învelişului de gelatină.
Capsulele uscate se controlează şi se trec la lustruire. Din nou se re bu ­
tează capsulele deform ate, m urdare, care curg. Ele de asem enea se culeg în
vase speciale şi se în dreaptă la regenerare (16).
Lustruirea capsulelor. O peraţia se face cu scopul de a obţine capsule cu
suprafaţa lucioasă şi netedă şi a le reda un aspect exterior corespunzător.
Pentru aceasta capsulele uscate se răstoarnă de pe reţea în granulator (11)

454
şi se amestecă, capsulele se rod una de alta, suprafaţa lor devine netedă. Cînd
lustruirea s-a terminat, capsulele se strîng In vase speciale şi se trec la spălare.
S pălarea capsulelor. Sp ălarea se face cu scopul în lăturării uleiului şi a
altor im purităţi m ecanice de pe suprafaţa capsulelor. Pentru aceasta capsulele
se introduc în vas (12), se ad au g ă tricloretilenă sau alcool izopropilic, se
acoperă şi se am estecă timp de 5-rlO min. A po i capsulele se descarcă p e sită,
se strecoară solventul, se trec p e altă sită aşternută cu pergam ent şi se usucă
în etuvă (10). U scarea a doua urm ăreşte scopul de a în lătu ra restul solventului
şi al um idităţii din învelişul capsulei timp de 4 ore, circulînd prin etuvă aer cu
temperatura 23 -2 6°C şi um iditatea relativă de circa 65%. D u p ă aceasta capsu­
lele se controlează din n o u vizual: rebutul se întoarce la regenerare (16), iar
cele calitative - la clătire. C apsulele se clătesc cu scopul sterilizării lor în vas
(14). Pentru aceasta se toarnă tricloretilenă sau alcool izopropilic şi 2 - 3 min. se
amestecă. A po i capsulele curate se răstoarnă pe reţele, aşternute cu p erga­
ment curat şi se usucă în etuvă (10). U scarea a treia urm ăreşte în lătu rarea
solventului şi atingerea um idităţii fin ale în înveliş de circa 8-10 % . Procesul
are loc timp de 1,5 ore la tem peratura 2 0 -2 2 °C şi um iditatea relativă a aerului
nu mai mult de 65%. C apsulele uscate se am balează în recipiente sau cutii în
număr diferit.

R egen erarea capsulelor. Capsulele cu defect, separate la diferite stadii

tehnologice, se taie şi soluţia preparatului se separă de în velişul capsulelor
prin centrifugare (16). Soluţia obţinută se an alizează şi d u p ă filtrare din nou
se întoarce în producţie pentru um plerea capsulelor (9).
Capsulele, eliberate de preparat, se spală minuţios cu tricloretilenă în vas
(17), se încarcă în reactorul (18) destinat pentru regen erarea masei, şi se toarnă
apă calculînd, ca conţinutul ei astfel să fie 67%. Conţinutul um idităţii în
înveliş după spălarea lor cu tricloretilenă alcătuieşte 15-18%.
In reactor amestecul se topeşte, se amestecă p în ă se obţine o m asă omo­
genă şi se aspiră cu o pom pă cu vid (3). Cînd masa s-a aspirat, sub vid se cont­
rolează proprietăţile fizico-chimice ale masei (5 ) şi se foloseşte la p rep ararea ~
capsulelor goale. M asa regenerată de obicei se foloseşte în producţie aparte,
neamestecînd-o cu cea p rincipală.

19.4. P R E P A R A R E A PR IN P R E S A R E ( J5TANŢARE)

Capsulele gelatinoase pot fi preparate şi prin includerea substanţei

medicamentoase între dou ă plăci de gelatină, care apoi sînt supuse presării.

455
 Foaia dc gelatină

Aburi —1 r '' Matriţa

т Evacuarea c o n d e n s u lu i

■- Substanţa medicamentoasă

ч У Ч У V J
A doua foaie de gelatină

"■ A doua matriţă

— x ^ j/ ~

Ю -€ И Э -0 - © © © Fig. 159. Schema funcţionării unei maşini cu multe matriţe rotative pentru fabricarea capsulelor
gelatinoase: 1 — tambur rotativ; 2 — dispozitiv cu piston; 3 — dispozitiv cuneiform; 4 — bandă de
Perle gelatină

Fig. 158. Schema preparării capsulelor prin ştanţare

Perlele obţinute prin acest procedeu pot fi recunoscute prin prezenţa unei
linii mediane circulare care reprezintă locul de sudare şi prin faptul că ele
Principiul a fost elaborat în 1836 de Lavalle şi Thevenat, care foloseau un dis­
sînt umplute numai pe jumătate.
pozitiv simplu format din două plăci metalice, avînd tipare emisferice.
O modificare a procedeului descris anterior a fost realizată în 1933 de
Prima parte a procedeului presupune prepararea foilor de gelatină care
Scherer. Plăcile au fost înlocuite cu cilindri sau valţuri rotative. Cele două
se execută azi în industrie cu ajutorul unor cilindri răciţi cu apă. Foaia de
valţuri au scobituri de mărimea capsulelor şi se rotesc în sens invers. între
gelatină se prelucrează pe o placă de metal încălzită, pe care se găsesc tipare
valţuri se introduc în direcţie verticală două benzi de gelatină din care rezultă
corespunzătoare jum ătăţilor de capsule. Foaia de gelatină ia forma acestor
cele două jum ătăţi ale capsulei şi substanţa care constituie conţinutul. între­
tipare. în continuare se introduceam fiecare jum ătate de capsulă astfel for­
gul proces de fabricaţie este automat.
mată substanţa medicam entoasă dozată,care este de obicei lichidă.
în fig. 159 este prezentată schema funcţionării unei maşini cu matriţe rota­
în industrie, um plerea se face cu pom pa dozatoare. D u pă um plere,peste
tive pentru fabricarea capsulelor gelatinoase. V alţurile-m atriţă pot avea di­
prima placă se aplică a doua placă, care este simetrică cu prima şi este căp­
verse forme: sferice, ovoide, lunguieţe. Soluţiile foarte vîscoase, suspensiile
tuşită în acelaşi mod cu o foaie de gelatină (fig. 158).
şi chiar pulberile pot fi introduse,dacă se adaptează sisteme de um plere adec­
Cele d ou ă plăci se presează cu o presă hidraulică şi astfel se form ează
vate.
capsulele. M aşinile perfecţionate pot atinge un randament de 60 000 capsule
Avantajul acestui procedeu constă în faptul că um plerea capsulelor este
pe oră.
completă şi se exclude prezenţa aerului. Protecţia faţă de lum ină poate fi o b ­
Capsulele obţinute prin presare sînt ceva mai rigide şi, de regulă, mai mici
ţinută prin colorarea pereţilor de gelatină. M aşinile de acest tip ating o pro­
decît cele preparate prin imersie. Cel mai des se produc capsule sferice, d enu­
ductivitate de 100 000 capsule pe oră.
mite perle. M ai rar se fabrică prin această metodă capsule ovoidale.denum ite
capsulene.
C orn. 178 457

456
 O maşină cu randam ente mari este propusă de firma ’’A cco gel” , . ь
foile de gelatină sînt aspirate cu vid în formele aflate pe cilindri rotativi
acest mod se pot um ple substanţe pulverizate cu un randament de 25 ООО *
60 000 capsule pe oră.
M aşina A ccogel are trei cilindri separaţi: un cilindru de m ăsură, unul cu
rol de matriţă şi al treilea pentru sigilare. Procesul de lucru are loc în patru
faze distincte.
D o u ă benzi de gelatină alim entează cilindrul-m atriţă şi cel de sigilare
unde cu ajutorul vidului se form ează două jum ătăţi de capsule. Substanţa
medicamentoasă este trecută în cilindrul de măsurare şi apoi în interiorul celor
două jum ătăţi de capsule, care se suprapun, sînt sudate şi ştanţate. D u p ă scoa­
terea din m aşină, capsulele sînt tratate cu alcool stearic (pentru a nu adera
între e le) şi supuse uscării.
L a U zina Chim ico-Farm aceutică din Gorki funcţionează o linie deplin
automatizată (firm a ’’L e in e r”, A n glia), care permite fabricarea tuturor tipu­
rilor de capsule moi prin presare. Procesul tehnologic de fabricare, a capsule­
lor este alcătuit din urm ătoarele operaţii: prepararea masei gelatinoase; pre­
pararea medicamentelor pentru um plere (uleiuri, soluţii uleioase, suspensii
etc.); prepararea capsulelor gelatinoase (turnarea, umplerea, ştanţarea);
spălarea şi uscarea capsulelor; controlul şi am balarea capsulelor; regenerarea
deşeurilor.

19.5. C A P S U L E O B Ţ IN U T E PR IN P IC U R A R E

Acest procedeu permite um plerea capsulelor cu lichide adecvate. Prin­

cipiul constă în faptul că operaţia de um plere şi de formare a capsulelor se
face concomitent. Printr-un tub interior, soluţia medicamentoasă trece într-un
tub exterior care îl înconjoară pe primul, şi în care se află soluţia de gelatină.
Se form ează o picătură de medicament înconjurată de un strat de gelatină
care se solidifică, deoarece picăturile cad într-un mediu de primire convena­
bil, cum este uleiul de parafină. M ărim ea capsulei poate fi modificată dacă
se ajustează viteza de scurgere a soluţiei m edicamentului. Acest procedeu este
realizat în maşinile G lo b ex , care au un randament de 30 000 capsule pe oră
(fig. 160).
Ca substanţe active se pot folosi lichide care nu dizolvă sau nu modifică
din punct de vedere fizic sau chimic pereţii capsulelor. Conţinutul poate fi
de la 0,01 pînă la 0,55 g.

458
Fig. 160. Schema fabricării capsulelor gelatinoase prin picurare: 1 — refrigerent; 2 — vas cu ulei de
parafină; 3 — dispozitiv de dozare; 4 — rezervor cu soluţie medicamentoasă; 5 — masa gelatinoasă
topită; 6 — tubul exterior; 7 — pulsator; 8 — sistem de pompe

M etoda picurării condiţionează o dozare exactă a m edicamentelor, o

producere igienică şi folosirea econom ă de gelatină.
Prin această metodă e comod de încapsulat vitaminele A , E şi K.-solubile
în grăsimi . Capsulele obţinute astfel se deosebesc uşor prin lipsa liniei m edi­
ane circulare.

19.6. C A P S U L E L E G E L A T IN O A S E T A R I

Capsulele gelatinoase tari se prepară din gelatin ă prin imersie sau ştan-
ţare, au forma cilindrică şi sînt formate din cîte o pereche de semicapsule cu
'iametre care diferă foarte puţin, cea cu diametrul mai mare servind drept
capac. Aceste capsule se mai numesc şi operculate. E le au rolul unor recipi-

459
en te In care se In c o rp o rea ză m ed ic a m e n te le . C ap su lele op ercu late se
prin im ersie, iar procesul fa b ric ă rii lor d ecu rge asem ănător celor moi t - ii
r ele sînt c ilin d rice . N iv e lu l scu fu n d ării lor In baia de im ersie d epin d e de
m ărul capsulei. K a m e le în toarse invers se introdu c pe banda transportorul*1'
de uscat, ce se m işcă în cu ren tu l de aer, în c ă lz it p în ă la 30°C. C apsulele uscat
sînt foarte fra g ile şi cînd se scot de pe form e se fărîm ă, d e aceea ram ele cu cap-
suie turnate trec în cam era u m ectată cu vapori (tem p eratu ra 18-20°C um'
ditatea 75 -85 % ). D u pă um ectare ca p su lele se scot uşor de pe form e. Mai de
parte c ilin d rii se c o n tro le a ză riguros şi to tod ată se taie la lu n gim ea standard
C ap su lele (u n ite ) gata se c u le g în c u tii a cîte 100 b u căţi.
C ap su lele cu cap ace se produc de 8 n u m ere: d in tre care p rim ele patru
sînt m ai des folosite.
C ap su lele op ercu la te se prod u c d e 8 n u m e r e ,c a r e se deosebesc dup!
cap acitatea m ed ie, avîn d u rm ă toa rele caracteristici:

nr. 000 — 1,37 - IO- 3 m3 nr. 2 — 0,37 ■ 10~3 m3

nr. 00 - 0,95 • IO- 3 m3 nr. 3 - 0,30 ■ IO- 3 m3
nr. 0 — 0,68 • IO- 3 m3 nr. 4 — 0,21 • IO- 3 m3
nr. 1 - 0,50 ■ IO- 3 m3 nr. 5 - 0,13 • IO- 3 m3

19.7. U M P L E R E A C A P S U L E L O R

Pentru u m p lerea cap su lelor o p e rcu la te se folosesc autom ate ale diferi­
telor firm e, care se d eosebesc d u p ă p ro d u ctivitate (d e la 20 p în ă la 150 m ii cap­
sule pe oră ) şi d upă e x a c tita te a d o ză rii (2 -5 % ). In fu n c ţie de capacitatea de
cu rgere a substanţei m ed icam en toase au tom atele pot fi cu d oza toare sub formă
de m elc, cu cilin d ri, cu vid sau cu v ib ra ţie . In au tom a tele ita lie n e M G - 2 cap­
sulele în ch ise se toarn ă în buncăr, iar de acolo e le nim eresc în b locu l de ali­
m en tare şi o rien ta re, care are 20 tuburi alim en tatoare, a şeza te circumferen
ţial. C apsu lele orie n ta te (fu n d u l jos şi capacu l sus) se transm it în blocul de
u m p lere, un de cu ajutorul v id u lu i se deschid, se um plu cu substanţe medica
m entoase, se în c h id şi se în c le ie , ap oi se c u ră ţă su p rafaţa e x te r n ă de restul
substanţelor m ed icam en toase şi se şlefu iesc. Schem a u m p lerii capsulelor
p re ze n ta tă în fig. 161. .JS;
In d e p e n d e n ţă d e firm a şi con stru cţia au tom atu lu i de p rod u cţie, wj
fu n c ţie de p ro p rie tă ţile fizic o -c h im ic e ale substanţelor m ed icam entoase (P u
b eri, gran u le, m icrogran u le, m icrocapsule, m icrocom p rim ate, paste, suspense

460
 Aruncarea
capsulelor
O rie n ­ Deschi­ nedes-
tarea derea chise Um plerea

gTLJq^ U

У ГР П
Uscarea închiderea

Fig. 161. Procesul ae umplere a capsulelor cu substanţe medicamentoase

vîscoase etc.), automatele sînt înzestrate cu dispozitive de dozare corespun­

zătoare (fig. 162).
Capsulele se închid şi se eliberează din m aşină în recipient. A poi capsulele
trec în altă maşină, unde se curăţă suprafaţa de răm ăşiţele substanţelor
medicamentoase şi se lustruiesc.

19.8. P R O T E C Ţ IA ßl A C O P E R IR E A C A P S U L E L O R

Capsulele enterosolvente ori glutoidale (capsulae geloduratae, capsulae

glutoidales) se deosebesc de cele gelatinoase prin aceea, că ele sînt prelucrate
cu soluţie alcoolică de form alină ori vapori de form aldehidă. Astfel gelatina
trece în gluten şi pierde proprietăţile de dizolvare în apă şi în acizi, dizolvîndu-
se în lichide bazice.
Aşa capsule -trec stomacul fără nici o schimbare şi dezagregă în conţinu­
tul bazic intestinal (capsule ’’intestinale” ). Prelucrarea capsulelor poate fi
efectuată în exsicator, pe fundul căruia se pune o bucată de vată, îm bibată
cu soluţie oficinală de form aldehidă din raportul 1 ml de soluţie la 1 1 de volum
al exsicatorului. Capsulele se introduc pe un disc de porţelan aşternut cu tifon

461
 şi se menţin în vapori de formalde-
hidâ 20-22 ore. Se cunosc şi ajte
metode de prelucrare (bun ăoară, щ
soluţia alcoolică de 4% In formalină)
Trebuie de folosit capsule proaspăt
preparate, deoarece cu timpul capsu­
lele glutoidale pot pierde proprietă­
ţile de a se dizolva în sucul intestinal
şi deci, pot parcurge tractul gastroin­
testinal neschimbate.
învelişuri cu film e. In legătură cu
m ărirea nom enclaturii preparatelor
care se descompun In m ediu acid, în
loc de capsulele glutoidale (mai des
Fig. 162. Schema aparatului de umplere a cap­ utilizate în condiţii farm aceutice), in­
sulelor operculate
dustria farm aceutică utilizează linia
folosirii film elor de acoperire stabile
faţă de acizi. Cu acest scop capsulele gelatinoase dure se p relucrează cu solu­
ţie de 5% de acetoftalat de celuloză în amestec de acetonă şi alcool (3 : 1) ori
se ad au gă acetoftalatul în masa gelatinoasă.
Pentru producerea capsulelor, stabile la umiditate, film ele se p rep ară din
acidul stearic, polivinilacetat, m onogliceride acetate.
Controlul calităţii. Se efectuează conform monografiei farmacopeice
’’C ap su le” inclusă în FS XI. voi.2, p.143.
Determ inarea masei medii. Se cîntăresc îm p reu n ă 20 de capsule pline şi
se determ ină masa m edie a capsulei. A poi se cîntăreşte fiecare capsulă aparte
şi se com pară cu masa m edie a capsulei. Variaţiile masei la fiecare capsulă nu
trebuie să depăşească ± 10% de la cea medie.
M ai departe se deschid riguros aceleaşi 20 capsule, se culege cît mai bine
conţinutul şi se cîntăreşte ficcare capsulă goală. Pentru capsulele moi cu con­
ţinut lichid sau paste m em brana înainte de cîntărire se spală cu eter sau alt
solvent potrivit cu în lăturarea lui nosterioară la aer. Se calculează masa medie
a conţinutului capsulei. D acă nu sînt alte indicaţii în m onografia particulară,
variaţiile în masă de la cea medie nu trebuie să depăşească ± 10%, cu excepţia
a două capsule în care se permite variaţia în limitele de pînă la ±25% .
D acă mai mult de d ou ă capsule, în să n u mai mult de şase, au variaţia de
la cea m edie în lim itele de la 10 p înă la 25%, se determ ină conţinutul şi masa
medie a 60 capsule, luînd un surplus de 40 capsule. Js’u mai mult de

462
şase din 60 capsule pot avea variaţie de la masa medie mai mult de ± 10% şi nu
trebuie să fie nici o capsulă cu variaţia In masă mai mult de ±25% .

Am estecul conţinutului din 20 capsule ori 60 se foloseşte pentru deter­

minarea cantitativă a substanţelor medicamentoase şi a altor indici din m ono­

grafiile particulare.

Determinarea omogenităţii dozării. Pentru capsule ce conţin 0,005 g şi

mai puţin substanţă medicamentoasă se controlează om ogenitatea dozării.

Pentru analiză se ia u 30 capsule.

In fiecare din 10 capsule se determ ină cantitativ substanţa medicam entoa­

să, d up ă indicaţia m onografiei corespunzătoare. V ariaţia substanţei m edica­

mentoase poate fi n u mai mult de ±15% de la conţinutul mediu, cu excepţia

unei capsule, la care se permite o variaţie de ±25% .

D acă din 10 capsule In două conţinutul substanţei m edicamentoase d ep ă­

şeşte lim itele mai m ult de ±15% , se determină conţinutul substanţei m edica­

mentoase în fiecare din cele 20 capsule rămase.

N u mai mult de trei capsule din 30 pot avea variaţia de la m edie mai mult

de ± 15%, în să n u m a i mult de ±25%.

Dezagregarea. Capsulele destinate administrării interne trebuie să se

■dezagrege în tractul gastrointestinal. Determ inarea dezagregării se face

conform m onografiei ’’Comprimate”.

D ac ă în m onografiile particulare nu sînt alte indicaţii, capsulele gelati­

noase trebuie să se dezagrege şi să elim ine substanţele medicamentoase nu mai

mult de 20 min. Pentru capsulele tari se recom andă de determinat d ezagrega­

rea în aparatul ’’c o ş u l oscilant” lipsit de discuri.

D acă capsulele sînt enterosolubile, ele n u trebuie să se descom pună timp

de dou ă ore în suc gastric artificial şi într-o oră în suc artificial intestinal.

în ainte de adm inistrare capsulele gelatinoase şi cele acoperite se scufundă

pe cîteva secunde î n apă rece, d up ă ce se înghit, luînd apoi cîteva gîturi de

apă.

Solubilitatea. Se- face conform indicaţiei m onografiei ’’C om prim ate” .

Ambalarea. Livrarea trebuie efectuată în am balaj bine închis, ferit de

umiditate.
Conservarea. C apsulele trebuie conservate în loc uscat, răcoros, conform
monografiilor particulare.

463
 Capitolul 20
MICROCAPSULE (Microcapsulae)
M icrocapsulele sînt forme medicamentoase avînd dimensiuni de 1 ц т
5000 ц т , constituite din substanţe active acoperite cu un film din gelatină
polimeri naturali sau sintetici. M ai răspîndite în practica farm aceutică sînt
m icrocapsulele cu dim ensiuni în lim itele 100-500 ц т . T ehnologia contempo­
rană permite de a acoperi părticele cu dim ensiuni mai mici de 1 ц т . Particu­
lele cu dim ensiuni de p în ă la 1 ц т cu filme se numesc nanocapsule, iar pro­
cesul preparării - nanocapsulare.
C apsulele cu substanţe lichide sau gazoase au form a sferică, cele cu parti­
cule solide - de obicei neregu lată, deoarece film ul este fin şi se fixează pe
toate neregularităţile. Conţinutul substanţelor m edicamentoase poate varia
în limitele de 15-99% din masa microcapsulelor.
In tehnologia farm aceutică microcapsularea se foloseşte de' la sfîrşitul
anilor 50 - începutul anilor 60 ai secolului curent, în industria chimică, poli­
grafică, cosmetică şi alte ram uri - ceva mai înainte. Prin microcapsulare
este mascat gustul sau mirosul neplăcut, se asigură protecţia fa ţă de agenţi
externi şi se permite o m anipulare mai uşoară a substanţelor active. Microcap­
sulele pot fi introduse în capsule de gelatină tari sau transformate în compri­
mate sau pot servi pentru realizarea de preparate cu acţiune prelungită.
Lichidele pot fi aduse sub form ă de pulberi ’’uscate” avînd o bu n ă capa­
citate de curgere. A stfel uleiurile volatile microîncapsulate sînt puse în liber­
tate d u p ă dizolvarea învelişului de gelatină.
M icrocapsularea realizează:
a) protecţia preparatelor puţin stabile la acţiunea factorilor mediului
am biant (vitam ine, antibiotice, enzime, vaccinuri, seruri etc.);
b ) m ascarea gustului am ar al medicamentelor;
c) elim inarea substanţelor medicamentoase în locul necesar al tractului
gastrointestinal;
d) prelungirea acţiunii. Am estecul de microcapsule, care se d e o s e b e s c
prin dim ensiuni, grosime şi natura film ului, introduse-în capsule operculate
în com plex cu granule şi substanţe pulverulente, asigură m enţinerea unui
nivel anum it al substanţei medicamentoase în organism şi o acţiune terapeu­
tică eficace timp îndelungat;
e) com binarea într-un înveliş a substanţelor incom patibile între ele (folo
sirea film elor de separare);
j) ’’transform area” lichidelor şi a gazelor în stare ’’so lid ă” .
20 1. TEH N O LO G IA M ICRO CAPSULÄR1I
M etod ele m icrocap su lării p ot fi c la s ifica te în tre i grupe: fizice, fizico-chi­
mice şi chimice.
M etodele fizice. In prezent cunoaştem un num ăr m are de metode fizice
de microcapsulare - metodele drajefierii, pulverizării, prin suspendare în aer,
d isp e rsa re a în lichide nemiscibile, prin extruzie, metode electrostatice ş. a.
principiul metodelor date se bazează pe depu n erea m ecanică a film elor pe
r pjrticulele solide sau lichide ale substanţelor medicamentoase.
Folosirea unei metode sau alteia depinde de ’’n u c le u l” m icrocapsulei -
solid sau lichid.
Metoda drajefierii. Poate fi folosită pentru m icrocapsularea substanţelor
medicamentoase solide. Ultim ele în form ă de m asă om ogenă cristalică (cu
dimensiunile particulelor necesare) se p ulverizează într-o d u ză cu soluţia
polimerului film ului în cazanul de drajefiat. Film ul obţinut se usucă în
curentul de aer cald, suflat în cazan. Grosim ea stratului film ului depinde de
temperatură, concentraţie şi viteza de pulverizare a soluţiei polim erului.
Microcapsulele cu nucleu solid obţinute prin d rajefiere se mai numesc micro-
drajeuri.
M etoda pulverizării. Se foloseşte de obicei pentru m icrocapsularea sub­
stanţelor solide, care în prealabil sînt transform ate în suspensii fine. O bţinînd
asemenea microcapsule, de obicei cu învelişuri grase, n u cleele se suspendează
în soluţia sau topitura substanţelor grase (ceară, alcool cetilic, m ono- sau
distearat de glicerol etc.) cu pulverizarea posterioară şi uscarea suspensiei în
uscătoria pulverulentă. M icrocapsulele uscate au dim ensiuni de 3 0 -5 0 ц т .
M etoda dispersării în lichide nem iscibile. Se foloseşte pentru capsularea
substanţelor lichide. B un ăoară, metoda picurării, folosită pentru obţinerea
capsulelor moi, poate fi folosită şi pentru m icrocapsule. Pentru aceasta viteza
de scurgere a apei în ţeava exterioară trebuie să fie atît de m are (d e exem plu,
4,73 1/min.), în comparaţie cu viteza m işcării substanţei medicamentoase
lichide şi a substanţei peiiculogene topite (d e exem p lu, 30 ml/min.), pentru
ca curentul de ap ă să ru p ă picături cu dim ensiuni necesare.
De obicei, această metodă tehnologic se efectu ează astfel. Em ulsia caldă
a soluţiei uleioase a substanţei medicamentoase stabilizată cu gelatină (em ul­
sia de tipul U /A) se dispersează în ulei de vaselină răcit cu ajutorul un ui m a­
. laxor. In urma răcirii picăturile fine se acoperă repede cu o pelicu lă rece de
gelatină. Sferele răcite se separă de la p arafin a lichidă, se spală cu solvent
rganic şi se usucă. M ărim ea microcapsulelor, obţinute astfel, variază în
limitele 100-150 ц т .
Corn. 178
 E.M .D iug şi colaboratorii,folosind metoda dispersării In lichid nemiscibji
au obţinut microcapsule cu novocainam idă cu cedare lentă a principiului activ
destinate utilizării ca medicament antiaritmic la pacienţii cu activitate scăzută
a enzimei N — acetiltransferaza.
Adm inistrarea acestor microcapsule în comprimate permite de a menţine
la un nivel stabil concentraţia plasmatică a novoca’^ m id e i.
Prepararea prin suspendare în aer. Pulberea substanţei active este dusă
într-o cameră de acoperire şi suspendată de un curent de aer ascendent. in
acelaşi timp se injectează o dispersie fină a soluţiei de acoperire. Cînd parti­
culele acoperite ating o anum ită mărime,ele se depun şi sînt colectate.
M ărim ea microcapsulelor depinde de gradul de fineţe a pulberii supuse
microcapsulării, natura şi cantitatea produsului de acoperire, vîscozitatea solu­
ţiei, viteza şi tem peratura curentului de aer.
A ceastă metodă se foloseşte în aparate, construcţia principală a cărora
este asem ănătoare cu S P -3 0 şi S G -3 0 , utilizate la producerea comprimatelor
şi granulelor (fig. 163).

Fig. 163. Principiul de lucru al sistemului pentru prepararea microcapsulelor prin metoda dep un erii
în pat fluid. Lămurire în text

466
 Substanţa medicamentoasă se dizolvă sau se em ulsionează la încălzire cu
jflalaxoare *n s° l u ţia apoasă a substanţei peliculogene (1) şi (2). Soluţia
în c ă l z i t ă cu pompa ( 3 ) se trece la dispozitivul de pulverizare ( 4 ) şi se pulveri­

zează în cam eră (6) sub acţiunea aerului comprimat sau a unui gaz, care se
alimentează din rezervor (5). In partea inferioară a camerei se găseşte pulberea
care se suspendează în aer şi trece prin grătare. A eru l prelucrat este înlăturat
prin ştuţ (7). Picăturile de lichid, nim erind pe suprafaţa particulelor sispen-
date5se întăresc şi sînt evacuate din cameră. In cam eră se instalează un ma­
laxor orizontal cu elem ent de încălzire pentru o amestecare mai intensă a pul­
berii, care se alim entează din rezervor (8) cu pompa (9).
M icrocapsulele obţinute au o form ă sferică şi dimensiuni egale, care
depind de vîscozitatea şi de tensiunea superficială a soluţiei pulverizate şi
de caracteristicile dispozitivului întrebuinţat.
Metoda microcapsulării cu ajutorul centrifugării. Süb acţiunea forţei
centripete particulele substanţelor medicamentoase (solide sau lichide) cap­
sulate trec printr-o p eliculă a soluţiei substanţei ce form ează învelişul, se
acoperă cu ea form înd microcapsula. In calitate de material pentru filme se
utilizează substanţe, soluţiile cărora au o tensiune superficială satisfăcătoare
(gelatină, natriu alginat, alcool polivinilic ş. a.) şi vîscozitate optimă. D e aceşti
parametri depind dim ensiunile şi forma microcapsulelor.
Metoda electrostatică de microcapsulare. Este una din metodele noi şi
originale, elaborată în S .U .A . Sînt propuse un şir de aparate. Dim ensiunile
microcapsulelor obţinute sînt în limitele de la 5 p înă la 20 ц т .
Metodele fizico-chixnice. Principala metodă fizico-chimică este microcap-
sularea prin coacervare.
In prezent procedeul coacervării compuşilor macromoleculari este consi­
derat ca form area unui sistem bifazic în urm a stratificării. U n a din faze pre­
zintă soluţia substanţei macromolfeculare în solvent, a doua - soluţia solven­
tului în substanţa m acrom oleculară. Soluţia mai bogată în substanţă macro-
molecuiară deseori se separă în formă de picături de coacervat. Deshidratînd
mai departe, coacervatul trece în precipitat. A po i învelişurile picăturilor se
supun întăririi pentru ridicarea rezistenţei m ecanice a microcapsulelor, care
se efectuează pe diferite căi (prin răcire, volatilizarea solventului etc.).
Cunoaştem coacervarea sim plă şi compusă. Prima are loc ca rezultat al
interacţiunii dintre soluţia unui polimer şi a substanţei (m icrom oleculare)
medicamentoase. Coacervarea prin interacţiunea dintre doi polimeri se n u ­
meşte compusă sau com plexă.
Metoda coacervării simple. Procesul formării microcapsulelor prin coacer­
varea sim plă decurge în urm ătoarele faze (fig. 164).

467
Fig. 164. Schema procedeului microcapsulării prin coacervare simplă: a — dispersia substantei
medicamentoase 1 în soluţia polimerului 2; b — coacervarea — formarea în soluţie a fazelor cu un
conţinut mai mic ţi mai mare de polimer; с — "mărgele” formate din micropicături de coacervat pe
suprafaţa picăturilor de ulei; d — unirea microcapsulelor coacervatului ţi formarea microcapsulelor

Substanţa ce se încapsulează (u leiu l, soluţiile uleioase ale vitaminelor,

hormonilor şi ale altor substanţe m edicam entoase) se em ulsionează In soluţia
de gelatină la tem peratura de 50°C. Se capătă o emulsie de tip U/A cu un grad
de dispersare de 2 - 5 (im (fig. 164, a).
In soluţia substanţei ce form ează pelicula (ultim a în sistemul dat este un
m ediu extern) prin amestecare continuă se ad au gă soluţia apoasă de natriu
sulfat 20%. Proprietăţile deshidratante ale natriului sulfat duc la coacervarea
gelatinei. Se form ează un sistem lichid eterogen cu repartizare neuniform ă
în el a substahţei dizolvate (fig. 164, b ), alcătuită din dou ă faze - bogată şi
săracă în molecule ale substanţei dizolvate (gelatin ă). B un ăo ară, în soluţia
de 3% gelatină se form ează dou ă faze cu un conţinut diferit de gelatină: în
stratul de coacervat 2,02%, iar în restul - 0,98%.
M icropicăturile coacervatului o dată cu micşorarea temperaturii încep să
se concentreze în ju ru l picăturilor de ulei, formînd mai întL ’’m ărgele” din
micropicături de coacervat (fig. 164, c). A poi m icropicăturile se urtesc, acope­
rind picătura de ulei cu un strat continuu subţire, la început lichid de gela­
tină (fig. 164, d ), ce form ează microcapsula.
Pentru răcirea învelişului microcapsulelor amestecul se toarnă repede
într-un vas cu soluţie rece de natriu sulfat (18—20°C).
 M icrocapsulele se filtrează, se spală cu ap ă cu scopul în lăturării solu­
ţiei de natriu sulfat. O peraţia dată poate fi efectuată pe filtrul Nutsche, pe
filtre-prese sau prin centrifugare.
Filmele microcapsulelor conţin 70-80% apă. Uscarea microcapsulelor se
face termic (etuve convective cu poliţă, aparate cu pat flu id ) sau cu ajutorul
adsorbenţilor (uscătorii cu silicagel), prin prelucrarea cu lichide deshidratante
(etanol concentrat) şi alte metode.
Prin metode de coacervare se pot microcapsula de asem enea substanţe
medicamentoase solide, insolubile în ap ă (sulfanilam ide, antibiotice etc.).
M etoda coacervării compuse. Coacervarea compusă feste însoţită de acţi­
unea dintre în cărcăturile pozitive şi negative a doi polim eri şi este iniţiată
de obicei de schim bul de pH. Coacervatele compuse pot fi din una, d o u ă sau
trei componente. în coacervatele formate de un singur com ponent am bii poli­
meri se referă la un a şi aceeaşi gru p ă de compuşi chimici şi particulele am bilor
sînt amfotere (a u un nu m ăr egal de încărcături pozitive şi negative). In astfel
de sisteme în cărcăturile pozitive ale un ui ion sînt atrase de în cărcătu rile n e g a ­
tive ale altui ion şi invers. In coacervatele cu dou ă com ponente am bii poli­
meri prezintă compuşi chimici şi poartă încărcături opuse: macroionii pozi­
tivi - macrocationi sau negativi - m acroanioni.
In aceste sisteme interacţiunea are loc între compuşii microcation + macro-
anion. Coacervatele din trei com ponente se form ează prin am estecarea sub­
stanţei amfotere, m acroionului (macrocation ori m acroanion) şi adaosuri de
săruri, ce conţin microioni (cationi şi anioni).
Să urm ărim pe exem plul coacervatelor, alcătuite din gelatină şi gum ă
arabică, deci pe exem plul coacervatului din dou ă componente, procesul form ă­
rii microcapsulelor cu substanţe m edicamentoase prin m etoda coacervării
compuse.
Se prepară soluţia de gelatină de 10% (p H 8,0). In soluţia de 11% de gu m ă
arabică se em ulsionează u leiul sau soluţia uleioasă a substanţelor m edicam en­
toase. A m b ele lichide se amestecă cu m alaxorul (tem peratura amestecului
fiind de 50°C pentru a preîntîm pină form area gelu lu i). Se ad a u g ă soluţia de
natriu hidroxid pînă la pH -ul amestecului de 6,5, la care în cărcăturile elect­
rice ale am bilor polimeri devin opuse. Am estecul se d ilu ează cu a p ă şi so­
luţie de acid acetic de 10%, pH -ul se coboară pîn ă aproxim ativ la 4,51 L a m ă­
rimea dată a pH -ului macrocationii sînt atraşi către m acroanionii gum ei ara­
bice, picăturile coacervatului acoperă p icătu rile uleiului ce se în cap su lează
şi form ează învelişul. Pentru tanarea (d u b ire a ) în velişului microcapsulelor
se adaugă soluţie de form aldehidă 37%. D u p ă întărirea în v elişu lu i.te m p e-

469
 Microcapsularea d e sc h id e p o s ib ilită ţi in tere s a n te pentru adm in istrarea
ratura am estecu lu i se cob oa ră p în ă la 10°C, iar pH -ul se m ăreşte p în ă la 9 o unui şir de substanţe m ed icam en to ase, care nu pot fi r e a liz a te în fo r m e le m e ­
p en tru în tă rire a de m ai d epa rte a în v e liş u lu i. D upă aceasta m icrocapsulele dicam entoase ob işn u ite. Ca e x e m p lu poate servi fo lo sire a n itro g lic e ro lu lu i în
se usucă şi se cern pentru separarea fra c ţiilo r cu dim en siu n i necesare. m ic r o c a p s u le . N itro g lic e ro lu l ob işn u it în com p rim ate su b lin g u a le sau în p ic ă ­
în ca zu l m icrocap su lării substanţelor m ed icam en to ase solu b ile în apă se turi (P e 0 b u c ă ţic ă d e z a h ă r ) posed ă o p e rio a d ă d e a c ţiu n e scurtă. N itr o g li­
folo seşte separarea fa z e i n oi în m ed iu l s olven tu lu i org a n ic, ia i în calitate de c e r o lu l m icrocap su lat are p ro p rie ta te a d e a se e lim in a în organism treptat
m ateria l p en tru în v e liş - esterii d e c e lu lo ză , p o lim e rii s ilo x a n i, polivini!- timp în d e lu n ga t. F oarte e fic a c e este com b in a rea n itro g lic e ro lu lu i ob işn u it cu
clo rid u l şi a lţi p olim eri. cel m icrocapsulat.
Exemplu de microcapsulare a vitaminelor С şi B. Su bstan ţele fin pulveri­
za te se d isp ersea ză în solu ţia substanţei ce fo rm e a z ă film u l: acidu l ascorbic 20.3. N A N O C A P S U L E
în solu ţia de e tilc e lu lo z ă d izo lv a tă în m e tile tilc e to n ă sau a c e tilc e lu lo ză în
aceton ă , v itam in a B j — în solu ţia de ac e to fta la t d e c e lu lo z ă în am estec de N an o ca p su lele sînt p re p a ra te cu d im en siu n i d e p în ă la 200 n a n om etri care
a c e to n ă şi h e x a n . F iin d ad ău gat treptat la aceste sistem e un sedim entator conţin s olu ţii apoase. S o lu ţia apoasă este dispersată în tr-u n lic h id h id rofob
m acrom olecu la r (lic h id p o lis ilo x a n ), se e lim in ă o fa z ă n o u ă de dispersie, cu ajutorul u n ei substanţe te n s io a c tiv e p în ă cîn d iau n a ştere p ic ă tu ri d e d i­
care în form ă de m icrop icătu ri se lo c a liz e a z ă în ju ru l cristalelor acidului as­ mensiuni e x tre m de m ici. In co n tin u a re se în c o rp o re a ză , c o n tin u în d a g ita re a ,
corb ic, un indu-se ap oi în tr-u n în v e liş con tin u u . x o soluţie de m on om er care co n stitu ie în v e liş u l d u p ă p o lim e riza re . Procesu l de
O p e ra ţiile u rm ătoare sînt ob işn u ite: în tă rir e a în v e liş u lu i m icrocapsule­ polim erizare are loc la in te r fa ţă în c o n d iţii d eterm in a te.
lor, separarea m icrocap su lelor de m ed iu l d e d ispersie, sp ălarea şi uscarea. A u fost fă c u te şi r e a liz a te n a n ocap su le cu substanţe a c tiv e e v en tu a l p en tru
M e to d e c h im ic e . P rep ararea m icrocap su lelor p rin m etod a ch im ică se a se o b ţin e m ed ic a m e n te p a re n te ra le cu e fe c t p re lu n g it. A p lic a ţii im p o rta n te se
b a ze a ză p e re a c ţiile d e p o lim e riza re şi p olicon d en sa re la in tera c ţiu n e a fa ze ­ prevăd pentru re a liza rea d e n a n ocap su le cu an ticorp i, a n tig e n e , to x in e .
lor apă/ulei. P en tru p rep ararea m icrocap su lelor prin această m etod ă în ulei
se d iz o lv ă substanţa m ed icam en toasă, m on om eru l (b u n ă o a ră , m etilm etacri-
Capitolul 21
la tu l) şi ca ta liza toru l r e a c ţie i de p o lim e riza re (b u n ă o a ră , p e ro x id u l b en zo il).
S o lu ţia o b ţin u tă se în c ă lz e ş te 15 -20 m in. la tem p eratu ra 55°C şi se toarnă
în s olu ţia apoasă a e m u lgatoru lu i. Se fo r m e a z ă em u lsia de tip u l U/A, care se
DRAJEURI. MICRODRAJEURI. SPANSULE. GRANULE
ţin e 4 o re p en tru fin is a re a p o lim e riză rii. P o lim e tilm e ta c rila tu l ob ţin u t, inso­
D rajeu ri. D ra je u rile p re z in tă fo rm e m ed icam en to ase s o lid e , d estin ate
lu b il în ap ă, fo rm e a z ă în ju ru ! p ică tu rilor un în v e liş com pact. Microcapsulele
pentru u z in tern , o b ţin u te p rin a c o p e rire a m u ltip lă (în stratu ri) a su b stan ţe­
fo rm a te se separă de m ed iu l în c o n ju ră to r, se spală şi se usucă.
lor m ed icam en toase şi a u x ilia r e p e cru pe (g ra n u la te ) d e zah ăr. A s tfe l, to ată
masa d ra jeu lu i se va o b ţin e p rin a c o p e rire , p e cîn d la c o m p rim a te le d ra je fia te
se acop eră n u m ai m em b ran a.
20.2. Î N T R E B U I N Ţ A R E A M IC R O C A P S U L E L O R
Prepafarea industrială a drajeurilor se efectuează în cazanele de draje-
fiat, construcţia cărora se m odernizează continuu.
In p re ze n t un şir de substanţe m ed icam en toase se liv re a z ă în m icrocap­
Formarea drajeurilor are loc mult mai simplu decît la d rajefierea com­
sule: vita m in e, a n tib io tic e , substanţe a n tiin fla m a to a re , c a rd io ton ic e, antiast-
primatelor, ce este într-o depen d en ţă directă de raza circum ferinţei compri­
m atice, an titu sive, s o m n ifere, an titu b e rc u lo ze etc. In a fară de aceasta, m icro
matului. Iată de ce,acoperind comprimatele, ultimele se prep ară cu ajutorul
ca p su lele pot fi fo lo site în form ă de spansule, com p rim ate, suspensii şi » '
dispozitivului de presare care are o suprafaţă convexă.
capsule rec ta le. Se c e rc e te a ză p os ib ilita te a în tre b u in ţă rii m icrocap su lelor m
in je c ţii, p ică tu ri o fta lm ic e , com p rim ate p en tru im pla n tare. U n interes speci
471
fie p re zin tă em p la strele p e care este în tin s un strat fin de substanţe m edica­
m en toase m icrocapsulate.

470
 D rajeurile au forma sferică. M asa lor variază în limitele de la o
p înă la 0,5 g. Coloraţia drajeurilor depinde de colorant. Colorarea drajeur'
lor, care conţin una şi aceeaşi substanţă medicamentoasă, se colorează *
culori diferite Jn d ependenţă de dozaj.
L a producerea drajeurilor în calitate de substanţe auxiliare se folosesc
zahărul, am idonul, carbonatul de m agneziu bazic, făin a de grîu, talcul etil-
celuloza, acetilceluloza, natriul carboxim etilceluloza, grăsimile hidrogenate
acidul stearic, cacaua, ciocolata, coloranţi şi lacuri alimentare. Cantitatea
talcului nu trebuie să depăşească 3%, acidul stearic - 1%.
Pentru protecţia substanţelor medicamentoase de acţiunea sucului gast­
ric drajeurile se acoperă cu filme. Pentru crearea unor asemenea filme se uti­
lizează aceleaşi substanţe auxiliare, ca şi la producerea comprimatelor ente-
rosolubile.
Aspectul exterior se apreciază vizual^uînd pentru aceasta 20 de drajeuri.
V ariaţia masei dintre diferite drajeuri n u trebuie să depăşească ±10% din masa
medie. Toate celelalte analize se efectuează ca şi la comprimate. Dezagregarea
trebuie să dureze nu mai mult de 30 min., d acă nu sînt alte indicaţii.
în form ă de grajeuri conform farm acopeii se livrează am inazina, diazo-
lina, unele vitamine aparte, cît şi cele combinate.
E xem ple de drajeuri:
D rajeuri ’’Undevit” (D ragee ’’U ndevitum ”). Com ponenţa: retinol acetat
0,001 g (3300 U I), tiamin clorid 0,002 g, riboflavină 0,002 g, p iridoxină hid-
rocloridă 0,003 g, cianocobalam ină 0.000002 g, nicotinam idă 0,05 g, rutină
0,01 g, tocoferol acetat 0,01 g, acid folie 0,0005 g, calciu pantotenat 0,003 g,
acid ascorbic 0,075 g.
Se livrează în am balaje a cîte 50 bucăţi.
D rajeuri "H e x a v it” (D ragee ’’H exavitum ” ). Com ponenţa: retinol acetat
0,00172 g (5000 U I), tiamin clorid 0,002 g, riboflavină 0,002 g, nicotinamidă
0,015 g, p iridoxină hidrocloridă 0,002 g, acid ascorbic 0,07 g.
Se livrează în am balaje a cîte 20, 40, 50 şi 100 bucăţi.
Drajeuri ’’R evit” (D ragee ’’Revitum ”). Com ponenţa: retinol acetat
0,00086 g (2500 U I), tiamin clorid 0,001 g, riboflavină 0,001 g, acid ascorbic
0,035 g.
D rajeurile se livrează a cîte 50 sau 100 bucăţi în recipiente de culoare
oranj.
M icrodrajeuri. Spansule. M ai sus s-a subliniat că cu scopul de a prelungi
acţiunea, comprimatele pot fi obţinute din granule acoperite cu o membrană.
A şa granule se numesc m icrodrajeuri.

472
Fig 165. Schema preparării rmcrodxajeurilor. Lămurire în text

Una din m etod ele de p rep arare a m icro d ra je u rilo r este a c op erirea sub­
stanţelor m edicam entoase (fig . 165, b ) In ansam blu cu substanţa a g lu tin a n tă
(sirop de zah ăr) pe n işte g ră u n c io a re (a ) d e za h ă r în c a za n e le de d ra je fie re ,
asemănător p ro ced eu lu i p rep a ră rii d ra jeu rilo r ob işn u ite. M ic ro d ra je u rile
obţinute (1 ) se a cop eră m ai ap oi cu m em b ra n e, care în g r e u ia z ă d izo lv a re a
substanţelor m ed icam en toase (m icro d ra je u rile 2 şi 3).
Dacă mai d ep a rte m icrod rajeu rile o b ţin u te , a c o p e rite şi n e a c o p e rite cu
m embrane ce au o v ite z ă d ife r ită d e e lim in a re a su bstanţei m ed icam en toase,
se vor am esteca într-u n raport coresp u n zător şi acest am estec (d e la 50 la 400
m icrodrajeuri) se va am bala în capsule g ela tin o a s e d u re, vom o b ţin e form a
m edicam entoasă n u m ită s p a n s u 1 ă .
E fectu l p re lu n g irii acţiu n ii m icrod ra jeu rilor în form ă de spansulă este
prezentat în fig . 166.
Se pot am esteca 3 - 4 şi m ai m u lte tip u ri de m icrod ra jeu ri cu tim p d ife r it
de acţiu n e a substanţelor m ed icam en toase. P en tru con tro lu l c o m p o n e n ţe i
vizuale a spansulei fie c a re tip de m icrod ra jeu se c o lo re a ză în d ife r ite cu lori.
In spansule deseori se com b in ă substanţe sed a tiv e şi h ip o ten sive, n itro g li-
c e ro ], som n ifere, sim p atico trop ice şi a lte le . M ic ro d r a je u r ile pot fi ad m in ist­
rate nu nu m ai în fo rm ă d e spansule, dar şi în stare d e suspensie în lic h id .
Aceasta este fo a rte com od, dacă se prescriu d o ze m ari d e substanţe m ed ic a ­
mentoase.
Pentru a c op erirea m icrod rajeu rilor se folosesc m em b ran e lip id e de d ife ­
r ă com p on en ţă. V ite z a de d ifu z ie a substanţelor m ed icam en to ase p rin aceste

Com. 17 8
473
Fig. 166. Schema efectului acţiunii miciodrajeuriloi din spansulî

m em brane d e p in d e d e n atu ra c h im ic ă a substanţei grase şi grosim ea mem­

branei.
O m eto d ă com od ă d e p rep a ra re a m icro d ra je u rilo r este suspendarea sub­
stan ţei m ed icam en toase p u lv e ru le n te în tr-u n am estec to p it de substanţe de
acop erit - ceară , a lc o o l c e tilic , a cid stearic etc. A c e a s tă suspensie se obţine
p rin m etod a de p u lv e riza re . D u p ă ră c ire se o b ţin m icrod rajeu ri cu diam etrul
d e 3 0 -5 0 ц т . In d e p e n d e n ţă d e rap ortu l d in tre sub stan ţele m edicam entoase
şi c e le ce fo rm e a z ă m em b ran a, se o b ţin m icrod rajeu ri cu un term en diferit
de e lib e ra re a m ed ica m en tu lu i. A su p ra v ite z e i de e lib e ra re se p oate acţiona,
a d ău gîn d em u lga tori (le c itin ă , tw e e n u ri).

G ran u le
V fi

In d ife r ite cazu ri am estecu rile p u lv e ru le n te e ra ţio n a l să fie elib era te în

form ă d e cru pe m ici - g ră u n c io a re , g ra n u le. P rin gr an u lare se poate mări
s tab ilitatea su b stan ţelor c a re se u m e c te a ză la tem peratu ra c am erei, d t şi de a
asigura d izo lv a re a m ai a c tiv ă şi a m e lio ra re a gu stului un or p u lb e ri compuse.
T o a te acestea au dus Ia ap ariţia u n e i n o i fo rm e m ed icam en toase o fic in a le -
g ra n u le le .
G ra n u le le -c o n fo rm FS X I sînt o fo rm ă m ed icam en to asă cu aspect de
g ră u n c io a re s fe ric e , c ilin d ric e sau n e re g u la te , destin ate p en tru uz intern,
a lc ă tu ite dintr-un am estec d e substanţe m ed icam en toase şi a u x ilia re. D intre
c e le d in u rm ă fa c p arte za h ă ru 1., za h ă ru l lactic, n atriu l h id rocarb on a t, acidul
tartric, calciu l h id ro g e n fo s fa t, am id on u l, d e x trin a , g lu c o za , talcu l, siropul de

474
f. alcoolul, apa, c o lo ra n ţii, e s e n ţe le , co n se rv a n ţii şi a lte substanţe. Gra-
zahâr’ ot fi a cop erite cu m em b ran e.
nU D im ensiunile g ra n u le lo r (d e te rm in a te p rin c e rn e r e ) tre b u ie să f ie In
le 0 2 -3 ,0 mm. C a n titatea g ra n u le lo r cu d im en siu n i m ai m ari sau m ai
• în sumă nu tre b u ie să d ep ă şea scă 5%. E le tre b u ie să fie c o lo ra te u n iform
D ezagregarea g ran u ^e ^ r d u rea ză 15 m in. (în p ro b a 0,5 g, ca la c om p rim a te),
ele acoperite cu m em b ra n e - nu m ai m ult de 30 m in. V a r ia ţiile adm ise în
conţinutul su bstanţelor m ed icam en to ase nu trebuie să d ep ă şea scă ± 10%. C an­
titatea de talc nu trebuie^ să d ep ă şească 3%.
Producerea p u lb e rilo r g ra n u la te d e o b ic e i nu se d e oseb eşte de g ran u larea
folosită la p rep ararea com p rim atelor. In d u stria fa rm a c e u tic ă liv re a z ă : uroda-
nul, g licerofosfatu l, p la n ta glu cid a , r e tin o la c e ta tu l, oraza , e ta zo lu l-n a triu
pentru copii.
U ro d a n u l (Urodanum). C o m p o n e n ţa (p ă r ţi): p ip e r a z in ă 2,5; h e x a m e ti-
le n te tra m in ă - 8,0; litiu b e n zo a t - 2; n a triu b e n zo a t - 2,5; n a triu fosfat
anhidru - 10,0; n a triu h id rocarb on a t şi a cid ta rtric - cîte 37,5. T o a te in g r e ­
dientele se usucă în p re a la b il, se c e rn p rin sită cu o r ific iile 0,6 m m şi se
amestecă în o rd in e a u rm ă toare: litiu l b e n zo a t, n a triu l b en zo a t, p ip era zin a
(am estecarea 10 m in .), h e x a m e tile n te tra m in a (a m e stec a re a 15 m in .), n a triu l
fosfat (am estecarea 20 m in .), n a triu l h id roca rb on a t şi ac id u l tartric (a m e ste ­
carea 25 m in .). D u p ă a n a liz ă la m asă se a d a u g ă 30 p ă r ţi d u p ă volu m a lcoo l
96% şi se am estecă p în ă se o b ţin e o m asă p la s tic ă u n ifo rm ă . M asa o b ţin u tă
se gran u lează o b işn u it p rin g ran u lato r. G ra n u la te le u m e d e se usucă la 7 0 -8 0 °C
pînă dispare m irosu l d e alcoo l. G ra n u le le fin ite se a m b a le a ză cîte 100 g în
flacoane.
Glicerofosfatul. C o m p o n e n ţa (p ă r ţi): c a lc iu g lic e r o fo s fa t - 10, n a triu gli-
cerofosfat - 2, za h ă r - 88. A m e s te c u l d e p u lb e re se u m e c te a ză cu ap ă, după
ce masa se g ra n u le a z ă şi se usucă.

Capitolul 22

FORME MEDICAMENTOASE GAZOASE

D in tre fo rm e le m edica m en to ase gazoase tre b u ie de m e n ţio n a t, î n p rim u l

n n d , acele sub stan ţe m ed ica m e n to a se , care d u p ă starea a g re g a tivă p re z in tă
gaze (o x ig e n u l, c a rb o n u l d io x id , o x id u l de a zo t e tc .).
In reţea u a fa rm a c e u tic ă e le sînt puse la d is p o ziţie în b a lo a n e d e o ţe l, u n de
e sub p resiu n i m ari. B a lo a n e le sînt vop site în cu lori sp ec ia le , în d epen -

475
Fig. 166. Schema efectului acţiunii miciodrajeuriloi din spansulî

m em brane d ep in d e de n atu ra c h im ic ă a substanţei grase şi grosim ea m em­

branei.
O m eto d ă c om od ă d e p rep a ra re a m icro d ra je u rilo r este suspendarea sub­
stan ţei m ed icam en toase p u lv e ru le n te în tr-u n am estec topit de substanţe de
a cop erit - ceară , a lc o o l c e tilic , acid stearic etc. A c e a s tă suspensie se obţin e
prin m etod a de p u lv e riza re . D u p ă ră c ire se ob ţin m icrod ra jeu ri cu diam etrul
d e 3 0 -5 0 ц т . In d e p e n d e n ţă d e rap ortu l d in tre sub stan ţele m edicam entoase
şi c e le c e fo rm e a z ă m em b ran a, se o b ţin m icrod rajeu ri cu un te rm e n diferit
d e e lib e ra re a m ed ica m en tu lu i. A su p ra v ite z e i de e lib e ra re se p oate acţiona,
ad ău gîn d e m u lga tori (le c itin ă , tw e e n u ri).

Granule
V ,Я

In d ife r ite ca zu ri a m estecu rile p u lv e ru le n te e ra ţio n a l să fie elib era te în

fo rm ă d e cru pe m ici - g ră u n c io a re , g ra n u le. Prin g ra n u la re se p oate mări
s tab ilitatea su bstanţelor care se u m e c te a ză la tem peratu ra c a m erei, cât şi d e a
asigura d izo lv a re a m ai a c tiv ă şi a m e lio ra re a gu stului u n or p u lb e ri com puse.
T o a te acestea au dus Ia ap ariţia u n e i n o i fo rm e m ed icam en toase o fic in e le -
g ra n u le le .
G ra n u le le -c o n fo rm FS X I sînt o fo rm ă m ed icam en toasă cu aspect de
g ră u n cioa re s feric e , c ilin d ric e sau n e re g u la te , d estin ate p en tru u z intern,
a lc ă tu ite dintr-un am estec d e substanţe m ed icam en toase şi a u x ilia re . D intre
c e le din u rm ă fa c p arte za h ă ru l, za h ă ru l lactic, n a triu l h id rocarb on a t, acidul
tartric, calciu l h id ro g e n fo s fa t, am id on u l, d e x trin a , g lu c o za , talcul, siropul de

474
 alcoolul, apa, c o lo ra n ţii, e s e n ţe le , c o n se rv a n ţii şi a lte substanţe. Gra-
Zahâ[e pot fi a cop erite cu m em b ran e.
nU D im e n siu n ile g ra n u le lo r (d e te rm in a te p rin c e rn e re ) tre b u ie să fie în
le 0 2 -3 ,0 m m . C a n tita te a g ra n u le lo r cu d im e n s iu n i m ai m a ri sau m ai
• în su m ă n u tre b u ie să depăşească 5%. E le tre b u ie să fie colorate u n ifo rm .
^ a g regarea g ra n u le lo r d u re a z ă 15 m in . (în p ro b a 0,5 g, ca la c o m p rim a te ),
Ncele acoperite cu m e m b ra n e - n u m ai m u lt de 30 m in . V a r ia ţ iile adm ise î n
conţinutul su b sta n ţe lo r m edica m en to ase n u tre b u ie să depăşească ±1 0% . C a n ­
titatea de talc n u tre b u ie să depăşească 3%.
Producerea p u lb e rilo r g ra n u la te d e o b ic e i nu se d e o s e b e ş te de gra n u la rea
folosită la p rep ararea c om p rim atelor. In d u stria fa rm a c e u tic ă liv re a z ă : uroda-
nul, g licerofosfa tu l, p la n ta glu cid a , retin o la c e ta tu l, oraza, e ta zo lu l-n a triu

pentru copii.
Urodanul (Urodanum). C o m p o n e n ţa (p ă r ţi): p ip e r a z in ă 2,5; h e x a m e ti-
lentetram ină - 8,0; litiu b e n zo a t - 2; n a triu b e n zo a t - 2,5; n a triu fosfat
anhidru - 10,0; n a triu h id roca rb on a t şi a c id tartric - c îte 37,5. T o a te in g r e ­
dientele se usucă în p re a la b il, se cern p rin sită cu o r ific iile 0,6 m m şi se
amestecă în o rd in e a u rm ă toare: litiu l -b en zoat, n a triu l b e n zo a t, p ip e ra zin a
(am estecarea 10 m in .), h e x a m e tile n te tra m in a (a m e stec a re a 15 m in .), n a triu l
fosfat (am estecarea 20 m in .), n a triu l h id roc a rb on a t şi acid u l tartric (a m e ste ­
carea 25 m in .). D u p ă a n a liză la m asă se a d a u g ă 30 p ă rţi d u p ă volu m alcoo l
96% şi se am estecă p în ă se o b ţin e o m asă p la s tic ă u n ifo rm ă . M asa o b ţin u tă
se gran u lează o b işn u it p rin gra n u la to r. G ra n u la te le u m e d e se usucă la 7 0 -8 0 °C
pînă dispare m irosul d e a lcoo l. G ra n u le le fin ite se a m b a le a ză c îte 100 g în
flacoane.
Glicerofosfatul. C om p o n en ţa (p ă r ţi): c a lc iu g lic e r o fo s fa t - 10, n a triu gli-
cerofosfat - 2, za h ă r - 88. A m e stec u l d e p u lb e re se u m e c te a ză cu ap ă, după
ce masa se g ra n u le a ză şi se usucă.

Capitolul 22

F O R M E M E D IC A M E N T O A S E G A Z O A S E

D in tre fo rm e le m ed icam en to ase g a zoa se tre b u ie d e m en ţio n a t, în p rim u l

*md, a cele substanţe m ed icam en to ase, c a re d u p ă starea a g re g a tiv ă p re z in tă
gaze (o x ig e n u l, c arb o n u l d io x id , o x id u l d e a zo t e tc .).
în reţea u a fa rm a c e u tic ă e le sînt puse la d is p o ziţie în b a lo a n e d e o ţe l, u n d e
se ^ ă sub presiu n i m ari. B a lo a n e le sînt vop site în cu lo ri s p ecia le, în d e p e n ­

475
 d e n ţă de g a zu l co n ţin u t în el. B u n ăoară, b a lo a n e le cu o x ig e n sînt colorat
în albastru, c e le cu carbon d io x id - în n eg ru . G a ze le d in farm acie sînt livrate
p o p u la ţiei în p e rn e sp eciale d in cau ciu c în zes tra te cu tu b u ri de cauciuc şj
ajutaj, care se folosesc p en tru aspirare. T o a te c e le la lte g a z e sînt transportate
d irect în in s titu ţiile cu rative în b a loa n e şi a c o lo sînt fo lo site în d ife r ite scopuri
în aparate s p ecia le. R e g u lile de fo lo sire (liv ra re , con serva re) a g a z e lo r în baloa­
n e sînt studiate în cursul d e m e rc e o lo g ie fa rm aceu tică.
M ai tip ic e sînt a c e le m ed ic a m e n te , ce p re z in tă sistem e disperse, în care
m ed iu l d e dispersie to td ea u n a este g a zu l, iar m ed iu l dispersat p ot fi atît sub­
stan ţe solid e (sistem ul S/G), cît şi lic h id e (sistem ul L/G ). S istem ele S/G se
num esc fu m u ri sau ’ ’sm o g ” , iar sistem ele L/G - c e a ţă . D e o a re c e în am bele
sistem e su bstanţele s o lid e şi lic h id e au d e o b ic e i o dispersie c o lo id a lă , e le se
num esc ’ ’a e ro s o li” . F o rm e le m ed icam en to ase gazoa se de o b ic e i in clu d şi aşa-
n u m iţii aerosoli-spum e. D en u m irea d ată nu este n e re u ş ită , d e o a re ce aerosolii
şi spu m ele ca sistem e aerod isperse sînt un f e l d e an tip ozi.
In prim u l caz fa za dispersată o p re z in tă p ă r tic e le le lic h id e sau solid e, în
al d o ile a - g a zu l (a e r u l). M e d iu l d e d ispersie la aerosoli serveşte g a zu l (a eru l),
la spum e - lic h id u l. Cu a lte c u v in te , spum a este un sistem d e G/L. A e ro s o lii
p re zin tă sistem e disperse fă r ă structură, sp u m ele - c o n g lo m e ra te unitdis-
persate. In aerosoli p a rtic u le le uşor se m işcă, în spum e e le p ot d oar oscila.

22.1. A E R O S O L I M E D IC IN A L I (Aerosolea medicinales)

D in punct d e v e d e r e fizic o -c h im ic , a erosolii p ot fi d e fin iţi ca dispersii colo­

id ale d e p a rticu le lic h id e sau solid e, în tr-u n m ed iu d e d ispersie gazos (d e obi­
c ei aer). In lim b a ju l u zu a l p rin aerosol se în ţ e le g e un am balaj c a re p erm ite
folo sirea produsului d a to rită p re s iu n ii un u i g a z p rin p u lv e riza re . E n e rg ia n e c e ­
sară d ispersării p oa te f i produsă d e un g a z sub p resiu n e, a fla t în fla c o n (gaz
prop u lsor), sau p oate fi e x te rio a ră .
N o rii sau c e a ţa sînt a erosoli s a tu ra ţi,fo rm a ţi d in p a rtic u le lic h id e d isper­
sate în aer. Fum u l, ’’s m o g u l” şi p ra fu l sînt aerosoli a rtific ia li ce iau n a ştere
p rin dispersare sau con den sare.
A e ro s o lii fa rm a ceu tici se ob ţin p rin dispersare. F olo s ire a m e d ic a ţie i cu
aerosoli este cu noscu tă d in c e le m ai v e ch i tim puri. F u m ig a ţiile m ed ica m en -j
toase sau tratam en tu l cu vap ori d e ap e m in e ra le sînt m e n ţio n a te d e H ip ocrat
şi G alenu s. A e ro s o lii m od ern i au fost u tiliz a ţi prim a d ată în tim p u l c e lu i d e al
d o ile a ră zb o i m ond ial sub form a un or in s e c tic id e p resu rizate cu d ic lo rd iflu o r-

476
4
 rietan în fla c o a n e d e o ţe l. A s tă z i, aero s o lii fa rm a c e u tic i îş i găsesc a p lic a ţie
argă.
A e ro s o lii fa rm a c e u tic i sînt dispersii stab ije a le u n or m e d ic a m e n te sub
orm ă d e p ic ă tu ri d e lic h id sau p a rtic u le solid e în tr-u n m ed iu gazos. F in e ţe a
dispersiei, o m o g e n ita te a şi s ta b ilita tea sînt c a ra c te ris tic e le c e le m ai im p o rta n te .
D e o b ic e i, fa z a d ispersată este un lic h id c a re , d e şi a re o d e n s ita te m u lt
mai m are d e c ît g a zu l, p ic ă tu rile lu i p lutesc. A c e s t fe n o m e n se p e tre c e , d e o a ­
rece p ic ă tu rile d e lic h id sînt atît d e m ici, în c ît se pot d ep la sa d a to rită m işcă rii
b ro w n ien e sau p rin in term ed iu l c u re n ţilo r d e c o n v e c ţie . In plus, sa rcin ile
electrostatice d e acelaşi sem n p ro v o a c ă res p in g e re a p a rtic u le lo r şi îm p ie d ic ă
un an um it tim p r e u n ire a şi se d im e n ta re a . Cu to a te acestea, în m od in e v ita b il
se prod u ce p în ă la u rm ă c o a le s c e n ţa şi d e p u n e re a p a rtic u le lo r.
P a rtic u le le fa z e i dispersate (in te r n e ) au d ia m etru l m ed iu cuprins în t r e
0,05 -5 ц т .
A e r o s o lii fo lo s iţi ca m ed ic a m e n t p ot fi o b ţin u ţi p rin dispersarea cu v a p ori
de apă sau cu a er sub p resiu n e cu a ju toru l d u ze lo r şi p rin dispersare cu un g az
propulsor.
A e r o s o lii se folosesc m ai ales p e n tru a p lic a ţii în c ă ile res p ira to rii, dar şi
în d e rm a to lo g ie, în a fe c ţiu n i O R L etc.
A e r o s o lii ca fo rm ă m ed ica m en to a să au un şir d e a v a n ta je . P rin c ip a lu l este
fin e ţe a în a ltă , d e c a re d e p in d e în d e o s e b i a c ţiu n e a fa r m a c o lo g ic ă a substan­
ţelor. A s p irîn d aerosolii, m ed ic a m e n tu l n u este supus a c e lo r tra n sform ă ri,
care au lo c fiin d adm in istrate in tern , d e c i lipsesc fa c to rii c e a c ţio n e a z ă asupra
m ed ic a m e n te lo r în tractu l ga stro in testin a l, sucul cu fe r m e n ţii lu i a c tiv i, b a ri­
era p a rţia lă a fic a tu lu i, p ie rd e rile m ed ic a m e n tu lu i. A e r o s o lii au u n şir d e
avan taje şi fa ţ ă d e m e d ic a m e n te le in je c ta b ile su b cu tan ate, in tram u scu lare
şi in traven o ase; în p rim u l r în d jip s e ş te fa c to ru l d u rerii.

22.1.1. Aerosoli pentru inhalaţii individuale

A e ro s o lii p en tru in h a la ţii in d iv id u a le pot fi o b ţin u ţi cu d ife r ite sistem e de

in h a la to a re d e b u zu n ar. U n u l din c e i m ai sim p li in h a la to ri d e b u zu n ar este
p re ze n ta t în fig . 167.
In h a la toru l se fo lo se ş te în fe lu l u rm ător. In cap ac (5 ) se to a rn ă p u lb e re a
p în ă la sem n ul in terio r şi d o za d a tă se to a rn ă în c ilin d ru cu o sită fin ă , în
p re a la b il scoasă d in fu n d (1 ). A p o i în c ilin d ru l (2 ) se in tro d u c e c ilin d ru l (3 )
cu o sită m ai rară şi aju taju l p en tru in h a la re (4 ), d u p ă c e p u lb e re a se in tro ­
duce în nas.

477
 V a p orii substanţelor vo­
la tile p en tru in h a la ţie Pot
fi produşi atît de lich id e, cît
şi de fo rm e le m edicam entoa­
se solid e.
D in tre substanţele soli­
d e v o la tile pot fi m en ţion a­
te săru rile in h alatoare, pre­
fe ra te pe larg în prim a ju ­
m ătate a sec. X IX . Prin ci­
pala sare in h alatoare era
am on iu l carbonat, care uşot

se d escom pun e în am oniac

Fig. 167. Inhalator de buzunar pentru aspirarea pulbe­ şi carbon d io x id . Am on iu l
rilor. Lămurire în text
carbonat se îm b ib a cu sub­
stan ţe arom ate, u n eo ri se
u m ecta cu s o lu ţie d e a m on iac 10% şi se liv ra în b orcăn aşe în c h is e etanş.
Cu substanţe m ed icam en to ase v o la tile se îm b ib ă vata sau alt m aterial cu
o su p ra fa ţă m are, şi se liv re a z ă în fo rm ă d e v a tă in h a la to a re. P en tru în tre b u in ­
ţa re au fost propuse in h a la to a re de b u zu n ar.
Ingacamful. L ic h id u l v o la til are c o m p o n e n ţa u rm ătoare: cam for 0,3 g,
m en tol 0,17 g, e te r m e tilic al a cid u lu i s a lic ilic 0,08 g şi u le i d e e u c a lip t 0,1 g.
E x p u lza re a a erosolu lu i. E x p u lza re a aerosolu lu i p oate f i fă c u tă d ife rit în
d e p e n d e n ţă d e tip u l p rep aratu lu i, solven tu l în care a fost d izo lv a tă sau disper­
sată substanţa a ctivă, d e v a lv ă şi m ai ales d e g a zu l propulsor.
Se d eosebesc tre i tip u ri d e e x p u lz ă ri: sim p lă, cu tu rb u le n ţă şi tu rb u len ţa
şi e x p a n siu n e a p a rtic u le lo r dispersate. In p rim ul caz este vorb a d e o c o n d iţio ­
n a re sub p re s iu n e ,ş i n u d e un aerosol propriu-zis, p rep aratu l fiin d e x p u lza t
sub fo rm ă ned isp ersată. In al d o ile a caz p a rtic u le le care au dim en siu n i de
5 0 -2 0 0 Ц т sînt d ispersate cu tu rb u le n ţă avîn d o m işcare d e te rm in a tă d e di­
re c ţia je tu lu i şi d e tip u l d e v alvă, d e g a zu l propulsor. C înd p a rtic u le le disper­
sate sînt lic h id e , se v o rb eş te d e n e b u liza re , iar produsul este un aerosol de
su p rafaţă. In c e l d e al tr e ile a caz p ic ă tu rile după prim a dispersare, datorită
v a lv e i,s în t supuse u n ei ex p a n siu n i p u te rn ic e prin v o la tiliz a re a g a zu lu i lic h e ­
fiat. Se o b ţin p a rtic u le d e d im en siu n i d e ord in u l m icron ilor. U n astfel d e pro­
dus este un aerosol uscat.
C lasifica rea aerosolilo r se fa c e , d e o b ic e i, d u p ă m ă rim e a p a rtic u le lo r fa z e i
dispersate (ta b . 12).
F o rm e le m ed icam en to ase o b ţin u te cu aju toru l a erosolilor sînt. d in cele
m ai variate. A e r o s o lii a d e v ă ra ţi servesc p en tru absorb ţia m ed ic a m e n te lo r în

478
 Tabelul 12
e d ific a re a aerosolilor
Denumirea Diametrul
tipului de particulelor 9 M işcarea In aer
aerosol în Ц т

Aerosol molecular , -
0 01 0,1 ascendenţi pulverizare fin i;
stabilitate mare
Aerosol coloidal 0,1 - 5 plutire
Aerosol 8- 25 plutire
Spray 250 - 1000- descendenţi pulverizare umedă,
stabilitate mică

căile resp iratorii p ro fu n d e , p en tru d e z in fe c ta r e a s p a ţiilo r sau c a in s e c tic id e.

Spray-urile se u tiliz e a z ă p en tru a n e s te zic e lo c a le , în d e rm a to lo g ie , p en tru
aplicarea lo c a lă a u n or a n tisep tice etc. Sub fo r m ă d e sp ra y se în ffln e s c
numeroase p rep a ra te cosm etice.
A e ro s o lii a d e v ă ra ţi sîn t d isp ersiile, a le căror p a rtic u le au d im en siu n i sub
0,5 |im şi sînt p ro p u lsate cu g a z e lic h e fia te . U n a stfel d e aerosol se o b ţin e cu
freon 12 î n p ro p o rţie d e 95%. Su bstan ţa a c tiv ă sau solu ţia sa tre b u ie să fie
stabilă în g a zu l p ropulsor. S o lu ţiile ap oase n u sînt m is c ib ile cu fr e o n ii. D e
aceea p en tru m e d ic a m e n te le s o lu b ile în a p ă r e a liz a r e a u n u i aerosol a d evăra t
nu este p o s ib ilă în stare d e p u lb e re .

22.1.2. Obţinerea dispersiei cu vapori de apă

U n e le su b stanţe v o la tile p o t f i tran sform ate în ae ro s o li în p re z e n ţa v a p o ­

rilor d e a p ă. M o d u l c e l m ai sim plu d e re a liz a r e este p resarea sau tu rn a re a
acestora în a p ă în c ă lz ită la 65°C, cîn d se p ro d u c e v o la tiliz a re a d u p ă care
u rm ează c on d en sa rea în p a rtic u le fin e . In h a la ţiile cu u le iu r i e te r ic e sau a lte
subsţanţe v o la tile se a d m in is trea ză sub această fo rm ă . D u p ă a c e la ş i p rin c i­
piu lu c re a ză şi a p a ra te le fo lo s ite p en tru in h a la ţii în c lin ic i.
G e n e ra to a re le d e a e r o s o li,fo lo s ite în s p ita le ,s în t fo rm a te d intr-un d ispo­
zitiv de p u lv e riza re cu aer com p rim at. D o z a d e lic h id c a re se a d m in is trea ză este
îm pinsă prin tr-un tub c a p ila r cîn d r e z u ltă p ic ă tu ri fo a r te fin e . C u ren tu l p u ­
ternic de aer c r e e a z ă o d ep resiu n e la e x tr e m ita te a c a p ila ru lu i, a n tre n e a ză
lichid u l şi î l tran sform ă în p ic ă tu ri care n u d ep ă şesc 0,5 ц т .
A p a ra tu l este p re v ă zu t cu un sistem d e în c ă lz ir e , d e o a re c e d a to rită des­
tin derii aeru lu i com p rim at produsul se ră c eş te .
 22.1.3. Obţinerea dispersiilor cu ajutorul duzelor

O serie d e d is p o zitiv e produc a erosoli cu aju toru l d u ze lo r. Soluţiile de

u leiu ri e te ric e sau a lte substanţe sînt dispersate, su flîn d un je t puternic d
aer p rin in te rm e d iu l u n u i tub cap ilar p rin ca re so lu ţia este ab sorb ită In sus
d ato rită v id u lu i c a re se fo rm e a ză . L ic h id u l dispersat în astfel de condiţii dă
p ic ă tu ri m ari. P rin p lasarea u n ei şican e în c a le a je tu lu i se fo rm e a z ă picături
m ai fin e . D is p o z itiv e le con stru ite d u p ă acest p rin c ip iu se nu m esc n eb u lizo a re
Jetul p oa te fi c reat p rin p resarea u n e i p e re d e cau ciu c sau ch iar prin d efor­
m area e la s tic ă a p e re te lu i fla c o n u lu i c o n fe c ţio n a t din m ateria l plastic.

22.1.4. Aerosoli cu gaz propulsor

A c e s t tip d e a e ros oli sînt c o n d iţio n a ţi în a m b a la je e rm e tic e d in care se

p oate e x p u lz a c o n ţin u tu l cu aju toru l u n u i g a z p ropulsor. A s tfe l d e gen eratoare
d e a e ros oli sînt r e c ip ie n te rezisten te cu o p resiu n e in te r n ă d e fin ită d e obicei
m ai sus d e 2 a tm osfere p re v ă z u te cu d e sc h id e ri s p e c ia le d e n u m ite va lv e .
A e r o s o lii cu g a z e prop u lsoare o fe r ă avan taju l p ro te jă rii produsului pînă
la g o lir e a lu i. P rin tr-o form u la re şi p re p a ra re c ore sp u n ză to a re se pot ob ţin e
p rep a ra te stab ile, e v e n tu a l, lip site d e g e rm e n i. A c e s te a m b alaje sînt com ode şi
p re zin tă o m are e fic ie n ţă .
U n aerosol d e acest tip (fig . 168) este com pus d intr-un re c ip ie n t (4 ), o val­
v ă (1 , 2 ), g a z p rop u lsor (3 ) şi produs d e d istrib u it (6 ) sub fo rm ă lic h id ă . Con­
ţin u tu l d in fla c o n e ste con stitu it în m ajorita tea ca zu rilo r din d ou ă fa z e dis­
tin cte: fa z a lic h id ă şi fa z a gazoa să . F a za g a zoa să este fo rm a tă din gazu l pro­
pulsor, iar fa z a lic h id ă d intr-o d ispersie lic h id ă d e produs a c tiv şi g a z propulsor
lic h e fia t.

22.1.5. Recipiente

G e n e ra to ru l aerosol este un an sam blu c on stitu it d intr-un re c ip ie n t care

n u m ai p oate fi r e u tiliza t, c o n fe c ţio n a t din m etal, s tic lă sau plastic, care con ­
ţin e un g a z com p rim at sau lic h e fia t şi produsul d e dispersat, p re v ă zu t cu un
d is p o zitiv ca re p e rm ite e x p u lz a re a c o n ţin u tu lu i sub fo rm ă d e p a rticu le lich id e,
s olid e, d e spu m ă sau d e paste. R e c ip ie n t e le m e ta lic e (fie r , o ţe l, a lu m in iu ) sînt
c e le m ai fo lo site. P e n tru e v ita re a c o lo ră rii sînt lă c u ite cu p e lic u le sau acope
r ite la in te rio r cu un strat d e o ţe l in o x id a b il.

480
 R e c ip ie n t e le de s ticlă sînt în to td e a u n a
у
a c o p e rite cu m a te ria l plastic p en tru m ă rirea
r e z is te n ţe i (p o liv in il c lo rid ) şi p en tru p ro te c ţie
Ü-*— N. ~ în caz d e sp argere.
f (jlî _ R e c ip ie n t e le d e plastic rezisten t sînt m ai
p u ţin fo lo s ite , deoarece.-deşi sînt s tab ile la c o ­
ro ziu n e , u şoa re şi e c o n o m ic e , nu a sigu ră sta­
b ilita te a p re p a ra te lo r.
R e c ip ie n t e le sînt p re v ă zu te cu o v a lv ă
care are o d e s c h id e re c a lib ra tă . V a lv a este
e le m e n tu l care asigu ră u tiliz a re a c o n ţin u tu lu i
a fla t sub p resiu n e. V a lv a a sigu ră o ob tu rare
e ta n şă a re c ip ie n tu lu i şi p e rm ite d istrib u ţia
c o n ţin u tu lu i p rin tr-o a c ţiu n e m ec a n ic ă sim p­
lă d e apăsare. C înd ap ăsarea în c e te a z ă , re v in e
Fig. 168. Schema unui recipient la p o z iţia în ch is.
aerosol; 1 - valvi; 2 -cap de pulve­ E x is tă o g a m ă destu l d e v a ria tă d e tip u ri
rizare; 3 — gaz propulsor; 4 — reci­
pient; 5 — tub plonjor; 6 — produs d e v a lvă , dar, în p rin c ip iu , o v a lv ă este com ­
de distribuit pusă din (fig . 169) cap d e ap ăsare (2 ), capsu lă
de se rtiza re (3 ), g a rn itu ră d e cau ciu c (4 ), tijă
(6), arc (7 ), p u n g ă d e cap ron (8 ), tub p lo n jo r (9 ) şi jic lo r (5 ).
Capsula d e s e rtiza re re p r e z in tă p a rtea c a re fix e a z ă va lv a d e d e sc h id e re a
flaconului. C orpul v a lv e i (1 ) este fix a t d e capsu la d e s e rtiza re şi cu p rin d e e le ­
m entele care în c h id şi d esch id v a lv a (jic lo r u l şi a rc u l). Este c o n fe c ţio n a t din
M aterial plastic. T u b u l p lon jor p e rm ite c irc u la ţia c o n ţin u tu lu i d e la fu n d u l
flaconului p în ă la v a lv ă . J iclorul sau supapa fa c e le g ă tu r ă în tr e cap u l d e a p ă ­
sare şi corpu l v a lv e i. Es'te o p ie să m o b ilă care asigu ră tr e c e r e a c o n ţin u tu lu i
din fla con prin jic lo r , c în d este a c ţio n a t cap u l d e ap ăsare. R e so rtu l m eta lic
are rolul de a d esch id e va lv a prin c o b o rîrea jic lo r u lu i şi asigu ră în c h id e r e a
valvei cînd ap ăsarea în c e te a z ă . C apul sau b u to n u l d e ap ăsare c o n d iţio n e a z ă
caracteristicile je tu lu i p rin d im e n siu n ile şi fo rm a o r ific iu lu i.
V a lv e le pot fi în d e p e n d e n ţă de m odul d e e lib e r a r e a c o n ţin u tu lu i:
- v a lv e cu d e b it con tin u u care asigu ră em is iu n e a a tît tim p, cît d u rea ză
Presiunea pe cap u l de apăsare;
- valve d oza toa re care e lib e r e a z ă o c a n tita te d e te rm in a tă d e produs, in - '
diferen t de du rata p resiu n ii e x e r c ita te .
Pentru aceasta v a lv e le sînt d ota te cu o c a m eră d oza toa re.
D u pă tip u l d e cap d e p u hrerizare, n a tu ra e m is ie i p oa te lu a d ife r ite fo rm e :

c °ni. 178 481

 fo rm ă de je t localizat pent
ru su p ra feţe m ici (sUPr af ete
cu ta n a te) lim itate şi în stomato-
Iog ie;

- form ă de pensulă pentru

su p ra feţe cu tan ate m ari;
- form ă d e c e a ţă - pentru
c ă ile respiratorii;

- form ă de em u lsie etalată la

crem e, spum e.
A e ro s o lii m ed ic in a li se obţin
prin folo sirea un u i şir de substan­
ţe d ife rite , care fo rm e a ză urmă­
to a re le patru g ru p e principale:
substanţe active, solven ţi, sub­
stan ţe a u x ilia re , propulsori. Sub­
stan ţele active sau medicamen­
toase au rolu l p rin cip a l în com­
p o n en ţa aerosolilo r asigurînd
Fig. 169. Schema unei valve: 1 — corpul valvei; 2 —
cap de apăsare; 3 — capsulă de sertizare; 4 — garni­ astfel e fe c tu l cu rativ. Substanţele
tură de cauciuc; 5 — jiclor; 6 — tijă; 7 — arc; 8 — m ed icam en toase din to ate gru­
pungă de capron; 9 — tub plonjor
p e le fa rm a c o lo g ice pot fi folosite
în c alitate de substanţe active.
S o lv e n ţii fo lo s iţi la p ro d u cerea aerosolilo r p ot fi substanţe o rg a n ic e şi apă,
care servesc p en tru o b ţin e re a s o lu ţiilo r su bstanţelor active.
Su bstan ţele a u x ilia r e servesc p en tru o b ţin e re a u n ei fo rm e m ai apte
p en tru elim in a rea su b stanţei m ed icam en toase. Cu aju toru l su bstanţelor au x i­
lia re a erosolii pot fi o b ţin u ţi în form ă d e solu ţie, u n gu en t, em u lsie, linim ent,
film elastic, pastă, spum ă. în c a lita te d e substanţă a u x ilia r ă se folosesc ten-
sio a c tiv e le a tre i clase: a n io n a ctive , c a tio n a c tiv e şi n e io n o g e n e . D in e le fac
parte, b u n ă oară, esterii com puşi ai g lic o lilo r su p eriori şi in fe rio ri, am inele
prim are a lifa tic e , d ife r iţi d e riv a ţi ai la n o lin e i, u le iu ri v e g e ta le şi m inerale
su lfon ate, a lc o o li o x ie tila ţi, am ide, a m in e, tw e e n u ri, spanuri, esteri p e baza
g lice ro lu lu i, e tilo le a tu l, c rem oforu l, crem olan u l, trie sterii pentaeritritului,
ce lu lo za m icrocristalin ă , la u ra ţii şi m iristaţii trie ta n o la m in e i etc.
D in grupa a p atra a su b stanţelor p rin c ip a le tre b u ie d e m en ţion a t propul-
sorii.

482
 22, 1. 6. Propulsorii

propulsorii con stitu ie fa za g a zoa să ce este r e p r e z e n ta tă d e un am estec de

com prim ate sau lic h e fia te , care e x e r c it ă asupra c o n ţin u tu lu i o presiu n e
^ a i mare d ecît p resiu n ea atm osterică. P rop u lsorii sînt fo rţa m otrice a'ansam b-
•UJ presurizat care are rolul unui piston la su p ra fa ţa c o n ţin u tu lu i din r e c i­
pient. G a zele folo site ca propulsori tre b u ie să fie in c o lo re, in o d ore, in e rte din
punct de v e d ere ch im ic, n e irita n te , n e to x ic e , n e in fla m a b ile , n e e x p lo z ib ile
ţi să aibă o bu nă cap a c ita te d e d izo lv a re şi un p u n ct d e fie r b e r e m ai jos de
temperatura cam erei.
Din punct de v e d e re a g reg a tiv, p rop u lsorii se c la s e a ză în u rm ă to a re le tre i
grupe p rin cip a le: g a ze com p rim ate, g a ze lic h e fia te şi s o lv e n ţi o rg a n ic i uşor
volatili.

22.1.6.1. G a ze com p rim ate

G azele com p rim ate p ot fi p a rţia l solu b ile sau in s o lu b ile în produsul dis­
persat. C arbonul d io x id şi p ro to x id u l de a zo t sînt co n sid e ra te g a ze p a rţia l solu ­
bile în produs (fa z a lic h id ă ). D e o b ic e i, se p r e fe r ă fo lo sire a g a z e lo r in so lu b ile
cum sînt azo tu l şi argo n u l. In d om en iu l fa rm a c e u tic m ai fre c v e n t u tiliz a t este
azotul. A z o tu l p u rific a t este p e rfe c t to lera t din p u n ct d e v e d e re chim ic.

22.1.6.2. G a ze lic h e fia te

In cazu l fo lo sirii de g a z e lic h e fia te , p re s iu n ea din re c ip ie n t este d e te rm i­

nată de p resiu n ea d e vap ori a p rop u lsoru lu i, şi n u de c a n tita te a acestu ia. D e
aceea p resiu n ea ră m în e con stantă, m en ţin în d u -s e e c h ilib ru l în tre p resiu n ea
de propulsor lic h e fia t şi fra c ţiu n e a în stare de vap ori. C înd se d esch ide valva,
se evacu ează o c a n tita te d e am estec de m ed ic a m e n t şi propulsor, dar p resiu n ea
internă ră m în e aceeaşi. Prop u lsorii lic h e fiib ili au un rol d eoseb it în asigurarea
efica cităţii, p u tîn d f i c on sid e ra ţi ca fă c în d p a rte in te g ra n tă d in form u lă.
A şa cum s-a arătat la an u m ite tip u ri de a erosoli, ru p erea p ic ă tu rilo r are
b c în două fa z e : la în c e p u t agresiv prin v e n tilu l v a lv e i, apoi se p rod u ce evapo-
rarea spontană a g a zu lu i propulsor, e x p a n s iu n e care du ce Ia m ărirea v o lu ­
mului d e circa 300 ori. G rad u l de ru p ere a p ică tu rilor d e p in d e de produsul ac
tiv, de propulsor, d e raportul c a n tita tiv d in tre aceştia, de d im en siu n ile ori-

4Ь 3
 fic iu lu i de evacu are, de v a lv ă şi d e tip u l cap u lu i d e apăsare. D im en siu n ea
tic u le lo r este cu atît m ai m ică, cu cît p o rţiu n ea d e g a z propulsor este mai mar '
G a ze le lic h e fia te fo lo site ca prop u lsori sînt h id rocarb u ri a lifa tic e sim ple
h a lo g en a te cu punct d e fie r b e r e r e la tiv ap rop iat d e tem p eratu ra am b ian tă •
care pot fi lic h e fia te c o n v e n a b il f ie p rin ră c ire , fie prin p resiu n e. ^
D e riv a ţii c lo r o fta o ra ţi ai m eta n u lu i şi e ta n u lu i sînt c e i m ai utilizaţi De­
n u m irea c o m e rc ia lă c e a m ai cu n oscu tă este d e fre o n i. A c e a s tă denumire este
urm ată d e un n u m ăr form a t din tre i c ifre . P rim a c ifr ă d in s tîn ga rep rezin tă
nu m ăru l d e carbon i m inus 1 (C —1). L a d e riv a ţii m eta n u lu i j cifra fiind 0,se
a ju n g e la un n u m ăr de. d ou ă c ifre . C ifra a d ou a r e p r e z in tă n u m ăru l atomilor
d e h id ro g e n plus 1 {H + 1), iar c ifra a tre ia n u m ăru l ato m ilo r de fluor (F).
D ic lo rd iflu o rm e ta n u l (CC12F 2), fre o n 12 sau p ropulsor 12 cu p u n ctu l de
fie rb e re - 29,8°C, este c e l m ai u tiliz a t, este n e in fla m a b il şi n e to x ic .
T ric lo rflu o rm e ta n u l (CC13F ), fre o n 11 sau propulsor 11, are un atom d e clor
în plus şi u n u l d e flu o r în m inus şi d e c i o g re u ta te m o le c u la ră m ai mare.
Pu n ctu l d e fie rb e re m ai rid ic a t î i lim ite a z ă a p lic a ţiile .
D ic lo rte tra flu o re ta n u l (CC1F2-C C 1 F 2), fre o n 114, este d e asem en ea frecvent
folosit.
Cu to a te că in iţia l com p u şii c lo ro flu o ra ţi au fost c o n sid e ra ţi n e to x ic i,
u lte rior s-au sem n alat u n e le m o d ific ă ri p e care p rop u lsorii le p ot p rovoca la
n iv e lu l p lă m în ilo r. în c a n tită ţi m ari sau d u p ă ad m in istrări a b u ziv e aceste
g a z e p ot d e te rm in a fe n o m e n e t o x ic e cu e fe c t r e fr ig e r e n t ca re duc la obtu rarea
la rin g e lu i, e fe c te h a lu c in o g e n e şi in to x ic a ţii la n iv e l cardiovascu lar cu urm ări
g rave.
U tiliz a re a a e rosolilo r m ed ic a m e n to şi cosm etici sau a lte a p lic a ţii trebuie
fă c u te cu p ru d e n ţă p en tru a e v ita riscu rile d e in to x ic a ţie .

22.1.6.3. S o lv e n ţi o rg a n ic i uşor v o la tili

G ru pa dată d e prop u lsori este p re z e n ta tă d e u rm ă to a re le su b stanţe: vin il-

c lorid u l, e tile n c lo rid u l, m e tile n c lo rid u l şi m e tilc lo ro fo rm u l. E i n u sînt u tili­
za ţi ca atare, c i n u m ai în am estec cu fre o n ii p e n tru c o b o rîre a p re s iu n ii vapo­
rilor saturaţi ai p ro p u lsorilor p rin c ip a li. U tiliz a re a p ro p u lsorilor com puşilor
c loru lu i este e c o n o m ic ă , în s ă e i d istru g r e c ip ie n te le p lastice şi cau ciu cu l,
h id ro lize a z ă , m ai ales o d a tă cu m ă rire a te m p e ra tu rii. A c e a s ta con stitu ie cau za
că c lorsu b stitu en ţii ca rb o n u lu i n u se u tiliz e a z ă p e larg la p ro d u c ere a aeroso­
lilo r farm aceu tici.

484
 A e ro s o lii m ed icin a li, care sînt e lim in a ţi d in re c ip ie n te în d ife r ite fo rm e ,
după m odul adm inistrării în p ra ctica cu rativă se c la s ific ă în : 1) rem e d ii ce sub­
stituie m ed ic a m e n te le p en tru uz in tern (a erosoli p en tru in h a la ţii); 2) rem e d ii
pentru adm inistrarea e x te rn ă .

22.1.7. Prepararea aerosolilor

A e ro s o lii se p rod u c la u zin e In s e cţii s p ec ia liza te , u n d e au loc, d e o b ic e i,

trei o p eraţii te h n o lo g ic e p rin c ip a le: p re lu c ra rea sub stan ţelor active sub fo rm ă
de solu ţie, suspensie etc., p rep a ra rea p rop u lsorilor (o r i am estecu l lo r ) şi u m p­
lerea propriu-zisă a rec ip ie n te lo r.
P rep ararea su bstanţelor a ctive c on fo rm fo rm u lei are lo c în rea cto a re în ­
chise. Prep aratu l gata se tra n sferă din rea ctor cu p om p e sp ec ia le în cole c to r
(rezerv or), d e u n d e prin scu rg erea lib e ră sau sub p resiu n e se tre ce la lin ia de
um plere cu aparatul d e d oza re. A m e stec u l d e p ropulsori se p re p a ră în în c ă ­
peri sp eciale. O p e ra ţiile te h n o lo g ic e , le g a te d e p rep a ra rea p rop u lsorilor, se
deosebesc în d e p e n d e n ţă d e a ceea , în ce m od p rop u lsorii se tra n sp ortea ză la
lin ia d e u m p lere. T ra n sp ortarea p oate f i e fe c tu a tă o ri cu p om pa, ori sub
presiune cu g a z e in e rte - a zo t sau va p ori d e p rop u lsori. A tr e ia o p e ra ţie este
u m p lerea p ropriu-zisă. L in ia d e u m p lere r e p r e z in tă o serie d e sem iau tom ate
aparte, ori un u tila j autom at, com p act u n it în tr-o lin ie c on fo rm con secu tivi-
tă ţii o p e ra ţiilo r te h n o lo g ic e .
L in iile d e u m p lere a re c ip ie n te lo r cu a erosoli se c la s ific ă d u p ă p ro d u c tiv i­
tate în lin ii d e: 1) p ro d u ctivita te m ică (1 0 -2 5 b u c ă ţi p e m in u t)'2 ) p ro d u c tiv i­
tate m ed ie (5 0 -7 0 b u c ă ţi p e m in u t); 3 ) p ro d u ctivita te m are (100 d e b u c ă ţi şi
mai m ult p e m in u t).
L a lin iile d e p ro d u ctivita te m are şi m ed ie se in s ta lea ză u tila j autom at cu
p rod u ctivitate sporită.
L in iile d e p ro d u ctivita te m ică p ot f i a tît au tom a tiza te, p recu m şi în flu x ,
folosind m unca m an u ală.
S ecţia d e p rep arare a a e rosolilo r p oa te a v e a d ou ă -trei lin ii cu o p ro d u c ti­
vitate d e 2 0 -2 5 m ilio a n e r e c ip ie n te p e an. M a jo rita te a u z in e lo r d e p este h o ­
tare au p ro d u ctivitatea m e n ţio n a tă .
Sch em a te h n o lo g ic ă d e p rep arare a aerosolilo r este p re ze n ta tă în fig . 170.
R e c ip ie n te le g o a le n im eresc la au tom atu l (1 ) vib ra tor a lim en ta tor d e tip
m ecanic. D e la autom atul alim en ta tor re c ip ie n te le n im eresc p e masa trans­
portorului (2 ), asigu rîn d lu cru l con tin u u al lin ie i. D e p e m asa d e p rim ire a auto-

485
m atu lu i (2 ) r e c ip ie n te le n im eresc la tran sp ortoru l c e n tra l şi se îm p in g la auto­
m atul d e suH are (3 ). P en tru u m p lere a d o za tă în r e c ip ie n te a p rep aratelor
lic h id e în lin ie este m on tat un au tom at tip ro ta tiv (4 ). P rep aratu l a lim e n te a ză
p rin c o n d u ctă con tin u u au tom atu l. A p o i în r e c ip ie n tu l ca re se m işcă p e trans­
p ortoru l c e n tra l se m o n te a ză m anual supapa cu tu b u l p lon jor. E tanşarea
su p ap ei se e x e c u tă la au tom atu l ro ta tiv (5 ). P en tru u m p lere a re c ip ie n tu lu i cu
prop u lsor şi d o za re a lu i serveşte au tom atu l r o ta tiv (6 ). P rop u lsoru l sub p resiu n e
se a lim e n te a z ă în au tom at prin con du ctă.
F id e lita te a u m p le rii se c o n tro le a ză la b a la n ţe le au tom ate (7 ). A m b a la je le
cu d e v ie ri m ari d e la m asa n e c e s a ră se în lă tu r ă d e p e transportor. A m b a la je le
c o n tro la te n im eresc la sem iau tom atu l p en tru c o n tro lu l fu n c ţio n ă r ii va lv e i
(8 ), ap oi la in s ta la ţia sem iau tom ată p en tru c o n tro lu l re c ip ie n tu lu i f i al etan-
şării v a lv e i (9 ), care r e p r e z in tă o cad ă cu a p ă la tem p era tu ra 40—50°C. E tan şa­
rea se c o n tro le a z ă v izu a l. L a a p a riţia b u le lo r op e ra to ru l în lă tu r ă d in cadă
re c ip ie n tu l. D in ca m era d e uscare a m b a la je le ,p e transportor şi o tr e c e r e spe­
c ia lă , n im eresc p e un jg h e a b în c lin a t, ca re o r ie n te a z ă am b alaju l în p o z iţie
o riz o n ta lă ,ş i se rostogolesc la au tom atu l d e e tic h e ta r e (1 0 ). A p o i r e c ip ie n te le
din n ou sînt o rie n ta te v e rtic a l şi se tre c la au tom at (1 1 ), u n d e p e corp u l Valvei
se îm b ra c ă un cap ac p rotector.
M işcîn d u -se m ai d e p a rte , r e c ip ie n tu l n im e re ş te la con tor (1 2 ) d e u n d e tre ­
ce p e masa d e am b alare. A m b a la rea p rodusului fin it în tara d e transportare se
e fe c tu e a z ă m anu al şi e ste a lc ă tu ită d in u rm ă to a re le o p e ra ţii: c o n tro lu l lu cru ­

486
lui supapelor, îm b ră c a re a cap acu lu i p rotector, în c le ie r e a e tic h e te lo r, aran ja rea
în p en ale a r e c ip ie n te lo r p u lv e riza to ru lu i şi tran sm iterea la d e p o zit. L a trans­
portare, c u tiile cu p rep a ra te tre b u ie fe r ite d e lo v itu ri, c ă d e ri şi a lte d e fe c te
m ecanice. A m b a la je le aerosolilo r se p ă strea ză la te m p eratu ra de p în ă la 40°C.

(
22.1.8. Controlul preparatelor

C on trolu l aerosolilo r se r e fe r ă la u rm ă rirea c a lită ţii d ife r ite lo r p ă rţi

com ponente: substanţe a ctive, prop u lsori, r e c ip ie n te . L a p ro d u sele fin ite se
con trolează: e ta n şe ita te a şi fu n c ţio n a re a va lv e lo r, c o re ctitu d in e a d oză rii,
m ărim ea p a rticu lelor, p resiu n ea , sigu ran ţa, d e te rm in a re a v ite z e i d e em isie.
C ercetarea m ă rim ii p a rtic u le lo r se fa c e prin d e te rm in ă ri in d ire c te : v ite z a
de căd ere, u rm ele lăsate d e p ică tu ri p e o a n u m ită su p ra fa ţă şi m ăsurări
m icroscopice.

22.1.9. Aerosoli pentru căile respiratorii

A e ro s o lii v e h ic u la ţi în m od ad ecva t în tractu l respirator p en tru a a c ţio n a

asupra c ă ilo r resp ira torii in fe r io a r e sau su p erioare sînt d e n u m iţi aerosoli de
inhalaţie. M ă rim e a p a rtic u le lo r ca re se a flă în lim ite le d e 0 ,5 -1 0 ц т , asigu ră
un e fe c t te ra p eu tic op tim . A d m in is tra re a m ed ic a m e n te lo r sub fo rm ă d e a e ro ­
soli p oate p ro d u ce un e fe c t lo c a l asupra m ucoaselor, m uscu latu rii sau asupra
florei b a c te rie n e din c ă ile resp iratorii. P en tru tra ta m en te p u lm on a re lo c a le
se folosesc a n tib io tic e , b ro n h od ila ta toa re, an es te zic e etc. B u n ăo ară p rep aratu l
’’In g a lip t” r e p re zin tă o s o lu ţie apoasă d e su lfa n ila m id e , an tisep tice, c o rig e n te
şi u leiu ri e te ric e . P re p a ra te le ’’ E u k arp en ” şi ’ ’K a m e to n ” co n ţin m en to l şi
uleiuri de eu ca lip t, cam for, ric in , m ăslin e, s o lu ţie a lc o o lic ă d e fu ra c ilin ă
şi cloreton ă. A e ro s o lii p ot fi u tiliz a ţi şi p en tru a p ro d u ce un e fe c t sistem ic cîn d
substanţele a c tiv e p ătru n d în c irc u la ţia s an gu in ă p u lm on a ră şi ap oi în cordu l
drept şi în sistem ul a rte ria l. D in acest p u n ct d e v e d e r e adm in istrarea d e a e ro ­
soli p re zin tă ava n ta je n e te fa ţă d e tratam en tu l p e c a le ora lă sau p a ren te ra lă .
Se pot adm inistra p en tru e fe c t g e n e ra l p rin c ip ii a c tiv e p u te rn ic e , a căror d oze
smt reduse: g lic o z id e , va ccin u ri, b ioc a ta liza to ri sau a lte m ed ic a m e n te care
se absorb d irect fii sîn ge: vasod ilata toare, vasocon strictoare, c a rd io ton ice,
diu retice, con vu lsive, s tim u lan ţi sau d ep resivi ai sistem u lu i nervos centred.

487
 22.1.10. Aerosoli pentru uz extern

A e ro s o lii p en tru uz e x te r n ocu p ă un loc d eoseb it şi sînt fo lo s iţi p e larg î n

d erm a to log ie, ch iru rgie , g in e c o lo g ie etc. T e o r e tic şi practic toate b o lile topice
pot fi tratate cu aerosoli în form ă de solu ţie, u n g u e n te , em u lsii, paste, film e
elastice, d eoa rece se e x c lu d e con tactu l m anual cu su p ra fa ţa tratată, produsul
din rec ip ie n t este iz o la t de atm osferă, iar adm in istrarea este rap id ă şi comodă
D in tre aerosolii e x te r n i este răspîn d it p e la rg ’’F u ra p la stu l” .

22.1.11. Conservarea şi întrebuinţarea aerosolilor

Transp ortînd şi con servîn d aerosolii, este n ecesar ca e i să fie fe r iţi de

c iocn iri şi c ă d eri. In p rim u l rîn d , aceasta se r e fe r ă la r e c ip ie n te le de sticlă.
A v în d în v e d e re că c o n ţin u tu l rec ip ie n te lo r se a flă sub p resiu n e, în caz de
lo v ire ori cio c n ire p o a te avea loc sp arg erea b a lon u lu i, iar s c h ije le form a te pot
ră n i p u tern ic fa ţa şi a lte p ă rţi ale corp u lu i. L a b a lo a n e le m eta lice prin lovire
se p oate p ie rd e eta n şeita tea .
B a lo a n e le cu a erosoli treb u ie păstrate d ep a rte d e fo c şi d e a p a ra tele de
în c ă lz it, fe rite d e ra z e le solare d ire c te . T e m p e ra tu ra con servării nu tre b u ie să
d ep ă şească 25°C. L a tem p eratu ri m ai rid ic a te p re s iu n ea c reşte şi p oate avea
lo c e x p lo z ia b a lon u lu i. P rim ul sem n de e x p lo z ie a b a b a n e lo r m e ta lic e este
u m fla re a fu n d u lu i.
Ş u voiu l aerosol nu tre b u ie în d re p ta t în fla c ă r ă desch isă sau p e suprafaţa
corp u rilor su p ra în că lzită , în u n ele cazu ri produsul şi p ropu lsoru l se pot
a p rin d e, în d e o s e b i ae ros olii cosm etici. T o to d a tă , fiin d în con tact cu su p ra feţe
s u p ra în că lzite, p oate a vea lo c d escom p u n erea p rod u selor şi a p rop u lsorilor, ca
rezu lta t se fo rm e a z ă su bstanţe to x ic e .
Este p ericu los c a zu l n im e ririi stratu lu i d e aerosol în och i. A c e a s ta poate
d u ce la p ie rd e re a te m p o ra ră a v e d e rii. în aşa ca zu ri se reco m an d ă d e spălat
im ed ia t o c h ii cu ap ă rec e .
C înd r e c ip ie n tu l a erosolu lu i este pus în fu n c ţiu n e , e n e v o ie ca u ltim u l să
fie ţin u t strict v e rtic a l. în c lin a re a în tr-o p arte sau alta, m ai ales cîn d în balon
a rămas p u ţin produs, d u ce la con su m area p rop u lsoru lu i. U tiliz a re a r e c ip ie n ­
te lo r în p o ziţia ” cu cap u l în jo s ” d e asem en ea d u ce la p ie rd e re a propulsoru­
lu i, d e re g la re a fu n c ţio n ă r ii n o rm ale a b alon u lu i. F ap tu l este p ericu los m ai
ales p en tru a c e le re c ip ie n te , la care în c a lita te d e propulsor serveşte gazu l
lic h e fia t: nu m ai p rin tr-o apăsare p e cap u l v a lv e i se p oate scoate din fu n c ţie

488
 balajul aerosolului. Dacă este necesară folosirea ambalajului in poziţia ”cu
apul în jos", aceasta trebuie să lie indicat special în instrucţie şi pe etichetă.

Capitolul 23 _

SUSPENSII ŞI EMULSII FARMACEUTICE. LINIMENTE

S uspen siile fa rm a c e u tic e p re z in tă fo rm a m ed ic a m e n to a s ă cu c o n ţin u t d e

substanţe lic h id e , solid e, in s o lu b ile în m e d iu l d e dispersie lic h id . L a a g ita re
suspensiile tre b u ie să d ea o d ispersie om o g e n ă . M ă r im e a p a rtic u le lo r fa z e i
dispersate v a ria ză în t r e 0 ,1 -1 0 0 ц т .
Su spensiile sînt sistem e in s ta b ile term o d in a m ic. In s ta b ilita tea lo r se m an i­
festă atît prin te n d in ţa d e sed im e n ta re a p a rtic u le lo r fa z e i s o lid e (in s ta b ilita te
cinetică), cît şi p rin te n d in ţa lor d e c re ş te re a d im e n siu n ilo r şi d e m o d ifica re a
gradului de d ispersie (in s ta b ilita te a g re g a tiv ă ). S u sp en siile in d u stria le tr e b u ie
să-şi p ăstreze o m o g e n ita te a tim p d e 2 - 3 an i.
S tab ilitatea su spen siilor este in flu e n ţa tă d e n u m e roş i fa c to ri, d in tre care
m enţionăm : c o n c e n tra ţia fa z e i dispersate, d im e n siu n e a , form a şi sarcina
e lectrică a p a rtic u le lo r, c re ş te rea crista lelo r, v îs c o zita te a m ed iu lu i d e dis­
persie, tem p eratu ra şi a g ita ţia m ec a n ic ă în tim p u l tran sp ortării etc.
Su spensiile con stitu ie ad m in istrarea p re fe ra tă p en tru o s erie de m ed i­
cam ente im p o rta n te d e u z in te rn în p e d ia trie , în lo c u in d u -s e u n e le fo rm e m e d i­
cam entoase s o lid e , m ai g re u a c c e p ta b ile (p u lb e ri, c om p rim a te, d ra je u ri) şi
mai d ific il d e d oza t. D oza rea , în fu n c ţie d e vîrstă, p o a te fi fă c u tă m ai corect
prin ad m inistrarea cu lin g u r iţe sp ec ia le , p ă h ă re le d e d oza t sau sub fo rm ă de
picături.
E m u lsiile fa rm a c e u tic e p re z in tă o fo rm ă m ed ic a m e n to a s ă lic h id ă ob ­
ţinută d in d ou ă lic h id e n e m is cib ile , dispersate şi s ta b iliza te cu aju toru l
ten zid elor. A s tfe l, e m u lsiile p re zin tă sistem e e te r o g e n e c on stitu ite dintr-un
lichid dispersat in tim în tr-u n alt lic h id cu care n u este m iscib il, sub fo rm ă de
Picături ale c ă ror d iam etru este, în g e n e ra l, d e 1 -5 0 ц т .
R e ce n t s-a d esco p erit şi un tip sp ec ia l d e em u lsii d e n u m ite m icroem u lsii
sau em u lsii tran sp aren te, care sînt c a ra c te riza te p rin d im e n siu n ile fo a rte m ici
ale p articu lelor fa z e i in te rn e - circa 0,05 Hm, iar lic h id e le , ca re con stitu ie
cele d ou ă fa z e , au ac e la ş i in d ic e d e r e fr a c ţie . A c e s te em u lsii sînt d estin ate
Pentru uz in tern şi sînt în to td e a u n a em u lsii U/A.

c om. 178 48»

 22.1.10. Aerosoli pentru uz extern

A e ro s o lii pentru uz e x te rn ocu pă un loc d eoseb it şi sînt fo lo s iţi pe larg î n

d erm ato log ie, c h iru rg ie , g in e c o lo g ie etc. T e o r e tic şi practic toate b o lile topice
pot fi tratate cu aerosoli în form ă de solu ţie, u n gu e n te , em u lsii, paste, film e
elastice, d e o a re ce se e x c lu d e con tactu l m anual cu su p rafaţa tratată, produsul
din rec ip ie n t este izo la t de atm osferă, iar adm in istrarea este ra p id ă şi comodă
D in tre aerosolii e x te r n i este răspîn dit p e larg ’ ’F u ra p la stu l” .

22.1.11. Conservarea şi întrebuinţarea aerosolilor

T ra n sp ortîn d şi con servîn d aerosolii, este n ecesar ca e i să fie fe r iţi de

ciocn iri şi c ă d eri. In p rim u l rînd, aceasta se r e fe r ă la r e c ip ie n te le d e sticlă.
A v în d în v e d e re că c o n ţin u tu l rec ip ie n te lo r se a flă sub presiu n e, în caz de
lo v ire ori c io c n ire p oa te avea lo c sp argerea b alon u lu i, iar s c h ije le form a te pot
ră n i p u tern ic fa ţa şi a lte p ă rţi ale corp u lu i. L a b a lo a n e le m etalice p rin lovire
se poate p ie rd e e ta n şeita tea .
B a loa n ele cu aerosoli treb u ie păstrate d e p a rte d e fo c şi de a p a ra te le de
în c ă lz it, fe r ite d e r a z e le solare d ire c te . T e m p e ra tu ra con servării nu tre b u ie să
d epă şească 25°C. L a tem p eratu ri m ai rid ic a te p resiu n ea creşte şi p oate avea
loc e x p lo z ia b alon u lu i. P rim ul sem n d e e x p lo z ie a b a loa n elor m eta lic e este
um flarea fu n d u lu i.
Şu voiu l aerosol nu tre b u ie în d re p ta t în fla c ă r ă desch isă sau p e suprafaţa
corp u rilor su p ra în c ă lzită , în u n ele cazu ri produsul şi propu lsoru l se pot
ap rin d e, în d e o s e b i aerosolii cosm etici. T o to d a tă , fiin d în con tact cu su p ra feţe
su p ra în că lzite, p oa te av e a loc d esco m p u n erea p rod u selor şi a p rop u lsorilor, ca
rezu lta t se fo rm e a z ă substanţe to x ic e .
Este p ericu los ca zu l n im e ririi stratului d e aerosol în och i. A c e a s ta poate
d u ce la p ie rd e re a tem p o ra ră a v e d e rii. In aşa c a zu ri se reco m a n d ă d e spălat
im ed ia t och ii cu ap ă rec e .
Cînd r e c ip ie n tu l a e rosolu lu i este pus în fu n c ţiu n e , e n e v o ie ca u ltim u l să
fie ţin u t strict v e rtic a l. în c lin a re a în tr-o p a rte sau alta, m ai ales cîn d în balon
a răm as p u ţin produs, d u ce la con su m area prop u lsoru lu i. U tiliz a re a re c ip ie n ­
te lo r în p o z iţia ” cu ca p u l în jo s ” d e asem en ea d u c e la p ie rd e re a propulsoru­
lu i, d e re g la re a fu n c ţio n ă r ii n o rm ale a b a lon u lu i. F ap tu l este p ericu lo s m ai
ales p en tru a c e le re c ip ie n te , la care în c a lita te d e propulsor serveşte gazu l
lic h e fia t: n u m ai prin tr-o apăsare p e cap u l v a lv e i se poate scoate din fu n c ţie

488
 n ib al a j u l aerosolului. Dacă este necesară folosirea am balajului in poziţia ”cu
f apul In jos”, aceasta trebuie să fie indicat special în instrucţie şi pe etichetă.

Capitolul 23 _

SUSPENSII ŞI EMULSII FARMACEUTICE. LINIMENTE

S u spen siile fa rm a c e u tic e p re z in tă form a m ed ic a m e n to a s ă cu c o n ţin u t d e

substanţe lic h id e , solid e, in s o lu b ile în m e d iu l d e d ispersie lic h id . L a a g ita re
suspensiile tre b u ie să dea o d ispersie om o g e n ă . M ă r im e a p a rtic u le lo r fa z e i
dispersate v a ria ză în t r e 0 ,1 -1 0 0 (im .
Su spensiile sînt sistem e in s ta b ile te rm o d in a m ic. In s ta b ilita tea lor se m an i­
festă atît prin te n d in ţa d e s e d im e n ta re a p a rtic u le lo r fa z e i s o lid e (in s ta b ilita te
cin etică), cît şi p rin te n d in ţa lor d e cre ş te re a d im e n siu n ilo r şi d e m o d ifica re a
gradului de d ispersie (in s ta b ilita te a g re g a tiv ă ). S u sp en siile in d u stria le tre b u ie
să-şi p ăstreze o m o g e n ita te a tim p d e 2 - 3 an i.
S tab ilitatea suspen siilor este in flu e n ţa tă d e n u m eroşi fa c to ri, d in tre ca re
m enţionăm : c o n ce n tra ţia fa z e i d ispersate, d im en siu n ea , form a şi sarcina
electrică a p a rtic u le lo r, c re ş te re a crista lelo r, v îs c o zita te a m e d iu lu i d e dis­
persie, tem p eratu ra şi a g ita ţia m e c a n ic ă în tim p u l tra n sp ortă rii etc.
Su spensiile con stitu ie adm in istrarea p re fe ra tă p en tru o serie d e m e d i­
cam ente im p o rta n te d e u z in tern In p e d ia trie , în lo c u in d u -s e u n e le fo rm e m ed i­
cam entoase so lid e , m ai g re u a c c e p ta b ile (p u lb e ri, com p rim a te, d ra je u ri) şi
mai d ific il d e d ozat. D oza re a , în fu n c ţie d e vîrstă, p o a te f i fă c u tă m ai c o re ct
prin adm inistrarea cu lin g u r iţe s p ec ia le , p ă h ă re le d e d oza t sau sub fo rm ă de
picături.
E m u lsiile fa rm a c e u tic e p re z in tă o fo rm ă m ed ica m en to a să lic h id ă ob ­
ţinută din d ou ă lic h id e n e m is cib ile , d ispersate şi s ta b iliza te cu aju toru l
ten zidelor. A s tfe l, e m u lsiile p re zin tă sistem e e te r o g e n e con stitu ite dintr-un
lichid dispersat in tim în tr-u n alt lic h id cu care n u es te m iscib il, sub fo rm ă de
Picături a le c ă ro r d iam etru este, în g e n e ra l, d e 1 -5 0 ц т .
R e c e n t s-a d esco p erit şi un tip sp ecia l d e em u lsii d e n u m ite m icroem u lsii
sau em u lsii tran sp aren te, care sînt c a ra c te riza te p rin d im e n siu n ile fo a rte m ici
ate p a rticu lelor fa z e i in te rn e - circa 0,05 Hm, iar lic h id e le , care con stitu ie
cele d ou ă fa ze , au acelaşi in d ic e d e r e fr a c ţie . A c e s te em u lsii sînt d estin ate
Pentru uz in tern şi sîn t în to td e a u n a em u lsii U/A.

c °m. 178 48»

 ч
Emulsiile parenterale de tipui U/A cînd sînt administrate pe cale i
venoasă pentru introducerea unor uleiuri, grăsimi, vitamine liposolubil^ *
de tipul A/U cînd sînt administrate intramuscular au un efect întîrziat Pentru
uz extern se folosesc, de asemenea, ambele tipuri de emulsii.
Emulsiile ca şi suspensiile au un şir de avantaje. Astfel emulsiile de
intern constituie un mod avantajos de administrare a uleiurilor medicinale
sau a altor produse lipofile, deoarece gustul fazei interne este mascat.
Emulsiile de tipul U/A sînt mai uşor absorbite. S-a demonstrat că unele
vitamine liposolubile sînt mai bine absorbite pe cale orală sub formă de emul­
sie decît prin administrarea sub formă de soluţie uleioasă.
Administrarea externă a emulsiilor lichide de ambele tipuri permite dife­
renţierea acţiunii care poate fi de suprafaţă sau la nivelul straturilor interne
ale pielii.
Emulsiile de tipul U/A sînt folosite pentru preparate dermatocosmetice
lavabile, pe cînd cele A/U pentru preparate emoliente şi de curăţire.
Linimente sau unguente lichide se numesc formele medicamentoase, ce
prezintă lichide dense ori geluri, folosite extern prin întinderea lor pe piele.
Din. punctul de vedere al mediului de dispersie, care are rolul de excipient,
această grupă de linimente poate fi separată în linimente ce conţin uleiuri
grase (olimenta) şi săpunuri (saponimenta). Din punct de vedere fizico-
chimic, linimentele de asemenea sînt eterogene. Aici deosebim linimente solu­
ţii, emulsii, suspensii şi sisteme combinate.
Cerinţa principală faţă de linimente este stabilitatea lor la transportare şi
conservare timp de trei ani şi mai mulţi.

23.1. M ETODELE PREPARĂRII ŞI A PA R A T A JU L

D e obicei schema tehnologică de preparare a suspensiilor şi em u lsiilor

constă din: pregătirea componentelor iniţiale, prepararea suspensiei sau a
emulsiei primare prin încorporarea substanţelor medicamentoase în faza cores­
punzătoare, omogenizarea, dozarea şi ambalarea.
La prepararea acestor forme medicamentoase în condiţii de uzină se
folosesc următoarele procedee: 1) amestecarea; 2) forfecarea în mediul lich id ;
3) micronizarea cu ajutorul ultrasunetului. Alegerea modului de p reparare
depinde de gradul final de dispersie,de particularităţile su b stan ţelor ini­
ţiale şi ale emulgatorului.

490
 23.1.1. Prepararea

U tila ju l folosit p e n tru p re p a ra re a e m u ls iilo r î n c a n tită ţi m a ri este re p re -

jgatat de o serie de apara te care d e zv o ltă e n e rg ia n e cesa ră p e n tru o b ţin e re a
цлог produse stab ile.
F a c to ru l m ecanic m a jo r im p lic a t este g ra d u l de fo rfe c a re şi de t u rb u le n ţ ă
necesar p e n tru a p ro d u c e o disp ersare c ît m ai a v a n sa tă a p ic ă tu rilo r.
D ife rite m ecanism e p ro d u c o a g ita re ,a c ă re i in te n sita te este d e te rm in a tă
de v o lu m u l de lic h id , de vîsc o zita te a siste m u lu i şi de te n s iu n e a in te rfa sc ia lă .
Ultim ii d o i fa c tori sîn t in flu e n ţa ţi de t ip u l de e m u lsie , d e ra p o rtu l fa ze lo r şi de
tipul şi c o n c e n tra ţia e m u lg a to rilo r. De aceea n u se poate folosi o s in g u ră
metodă sau u n acelaşi tip de apara ta j p e n tru toate e m u ls iile şi susp e n siile .
F ab ric area in d u s tria lă a e m u ls iilo r ne cesită u tila je spec iale, fo rm u lă ri şi
tehnică de lu c ru m a i c o m p le x e p e n tru a a sig u ra o sta b ilita te p re lu n g ită .
E m u lsiile p a ren te ra le in traven o ase, fa b ric a te în c o n d iţii d e u zin ă , de
curînd introdu se în te ra p e u tic ă , c on stitu ie o m e to d ă avan tajoasă d e n u triţie
a organism ului cu su bstanţe, care la an u m iţi b o ln a v i nu p ot f i adm inistrate
oral.
Exemplu poate servi preparatul Lipofundin, care reprezintă o emulsie din
ulei de soia rafinat, emulsionat cu ajutorul glicerolului (2,5%), care conţine
particule sferice de ulei cu dimensiuni în limitele 0,1-1,0 ц т .
Lipofundin S 20% conţine într-un litru 200,0 g de ulei de soia şi 15,0 g de
fosfatide. f
Lipofundinul se foloseşţe pentru nutriţia parenterală a organismului în
perioada postoperatorie, în cazuri de arsuri mari, boli infecţioase grele, în
cazul ulcerului stomacal şi duodenal etc.
Un preparat analogic se produce sub denumirea Intralipid.

23.1.2. Aparatajul

Aparatele folosite în industrie trebuie să inducă în sistem o mare cantitate

de energie pentru a se produce emulsii stabile. Se aplică cîteva tipuri: agita­
toare mecanice, omogenizatoare, mori coloidale sau mori tip rotor-stator, apa­
rate cu ultrasunete. Aparatele aplicate pot fi grupate în dispozitive care produc
agitarea fazelor şi dau o dispersie relativ grosieră, dispozitive care duc la o
dispersare mult mai avansată (omogenizatoare) în mediu lichid şi dispozitive
cu ultrasunete.

491
 I n e le aparate sînt p re v ă zu te cu d ife rite sistem e de am estecare p e n tru
in ten sifica fo rfec a re a am esteculu i.

23.1.2.1. A g ita to a re m ec a n ic e

A g ita to a re le m eca n ice sînt d isp o zitive de a gitare sau am estecare p r e v ă ­

zu te cu e lic e şi p alete ca re a c ţio n e a ză în m ediul lich id . Se a p lică pentru l i c h i ­
d e le cu vîscozitate redusă. Cînd vîsco.:itatea lin im e n te lo r este ridicată, a c e s t e
aparate sînt in e fic a c e .
A m estecarea cu acest tip de ap arate prod u ce o tu rb u le n ţă inten să sau
provoacă în co rp ora rea aeru lu i, c eea ce p oate prod u ce o serie de m od ifică ri,
cum sînt creşterea volu m u lu i, in d u cerea o x id ă rii u le iu rilo r, de a ceea se u tili­
ze a ză vid u l pentru a m icşora astfel de m o d ifică ri.
A ceste d isp o zitive nu pot asigura d ecît o dispersare grosieră. Se u tiliz e a ză
pentru o b ţin e re a u n ei em u lsii, care apoi este supusă o m o g e n ită ţii. Em ulsii mai
fin dispersate pot fi ob ţin u te cu ajutorul tu rb in elor, care pot fi de tip înch is
sau deschis. M a la x o a re le d e tip în ch is sînt tu rb in e, instalate în in terio ru l unui
in e l cu p a lete, în c lin a te sub un un gh i de 4 5 -9 0 °C (fig . 171, c). L ic h id u l in tră
în m alaxor prin baza tu rb in ei, u n de sînt n işte o r ific ii rotu n d e, şi sub acţiu n ea
fo r ţe i c e n trifu ge se aru n că din e le prin c a n a le le d in tre p e re te le in elu lu i,
am estecîndu-se inten s în tot volum ul rea ctoru lu i. V ite z a de ro ta ţie a tu rbinei
este de 1000-1 700 turaţii/m in.
M a la x o a re le de tip deschis p re zin tă tu rb in e (fig . 171, a, b ) cu p alete
drep te, în c lin a te sau în c o v o ia te . Sîn t d is p o zitiv e care tran sform ă o em u lsie
brută, g rosieră în tr-o em u lsie fin ă .
R e zu lta tu l o p e ra ţie i d e om o g e n iza re este o b ţin e re a unor p a rticu le foarte
fin e şi u n iform e ca m ărim e,d isp ersate om ogen în faza e x te r n ă . E m u lsiile au
un aspect coresp u n zător şi o stab ilitate d e lu n gă durată. Prin om o g e n iza re
vîscozitatea em u lsiilor creşte.
O p eraţia de o m o g e n iza re are loc în urm a tre ce rii fo rţa te a em u lsiei gros-
cie re prin o rific ii foa rte m ici.

23.1.2.2. M ori c o lo id a le

în m orile c o lo id a le con tem p ora n e fo rfe c a re a are loc în m ed iu lic h id cu

ajutorul lovitu rii sau tritu rării.

492
 3

Fig. 171. Schema malaxorului cu turbină: a, b — de tip deschis; с — de tip închis

R a p ortu l d in tre fa z a s o lid ă şi c e a \ lic h id ă v a r ia z ă în lim ite le de la 1 : 2

pînă la 1 : 6, în fu n c ţie de p ro p rie tă ţile m a te ria lu lu i solid c e se tritu re a ză . Tri-
turarea c o lo id a lă este un proces com pus şi p u ţin studiat. C el m ai m are in teres
în fa rm aceu tică p re zin tă m orile tip rotor-stator, c e le cu b ile şi v ib ro c a v ita ţie .
M o rile c o lo id a le tip rotor-stator r e a liz e a z ă fo r fe c a r e a p rin tre c e r e a lic h i­
dului p rin tre c e le d o u ă p ie se p rin c ip a le - un stator şi un roto r ca re se rotesc
cu 2 000-18 000 rot/min. (fig . 172).
L ic h id u l introdu s în c e n tru l ro to ru lu i cu aju toru l u n e i fo r ţe şi fo r ţa t să
treacă p rin tre s p a ţiile m ici d in tre rotor şi stator este supus u n ei a c ţiu n i de fo r ­
fe ca re in ten să care p ro d u ce o d ispersie fo a rte fin ă (fig . 173). A p a ra tu l p o a te
fi p revăzu t cu Un sistem d e ră c ire . S e a p lic ă p e n tru am estecu ri vîscoase.
Pen tru p rep a ra rea suspen siilor şi a em u lsiilo r c e c o n ţin su b stanţe s o lid e
insolu b ile se folosesc ap aratu l cu rotor pulsator (A R P ) şi d iverse co n stru c ţii
de m ori c o lo id a le.
In m orile c o lo id a le tip rotor cu b ile (fig . 174) suspensia c e se m ic r o n iz e a z ă
se a lim e n te a ză p rin ştuţu l (5 ) d in corn (1 ), u n de tr e c e p rin tre b ile le (3 ), fix a t e
pe rotorul (4 ), care se ro te ş te p e a x (2 ) şi con tra p e rc u to r (8 ), fix a t e im o b il p e
corp. R în d u rile b ile lo r sînt a ran ja te în tre rîn d u rile c o n tra p e rc u to ru lu i c o rp u lu i.
M a teria lu l triturat se e v a c u e a ză p rin ştuţ (6 ). D acă g ra d u l tritu ră rii este in su ­
fic ien t, suspensia se tre c e p rin m oară din n ou . C orpu l m orii se ră c eş te . L ic h id u l
răcitor in tră prin ştuţul su perior şi ie s e p rin ştuţ (7 ).

493
F ir 172. Moara coloidală: 1 — corp; 2 — disc; 3, 4 — degete

Fig. 173. Schema morilor coloidale prin fricţiune: 1 — bază cu cuib conic; 2 — deschizătură în cuib;
3 — rotor; 4 — şurub micrometric

Ca rezu lta t al v ite z e i m ari d e ro ta ţie a b ile lo r şi p a rtic u le lo r, în tîln ir e a lor

cu con tra p e rc u to a re le în m oară d e z v o ltă un e fe c t d e c a v ita ţie m ărit, d e aceea
astfel d e m ori se m ai n u m esc m ori cu c a v ita ţie . E le pot fi fo lo s ite d e asemenea
la p rep ararea em u lsiilo r. R a n d a m e n tu l u n ei as tfe l d e m ori cu d iam etru l roto­
rului d e 200 şi 800 m m şi v ite z a d e ro ta ţie 3 0 0 0 -1 2 000 turaţii/m in. este de
100 k g suspensie p e oră.
M oa ra c o lo id a lă cu v ib ro c a v ita ţie este p re ze n ta tă în fig . 175. Dezintegra­
torul con stă din stator (2 ) şi rotor (3 ), a fla te în corp (1 ). Pe su p rafaţa statorului

494
 i

Fig. 174. Moara coloidala tip rotor cu bile: 1 — corp; 2 — ax; 3 — bile; 4 — rotor; 5 — ştut de alimen­
tare; 6 — ştuţ de evacuare a suspensiei; 7 — ştuţ de evacuare a apei; 8 — contrapercutor .

Şi a roto ru lu i sînt trasate n iş te şan ţu ri (4 ), în d re p ta te transversal.

Suspensia p rin ştu ţu l in e la r n im e re ş te în tre stator şi rotor şi ie s e prin
ştuţ (6 ). Cînd roto ru l se ro te ş te cu v ite z a 18 000 rot/m in., p a rtic u le le suspen­
siei, m işcîn du -se d e la ş a n ţu rile roto ru lu i la ş an ţu rile statoru lu i, fo rm e a z ă osci­
la ţii d e m are fre c v e n ţă , a p ro p ia te d e c e le u ltrason ore, şi se tritu re a ză p în ă
la dim en siu n i d e 1 ц т . M o a ra d e a sem en ea p oa te fi r ă c ită cu a g e n t d e ră c ire
care tre c e p rin m anta. P ro d u c tiv ita te a m o rii c o lo id a le cu v ib ro c a v ita ţie cu d ia­
m etrul roto ru lu i 500 mm este d e 5 0 0 -7 0 0 k g suspensie p e oră.

23.1.2.3. A p a ra tu l cu roto r pulsator (A R P )

A p a ra tu l cu rotor pulsator (fig . 176) este con stru it d in rotor (2 ) şi stator (4 ),

m ontate în corp u l a p aratu lu i (5 ). M a r g in ile o r ific iilo r c ilin d ru lu i in te rio r al
statorului sînt ascu ţite, iar o r ific iile e x te r io a r e p e c ilin d rii ro to ru lu i şi ai
statorului au fo rm a o v a lă . In sp aţiu l in te rio r al roto ru lu i şi în afara lu i sîn t
m ontate c îte patru p a le te ra d ia le . A m e s te c u l ce se p re lu c re a z ă se a lim e n te a z ă
prin ştuţul de in tra re (5 ) şi se e v a c u e a ză d in aparat prin ştu ţu l d e ie ş ire (3 ).
R otoru l se ro te ş te cu v ite z a d e 47 turaţii/sec. cu a ju toru l m otoru lu i e le c tric .

495
?. 175. Moara coloidală cu vibrocavitaţie. Lămurire ш text

23.1.2.4. D isp ersarea u ltrason oră

U n d e le u ltra s o n o re , a c ţio n în d asupra lic h id e lo r , em it e fe c tu l c a v ita ţie i, '

tre con stă în u rm ă to a re le : u n d e le u ltrason ore p osed ă o p resiu n e p ro p rie
u p ra lic h id u lu i, care se su p rapu ne p e p re s iu n ea h id rosta tică con stan tă, ce
d e te rm in ă , d u p ă cum se ştie, d e în ă lţim e a lic h id u lu i şi p resiu n ii g a z e lo r p e
p ra fa ţa acestui lic h id . D acă în lic h id se ră s p în d eş te o u n d ă u ltrason oră cu
esiu n ea de o a tm osferă , atu n ci în m om en tu l c o n tra c ţie i p resiu n ea sum ară în
:hid va f i de d o u ă atm osfere. în fa z a d ila tă r ii p re s iu n ea u ltrason oră se
p ra pu n e c e le i a tm o s fe ric e şi p resiu n ea to ta lă în lic h id este e g a lă cu ze ro .
nd a m p litu d in e a p resiu n ii u ltrasu n etu lu i este m ai m are d e o a tm o s fe ră ;
m ăoară d ou ă atm osfere în m om en tu l c o n tra c ţie i lic h id u lu i, asupra lu i va
ţio n a o p resiu n e de tr e i atm osfere, iar în m om en tu l d ila tă r ii - fo r ţ e le de
tin dere sînt e g a le cu o atm osferă. L ic h id e le sîn t stab ile la c o n tra c ţie şi
arte sen sib ile Га fo r ţe le d e în tin d e re , d e a c e e a în tim p u l d ila tă r ii în e le se
rm ează un n u m ăr m are d e ru p tu ri (g o lu r i) în lo c u r ile , u n d e tă r ia lo r este
cşora tă , m ai ales lîn g ă p a rtic u le le s o lid e stră in e. A c e s te g o lu ri m ici, n u m ite
le de c a v ita ţie , se p ă s trea ză tim p d ife r it, d u p ă c e dispar p rin ’ în c h id e r e ” , j
m om en tu l "în c h id e r ii” se ră sp în d eşte o p re s iu n e lo c a lă , ca re a tin g e
te de a tm osfere c e duc, în fin e , la d is tru g e rea c orp u rilo r s o lid e a fla te în

496
Fig. 176. Aparatul cu rotor pulsator. Lămurire In text

Fig. 177. Schema fluierului fluid: 1 — duză; 2 — placă; 3 — ultrasunet

a p rop ierea b u lei. A c e s t e fe c t al c a v ită ţii se fo lo se ş te p en tru p rep ararea em u l­

siilor şi suspensiilor, care se ob ţin atît d e fin e , în c ît e le pot fi ad m in istrate
intravenos. în a fa ră d e aceasta, em u lsiile şi suspen siile son orizate se ob ţin
sterile, d e o a re ce c a vitaţia , la rîn d u l său, d uce la d istru gerea m icroorgan ism e­
lor şi a sporilor lor.
Emiţătoare mecanice. Pentru a o b ţin e în lic h id e u n ultrasunet p u tern ic
se folosesc flu ie re flu id e (fig . 177), în care fa s c ic u le le u ltrasu n etu lu i se c re e a ză
p rin oscilarea u n e i p lă c i (2 ), care are lo c sub a c ţiu n e a u n u i cu ren t d e lic h id , ce
iese sub p resiu n e din d u ză (1 ) şi se lov e ş te de m a rg in e a p lă c ii. F lu ie ru l flu id
lu c re a ză în tr-u n d iap azo n d e la 400 p în ă la 30 000 H z şi are o fo r ţă u tilă de
c îţiv a z e c i de va ţi.

Com. 178 497

Fig. 178. Schema preparării emulsiilor cu ajutorul fluierului fluid. Lămurire în text

Pentru o b ţin e re a e m u lsiilo r flu ie ru l lic h id se fo lo se ş te în fe lu l urm ător.

In stalaţia (fig . 178) este a lc ă tu ită d in b a ie (2 ), în care este tu rn at un lic h id şi
flu ie ru l/ 3 ) p rin care sub p resiu n e cu a ju toru l p o m p ei d in b ac (1 ) se îm p in g e alt
lich id . A s tfe l, se c re e a z ă c o n d iţii fa v o ra b ile şi p rocesu l p re p a ră rii e m u lsie i are
loc în tim p scurt. B u n ăoară, 501 d e em u lsie U/A p oa te f i o b ţin u tă în m ai p u ţin
d e un m inut. Cu scopul dispersării fin e a em u lsiei u ltim a p oate f i tre c u tă în c ă
o d ată p rin flu ie r. E m iţă to rii m eca n ici sînt sim p li în con stru cţie, tra in ic i
în lucru, în s ă nu p erm it să e m ită u ltrasu n et d e m are fre c v e n ţă .
Emiţători electromecanici. D in tre e m iţă to rii e le c tro m e c a n ic i p e n tru lin i-
m en te le de tip u l suspensii-em ulsii în c o n d iţii d e u zin ă au p e rs p e ctivă m ai m are
e m iţă to rii m agn itostrictori şi p ie z o e le c tric i.
M ag n ito stricţia este p ro p rie ta tea unor m a teria le (n ic h e lu l) d e a-şi schim ba
d im en siu n ile lor sub a c ţiu n e a u n u i cîm p m agn etic p u tern ic. D a c ă cîm p u j
m agn etic nu -i constant d u p ă m ărim ea sa şi se sch im b ă cu o fre c v e n ţă oa recare,
atunci cu ace e a ş i fre c v e n ţă se vor schim ba şi d im en siu n ile corp u lu i, a fla t în
acest cîm p. S ch im b în d cîm p u l m agn etic cu fre c v e n ţa su n e te lo r a u d ib ile (d e
e x e m p lu , 10 k H z ), se p oa te im p u n e corp u l să os c ile ze cu fr e c v e n ţa s u n etelo r
a u d ib ile şi, d eci, o b ţin em un sunet a u d ib il.
Sch im bînd cîm p u l m a gn e tic cu fre c v e n ţă u ltrason oră (d e e x e m p lu ,
100 k H z ), e l em ite ultrasun et. E m iţă to rii m agn itostrictori d e o b ic e i au form a
u n ei tije com p acte ori g o a le cu o b ob in ă , care este a lim e n ta tă d e cu ren t de
fre c v e n ţă n ecesară . M a te ria l p en tru tije p oate fi fo lo sit n ic h e lu l, o ţe lu l
in o x id a b il şi u n e le a lia je (p e rm a lo i*, perm en d u r** e tc .). P u terea d e em is ie a

*
Permaloi — aliaj de nichel şi fier cu penetraţie magnetică mare.
Permendur — aliaj de fier cu cobalt.

498
 em iţă to ru lu i m agn itostrictor d e p in d e de

q QP p u te rea cu ren tu lu i, ce tre c e prin b obina

e m iţă to ru lu i. In in s ta la ţiile in d u striale,
de o b ic e i, se a flă c îte v a tije m ai m ari. In
m ed iu l lic h id o s c ila ţiile se fo rm e a z ă prin
cu fu n d a re a sim p lă a e m iţă to ru lu i m ag­
nitostrictor In lic h id .
O in s ta la ţie m ică p en tru p rep ararea
e m u lsie i p o a te servi ap aratul (fig . 179)
a lc ă tu it d intr-u n vas (1 ), u n d e se to arn ă
u le iu l, ap a şi e m u lgatoru l. Pe fu n d u l
vasu lu i cu aju to ru l u n u i dop d e cau ciu c
(3 ) este m on ta tă tija d e n ic h e l (2 ), care
a re o b o b in ă (4 ), p rin care tre c e c u ren ­
tu l cu fre c v e n ţă ultrason oră. O s c ila ţiile
tije i d e n ic h e l se transm it am estecu lu i,
şi p este c îte v a secu n d e din ea se fo rm e a ­
z ă em u lsia.
Em iţătorul piezoelectric p re z in tă
Fig. 179. Schema emiţătorului magnito- un d isp o zitiv, a c ţiu n e a c ăru ia se b a ze a ­
stricter. Lămurire în text
z ă p e e fe c tu l p ie z o e le c tric . Este u tiliz a t
p en tru e m ite re a u ltrasu n etu lu i d e fr e c ­
v e n ţă în a ltă , d e la 100 p în ă la 500 k H z. In c a lita te d e p ie z o e le m e n t sîn t fo lo ­
site p lă c ile , c o n fe c ţio n a te d in cu arţ sau a lte crista le, ca re v a ria ză după
grosim e. A c e s te p lă c i au form a d re p tu n gh iu la ră , d im e n siu n ile nu m ai m ici d e
1 0 x 1 5 x 1 mm3. U n a d in fe ţ e le p lă c ii tre b u ie să f ie p a ra le lă a x u lu i o p tic al
cristalu lu i, alta - u n eia d in a x e le sale e le c tric e . L a c o n tra c ţie sau la d ila ta rea
acestor p lă c i d e-a lu n g u l a x u lu i e le c tric p e s u p ra fa ţă apar sarcin i e le c tr ic e de
sens opus. A c e s t fe n o m e n se n u m e ş te p ie z o e fe c t. L a su p ra pu n erea cîm p u lu i
e le c tric p la c a e x e r c it ă d e fo rm a re d e d ila ta re (ia sarcin a n e g a tiv ă ) sau co n tra c ­
tare (la sarcin a p o z itiv ă ), d e ci în cîm p u l e le c tric a lte rn a tiv p laca d in p ie zo -
cuarţ e fe c tu e a z ă o s c ila ţii rez o n a n te (e fe c t in vers c e lu i p ie z o e le c tric ). P en tru a
m ări in ten s ita te a e m iţă to ru lu i se sch im bă fo rm a p lă c ii şi se u tiliz e a z ă e m i­
ţă tori c o n ca vi, s fe ric i şi c ilin d ric i.
S ch em a d ispersării cu a ju toru l e m iţă to ru lu i cu e le ctro stric ţiu n e este p re ­
ze n ta tă în fig . 180.
E le m e n tu l p ie z o e le c tr ic (1 ) se in s ta le a ză în tr-o b aie d e u le i p e un m ec a ­
nism sp ecia l (2 ) (u le iu l are rol d e a g e n t izo la n t şi e s te un con d u că tor bun al

499
Fig. 180. Schema emiţătorului piezoelectric. Lămurire în text

e n e r g ie i acu stice). D easu p ra lui la o d istan ţă d e cca 5 m m se fix e a z ă un balon

cu am estecul c e se d ispersează. La p ie z o e le m e n t (iz o la ţia m eta lic ă a p lă c ii)
se u n eşte sursa de cu ren t e le c tric a lte rn a tiv de în a ltă fr e c v e n ţă p rin in term e ­
diul g a zotro n u lu i (tu b redresor d e g a z e ) şi g en e ra to ru lu i, p en tru ca sensul
cu ren tu lu i să coresp u n d ă cu a x u l e le c tric al e le m e n tu lu i. Q s c ila ţiile d e con t­
racţie şi de d ila ta re în u le i ale p ie zo e le m e n tu lu i se transm it p rin sticla balo­
nu lu i sistem ului de dispersare. P en tru p ro te c ţia c o n ţin u tu lu i b alon u lu i de
su p ra în călzire în ju ru l lui se a ra n je a ză o s e rp e n tin ă p rin ca re c irc u lă ap ă rece.
U tiliza re a u ltrasu n etu lu i p e rm ite d e a o b ţin e sistem e m onod isp erse cu
d im en siu n ea p artic u le lo r fa z e i d e dispersie în lim ite le 0 ,1 -1 ,0 |im şi m ai p u ţin
d e 0,1 |Jm. O m o g en ita te a şi g rad u l în a lt de d ispersare asigu ră o b iodisponibi-
lita te a lor în a ltă . S u sp en siile şi e m u lsiile , o b ţin u te p rin in te rm e d iu l ultrasu­
n e tu lu i, se deosebesc de c e le o b ţin u te p rin dispersarea m ec a n ic ă printr-o
stab ilitate rid ica tă la stocare. E m u lsiile son oriza te se n u m esc rev e rsib ile . In
caz d e stratifica re e le uşor se o m o g e n iz e a z ă p rin agitare.
D atorită a c ţiu n ii b a c te ric id e a u ltrasu n etu lu i, e m u lsiile şi s u s p e n s iile
ob ţin u te sînt sterile.

23.2. E F E C T U L B IO F A R M A C E U T IC

M ă rim ea p a rtic u le lo r fa z e i dispersate con stitu ie un fa c to r p r im o r d ia l,

d eoarece v ite za de sed im en ta re este d irect p ro p o rţio n a lă s u p ra fe ţe i s p e c ific e
a p articu lelor. T e o re tic , p en tru a d im in u a s ed im en ta rea, este n ecesar să se

500
reducă cît m ai m ult m ărim ea fa z e i solid e. Su sp ensiile stab ile au p a rticu le de
dim ensiuni în tre 1—5 fim .
C ercetă rile din d om en iu l b io fa rm a cie i au scos în e v id e n ţă d e p e n d e n ţa
dintre m ărim ea p articu lelor şi e fic a c ita te a te ra p eu tic ă a suspensiilor de uz

intern.
M ă rim ea p artic u le lo r in flu e n ţe a z ă ap roap e to td ea u n a v ite za de absorbţie
a m ed icam en tu lu i. L a un n u m ăr de m ed ic a m e n te p u ţin solu b ile activita tea
terap eu tică p oate f i c on tro la tă prin sta b ilirea u n ei d im en siu n i m ed ii o p tim e
(g rize o fu lvin a , esteri ai c lo ra m fe n ic o lu lu i e tc .). S-a p re c iza t d e asem en ea c ă nu
numai m ărim ea, dar şi form a p a rtic u le lo r in flu e n ţe a z ă absorbţia. A s tfe l în
cazul adm inistrării suspensiilor cu c lo ra m fe n ico l palm itat, c a re d e vin e a ctiv
numai după h id ro liza e n zim a tic ă , p a rtic u le le cu d iam etru l de a p ro x im a tiv
6 ц т sînt h id ro liza te n u m ai p a rţia l (a p ro x im a tiv 45%), c e le peste 10 ц т nu sînt
h id roliza te d e fe l, în schim b p a rtic u le le fin e care nu p ot f i m ăsurate şi la care

se m anifestă m işcarea b ro w n ia n ă sînt h id ro liza te to talm en te.

în terap ia p a ren te ra lă m ărim ea p articu lelor suspen date in je c ta b ile in tra ­
muscular sau subcutanat r e p r e z in tă un fa ctor deosebit de im portant. P re p a ­
ratele care c o n ţin p a rticu le mai m ici d e 10 ц т nu produc re a c ţii tisulare, sînt
uşor suportate şi perm it o b u n ă tre ce re p rin acu l de serin gă.
B iod isp o n ib ilita tea su b stanţelor m ed icam en toase din suspensii şi em u lsii
re fle c tă can titatea lor care s-a absorbit în sistem ul sanguin şi cu c e v ite z ă a
decurs acest proces. P en tru ca substanţa m ed icam en to asă să a c ţio n e z e fa rm a ­
cologic e a tre b u ie, în prim u l rîn d , să d ifu z e z e din form a m ed icam en to asă, să
in tera c ţio n e ze cu ţesu tu rile b io lo g ic e şi să fie transportată m ai apoi prin m em ­
b ranele b io lo g ic e .
în fin c ţie d e scopul pus suspensia sau em u lsia tre b u ie să c e d e z e re p e d e
şi d ep lin substanţa m ed icam en toasă, sau invers, să e x e r c ite o a c ţiu n e p re lu n ­
gită.
D ispersia in flu e n ţe a z ă b io d is p o n ib ilita te a şi e fe c tu l te ra p eu tic la em u lsi­
ile pentru u z in tern şi p a ren tera l, care o d ată cu m icşorarea g lo b u le lo r fa z e i
u leioase m ai uşor se absorb. P en tru e m u lsiile cu co n ţin u t de com puşi de carbon
fluorid, care se folosesc ca su b stitu en ţi ai sîn gelu i, m ărirea g rad u lu i de dis­
persie duce la sc ă d ere a to x ic ită ţii şi la rid ic a re a p e rio a d e i de s em ielim in a re
din organism .
S u bstan ţele ten sio a ctive fo lo site în m u lte p rep arate p en tru a re a liza o
form ă m ed icam en toasă cît m ai c o resp u n ză to a re pot fa v o riz a absorbţia com p u ­
şilor activi p rin solu b iliza re sau em u lsion are, proces care este a n a log cu c e l
fizio lo g ic pe care î l în d e p lin e s c săru rile b ilia re care fa c ilite a z ă ab sorb ţia in ­
testinală a grăsim ilor şi a altor substanţe em u lsio n ab ile.

501
 23.3. S T A N D A R D IZ A R E A EM ULSIILOR ŞI SUSPENSIILOR

M o n o g ra fiile c oresp u n zăto are ale suspensiilor şi em u lsiilo r m en ţion ea ză

anum ite e x ig e n ţe p rivin d c a lita tea lor. A s tfe l se ad m ite c ă suspensiile pot
sedim enta, dar se c e re ca după a g ita rea de 1—2 m in. p rep aratu l să se om ogen i­
z e z e p en tru a p u tea fi adm inistrat. D a că se p re v e d e d e lim ita re a m ărim ii par­
ticu lelor, con tro lu l se e fe c tu e a z ă la m icroscop.
In n o rm ele de c a lita te ale produselor in d u striale pot fi p re v ă zu te in vesti­
g a ţii m in u ţioase ale c a lită ţii suspensiilor care urm ăresc: d eterm in a rea m ări­
m ii p articu lelor, d e te rm in a re a p o lim o rfilo r, d istrib u ţia g ra n u lom etrică , con t­
rolul sed im en tă rii, v îs co zita tea şi a lte le .
E m u lsiile tre b u ie să a ib ă aspect lăptos, opac, om o g e n şi u n iform în lim i­
te le de tim p stabilit. L a stan d a rd izarea em u lsiilor se v e r ific ă cara c te re le orga­
n o le p tice , tipu l d e em u lsie, s tab ilitatea fiz ic ă , m ic ro b io lo g ică şi a lţi in d ici
m en ţion a ţi în m o n o g ra fiile coresp u n zătoare.

23.4. C O N S E R V A R E A E M U L S IIL O R

In tim pul păstrării em u lsiilor pot să apară m o d ifică ri n e d o rite d atorită

in v a d ă rii p rep a ra telor cu m icroorgan ism e. D in această cau ză este necesar ca
e m u lsiile să se p rep a re în c o n d iţii aseptice.
In afara d esco m p u n erilor provocate d e m icroorgan ism e, se în tîln e s c şi
d escom pu n eri c h im ice a le com p on en telor. D in tre acestea are im p o rtan ţă
d eoseb ită o x id a re a sp on tan ă a u le iu rilo r în p re z e n ţa o x ig e n u lu i. Ca a n tio x i­
d an ţi se folosesc (m ai ales la em u lsiile de tip u l A/U ): b u tilo x ia n izo lu l, butil-
h id ro x ito lu e n u l, to c o fe ro lu l în c o n ce n tra ţii de 0 ,001-0,1% , atît p en tru em u l­
siile de uz in tern , cît şi p en tru c e le de u z e x te rn .
V a la b ilita te a em u lsiilo r p oate fi p re lu n g ită p rin în c h id e re a e tan şă a
fla c o a n e lo r şi p ăstrarea lor la loc rece.
In flu e n ţa a g e n ţilo r fiz ic i, în sp ecial a tem p era tu rii, pot con d u ce la des­
com p u n erea em u lsiei.
T e m p e ra tu rile în a lte pot d eterm in a tre ce re a p a rţia lă în solu ţie a colo izi-
lor h id ro fili, red u c e rea v îs co zită ţii em u lsiei sau a ccen tu a rea h id r o liz e i unor
em u lgatori.
T e m p e ra tu rile joa se şi, m ai ales, c o n g e la re a p ro voa că ru p ere a film u lu i
in terfascial d e em u lga tor şi d esfacerea em u lsiilor.

502
 A tît tem p eratu ra rid ic a tă , c ît şi c o n g e la re a d u c la d e ze m u ls io n a re . D e
aceea pentru e m u lsiile in d u s tria le se rec o m a n d ă testarea s ta b ilită ţii în d ife ­
rite c o n d iţii d e te m p eratu ră.
N o m e n c la tu r a suspen siilor şi em u lsiilo r este n u m eroasă şi d iversă. Ca
e x e m p le en u m eră m c îte v a p re s c rip ţii d e suspensii, lin im e n te -e m u ls ii şi lini-
m ente-suspensii produse in d u strial.
L in im en tu l N a fta la n lic h id 10% (Linim entum Naphthalani liquidi 10%).
C om ponenţa: p e tro l n a fta la n 10,0 g, em u lga tor nr. 1 6,0 g, ap ă p u rific a tă
pînă la 100,0 g.
L in im en t de strep to cid 5% (Linim entum Streptocidi 5%). C om p o n en ţa:
streptocid 5,0 g, u le i d e p e şte 34,0 g, b u tilo x ia n iz o l 0,02 g, e m u lga tor n r. 1
5,0-6,0 g, n a triu c a rb o x im e tilc e lu lo z ă 1,68 g, ap ă p u rific a tă p în ă la 100,0 g.
L in im en t de sin to m icin ă 1% cu n o v o c a in ă 0,5% (Linim entum Synthomi-
cini 1% cum Novocaino 0,5%). C om p o n en ţa: s in to m ic in ă 1,0 g, n o v o c a in ă 0,5 g,
ulei de ricin 20,0 g , em u lga to r nr. 1 0,2 g, e ta n o l 95% 1,4 g, ap ă p u rific a tă p în ă
la 100,0 g.
L in im e n t b a lza m ic W is h n e v sk i (Linim entum balzamicum Vishnevsky).
C om ponenţa: catran 3,0 g, x e ro fo rm 3,0 g, aerosil 5,0 g, u le i d e ric in 89,0 g.
L in im e n t a lo e (Linim entum Aloes). C om p o n e n ţa : suc d e a lo e (c o n se rv a t)
din fru n ze b iostim u late 78,0 g, u le i de ricin 10,0 g, e m u lga tor n r. 1 10,0 g, u lei
de eu calip t 0,1 g, acid sorb ic 0,2 g, n a triu c a r b o x im e tilc e lu lo z ă 1,5 g.
Suspensie d e g ris e o fu lv in ă (Suspensie Griseofulvini). C om p o n en ţa : gri-
s eofu lvin ă 1,0 g, za h ă r 50,0 g, n a triu b e n zo a t 0,5 g , a lc o o l p o liv in ilic 1,2 g,
ntöfriu clorid 0,4 g, s o lu ţie de za h a rin ă 0,4 m l, u le i d e m en tă 0,015 g , apă
p u rificată p în ă la 100,0 g.

Capitolul 24

UNG UENTE ßl PASTE

P rep ararea in d u stria lă a u n g u e n te lo r şi p astelor im p lic ă un şir d e p ro b lem e

cum sînt:
- sp aţiu l ad ecva t le g a t d e d iv ers e le fa z e care in te rv in în tr-u n ciclu de
p reparare şi care p resu pu n ap aratu ră volu m in o asă şi com p lica tă ;
- asigu rarea c o n d iţiilo r a sep tice p entru u n g u e n te le o fta lm ic e ;
- asigu rarea in s ta la ţiilo r p en tru c irc u la ţia v a p o rilo r d e ap ă p en tru to p ire a
e x c ip ie n ţilo r.

503
 23.3. S T A N D A R D IZ A R E A EM ULSIILOR ŞI SUSPENSIILOR

M o n o g ra fiile c oresp u n zăto are ale suspensiilor şi em u lsiilor m en ţion ea ză

an um ite e x ig e n ţe p rivin d c a lita tea lor. A s tfe l se ad m ite c ă suspensiile pot
sedim enta, dar se c e re ca d u p ă a g itarea de 1 -2 m in. p rep aratu l să se om og en i­
z e z e p en tru a p u tea fi adm inistrat. D acă se p re v e d e d e lim ita re a m ărim ii par­
ticu lelor, c on tro lu l se e fe c tu e a z ă la m icroscop.
In n o rm e le de c a lita te a le produselor in d u stria le pot fi p re v ă zu te in vesti­
g a ţii m in u ţioase ale c a lită ţii suspensiilor care urm ăresc: d eterm in a rea m ări­
m ii p articu lelor, d eterm in a rea p olim orfilo r, d istrib u ţia g ra n u lom etrică , con t­
rolu l s e d im e n tă rii, vîs co zita tea şi a lte le .
E m u lsiile tre b u ie să a ib ă aspect lăptos, opac, om o g e n şi u n iform în lim i­
te le de tim p stabilit. L a stan d a rd izarea em u lsiilor se v e rific ă ca ra c te re le orga­
n o le p tic e , tip u l d e em u lsie, stab ilitatea fiz ic ă , m ic ro b io lo g ică şi alţi ind ici
m en ţio n a ţi In m o n o g ra fiile coresp u n zătoare.

23.4. C O N S E R V A R E A E M U L S IIL O R

In tim p u l p ăstrării em u lsiilor pot să ap ară m o d ifică ri n e d o rite d atorită

in v a d ă rii p rep aratelor cu m icroorgan ism e. D in această cau ză este n ecesar ca
em u lsiile să se p rep are în c o n d iţii asep tice.
In afara d escom p u n erilor p rovocate de m icroorgan ism e, se în tîln e s c şi
d escom p u n eri ch im ice ale. c om p on en telor. D in tre acestea are im portan ţă
d eoseb ită o x id a re a sp on tan ă a u leiu rilor în p re ze n ţa o x ig e n u lu i. Ca a n tio x i­
d an ţi se folosesc (m ai ales la e m u lsiile de tip u l A /U ): b u tilo x ia n izo lu l, butil-
h id ro x ito lu e n u l, to c o fe ro lu l în c o n c e n tra ţii d e 0,00 1 -0 ,1% , atît p en tru e m u l­
s iile d e uz in tern , cît şi p en tru c e le de u z e x te rn .
V a la b ilita te a em u lsiilor poate fi p re lu n g ită prin în c h id e re a e tan şă a
fla c o a n e lo r şi păstrarea lor la loc rece.
In flu e n ţa a g e n ţilo r fiz ic i, în sp ecial a tem p era tu rii, pot con d u ce la des­
c om p u n erea em u lsiei.
T e m p e ra tu rile în a lte pot d eterm in a tre ce re a p a rţia lă în solu ţie a coloizi-
lor h id ro fili, red u c e rea v îs co zită ţii em u lsiei sau a ccen tu a rea h id r o liz e i unor
em u lgatori.
T e m p e ra tu rile joa se şi, m ai ales, c o n g e la re a p ro voacă ru p erea film u lu i
in terfascial de em u lgator şi d esfacerea em u lsiilor.

502
 A tît tem peratu ra rid ic a tă , cît şi c o n g e la re a duc la d e ze m u ls io n a re . D e
aceea pentru em u lsiile in d u s tria le se rec o m a n d ă testarea s ta b ilită ţii în d ife ­
rite condiţii d e te m p eratu ră.
N om en clatu ra suspen siilor şi e m u lsiilo r este n u m eroasă şi d iversă. Ca
exem ple en u m eră m c îte v a p re s c rip ţii d e suspensii, lin im e n te -e m u ls ii şi lini-
m ente-suspensii prod u se in du strial.
Linimentul N a fta la n lic h id 10% (Linim entum Naphthalani liquidi 10%).
Com ponenţa: p e tro l n a fta la n 10,0 g, emulgator nr. 1 6,0 g, a p ă p u rific a tă
pînă la 100,0 g.
Lin im en t de s trep to cid 5% (Linim entum Streptocidi 5%). C om p o n en ţa :
streptocid 5,0 g, u le i d e p e şte 34,0 g, b u tilo x ia n iz o l 0,02 g, em u lga tor nr. 1
5,0-6,0 g, n a triu c a rb o x im e tilc e lu lo z ă 1,68 g, a p ă p u r ific a tă p în ă la 100,0 g.
Lin im en t d e s in to m ic in ă 1% cu n o v o c a in ă 0,5% (Linim entum Synthomi-
cini 1% cum Novocaino 0,5%). C om p o n en ţa: s in to m ic in ă 1,0 g, n o v o c a in ă 0,5 g,
ulei de ricin 20,0 g, e m u lga to r nr. 1 0,2 g, e ta n o l 95% 1,4 g, a p ă p u rific a tă p în ă
la 100,0 g.
L in im e n t b a lza m ic W ish n evsk i (Linim entum balzamicum Wishnevsky).
C om ponenţa: catran 3,0 g, x e ro fo rm 3,0 g, aerosil 5,0 g, u le i d e ricin 89,0 g.
L in im e n t a lo e (Linim entum Aloes). C om p o n en ţa : suc de a lo e (co n se rv a t)
din fru n ze b iostim u late 78,0 g , u le i d e ric in 10,0 g, em u lga to r n r. 1 10,0 g, u le i
de eu calip t 0,1 g , acid sorb ic 0,2 g, n a triu c a r b o x im e tilc e lu lo z ă 1,5 g.
Suspensie d e g ris e o fu lv in ă (Suspensio Griseofulvini). C om p o n en ţa : gri-
seofu lvin ă 1,0 g , za h ă r 50,0 g, n a triu b e n zo a t 0,5 g , a lc o o l p o liv in ilic 1,2 g,
ntffriu clorid 0,4 g, s o lu ţie d e za h a rin ă 0,4 m l, u le i d e m en tă 0,015 g , apă
p u rificată p în ă la 100,0 g.

’r

Capitolul 24

UNGUENTE ßl PASTE

Prep ararea in d u stria lă a u n g u e n te lo r şi p astelor im p lic ă un şir de p ro b lem e

cum sînt:

- s p aţiu l a d ecva t le g a t d e d iv ers e le fa z e c a re in te rv in în tr-u n ciclu de

Preparare şi care p resu pu n ap aratu ră volu m in o a s ă şi com p lica tă ;
- asigu rarea c o n d iţiilo r asep tice p en tru u n g u e n te le o fta lm ic e ;
- asigu rarea in s ta la ţiilo r p en tru c irc u la ţia v a p o rilo r de ap ă p en tru to p ire a
e x c ip ie n ţilo r.

503
 24.1. E X C IPIE N ŢII ŞI SU B STAN ŢELE A U X IL IA R E

F u n cţia e x c ip ie n ţilo r r e p re zin tă în m ajorita tea cazu rilor d ilu area prin-
cip iu lu i activ şi o cu p ă c e l p u ţin 90% din p rep arat. T o to d a tă e x c ip ie n tu i
treb u ie să v e h ic u le z e substanţa activă. L a lo c u l fo lo sit b a z e le d e u n gu en te
treb u ie să c e d e z e substanţa activă.
E x c ip ie n ţii fo lo s iţi în ind u strie sînt in d ic a ţi în d ocu m en ta ţia te h n ic ă de
norm are. D eseori ca b a ze d e u n gu en t se folosesc g e lu rile . G e lu rile sînt sis­
tem e disperse c on stitu ite d in c e l p u ţin d o u ă fa z e : o fa z ă s o lid ă şi una lich id ă.
Sînt răsp în d ite p e la rg g e lu rile d e c o lo iz i h id r o fili, g e lu rile d e h idrocarbu ri,
lip o g e lu rile de trig lic e rid e .
Ca e x c ip ie n t p e n tru u n gu en te se fo lo se ş te d e asem en ea vaselin a. In să din
cau za unor a c ţiu n i n o c iv e asupra p ie lii, v aselin a d eseori se asociază cu un
con ţin u t din m ai m u lte c om p on en te ,a căror n e c e s ita te se fa c e în fu n c ţie de
c e rin ţe le fa rm a c o te ra p e u tic e şi te h n ic e. E x c ip ie n ţii c o m b in a ţi sînt con stitu iţi
din produse lic h id e , produse m oi, produse cu p u n ct d e to p ire rid ica t, em u lga-
tori, a g en ţi ten sioactivi, stab iliza n ţi, a n tio x id a n ţi, con servan ţi etc. In prin cipiu ,
reg u la m en tu l în cazu l dat in d ică con cret e x c ip ie n tu i.

24.1.1. Clasificarea excipienţilor pentru unguente

A c tu a lm e n te ca b aze p entru u n gu e n te se folosesc un şir d e com p on en te

d ife rite , m ai rar substanţe aparte, care, d e o b ic e i, sînt sistem e com puse
fizico-ch im ic. C e rc e tă rile în acest d om en iu în fie c a re an se lărgesc. S o rtim en ­
tul m are şi p ro p rie tă ţile d ife rite ale b azelor p en tru u n gu e n te cer ca e le să fie
c lasifica te. P în ă în p re ze n t au fost propuse un şir d e c lasifică ri. U n a dintre
e le a fost propusă d e V .M .G r e ţk i la baza c ă re ia este pusă p ro p rie ta tea e x c ip i­
e n ţilo r de a rea cţio n a cu apa (d izo lv a re a , u m flarea, absorbţia, em u lsion area).
D in acest punct de v e d e re autorul în p rim ul rînd a îm p ă rţit to ţi e x c ip ie n ţii
în h id rofob i şi h id ro fili, m ai apoi în fie c a re g ru p ă a inclus subgrupe: b aze h id-
rofob e - grăsim i, h id rocarb u ri, silicon i, g elu ri d e p o lie tile n ă şi p o lip r o p ile n ă ,
e x c ip ie n ţi h id ro fo b i de ab sorb ţie, em u lsii d e tip u l A/U; b aze h id r o file - solu­
ţii d e g elu ri de p o liza h a rid e, p o lie tile n g lic o li, hidrogelikri, solu ţii d e oligoes-
teri, g elu ri d e fito s te rin ă , gelu ri de b e n to n ite , solu ţii de g elu ri d e p ro tein e,
e x c ip ie n ţi h id r o fili d e ab sorb ţie, em u lsii d e tip u l U/A.
C ara cteristicile p rin cip a le ale b a ze lo r h id ro fo b e sînt: s o lu b ilita te a în
u leiu ri şi lipsa de s o lu b ilita te în apă. Ca u rm are a p ro p rie tă ţilo r h id rofob e,

504
 n e r a l b a / e le n u pot In c o rp o ra ap a şi nu se p ot în d e p ă rta p rin sp ălare cu
‘ n ^ s j n t u tiliza te d eseori la p rep a ra rea u n g u e n te lo r d e p ro te c ţie a p ie lii de
aI>a tii apoşi (s o lu ţii apoase d e d e te rg e n ţi, a le m eta le lo r se n s ib iliza to a re ale
• Iii (Cu, C o), d e p ro te c ţia ra ze lor solare etc.
In străin ătate este răspîn d it p e la rg u le iu l h id ro g e n a t d e a ra h id e . Prin
hidrogenarea u le iu rilo r v e g e ta le se s a tu rea ză le g ă tu r ile n esatu rate şi se o b ţin
p ro d u se cu p u n ct d e to p ire m ai în a lt şi m ai stab ile. T o to d a tă , are loc şi o
izom erizare care, de asem en ea, r id ic ă p u n ctu l d e to p ire . U le iu r ile h id ro g e n a te
p o se d ă p ro p rie tă ţi d e rm a to lo g ice ca şi g ră sim ea d e p o rc in e (a x u n g ia ), dar sînt
relativ m ai p u ţin supuse a u to o x id ă rii. Cu p e rs p e c tiv ă este d e asem en ea u le iu l
de floarea-soarelu i h id ro g e n a t şi d e bum bac.
N u şi-au p ierd u t în s e m n ă ta te a c e ru rile . Sîn t ră sp în d ite p e la rg d e o b ic e i
în c o m b in a ţ ii ceara d e a lb in e, c e ta c e u l, la n o lin a h id ric ă şi a n h id ric ă , prod u şii
fr a c ţio n ă r ii la n o lin e i n a tu rali şi s in te tic i, a lc o o li p ro v e n iţi din la n o lin ă şi
derivaţii lor.
D in tre h id rocarb u ri c e le m ai u tiliz a te sînt: p a ra fin a , va s e lin a şi u le iu l de
parafină la care se a d a u g ă şi u n e le p rod u se în r u d ite (o z o c h e r ita şi c e re z in a ).
V aselin a este un produs d e con sis te n ţă m oa le, o b ţin u t d in re z id u u rile
distilării p etro lu lu i b ru t şi con stitu it d in h id ro c a rb u ri saturate. In d e p e n d e n ţă
de locu l d ob în d irii p e tro lu lu i c o m p o n e n ţa c h im ic ă şi p u n ctu l d e to p ir e este
diferit.
In a fa ră d e vaselin a n a tu ra lă se m ai în tîln e s c produse s in te tic e şi a rti­
fic ia le . V a s e lin a s in te tic ă este o b ţin u tă p rin s in te z ă şi n u p re z in tă im p o rta n ţă
practică fiin d fo a rte scum pă.
V a selin a a lb ă este un am estec sem isolid d e h id roca rb u ri satu rate o b ţin u te
la fe l din p etrol, p u rific a tă şi în ă lb ită .
D e m en ţion a t că vaselin a este g re u to le r a tă d e p ie le , este irita n tă , n u a re
afin itate fa ţă d e g ră s im ile din p ie le şi d e a c e e a n u p oate fi ab sorb ită. U n alt
d ezavantaj îl p re z in tă fa p tu l că v îs co zita tea şi con sisten ţa sînt su b ord on a te
tem peraturii. A şad ar vara u n g u e n te le cu v a s e lin ă d e v in m oi şi ap are riscul d e
separare a sub stan ţelor a c tiv e , iar iarn a p o t d e v e n i p re a con sisten te şi se ap ­
lică greu p e p ie le .
U le iu l de p a ra fin ă este fo lo sit în u n g u e n te asociat cu p a ra fin a , cu va selin a
sau alte b aze d e u n gu en t p en tru a r e g la con sisten ţa. R e p r e z in tă o fra c ţie
ob ţin u tă la p re lu c ra rea ţiţe iu lu i, d u p ă a n tre n a re a g a zu lu i lam p an t. E ste un
lich id u leios, in c o lo r, in o d or şi fă r ă gust, in so lu b il în ap ă, in so lu b il în a lcoo l,
se am estecă în d ife r ite p ro p o rţii cu e te ru l, c lo ro fo rm u l şi u le iu rile v e g e ta le (cu
e x c e p ţia ce lu i d e r ic in ). Se fo lo se ş te la p rep a ra rea u n gu en telor-su sp en sii şi
a pastelor.

Com. 178
505
 P arafin a este un am estec d e h id rocarb u ri solid e, con stlnd în d eoseb i • 2
p a ra fin e n o rm ale (c u la n ţ n e ra m ific a t). Este asem ăn ătoare cu ceara
cu loa re alb ă, are structură cristalin ă. Se u tiliz e a z ă p en tru a m ări consist'
u n gu en telor. Г‘
S ilic o n ii sau p o lis ilo x a n ii sînt p o lim e ri la care atom ii de siliciu sînt legaţi
în tre e i prin in term ed iu l o x ig e n u lu i.
Sîn t p re z e n te d ou ă le g ă tu r i c h im ic e - O - S i - O - S i - O - le g ă tu ră siloxan
şi le g ă tu ra Si—C, a m b ele e x tre m d e stabile.
C ei m ai sim p li sînt s ilic o n ii m e tilic i care e x is tă sub tre i form e: uleiuri
răşin i şi elastom eri (a s e m ă n ă to ri ca u c iu c u lu i).
U le iu l m e tilsilic o n ic con stă d in m o le c u le m ai lu n gi sau m ai scurte la 1
atom ii de s iliciu avîn d g re fa te gru p e m etil. în fă ţiş a re a m o le c u le lo r este:

> Şl
/ 4 s/ ° \ / CHJ
Si Si
I
/ \ / \ / \
H 3c CH3 H3C CH3 H3C CH3

M a i u tiliz a ţi sînt p o lim e rii flu iz i cu masa m olecu la ră m ai m ică. P ro p rietă­

ţile c e le m ai im p o rta n te sînt: v a ria ţie fo a rte redu să a v îs c o zită ţii fa ţă de
tem p eratu ră, in e r ţie ch im ic ă , ten siu n e s u p e rfic ia lă slabă, p ro p rie tă ţi hidro­
fo b e , a d e ziv ita te .
P olim e ru l cu gra d d e con d en sa re 5 a fost n u m it ” E s ilo n - 4 ” , iar polim eru l
cu g rad u l d e con d en sa re 15 — ’ ’E silon —5 ” . E silon —4 şi E s ilo n -5 se folosesc
ca c om p on en te a le babelor d e u n gu en t. S e am estecă uşor cu vaselin a şi u leiu ­
rile v e g e ta le (c u e x c e p ţia c e lu i d e r ic in ), cu p a rafin a, c e re zin a , la n o lin a anhid-
ră, sp erm acetu l, c ea ra etc.
S ilic o n ii p o t f i em u lsio n a ţi cu a g e n ţi a n io n ic i, c a tio n ic i sau n e io n ic i şi
p ot fi p re ze n ta ţi sub fo rm ă d e em u lsii stab ile de tip u l .U/А. In tră în c o m p o z iţ ia
p rep aratelor d e p ro te c ţie a un or produse cosm etice.
D atorită p ro p rie tă ţilo r h id ro fo b e sînt u tiliz a ţi în p ro te c ţia p ie lii d e u m ezea­
lă şi d e substanţe h id rosolu b ile, sub fo rm ă d e u n gu e n te d e p ro te c ţie ca re con­
ţin în ca lita te d e s tab ilizator eirca 25—30% a m in o b en ton ite. A s tfe l de u n gu en te
d e p ro te c ţie au fost propuse d e I.E .B a rb ă ro ş ie . U n g u e n te le p osed ă p rop rie­
tă ţi rem arcab ile de p ro te c ţie în c o n d iţii d e p ro d u cţie, cîn d p ie le a con tactează
tim p în d e lu n g a t cu a g e n ţi n o c iv i apoşi.
U tiliza re a silic o n ilo r ca b a ze p en tru u n gu e n te cau tă să p u n ă în v a loa re, m
p rim ul rînd, p r o p rie tă ţile h id ro fo b e ale lor; d e a c e e a sînt în tîln iţi m ai ales

506
I L unguen te ?* P r e P arate d e rm a to lo g ic e d e p ro te c ţie . G e lu l form a t d in 30%
m inob entonifă cu E s ilo n -5 are o fo a rte b u n ă a c ţiu n e p ro tectoa re. E l aco-
eră ep iderm u l cu un film su b ţire şi d u rab il, d e c u lo a re a p ie lii, fă r ă să m od i­
fice sen sib ilitatea ta c tilă sau să stîn g e n e a s c ă res p ira ţia p ie lii.
P ielea n o rm a lă to le r e a z ă fo a rte b in e s ilic o n ii; ch ia r la m a n ip u lă ri d e a n i
de zile nu s-au produs ir ita ţii cu tan ate la m u n c ito rii d in in d u s triile care u tili­
z e a z ă s ilicon ii. S ilic o n ii sînt re la tiv in e r ţi şi n u e x e r c it ă o a c ţiu n e te ra p e u tic ă

p ro p rie.
p rep a ra tele d e s ilic o n i nu se vor a p lic a a colo u n d e este n e c e s a ră o d ren a re
lib e ră sau p e p ie le a in fla m a to a re. S ilic o n ii p ot fi ir ita n ţi p en tru m ucoasa ocu ­
lară. In s tilaţi în o c h i s ilic o n ii ir ită m ucoasa: s e n za ţia d e arsură, d eşi slab ă se
m e n ţin e 2 4 -4 8 ore , fă r ă a p ro d u c e v ă tă m ă ri.
Baze de unguent emulsive A/U. D in e x c ip ie n ţii d escrişi în cad ru l b a ze lor
de u n gu en t l ip o f ile , res p e c tiv h id roca rb u ri, g lic e r id e , s ilic o n i, se p ot o b ţin e
emulsii p rin în c o rp o ra re a a p e i sau a s o lu ţiilo r ap oase sau h id ro a lc o o lic e . D e o a ­
rece c a p acitatea d e în c o rp o ra re a a p e i la aceste b a z e este m ic ă sau n u se
în co rp orează d e f e l este n ecesar adausul d e e m u lga to ri.
In d e p e n d e n ţă d e n a tu ra lor şi d e p ro c e d e u l d e lu cru , b a ze le pot c o n ţin e
can tităţi m ai m ici sau m ai m ari d e ap ă, f i e ca fa z ă in te r n ă în cad ru l u n g u e n te ­
lor em u lsii d e tip A/U , f ie ca fa z ă e x te r n ă în ca d ru l e m u lsiilo r d e tip U/A.
B a ze le em u lsive d e tip u l A/U au o c o n sis te n ţă b u n ă , c e asigu ră c a lită ţi
avansate d e în tin d e r e şi a d e ra re d e ţesu tu ri. E le c o n ţin o fa z ă apoasă în c o r ­
porată în fa z a grasă, d a to rită p r o p rie tă ţilo r em u lsiv e a le em u lga to rilo r. P o­
sedă ca p a cita te d e p e n e tra re tra n s e p id e rm ic ă şi c e d a re a su b stan ţelor m e d i­
cam entoase în c o rp o ra te red u să, d e a c e e a se u tiliz e a z ă ca e x c ip ie n ţi p en tru
u n gu e n te le cu a c ţiu n e p ro te c to a re şi d e su p ra fa ţă .
E m u lgatorii A/U fo lo s iţi la p re p a ra rea b a ze lo r d e ab s orb ţie sînt m ai ales
em u lgatori n e io n o g e n i cu v a lo a re a B H L * scă zu tă . O s e rie d e e m u lga to ri se
găsesc în stare n a tu ra lă în u n e le p rod u se. B u n ă o a ră , p rin ad ă u g a re a la n o lin e i
ori a e m u lga to rilo r e x tra ş i d in e a la g e lu r ile d e h id roc a rb u ri, s ilic o n i sau g li­
ce rid e se o b ţin b a z e cu c a p a c ita te m are d e ab s orb ţie a ap ei.
D in e m u lg a to rii d e tip u l A/U p o t fi n u m iţi c o le s te ro lu l, a lc o o lii la n o lin e i,
lanolirta a c e ta tă , la n o lin a p o lio x ie tila tă .
A lţ i e m u lga to ri fo lo s iţi sînt e s te rii p a rţia li ai g lic e r in e i cu a c izii graşi, b u ­
năoară, em u lga to ru l T —1 (m o n o — şi distearat d e g lic e r o l) sau T - 2 (a m estec d e
distearaţi cu tr ig lic e ro lu l) sau esteri a i a c izilo r gra şi cu sorb itan u l.

balanţa hidrofil-Iipofilă.

507
 Baze de unguent emulsii U/A. D acă u tiliz ă m em u lga tori h id ro fili se ob­
ţin b aze em ulsii U/A.
E x c ip ie n ţii de tip U/A sînt uşor de ap licat, c e d e a z ă rap id substanţa acti
vă şi în u n ele cazu ri fa v o r iz e a z ă p e n e tra re a . In plus, se în d e p ă r te a z ă uşor prin
sp ălare şi de a ceea se m ai nu m esc b a ze la v a b ile .
E m u lgatorii U/A sînt fo lo s iţi la p rep ararea b a ze lo r la v a b ile cu v a loa re BHL
m ărită. D in această g ru p ă fa c p arte s ăp u n u rile şi a lc h ils u lfa ţii.
Săpunuri ai metalelor alcaline. S ă ru rile d e n atriu , k a liu şi am oniu ale
acizilo r graşi. E m u lsio n ează b in e gră sim ile v e g e ta le şi h id ro g e n a te .
S ă p u n u rile, o b ţin u te cu trieta n o la m in a , d e a sem en ea pot sta b iliza baze
em u lsionate cu a n io n ii săi, form în d p e fa za u leioa să straturi s u p e rfic ia le ad-
sorbate.
Alchilsulfaţi. E sterii s u lfa ţi ai a lc o o lilo r graşi m ai ales lau ric, c e tilic şi

stearic.
T w e e n A ir i. T w een / u rile sînt o b ţin u te p rin tratarea gru p e lo r OH rezid u a le
ale spanurilor cu p o lie tille n g lic o l, c e e a ce se r e a liz e a z ă practic prin acţiu n ea
o x id u lu i d e e tile n . R e z u ltă p olisorb a ţii sau tw e e n m r ile .
T w e e iv u r ile sînt uşor solu b ile în a p ă şi în s o lv e n ţi org a n ic i, se s te rili­
ze a ză fă ră a fi descom puşi.
Myri. Sub această d en u m ire cu n oaştem esterii com puşi ai p o lio x ie tile n -
g lic o lilo r şi a c izilo r graşi cu form u la g e n e ra lă :
H O - C H 2 • (C H 2- 0 - C H 2)n- 0 - 0 C - R , unde R - răm ă şiţa acid u lu i gras.
M y ri-5 2 (p o lio x ie tile n s te a ra t cu n = 40) este o fic in a l în S .U .A . B H L =
= 16,9 ± 1.
Brij. Esteri com puşi ai p o lie tile n g lic o lu lu i cu a lc o o li su p eriori şi alcoo li
din lîn ă cu form u la g e n e ra lă H 0 - C H 2(C H 2- 0 - C H 2) n - 0 - R , u n de R este
răm ă şiţa d e alcool.
In străin ătate se fo lo se ş te p e la rg B r ij-3 5 (p o îio x ie tile n la u r a t cu valoa rea
B H L = 16,9).
Hidrogeluri. In această c a te g o rie in tră b a ze le d e u n gu en t h id rosolu b ile
sau h id rog e n a te , form a te d in substanţe care se u m flă sau se d iz o lv ă în p re z e n ­
ţa ap ei, form în d g e lu ri c o lo id a le . Se c la s ific ă în :
- h id ro g e lu ri a n orga n ice: b e n to n ită , aerosil, a lu m in iu h id ro x id etc.;
- h id ro g e lu ri o rg a n ic e : 1) n a tu rale (am id on , tragacan t, p e ctin e , a lig n a ţi);
2) sem isin tetici (d e riv a ţi de m e tilc e lu lo z ă ); 3 ) h id ro g e lu ri s in te tic e (a lc o o l
p o liv in ilic , p o lie tile n g lic o li).
H id ro g e lu rile o b ţin u te cu aceste substanţe au un c o n ţin u t m are d e a p ă
(80—90%) sînt fiz io lo g ic in d ife re n te , se usucă şi fo rm e a z ă film la lo c u l d e a p li­
care.

508
 Sînt p re fe ra te de b o ln a v i care au p ie le a sen sib ilă la grăsim i. S e în d e p ă r ­
tează uşor prin sp ălare cu a p ă şi d e a c e e a sînt in d ic a te în tratam en tu l r e g i­
unilor păroase, al m u coaselor, al p ie lii b oln a ve sau trau m atiza te. S în t com p a­
tibile cu m ajoritatea su b stan ţelor m ed icam en toase; pH -ul p oa te fi uşor reg la t
prin tam ponare. F iin d lip s ite d e grăsim i, con sisten ţa lo r nu d e p in d e de te m p e ­
ratură.
Pentru e v ita re a d esh id ra tă rii se a d au g ă g lic e r o l, sorb itol sau p ro p ilen -
glicol. P re zin tă d e za v a n ta ju l c ă se d e sh id ra tea ză uşor şi p o t fi in v a d a te de
m icroorganism e.
Se reco m an d ă con servarea în vase b in e în c h ise , în p re z e n ţa substanţelor
conservante (0 ,1 -0 ,2 % n ip a g in , acid b e n zo ic e tc .). In u n e le cazu ri sub stan ţele
conservante se p o t absorbi la su p ra fa ţa g e lu lu i şi a c ţiu n e a lo r a n tisep tică se
m icşorează.
A d e ră b in e p e m ucoase şi p lă g i supurate. Sîn t p re fe ra te u n eo ri c a b a ze
pentru u n g u e n te o fta lm ic e .
A c ţiu n e a te ra p eu tic ă , absorb ţia şi p e n e tra ţia în m u lte ca zu ri sînt m ai b u n e
decît d in u n g u e n te le grase, în sp ecial, cîn d sînt a p lic a te p e p ie le a le z a tă sau
pe m ucoase.

24.2. P R E P A R A R E A U N G U E N T E L O R Ş I P A S T E L O R . U T IL A J U L

P rep ararea in d u strială are la b a ză re a liza re a d e produse fo a rte o m o g e n e şi

stabile. In in d u strie apar d ific u ltă ţi le g a te d e volu m u l m are care se p re lu c re a ­
ză. L a p rep ararea un gu en telor-su sp en sii şi p astelor ap are te n d in ţa de reu n ire
a p u lb erilo r în a g lo m e ra te volu m in o ase care nu p ot f i dispersate o m o g e n în
unguent d e c ît p rin in term ed iu l o m o g e n iza to a re lo r ad ecva te.
In c o n d iţii in d u striale u n g u e n te le şi p astele sînt p rep a ra te cu u tiliza re a
de substanţe ca re asigu ră stab ilita tea lo r o d u rată lu n g ă d e tim p. U n g u e n te le
sînt p rep arate în s e cţii s p ecia le, folo sin d u tilaj com pus. P ro c e d e u l d e p ro d u cere
se fa c e con fo rm d oc u m e n tă rii te h n ic e d e norm are. T o a te o p e r a ţiile d e p ro d u ­
cţie se c o n tro le a ză strict d e la în c e p u tu l c ic lu lu i de p ro d u c ţie p în ă la sfîrşit.
P rep ararea u n g u e n te lo r şi pastelor este a lc ă tu ită d in u rm ă to a re le o p era ­
ţii te h n o lo g ic e :
— p re g ă tire a su b stanţelor m ed icam en to ase şi a e x c ip ie n tu lu i;
— în c o rp o ra re a su b stanţelor m ed icam en to ase în e x c ip ie n t;
— o m o g e n iza re a u n gu e n te lo r, pastelor;
— stan dard izarea;
— am balarea.

509
 In fig . 182 este p re z e n ta ­
In d e p e n d e n ţă de p ro p rie tă ţile fizico-
tă sch em a u n u i rea ctor, ce
c h im ic e ale substanţelor m edicam entoase
a m estecă produse d en se cu
şi e x c ip ie n ţilo r p ot f i fo lo site şi a lte op e­
v îs co zita te d e p în ă la 20 cP.
ra ţii ori u n e le d in e le se p ot rep e ta la d i­
R e a c to ru l are corp (3 )
fe r ite e ta p e d e p rod u cere.
cu fu n d sem isferic. C orpu l
T r e b u ie d e su b lin iat c ă p rod u cerea
lu i se în c h id e cu un cap ac
u n g u e n te lo r în in d u strie în p rin cip iu se
b om b at (2 ), în ca re e ste m on ­
b a z e a z ă p e a c e le a ş i re g u li te o re tic e ca şi
ta tă p îln ia de alim e n ta re ,
în farm acie.
fe re s tru ic a , su p a p e le şi ştu-
Pregătirea substanţelor medicamen­
ţu rile p e n tru în c ă r c a r e a d i­
toase ţi a excipientului. O p e ra ţia constă
fe r ite lo r substanţe. C apacul
în tritu ra rea su bstanţelor m ed icam en toase
rea cto ru lu i se r id ic ă şi
la u n a d in m aşini, c e rn e re a p rin sita co­
cob oa ră , cu aju toru l u n ei
resp u n ză to a re, am estecarea. D acă este
traverse şi al c lic h e te lo r
Fig. 181. Panelul electric pentru topi­ n ecesar, substanţa se d iz o lv ă în b a za de
rea bazelor de unguent.' 1 — таs; 2 — pîlnia h id ra u lic e , In in te rio ru l
u n gu en t sau în ap ă. P re g ă tire a e x c ip ie n ­
cu filtru şi carcasă; 3 — elemente de încăl­ re a cto ru lu i este in sta lat u n
tu lu i in c lu d e p ro c es e le d e d izo lv a re sau
zire; 4 — tub elastic; 5 — sursă de curent
m a la x o r tip a n co ră cu pa­
alternativ to p ire a c o m p o n e n te lo r cu filtra re a lor
le t e p e p ro filu l corp u lu i, care
p o sterioară p en tru în lă tu ra re a im p u rită­
ocu pă to a tă su p ra fa ţa de
ţilo r m ec a n ic e. B a ze le de u n gu en t şi c o m p o n e n te le lor se topesc în cazan e
lu cru . M a la x o r u l (5 ) cu pa­
e le c tric e d e tip u l E K - 4 0 , E K - 6 0 , E K -1 2 5 şi E K -2 5 0 sau în c a za n e cu căm ăşi
le t e se ro te ş te în d ire c ţie
de va p ori d e tip u l P K - 1 2 5 şi P K -2 5 0 . E le p o t fi d e fo rm ă c ilin d ric ă ori sferică,
opusă m a la x o ru lu i cu an co ră . M a la x o a r e le ( 1 , 5 ) se rotesc cu aju toru l a x e lo r
în z es ra te cu r o b in e te d e s c u rg ere şi d is p o zitiv e p en tru răsturnare (fig . 181).
(4 ) şi al m oto ru lu i e le c tric . In cap acu l rea cto ru lu i este m on tat şi un a g ita to r cu
In tr-u n vas (1 ) cu b aza d e u n gu en t se in tro d u ce p îln ia c o n ic ă (2 ) cu e le ­
tu rbină. A m e s te c a re a şi o m o g e n iza re a avan sată se lăm u resc p rin a c ţiu n e a
m e n te le d e în c ă lz ir e (3 ). Carcasa d e p ro te c ţie nu p e rm ite b a ze lo r d e u n gu en te
c elor tre i m a la x o a re cu care este în z e s tra t rea ctoru l. D e scă rca rea se fa c e prin
să n im erea scă la e le m e n te , iar re ţe a u a la fu n d u l p îln ie i p ro te je a ză ca za n u l cu
rob in etu l in fe rio r. C orpu l rea cto ru lu i e ste în z e s tra t cu c ăm aşă p rin ca re c ir ­
u n gu en t d e im p u rific a re. D u p ă to p ire b a z e le lic h id e sub ac ţiu n e a v id u lu i se
c u lă ap a fie r b in te cu tem p era tu ra d e 9 5 'C sau c e a cu tem p era tu ra d e 12°C.
tra n s v a z e a z ă în ca za n p rin tr-u n tub elastic (4 ). A c e s t d isp o zitiv p e rm ite în afară
d e to p ire şi tran sp ortarea b a ze lo r, c în tă rire a lor. P en tru aceasta vasul c h iar de A m e stec a re a su b stan ţelo r m ed ica m en to a se cu e x c ip ie n tu i are lo c d e ase­
m en ea în с a? a n e în z e s tra te cu căm ăşi d e vap ori sau în c ă lz ir e e le c tric ă , cu
la în c e p u t se in s ta le a ză p e cîntar.
C a za n ele p en tru u n g u e n t sînt în z e s tra te cu m a la xo a re d e d ife r ite const­ m ala xo a re sc h im b ă toa re d e tip p la n e ta r, cu e lic e , cu an co ră , ca re p o t am este­
ca, c u ră ţi d e p e p e re ţi şi rid ic a d e p e fu n d u l c a za n u lu i u n gu en tu l.
ru cţii.
Im p rim area u n e i a g ită ri m a x im e tre b u ie să se fa c ă cu an u m ite p recau ţii Pen tru p re p a ra rea u n g u e n te lo r p o a te f i fo lo s it am estecă toru l u n iversal
p en tru a e v ita a e ra ţia . In corp ora rea d e aer p ro voa că d escom p u n erea u n gu e n ­ construit în M a re a B rita n ie şi p re ze n ta t în fig . 183.
tu lu i şi d u ce la o b ţin e re a u n ei m ase cu d en sitate m ică. A m e stec ă to ru l de fo rm ă s p e c ia lă im o b il (9 ) se a c o p e ră cu un cap ac etanş
In c o rp o ra re a su b stanţelor m ed icam en to ase în b aza d e u n gu en t se e fe c tu ­ (? ) care h id ra u lic se d irije a z ă . In c ap ac sînt m on tate ca n a le d e .a d m is ie , sistem
e a z ă în d e p e n d e n ţă d e p ro p rie tă ţile fiz ic o :c h im ic e . P re p a ra te le solid e m ăci­ de sp ălare a re z e rv o ru lu i fă r ă d e sc h id e re a c ap acu lu i. In cen tru l rez e rv o ru lu i
n a te sau s o lu ţiile lor apoase se ad a u g ă la b aza d e u n gu en t prin am estecarea este m ontat un a x (1 4 ), ca re p u n e în m işcare un u tila j (d e sch im b ) (1 0 ) şi un
con tin u ă .
511
510
 ră zu ito r (3 ). In re z e rv o r este
un o rific iu d e eva c u a re ( Î l )
şi u n u l (2 ) p en tru in c lu d e rea
om o g e n iza to ru lu i sau a altui
u tila j schim bător. A m e stec a ­
rea co m p o n e n te lo r în r e z e r­
voa re p oate avea loc la tem ­
p eratu ri d ife r ite (d e la
+110°C p în ă la tem p eratu ra
m ai jo a să d e cît m ed iu l în ­
c o n ju ră to r), în m ed iu l g a ze ­
lo r in e rte , cu m ăsu rarea con ­
tin u ă a te m p eratu rii am es­
tecu lu i, c o n ţin u tu l u m id ită ­
ţii în e l, d e te rm in a re a m asei
şi a altor p aram etri. D irija ­
rea p ro ceselor se e fe c tu e a z ă
d e la un pan ou d e com an d ă,
p e care pot fi m on tate dispo­
z itiv e d e în s c riere .
Fig. 183. Schema amestecătorului universal al firmei
A m e stec în d c a n tită ţi
"Baker Perkine” : 1 — mecanismul de acţiune; 2 — omogeni-
zator; 3 — răzuitor; 4 — cămaşă de aburi; 5 — axul capacu­ m ari de substanţe m ed ica ­
lui; 6 — orificiile de evacuare; 7 — capac; 8 — sistemul de m en toa se şi e x c ip ie n ţi în
blocare a capacului; 9 — corp; 10 — amestecător; 11 — su­ c o n d iţii d e u zin ă la p rep ara­
papă de descărcare; 12 — nod de înclinare a rezervorului;
rea u n g u e n te lo r şi pastelor,
13 — mecanismul de acţiune; 14 — ax central
este necesar d e a le o m o g e n i­
z a u lte rio r.
- Omogenizarea unguentelor şi pastelor. P en tru o m o g e n iza re se folosesc,
d e o b ic e i, m ori cu v a lţu r i şi m ori cu p ie tre .
U n a d in tre o m o g e n iz^ to a re p en tru u n g u e n te şi paste este m oara cu trei
v a lţu ri (fig . 184).
A c e a s tă m oară r e a liz e a z ă o m o g e n iza re a su b stan ţelor so lid e şi a e x c ip i-
e n ţilo r cu aju toru l a tr e i v a lţu ri care se rotesc d ife r it: p rim u l cu 6,5, al d oilea
cu 16, iar u ltim u l cu 38 turaţii/m in. V a lţu r ile sînt c o n fe c ţio n a te , d e ob icei,
din p o rţe la n n e te d , in sta la te p a ra lel, o rizo n ta l. U ltim u l va lţ to td ea u n a osci­
le a z ă fa ţă d e al d o ile a . V a lţu l d in m ijlo c este fix a t, p e cîn d c e le la lte d ou ă se
pot ap rop ia sau în d e p ă r ta d e e l. A s tfe l se pot asigura o fin e ţe şi o om o­
g e n ita te avansată.

512
Fig. 184. Schema morii cu trei valţuri

S u bsta n ţele se in trodu c

printr-o p îln ie d e a lim en tare
care se găseşte la su p rafaţa
su p erio ară şi a ju n ge In spaţiu l
d in tre prim u l şi al d o ile a va lţ
c a re se m işcă în sens contrar.
A l d o ile a v a lţ transportă
stratul d e m ateria l şi î l c e d e a ­
z ă c e lu i d e al tr e ile a v a lţ care
se în v îrte ş te tot în sens con t­
rar. M ă c in a re a şi fo rfe c a re a
se datoresc în prim ul rînd:
1) v ite z e lo r d ife rite , 2 ) zd ro b i­
rii substanţelor solid e în tre
v a lţu ri şi 3) m ă c in ă rii in ten si­
Fig. 18S. Moara cu pietre
fic a te d ato rită osc ila ţiilo r sup­
lim en ta re a le c ilin d ru lu i tre i fa ţă d e a x u l lu i.
M o a ra cu tre i v a lţu ri asigură o b u n ă d ispersie a sub stan ţelor in so lu b ile în
baza d e u n gu en t.
M o a ra cu p ie tre este p re ze n ta tă în fig . 185. P iatra su p erioară (1 ), asam bla­
tă cu p îln ia d e a lim e n ta re (2 ), este fix ă . Se roteşte p iatra in fe r io a r ă (3 ). Pe
suprafaţa d e lu cru a p ie tre lo r se a flă n iş te şan ţu ri, m ai a d în c i spre cen tru şi
mai p u ţin spre m a rg in ea lor. U n g u e n te le se o m o g e n iz e a z ă în sp aţiu l d in tre
p ietre, se îm p in g e spre m argin i şi cu aju toru l ră zu ito ru lu i se strîn ge în c o le c ­
tor. G rad u l fin e ţe i p a rticu lelor d e p in d e d e d istanţa s p aţiu lu i d in tre p ietre
care p oate fi reg la tă . P ro d u c tiv ita te a m e d ie a m orii cu p ie tre este de
7 0 -8 0 kg/oră.
A p a ra tu l cu rotor pulsator este p re ze n ta t în fig . 186. R o to i \ şi statorul
sînt c o n fe c ţio n a ţi în fo rm ă d e d in ţi a ra n ja ţi con cen tric. M ă rin ;a s paţiului

513
Corn. 178
 d in tre rîn d u rile d in ţilo r roto ru lu i şi
a le statoru lui este d e 0 ,1 5 -0 ,2 mm.
S u p ra fe ţe le lu crătoa re a le rotoru lu i
şi statoru lui sînt c o n fe c ţio n a te cane-
la r. In spaţiul in te rn al roto ru lu i sînt
in stalate n işte p a le te c a re asigură
am estecarea şi transportarea u n g u e n ­
tu lu i ce se p re lu c re a ză , n im e rit în
ştu ţu l rotoru lu i şi se în lă tu r ă după
p relu cra re p rin ştuţu l su perior. R o to ­
ru l se rote ş te cu v ite z a d e 47 turaţii/
m in . d e la un m otor e le c tric . C ircu la ­
ţia m a te ria lu lu i are loc d in c a u za ac­
Fig. 186. Schema aparatului cu rotor pulsator. ţiu n ii d e aspirare a ap aratu lu i.
Lămurire în text F olosirea ap aratu lu i ro ta tiv pul-
sator e x c lu d e aşa o p e ra ţii d in lu cru
ca m ăcin area p re lim in a ră a c o m p o n e n te lo r, cit şi a o m o g e n iz ă rii u lte rio a re a
u n gu en telor. G rad u l d e d ispersie a im gu en telor-su sp en sii o b ţin u te cu aju to­
rul A R P este m ai fin d e d t p rin te h n o lo g ia ob işn u ită.
O m og en iza rea p oa te p ro d u ce m ă rire a con sisten ţei u n g u en telor-em u lsii.
A s tfe l, vîsco zitatea este d e te rm in a tă d e tip u l d e u tila j, d e p resiu n ea fo lo s ită
şi de n u m ăru l tre ce rilo r p rin om o g e n iza to r. U n e o ri se p oate a ju n g e la o vîsco-
zita te s căzu tă d a to rită e fe c tu lu i e le c tro liţilo r . F o rm u le le şi m e to d e le d e lu cru
tre b u ie să asigure o con sisten ţă p o triv ită c a re să se m e n ţin ă în tim p u l p ă stră ­
rii şi care să n u fie in flu e n ţa tă d e v a r ia ţii m ici d e tem p era tu ră sau d e şocuri
m ecan ice.

24.3. C O N T R O L U L C A L I T Ă Ţ I I U N G U E N T E L O R

U n g u e n te le p re zin tă o c o m p o z iţie c o m p le x ă şi d e a c e e a c o n tro lu l c a lită ­

ţii acestora presupun e e fe c tu a re a a n u m eroase în c e r c ă ri d in tre care c e le m ai
im portante sînt: e x a m e n u l o rg a n o lep tic , d e te rm in a re a p H -u iu i, e x a m e n e reo-
lo g ic e , a n a liza c h im ică, c on tro lu l to le r a n ţe i cu tan ate, teste s p e c ific e p e n tru
an u m ite substanţe.
Identificarea se fa c e v izu a l d u p ă aspectu l e x te r io r şi p ro p rie tă ţile org a n o - j
le p tic e (m iros e tc .), care d e p in d d e su b stan ţele m ed icam en to ase c e in tră în 'i
com p on en ţa u n gu e n te lo r. In u n e le cazu ri sînt p re v ă zu te r e a c ţii c a lita tiv e
pentru su b stanţele m ed icam en toase.

514
 C a n titativ c o n ţin u tu l sub stan ţelor m ed icam en toase în u n g u e n te se d e te r­
m ină d u p ă m e to d e le p re v ă zu te în m o n o g r a fiile fa rm a c o p e ic e la u n gu e n tu l dat.
Determinarea gradului de dispersie. A c e a s tă p ro b ă este n e c e s a ră p en tru
u n gu e n te le suspensii. C on fo rm c e rin ţe lo r FS, grad u l d e d ispersie în u n g u e n te
se d e te rm in ă cu un m icroscop b io lo g ic , în zes tra t cu o lu p ă m icro m e trică
M O V - 1 ce m ă re ş te d e 1 5 x şi o b ie c tiv u l 8 x . G ra d a ţia m icrom etru lu i ocu la ru lu i
se c o n tro le a ză cu un ob iect-m icrom etru p e n tru lu m in a trecă toa re. P ro b a u n gu ­
en tu lu i se ia d u p ă cum e in d ic a t în m o n o g ra fia ’ ’L u a re a p ro b elo r su b stan ţelor
m ed icam en to ase” şi tre b u ie să co n stitu ie n u m ai p u ţin d e 5 g. D a c ă c o n c e n t­
raţia su b stanţelor m ed icam en to ase în u n g u e n t d ep ă şeşte 10%, atu n ci e le se
d ilu e a ză cu o b a ză core sp u n ză to a re a stfel, în c ît co n ţin u tu l lo r va f i în ju ru l
la 10% şi se am estecă. L u în d proba tre b u ie d e fe rit d e tritu rarea p a rtic u le lo r.
Metoda determinării. D in p rob a m e d ie se ia o c a n tita te d e 0,05 g şi se
în tin d e p e o p arte n e p re lu c ra tă a u n ei la m e le d e sticlă. P a rtea op u să a la m e le i
de sticlă este p re lu c ra tă astfel: în c e n tru l e i cu u n d iam an t sau cu u n alt m a te ­
rial a b ra ziv se d e s e n e a ză un p ătrat cu la tu ra a p ro x im a tiv 15 mm p e d ia g o n a le.
L in iile fo rm a te se c o lo re a z ă cu c re io n u l p e n tru sticlă. L a m e la d e s tic lă se p u n e
pe b aia d e ap ă p în ă la to p ire a e x c ip ie n tu lu i, se a d au gă o p ic ă tu ră d e 0,1% solu ­
ţie d e sudan III p e n tru b a z e le grase, h id ro c a rb u ri şi em u lsii tip A/U sau 0,15%
solu ţie albastru d e m e tile n p en tru c e le h id r o file şi em u lsii tip U/A şi se
am estecă. P rob a se a c o p e ră cu o la m e lă (24 x 24 m m ), se f ix e a z ă p rin tr-o p re ­
sare uşoară şi se e x a m in e a z ă în p atru fo n d u ri d e p riv ir e s e g m e n te le fo rm a te
de d ia g o n a le le p ă tra tu lu i. I n cîm p u l m icroscop u lu i tre b u ie să lip sea scă p a rti­
cu le, d im en siu n ile că ro ra d ep ă şesc n o rm e le , in d ic a te în m o n o g ra fiile p a rtic u ­
lare.
Determinarea pH-ului. pH -u l u n g u e n te lo r este d e os e b it d e im p o rtan t
pen tru a a p rec ia d a că u n gu en tu l este sau n u irita n t p e n tru ţesu tu ri. pH -u l se
d e te rm in ă p rin m etod a ob işn u ită p o te n ţio m e tric , în s o lu ţie sau e x tr a c ţie
apoasă, se p a ra tă p rin filtra re d u p ă o p r e a la b ilă agita re cu u n g u e n tu l rec e ,
d acă acesta este h id ro fil, şi cald d acă c o n ţin e e x c ip ie n ţi graşi. Se o b ţin 50 ml
s o lu ţie care este p o te n ţio m e tric m ăsurată.
Probe reologice. L a m ajorita tea e x c ip ie n ţilo r u tiliz a ţi la p re p a ra rea u n g u ­
e n te lo r, p re ze n tîn d fe n o m e n u l d e tix o tr o p ie , con sisten ţa se p oa te m o d ific a
atît în urm a p re p a ră rii, cît şi în tim p u l c on servă rii şi la a p licare. în co n se ­
c in ţă se p oate tra g e c o n c lu z ie d esp re im p o rta n ţa d e te rm in ă rii con sisten ţei.
C onsistenţa este d eoseb it d e g re u d e ap reciat la p re p a ra te le sem isolid e,
d e o a re ce ea d e riv ă dintr-un c o m p le x în t r e g d e p ro p rie tă ţi a le c o m p o n e n te lo r
ca d e e x e m p lu : c o m p o ziţia ch im ic ă , fo rm a şi m ă rim e a p a rtic u le lo r, fo r ţ e le de

515
a d e ziu n e şi c o e z iu n e in te rm o le c u la re , ela s tic ita te a etc. N u m eroa se cercetări
e fec tu a te în acest d om en iu au dus la c o n clu zia c ă p en tru a p re c ie re a consis­
te n ţe i u n gu e n te lo r şi pastelor sînt n e c e s a re şi s u fic ie n te patru tip u ri d e probe
şi an u m e: vîsco zita tea , p e n e tra ţia , în tin d e re a şi p la sticitatea. A c e s te probe sînt
în tîln ite în lite ra tu ră sub d e n u m ire a d e p ro b e re o lo g ic e , r e o lo g ia fiin d ştiinţa
care se ocu p ă cu studiul c u rg e rii su b stan ţelor sub a c ţiu n e a fo r ţe lo r d e forfecare
şi cu te o ria d e fo rm a ţiilo r sistem elor m a te ria le.
Determinarea vîscozităţii. D in tre d ife r ite p rob e r e o lo g ic e , propuse pentru
c o n tro lu l c o n sisten ţei, d e te rm in a re a v îs c o z ită ţii con stitu ie p ro b a cea mai
im p o rtan tă şi m ai c o n clu d e n tă . In tr-a d e vă r, vîs co zita tea este p ro p rietatea
c e a m ai a p rop ia tă d e n o ţiu n e a d e con sisten ţă . U n g u e n te le sînt p rin e x c e le n ţă
corp u ri n e n e w to n ie n e c e e a ce în s e a m n ă c ă e le nu se supun le g ii lu i N ew ton ,
resp ectiv vîs co zita tea lor se m o d ifică , n u n u m ai în d e p e n d e n ţă d e tem peratu ră,
ci şi d e fo rţa d e fo r fe c a r e a p lic a tă , m o tiv p en tru care v îs co zita tea m ai este
d en u m ită c v a sivîscozitate a p aren tă. V îs c o zita te a va cre ş te sau va scădea, în
d e p e n d e n ţă de v a ria ţia te n s iu n ii a p lic a te , d eterm in în d d ife r ite tip u ri de
cu rgere.
D e te rm in a re a v îs c o z ită ţii u n g u e n te lo r se p oate r e a liz a cu a ju toru l vîsco-
zim e tre lo r ro ta ţio n a le . A c e s te a sînt d is p o zitiv e p re v ă zu te cu c ilin d ri c o n ce n t­
ric i în ca re se p la s e a ză m a te ria lu l d e c e rc e ta t. C ilin d ru l in te rio r se p oa te roti cu
v ite z e v a ria te, su p u n în d m a te ria lu l la d ife r ite fo r ţe d e fo rfe c a re . F ie c a re aparat
are o serie d e c ilin d ri, p o triv it m a te ria le lo r cu d ife r ite v îs c o zită ţi. V îscozim et-
re le ro ta ţio n a le c e l m ai fre c v e n t u tiliz a te în p ra ctică sînt: R e o te s t- 2 , R V - 8 ,
M ac-m ich al, S torm er etc.
Determinarea penetraţiei. M e to d e le p e n e tro m e tric e stab ilesc grad u l de
con sisten ţă a u n u i produs d u p ă p ro fu n zim e a p e n e tr a ţie i în m asa sa a unui
corp cu o g re u ta te şi fo rm ă d e te rm in a te.
C ea m ai e le m e n ta ră d e te rm in a re d e p e n e tr a ţie con stă în a lăsa să cadă
lib e r p e su p ra fa ţa u n gu e n tu lu i, d e la o în ă lţim e fix ă , o b a g h e tă d e sticlă
g ra fa tă cu g re u ta te şi d im en siu n i d e te rm in a te. Se n o te a ză lu n g im e a p orţiu n ii
d e p e n e tra ţie în m asa prod u su lu i.
D in tre a p a ra te le fo lo s ite , c e l m ai cunoscu t este p e n e tra m e tru l co n ic al lui
R e b in d e r şi S e m e n e n k o .
U ltim u l este p re v ă zu t cu un p e n e tra to r con ic de o ţe l cu m asa de 150 g.
G rad u l d e p e n e tr a ţie d u p ă o c ă d e re lib e r ă de 5 secu n d e a con u lu i se c ite ş te pe
un cadran în ze c im i d e mm d e a fu n d a re . A c e s t p e n e tro m etru este in d ic a t mai
ales pen tru paste, d e o a re c e nu se p o t sesiza cu e le m ici d ife r e n ţe d e consis­
tenţă.*

516
 determinarea plasticităţii. Pentru aprecierea consistenţei unui unguent se
mai Pot efectua Pr°b e de plasticitate. Plasticitatea se determină cu ajutorul
plastometrelor. Detaliul principal sînt două plăci de sticlă pătrate, perfect
plane Pe placa inferioară se aşază la distanţe egale între ele patru porţiuni de
unguent. Se acoperă cu a doua placă de sticlă şi se lasă ca cele patru porţiuni
să se întindă sub greutatea plăcii. Se măsoară diametrul suprafeţelor obţinute.
Dacă unguentul de cercetat are o consistenţă mai ridicată, se pun pe suprafa­
ţa plăcii greutăţi corespunzătoare, pentru ca unguentul să se întindă suficient.
In afară de probe reologice, pentru controlul unguentelor au fost propuse
şi alte încercări cum sînt: controlul capacităţii bazelor de unguente de a ab­
sorbi apa (indicele de apă), variaţia în greutate, controlul extruziunii, contro­
lul includerii aerului, controlul t0leranţei cutanate etc.
Determinarea cedării substanţelor medicamentoase din unguente. Acest
criteriu pentru aprecierea calităţii unguentului este principiul de standardi­
zare şi rebutare a unguentelor. A u fost propuse diverse metode de determinare
in vitro şi in vivo.
Metodele in v i t r o . îndeplinirea tehnică a cercetărilor in vitro poate
fi determinată în special de proprietăţile substanţelor medicamentoase încor­
porate în excipient.
Difuzia directă. In cazul dat unguentul se află în contact direct cu mediul,
în care difuzează substanţa medicamentoasă.
Difuzia prin intermediul membranei. Esenţa metodei se bazează pe aceea
că unguentul cercetat este separat de mediul apos cu o membrană semipermea-
bilă. Aceasta poate fi celofan de dializă ori membrane de provenienţă animală,
bunăoară, o secţiune de intestin, pielea animalelor etc. Mediu pentru analiză
. poate servi soluţia tampon sau apa.
Aparatura pentru cercetare în cazul dat poate fi diversă. In ultimii ani
sînt propuse diferite dispozitive, care maximal apropie condiţiile experimentu­
lui de condiţiile organismului. Mai des acestea sînt dispozitive cu două camere,
separate între ele cu membrane sau sisteme de membrane. In una din camere
se află unguentul, în alta — mediul dializant.
M e t o d e l e i n v i v o . Spre deosebire de metodele in vitro, aceste metode
permit aprecierea concomitentă a două procese: proprietatea bazei de unguent
de a ceda componentele active şi gradul de resorbţie a lor prin piele.
Determinările in vivo pot fi realizate prin:
— Determinarea cantităţii de substanţă resorbită prin diferenţa dintre pr
ba aplicată şi partea neabsorbită. Proba poate fi făcută atît pe animale, cît şi
5е Pielea omului. O cantitate anumită de unguent se aplică uniform pe o

517
su p ra fa ţă b in e d e te rm in a tă d e p ie le , fo lo sin d martorul. Pe această suprafaţă
cu aju toru l m a n şetei se e x e r c ită o p resiu n e an u m ită. P rob a se repetă pînă
cîn d fo ile d e h îr tie d e filtru a p lic a te p e lo c u l e x a m in a t n u vor m ai fi unse. In
e le se d e te rm in ă c a n tita te a su bstanţei n e ab sorb ite.
C an tita tea su b stan ţei m ed icam en to ase p e n e tra tă în p ie le se d e te rm in ă
p rin d ife r e n ţă .
- Cercetările histologice permit determinarea cu ajutorul microscopului,
în ce strat al pielii s-a absorbit substanţa. Unguentul se aplică pe un lot de
piele epilat al animalului, apoi după tăierea lui se fac cercetări histologice.
Pielea poate fi tăiată atît longitudinal (pentru a determina adîncimea pene­
traţiei), cît şi transversal (pentru a aprecia răspîndirea unguentului).
- Determinarea după o aplicare locală a substanţelor, absorbite în sînge,
organe şi ţesuturi, sau eliminate cu excrementele sau cu urina.
-înregistrarea reacţiilor biologice şi toxice, provocate lie substanţa dată
(reacţia pupilei, schimbările senzaţiilor de durere şi ritmului cardiac etc.).
Atît metodele in vitro, d t şi cele in vivo dau rezultate relative. Dacă faţă
de primele trebuie sS avem o atitudine critică, deoarece ele nu ţin cont de
funcţiile fiziologice ale pielii, atunci următoarele dau numai rezultate apro­
ximative. Pielea omului, atît prin manifestarea funcţiei, cît şi prin structura
sa, se deosebeşte vădit de pielea animalelor. Rezultatul final al ^eficacităţii
unguentului poate fi obţinut numai în condiţiile clinicii.

24.4. A M B A L A R E A UN G U E N TE LO R

In industrie condiţionarea unguentelor şi pastelor este făcută aproape

exclusiv în tuburi flexibile din metal ca cele pentru pastele de dinţi. Aceste
tuburi sînt prevăzute cu o canulă şi un orificiu prin care se scoate unguentul
prin apăsare. Peretele nu este elastic şi rămîne deformat, ceea ce nu permite
retracţia unguentului sau intrarea aerului la încetarea presiunii.
Mai des se utilizează tuburi de aluminiu lăcuite în interior.
Unguentele sînt divizate.cu ajutorul maşinilor de dozare cu şnec şi piston.
Maşina de autodozare cu transportor elicoidal (şnec) (fig. 187) este alcătuită
dintr-un bac (1), umplut cu unguent şi şnec (2), care alimentează unguentul
prin robinet (3) şi ajutaj (4). Peste anumite intervale de timp robinetul se
închide şi unguentul din ajutaj se împinge în recipiente sau în tub. Cantitatea
de unguent se dozează prin timpul necesar pentru închiderea şi deschiderea
robinetului.

5 18
 U m p lere a tu b u rilor se fa c e p e p a rtea in fe rio a ră
p în ă c în d u n gu e n tu l p ă tru n d e în tot tubul şi aerul
.ie se afară. D u p ă a c e e a se în c h id e p rin p lie re a te rm i­
n a ţie i b a za le a tu b u lu i u rm ată u n eo ri de o sudare,
ap oi se astupă o rific iu l cu un cap ac file ta t.
P en tru u m p lere a tu b u rilor cu u n gu e n te se fo lo ­
seşte p e la rg m aşina firm e i ’ ’I W K A ” (G e rm a n ia )
(fig . 188).
fig. 187. Marina cu şnec
pentru dozarea unguentelor. M a ş in a în d e p lin e ş te au tom at u rm ă to a re le o p e ­
Lămurire în text ra ţii: in tro d u ce re a tu b u rilor g o a le cu c a p a c e le î n
jos în c u ib u rile p lato u lu i rotor o rizo n ta l (fig . 189)
cu aju toru l d is p o zitiv u lu i d e a lim e n ta re p e o r ig o lă în c lin a tă u n de tu b u rile se
a r a n je a z ă m an u al. P la to u l a re 12 c u ib u ri şi se rote ş te con fo rm acu lu i ceasorni-

Fig. 188. Aparatul pentru umplerea şi închiderea tuburilor metalice a firmei IW K A Aspect exte­
rior

519
Fig. 189. Panoul rotor al automatului 1WKA pentru recepţionarea, umplerea şi închiderea tuburi­
lor. Lămurire în text

cu lu i; u m p lerea tu b u rilor se fa c e cu a ju toru l u n ei d u ze im ersate, care se in t­

rod u ce In tub în a in te d e u m p lere. D a to rită acestui fap t u m p lere a se fa c e fă ră
aer şi b u le; d u p ă u m p lere a tu b u rilor are loc p resarea c a p ătu lu i su p erior al ci­
lin d ru lu i la lu n g im e a n e c e s a ră p en tru ro la re a fa lţu lu i. Prin aceasta se în lă tu ­
ră aeru l răm as acolo şi are lo c p rim a în d o ire a m arg in ii tu b u lu i. M a i ap oi are
lo c în c h id e r e a cu un fa lţ dublu sau d e alt tip ; tu b u rile p lin e şi în c h ise se în ­
d re a p tă la au tom atu l d e d iviza re.
P ro d u ctivita tea m aşin ii este d e 8 0 -1 0 0 tu b u ri p e m inut.
T u b u rile sînt c o n fe c ţio n a te din alu m in iu d e m arca A 6 sau A 7 (S T S -
1106 9 -6 4 ). S u p rafaţa in te rio a ră a tu b u rilor este a c o p e rită cu la c de marca
F L -5 5 9 , iar cea e x te r io a r ă - cu vopsea de em a il, ad m isă cu acest scop d e M in i­
steru l S ă n ă tă ţii. P e tuburi se m e n ţio n e a z ă co n ţin u tu l e tic h e te i: denum irea
u n gu en tu lu i, ca n tita te a în gram e, nu m ăru l (ş a r je i) (se fa c e prin im prim are pe
c o d iţa tu b u lu i), te rm e n u l v a la b ilită ţii. P en tru a asigura in te g rita te a în tim pul
tran sp ortării şi a m a n ip u lă rii lor, tu b u rile se in tro d u c în cu tii de carton pe
care, în afară d e in d ic a ţia de mai sus, este in d ic a t m inisteru l, d en u m irea u zi­
n e i, sim b olu l u zin e i, c o n d iţiile p ăstrării, p re ţu l. C on ţin u tu l u n gu en tu lu i, de
o b ic e i, este in d ic a t în in stru cţie. V o lu m u l tubulu i este d e 5, 10, 25 g.

520
 24.5. EXEMPLE DE P R E P A R A R E A U N G U E N TE LO R

24.5.1. Unguente aliaje, soluţii şi suspensii

Unguente aliaje. P rep a ra rea u n g u e n te lo r d in gru p a d ată este a lc ă tu ită
din u rm ă toa rele o p e ra ţii: to p ire a p ă r ţilo r co m p o n e n te şi filtra re a a lia ju lu i. Cu
scopul de a nu s u p ra în c ă lzi a lia ju l şi a econ o m isi e n e rg ia , to p ire a se în c e p e cu
in gred ien tu l g re u fu z ib il, d u p ă c e se aduc p ă r ţile c o m p o n e n te răm ase în
ordinea m icşo rării tem p e ra tu rii d e to p ire . D u p ă to p ire a c o m p o n e n te lo r u n gu ­
entul ca atare este g ata. F iin d în c ă în stare lic h id ă ,e l se d iv iz e a z ă în a m b alaju l
corespunzător. In a c e le cazu ri, cîn d p ă r ţile c o m p o n e n te c o n ţin im p u rită ţi
insolubile la to p ire , e le se separă p rin se d im e n ta re şi strecu rarea u lte rio a ră sau
prin filtra re a prin tr-o sită m eta lic ă fin ă . D a c ă ,ră c in d u -s e ,u n g u e n tu l fo rm e a z ă
grunji, o m o g e n iza re a se a tin g e p rin am esteca rea c o n tin u ă în c azan p în ă la
răcirea c o m p letă sau, în caz d e n e c e s ita te , tre c în d u n g u e n tu l ră c it p rin tr-un
om ogen izator cu tre i v alţu ri.
U n gu en tu l n a fta la n (Unguentum Naphthalani) - a liaj a lc ă tu it d in 70 p ă r ţi
de n afta-n afta lan , 18 p ă rţi p a ra fin ă şi 12 p ă rţi p e tro la t.
U n gu en tu l c e ta c e u (Unguentum Cetacei) - a lia ju l 1 p arte d e c e a ră a lb ă ,
2 p ărţi de sp erm acet şi 7 p ă rţi u le i d e piersic.
Unguente-soluţii. Se p rep a ră în m od u l u rm ă tor: p re p a ra rea e x c ip ie n tu lu i;
d izolvarea su b stan ţelor m ed icam en to ase în e x c ip ie n t. C în d este n ecesar, solu ­
ţia grasă se strecoară şi se a m e stec ă p în ă la ră c ire .
U n gu e n tu l B ourh-B enge (Unguentum Boum-Benge). C om p o n en ţa : m en to l
3,9 (sau u le i de m en tă 7,8) p ă rţi, m etils a lic ila t 20,2 p ă rţi, v a s e lin ă 68,9 p ă r ţi
şi p a ra fin ă 7 p ă rţi. M a i în t îi se topesc v a s e lin a cu p a ra fin a , a lia ju l se ră c eş te
p în ă la 35°C şi se a m e stec ă cu in g r e d ie n te le răm ase. D u p ă aceasta am estecarea
con tinu ă în c ă 3 ore . _
Unguente-suspensii. P re p a ra rea u n g u e n te lo r d in gru p a d a tă e s te a lc ă tu i­
tă din tre i o p e ra ţii: 1) p re p a ra rea e x c ip ie n tu lu i; 2) p re p a ra rea su spen siei sub­
stanţelor s olid e în lic h id vîscos; 3) o m o g e n iza re a . S u b s ta n ţe le m ed icam en toase
se în c o rp o re a ză în p o rţiu n i m ici fin p u lv e riz a te în e x c ip ie n tu i to p it în care lu c ­
rea ză con tin u u m a la x o ru l. O m o g e n iza re a d e p lin ă se a tin g e p rin tre c e re a
am esteculu i prin m oara cu tre i v a lţu ri.
Să e x a m in ă m schem a p ro d u c e rii u n gu en tu lu i-su sp en sie d e z in c o x id .
(Unguentum Z in c i) (fig . 190).
V a selin a se c în tă re ş te d irect în vase şi cu aju toru l a u tocaru lu i (2 ) se trece
m cam era K ru p in (3 ). In această ca m eră va s e lin a se to p e ş te şi se tre c e în rea c ­
tor (5 ). D acă e x c ip ie n tu i tre b u ie d e în tă rit, în rea cto ru l (4 ) cu căm aşă d e abur

Com. 1/8
521
 N
с

Î 0

с о

[
№

<п

S92
Fig. 190. Schema tehnologici de producere a unguentelor (pe exempul unguentului de zinc). Lămurire In text
se în c a rc ă parafina şi d u p ă to p ire se tr e c e în rea ctor (5 ), u n d e se a m estecă cu
vaselina. E xc ip ie n tu l re z u lta t se filtr e a z ă prin filtru l d e p resiu n e (6 ) în reactor
(7 ), un de se p rep ară u n gu en tu l. In a c elaşi rea ctor se tre c e zin c u l o x id p re lim i­
nar cern u t prin sită (8 ). U n g u e n tu l o b ţin u t se o m o g e n iz e a z ă p rin o m og e n iza tor
(9 ) şi se trece la d iv iza re (1 0 ,1 1 ).

24.6. P A S T E

Pastele sînt u n gu en te-su spen sii cu un c o n ţin u t d e p este 25% d e substanţă

m edicam entoasă solid ă d ispersată în tr-u n e x c ip ie n t gras sau h id ro fil.
In paste se p rescriu o serie d e su b stanţe, c a d e e x e m p lu am id on , zin c
o x id , calciu carbonat, ta lc , a d d s a lid lic etc.
Ca veh icu le se folosesc b a ze con stitu ite d in am estecu ri d e p rodu se lip o-
file : c ea ră , la n olin ă , va selin ă , u le i d e p a ra fin ă etc. sau b a ze h id r o file : glice ro -
g elu ri d e am idon, d e g e la tin ă , d e p e c tin ă etc.
M e d ic a m e n te le în c o rp o ra te In paste au o p e n e tr a ţie red u să, c om p ara tiv cu
aceleaşi substanţe p rep a ra te sub fo rm ă d e u n g u e n te .
U n gu en tele sînt o d u s iv e , m a cera n te, p e n e tra n te şi p rod u c în c ă lz ir e a
locu lu i p e care au fost a p lic a te în tim p c e p astele absorb s e c re ţiile , sînt m ai
p u ţin im perm eab ile, m ai p u ţin p e n e tra n te şi m aceran te, asigu ră a d e re n ţa
d u p ă ap licare şi sînt m ai b in e suportate.
Pastele se folosesc d e p re fe r in ţă în tra ta m en tu l le z iu n ilo r acu te, cu te n ­
d in ţa d e a form a cruste, d e a supura sau a p re z e n ta v e zic u la ţii, cazu ri în care
u n gu e n te le an h id re sînt con tra in d ica te.
Pastele se p re p a ră la fe l ca şi u n gu en tele-su sp en sii. A v în d în v e d e r e con ­
ţin u tu l crescut în fa z a solid ă, p e n tru o b ţin e re a u n or p rep a ra te u n ifo rm e tre­
b u ie respectate an u m ite c o n d iţii. A s tfe l, fa z a s o lid ă se în c o rp o re a ză sub fo rm ă
d e p u lb e re foarte fin ă , într-u n c azan cu m anta în masa to p ită , p en tru a o b ţin e
un am estec u n ifo rm care m ai ap oi se o m o g e n iz e a z ă coresp u n zător.
Unguente-emulsii. P rep ararea u n gu en telor-em u lsii este a lc ă tu ită din
u rm ătoarele eta p e: 1) p rep ararea e x c ip ie n tu lu i - fa z a lip id ă ; 2 ) p rep ararea
fa z e i apoase - solu ţia apoasă a su b stanţelor m ed ica m en to a se; 3) em u lsion area;
4 ) om ogen iza rea. S ta b ilita te a şi gra d u l d e d ispersare a lă tu ri d e p ro p rie tă ţile
in d ivid u a le ale em u lga toru lu i p re z in tă fu n c ţia c o n c e n tra ţie i lu i şi a m etod elor
de p relucrare a u n gu e n te lo r. In cazu l p re p a ră rii u n gu en telor-em u lsii d e tip u l
U/A em u lgatorul se d iz o lv ă în fa z a lip id ă sau apoasă.
Em ulsionarea se e fe c tu e a z ă prin a m e s te c a re , c a re asigu ră grad u l n ecesar
de dispersie. F aza lic h id u lu i dispersat se în c o rp o r e a z ă în p orţiu n i m id şi num ai

523
d u p ă a ceea, cîn d cea p re lim in a ră a fost em u lsio n a tă p e d ep lin . D a c ă v o l u m u l
lic h id u lu i p e n tru em u lsio n a re nu -i m are, este d e ajuns a-1 em u lsion a prin
am estecarea rigu roa să d ire c t în cazan .
Ca e x e m p lu vom e x a m in a p re p a ra rea u n gu e n tu lu i K o n ik o v (Unguentum
Konikovi). C o m p o n e n ţa (p ă r ţi): e ta c rid in ă lactat 0,3, ap ă p u rific a tă clocotită
1,5, u n tu ră d e p e ş te v ita m in iza tă - 35,0, m iere de a lb in e - 65,0. L a m iere se
ad a u g ă p rin tr-o a m esteca re rigu roa să solu ţia c o lo id a lă de e ta c rid in ă lactat în
apă. A p o i, co n tin u în d am esteca rea în p o rţiu n i m ici (d e 1 0 -1 2 o r i), se adaugă
u n tu ra d e p eşte. C a lita te a u n g u e n tu lu i se d e te rm in ă p rin lipsa p e te lo r grase
p e p a rte a op u să a h îr tie i d e filtru cîn d se a p lic ă o p ic ă tu ră d e u n gu en t. Se
o b ţin e o em u lsie m eta sta b ilă d e tip u l A/U ; u n tu ra d e p eşte se m e n ţin e disper­
sată d e v îs co zita tea m ie rii. A m b a la re a se fa c e în b orcăn aşe d e 100 g.
Unguente combinate. P re p a ra rea u n g u e n te lo r com b in a te este alc ă tu ită
d in u rm ă to a re le e ta p e : 1) p re p a ra rea e x c ip ie n ţilo r ; 2) p rep a ra rea fa z e i ap oa­
se — s olu ţia su b stan ţelor m ed ica m en to a se; 3 ) em u lsio n area; 4 ) în c o rp o ra re a
su b stan ţelor m ed ica m en to a se solid e; 5 ) o m o g e n iza re a . S u b sta n ţele solid e se
a d au gă la em u lsia r e z u lta tă în c a za n u l cu m a la x o r, fă r ă a în tre r u p e lucrul
lu i.
U n g u e n tu l W ilk in s o n (Uguentum Wilkinsoni). C o m p o n e n ţa (p ă r ţi): cal­
ciu carb on at - 10,0, su lf d ep u ra t şi g u d ro n lic h id - c îte 15,0, u n g u e n t d e naf-
talan şi săpun m e d ic in a l - c îte 30,0, ap ă - 4,0. In c a za n u l în c ă lz it se topeşte
u n gu en tu l n a fta la n . C o n c o m ite n t în tr-u n vas separat se am estecă săpunul
m ed ic in a l ră zm u iat în a p ă cu g u d ro n u l p în ă se o b ţin e un lic h id om o g e n , care
m ai a p oi se în c o rp o r e a z ă în u n g u e n tu l d e n a fta la n prin am estecare con tin u ă.
L a em u lsia o b ţin u tă se a d a u g ă în p o rţiu n i c a lc iu carb on at şi su lfu l, totu l se
am estecă riguros. U n g u e n tu l r ă c it se o m o g e n iz e a z ă în m oara cu trei valţuri.
Ca rez u lta t ia n a ştere un sistem p o lifa z ic , a lc ă tu it din u n gu en t n a fta la n (u n ­
g u e n t a lia j), fa z a su sp en d ată (s u lf, c a lc iu c a rb o n a t) şi fa za em u lsio n a tă (apa
şi g u d ro n u l). S ă p u n u l c o n ţin e c o m p o n e n te a lc a lin e lib e re , care a fin e a z ă pu­
te rn ic e p id erm u l. A b sorb in d u -se în p ie le , aceste substanţe d iz o lv ă carapacea
că p u şei d e scab ie. S u lfu l şi gu d ro n u l in te n s ific ă a c ţiu n e a an tip ara zitară,
m icşorîn d p ro p rie tă ţile irita n te.
U n gu e n tu l ’ ’ S u n o r e f” (Unguentum ’’Sunoref”). C om p o n en ţa ( p ă rţi) :
strep tocid, s u lfa d im e zin , n o rs u lfa zo l - c îte 5, e fe d r in ă c lorh id ra t - 1, c a m fo r -
3, u le i d e e u c a lip t - 5 p ică tu ri la fie c a re 100,0 g de u n gu en t, b aza la n o lin ă -
va s e lin ă (1 + 2 ) - p în ă la 100. Sistem ul: solu ţia (u le iu l e te ric şi ca m fo ru l în
e x c ip ie n t - a lia j) + suspensia (s u lfa n ila m id e ) + em u lsia (s o lu ţie de e fe d r in ă în
apă, e m u lsio n ată cu la n o lin a ). U n g u e n t p e n tru tra ta rea rin ite lo r.
 Unguente cu excipienţi-em ulsivi. P rep ararea u n g u e n te lo r pe e x c ip ie n ţi-
emulsivi este a lc ă tu ită d in tre i o p e ra ţii: p rep a ra rea em u lga toru lu i, u n gu e n tu ­
lui e x c ip ie n t şi a u n gu en tu lu i propriu-zis.
E x c ip ie n t emulsiv consistent. Cu ajutorul em u lga toru lu i T-2 al a p e i şi
v a s e lin e i se o b ţin e e x c ip ie n tu l em u lsiv consistent d e com p on en ţa : v a s e lin ă 60
părţi, em u lgator T-2 - 10 şi a p ă 30 p ă rţi.
U n gu en tu l d e sulf (Unguenti sulfuraţi). Se p re p a ră con fo rm fo rm u lei: su lf
depurat 100 p ă rţi, e x c ip ie n t em u lsiv con sisten t 200 p ă rţi.
prepararea excipientului emulsiv. In c a za n u l p en tru u n gu ­
en te se to p eşte vaselin a şi e m u lgatoru l, se a d a u g ă ap a la tem p eratu ra 9 0 -9 5 °C
şi se am estecă tim p d e 10 -15 m in. V ite z a d e r o ta ţie a m a la x o ru lu i 1400 turaţii/
m in. Cînd e x c ip ie n tu l este gata, v ite za d e ro ta ţie se schim bă brusc sau se
în lo cu ieşte cu un alt m a la x o r cu tui n u m ăr d e ro ta ţii 3 0 -5 0 p e m in. In căm aşă
se in trodu ce ap ă p în ă la ră c ire a em u lsiei, d u p ă ce e a se lasă p e 24 d e ore
pentru a se stab iliza, iar a dou a z i se o m o g e n ize a z ă . E x c ip ie n tu l em u lsiv
consistent are o cu loa re a lb ă sau alb-surie, m oa le la p ip ă it, de con sisten ţa
unguentului.
Prepararea unguentului. M a i în t îi se tritu re a ză în p u lb e re fin ă
sulful, şi la e l trep tat se a d a u g ă e x c ip ie n tu l. Se am estecă b in e şi se o m o g e n i­
zează . Se o b ţin e u n gu e n t d e cu loa re g a lb e n ă şi c on sisten ţă om og en ă .
Unguente ţi paste de protecţie. U n g u e n te le d e p ro te c ţie sînt, în prim ul
rînd, destin ate să p re v in ă a p a riţia d e rm a to ze lo r p ro fe s io n a le . D e o b ic e i, nu
con ţin substanţe m ed icam en toase.
A c e s te p rep arate, d e n u m ite şi crem e b a rieră , d e o a re c e au rolu l d e a izo la
p ie lea de con tactu l cu d ife r ite n o x e , tre b u ie să în d e p lin e a s c ă o serie d e con di-
ţii:
- să p ro te je ze p ie le a fa ţă de su b stan ţele n o c ive , fă r ă să fie m o d ifica te de
acestea (s ă nu d izo lv e sau să se am estece cu su b stan ţele a g re s iv e );
- să a ib ă o con sisten ţă p o triv ită p en tru a p u tea fi a p lic a te uşor, să fo rm e z e
un film rezisten t care să n u se în d e p ă r te z e în p rocesu l d e m u n că şi să nu
îm p ie d ic e lu crul;
- s ă f ie b in e suportate şi să nu îm p ie d ic e sch im b u rile n o rm a le a le derm u-
lui;
- s ă se în d e p ă r te z e uşor.
F iin d date cara c te ris tic ile fo a rte d iverse ale a g e n ţilo r cu ca re se lu c re a ză
uî d iferite ram uri industrielle, se folo sesc d ife r ite tip u ri d e p rep arate s p e c ific e
cît m ai ad ecva te scopului. A s tfe l, se în tîln e s c u n gu e n te p ro te c to a re îm p o triva
soluţiilor apoase, îm p o triva c o lo ra n ţilo r, îm p o triva u scă ciu n ii p ie lii sau a a c­
ţiun ii unor d e te rg e n ţi, îm p o triva s o lv e n ţilo r org a n ic i, îm p o triva u le iu rilo r şi

525
grăsimilor, precum şi u n ele produse de protecţie faţă de anum ite substanţe
chimice toxice.
Form ularea un guen telor de protecţie se face pentru a realiza prin apli­
carea pe p iele o barieră fizică sau fizico-chimică pentru un agent sau grup de
agenţi nocivi. In m ulte cazuri acţiunea protectoare se datoreţte antagonismului
hidrofilie-hidrofobie care face ca sistemul agent de protecţie - agent de iritaţie
să n u fie m isd bil.
U nguentele cu caracter hidrofob sînt folosite pentru a proteja m linile de
acţiunea iritantă a feluritor soluţii apoase.
U n guen tele cu siliconi sînt cele mai eficace şi m ai răspîndite, deoarece
form ează un film rezistent şi durabil faţă de soluţii apoase acide, alcaline,
de săruri corosive sau de săpun.
Pentru a se aju n g e la un efect de barieră corespunzător se folosesc asocieri
de uleiuri de silicon cu vîscozitatea cuprinsă Intre 30 şi 500 cP. In gen eral este
mai eficient un amestec de uleiuri cu vîscozităţi diferite decît un silicon uni­
tar.
Deşi sînt puternic hidrofobe, peliculele de siliconi n u îm piedică complet
transpiraţia, ceea ce le face uşor suportate. Proporţia utilă de uleiuri de sili­
coni Intr-un un guen t de protecţie este de 10-12%. Prepararea unguentelor
cu siliconi pune problem e dificile, deoarece aceştia sînt greu m isd bili cu
multe com ponente obişnuite ale unguentelor lipofile: derivaţi de hidrocarburi,
uleiuri vegetale, ceară.
Pentru a se obţine produse om ogene se a d au g ă cetaceu, alcool cetilic,
pulberi de zinc oxid, am inobentonit sau agenţi tensioactivi.
In literatură se înfilnesc num eroase form ule asem ănătoare de unguente şi
emulsii cu caracter hidrofob:
— u lei de siliconi D C 200 (200 000 cSt) 24,0 g, ulei d e siliconi D
(1000 cSt) 40,0 g, arlacel 83 (sorbitan sesquioleat) 6,0 g, ceară 20,0 g, lanolină
10,0 g;
— ulei de siliconi D C 200 — 30,0 g, alcool cetilic 10,0 g, vaselină 60,0 g;
— lan o lin ă 50,0 g, vaselină 6,0 g, ulei de m ăsline 34,0 g, ulei de siliconi
40 cSt 10,0 g.
In toate cazurile com ponentele se topesc pe b aia de ap ă la circa 80*C, apoi
amestecul se triturează p înă la răcire.
I.E.B arbăroşie a propus în calitate de un guen t de protecţie hidrofob un gel
oleofil alcătuit din 20-30% am inobentonită şi 70-80% ulei de silicon ”Esilon-5”.
Se prepară gelul de protecţie prin amestecarea gelu lu i de a m i n o b e n t o n i t ă
(octadecilam in) în eter cu lichidul polietilsiloxan ” E s ilo n -5 ” d i n raportul
20-30% de am inobentonită în un guen tul finit. D u p ă ad ăugarea esilonului gelul

526
se amestecă 30 min., apoi se încălzeşte în cazanul cu căm aşă, amestecînd con­

tinuu pînă la evaporarea completă a eterului. G elul de am inobentonită obţinut

este de consistenţă moale, care-şi păstrează stabilitatea timp îndelungat. G elul

se aplică uşor pe piele, form înd un film rezistent faţă de ap ă şi soluţii apoase

iritante ale pielii, în proces de lucru n u se în dep ărtează de pe piele circa patru

ore, este suportat uşor şi n u îm piedică schimburile norm ale ale dermei. Fiind

încălzit la 70-80°C,gelul nu-şi schim bă consistenţa. Pentru a în lătu ra prepara­

tul de pe piele se recom andă de şters pielea cu materie şi de spălat cu puţin

eter, apoi cu detergenţi. Preparatul realizează protecţia faţă de soluţiile apoa­

se agresive pielii.
Pentru a evita acţiunea nocivă a uleiurilor, solvenţilor organici sau lacuri­

lor se utilizează unguente cu caracter hidrofil. Contactul prelungit cu sol­

venţii organici şi substanţele asem ănătoare duce 1 гР dizolvarea lipidelor din

piele şi scăderea pH -ului, descuamare, fisuri. U nguentele grase anhidre de tip

A/U, unguentele emulsii, em ulsiile lichide sau peliculele hidrofile sînt utili­

zate în astefel de cazuri ca rem edii protectoare.

Un grup de unguente-crem e recomandate sînt unguentele obţinute prin

saponificare cu stearaţi alcalini sau de trietanolamină. A lte unguente conţin

ceruri em ulgatoare anionice sau neionice asociate cu derivaţi de hidrocarburi,

acid stearic, ceară. Deseori printre componente figu rează şi uleiul de siliconi

care, deşi are caracter hidrofob, imprimă preparatelor o pronunţată capacitate

protectoare. Sînt întîlnite şi hidrogeluri de amidon, pectină, alcool polivinilic,

carbopoli derivaţi hidrosolubili de celuloză. In multe unguente se ad augă

argile coloidale ca: bentonita, alum iniul hidroxid coloidal etc.

Ca exem plu de unguent hidrofil poate servi pasta de protecţie I E R - I

(Pasta defendes I E R -1 ). Se prepară din: săpun m edicinal 12 părţi, caolin 40

Părţi, glicerol 10 păr ţi,a p ă în cantitatea necesară.

In cazanul pentru un guente săpunul m edicinal conform calculelor se

neutralizează cu acid oleinic, se ad au g ă ap ă şi la temperatura de 60 -7 0°C se

^mestecă cu glicerol. A p o i prin m alaxarea continuă a amestecului se încorpo­

rează caolin. Pasta reprezintă suspensia de caolin în bază săpun-glicero:.

527
 Capitolul 25

EMPLASTRE. LICHIDE ADEZIV E. SINAPISME

25.1. E M P L A S T R E (E M P L A S T R A )

Em plastrele prezintă o form ă medicam entoasă destinată pentru uz extern. •

A u proprietatea de a ad era la piele. L a tem peratura norm ală partea adezivă
a emplastrului este solidă, în să la tem peratura corpului devine moale şi lipi-
cioasă. Pentru com oditatea utilizării emplastrele se întind pe textile sau hîrtie. 1
E xplastrele pot fi în trebuin ţate: în protecţia-un or suprafeţe ale corpului de
acţiunea toxică; pentru acoperirea defectelor pielii; pentru acoperirea plăgilor; .
pentru fix area pansam entelor.
Em plastrele folosite în aceste scopuri se numesc epiderm ice. In componen­
ţa empiastrelor intră diferite substanţe m edicamentoase cu acţiune terapeutică
asupra pielii. U n astfel de em plastru se num eşte enderm atic. Emplastrele cu
substanţe m edicam entoase care penetrează pielea se num esc diadermatice.
Em plastrele epiderm ice trebuie să adere bine la piele şi să n-o irite. Emp- -
lastrele enderm atice şi diaderm atice sînt mai em oliente d u p ă consistenţă şi
trebuie să asigure efectul substanţelor medicamentoase, uşurînd penetraţia
lor la adîncim ea necesară.
In fu ncţie de com ponentele pe care le conţin, deosebim emplastre de
plum b, emplastre cu răşini şi em plastre cauciucate.
C a excipienţi la p rep ara rea empiastrelor se folosesc săruri de plum b ale
acizilor graşi, diferite lipide (ceara galben ă , uleiul vegetal, grăsim ea de porc,
lanolina), răşine, balsam uri, uleiuri volatile, cauciucul etc.
Em plastrele de plum b au la bază săruri de plum b ale acizilor graşi (săpu-.
nuri de p lu m b) şi sînt p reparate în p rezenţa sau în absenţa apei. E le pot con- 'j
ţine eventual şi alţi excipienţi sau substanţe active.
Em plastrele răşinoase au la bază răşini naturale sau sintetice care sînt aso­
ciate cu un excipient gras. A cestea au o consistenţă mai scăzută.
Em plastrele cauciucate, obţinute prin încorporarea substanţelor active
într-o m asă cu baza de cauciuc, se caracterizează prin faptul c ă sînt întinse pe
un suport de textile (ţesătu ră).
D u p ă form ă em plastrele pot fi: cilindrice, paralelipipedice sau emplastre
întinse pe p înză sau alt m aterial, sparandrape sau colemplastre (emplastra
extensa, sparandrapa), em plastre întinse pe ţesut de tifon, satin, hîrtii em pla- 4

strice şi lichide adezive.

528
 r [mplustru simplu de plumb ( Emplastrum plumbi simplex, Emplastrum dia-
Щ ton simplex). C om p o n en ţa: u lei d e floa rea -soa relu i 10 p ă rţi, u n tu ră d e porc
purificată 10, plum b o x id 10 p ă rţi, apă în c a n tita te a n ecesară .
Grăsimile se încarcă într-un cazan de aram ă, înzestrat cu malaxor şi se
topesc. A p o i încălzirea cu abu r se opreşte şi se ad au g ă plum b oxid în form ă
de suspensie cu 2 părţi de apă. Se include m alaxorul şi peste 15 min. la
temperatura 1 0 0 -1 10°C peste fiecare 5 min. în cazan se ad au g ă în porţii mici
apă fierbinte, urmărind ca ea să n u se evapore complet. In timpiţl saponifi-
cării care are loc 1,5-2 ore, culoarea in iţială gălbu ie a am estecului trece trep­
tat în alb-surie, iar spre sfîrşit - în alb. Astfel are loc reacţia de saponificare,
în urma căreia se form ează sarea de plu m b a acizilor graşi (săp u n u l de plum b).
Saponificarea se consideră term inată, cînd o p ro bă mică turnată în apa
rece form ează o masă plastică care n u se lipeşte de degete. A poi emplastrul
se spală de glicerol. Pentru aceasta masa fiind în că fierbinte se toarnă printr-o
sită rară în ap ă caldă, unde ea se răceşte în form ă de aţe. Astfel se u şu rează
spălarea glicerolului. M ai apoi acest amestec se trece în m alaxor, încălzit cu
aburi, unde se am estecă cu ap ă caldă. A po i se scurge, d u p ă ce amestecarea cu
apă se repetă în că de cîteva ori. Em plastrul spălat astfel se trece din nou în ca­
zan şi se încălzeşte la 1 0 5 -1 10°C p în ă la evaporarea deplin ă a apei.
E de menţionat că grăsim ile iniţiale trebuie să fie de calitate bu n ă,
deoarece altfel emplastrul la conservare va deveni g ălb u i. Plum bul oxid
trebuie să fie pur. A p a trebuie să fie purificată, deoarece carbonaţii, sulfaţii
şi carbonul dioxid transform ă o parte de plum b o xid în plum b sulfat şi plum b
carbonat care n u saponifică grăsim ile. G licerolul şi apele d u p ă spălarea lui
trebuie înlăturate complet, de altfel em plastrul n u va fi plastic, stabil şi repede
va deveni sfărîmicios (fragil).
Emplastrul rezultat se m odelează în form ă de cilindri subţiri, care se
învelesc cu hîrtie de pergam ent sau cerată. Cilindrii pot fi obţinuţi de ase­
menea şi prin presare.
Emplastrul de plum b ca atare n u se în trebuin ţează, în să intră în compo­
nenţa diferitelor emplastre şi a unor unguente.
Emplastre cauciucate (Colemplastra). Emplastrele cauciucate reprezintă
amestecuri de cauciuc nevulcanizat cu răşini, balsam uri şi alte substanţe.
Prezenţa cauciucului în astfel de emplastre îi redă proprietate lipicioasă
(de aderare) ş H permite o răspîndire largă în calitate de emplastru epidermic.
înainte de a ad ău ga cauciucul la masa em plastrului, el se dizolvă în
prealabil în benzină în cazane speciale închise etanş. L a amestecul obţinut

Com . 178 529

 adaugă restul de substanţe. A poi masa rezultată se trece la m aşina de în-
is emplastru, unde ea se întinde pe pînză. Deoarece trebuie de volatilizat
Iventul, banda infinită, pe care se mişcă emplastrul întins, este închisă
tr-un dulap, prin care se aspiră aer cald. D u lapul este separat într-un şir
secţii, ce au o tem peratură diferită (0, 30, 35, şi 45°C). Emplastrul, trecînd
in aceste secţii se eliberează de solvent şi pentru ca el să se răcească, spre
rşit trece printr-o secţie, în care circulă aer rece. Solvenţii (ben zin a, eterul)
regenerează.
Emplastre cu răşini. Sînt aliaje ale emplastrului de plum b cu diferite
şini.
Emplastrul de plum b compus (Emplastrum plumbi compozitum, Empla-
-um gumm osum). Com ponenţa: emplastru de plum b simplu 85 părţi, colo-
niu 10, terebentină 5 părţi. Emplastrul de plum b şi colofoniu se topeşte în
.zâne cu încălzire cu aburi. A poi se ad au g ă terebentina, se amestecă bine
din masa semirece se m odelează sau presează cilindri. Se foloseşte ca iritant
îb. \
Emplastre cerate. Excipientui în astfel de emplastre este alcătuit din
iaje de emplastru simplu de plumb cu ceară de albin ă şi lanolină.
Emplastrul cu epilină (Emplastrum epilini). Componenţa: ep ilină 4 părţi,
nplastru simplu de plum b 54, ceară ga lb e n ă 5, lanolină anhidră 22, ap ă 15
irţi. Epilină se dizolvă în ap ă şi se em ulsionează cu ianolina anhidră. în
izanul încălzit cu abu r se topeşte ceara, se ad au g ă emplastru şi prin ameste-
irea continuă se încorporează epilină emulsionată în lanolină p înă se ob-
ne o masă lichidă om ogenă. Livrarea - în flacoane cîte 100 g. Se întrebuin-
:ază extern pentru tratarea m aladiilor provocate de ciuperci pe suprafeţele
ăroase ale corpului.
Emplastru adeziv elastic extern. Leucoplaste. (Emplastrum adhezivum
'asticum externum ). Com ponenţa: colofoniu 22,4 părţi, ceară galben ă 8,4,
ne oxid 24,4, lanolină anh idră 22,4, cauciuc 22,4 şi benzină 102 părţi. Toate
ibstanţele iniţiale trebuie să fie lipsite de apă, deoarece ea la început face
Imul em piastrului adeziv (lipicios), iar peste un oarecare timp - uscat, sfă-
micios, dezaderează de pe ţesut. Um iditatea reziduală trebuie să fie de circa
,5%. Colofoniul se ad au gă cu scopul de a ridica emolierea masei. Deoarece
Dlofoniul conţine acizi de răşini, cu scopul micşorării acţiunii iritante a lor
; ad augă zinc oxid. El, totodată, usucă puţin emplastrul şi preîntîmpină
iurdărirea uşoară. L anolina şi ceara preîntîm pină emplastrul de solidificare.
entru a preîntîm pină pierderea elasticităţii cauciucului în amestec se încor-

530
 t

Fig. 191. Schema de lucru a sparadrapierului. Lămurire în text

porează substanţe care încetinesc oxidarea cauciucului. In calitatea acestora

mai des se folosesc aldol-jC-naftilamina, fen il-B -naftilam ina şj paraoxidifenil-
amina.
Colofoniul se dizolvă în benzină într-un bac ermetic prin amestecare.
Apoi în soluţia colofoniul ui se aduce cauciucul, care mai întîi gonflează şi apoi
treptat se dizolvă în benzină. A parte se prepară amestecul de lanolină cu
antioxidant. Pentru aceasta într-o parte de lanolină (1/8) topită la temperatura
50°Cîn porţiuni se ad au g ă antioxidantul. M asa se amestecă minuţios şi se trece
prin omogenizatorul cu trei valţuri. A poi se p repară amestecul din lanolină,
ceară şi zinc oxid (excipientul de zinc): se topeşte lanolina şi ceara, iar la
aliajul rezultat se ad au gă prin amestecare zinc oxid, după ce masa se trece
prin omogenizator. Soluţia de clei filtrată, pasta antioxidantului şi excipientul
de zinc se încarcă într-un bac cu m alaxor şi se amestecă timp de 6 ore.
M asa preparată se descarcă din bac şi cu ajutorul sparadrapierului (m aşina
de întins cleiul) se întinde în acelaşi timp pe două benzi de pînză (fig. 191).
Cu jum ătate de oră înainte de lucru în plita maşinii de încălzire şi uscare
(1) se introduc aburi şi se încălzeşte pînă la tem peratura de 100-105°C. Banda
se deapănă pe un sul de lemn (2). A poi pe rola de în făşu rare (3 ) se a g a ţă al
doilea capăt al bandei de pînză, care trece peste rulouri în mişcare (4). M ate­
rialul încărcat se trece de 2 -3 ori pe deasupra plitelor încălzite şi usucă pînza.

531
A p o i se cob oară cu ţitu l (5 ), care r e g u le a ză grosim ea şi u n ifo rm ita tea stratu-B
lui pe bandă. D u p ă aceasta p e b an d ă se în tin d e masa, care p rin mişcarea pîn*
z e i se răspîn d eşte pe toată suprafaţa. T re c în d pe sub cu ţit, se reglează gro-Я
simea stratului. A p o i banda cu masa întinsă pe ea se mişcă pe deasupra plitei
încălzite. Din ea se volatilizează benzina, absorbită p rin ţeavă ( 6 ). M ai departe
banda trece pe deasupra unui curent de aer rece (4 - 1 6°C), care se suflă p r in *
deschizături (7) cu ajutorul unui ventilator puternic ( 8 ).
Stratul masei em plastrului trebuie să fie de o astfel de grosime, încît o
bucată de pînză cu masa unsă de dim ensiunile 5 X 5 cm cîntăreşte 0,64—0,65 g
pentru pînza de articolul 85. A ceasta se atinge prin 6 - 7 întinderi. R u lo u L l
standardizat astfel se usucă bine deasupra plitelor, se răceşte cu aer s u f l a »
şi cu ajutorul maşinii de depănat se d eap ăn ă în rulouri a cîte 5,2 şi 1 m. M ai
departe ruloul se taie în bobine cu dim ensiunile următoare:

1 cm X 1 m 2 cm X l m 3 cm X l m 4 cm X 5 m

1 cm X 2 m 2 cm X 2 m 3 cm X 5 m 5 cm X 5 m
1 cm X 5 m 2 cm X 5 m 3,5 cm X 5 m 6 cm X 5 m

Bobinele se învelesc în hîrtie cerată şi se introduc în cutii de carton cîte

una.
Vaporii de b en zin ă absorbiţi se trec prin adsorber, un de se recuperează.
B enzina regenerată se întoarce din n o u în producere. Emplastrul se livrează
şi cu dim ensiunile 4 x 10 cm şi 6 x 10 cm pe un ţesut de celofibră (fib ră sinte­
tică) de culoare gălb u ie, acoperit cu un strat protector de celofan şi aranjate
în colete cîte 1 bucată.
Emplastrul poate servi şi pentru a încorpora în el substanţe medicamen-î|
toase. Drept exem plu poate fi numit emplastrul bactericid (Emplastrum adhe-
zivum bactericidum), care este confecţionat dintr-o căptuşeală de tifon, î m b i - f
bată cu soluţia antiseptică (com ponenţa: furacilină 0 , 0 2 %, sintomicină 0,08%, I
verde briliant 0,01% în etanol 40%), şi are o ban d ă de emplastru pentru fixare. t
Pe deasupra emplastrul se protejează cu o foaie de celofan, care în ainte de f
întrebuinţare se în lătură. Emplastrul bactericid este un rem ediu excelent,
care preîntîm pină bolile derm ato-purulente în caz de leziuni ale degetelor
şi braţelor, este comod pentru a oferi asistenţa prim ordială m edicală în viaţa
cotidiană, în condiţii de producţie şi în institiţii curative.
Emplastrul se livrează de diterite dim ensiuni (tab. 13).
Emplastru cu extract de ardei (Emplastrum capsici). In masa em plastrului
se încorporează 8 % extract dens de ardei (obţinut special pentru em plastru),]

532
 Tabelul 13
Dimensiunea emplastrelor bactericide (cm )

Lăţimea Lăţimea
Lungimea Lăţimea flsiei Lungimea Lăţimea căptuşelii
bactericide antiseptice

10 4 1,5 25 6 2,5
10 6 2,5 25 8 3,5
10 8 3,5 100 6 2,5
25 4 1,5 500 6 2,5

0 ,6 extract dens de m ătrăgu n ă şi 0 ,6 tinctură de am ică, 22 cauciuc natural,

colofoniu de pin 21, lan o lin ă anh idră 18, ulei de Vaselină 2%. Se livrează în
form ă de bucăţi de p înză de form ă dreptu nghiulară pe care este întins
emplastrul, lipite cu suprafaţa em plastrului cîte d ou ă pe o foaie de celofan
(aflată între ele) Şi îm pachetate în colete de hîrtie. Dim ensiunile dreptunghiu­
lare sînt de 12 X 18, şi 6 X 10 cm. In fiecare colet se află o pereche de em pla­
stre.

25.2. C L E IU R I D E R M A T O L O G IC E S A U E M P L A S T R E L IC H ID E
(E M P L A S T R A L I Q U I D A )

C leiurile derm atologice prezintă lichide, care form ează pe piele dup ă
volatilizarea solventului un film lipicios elastic şi trainic. E le se folosesc pe
larg în calitate de emplastre epiderm atice. M ai des film ul em plastrului se fo r­
m ează cu ajutorul unor asem enea substanţe ca colodiul, colofoniul etc. Pentru
a reda am estecului o elasticitate m ai m are la el se a d au g ă ulei vegetal.
Cleiuri coloidale. Colodiu (C ollod iu m ) — 4% soluţie de nitroceluloză în
amestec de etanol şi eter (20 + 76 p ărţi). Se foloseşte pentru fixarea p ansam en­
telor chirurgicale şi acoperirea un or p lăgi mici.
Colodiu elastic. (Collodium elasticum ) - colodiu în care sînt încorporate
3 % ulei de ricin cu scopul de a obţine film e elastice.
Lichid pentru calozităţi. (L iq u o r ad clavos). Com ponenţa: acid salicilic
1 parte, etanol 96% - 1, colodiu - 8 şi verde de briliant 0,01 parte.
Lichid N o vik o v (L iq u b r N ovicovi). Com ponenţa: tanină 1 parte, verde bri­
liant - 0,2, etanol 96% - 0,2, ulei de ricin - 0,5 şi colodiu 20 părţi.
Cleiuri cu răşini. Cleolul (C leolu m ). Com ponenţa: colofoniu 45 părţi, eta­
nol 95% - 37, eter - 17 şi ulei de floarea-soarelui 1 parte. Colofoniul şi uleiul
se am estecă cu etanol şi eter şi se lasă în repaus p în ă la dizolvarea deplin ă a
colofoniului.

533
 Solu ţia se sedim entează timp de 24 ore şi se filtrează. Preparatul se standardi­
zează pe indicele de aciditate (6 0 -9 3 ) şi reziduul sec (4 5 -5 4 % ). Se foloseşte
pentru fixarea pansam entelor chirurgicale.
Cerigelul (C erigelu m ). Com ponenţa: polivinilbutirat 4 g, cetilpiridin clo­
rid - 0,2, alcool etilic 96% - 100 g. Este un lichid incolor, transparent, puţin
vîscos. Se foloseşte pentru form area u n u i film pe m îinile chirurgului şi ale per­
soanelor m edicale înainte de operaţii şi diferite m anipulări ce au loc la prepa­
rarea sîngelui, a preparatelor bacteriene şi substituenţilor lor. Preparatul are
o acţiune antibacteriană pronunţată.
Furaplastul cu perclorvinil (Furaplastum cum perchlorvinilo). Com ponen­
ţa: furacilină 0,25 g, acetonă 400 ml, cloroform 475 ml. Se foloseşte pentru
tratarea unelor leziuni mici ale pielii (lovituri, zgîrieturi, crăpături, tăieturi
etc.).

25.3. S IN A P IS M E . H IR T IA D E M U Ş T A R (S I N A P IS M A T A )

Sinapism ele prezintă nişte foi de hîrtie d reptu nghiulară cu dim ensiunile
de 8 -1 2 ,5 cm, acoperite dintr-o parte cu un strat de p u lbere degresată a semin­
ţelor de muştar de grosim ea 0,3-0,55 mm. In calitate de materie prim ă ser­
veşte săm inţa de m uştar de diverse specii (creţ şi n egru - Sem ina sinapis
ju n cea e şi Semina sinapis nigrae). Sem inţele d u p ă străpungerea învelişului
se m acină şi din p u lb erea lor cu presa hidraulică se stoarce u leiul gras. Restul
uleiului gras din turtele oleaginoase se extrage apoi în aparate tip Sokslet.
Prezenţa u leiu lu i gras in flu en ţează asupra calităţii sinapismelor - încetinează
efectul terapeutic şi m icşorează stalibilitatea lor la conservare (p u lb e re a de
muştar rîncezeşte şi se desprinde de la hîrtie). D in p u lberea degresată de
muştar se p repară o pastă prin amestecarea ei cu soluţia cauciucului |n ben­
zină. A plicarea se efectu ează cu ajutorul m aşinii de emplastre. F iin ţează şi
altă metodă: banda de hîrtie mai întîi se u n ge cu soluţia cleiului (soluţia de
cauciuc). L a ieşirea de sub pîlnie a hîrtiei se aplică p ulberea de m uştar, care
acoperă cu un strat subţire şi uniform suprafaţa proaspăt lipicioasă. Hîrtia se
trece printre valţuri care tipăresc stratul de muştar, apoi prin cutia (la d a ) lungă
cu calorifere de în călzire şi cu o ventilare puternică.
Procesul tehnologic constă din urm ătoarele etape: 1) p repararea cleiului;
2) prepararea masei de muştar; 3) u n gerea masei pe hîrtie, uscarea şi tăierea
ruloului; 4) divizarea şi am balarea; 5) recuperarea benzinei (fig. 192).
Prepararea cleiului. C auciucul natural de la depozit se trece în cam eră ( 6 ),
unde se tratează cu abu ri timp de 2 4 -3 6 ore. C auciucul înm uiat se taie cu un

534
535
Fig. 192. Schema tehnologici de preparare a sinapijmelor. Lămurire în text
cuţit m ecanic în plăci de lăţim ea 60 mm, care mai apoi,cu un cuţit în form ă de
disc.se taie în cuburi de dim ensiuni 60 x 60 X 60 mm. C auciucul tăiat se trece
în m alaxorul de clei 10. Se include m alaxorul planetar pe 30 -6 0 m in.; se ob­
ţine o soluţie de cauciuc de 1,35 - 2% în benzină. Cleiul se transferăcu pompa
( 1 1 ) în bacul cu filtru ( 1 2 ), un de are loc separarea bucăţilor de cauciuc nedizol­
vate de cleiul finit. C auciucul nedizolvat se reîntoarce în m alaxoru l cu clei.
Prepararea masei de muştar. M asa de muştar prezintă un amestec de clei
de gu m ă şi p ulbere de muştar în raportul 1 :1 - 1 ,1 :1 . Conţinutul uleiului
eteric în turte trebuie să fie n u mai mic de 1,11%. C leiul de gu m ă din recipi­
entul (12) se scurge liber în m alaxor (13). P u lberea m uştarului din bun căru l
(14) se trece cu m elcul pe sită (15) pentru a fi cernut de particulele groscioare
şi im purităţi colaterale şi mai apoi în m alaxorul (13), un de ea se amestecă
îm p reu n ă cu cleiul de cauciuc p înă se va,obţin e o m asă om ogenă. Am estecul
rezultat cu ajutorul pom pei (16) se trece pe masa cu albie (18) pentru ungere.
Ungerea ruloului de hîrtie cu amestecul de muştar, uscarea şi tăierea în
foi. Procesul ungerii, uscării şi tăierea se face la o instalaţie ce lucrează instan­
taneu. R u lo u l de hîrtie se fix e a ză în portruloul (17). C apătul hîrtiei se întinde
în spaţiul dintre plită şi cadă. C ada (18) pentru masa de muştar are un dispo­
zitiv, ce perm ite a regla spaţiul în depen d en ţă de grosimea ungerii. C ada şi
plita sînt confecţionate din alam ă. M argin ea hîrtiei se întăreşte (fix e a z ă ) de
transportorul instalat în cam era uscătoriei (19), d u p ă ce instalaţia se include
în lucru. Hîrtia, trecînd pe sub cuvă, se acoperă pe suprafaţa superioară cu un
strat de m asă de muştar de grosimea 0 ,3 -0 ,5 mm. Trecînd prin cam era de
uscare, ru lou l se în călzeşte de la încălzitorii radianţi şi se suflă cu aer cald,
care pătrunde prin fisurile instalaţiei de suflare perpendicular suprafeţei
ruloului. Tim pul uscării - 45 min., tem peratura - 80°C. L a tem peraturi mai
ridicate ferm entul m irozina se descompune şi sinapismele pierd calitatea lor.
Am estecul de aer şi b en z in ă ce se form ează incontinuu se absoarbe treptat şi
se trece la recuperare. Productivitatea un ei cam ere de uscare este cca 74 000
de sinapisme pe oră.
B an d a de hîrtie uscată din cam era instalaţiei de uscare se în dreap tă spre
m aşina de tăiat (20), un de ea se taie în foi cu dim ensiunile 76 X 9 0 cm. Foile
sinapismelor se răcesc timp de 24 ore d u p ă ce ele se trec la masă (21) pentru
a fi clădite şi etichetate şi mai departe la m aşina de tăiat (23), un de foile se
taie în sinapisme aparte. D u p ă tăiere se face rebutarea sinapismelor care nu-s
tăiate drept sau cu alte deficienţe.
Ambalarea. Sinapism ele selectate pentru în trebuin ţare se am balează la
automat (24). Sinapism ele se livrează în cutii de celofan sau colete c o n f e c ţ ie -

536
 ate din hîrtie parafinată cîte 10 bucăţi. Fiecare sinapism are pe verso indicat
soclul de în tre b u in , ire. Sinapismele se livrează cîte 600 în cutii.
R e c upe ra re a benzinei. R ecuperarea vaporilor de ben zin ă din amestecul
de aer cu 'ben zin ă se efectuează cu adsorberi, în care în calitate de adsorbent
se foloseşte cărbunele activat de calitatea A R -3 . Vaporii de benzină se
extrag cu cărbune din amestecul de gaze pînă se observă vapori de benzină
trecuţi în aer. D u pă aceasta cărbunele este prelucrat cu aburi direcţi
(100-105°). A b u ru l direct, nimerind în adsorber, ridică temperatura cărbu n e­
lui şi dezlociueşte vaporii de benzină, ocupînd locul lor. Vaporii de benzină
şi de apă condensaţi nimeresc în separator, un de benzina se separă de ap ă şi
se îndreaptă în depozitul pentru benzină.
Cînd desorbţia se term ină pentru în lăturarea apei din cărbune el se suflă
cu aer fierbinte, temperatura fiind de 100°C p înă atunci, cînd umiditatea aeru­
lui va deveni 5%. Suflînd aer atmosferic, cărbun ele se răceşte, şi adsorbereie
sînt gata pentru alte cicluri noi. D e obicei se folosesc cîţiva adsorberi, ce con­
diţionează procesul continuu.
Folosirea sinapismelor ca remedii iritante se bazează pe hidroliza glicozi-
dei sinigrina, aflată în seminţele muştarului negru sau creţ, şi eliberarea prin
aceasta a uleiului volatil de muştar, care-i alcătuit complet din alilizotiocianat.
Această hidroliză are loc num ai în condiţii, cînd în turte s-a păstrat enzim a
emulsina (mirosina).

O - S 0 2O K
CH2 - CH - C H 2 - N = С + H 2 0 — C 6H i 2 0 6 + K H S O 4 + C 3 H 5 N C S
S - C 6H n O s

Aprecierea calităţii sinapismelor se efectuează d u p ă conţinutul de alili­

zotiocianat, care într-un sinapism (1 0 0 cm2) trebuie să fie n u mai puţin de
0,0119 g. în afară de aceasta sinapismele se cu fu n d ă pe 5 -1 0 secunde în ap ă cu
temperatura 37°C, după ce se lipesc strîns de pielea braţului superior. Sina-
Pismul trebuie să irite puternic şi să roşească pielea d u p ă 5 min. Cutiile cu
sinapisme trebuie păstrate neapărat la loc uscat. Term enul valabil - 6 luni.
In prezenţa apei are loc hidroliza sinegrinei şi sinapismele îşi pierd acţiunea.

Com. 178
 Capitolul 26

SĂPUNURI (Sapones)

S ăpu nurile sînt preparate farm aceutice constituite din sărurile alcaline
ale acizilor graşi superiori, mai ales ale acizilor stearic, palmitic, oleic, precum
şi ale acizilor graşi ai uleiurilor vegetale.
Săpunurile prezintă produse semifinite şi servesc ca excipienţi la prepa­
rarea unor form e m edicam entoase de uz extern.
Ca preparate derm atologice săp un u l de natriu şi k aliu intră în com ponen­
ţa diferitelor unguente. S ăpu nurile de calciu şi zinc ale acizilor graşi superiorii
se folosesc ca em ulgatori la prepararea bazelor de u n guen te tip em ulsie. Z in ­
cul oleat se prescrie ca un guen t em olient la leziuni cutanate. A lu m in iu l şi
zincul stearate se folosesc p e larg în cosmetică la p repararea pudrelor. Săpunu-j
rile de plum b alcătuiesc partea principală a emplastrelor. Spre deosebire de
săpunurile de natriu şi kaliu, cele ale metalelor bi- şi trivalente ("să p u n u rile
m etalice”) sînt insolubile în apă. Prim ele intră în com ponenţa diferitelor lini-
mente. Săpunurile de natriu şi k aliu au şi acţiune laxativă. Se folosesc de
asem enea ca antidot în caz de intoxicaţie a pielii cu acizi.

26.1. S O R T IM E N T U L S Ă P U N U R IL O R

In sortimentul săpunurilor m edicinale intră săpunu l ’’m edicinal” (de

natriu) şi ’’v erde” (d e k a liu ), cît şi un şir de componente, care în corporează
substanţe dezinfectante şi insecticide.
Săpunul medicinal (Sapo medicatus). Pentru p rep ararea lui se ia u 130
părţi de soluţie natriu hidroxid 15% (1,168-1,172), 50 de un tură de porcine,
50 de ulei de floarea-soarelui, 12 de etanol, 40 de natriu clorid, 5 de k a liu car-1
bonat şi 250 părţi de apă. In cazanul înzestrat cu căm aşă de vapori se introduc
grăsim ile, amestecul se încălzeşte p în ă la 100-105#C, prin am estecare se intro­
duce o cantitate neînsem nată de soluţie de natriu hidroxid. Prim ele porţii :
de săpun primit servesc ca em ulgator, care asigură em ulsionarea de m ai de­
parte a grăsimilor în soluţia alcalină. Contactînd cu picăturile grase, alca-
liile le saponifică şi astfel se m ăreşte progresiv cantitatea săp u n u lu i obţinut, |
ducînd la dispersarea de mai departe a grăsimii. D u p ă ce s-a obţinut em ulsia,
se ad au gă în porţiuni mici restul de b az ă şi spre sfîrşit, pentru accelerarea ■
reacţiei., se ad au gă etanolul. Cînd amestecul devine o m o gen , se

538
adaugă încet 130 părţi de ap ă fierbinte şi se continuă în călzirea pîn ă la sapo­
nificarea deplină. A stfel amestecul devine o masă strălucită transparentă omo­
genă (clei saponificat), solubilă în ap ă fiartă fă ră elim inarea grăsimilor,
procesul fierberii continuă 5 -6 ore. Pentru salifierea săpunului în cleiul
fierb în d se a d au g ă soluţia de 40 părţi natriu clorid şi 5 părţi de kaliu carbonat
în 120 părţi apă. K a liu l carbonat se ad au gă pentru precipitarea im purităţi­
lor posibile în natriu clorid a sărurilor de m agneziu şi calciu, cu care acizii
graşi form ează săruri insolubile. S ăpu n ul salifiat şi răcit în form ă de bucăţi
se separă de la soluţia alcalină, se spală de d te v a ori în cîteva porţii de apă
rece şi fiind strîns într-un ţesut, se presează sub presă pentru a se separa apa
rămasă. A po i săpunu l se transformă în bucăţele mici sau în tăiţei şi se usucă
la o tem peratură norm ală în dulapul de uscare pe nişte tave sau, mai bine, în
uscătorii cu ban d ă. D u p ă uscare săpunu l se transform ă într-o pulbere fină.
Pulbere de calitate b u n ă se obţine în uscătorii prin pulverizare. Preparatul
finit se divizează în borcane de s tid ă . D eoarece p rafu l săpunului irită mucoa­
sele, lucrătorii în perioada de lucru trebuie să fie protejaţi cu ochelari şi
aspirator.
Săpunul verde sau de kaliu (Sapo viridis seu Sapo Kalinus viridis). Se
prepară prin saponificarea a 50,0 g de ulei vegetal cu o soluţie de 9,50 k aliu
hidroxid în 15 ml ap ă şi în călzirea pe fcaia de ap ă la temperatura de 70-80°C.
Se ad au gă apoi 10,0 g etanol şi se continuă în călzirea sub agitare p în ă la
saponificarea uleiului. In final se com pletează la 100,0 g cu ap ă fierbinte şi
se amestecă pîn ă la uniform izare.
In urm a acţiunii kaliului hidroxid în soluţie, gliceridele care constituie
uleiul vegetal sînt descompuse hidrolitic în a d z i graşi şi glicerol. Acizii graşi
în prezenţa ionilor de kaliu vor form a sărurile de kaliu ale acizilor linolic,
linoleic şi arahic, care constituie masa săpunului. Conţinutul apei In săpun
trebuie să fie n u mai mult de 45%, iar a acizilor graşi - n u mai puţin de 40%.
Săpunul de k aliu se prezintă ca o masă moale, galben-verzuie cu miros carac­
teristic, este solubil în 2 părţi ap ă şi 4 părţi etanol. Soluţiile apoase cu reacţie
alcalină spum ifică la agitare.
S ăpu n ul de kaliu se conservează în vase bine închise, ferite de lum ină.
S ăpu n ul de kaliu se foloseşte ca e x d p ie n t pentru încorporarea substan­
ţelor dezinfectante. Datorită proprietăţilor săpunu lu i, substanţele încorpo­
rate uşor se absorb In piele. A po i săpunu l din porii pielii se spală uşor cu apă.
Pentru prepararea săpunurilor dezinfectante se foloseşte săpunul medical
de 72%. Substanţele dezinfectante, de obicei, se amestecă la săpunul topit
Şi răcit sau la săpunu l In form ă de pulbere. In cazul dat ele trebuie să fie
transformate în p ulbere fin ă sau dizolvate.

539
 Actualm ente industria livrează: săpun de gudron, care conţine 5 şi ю%
dohot lichid; săpun de ihtiol, care conţine 5 şi 10% ihtiol; săpun carbolic, care
conţine 2 -5 % acid carbolic; săp un sulfuros, care conţine 5 şi 10% sulf; săpun
de sulf şi gudron, care conţine 10% sulf şi 5-10% gudron lichid; săpun cu clor-
fenol, care conţine 10 % de hexaclorfenol etc.

26.2. S Ă P U N U R I A L C O O L IC E

Săpunuri alcoolice se numesc lichidele soluţiilor alcoolice ale săpunului.

Cu acest scop se folosesc num ai săpunul de kaliu sau am oniu, deoarece cele
de natriu la concentraţia de 10 % în soluţia alcoolică form ează geluri.
A lcool saponat compus (Spiritus saponis Kalini compozitus). Se prepară
după prescripţia: 20 părţi săpun verde, 2 - de apă, 8 - de alcool 90% şi 3

părţi de alcool de levănţică. L a săpunu l verde se ad augă apa şi se încălzeşte

în cazanul cu căm aşă pînă se lichefiază. A poi săpunul lichefiat se adaugă
treptat prin amestecare continuă la amestecul de alcool etilic şi levănţică.
D u p ă dizolvarea com pletă a săp u n u lu i lichidul se sedim entează timp de 3 zile
în loc rece, se filtrează şi se toarnă în butelii. Sedim entarea se face cu sco­
pul separării im purităţilor insolubile, cît şi a umplutorilor, care la stocare pot
în tun eca soluţia.
A lcoolul saponat compus prezintă un lichid brun sau galben-bru n, cu
m ediu alcalin, şi miros slab de levănţică. Cu apa d ă soluţii spumoase la agi­
tare, densitatea relativă 0,98-1,00. Impuritatea de N aO H nu trebuie să depă­
şească 0,2%. Conţinutul acizilor graşi trebuie să fie în limitele 23-25% .
Soluţie de aldehidă formică saponată. Lizoform (l.iquior formaldehydi
saponatus. Lysoform ium ). Se obţine prin dizolvarea a 40,0 g de săpun de kaliu
în 40,0 g aldehidă form ică şi amestecare cu 20,0 g etanol. Prezintă un lichid
gălbui, cu miros de aldehid ă formică, miscibil în orice proporţie cu apa. Se
în trebuin ţează ca un dezinfectant în soluţii 1-3% .

Capitolul 27

FORME MEDICAMENTOASE RECTALE, VAGINALE Şl URLTRALE.

CREIOANE MEDICINALE

Acest grup de medicamente include diverse forme destinate pentru

administrare pe cale rectală şi vaginală cum ar li: supozitoarele rectale; cap­

540
sulele gelatinoase rectale; rectiolele; rectotampoanele; clismele; supozitoarele
vaginale (ovule, globule, pesarii); unguentele vaginale; gelurile vaginale;
c a p s u le le vaginale; supozitoarele uretrale.

Supozitoarele rectale, vaginale şi uretrale, creioanele m edicinale pot fi

tratate îm preună într-un capitol, în primul rînd, pentru că le unesc modul de
preparare asemănător şi faptul că la obţinerea acestor forme se folosesc aceiaşi
excipienţi. Restul formelor medicamentoase le uneşte m odul de administrare
care are o im portanţă biofarm aceutică.
Supozitoarele rectale şi vaginale de obicei sînt constituite din substanţe
medicamentoase şi excipienţi sau baze de diferită origine.
Principalii excipienţi de supozitoare au rămas un timp îndelun gat untul
de cacao, introdus în 1852,şi glicerogelul. introdus în 1875. D u p ă anul 1930 au
început să fie obţinuţi prin semisinteză sau sinteză excipienţi liposolubili,
substituenţi ai untului de cacao,şi excipienţi hidrosolubili.
Actualm ente, pentru prepararea supozitoarelor industria farm aceutică
dispune de o gam ă destul de bogată de excipienţi ce permit a administra pe
cale rectală majoritatea substanţelor medicamentoase.
întrebările de generalităţi, clasificarea, nom enclatura şi caracteristica
excipienţilor pentru supozitoare sînt tratate detaliat în m anualul ’’T ehn ologia
medicamentelor în farm acie” (D iu g E .M ., Trigubenco I.M . Chişinău: ’’Univer­
sitas”, 1992).
In acest capitol ne vom referi doar la particularităţile de producere a for­
melor medicamentoase rectale şi vaginale pe ceile industrială.

27.1. T E H N O L O G IA S U P O Z IT O A R E L O R R E C T A L E ŞI V A G IN A L E

Supozitoarele rectale şi vaginale în condiţii de u zin ă se p rep ară exclusiv

prin metoda de topire şi turnare în tipare, cît şi prin presare.
In componenţa supozitoarelor rectale pot fi incluse substanţe m edicam en­
toase care se referă la diverse grupe farmacoterapeutice (tab. 14).
Prepararea supozitoarelor este alcătuită din patru etape principale: 1) pre­
pararea excipientului; 2 ) încorporarea în excipient a substanţelor m edicam en­
toase; 3) formarea supozitoarelor; 4) am balarea supozitoarelor.

541
 Actualm ente industria livrează: săpun de gudron, care conţine 5 şi ю%
dohot lichid; săpun de ihtiol, care conţine 5 şi 10% ihtiol; săpun carbolic, c a r e
conţine 2—5% acid carbolic; săpun sulfuros, care conţine 5 şi 10% sulf; s ă p u n
de sulf şi gudron, care conţine 10% sulf şi 5-10 % gudron lichid; săpun cu clor-
fenol, care conţine 10 % de hexaclorfenol etc.

26.2. S Ă P U N U R I A L C O O L IC E

Săpunuri alcoolice se num esc lichidele soluţiilor alcoolice ale săpunului.

Cu acest scop se folosesc num ai săpunul de kaliu sau am oniu, deoarece cele
de natriu la concentraţia de 10 % în soluţia alcoolică form ează geluri.
A lcool saponat compus (Spiritus saponis Kalini compozitus). Se prepară
d up ă prescripţia: 20 părţi săpun verde, 2 — de ap ă, 8 - de alcool 90% şi 3

părţi de alcool de levănţică. L a săpunu l verde se ad au g ă apa şi se încălzeşte

în cazanul cu căm aşă pînă se lichefiază. A poi săpunul lichefiat se adaugă
treptat prin amestecare continuă la amestecul de alcool etilic şi levănţică.
D u p ă dizolvarea com pletă a săp u n u lu i lichidul se sedim entează timp de 3 zile
în loc rece, se filtrează şi se toarnă în butelii. Sedim entarea se face cu sco­
pul separării im purităţilor insolubile, cît şi a umplutorilor, care la stocare pot
în tun eca soluţia.
Alcoolul saponat compus prezintă un lichid brun sau galben-bru n, cu
m ediu alcalin, şi miros slab de levănţică. Cu apa d ă soluţii spumoase la agi­
tare, densitatea relativă 0,98-1,00. Impuritatea de N aO H nu trebuie să depă­
şească 0,2%. Conţinutul acizilor graşi trebuie să fie în limitele 23-25% .
Soluţie de aldehidă formică saponată. Lizoform (I.iquior formaldehydi
saponatus. Lysoform ium ). Se obţine prin dizolvarea a 40,0 g de săpun de kaliu
în 40,0 g aldeh id ă formică şi amestecare cu 20,0 g etanol. Prezintă un lichid
gălbui, cu miros de aldehidă formică, miscibil în orice proporţie cu apa. Se
în trebuin ţează ca un dezinfectant în soluţii 1-3%.

Capitolul 27
FORME MEDICAMENTOASE RECTALE, VAGINALE ŞI URETRALE.
CREIOANE MEDICINALE

Acest grup de m edicam en te in clu de d iv e r s e form e destin ate pentru

a d m i n i s t r a r e p e c a l e r e c t a l ă şi v a g i n a l ă c u m ar ii: s u p o z i t o a r e l e r e c t a l e ; cap­

540
s u le le gelatinoase rectale; rectiolele; rectotampoanele; clismele; supozitoarele
v a g in a le (ovule, globule, pesarii); unguentele vaginale; gelurile vaginale;
c a p s u le le vaginale; supozitoarele uretrale.
Supozitoarele rectale, vaginale şi uretrale, creioanele medicinale pot fi
tratate îm preună într-un capitol, în prim ul rînd, pentru că le unesc m odul de
preparare asem ănător şi faptul că la obţinerea acestor form e se folosesc aceiaşi
excipienţi. Restul formelor medicamentoase le uneşte modul de administrare
care are o im portanţă biofarm aceutică.
Supozitoarele rectale şi vaginale de obicei sînt constituite din substanţe
medicamentoase şi excip ien ţi sau baze de diferită origine.
Principalii excipienţi de supozitoare au rămas un timp în delun gat untul
de cacao,introdus în 1852>şi glicerogelul,introdus în 1875. D u p ă anul 1930 au
început să fie obţinuţi prin semisinteză sau sinteză excipienţi liposolubili,
substituenţi ai untului de cacao,şi excipienţi hidrosolubili.
Actualm ente, pentru prepararea supozitoarelor industria farm aceutică
dispune de o gam ă destul de bogată de excipienţi ce permit a administra pe
cale rectală majoritatea substanţelor medicamentoase.
întrebările de generalităţi, clasificarea, nom enclatura şi caracteristica
excipienţilor pentru supozitoare sînt tratate detaliat în m anualul ’’T ehn ologia
medicamentelor în farm acie” (D iu g E .M ., Trigubenco I.M . C hişinău: ’’U n iver­
sitas”, 1992).
In acest capitol ne vom referi doar la particularităţile de producere a for­
melor medicamentoase rectale şi vaginale pe cale industrială.

27.1. T E H N O L O G IA S U P O Z IT O A R E L O R R E C T A L E £1 V A G IN A L E

Supozitoarele rectale şi vaginale în condiţii de u z in ă se p rep ară exclusiv

prin metoda de topire şi turnare în tipare, cît şi prin presare.
In componenţa supozitoarelor rectale pot fi incluse substanţe m edicam en­
toase care se referă la diverse grupe farmacoterapeutice (tab. 14).
Prepararea supozitoarelor este alcătuită din patru etape principale: 1) pre­
pararea excipientului; 2 ) încorporarea în excipient a substanţelor m edicam en­
toase; 3) form area supozitoarelor; 4) am balarea supozitoarelor.

541
 ID

С
<u.
—
iZ2 В
сэ
O

■3 ? " кs
TSü. 2
•§ ? -■ £ f s -
3ü
~O . C -- 2ca S
Г S o o Ю-.
X ~ o £.2 t^Q. о
^C/3 Q

Fig. 193. Schema tehnologică de preparare a supozitoarelor

I г
s! I

; s 1 1
M i l

542
 27.1.1. Prepararea e x cip ie n tu lu i

Conform schemei (fig. 193) se cîntăresc (1 ) toate com ponentele prescrise.

Apoi In reactorul (5) confecţionat din inoxi de un volum 10001 înzestrat cu
cămaşă de abur şi m alaxor cu ancoră se în carcă parafina, încălzind preliminar
căm a şa reactorului. In alt reactor (3) se încarcă grăsim ea hidrogenată şi se
topeşte, trecînd abur prin căm aşa reactorului. D u p ă topirea d eplin ă a parafi­
nei în reactorul (5) cu ajutorul pompei (4 ) se îm pinge în el grăsim ea hidroge­
nată topită şi aliajul se aduce p înă la tem peratura de 60-70°C . In ultimul rînd
în reactor (5 ) se în carcă untul de cacao. In cazanul dat nu se recom andă de a
ridica tem peratura excipientului lipofil mai sus de 70°C şi de a admite o în ­
călzire în delun gată, deoarece astfel e posibilă trecerea untului de cacao într-o
modificare m etastabilă cu o tem peratură fu zibilă ridicată, şi ca rezultat tem­
peratura de topire a excipientului lipofil va fi cu 2 -3 °C mai ridicată. Incăr-
cînd componentele în ordinea descrisă, excipientui lipofil are o tem peratură de
topire mai constantă. D u p ă topirea untului de cacao se include m alaxorul şi
se amestecă excipientui lipofil timp de 40 min. D u p ă aceasta se ia proba pentru
determinarea tem peraturii de topire şi tim pului de deform are a excipientului
preparat. D ac ă tem peratura de topire a excipientului este m ai mare sau mai
mică decît cea necesară, ea se corectează prin adaosul parafinei sau al grăsimii
hidrogenate conform tab. 14. Componentul se încorporează în excipientui cu
temperatura 60-70°C cu m alaxorul inclus, deoarece în excipientui mai rece
poate avea loc cristalizarea ce duce la un excipient lipofil neomogen.
Substanţele medicamentoase, încorporate în excipient, acţionează atît
asupra temperaturii fuzibile a excipientului, cît şi asupra proprietăţilor
mecanice.
U n şir de substanţe, solubile în lipide (cloralhidratul, fenolul, cam forul),
coboară tem peratura de topire a masei. Tem peratura fu zibilă de asem enea o
coboară şi soluţiile apoase şi alcoolice ale substanţelor medicamentoase. De
aceea pentru diferite substanţe medicamentoase şi a compuşilor lor se cer aliaje
cu diferite cantităţi de componente. D u p ă cum se vede din tab. 14, tem pera­
tura de topire a excipientului finit în cazuri diferite se ridică p în ă la 4 0 -4 Г С ,
iar d u p ă încorporarea substanţelor medicamentoase va coborî cu 3 -4 °C . Sub­
stanţele medicamentoase, introduse în form ă de suspensie fin ă (sintomicina)
aproape că nu duc la schim bul temperaturii excipientului, de aceea în aşa
cazuri n u e necesar de a prepara excipiente, care se topesc mai sus de 37°C.
Excipientui lipofil rezultat ( 6 ), cu ajutorul aerului comprimat prin filtru de
presiune se trece în reactor (7), un de are loc deja prepararea masei pentru
supozitoare.

543
 Tabelul 14
Prescripţii standarde de supozitoare rectale

. Componenta, %
Denumirea Canti­ t” de T im ­
supozitoarelor Prescripţia tatea, g topire pul
gră­ para­ unt a ex- defor­
sime fină de ca­ cipi- mării
hidro­ cao entu- depli­
genată lui ne, min,

"Anuzol” Excipient lipofil 2,06 51 19 30 5-6

Xeroform 0,1
(Supp. "Anuzolum”) Extract de beladonă 0,02
Zinc sulfat 0,05
Glicerol 0,12
"Anestezol” Excipient lipofil 2,114 51 19 30 5-6
(Supp. "Anaesthe- Anestezină 0,05
solum”) Extract de piper de baltă 0,06
Zinc oxid 0,016
Cărbune activat 0,01
” Neo-Anuzol” Excipient lipofil . 2,012 50 20 30 6-7
(Supp. ” Neo-Anuzo- Bismut subnitrat 0,075
lum”) Zinc oxid 0,2
Tanină 0,05
Rezorcină 0,005
Iod sublimat 0,005
Metil en albastru 0,003
“ Betiol” Excipient lipofil 1,185 49 21 30 7-8
(Supp. "Bethiolum”) Ihtiol 0,2
Extract de mătrăgună 0,015
Supozitoare cu Excipient lipofil 1,2 49 21 30 7-8
ihtiol (Supp. Ihtiol 0,2
cum Ihtyolo)
Supozitoare cu Excipient lipofil 1,385 50 20 30 ■ 6-7
extract de mătrăgună Extract de mătrăgună 0,015
(Supp. cum extr. Fenol 0,0014
Belladonne)
Supozitoare cu teofi- Excipient lipofil 2,0 58 12 30 3-5
lină (Supp. cum Teofilină 0,2
Theophyllino)
Supozitoare cu Excipient lipofil 1,3 58 12 30 3-5
novocaină Novocaină 0,25
(Supp. cum NoYOcaino)
Supozitoare cu Excipient lipofil 1,2 58 1 12 30 3 -5
sintomicină Sintomicină 0,25
(Supp. cum Syntho-
micino)

544
 27.1.2. încorporarea în excipient
a substanţelor medicamentoase

Substanţele medicamentoase, solubile în ap ă, alcool sau grăsimi, se

încorporează în excipientul lipofil în form ă de soluţii concentrate. D izolvarea
extractelor şi a substanţelor pulverulente, care in tră în com ponenţa supozi­
toarelor, se efectuează în rezervor (14). In m ajoritatea cazurilor în calitate de
solvent se utilizează apa purificată, obţinută în acvadistilator (17) şi se conser-
v e a z ă în recipient (16). Soluţiile concentrate se filtrează printr-un sac de pînză
într-un recipient (15), de unde ele nimeresc în reactor (7) pentru încorporarea
în excipient.
Pentru dizolvarea ingredientelor se folosesc diferite m odele tehnice. B u ­
năoară, zincul sulfat se dizolvă în ap ă în călzită la 4 5 -4 8°C , în raportul 1 : 0,5.
Extractul dens de m ătrăgu nă de asem enea se dizolvă în apă, apa şi extractul
luîndu-se în cantităţi echivalente. Cu acest scop recipientele cu extract dens
de m ătrăgună se încălzesc la baia de ap ă p în ă la 5 5 -6 0 °C şi extractul în c ă l­
zit se toarnă în rezervor (14). A p o i se m ăsoară ap a purificată, se încălzeşte
la 45 -4 8°C şi prin m alaxare se toarnă în rezervorul cu extract. D u p ă dizol­
varea deplină a extractului, soluţia se filtrează şi se trece la amestecare cu
excipientul lipofil. Extractul piperului de baltă se amestecă cu o cantitate
echivalentă de alcool de 40% şi extractul în p realabil se încălzeşte la 55 -6 0°C .
Fenolul, care intră în com ponenţa masei, îm p reu n ă cu extractul de m ătrăgu­
nă, se încorporează în soluţia de excipient la tem peratura de 44°C în raport de
1 : 2. Iodul se în corporează sub form ă de soluţie etanolică de 10%.
Substanţele m edicamentoase, insolubile în ap ă sau etanol, se încorporează
în excipientul lipofil în form ă de suspensii concentrate. Aceste concentrate pot
fi preparate la om ogenizatorul cu trei valţuri (12). Astfel substanţele macro-
cristaline se m acină în m oara cu bile şi se cern prin sită. Pu lberile fin e (c ă r b u ­
nele activat, bismutul subnitrat) se în corporează fă r ă a fi m ăcinate, cînd este
necesar - după cernere. Pulberile prelucrate se amestecă în cazan (11) cu o
cantitate egală de una şi jum ătate ori mai mare de excipient, în călzită la
40-50°C şi care se aduce aici din reactor prin filtrul de presiune ( 6 ). Suspensia
concentrată obţinută (1 :2 sau 1 : 3) se răceşte şi apoi se om ogenizează la
omogenizatorul cu trei valţuri (12) cu spaţiul între ele de 5 -1 0 ц т . In caz de
necesitate om ogenizarea se repetă de cîteva ori. D u p ă ce amestecul devine
destul de fin,suspensia concentrată nim ereşte în recipient (13), iar de acolo
în reactor (7).
Pentru lucrul cu suspensiile concentrate deseori se foloseşte pom pa rota­
tivă P R - 3 - a (fig. 194): In corpul pompei sînt instalate d ou ă roţi dinţate ( с, e),

С о т . 178 545
 care sînt unite între ele şi separă
cavitatea de lucru în două cavităţi
aparte, care se unesc cu partea exte­
rioară a cavităţii (o, d ) . D ac ă vom uni
cavitatea ( d ) pompei ( 1 0 , a ) cu cavi­
tatea conductei reactorului (9), încăr­
cată cu am estecai de excipient şi de
pulbere, iar roţile dinţate ale pompei
de pus în mişcare de rotaţie în întîm-
pinare, apoi masa din reactor va ni­
meri în cavitatea d , va ocupa spaţiul
dintre dinţi, p ulberea se va m ărunţi,
Fig. 194. Pompa rotativă dinţată PR -3-a. se va amesteca cu excipientul şi va
Lămurire în text trece ^in cavitatea d în cavitatea a, iar
de acolo din n ou în reactor (9 ) (cavi­
tatea d aspiră, iar cavitatea a - îm pin ge). Reactorul (9 ) cu un volum de 1001 e
înzestrat cu căm aşă de abu r şi m alaxor cu ancoră. Excipientul lipofil în căr­
cat în reactor are tem peratura de 4 5 -4 8°C . In căm aşa pom pei (10, a ) se intro­
duce aburul şi se include. D u p ă includerea pom pei abu rul este oprit. Se in­
clude m alaxorul reactorului şi în porţiuni mici se încorporează pulberea.
Introducând abu ri sau a p ă în căm aşa reactorului, tem peratura concentratului
se m enţine constantă în limitele de 45 -4 8°C . M ăcin area în pom pă se menţine
timp de 40-60 min. p în ă la obţinerea finităţii necesare a concentratului, care
mai apoi se trece în reactor (7 ) pentru p repararea masei supozitoarelor. Prepa­
rarea concretă a masei supozitoarelor se bazează pe am estecarea soluţiilor
pregătite în prealabil şi a suspensiilor concentrate cu excipientul lipofil.
Am estecarea se efectuează în reactorul (7 ) cu un volum de 1000 1, înzestrat cu
căm aşă şi un turbom alaxor puternic.
E xcipientul lipofil se îm pinge din reactor (5 ) prin filtrul de presiune ( 6 ) în
reactor (7), se includ m alaxorul şi pom pa (10). Tem peratura excipientul ui
lipofil se aduce la 45 -4 8°C cu ajutorul abu ru lu i şi al apei în căm aşă. Prin gura
de vizitare superioară a reactorului prin şuviţe fine se în carcă mai întîi soluţi­
ile concentrate, apoi în porţii mici suspensiile concentrate. R eactorul (9 ) şi
pompa ( 1 0 ), în care a avut loc triturarea suspensiilor concentrate, ”se s p a lă ” cu
excipientul lipofil, luat din cantitatea totală, şi se toarnă în reactor (7), unde
are loc prepararea masei. Pentru a evita precipitarea p ulberilor,spre sfîrşitul
încărcării concentratelor prin robinetul de scurgere al reactorului (7 ) se scurg
30-40 kg de m asă care se întorc în reactor (prin pom pa 10). M asa se

546
amestecă timp de 45 min. şi se trece la analiză, d u p ă ce se efectuează form area
supozitoarelor.
Să urm ărim ca exem plu prepararea am estecului pentru supozitoarele
»A n u z o P ’. In reactorul (7) cu excipient lipofil (tem peratura de topire 38-39°C ,
timpul de deform are 5 - 6 m in.), încălzit p în ă la 4 5 -4 8 ‘ C, şi în condiţiile cînd
malaxorul şi pom pa sînt incluse, se în carcă soluţiile preparate din timp ale ext­
ra c tu lu i de m ătrăgu nă şi zinc sulfat şi aflate în vas (rezervor) (14). Glicerolul
se toarnă în acelaşi vas, se filtrează prin d ou ă straturi de tifon şi se în carcă în
reactor (7). D u p ă aceasta în reactor se toarnă concentratul de xeroform din
reactor (9). M asa se am estecă cu m alaxorul inclus 45 min. şi se trece la analiză.

27.1.3. Formarea şi ambalarea supozitoarelor

Supozitoarele confecţionate industrial se livrează de d ou ă mărimi: nr. 1 şi

nr. 2. Supozitoarele nr. 1 au masa de la 1,2 p în ă la 1,5 g, lungim ea 29 mm, dia­
metrul 8 mm, iar supozitoarele nr. 2 - masa 2 ,3 -2 ,5 g, lungim ea 35 mm,
diametrul 10 mm. Tim pul de deform are a supozitoarelor trebuie să fie în
limitele de 3 - 4 min. la 37°C.
M aşinile m oderne rotative pentru confecţionarea supozitoarelor efectuea­
ză toate operaţiile în tr-un ciclu continuu automat: topirea, turnarea, răcirea şi
am balarea cu o productivitate între 3500 şi 6000 supozitoare p e oră.
D e exem plu, turnarea supozitoarelor se face la automatul "Franco-K respi”
(Italia). L a liniile complet automate ale firmei ’’Harro H o efliger” ’’S e rv a c -
200S” (G erm ania) se permite automatizarea d ep lin ă a producerii supozitoare­
lor. Schem a constructivă a aspectului exterior al autom atului ”Servac-20 0S”
este prezentată în fig. 195.
D e pe d ou ă rulouri (poziţia 1) se întind d ou ă foi de staniol aflate vertical.
Am bele foi la început trec separat, iar în poziţia 2 , datorită dispozitivului de
tăiere se taie în direcţie verticală, pentru a u şu ra form area exactă. In afa ră de
aceasta, datorită tăieturilor se u şu rează divizarea ulterioară a supozitoarelor de
pe cordon. In poziţia 3 am bele lente se cizelează în jum ătăţi de form ă rască
(cupă), care mai apoi (poziţia 4) se unesc într-o form ă compactă şi în poziţia 5
se sudează termic. Prin aceasta în partea superioară la fiecare form ă răm îne
deschisă o g au ră de um plere, prin care acul de dozare (poziţia 6 , 7) toarnă
masa flu id ă a supozitoarelor. Astfel, am balajul format din staniol serveşte
totodată şi ca tipar de turnat. V asul de um plere cu pereţi dubli (7 ) conţine
aproximativ 301 de m asă pentru supozitoare. Tem peratura necesară se men-

547
F ig . 195. Schema instalaţiei automatului 'Serrac—200S*. Lămurire In text

ţine constantă prin interm ediul Încălzirii cu a p ă ţinînd în mişcare instantanee

m alaxorul. D ozarea se produce (9 1 ajutorul un ei pom pe exacte. L a urm ătoarea
poziţie ( 8 ) am balajul se în ch id e etanş şi se înzestrează (poziţia 9) jcu nişte
nervuri sudate dure transversale la supozitoarele separate (im prim are rece).
M a i departe (poziţiile 10 şi 11) de la foaie se taie fîşii în cantităţi anum ite
de supozitoare (5, 6 , 7). Fîşia tăiată trece în secţia de răcire (poziţia 12), d up ă
ce iese din automat ca u n am balaj finit (fig. 196). Partea exterioară a staniului

548
 Fig. 196. Ambalaj din 6 supozitoare, obţinute la automatul "Servac—200S”
jpmimitm:ufll
Alături un ambalaj de supozitor deschis » •
[ЩЙттпшшш
jîTDn-Ţiumnirtli
(grosim ea 40 ц т ) este acoperită cu o foaie întinsă de film
jjfrn-зшщщ 4 confecţionat din p olipropilenă (12,5 ц т ) . Partea interioară
рпп-тттттчпШ
este lubrifiată prin ştanţare la în călzire ori este pulveriza­
ţâirnrmnnt] tă sub presiune ridicată în cantitate de 20 g/nfi. Producti­
vitatea autom atului este de 200-250 supozitoare pe minut.
îjwiraâvnni Supozitoarele vaginale, livrate de industria in digenă,
ГЙ т гт т гМ П !
t a u form a ovoidală (ovule),sferică (g lo b u le ) sau elipsoidală
[ДВПМПШГЦЩ
(pesarii), de consistenţă potrivită destinate administrării
vaginale. E xem ple de supozitoare vaginale sînt prezen ­
tate în tab. 15.
Prepararea supozitoarelor vaginale are loc d u p ă schem a an alogică p rep a­
rării supozitoarelor rectale. Substanţele medicam entoase care in tră în form ulă
se încorporează sub form ă de concentrate (soluţii sau suspensii). E xcipientul
liposolubil pentru contraceptin T în locul untului de cacao conţine un
amestec de grăsim i hidrogenate.

27.1.4. Particularităţile tehnologiei unor

supozitoare rectale

Supozitoare cu cloralhidrat. Deseori se prescrie ca un rem ediu relaxa n t şi

somnifer. Se ştie că excipienţii liposolubili cu cloralhidratul form ează ameste­
curi eutectice cu tem peratură de topire joasă. Aceasta duce la u n ele inconve-

549
 Tabelul 15
Prescripţii standarde de supozitoare vaginale

Componenţa Tempe­ Timpul

Denumirea Prescripţii Canti­ entului. % ratura de de­
supozitoarelor tate», g grisi- para- unt de topire formare
me hid­ fin f de
rogenaţi cacao

Contraceptin T Excipient 1,46 83 8 9 3 6 -3 8 “ 3 -5

(pesarii) lipofil
(pessaria cont- Hinozol 0,03
raceptinum T) Acid boric 0,3
Taninf 0,06
Osarbon Excipient
(globule) lipofil 2,0 60 10 30 35-36,5 2-3,5
(Globuli Osarsol 0,25
’ Osarbonum”) Glucoză 0,3
Acid boric 0,3
Osarcid Excipient
(globule) lipofil 2,0 60 10 30 35-36,5 2-3 ,5
(Globuli Osarsol 0,3
”Osarcidum”) Glugoză 0,2
Acid boric 0,3
Streptocid 0,3
Globule cu
lutenurini
(Globuli cum Excipient
Lutenurino) lipofil 1,2 58 12 30 3 6 -3 8 . ,3 -5
Lutenurin 0,003

niente la prepararea supozitoarelor cu această substanţă. U n astfel de incon­

venient depinde de concentraţia m axim ă a cloralhidratului, la care masa de
supozitoare este în c ă suficientă pentru form area sau presarea supozitoarelor.
Aceste inconveniente se exclud folosind polietilenoxizii în calitate de exci­
pienţi. Pentru obţinerea supozitoarelor ce conţin cloralhidrat pînă la 10% sînt
folosiţi polimeri cu masa m oleculară 1500, 2000 şi 4000. M ărin d conţinutul
cloralhidratului pîn ă la 2 0 %, se foloseşte num ai polimer cu masa m oleculară
4000.
Supozitoare " A pila c” (Suppositoria ’’A pilacum ”). Supozitoarele cu venin
de albine. Se livrează în doze: 0,005 şi 0,01 g apilac liofilizat. Pentru aceasta
se încorporează corespunzător 0,0714 şi 0,1428 g p u lbere de apilac natural. In
calitate de excipient se admite excipientui lipofil (tab. 15),”lasup ol” şi exci­
pientui ”la n o le u ” în cantitate de 1,15-1,35 g.
Supozitoare ”efervescente”. Supozitoarele ’’efervescente” , posibil în
viitorul apropiat, vor deveni un a din căile de tratare a constipaţiilor. Iritarea

550
m o to ric e i intestinului gros cu carbon dioxid, care se form ează prin topirea
s u p o z ito a r e lo r în rect, este comparativ mai adecvată decît prin încorporarea în

s u p o z ito a re a substanţelor m edicamentoase ce intensifică peristaltica prin

irita re a directă a m ecanreceptorilor intestinului drept.
Peste hotare în calitate de agenţi de gaze se folosesc aşa combinaţii
obişnuite, ca natriu hidrocarbonat + k aliu bitartrat, natriu fosfat + natriu
hidrocarbonat etc. A ceste asocieri obişnuite ce form ează gaze elim ină
10-40 ml C O 2 . O cantitate mare de gaze elim ină supozitoarele care au în com­
ponenţa lor urm ătoarele com binaţii (pentru un supozitor): litiu carbonat 0,3 g;
a d d citric 0,1 g; acid fum ărie 0,2 g sau litiu carbonat 0,3 g; natriu carbonat
0,15 g; acid citric 0,2 g; acid fum ărie 0,25 g.
U n procedeu optim de producere a supozitoarelor "efervescente” este
presarea lor în matriţe. Acest lucru evită interacţiunea com ponentelor în
momentul preparării. Se prep ară din pulberi granulate sub presiune mare, la
fel ca şi comprimatele cu utilizarea matriţelor şi poansoanelor de form ă cores­
punzătoare. Supozitoarele presate pentru a fi introduse mai uşor se acoperă pe
deasupra cu un film subţire de grăsime. A stfel de supozitoare au un şir de
avantaje: sînt compacte, au o duritate m ecanică puternică, sînt stabile la
conservare, uşor se confecţionează, p roducerea lor poate fi m ecanizată.
Ca exem p lu de supozitoare ’’efervescente” obţinute prin presare serveşte
componenţa: acid ascorbic - 0,3 g, natriu hidrocarbonat - 0,6 g, m agneziu
carbonat bazic în cantitate suficientă, m agneziu stearat - 0,05 g, ulei de
bumbac hidrogenat în soluţie de etanol şi eter - 0,33 g, amidon - 0,33 g.
Prescripţia este calculată p entru u n supozitor cu masa de 4,1 g.
Supozitoare ”în straturi con cen trice”. Pentru a separa substanţele
incompatibile prescrise într-o form ulă, se fac amestecuri separate care se
toarnă în form e pe rînd, d u p ă răcirea stratului precedent, iar între amestecuri
se toarnă excipient topit pentru separare.
U n alt procedeu constă în turnarea în tipare speciale d u ble, realizîndu-se
un strat exterior, iar interiorul este reprezentat de un n u cleu cu un supozitor
mai mic. Prepararea se poate face şi cu maşini în care um plerea se face cu
microdozatoare, iâr răcirea are loc în condiţii deosebite, pentru a se evita
desprinderea straturilor. Stratul exterior este preparat din excipient cu o tem­
peratură de topire mai mică: ea conţine substanţe medicamentoase cu acţi­
une locală. In n u cleu se în corporează substanţe m edicamentoase cu acţiune
sistemică asupra organism ului. D e exem plu, pentru stratul exterior se folo­
seşte grăsime hidrogenată de bovine cu 10 % propilenglicolmonostearat (tem pe­
ratura fu zib ilă 35,2°C), iar pentru nucleu la acelaşi hidrogenat se ad au g ă 3%

551
emulgator T - 2 şi asltei se obţm e un excipient cu tem peratura fu zibiiă 36,3°c
In stratul exterior se încorporează anestezina cu extract de m ătrăgună, iar în
nucleu - vitamina В 1 5 .

27.2. C A P S U L E R E C T A L E

Capsulele rectale sînt preparate elastice, lucioase, de form ă aproape co­

nică, cu lungim ea de 2 ,6 cm şi diametrul de 1 cm, constituite dintr-un înveliş
simplu de gelatină sau alţi polimeri (m etilceluloza, carboximetilceluloza,
celuloza natriu), în asociere cu polimer de bază de acid acrilic în interiorul
căruia se introduc lichide sau amestecuri moi care n u dizolvă învelişul (pul­
beri, suspensii, paste, unguente ş. a. m. d.).
M ai întîi se p rep ară învelişul - corpul capsulei, care se um ple şi se sudea­
ză la m aşini ’’Scherer” . Capsulele rectale au avantajul asupra supozitoarelor:
ele sînt mai stabile la temperaturi ridicate, suprafaţa capsulelor um ectată cu
apă devine lucioasă, uşurînd administrarea şi grăbin d desfacerea, iar cedarea
substanţelor are loc destul de rapid d u p ă dizolvarea învelişului de gelatină.
A u avantajul că asigură o dozare exactă a substanţei active.

27.3. R E C T IO L E

Rectiolele, denum ite şi microclisme, sînt constituite din sfere din material
plastic, prevăzute cu can u lă obturată la cald d u p ă um plere sau în chisă etanş
cu un capac (fig. 197). L a aplicare se deschide extrem itatea can ulei şi după
introducerea în rect lichidul este împins prin presarea rezervorului. U n ele
modele sînt prevăzute cu un inel care delim itează introducerea în rect.
Sînt preparate folosite ca microclisme ce conţin soluţii apoase, hidrogli-
cerolice, em ulsii de am bele tipuri sau suspensii.
A bsorbţia este rapidă şi sigură, administrarea este comodă şi igienică,
stabilitatea este de lu n g ă durată. D e obicei, volum ul lichidelor este limitat:
10-50 ml.

27.4. R E C T O T A M P O A N E

Rectotam poanele sînt constituite din tam poane de vată de forma supozitoa­
relor fixate pe o tijă flex ib ilă de polietilenă, la b a z ă fiind inserată într-un

552
 disc care permite a fix a tamponul la partea
inferioară a rectului.
Straturile inferioare sînt im pregnate cu
substanţă activă, iar la exterior se găseşte un
strat de natriu alginat sau altă substanţă mac-
ro p o le c u la ră solubilă.
Ir*ainte de folosire, tamponul se cu fun d ă
în ap ă, stratul de acoperire se înmoaie.
Tam ponul se m enţine în rect 30 min. - 2 ore,
Fig■ RectiolS timp în care m edicam entul este cedat. Pe
această cale se pot administra substanţe anti­
septice, antiinflam atoare. Tam poanele rectale sînt preconizate, în primul rînd,
pentru acţiunea locală.

27.5. CLISM E

Clismele sau clisterele sînt preparate m edicamentoase lichide care se

introduc în am pula rectală prin interm ediul un ei canule rectale, pusă în
legătură cu un recipient (irigator, flacoane de material plastic). Preparatele pot
fi soluţii extractive, emulsii sau chiar suspensii. Pe această cale se adm ini­
strează purgative, nutritive, substanţe radioopace etc. V olu m ul de lichid
administrat este apreciabil, în cepînd de la 100 ml. Se adm inistrează încălzite
la temperatura corpului.
E xistă dou ă tipuri de clisme: clisme sau spălători evacuatoare şi clisme de
retenţie.
Spălaturile evacuatoare conţin substanţe em oliente (u lei, glicerol) şi prin­
cipii purgative (natriu sulfat, m agneziu sulfat) dizolvate într-un volum mare de
apă. Com ponenţa, de obicei, favorizează atragerea apei în am pula rectală, ceea
ce provoacă lichefierea şi evacuarea m aterialelor fecale. In general clismele
sau spălăturile evacuatoare produc un efect de curăţire datorită acţiunii de
spălare la care se ad au g ă şi o acţiune laxativă uşoară. Se folosesc săruri m ine­
rale sau zaharuri în concentraţie hipertonică. A daosu l de tensioactivi deter­
mină o acţiune de înm uiere mai pronunţată şi accentuează peristaltismul.
Soluţiile nutritive sînt destinate tratamentelor locale şi se adm inistrează
în volume de circa 100 ml. Ele produc o acţiune em olientă antiflogistică asupra
mucoasei rectale. Spre deosebire de adm inistrarea supozitoarelor, la aplicarea
clismelor are loc un contact direct al substanţei cu mucoasa şi de aceea
concentraţiile sînt mai mici.

Com. 178 553

 U n ele clisme care conţin anestezice se adm inistrează în ainte de opera­
ţiile chirurgicale.
U nguentele rectale sînt preparate destinate tratamentelor locale la nive- '
Iul rectului un de acţionează o p erioadă mai mare de timp, fa ţă de supozitoare.
Cele mai obişnuite sînt u n guen tele antihem oroidale. Prepararea se face d up ă
aceleaşi metode ca şi la celelalte un guen te. ”
Unguentele vaginale - u n guen te obişnuite cu conţinut de substanţe medi- j
camentoase antiseptice, contraceptive, horm onale etc., preparate de preferin ţă
pe excipienţi emulsivi care corespund p H -ului vaginal cu capacitatea de re-
tenţie b u n ă a apei.
Gelurile vaginale — hidrogeluri ale substanţelor m acrom oleculare (m etil-
celuloză, polivinil, polivinilpirolidonă) în care sînt încorporate substanţe
medicamentoase.
E .M .D iu g Şi colaboratorii săi au propus form ula şi tehnologia hidrogelului
bioadeziv de m etilceluloză şi polivinilpirolidonă cu conţinut de prostaglandină
’’Enzaprost F ” , care este destinat pentru aplicare pe mucoasa colului uterin şi
folosit la declanşarea precoce a naşterii.
Aceasta este o cale de administrare optim ă a prostaglandinei care este
lipsită de efecte secundare fa ţă de adm inistrarea ei intravenoasă.
Capsulele vaginale — capsule moi de gelatină, um plute cu soluţii sau
suspensii.
C edarea substanţelor medicam entoase în lichidul vaginal are loc d up ă
5 - 7 min. Pentru a m ări capacitatea de dispersie se recurge la ad ău g area ten-
sioactivilor.
Comprimate vaginale. Această categorie de comprimate tinde să devină o
formăm din ce în ce mai răspîndită. Sînt comprimate de 0 ,5 -2 ,5 g de form ă
specială care se disting de comprimatele perorale. C edarea substanţelor
medicamentoase este destul de len tă din cau za cantităţilor foarte mici de lichid
vaginal. D e aceea este preferabil de realizat comprimate efervescente, care
sînt mult mai eficiente.

27.6. S U P O Z IT O A R E U R E T R A L E . BUJII
(B a d llu s urethralis, Candelette uretrali)

Supozitoarele uretrale sînt form e m edicamentoase solide obţinute din un a

sau mai multe substanţe m edicamentoase, încorporate în excipient, de form ă
cilindrică cu u n capăt ascuţit, destinate a fi administrate pe cale uretrală.
 L a acest grup de supozitoare se referă şi a n t io fe r ii-b u jii formaţi dintr-o
spirală metalică care serveşte ca suport acoperit cu с masă insolubilă peste
care se aplică cîteva straturi de glicerogel de gelatină conţinînd substanţe
active dizolvate sau suspendate. Antroforii au lungim ea de 14-22 cm şi sînt
destinaţi tratam entului prostatitei. In acest caz substanţa m edicamentbasă
este distribuită num ai la partea anterioară a lungim ii de un sfert, iar restul
este im pregnat cu a d d tanic pentru a fi insolubil.
Bujiile cilindrice au un diametru de 2 - 7 mm, lungim ea 5—10 cm şi masa
pînă la 5,0 g.
In calitate de substanţe medicamentoase se utilizează rem ediile antisep­
tice, astringente, antiinflam atoare, antim icrobiene. Se p repară pe excipienţi
liposolubili sau hidrosolubili care se topesc la tem peratura corpului, se dizolvă
sau se gonflează în contact cu mucoasa uretrală um edă.
Cei mai utilizaţi excipienţi liposolubili sînt untul de cacao şi grăsimile
hidrogenate. Din excipienţii hidrosolubili se foloseşte glicerogelul de gelatină
care form ează bujii elastice şi polietilenglicolii care realizează supozitoare
uretrale dure ce se dizolvă lent la locul de aplicare.
Se p repară prim ordial prin topire şi turnare în tipare şi prin comprimare.
Probele de control se efectuează identic celor pentru supozitoare vaginale.

27.7. C A IL E D E P E R F E C Ţ IO N A R E
A F O R M E L O R M E D IC A M E N T O A S E R E C T A L E
ß l V A G IN A L E

Perfecţionarea acestor forme medicamentoase poate fi efectuată în

următoarele direcţii: utilizarea p e larg a tiparelor - am balaje care permit
excluderea tiparelor metalice greu manipulate şi costisitoare, reduc timpul de
fabricare, iar etanşarea am balajului apropie starea supozitoarelor de cele
sterile ( ’’Supo - steril”); folosirea mai pe larg a supozitoarelor in practica pedi­
atrică şi geriatrică pentru administrarea diferitelor substanţe medicamentoase
care sînt dificil de administrat pe alte căi cum ar fi vitaminele, analgezicele,
antipireticele, spasmoliticele, hormonii, antibioticele, sedativele etc.; extin­
derea utilizării procedeului industrial superior de realizare a supozitoarelor
prin comprimare cu ajutorul unor instalaţii similare cu cele folosite la obţi­
nerea comprimatelor; rezolvarea problem ei de creştere a randam entului prepa­
rării industriale a supozitoarelor prin utilizarea agregatelor semiautomate şi
automate de cea mai mare productivitate; extinderea sortimentului de exci­
pienţi cei m ai adecvaţi din punct de vedere biofarmaceutic.

555
 27.8. CREIO ANE M E D IC IN ALE (S tyli medicinales)

Creioanele m edicinale prezintă o substanţă m edicamentoasă solidă de

form ă cilindrică term inată cu un con sau calotă ovoidalâ, cu o lungim e de
4 -8 cm şi un diametru de la 0 ,3-0,5 cm, avînd o masă între 4,0-8,0 g.
Se p rep ară prin turnarea substanţei medica­
mentoase topită în tipare sau prin şlefuirea crista­
lelor de substanţă. In componenţa creioanelor se
prescriu substanţe cu acţiune antiseptică şi cau-
terizantă (argint nitrat), hemostatică (alaun ),
analgezică locală (m entol) etc.
Creioane de argint nitrat (Styli A rgenti nit-
ratis). Com ponenţa: A rgenti nitras 1,0, Kalii nitras
2 ,0 .
Prepararea: Substanţele în prealabil pul­
verizate se amestecă, după aceea se ad au g ă 0 ,1 %
acid azotic concentrat (pentru a preîntîm pina re­
ducerea argintului nitrat). Am estecul rezultat
se trece într-un vas de porţelan u n de se topeşte la
tem peratura de 250-260°C. M asa topită se toarnă
în tipare în prealabil încălzite la tem peratura de
6 0 -7 0 T şi acoperite cu talc. Kaliul nitrat măreşte
Fig. 198. Creioane medicinale, rezistenţa m ecanică a creioanelor.
a - hemostatic; b - pentru Creioanele imediat d up ă preparare se amba-
migrena; с — cu argint nitrat
lează în foiţe de staniol. Se păstrează in borcane
de culoare oranj, bin e închise. D acă n u se con-
servează corespunzător, devin negre. Se utilizează ca antiseptic şi cauterizant
în tratamentul plăgilor (fig. 198, b).
Creioane de alaun (Styli alumini). Componenţa: alaun (k aliu şi aluminiu
sulfat d u b lu ) - 0,6 g; glicerol - 0,025 g.
Prepararea: A la u n ele se trec într-un vas de porţelan şi la tem peratura de
95-100°C se topesc în apa de cristalizare proprie. D u p ă aceasta se a d a u g ă
glicerol şi se toarnă în tipare în prealabil unse cu ulei de vaselină. Răcirea
masei topite durează 5 -1 0 min.
Se am balează în p enale de m asă plastică.
Creioane hemostatice (S tyli haemostatici). Componenţa: alaun 75 p; alu­
miniu sulfat 15 p şi fier clorid 10 p (fig. 198, a).

556
 28.1. F O R M E M E D IC A M E N T O A S E P E D IA T R IC E
ßl GERIATRICE

Există deosebiri considerabile Intre copii şi adulţi, n u num ai cantitativ -

vîrsta, greutatea şi suprafaţa corporală, ci şi calitativ, privind com portarea far-
macocinetică a m edicam entelor, reacţia diferitelor ţesuturi la ele. A num ite
medicamente, administrate în delun gat, pot interfera cu procesele de creştere
şi dezvoltare. Form ele m edicam entoase pentru uz pediatric pun, de asem enea,
unele problem e - ele sînt foarte necesare pentru a m ări eficienţa şi a permite
dozarea cît mai riguroasă, dar trebuie evitate în copilărie,în b u n ă parte,m edi­
camentele contraindicate - de exem p lu tetraciclinele sau cloram fenicolul.
Există diferite im portanţe în procesul de distribuţie la copii, considerînd
că la nou-născut, îndeosebi la prem aturi, apa totală a organism ului şi spa­
ţiul lichid extracelular sînt mult crescute, valorile scăzînd repede p în ă la 1 an,
apoi lent, către cele ale adultului, p în ă la vîrsta de 12 ani. D e aceea la nou-
născut volum ul de distribuţie a substanţelor hidrosolubile - de exem p lu sul-
famide, peniciline - este crescut, respectiv este scăzută concentraţia plasm a-
tică. In schimb, proporţia ţesutului adipos este relativ m ică, ceea ce reduce
posibilitatea redistribuirii m edicam entelor liposolubule către acest ţesut; aşa
se exp lică, de exem p lu , efectul prelungit al barbituricelor anestezice la vîr-
stele mici. L a particularităţile de distribuire contribuie cantitatea m ică a pro­
teinelor plasmatice la nou-născut (în com paraţie cu adtifîul), ca şi disponibi­
litatea redusă a locurilor de legare a m oleculelor de m edicam ente pe suprafaţa
macromoleculelor proteice, ocupate de metaboliţi, endogen i, mai ales de bili-
rubina neconjugată. Aceasta ex p lică de ce un ele m edicam ente - de exem p lu
salicilaţii, fenitoina, fen obarbitalul, lidocaina, teofilina, cloram fenicolul - se
leagă de proteine în proporţie mai m ică la nou-născut decît la adult.
E purarea m edicam entelor d iferă la copii, mai ales la nou-născuţi. C apa­
citatea de bioinactivare prin m etabolizare hepatică este, în gen eral, m ică, iar
variaţiile individuale sînt considerabile. Evoluţia către valorile obişnuite
pentru inactivare la adult prezintă, de asem enea, variaţii mari. B un ă o ară,
timpul de înjum ătăţire m ediu al teofilinei Ia nou-născut este de 30 ore (fa ţă
de 9 ore la adult) şi se m enţine la valori relativ crescute la vîrsta de 2 luni.
D eficitul proceselor de biotransformare, în deosebi insuficienţa glucurono-
conjugării şi hidroxilării, care caracterizează nou-născutul şi este accentuată

557
 27.8. CR E IO AN E M E D IC IN A LE (S tyli medicinales)

C reioanele m edicinale prezintă o substanţă medicamentoasă solidă de

form ă cilindrică term inată cu un con sau calotă ovoidală, cu o lungim e de
4 - 8 cm şi un diametru de la 0,3-0,5 cm, avînd o masă între 4,0-8,0 g.
Se prepară prin turnarea substanţei medica­
mentoase topită în tipare sau prin şlefuirea crista­
lelor de substanţă. In componenţa creioanelor se
prescriu substanţe cu acţiune antiseptică şi cau-
terizantă (argint nitrat), hemostatică (alaun),
analgezică locală (m entol) etc.
Creioane de argint nitrat (Styli A rgenti nit-
ratis). Com ponenţa: Argenti nitras 1,0, Kalii nitras
2 ,0 .
Prepararea: Substanţele în prealabil pul­
verizate se amestecă, d up ă aceea se ad au gă 0 ,1%
acid azotic concentrat (pentru a preîntîm pina re­
ducerea argintului nitrat). Am estecul rezultat
se trece într-un vas de-porţelan u n de se topeşte la
tem peratura de 250-260°C. M asa topită se toarnă
în tipare în prealabil încălzite la temperatura de
60-70°C şi acoperite cu talc. K aliul nitrat măreşte
Fig. 198. Creioane medicinale, rezistenţa m ecanică a creioanelor.
a — hemostatic: b — pentru Creioanele imediat d u p ă preparare se amba­
migrenă; с — cu argint nitrat
lează în foiţe de staniol. Se păstrează în borcane
de culoare oranj, bin e închise. D acă n u se con-
servează corespunzător, devin negre. Se utilizează ca antiseptic şi cauterizant
în tratamentul plăgilor (fig. 198, b ).
Creioane de alaun (S tyli alumini). Componenţa: alaun (k aliu şi aluminiu
sulfat d u b lu ) - 0,6 g; glicerol - 0,025 g.
Prepararea: A la u n ele se trec într-un vas de porţelan şi la temperatura de
95-100°C se topesc în ap a de cristalizare proprie. D u p ă aceasta se a d a u g ă
glicerol şi se toarnă în tipare în p realabil unse cu ulei de vaselină. Răcirea
masei topite d urează 5 -1 0 min.
Se am balează în penale de masă plastică.
Creioane hemostatice (Styli haemostatici). Componenţa: alaun 75 p; alu­
miniu sulfat 15 p şi fier clorid 10 p (fig. 198, a).

556
 Capitolul 28

28.1. FORM E MEDICAMENTOASE PEDIATRICE

ßl GERIATRICE

E xistă deosebiri considerabile între copii şi adulţi, n u num ai cantitativ —

vîrsta, greutatea şi suprafaţa corporală, ci şi calitativ, privind com portarea far-
macocinetică a m edicam entelor, reacţia diferitelor ţesuturi la ele. Anum ite
medicamente, administrate în delun gat, pot interfera cu procesele de creştere
şi dezvoltare. Form ele m edicamentoase pentru uz pediatric pun, de asem enea,
unele problem e - ele sînt foarte necesare pentru a m ări eficienţa şi a permite
dozarea cît mai riguroasă, dar trebuie evitate în copilărie,în b u n ă parte,m edi­
camentele contraindicate - de exem p lu tetradclin ele sau d oram fen icolul.
Există diferite im portanţe în procesul de distribuţie la copii, considerînd
că la nou-născut, îndeosebi la prem aturi, apa totală a organism ului şi spa­
ţiul lichid extracelular sînt mult crescute, valorile scăzînd repede p în ă la 1 an,
apoi lent, către cele ale adultului, p în ă la vîrsta de 12 ani. D e aceea la nou-
născut volum ul de distribuţie a substanţelor hidrosolubile - de exem p lu sul-
famide, peniciline - este crescut, respectiv este scăzută concentraţia plasma-
tică. In schimb, proporţia ţesutului adipos este relativ m ică, ceea ce reduce
posibilitatea redistribuirii m edicam entelor liposolubule către acest ţesut; aşa
se exp lică, de exem p lu, efectul prelungit al barbituricelor anestezice la vîr-
stele mici. L a particularităţile de distribuire contribuie cantitatea m ică a pro­
teinelor plasmatice la nou-născut (în com paraţie cu ad u ltu l), ca şi disponibi­
litatea redusă a locurilor de legare a m oleculelor de m edicam ente pe suprafaţa
macromoleculelor proteice, ocupate de metaboliţi, endogeni, mai ales de bili-
rubina neconjugată. Aceasta e x p lică de ce u n ele m edicam ente - de exem plu
salicilaţii, fenitoina, fen obarbitalul, lidocaina, teofilina, cloram fenicolul - se
leagă de proteine în proporţie mai mică la nou-născut decît la adult.
E purarea m edicam entelor d iferă la copii, mai ales la nou-născuţi. C apa­
citatea de bioinactivare prin m etabolizare hepatică este, în gen eral, m ică, iar
variaţiile individuale sînt considerabile. E voluţia către valorile obişnuite
pentru inactivare la adult prezintă, de asem enea, variaţii mari. B u n ăo ară,
timpul de înjum ătăţire m ediu al teofilinei la nou-născut este de 30 ore (faţă
de 9 ore la adult) şi se m enţine la valori relativ crescute la vîrsta de 2 luni.
Deficitul proceselor de biotransform are, îndeosebi insuficienţa glucurono-
conjugării şi hidroxilării, care caracterizează nou-născutul şi este accentuată

<557
la im aturi, e x p lic ă re a c ţiile to x ic e la d o z e le ob işn u ite p en tru a n u m ite m ed ica ­
m en te. B u n ăoară, ep u ra rea clo ra m fe n ico lu lu i, s a lic ila ţilo r este în tîrz ia tă la
nou-născu t din cau za lim ită rii g lu c u ro n o co n ju g ă rii m o le c u le lo r active. A c u m u ­
la re a d e c a n tită ţi m ari d e clo ra m fe n ico l a c tiv d e te rm in ă un sindrom to x ic grav
în s o ţit d e colaps, cunoscut sub n u m e le de ’’sindrom ul c e n u ş iu ” .
Epurarea prin elim inare renală este, de asem enea, deficitară la nou-năs- ;
cut, la care funcţia rinichiului (filtrare glom erulată, secreţie tu bu lară ) rep­
rezintă aproximativ 30% din valoare de ia adult (raportat la suprafaţa corpo­
rală).
Din cele descrise mai sus putem afirma concret că în afara particularită- ■
ţilor de ordin farmacocinetic, copiii pot răspunde diferit la un ele medicamente,
datorită unei reactivităţi deosebite a ţesuturilor-ţintă. Ca atare răspunsul copi­
ilor la substanţele cu acţiune asupra sistemului nervos central este uneori
paradoxal.
Uneori răspunsurile diferite se datoresc unor tulburări metabolice, mai
frecvente la copii, dintre care pe primul plan se situează acidoza şi deshidra­
tarea. Acidoza măreşte efectul şi toxicitatea substanţelor acide, favorizînd
captarea lor tisulară, consecutiv creşterii proporţiei formei neionizate a mole­
culei. Deshidratarea favorizează, de asem enea, reacţiile toxice, deoarece
scăzînd volum ul de distribuţie, se măreşte concentraţia. în sînge şi ţesuturi.
A şa se explică de ce aspirina şi, în general, silicaţii au o toxicitate crescută în
condiţii de acidoză şi deshidratare.
D e aici rezultă că particularităţile principale la prepararea m edicam ente­
lor pentru copii sînt legate de căile de administrare şi formele farm aceutice
alese pentru copil. Astfel, la nou-născut e deseori necesară administrarea
parenterală. In cazul injectării intravenoase în treaga cantitate ajunge repede |
în circulaţie, d^r această cale poate fi greu abord abilă sau riscantă. A bsorbţia
de la locul injectării intramusculare este, de regulă, incom pletă şi neregulată.
R ecom andarea formelor medicamentoase lichide îndulcite, pentru administ­
rarea orală, este avantajoasă la copiii mici, asigurînd luarea cu uşurinţă a
întregii doze de medicament. Supozitoarele rectale sînt deseori utilizate la
vîrstele mici, evitînd dificultăţile căii orale, dar absorbţia rectală este incom- J
pletă şi nesigură. Copiii trebuie păziţi de autoadministrarea accidentală a
medicamentelor foarte active, evitînd form ele tentante - mai ales siropurile
şi comprimatele drajefiate care imită bom boanele — folosind-am balaje care să
nu poată fi deschise de copii, păstrînd m edicamentele în locuri inaccesibile
acestora.
Ca atare, tehnologia medicamentelor sus-menţionată se deosebeşte de cea
pentru adulţi prin aseptica riguroasă la fiecare stadiu de producere.

558
 Toate preparatele pentru copii pot fi separate d up ă consistenţă în lichide,
solide, moi şi gazoase. Căile principale de distribuire a medicam entelor la copii
sîni cele perorale şi injectabile. Deoarece, din punct de vedere farmacologic
nu e de dorit ca la copiii de pînă la 7 ani să fie administrate medicamente
solide (comprimate, granule, capsule etc.) perorai, din această g ru p ă de m edi­
camente circa 70% sînt lichide.
M edicam entele perorale sînt cele mai răspîndite la copii, în să tot ele cer
să fie soluţionate diferite întrebări. Printre ele, în primul rînd, trebuie m enţio­
nate gustul, mirosul, culoarea m edicam entului, care sînt direct legate cu p r o -'
blema absorbţiei substanţelor medicamentoase, stabilităţii, activităţii tera­
peutice etc. D u p ă cum a fost menţionat, m edicamentul administrat perorai
este supus m ediului intern al tractului gastrointestinal al copilului, care mai
ales la sugari, cu mult se deosebeşte de al adulţilor.
Dintre alte căi de administrare a medicamentelor la copii în ultimul timp
sînt răspîndite inhalarea şi distribuţia rectală.
Deci, în prezent, pentru a hotărî problem a medicam entelor pediatrice,
căile de administrare mai răspîndite răm în următoarele:
1. Folosirea m axim ală a metodei perorale utilizînd în acest scop m edica­
mentele lichide corijate şi tampon.
2. Folosirea pe larg a în halării preparatelor, mai ales în condiţii clinice
speciale.
3. Utilizarea largă a formelor medicamentoase pe cale rectală.
Preparatele corijate pentru copii sînt: siropurile, suspensiile, emulsiile,
diferite elixire, soluţii, capsule etc. Din formele finite produse pentru copii
pot fi menţionate pertusina, hem atogenul, preparatele vitaminelor, aloholul,
dimedrolul, fenobarbitalul, efedrina - comprimate, furadoninul - cpmprimate
enterosolubile.
Prin inhalare se adm inistrează hormoni, antibiotice, vitamine etc.
O cale sim plă şi avantajoasă de administrare a m edicamentelor în copilă­
rie este cea rectală. Ultim a concurează cu cea injectabilă, şi, deoarece m ajo­
ritatea substanţelor active nimeresc direct în albia sanguină, are loc un efect
terapeutic eficace care poate fi comparat cu injecţiile subcutanate şi intra­
musculare. Preparatele nu se inactivează cu sucurile alim entare, se micşo­
rează nivelul reacţiilor alergice etc. Rectal la copii se adm inistrează supozi­
toare, aerosoli, unguente, soluţii etc.

559
 28.2. M E D IC A M E N TE G E R IA T R IC E

Vîrsta în aintată este caracterizată printr-un consum sporit de m edica­

mente şi prin susceptibilitatea crescută la acestea, cu o frecvenţă mare a reac­
ţiilor adverse.
Deci, dintre procesele farm aceutice, epurarea medicam entelor, ca urm are
a scăderii filtrării glom erulare (clearance-ul creatinei, la bătrîni, scade cu circa
30%) şi a secreţiei tubulare. L a aceasta se ad au g ă, uneori, interferenţe de
ordin patologic al funcţiei rinichiului - boli renale, insuficienţa folosirii de
doze mici pentru m edicam entele foarte active, care sînt epurate predom inant
prin elim inare re n ală - de exem p lu antibiotice, am inoglicozide, digo xin a etc..
pentru a evita acum ularea de cantităţi toxice în organism. în cazul unor medi­
camente care sînt epurate predom inant prin m etabolizare hepatică - feno-
barbital, paracetam ol - se produce o micşorare a capacităţii de bioinactivare,
cu creşterea concentraţiei sanguine şi p relungirea timpului de în jum ătăţire
plasmatică. Şi pentru aceste substanţe se recom andă utilizarea de doze mici.
Celelalte procese farm acocinetice sînt mai puţin m odificate la bătrîni. A bsorb­
ţia intestinală pare a n u fi in flu enţată semnificativ, dar sînt necesare studii
cinetice îngrijite, pentru fiecare m edicam ent în parte, în vederea lăm uririi
acestei problem e. Există argum ente fiziologice în favoarea m odificării pro­
cesului de distribuţie. M icşorarea greutăţii corporale, scăderea flu x u lu i
sanguin către organe importante, dim inuarea apei totale, hipoproteinem ia
pot afecta distribuţia, dar unii dintre aceşti factori acţionează în sensuri
diferite, rezultanta fiind variată şi greu de prezis. In cazul deazepam ului a
fost semnalat un volum de distribuţie mărit; aceasta com pensează metabo-
lizarea redusă a tranchilizantului la bătrîni, astfel încît nivelul plasmatic nu
este practic modificat. Particularităţile fiziologice şi fiziopatologice ale bătrî-
nilor pot determ ina m odificări de ordin farm acodinam ic, avînd uneori drept
rezultat chiar răspunsuri diferite calitativ. A stfel, barbituricele (care trebuie
evitate) provoacă uneori nelinişte, confuzie, chiar tulburări psihotonice, care
dovedesc o reactivitate diferită a creierului vîrstnicilor la aceste hipnotice.
Sedativele şi tranchilizantele, antidepresivele, rezerpina, digitalicele, metil-
dopa produc, de asem enea, uneori, stări confuze la bătrîni. Sim patoplegicele,
folosite ca antihipertensive sînt relativ frecvent cauza de hipotensiune orto-
statică, uneori cu consecinţe supărătoare, ca urm are a aterosclerozei şi insu­
ficienţei m edicam entelor compensatoare. Accidentele hem oragice la anticoa-
gulante survin deseori probabil datorită deficienţei sintezei hepatice a unor
factori ai coagulării la bătrîni.

560
 C on tex tu l psihosocial al vîrstei înaintate este un alt factor important
pentru folosirea medicamentelor la această categorie de bolnavi. Memoria
bătrînilor, mai ales cea de termen scurt, este uneori slabă, ceea ce, alături
de alte tulburări ale psihicului - anxietate, depresie - determinate de irigaţia
sanguină insuficientă şi de fenom enele degenerative la nivelul creierului,
pot face dificilă cooperarea cu medicul şi în greu iază tratamentul.
In general, bătrînii trebuie să primească m edicamente puţine, bine alese
şi real necesare, administrate după scheme simple în doză minimă eficace, în
forme m edicamentoase plăcute şi simplu de administrat.
Tehnologia form elor medicamentoase răm îne aceeaşi. U n a din formele
medicamentoase utilizate pe larg la bătrîni sînt injecţiile. Insă, organismul
bătrînilor deseori n u poate permite utilizarea acestei forme. D e aceea la vîrst-
nici se recom andă calea rectală. In com ponenţa form elor geriatrice trebuie
să fie prescrisă, în prim ul rînd, substanţele tensioactive (pentru a activa acţi­
unea substanţelor m edicamentoase în ţesuturi) şi de asem enea polivitaminele,
mai ales grupa B, m icroelem entele, aminoacizii şi alte biopreparate, cum ar fi
undevitul, taxofitul, unicapul M etc.,de care duce lipsă organismul celor vîr-
stnici.

Capitolul 29

PREPARATE OFTALMICE

29.1. F O R M E M E D IC A M E N T O A S E

Formele m edicamentoase oftalmice sînt destinate tratamentului ochiului

boln av sau pentru diferite exam ene oculare şi care se aplică direct pe partea
e x te rn ă a ochiului sau pe partea interioară a pleoapelor.
în oftalmologie se utilizează diverse forme medicamentoase: soluţii,
suspensii, unguente, p ulberi şi chiar comprimate, dar cea mai importantă cate­
gorie o form ează cele îichide numite picături oftalmice (colire).
Colirele sînt forme lichide, de obicei soluţii, mai rar emulsii sau suspensii
apoase sau uleioase, destinate a fi instilate în sacul conjunctival sau pe com ee.
U nguentele oftalmice sînt obţinute din substanţe active dispersate în baze
de unguent.

Corn. 178
561
 28.2. M E D IC A M E N TE G E R IA T R IC E

Vîrsta în ain tată este caracterizată printr-un consum sporit de m edica­

mente şi prin susceptibilitatea crescută la acestea, cu o frecvenţă mare a reac­
ţiilor adverse.
Deci, dintre procesele farm aceutice, epurarea m edicam entelor, ca urm are
a scăderii filtrării glom erulare (clearance-ul creatinei, la bătrîni, scade cu circa
30%) şi a secreţiei tubulare. L a aceasta se ad au g ă, uneori, interferenţe de
ordin patologic al funcţiei rinichiului - boli renale, insuficienţa folosirii de
doze mici pentru m edicam entele foarte active, care sînt epurate predom inant
prin elim inare re n ală - de exem p lu antibiotice, am inoglicozide, digoxin a etc..
pentru a evita acum ularea de cantităţi toxice în organism. In c a z u l unor m edi­
camente care sînt epurate predom inant prin m etabolizare hepatică - feno-
barbital, paracetam ol - se produce o micşorare a capacităţii de bioinactivare,
cu creşterea concentraţiei sanguine şi p relungirea timpului de în jum ătăţire
plasmatică. Şi pentru aceste substanţe se recom andă utilizarea de doze mici.
Celelalte procese farm acocinetice sînt mai puţin m odificate la bătrîni. A bsorb­
ţia intestinală pare a n u fi in flu enţată semnificativ, dar sînt necesare studii
cinetice îngrijite, pentru fiecare m edicam ent în parte, în vederea lăm uririi
acestei problem e. Există argum ente fiziologice în favoarea m odificării pro­
cesului de distribuţie. M icşorarea greutăţii corporale, scăderea flu x u lu i
sanguin către organe importante, dim inuarea apei totale, hipoproteinem ia
pot afecta distribuţia, dar unii dintre aceşti factori acţionează în sensuri
diferite, rezultanta fiind variată şi greu de prezis. In cazul deazepam ului a
fost semnalat un volum de distribuţie mărit; aceasta com pensează metabo-
lizarea redusă a tranchilizantului la bătrîni, astfel încît nivelul plasmatic nu
este practic modificat. Particularităţile fiziologice şi fiziopatologice ale bătrî-
nilor pot determ ina m odificări de ordin farm acodinam ic, avînd uneori drept
rezultat chiar răspunsuri diferite calitativ. A stfel, barbituricele (care trebuie
evitate) provoacă uneori nelinişte, confuzie, chiar tulburări psihotonice, care
dovedesc o reactivitate diferită a creierului vîrstnicilor la aceste hipnotice.
Sedativele şi tranchilizantele, antidepresivele, rezerpina, digitalicele, metil-
dopa produc, de asem enea, uneori, stări confuze la bătrîni. Sim patoplegicele,
folosite ca antihipertensive sînt relativ frecvent cauza de hipotensiune orto-
statică, uneori cu consecinţe supărătoare, ca urm are a aterosclerozei şi insu­
ficienţei m edicam entelor compensatoare. Accidentele hem oragice la anticoa-
gulante survin deseori probabil datorită deficienţei sintezei hepatice a unor
factori ai coagulării la bătrîni.
 Contextul psihosocial al vîrstei înaintate este un alt factor important
pentru folosirea medicamentelor la această categorie de bolnavi. Mem oria
bătrînilor, mai ales cea de termen scurt, este uneori slabă, ceea ce, alături
de alte tulburări ale psihicului - anxietate, depresie - determinate de irigaţia
sanguină insuficientă şi de fenom enele degenerative la nivelul creierului,
pot face dificilă cooperarea cu medicul şi în greu iază tratamentul.
In general, bătrînii trebuie să primească medicamente puţine, bine alese
şi real necesare, administrate după scheme simple în doză minimă eficace, în
forme m edicamentoase plăcute şi simplu de administrat.
Tehnologia form elor medicamentoase răm îne aceeaşi. U n a din formele
medicamentoase utilizate pe larg la bătrîni sînt injecţiile. Insă, organismul
bătrînilor deseori n u poate permite utilizarea acestei forme. D e aceea la vîrst-
nici se recom andă calea rectală. In com ponenţa form elor geriatrice trebuie
să fie prescrisă, în prim ul rînd, substanţele tensioactive (pentru a activa acţi­
unea substanţelor m edicamentoase în ţesuturi) şi de asem enea polivitaminele,
mai ales grupa B, m icroelem entele, aminoacizii şi alte biopreparate, cum ar fi
undevitul, taxofitul, unicapul M etc.,de care duce lipsă organismul celor vîr-
stnici.

Capitolul 29

PREPARATE OFTALMICE

29.1. F O R M E M E D IC A M E N T O A S E

Formele m edicamentoase oftalmice sînt destinate tratamentului ochiului

bolnav sau pentru diferite exam ene oculare şi care se aplică direct pe partea
externă a ochiului sau pe partea interioară a pleoapelor.
In oftalmologie se utilizează diverse forme medicamentoase: soluţii,
srspensii, unguente, p ulberi şi chiar comprimate, dar cea mai importantă cate­
gorie o form ează cele lichide numite picături oftalmice (colire).
Colirele sînt forme lichide, de obicei soluţii, mai rar emulsii sau suspensii
apoase sau uleioase, destinate a fi instilate în sacul conjunctival sau pe com ee.
Unguentele oftalmice sînt obţinute din substanţe active dispersate în baze
de unguent.

Corn. 178
561
 C re io a n e le o fta lm ic e sînt fo rm e so lid e avîn d c o n fig u ra ţia d e mici cilindri
Se u tiliz e a z ă prin a tin g e re a m ucoasei ocu la re.
Comprimatele oftalmice sînt medicam ente solide de forma unor discuri
mici, uneori foarte subţiri, obţinute prin comprimare şi care se aplică pe
mucoasa oculară sau se dizolvă în soluţii speciale tampon izotonizate în condi­
ţii aseptice şi se folosesc ca colirele.
Lam elele sînt constituite din geluri de gelatin ă în care se încorporează
diferite substanţe medicamentoase. Sînt folosite şi lam ele preparate din mate­
riale plastice care form ează un fel de discuri poroase im pregnate cu principii
active care sînt cedate în timp de aproxim ativ 24 ore.
In funcţie de modul de form ulare şi de aplicare, colirele pot fi preparate
unidoze sau multidoze.
Colirele unidoze se adm inistrează într-o doză unică. Aceste forme trebuie
să îndeplinească condiţii speciale de elaborare pentru a li se asigura sterili­
tatea.
Colirele multidoze servesc la tratamente prelungite.
In d ependenţă de starea ochiului, colirele pot fi folosite atît pentru comba­
terea unor afecţiuni fă r ă ca ţesuturile să fie lezate, cît şi atunci cînd epiteliul
cornean n u mai este intact. In ultimul caz, al ochiului traumatizat, se impun
măsuri riguroase pentru a n u produce in fectarea sau iritarea.
Ochiul este un organ foarte sensibil care reacţionează la iritaţiile chimice
şi fizice prin declanşarea lacrimilor. Cu toate că aproape întotdeauna feno­
m enele iritative sînt de scurtă durată, la form ularea soluţiilor oftalm ice se
urmăreşte să se o b ţin ă soluţii cu toleranţa acceptabilă, deoarece toleranţa
soluţiilor oftalmice poate in flu en ţa efectul terapeutic.
Soluţiile oftalmice trebuie să a ib ă caracteristici cît mai apropiate de ale
secreţiilor oculare. Lichidul lacrim al are p H -ul 7,35-9,96.
Soluţiile oftalmice sînt neiritante atunci cînd au tem peratura corpului,
cînd pH -ul şi p resiunea osmotică sînt apropiate de cele ale lichidului lacrimal
şi cînd n u conţin particule solide în suspensie.
T oleranţa un ei soluţii oftalmice trebuie p u să şi în le g ă tu ră cu n atura şi
concentraţia substanţelor medicam entoase şi cu natura vehiculului folosit.
Colirele trebuie să fie sterile, izotonice, stabile, în u n ele cazuri cu acţiune
prelungită,.străvezii, cu vîscozitatea n ecesară şi lipsite de microorganisme.
Pe baza cercetărilor efectuate de savanţii de la Institutul de Cercetări
ştiinţifice în D om eniul Chim ico-Farm aceutic din H arkov şi de la A cad em ia de
M edicin ă din M oscova au fost propuse un şir de prescripţii de colire în fla­
coane de plastic cu term enul valabil p în ă la 1 an (tab. 16).

562
 Tabelul 16
Colire furnizate industrial

Denumirea Componenta Condiţiile de

соlirelor sterilizare, pH-ul

Sol. de sulfacil natriu 30% Sulfacil natriu 300 g 120°C; 7,0-8,0

Sol. de atropină sulfat 1%
Sol. de zinc sulfat 0,25%
Sol. de pilocarpină clorhidrat 2%
Sol. de pilocarpină clorhidrat 1%
Sol. de scopolamine
bromhidrat 0,25%
Sol. de homatropină
bromhidrat 0,25%
Natriu metabisulfit 5 g (8 min.)
Apă purificată pînă la 11
Atropină sulfat 10 g 120°C; 3,0-4,0
Natriu metabisulfit 1 g (8 min.)
Apipurificată pînă la 11
Zinc sulfat 2,5 g 120”C; 6,5
Natriu clorid 8,6 g (8 min.)
Apă purificată pînă la 11
Filocarpină clorhidrat 20,0 g 120-C; 4,8-6,0
Carboximetilceluloză natriu 15,0 g (8 min.)
Apă purificată pînă la 11
Pilocarpină clorhidrat 10,0 g 120°C; 3,5-5,5
Metilceluloză 5,0 g (8 min.)
Nipagin 1,0 g
Apă purificată pînă la 11
Scopolamină bromhidrat 2,5 g 120-C; 4,5-6,5
Metilceluloză 5,0 g (8 min.)
Nipagin 1,0 g
Apă purificată pînă la 11
Homatropină clorhidrat 2,5 g 120°C; 6,5-7,5
Metilceluloză 5,0 g (8 min.)
Nipagin 1,0 g
Apă purificată pînă la 11

Industria farm aceutică produce un şir de colire livrate în flacoane mici de

3 -5 ml de lichid, fiind suficiente pentru un tratament de cîteva zile. Se re­
comandă să n u depăşească un volum de 5 ml. C olirele unidoze fabricate in­
dustrial sînt condiţionate în fiole de 1— 2 m l care se adm inistrează o singură
dată.
Recipientele pentru picături oftalmice au forme diverse: flacoane picură-
toare, fiole de sticlă, flacoane de tip antibiotic, flacoane de plastic ori în cap­
sule mici de plastic care eliberează conţinutul prin apăsare şi care conţin
doza necesară pentru o singură administrare.
Biodisponibilitatea colirelor depinde de structura corneei, d e cele trei
formaţii anatomice fundam entale: epiteliul lipidic de la exterior, stroma hid-
rofilă interm ediară şi endoteliul lipoidic. Fiecare din acestea reacţionează în
mod specific la penetrarea prin cornee a m edicamentelor. G radul de integri­
tate al acestor structuri poate să ducă la comportări diferite. A lterările epiteliu-
lui, stratul cel mai superficial, pot deseori să determine o modificare a disponi-

563
b ilit ă ţ ii n o r m a le a m e d ic a m e n te lo r p r in c re ş te re a c a n tită ţii d e p ro d u s care
tr a v e r s e a z ă c o r n e e a , e fe c t m a i p r o n u n ţ a t I n c a z u l s u b s ta n ţe lo r h id r o s o lu b ile
şi f o a r t e p o l a r e .

Soluţii pentru lentile de contact. Lentilele de contact care înlocuiesc

uneori ochelarii se aplică direct pe partea anterioară a globului ocular. Pentru
utilizarea acestora în condiţii aseptice, pentru curăţirea lentilelor sau a evita
sau dim inua gena. care poate surveni datorită contactului lentilei cu globul
ocular,se pot utiliza diferite soluţii.

Soluţiile antiseptice destinate păstrării lentilelur slnt constituite din solu­

ţii apoase care conţin de obicei acid boric. Soluţiile um idifiente sînt utilizate
pentru a form a un film între suprafaţa hidrofobă a lentilelor confecţionată
din metilmetacrilat şi film ul hidrofil al corneei şi pentru curăţirea lentilelor.
Astfel de soluţii conţin diverse săruri, agenţi tensioactivi, derivaţi de amidon.

Suspensii oftalmice. In m edicaţia oftalm ologică se prescriu uneori suspen­

sii apoase pentru a permite adm inistrarea unor substanţe insolubile sau cînd
se urm ăreşte un efect prelungit.
V ehiculul trebuie să satisfacă aceleaşi cerinţe ca şi în cazul soluţiilor
oftalmice, iar faza dispersată trebuie să în dep linească o serie de caracteristici.
M ărim ea particulelor este foarte im portantă atît din punctul de vedere al
toleranţei şi acţiunii, cît şi din cel tehnologic. M icronizarea particulelor are
loc cu ajutorul m aşinilor ce lucrează pe baza cavităţii ultrasonore direct în
vehicul. M ărim ea medie a particulelor trebuie să fie de 2 0 -3 0 ц т . Ca agenţi
de stabilizare se folosesc agenţi tensioactivi. Tehnica de lucru trebuie să asi
gure obţinerea unei suspensii care să poată fi uşor om ogenizată la agitare.
Prepararea se face la fel în condiţii aseptice, uneori cu ad ău g area agenţilor
antim icrobieni. Sedim entul suspensiilor oftalmice trebuie să se redisperseze
uşor la agitare.
Soluţii uleioase. Colirele uleioase se p rep ară folosind ca vehicul uleiu l de
floarea-soarelui neutralizat, admis pentru medicam ente parenterale în care
se dizolvă substanţe insolubile în ap ă, de obicei alcaloizi baze (atropină, co­
caină, pilocarpină etc.). Pentru trecerea în soluţie a acestora se admite ad ă u ­
garea de acid oleic în cantităţi stoechiometrice.

Aceste preparate â u o utilizare limitată, deoarece sînt nepractice şi n ep ­

lăcute pentru bolnav, în locul lor fiind preferate uneori u n guen te oftalmice,

564
deşi comparativ cu unguentele, colirele uleioase aderă mai puţin pe mucoase
şi sînt transparente. Din soluţiile uleioase cedarea preparatelor este mai lentă,
şi deci ău un efect prelungit.
Colirele uleioase au o preparare simplă, nepunîndu-se problem a izotoniei
sau izohidriei. Chiar contaminarea cu microorganisme este mai lentă. Se
lucrează aseptic cu vehicule sterilizate în prealabil.
Unguente oftalmice. U n guen tele oftalmice sînt constituite din aceleaşi
substanţe active prescrise, de obicei, în form ele lichide care se dispersează
în baze de unguent.
Ele au o acţiune prelungită, deoarece răm în mai mult timp în contact cu
mucoasa oculară.
L a prepararea unguentelor oftalmice se acordă o atenţie deosebită selec­
tării excipientului potrivit aplicării oculare şi asigurării sterilităţii. Eficienţa
terapeutică depinde de natura substanţelor active, de m odul de dispersare al
acestor baze de unguent şi de natura bazei de unguent.
Bazele de Unguent trebuie să satisfacă o serie de condiţii: să n u fie iri­
tante, să aib ă o consistenţă m oale şi să se în tin dă uşor la m işcarea pleoape­
lor, să fie sterile, conservabile şi să cedeze în mod satisfăcător substanţa
activă.
Bazele de unguent au un rol însemnat în viteza de cedare a substanţelor
active. B unăoară, bazele de unguent emulsie de tip U /A şi bazele hidrofile
sînt miscibile cu lichidul lacrimal şi cedează mai rapid substanţele m edicam en­
toase decît bazele emulsie A/U şi cele grase. Acestea din urm ă în schimb pot
asigura o mai b u n ă stabilitate substanţelor active, în prim ul rînd, celor care
hidrolizează în m ediu apos. /
Cel mai des în calitate de bază pentru unguen tele oftalmice se foloseşte
vaselina de calitatea ’’pentru unguente oftalm ice” (Vaselinum optimum pro
oculis) sau vaselina la care se ad au gă 10% lanolină. Cînd în com ponenţa
unguentelor oftalmice intră substanţe insolubile sau greu solubile în ap ă se
face dispersarea acestora într-o bază de unguent de absorbţie. M ărim ea parti­
culelor n u trebuie să depăşească 30 ц т .
Prepararea lor se face în condiţii aseptice riguroase, folosind materii
prime şi utilaj sterilizat, deoarece, de obicei, nu există posibilitatea unei steri­
lizări finale.
In calitate de baze oftalmice pot fi utilizate şi baze hidrosolubile (hidro-
geluri). A u fost experim entate geluri de carboxim etilceluloză natriu sau alţi
polimeri hidrofili. Aceste baze sînt indiferente fiziologic, iar cedarea substan­
ţelor active este mai rapidă în comparaţie cu alţi excipienţi.

565
 U n guen tele oftalmice se condiţionează în tuburi sau recipiente de metal,
material plastic de 5 -1 0 g în condiţii aseptice. T u bu rile sînt subţiri şi au o
prelungire conică care uşu rează aplicarea.
Lamele. L am elele sînt un a din form ele oftalmologice dozate contempo­
rane. E le reprezintă nişte m em brane solide ovoidale cu m argini netede şi
suprafaţa plată sau concavă cu lungim ea de 6 - 9 mm, lăţim ea 3 -3 ,5 mm, gro­
simea 0,35 mm şi masa m edie 0,015 g, preparate pe polim eri biosolubili în care
se im pregnează substanţele m edicamentoase pentru adm inistrarea în sacul
conjunctival. L am elele permit a efectua tratarea în orice condiţii, chiar în
condiţii de cîmp de luptă, de a elibera personalul m edical şi bolnavii de la
proceduri dese.
Solubilitatea lam elelor ce conţin diferite substanţe medicam entoase este
diferită şi depinde de com ponenţa excipientului şi se a flă în limitele 3 5 -9 0
min.
In calitate de polim eri pentru m em branele oftalmice (la m ele ) se folosesc
soluţiile apoase ale carboxim etilcelulozei natriu, alcoolului polivinilic, poli-
am idacrilatului etc. U n a dintre cele mai răspîndite este lam ela aprobată de
m onografia tem porară de stat 4 2 -4 3 9 -7 5 , c^re prezintă copolim erul de acril-
am idă (60 părţi) cu vinilpirolidonă (2 0 p ărţi), etilacrilat (2 0 p ărţi) şi în cali­
tate de plastifiant oligoeterul - 50 (polietilenglicoldisuccinat). S-a stabilit
că majoritatea tim pului de contact cu suprafaţa conjunctivei, în com paraţie
cu alţi prolongatori, asigură polimerii poliacrilam idei.
Procesul tehnologic de producere a lam elelor este alcătuit din cîteva
etape: pregătirea substanţelor iniţiale, p rep ararea soluţiilor polim erului şi a
substanţelor medicam entoase, form area lam elelor, standardizarea (aspectul
exterior, masa m edie, solubilitatea, identificarea, transparenţa şi culoarea,
determ inarea cantitativă a preparatului, pierderea în m asă la uscare), am ba­
larea, sterilizarea, conservarea, determ inarea pH -ului.
în reactor se în carcă copolim erul poliacrilam idei cu etilacrilatul şi poli-
vinilpirolidona, se amestecă cu 96% de etanol pentru in hibarea polim erului,
apoi se ad au gă o parte din apă şi se amestecă fiind încălzit la 50°C (în călzirea
cu ap ă caldă, circulînd-o prin căm aşă). Soluţia polim erului de 16-18% o bţi­
nută se răceşte la 30°C, se filtrează printr-un strat de p înză a filtrului Nutsche.
în alt vas se prepară soluţia apoasă a substanţei m edicam entoase, se a d au g ă la
soluţia polim erului, se am estecă cu m alaxorul timp de o oră (om ogenizarea)
şi se centrifughează timp de 2 ore pentru a separa bu lele de aer (d e gajarea ).
M em bran a polim erului se obţine cu ajutorul m aşinii de turnat. Pe suprafaţa
bandei m etalice a transportorului (tam burului m etalic) prelucrată cu etanol

5 66
şi mişcată cu viteza de 0,13-0,14 m/min. se toarnă dou ă straturi de soluţie
preparată, care trece prin fanta ce reglează grosimea mem branei. Banda cu
peliculă mai departe nim ereşte în dulapul de uscare (cu 5 zone de uscare:
încălzirea de la 40 pînă la 48°C şi răcirea p în ă la 38°C), se usucă (um iditatea
reziduală 10-12% ) şi lent se separă de la banda metalică. Pelicula se strînge
pe un sul cu diam etrul de 300 mm şi se lasă pe 6 - 8 ore pentru a echilibra
forţele tensiunii de deformare, se taie în cordoane din care se ştanţează lam ele
de dimensiuni necesare.
In curent de aer cald (45 ± 5°C) timp de 2 - 3 ore se debavurează de pe
lamele.
Lam elele se am balează în penale-dozatoare plastice cîte 30 bucăţi ori în
am balaje tip blister din m em brane de polivinil clorid şi cositor cîte 10 bucăţi.
A m balajele se aranjează în cutii de carton cîte 20-100 de bucăţi şi se sterili­
zează cu raze gam a ori etilen oxid.
Lam elele sînt sterile timp de un an.
In prezent industria farm aceutică livrează lam ele oftalmice cu dicaină şi
sulfapiridazină, pilocarpină şi sulfapiridazină, natriu florenal şi neom icină.

Capitolul 30
ч

FORME MEDICAMENTOASE INJECTABILE

30.1. C A R A C T E R IS T IC A F O R M E L O R M E D IC A M E N T O A S E
IN JE C T A B IL E . C E R IN Ţ E L E F A Ţ Ă D E E LE

Dintre form ele m edicamentoase pentru aplicaţie parenterală fac parte

soluţiile apoase şi neapoase sterile, suspensiile, em ulsiile şi substanţele solide
uscate (pulberi, mase poroase, comprimate), care sînt dizolvate în solventul
corespunzător nemijlocit înainte de administrare. .
M edicam entele pentru aplicaţie parenterală sînt preparate m edicam en­
toase lipsite de im purităţi mecanice şi m icrobiene, destinate a fi administrate
printr-un procedeu care lezează ţesuturile.
O altă definiţie este urm ătoarea: medicamentele parenterale sau injecta­
bile sînt preparate sterile fluide (sau care pot ajunge astfel prin ad ău garea unui
lichid potrivit), condiţionate în recipiente care le garantează conservarea şi
sterilitatea, destinate să fie introduse în organism prin perforarea tem porară a
ţesuturilor externe.

567
 U n guen tele oftalmice se condiţionează în tuburi sau recipiente de metal,
material plastic de 5—10 g în condiţii aseptice. T u bu rile sînt subţiri şi au o
prelungire conică care u şu rează aplicarea.
Lamele. Lam elele sînt un a din form ele oftalm ologice dozate contem po­
rane. E le reprezintă nişte m em brane solide ovoidale cu m argini netede şi
suprafaţa plată sau concavă cu lungim ea de 6 -9 mm, lăţim ea 3 -3 ,5 mm, gro­
simea 0,35 mm şi masa m edie 0,015 g, preparate p e polimeri biosolubili în care
se im pregnează substanţele m edicamentoase pentru adm inistrarea în sacul
conjunctival. Lam elele permit a efectua tratarea în orice condiţii, chiar în
condiţii de cîmp de luptă, de a elibera personalul medical şi bolnavii de la
proceduri dese.
Solubilitatea lam elelor ce conţin diferite substanţe m edicam entoase este
diferită şi depinde de com ponenţa excipientului şi se află în limitele 3 5 -9 0
min.
In calitate de polim eri pentru m em branele oftalmice (lam ele) se folosesc
soluţiile apoase ale carboxim etilcelulozei natriu, alcoolului polivinilic, poli-
am idacrilatului etc. U n a dintre cele mai răspîndite este lam ela aprobată de
m onografia tem porară de stat 4 2 -4 3 9 -7 5 , c^re prezintă copolim erul de acril-
am idă (60 părţi) cu vinilpirolidonă (2 0 părţi), etilacrilat (2 0 părţi) şi în cali­
tate de plastifiant oligoeterul - 50 (polietilenglicoldisuccinat). S-a stabilit
că majoritatea tim pului de contact cu suprafaţa conjunctivei, în com paraţie
cu alţi prolongatori, asigură polimerii poliacrilam idei.
Procesul tehnologic de producere a lam elelor este alcătuit din cîteva
etape: pregătirea substanţelor iniţiale, prepararea soluţiilor polim erului şi a
substanţelor medicamentoase, form area lam elelor, standardizarea (aspectul
exterior, masa m edie, solubilitatea, identificarea, transparenţa şi culoarea,
determ inarea cantitativă a preparatului, p ierderea în masă la uscare), am ba­
larea, sterilizarea, conservarea, determ inarea pH -ului.
In reactor se în carcă copolimerul poliacrilam idei cu etilacrilatul şi poli-
vm ilpirolidona, se am estecă cu 96% de etanol pentru in hibarea polim erului,
apoi se ad au gă o parte din ap ă şi se amestecă fiind în călzit la 50°C (încălzirea
cu ap ă caldă, circulînd-o prin căm aşă). Soluţia polim erului de 16-18% obţi­
nută se răceşte la 30°C, se filtrează printr-un strat de p înză a filtrului Nutsche.
In alt vas se prepară soluţia apoasă a substanţei m edicam entoase, se ad au g ă la
soluţia polim erului, se amestecă cu m alaxoru l timp de o o ră (om ogenizarea)
şi se centrifughează timp de 2 ore pentru a separa bu lele de aer (d e gajarea ).
M em bran a polim erului se obţine cu ajutorul maşinii de turnat. Pe suprafaţa
bandei m etalice a transportorului (tam burului m etalic) prelucrată cu etanol

566
şi mişcată cu viteza de 0,13-0,14 m/min. se toarnă dou ă straturi de soluţie
preparată, care trece prin fanta ce reglează grosimea m em branei. B anda cu
peliculă mai departe nimereşte în dulapul de uscare (cu 5 zone de uscare:
încălzirea de la 40 pîn ă la 48°C şi răcirea p în ă la 38°C), se usucă (um iditatea
reziduală 10-12% ) şi lent se separă de la banda metalică. Pelicula se strînge
pe un sul cu diam etrul de 300 mm şi se lasă pe 6 - 8 ore pentru a echilibra
forţele tensiunii de deform are, se taie în cordoane din care se ştanţează lam ele
de dimensiuni necesare.
In curent de aer cald (45 ± 5°C) timp de 2 -3 ore se debavurează de pe
lamele.
Lam elele se am balează în penale-dozatoare plastice cîte 30 bucăţi ori în
am balaje tip blister din m em brane de polivinil clorid şi cositor cîte 10 bucăţi.
A m balajele se aranjează în cutii de carton cîte 20-100 de bucăţi şi se sterili­
zează cu raze gam a ori etilen oxid.
L am elele sînt sterile timp de un an.
In prezent industria farm aceutică livrează lam ele oftalmice cu dicaină şi
sulfapiridazină, pilocarpină şi sulfapiridazină, natriu florenal şi neom icină.

Capitolul 30
\

FORME MEDICAMENTOASE INJECTABILE

30.1. C A R A C T E R IS T IC A F O R M E L O R M E D IC A M E N T O A S E
IN JE C T A B IL E . C E R IN Ţ E L E F A Ţ Ă D E ELE

Dintre formele medicamentoase pentru aplicaţie parenterală fac parte

soluţiile apoase şi neapoase sterile, suspensiile, em ulsiile şi substanţele solide
uscate (pu lberi, mase poroase, comprimate), care sînt dizolvate în solventul
corespunzător nemijlocit înainte de administrare. ,
M edicam entele pentru aplicaţie parenterală sînt preparate m edicam en­
toase lipsite de impurităţi m ecanice şi m icrobiene, destinate a fi administrate
printr-un procedeu care lezează ţesuturile.
O altă definiţie este urm ătoarea: m edicamentele parenterale sau injecta­
bile sînt preparate sterile fluide (sau care pot ajunge astfel prin ad ău garea unui
lichid potrivit), condiţionate în recipiente care le garantează conservarea şi
sterilitatea, destinate să fie introduse în organism prin p erforarea tem porară a
ţesuturilor externe.

567
 Lxistă c i n c i tipuri de medicamente parenterale: lichide pentru injecţii,
lichide pentru perfuzii, pulberi pentru soluţii injectabile, comprimate pentru
soluţii injectabile şi comprimate pentru implantat.
Lichidele injectabile sînt soluţii, emulsii sau suspensii de diferite sub­
stanţe medicamentoase destinate injectării parenterale cu seringa în volum
relativ mic (m axim um 100 ml).
Lichidele perfu zabile sînt soluţii apirogene pe cît posibil izotonice şi
izohidrice destinate administrării parenterale lente cu perfuzoarc în canti­
tăţi de peste 100 ml.
Pulberile pentru soluţii injectabile sînt produse solide pulverulente sau
aglom erate în mase poroase, care prin dizolvare adecvată în cantitatea de
solvent prescris dau o soluţie injectabilă.
Comprimatele pentru soluţii injectabile se aseam ănă cu precedentele cu
deosebirea că substanţa medicamentoasă solidă se prepară sub form ă de
comprimat, care se dizolvă în momentul întrebuinţării. Se mai num esc şi
comprimate hipoderm ice.
Comprimatele subcutanate sau pentru implantat sînt preparate solide de
forma unor discuri, care se introduc sub piele sau ţesuturi prin incizare.
Pentru preparatele medicamentoase parenterale se folosesc substanţe
medicamentoase, ajutătoare şi solvenţi, admişi pentru aplicarea m edicală.
Preparatele m edicamentoase destinate parenteral trebuie să fie sterile,
practic lipsite de im purităţi mecanice observabile, să m enţină încercarea la
pirogene şi toxicitate în corespundere cu cerinţele monografiilor farmacopeice
particulare.
M edicaţia parenterală este un produs al sec. X X , deşi administrarea prin
injectare a m edicam entelor a fost încercată mai înainte. B unăoară, în sec. V III,
s-a administrat la oam eni injecţii intravenoase saline, injecţii subcutanate cu
diferite substanţe şi sau practicat chiar transfuzii de sînge. Insă aceste în cer­
cări au produs num eroase accidente, datorită insuficienţei cunoştinţelor de
fiziologie şi bacteriologie.
In a doua jum ătate a sec. X IX s-au făcut importante descoperiri care au
impulsionat cercetările. Astfel L. Pasteur studiază tehnica de sterilizare a
medicamentelor injectabile, R .Kock aplică sterilizarea cu aer cald şi cu vapori
de apă, iar C .C ham berland inventează un filtru care reţine bacteriile. In 1856,
W ood în Scoţia adm inistrează o soluţie de atropină sulfat cu un instrument
nou, seringă pusă la punct de Pravaz. O altă contribuţie esenţială este apari­
ţia primelor recipiente în care se puteau păstra preparatele sterile, fiolele de
sticlă. A şa în anul 1885 farmacistul din Sankt-Petersburg A .V .P eli, profesor,

568
pentru prima dată a propus vase de sticlă speciale - fiole, calculate pentru o
unidoză a soluţiei sterile medicamentoase situată în fiolă.
In 1920 apar conteinere, care conţin mai multe doze din care se pot pre­
leva treptat cantităţile necesare din conţinut fă ră contaminare.
O altă descoperire notabilă este făcută de F.Siebert, care în anul 1923
pune în evidenţă contam inarea apei distilate cu pirogene. A vantajul principal
al în fiolării este p unerea la dispoziţie a cantităţilor considerabile de soluţii
injectabile sterile în rezervă şi dozate.
In prezent în fiolarea soluţiilor injectabile are loc la uzine farmaceutice şi
sortimentul producerii lor se m ăreşte treptat.

30.2. CERINŢELE TEHNICE L A PR EPAR AR EA

SOLUŢIILOR INJECTABILE

Tot com plexul de producere (în căperile, utilajul tehnologic, m aterialul

de am balat primar, sistemul de ventilare, sistemul de transport alimentar,
recepţionarea materiei prime, cît şi a producţiei finite, precum şi personalul
ce-1 deserveşte) trebuie să corespundă cerinţelor necesare. Pentru crearea
condiţiilor optime, care garantează livrarea formelor medicamentoase injec­
tabile calitative, în ultimii ani au fost elaborate cerinţe necesare pentru sec­
ţiile de prelucrare a substanţelor medicamentoase în condiţii aseptice, care
includ de asem enea norm area purităţii aerului în e le (tab. 17).
Pentru a asigura cerinţele (condiţiile) înaintate de clasa întîi, în săli
se instalează în căp eri ” p u re ” de clasa a doua alimentate cu un torent de aer
pur steril şi lam inar (fig. 199). In în căp erile de clasa întîi se îndeplinesc cele
mai riguroase (răspunzătoare) operaţii tehnologice: descărcarea flacoanelor
sterile, dopurilor, căpăcelelor, dozarea soluţiilor sterile, fisionarea pulberilor
sterile în bidoane şi flacoane, astuparea flacoanelor cu dopuri, completarea
filtrelor pentru sterilizare, alegerea dopurilor.
Clasele a doua şi a treia se asigură din contul m anipulărilor tehnologice
şi sanitare, ventilării sterile afluente cu filtre de recirculare a aerului, prin m ă­
rirea nu m ăru lu i de schimb de aer, printr-o pregătire riguroasă a încăperilor şi
a personalului. Clasei a doua de puritate trebuie să-i corespundă încăperile de
descărcare a flacoanelor sterile, dopurilor, căpăcelelor etc., pentru uscarea şi
fisionarea pulberilor în bidoane şi flacoane, coridorul curat, al doilea lavoar,
a doua garderobă; în căp erile de clasa a treia servesc pentru a spăla flacoanele,
dopurile, căpăcelele, bidoanele, casetele şi în cărcarea lor spre sterilizare,

Corn. 178
569
 Tabelul 17
N orm ele purităţii încăperilor de producere a formelor medicamentoase în condiţii aseptice

Conţinut de particule
Clasa
purităţii mecanice în 11 aer de microbi număr de menţinere
dimensiunea, numărui în 1 m^ schimb al de aer în
0,3 |im 5Um aer, celule aerului timp încăpere,
4 Д т şi > 5 i> de 1 h mm He

1 10 600-800
2 350 15 10 50 20-60 3 -4
3 3500 50 25 100 10-15 1,5-2
4 — — - nu se normează

filtrarea prelim inară a soluţiilor, păstrarea pulberilor ’’A n g r o ” , lu area p ro b e­

lor la analiză, pregătirea filtrelor către filtrare, laboratorul.
In în căperile ’’curate” trebuie de m enţinut o tem peratură şi umiditate
a aerului constante, în conformitate cu cerinţele DTN. Pentru a atinge
puritatea necesară a aerului d u p ă conţinutul microbilor se cere utilizarea becu ­
rilor bactericide.
Intrarea şi ieşirea din în căp erile ’’cu rate” trebuie efectuate printr-o g u ră
de vizitare de aer, personalul trebuie să lucreze în haine tehnologic sterile,
confecţionate din ţesuturi cu o separare m inimă a perişorilor. Com pletul de
haine trebuie să fie alcătuit din com binezon, şlem, bahile şi m ănuşi.

30.2. M A T E R II PR IM E

M ateriile prim e folosite la form ularea produselor parenterale sînt su b ­

stanţe medicamentoase, vehicule şi substanţe ajutătoare.

30.2.1. Substanţe medicamentoase

M ajoritatea substanţelor active, folosite la p repararea m edicam entelor in ­

jectabile, trebuie, să în deplinească condiţiile cerute în mod obişnuit şi p revă­
zute în farm acopee sau norm e interne. A stfel de substanţe trebuie să fie cît mai
pure din punct de vedere chimic şi lipsite de microorganisme. Pentru anum ite
substanţe sînt impuse ex igen ţe deosebite cum este cazul glu co zei, pentru care
se prevăd condiţii speciale, care se re feră la o puritate mai avansată.

570
 ! E clu ză
P re g ă tire a P ro d u cerea

Fig.199. Clasele purităţii încăperilor de producere. Compararea diferitelor principii de ventilare a

încăperilor curate: instalaţii pentru condiţionarea aerului (1) şi torentului laminar (2)

571
 30.2.2. V ehicule

L a 'prepararea soluţiilor injectabile se utilizează diferite lichide: apă,

uleiuri vegetale, solvenţi organici anhidri cum sînt oleatu’. de etil. In compo­
nen ţa vehiculului com plex poate fi folosit alcoolul etilic, glicerolul, propilen-
glicolul, polietilenoxidul 400, benzoatul de benzii, alcoolul benzilic şi alţi
solvenţi. Solvenţii sau vehiculele se aleg în funcţie de capacitatea de dizolvare
a substanţelor active şi de viteza de resorbţie dorită. Cel mai mult se foloseşte
apa, în un ele cazuri solvenţii hidrofili şi unii solvenţi pentru produse p aren ­
terale trebuie să fie bin e toleraţi de ţesuturi, să nu producă reacţii locale, să
fie absorbiţi şi elim inaţi cu uşurin ţă. D e asem enea, trebuie să fie puri fă ră
contaminanţi chimici, fizici sau biologici. In sfîrşit, un vehicul pentru soluţii
injectabile trebuie să poată fi sterilizat prin căld u ră şi să n u conţină produse
pirogene.
Apa purificată (M F 4 2 -2 6 1 9 -8 9 ) (A q u a purificata). Este cel mai răspîn-
dit vehicul, deoarece este perfect suportat de organism, dizolvă multe medica­
mente, asigură o resorbţie şi o acţiune rapidă şi este convenabilă din punct de
vedere economic. pH -ul 5,0-7,0. Se p rep ară prin distilare, schimb de ioni,
osmosa indirectă sau alte metode şi se foloseşte pentru prepararea m edicam en­
telor neinjectabile.
Puritatea microbiologică trebuie să corespundă cerinţelor înaintate faţă
de apa potabilă (n u mai mult de 100 c/m în 1 m l) şi fiind lipsită de bacteriile
din fam ilia Enterobacteriacea, Staphilococcus, Pseudomonas aeruginosa.
A pa pentru injecţii (M F 4 2 -2 6 2 0 -8 9 ) (A q u a pro injectionibus). D u p ă cali­
tate trebuie să corespundă cerinţelor înaintate faţă de apa purificată, trebuie
să fie apirogenă, să nu conţină substanţe antimicrobiene şi alte adaosuri.
Pentru substanţele medicamentoase injectabile, care se prepară în con­
diţii aseptice şi nu se supun sterilizării posterioare, se foloseşte apa sterilă
pentru injecţii.
Păstrarea: la tem peratura de 5 °C -1 0 °C timp de 24 ore sau la 80°C-95°C.
Determ inarea sterilităţii conform FS XI, voi. 2, p. 187.

30.2.3. Cerinţele faţă de soluţiile injectabile

Lipsa pirogenelor. Pirogenele sînt substanţe diferite din punct de vedere

chimic care. nim erind în flu x u l sanguin, provoacă creşterea temperaturii cor­
porale.

572
 Substanţele pirogene induc un efect hipertermizant ca rezultat al unor
acţiuni mai com plexe. A stfel are loc o acţiune toxică asupra vaselor, o acţiune
leucopeniantă (scăderea nu m ăru lu i de globule albe) şi ridicarea temperaturii.
Bolnavul are dureri de cap, ameţeli, vomismente, fenom ene care sînt, în
general, trecătoare, dar care la anum iţi pacienţi în stare critică produc şocuri
grave.
Pirogenele pot ap ărea în caz de b o ală sub form a produselor de descompu­
nere proprii organism ului um an (în infarct, arsuri, tumori) sau ca părţi con­
stitutive şi produse de descom punere ale bacteriilor (în inflam aţii, boli in-
fecţioase etc.).
Prin injectarea un or soluţii injectabile care conţin pirogene se poate
ajunge la accidente grave, mai ales, dacă se injectează volume mari de lichid.
D e aceea prezenţa substanţelor pirogene n u este adm isă la s o lu ţii,a l căror
volum injectat o dată depăşeşte 10 ml.
Pirogenele cele mai active sînt componente ale peretelui celular al bac­
teriilor gram negative. Sînt lipopolizaharide care în cantităţi de micrograme
produc fe b ră şi frisoane. A lte pirogene provin de la bacterii grampozitive,
fu ngi sau chiar viruşi. In urm a descompunerii microorganismelor, trec în
soluţiile apoase, de u n d e sînt foarte greu de în lăturat datorită stabilităţii la
temperaturi ridicate, a stabilităţii chimice relativ m ari şi a faptului că trec
prin filtrele bacteriene obişnuite. In afara pirogenelor de p rovenienţă bacte-
riană u n ele substanţe de sinteză produc acelaşi efect. Astfel, unii stabilizatori
ai maselor plastice,cum sînt compuşii organici ai staniului, pot fi consideraţi
pirogene, deoarece au efect hiperterm izant. Astfel de substanţe se pot găsi
sau în m aterialele din care sînt confecţionate flacoanele,sau în pungile pentru
condiţionarea perfuziilor.
O bţinerea unor m edicam ente parenterale apirogene este posibilă, dacă
se folosesc materii prim e lipsite de pirogene şi se lu crează riguros pe tot par­
cursul procesului de preparare în aşa fel, încît să se evite form area pirogenelor
şi includerea lor în preparate finite.
în dep ărtarea pirogenelor incluse eventual în soluţii parenterale este o
operaţie foarte dificilă şi nesigură.
R em ediile medicam entoase pentru aplicarea paren terală trebuie să fie
sterile, să corespundă cerinţelor faţă de toxicitate în conformitate cu m onogra­
fiile particulare. Soluţiile injectabile pot fi izotonice, izohidrice şi izoionice în
corespundere cu cerinţele m onografiilor corespunzătoare.

573
 30.2.2. Vehicule

L a ^prepararea soluţiilor injectabile se utilizează diferite lichide: apă,

uleiuri vegetale, solvenţi organici anhidri cum sînt oleatu’. de etil. In compo­
nenţa vehiculului com plex poate fi folosit alcoolul etilic, glicerolul, propilen-
glicolul, polietilenoxidul 400, benzoatul de benzii, alcoolul benzilic şi alţi
solvenţi. Solvenţii sau vehiculele se aleg în funcţie de capacitatea de dizolvare
a substanţelor active şi de viteza de resorbţie dorită. Cel mai mult se foloseşte
apa, în un ele cazuri solvenţii hidrofili şi unii solvenţi pentru produse paren­
terale trebuie să fie bin e toleraţi de ţesuturi, să nu producă reacţii locale, să
fie absorbiţi şi elim inaţi cu uşurinţă. D e asem enea, trebuie să fie puri fă r ă
contaminanţi chimici, fizici sau biologici. In sfîrşit, un vehicul pentru soluţii
injectabile trebuie să poată fi sterilizat prin căld u ră şi să nu conţină produse
pirogene.
Apa purificată (M F 4 2 -2 6 1 9 -8 9 ) (A q u a purificata). Este cel mai răspîn-
dit vehicul, deoarece este perfect suportat de organism, dizolvă multe m edica­
mente, asigură o resorbţie şi o acţiune rapidă şi este convenabilă din punct de
vedere economic. pH -ul 5 ,0-7,0. Se prepară prin distilare, schimb de ioni,
osmosa indirectă sau alte metode şi se foloseşte pentru prepararea m edicam en­
telor neinjectabile.
Puritatea microbiologică trebuie să corespundă cerinţelor înaintate faţă
de apa potabilă (n u mai mult de 100 c/m în 1 ml) şi fiind lipsită de bacteriile
din fam ilia Enterobacteriacea, Staphilococcus, Pseudomonas aeruginosa.
Apa pentru injecţii (M F 42—2620—89) (A q u a pro injectionibus). D u p ă cali­
tate trebuie să corespundă cerinţelor înaintate faţă de apa purificată, trebuie
să fie apirogenă, să n u conţină substanţe antimicrobiene şi alte adaosuri.
Pentru substanţele medicamentoase injectabile, care se prepară în con­
diţii aseptice şi nu se supun sterilizării posterioare, se foloseşte apa sterilă
pentru injecţii.
Păstrarea: la tem peratura de 5°C—10°C timp de 24 ore sau la 80°C—95°C.
Determ inarea sterilităţii conform FS XI, voi. 2, p. 187.

30.2.3. Cerinţele faţă de soluţiile injectabile

Lipsa pirogenelor. Pirogenele sînt substanţe diferite din punct de vedere

chimic care. nimerind în flu x u l sanguin.provoacă creşterea temperaturii cor­
porale.

572
 Substanţele pirogene induc un efect hiperterm izant ca rezultat al unor
acţiuni mai com plexe. A stfel are loc o acţiune toxică asupra vaselor, o acţiune
leucopeniantă (scăderea nu m ăru lu i de globule albe) şi ridicarea temperaturii.
Bolnavul are dureri de cap, am eţeli, vomismente, fenom ene care sînt, în
general, trecătoare, dar care la anum iţi pacienţi în stare critică produc şocuri
grave.
Pirogenele pot apărea în caz de bo ală sub forma produselor de descom pu­
nere proprii organism ului um an (în infarct, arsuri, tum ori) sau ca părţi con­
stitutive şi produse de descom punere ale bacteriilor (în Inflam aţii, boli in-
fecţioase etc.).
Prin injectarea unor soluţii injectabile care conţin pirogene se poate
ajunge la accidente grave, mai ales, dacă se injectează volume mari de lichid.
D e aceea p rezenţa substanţelor pirogene nu este adm isă la so lu ţii,a l căror
volum injectat o dată depăşeşte 10 ml.
Pirogenele cele mai active sînt componente ale peretelui celular al bac­
teriilor gram negative. Sînt lipopolizaharide care în cantităţi de micrograme
produc fe b ră şi frisoane. A lte pirogene provin de la bacterii grampozitive,
fungi sau chiar viruşi. In urma descom punerii microorganismelor, trec în
soluţiile apoase, de un de sînt foarte greu de în lăturat datorită stabilităţii la
temperaturi ridicate, a stabilităţii chimice relativ mari şi a faptului că trec
prin filtrele bacteriene obişnuite. In afa ra pirogenelor de provenienţă bacte-
riană unele substanţe de sinteză produc acelaşi efect. Astfel, unii stabilizatori
ai maselor plastice,cum sînt compuşii organici ai staniului, pot fi consideraţi
pirogene, deoarece au efect hiperterm izant. A stfel de substanţe se pot găsi
sau în m aterialele din care sînt confecţionate flaco an elejSauîn pungile pentru
condiţionarea perfuziilor.
O bţinerea unor m edicam ente parenterale apirogene este posibilă, dacă
se folosesc materii prim e lipsite de pirogene şi se lucrează riguros pe tot par­
cursul procesului de preparare în aşa fel, încît să se evite form area pirogenelor
şi includerea lor în preparate finite.
în depărtarea pirogenelor incluse eventual în soluţii parenterale este o
operaţie foarte dificilă şi nesigură.
Rem ediile m edicam entoase pentru aplicarea p aren terală trebuie să fie
sterile, să corespundă cerinţelor faţă de toxicitate în conformitate cu m o n o g ra ­
fiile particulare. Soluţiile injectabile pot fi izotonice, izohidrice şi izoionice în
corespundere cu cerinţele m onografiilor corespunzătoare.

573
 30.2.4. Solvenţii neapoşi - -

Solvenţii neapoşi sînt aleşi în d epen d en ţă de capacitatea de dizolvare,

polaritate, densitate, vîscozitate, stabilitate şi acţiune fiziologică. Ei reprezintă
vehicule utilizate, cînd substanţele active se dizolvă num ai în ulei şi n u se
poate obţine o soluţie apoasă sau cînd se urm ăreşte o viteză de acţiune m ode­
rată. N u se adm inistrează decît intramuscular. D e fapt, chiar sub form ă de
injecţii intramusculare pot apărea inconveniente datorită absorbţiei incom p­
lete, cînd se produc flegm oane.
Injectarea subcutanată produce iritaţii locale, iar cea intravenoasă poate
duce la em bolii pulm onare. Excepţie fac u n ele emulsii de tipul U/A, care se
administrează intravenos în volume apreciabile.
Uleiurile vegetale constituie vehiculul pentru preparate parenterale cu
acţiune prelungită. Suspensiile uleioase sînt preparate parenterale lichide cu
acţiunea cea mai lentă.
U leiurile se sterilizează la etuvă la 180-200°C timp de 0 ,5-1 oră în mod
obligatoriu. Deşi microorganismele n u găsesc condiţii prielnice de dezvoltare în
mediu uleios, în soluţiile injectabile se a d au g ă substanţe antiseptice.
In practică se pot utiliza majoritatea uleiurilor alimentare: de floarea-soa-
relui, m ăsline, m igdale, arahide, seminţe de bum bac, soia etc. U leiu l de floa-
rea-soarelui trebuie neutralizat astfel ca indicele de aciditate să fie de cel
mult 0,25.
Uleiurile vegetale prezintă dezavantajul că se au tooxidează sau rînce-
zesc cînd n u mai pot fi folosite pentru scopuri farmaceutice.
Etil oleatul. Se utilizează în locul uleiurilor vegetale, deoarece este un
produs bin e definit, cu proprietăţi constante, cu o capacitate mai mare de di­
zolvare decît a uleiurilor şi cu o vîscozitate mai mică. Soluţiile administrate
intramuscular difu zează rapid în ţesuturi. Se întîlnesc la prepararea soluţi­
ilor injectabile cu vitamina A , hormoni cum sînt progesterona sau m onoben-
zoatul de estradiol.
Glicerolul în amestec cu apa măreşte capacitatea de dizolvare a ei. Este
tolerată în injecţii intram usculare în amestecuri cu apa în proporţii de p în ă la
30%. Se foloseşte mai rar şi anum e la prepararea soluţiilor injectabile cu gli-
cozide.
Propilenglicolul. Este miscibil cu apa, dar n u se amestecă cu uleiurile.
A re o capacitate de dizolvare mai mare decît a glicerolului, asigurînd şi o
b u n ă stabilitate unor substanţe care în ap ă suferă descompuneri hidrolitice.
Poate fi sterilizat prin căldură.

574
 Deoarece are efect iritant, caustic, se adm inistrează în amestec cu apa în
volume mici de 1 -3 ml. D izolvă alcaloizii bază, barbituricele, vitam inele A şi D,
digoxina, cloram fenicolul. Se aplică la prepararea soluţiilor injectabile de
fenobarbital în amestec cu o parte e ga lă de apă.
Polietilenglicolii. Se utilizează produsele lichide cu greutate m oleculară
200-600 pentru m edicam ente care hidrolizează în apă. D e obicei, se foloseşte
în amestec cu ap ă şi etanol. Poate fi sterilizat la autoclavă.
A lcoolul etilic se foloseşte în amestec cu apa mai ales pentru glicozidele
din digitală: pentru lantozid С 10%, pentru digitoxină 40-50% , iar pentru
digoxin ă 70%. Soluţiile injectabile sînt mai dureroase, produc dilatarea vase­
lor cutanate şi iritarea ţesuturilor. Se adm inistrează volume limitate, 1 -2 ml,
deoarece alcoolul are o acţiune farm acologică proprie.
A lcoolul benzilic. Se prezintă sub form a unui lichid m obil şi este miscibil
cu apa, cît şi cu uleiurile vegetale; măreşte coeficientul de dizolvare a unor
substanţe atît în apă, cît şi în ulei. A lcoo lul benzilic asigură o mai b u n ă stabi­
litate, este antiseptic şi în acelaşi timp are acţiune anestezică de suprafaţă.
B enzii benzoatul. Prezintă un lichid uleios cu miros slab aromat şi gust
acut. B enzii benzoatul se am estecă uşor cu uleiurile grase, glicerolul. In benzii
benzoat se dizolvă m ulte preparate greu sau complet insolubile în solvenţi
obişnuiţi (am ida acidului linolic, teturam ul). D u p ă am estecarea acestor p rep a­
rate în benzii benzoatul, prin respectarea unor reguli anum ite, mai ales cu
uleiurile grase, soluţiile îşi p ăstrează stabilitatea lor. B enzii benzoatul în
prezent se foloseşte ca solvent compus la prepararea unor preparate injecta­
bile. Benzii benzoatul se păstrează în am balaj bine închis, ferit de lum ină.
Dimetilsulfoxidul (D M S O ). In condiţii obişnuite reprezintă un lichid
incolor, cu miros slab specific, care aminteşte mirosul usturoiului şi gust ast­
ringent. D M SO se am estecă în orice proporţie cu apa, tem peratura astfel se
ridică simţitor.
D M SO se caracterizează printr-o solubilitate extraordin ară; în el uşor se
dizolvă diferite preparate: penicilina, levomicetina, norsulfazolul, butadionul,
acidul salicilic, furazolidona, furagina, hidrocortizonul, diferiţi coloranţi p ig­
menţi şi gaze. In soluţiile D M S O -u lu i de obicei se schim bă stabilitatea p rep a­
ratului şi proprietăţile lui absorbtive. Posedînd sîngur o proprietate penetrantă
ridicată, D M SO accelerează brusc absorbţia prin pielea intactă şi mucoasa
multor substanţe m edicamentoase. Astfel deseori se schim bă n u num ai far-
macocinetica, dar poate avea loc şi potenţarea preparatului. D M S O singur
are o acţiune biologică diversă asupra organism ului. în trebuin ţarea

575
D M S O în forme medicamentoase cere un experim ent biofarmaceutic detailat.
Se păstrează într-un am balaj închis etanş, ferit de razele directe ale soarelui,
la tem peratura camerei.

30.2.5. Fiolele

Fiolele (am pulae), denum ire dată datorită formei acestora, sînt recipiente
de sticlă care pot fi sudate la flacără.
Fiolele au form e variabile şi sînt prevăzute cu o prelungire efilată, care
permite um plerea şi golirea. Fiolele obişnuite au o form ă cilindrică, o capaci­
tate între 1 şi 50 ml şi conţin o singură doză de medicament.
In fiole se păstrează în condiţii sterile doza de medicament în stare de
soluţie, de suspensie, de emulsie sau în stare solidă.
In acelaşi scop sînt utilizate flacoane mici de sticlă, prevăzute cu dop de
cauciuc şi cu o garnitură metalică aplicată la exterior care asigură etanşei­
tatea. Acestea, utilizate frecvent pentru în fiolarea antibioticelor, enzimelor,
plasmei sanguine etc., sînt denumite obişnuit tot fiole şi pot conţine o singură
doză sau adesea (antibioticele) mai multe doze de medicament.
Este recom andabil ca sticla pentru fiole să fie incoloră, deoarece sticlele
colorate sînt, de obicei, mai alcaline. Folosirea fiolelor colorate în scopul pro­
tejării m edicamentelor de acţiunea luminii nu este întru totul avantajoasă,
deoarece toate fiolele cu soluţii injectabile sînt păstrate în cutii, deci practic
la întuneric. In plus, în recipiente incolore se poate observa mai bine aspectul
lichidului. Insă în cazuri necesare se foloseşte sticla colorată (cerebrolizina).
Forma fiolelor este prezentată în fig. 200 şi reglem entată de D IN
6 4 -2 -4 8 5 -8 5 .
In tab. 18 sînt date dim ensiunile principale ale fiolelor.

Fig. 200. Tip u l fiolelor

576
 Tabelul 18
Dimensiunile principale a le fiolelor (volum u l, m l; dim ensiunile, mm)

Diametrul
D iam etrul exterior
Nom inal Factologic înălţim ea exterior înălţim ea
al t ije i
al tije i

1 1,15-1,45 9,0-10,5 20-24 2 -3 75-85

2 2,25-2,7 10,5-12,0 27-33 2 -3 75-85
S 5,5-6,6 13,5-15,0 43-51 3-4 ,5 85-95
10 11,0-13,5 15-17 68-78 3-4 ,5 85-95
20 21,0-25,0 19-21 80-90 4-5,5 85-95
50 52-61 25-27 120-130 6-8 95-105

D u pă cum se vede din tab. 18 fiolele au capacitate nom inală de 1 ,2, 5, 10,
20 şi 50 ml. A ceastă capacitate nom in ală se re fe ră la volumul de lichid care va
fi administrat. D e fapt, volumul real depăşeşte această capacitate, deoarece în
fiole se introduce un surplus de lichid pentru a compensa pierderile survenite
la administrare.
Fiolele sînt considerate recipientele cele mai potrivite pentru condiţio­
narea lichidelor injectabile de volum redus. Conţinutul are o stabilitate sati­
sfăcătoare, dacă sticla este de b u n ă calitate şi aerul de deasupra soluţiei este
înlocuit cu azot sau alt gaz inert. *
Sticla este m aterialul preferat pentru fabricarea fiolelor şi flacoanelor
necesare producţiei de preparate parenterale.
în principal, sticla este constituită din bioxid de siliciu, alături de care se
găsesc cantităţi valabile de alţi oxizi (natriu, k aliu, m agneziu, calciu, alu­
miniu, fier). R eţeau a de b az ă este form ată dintr-un tetraedru. O xid u l de bor
posedă calitatea de a intra în alcătuirea acestei structuri, spre deosebire de
ceilalţi oxizi care sînt legaţi foarte slab, fiind prezenţi în interstiţiile reţelei.
Acest lucru permite oxizilor să m igreze şi să treacă în soluţie mai ales în tim­
pul sterilizării termice, ceea ce atrage d up ă sine m ărirea pH -ului soluţiei. Se
poate ajunge chiar la cedarea unor com ponente sub form ă de fragm ente mici
insolubile dislocate din masa vitroasă.
Inconvenientele amintite pot fi evitate sau reduse la minimum prin ale­
gerea unei sticle de compoziţie corespunzătoare.
Sticla cu rezistenţă chimică ridicată, care nu cedează ionii soluţiilor
apoase, este sticla care conţine oxid de bor. Aceasta este aşa-num ita sticlă
neutră sau sticlă de borosilicat.

577
c °m. 178
 30.2.6. Producerea fio le lo r şi a flacoanelor

Sticla şi proprietăţile ei. Sticla ’’produs anorganic de fu ziu ne care prin

răcire devine rigid fă r ă a cristaliza” conţine com ponentele prinţi pale: oxizi
formatori de sticlă: oxizi vitrifianţi S i0 2, B jO j, oxizi fondanţi: N a jO , K jO , cu
rol de a micşora punctul topirii al S i0 2 de la 1713°C la valori inferioare uşor de
realizat industrial şi oxizi stabilizanţi: C aO , M gO , BaO, А ^ О з care-i măresc
rezistenţa chim ică, m ecanică şi termică.
In tab. 19 este indicată compoziţia chim ică a diferitelor mărci de sticlă
folosite pe larg In industrie, reglem entate de standardul departam ental in d u ­
strial D IN 6 5 -2 -7 8 -7 2 .
Schim bînd raportul oxizilor bivalenţi C aO şi M g O (păstrînd sum a lor to­
tală), s-a uşurat puţin procesul de producere a sticlei. Cît priveşte marca N S -3 ,
deoarece conţine o cantitate mai însem nată de B 2 0 3 ( 6 %) şi mai mică de oxizi
stabilizanţi, este un a din cele mai stabile sticle pentru confecţionarea fiolelor
din punct de vedere chimic.
In afa ră de felurile indigene de sticlă pentru fiole (SN -sticlă neu tră şi
AB-1 anborică), în tabel sînt incluse pentru a com para felurile un or sticle
străine şi sortul P y re x - greu fuzibil (conţine mult siliciu o xid ) şi care chimic
este mult mai stabil din cauza conţinutului însem nat de bor (11,7%). Din
această pricină ultim a este şi acidă. In tabel este indicată şi marca H T (chimic
şi termic stabilă). D in tuburile acestei mărci se confecţionează seringile.
Recipientele de sticlă utilizate în scop farm aceutic, flacoanele şi fiolele
sînt confecţionate din sticlă de borosilicat cu rezistenţă hidrolitică mare sau
din sticlă n eu tră incoloră sau colorată cu suprafaţa interioară tratată.
Sticla de borosilicat de uz farm aceutic se foloseşte la condiţionarea am ba­
lajelor de uz farm aceutic sau m edical care se în cad rează în clasele I şi II de
stabilitate fa ţă de apă.
Sticla neu tră de uz farm aceutic se foloseşte pentru fabricarea am balajelor
necesare condiţionării produselor antibiotice şi se în cad rează în clasa III de
stabilitate faţă de apă. Sticla calcosodică incoloră de uz farmaceutic este
folosită la fabricarea fiolelor şl flacoanelor farm aceutice, al căror conţinut nu
este sensibil la acţiunea radiaţiilor spectrului jiz ib il.
Sticla neu tră colorată de uz farmaceutic, în special în brun S N S -1 , este
utilizată la fabricarea am balajelor destinate produselor medicamentoase
alterabile la lum ină.
Sticlele din clasa I sînt considerate sticle neutre cu o rezistenţă hidrolitică
mare datorită compoziţiei sale chimice. Sticlele din clasa II au o rezistenţă

578
 Tabelul 19
Componenţa c h im ic i a diferitelor feluri de s t ic li (% de mas2)

C onţinutul o xizilor, %
Marca
sticlei Si 0 2 A I 2 O 3 B 2 O 3 CaO + BaO N a 20 K 20 U 2 O F 2 O3 M n02
± 0 ,5 0 ± 0,20 ± 0,25 M gO ± 0,20 ± 0 ,2 5 ± 0,20 ± 0,20 ± 0,2 ± 0 ,5
± 0,30

NS—1 73,00 4,50 4,00 8,00 _ 8,50 2,00 _ _ _

NS—2 73,00 3,50 2,50 8,00 - 11,00 2,00 - — -
N S -2 A 73,00 3,00 2,50 8,00 - 11,00 2,00 - - — ■
NS—3 72,20 4,50 6,00 6,90 — 8,10 1,70 — — —
SN S-1 67,00 4,10 5,20 6,30 — 7,50 2,00 — 2,90 5,00
Ceho-Slovaci 75,31 2,00 .7,40 1,38 3,71 6,40 0,70 - - -
AB—1 73,00 3,10 — 9,50 — 13,50 1,00 - — —
A m erica n i n e u tri 74,50 5,10 9,40 1,20 2,40 - 0,90 6,20 - -
Pyrex 80,50 5,50 11,70 0,40 - 4,40 — - - -
ChT 74,00 S,00 8,00 1,20 4,00 5,00 2,80 - — —
SO 73,50 1,50 - 9,50 - 15,50 - - - -

hidrolitică destul de m are, datorită tratării suprafeţelor, iar sticlele din clasa III
o rezistenţă hidrolitică medie.
N atu ra fizico-chim ică a com ponentelor sticlelor, dim ensiunile lor, sarci­
na, polarizabilitatea, nivelul de ecranare a nucleelor, natura şi tăria legătu­
rilor chimice constituie aspecte m ajore privind calitatea sticlelor.
Suprafaţa sticlei,,ale cărei proprietăţi m ecanice, optice şi electrice sînt
influenţate de tem peratură, umiditate, de diferiţi agenţi chimici, de absorbţie,
de gaze sau vapori de ap ă ,este dependentă de compoziţia chim ică a sticlei şi
larg analizată în tratate, m anuale şi m onografii de specialitate.
Proprietăţile fizico-chimice ale suprafeţelor sticlei prezintă o im portanţă
majoră în condiţionarea m edicamentelor, mai ales a structurii sticlei.
In ceea ce urm ează ne vom limita la acţiunea apei, a acizilor, a soluţiilor
alcaline şi a sărurilor neutre asupra recipientelor de sticlă destinate uzului
farmaceutic.

30.2.6.1. Proprietăţile mecanice

Rezistenţa m ecanică a suprafeţei sticlei este in flu en ţată de temperatură,

umiditate, diferiţi agenţi chimici, de absorbţia de gaze sau vapori şi este în
strînsă dependenţă de compoziţia chim ică a sticlelorespectiv de natura şi tăria
legăturilor chimice.

579
 Rezistenţa m ecanică a sticlei este dim inuată sub acţiunea um idităţii,
com binată cu în călzirea care produce apariţia a numeroase fisuri. Rezistenţa
sticlei la imersie în apă este mai scăzută la pH ridicat.
Adsorbţia gazelor la suprafaţa sticlei determ ină o dezalcalinizare a aces­
teia, re lax e ază legăturile interatomice şi coboară m odulul de torsiune, stratul
superficial deteriorîndu-se. Calităţile m ecanice ale sticlei pot fi îm bunătăţite
în urma unui tratament termochimic, care constă într-un şoc termic clasic,
urmat de un tratament cu o soluţie sau un lichid protector organic, b u n ăo ară
siliconii.

30.2.6.2. Proprietăţi optice

Indicele de refracţie şi de reflexie al sticlei variază o dată cu temperatura, j

densitatea şi compoziţia sa chimică. Interferometrie s-a arătat că la suprafaţa
sticlei coexistă trei straturi cu structură grosieră, u n a mijlocie cu microrugozi-
(
tăţi de 10 A şi una foarte fină. G radul de strălucire a sticlei este în depen d en ţă
de rugozităţile suprafeţei; la o sticlă foarte strălucitoare,rugozităţile variază
între 75-62 A , iar pentru suprafeţe opace între 150-138 A.
Sticlele care prezintă tensiuni interne datorită anizotropiei reţelelor
prezintă fenom enul de d u b lă refracţie.
Proprietăţile optice ale sticlelor pot fi îm bunătăţite prin d epunerea unor
pelicule de S i0 2, T i0 2, M gF2, C.aF2; aşa, de exem p lu, a ceste pelicule cu indici
de refracţie inferiori sticlei m icşorează sensibil coeficientul de reflexie a
luminii De suprafaţa sticlei de la 4 -5 % la 0,3-0,7% .
Proprietăţi electrice. Prezenţa ionilor metalelor alcaline, în special cei de
N a + liberi sau dizolvaţi în apa absorbită la suprafaţa sticlei, exp lică proprie­
tă ţile ei electrice. Conductibilitatea ridicată la suprataţa sticlei se datoreşte '
stratului superficial format de hidrosilicaţi. înlocuirea S i0 2 cu B2 0 3 şi oxizi de
fier sau tratarea suprafeţei sticlei cu reactivi hidrofugi micşorează conductibi­
litatea electrică ca urm are a micşorării adezivităţii apei la suprafaţă. D ezalca-
linizarea sticlei de la suprafaţă este însoţită de o micşorare a conductibili-
:ă ţii electrice.
Rezistenţa superficială a sticlei este dependentă de natura chim ică a ei,
adică de conţinutul în oxizi, ea fiind m axim ă în cazul oxizilor alcalino-pă-
rnîntoşi, B20 3 şi F20 3. Pentru o stare higrom etrică dată conductibilitatea creşte
o dată cu tem peratura ca urmare a creşterii vitezei de difuziune a ionilor
alcalino-pămîntoşi m igraţi către suprafaţă.

580
 Form area unor filtr e p ro tectoare la suprafaţa sticlei in flu e n ţe a z ă p ro p rie ­
tă ţile e i con du ctoare.

30.2.6.3. Proprietăţi fizico-chimice

ale suprafeţei sticlei

Cunoaşterea comportării sticlei faţă de gaze, vapori, lichide şi substanţe

solide prezintă o im portanţă deosebită în cadrul condiţionării medicamentelor.
Adsorbţia gazelor. Adsorbţia vaporilor de apă şi a gazelor la suprafaţa
sticlei poate fi explicată cu ajutorul teoriei screening-ului, dup ă care ionii de
hidrogen (H +) din m ediul înconjurător pătrund în norul electric al ionilor de
oxigen de la suprafaţa sticlei; acest fenom en este însoţit de o rearanjare a
ionilor în constituţia sticlei- astfel încît ionii mai polarizabili se aşază Ia
suprafaţă, iar cei mai puţin polarizabili, mai în interior. Ionii de la suprafaţă
au un screening insuficient, ceea ce duce la apariţia unei tensiuni superficiale.
Astfel suprafeţele proaspete ale sticlei (fig. 201), fiind supraîncărcate negativ
din cauza anionilor uşor deform abili localizaţi la suprafaţa ei, devin nestabile.
Spre deosebire de absorbţia apei explicată printr-un mecanism chimic,
adsorbţia gazelor este de natură fizică, este o fiziosorbţie dependentă de
temperatură, presiune şi natura gazului.
Adsorbţia umidităţii. Suprafaţa proaspătă a sticlei, deosebit de activă, în
prezenţa apei ”se dizolvă p arţial”, cedînd_ alcalinitatea din stratul superficial.
Ca urmare, stratul de ioni de oxigen de pe suprafaţă este înlocuit de un strat
de ioni de hidroxil. Schematic, suprafaţa unei astfel de sticle se poate pre­
zenta în felul următor:

Si Si Si

Sticla cu suprafaţa m odificată prin adsorbţie se numeşte ’’sticlă de h id rogen ” .

Conform teoriei lui W eyl adsorbţia apei la suprafaţa sticlei se exp lică astfel:

581
 © — - o —
ГЛ г ^

и -

o — 0 —
ГЛ Г Г\. —

vl) \LJ
В
A

F ig. 201. Schema form ării unei suprafeţe noi la sticlă

protonii apei tind să pătrundă In norul electronic al ionilor de oxigen de la

suprafaţa sticlei şi anum e, al ionilor de oxigen mai uşor polarizabili, deci cei
legaţi In reţea de cationi cu cîmp electronic mai slab. Aceşti cationi sînt repre­
zentaţi de ionii m etalelor alcaline.
A cţiu n ea apei se datoreşte structurii sale tridimensionale. Ionul H + este
legat de doi ioni O , iar ionul O2 - este ecranat de patru protoni, ceea ce are ca
rezultat reactivitatea apei, fie ca agent electrofil, fie nucleofil, datorită disocie­
rii ei în H + şi H O - . R eacţia care are loc poate fi comparată cu o reacţie acido-
bazică, apa fiind considerată drept acid prin ionii H + puşi în libertate, iar sticla
drept bază, prin cationii metalelor alcaline şi alcaline pămîntoase. D acă
protonul a reuşit să p ătrun d ă în norul electronic al oxigen ului, acesta va fi
puternic polarizat şi slăbeşte legătura lui cu cationul din sticlă, fapt ce duce la
eliberarea cationului din reţea şi com binarea lui cu ionii hidroxili din ap ă, care
form ează h idroxilul respectiv:

Na2Si0 3 + 2H+ + 2 0 H ' 2N aO H + H 2 S i0 3

Pelicula de a p ă devine astfel o soluţie alcalină care este higroscopică şi,

adsorbînd umiditatea din atmosferă,se îngroaşă.
Pe de altă parte, reţeaua de S i0 2, în care ionii metalici au fost înlocuiţi
cu ionii de hidrogen, se transformă parţial într-un gel de S i0 2 care form ează o
peliculă pe suprafaţa sticlei. Soluţia alcalină este mult mai agresivă decît apa
pură şi poate dizolva gelul de siliciu formînd hidrosilicaţi alcalini, conform
reacţiei:
^ Si—O —S i$ + N aO H $ S i - 0 - N a + $ S i- O H .

582
Aceştia, la rîndul lor, pot cristaliza în anum ite condiţii d epunînd pe suprafaţa
sticlei straturi neuniform e de cruste. D ac ă cantitatea de ap ă ce ajunge la
suprafaţa sticlei este limitată, atacul chimic nu progresează repede, In schimb
suprafaţa sticlei se alterează, îşi pierde luciul iniţial, se p ătea ză şi pe alocuri
devine mată.
In cazul în care sticla este în contact cu o cantitate m are de apă, ionii
alcalini se depărtează de suprafaţa sticlei şi n u pot form a soluţii alcaline
concentrate. Ca urm are pelicula de gel SiC> 2 ce se form ează n u num ai că n u se
dizolvă, dar. din contra, protejează sticla, îm piedicînd continuarea atacului
chimic. Cercetări efectuate pe sticla de silice au arătat că apa chimic sorbită
la suprafaţa gelului este legată sub form ă de gaze. In cazul hidratării şi
deshidratării gelului de silice se observă prezenţa a patru forme: a) grupări
hidroxil superficiale cu hidrogen nelegat, b ) apa sub form ă m onom eră cu
hidrogen legat de hidroxilii superficiali, c) grupări h idroxil cu hidrogen legat
de m olecule de apă, d) în grăm ădiri de m olecule de a p ă form înd o reţea legată
prin atomi de hidrogen.
Structura superficială a sticlei hidratate a fost stabilită cu ajutorul spec­
troscopiei IR şi este reprezentată în felu l următor:

H H H H H+ H+ H+ H+

o o o o
I I I I
o - o - o - o -I
I* I I

\ / - \ / \ / \ /
Si Si sau ionizat: Si Si
\ / \ /
0 0 0 0
4 Si
7 Ч Si
7

Acest strat chimiosorbit permite o adsorbţie suplim entară fizică a vaporilor

de apă la suprafaţa sticlei.
In cazul în care sticla este în călzită la 400°C,se produce o m odificare a
naturii locurilor de adsorbţie, oxigen ul n eputînd fix a hidrogenul apei în cazul
unei rehidratări pentru că păstrează legături - S i - O - S i - mai stabile, deci
mai puţin reactive, apa putînd fi adsorbită num ai la nivelul legăturilor
- S i - O H , unde se form ează aglom erări.
Um iditatea adsorbită din atm osferă form ează pe suprafaţa sticlei pelicule
de grosimi variabile.
Studiind adsorbţia apei pe pulbere de sticlă, K oran yi a observat că gelul
de la suprafaţa sticlei adsoarbe apa şi se um flă, fenom en care are loc cu viteză
foarte mare la în ceput şi din ce în ce mai lent în timp, stabilizîndu-se d u p ă

583
15 min., cînd stratul de umiditate ajunge la 400Ă. Adsorbţia vaporilor de apă
la suprafaţa sticlelor de borosilicat de plum b şi a sticlelor sodocalcice este
foarte mică, de num ai 1% dintr-un strat m olecular la temperaturi cuprinse între
0°C şi o presiune de IO- 6 tori.
Adsorbţia apei la suprafaţa sticlelor de silicaţi im plică existenţa a cel. puţin
două tipuri de centre de adsorbţie; unul ar fi format din grupe hidroxilate
libere care n u adsorb apa şi altele legate prin punţi de hidrogen care adsorb
apa. U n alt centru de adsorbţie este format din atomi de siliciu sau oxigen prin
care se realizează adsorbţia apei în cazul un ei suprafeţe deshidratate.
Adsorbţia soluţiilor anorganice sau organice. Ionii de natriu din struc­
tura sticlei pot substitui ionii monovalenţi ca cei de L i+ , T l+ , A g + . Sticla poate
fix a şi ioni bivalenţi şi trivalenţi ca cei ai Fe3*.
In contact cu suprafaţa sticlei soluţiile organice pot fi adsorbite şi pot
modifica gradul ei de umectare. Astfel alcoolul, avînd o tensiune superficială
inferioară, um ectează bin e suprafaţa sticlei, fiind adsorbit la suprafaţă în urma
reacţiei cu grup ele - S i - O H de la suprafaţă, cu elem entele de apă.
Am estecurile de ap ă şi acid acetic form ează prin chimiosorbţie sau fizio-
sorbţie la suprafaţa sticlelor un film omogen, m odificîndu-se şi tensiunea
superficială.
R adicalii unor substanţe organice cu structură mai com plexă pot fi adsor-
biţi la suprafaţa sticlei; în cazul în care m olecula conţine şi grupări hidrofile,
stratul m onom olecular ce acoperă sticla izolează suprafaţa acesteia de acţiunea
apei.

30.2.6.4. A cţiu n e a apei asupra recipientelor

de sticlă de u z farm aceutic

D eşi sticla este considerată practic insolubilă, în contact cu atmosfera

adsoarbe o cantitate de umiditate la suprafaţă, şi se ’’dizolvă” parţial cedînd
alcalinitate în stratul superficial, denumit şi ’’sticlă hidrogenată” , care poate
adsorbi o cantitate de ap ă sau gaze.
A p a acţionează diferit asupra sticlelor, în funcţie de compoziţia lor
chimică. Cîm pul electrostatic al cationilor în sticle obişnuite creşte de la sodiu
la calciu şi siliciu. Prin pătrunderea protonului, norul electronic al oxigen ului
devine puternic polarizat, iar legătura oxigenului cu cationul din sticlă slă­
beşte, prin urm are ionul N a + cu cel mai mic cîmp electrostatic se poate des­
prinde mai uşor din reţea, urmat de Ca2+ şi de siliciu, formînd cu ionii O H - ai

584
apei, hidroxidu l respectiv conform reacţiei:

^ S i - O - X + ttjO —► ^ S i - O - H + X O H (X = N a+ , Ca2* , Si44).

Fenom enul de solubilizare a ionilor sticlei se e x p lică şi prin form area unei
tensiuni în interiorul zonei încălzite cu ioni de hidrogen cu raza inferioară
ionilor pe care-i substituie progresiv.
Primul strat m onom olecular de a p ă adsorbit pe sticlă este puternic legat
şi se form ează într-un m ediu cu um iditate relativă de 30-50% la 20°C. Pelicula
de apă, astfel adsorbită n u este inertă faţă de sticlă; ea constituie locul unui
intens schimb ionic la interfaţa lic h id -s tic lă , în depen d en ţă de grosimea şi de
reînnoirea ei. In cazul în care cantitatea de a p ă ajun să la suprafaţa sticlei este
limitată, atacul n u progresează repede şi suprafaţa se alterează. L a reînnoi­
rea stratului de ap ă, deşi procesul de difuziune şi schimb ionic continuă prin
extracţia ionilor din straturi mai profunde, m igrarea lor (ionilor) la suprafaţa
sticlei este încetinită.
D acă apa cu care sticla vine în contact nu este reînnoită, aceste procese
duc la form area un ei concentraţii mari de hidroxizi, soluţia devine alcalină şi
m anifestă asupra sticlei o acţiune mai agresivă, comparativ cu apa, putînd
dizolva stratul de bio xid de silice format la suprafaţa sticlei.
C edarea aicalinităţii pe stratul superficial al recipientelor de sticlă, sub
acţiunea apei, este in flu en ţată de tem peratură şi de timp. Astfel cedarea
aicalinităţii la o creştere cu 10”C, respectiv 20°C, a temperaturii este înso­
ţită de o creştere cu 50%, respectiv cu 100% a aicalinităţii. U n contact al sticlei
cu ap a ia 123°C corespunde cu 9 ore la 95°C, 2,5 zile la 75°C, 5 săptăm îni la
50°C şi un an la 30°C.
Deoarece cedarea aicalinităţii în funcţie de tem peratură este în strînsă
legătu ră cu umiditatea, e necesar ca recipientelor farm aceutice, destinate
condiţionării soluţiilor medicamentoase, să li se aplice şocuri termice um ede.
C edarea aicalinităţii din stratul superficial al recipientelor de sticlă creşte
o dată cu timpul.

30.2.6.5. A cţiu n e a acizilor asupra recipientelor de sticlă

M ecanism ul de acţiune al acizilor asupra suprafeţei sticlei este analog cu

cel al acţiunii apei. D u p ă W ey l prin acţiunea ionilor de hidrogen ai acizilor mai
puţin ecranaţi şi ionii alcalino-păm întoşi ai sticlei, care acţionează ca o bază,
form ează acid silicic, care trece în gelu l de silice protector, conform reacţiei:

Com. 178 585

 0 -M + *" о -м + О X-
1-Х -
Н I
Й...Х- 1
н

A cid u l clorhidric dizolvă selectiv B 2 O 3 şi N ^ 0 3 din sticlele silico-boro-

sodice, răm înînd doar S i0 2, din care cau ză sticla devine poroasă.
Comportarea sticlelor cu S i0 2 faţă de acizi este utilizată în practică la
m ărirea rezistenţei chimice; d u p ă tratare cu acizi şi form area peliculei de
silice, aceasta este stabilizată prin în călzirea sticlei la cca 400°C.

30.2.6.6. A cţiunea soluţiilor alcaline

asupra recipientelor de sticlă

Mecanism ul de acţiune a soluţiilor alcaline asupra stratului superficial al

sticlelor este diferit de cel al apei şi al acizilor; are loc o hidroliză a stratului
superficial, dar n u se form ează pelicula protectoare de gel de silice. Reacţia
are loc în felu l următor:

I I ' I I I I
Si - O - Si - - Si - O " - Si -► - Si - O H ~ + 0 ~ - Si -
I I I I

A cţiu n ea soluţiilor alcaline asupra sticlei are loc printr-un atac nucleofil,
cînd ionul hidroxil acţionează asupra atomilor de siliciu; în urm a unui proces
de difuziune, un ion metalic din soluţie trece în sticlă un de neutralizează
sarcina negativă a sticlei. Atacul electrofil al soluţiilor alcaline se ex p lică prin
relaţia dintre ionul H 3 0 + şi ionii de oxigen de la suprafaţa sticlei, cînd se
form ează ionii hidroxili în soluţie, care pot acţiona din nou, printr-un atac
nucleofil, asupra sticlei.
Soluţiile alcaline acţionează şiasupra oxizilor modificatori de reţea ca
A12 0 3, care estesolubilizat şiform ează hidroxidul de alum iniu care în exces j
de soluţii alcaline form ează A102- sau [A l(O H )4]~ .
Produşii formaţi au rol protector împotriva un ui n ou atac alcalin asupra
sticlei.
A cţiu n ea soluţiilor alcaline asupra recipientelor de sticlă este in flu en ţată
de natura lor chimică, compoziţia sticlei, tem peratură, timp, pH, prezenţa 3
altor ioni, agitaţie etc. L a o creştere a temperaturii cu 10°C, respectiv 50°C,
p i e r d e r e a în greutate a sticlei sub acţiunea N aO H se dublează, respectiv creşte
de 2 0 -8 0 ori faţă de acţiunea soluţiilor alcaline la tem peratura ordinară.
Rezistenţa chim ică a sticlei scade mult în cazul soluţiilor cu p H > 10,
datorită hidrolizei stratului superficial fă ră form area unei pelicule protectoare

de gel silice.
Prezenţa unor cationi sau anioni in flu en ţează în mod pozitiv sau negativ
acţiunea soluţiilor alcaline asupra sticlei; ei sînt adsorbiţi la suprafaţa gelu lu i
de silice şi pot m anifesta o acţiune protectoare (Pb2* , Ba24-, Ca24, Z n 2+, A P +)
împiedicînd un n ou atac al soluţiilor asupra stratului superficial sau o acţiune
distructivă.
Rol protector m anifestă şi anionii: fosfat, citrat datorită form ării precipi­
taţilor cu cationii existenţi în soluţie şi la suprafaţa sticlei.
In funcţie de rezistenţa descrescătoare a sticlelor la acţiunea soluţiilor
alcaline, principalele tipuri de sticle au fost clasificate în ordinea: alum inaţi,
boraţi, silicaţi şi fosfaţi.

30.2.6.7. A cţiu n ea soluţiilor sărurilor neutre

asupra recipientelor de sticlă

Soluţiile sărurilor neutre manifestă o acţiune corosivă mai limitată asupra

stratului superficial al sticlei; efectul soluţiilor saline este influenţat de:
natura ionilor sării, pH prezenţa catalitică sau inhibitoare a unor substanţe
prezente eventual în soluţie. V iteza corosivă a sărurilor creşte o dată cu
creşterea spre alcalin a pH -ului soluţiei, cînd are loc form area unor micropre-
cipitate.
Soluţiile hipertonice ale sărurilor cu pH neu tru m anifestă o acţiune coro­
sivă inferioară sărurilor cu pH alcalin. Soluţiile sărurilor neutre care conţin
ioni ai metalelor grele, în concentraţii foarte mici, produc o deshidratare a
peliculei protectoare a gelului de silice, îm piedicînd astfel difuzia ionilor de
natriu.

30.2.6.8. Capacitatea flacoanelor farm aceutice

de sticlă asupra stabilităţii chimice

V olum ul soluţiilor introduse în recipiente in flu en ţează gTadul lor de a l­

terare, factorul suprafaţă/volum avînd un rol important. D eoarece suprafaţa
internă a recipientului depinde de form a le i geom etrică, în alegerea flacoa'-

587
nelor necesare condiţionării medicamentelor se urmăreşte reducerea la m axi­
mum a suprafeţei interne.
In concluzie se poate afirma că cedarea aicalinităţii de către straturile
superficiale ale recipientului de sticlă, care afectează stabilitatea şi efectul
terapeutic al medicamentelor condiţionate, este influenţa de timp şi creşterea
temperaturii, presiunii, aicalinităţii şi capacitatea recipientelor.

30.2.6.9. Interacţiuni m ed ica m en te -sticlă

In funcţie de calitatea şi natura sticlei fenom enele cele mai frecvente

întîlnite în cadrul interacţiunilor S M -S A , care pot afecta stabilitatea şi
calitatea medicam entelor sînt următoarele:
- fenom ene de schimburi consecutive ca urmare a extracţiei de către
preparatul medicamentos, a unor adjuvanţi ai sticlei sau schim burilor între
ionii sticlei şi SM ;
- fenom ene de adsorbţie;
- fenom ene de modificare a structurii sticlei ca urm are a acţiunii sub­
stanţelor medicamentoase alcaline asupra sticlei sau d u p ă dizolvarea carbona-
tului de calciu, format eventual în contact cu unele soluţii.
F en om en e de adsorbţie a medicamentelor. Adsorbţia substanţelor m edi­
camentoase de către m aterialul vitros (sticla) este mai rar întîlnită.
Soluţiile medicamentoase diluate, conţinînd estrogeni, păstrate în reci­
piente deschise sau neetanşate, tratate termic cu soluţii de detergenţi,
produc aşa-zisul fenom en de ’’creep age” , caz particular al fenom enului de
adsorbţie.
Fen om en e de aegradare a sticlei. Substanţele alcaline atacă sticla şi
produc ruperea legăturii —Si—O —; fenom enul este însoţit, aşa cum s-a arătat*,^
de formarea unei pelicule foarte fragile care se fărîm iţează uşor în paiete,
fine insolubile de 30-120 um formate mai ales din silice, care trec în prepa­
ratul medicamentos sub form ă de depozit şi pot fi observata prin ilum inarea
laterală pe fond negru analogic cu pelicula form ată prin dizolvarea CaCOjj,-
obţinui prin atacul sticlei de ionii C 0 32~. Din această cauză este p r e fe r a t ă
utilizarea sticlei mai rezistente (stabile) d u p ă tratamentul termic la flacără,
în detrimentul celor cu caracteristici de neutralitate superioare.
F en om en e dk schimb. In cazul utilizării sticlelor farmaceutice colorate,
unele soluţii medicamentoase pot extrage compuşi ai fierului sau m anganu iuij
utilizat pentru colorarea sticlelor. Ionii de fier (II) şi m angan (II) trecuţi îoj

588
soluţie pot cataliza oxidarea acidului ascorbic şi chiar a adrenalinei în cazul
celor de fier. In cazul utilizării sticlelor sodocalcice, chiar tratate cu SiOj
soluţiile apoase acţionează hidrolitic asupra silicaţilor de natriu şi de calciu,
eliberînd ionii de Na+ şi Ca2* , care m igrează din interiorul masei sticlei, unde
sînt relativ slab legaţi, către suprafaţă cu tendinţa de a trece în soluţie, fiind
înlocuiţi cu ioni de H+ şi H 3 O (vezi p. 581). Ionii de Na+ şi Ca2* utili­
zaţi induc o creştere a pH -ului (alcalinităţii) soluţiei care poate acţiona n efa­
vorabil asupra unor SM instabile în m ediu alcalin. M enţionăm astfel:
- precipitarea bazelor slabe din sărurile lor (alcaloizi, am ine); stabilitatea
alcaloizilor, de exem p lu, este m axim ă în ju r de pH 3 -4 ;
- coloraţea în brun a soluţiilor de glucoză ca urm are a reacţiei M aillard;
- saponificarea eterilor şi lactonelor;
- racem izarea com puşilor optic activi;
- degradarea vitam inei B j, a adrenalinei, fizostigminei, soluţiilor de
m orfină, streptomicinei etc.
Reacţiile de schimb sînt influenţate nu num ai de natura sticlei şi a sub­
stanţei medicamentoase conţinute, dar şi de tem peratură; astfel partea in ­
ferioară a fiolelor şi flacoanelor supuse mai mult supraîncălzirilor sînt mai
predispuse reacţiilor de schimb.

30.2.6.10. D eterm inarea indicilor principali

ai calităţii sticlei

A preciind calitatea sticlei pentru fiole, se determ ină mai întîi stabilitatea
ei chim ică, termică, rezistenţa la alcalii, ap ă etc.
Stabilitatea chimică. Testele cu care se face identificarea tipurilor de
sliclă sînt bazate pe cercetarea apei pusă în contact cu recipientele întregi.
Fiolele alese se spală bin e cu apă fierbinte, se clătesc de dou ă ori cu apă
purificată, se um plu cu ap ă purificată proaspătă (pH 5 .0 -7 ,0 ) p în ă la volum ul
nom inal şi se sudează. Autoclavarea fiolelor se race timp de 30 min. la presiu­
nea 2 atm., apoi d u p ă răcirea lo r se determ ină cu ajutorul pH-m etrului pre­
zenţa ionilor, extraşi din fiole, faţă de p H -ul apei iniţiale. Schim bul de pH nu
trebuie să fie mai mare de 4,5 pentru fiolele de marca A B - 1 , nu mai mare de
1,3 pentru N S -1 , 2,0 pentru N S -2 , 0,9 pentru N S - 3 şi 1,2 pentru SNS.
O altă m etodă sim plă este cea cu fen olftaleină (propusă de D:I.Popov şi
B .A .K liacikin a). Fiolele se um plu cu soluţia apoasă a indicatorului (o pică­
tură de soluţie 1% alcoolică de fen olftaleină la 2 ml de ap ă), se sudează şi se

589
 Tabelul 20
M ă rim ea su p rafeţei s tic le i, care re v in e la 1 m l d e lic h id , în d ep en d en ţă de
vo lu m u l n om in a l al fio le i

V o lu m u l fio le i S uprafaţa in te rio a ră M ă rim e a su p ra feţei s tic le i la

n o m in a l, m l to ta lă a s tic le i în fio le , cm 2 1 m l d e lic h id , c m 2

1 10,6 10,6
10 48,0 3,2
50 8 0 ,5 ' 1,6

separă în trei părţi: o parte de fiole se sterilizează 3G min. la 100°C, alta -

20 min. la 120°C şi a treia se lasă martor. In fiolele confecţionate din sticlă
chimic rezistentă ( N S - 1 ) nu apare culoarea roşie nici prin autoclavare. D acă
această culoare a apărut d up ă autoclavare, fiolele se consideră mai puţin
rezistente (N S -2 ). Colorarea în am bele cazuri de sterilizare vorbeşte de o
stabilitate chim ică redusă a fiolelor ( A B - 1 ) ; fiolele în cazul dat pot.fi utilizate
num ai pentru înfiolarea soluţiilor uleioase.
Determ inînd stabilitatea chimică a fiolelor, trebuie de ţinut cont de sup­
rafaţa specifică a lor, deci a raportului dintre suprafaţa interioară a fiolelor
faţă de volum ul lichidului aflat în ele (tab. 20).
D in tabel rezultă că cu cît fiolele sînt mai mici, cu atît mai mare este
/ raportul dintre suprafaţa internă a fiolei faţă de volumul lichidului aflat în ea.
Deci, stabilitatea chim ică a sticlei fiolelor date trebuie să fie mai mare.
Rezistenţa la alcalii. M etoda se bazează pe acţiunea asupra probelor de
sticlă cu suprafaţa 0,10—0,15 dm2 a amestecurilor de volume egale 0,5 M solu­
ţie de natriu carbonat şi 0,1 M soluţie natriu hidroxid la fierbere timp de 3 ore.
înainte şi d u p ă testul acţiunii compuşilor alcalini probele se spală minuţios,
se usucă la tem peratura 140°C p înă la m asa constantă şi se cîntăresc.
Alcalinitatea sticlei X (mg/dm2) se calculează din formula:

„ m - mj
x - — 5—

un de m - masa probei p în ă la testare, mg; m2 - masa probei d u p ă acţiunea

alcaliilor, mg; S - suprafaţa probei, dm2.
Se efectuează trei analize şi dup ă valoarea m ediei aritmetice se determ ină
clasa aicalinităţii.
Rezistenţa la apă. Se pregătesc trei probe din 300 g de sticlă m ărunţită
pînă la 0,315 mm cu masa de cîte 11,0 g, se degresează cu etanol şi acetonă,

590
 se usucă la 140°C. Trei probe exacte cîte
10,0 g se introduc In baloane conice cu
Clasa M ă rim e a m e d ie a r itm e tic ă
volum ubde 250 ml ap ă distilată proaspăt
aJca lin ită ţii a a lc a lin it ă ţ ii, m g/dm 2
fiartă cu pH -ul adus la cel iniţial (5,5).

1 p în ă la 75
In alte d ou ă baloane martor se toarnă
2 de la 75 la 175 num ai ap ă purificată proaspăt fiartă.
3 peste 175
B aloanele se în chid şi se autoclavează
30 min. la tem peratura 121°C (0 ,1 0 -
0,11 m Pa). Apoi ele se răcesc, se ad au g ă cîte d ou ă picături de roşu de metil şi
se titrează cu 0,02 mol/dm3 soluţie de acid clorhidric p înă la schim bul culorii
soluţiei din galben în oranj.
Rezistenţa la apă X (ml/g) la tem peratura 121°C se calcu lează dup ă
formula:

unde V j - volum ul soluţiei de acid clorhidric, care a mers la titrarea soluţiei

cercetate, ml; V 2 - volum ul m ediu al soluţiei de acid clorhidric, cheltuită la
titrarea fiecărei din două probe martor, ml; m - masa probei de sticlă, g.
Se efectuează trei analize şi d u p ă media aritmetică se determ ină clasa
rezistenţei la apă.
Stabilitatea termică. Cincizeci de fiole fixate în casetă se m enţin la tem ­
peratura 18°C 30 min., apoi se introduc într-un dulap de uscare pe un timp n u
mai puţin de 15 min. la tem peratura indicată în ST A S . Caseta se scoate din
dulap repede în timp de 5 sec., se c u fu n d ă în ap ă la tem peratura 20 ± Г С şi
se m enţin nu mai puţin de 1 min. Stabile termic trebuie să fie n u mai p uţin
de 98% din fiole. Fiolele din sticlă N S - 3 trebuie să răm înă întregi şi să suporte
decăderile de tem peratură, egale cu 160°C, N S -1 - 130“C; S N S -1 - 150°C şi
A B - i — 110°C. D acă rezultatele sînt insuficiente, proba trebu ie repetată pe o
cantitate d u b lă de fiole şi rezultatul obţinut se consideră definitiv.
Fuzibilitatea sticlei. Sticla fiolelor trebuie să fie destul de fu zibilă pentru
ca tija să se sudeze uşor în flacără. Fuzibilitatea se determ ină practic, deoarece
normele în că nu sînt elaborate.
Transparenţa şi culoarea sticlei. Aceste calităţi ale sticlei permit a obser­
va în soluţia injectabilă im purităţile m ecanice (perişori, aşchii de sticlă,
rupturi de material filtrant) de asem enea şi semne de descom punere a soluţi­
ilor (tu lbu rare, form area precipitatelor, schim barea culorii solventului etc.).

591
 30.2.6.11. Tensiunea remanentă
Clasa Cantitatea de soluţie 0,02 M
rezistenţei la acid clorhidric cheltuit la E a se form ează la confecţionarea
apă titia re, ml/g
fiolelor din cauza încălzirii neuniform e a
P în îla O .lO diferitelor loturi de tub.
De la 0,10 p în î la 0,85
Tensiunile rem anente se determ ină
D e la 0,85 pînă la 1,50
cu ajutorul metodei polarizării optice pe
diferenţa cursei razelor în articol, lega­
N otă. 1 m l 0,02 M soluţie de acid
tă de prezenţa tensiunilor rem anente cu
clorhidric este echivalent 0,62 -mg natriu
oxid. ' polariscopul-polarimetru tip PK S -1 2 5 ,
P K S -2 5 0 şi polariscopul PK 5 -5 00.
D iferenţa razelor Д (nm ) se calculează din formula:

А.Ф
Д = = 3<p,
180

unde X - filtru de lum in ă (540 nm ); tp - unghiul de schimb al lim bului anali­

zorului, grade.
D iferenţa cursului (ei), faţă de 1 cm de cale a razei în sticlă, Д 1 min- 1 , se
calculează d up ă form ula:

Д1 =
1

unde 1 - lungim ea cursei razei în sticla cu tensiuni, cm.

Nu se permite tensiunea rem anentă, care conţine diferenţa cursei
specifice Д 1 nu mai mare de 8 min- 1 .

30.2.6.12. Protecţia faţă de lum ină

Aceste proprietăţi se cercetează cu ajutorul metodei de trecere a lum inii în

regiunea spectrului de la 290 p înă la 450 nm cu un interval de 20 nm. Din par­
tea cilindrică a fiolei se taie un specimen, se şterge şi se introduce paralel în
crăpătura spectrofotometrului S F D -2 . Procentul m axim al de transparenţă a
luminii trebuie să alcătuiască 35 la grosimea peretelui de la 0,4 pîn? la 0,5 mm;
30% - de la 0,5 la 0,6 mm; 27% - de la 0,6 la 0,7 mm; 25% - de la 0,7 la 0,8 mm;
şi 20% - de la 0,8 la 0,9 mm. Limitele permise arată că peniru o protecţie dep­
lin ă a lum inii este necesar de a aranja fiolele în cutii de carton, mai bine de
culoare n eagră sau roşie.

592
 30.2.7.Fabricarea tuburilor de sticlă
pentru producerea fiolelor

Sticla poate fi prelucrată prin diferite metode: presare, lam inare, turnare
în forme, suflare etc. E a se întinde In tuburi, aţe, se su d ează şi se prelucrează
mecanic. Procesul confecţionării tuburilor de sticlă, care se folosesc la fabri­
carea fiolelor, este alcătuit din d o u ă stadii:
a) pregătirea şarjei;
b) obţinerea am estecului şi form area tuburilor de sticlă.
Ca materie prim ă pentru pregătirea şarjei servesc m aterialele principale -
diferiţi oxizi ai m etalelor şi substanţe au xiliare - de lim pezire (sodă, natriu
sulfit, kaliu carbonat etc.).
Componenţa şarjei la 100 k g de amestec de sticlă pentru marca N S -1 , kg:
nisip 73,0; lut 5,0; cretă 12,5; dolomită 1,6; sulfaţi 1,1; sodă 12,9; kaliu carbo­
nat 2,9; acid boric 5,3; sare de bucătărie 1,0; silitră 1,3.
Şarja se pregăteşte în felul urm ător: ingredientele necesare se amestecă
minuţios în tre ele, amestecul obţinut se cerne prin sită. A p o i masa se amestecă
cu sticli strivită (fărîm ată) care se ia cca 30% şi se toarnă în b aia cuptorului cu
acţiune continuă pentru obţinerea am estecului de sticlă lichid. Fierbînd sticla,
bunăoară, N S -1 , se m enţine regim ul de căld u ră urm ător: tem peratura zonei
de lucru 1360 ± 10°C; tem peratura masei de sticlă pe jgh eab 1260 ± 10°C;
temperatura b u lb u lu i 930 ± 10°C.
Din masa sticlei lichide se întind tuburi de sticlă. M etodele cele mai răs-
pîndite de întindere a tuburilor sînt cele orizontale şi verticale.
Metoda orizontală de întindere a tuburilor de sticlă este răspîndită mai pe
larg în industrie. In fig. 202 este p rezentată schematic m aşina pentru
întinderea tuburilor de sticlă. Am estecul de sticlă (1 0 ,1 3 ) din alimentatorul (9)
cuptorului se scurge pe ajutajul (11) aranjat înclinat ce se roteşte sub un unghi
de ÎO'C, fixat pe ax u l principal (8 ) care se roteşte cu ajutorul motorului
electric (7). In ajutaj prin furtunul elastic (6 ) se su flă aer pentru întinderea
tubului. Fîşia am estecului de sticlă (10, 13), curgînd pe ajutaj, form ează aşa-
numitul b ulb, care mâi apoi se întinde în tub pe conveierul cu role (14). Cu
scopul excluderii răcirii bruşte a tubului în zona de la cuptor p înă la m aşina de
ştoluit se instalează o carcasă de protecţie. Pe un sector mic în ain tea maşinii
de ştoluit tubul este suflat cu aer.
Marina se aranjează la distanţa de 2 5 -3 0 m de la cuptorul de topit. Ea
reprezintă dou ă perechi de role ale unui lanţ continuu, între care se rosto­
goleşte tubul de sticlă. Distanţa dintre rolele lanţului se regulează în depen-

Com. 178 593

F ig. 202. Maşina pentru întinderea orizontală a tuburilor de sticlă: 1 — corp; 2 — roţi pentru m iş­
carea maşinii pe şine; 3, 4, 5 — reglatori; 6 — furtun elastic pentru suflarea aerului în interiorul
tubului ce se întinde; 7 — motor electric pentru rotaţia axulu i; 8 — ax principal; 9 — alim entatorul
cuptorului; 10, 13 — fîşii de amestec de sticlă, care curg din alim entatorul cuptorului pe ajutajul
ceramic; 11 — ajutaj ceramic rotitor; 14 — rolele bandei rulante

denţă de diam etrul tu bului ce se întinde. In partea fin a lă a m aşinii de ştoiuit

se află mecanismul de tăiat. E l poate fi în form a u n u i disc rotitor, care are
mişcare de du-te-vino ori în forma un ei pîrghii oscilante cu un carborun d
fixat la capăt. Cînd pîrghia se mişcă în ju ru l un ui ax, carborun du l în poziţia]
superioară se u d ă cu ap ă; în partea in ferioară carborundul se atinge pe un
sector îngust cu tubul fierbinte (150°C), ca rezultat apare un ”atac term ic” şi
tubul se taie. Partea tăiată a tubului nimereşte pe un transportor special, apoi
în receptor.
Grosim ea pereţilor şi diam etrul tu bului se regu lează prin schim barea
cantităţii am estecului de sticlă alim entată pe ajutaj, schimbînd m ărim ea pre­
siunii aerului şi viteza de întindere. Prin metoda întinderii orizontale viteza
medie de întindere este de 60—180 m/min., diam etrul tu bu lu i fiind de
2 -7 0 mm. R andam entul m aşinii - 0 ,5 -0 ,7 t tub de sticlă pe oră.

30.2.7.1. Pregătirea tuburilor

pentru fabricarea fiolelor

De obicei, fabricarea fiolelor se face prin dou ă procedee - prin turnare

sau prin tragere. Fiolele obţinute prin turnare au dimensiuni exacte, identice
la exterior, dar grosimea pereţilor mai puţin uniform ă. Sînt mai rezistente şi de
aceea fiolele şi recipientele mari se obţin prin turnare. Fiolele fabricate prin
tragere au pereţi mai subţiri şi mai uniformi.

594
 Tabelul 21
Caracteristica tuburilor de sticli

Num fcul Dim ensiunile tuburilor, nun Volum ul

grupei nom inal al
diametrul exterior grosimea pereţilor fiolelor, m l

1 9 -10 ,5 0,4-0,6 1
2 10,5-12,0 0,4-0,6 2
3 13,5-15,0 0,4-0,7 5
4 15,0-17,0 0,5-0,7 10
5 19,0-21,0 0,5-0,8 20
6 21,0-23,0 0,6-0,8 25
7 25,0-27,0 0,6-0,8 50

Ca materie prim ă pentru fabricarea fiolelor servesc tuburi de sticlă de

lungim ea 1500 ± 50 mm. T ubu rile trebuie să fie om ogene (lipsite de bu le de aer
şi im purităţi), de form ă circulară la tăietură (cerc, dar n u elips) şi diametru
uniform pe toată lungim ea.
Pregătirea tuburilor pentru fabricarea fiolelor constă din patru operaţii:
calibrarea, spălarea, uscarea şi am balarea prelim inară. Spălarea şi uscarea pot
fi unificate în ansam blu.

30.2.7.2. Calibrarea tuburilor

Pentru fiolele unei serii este necesar de folosit tuburi de acelaşi diametru,
cu grosimea pereţilor egală, pentru ca toate fiolele seriei date să fie cu acelaşi
volum. Cu acest scop tuburile sînt calibrate, adică se sortează după diametrul
exterior. D e exactitatea calibrării tuburilor depind standardul fiolelor fabri­
cate din el şi,o dată cu aceasta,m ecanizarea şi autom atizarea procesului în fio ­
lării. T u bu rile se calibrează în urm ătoarele grupe (tab. 21).
Calibrarea tuburilor se face cu ajutorul maşinii construite de N .A .Filipin.
M aşina este prezentată schematic în fig. 203.
T u bu rile de sticlă (8 ) se rostogolesc pe ghidaj (1) pînă la limitator (6 ), de
unde cu ajutorul dispozitivului de apucare (cleşte) (5 ) treptat avansează spre
calibre (3). D acă diam etrul tubului este mai mare decît deschizătura calibrului,
atunci la urm ătoarea mişcare tubul va fi ridicat cu cleştele în sus la următorul
calibru ş. a. m. d. Dispozitivele de apucare sînt fixate pe o placă gen erală (4),
care cu ajutorul dispozitivului de acţionare (7 ) efectuează mişcarea ”în form ă
de opt” în direcţia aranjării calibrelor, ce asigură trecerea tuburilor de sticlă

595
 de pe un calibru pe altul.
T uburile, diametrul cfirora
corespunde dimensiunilor ca-
librului, pe ghidaju l înclinat se
rostogolesc în acumulator (2), de
unde se în dreaptă spre spălare.
Tubu rile de sticlă se calibrează
pe diametrul exterior cu exacti­
tatea de 0,3—0,5 mm în d ou ă
locuri (puncte) aflate la 700 mm
u n ul de altul.

F ig . 203. Schema instalaţiei pentru calibrates tuburi- 30.2.7.2. S p ă la r e a tu b u rilo r

lor după diametrul exterior. Lămurire fa text

Spălarea tuburilor de sticlă de im purităţi mecanice în m are m ăsură u şu­

rează spălarea posterioară a fiolelor şi, deci, asigură puritatea soluţiilor în -
fiolate. Spălarea are loc prin metoda ’’cam erei” sau cu ajutorul ultrasunetului.
M etoda ’’cam erei” este cea mai rSspîndită m etodă de spălare a tuburilor
de sticlă. U zin a de utilaj tehnologic din M ariupol livrează în serie o instala­
ţie de spălare şi uscare a tuburilor în cam eră de tipul 129 (fig. 204).
Lucrul în instalaţie se efectu ează în modul următor. 250-300 k g d e tuburi
de sticlă se în carcă în conteiner în poziţie verticală şi el se deru lează In inte­
riorul camerei cu ajutorul pneum ocilindrului. U şile camerei se etanşează şi
se conectează sistemul dirijării automate a regim ului spălării. Cam era se um ple
cu ap ă sau soluţie de spălare. Lichidul se încălzeşte p în ă la fierbere. D u p ă
înm uiere se introduc vapori sau aer comprimat printr-un tub perforat (barbo -
tor). Barbotarea m ăreşte eficacitatea spălării din contul creării torenţilor
turbulenţi şi a efectelor cavitaţiei. A poi lichidul din cam eră se varsă, iar prin
duş se toarnă apă dem ineralizată sub presiune. Cu ajutorul pneum ocilindru­
lui injectoarele duşului se schim bă în plan orizontal, asigurînd o clătire in­
tensă şi uniform ă pe tot cuprinsul camerei. Pentru uscare în interiorul cam e­
rei se suflă aer filtrat fierbinte.
In dependenţă de diametrul tuburilor şi gradul lor de im purificare, regi­
mul de lucru se alege empiric. D e exem plu, tuburile pentru fiolele mici se spa­
lă astfel: în m uierea cu ap ă potabilă la tem peratura de 60°C timp de o oră, bar­
botarea — 40 min., spălarea sub duş cu ap ă dem ineralizată sub presiune timp
de 30—60 min., uscarea cu aer filtrat fierbinte la tem peratura de 60°C —

596
 S *r
g -I

i »
fi s
3 I

I f

• -s.

3-
•S

3 3
3 6
23 V
8 *0

i i .
i
и S s
#1
& 5 I
=* * g 'S
й .5 g
g ^ ^
S. , ä
•rî
<U
1 «e
1-4
•л-*T. £
Is Ii I«
g -S &
•2 3n .1o
^ S 8
^ 3 s
597 • S ’S 1
tt, л
F ig. 205. Schema lin iei de spălare a tuburilor pe parcurs: 1 — tejgh ea u a încărcării; 2 — baia pentru
fierberea tuburilor; 3 — baie de spălare a tuburilor in torent tu r b u le n t; 4 — mecanism ul de acţio­
nare a elicei cu navă; 5 - baie de spălare In şuvoi a tuburilor; 6 — m ecan ism u l de transportare a pul-
verizatorului de spălare în şuvoi; 7 — tunelul pentru uscarea tu b u rilo r; 8 — tejgheaua descărcării;
9 — apucătorul cu cîrlige al tuburilor; 10 — sistemul de transportare a tuburilor ” pas cu pas” ; 11 —
cilindri pneumatici ai sistemului de transport vertical; 12 — c ilin d r i pn eu m atici ai sistemului de
transport longitudinal; 13 — mecanismul de acţionare a bandei ru la n te a tu n elu lu i uscării tuburilor

15-30 min. Spălarea tuburilor pentru fiole mari: s p ă la r e a sub duş cu apă
potabilă la tem peratura de 40°C timp de 15 m in., în m u ie r e a cu a p ă dem inerali­
zată şi barbotarea cu vapori acuţi - 20 m in., s p ă la r e a sub duş la presiunea
392266 N/m cu apă dem ineralizată la tem peratura d e 40°C - 15 min., uscarea
cu aer filtrat fierbinte la 60°C — 15 min.
Linia în flu x de spălare a tuburilor a asociaţiei de produ cere ’’O k teab ri”
din Sankt-Petersburg asigură spălarea autom ată în m ulte stadii (fig. 205).
T uburile se alim entează pe masa de în cărc are în p o z iţie orizontală, cu ajuto­
rul transportorului cu cîrlige de apucare se trece consecu tiv de la o poziţie la
alta. L a în ceputu l spălării tuburile se în m oiae în b a ia cu a p ă fierbinte. A poi se
transferă în baia spălării turbulente, care se c re e a z ă cu nişte elice instalate la
capetele tuburilor. Urm ătoarea baie este rezervată p e n tru spălarea în şuvoi. Cu
acest scop un dispozitiv special pune p u lverizatorul în m işcare de serpentină

598
Fig. 206. Schema instalaţiei de spălare a tuburilor de sticlă cu ultrasunet. Lăm urire în text

de la centru spre periferie. Şuvoiul de ap ă cu tem peratura de 60—70°C şi

presiunea 6 kg/cm2 treptat efectu ează spălarea uniform ă din am bele părţi ale
tuburilor. T ubu rile se usucă într-un tunel cu aer filtrat, în călzit p în ă la
75—80°C.
Metoda ultrasonorâ. U n a din instalaţiile propuse *de I.E.E lipiner (fig. 206)
reprezintă o baie orizontală, montată pe un suport (13) şi are urm ătoarele
ansam ble: alimentator (5, 6), transportor cu lan-ţ (9 ), dispozitiv în form ă de
ploaie (14) şi acum ulatorul tuburilor de sticlă spălate (12). R eg larea alim entării
tuburilor pe roţile de lanţ (2 ) ale ax u lu i condus (3 ) se efectu ează cu ajutorul
ghidajelor superior (6) şi inferior (5 ) ale alim entatorului. A x u l condus este unit
cu axul conducător (4) cu două roţi dinţate (7). Roţile de lanţ alimentatoare
pot fi schimbate şi se m ontează în depen d en ţă de diam etrul tuburilor de stic­
lă. In pereţii colaterali ai băii sînt montaţi trei arbori imobili (10), pe care se
rotesc liber cîte două role (11). Pe a x u l conducător sînt instalate d ou ă ste­
luţe (1), cu ajutorul cărora se efectu ează lucrul transportorului.
în fu ndu l băii sînt montate patru convertoare cu magnitostricţie tip
PM P—2,5. Colateral şi pe fu n du l băii sînt instalate ghidaje (8 ) pentru reglarea
intervalului la m işcarea tuburilor de sticlă. In partea laterală a băii la ieşire
este instalat un dispozitiv de ploaie (d u ş). In baie se m enţine constant nivelul
apei de 400 mm. T ubu rile spălate se în dreaptă în acum ulator (12), u n d e se
leagă în fascicule (snopi).
Spălarea are loc în felul urm ător. D u p ă calibrare tu burile de sticlă se
aranjează pe jgh eab u l inferior al alim entatorului, de unde se rostogolesc cîte

599
 3 4

F ig . 207. Schema instalaţiei pentru spălarea tuburilor de sticlă cu ultrasunet prin contact direct.
Lămurire în text

u n ul pe roţile dinţate, care le transmit transportorului, îm pingînd tuburile de

sticlă prin fu ndu l băii d easupra convertoarelor cu magnitostricţie, unde sînt
acţionate de ultrasunet. L a ieşirea din baie tu bul se spală cu un duş fier­
binte (60—70°C) de apă, prelim inar filtrată prin filtru presă.
M etoda spălării cu ultrasunet prin contact direct. A fost propusă de
G .G .Stoliarova. Schem a instalaţiei este prezentată în fig. 207.
T ubu rile de sticlă se în carcă în acumulator (4), automat se în dreap tă din
părţi, cîte unul se în carcă pe lanţul transportorului (3), cu ajutorul căruia se
aduce în contact cu sup rafaţa de lucru a convertoarelor cu magnitostricţie
(1 ) tip PM S—6 M (frecvenţa 20 000 Hz, intensitatea 1,2 Vt/cm2 timp de 7 sec.).
T u b u l de sticlă sonorizat se clăteşte cu un şuvoi de ap ă filtrată (2) sub presiu­
n ea 5 - 6 kgs/cm2.
M etoda ’’cam erei” d e spălare se foloseşte la majoritatea uzinelor. A van ­
tajul ei este: productivitatea sporită, posibilitatea automatizării procesului
după parametrii necesari, simplitatea deservirii, uscarea în acelaşi aparat.
Dezavantajul constă în cheltuieli mari de apă, în să principalul - eficacitatea
mai mică de spălare a tuburilor de sticlă de im purităţi decît la spălarea lor
ultrasonoră. D u p ă datele lui F .A .K onev şi A.S.Poliakova, viteza optimă a
torentului de apă pentru a învinge forţele de adeziune care apar prin contactul
particulelor cu suprafaţa sticlei, trebuie să fie cca 100 cm/s. A şa viteză a
torentului de ap ă la spălare prin metoda ’’cam erei” nu poate fi atinsă: de
obicei, ea nu depăşeşte 10 cm/s.
Eficacitatea acţiunii ultrasunetului a fost m ărită simţitor prin contactul

600
direct al tuburilor de sticla cu sursa ultrasonoră, iar n u prin interm ediul stra­
tului de lichid.
Spălînd tuburile prin metoda de contact direct, oscilaţiile ultrasonore apar
direct în obiectele ce se curăţă şi curăţirea suprafeţei are loc atlt din contul
efectelor specifice, ce apar In lichid (im pulsuri de presiune cînd se închid
golurile cavitaţiei), cît şi din contul oscilaţiilor m ecanice proprii ale tuburilor.

30.2.7.3. Uscarea şi am balarea p realabilă

Pentru uscarea tuburilor de sticlă spălate cu ultrasunet se cer uscătorii de

aer suplim entare, în care tuburile se în carcă legate în snopi. D u p ă uscare
fiecare snop de tuburi se acoperă la capete cu hîrtie şi se leagă. Astfel fasci­
culele de tuburi se păstrează pîn ă la fabricarea fiolelor.

30.2.8. Fabricarea fiolelor

Fiolele de toate m ărim ile cu şi fă ră gîtuitură se fabrică cu semiautomate

carusel tip ’’A m b e g ” şi ’’M atver” . Sem iautom atul ’’A m b e g ” produce cca 1100
fiole pe oră de volum ul 1 -2 ml, p în ă la 1000 fiole de volum ul 10 ml şi pînă la
700 fiole de volum ul 20 ml. Semiautomatul lucrează d up ă urm ătoarea schemă
prin cipală (fig. 208).
în patronul superior (6) se introduce tubul de sticlă care în poziţia I se
lasă în jos pîn ă la limitatorul lungim ii (4). Patronul inferior (3), sprijinindu-se
pe tijă şi ro lă (2), se m işcă pe şablon (1). în poziţia II patronul inferior apucă
capătul tu bului d e sticlă, care rotindu-se în ju ru l ax u lu i său, se încălzeşte în
flacăra arzătorului (5 ) pîn ă la ră.zmuiere. în poziţia III arzătorul (5 ) se stinge,
patronul se lasă în jos şi întinde tubul, form înd capilarul. In poziţia IV se
aprinde arzătorul (8), care form ează o flacără acută, ce taie capilarul, sudînd
totodată fu n du l fiolei urm ătoare (poziţia V ). Pentru aceasta patronul (3) se
deschide şi fiola cade din automat (poziţia V I) pe rigolă (9). M ai departe
şablon ul care t jid ic ă patronul (3 ) din nou se reîntoarce în poziţia I şi ciclul se
repetă.
In prezent industria produce fiole binare. D e aceea schema din fig. 208
este puţin m odernizată. B un ă o ară şablonul (1 ) Ir. poziţia III este cu mult mai
înclinat în jos, astfel că lungim ea capilarului va fi de două ori mai lungă. In

Com. 178 601

r>
 Iii IV V VI

F ig . 208. Schema automatului rotativ pentru fabricarea fiolelor: 1 — şablon; 2 — rolă; 3 — patron
inferior; 4 — lim itatorul lu ngim ii; 5, 8 — arzătoare; 6 — patron superior; 7 — tub de sticlă; 9 — ri­
golă înclinată

afară de aceasta, arzătorul (8 ) în poziţia IV este fixat puţin mai sus, astfel se
obţine fiola a doua.
In cazul cînd fiolele trebuie să fie înzestrate cu o gîtuitură între corpul
fiolei şi al capilarului, în locul dat se fix e a z ă un arzător suplim entar pentru
în călzirea fiolei şi un disc rotitor, care, venind în contact cu tubul de sticlă
*
ce se roteşte în ju ru l axu lu i, treptat apasă tu bul răzm uiat, form înd astfel
strangularea.

30.2.8.1. R ecoacerea fiolelor

In procesul fabricării fiolele sînt supuse la variaţii însem nate de tem pera­
tură. Astfel, pereţii capilarelor şi fu n du l fiolei la confecţionare se în călzesc în
semiautomate pîn ă la 800°C, iar pereţii - la 250°C. Fiola gata, ieşind din pat­
ronul maşinii, nim ereşte brusc în spaţiul răcirii, straturile suprafeţei lor tind
a se micşora în volum şi în acelaşi timp straturile interioare se opun acestui
proces, deoarece în că nu s-au răcit. Ca rezultat în straturile superficiale ale

602
 /
F ig . kecoacerea fiolelor: 1 — corpul cuptorului; 2 — termocuplu; 3 — banda rulantă; 4 — masa
de î n ^ H r e ; 5 — cameră de încălzire; 6 — cameră de m enţinere a tem peraturii; 7 — cameră de
răcire! 8 casetă cu fio le; 9 — masă de descărcare

fiolei01 apar forţe de întindere. D acă aceste forţe vor depăşi limita tăriei
mec?n^ e a pereţilor fiolei, atunci ultimele se distrug. Pentru a în lătura tensiu­
nile f enianente apărute în sticlă fiolele sînt supuse recoacerii.
R eţ:oacerea fiolelor este alcătuită din trei stadii: în călzirea pînă la tempe­
r a t u r i ap ro p if* ' de cea de topire a sticlei, b u n ăo ară pentru sticla de marca
N S -1 5^0-580°C; m enţinerea fiolelor la tem peratura dată timp de 7 -1 0 min. şi
răcifea treptată timp de 30 min. pîn ă la 100“C; apoi pîn ă la temperatura
cam£rei. Recoacerea se face în cuptoare de tip tunel prezentate în fig. 209.
I^urigimea totală a cuptorului este de 13 m. Productivitatea p în ă la 25 000
fiole Pe oră, volum ul 5—10 ml. Term ocuplul este instalat în cuptor, menţinînd
în psrtea de mijloc tem peratura de 500-700°C. în interiorul cuptorului se mişcă
un c0nveier (3) pe care se instalează lăzi de metal cu fiole. Conveierul se pune
in miŞc^re cu un motor electric.
Cuptoarele pot fi încălzite şi cu gaz. L ungim ea cuptorului e de 6 m. Fio­
lele Se ‘hcarcă în lăzi metalice, care se mişcă cu conveierul, montat în interio­
rul c ^ P W u lu i, cu viteza 0,2 m/min. în călzirea fiolelor pîn ă la 550—620”C se
face cu ajutorul a d ou ă grupe de serpentine de în călzire de 3,5 mm, instalate
pe aif*beie părţi ale lanţului metalic în partea inferioară.

3°-2.8.2. Flacoane multidoze

Sînt flacoane de sticlă mici în form ă de butelie, astupate cu dop de cau­

ciuc ^Plicat strîns cu ajutorul unui inel de alum iniu şi acoperite cu o capsulă de
protec ţH, tot din alum iniu. Pentru prelevare acul de seringă se introduce prin
dopul dţ cauciuc. Sînt destinate, de obicei, medicamentelor în stare solidă sub
form£ Pulverulentă sau masă spongioasă (la produse liofilizate). V eh iculul (ap a
 sau serul fiziologic) este introdus cu seringa în flacon prin dopul de cauciuc. A u
capacitatea de 5—20 ml şi servesc mai ales pentru antibiotice. Astfel de reci­
piente pot fi folosite şi pentru condiţionarea preparatelor multidoze sub form ă
de soluţii. Fabricarea se efectuează prin turnare. D e aceea au dimensiuni
exacte, identice la exterior, dar grosimea pereţilor mai puţin uniform ă.

30.2.8.3. Flacoane pentru volume mari

Sînt flacoane de sticlă de capacitate mai mare, 250-500 ml, astupate cu

dopuri de cauciuc, peste care se aplică garnituri de alum iniu. Servesc pentru
sînge conservat, substituenţi ai sîngelui şi pentru soluţii perfuzabile. A stfel de
flacoane se folosesc ca recipiente monodoze pentru volume mari.
In farm acopei se m enţionează că recipientele în care se introduc m edi­
camentele injectabile trebuie să fie incolore, pentru a se putea exam in a con­
ţinutul. j
Recipientele şi dopurile folosite la preparatele injectabile trebuie să în d e p ­
linească condiţiile prevăzute de norm ele tehnice în vigoare.
Dopuri de cauciuc. Sînt utilizate pentru în chiderea flacoanelor cu mai
multe doze. D opurile se fabrică din cauciuc natural sau un polimer sintetic
asemănător. Conţin în să şi alte ingrediente: sulf pentru vulcanizare, oxid de
zinc, agenţi de um plutură, antioxidanţi, lubrifianţi. D opurile trebuie să fie
elastice pentru a se adapta la gîtul flaconului, a asigura o închidere ermetică şi
pentru a închide orificiul făcut la prelevare de către acul de seringă. D opurile
trebuie să aib ă rezistenţă m ecanică şi să n u cedeze fragm ente. D e asem enea,
nu trebuie să cedeze' componente solubile în apă în timpul sterilizării prin
autoclavare.
Materiale plastice. Se folosesc pentru confecţionarea unor flacoane sau
pungi pentru perfuzii. A u avantajul că sint uşoare, n u se sparg şi cînd au adi­
tivi puţini p rezin tă o toxicitate scăzută şi o reactivitate chim ică slabă.
Polimerii termoplastici n u sînt afectaţi de tem peraturile aplicate pentru
sterilizare şi au perm eabilitatea ridicată pentru vaporii de ap ă şi pentru gaze.
U n ele materiale cum ar fi polistirenul permit obţinerea de recipiente flexibile.
Astfel de materiale se folosesc şi la fabricarea seringilor unidoze pentru că
răm în în contact cu soluţia in jectabilă un timp limitat. Aceste seringi sînt
foarte ieftine şi se folosesc o singură dată. U neori medicam entele injectabile
sînt condiţionate chiar în seringi gata de folosit, seringi care îndeplinesc şi rolul
de fiole.

604
 Fabricarea fiolelor de m asă plastică se face prin extruzie — masa termo-
plastică se toarnă sub presiunea aerului în matriţe speciale - se extru d ează In
form e corespunzătoare. Autom atele cu care se face extruzia se numesc extru-
dere şi se produc în Germ ania.

30.2.9. Pregătirea fiolelor pentru um plere

Procesul um plerii fiolelor cu m edicam ente -'în fio la r e a - constă din urm ă­
toarele operaţii ce au loc consecutiv: deschiderea fiolelor prin tăierea capila­
relor, com pletarea fiolelor în casetă, spălarea şi uscarea fiolelor, um perea,
sudarea, sterilizarea, rebutarea, etichetarea, am balarea şi analiza definitivă.
Deschiderea fiolelor. Procesul deschiderii fiolelor este alcătuit din două
operaţii: în sem narea locului de tăiere pe suprafaţa capilarului cu ajutorul unui
disc abraziv de carborund (SiC ).
Schem a u n u i semiautomat pentru deschiderea fiolelor este prezentată în
fig. 210.
Actualm ente se cunosc diferite construcţii de semiautomate de acest tip,
care se deosebesc u n u l de altul prin principiul alim entării fiolelor la discul de
tăiere şi culegere a fiolelor. E xactitatea lungim ii fiolei d u p ă tăierea capilarului
are mare însem nătate mai tîrziu la sudarea fiolelor.
Completarea fiolelor în casete. Fiolele deschise se com pletează în casete,
confecţionate din aliaje de alum iniu. Casetele reprezintă nişte discuri cu per­
foraţii pentru fiole. N u m ăru l perforaţiilor în casete pentru fiole de volum ul 5,
10, 20 ml variază între 300 şi 500, pentru fiole de volum ul 1—2 ml este de 1000
orificii. Com pletarea fiolelor în casete se efectuează cu semiautomate de con­
strucţia lu i R ezepin (fig. 211). M aşin a se p une în mişcare de un electromotor.
Pe sanie (3 ) este fix at un bun căr (5), care se m işcă pe gh idaju l axu lu i. In
buncăr se în carcă fiolele d u p ă tăierea capilarelor. Crem aliera (6 ) reprezintă o
p iancă cu locuri speciale pentru fiole, care se roteşte liber în d ou ă axe. Fio­
lele din bun căr (5 ) com pletează locurile crem alierei (6). Cînd crem aliera se
întoarce în jos, fiolele iau poziţie verticală şi cu capilarele îndreptate în jos
nimeresc în cuiburile ghidaju lu i plăn cîi (1), mai apoi în perforaţiile casetei (7).
Totodată se um ple tot rîndul casetei. Sania cu caseta fix a tă pe ea se mişcă cu
un rînd. Locurile crem alierei din n ou se com pletează cu fiole şi ciclul se
repetă. D u p ă ce caseta se com pletează cu fiole, m aşina se opreşte automat cu
ajutorul un ui întrerupător instalat în carcasa maşinii. Productivitatea m aşini­
lor este de cca 20 000 fiole pe oră.

605
606
Fig. 211. Schema maşinii pentru distribuirea fio lelor In casete. Lăm urire In tex t

Spălarea fiolelor. Sp ălarea şi uscarea fiolelor este un a din cele mai res­
ponsabile operaţii la fabricarea soluţiilor injectabile. E a constă din spălarea
exterioară şi interioară. Pentru spălarea exterioară casetele cu fiole se aran­
je a ză în b aia maşinii de spălat (fig. 212) şi se spală cu un duş (5 0 -6 0 °C ) de apă
caldă.
Spălarea are loc în felu l următor. Caseta cu fiole (3 ) se introduce în vasul
de lucru şi se în chide capacul (5). In timpul acesta se conectează aparatul în
lucru. Caseta începe a se roti, iar din instalaţia de spălare cu duş (4 ) curge apa
dem ineralizată caldă (60—70°C) care spală fiolele. Cînd timpul de spălare s-a
epuizat,cu ajutorul sistemei de spălare apa folosită se scurge în vasul inter-
spaţial, de unde poate reveni din nou la spălare d up ă filtrarea corespunză­
toare.
In ceea ce priveşte spălarea interioară a fiolelor, în prezent cunoaştem un
şir de metode, unele dintre care vor fi descrise mai jos.
Spălarea cu seringa. Pentru spălarea fiolelor cu seringa, metodă folosită
pe larg în ţările străine, în fiolele îm brăcate pe acul seringei se alim entează pe
rînd lichidul de spălat şi aer comprimat prin acul introdus prin capilar în in-

607
F ig . 212. Spălarea exterioară a fiolelor: 1 — corp; 2 — vas interspaţial; 3 — casetă cu fio le; 4 — in­
stalaţie de spălare cu duţ; 5 — capac; 6 — ras de lucru; 7 — sistem de supape

teriorul fiolelor. D ezavantajul metodei este cerinţa rigidă fa ţă de forma şi

dim ensiunile geometrice ale fiolelor, gradul destul de avansat al utilajului con­
struit, de asem enea m icşorarea eficacităţii de spălare a şuvoiului de ap ă la
spălare, care depinde de m ăsura um plerii fiolelor, cu atît mai mult că numai
fu n du l fiolelor se spală sub presiune, iar sectoarele mai însem nate (pereţii) se
spală num ai cu un torent scurgător.
M icşorarea eficacităţii are loc şi din acea cauză, că acul introdus în capi­
lar m icşorează simţitor secţiunea lui, dim inuează condiţiile circulării lichi­
dului. Această m etodă la noi nu-i răspîndită.
M ai des spălarea interioară a fiolelor se poate efectua prin urm ătoarele
metode; prin vid, cu ultrasunet, termic.
Spălarea prin vid include metoda spălării simple prin vid, turbovid, prin
condensarea vaporilor şi vîrtej.
M etoda spălării prin vid se bazează pe um plerea fiolelor cu a p ă prin crea­
rea unei diferenţe de presiune în interiorul şi exteriorul fiolei, urm ată de
în lăturarea ei cu ajutorul vidului. Pentru efectuarea spălării fiolele se cu fun­
d ă cu capilarele în jos în ap ă şi se creează vid, care mai apoi se stinge prin
alim entarea aparatului cu aer filtrat. Sub acţiunea decăderii de presiuni apa
nim ereşte în interiorul fiolei, spală suprafaţa ei internă şi se în lătu ră o dată cu

.608
im purităţile cînd în fiolă se creează din nou vid. Această m etodă.din cauza
eficacităţii m ic ise foloseşte în com binare cu alte metode.
M etoda turbovidului se deosebeşte de cea descrisă mai sus prin spălarea
mai eficace din contul stingerii spontane a vidului şi a vacuum ării treptate.
Procesul are loc într-un aparat prin turbovid cu dirijarea autom ată a tuturor
operaţiunilor d u p ă parametrii necesari. Ciclul lucrului se în cepe prin instala­
rea în interiorul aparatului a un ei casete cu fiole (cu capilarele în jos). Capacul
se închide şi în aparat se creează vid de 46,6 kN/m2. Capacitatea de lucru a
aparatului se um ple cu ap ă cald ă dem ineralizată cu tem peratura de 60°C pîn ă
la un nivel dat.astfel încît capilarele să fie cufundate în apă. R arefierea creşte
pînă la 73,9 kN/m 2, în interiorul fiolei de asem enea se creează vid. M ai apoi se
deschide prompt o supapă electrom agnetică de d iam eU u mare şi în aparat
momentan nim ereşte aer steril, filtrat. Aceasta creează o decădere bruscă a
presiunii şi apa nim ereşte în interiorul fiolelor sub form ă de flu x turbulent.
Im purităţile se separă de la sup rafaţă şi trec în stare suspendată. S u papa de aer
se închide, aparatul se uneşte cu linia de vid, se creează o rarefiere de
79983,2-86659,3 N/m2 şi apa cu im purităţile suspendate se în lă tu ră din capa­
citatea de lucru a aparatului. O m are însem nătate are în lătu rarea urgentă a
apei im purificate, ca im purităţile să n u dovedească să se re ţin ă pe pereţii
fiolelor. V id u l se aduce din nou la 46662,7 N/m2, în capacitatea de lucru a
aparatului se toarnă ap ă p u ră şi ciclul spălării se repetă de 4 - 8 ori (în depen­
denţă de gradu l de im purificare a fiolelor). D u p ă o astfel de prelucrare fiolele
se spală 1—2 ori cu ap ă distilată.
Spălarea prin condensarea vaporilor. U n a din variantele metodei spălării
fiolelor în vid este cea propusă de F .A .K o n ev prin condensarea vaporilor.
Această m etodă şi-a găsit în trebuin ţare industrială în aparatele A P -3 0 şi
în linia autom ată A P —25. Principiul de spălare prin această metodă este
aproape de cel prin vid, în să rarefierea aici se creează prin condensarea
vaporilor într-un condensator prin amestecare (fig. 213). Stingerea vidului se
(ace n u prin alim entarea cu aer în interiorul aparatului, ci cu vapori sub
presiune. A p a este în lăturată din fiole cu viteză m are, momentan, deoarece în
afară de vid, la aceasta acţionează şi fierberea apei cu tem peratura de 8 0 -9 0 'C ,
care se a flă în interiorul fiolelor în condiţii de vid. F ierberea duce la o vapori-
zare intensă şi la creşterea presiunii în interiorul fiolei.
Spălarea în acest aparat se efectu ează automat d up ă un program dat.
Caseta cu fiole cu capilarele în jos (7 ) se introduce în cam era de lucru (2),
capacul (6 ) se în chide, şi în aparat d u p ă în lătu rarea aerului sub presiune se
suflă vapori prin condensator (12) timp de 6 sec. A re loc substituirea aerului

C o m .178 609
F ig . 213. Aspectul exterior în secţiune (vedere direct exterioară) al aparatului pentru spălarea fio­
lelor prin condensarea vaporilor. 1 — colector interm ediar; 2 — capacitatea aparatului; 3 — cilindru
pneumatic al închiderii şi deschiderii capacului; 4 — conducta apei dem ineralizate; 5 — conducta
apei purificate; 6 — capac; 7 — caseta cu fio le; 8 — cuzinetul casetei; 9 — filtru de aer; 10 — conducta
de vapori; 11 — duş de apă rece; 12 — condensator; 13 — supape de evacuare

din aparat şi în călzirea pereţilor lui. Prin duş (11) se toarnă ap ă rece cu tem pe­
ratura 8—10°C sub presiunea de 147,09 kN/m2. In urma contactului vaporilor
cu picăturile de apă rece din duş.în condensator şi capacitatea de lucru se cre­
ează vid. Pentru în lăturarea aerului din fiole rarefierea se repetă. Capacitatea
de lucru se umple cu apă dem ineralizată de temperatura 80—90°C prin con­
ductă (4 ) pînă la nivelul cerut, care asigură cufundarea deplin ă a capilarelor
în apă. Prin condensator se aduc în aparat vapori timp de 4 sec., mai apoi în
duş - apă rece. V id u l care se creează astfel se stinge n u cu aer, ci cu vapori
sub presiune. Sub acţiunea şocului hidraulic, legat de decăderea spontană a
presiunii, apa în form ă de torent turbulent se în dreaptă în interiorul fiolelor.
Tem peratura in iţială a apei este ridicată,încît sub acţiunea vidului ea începe
să fiarbă. Pentru în lăturarea apei din fiole în vasul de condensare se toarnă apa
rece, în capacitate se form ează vid, astfel are loc fierberea rapidă a apei de
spălare din interiorul fiolelor şi în lătu rarea ei imediată.

610
 A lternînd procesul alim entării cu vapori şi ap ă rece, se execută spălarea
m ultiplă a fiolelor mai întîi cu a p ă dem ineralizată, apoi cu cea distilată. De
obicei în un a şi aceeaşi porţie de ap ă de spălat se efectu ează de la 4 la 9 şocuri
hidraulice. D in capacitatea de lucru ap a şi im purităţile se în lă tu ră prin supapă
(13) prin alim entarea cu vapori sub presiune. D u p ă aceasta se în lătu ră apa din
fiole prin crearea vidului. în capacitatea de lucru se toarnă o n o u ă porţie de
ap ă curată (80—90°C) şi ciclurile se repetă p în ă la ep urarea deplină. în ulti­
m ele 1 -2 cicluri se face clătirea cu a p ă distilată. D u p ă aceste cicluri în aparat
se creează vid fă ră alim entarea cu ap ă a capacitaţii de lucru. In acest timp din
fiole se în lă tu ră definitiv apa, are loc uscarea şi sterilizarea fiolelor. R an da
mentul acestei m etode — 27 000 fiole pe oră cu capacitatea de 1—2 ml.
Spălarea prin vibrare. M ajoritatea im purităţilor m ecanice, alipite de sup­
rafaţa interioară a fiolelor o alcătuiesc particulele d e sticlă. F .A .K o n ev et al.
pentru în lăturarea lor din soluţii au folosit principiul precipitării particulelor
suspendate în lichid, conform legii lui Stokes, şi au elaborat metoda în lă tu ­
rării im purităţilor din fiole, care constă în urm ătoarele. Fiolele cu ap ă se
aranjează pe un suport cu capilarele în jos, fixat rigid pe un vibrator, capila­
rele fiolelor fiind astfel cufundate în lichid. A p o i fiolele se pun în vibra­
ţie. Ca rezultat părticelele suspendate în soluţie se precipită în spaţiul capila­
relor şi părăsesc fiolele. In timpul vibrării fiolelor la interfaţa capilarului şi
a lichidului apare o ’’b arieră de valu ri” care îm p iedică intrarea impurităţilor
din lichid în fiole. N ivelul lichidului în fiole este perm anent constant. Se fo­
losesc vibratoare cu frecvenţa de 50 -100 Hz şi am plitudinea de 1 cm.
U n irea vibraţiilor fiolelor cu m omentul în lătu rării din ele a apei prin spă­
larea în aparatele cu vid permite micşorarea de d ou ă ori a nu m ăru lu i cicluri­
lor. Faptul că prin vibrarea fiolelor volum ul lichidului în ele răm îne constant,
permite cedarea im purităţilor de sticlă direct din soluţiile substanţelor m edica­
mentoase în timpul um plerii cu vid a fiolelor. C ercetările au arătat că părti­
celele de sticlă de m ărim ea 30—100 | im a u fost în lătu rate practic în circa 98%
cazuri prin vibrarea soluţiilor în fiole de 5 ml timp de 3 min.
M etod a termică. A fost propusă de V .Tihom irova şi F.K onev în 1970.
Fiolele d up ă o spălare d u b lă prin vid se um plu cu a p ă distilată şi se supun unei
acţiuni termice < 4 -5 m in.) la tem peratura 300-450°C. A stfel,în călzin d u -se în
fiolejapa se transform ă în vapori. Torentul de căld u ră, care se transmite de la
pereţii fiolelor lichidului, d ă naştere curenţilor convectivi, m işcarea lichidului
sporeşte şi devine intensă la fierbere. Părticelele m ecanice se desprind de la
pereţi şi îm p reu n ă cu lichidul se în lă tu ră din fiole dui contul presiunii mari a
vaporilor aflaţi deasupra lichidului. Viteza în lătu rării ap ei din fiole depinde, în

611
principiu, de doi factori - de tem peratura in iţială a apei şi de tem peratura în
spaţiul încălzirii. Cînd temperatura in iţială a apei este de 60-80°C , iar în zona
încălzirii - 300~400°C,viteza ia o un ică spălare nu depăşeşte 5 min.
M etoda ul*rasonoră. Spălarea fiolelor prin metoda ultrasonoră se bazează
pe fenom enul cavitaţiei acustice în lichide. Cavitaţia acustică, r.dică form area
şi distrugerea în lichid a golurilor pulsatoare, apare sub acţiunea presiunilor
cu sarcini alternative, create de emiţătorii ultrasonori. In cîmpul ultrasonor are
loc distrugerea fiolelor ce au microfisuri şi defecte interne, factor ce permite în
prim ele stadii ale procesului tehnologic de rebutat fiolele. In afară de aceasta,
în baia ultrasonoră se cu răţă în ansam blu atît suprafaţa internă a fiolelor, cît şi
cea externă. Ultrasunetul are şi acţiune bactericidă în plus.
N um ărul golurilor cavitaţiei în unitate de volum al lichidului şi intensi­
tatea undelor de şoc, ce apar la în chiderea golurilor, determ ină activitatea
erozivă a cavitaţiei. —
D e obicei, toate aparatele destinate pentru spălarea ultrasonoră a fiolelor
sînt înzestrate cu magnitostrictoare sau emiţători piezoceramici livraţi în serie
şi generatori de frecvenţă ultrasonoră. Prelucrarea prelim inară a fiolelor cu
ultrasunet de obicei se com bină cu spălarea posterioară turbulentă în vid sau
cu seringa la acelaşi aparat sau la un altul.
A paratele se deosebesc unul de altul prin amplasarea emiţătorilor faţă
de casetele cu fiole, n um ărul emiţătorilor şi construcţia lor, metodele de orien­
tare a casetelor faţă de emiţători. In afară de aceasta, construcţia aparatelor
poate prevedea diferite metode de m ărire a activităţii erozive: schim barea pre­
siunii statice, tem peraturii şi a gazelor conţinute în lichide.
Această m etodă a fost propusă de G .G .Stoliarova, F .A .K q n ev et al. în 1972.
Fiolele în casete sînt um plute prin vid cu ap ă distilată şi se instalează cu
capilarele în jos deasupra convertorului magnetostrictiv, montat în fu ndu l semi­
autom atului de spălare în vid. Distanţa capilarelor, cufundate în apă, este de
10 mm de la emiţători. Parametrii optimi: tem peratura apei 40-60°C , um plerea
fiolelor - 2/3 din volum, sonorizare d u b lă (20 şi 10 sec.). Calitatea şi viteza
spălării se măresc, dacă semiautomatul este înzestrat cu un dispozitiv
pneum atic de ridicare a casetelor cu fiole. In cazul dat în lăturarea apei din
fiole are loc în timp ce fiolele sînt sonorizate cu magnetostrictoare şi are loc
ridicarea casetelor cu fiole deasupra apei. In fig. 214 este prezentat aparatul
pentru spălarea fiolelor cu ultrasunet.
Actualm ente cunoaştem un şir de aparate de diferite construcţii folosite
pentru spălarea ultrasonoră a fiolelor. In dispozitivul prezentat în fig. 214 con­
vertorul este montat în capacul aparatului deasupra casetei cu fiole, iar pentru

612
 o sonorizare mai uniform ă m em brana
convertorului este legată cu suprafa­
ţa casetei.
Pentru intensificarea spălării cu
ultrasunet se foloseşte şi vibraţia. în
fig. 215 este reprezentat aparatul
pentru spălarea fiolelor prin metoda
vibroultrasonoră.
In multe ţări sînt răspîndite pe
larg maşinile de spălat cu ultrasunet
ale firmei ’’Stru n ck” (G erm ania).
Principiul de lucru al lor constă în

r f K D com binarea spălării cu seringa sub

presiune şi p relucrarea ultrasonoră.
M aşinile RUR D03/05; RUR
D04/07; R U R D12 sînt destinate p en ­
tru spălarea fiolelor şi flacoanelor de
diferite volume. Puterea generatoru­
lu i ultrasonor 0,3 kV t, productivitatea
3 50 0-15 000 fiole/h.
RUR H O L d u p ă spălarea ultra­
F ig . 214. Schema aparatului pentru spălarea
ultrasonoră a fio lelor; 1 — nodul fix ă r ii so n oră,efectuează siliconizarea fiole­
m agnitostrictom lui lor şi a flacoanelor.
In toate construcţiile firmei
’’Stru nck” fiolele, trecînd prin baia ultrasonoră, sînt îndreptate către emiţător
cu suprafaţa laterală.
Firm a ’’C ornin g” (S .U .A .) livrează o linie de tipul А Р М 15M/180 care
include un dispozitiv pentru cu răţirea ultrasonoră a fiolelor de asem enea prin
com binare cu p relucrarea cu ace de seringă individual. V o lu m u l fiolelor este
de 1 -5 ml, productivitatea liniei - 10 800 fiole/h.
Ciclul spălării este alcătuit din cinci spălături aparte cu a p ă dem inerali­
zată sau distilată cu tem peratura de 8 0 -8 5°C , trei din care au loc în b aia ultra­
sonoră.
In timpul spălării fiolele se a flă pe acele unei tobe rotitoare. Fiolele goale
se sterilizează, d u p ă răcire ele se um p lu Cu o soluţie sterilă, în procesul um p­
lerii e posibilă folosirea gazului inert.
L in ia este alcătuită din m aşina pentru confecţionarea fiolelor şi partu
maşini pentru p relucrarea fiolelor p în ă la am balare.

613
F ig . 215. Schema aparatului pentru spălarea fio lelor prin vibroultrasunet-, 1, 8, 9, 10 — supape; 2 —
subcasetS; 3 — casetă; 4 — fio le; 5 — capacul aparatului; 6 — captor de n ivel al apei; 7 — captor de
vid; 11 — mecanism de executare; 12 — magnitostrictor

Firm a jap o n e ză ’’T atib a n a ” livrează m aşini din seria S A N - 1 , care com bi­
n ă acţiunea ultrasonoră cu spălarea printr-un jet de a p ă sub presiune a
seringii. M aşinile sînt destinate pentru cu răţirea fiolelor de 1 -2 0 ml (45 0 0 0 -
9 000 bucăţi/h); flacoanelor 2,0-100 ml (14 0 0 0 -2 300 bucăţi/h); conteinerelor
pentru picături oftalmice (14 0 0 0 -6 500 bucăţi/h). In aceste m aşini este folo­
sit sistemul de rotaţie, prin care casetele cu fioie şi com pletul de ace pentru
injectare efectu ează o rotaţie deplin ă (fig. 216). In poziţia de sus are loc pre­
lucrarea cu un jet de a p ă sub presiune (zo n a I), în cea de jos - p relucrarea cu
ajutorul convertorului ultrasonor (zo n a II), elaborat de firmă.
Pentru prevenirea interferenţei undelor ultrasonore în procesul de lucru
este posibilă am plasarea convertorului în poziţie verticală. D u p ă p relucrarea
ultrasonoră se prevede spălarea cu a p ă deionizată sub presiune, apoi cu cea
distilată cu curent de aer steril. Tot procesul spălării fiolelor, cu excepţia în c ă r­
cării casetelor, este automat.
A stfel procesul spălării fiolelor prin orişice m etodă este alcătuit din d ou ă
stadii principale: separarea particulelor de pe suprafaţa interioară şi trecerea
lor în stare suspendată şi în lăturarea particulelor îm p reun ă cu lichidul de spălat
prin evacuarea lui din fiole.

614
Fig. 216. Schema aparatului pentru spălat fio le de tipul S A N —1: 1 — spălare cu şuviţe de apă; 2 —
fiole; 3 — casetă; 4 — aer comprimat; 5 — apă purificată; 6 — ace pentru injectare; 7 — em iţător
ultrasonor; 8 — tobă rotitoare

M etodele spălării fiolelor cu seringa şi în vid n u sînt eficiente pentru în ­

lăturarea părticelelor sudate, de asem enea nu asigură golirea com pletă a
impurităţilor mecanice din fiole.
M etoda spălării prin condensarea vaporilor asigură o în lăturare mai eficace
a particulelor suspendate îm p reun ă cu lichidul prin în lăturarea lui din fiole,
însă nu-i îndeajuns de eficientă evacuarea părticelelor sudate în zone dife­
rite.
D e aceea pentru spălarea mai eficace a suprafeţelor interioare a fiolelor
de părticelele sudate o răspîndire din ce în ce mai largă, atît la noi, cît şi peste
hotare, o are metoda ultrasonoră.
Stadiul curăţirii fiolelor este u n ul din cele mai principale în procesul pre­
parării soluţiilor injectabile care in flu en ţează în mare m ăsură calitatea lor.
D u pă cum s-a arătat, sînt un şir de metode şi aparate pentru efectuarea proce­

615
sului. In să n u toate asigură în deaju ns calitatea spălării. D in punctul de ved e­
re al specialiştilor ce lu crează în acest dom eniu, procesul spălării trebuie
să in clu dă urm ătoarele stadii tehnologice: spălarea exterioară, ultrasonoră,
prin condensarea vaporilor sau tu rbu len tă în vid şi clătirea cu a p ă distilată.
A stfel, -mai întîi se spală im purităţile de pe sup rafaţa exterioară; spălarea
ultrasonoră permite da a în lătu ra im purităţile m ecanice aderate puternic la
suprafaţa interioară şi trecerea lor în stare suspendată cu o în lăturare parţia­
lă din fiole; spălarea prin condensarea vaporilor este destinată pentru spălarea
definitivă a fiolelor cu volum mic, iar cea tu rbu len tă în vid - pentru fiole cu
volum mare.
D u p ă cum s-a stabilit prin cercetările şi practica de lucru a liniilor auto­
mate de în fiolare de tipul A P -2 5 M , folosirea com binată a metodei de spălare
prin condensarea vaporilor cu cea ultrasonoră în acelaşi aparat este puţin
eficientă, deoarece tem peraturile în alte, care apar în procesul spălării prin
condensarea vaporilor, m icşorează activitatea erozivă a cavităţii ultrasonore.
Este favorabil de combinat în acelaşi aparat m etoda spălării ultrasonore
sub presiune în altă a fiolelor cu cea tu rbu len tă sub vid.
Uscarea şi sterilizarea fiolelor. F io lele,fiin d spălate printr-o m etodă sau
alta, d u p ă controlul purităţii se usucă în etuve de uscare cu aer fierbinte la
tem peratura 120-130°C timp de 15-20 min. In caz de necesitate, fiolele se
sterilizează (în cazul în fiolării în condiţii aseptice), tem peratura în d ulapu l de
uscare fiind ridicată la 180°C şi m ărirea expoziţiei p în ă la o oră.
D u lap u l de uscare se m ontează în peretele despărţitor între secţiile de sp ă­
lare şi um plere a fiolelor. U şile du lapu lu i se deschid din am bele părţi: pentru
în cărc area şi descărcarea casetelor cu fiole. D u p ă uscare şi sterilizare fiolele
se răcesc în aceleaşi dulapuri de uscare cu aer steril sau filtrat.

30.3. P R E P A R A R E A S O L U Ţ IIL O R IN J E C T A B IL E

D izolvarea substanţelor m edicam entoase se face în în căp eri speciale (d e

clasa II), vopsite cu vopsea uleioasă şi iradiate cu becu ri bactericide.
Pentru dizolvare, se folosesc reactoare de porţelan, em ailate sau de sticlă
(fig. 217). M aterialul vasului n u trebuie să reacţioneze cu soluţia preparată
sau să-i cedeze im purităţi. înainte de lucru reactoarele se spală riguros şi
se clătesc cu ap ă distilată. Pentru fiecare soluţie se folosesc reactoare sepa­
rate, înzestrate cu căm ăşi de aburi. A m estecarea se face cu m alaxoare de

616
F ig . 217. Reactor cu elice

diferite construcţii. Barbotoare cu acest scop n u se utilizează, deoarece aerul

poate invada cu microorganisme soluţia, iar unele preparate medicamentoase
pot fi oxidate. Preparînd soluţii din substanţe uşor o xidabile de o xigenul aeru­
lui, dizolvarea se face în acest caz în prezenţa un ui gaz inert cum sînt azotul şi
carbonul dioxid (fig. 218).

30.3.1. Filtrarea soluţiilor

Sistemele disperse (soluţiile substanţelor medicamentoase, apa distilată,

aerul) pîi^ă la filtrare conţin o cantitate însem nată de părticele mecanice cu
dimensiuni în limitele de la zecimi p înă la cîteva sute de micrometri. Filtra­
tul soluţiilor injectabile n u trebuie să conţină părticele care pot fi observate cu
ochiul liber, adică părticele de dimensiuni de la 10 ц т în sus. Pornind de la
aceasta, eficacitatea filtrelor poate fi considerată suficientă, dacă ele vor reţine
părticele cu m ărim ea de cca 10 |im. Insă este necesar de .a aduce eficacitatea
filtrului pîn ă la 5 ц т , adică soluţiile injectabile n u trebuie să conţină p ăr­
ticele de dimensiuni mai mari decît diametrul elem entelor sanguine (5-^9 ц т ).
G radul de purificare a sistemelor disperse alături de alţi factori este determinat
de capacitatea substanţelor suspendate de ” a ad era” la stratul filtrant. Astfel

Corn.178 627
Fig. 218. Reactor cu amestecare pneumatică cu gaze inerte

părticelele se reţin în acele cazuri, cînd forţele lor de adeziune la m aterialul

filtrant sînt mai mari decît forţele de desprindere, ce apar la acţiunea hidro-
dinam ică a torentului.

30.3.1.1. M ateriale filtrante

în calitate de m ateriale filtrante se folosesc tifonul, pînza, beltingul,

caprcnul, sticla poroasă, cărbunele. Selectarea m aterialului filtrant depinde de
soluţia ce se filtrează şi tipul m aterialului. Din ţesuturile de bum bac cel mai
bine sînt purificate de pectine şi substanţe grase vata şi tifonul. T ifon ul este
întrebuinţat mai des, deoarece fibrele lui sînt repartizate mai uniform şi mai
bine sînt cuplate între ele. în afa ră de aceasta, el este mai comod în în tre bu in ­
ţare decît vata. Filtrele din tifon prin spălare uşor se purifică de im purităţi
organice şi m inerale, posedă o capacitate de filtrare însem nată şi aproape n u
cedează im purităţi m ecanice (rebu tu l este de 1-3% , şi n u 20—30% cînd se ,
folosesc alte materiale filtrante). Se folosesc şi diferite m em brane fibroase ale
compuşilor celulozei sau esteri de celuloză. Sticla sinterizată este mai puţin
folosită, comparativ cu ţesuturile de bum bac, în să se im purifică puţin şi uşor
se regenerează de im purităţi prin spălarea cu apă. In unele ţări, b u n ăo ară în
S .U .A ., sticla şi azbestul sînt interzise.

618
 Cerinţele înaintate faţă de filtre şi m aterialele filtrante pentru soluţii
injectabile sînt cu mult mai mari decît fa ţă de cele destinate pentru soluţiile
de uz intern şi extern. M aterialele filtrante trebuie m axim al să protejeze solu­
ţia de contactul cu aerul, să reţin ă particulele foarte mici şi microorganismele,
să posede o rezistenţă m ecanică mare, să îm piedice elim inarea perişorilor şi a
altor incluziuni mecanice, să poată rezista la şocurile hidraulice şi să nu-şi
schimbe caracteristicile funcţionale, să n u schimbe com ponenţa fizico-chimică
şi proprietăţile filtratului, să nu interacţioneze cu medicam entele, substanţele
auxiliare şi solvenţii, să suporte sterilizarea termică.
Deosebim urm ătoarele feluri de filtrare, în funcţie de dim ensiunea parti­
culelor înlăturate: în lăturarea particulelor mari de peste 50 (im; separarea
particulelor fine - de la 50 la 5 ц т ; microfiltrarea — de la 5 la 0,02 ц т (se pot
înlătura toate m icroorganismele), ultrafiltrarea — separarea moleculelor sau a
microparticulelor (pirogenele, substanţele coloidale şi m acrom oleculare),
dimensiunile cărora sînt aproxim ativ de 10 ori mai mari decît m oleculele
solventului - 0,1 p în ă la 0,001 ц т , d ecăderea de presiune pentru efectuarea
acestui proces - 1 -5 kg/cm2; hiperfiltrarea (osm oza indirectă) - în lăturarea
din soluţie a m oleculelor, care au u n ul şi acelaşi ordin cu m oleculele solven­
tului cu masa m oleculară pînă la 500 şi dim ensiunile de la 0,0001 p înă la
0,001 ц т .
In tehnologia farm aceutică osmoza indirectă se foloseşte pentru obţinerea
apei dem ineralizate. Astfel se în lătu ră toate substanţele pirogene, substan­
ţele organice şi,în d ependenţă de selectivitatea m em branei, o parte oarecare
de săruri.
Filtrarea fin ă se foloseşte în tehnologia soluţiilor injectabile ca atare sau
anterioară microfiltrării.
Cu acest scop se folosesc filtrele care lu crează sub presiunea stratului de
lichid - filtrul de presiune şi filtrul Nutsche.
Filtrul H N IH F I (fig. 219) a fost propus de F .A .K o n ev şi D .G.Kolesnikov. El
este alcătuit din corp (3 ) şi un tub perforat (4 ), p e care se d eap ăn ă tifonul (5 )
sau m aterialul filtrant de tipul F P P -1 5 -3 . Prin ştuţul (2 ) se în lă tu ră aerul.
Lichidul filtrant se alim entează prin ştuţul (1), apoi prin stratul m aterialului de
filtrare şi orificiile din tubul perforat trece în interiorul lui şi se scurge prin ştuţ
(6). Corpul filtrului poate fi confecţionat din o ţel inoxidabil, sticlă organică
etc.
Grosimea stratului de tifon trebuie să fie de 3—4 cm, iar densitatea -
0,3 g/criA T ubu l perforat cu m aterialul filtrant se introduce în corpul filtru­
lui şi se fix ează în poziţie verticală, com unicm d cu conductele, care alim entea­
ză şi evacuează filtratul d in ’filtru. Filtrarea se face cu ajutorul instalaţiei, care

619
F ig . 219. Instalaţia de filtrare prin filtru H N IH F I: 1, 2, 6 — ştuţuri; 3 — corp; 4 — tub perforat; 5 —
material filtran t; 7 — soluţia filtran tă; 8, 9,10 — bacuri; 11, 12 — filtre; 13 — vas de control al filtra ­
tului; 14 — colector pentru filtrat

automat asigură o presiune constantă pe filtru. Lichidul ce se filtrează din vas

(7 ) cu ajutorul vidului se aspiră In vase (8, 9) de unde prin scurgerea lib eră prin
alt vas (10) ce reglează nivelul constant, nimereşte în filtrele (11, 12). Filtratul
se scurge în colector (14), trecînd totodată prin vasul (13) de control al im puri­
tăţilor m ecanică, de unde cu ajutorul aparatului montejiu este transmis la apa­
ratul pentru um plerea fiolelor. Schema prezentată exclud e loviturile h idrau­
lice ce pot ap ărea în tim pul lucrului. Condiţia principală de lucru norm al este
m enţinerea nivelului constant în vas (10). Bulele de aer în soluţie trebuie să
lipsească.
Com baterea m aterialului filtrant, de obicei, duce la m icşorarea productivi­
tăţii filtrului. Astfel calitatea filtrului desigur n u se reduce. R egenerarea poate
fi executată fă r ă schim barea stratului filtrant. D e aceea prin filtru se trece un
torent de vapori indirect timp de 30 min., mai apoi de ap ă distilată. Filtrul se
spală pîn ă se obţine ap ă lim pede. Tim pul regenerării 1—1,5 ore. A poi filtrarea
se începe din nou.
Filtrele H N IH F I sînt construite cu suprafeţe de filtrare diferită: de la 280
(nr. 1) pînă la 3 200 cm2 (nr. 5).

620
 30.3.1.2. Filtrele cu mem­
brane

Filtrele cu m em brane
lucrează sub vid sau presiune.
D u p ă construcţia elem entului
de filtrare deosebim filtre disc
şi cartuşe. Grosim ea m em bra­
nei -5 0 -1 2 0 |im, diam etrul
porilor -0 ,0 0 2 -1 ц т . Se folo­
sesc la filtrarea fin ă şi sterilă
a soluţiilor. In fig. 220 este
arătat un filtru cu m em brană
tip cartuş, m em brana princi­
F ig . 220. Schema filtru lu i cu m em brană cartuş ” m ili- p a lă (4 ) a căruia se a flă între
por” : 1 — racord conic; 2 — tub-cartuş; 3 — conductă
un şir de garnituri (5, 6) şi foi
polisulfonică inertă; 4 — membrana osmozei indirecte;
5 — garnitură pentru apa folosită; 6 — garnituri de de drenaj. Principiul gen eral
drenaj; 7 — stratul exterior din etilen propilenă fluorat; de protecţie a m em branei con­
8 — stratul de protecţie exterior
stă în aceea, că m em brana cu
dim ensiunile porilor mici, de
exem plu, 0,22 ц т se a flă în tre alte d o u ă m em brane -0 ,4 4 цт. Filtrele
V ladipor de tipul M F A —A nr. 1 a u la b a z ă m em brană din acetat de celuloză.
D u p ă sterilizarea definitivă soluţia se trece la în fiolare.

30.3.2. Filtrarea aerului

Puritatea necesară a soluţiilor injectabile în mare m ăsură d epinde de puri­

tatea aerului în în căp erile secţiei de în fiolare, mai ales, un de are loc prep ara­
rea soluţiilor, spălarea şi um plerea fiolelor. Filtrarea aerului în secţia de în fio ­
lare se face cu ajutorul filtrelor cu cadru, care se în carc ă cu un strat combinat
de ţesut tip FPP—15—3 cu ţesut din sticlă tip TSF. Aceste filtre îm p reu n ă cu
ventilatoarele se m ontează în în căperile încălzite ale podului şi lucrează fă ră
regenerare p în ă la şase luni.
A e ru l care se s u flă în aparatele de spălare şi um plere cu vid se filtrează
prin filtrul H N IH F I tip F V j, iar în colectoarele pentru filtrat soluţii şi apă
pentru injecţii - prin filtrul F V 2.
Stratul filtrant în aceste filtre este alcătuit din ţesut tip F P P -1 5 -3 cu ţesut
de sticlă TSF. Filtrul F V X are suprafaţa de filtrare 6 3 0 -7 5 0 cm2, care este apro-

621
xim ativ de trei ori mai m are decît la F V 2. D in filtrele bacteriene, mai larg răs-
pîndit în condiţii de u z in ă este filtrul cu cadru binar de construcţia lui Saln i­
kov, în care soluţia filtrantă sub presiune trece prin nişte plăci speciale din
azbest. D u p ă calităţile exploatatoare filtrele Salnikov n a ced ează celor an a­
logice ale lui Zeitz.

30.4. U M P L E R E A F IO L E L O R

U m plerea fiolelor poate fi efectuată în d ou ă feluri- 1) lichidul se introduce

în fiecare fiolă aparte cu seringi automate cu sistem dozator; 2) lichidul se int­
roduce o dată într-o cantitate mare de fiole (m etoda în vid sau cea prin conden­
sarea vaporilor).

30.4.1. M etod a umplerii cu seringa

Lichidul injectabil sub presiunea aeru lu i purificat prin filtrare din rezervor
nim ereşte în sistemul de dozare şi de acolo în fiole. Cu acest scop sistemul de
dozare se term ină cu ace pentru seringi, care se introduc automat în gîtul fio­
lei. A vantaju l metodei constă în aceea, c ă capilarele fiolelor răm în curate şi

F ig . 221. Schema um plerii fio lelor cu seringa: 1 — fio le; 2 — dozator cu piston; 3 — filtru ; 4 — furtun;
5 — vas cu soluţie injectabilă; 6 — transportor

622
sudarea n u prezintă dificultăţi chiar în cazul soluţiilor uleioase, suspensiilor,
emulsiilor, soluţiilor de glucoză etc. Cu scopul m ăririi productivităţii au fost
propuse autom ate speciale (fig. 221) în care se execu tă im ediat şi în chiderea
fiolelor.
U n a din m aşinile date este autom atul firm ei ’’Stru n ck” . Fu ncţionează în
felul urm ător. Fiolele d u p ă uscare nim eresc în alimentator, de un de automat se
în dreaptă la um plere, care se efectu ează cu trei sau şase ace în acelaşi timp,
confecţionate din argint, m ateriale plastice etc. D u p ă um plere fiolele trec la
sudare, care se efectuează prin întindere. In momentul sudării fiolele se rotesc.
In calitate de gaz arzător se foloseşte gazul natural în amestec cu o xigenul.
Fiolele sudate se culeg în buncăr.

30.4.2. M etod a umplerii prin vid

M etoda um plerii prin vid se face în aparatele constructiv analogice celor

pentru spălare, deosebindu-se prin aceea că în ele se asigură doar m işcarea
lam inară a torentului soluţiei în fiole. Principiul de lucru al semiautomatului
tip A P —4M2 este prezentat în fig. 222. In corpul aparatului (2 ) este fixat un
rezervor înzestrat în interior cu un fund fals (1 ) şi un robinet de evacuare cu
supapă (10) pentru ieşirea în colector (11). Caseta cu fiole (6 ) cu capilarele în
jos se instalează în interiorul aparatului pe nişte suporturi, capacul se închide
şi se creează vid. Su papa (10) se închide, în rezervor se alim entează soluţia
şi se creează vidul, corespunzător volum ului necesar de um plere. D u p ă um ple­
rea fiolelor vidul se stinge cu aer steril filtrat. Soluţia răm asă în rezervor se
varsă în bacul (11) pentru regenerare.
Cînd fiolele se um plu, în ele se toarnă un surplus de soluţie, decît cel
necesar d up ă nom inal, deoarece altfel cu seringa n u s-ar putea lu a doza nece­
sară.
Conform cerinţelor FS X I se prevăd urm ătoarele norm e de um plere
(tab. 22).
D u p ă um plere capilarele fiolelor se spală cu un şuvoi de a p ă distilată din
pulverizatoare speciale sau se prelucrează cu vapori, pentru a spăla de pe
capilare film ul soluţiei, care prin sudare se usucă şi în caz de carbonizare poate
im purifica soluţia în fiolată (fig . 223).

623
 . 30.4.3. M etoda prin con ­
densarea. vaporilor

F .A .K o n ev a demonstrat
posibilitatea folosirii metodei
prin condensarea vaporilor
şi pentru um plerea fiolelor.
Schema principială a
procesului tehnologic de um ­
plere constă în urm ătoarele.
D u p ă spălarea d eplin ă a fio­
lelor prin condensarea vapo­
rilor fiolele răm în pline cu
F ig . 222. Schema semiautomatului pentru umplerea fio ­
lelor cu soluţie: 1 — fu nd fals; 2 — corp; 3 — capac; 4 — vapori, capilarul fiolelor se
manometru cu vid cu contact pentru golirea soluţiei din cu fu n d ă în cuiburi dozatoa­
aparat; S — manometru cu vid cu contact pentru dozarea
re, în care se a flă volumul
soluţiei la umplere; 6 — caseta cu fio le; 7 — ţtuţ de alim en­
tare a soluţiei; 8 — conducta alim entării cu soluţie; 9 — exact al soluţiei pentru o sin­
conducta de vid; 10 — supapa; 11 — bac colector gu ră fiolă, corpul fiolei se
răceşte (are loc convecţia li­
b eră a aeru lu i) şi ea se um ple cu soluţie.. A u fost determinate condiţiile optime
pentru um plerea fiolelor cu soluţia injectabilă. B un ăo ară, pentru fiolele de
1 ml astfel de condiţii sînt: m enţinerea fiolelor în zona încălzirii (300°C) d up ă
în lăturarea din ele a apei cca 25 sec., m enţinerea fiolelor în afara zonei în căl-
zirii-(25°C), cînd are loc convecţia lib eră a aerului înainte de a fi um plute cu
soluţie pîn ă la 30 sec., timpul um plerii fiolelor cu soluţie p în ă la 3 sec. Exacti­
tatea dozării soluţiei în fiole prin metoda condensării vaporilor corespunde
celei dozate cu seringa şi pentru fiolele de 1 ml, bun ăoară, este de 1,0 ±
± 0,03 ml. Practic n u se foloseşte.

30.5. ÎN C H ID E R E A F IO L E L O R

în chiderea fiolelor trebuie să succeadă imediat faza de um plere şi se efec­

tuează atît de repede, încît conţinutul fiolei să n u se încălzească. Sudarea se
face automat cu aparate speciale prin d ou ă m etode: prin topirea sau întinde­
rea capilarului. în primul caz capătul capilarului se introduce în zona flăcării
cu tem peratura cea mai mare (conul albastru) şi fiola se roteşte p în ă cînd nu
se va topi şi se va astupa orificiul capilarului. Prin cea de a doua m etodă în căl-

624
 Tabelul 22
Volumul soluţiilor injectabile In recipiente

V olum ul nominal, Volum u l umplerii, m l Num ărul de recipi­

ml soluţii soluţii ente luate pentru cont­
nevbcoase vîscoase rolul umplerii, bucăţi

1,0 1,10 1,15 20

2,0 2,15 2,25 20
5,0 5,30 5,50 20
10,0 10,50 10,70 10
20,0 20,60 20,90 10
50,0 51,00 51,50 5
n a i m ult d e 50,0 nu m ai m ult de 2% ale nu m ai m ult de 3%
nom inalului ale nom inalului

zirea se face ceva m ai jos d e capătul capilarului, întinzînd mai apoi p în ă se for­
m ează un fir care este tăiat şi topit de flacăra orizontală a arzătorului. Sudarea
prin întindere se face m ai ales la m aşinile d e um plere cu seringa. Lu cru l auto­
matelor pentru sudarea fiolelor este bazat p e principiul mişcării fiolelor în cui­
burile u n u i disc rotitor sau transportor, care trece p e U n gă arzătoarele ce su­
d ează capilarele. Schem a lucrului sem iautom atului de sudare şi aranjare a
fiolelor este prezentată în fig. 224.
Sem iautom atul lucrează în fe lu l urm ător. Fiolele din bu n căr (4 ) nimeresc
în cu iburile ben zei transportorului (8 ) cu care se m işcă spre irigator (5). U lti­
mul spală capilarele fiolelor cu un şuvoi de vapori, condensatul cărora se cu ­
lege în b aie (6 ). Scutul (7 ) regle ază capetele capilarelor astfel ca ele să fie
într-un rînd, şi în flacara arzătorului (10) s ă nim erească toate capilarele la o
adîncim e de cca 1 mm. Transportorul se p u n e în m işcare cu roţi de curea (9).
Cînd fiolele trec prin spaţiul roţii şi mai departe p e deasupra arzătorului,ele
sînt m enţinute în cu iburi de un limitator acoperit cu o b a n d ă de gum ă. A tin-
gîndu-se de el, şi deoarece ban d a transportorului îm p in ge nemijlocit fiolele
înainte, ultim ele fiind în contact cu gum a în cep să se rotească în ju ru l lor direct
în cuib. A stfel, trecînd lungim ea arzătorului, capilarele mai întîi se încălzesc,
apoi se topesc şi în sfîrşit pe b aza tensiunii superficiale a sticlei lichide se
sudează. Ieşind din cuiburile benzii transportorului, fiolele se rostogolesc şi
nimeresc în stivui torul (3 ) care aşază fiolele în jgh eab .

625
F ig . 225. Schema semiautomatului pentru sudarea fio lelor în mediu de gaz inert: 1 — buncăr colector
de fio le sudate; 2 — suport; 3 — toba amestecului schimbului de aer cu gaz inert; 4 — buncăr; 5 —
ştuţ pentru aspirarea produselor arse; 6 — rotor; 7 — arzător

Referitor la sterilizare mai trebuie făcute o serie de precizări. Spre deose­

bire de sterilizare, care urm ăreşte în lătu rarea tuturor germ enilor patogeni şi
nepatogeni, dezinfecţia reprezintă m ăsuri pentru distrugerea germ enilor pato­
geni. O altă operaţie este aşa-num ita conservare, care constă în o serie de
m ăsuri pentru păstrarea unor preparate. In dom eniul farm aceutic conservarea
urm ăreşte lim itarea acţiunii m icroorganismelor prin păstrarea m edicam entelor
în anumite condiţii: la rece, la loc răcoros etc.
Succesul acţiunii de sterilizare depinde de conţinutul în germ eni din
materialul care urm ează a fi tratat. D e aceea, u n a din condiţiile de b a z ă pentru
obţinerea unor preparate sterile este ca materiile prime să a ib ă un conţinut

628
—d e g e rm e n i pe cit e posibil mai redus sau să fie eventual sterile. M ateriile prime
de n atură biologică trebuie să fie cercetate în prealabil, pentru a se elim ina
produsele puternic contaminate.
O altă recom andare este ca etapele de lucru să fie efectuate fă ră în treru­
peri şi p auze, pentru a scurta cît mai mult timpul de lucru. In cursul d esfăşu­
rării preparării se va evita contam inarea sau recontam inarea produsului.
Tratam entele antim icrobiene se aplică în funcţie de exigen ţa cerută de
produsele finite şi de proprietăţile fizico-chimice ale com ponentelor prep ara­
tului.
M etodele de sterilizare pot fi clasificate în:
- termice - cu vapori sub presiune şi aer cald;
- chimice — tratam entul cu substanţe chimice şi tratam entul cu gaze;
- filtrarea prin m ateriale poroase;
- sterilizarea cu radiaţii.

30.6.1. M e to d ele term ice de sterilizare

30.6.1.1. Sterilizarea cu vapori sub presiune

Sterilizarea cu vapori sub presiune se aplică cu vapori saturaţi cu

presiunea de 0,11 M P a (1,1 kgs/cm2) şi tem peratura de 120°C; 0,20 M Pa
(2 kgs/cm2) şi tem peratura de 132“C.
Sterilizarea se face In sterilizatoare cu vapori (autoclave). Pentru a atinge
un efect m axim prin sterilizare este necesar de dezlocuit tot aerul din camera
de sterilizare şi a obiectelor tratate, şi de asem enea aranjarea lor riguroasă, ce
permite contam inarea lib eră a lor cu vaporii.
Sterilizarea cu vapori la tem peratura de 120°C se recom andă pentru solu­
ţiile substanţelor m edicamentoase. Tim pul expoziţiei d epinde de proprietă­
ţile fizico-chim ice ale preparatului, volum ul soluţiei şi utilajul folosit.
Sterilizarea soluţiilor substanţelor m edicamentoase injectabile se face în
flacoane sau fiole închise etanş şi eventual sterilizate.
In industrie sterilizarea fiolelor se face în autoclave de m are capacitate
(fig. 226) de tipul A P - 7 dotate cu aparate de control care permit asigurarea
un ei tem peraturi cît m ai exacte în în treaga incintă de lucru.
Această autoclavă-sterilizatoare are d ou ă capace şi se m ontează de obicei
în pereţii a d ou ă în căp eri, astfel parcursul fiolelor în flu x u l tehnologic este
num ai prin autoclavă. într-o parte autoclava se în carcă, iar în altă parte se

629
F ig . 226. A utoclavă sterilizatoare tip A P —7: 1 — corp; 2 — capac; 3 — term oizolaţie; 4 — cam eră de
sterilizare; S — supapă de protecţie; 6 — panou de dirijare; 7 — poliţă; 8 — alimentarea cu aburi acuţi

descarcă. V aporii în autoclavă se alim entează din cazangerie. A utoclavele

sînt recipiente cu pereţi rezistenţi care se închid etanş cu capace şi sînt prevă­
zute cu m anometru, termometru, ventil de siguran ţă şi un robinet de evacuare.
Tim pul de în călzire se ia în considerare d u p ă ce fiolele, flacoanele sau m ateria­
lele a u atins tem peratura cerută. Acestui m od de sterilizare îi sînt supuse m ajo­
ritatea soluţiilor injectabile apoase condiţionate în flacoane sau fiole. Prin
această m etodă se pot steriliza, de asem enea, dopurile de cauciuc, ustensiile
de sticlă, filtrele din m ateriale poroase.
M etoda prezintă o serie de dezavantaje. A stfel, soluţiile apoase ale unor
medicam ente n u suportă încălziri peste 100°C. In timpul sterilizării, sticla
fiolelor sau flacoanelor poate ceda alcalinitate. Soluţiile injectabile uleioase n u
pot fi sterilizate cu ajutorul căldurii um ede. L a fel. nu se pot steriliza prin auto-
clavare pulberile închise în fiole.

30.6.1.2. Sterilizarea cu aer cald

Sterilizarea cu aer cald se face cu aer cald uscat în sterilizatoare de aer la

tem peratura 160, 180 sau 200°C. Eficienţa m etodei de sterilizare depinde de
tem peratură, timp, gradul de conductibilitate termică a obiectelor ce se steri­
lizează şi de repartizarea în cam era de sterilizare pentru a asigura circularea
lib eră a aerului cald. Se aplică la sterilizarea ustensiilor şi instrum entelor

630
m etalice,din porţelan, sticlă, a fiolelor, vaselor gradate. L a acest mod de ste­
rilizare se recurge şi în cazul unor substanţe sau produse care sînt afectate de
vapori de apă: un ele pulberi termostabile (bolus alba, talc, natriu clorid, zinc
oxid etc.), uleiurile, grăsim ile, hidrocarburile.
Tim pul expoziţiei este indicat în FS X I şi se ia în consideraţie d u p ă ce
întreg m aterialul a atins tem peratura de sterilizare. Tem peratura trebuie să fie
aceeaşi în toată incinta dispozitivului, ceea ce se realizează mai bin e în etuve
cu aer circulant. Obiectele supuse sterilizării trebuie să fie uscate. Obiectele,
ustensiile şi produsele trebuie să fie am balate cu grijă pentru a preîntîmpina
(îm piedica) recontam inarea la scoaterea din etuvă.
Sterilizarea cu aer cald se face în etuve. L a etuvele simple circularea
aerului n u este asigurată, de aceea n u se poate obţine o egalizare a tem pera­
turii în toată etuva, putînd exista diferenţe de 20—30°C; în etuvele cu convec-
ţie forţată se asigură circulaţia aerului din interior, iar diferenţele de tem pe­
ratură sînt practic inexacte.
In interiorul etuvelor mari este necesar să se efectueze un control în
diferite locuri, deoarece termometrele de contact cu care sînt înzestrate etuvele
sînt inexacte. In scopul amintit se folosesc benzi indicatoare a căror culoare
variază, dacă se atinge tem peratura de sterilizare, bioteste de sterilizare ca
B.subtilis, B.stearothermophilus etc.

30.6.2. M e to d e chim ice de sterilizare

Pentru sterilizarea cu gaze cel mai des se aplică etilen o xid ul sau ameste­
cul lui cu diferite flegm atizatoare: brom ură de metil, carbon dioxid, freoni
(hidrocarburi fluorurate) etc. Sterilizarea se face în sterilizatoare de gaz ori
microanaerostate (aparat portativ) în urm ătoarele regim uri:
- etilenoxidul - doza de sterilizare 1200 mg/dm3, tem peratura steriliză­
rii n u mai puţin de 18'C, um iditatea relativă 80%, timpul de exp un ere pentru
sterilizare - 16 ore (aparat portativ);
- amestecul O B (am estec de etilenoxid şi brom ură de metil,- raport în
greutate 1 :2 ,5 ):
a) doza de sterilizare 2000 mg/dm3, tem peratura sterilizării 55°C,
umiditatea relativă 80%, timpul de exp u n e re pentru sterilizare - 4 ore;
b ) doza de sterilizare 2000 mg/dm3, temperatura de sterilizare n u mai m ic*
de 18°C, timpul de exp un ere pentru sterilizare - 16 ore la aceeaşi umiditat'
relativă.

631
 Etilerfexidul are punctul de fierbere 10,8°C şi poate fi uşor lichefiat. Cu
aerul d S amestecuri explozive, dar acest dezavantaj se evită prin utilizarea
amestecurilor de etilenoxid cu carbon dioxid sau cu hidrocarburi fluorurate.
Este iritant şi vezicant. D e aceea m ănuşile de cauciuc sau alte articole simi­
lare se aerisesc în ainte de utilizare în atm osferă de aer steril timp de 24 de ore.
A cţiu n e a de sterilizare se datoreşte capacităţii de alchilare a grupelor
- S H , - O H , —C O O H , - N H 2 ale m oleculelor celulelor (proteine, enzim e, acizi
nucleici). Acest tip de reacţii apare şi în prezenţa multor substanţe m edica­
mentoase, ceea ce lim itează folosirea etilen oxid ului.
A p a ratele d e sterilizare sînt dispozitive cu în ch id ere etanş, rezistente la
presiune, cu sisteme de vid şi cu valve care re gle ază introducerea gazului, ce
se găseşte în butelii sub form ă lichefiată. E ficienţa operaţiei se testează cu
culturi de bacterii incluse în aparatul de sterilizare.
Sterilizarea cu etilenoxid n u deteriorează m aterialele, este practicabilă
la tem peraturi redu se şi este destul de eficace. M eto d a este limitată, datorită
reacţiilor de alchilare p e care le poate avea fa ţă d e m edicamente.
Sterilizarea cu e tilen o xid se aplică la m aterialele plastice, cauciuc, m ă­
nuşi chirurgicale, seringi (dar n u ace de serin gă), vată, tifon, truse de perfuzie,
anum ite substanţe m edicamentoase şi u n ele preparate farm aceutice cum sînt o
serie de perfuzii condiţionate în pungi sau flacoane de m aterial plastic.

30.6.2.1. Sterilizarea cu substanţe chimice

C u acest scop se folosesc hidrogenul peroxidat şi peroxiacizii.

E ficienţa sterilizării cu aceste soluţii depinde de concentraţia substan­
ţei cu acţiune activă, durata expoziţiei şi tem peratura soluţiei de sterilizare.
Sterilizînd cu soluţia de hidrogen peroxidat de 6%, tem peratura soluţiei
d e sterilizare trebuie să fie n u mai m ică de 18°C, timpul expoziţiei — 6 ore; la
tem peratura de 50°C — 3 ore.
Sterilizînd cu soluţia 1% de d e z o x o n -1 , tem peratura soluţiei de sterilizare
trebuie să fie n u mai m ică de 18°C, timpul expoziţiei — 45 min.
Sterilizarea cu substanţe chimice în soluţie se face în vase de sticlă, din
mase plastice ori vase em ailate, prin cu fun d area d ep lin ă ja articolului în soluţie
pe tim pul expoziţiei de sterilizare. D u p ă aceasta articolul trebuie să fie spă­
lat cu a p ă sterilă în asepsie.
M etoda este recom andată pentru articole din mase plastice, cauciuc, sticlă
şi m etale rezistente corosiv.

632
 Testul de control al parametrilor sterilizării se face prin metode chimice
sau fizice, determ inînd concentraţia substanţei active în soluţia in iţială şi de
lucru, şi de asem enea tem peratura soluţiei de lucru.
Sterilizarea cu substanţe chimice se mai aplică la anumite produse, cum ar
fi unele vaccinuri, prin introducerea substanţelor bactericide sau utilizarea
unor soluţii antiseptice pentru dezinfectarea suprafeţei spaţiilor de lucru sau a
utilajului.

30.6.3. Sterilizarea prin filtrare

Este o m etodă de înlăturare a microorganismelor, care se practică la

temperatura obişnuită şi care se aplică pe scară destul de largă, de obicei,
însoţită de alte metode. Soluţiile substanţelor term olabile se sterilizează prin
această metodă. Se utilizează exclusiv pentru soluţii apoase. Lichidul se trece
printr-un material poros sau cu pori foarte mici (d e cca 1 ц т ) , care reţin micro­
organismele. R eţinerea microorganismelor are loc n u num ai prin strecurare
(cernere), dar şi prin fenom ene de adeziune, tensiune superficială, capilari-
tate, absorbţie, inerţie, sarcini electrice, datorită cărora sînt separate şi parti­
cule mai mici decît deschiderea porilor. O dată cu în depărtarea bacteriilor se
produce şi o clarificare a soluţiei.
Desigur că filtrarea, spre deosebire de alte metode de sterilizare, în d e­
părtează microorganismele şi n u le omoară. D e aceea pentru a-şi îndeplini
scopul, dim ensiunea porilor trebuie să fie destul de mică, ca să se poată opri
trecerea microorganismelor prin filtru. Diam etrul eficace al porilor este de
0,2 ц т , cînd prin fenom enul de cernere sînt oprite atît formele vegetale, cît
şi sporii.
Sînt utile şi filtrele cu diametrul de 1 ц т , cînd se presupune c ă reţinerea
se face atît mecanic, cît şi prin adeziune, sarcini electrostatice sau alte
mecanisme.
Cînd porii filtrelor sînt destul de mici pentru a reţine microorganismele,
traversarea soluţiei întîm pină o rezistenţă apreciabilă. Pentru a se reduce
timpul de filtrare, se lucrează cu ajutorul diferenţei de presiune pe cele două
suprafeţe ale filtrului. Astfel, presiunea poate fi aplicată deasupra lichidului
sau prin crearea de vid în vasul de filtrare.
Folosirea presiunii negative poate provoca pătrunderea aerului din
exterior, prin eventualele mici deschideri datorită im perfecţiunii etanşeită­
ţii, ceea ce are ca urm are contaminarea filtrului.

С о т . 178 633
 In funcţie de caracteristicile soluţiei de sterilizat, se alege tipul de filtru
corespunzător. Dintre elem entele care se iau în considerare se pot m enţiona:
dimensiunea porilor, modul de funcţionare (la presiune norm ală sau la vid),
viteza de filtrare, rezistenţa m ecanică (la uzură) a filtrului.
Sterilizarea prin filtrare şi fisionarea soluţiilor se efectu ează aseptic.
Eficienţa sterilizării prin filtrare se controlează prin semănarea directă a
probei filtratului pe un mediu nutritiv.
Principalele tipuri de filtre sînt: de sticlă, de azbest, ceram ice şi cu
membrană. • ,
Filtrele de sticlă. Sînt confecţionate din sticlă specială pulverizată şi apoi
supusă la temperaturi înalte, cînd particulele se sudează între ele şi rezu ltă
aşa-numita sticlă sinterizată. Discurile sinterizate se aplică pe pîlnii de form ă şi
mărime corespunzătoare. Aceste filtre sînt clasificate în fu n cţie de mărimea
porilor (n r.l - nr.5). Filtrul nr.5 cu dimensiunea porilor 0,7-1,5 ц т se folo­
seşte pentru filtrarea sterilă. Sînt filtre relativ fragile, au o suprafaţă mică
de filtrare şi costă scump. După utilizare se supun unui tratam ent'chim ic
pentru curăţire, bunăoară cu soluţia de 10% de kaliu bicromat în acid sulfuric
concentrat. A p oi se spală cu apă dem ineralizată.
Filtrele de azbest sînt confecţionate din fibre de azbest comprimate în ■
amestec cu alte m ateriale fibroase, cum ar fi celuloza. Cele mai cunoscute după
hotare sînt filtrele Seitz, categoriile EK şi EKS, care au form ă de discuri, ce se
ataşează la pîlnii speciale prevăzute cu garnituri pentru m ontarea la j
recipiente.
Aceste filtre asigură o filtrare destul de rapidă, au tendinţa redusă la
înfundare, fiind superioare filtrelor de ceram ică sau de sticlă, în special pentru]
soluţii vîscoase. Nu pot fi folosite pentru soluţii alcoolice sau uleioase.
Din filtrele utilizate la noi se poate m enţiona filtrul Salnikov (FS). Păr-;
ţile principale aţe filtrului (fig . 227) FS sînt corpul, alcătuit din două capace (2,|
4) cu ştuţuri de alim entare şi rame (5 ) (3 sau 7 bucăţi) cu site ( l ) şi ştuţuri de
evacuare — (3). Pentru filtrare servesc discurile de azbest cu diam etrul de
300 mm. Discurile se ataşează între rame şi capace.
Capacele cu ramele se asamblează cu ajutorul prizonului (7) şi p iu liţe i-j
fluture (9). Soluţia filtrantă se alim entează prin ştuţ (8), trece prin discurile
de azbest, nim ereşte în spaţiul dintre site şi se evâcuează afară prin ştuţurile
ramelor (3). Filtrul Salnikov lucrează sub presiune. în ain te de lucru filtrul]
etanşat se sterilizează.
Filtrele din ceramică sînt confecţionate din porţelan poros sau Kizelgur.;
Au formă cilindrică, de aceea se numesc şi bujii sau lum înări filtrante. T ipu rile

634
F ig. 227. Fiitril Salnikov. Lămurire în text
*
clasice sînt filtrele Chamberland şi B erkefeld. Filtrarea se poate face de la
exterior către interior (f.Cham berland) sau invers (f.B erk efeld ), folosind vidul
şi presiunea. Filtrarea pe partea externă este mai avantajoasă pentru că filtrul
se curăţă mai uşor.
Industria livrează bujii de porozitate diferită: Fj (4,5—7 (im ), F2 (2 ,5 -
4,5 (im ), F3 (1,9-2,5 ц т ) , F5 (1,3-1,9 ц т ) , F7 (0,9-1,3 ц т ) şi Fu (0,9 ц т ) .
Filtrele F[ şi F2 servesc pentru filtrarea prelim inară, cu ele se obţin soluţii
transparente, însă nesterile. Filtrul F3 reţin e microorganismele observate la
microscop şi sporii bacteriilor. F iltrele mai fin e reţin şi sporii. Bujiile sînt cu
atît mai eficace, cu cît porii lor sînt mai uniform i. M icrofisurile scot imediat
bujiile din întrebuinţare. Printr-o bujie se poate filtra numai o singură solu­
ţie. Regenerarea se face cu vapori la autoclavă sau prin calcinare.
Filtrele cu membrană. Sînt confecţionate din diferite tipuri de celuloză
sau esteri de celuloză. Se prezintă într-o gamă mare de porozităţi, cele folo­
site pentru sterilizare avînd dimensiuni de 0,2-3,0 ц т . Sînt subţiri (100 ц т ) şi
necesită atenţie la manipulare. Pot fi sterilizate prin autoclavare. Filtrele cu
membrană se aplică p e suporturi m etalice rezistente, de sticlă sinterizată sau
de materiale plastice. Pentru a evita colmatarea, se execu tă o prefiltrare
printr-un filtru cu dimensiuni mai mari. Se prezintă sub forme diferite de
rondele, foi, cartuşe etc. Cele mai cunoscute sînt fabricate de M illipore şi se
prezintă cu 12 dimensiuni ale porilor de la 8 ц т pînă la 0,01 ц т .
Se produc filtre de membrane tip Vladipor în form ă de discuri de diferite
diametre din acetat de celuloză tip M FA.

635
 Porii traversează vertical grosimea filtrului, iar pe fiecare cm2 se găsesc
milioane de pori capilari. Porii ocupă 80% din volumul total al filtrului.
Filtrele cu membrană au o răspîndire apreciabilă, deoarece au o capacitate
mare de reţinere a microorganismelor, nu influ enţează soluţiile, sînt dispo­
nibile într-o mare varietate de forme şi porozităţi.
Sterilizarea prin filtrare are avantaje însemnate, deoarece se lucrează la
rece, se produce în acelaşi timp o clarificare a soluţiilor şi poate fi aplicată
pentru volume mari de lichid. M etoda necesită însă asocierea unor manopere
de lucru riguros aseptice şi un personal bine pregătit.
30.6.4. M etoda sterilizării cu radiaţii
R adiaţiile ultraviolete sînt utilizate din vremuri. în calitate de sursă se
folosesc lăm pile cu vapori de mercur. Această m etodă este destinată în deo­
sebi distrugerii microorganismelor din spaţiile de lucru, unde se efectu ează
operaţiile aseptice.
A ltă m etodă de sterilizare prezintă iradiaţia articolelor în ambalajul finit,
efectuată cu instalaţie gama, acceleratori de electroni şi alte surse de radiaţie
ionizată în doza de 25 kGr (2,5 M rad) sau alte doze, în fu ncţie de condiţiile
concrete (contaminare microbiană a producţiei pînă la sterilizare, radiorezi-
stenţa contaminatelor, mărim ea coeficientului siguranţei sterilizării). Steri­
lizarea se face conform instrucţiilor aprobate în mod legitim pentru fiecare
articol. M etoda sterilizării cu radiaţii este recomandată pentru articole din
mase plastice, articole unidoze în ambalajul lor, m ateriale pentru pansament, a
unor substanţe medicamentoase şi alte produse m edicale.
30.6.5. Lipsa particulelor insolubile
Soluţiile injectabile trebuie să fie lipsite de particule insolubile. Prin
particule insolubile se în ţe le g particule de substanţă activă nedizolvate,
particule străine, com ponente ale materialului filtrant (fibre de celuloză, de
azbest), particule de sticlă de la fiole sau flacoane sau- particule de cauciuc
desprinse din dopuri. La acestea se pot adăuga contaminanţi din aerul înconju­
rător. In toate cazurile amintite anterior avem de a face cu contaminanţi
exogeni. In principiu, există şi aşa-numiţii contaminanţi endogeni, im purităţi
solide care apar după prepararea în perioada de stocare. In această categorie se
636
pot m enţiona particulele insolubile, care se precipită datorită alcalinităţii
sticlei şi se cristalizează din soluţii saturate.
Soluţiile perfect lim pezi sînt obţinute numai cu eforturi tehnice deosebite.
De aceea, există o anumită toleranţă în privinţa lim itei m ărim ii particulelor
străine. După sterilizare fio le le spălate de m etilen albastru se şterg cu un
ştergar şi se îndreaptă la rebutare. Se face rebutarea ambalajului (fio le , fla­
coane etc.) cu ochiul liber într-o incintă întunecată. A rticolele sînt lum inate cu
un bec <Je 40-60 W. Fiecare fiolă este privită în raza de lum ină pe fond negru
şi alb. F iolele de cîteva ori se răstoarnă, apoi lin se întorc privindu-le pe fondul
alb şi negru la lipsa particulelor insolubile. M etoda este subiectivă, destul de
greu de aplicat şi nu duce la rezultate sigure.
Cu acest scop poate fi folosită instalaţia tip K V L C -1 0 de la linia automată
de dozare ’’Strunck” . Lin ia este înzestrată cu len tile care asigură o mărire de
10 ori. In zona de control preparatele injectabile se alim entează automat. A rti­
colele se rotesc 2 sec., apoi se opresc, iar soluţia continuă rotaţia. Soluţiile
injectabile se lum inează dedesubt cu un bec de 40 W.
In timpul cînd articolul se află în tre sticla mată (dedesubt) şi fondul negru
(dintr-o parte),controlorul rebutează soluţia.
Există m etode mai perfecţionate cum ar fi trecerea flacoanelor de perfuzii
prin faţa unor celu le fotoelectrice care depistează im purităţi solide.
F iolele exam inate se culeg direct în jgheabul maşinii de ambalare şi
sign are.
30.6.6. Controlul sterilităţii
Pe teste speciale de microorganisme so stabileşte prezenţa sau lipsa ac­
ţiunii antim icrobiene a substanţelor medicamentoase sau auxiliare. Cînd se
descoperă acţiunea antim icrobiană^e folosesc inactivatori, de exem plu, pentru
sulfanilam ide — acidul paraam inobenzoic, pentru pen icilin e şi cefalosporine -
penicilinaza ş. a. Dacă inactivatorul lipseşte, se foloseşte metoda filtrării prin
membrană pentru separarea substanţelor antim icrobiene. Pentru controlul
sterilităţii în cazul sterilizării term ice se folosesc 10 fiole, pentru alte m etode
cantitatea minimă a probelor se determ ină după formula: n = 0,4 -/n, unde n -
numărul fiolelor pentru control, N — numărul total de fio le în seria cercetată.
Numărul probelor trebuie să fie în lim itele 3—40 fio le. In fu ncţie de volumul
conţinutului fiolei se schimbă cantitatea însăm înţării. De exem plu, la un
volum de 1 -4 ml pentru însăm înţare se ia 1 ml, 5-19 ml - 2 ml ş. a. m. d. Solu-
637
F ig . 228. Signarea fiolelor; 1 —corp; 2 —dispozitiv de reglare; 3 — baie cu vopsea; 4 — racleti; 5 —
cilindru ofset; 6 —cilindru ofset; 7 —buncăr; 8 —rotorul alimentării cu fiole; 9 —ghidaje

ţia se incubează 14 zile la tem peraturile corespunzătoare, făcînd observaţii

zilnic. Cînd se observă dezvoltarea m icroorganismelor măcar într-o eprubetă,
cercetările se repetă pe acelaşi număr de fio le. £i numai în lipsa creşterii la
însăm înţarea repetată seria se consideră sterilă. M etoda filtră rii prin
membrană se recom andă în cazul cînd substanţa medicamentoasă posedă o
activitate antim icrobiană evidentă şi pentru controlul soluţiilor în volum e mari
(mai mult de 100 ml).

30.7. S IG N A R E A ßl A M B A L A R E A FIO LE LO R

Denum irea şi concentraţia produsului se im prim ă pe peretele fio lei. în

prezent pentru fio le le de 1 ml se folosesc lin ii automate în care sînt asamblate
blocul pentru confecţionarea cutiilor de tipul ’’capac deschis” şi cel pentru
signarea fiolelor. Blocul signării fiolelor este prezentat în fig. 228.
F iolele exam inate din buncărul (7) nim eresc în cuiburile rotorului de
alimentare (8), de unde, trecînd zona de contact cu cilindrul ofset pe care este
imprimată denum irea produsului, se signează şi mai depart« trec pe ghidajul
(9), de unde sînt colectate în cutii de carton pentru ambalarea deplină.
Fig. 229. Automat pentru aranjarea fiolelor în cutii. Lămurire în text

Unele întreprinderi şi firm e de peste hotare folosesc metoda aplicării unor

etichete pe fiole în stadiul final înainte de ambalare, mai ales în cazul sticlei
colorată în brun.
Pe cutii se în cleie eticheta ce poartă denumirea preparatului, volumul şi
concentraţia soluţiei, numărul de fio le în cutie, seria preparatului, /îumerele
analizelor chim ice şi bacteriologice, de asemenea denumirea ministerului
(departamentului), firm a (asociaţia) şi semnul m ărfii.
Există automate originale pentru aranjarea fiolelor de 1-2 ml în cutii de
50-100 fiole. Automatul (fig. 229) este alcătuit din m aşinile de signat şi aran­
jat, asamblate între ele cu un buncăr interm ediar de alim entare (18) şi monta­
te pe o masă cu panou înclinat. Toba 2 primeşte fio le le din buni. ir (1 ) şi le
transmite tobei 9 Arcul 3 strînge fio lele la clişeu (4), care imprimă pe fiolă
inscripţia cu vopsea ce se usucă uşor. Vopseaua se a flă în baia 8 , de unde se
ia cu valţul plutitor (7), se curăţă cu rola (6) şi prin valţul de transmisie (5)

639
se unge pe clişeu (4). Fiola signată nim ereşte la buncărul intermediar (18), de
aici este transportată spre îm pingătorul (16), care este mişcat de transportorul
ciclic cu cuiburi (15). In momentul opririi transportorului, fiola se îm pinge în
mecanismul de aruncare a ghidajului prismatic (17). In mecanismul de arun­
care fio lele sînt fix a te cu capilarele spre cutie (12) în tre o piancă im obilă (14) şi
planca prismatică m obilă (13). Cutia (12) are două grătare (11). instalate unul
deasupra altuia, cu găuri, numărul cărora corespunde numărului fiolelor de
ambalat. Pe ghidajul transportorului (10) care lucrează ciclic se aduce cutia
sub mecanismul de aruncare. In momentul stopării cutiei fiolele intră cu capi­
larele în orificiile ei. După ce un rînd de orificii este îm plinit, cutia se mişcă
la următorul rînd, apoi la al doilea, al treilea etc. pînă la umplere, după ce
nim ereşte la următoarea operaţie.

30.8. R E G E N E R A R E A SO LU ŢIILO R
D IN FIO LELE R E B U TA TE

Fiolele depistate la diferite stadii ale procesului tehnologic (um plere,

sudare, sterilizare, rebutare) se culeg în jgheaburi aparte şi se transmit la
regenerare. R egenerarea constă în aceea, că din fio le se scoate soluţia, care,
după controlul analitic şi filtrare^e u tilizează din nou.
A stfel, în principiu, am privit întregul ciclu tehnologic de preparare a
soluţiilor în fiolate - de la începutul preparării soluţiilor injectabile pînă la
cutiile cu producţia fin ită în fiole. Schema principală a acestui ciclu este pre­
zentată în fig. 230.

30.9. C O N TR O LU L C A L IT Ă Ţ II P R E P A R A T E L O R INJECTABILE

Controlul de calitate cuprinde cercetarea m ateriilor prime, a produsului

în fazele interm ediare de lucru şi controlul calităţii produsului finit.
Controlul materiilor prime se face după criterii generale în tîln ite şi la
alte grupe de preparate şi are la bază prevederile farmacopeii, ale docum ente­
lor tehnice de normare şi m onografii temporare. Pentru unele substanţe sau
solvenţi se urmăreşte şi controlul pirogenităţii. La produsele care se lucrează
aseptic se folosesc materii prime sterile.
In timpul procesului de lucru controlul este o sarcină obligatorie de mare
răspundere a oricărui producător. Fiecare fază de lucru presupune respectarea

640
 I I 2 g
<u cd
.1 1 H b

8 S Ş l 3 c
<3 с o
•a .a 3 « § л
g I g" SI
g 8 ё - Г . S
В 2 X3 =“
Ş I - " ” 1
, о. a" 2
3*SS3
I S & ra
iS I &■

I f fe a g e-
i I - 1 I
I
- « S ’ 1I
t- s s S-2 -
я ’S jg i I г
3 | &
5 * a 12
.o « I-3
2 « 3 I E I
*• *2 и a «* °-
a J g g -8 :2
I в 5 “ .a s -
3 X 2 В .§ о «

ţ-i I if f f
|
й
| i j ~ « 2i
И I о

•SilallS
? 3
I i f i l l s
f
8 M
a
i f i f- p i - l S 8
J-S ё I ё я 5
1 1 1 о. ■«э- JH Ş
’S 8
3
id
з §■3 8 «а
I Л I I w I ,
ö ■
°* Tl Д I CS I
*cf « C-
E ^ ° *° if
I •§ 2 ь- я g
:Д 3 2 s 1i I
>3
о w> 1-Hi!e ~
_ 5 "fj "
•§ -S 1 1 ■£ 2
0 g 5 I s a
1 I S| 1 i
il & ti Я -S o«

I8 fif-a If
ll-g-sf
g S M I .8
1 1 з : я . з
°* ■§ « Г 13 -4-Î* O
- a S I -I з
641 S ’ §■ S -S S 8
Com. 178
cu stricteţe a anumitor reguli pentru ca produsul să nu aibă de suferit. Deşi
probele la care pot fi supuse produsele fin ite sînt numeroase, nu în toate cazu­
rile se pot depista defecţiu ni ale modului de fabricaţie. D e aceea se pune
accentul din ce în ce mai mult pe aşa-numitul control integral al produsului,a
cărui calitate este garantată de producător.
Controlul produsului fin it cuprinde numeroase probe de natură fizico-
chimică, biologică, m icrobiologică sau clinică.
Testele chim ice se referă la identificarea şi dozarea substanţelor m edica­
mentoase.
Testele biologice se execu tă pe anim ale pentru anumite produseră care nu
se poate face o determ inare prin m etode chim ice.
Testele de sterilitate sînt execu tate după farm acopee, după norm ele prevă­
zute de m onografia ’’Controlul sterilită ţii” (FS. ed .X I, voi. 2, p. 187) care folo­
seşte anumite norme de cultură pentru a depista eventualele microorganisme.
Determinarea volum ului fiolelor este o probă prevăzută de FS X I, voi. 2,
p. 141.
Testul de claritate se referă la prezenţa im purităţilor insolubile. In afară
de aceasta, soluţiile trebuie să fie transparente, în com paraţie cu apa pentru
in jecţii sau solvenţii corespunzători, dacă nu sînt alte cerin ţe în m onografia
particulară.
Culoarea se cercetează prin compararea cu etaloane de culoare, în
dependenţă de m onografia ’’D eterm inarea culorii lich id elor” ori a cerin ţelor
m onografiilor particulare.
Testul toxicităpi se determ ină după norm ele prevăzute de ’’Controlul
to x icită ţii” (FS X I, voi. 2, p. 182),conform cerinţelor şi dozelor-test, indicate
în m onografii particulare.
Controlul impurităţilor pirogene. Este o probă specifică care se aplică în
mod obligatoriu la toate substanţele medicam entoase administrate parenteral
cu volumul unei doze de 10 şi peste 10 ml, de asemenea la doze mai m ici, cînd
este indicaţia m onografiei particulare.
Controlul se face conform m onografiei ’ ’Controlul im purităţilor p irogen e”
(FS X I, voi. 2, p. 183) şi conform dozelor-test, indicate în m onografiile particu­
lare. Testul d e depistare a substanţelor pirogene se practică pe iepuri de e x p e ­
rienţă, selecţionaţi după anumite criterii.
In farm acopee este prevăzută metoda urmăririi tem peraturii anim alelor de
experien ţă după administrarea unui m edicam ent injectabil. Testul p revede ca
temperatura să nu se ridice mai sus de 0,6°C.

642
 O altă metodă este urmărirea numărului de globule albe după injectare.
La iepuri numărul de globule albe este în mod norm al 11 000/ml şi scade după
injectarea unui produs pirogen la 4 000/ml.
In ultimul timp s-a introdus testul Limulus, un test mai rapid. Se foloseşte
un extract dintr-un crab marin Lim ulus poliphemus, care în prezenţa sub­
stanţelor hiperterm izante se gelifiază. Testul nu este sigur, deoarece nu
reacţionează la toate categoriile de im purităţi pirogene.

30.10. A N A L IZ A P A R TIC U LE LO R

Analiza particulelor străine se face în condiţiile prevăzute de controlul

vizual al fiolelor. încercarea de a realiza un control sistematic standardizat este
greu de realizat. A naliza microscopică perm ite cunoaşterea numărului,
mărimii şi naturii particulelor insolubile, deşi este o m etodă greu de aplicat,
poate fi u tilă pentru supracontrol sau pentru a trage concluzii asupra sursei de
impurificare.
Testele ’’Determ inarea masei m edii pentru substanţele medicamentoase
solide” , ’’Determ inarea dozării uniform e” , cît şi ’’A n aliza suspensiilor paren­
terale” se fac conform m onografiei particulare ’’Forme medicamentoase
injectabile” (FS X I, voi. 2, p. 142-143).

30.11. N O M E N C LA T U R A C O N TE M PO R A N Ă
A S O LU ŢIILO R INJECTABILE
£1 P A R T IC U L A R IT Ă Ţ IL E TE H N O LO G IEI LO R

M ajoritatea soluţiilor în fiolate sînt destinate pentru injecţii. Din cele admi­
nistrate extern pot fi menţionate soluţia de iod alcoolică 5% în fiole de 1 ml,
soluţia de amoniac 10% cîte 1 ml şi soluţia de gram icidină С alcoolică 2% în
fiole cîte 5 ml. Soluţiile de iod şi amoniac se prepară în condiţii obişnuite, cele
de gram icidină - aseptic.
Aproape toate soluţiile injectabile reprezintă soluţii apoase ale substanţe­
lor medicamentoase. De aceea, de regulă, se în fio lea ză în fiole de marca SN—1
şi S N -2 .
Dacă la baza clasificării soluţiilor apoase injectabile va fi pus caracterul
principal al calităţii - stabilitatea, atunci toate soluţiile pot fi îm părţite în
două grupe: 1) soluţii de substanţe medicamentoase, care la în fiolare şi stocare

643
nu cer o stabilizare specială; 2) soluţii de substanţe medicamentoase care la
în fiolare şi stocare cer stabilizare şi alte form e de protecţie.

30.11.1. Soluţii apoase, înjiolate fără stabilizare

Vom reveni numai la unele preparate din această grupă, deoarece ele sînt
descrise pe larg în farm acopeea în vigoare şi alte documente tehnice de
normare.
Soluţiile de bem egridă şi cianocobalam ină se prepară pe soluţie izotonică
0,9% natriu clorid cu scopul de a le izotoniza, soluţia de natriu arsenat - prin
adaos de acid arsenic în raportul: 6,8 g natriu arsenat şi 1,6 g acid arsenic (în
recalcul de 100% la 11 soluţie).
Sînt particularităţi şi la prepararea soluţiei de calciu gluconat. Soluţia
acestuia înainte de în fiolare se fierbe timp de 3 ore cu refrigerent ascendent.
Prin fierberea îndelungată preparatul se purifică de im purităţi ale calciului
oxalat, care de altfel va cădea în precipitat după sterilizare.
La stocare soluţia de bem egridă (mai ales la temperaturi joase) elim ină în
precipitat cristale de bem egridă. La în călzire pînă la 50°C cristalele se dizolvă.
Pentru a prepara soluţii stabile de eu filin ă (2,4%) se foloseşte preparat
special pentru in jecţii cu un conţinut de etilendiam ină de 18-22 în loc de
14-18%, iar apa pentru in jecţii se fierbe adăugător pentru a fi lipsită de carbon
dioxid. Aceste particularităţi sînt necesare pentru a evita hidroliza eu filin ei.
La majoritatea preparatelor din această grupă soluţiile se sterilizează cu
vapori flu en ţi la 100°C timp de 30 min. R egim ul sterilizării altor preparate este
următorul.
Soluţia de bem egridă - sterilizarea cu vapori sub presiune la 105-110°C
timp de 30 min.
Soluţia de calciu clorid - sterilizarea cu vapori sub presiune la 120°C timp
de 15-20 min. (sau cu vapori flu en ţi - 30 m in.) Soluţia de calciu gluconat -
sterilizarea în autoclavă, la ÎIO 'C timp de o oră.
Soluţia de tiam ină clorid poate fi sterilizată cu vapori sub presiune la
120°C, micşorînd astfel ex p oziţia pînă la 15 min.
Soluţia de glucoză cu albastru de m etilen se sterilizează cu vapori fluenţi
la 100°C o oră. Procesele de oxidare nu au loc în aşa soluţie, deoarece rolul
antioxidantului îi revine albastrul ui de m etilen, care posedă proprietăţi de
oxido-reducere.
Soluţiile de hexam etilentetram ină la temperatura obişnuită sînt relativ
stabile. La ridicarea temperaturii are loc hidroliza hexam etilentetram inei, de

644
aceea soluţiile ei se prepară în asepsie, fără sterilizare. Preparatul folosit
pentru in jecţii trebuie să fie de calitate mai superioară decît cel farm acopeic
(lipsit de amine, săruri de amoniu şi paraform ă).

30.11.2. Soluţii apoase care necesită

diferite form e de protecpe

Soluţiile substanţelor puţin stabile sînt în fiolate în curent de gaze inerte:

azot, carbon dioxid, argon. Cînd în fiolarea se face cu seringa, fio le le în ain te de
umplere sînt suflate cu ajutorul seringii cu gaz inert.
M etoda în fio lă rii sub vid în m ediu de gaz inert (bunăoară, C 0 2) se u tili­
zează după schema (fig . 231) propusă de F .A .K o n ev şi I.N .K urcenko.
Preparatul cîntărit se dizolvă în apă pentru in jecţii prin amestecarea pneu­
matică a carbonului dioxid, trecut prin soluţie în vasul (1). După aducerea la
nominal, soluţia prin pompa (2) automat se trece în vas (4 ) prin filtru l H N IH FI
(3). In vas (4) pe tot parcursul în fio lă rii se suflă carbon dioxid cu viteza de
1—1 ,5 1/min. Din vas (4) soluţia se trece nem ijlocit în aparatul cu vid (5) pentru
umplerea fiolelor. Casetele cu capilarele fiolelor îndreptate în jos se introduc în

F ig . 231. Schema principiali de înfiolare a soluţiilor injectabile în mediu de carbon dioxid. Llmu-
rire m text

645
 aparatul cu vid pentru umplere, în care se creează un vid de 53329-66661
N/m2. După umplerea aparatului cu cantitatea necesară de soluţie cu ajutorul
carbonului dioxid se stinge vidul şi fio lele se umplu cu soluţie. A poi caseta cu
fiole cu capilarele In sus se introduce în aparatul (6), unde sub presiunea
carbonului dioxid de 1 atmosferă tehnică se îm pinge din capilare soluţia.
Capilarele fiolelor se spală cu un duş de apă, apoi din nou se creează vid (p re­
siune reziduală 666-1333 N/m2), care se stinge cu C 0 2. Cînd vidul în lin ie este
de cca 21331,5 N/m2, trebuie de 5 -6 ori de qreat şi de stins vidul cu carbon
dioxid. In aparatul (6 ) se creează un surplus de presiune de C 0 2 în valoare de
2 atmosfere tehnice, şi fio lele cu soluţia se m enţin 2 min. L a expirarea timpului
presiunea se stinge, aparatul (6) se deschide şi fio lele se trec la semiautomatul
(9) pentru sudare. Tim pul sudării nu trebuie să depăşească 2 min. după
extragerea fiolelor din aparatul (6). A stfel conţinutul carbonului dioxid
deasupra soluţiei nu trebuie şă fie mai jos de 90%. Conţinutul carbonului
dioxid în fio le este mai stabil, dacă în timpul sudării în buncărul .aaşinii de
sudare se creează un curent de gaz inert. F .A .K o n ev şi I.N .K u rcen ko au
demonstrat siguranţa protecţiei gazoaze pe exem plu l soluţiilor oficin ale de
papaverină hidrocloridă, tiam ină cloridă şi g lu coză (40%) cu acid ascorbic (1%).
înainte de aceasta a fost stabilit că acidul ascorbic, acizii tartric şi clorhidric,
natriul clorid, rongalita, natriul metabisulfit, E D T A de calciu şi natriu, tio-
ureea, trilonul В nu stabilizează suficient preparatele prin în fiolarea lor după
tehnologia clasică obişnuită. Eficace s-a dovedit a fi carbonul dioxid ca stabi­
lizator, care asigură stabilitatea soluţiilor preparatelor sus-menţionate timp de
2 ani.
Protecţia cu aburi. Pe baza cercetărilor efectuate, F .A .K o n ev a elaborat o
schemă principială de în fiolare în flu x tehnologic continuu (fig . 232).
Fiolele după tăierea capilarelor (1) se cufundă deplin cu capilarele în sus
în vasul (2) cu apă, înzestrat cu em iţători ultrasonori. Sub acţiunea ultrasonoră
fiolele se umplu imediat cu apă şi tot aici se sonorizează adăugător. După
aceasta fio le le se întorc în poziţia cu capilarul în jos şi se îndreaptă în cameră,
unde mai în tii se spală exterior cu duşul (3), apoi prin condensarea vaporilor -
suprafaţa interioară. In timpul ieşirii apei din fio le ultim ele sînt supuse vibra­
ţiilor (4). După spălare fio lele se îndreaptă în cam eră pentru um plerea dozată
cu soluţie prin condensarea vaporilor (5 ) şi sudare (6). Apa folosită la spălare se
filtrează continuu (7 ) şi se reîntoarce în lucru. în ain te de sudare fio le le se
răcesc n iţel, pentru ca soluţia să fie înlăturată din capilare. După aceasta vîrful
lor se cufundă în vasul cu masa plastică (6 ) şi im ediat fiola se întoarce în pozi-

646
647
Fig. 23Z Schema principiali de înfiolare a soluţiilor injectabile pe baza metodei de condemare
ţia cu capilarul în sus. Picăturile masei plastice, m enţinute pe vîrful capilaru­
lui, se răcesc şi se întăresc - fio lele se închid erm etic. Sudarea fiolelor poate
fi efectuată prin m etoda obişnuită şi în atmosferă de gaz inert sau vapori.
Avantajul acestei m etode constă în crearea unui ciclu tehnologic unic
pentru cele mai responsabile stadii de în fiolare (spălare, umplere, sudarea fio ­
lelor) pe baza m etodei condensării vaporilor, utilizînd şi alte principii e fi­
cace - ultrasunetul, vibrarea. De m enţionat că procesele tehnologice pot fi
efectuate practic în condiţii sterile. Pe baza tehnologiei propuse sînt construite
aparate, mecanisme şi linii.

30.11.3. Soluţii cu stabilizatori

Stabilizator — acidul clorhidric. Soluţiile sărurilor alcaloizilor şi ale unor

baze organice, după cum s-a mai menţionat, necesită stabilizarea cu acid
clorhidric. Fiind form ate din baze slabe şi acizi puternici, sărurile alcaloizilor
în soluţiile apoase, de obicei, provoacă o reacţie slab acidă, care este condiţio­
nată de hidroliza sărurilor alcaloizilor.
Pe măsura spălării sărurilor dizolvate din sticla silicată şi hidroliza lor
concentraţia ionilor de hidrogen în soluţie în cep e să se m icşoreze; totodată are
loc acumularea ionilor de hidroxil, ca rezultat pH-ul soluţiei creşte. Procesul
dat este activat prin sterilizarea posterioară şi la stocare. Dacă procesul nu va fi
oprit, atunci bazele de alcaloizi acumulate în soluţie încep să cadă în preci­
pitat. Totodată m ediul bazic va duce la distrugerea alcaloizilor baze, care
decurge diferit. De aceea la soluţiile sărurilor alcaloizilor trebuie de adăugat la
vreme acid liber; atunci surplusul de ioni de hidrogen va micşora disocierea
apei, va neutraliza hidroliza sărurilor şi astfel va îndrepta echivalentul reacţiei
în stingă.
Prin adaosul acidului clorhidric se prepară soluţiile următoarelor săruri
de alcaloizi şi ale unor baze organice (tab. 23).
Toate soluţiile enum erate se sterilizează cu vapori flu en ţi la 100°C timp de
30 min.
In mod original se prepară soluţia de tetacină de calciu, u tilizată în cali­
tate de detoxicant.
Sarea dinatriu a E D T A se ia în recalcul după substanţă uscată. Ionul de
calciu se introduce sub form ă de calciu carbonat (34 g la 11). Acidularea se face
cu 8 ml de acid clorhidric diluat.

64 8
 Tabelul 23
Soluţia de acid clorhidric

Concentraţia, % Cantitatea acidului

Preparatul Volumul, ml pH-ul soluţiei de 0.1M, mi/l
Atropini sulfas (A) 0,1 1 3,0-4,5 10
Cytitonum 0,15 1 7,0-7,5 55
Novocainum 0,25; 0,5; i; 2 3,8-4,5 q.s. pînă la pH
1,0; 2,0 5; 10 —Ю_ 3,8-4,5
Omnoponum (A) 1 1 2,5-3,5 9,7-9,8
Strychmni nitras (A) 0,1 1 3,0-3,7 10
Tetacinum calcii 10 10; 20 5,0-7,0 8 ml HC1
Scopolamini hidro- 0,5 1 2,8-3,0 20
bromidum (A)

30.11.3.1. Stabilizarea cu acid clorhidric şi natriu clorid

Se foloseşte pentru soluţia de glu coză de 5%, 10%, 25% şi 40% pentru
in jecţii (cîte 10,20,25 sau 50 m l).
Soluţiile de glu coză sînt com parativ instabile la stocare îndelungată. Facto­
rul prim ordial care determ ină stabilitatea glucozei în soluţie este pH-ul m edi­
ului. La pH de 1,0-3,0 se form ează o aldehidă heterociclică - oxim eîilfurfu-
rolul, care condiţionează colorarea soluţiei în galben. în tte pH-ul 3,0-5,0 toate
reacţiile de descompunere a glu cozei sînt mai len te. O dată cu creşterea
pH-ului (peste 5,0) mecanismul descom punerii se com plică şi mai mult (ru­
perea lanţului glu cozei şi form area acizilor organici). în afară de aceasta,
procesul descompunerii glu cozei în soluţie se accelerează de urm ele m etale­
lor grele (F e, Cu). Cu scopul m ăririi stabilităţii glu cozei soluţiile ei preliminar
sînt prelucrate cu cărbune activat (pentru o purificare de m etalele grele şi de
produsele descompunerii colorate a glu cozei) şi se acidulează cu acid clorhid­
ric pînă la pH 3,0-4,0.
T eh n ologia preparării soluţiei este următoarea. în apa pentru in jecţii se
dizolvă glucoza anhidră şi natriu clorid (la 11 soluţie 0,26 g natriu clorid şi
0,1 N soluţie de acid clorhidric pîn ă la pH 3,0-4,0). Se în călzeşte soluţia pînă
la fierb ere şi se fierb e 15 m in., apoi se răceşte pînă la 60°C, se prelucrează cu
cărbune activat timp de 30 min. amestecînd-o şi se filtrează cărbunele cu filtrul
Nutsche. Filtratul se acidulează cu acid clorhidric pînă la pH 3,0-4,0, din nou
se filtrează prin filtru l HNIHF1 şi se dozează în fio le de sticlă neutră. Sterili­
zarea - cu yapori sub presiune la 11 9 -1 2 Г С timp de 5 -7 m in..

Corn. 178 649

 30.11.3.2. Stabilizatorii natriul hidroxid
şi natriul hidrocarbonat

Aceşti stabilizatori sînt folosiţi la în fiolarea soluţiilor sărurilor acizilor slabi

şi bazelor puternice. Prin adăugarea bazelor se neutralizează reacţia de hid-
roliză a acestor săruri în soluţii apoase.
Soluţia de acid nicotinic 1% pentru in jecţii (1 ml). M ediul acid al solu­
ţiei se neu tralizează prin adăugarea a 7 g de natriu hidrocarbonat la 11 de solu­
ţie; pH 5,0-7,0.
Soluţia de cafeină natriu benzoat de 10 sau 20% pentru in jecţii (1 m l). Se
stabilizează cu 4 ml de natriu hidroxid 0,1 N la 11 soluţie; pH 6,8-8,5. Lista B.
Soluţia de natriu tiosulfat 30% pentru in jecţii (5, 10 şi 50 ml). Se stabili­
zează cu 20 g natriu hidrocarbonat la 11 soluţie; pH 7,8-8,4.

30.11.3.3. Stabilizatori antioxidanţi

R eacţia de oxidare (autooxidare) în soluţiile injectabile are loc sub acţi­

unea oxigenului din atmosteră. Ca rezultat în soluţii pot apărea aşa fenom ene
ca schimbarea culorii, căderea precipitatelor substanţelor nou-formate etc.
Autooxidarea este caracteristică substanţelor care conţin atomi de hidrogen
mobili, care sub acţiunea factorilor energic sensibili (lum ină, căldură etc.) se
desprind de la m olecula substanţei, formînd aşa-numiţii radicali liberi.
Dinamica reacţiilor de autooxidare depinde de un şir de factori: pH-ul
mediului, cantitatea oxigenului, acţiunea agenţilor de sensibilitate, prezenţa
im purităţilor ce acţionează catalic. A legerea unui pH optim, asigurarea pro­
tecţiei de lumină, micşorarea cantităţii de oxigen dizolvat în faza lichidă - iată
metodele de protejare a substanţelor medicamentoase de autooxidare. După
cum s-a m enţionat mai sus, micşorarea cantităţii oxigenului dizolvat în mediul
lichid se atinge de asemenea prin în fiolarea în mediu de gaze inerte şi vapori.
Se practică pe larg de asemenea folosirea aşa-numiţilor antioxidanţi: 1) re-
ducători - substanţe cu un potenţial negativ de oxidoreducere; 2) cataliza­
tori negativi.
Dintre agenţii de reducere fac parte: compuşi anorganici ai sulfului (sul-
fiţi şi pirosulfiţi), compuşi organici ai sulfului - substanţe ce conţin grupa
hidrosulfidă SH (acidul Z-tiolactic, acidul tioglicolic, tioureea etc.), alcooli şi
enoli (clorbutanolul, acidul ascorbic), fen oli (hidrochinona, pirogalolul) şi alte
substanţe. Efectul antioxidanţilor se bazează pe aceea, că ei posedă atomi de

650
hidrogen mai m obili decît substanţele care trebuie să fie protejate de oxidare.
Energia necesară pentru formarea radicalilor liberi din antioxidanţi este cu
mult mai mică decît energia cheltuită la acest proces al substanţelor autooxi-
dabile, iar radicalii liberi form aţi din antioxidant, adsorbind oxigenu l, for­
m e a z ă compuşi mai stabili. Energia eliberată în timpul descompunerii acestor
forme p eroxide stabile este cu mult mai m ică decât cea eliberată de peroxizii
obţinuţi din substanţa autooxidabilă. A stfel, această en ergie este insuficientă
pentru a in iţia reacţii noi; reacţiile lanţ, care de obicei au loc la descompu­
nerea peroxizilor, obţinuţi din substanţe autooxidabile, nu vor avea loc.
Catalizatorii negativi prezintă substanţe, ce form ează compuşi complecşi
cu ionii m etalelor grele, care sînt catalizatori ai proceselor de oxidare. Dintre
ei fac parte E D T A şi sărurile lui, 8-hidroxihinolina etc.
M ai jos vom lămuri particularităţile unor soluţii ale substanţelor m edica­
mentoase din grupa dată.
Soluţia de adrenalină hidrotartrată 0,18% pentru in jecţii (1 m l) şi solu­
ţia de noradrenalină hidrotartrată 0,2% pentru in jecţii (1 m l). Avînd în vedere
instabilitatea soluţiilor apoase ale am belor preparate, FS X propune pentru
stabilizare de adăugat natriu m etabisulfit (0,1%) şi natriu clorid (0,8%). Pentru
prepararea soluţiilor stabile se foloseşte apă pentru in jecţii proaspăt fiartă, din
care este înlăturat oxigen u l şi alte gaze. Prepararea soluţiilor trebuie efectuată
în reactoare, care nu elim ină în m ediul lichid urme de fier sau alte metale
grele. Filtrele de hîrtie preliminar se spală cu apă fiartă acidulată, apoi cu apă
curată pentru in jecţii. Soluţiile apoase ale acestor preparate sînt sensibile la
lumină, de aceea ele se dozează în fio le de sticlă neutră brună; pH 3,0-4,5.
Lista B.
Soluţia de etazol - natriu 10% sau 20% pentru in jecţii (5 şi 10 m l); pH
7,0-8,5. In calitate de stabilizator FS X recom andă de adăugat la soluţie
rongalită (0,5%), care asigură inoxidarea soluţiei. Se sterilizează cu vapori
flu izi la 100°C timp de 30 min. R ongalita prezin tă o substanţă cu proprietăţi de
reducere puternic active.
Soluţia de novocainam idă 10% pentru in jecţii (5 şi 10 m l); pH 3,8-5,0.
Lista B. Pentru stabilizare se adaugă antioxidant — natriu metabisulfit (0,5%).
Sterilizarea cu vapori acuţi la 100°C timp de 30 min.
Soluţia de vicasol 1% pentru in jecţii (1 m l); pH 2,5-3,5. Soluţia se prepară
cu antioxidanţi - natriu m etabisulfit (0,1%) şi natriu bisulfit (0,2%). In afară de
aceasta, în FS X se recom andă de adăugat 1,84 ml soluţie de acid clorhidric
0,1 N la 11. Se sterilizează cu vapori flu en ţi la 100°C timp de 15 min.

651
 Un exem plu de soluţie injectabilă folosită cu scop diagnostic este soluţia
de bilignost 50% (20 m l); pH 7,0-8,0. Pentru prepararea soluţiei de bilignost de
concentraţia 50% se iau (la 11 soluţie) 373 g bilignost şi 123 m etilglucam ină.
Stabilizarea cu soluţia de tetacin de calciu (2 ml la 11) şi 1 g de natriu hidro-
genfosfat. Sterilizarea:cu vapori acuţi la 100°C timp de 30 min. La stocare este
posibilă căderea în precipitat a cristalelor. In aşa cazuri fio le le trebuie în că lzite
pe baia de apă. Dacă cristalele vor dispăreaşi soluţia va deveni străvezie, iar la
răcire pînă la 36-38”C cristalele nu vor apărea din nou, soluţia este aptă
pentru administrare.
Soluţiile unor substanţe nu se sterilizează. In astfel de cazuri se lim itează
numai la adăugarea antioxidanţilor. Din grupa aceasta fac parte soluţiile
preparatelor care sînt derivaţi ai fenotiazinei:
Soiuţia de am inazină 2,5% pentru in jecţii (1, 2, 5 şi 10 m l); pH 3,5-5,0.
Lista B.
Soluţia de diprazină 2,5% pentru in jecţii (2 m l); pH 3 ,9 -4 ,9 . Lista B.
Soluţia de im izină 1,25% pentru in jecţii (2 m l); pH 3,7-4,5. Lista B.
In soluţiile apoase ale acestor substanţe cu scopul stabilizării se adaugă
antioxidanţi după prescripţia: acid ascorbic 2 g, natriu sulfit anhidru — 1 g,
natriu metabisulfit - 1 g şi natriu clorid - 6 g la 1 litru soluţie. S olu ţiile de
aminazină, diprazină, im izină posedă proprietăţi bactericide, de aceea nu e
nevoie de sterilizare. Se prepară pe apă proaspăt fiartă pentru in jecţii în
asepsie.
Stabilizarea soluţiilor de am inazină şi diprazină se poate efectua cu ron-
galită şi natriu citrat. Rcngalita (0,5%) asigură inoxidabilitatea soluţiei, iar
natriul citrat (0,5%) - mărimea constantă a pH-ului 6,0-6,2. S olu ţiile sînt
valabile 5 ani.
Am inazina, diprazina şi im izină au acţiune iritantă şi pot provoca
derrr.atite şi irita mucoasele. Cu substanţele date se poate lucra numai sub nişa
de ventilare şi în mănuşi de cauciuc. La sfirşitul lucrului m îinile se spală cu
apă rece (acidulată) fără săpun.

30.11.3.4. Soluţii cu conservanţi

Din grupa aceasta fac parte soluţiile glicozidelor cardiotonice care pot
hidroliza şi autooxida. Aşa procese, în mare măsură, se accelerează o dată cu
creşterea temperaturii. De aceea pentru soluţiile glicozidelor cardiotonice
uneori puţin se schimbă regim ul sterilizării şi se folosesc conservanţi.

652
 Soluţia de celanidă 0,02% pentru in jecţii (1 m l). Un litru de soluţie conţine
148 ml etanol 95% şi 150 g glicerol. Sterilizarea cu vapori flu enţi la 100°C timp
de 30 min.; pH 5,5-6,5. Lista A .
Soluţia de strofantină 0,05% pentru in jecţii (1 ml). Conservarea cu 0,1%
nipagină şi etanol 95% (20 ml la 1 1 soluţie). Soluţiile,fiind mai puţin sta b ilere
tindalizeazä la 70°C cîte o oră de cîteva ori la un interval de 24 ore; pH 5,0-6,5.
Lista A .
Soluţia de corgliconă 0,06% pentru in jecţii (1 m l). Conservarea cu 0,4%
clorbutanolhidrat, după ce se sterilizează la 70—80°C cîte o oră de două ori
la un interval de 24 ore. Lista B.

30.11.3.5. Soluţii de substanţe ce au nevoie

de protecţie combinată

Soluţiile unui şir de substanţe nu pot fi stabile îndeajuns,atunci cînd la

prepararea lor se foloseşte numai o m etodă de protecţie. In aşa cazuri se trece
la form e combinate. Combinarea factorilor de stabilizare poate fi diferită.
Soluţia de natriu sulfacil 30% pentru in jecţii (5 m l). Stabilizarea cu solu­
ţie de natriu hidroxid 1 N pînă la pH 7,5—8,5 şi natriu m etabisulfit (3 g la 11
soluţie). Sterilizarea cu vapori flu en ţi - 30 min.
Soluţia de adrenalină hiidrocloridă 0,1% pentru in jecţii (1 m l); pH 3,0-3,5.
Lista B. In calitate de solvent se foloseşte soluţia de acid clorhidric 0,01 N.
Soluţia este izotonizată cu 0,8% natriu clorid. Ca antioxidant se ia 0,1% natriu
metabisulfit. Conservarea - cu 0,5% clorbutanolhidrat. în fiolarea se face în
asepsie. F iolele de culoare brună.
Soluţia de m orfină hidrocloridă 1% pentru in jecţii (1 m l); pH 3,0-3,5.
Lista A .
Trebuie de m enţionat u n ele particularităţi la prepararea soluţiei de
morfină. Proprietăţile principale ale m orfinei, d u p ă cum se ştie, depind de
prezenţa în m oleculă a azotului terţiar. In m olecula m orfinei există grupa
liberă fenolică, care condiţionează oxidarea uşoară a preparatului de către
oxigenul aerului. A stfel se form ează un compus* toxic oxidim orfina. Cu scopul
de a preîntîm pina oxidarea m orfinei soluţiile ei se în fio lea ză în mediu de gaz
inert (C 0 2 ). Oxidarea m orfinei, în mare măsură, depinde de pH-ul mediului,
în soluţiile acide procesul oxidării încetineşte, de aceea pentru stabilizare
farmacopeea recomandă de adăugat soluţia de 0,1 N de acid clorhidric (10 ml la
1 1 de soluţie). Soluţia se filtrează, se toarnă în fio le de sticlă neutră în curent

653
de carbon dioxid şi se sterilizează, cum a fost arătat mai sus, cu vapori flu enţi
la 100°C 30 min.
Soluţia de izoniazidă 10% pentru in jecţii (5 m l) cu scopul m ăririi stabili­
tăţii trebuie în fiolată în mediu de carbon dioxid cu adaos de m etionină (0,1%).
Soluţia ue acid ascorbic 5% pentru in jecţii (1 ,2 , şi 5 m l). Datorită prezenţei
în molecula acidului ascorbic a grupei enole, el are proprietăţi puternice de
reducere şi de aceea în soluţii sub acţiunea oxigenului se oxid ează uşor,
transformîndu-se în acid dihidroascorbinic. în soluţii acide la un pH 1,0-4,0
acidul ascorbic se descompune cu formarea aldehidei furfurol, care condiţio­
nează culoarea gălbuie a soluţiilor descompuse. D e aceea soluţiile acidului
ascorbic se prepară în prezenţa natriului hidrocarbonat, care se adaugă pîn ă la
pH 6,0-7,0 (se form ează sarea acidului ascorbic - natriu ascorbinat). în calitate
de antioxidanţi se folosesc natriul sulfit (1%) şi în fiolarea în curent de carbon
dioxid. Sterilizarea - cu vapori flu en ţi la 100'C 15 min.

30.11.4. Soluţii injectabile ale substanţelor radioactive

Soluţiile injectabile ale substanţelor radioactive cu ioni marcaţi prezintă

preparate farm aceutice radioactive, organice sau neorganice, în com ponenţa
cărora în calitate de ’’sem n” sînt incluşi nuclizi radioactivi. Asem enea soluţii
se numesc preparate radioactive farm aceutice (P R F ).
Denum irea PR F este alcătuită din denumirea substanţei, pe baza căreia
este creat preparatul, şi a radionuclidului, cu care este marcată această sub­
stanţă. Bunăoară, proteinele marcate cu tehneţiu (99 talbumin), albumina,
marcată cu iod (1251 - albumin).
PR F pot fi atît diagnostice, cît şi curative.
Cu scop diagnostic indicatorii radioactivi pentru prima dată au fost folo­
siţi în 1927 (Blumgart şi Veiss), iar din anii 1940 radionuclizii au început să fie -
folosiţi sistematic în medicină.
PR F diagnostice trebuie să aibă o lim ită optimă de energieT-iradiere, egală
cu 100-200 k e V (kiloelectron-volt). La u nităţi mai mici de en ergie se măreşte
absorbţia ei de către ţesuturi. O dată cu m ărirea energiei se micşorează
eficacitatea înregistrării iradierii.
PRF curative conţin un nuclid, care posedă ß -iradiere, şi care dă
posibilitate de a concentra acţiunea lui în zona patologică la destrucţia
minimă a ţesuturilor.
Folosirea PR F diagnostice se bazează pe principiul indicării compuşilor
chimici radioactivi. Incorporînd în componenţa compuşilor chim ici radionuc-

654
lizii, ultimii nu schimbă com ponenţa lor, însă permit a urmări mişcarea PR F în
organism prin înregistrarea extern ă a radiaţiei. R adionu clizii perm it a
studia direct procesele fiziologice şi biochim ice, fără a încălca decurgerea lor
naturală. >
Actualm ente se folosesc mai mult de 50 PR F cu scop diagnostic, majorita­
tea cărora sînt administrate subcutanat şi intramuscular. Cercetările în acest
domeniu continuă.
Folosirea PR F terapeutice se bazează pe distrugerea ţesuturilor patologice
prin iradierea lor. Principalul în cazul dat este problema concentrării PR F în
zona patologică, ce se atinge ori prin absorbţia lui selectivă ori,d e exem plu,
prin administrarea lui direct în locul patologic. Se folosesc pe larg circa 5
preparate radioactive terapeutice, care se administrează sub form ă de in jecţie
în ţesuturi, vasele lim fatice şi intravenos. Acestea sînt coliatul (şi alte soluţii
coloidale) marcat cu itrii 90, (^ lt- c o lia t), soluţia coloidală m arcată cu aur
(190A u -soluţie coloidală), soluţia de natriu iodid marcată cu iod ( ^ J - s o lu ţ ie
de natriu iodid) ş. a.
Utilizarea PR F este admisă numai în secţii speciale radiodiagnostice prin
asigurarea regulilor de securitate radioactivă atît în privinţa personalului
medical, cît şi a m ediului ambiant.
PR F destinate pentru administrarea parenterală sînt supuse unui control
strict. Ele trebuie să fie sterile şi să aibă nivelul corespunzător de puritate
chimică, radiochim ică şi radionuclidă.
In practica farm aceutică se folosesc urm ătoarele m etode de sterilizare.
Sterilizarea cu vapori este folosită pentru soluţiile apoase etanşate în
recipientele în care soluţia va fi mai departe transportată şi stocată. Pentru
sterilizare sînt de ajuns 30 min. la 115°C sau 15 min. la 121'C. Substanţele
termolabile, cum sînt,de exem plu, proteinele, nu se pot steriliza în autoclave.
Sterilizarea cu căldură uscată se efectu ează la 160*C timp de o oră. M etoda
numai în unele cazuri este folosită la PR F, însă este bună pentru sterilizarea
vaselor de sticlă.
Sterilizarea prin filtrare. Se folosesc filtre din celu loză sau policarbonat cu
dimensiunile porilor 120-450 nm. Pentru PR F mai preferată este filtrarea sub
vid în condiţii aseptice.
Sterilizarea radioactivă cere iradierea în doze 2 ,5-3 megarad (25—30 kG r),
are întrebuinţare lim itată în radiofarm aceutică. M etoda este bună pentru
sterilizarea seringilor plastice unidoze şi a altor m ateriale analogice, folosite
pentru obţinerea PRF.
Pirogenele nu pot fi separate sau descompuse complet nici printr-o m etodă
de sterilizare, de aceea apirogenitatea este asigurată prin folosirea reagenţilor

65 5 '
apirogeni. solvenţilor şi a vaselor şi respectarea cerinţelor corespunzătoare 1&
producerea preparatelor injectabile.
Puritatea chimică înseamnă, ce par*e din substanţa de bază există în
preparatul form ei chim ice cerute.
Puritatea radiochimică este partea radionuclidului, aflat în form ă necesară
chimică, de exem plu, în ^ ^ J -g h ip u ra n . Folosit cu scopul cercetării funcţi­
ilor rinichilor,nu mai puţin de 98% 131 l j trebuie să fie în form ă de ghipuran
marcat. Determ inarea purităţii radiochim ice se efectu ează cu ajutorul
cromatograTiei pe hîrtie fin ă, schimbului de ioni sau al gelcrom atografiei,
care perm ite de a separa diferite forme chimice de radionuclid. Deseori un
astfel de control cere numai cîteva minute.
Puritatea radionuclidă este partea generală activă a preparatului înnoită
cu radionuclidul necesar. Im purităţile radionuclide pot crea supradozarea
nedorită şi radiaţia organismului bolnavului, micşorînd exactitatea şi
distorsionînd rezultatele experim entului. Prezenţa lor se controlează prin
m etodele gamaspectrometrice.
Necesitatea preparării urgente a PR F de în altă calitate, care ar fi admini­
strate fără controlul chimic şi biologic, a d m la crearea unor seturi de reagenţi.
Ultim ii conţin toate ingredientele neradioacîive necesare pentru aceasta în
stare sterilă şi se supun analizei depline pînă la utilizarea lor.
Prepararea PR F pe baza unui astfel de set de reagenţi cere, de obicei, nişte
manipulări simple, care trebuie să fie efectuate prin respectarea regulilor
aseptice.
Principiile care stau la baza creării şi folosirii seturilor de reagenţi, sînt
ilustrate prin exem plul următor.
Setul pentru soluţia coloidală ^ T e este alcătuit din trei flacoane cu rea­
genţi apirogeni sterili. Flaconul A conţine natriu tiosulfat şi gelatină, В - solu­
ţia de acid şi С - soluţia tampon. Pentru prepararea soluţiei coloidale flaconul
A se introduce într-un conteiner de plumb, dopul lui se prelucrează cu un anti- j
septic şi se adaugă la el 5 ml de eluat steril din generatorul " l e . Am estecul I
se agită timp de 10-15 sec., din flaconul В se adaugă 1 ml acid, din nou se
agită (10-15 sec.) şi se introduce flaconul A în baia de apă fierbinte pe 5 min.,
apoi în timpul următoarelor 5 min. se răceşte în apă la temperatura camerei.1
în sfîrşit, din flaconul С se adaugă 1 ml soluţie tampon şi peste 15 sec. de
agitare preparatul este gata pentru administrare. Principiul setului este bazat
pe descompunerea tiosulfatului sub acţiunea acidului şi form area particulelor
coloidale ale sulfului, pe care se adsoarbe ^ T e . Gelatina are rolul de stabili'
zator al sistemului coloidal.

656
 PRF nimeresc la consumator In stare sterilfi. Prepararea fiecărei porţii
de PRF pentru administrarea intravenoasă se efectu ează sub un control radio­
metric prin respectarea regulilor aseptice şi antiseptice. PR F sînt administrate
în organism în cantităţi reglem entate strict, care asigură garanţia rezultatelor
la o radiaţie minimă, care nu va depăşi lim itele dozelor de radiaţie permise.

30.11.5. Produse uscate în fiole

O serie de antibiotice, derivaţi arsenicali, hormoni hipofizari, enzim e, care

se descompun în prezenţa apei, se condiţionează sub form ă uscată în flacoane
speciale cu gît larg şi dop de cauciuc. D izolvarea se face în momentul admini­
strării lîn gă patul bolnavului. De asemenea o serie de produse opoterapice se
deshidratează, se usucă sub vid şi se livrează în stare uscată în fiole.
O altă m etodă este liofilizarea unor soluţii în fio le care se închid. A lte
exem ple se întîlnesc la preparatele de plasmă, u ree etc.

30.11.6. Preparate parenterale cu a cp u n e prelungită

Preparatele medicamentoase de uz parenteral cu acţiune prelungită

(depo ) se administrează în m ajoritatea cazurilor intramuscular şi uneori
subcutanat. Substanţa activă cedează treptat, produce efectul terapeutic pre­
văzut într-^ perioadă de timp mai lungă.
Preparatele parenterale cu acţiune prelungită sînt avantajoase, deoarece
administrarea se face cu frecvenţa redusă şi efectu l acţiunii este asigurat. Ca
dezavantaj se poate aminti sensibilizarea eventuală la locul de injectare.
In locul injectării se form ează un depozit care asigură o concentraţie
uniformă. Injectarea intramusculară profundă în regiunea lombară este
practicată atît pentru preparate hidrofile, cît şi pentru cele lipofile. Sub formă
de in jecţii subcutanate nu pot fi administrate decît preparate apoase.
M odul de acţiune este determinat de calea de administrare, de com poziţia
m edicamentului şi de farm acocinetica substanţei active. .
Irigarea locului de injectare are un rol important. Astfel, m edicam entele
sînt cedate mai repede dintr-un ţesut muscular gras la care irigarea este mult
mai redusă. Cînd trecerea în circulaţia gen erală se face prin lim fă, efectu l este
întîrziat datorită flu xu lu i mai lent al sistemului lim fatic. Este cazul medica­
mentelor cu greutate m oleculară mare. Dintre factorii fiziologici care in flu ­

Corn. 178
657
enţează ritmul de cedare se pot m enţiona: starea ţesutului la locul de in jec­
tare, felu l maladiei, vîrsta pacientului.
Trecerea în circuitul sanguin este determ inată de o serie de proprietăţi
fizico-chim ice ale substanţei medicamentoase cum sînt: solubilitatea, mărimea
moleculei, comportarea la difuziune, pH-ul. Formularea preparatului va ţine
seama de stabilirea unei mărimi optime a particulelor suspendate, de concen­
traţia substanţei active, de alegerea vehiculului şi a substanţelor ajutătoare.
Clasificarea preparatelor parenterale cu acţiune prelungită în dependenţă
de forma galenică este următoarea:
- suspensii de substanţe active greu solubile în vehicule apoase;
- soluţii de substanţe active în vehicule hidrofile sau lipofile, care produc
întîrzierea difuziunii în ţesuturi;
- suspensii de substanţe greu solubile în vehicule care în tîrzie cedarea
(suspensii uleioase, suspensii cu hidrogeluri sau lipogeluri);
- implante.

30.11.7. Suspensii apoase

Suspensiile apoase ale unor substanţe greu solubile trebuie să în d ep li­

nească o serie de condiţii: mărimea particulelor între 5 şi 80 ц т ; om ogenizarea
prin agitare să fie obţinută în cîteva secunde; preparatul trebuie să poată fi
administrat cu acul de seringă; stabilitatea în timpul stocării.
Suspensiile injectabile pot conţine sub 0,5%, în tre 1 şi 5 şi peste 5% sub­
stanţă activă.
Suspensiile care conţin sub 1% substanţă activă se prepară destul de
dificil. Cele mai cunoscute sînt suspensiile cu insulină, A C TH şi hidrocortizon.
Preparatele cu insulină pot avea acţiune m edie (14-24 ore) sau lungă
(36 ore). Acestea conţin insulină cuplată cu zinc sau sulfat de proteină şi se
obţin prin procedee speciale.
Suspensiile care cbnţin între 1 şi 5% substanţă activă se obţin din micro-
cristale de mărime determinată. A legerea m etodei de precipitare este esen­
ţială. Vehiculul conţine agenţi de suspendare, um ectanţi, pectizante, coloizi
protectori şi conservanţi.
Suspensiile cu peste 5% substanţă activă se prepară cu atenţie. Alătu ri
de problem ele obişnuite se ia în consideraţie vîscozitatea crescută datorită
concentraţiei ridicate de substanţă insolubilă care poate îngreu ia administ­
rarea. Cînd cantitatea de substanţă depăşeşte lim itele convenabile, substanţa

658
activă este condiţionată separat de vehicul în flacoane sau fiole separate sau
fiole cu două compartimente. Dispersia se face în ain te de injectare. In acest fel
nu mai apar mici dificu ltăţi în ce priveşte stabilitatea în timpul stocării.
Antibioticele care sînt instabile în m ediu apos se prelucrează în acest mod. Ca
vehicule se folosesc soluţiile fiziologice de natriu clorid sau solu ţii- tampon,
care conţin şi substanţe antiseptice.

30.11.7.1. Soluţii în vehicule h idrofile sau lip ofile

cu difuziune lentă în ţesuturi

Prelungirea acţiunii unor soluţii apoase poate fi realizată prin adaosul de

substanţe macromoleculare. Datorită creşterii vîscozităţii vehiculului, difu­
ziunea substanţei din depozitul aflat la locul de injectare este mult mai lentă.
Ritmul de cedare este influenţat de m ărim ea m oleculei şi concentraţie, carac­
terul ionogen al substanţei active şi al aditivilor, valoarea pH-ului. Pentru
prelungirea acţiunii se folosesc natriul carboxim etilceluloza pentru A C T H şi
heparina, polivinilpirolidona pentru procaină cloralhidrat şi insulină, gelatina
pentru A C TH .
O altă m etodă de în tîrziere a difu ziu nii m edicam entelor în organism este
folosirea unui solvent lipofil. Solu ţiile in jectabile uleioase ale hormonilor
steroizi şi mai ales esterii acestora sînt exem p lele cele mai frecvente. Solubi-
litatea redusă în apă a substanţei active şi hidrofobia vehiculului duc la cedare
lentă. Ca solvenţi se u tilizează u leiu rile vegetale sau produse lip ofile neutre
semisintetice sau sintetice, etil oleatul etc., descrise mai sus.
Substanţele medicamentoase, aflate în fio le sub form ă de soluţii uleioase,
nu cer stabilizare, deoarece nu reacţionează cu sticla şi deci in flu en ţa lor se
exclude. ^
In legătură cu aceasta soluţiile uleioase pot fi livrate în fiole, preparate,
bunăoară din sticlă mai puţin rezistentă chimic (A B - 1 ). Cerinţa de asepsie
rămîne în vigoare.
Dizolvarea preparatelor se face în u lei cald (40-50°C ), prelim inar sterili­
zat. La umplere există pericolul de a murdări capilarul cu ulei, care la sudare
va arde. D e aceea soluţia trebuie să fie dozată cu seringa. Nom enclatura solu­
ţiilor uleioase cuprinde:
1) Sol. Camphorae oleosa 20% pro injectionibus (1,2 m l);
2) Sol. D ezoxicorticosteroni acetatis oleosa 0,5%;
3) Sol. Progesteronae oleosa 1% aut 2,5% pro injectionibus (1 m l);

659
 4) Sol. Synoestroli oleosa 0,1% aut 2% pro injectionibus (1 ml);
5) Sol. Testosteroni propionatis oleosa 1% aut 5% pro injectionibus (1 ml);
6) Sol. Testosteroni oleosa pro injecţionibus (1 ml);
7) Sol. Tocoferoli acetatis oleosa 5%, 10% aut 30% pro injectionibus (1 ml).
Soluţiile de cam for, dezoxicorticosteron proprionat se sterilizează cu
vapori flu enţi la 100'C o oră, iar soluţiile celorlalte preparate - în autoclavă la
110°C timp de 30 min.

30.11.7.2. Suspensii uleioase şi suspensii

în geluri hidrofile sau lipofile

Asocierea unui medicament greu solubil în apă cu vehicule care încetinesc

difuziunea duce la o cedare foarte lentă. La suspensiile uleioase cedarea
depinde de mărimea şi forma particulelor şi de vîscozitatea uleiului. O mărire a
vîscozităţii se realizează cu 2% aluminiu stearat. Prin încălzire la 130°C şi
răcire rapidă se form ează un gel tixotrop care prin agitare se flu idifică.
Dintre suspensiile uleioase industria m edicală produce bijochinola
(B ijoch inolum ) care reprezintă suspensia de 8% chinină iodvismutat, şi bis-
moverola (Bism overolum ) — suspensia sării bazice de monovismut a acidului
tartric. Suspensiile se prepară în ulei steril filtrat în asepsie. Nu-i nevoie de
sterilizat.

30.11.8. împlânte

Comprimatele constituite din substanţă activă şi aditivi biodegradabili,

introduse sub piele, sînt preparate cu acţiune prelungită aplicate pentru admi­
nistrarea unor hormoni.
R ecent au fost elaborate implante care nu degradează folosind polimeri
insolubili. Se foloseşte un derivat de silicon de consistenţă semisolidă în care
se dispersează substanţa activă. Preparatul se introduce în capsule gelatinoase
mici care se im plantează sub piele. Cu astfel de produse se obţin o difuzie
controlată- şi o concentraţie sanguină constantă, posibilitatea de a administra
implantul acolo unde este necesar, pentru a intensifica acţiunea şi a reduce
efectele secundare şi posibilitatea de a îndepărta m edicam entul, dacă este
cazul. Inconvenientul cel mai important constă în necesitatea de a scoate
capsula după epuizarea substanţei active. De aceea s-au obţinut şi sisteme
complet biodegradabile folosind o m atriţă dintr-un polimer al acidului lactic.

660
 30.11.9. Perfuzii

Perfu ziile sînt preparate parenterale lichide, sterile, care se administrează

intravenos în volum e mari, picătură cu picătură cu ajutorul unor dispozitive
speciale.
Se folosesc îndeosebi soluţii apoase care pot fi vehiculate uşor în circuitul
sanguin şi asimilate de organism. In mod excepţion al se folosesc emulsii
nutritive de tipul U/A. Adm inistrarea perfuziilor duce la un efect sistemic
direct,putîndu-se asigura nivelul sanguin dorit. Toleranţa m edicam entelor este,
în general, mai bună, com parativ cu alte form e de administrare.
Deoarece utilizarea perfuziilor a dat posibilitate de a salva viaţa multor
bolnavi aflaţi în stare critică, consumul preparatelor perfuzabile a crescut în
ultimul timp. Circa 40% din preparatele folosite în spitale sînt perfu ziile. Solu­
ţiile parenterale de mare volum sînt indicate mai ales pentru înlocu irea lich i­
delor pierdute şi pentru a reface homeostaza organismului.
Tratam entul cu ajutorul perfuziilor intravenoase, indispensabil pentru
anumiţi bolnavi, este un m ijloc temporar de tratament, care se aplică, de
obicei, cînd administrarea prin alte căi este n eeficien tă. E xem plele cele mai
frecvente sînt: în locu irea unor pierderi masive de sînge ca urmare a unor
hemoragii grave sau a unor in terven ţii chirurgicale majore, restabilirea electro-
liţilor şi nutriţia parenterală totală.
Perfu ziile pot să prezinte o serie de inconveniente: apariţia de tulburări
cardiovasculare şi pulm onare datorită volumului mare de lichide care se aplică;
sclerozarea venelor şi apariţia trom boflebitelor; riscul in fecţiei datorită
administrării unei soluţii contam inate sau unei injectări incorecte.
Intre preparatele injectabile şi perfu zii există o serie de diferenţieri.
Perfu ziile se prepară numai cu apă ca dizolvant, iar substanţele sînt
dispersate molecular, coloidal şi mai rar sub form ă de emulsie, în timp ce m edi­
cam entele injectabile pot avea ca vehicul, în afară de apă, uleiul de floarea-
soarelui, diverşi dizolvanţi organici, iar substanţele pot fi dispersate şi sub
form ă de suspensii.
Perfu ziile se prepară şi se administrează în volume mari, de la 100 ml pînă
la cîţiva litri, în timp ce m edicam entele injectabile se adm inistrează în volume
de la 1 pînă la 20 ml. Adm inistrarea perfu ziilor se face numai în spitale.
Perfu ziile se administrează intravenos şi foarte rar intraarterial sau peri­
toneal, în timp ce m edicam entele injectabile se administrează intravenos,
intravascular, intraderm ic, intrarahidian. Durata de administrare a perfuziilor
este de la 30 min. pînă la cîteva ore,în fu ncţie de volum, în timp ce medicamen-

661
tele injectabile se administrează în cîteva secunde sau minute. Spre deose­
bire de soluţiile injectabile, la care administrarea se face cu seringa, perfuziile
se administrează cu dispozitive speciale, denumite perfuzoare.
Perfuziile trebuie să fie izotonice, să aibă un pH apropiat de 7,4 şi o com­
p oziţie ionică aproape identică cu lich idele organismului, în timp ce la
m edicam entele injectabile aceste condiţii nu sînt absolut necesare.
L a prepararea perfuziilor nu este admisă folosirea conservanţilor.
P erfu ziile se obţin atît industrial, cît şi în farmacii.
In general, prepararea perfuziilor se face respectînd aceleaşi reguli ca şi
pentru soluţiile injectabile. Operaţiile de preparare se efectu ează fără în t­
reruperi. Anum ite particularităţi apar datorită volumului mare de soluţii cu
care se lucrează.
Introducerea unor cantităţi mari de soluţie în circuitul sanguin fă ră per­
turbări presupune realizarea unor soluţii cu proprietăţi fizico-chim ice cît mai
apropiate de cele ale sîngelui.
O problem ă deosebit de importantă este filtrarea, sterilizarea preparatelor
şi lipsa pirogenelor. P erfu ziile trebuie să se filtreze pînă la îndepărtarea impu­
rităţilor şi se introduc în recipiente gradate de sticlă sau din m aterial plastic.
R ecipien tele de sticlă se închid cu dopuri de cauciuc peste care se aplică de
obicei o garnitură m etalică. R ecip ien tele din m aterial plastic se închid prin
termosudare.
Soluţiile pentru perfu zii trebuie să fie lim pezi, fă ră particule în suspen­
sie.
Emulsiile perfuzabile trebuie să aibă un aspect omogen, diametrul parti­
culelor nu trebuie să depăşească 1 (im şi să-şi păstreze stabilitatea la tem pera­
turi cuprinse între 4 şi 25‘ C.
Pentru asigurarea nutritivă a celulelor organismului şi crearea unui
potenţial de oxido>-reducere necesar p erfu ziile de obicei conţin glucoză.
Pentru a apropia şi mai mult perfu ziile de plasma sanguină, după proprie­
tăţile fizico-chim ice, lor li se adaugă unele substanţe macromoleculare, pentru
a face vîscozitatea echivalentă celei sanguine.
Deci, în calitate .de perfu zii se folosesc lichide, care posedă atît acţiune
selectivă, cît şi generală asupra organismului bolnavului. U nele din ele servesc
de obicei pentru: a) a compensa volumul sîngelui circular, b) a asigura
necesitatea bolnavului în apă şi electroliţi, с) a conduce m aterialele plastice -
am inoacizii substituenţi şi nesubstituenţi, d) surse de asigurare a consumului
energetic.
Cu scop dezintoxicant se administrează aşa preparate ca hem odeza, neo-
compensanul, peristonul. Conform clasificării, după principiul funcţional,

662
lichidele substituente ale sîngelui se îm part în şase grupe:
1) hemodinamice (antişoc) - pentru tratarea şocului de d iferită proveni­
e n ţă şi normalizarea dereglării hem odinam ice (dextranul, poliglucina, reo-
poliglucina, gelatina);
2) dezintoxicante - pentru tratarea in toxicaţiilor de d iferită etiologie
(PVP, PVS, hem odeza, polideza);
3) preparate pentru alim entarea nutritivă (hidrolizatul de cazeină,
hidrolizina şi aminopeptida, poliam ina);
4) perfuzii pentru restabilirea echilibrului hidric, acidobazic sau ionic al
organismului: soluţia izotonică de natriu clorid, perfuzia R in ger, perfuzia
Ringer-Lokk, lactasolul, acesolul, m anitolul, sorbitolul, soluţia Gartmann, solu­
ţia Batler, soluţia Darrou etc.;
5) perfu zii subsţituenţi ai sîngelui cu funcţia de transport al oxigen u lu i
(fluorura de carbon);
6) perfu zii substituenţi ai sîngelui avînd acţiune com plexă.
Cerinţele fa ţă de perfu zii se împart în gen erale şi pentru grupa dată.
Cerinţele generale: ele trebuie să se elim ine deplin din organism fă ră a
trauma ţesuturile şi nedereglînd fu n cţiile organelor interne sau să fie metaboli-
zate de sistemele enzim e; proprietăţile lor fizico-chim ice trebuie să fie con­
stante; preparatele nu trebuie să ducă la sensibilizarea organismului fiind
administrate repetat; trebuie să fie apirogene, sterile, stabile la stocare şi
să nu fie toxice.
C erinţele înaintate la diferite grupe: '
Substituenţii de sînge cu acţiune hem odinam ică (antişoc) trebuie să fie
reţinuţi în albia sanguină, să restabilească presiunea sanguină, să în d ep li­
nească rolul proteinelor plasmei pentru restabilirea echilibrului hidric, acido-
ionic al organismului şi apoi treptat se elim ină din organism.
Crearea substituenţilor de sînge pe baza dextranului (a. 1943) a fost un
evenim ent remarcabil în perfu ziologie. Soluţiile de dextran au fost aprobate
unanim ca înlocuitori de sînge cu acţiune activă hem odinam ică. D extranul
este un polim er macromolecular al glucozei, care se form ează dirt zaharoză
în urma ferm entării cu bacteriile genului Dextranicus. Prin aceasta se for­
m ează aşa-numitul dextran natural cu masă m oleculară de cîteva sute de
milioane. Pentru obţinerea soluţiilor de dextran cu masa m oleculară 30 000-
60 000, bune pentru administrarea clinică, produsul in iţial se supune hidro-
lizei acide.
Actualm ente preparatele dextranului sînt răspîndite pe larg în diferite ţări
ale lumii: m acrodexul (Suedia), dextran u l(P olon ia),h em od exu l,h em od exu l-7 0

663
(Bulgaria), intradexul şi dextravenul (M area Britanie), oncovertinul (Germ a­
nia) şi în Rusia pe baza dextranului - poliglucina şi micromolecular - reo-
poligludna.
Poliglucina - preparat steril antişoc substituent al plasmei. Se livreazS
în form ă de soluţie şi în stare uscată, este lipsit de proprietăţile toxice şi
pirogene. Poliglucina lichidă reprezintă o soluţie de 6% dextran cu masa m ole­
culară 60 000 ± 10 000 în soluţia izotonică de natriu clorid.
In soluţie aceasta prezintă un lichid incolor sau puţin gălbui fă ră miros.
Vîscozitatea relativă la 20*C de la 2,8-4,0; pH-ul 4,5-6,5.
Livrarea - în flacoane închise etanş din sticlă S N -2 cîte 400 ml. Conser­
varea - la temperatura camerei. Term enul valabil al unei serii 5 ani. In cazul
dezetanşeităţii, apariţiei opalescenţei şi a precipitatului preparatul nu poate
fi administrat. Poliglucina în gh eţată şi dezgheţată nu-şi pierde proprietăţile
curative şi este aptă pentru întrebuinţare, dacă nu-i dereglată etanşarea
ambalajului.
Reopoliglucina este un preparat al dextranului m icrom olecular, analo­
gic celui suedez reom acrodex. El reprezintă o soluţie coloidală de 10% a
dextranului parţial hidrolizat cu masa m oleculară 30 000-40 000 în soluţia
de natriu clorid izotonică. Preparatul este un lichid incolor sau slab gălbui.
Vîscozitatea relativă 4,0-5,5; pH-ul soluţiei 4,0-6,5. Preparatul este steril,
n etoxic şi lipsit de substanţe pirogene. Livrarea - în flacoane cîte 400 ml.
Dintre alte preparate antişoc înlocuitoare de sînge, însă după acţiune
mai slabe decît poliglucina, dar care au întrebuinţare, pot fi num ite prepara­
tele gelatin ei, conservate în stare lichidă la temperatura cam erei: Plasmagel
(Franţa), G em ogel (Germ ania) şi preparatul din Rusia G elatinol (a . 1962). El
reprezintă o soluţie de gelatină parţial hidrolizată în soluţie izotonică de nat­
riu clorid. Acesta este un lichid transparent de culoarea chihlim barului, spu­
mos puternic la agitare. Vîscozitatea relativă - 2,4—3,5. Conţinutul azotului
general în gelatin ol 1,1-1,5%, azotului peptidelor - 0,9—1,1%. Preparatul nu
form ează g el la temperatura mai sus de 40<IC. După componenţa sa gelatinolul
este un preparat polidispers - conţine peptide de greutate m oleculară dife­
rită 5 000—100 000. Greutatea m oleculară m edie a gelatinolului - 20 000 ±
± 5 000. Preparatul nu conţine aminoacizi liberi, pH-ul în lim itele 6,8—7,4.
Greutatea specifică 1,033-1,034.
Preparatul se livrează în flacoane cîte 250-500 ml, se păstrează la tempe- ,
ratura nu mai mare de 22’ C.
Substituenţii de sînge cu acţiune dezintoxicantă, folosiţi cu scopul dezin­
toxicării organismului, trebuie să leg e cît mai accelerat substanţele toxice.

664
A c eastă proprietate o au mai ales preparatele m oderne înlocuitoare de sînge,
ca s o lu ţ ii de PVP microm oleculară - hem odezul şi soluţia m acromoleculară a
alcoolului polivinilic - polidezul.
In alte ţări se livrează preparate analogice denum ite periston-n, neocom-
pensan ş. a.
H em odezul prezintă o soluţie de PV P m icrom olecular 6% dizolvat în solu­
ţia R inger. Masa m oleculară 12 000 ± 2 700. Lich id transparent slab gălbui,
fără miros.
Prepararea: toate com ponentele se dizolvă în apă pentru in jecţii, soluţia
se filtrează, se toarnă în flacoane şi se sterilizează în autoclavă. Vlscozitatea
relativă 1,5 ± 2,1; pH-ul 5,2—7,0.
Livrarea - în flacoane închise etanş din sticlă SN—2 Cîte 100, 200 şi 400 ml.
Flacoanele se astupă cu dopuri din cauciuc 2 5 -P sau R -2 1 . Dopul se fix ea ză
cu un căpăcel de aluminiu înşurubat, iar pe deasupra se vălţuieşte un alt
capac. Conservarea - la tem peratura 0-20°C.
In cazul dezetanşeităţii, apariţiei opalescenţei sau a precipitatului solu­
ţiile sînt interzise pentru administrare.
îngheţarea repetată pînă la -2 0 şi -40*C nu are nici o in flu en ţă asupra
calităţii preparatului.
Se administrează hem odezul cu o viteză de 40—80 picături pe minut. Dacă
nu este posibilitate de a introduce preparatul intravenos, se admite perfuzia
subcutanată, însă efectu l în cazul dat este mai slab.
Dintre preparatele dezintoxicante mai pot fi m enţionate: disolul, trisolul,
acesolul, clorosolul - soluţii pentru administrare specială, destinate tratării
bolnavilor de holeră El-Tor (Inaba), dizen terie acută, in toxicaţii alimentare.
Toate preparatele sus-menţionate reprezintă soluţii compuse ale săruri­
lor folosite pe larg în practică. Bunăoară, clorosolul conţine: natriu acetat
3,6 g, natriu clorid 4;75 g, kaliu clorid 1,5 g, apă pentru in jecţii pîn ă la 11.
Clorosolul este o soluţie lim pede incoloră cu m ediu slab bazic (pH 6,5-7,5).
Tehnologia preparării este obişnuită. Sterilizarea - în autoclave. Livrarea - în
flacoane S N -2 cîte 400 ml.

30.11.10. Seturi de administrare

R ecipien tele şi trusele pentru condiţionarea şi administrarea perfuziilor

trebuie să asigure m enţinerea clarităţii, sterilităţii şi apirogenităţii în timpul
stocării şi aplicării clinice. în ch iderile recipientelor trebuie să faciliteze in­
serţia seturilor de administrare şi un flu x corespunzător al perfuziilor.

Corn. 178 665

 Flaconul de sticlă sau material plastic este pus în legătură cu o trusă de
perfuzie, curgerea lichidului avînd loc datorită gravităţii. Un tub perm ite ca
aerul să intre în recipient pentru a păstra presiunea internă. Trusa de perfu­
zie este pusă în legătură cu recipientul; o cameră picurătoare transparentă
permite urmărirea vizuală a vitezei de scurgere; un şurub cu clem ă sau o pensă
intercalată în tubul de scurgere perm ite reglarea vitezei de scurgere. La capă­
tul inferior este adaptat un ac pentru introducerea în venă.
Ori de cîte ori este posibil se folosesc flacoane pentru o singură utilizare,
resturile de lichid fiind îndepărtate. Este recomandabil ca trusele de perfuzii
să fie folosite o singură dată. O eventuală refolosire se face numai după spă­
larea şi sterilizarea acestora.

Capitolul 31

FORMELE MEDICAMENTOASE CU CEDARE PROGRAMATĂ

A PRINCIPIULUI ACTIV

Utilizarea form elor medicamentoase clasice nu satisface pe deplin cerin­

ţele înaintate de către farmacoterapia contemporană.
Se ştie că administrarea unui m edicament este urmată de un efect tera­
peutic care este în fu ncţie de apariţia, intensitatea şi durata acţiunii farma­
cologice. Uneori această acţiune apare imediat după administrare, alteori se
manifestă cu în tîrziere, care în mare măsură depinde de factorii biofarmaceu-
tici (proprietăţile fizico-chim ice ale substanţelor medicamentoase, originea şi
cantitatea substanţelor auxiliare, form a medicamentoasă şi calea de admini­
strare, procedeele tehnologice). Modificând aceşti factori, putem influenţa
dirijat asupra cedării principiului activ din forma medicamentoasă, fapt care
va influenţa corespunzător acţiunea farm acologică şi efectul farmacoterapeu- j
tic. A stfel regim ul optim de dozare este acela de a atinge im ediat concentraţia
terapeutică şi m enţinerea acestui n ivel pe o durată de timp scontată, lucru p e 1
care nu-1 putem observa la form ele medicamentoase tradiţionale (fig . 233). în
acest context prezintă interes realizarea de form e medicamentoase noi care
vor permite o cedare programată a substanţei medicamentoase. Deosebim
cîteva direcţii de creare a m edicam entelor cu cedare programată:
1. M edicam ente cu cedare tardivă care sînt constituite dintr-o doză
principiu activ ce acţionează obişnuit şi o doză de substanţă eliberată după ce
învelişul acesteia, rezistent în sucul gastric, este degradat în intestin.

666
F ig . 233. Variaţiile concentraţiilor sanguine prin administrarea de doze repetate,comparativ cu
administrarea unui preparat oral cu acţiune prelungiţi: A —administrarea tradiţională; В — admi­
nistrarea unui preparat cu acţiune prelungiţi; С —zonă a concentraţiei terapeutice utile

2. M edicam ente cu cedare repetată care conţin mai m ulte doze de sub­
stanţă medicamentoasă, o doză de atac şi doze de m enţinere eliberate treptat.
3. M edicam ente cu cedare prelungită la care substanţa activă este elib e­
rată treptat în cantitate necesară pentru a substitui principiul activ sau meta-
bolitul său elim inat din organism.
4. M edicam ente cu cedare susţinută la care efectu l farm acoterapeutic se
instalează im ediat şi răm îne constant mai mult timp.
5. M edicam ente cu distribuirea substanţelor m edicamentoase la organul
ţintă.
M ajoritatea m edicam entelor de acest tip,produse de diferite firm e,cedează
prima doză pentru un efect rapid şi o cantitate de substanţă determ inată care
m enţine efectul terapeutic (fig. 234).
C ăile principale de realizare a acestor m edicam ente pot fi numite: m odi­
ficarea radicală a m oleculei de substanţă activă, astfel incit biotransformarea
sa în organism să fie cu mult în tîrziată (sulfam ide, derivaţii fenotiazinici etc.);
Optimizarea unor m edicam ente din care substanţa activă nem odificată este
cedată organismului în ritmul în care se produce biotransformarea şi elim i­
narea; m odificările form ei m edicamentoase prin interm ediul substanţelor
auxiliare sau procedeelor tehnologice (acoperirea cu film e, încorporarea într-o
matriţă inertă; form area de complecşi cu substanţele au xiliare etc.).

667
 Dintre m edicam entele cu
cedare programată putem numi:
comprimatele cu cedare dirijată;
spansulele; sistemele terapeutice
(transfuzabile, perorale, trans-
dermale, rectale, vaginale etc.\
sistemele de transport la ţintă a
substanţelor medicamentoase (di­

Timp rijate cu magnet, lipozom i, nano-

capsule, enzim e im obilizate etc.).
F ig . 234. Schema acţiunii prelungite a unui prepa­
rat oral: 1 —doza pentru răspuns imediat; 2 —doza de
susţinere; 3 —răspuns total
31.1. C O M PR IM ATE CU
CED ARE D IR IJ A T Ă

A stfel de comprimate pot fi obţinute prin comprimarea unui amestec de

grupe de granulate care au fost în prealabil tratate în mod diferit. O parte din
granulate sînt alcătuite din substanţa activă neprelucrată care va constitui
doza iniţială. Cealaltă porţiune de granulate este acoperită cu d iferite în ve­
lişuri, în special cu material hidrofob, care vor ceda substanţa activă în trac-
tul gastrointestinal într-un anumit ritm fără a fi m odificat esenţial de valorile
pH-ultii.
Deosebim şi comprimate alcătuite dintr-un nucleu central acoperit, peste
care se suprapune o cantitate de substanţă activă care este cedată rapid. Dato­
rită învelişului enteric, substanţa activă din nucleu constituie doza de men­
ţinere.
A lt tip de comprimate sînt comprimatele cu acţiune repetată, la care
dozele de substanţă activă sînt separate printr-un înveliş enteric (derivaţi de
celuloză, derivaţi acrilici etc.).

31.2. SPANSU LELE

Prezintă capsule gelatinoase operculate cu conţinut de microgr anule

sferice acoperite cu învelişuri d iferite sau fă ră înveliş. Spre exem plu concent­
raţia necesară de am fetam ină timp de 12 ore poate fi realizată divizînd doza
totală în patru fracţiuni egale utilizate im ediat, apoi peste 3 şi 6 ore după admi­
nistrare (fig. 235).

668
 M icrogranulele pot fi prepa­
rate pe bază de cristale de zahăr,
peste care se aplică învelişuri de
substanţă sub form ă de soluţii prin
drajefiere sau pe baza particulelor
de substanţă activă de anumite
mărimi.
M icrogranulele sferice de ace­
eaşi mărime diferit colorate (care
indică gradul de cedare) sînt int­
roduse în capsule gelatinoase
operculate. Fiecare capsulă con­
ţine 50—400 granule. D e obicei, se
folosesc trei grupe de microgra-
nule, însă numărul fracţiilor poa­
F ig . 235. Schema cedării dintr-un preparat tip te varia de la 2 la 8. Exem ple de
"spansulă”: 1 —doza pentru răspunsul imediat; 2 — spansule: D exa m il (am fetam ină
prima doză pentru acţiune susţinută; 3 — a doua
doză pentru acţiune susţinută; 4 — efect terapeutic sulfat şi am obarbital); Eskarbarb
total (fenobarbital); Prydon (alcaloizi
din m ătrăgună) etc.

31.3. SISTEM ELE T E R A P E U T IC E

Sistemul terapeutic reprezin tă un donator al unei sau cîteva substanţe

medicamentoase, care le cedează constant un timp determ inat. Avantajul
principal este că el controlează terapia m edicamentoasă într-un timp dat
limitat.
Spre deosebire de alte form e m edicamentoase, sistemele terapeutice
cedează substanţa medicam entoasă cu o viteză constantă ori programată în
prealabil de micşorarea constantă a substanţei. In am bele cazuri are loc
echilibrarea dintre dozele substanţei medicamentoase administrată şi cedată,
ce asigură concentraţia în plasmă şi în ţesut pe tim pul programat.
A lt avantaj este acela că efectu l terapeutic se atinge cu doze mai m ici, ce
desigur contribuie la m icşorarea fenom enelor colaterale.
Fiecare sistem terapeutic este alcătuit din patru elem ente (fig . 236).
In sistemul terapeutic (A ) se încorporează substanţa medicamentoasă cu
acţiune farm acologică concentrată, proprietăţi fizico-chim ice necesare şi

669
parametri farm acocinetici stabiliţi. Aceasta asigură cedarea substanţei m edi­
camentoase de la lecui de eliberare la organul necesar. D e obicei se alege o
substanţă medicamentoasă cu o perioadă de înjum ătăţire biologică m ică. В -
sistemul care verifică cedarea substanţei medicamentoase (A ) se a flă în
platforma (D ) ori în elem entul e i de suport. El răspunde de cedarea substanţei
medicamentoase după un program terapeutic comandat prelim inar şi constă
din patru elem ente: 1 - rezervorul cu substanţa medicamentoasă; 2 -
elem entul de verificare (control); 3 - sursa de energie; •'? - suprafaţa de
contact pentru cedarea substanţei medicamentoase. La rîndul său, rezervorul
pentru substanţa medicamentoasă reprezintă o pompă cu o cameră sau multi-
camere ce asigură stabilitatea substanţei medicamentoase, elem entul de cont­
rol răspunde de începutul procesului de cedare a substanţei medicamentoase,
iar sursa de energie efectu ează transportul m oleculelor substanţei m edicam en­
toase din rezervor pînă în m ediul biologic. Drept sursă servesc energia fizico-
chimică, m ecanică, electrică, nucleară etc.
Sistemele terapeutice confecţionate pe baza polim erilor cu substanţă
medicamentoasă servesc exem ple de utilizare a en ergiei fizico-chim ice. Cea
mecanică se foloseşte în aşa-numitele elastomere, care pot transporta sub­
stanţa medicamentoasă în lichidul biologic. Stimulatoarele cardiotonice tip
’’Peism eyker” se consideră vestitorii sistemelor terapeutice şi exem ple de
utilizare a energiei electrice şi a celei nucleare.
Substanţa medicamentoasă poate fi cedată din sistem ori printr-un orifi­
ciu (perforaţie), ori prin toată suprafaţa. Bunăoară sistemele gastrointestinale

670
t i p ’’O r o s ” a u u n o r i f i c i u , i a r l a m e l e l e o f t a l m o l o g i c e t i p ’’ O k u s e r t ” e t c . cedea­
z ă s u b s ta n ţa m e d ic a m e n to a s ă p r in to a tă s u p r a fa ţ a d e c o n ta c t.
P r o g r a m u l te r a p e u tic (C ) e s te in c lu s în s is te m u l te r a p e u tic , p e n t r u a
e fe c tu a î n p r e a la b il c u r s u l d e tr a ta r e p r o g r a m a t.
I n s f îr ş it p la t f o r m a ( D ) o r i e le m e n t u l p u r t ă t o r u n e ş t e în t r - u n a n s a m b lu
toate e l e m e n t e l e s i s t e m u l u i t e r a p e u t i c , d e c i a r e r o l u l u n e i u n i t ă ţ i f u n c ţ i o ­
nale, c a r e i n t r ă î n c o n t a c t c u s i s t e m u l b i o l o g i c .
I n d e p e n d e n ţ ă d e lo c u l a d m in is t r ă r ii s e d e t e r m in ă d im e n s iu n e a e i, fo r m a
ş i c a r a c te r is t ic ile t e h n ic e .
P la tf o r m a t r e b u ie s ă s a tis f a c ă u r m ă t o a r e le c e r in ţe : s ig u r a n ţ ă , c o m o d ita te
d e a d m in is tr a r e a t ît p e n t r u m e d ic , c ît ş i p e n t r u b o ln a v . M a t e r ia lu l d in c a r e e s te
c o n f e c ţ io n a t ă t r e b u ie s ă fie in e r t f a ţ ă d e s u b s t a n ţ a m e d ic a m e n t o a s ă , c it ş i f a ţ ă
d e o r g a n is m u l b o ln a v u lu i.
C u n o a ş t e m s is te m e t e r a p e u t ic e c u a c ţ iu n e s is t e m ic ă ş i lo c a lă .

31.3.1. Sisteme terapeutice cu acţiune sistemică

A ic i p o t f i m e n ţ io n a t e s is te m e le p e n t r u t r a n s f u z ii, t r a n s d e r m a le , o r a le ş i
r e c ta le .
Sisteme terapeutice transfuzabile. D i n c e le p e n tru tr a n s f u z ii p o a te fi
i n d i c a t s i s t e m u l ’’T r a v e n o l ” , c a r e r e p r e z i n t ă u n i n f u z o r p e n t r u 2 4 o r e , î n c a r e
p r in c ip a le le e le m e n t e f u n c ţ io n a le s în t r e z e r v o r u l d e 6 0 m l c u s u b s t a n ţ a m e d i­
c a m e n to a s ă sub p r e s iu n e ; un v e n til d e c o n tr o l; un filt r u m ic r o n ic şi u n
tu b - ir ig a to r .
S is te m u l fo lo s e ş te e n e r g ia m e c a n ic ă ( p r e s iu n e a h id r o s t a t ic ă ) . S u b s t a n ţ a
m e d ic a m e n to a s ă se a f lă în s o lu ţ ia r e z e r v o r u lu i s u b p r e s iu n e , c a re d e p ă ş e ş te
c o n s id e r a b il p r e s iu n e a î n z o n a s is t e m u lu i b io lo g ic u n d e e s te a p lic a t . S is te m u l
d e v in e in d e p e n d e n t d e p r e s iu n e a m e d iu lu i a m b ia n t ş i e f e c t u e a z ă o c e d a r e
c o n s t a n t ă (s c u r g e r e a lic h id u lu i) u n t im p a n u m it . S is te m u l e s te în z e s t r a t d e
asem enea cu un f ilt r u a n tib a c te r ia n , c a re p r e în tîm p in ă in v a z ia m ic r o o r g a ­
n is m e lo r .
V it e z a d e c e d a r e e s te p r o g r a m a t ă a s tfe l în c ît t im p d e 2 4 o r e la 2 8 ° C se
a s ig u r ă o a lim e n t a r e c o n s t a n tă d e 4 8 m l s o lu ţ ie 5 % d e x tro z ă , în c are e s te
d i z o l v a t ă s u b s t a n ţ a m e d i c a m e n t o a s ă . A v a n t a j u l s i s t e m u l u i ’ ’T r a v e n o l ” - b o l ­
n a v u l n u e s te ţ în t u it la p a t .
S is te m u l a r e p e r s p e c t iv a de a tra ta b o ln a v ii c u a n tib io tic e , p re p a ra te
C ito s t a t ic e , a n t ic o a g u la n ţ i.

671
 O altă categorie de sisteme cu cedare controlată sînt dispozitivele de
perfuzare cu program sau cu sensori. D intre acestea, c e l» mai mult cercetate
sînt sistemele cu cedare programată a insulinei. Aceste dispozitive portabile
asigură o cedare cu viteză controlată, constantă, program ată a insulinei sau
uneori cu viteză variabilă. Implantarea cateterului se face subcutanat. Dispo­
zitivele sînt înzestrate cu pompe peristaltice, pompe cu motor solenoid sau
piezoelectric. Sînt în cercetare senzori pentru glucoză, care ar putea opera
printr-un sistem feed-back cu pompa de insulină. In prezent pentru progra-,
marea debitului pom pelor portabile este necesar să se cunoască n ivelu l g li­
cemic sanguin.

31.3.2. Sistem e terapeutice transdermale

Sistemele terapeutice transdermale transportă în sistemul biologic sub­

stanţele m edicamentoase încorporate în e le datorită d ifu ziei m oleculare prin
pielea intactă. V iteza constantă a d ifu ziei depinde de d iferen ţa concentraţiei
de difu zie dintre sistem şi piele. M ai în tîi din sistem se elim ină o cantitate
însemnată de substanţă activă, care ’’satură” segm entul p ie lii unde este apli­
cat sistemul.
In curînd se stabileşte o viteză constantă de cedare şi într-un timp scurt
se atinge concentraţia sanguină necesară. După ce sistemul s-a consumat, ea
cade mai jos de cea eficien tă optim. Cantitatea substanţei medicamentoase
încorporate în rezervor nu in flu en ţează direct asupra concentraţiei sanguine,
dar are o însem nătate hotărîtoare pentru durata acţiu n ii sistemului.
Substanţa m edicamentoasă cedată cu o viteză oarecare, prelim inar pro­
gramată, preîntîm pină supradozarea. Aceasta însă nu exclu d e capacitatea de
a ceda mai repede sau mai în cet substanţa m edicamentoasă, deoarece ultima
depinde de penetrarea p ielii.
Elaborînd sisteme terapeutice transdermale, este necesar de atras aten­
ţia la faptul că stratul com eu al p ielii (stratum c o m e u m ) constituie o
membrană heterogenă alcătuită din două fa ze care conţin elem ente atît
hidrofile, cit şi lipofile.
Transportul substanţei m edicamentoase prin stratul c o m e u poate fi
prezentat prin relaţia:

D •к A „ ,
X = — -- A Q , unde
n

672
 X - cantitatea de substanţă ce
1 î
a penetrat; D - constanta difu­
zie i substanţei medicamentoase
în stratul corneu; к - coefici­
entul de partiţie dintre stratul
corneu şi vehicul; h - grosimea
stratului corneu; Д q - d ife­
f ig . 237. Sistemul terapeutic transdermal (schema): 1 — renţa de concentraţii pe ambele
folie protectoare; 2 —rezervor cu substanţă medicamen- părţi ale stratului com eu.
toasi; 3 — membrana microporoasă; 4 — bandă ade­
In fig. 237 este prezentată
zivă
schema sistemului terapeutic
transdermal.
Penetraţia substanţelor m edicamentoase depinde de natura lor fizico-
chimică. Substanţele m acrom oleculare nu pot atinge efectu l terapeutic n ece­
sar din cauza că ele nu difu ză prin spaţiul interstiţial al stratului com eu.
In prezent cunoaştem sisteme terapeutice transdermale cu diferite sub­
stanţe m edicamentoase: scopolamină (Scopoderm TTS, Transidermscop);
nitroglicerină (Nitroderm TTS, Transiderm-Nitro, D eponit, N itro-D ur, N ifro-
D isc); clonidină (Catapres T T S ) etc.
După cum se vede din fig. 237, sistemul terapeutic transdermal este alcă­
tuit din: plastul superior protector (m em brana p ro te c to a re -1); rezervorul pur­
tător solid, care conţine substanţa m edicam entoasă (2); elem entul de control
(membrana m icroporoasă-3); stratul adeziv (4 ) care fix e a z ă sistemul de piele;
folia protectoare, care se în lătu ră de către bolnav în ain te de aplicare.
Privite exterior,sistem ele transdermale reprezintă emplastre de o anumită
grosime şi d iferită suprafaţă (150 ц т şi 2,5-20 cm2). Se aplică în diferite
regiuni ale corpului: pe partea interioară a braţului, pe piept, după ureche şi
în alte locuri.

31.3.3. Sisteme terapeutice perorate.

Eficacitatea substanţelor medicamentoase administrate per os depinde de

solubilitatea lor. Procesul dizolvării în tractul gastrointestinal depinde de d ife­
riţi factori, cum ar f i cantitatea conţinutului gastric (stom acal), peristaltica,
mediul-pH, temperatura.
Pentru a exclu d e influ enţa acestor factori, în ultim ele două decenii au fost
efectuate cercetări pentru crearea form elor medicamentoase orale cu acţiune
prelungită. Ca rezultat au apărut comprimate orale num ite: Retard, Slow-
realese, Long-actining, sustained-realese, deport etc.
Ca exem ple servesc sistemele osmotice tip ” Oros” (fig . 238).

673
Corn. 178
F ig . 238. Schema unui sistem terapeutic osmotic ”Oros”: 1 —orificiu de o anum iţi dimensiune; 2 —
r e error cu substanţă medicamentoasă; 3 —membrană; 4 —forţa motrice osmotică (propuisor); 5 —
membrană semipermeabilă; 6 —flux apos
Incorporînd m etioprololul şi oxiprenololul în sistemele terapeutice orale,
firma Ciba-Geigy livrează pe piaţă aşa preparate ca ’’Lopresor” şi ” Trasicor” .
Aceste sisteme terapeutice u tilizează diferenţa de presiune osmotică a
substanţei medicamentoase dizolvată în interiorul sistemului şi cea din mediul
biologic, spre a determina eliberarea soluţiei medicamentoase printr-un orificiu
care reglează debitul. Sistemul ’’Oros” se foloseşte prin administrare per os. Se '
folosesc astfel de pompe osmotice im plantabile şi pentru perfuzarea unor
soluţii medicamentoase timp de 1-2 săptămîni cu viteză constantă, controlată.
Un alt sistem terapeutic, conţinînd o substanţă medicamentoasă
antihipertensivă, este sistemul terapeutic transdermic Catapres-TTS cu cloni-
dină. Un studiu pe voluntari privind transferul transdermic al clonidinei a

674
arătat că starea staţionară a clonidinei plasmatice se obţin e în 72 ore după
aplicarea sistemului şi creşte liniar o dată cu creşterea dozei. Existenţa unor
mari variaţii interindividuale necesită titrarea subiecţilor cu discuri mai mari
sau cu un număr mai mare de discuri m ici de Catapres-TTS. N u s-au consta­
tat d iferen ţe sem nificative în nivelul clonidinei în dependenţă de locul de
aplicare - pe piept sau pe braţ. După îndepărtarea unui sistem şi înlocu irea cu
altul, concentraţia staţionară plasmatică a clonidinei nu s-a m odificat. Siste­
mul terapeutic Catapres-TTS este indicat în tratamentul hipertensiunii
moderate.

31.3.4. Sisteme disperse solide —'

Biodisponibilitatea substanţelor medicamentoase greu solubile în măre

măsură depinde de dimensiunea particulelor. Procesul solubilizării substan­
ţelor medicamentoase greu solubile este legat cu fenom enul schimbului de
faze la interfaţa: substanţă solidă - lichid biologic.
Intensitatea procesului dat depinde de m ărimea suprafeţei de contact a
fazelor. De aceea primul pas în direcţia dată a fost m icronizarea substanţei.
Insă ultima nu totdeauna duce la m ărirea vitezei de solubilitate şi absorbţie a
substanţelor medicamentoase. Cauza este m ărirea forţelor interm oleculare de
aderare, existenţa încărcăturilor electrice pe suprafaţa particulelor — ce duc
la aglom erarea (agregarea) lor.
In ultim ii ani se fac cercetări intense pentru a elabora aşa-numitele
sisteme disperse solide. Ele prezintă sisteme disperse ale unei sau a cîtorva
substanţe medicamentoase într-un vehicul solid - m atriţă. Se prepară prin
topire sau dizolvare şi de asemenea prin sublimare. V olatilizîn d solventul,
ori prin sticlarea aliajului la interfaţă, are loc form area unui strat monomolecu-
lar de substanţă medicamentoasă, tim pul fiin ţă rii căruia depinde într-o măsură
oarecare atît de viteza de volatilizare a solventului şi de temperatura sticlă­
rii, cît şi de raportul molar al com ponentelor sistemului dispers dur. M ediul de
dispersie al sistemului dispers solid (SDS) (form area căruia are loc o dată cu
faza dispersată) perm ite fixarea în stare izolată a m oleculelor condensate ale
substanţei medicamentoase şi evitarea form ării locurilor de acţiune colectivă
a electronilor. Astfel are loc im obilizarea fizic ă a substanţei medicamentoase
pe matriţa-vehicul, care preîntîm pină form area şi creşterea cristalelor. S-a
stabilit că prin prepararea sistemelor disperse solide raportul dintre m ediul de

675
dispersie şi faza dispersată schimbă simţitor viteza de dizolvare a substanţei
medicamentoase Incorporată în SDS. Folosirea SDS în tehnologia farmaceutică
permite de a mări considerabil viteza de dizolvare a substanţelor medicamen­
toase greu sau slab solubile şi, deci, de a mări biodisponibilitatea lor; de a crea
forme cu acţiune prelungită a substanţelor medicamentoase uşor solubile (dacă
mediul de dispersie va fi prezentat de o m atriţă insolubilă); de a mări exacti­
tatea dozării; de a micşora doza curativă a substanţei medicamentoase păst-
rînd la nivelul necesar efectu l curativ.
Sisteme terapeutice rectale. Sistemele terapeutice rectale amintesc
pompa osmotică ALZET-m ini. Avantajul acestor sisteme constă în aceea că
manifestă acţiunea lor independent de pH-ul conţinutului, com ponenţa şi
volumul lui, peristaltica rectală etc. Prim ele sisteme terapeutice rectale de
acest tip au fost cele cu antipirină. R ezu ltatele sînt aceleaşi, ca şi la sistemele
perorale.

31.3.5. Sisteme terapeutice cu efect local

Din această grupă fac parte sistemele terapeutice oftalm ice, vaginale,
uretrale etc. Primul reprezentant al lor este TS ’’Ocusert” (A L Z A , corp. Polo
A lto, California) — o unitate de difu zie care mai bine de 10 ani se foloseşte cu
succes în clinică la tratarea glaucom ei, in fecţiilor bacteriene şi de virus.
Schema este prezentată în fig. 239.
Rezervorul cu substanţă medicamentoasă se fix e a ză între două membrane
sintetice, care prestabilesc cedarea. Principiul acţiunii se bazează pe difuzie.
Ca substanţă medicamentoasă se foloseşte pilocarpina. Sistemul aproape este
lipsit de acţiune colaterală. Este programat pentru cedarea pilocarpinei timp
de 7 zile cu o viteză de 20 sau 40 mg pe oră, ce corespunde 1/6 sau 1/7 părţi
din cantitatea pilocarpinei, folosită pe calea clasică.

31.3.6. Sisteme mucoadezive

In ultimul deceniu tot mai pe larg se utilizează form ele medicamentoase

m ucoadezive, care se aplică pe mucoase, smalţ etc. şi sînt destinate atît pentru
acţiunea sistemică, cît şi locală. Această cale de administrare este bazată pe
capacitatea biom aterialelor de a perm ite sau de a reţin e absorbţia diferitelor
substanţe medicamentoase.

676
 Form ele medicamentoase m ucoadezive
permit de a efectua uşor dozarea substan­
ţelor medicamentoase, deoarece toată doza
I FЯ Н
se află în afara organismului şi numai con-
3 tactează cu el. In caz de supradozare, for-
ma medicamentoasă poate fi uşor în lătu ­
rată.
Cel mai des se folosesc comprimate mu­
coadezive, care se aplică pe mucoasa bu­
F ig . 239. Schema sistemului terapeutic cală, smalţul dinţilor etc.
"O cu sert” : 1 — membrana polimerului A stfel, E.M .Diug şi N.T.Ciobanu au
care prestabileşte cedarea substanţei
medicamentoase; 2 — rezervor cu sub­ realizat administrarea fenibutului sub for­
stanţa medicamentoasă; 3 —inel care se mă de comprimat mucoadeziv aplicat pe
a p lică pe sclerotică
mucoasa bucală şi destinat pentru acţiune
sistemică şi ai natriului fluorid sub formă
de comprimat adeziv cu acţiune locală pe smalţul dintelui. Schema acestor
comprimate este prezentată în fig. 240. Comprimatele sînt alcătuite din stratul
bioadeziv (1 ) cu conţinut de substanţă activă, stratul protector (2) care apără
substanţa activă de a fi spălată de lichidul bucal şi stratul adeziv protector (3)
care protejează mucoasa de acţiunea nocivă a natriului fluorid.

31.3.7. Sisteme terapeutice vaginale şi intrauterine

Sistemul terapeutic cu progesteron (Progestasert) eliberează progestero-

nul intrauterin, 65 Hg/zi, timp de un an sau trei ani, acţionînd ca antihemo-
ragic sau contraceptiv (fig. 241). Sistemul este alcătuit dintr-o matriţă (în
formă de in el) acoperită cu un portbiologic din silicon. Sistemul dat poate fi

677
 folosit pentru a provoca avortul, cînd în sistem,
în calitate de substanţă m edicam entoasă,se
foloseşte prostaglandina sintetică.
Efectul terapeutic este combinat cu cel
mecanic.

31.3. 7. Sisteme de transport la p n tă

a substanţelor medicamentoase

/W Deşi astăzi se cunosc substanţe m edica­

F ig . 241. Schema dispozitivului Prc- mentoase deosebit de eficien te, efectu l lor este
gestasert: 1 — braţ de ancorare int­ uneori diminuat din cauza dificu ltăţii de a-şi
rauterin; 2 — rezervor cu progeste-
ron; 3 — membranî de polimer care găsi ’’drumul” la locu l acţiunii într-o concen­
controleazî difuzia; 4 — fire traţie corespunzătoare. A stfel, există m ii de
substanţe cu activitate antitumorală remarca­
bilă in vitro. Totuşi, după administrare la anim ale se evid en ţiază lim itările
u tilizării lor, deoarece cantitatea de substanţă necesară pentru un efect tera­
peutic în celu lele tumorale este toxică pentru ţesutul normal. Un alt exem plu
care ilustrează necesitatea unei terapii la ţintă nu numai de organ, ci şi de
celulă, îl reprezintă unele boli gen etice care se m anifestă prin defecte enzi-
matice. In acest scop se foloseşte un com plex al substanţei medicam entoase ori
al enzim ei cu un transportor, din care se elib erează substanţa activă într-un
tip particular de celulă.
In transportul selectiv al substanţelor medicamentoase din circulaţie sau
de la anumite locuri de administrare pînă la locurile specifice de acţiune,
sistemul de transport trebuie să străbată numeroase bariere. Adm inistrarea
sistemelor de transport se poate face pe diferite căi de administrare: i. v., i. p.,
s. c., p. o. etc. Transportul se face, de obicei, pe căile proprii de distribuţie
ale organismului şi, în primul rînd, prin sistemul vascular. Barierele care
trebuie depăşite pentru realizarea concentraţiei medicamentoase eficien te în
celu lele ţintă sînt: endoteliul capilar, membrana bazală şi sistemul reticulo-
histocitar, iar după legarea com plexului transportor - substanţă m edicam en­
toasă de suprafaţa celulară, intervin şi barierele care delim itează diferite
compartimente subcelulare care se opun includerii unor particule sau macro-
molecule transportoare ale substanţelor medicamentoase.
Transportul selectiv într-un organ sau sistem de organe se poate face prin
reţinerea m ecanică a unor microsfere în patul capilar al unui organ, ceea ce
constituie un procedeu de ţintire pasivă.
\

678
 După injectarea intravenoasă, particulele mai mari decît diametrul capi­
larelor sanguine ( > 7 ц т ) sînt reţinute în cele mai mici vase pulmonare, în
timp ce particulele mai mici de 7 ц т vor depăşi acest pat capilar şi ajung
în ficat şi splină, în care vor fi prelucrate de m acrofagele acestor organe
prin endocitoză. In caz că particulele sînt mici, ele pot părăsi circulaţia
sistemică prin deschizăturile existente între celu lele ce alcătuiesc vasele san­
guine. M ărim ea acestora este de 50-60 ц т în endoteliul capilarelor pancrea­
sului, intestinelor, rinichilor, în timp ce în cazul ficatului, splinei şi m ăduvei
osoase ele au m ărimea de 100-200 ц т . Acest transport pasiv poate fi dirijat
în anumite cazuri printr-un control exterior. A stfel, u tilizarea de microsfere
de 1-2 ц т sau mai mari, conţinînd particule de m agnetită, perm it o conducere
extracorporală prin folosirea unui cîmp m agnetic puternic.
In componenţa acestor preparate sferice se încorporează m ateriale m agne­
tice fin dispersate cum sînt m agnetita (F eO • F e ^ ) , care fac condiţii bune
pentru a fi localizate cu m agnet extern. In calitate de fază de dispersie se
folosesc apa purificată, soluţia fiziologică, soluţiile 25% de album ină etc. Se
folosesc ca substanţe roentgenocontraste dirijate de m agnet sau cu scop tera­
peutic, pentru a fi transportate la organul-ţintă.
Datele ştiinţifice şi experim entale asumate în prezent vorbesc despre un
viitor însemnat al m edicam entelor dirijate de magnet.
Cel de al doilea mod de transport la ţintă este cel care se referă la cedarea
selectivă intracelulară a substanţei medicamentoase. O prim ă m odalitate
naturală este asemănătoare cu cea pasivă descrisă mai sus, dar prin utilizarea
unor particule de dimensiuni mici. Acest procedeu perm ite tratarea unui
număr de boli care im plică m acrofagele, cum sînt diferite boli parazitare, mico-
tice şi bacteriene; leişm anioza, lepra, tuberculoza, neoplasmul sistemului
fagocitar.
Studii numeroase au fost efectuate în acest sens cu ajutorul lipozom ilor.
Lipozom ii (fig. 242) sînt particule microscopice care au una sau mai multe
membrane alcătuite din straturi lipidice duble. Ei pot încorpora şi transporta
substanţe medicamentoase solubile în apă în com partim entele apoase şi
substanţe medicamentoase solubile în lipide în straturile lipidice duble. In
ultimii 15-20 ani lipozom ii au fost studiaţi mai intens decît orice alt tip de
transportor medicamentos, pornind de la faptul că ei au devenit un m odel de
membrană adecvat studierii proprietăţilor de perm eabilitate a fosfolipidelor.
M etoda cea mai simplă de preparare a lipozom ilor se bazează pe disper­
sarea (ultrasonoră) sistemului fosfolipid - mediu apos (em ulsie A/U). In urma
volatilizării solventului organic al fosfolipidelor se obţin lipozom i c u unul
s a u mai m ulte straturi.

6 79
F ig . 242. Schema lipozomilor: 1 —partea polari (capul) moleculei fosfolipidei (rim iţiţa acidului
fosforic); 2 —.coada” nepolari (rim iţiţa acizilor graţi); 3 —substanţe medicamentoase Uposolubile;
4 —substanţe medicamentoase hidrosolubile.

A u fost obţinuţi lipozom i cu insulină, cu preparate chim ioterapeutice etc.

Administrarea lipozom ilor în organism se poate face intravenos, subcutanat,
intramuscular, sublingual, oral etc. în celulă lipozom ii nimeresc de obicei ca
rezultat al endocitozei (pin ocitozei). Fiind în g h iţiţi de membrana celulei,
nimeresc astfel în vacuolă.
Fosfolipaza distruge stratul lipidic şi substanţa medicamentoasă se
eliberează direct în interiorul celulei (transport intracelular). Aceasta permite
de a crea preparate medicamentoase cu acţiune directă.
Lipozom ii m ultilaminari pot interacţiona cu celu lele prin diferite
mecanisme: pătrundere prin endocitoză în aparatul lizozom al celular; fuziune
cu membrana plasmatică a celulelor, iar după pătrundere în citoplasmă suferă
degradarea sau fu zion ează cu membrana organelor intracelulare; cuplare cu
suprafaţa celulelor prin interacţiuni electrostatice, iar apoi înglobare prin
fuziune sau endocitoză; constituenţii membranei lipozom ale pot avea un
schimb lipidic cu m em branele celulare. Atunci cînd se încorporează substanţe
medicamentoase în lipozom i în scopul unei cedări selective în anumite organe
sau ţesuturi, tehnicile de dirijare urmăresc fie evitarea acumulării lipozom ilor
în locuri nedorite (reducînd astfel toxicitatea), fie optim izarea eliberării în
celule specifice (potenţînd astfel efectul dorit).
D om eniile de cercetare cu obiectiv aplicativ ale lipozom ilor sînt cele
referitoare la îm bunătăţirea eficien ţei terapeutice a unor substanţe medica­
mentoase cu indice terapeutic mic şi cu toxicitate ridicată; distrugerea unor
agenţi patogeni intercelulari; activarea m acrofagelor.

680
 S-au constatat urm ătoarele avantaje prin încorporarea substanţelor
medicamentoase în lipozom i: diminuarea elim inării prin ex creţie renală sau
prin biodegradare a substanţei active; se m odifică distribuţia substanţei
medicamentoase; poate fi mascată acţiunea antigenică; este favorizată pene­
trarea intracelulară a substanţei active şi se pot diminua u nele fenom ene de
rezistenţă; poate creşte specificitatea de acţiune; lipozom ii sînt biodegradabili,
n etoxici. Dintre dezavantaje amintim: capacitatea redusă de încorporare;
tropism accentuat pentru ficat şi splină; prepararea industrială şi conservarea,
d ificile încă.
încorporarea de substanţe medicamentoase sau de enzim e în eritrocite,
eritrocite transformate în microcapsule prin în velire cu polim eri semipermea-
bili, sau folosirea de microcapsule sau celu le artificiale, precum şi prin u tili­
zarea de fibroblaşti şi leucocite în terapia de în locu ire a unor deficite ori
deficien ţe enzim atice, prezintă alte m odalităţi de folosire a unor transportori
celulari atît ca terapie de substituire, cît şi ca sistem de cedare a unor sub­
stanţe m edicamentoase sau chiar de transport la ţintă a unor m olecule în ­
corporate.
Cercetarea precursorilor m edicam entoşi bioreversibili a dobîndit amploare
şi succese în ultim ii 15-20 ani. Precursorii medicam entoşi bioreversibili
sînt derivaţi chim ici care au proprietăţi farm aceutice sau farm acocinetice
superioare, îm bunătăţite, fa ţă de cele ale m oleculelor substanţelor medica­
mentoase din care au provenit.
Conferind precursorilor m edicam entoşi anumite caracteristici fizico-chi­
m ice, se poate realiza o cedare cu o viteză controlată, o micşorare a toxici­
tăţii şi o dirijare spre locuri specifice a m oleculelor substanţei medicamentoase,
în scopul terapiei la ţintă, precursorul medicamentos trebuie să fie transpor­
tat uşor la locul acţiunii, iar preluarea sa de receptor să fie rapidă; la locul
acţiunii precursorul trebuie să sufere o conversie selectivă, comparativ cu
alte locuri, eliberînd substanţa medicamentoasă activă, inclusiv faţă de organe
bine perfuzate ca ficatul şi rinichii; după hidroliza precursorului şi eliberarea
substanţei active, aceasta trebuie să fie reţinută de ţesutul afectat. Pînă în
prezent s-au obţinut unele succese legate de transportul specific la ţintă
prin interm ediul precursorilor m edicamentoşi, deşi există şi insuccese deter­
m inate de nerealizarea unuia sau altuia din factorii esenţiali enumeraţi
mai sus.
O altă cale de dirijare a m edicam entelor la ţintă este folosirea enzim elor
im obilizate. Enzim ele im obilizate reprezintă preparate farm aceutice, la care
substanţa m edicamentoasă este legată fizic sau chim ic cu un purtător dur -

C om . 178 681
matriţă - cu scopul stabilizării substanţei active şi prelungirii acţiunii lor.
Enzima poate fi legată prin covalenţă cu faza dată, electrostatic, copoli-
merizat, inclusă In lipozom , In poKmer, încapsulat etc.
Cel mai des enzim a este legată cu polim eri (insolubili sau hidrosolubili)
prin covalenţă: (celuloză, poliacrilam idă, polizaharide etc.).
Scopul enzim elor im obilizate urmăreşte crearea preparatelor m edicam en­
toase, substituirea enzim elor naturale în organism în cazul afecţiunilor
genetice (glucoza-6-fosfatdehidrogenaza etc.), ori în calitate de agent, care
specific distruge produsele toxice ce apar în urma schimbului de substanţe
din organism.
Im obilizarea măreşte stabilitatea ferm enţilor şi prelungeşte acţiunea lor.
A zi cu scop terapeutic se folosesc pe larg preparate im obilizate ale en zi­
melor, hormonilor, m ucopoliglucidelor etc.
Cercetările privind terapia specifică de organ şi mai ales de tip de celulă
au deschise şi alte orizonturi: folosirea oligozaharidelor sub forma hidraţilor
de carbon legaţi de proteine (lecitin e), care se cunosc că există pe suprafaţa
celulelor; utilizarea de anticorpi antireceptori farm acologic activi; utilizarea
de analogi ai oligonucleotidelor ca substanţe medicamentoase.
Prin aceste m odalităţi de m edicaţie, farm acoterapia îşi pregăteşte
armamentariumul adecvat unei terapii la nivel molecular, în pas cu cele mai
noi cuceriri ale biologiei şi im unologiei. în literatura de specialitate există
lucrări experim entale preclinice şi clinice care, aplicînd d iferite concepte,
abordează o m edicaţie la ţintă, cu specificitate de organ sau de celulă.
 BIBLIOGRAFIE

1. V a le n tin S troescu. Bazele farmacologice ale practicii medicale. — Bucureşti: Ed. Medicali,
1989. Voi. 1.-565 p. Voi. 2.-566 p.
2. V ic to r S tănescu. Tehnică farmaceutici. —Bucureşti: Ed. Medicală, 1983. —487 p.
3. Farmacopeea Romănă. — Ed. a IX—a. — Bucureşti: Ed. Medicală, 1976. —Suplimente
(1981, 1984).
4. Fica C. îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor. — Bucureşti: Ed. Medicală,
1983. - 439 p.
5. G reeu I . , P o p o vici V. Substanţe farmaceutice auxiliare. — Timişoara: Ed. Făclia, 1988. —
239 p.
6. G recu 1., C urca E . Stabilitatea medicamentelor. — Bucureşti: Ed. Medicală, 1987. - 373 p.
7. Ionescu S to ia n et. al. Tehnică farmaceutici. Io n escu S to ia n , C io cS n e lia V ., A d a m L ., R u b -
S oidac A ., B a n I . , Georgescv E ., Savopol E. —Bucureşti: Ed. didactici şi pedagogică, 1974. — 743 p.
8. L e u c u ţ lS. Introducere în biofarmacie. —Cluj-Napoca: Dacia, 1975. —230 p.
9. L e u c u ţ iS . Farmacocinetica în terapia medicamentelor. — Bucureşti: Ed. Medicali, 1989. —
271 p.
10. P o p o vici A ., B a n I . Supozitoare. —Bucureşti: Ed. Medicali, 1988. —262 p.
11. P o p o vici A . Unguente farmaceutice. —Bucureşti: Ed. Medicali, 1980. —345 p.
12. P opovici A ., G a fiţe a n u E . et. al. Preparate farmaceutice. — Bucureşti: Ed. Medicală,
1987.- 711 p.
13. P op o vici A . Reologia formelor farmaceutice. — Bucureşti: Ed. Medicali, 1985. — 349 p.
14. А л ю ш и н M .T ., Арт емьев A M ., Т р а к м а н Ю .Г . — Синтетические полимеры в отече­
ственной фармацевтической практике. М.: Медицина, 1974. — 152 с. —Библиогр. с. 76—80
(79 назв.) и с. 148—151 (68 назв.).
15. Б а р б эр о ш и е И . E ., Б о га че в а Л . Г ., П р о к о п и ш и н В . И . Гидрофобные защитные
средства. —Кишинев: Штиинца, 1975. —65 с.
16. Г е н д р о л и с А . —Ю .А . Глазные лекарственные формы в фармации. —М.: Медицина,
1988. - 256 с.
17. Государственная Фармакопея Союза Советских Социалистических Республик.
Министерство здравоохранения СССР. — 11-е изд. 1987. — Вып. 1: Общие методы анализа. —
М.: Медицина. — 336 ^Министерство здравоохранения СССР. — 11-е изд. 1990. — Вып. 2.
Общие методы анализа. Лекарственное растительное сырье. —М.: Медицина. —400 с.
18. Г у р и н И .С . Классификация таблеток и их качество. — Ленинград, 1982. — 132 с.
19. М а ш к о в с к и й М .Д . Лекарственные средства. Пособие по фармакотерапии для врачей:
В 2-х т. —Кишинев: Картя молдовеняска, 1989. —Часть 1. —542 с. —Часть 2. —$26 с.

20. М у р а в ь е в И .А . Технология лекарств: Учебник для фармац. фак. и ин-тов. —3-е изд.,
перераб. и доп. —М.: Медицина, 1980. —Т. 1—1980. —391 с. —Т. 2. —1980. —393—794 с.

683
 21. М у р а в ь е в а В . А . Фармакогнозия. —М: Медицина, 1991. —560 с.
22. С о л о д о в н и к В .Д . Микрокапсулирование. —М.: Химия, 1980. —216 с.
23. Справочник. Лекарственные средства, применяемые в медицинской практике е
СССР / Под ред. М.А.Клюева. 2-е изд. —М.: Медицина, 1989. —510 с.
24. Т е нц о во А .Й '., Г р е ц к и й В .М . Современные аспекты исследования и производства
мазей. —М.: Медицина, 1980. — 192 с.
25. Т е н и о в а А .И ., А ж г и х и н И .С . Лекарственная форма и терапевтическая эффективность
лекарств: (Введение в биофармацию). —М.: Медицина, 1974. —336 с. Библиограф, с.309—334.
26. Технология лекарственных форм: Учебник для студентов фармацевтических инсти­
тутов: В 2-х т. — М.: Медицина, 1991. Том 1 / Под ред. Т.С.Кондратьевой. — 496 с.
Том 2 / Под ред. Л.А.Ивановой. —1991. —544 с.
27. Т р и в е н М . Иммобилизованные ферменты: Пер. с англ. — М.: Мир, 1983. — 213 с.
28. Химико-фармацевтическое производство за рубежом. Экспресс информация. ВНИИ-
СЭНТИ.
PREFAŢĂ 3
INTRODUCERE 5

Partea întu. GENERALITĂŢI 7

C a p ito lu l 1. Organizarea producerii de medicamente în condiţii de uzină 7

C a p ito lu l 2. Stabilitatea medicamentelor 26
C a p ito lu l 3. Procesele şi aparatele principale ale tehnologiei
medicamentelor. întrebările de producere generale 52
4. Pulverizarea şi cernerea corpurilor solide
C a p ito lu l 68
5. Amestecarea lichidelor şi solidelor
C a p ito lu l 87
6. Separarea corpurilor solide şi lichide
C a p ito lu l ' 98
7. Procese de căldură. încălzirea şi răcirea. Evaporarea. Uscarea
C a p ito lu l 114
8. Solvenţi şi extragenţi
C a p ito lu l 158

Paptea a doua. TEHNOLOGIA FORMELOR MEDICAMENTOASE 192

C a p ito lu l 9. Preparate extractive din produse vegetale 192

C a p ito lu l 10. Tincturi 227
C a p ito lu l 11. Extracte 231
C a p ito lu l 12. Uleiuri medicinale extractive 248
C a p ito lu l 13. Preparate extractive maximal purificate (neogalenice) 252
C a p ito lu l 14. Preparate medicamentoase de origine animală (opoterapicele) 272
C a p ito lu l 15. Preparate din plante medicinale proaspete şi
stimulatorii biogeni 309
C a p ito lu l 16. Soluţii medicamentoase 318
C a p ito lu l 17. Specii (S p e c ie i). Pulberi (P u h e ris ) 342
C a p ito lu l 18. Comprimate (T a b u le tta e ) 350
C a p ito lu l 19. Capsule gelatinoase (C apsulae g e la tin o s a e ) 447
C a p ito lu l 20. Microcapsule (M ic ro ca p su la e ) 464
C a p ito lu l 21. Drajeuri. Microdrajeuri. Spansule. Granule 471
C a p ito lu l 22. Forme medicamentoase gazoase 475
C a p ito lu l 23. Suspensii şi emulsii farmaceutice. Linimente 489
C a p ito lu l 24. Unguente şi paste 503
C a p ito lu l 25. Emplastre. Lichide adezive. Sinapisme 528
C a p ito lu l 26. Săpunuri (Sapones) 518
C a p ito lu l 21. Forme medicamentoase rectale, vaginale şi uretrale.
Creioane medicinale 540
Forme medicamentoase pediatrice şi geriatrice
C a p ito lu l 28. 557
Preparate oftalmice
C a p ito lu l 29. 561
Forme medicamentoase injectabile
C a p ito lu l 30. 567
Formele medicamentoase cu cedare programată a principiului activ
C a p ito lu l 31. 666
Bibliografie 683