Managementul in S.U.

Evolutia managementului din majoritatea tarilor din lume a fost marcata de

managementul din S.U.A.,care reprezinta modelul de management cel mai copiat care cuprinde
cele mai multe metode,tehnici de management si studii de caz ,care au facut si fac obiectul
preocuparilor specialistilor din acest domeniu.
In general S.U.A. reprezinta cel mai reprezentativ exemplu din domeniul afacerilor din
lume.Evolutia economiei americane , in ultimii 200 de ani, a fost mai lenta pana in 1830 dar
odata cu aparitia sistemului de transport feroviar s-a inregistrat o accentuare a cresterii.Societatea
americana a creat o structura care a incurajat intreprinderile sa-si dezvolte productia de bunuri si
servicii care creau profituri.Reinvestirea unei parti din aceste profituri a condus la intarirea
capitalismului, care a stat la baza evolutiei societatii americane.
Cand se vorbeste despre afaceri, majoritatea oamenilor are tendinta de a face referire la
contextual S.U.A, pe care le cosidera ca o adevarata masina economica, locul unde
fiecare individ are sanse egale in a reusi sa-si acumuleze averi considerabile. Aceasta
sansa are la baza libertatea individului pentru a desfasura o activitate economica din care
sa obtina un profit, ca sursa acresterii si dezvoltarii. Luand in considerare toti acesti
factori ,se poate spune ca S.U.A reprezinta cel mai eficient model de management .Exista
totusi si puncte slabe in acest tip de management. Iata cateva dintre cele mai importanta
caracteristici ale managementului din S.U.A :

.Stilul managerial

Managerii din SUA pretind a practica un management participativ, care însa este greu
de explicat în contextul tendintei lor spre operativitatea adoptarii deciziilor. În ciuda eforturilor
companiilor americane în vederea adoptarii stilului participativ este necesara o perioada mai
lunga de timp pîna ce aceste schimbari complexe specifice acestui stil sa poata fi puse în aplicare.
Stilul acesta de management are la baza modelul anglo-saxon al capitalismului bazat pe reusita
individului si a profitului pe termen scurt. Stilul managerial manifesta o tendinta puternic
autoritara, determinata de ideologia ca statutul unei persoane este stabilit în exclusivitate de
propriile performante în munca.
Managerii americani au responsabilitatea deciziilor individuale. Traditional,
managerii americani au pus accent pe distinctia dintre activitatile manageriale si cele de executie.
Aceasta distinctie a fost întarita de prejudecata ca managerii reprezinta si apara interesele
proprietarilor, în timp ce restul salariatilor actioneaza împotriva acestora. Managerii si-au retinut
anumite prerogative decizionale, precum dreptul de a aloca resursele si dreptul de a face recrutari
si concedieri. Acest lucru a condus, în general, la reducerea participarii executantilor la procesele
decizionale privind organizarea sau strategia firmei. Managerii de vârf au responsabilitati în
obtinerea rezultatelor la nivel organizational si au si autoritate totala. În acest context rezultatul
este ca adoptarea deciziilor se face în exclusivitate de catre manageri, iar natura relatiilor în
cadrul organizatiilor americane este de tipul autoritate-responsabilitate.
Nivelul redus de participare a angajatilor la procesul decizional a avut ca si rezultat
formarea unui proces decizional centralizat în care predomina deciziile individuale. Ca urmare se
poate observa în cadrul întreprinderilor americane o predominanta a structurilor ierarhice înalte
cu accentuarea pozitiilor manageriale specializate pe natura obiectivelor urmarite de organizatie.
Lantul de comanda este directionat de sus în jos, cu o specializare înalta a departamentului sau
grupului de munca si o responsabilitate concentrata la nivelul managerilor pentru toate deciziile
ce influenteaza munca si motivarea angajatilor.
Comunicarea interna în organizatiile americane se bazeaza pe schimbul de informatii pe suporti
scrisi, tablouri de bord formalizate. Circularele, directivele si sugestiile scrise sunt omniprezente
în cadrul firmei. Presiunea din partea actionarilor impune realizarea unor rapoarte regulate si
actualizarea permanenta a previziunilor.
Reuniunile în întreprinderile americane prezinta unele particularitati: sunt centrate pe un obiectiv
dat, se finalizeaza prin decizii concrete si solutii precise si sunt conduse de un presedinte de
sedinta care nu este neaparat la cel mai înalt nivel ierarhic, dar care dispune de o capacitate
recunoscuta de mediere. Întregul proces de comunicare este influentat si de distanta redusa fata de
putere.
Comunicarea precisa , stilul simplu si clar se poate observa si în procesul de negociere
unde americanii prezinta urmatoarele trasaturi:

-Sunt individualisti, doresc sa negocieze singuri.

-Se comporta familiar înca de la început.
-Pun toate cartile pe masa chiar de la începutul discutiei.
-Negociaza pe baza ofertei.
-Analizeaza propunerile din perspectiva rentabilitatii investitiilor sau a termenului de obtinere a
rezultatelor.
-Îi deranjeaza tacerea sau momentele de pauza în timpul negocierilor.
-Sunt insistenti si considera ca întotdeauna exista o solutie.
-Privesc negocierea ca pe o problema ce se rezolva prin compromisuri.
-Considera stilul american ca fiind cel mai bun.
-Folosesc adesea forta ca argument, respectiv votul majoritatii, si nu îsi pierd timpul sa obtina
consens.
O forma specifica de management centrat pe activitatile de productie conturate în SUA, îl
reprezinta managementul integrat al productiei. În esenta acest tip de management reuneste, de o
maniera interdependenta trei abordari manageriale eficace ale activitatii de productie:

1.Tehnologia de prelucrare – presupune realizarea activitatilor de productie având la baza un

solid fundament informatic.
2.Gestiunea stocurilor în timp real – asigura o diminuare substantiala a timpilor de stocare si
aprovizionare, si concomitent a costurilor.
3.Managementul calitatii totale – presupune perfectionarea continuua a activitatilor si a
elementelor implicate în aceasta activitate si satisfacerea necesitatilor clientilor.
Scopul MIP = eliminarea barierelor dintre fazele, functiile si scopurile productiei pentru a crea un
sistem centrat pe obtinerea de valoare adaugata.

Politica de resurse umane

Americanii sunt recrutati cu rapiditate si sunt eliberati din functie tot atât de rapid. Însa a
fi concediat nu reprezinta un stigmat. Americanii au tendinta de a schimba frecvent firma si locul
de munca, din acest motiv firmele prefera sa schimbe personalul în functie de nevoi, în loc sa
investeasca în pregatirea acestuia. Aceasta politica este reflectata de faptul ca cele mai mari
investitii în resursele umane sunt orientate catre domeniul selectiei si recrutarii.
În managementul resurselor umane firmele americane îsi stabilesc urmatorul scop general:
îmbunatatirea motivarii ca premisa de crestere a eficientei utilizarii resursei umane. În activitatile
specifice managementului resursei umane sunt angajate trei categorii de persoane:

-Prima , care poarta întreaga responsabilitate în acest domeniu este reprezentata de

managementul de nivel superior, respectiv presedintele organizatiei care impune un anumit
climat de munca. El este ajutat de directorii executivi în stabilirea obiectivelor si politicilor
din acest domeniu.
- A doua categorie este reprezentata de toti managerii organizatiei, care pun în practica
politica de resurse umane.
- A treia categorie este reprezentata de departamentul de personal care are rolul activ în
procesul de adoptare a deciziilor legate de resursa umana la nivelul organizatiei si de
elaborare a strategiei din perspectiva resurselor umane.

Individualismul agresiv este stapânit în interiorul organizatiei, prin reguli stricte privind
activitatea interna si circuitul documentelor.
Promovarea are la baza calitatile, nivelul de pregatire si vechimea personalului. Vârsta
managerilor de vârf sprijina concluzia conform careia experienta joaca un rol important în
promovarea în functii de conducere. Rezultatele unui studiu au demonstrat ca 75% dintre
managerii de vârf aveau cel putin 45 de ani când au fost promovati.
Pregatirea în domeniul managementului se realizeaza în primul rând la nivel individual,
în scoala unde se pun bazele gândirii economice. Diploma universitara este considerata de catre
managerul american a fi un punct de plecare indispensabil, completat mai târziu printr-o pregatire
în afaceri. Întreprinderile asigura ulterior o pregatire a personalului, atât prin programe în afara
întreprinderii, în scoli si universitati specializate, cât si în interiorul organizatiei. Întreprinderile
americane nu se disting foarte mult de cele din alte tari, în ceea ce priveste organizarea acestei
pregatiri în interior, decât prin maniera în care încearca sa se pastreze în cadrul întreprinderii
ambianta universitara. Astfel, daca în alte firme acestea poarta numele de centre de formare, în
întreprinderile americane acestea sunt institutii, colegii campusuri universitare ale întreprinderii.
Motivarea managerilor si a salariatilor americani nu are conotatii complexe ca în cazul
managerilor companiilor europene sau orientale, constând în general în recompense banesti.
Acordarea de prime, de participatii la profit sau de actiuni preferentiale, reprezinta principalele
metode de motivare. Tinerii angajati sunt deseori motivati si de oportunitatile de promovare.
Emotia competitiei si sansa de a demonstra capacitatea de a rezolva probleme satisfac aspiratiile
multor tineri americani. Dar, spre deosebire de europeni, americanii au nevoie de receptivitate, de
încurajare permanenta si de laude din partea superiorilor.

Relatia cu sindicatele

În SUA exista doua tipuri de sindicate: sindicate organizate pe criteriul profesiei si sindicate
organizate pe criteriul ramurii de activitate. În general sindicatele de ramura poarta negocieri la
nivel national, cu reprezentantii companiilor, scopul lor final fiind acela de a stabili termenii
contractului de munca colectiv. În schimb, sindicatele profesionale tind sa negocieze numai la
nivel local. Organizatiile internationale ale acestor sindicate nu se implica în negocieri colective.
Reprezentantii organizatiilor internationale ofera sprijin si expertiza sindicatelor locale, acestea
din urma fiind cele care poarta negocierile.
În SUA, relatiile sindicate-management au fost întotdeauna tensionate. Angajatii sunt atrasi de
afilierea la aceste sindicate datorita faptului ca reprezentarea colectiva le permite sa negocieze cu
managerii companiilor de pe o pozitie de egalitate.
Sindicatele au avut o contributie deosebita la îmbunatatirea conditiei muncitorilor, în principal
prin negocierea cresterilor salariale, a beneficiilor extrasalariale si a îmbunatatirii mediului de
munca. Datorita dezvoltarii puternice a sectorului industrial, a productivitatii crescute si a
avantajelor tehnologice ale SUA, companiile au avut capacitatea sa satisfaca cererile privind
cresterea recompenselor monetare si nemonetare ale salariatilor. Astfel sindicatele si-au
demonstrat utilitatea în fata muncitorilor.

Etica în afaceri
 O trasatura de baza a culturii manageriale americane o reprezinta, în prezent, obtinerea
consensului asupra a ceea ce este bun si drept, asupra a ceea ce este cinstit, corect si responsabil.
În ultimul timp se pune un accent tot mai mare pe elaborarea si adoptarea codurilor de etica,
având ca obiectiv principal pastrarea consumatorilor, protejarea acestora si chiar a colectivitatii.
Aceste coduri de etica îsi propun promovarea unor atitudini si comportamente adecvate în
folosul angajatilor, dar si al firmei, care sa permita reglarea situatiilor de criza prin intermediul
unor sisteme de comunicare specifice. Nu trebuie neglijata importanta codurilor de etica, pentru
manageri acestea fiind atât o modalitate de control, cât si un instrument de apreciere privind
respectarea si îndeplinirea responsabilitatilor.
Daca în SUA accentul se pune pe responsabilitatea sociala a firmei, Japonia promoveaza
spiritul de echipa, iar Europa pune accent pe respectarea drepturilor omului.
Dar acest tip de management , care reprezinta un model in lume , are bineinteles si parti
negative .Drept urmare , caracteristicile negative ale managementului american s-ar rezuma la:

-Preferinta managerilor americani pentru câstiguri masurabile si pe termen scurt , în defavoarea

investitiilor pe termen lung în activitatea de cercetare si în echipamente mai productive.
-Dezvoltarea activitatii prin fuziuni si achizitii si mai putin prin dezvoltarea si lansarea de
produse noi si cucerirea de noi piete.
-Concentrarea managerilor asupra carierei proprii si mai putin asupra bunastarii firmei ca
întreg.
-Pregatirea preponderent financiar-contabila a managerilor de vârf, fapt ce face ca firma sa fie
condusa pe baza cifrelor, fara a lua în considerarea caracteristicile tehnice ale produselor,
specificul industriei etc.
-Consumul inutil de timp si de bani în conflicte cu sindicatele, cu autoritatile publice si cu alte
companii.