Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
CHISTUL HIDATIC
I. Generalităţi
Hidatoza sau echinococcoza, este o boală parazitară cauzată de infecţia cu larvele viermelui
Echinococcus granulosus (E. granulosus), a cărui gazdă este, de regulă, câinele, dar care poate fi transmis şi
la om, prin ingerare accidentală (sol, apă sau alimente infestate, fecalele animalului infectat). Aceste larve
se localizează de regulă la nivelul ficatului (în 50-70% din cazuri), ducând la apariţia unor chisturi, numite
chisturi hidatice, care pot ajunge la dimensiuni de 5-10 centimetri şi, în anumite cazuri, se pot extinde şi în
alte zone ale corpului (splină, plămâni, rinichi, oase, creiere).
Agentul etiologic al chistului Echinococcus Granulosus este un parazit care aparţine genului
Echinococcus, familia Taeniide, clasa Cestode.
Chisturile hidatice care se rup şi dau simptome provoacă o serie de complicaţii severe,
ameninţătoare de viaţă, motiv pentru care tratamentul trebuie instituit cât mai prompt. Acesta poate
consta fie în drenarea chistului hidatic, fie în eliminarea acestuia pe cale chirurgicală.
Conform datelor statistice, se estimează că hidatoza afectează peste un milion de oameni la nivel
mondial, din toate zonele lumii, dar cu precădere în zonele rurale.
Cauza hidatozei este infecţia cu larvele de Echinococcus Granulosus, un vierme care poate infecta
animalele. Acesta este eliminat prin materiile fecale şi poate supravieţui timp de câteva luni în sol,
păşuni şi apă. Trebuie menţionat însă că omul se poate infecta doar prin contactul cu solul contaminat
cu fecalele animalului infectat, prin atingerea animalului infectat (pupatul pe bot, atingerea acestuia,
apoi ducerea mâinii murdare la gură) sau consumul de apă infestată. De asemenea, hidatoza nu se
transmite de la un om la altul, ci numai de la animalul-gazdă.
Este o boala foarte rară; afectează toate grupele de vârstă, mai frecvent in copilărie în zonele
endemice; nu există o predominenţă de sex; boala este endemică în ţările mari crescătoare de ovine şi
caprine; mai este numita ’’boala mâinilor murdare’’. Boala se transmite pe cale digestivă, prin
alimente infestate cu ouă de Taenia Echinococcus.
2
La adult, principala localizare este reprezentată de ficat in proportie de 60%, a doua localizare
fiind reprezentată de plămân în proporţie de 30-40%. În copilărie, plămânul reprezintă principala
localizare. Poate avea orice localizare: creier, ochi, cord, mediastin, pleura, diafragm, pancreas, splina,
glande endocrine, oase, tract genito-urinar.
Deşi multe dintre infestări apar încă din copilărie, pe măsură ce acesta creşte, simptomatologia
apare peste câteva luni sau ani, unde apar manifestări precum:
-Dureri abdominale; Greaţă; Vărsături; Tuse cronică; Durere în piept; Respiraţie scurtă;
-Scădere neintenţionată în greutate; Slăbiciune musculară; Lipsa poftei de mâncare; Febră.
In cazul chistului hepatic, icterul este primul semn de boala şi cel mai frecvent, iar în cazul
chistului pulmonar, descoperirea acestuia este de multe ori întâmplătoare în urma unui examen de rutină,
când pacientul se prezintă la medic pentru tuse sau dureri toracice.
Icterul, durerea abdominală, colangita prin blocarea căilor biliare se manifestă la nivel hepatic şi
se poate ajunge şi la insuficienţă hepatică, sau hepatomegalie.
Cefaleea si ameţelile sunt specifice pentru localizarea cerebrală, iar semnele neurologice specifice
apar în localizari cerebrale specifice.
Scurgerile minore de lichid hidatic produc durere şi chiar o reacţie usor alergică urmată de eritem
şi urticarie.
Poate produce hipertensiune portală sau dacă localizarea este splenică, determină
splenomegalie
IV. Diagnostic
3
V. Tratament al chistului hidatic
Există patru opţiuni de tratament în ceea ce priveşte chistul hidatic, care pot fi combinate sau
utilizate singular, în funcţie de particularităţile fiecărui caz:
Drenarea chistului hidatic sub ghidaj ecografic (puncţie, aspiraţie, injecţie, reaspiraţie);
Intervenţie chirurgicală clasică (este cea mai indicată metodă, dar prezintă şi anumite riscuri) sau
laparoscopică (riscul de recurenţă este însă mai crescut);
Tratament cu antiparazitare sau/şi, dacă este cazul, cu chimioterapice;
Monitorizarea evoluţiei bolii.