RELAȚIA TERAPEUTICĂ

Lector univ.dr. Diana Cândea

dianacandea@psychology.ro

1
COMPONENTELE PROCESULUI TERAPEUTIC

¢ Diagnostic și evaluare

¢ Conceptualizare

¢ Tehnici de intervenție

¢ Relație terapeutică
RELAȚIA TERAPEUTICĂ
 RELAȚIA TERAPEUTICĂ

Bordin (1979)
Acord în ceea ce privește obiectivele terapiei
Acord în ceea ce privește intervenția
Legătura/conexiune (bond) între terapeut și pacient
PSIHOTERAPII VALIDATE STIINTIFIC (EBP)

Integrare:

¢ Cercetare (best available research)

¢ Expertiza clinică (clinical expertise)
¢ Caracteristicile pacientului (patient characteristics)

1. Factori specifici
2. Factori comuni
 FACTORI COMUNI
Weinberger & Rasco (2007)

1. Relația terapeutică
2. Așteptari privind eficiența tratamentului
3. Confruntarea cu problema
4. Experiențe de autoeficacitate și control
5. Atribuirea efectului terapiei
RELAȚIA/ALIANȚA TERAPEUTICĂ

(Norcross & Lambert, 2011)

RELAȚIA TERAPEUTICĂ IN CBT

¢ Relaţia terapeutică (de consiliere) este caracterizată ca o alianţă de lucru

descrisă ca o atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a pacientului faţă de
terapeut, determinată de speranţa pacientului că simptomatologia va fi
eliminată şi de acceptarea necondiţionată a pacientului de către terapeut.

¢ Relația terapeutică în abordarea cognitiv-comportamentală:

1. Empatie
2. Acceptare necondiționată
3. Congruență
4. Colaborare
8
RELAȚIA TERAPEUTICĂ ÎN CBT (ALFORD & BECK, 1997)

COLABORARE (NEGOCIERE)

1. Perspectivă împărtășită asupra așteptărilor legate de terapie

2. Acord asupra agendei

3. Acord asupra conceptualizării problemei și scopurilor terapiei

4. Perspectivă împărtașită asupra cauzelor problemei

RELAȚIA TERAPEUTICĂ VALIDATĂ ȘTIINȚIFIC

¢ Divizia 29 APA:

I. Elementele validate științific ale relației terapeutice – ce funcționează în

general?

II. Elementele de personalizare ale relației – ce funcționează pentru anumiți

pacienți?
RELATII TERAPEUTICE SUSȚINUTE EMPIRIC
ELEMENTE ALE RELATIEI MODALITATI DE ADAPTARE

(Norcross, 2002)
RELATII TERAPEUTICE SUSȚINUTE EMPIRIC

(Norcross & Wampold, 2011)

CE NU FUNCȚIONEAZĂ?

¢ Confruntările:
- Studii clinice controlate, mai ales în domeniul adicţiilor (Miller, Wilbourne, & Hettema, 2003).
-Exprimarea empatiei, acceptarea rezistenței, dezvoltarea discrepanţei, susţinerea
auto-eficacităţii (caracteristice interviului motivaţional) efecte largi chiar şi cu un număr mic
de şedinţe (Lundahl & Burke, 2009).
¢ Procesele negative:
- Evitarea comportamentelor ostile, peiorative, critice, de respingere sau de blamare (Binder &
Strupp, 1997; Lambert & Barley, 2002)
¢ Asumpţiile :
-Asumarea sau intuirea percepţiilor clienţilor asupra satisfacţiei cu relaţia şi a succesului terapiei
se dovedesc de obicei greşite.
-Terapeuţii care se interesează în mod specific specific de percepţiile clienţilor întăresc de multe
ori alianţa şi previn terminarea prematură (Lambert & Shimokawa, 2011).

13
CE NU FUNCȚIONEAZĂ?

¢ Centrarea pe terapeut:
- Perspectiva observaţională a clientului asupra relaţiei prezice cel mai bine rezultatele
(Orlinsky, Ronnestad, & Willutzki, 2004); ca atare, privilegierea experienței clientului este
centrală.
¢ Rigiditatea:
- Prin structurarea excesivă şi inflexibilă a terapiei, terapeutul riscă eşecuri în a fi
empatic şi lipsa de atenţie la experiențele clientului.
- Utilizarea dogmatică a unor strategii terapeutice sau relaţionale particulare,
incompatibile cu clientul, pune la risc terapia (Ackerman & Hilsenroth, 2001).
¢ Patul lui Procust:
- Utilizarea unei relaţii terapeutice terapeutice (şi a unei metode terapeutice) identice este
inadecvată
- Personalizarea psihoterapiei la nevoile unice ale clienţilor.
14
RELAȚIA TERAPEUTICĂ – DATE

§ T și P diferă în privința percepției asupra relației terapeutice (Horvath &

Marx, 1990)
§ Relația terapeutică corelează pozitiv cu anumite caracteristici ale clientului
(Constantino et al., 2002).
§ Evaluarile P sunt mai puternic asociate cu efectul terapiei decât cele ale T
(Bachelor & Horvath, 1999)
§ Capacitatea T de a dezvolta o relatie eficientă nu depinde doar de training
sau experiență J (Horvath, 2001)
RELAȚIA TERAPEUTICĂ – DATE

¢ P au tendința de a nu vorbi despre problemele legate de relație pana în

momentul în care decid să renunțe la terapie (Bachelor & Horvath, 1999)

¢ T care neglijează (nu evaluează) relația terapeutică: probabilitate de 2 ori

mai mare ca P să renunțe la terapie și de 3 ori mai mare ca terapia să aibă
rezultate negative sau nule (Miller et al., 2008)
RELAȚIA TERAPEUTICĂ (ACKERMAN & HILSENROTH, 2003)

Caracteristici ale terapeutului

§ Demn de încredere
§ Interesat și atent/alert
§ Relaxat și flexibil
§ Perceput ca fiind competent
§ Acceptare, suport și empatie
RELAȚIA TERAPEUTICĂ (ACKERMAN & HILSENROTH, 2003)
Aspecte “tehnice”

§ Colaborativ
§ Transmite susținere/suport
§ Oferă conceptualizari clare, care facilitează înțelegerea problemei
§ Explorează în adancime a problemei
§ Recunoaște și întărește succesele
§ Oferă interpretări acurate
RELAȚIA TERAPEUTICĂ

¢ Tehnici de comunicare care favorizează dezvoltarea relației terapeutice:

§ orientarea către celălalt;

§ ascultare activă;
§ sumarizare;
§ reflectare empatică;
§ parafrazare:
“C: Nu știu ce să spun despre ea. La un moment dat este foarte
prietenoasă, iar data viitoare când ne vedem se comportă foarte rece.
T: Nu o percepi ca fiind foarte consistentă în relație cu tine.” 19
RECOMANDĂRI

1. Inițierea relației (fig. Hardy et al., 2007)

RECOMANDĂRI

2. Dezvoltarea relației (fig. Hardy et al., 2007)

RECOMANDĂRI

3. Menținerea relației (fig. Hardy et al., 2007)

RECOMANDĂRI

1. Interviuri exhaustive
2. Utilizarea conținutului cognitiv și emoțional
3. Accentuarea colaborării
4. Limbaj concret, clar
5. Explorarea emoțiilor/trăirilor problematice
6. Oferirea de inițiativă clientului
7. Feedback (evaluare și evoluție)
8. Conceptualizare clară
9. Scopuri terapeutice negociate
 ALLIANCE “RUPTURE”

= Tensiune sau blocaje în comunicarea dintre T și P

¢ Retragere (ex. negare, areactivitate, trecerea de la un subiect la altul,

intelectualizarea etc)

¢ Confruntare (reproșuri, agresivitate verbală etc.)

(Safran & Muran, 2000)
REMEDIEREA “RUPTURII” (SAFRAN ET AL., 2007)

1. Recunoașterea indiciilor de ruptură (markers)

2. Recunoașterea și ieșirea din ciclul “cognitiv-interpersonal” –
metacomunicare aici și acum
3. Explorarea strategiilor interpretative ale P (ex. scheme relaționale
disfuncționale)
4. Evitarea vulnerabilității/agresivității – nu insistăm cu exprimarea
deschisă a nemulțumirilor
5. Atenție la exprimarea nevoilor P