Analiza Diagnostic a rentabilităţii intreprinderilor

3. Analiza diagnostic pe baza ratei rentabilităţii

O analiză diagnostic fundamentată pe rata rentabilităţii este în măsură să furnizeze date

concludente pentru identificarea cauzelor care conduc la ineficienţa activităţilor economice.
Modelele utilizate pentru determinarea şi exprimarea ratei rentabilităţii contribuie la îmbogăţirea
informaţiei, putând aborda laturi diferite şi complexe ale activităţilor analizate.
Ratele de rentabilitate sunt indicatori de eficienţă ai activităţii economice incluşi în
categoria indicatorilor de tipul efect/efort. Efectul ia forma profitului sub diverse modalităţi de
exprimare: brut, net, din exploatare etc. efectul ia forma capitalurilor (proprii, permanente),
resurselor consumate (cheltuielilor), active (totale, imobilizate, circulante), venituri (cifra de
afaceri, venituri din exploatare, financiare, excepţionale).

Cele mai utilizate forme ale ratei rentabilităţii sunt:

1. Rata rentabilităţii veniturilor (Rv):

Rata rentabilităţii veniturilor se determină prin raportul dintre profitul brut (Pb) şi
veniturile totale (Vt) aferente perioadei analizate:
Pb
Rv   100
Vt
La numitor poate fi una din categoriile de venit, după clasificarea în funcţie de tipul
activităţii care le generează, respectiv:
 venituri din exploatare;
 venituri financiare;
 venituri excepţionale.
O altă formă pe care o îmbracă rata rentabilităţii este Rata rentabilităţii comerciale (Rc):
Pr
Rc   100
CA
Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de
aprovizionare, stocare şi vânzare). Indicatorul de efect este profitul obţinut în urma
comercializării produselor, mărfurilor, respectiv serviciilor.

2. Rata rentabilităţii economice a activelor (Re).

Acest indicator exprimă eficienţa elementelor materiale utilizate în activitatea desfăşurată
de către o societate comercială, adică a capitalului investit în elemente de activ, care contribuie,
fie direct, fie indirect, la realizarea profitului.
Rata rentabilităţii economice a activelor se determină, ca raport între profitul brut al
exerciţiului (Pb) şi capitalul investit în activele economice ale exploatării (At). Relaţia de calcul
este:
Pb
Re   100 .
At
Rata rentabilităţii economice a activelor se poate determina şi ca raport între profitul brut
(Pb) şi capitalul permanent utilizat pentru obţinerea profitului (Kp):
Pb
Re   100
Kp

3. Rata rentabilităţii resurselor economice consumate (Rc)

 Acest indicator mai este cunoscut şi sub denumirea de rentabilitatea costurilor şi
exprimă eficienţa costurilor efectuate. Se determină ca raport între un indicator de rezultat
(rezultatul exploatării, profitul brut al exerciţiului) şi costurile aferente obţinerii acestuia:
 100   v
Pr q  p   qv  c
Rc   100
 qv  c  qv  c
în care:
  q v  c cheltuielile aferente veniturilor (de producţie);
  q v  p reprezintă valoarea producţiei vândute.

4. Analiza rentabilităţii pe produs:

Analiza rentabilităţii pe produs îmbracă două forme:
4.1 Analiza Ratei rentabilităţii resurselor consumate:

pr pc
rrc   100   100
c c

Profitul pe fiecare produs (pr) se determină cu următoarea relaţie:

pr  p  c , în care:
 pr reprezintă profitul unitar;
 p reprezintă preţul unitar de vânzare;
 c reprezintă costul unitar de producţie.

4.2 Analiza ratei rentabilităţii comerciale:

pc  c
rc   100  1    100
p  p
5. Rata rentabilităţii financiare (Rf):
Rata rentabilităţii financiare exprimă corelaţia dintre indicatorul de rezultat şi sursa de
finanţare a activităţii economice, respectiv dintre profit net şi capitalul investit.

5.1 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii

Acest indicator se determină ca raport între profitul net (Pn) şi capitalul propriu (Kpr),
conform relaţiei:
Pn
Rf   100
Kpr
Rata rentabilităţii financiare este strâns legată de structura capitalului, respectiv de
ponderea capitalului propriu (Kpr) şi de cea a capitalului împrumutat (Ki) în cadrul capitalului
permanent.
Proporţia dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu poate varia, iar coeficientul
dintre aceşti doi parametri are semnificaţia unei pârghii financiare (pf), a cărei valoare
influenţează rata rentabilităţii financiare:
Ki
pf 
Kpr  Ki
Cu cât capitalul împrumutat va avea o pondere mai mică în totalul capitalului permanent,
cu atât rata rentabilităţii financiare va fi mai bună şi invers, aceasta deoarece valoarea dobânzilor
plătite pentru capitalul împrumutat diminuează nivelul ratei rentabilităţii financiare, conducând
la un profit mai mic decât în situaţia în care nu se utilizează capital împrumutat.
 Costul capitalului împrumutat se exprimă printr-un indicator denumit rata medie a
dobânzii ( Rd ) şi se determină prin raportul dintre suma dobânzilor (Sd) şi valoarea totală a
datoriilor financiare (Ki):
Sd
Rd 
Ki
5.2 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente
Pn
R fp   100
Kp

6. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic:

Această metodă se mai numeşte şi analiza rentabilităţii pe baza pragului de
rentabilitate şi a intervalului de siguranţă; se porneşte de la concepţia că societatea
comercială se află într-un punct critic atunci când veniturile obţinute din valorificarea
produselor(CA) sunt egale cu cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru realizarea
acestora, şi, deci, nu se realizează profit. Această metodă urmăreşte stabilirea nivelul producţiei
(cantitativ/valoric) unei întreprinderi care o situează la limita obţinerii de profit.

Modalităţi de analiză a pragului de rentabilitate:

6.1 În cazul unei activităţi omogene:
CA = Ch +Pr; Pr = 0 rezultă CA = Ch , rezultă: q  pv  CF  q  cv
CF CF
q  ,
p  cv mbv
în care:
 F reprezintă cheltuielile fixe;
  q  cv reprezintă cheltuielile variabile;
 CA reprezintă cifra de afaceri.
 mbv marja brută faţă de cheltuielile variabile pe unitatea de produs
În cazul unei activităţi complexe
CA = Ch +Pr; Pr = 0 rezultă CA = Ch = CF + CV
CA – CV = CF
CF CF
 CV  CA  
CA1    CF , rezultă CV q  cv
 CA  1 1
CA CA