Biomateriale

Curs 7.

an II - Bioinginerie
 Metode de sterilizare a biomaterialelor
a) metode termice:
- sterilizare cu aer cald la 140 - 200°C;
- sterilizare cu vapori de apă sub presiune la 120 - 140°C;
- sterilizare prin încălziri repetate la 70 - 100°C.

b) metode fizice:
- filtrare prin umpluturi fibroase;
- filtrare prin materiale poroase;
- filtrare prin membrane;
- utilizarea radiaţiilor UV, IR, raze X, β, γ etc.

c) metode chimice:
- utilizarea agenţilor chimici: oxid de etilenă,
formaldehidă, fenol, azotiperită, ozon etc.

d) metode de preparare pe cale aseptică.

Sterilizarea termică uscată include şi sterilizarea prin
flambare, folosită în faza de însămânţare a inoculului şi a
prelevării probelor. Acest gen de sterilizare constă în trecerea
probelor sau a obiectelor prin flacără, timp de câteva
secunde.

În general, metoda de sterilizare se alege în funcţie de

proprietăţile fizico-chimice ale materialelor supuse
sterilizării, astfel încât să se evite modificările calitative
ale acestora.
Sterilizarea prin filtrare pe materiale poroase se utilizează
frecvent în cazul preparatelor termolabile. Procedeul este
preferat şi atunci când preţul prea mare al energiei şi
cheltuielile pentru aparatură exclud îndepărtarea
microorganismelor prin metoda termică.

În procesul de sterilizare prin filtrare se folosesc: filtre

poroase Jena G5, filtre de azbest-celuloză (denumite filtre
Seitz sau Filtrasic), filtre cu membrană, filtre de profunzime şi
filtre absolute.
Sterilizarea cu ajutorul radiaţiilor, deşi prezintă unele
neajunsuri, este aplicată din ce în ce mai mult în industrie,
atât pentru sterilizarea produselor, cât şi a aerului din boxele
sterile.
În afara filtrării, pentru sterilizarea unor produse sau materii
prime termolabile, se poate utiliza procedeul sterilizării la
rece cu etilenoxid, formaldehidă, fenol, amestec aer-
formaldehidă etc.
Pentru substanţe mai puţin termolabile se recomandă
combinarea sterilizării termice cu cea chimică (sunt utilizate
astfel de procedee combinate, care folosesc acidul 5-
nitrofenil-acrilic, formaldehida, apa oxigenată).
Prepararea produselor pe cale aseptică se utilizează atunci
când nu este posibilă sterilizarea lor prin procedeele
prezentate anterior.

Tehnologia preparării aseptice se realizează în boxe sterile,

aerul din acestea fiind sterilizat prin filtrare, iradiere sau cu
agenţi chimici.

În ultima perioadă a fost extins la scara industrială

sterilizarea aerului din boxe prin curgere peliculară, controlul
sterilităţii aerului făcându-se cu ajutorul filtrelor cu
membrană.
 Coexistenta biomaterial –tesut gazda
• Modul in care biomaterialul si un tesut gazda isi accepta
mutual coexistenta a fundamentat notiunea de
biocompatibilitate.

• Exista numeroase cai prin care aceasta coexistenta este

compromisa si performanta biomaterialului intr-un
dispozitiv conduce la intelegerea fenomenului de
biocompatibiliate.
• D.F. Williams a formulat aprecieri diferite pentru
biocompatibilitate in functie de durata de viata a implantului si a
conchis ca pentru contactul pe termen lung singura cerinta pentru
biocompatibilitate este ca materialul sa nu agreseze tesutul.
Rareori in aceste aplicatii introducerea activitatii biologice intr-
un biomaterial este sinonima cu succesul clinic.

• Aceasta activitate devine importanta pentru utilizarea

biomaterialelor in inginerie tisulara, medicamente cu eliberare
controlata sisteme si aplicatii in biotehnologie unde interactiile
intre biomateriale si componentele tesutului sunt necesare.
Ce valideaza biocompatibilitatea ?
• In prezent cercetarile de biocompatibilitate valideaza:
• Noi materiale descoperite,
• Noi dispozitive medicale,
• Noi terapii prin inginerie tisulara

si permit lansarea pe piata a tuturor produselor care intra

in contact cu corpul uman.
Biocompatibil?
Dispozitive medicale şi matricea biocompatibilităţii
Factori care afecteaza biocompatibilitatea
implanturilor.

• Chimia suprafetei
• Topografia suprafetei
• Procesele de adsorbtie la suprafata
• Balanta hidrofil/hidrofob
• Eliberarea de ioni
• Interactii chimice la biointerfata
• Produsii de degradare.
Sistemul de parametri de care depinde biocompatibilitatea