Studia Patzinaka, no. 7, 2008, pp.

7-23

DEMONI SI MACABRU PE CAHLE MEDIEVALE

Ana Maria GRUIA

Cahlele decorate sunt descoperiri arheologice frecvente, constituind o valoroasă

sursă pentru studierea mentalităţii comune medievale din zonele în care sistemele
de încălzire închise au fost preferate (spaţiul german, Regatul Boemiei, Regatul
Maghiar, Regatul Poloniei, Moldova, Valahia). Sobele de cahle încălzeau şi
decorau diverse tipuri de spaţii interioare, din palate şi reşedinţe nobiliare, locuinţe
orăşeneşti, clădiri publice, mănăstiri, iar din secolul al XVI-lea îşi fac apariţia tot
mai frecvent şi în locuinţele rurale. Larga lor răspândire, pe arii geografice ample,
la numeroase grupuri sociale şi religioase, în diverse tipuri de interioare, justifică
analizarea iconografiei lor în contextul culturii populare, reflectând mentalităţi şi
concepţii general împărtăşite. Reprezentările de pe cahle, uneori ciudate, şocante
sau absurde pentru privitorul contemporan, făceau probabil apel la un limbaj
iconografic şi la un bagaj de cunoştinţe care s-au pierdut în timp, la o altă „tradiţie
comună”, în definiţia lui Richard Kieckhefer. 1
Iconografia cahlelor este extrem de variată, cuprinzând reprezentări
religioase, heraldice, cavalereşti, animaliere, vegetale, geometrice sau diverse
scene profane. Puţine dintre ele pot fi considerate ca macabre. Nu avem teme
precum Dansul Macabru, Triumful Morţii, Judecata de Apoi, Întâlnirea celor trei
vii cu cei trei morţi, etc. Nu sunt reprezentate cadavre sau schelete, dar există scene
de violenţă, numeroşi monştri, şi în câteva cazuri se întâlnesc cahle cu reprezentări
de diavoli. Toate aceste scene fac obiectul studiului de faţă care încearcă să
descopere modul în care erau receptate ele în Evul Mediu şi cel în care ele reflectă
o viziune populară asupra morţii şi a vieţii de apoi. Voi analiza anatomia diavolului
prin comparaţie cu modurile sale de reprezentare în imagistica mentalităţii populare
şi posibilele funcţii ale unor astfel de decoruri interioare.
Diavoli sau demoni apar pe cahlele Evului Mediu şi ale perioadei
premoderne în cadrul mai multor scene iconografice. Întruchipări ale răului sunt
dragonul ucis de Sf. Gheorghe sau de Sf. Margareta, şarpele cu cap de om care o
ademeneşte pe Eva, Manticora, un animal fabulos din bestiarii care se hrănea cu

1
Richard Kieckhefer, “The Specific Rationality of Medieval Magic”, în The American
Historical Review, 3, 1994, p. 813-836.
Ana Maria GRUIA

carne de om, vipera, etc. Unii dintre aceşti moştri sunt reprezentaţi atacând efectiv
oameni, precum un grifon cu coarne ce stă deasupra unui cavaler reprezentat pe o
cahlă de secol XV descoperită în Praga (Fig. 1). 2

Figura 1. Cahlă cu un dragon atacând

un om, Praga (Cehia), sec. XV. (Brych,
2004).

Grifonul este descris de bestiariile

medievale ca fiind un animal cu corp de
leu, aripi şi cap de vultur. Se spunea că
atacă oameni şi animale, şi era
reprezentat cu prada în cioc sau în
ghiare în manuscrisele iluminate. 3 Numeroase cahle sunt decorate cu grifoni, cel
mai adesea ca motiv unic, fără pradă, drept suporteri heraldici sau doar pe post de
curiozităţi zoologice. Cahla din Praga este unică prin prin anatomia grifonului şi
prin faptul că monstrul hibrid stă deasupra prăzii sale umane. Capul de vultur la
grifoni este completat de urechi, iar aici are şi coarne, un atribut demonic. Întreaga
scenă poate fi interpretată ca reprezentând un cavaler în armură învins de Diavol.
Având în vedere locul descoperirii, scena ar putea face aluzie la contextul
războaielor religioase din Regatul Boemiei, mai ales fiindcă scene husite au fost
deja identificate pe cahle din această zonă. 4
În cele mai multe cazuri monştrii sunt reprezentaţi individual pe cahle, fără
pradă, deci ar fi putut fi consideraţi doar curiozităţi, ilustrări ale bestiariilor sau
imagini menite să amuze şi să educe, şi nu drept creaturi înfricoşătoare. Anumiţi
monştri, precum dragonul sau şarpele, au fost frecvent asociaţi Diavolului, atât în
tradiţia literară cât şi în cea iconografică a Evului Mediu Târziu. Dragonul străpuns
cu lancea de Sf. Gheorghe şi cel martelat de Sf. Margareta sunt însă încarnări ale
Diavolului învins, supus, şi nu creaturi terifiante. Având în vedere marea
popularitate a Sf. Gheorghe pe cahle pretutindeni unde acestea au fost folosite,
putem considera că dragonul care îi este asociat este cea mai ades reprezentată

2
Vladimír Brych, Kachle: doby gotické, renesanční a raně barokní: výběrový katalog
Národního muzea v Praze (Cahle gotice, renascentiste şi baroce timpurii. Catalog selective
al Muzeului Naţional din Praga), Praga, 2004, p. 106, fig. 221.
3
The Medieval Bestiary, http://bestiary.ca/beasts/beast151.htm.
4
Vladimír Brych, op. cit., p. 123-125.

8
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

creatură demonică în acest mediu decorativ. 5 Foarte asemănător ca anatomie este

şi dragonul pe care Sf. Margareta din Antiohia l-a ucis cu ciocanul. Scena nu este
atât de frecvent întâlnită pe cahle, dar putem menţiona unele piese de secol XV
descoperite în castelele de la Ružica 6 şi Varaždin, 7 din Ungaria medievală, pe
teritoriul Croaţiei de astăzi (Fig. 2 şi 3).

Figura 2. Sf. Margareta omorând dragonul,

Ružica (Croaţia), sec. XV. (Radić, Bojčić, 2004).

5
Ana Maria Gruia, “Saint George on Medieval Stove Tiles from Transylvania, Moldavia and
Wallachia”, în Acta MN, 41-44, 2004-2007, p. 231-254; Studia Patzinaka. Online Journal
of Medieval Studies, 3, 2006, p. 7-48 (www.patzinakia.ro).
6
Mladen Radić, Zvonko Bojčić, Srednjovjekovni Grad Ružica (Castelul Medieval Ružica),
Listopad, 2004, p. 284, cat. 600.
7
Mira Ilijanić, Urbanizam, Graditeljstvo, Kultura. Zbornik radova (Urbanism, clădiri, cultură.
Buletin tehnic), Varaždin, 1999, p. 264-265, fig. 2; ***, Županija varaždinska u srednjem
vijeku / Die Gespanschaft Varaždin im Mittelalter, Varaždin, 1999, p. 54. cat. 111.

9
Ana Maria GRUIA

Figura 3. Sf. Margareta omorând dragonul,

Varaždin (Croaţia), sec. XV. (Ilijanić, 1999).

O altă întruchipare satanică figurată pe sobele medievale este şarpele din

naraţiunea biblică a Păcatului Originar. Adam şi Eva apar de o parte şi de alta a
Pomului Cunoaşterii, pe al cărui trunchi este încolăcit şarpele, reprezentat uneori
cu cap de bărbat, dar cel mai adesea de femeie. Scena decorează unele cahle
produse de atelierul ce aproviziona şantierul bisericii Sf. Ştefan din Viena în jurul
anului 1500. 8 O cahlă cu un motiv identic a fost descoperită printre ruinele
castelului din Ružica (Fig. 4), la peste 450 km. distanţă. 9 Este interesant de
observat că şarpele cu chip de femeie este întors spre Eva care culege fructul. În
tradiţia creştină şarpele este asimilat Diavolului, fiind adesea reprezentat ca un
monstru hibrid, cu trup de şarpe şi cap de femeie. Asocierea reflectă şi viziunea
asupra femeii, ca sursă a tentaţiei, a păcatului, şi în cele din urmă ca unealtă a
Diavolului. 10 Pe cahlele în discuţie, capul şarpelui apare în stânga copacului, de
partea Evei. Detaliul devine relevant în condiţiile în care pe plan simbolic „stânga”
8
Rosemarie Franz, Die Kachelofen - Entstehung und kunstgeschichtliche Entwicklung bis zum
Ausgang des Klassizismus, Graz, 1969, p. 54-55, fig. 109-111.
9
Radić, Bojčić, op. cit., p. 297, cat. 623.
10
Alfonso M. di Nola, Diavolul, Bucureşti, 2001, p. 144-147.

10
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

are conotaţii negative, fiind considerată partea sau direcţia „rea”, „sinistră”,
asociată Diavolului şi forţelor întunericului. 11

Figura 4. Adam şi Eva lângă Pomul Cunoaşterii, ca. 1500,

Ružica (Croaţia). (Radić, Bojčić, 2004).

Numeroase alte reprezentări de pe cahle pot fi catalogate drept violente: crime

veterotestamentare (Cain şi Abel, Ioab şi Amasa, David şi Goliat), Patimile lui
Christos, chinurile Sf. Sebastian, fapte de arme din vieţile sfinţilor (Sf. Ladislau al
Ungariei omorând Cumanul), scene conflictuale cotidiene (încăierarea jucătorilor
de table, 12 soţia lovindu-şi bărbatul) sau scene de vânătoare, dar ele nu transmit un
sentiment al macabrului. Momentele alese pentru reprezentare sunt de obicei cele
preliminare crimelor sau uciderilor respective, personajele fiind surprinse
pregătindu-se de luptă sau în gesturi de luptă iconice. Cain şi Abel sunt prezentaţi
oferind jertfe în faţa unui altar, David îşi pregăteşte praştia gata să-l lovească pe
Goliat, Sf. Ladislau urmăreşte Cumanul apucându-l de păr, iar jucătorii de table se
încaieră deasupra mesei de joc. Sf. Sebastian, foarte rar figurat pe cahle, apare legat
de copac şi străpuns de săgeţi, dar într-o postură iconică, senină, lipsită de chinuri.
Scena veterotestamentară cu Ioab şi Amasa apare pe o cahlă policromă descoperită
printre ruinele mănăstirii cartuziene din Klaštorisko (Slovacia de azi) (Fig. 5). 13
Conţinînd elemente arhitectonice şi costume renascentiste, cahla poate fi datată la
începutul secolului al XVI-lea, înainte de 1543 când mănăstirea a fost abandonată.
Conform Bibliei, Ioab, nepotul regelui David a fost înlocuit în funcţia de
comandant al armatei cu Amasa pe care l-a ucis pretinzând că doreşte să îl apuce

11
Ibidem, p. 154; Robert Muchembled, O Istorie a Diavolului. Civilizaţia Occidentală în
secolele XII-XX, Bucureşti, 2002, p. 28.
12
Brych, op .cit., p. 115.
13
Beata Egyház-Jurovská, Stredoveké kachlice. Katalóg (Cahle medievale. Catalog),
Bratislava, 1993, cat. 223, fig. 37.

11
Ana Maria GRUIA

de barbă pentru a-l săruta cu prietenie. 14 Pe cahlă se poate vedea doar gestul ritual
al apucării de barbă şi nu se arată detaliile înjunghierii, eviscerării şi morţii lui
Amasa. Se poate aşadar concluziona că astfel de scene de pe cahle, chiar dacă sunt
legate de violenţă, nu reprezintă momentele macabre de maximă intensitate ci mai
degrabă pe cele premergătoare, pe cele emblematice şi particulare care facilitează
privitorului recunoaşterea „poveştii”.

Figura 5. Ioab şi Amasa, începutul sec. XVI,

Klaštorisko (Slovacia). (Egyház-Jurovská, 1993).

Demonii apar mai rar figuraţi pe cahle. În stadiul actual al cercetării îmi sunt
cunoscute doar patru exemple în care diavolii care apar: de două ori alături de
Arhanghelul Mihail care cântăreşte suflete, o dată alături de Sf. Gheorghe care
ucide balaurul, şi o dată o diavoliţă călăreşte şi biciuieşte o femeie. Cea mai
timpurie dintre aceste cahle este cea descoperită la Berna, fiind datată în a doua
jumătate a secolului al XIV-lea. Piesa este decorată cu imaginea unei femei trase de

14
2 Samuel 8-10: “Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns
înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat;
ea era legată la coapsă şi sta în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat. Ioab a zis lui
Amasa: “Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.
Amasa n-a luat seama la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece, şi
i-a vărsat măruntaiele pe pămint, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit.“
(http://www.biblegateway.com/passage/?book_id=10&chapter=20).

12
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

păr şi biciuite de o diavoliţă care o încalecă (Fig. 6). 15 Demonul arată aproape
uman, cu excepţia urechilor ascuţite, a botului şi a copitelor despicate (care ar
putea în acelaşi timp fi şi cozi de peşte).

Figura 6. Diavoliţă călărind o femeie, cahlă din a doua jumătate a sec. XIV,
Berna (Elveţia). (Roth, Buschor, Gutscher, 1994).

Imaginea poate fi interpretată în contextul grupului mai larg de reprezentări

medievale târzii care se bazează pe toposul femeii dominatoare. Aşa cum a arătat
Susan Smith, 16 în funcţie de context, intenţie şi recepţie, toposul s-a bucurat de
interpretări variate şi uneori contradictorii în această perioadă. Dar oricare le-ar fi
fost scopul, astfel de imagini de inversiune a rolurilor de gen, un aspect al lumii pe
dos, a lumii carnavalului, ne spun ceva despre norma pe care o încalcă. 17 Cahla de
la Berna sugerează privitorilor că femeile care uzurpă autoritatea bărbaţilor sunt la
rândul lor conduse de Diavol. Cel mai interesant detaliu îl constituie sânii vizibili ai

15
Eva Roth Kaufmann, René Buschor, Daniel Gutscher, Spätmittelalterliche reliefierte
Ofenkeramik in Bern, Berna, 1994, p. 124, cat. 60.
16
Susan L. Smith, The Power of Women: A “Topos“ in Medieval Art and Literature,
Philadelphia, 1995.
17
Malcom Jones. “Folklore Motifs in Late Medieval Art II: Sexist Satire and popular
Punishment”, în Folklore, 1, 1990, p. 69-89.

13
Ana Maria GRUIA

diavoliţei. Imaginea nu este doar o glosă vizuală la adresa imaginilor cu bărbaţi

dominaţi dar pare chiar să indice că aceeaşi diviziune pe genuri se păstrează şi în
lumea de dincolo.

Figura 7. Femeie călărind şi biciuind un tânăr,

cahlă de sec. XV din Banská Stiavnica (Slovacia). (Labuda, 2005).

Femei călărind şi biciuind bărbaţi, precum Phyllis şi Aristotel, se regăsesc pe o

serie de cahle medievale. Două cahle direct înrudite, descoperite la Salzachtal
(Austria) şi la Buda (Ungaria) ilustrează probabil chiar scena în care bătrânul
înţelept se lasă călărit şi umilit din pasiune pentru tânăra Phyllis. Alte cahle, din
Banská Stiavnica (Fig. 7) 18, Banská Bystrica (Slovacia, Fig. 8) 19, şi cea din Berna

18
Jozef Labuda, “Zanjímavé kachlice z Banskej Stiavnice a Sitna” (Cahle interesante din
Banská Stiavnica (Schemnitz) ;I din castelul de la Sitno), în ed. Ján Chovanec, Gotické a
renesančné kachlice v Karpatoch, Trebišov, 2005, p. 175-182 + 261, fig. 4.
19
www.imareal.oeaw.ac.at/realonline

14
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

(Elveţia) au pierdut probabil legătura cu episodul literar în cauză deoarece bărbaţii

dominaţi sunt tineri şi imberbi, dar păstrează gluma inversiunii de roluri. 20

Figura 8. Femeie lovindu-şi bărbatul,

cahlă de sec. XV din Banská Bystrica (Slovacia).
(www.imareal.oeaw.ac.at/realonline).

Un alt diavol poate fi văzut pe una dintre cahlele care intrau în componenţa sobelor
din castelul Diósgyőr (Ungaria) la mijlocul secolului al XV-lea (Fig. 9). 21
Fragmente provenind de la cel puţin trei cahle identice, cu glazură verde, au fost
descoperite printre ruinele castelului. Iconografia reconstituită a acestor obiecte îl
arată pe Arhanghelul Mihail cântărind suflete, cu un Diavol stând pe unul dintre
braţele balanţei, în încercarea de a împiedica salvarea unui suflet reprezentat în

20
Ana Maria Gruia, “Sex on the Stove. On a Fifteenth Century Stove Tile from Banská
Bystrica”, în Medium Aevum Quotidianum, 55, 2007, p. 19-58; Studia Patzinaka, 4, 2007,
p. 85-122.
21
Péter Boldizsár, Edit Kocsis, Tibor Sabján, A Diósgyőri várközépkori kályhacsempéi.
Mittelalterliche Ofenkacheln der Burg von Diósgyőr, Miskolc, 2007, p. 45, 121, planşa
LVII.2.

15
Ana Maria GRUIA

formă umană în celălalt taler. Totuşi, mesajul transmis este unul optimist, din
moment ce balanţa înclină spre talerul în care se află sufletul purtător de caduceu
(obiect-atribut al arhanghelului), sugerând inutilitatea eforturilor diavolului de a
împiedica mântuirea. Din punct de vedere anatomic, micul demon are caracteristici
predominant antropomorfe însă şi atribute din regnul animal, cum ar fi urechile
ascuţite, barba de ţap şi copitele despicate.

Figura 9. Arhanghelul Mihail cântărind un suflet,

mijlocul sec. XV, Diósgyőr (Ungaria). (Boldizsár, Kocsis, Sabján, 2007).

16
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

Aceeaşi temă iconografică pare să fi decorat şi o cahlă descoperită în târgul

medieval de la Cristurul Secuiesc. Piesa păstrată fragmentar a fost datată în
intervalul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea (Fig. 10). 22 Luând în considerare arcul
semicircular şi rozeta din colţul piesei, este mai probabilă o datare corespunzătoare
secolului al XVI-lea. Pe fragmentul păstrat se pot vedea chipul unui personaj şi un
diavol cu trăsături zoomorfe mult mai accentuate decât cele ale demonului de pe
piesa analizată anterior: coarne, urechi ascuţite, limba scoasă, aripi şi o coadă
răsucită. Din păcate nu se păstrează restul cahlei, şi nu ştim cum arăta micul diavol
în întregime. Ceea ce merită reţinut din ultimele două piese analizate, este
amplasarea diavolului în stânga arhanghelului, în concordanţă cu simbolistica
creştină a părţii stângi.

Figura 10. Fragment de cahlă reprezentând capul unui personaj şi un diavol,

sec. XV-XVI, Cristurul Secuiesc (România). (Benkő, Demeter, Székely, 1997).

Pe o cahlă din mănăstirea ortodoxă de la Cătina (jud. Buzău), datată în secolul al

XVI-lea, Sf. Gheorghe apare călare, străpungând balaurul cu o suliţă. Un detaliu
interesant şi unic printre cahlele cu Sf. Gheorghe este un demon reprezentat în
colţul din dreapta sus al piesei zburând pe un băţ (Fig. 11). 23
În ciuda caracterului schematic al reprezentării, se pot distinge o serie de
elemente legate de harnaşament, costum şi armament. Şaua de luptă, cu partea din
faţă şi oblâncul înalte, este fixată sub burta calului cu o chingă decorată şi se pot
distinge scăriţele, frâul şi un ham cu pieptar decorat. Sf. Gheorghe poartă un coif
cu vizor de tip bourguignotte, o haină cu nasturi, pinteni, are o sabie la brâu, iar în
mână o lance. Sabia este un detaliu semnificativ, deoarece acest tip de armă cu un

22
Elek Benkő, István Demeter, Attila Székely, Középkori mezőváros a Székelyföldön (Târguri
medievale din secuime), Cluj-Napoca, 1997, p. 199, fig. 40.3; Daniela Marcu Istrate, Cahle
din Transilvania şi Banat de la începuturi până la 1700, Cluj-Napoca, 2004, p. 206, 380,
fig. 42.A.26.
23
M. Golescu. “Alte icoane de lut“, în Revista Fundaţiilor Regale, 12/4, 1945, p. 201-202, fig.
6; Maria-Venera Rădulescu, “Cahlele medievale din Ţara Românească, secolele XIV-
XVII” (lucrare de doctorat), Universitatea Bucureşti, 2002, p. 145, cat. 229, fig. 104.

17
Ana Maria GRUIA

singur tăiş este puţin cunoscută la nivel european, fiind re-introdusă în Europa de
Sud-Est pe parcursul secolului al XV-lea, în contextul luptelor cu turcii. 24 Acest
element demonstrează provenienţa locală a cahlei în discuţie care nu urmează
tiparele occidentale ci tradiţia post-bizantină, filtrată de un stil schematic de factură
populară. Popularul sfânt militar este reprezentat cu sabie pe 9 dintre cahlele cu
această iconografie descoperite în Valahia, în timp ce în Moldova şi în Transilvania
în doar două, respetic on caz, arma sa este sabia şi nu spada. 25

Figura 11. Sf. Gheorghe omorând balaurul,

sec. XVI, Cătina (România). (Rădulescu, 2002).

Sf. Gheorghe este reprezentat luptând împotriva răului întruchipat de balaur şi de

demoniul zburător. În această postură poate fi asemănat altor sfinţi militari precum
Arhanghelul Mihail, Sf. Sisoe (Sissinios) sau Solomon care apar pe amulete

24
Ioan Marian Ţiplic, Breslele producătorilor de arme din Sibiu, Braşov şi Cluj, secolele XIV-
XVI, Sibiu, 2001, cap. IV.
25
Ana Maria Gruia, “Saint George”, p. 244.

18
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

bizantine luptând cu demoni. 26 Ultimii doi în special sunt reprezentaţi în postúri

asemănătoare iconografiei Sf. Gheorghe. Datorită calităţii inferioare a imaginii
disponibile pentru cahla de la Cătina şi a caracterului schematic al reprezentării nu
se poate stabili genul demonului. Se poate doar spune că are o alură umană, cu
picioare care se termină în cozi de peşte sau în copite despicate. Includerea Sf.
Gheorghe în seria sfinţilor care luptă împotriva demonilor prin reprezentarea sa pe
o cahlă din mediu monastic, indică faptul că în unele cazuri aceste figuri aveau o
funcţie apotropaică şi imaginea lor pe cahle avea rolul de a proteja clădirile şi
interioarele unde erau plasate.
Magia apotropaică se bazează pe credinţa în omniprezenţa spiritelor
malefice şi în eficienţa deochiului sau a vrăjitoriei care ameninţă bunăstarea
oamenilor. 27 În cazul magiei domestice, locuitorii caută adesea să se protejeze prin
anumite ritualuri spaţiile liminale, de trecere, precum pragul, uşa, fereastra sau
hornul. Abordând problema simbolismului asociat anumitor locuri şi limite din
spaţiul interior, Robert Scribner analizează caracteristicile şi subliniază
ambiguitatea care atrage ritualuri apotropaice. 28 Se păstrează un număr însemnat
de binecuvântări religioase medievale pentru case şi clădiri nou întemeiate. 29 Alte
ritualuri, menite să asigure protecţia generală a casei, sunt atestate pentru Europa
pre-modernă. 30 Unele dintre acestea sunt asociate în mod specific vetrei sau sobei,
locul destinat focului domestic numărându-se printre punctele „sensibile” şi bogate
de încărcături simbolice din spaţiul interior. În Rusia pre-modernă anumite ierburi
erau arse în sobe ca apărare împotriva vrăjitoriei sau anumite farmece erau aruncate
asupra hornului şi vetrei, prin împrăştierea de cenuşă provenind de la alte şapte
sobe. 31 In Anglia, vatra se număra printre locurile în mod tradiţional apărată prin
farmece şi vrăji. 32 În timpul mai multor cercetări din Europa de Vest s-au
descoperit depozite rituale în jurul vetrelor şi hornurilor, alcătuite din pantofi vechi,
animale mici deshidratate şi o serie de unelte casnice investite cu puteri

26
Jeffrey Spier, “Medieval Byzantine Magical Amulets and Their Tradition”, în Journal of
the Warburg and Courtauld Institutes, 56, 1993, p. 33-39; Christopher Walter, “The
Intaglio of Solomon in the Benaki Museum and the origins of the Iconography of Warrior
Saints” and “Some Unpublished Intaglios of Solomon in the British Museum, London”,
ambele în Pictures as Language. How the Byzantines Exploited Them, London, 2000,
p.397-414 şi p. 415-423.
27
Ana Maria Gruia, “Magic in the House. Functions of Images on Stove Tiles from
Transylvania, Moldavia, and Walachia”, în Studia Patzinaka, 5, 2007, p. 7-46.
28
R. W. Scribner, Religion and Culture in Germany (1400-1800), Leiden-Boston-Köln, 2001,
p. 302-345.
29
Adolph Franz, Kirchlichen Benediktionen im Mittelalter I, Freiburg im Breisgau, 1909, p.
604-610.
30
Stephen Wilson, The Magical Universe. Everyday Ritual and Magic in pre-Modern
Europe, London-New York, 2000.
31
W.F Ryan, The Bathhouse at Midnight. Magic in Russia, Sutton, 1999, p. 43.
32
Ralph Merrified, The Archaeology of Ritual and Magic, New York, 1987, p. 167.

19
Ana Maria GRUIA

apotropaice. 33 În cultura populară din România, documentată pentru perioada

modernă, vatra şi hornul se numără printre punctele cheie ale casei care necesită
ritualuri protectoare, iar focul, cenuşa sau cărbunii sunt elemente de bază ale
magiei domestice tradiţionale. 34 Un alt indiciu asupra nevoii tradiţionale de a
proteja locul ce conţine focul îl constituie folosirea icoanelor de vatră în mediul
ortodox.
Se poate aşadar presupune că şi soba de cahle era un punct sensibil al
spaţiului interior ce trebuia protejat datorită pericolelor pe care le implica folosirea
sa. Soba putea genera incendii, mai ales în cazul construcţiilor medievale din lemn,
sau datorită unor fisuri, putea scăpa fum, asfixiind astfel ocupanţii locuinţei.
Funcţionarea proastă a sobei trebuia aşadar împiedicată prin toate mijloacele, cel
apotropaic fiind o componentă a mentalităţii medievale. Imaginile protectoare
funcţionează sub puterea privirii care le activează. Reprezentările de pe cahle erau
menite a fi privite fie de oameni, fie, conform unor interpretări, chiar de demonii
omniprezenţi. Conform caracteristicilor generale ale religiei populare, imaginile
religioase funcţionează uneori doar prin simplul fapt că sunt privite. Exemplul
clasic este Sf. Cristofor care îi apără întreaga zi de moarte accidentală pe cei care îl
privesc. 35 Din paradigma teoriei conform căreia imaginile erau menite a fi văzute
de demoni, funcţia lor protectoare se baza pe puterea de a le distrage atenţia, de a
induce confuzie, de a-i prosti sau chiar a-i speria. Analizând imaginile marginale cu
presupusă funcţie apotropaică, Ruth Mellinkoff se referă la mai multe modalităţi de
funcţionare a acestor imagini. Conform autoarei, în mentalitatea comună demonii
puteau fi speriaţi prin reprezentarea lor înşişi, atenţia le putea fi distrasă de imagini
ambigue sau ciudate, sau putea fi alungaţi cu reprezentări religioase, violente,
urâte, cu scene sexuale sau scatologice. 36 Cahlele discutate aici s-ar încadra în
prima strategie apotropaică, aceea de a speria demonii confruntându-i cu propriile
reprezentări, sau prin numeroasele imagini cu monştri şi hibrizi.
Deşi ipoteza anterioară nu oferă un răspuns definitiv chestiunii funcţiilor şi
receptării imaginilor de pe cahle, piesele analizate permit formularea unei serii de
observaţii legate de imaginea comună a Diavolului, în secolele XIV-XVI, în Europa
Centrală şi de Est. Cahlele provin din contexte variate (castele, mănăstiri cartuziene
sau ortodoxe, locuinţe orăşeneşti), din puncte îndepărtate şi sunt într-un interval
larg. Eşantionul, deşi insuficient pentru a sta la baza unei analize detaliate, poate fi
33
Merriefied, op. cit., 128.
34
Ivan Eseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie, Timişoara, 1998, s.v. ,,cărbune”,
„cenuşă”, „foc”, „horn”, „vatră”.
35
Dominique Rigaux, ,,Usages apotropaiques de la fresque dans l’Italie du Nord au XVe
siecle”, în Nicee II. 787-1987. Douze siecles d'images religieuses. Actes du colloque
international Nicee II 1986. Paris, 1987, p. 317-330; Dominique Rigaux, ,,Une image pour
la route. L'iconographie de saint Christophe dans les régions alpines (XIIe-XVe siècle) ”, în
Voyages et voyageurs au Moyen Âge, Paris, 1996, p. 235-266.
36
Ruth Mellinkoff, Averting Demons. The Protective Power of Medieval Visual Motifs and
Themes, Los Angeles, 2004, p. 45-51.

20
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

totuşi utilizat pentru a formula unele observaţii asupra acestui domeniu de

imagistică populară, comună, şi asupra lipsei imaginilor cu caracter macabru pe
cahle.
Cahlele discutate prezintă diavolii ca fiinţe hibride, cu aspect general
antropomorf, dar cu numeroase elemente zoomorfe: coarne, urechi ascuţite, coadă,
copite/cozi de peşte, sau aripi. În unele cazuri (cahlele de la Berna şi probabil cea
de la Cătina), demonii reprezentaţi au sâni, ceea ce dă un indiciu asupra sexului lor.
Asocierea dintre femeie şi Diavol apare şi în cazul cahlelor cu Adam şi Eva unde
şarpele are cap de femeie (cele de la Viena şi Ružica). Primele descrieri şi
reprezentări ale lui Satan ca fiinţă antropomorfă, deseori ridicolă, apar în Europa în
secolul al XII-lea, când tradiţia teologică se combină cu demonologia populară.
Imaginea Diavolului este în această perioadă folclorizată dar şi foarte variată,
neunitară. 37 În ciuda faptului că Muchembled susţine o intensificare a prezenţei şi
a trăsăturilor malefice ale diavolului spre sfârşitul Evului Mediu, cahlele nu oferă
indicaţii în acest sens. Reprezentările de diavoli sunt rare în intervalul secolelor
XIV-XVI, iar în acest context ei nu apar niciodată ca subiect principal ci doar în
cadrul unor compoziţii iconografice, având o anatomie familiară, antropomorfă.
Creaturile demonice şi diavolii în sine sunt în general lipsiţi de putere, învinşi de
sfinţi sau încercând în zadar să împiedice mântuirea sufletelor. Sunt doar două
exemple în care diavolii supun sau atacă oameni (cahlele din Praga şi Berna) iar în
ambele cazuri imaginile pot fi interpretate nu doar ca reflectând o perspectivă
macabră asupra morţii şi lumii de apoi ci şi în contextul reversiunilor de gen sau a
propagandei religioase.
Cahlele erau elemente decorative importante în spaţiile private, publice sau
religioase, neavând subiecte macabre. Iconografia lor nu pune accent pe frica de
moarte, pe puterea demonilor sau pe omniprezenţa violenţei. Analiza detaliată şi
contextualizată a întregului material disponibil poate oferi o lumină nouă asupra
mentalităţii şi credinţelor populare din Europa Centrală şi de Est în Evul Mediu
târziu.

37
Muchembled, op. cit., p. 23.

21
Ana Maria GRUIA

DEMONS AND MACABRE ON MEDIEVAL STOVE TILES

Abstract

Decorated medieval stove tiles can be analyzed as reflecting popular culture, or the
„small tradition”, since they were used in large numbers, in a large part of Central and
Eastern Europe, in various types of interiors, from the fourteenth through the sixteenth
century. The present article explores the macabre reflections on the iconography of
these material culture objects, dwelling on representations of (man-killing) monsters,
scenes of violence, and especially on the image of the Devil. The author notes that the
depicted monsters are rarely seen as terrifying creatures, but rather as weak and
defeated embodiments of the Devil. The most popular on stove tiles is the dragon slain
by St. George. Numerous images on stove tiles can be labeled as violent, from Biblical
murders, to scenes from the lives of the saints and mundane conflicts between people,
such as players fighting over the game board or women striking men. But in their
majority, they depict the moment before the climax of the conflict, before the actual
striking, killing, and death, therefore not conveying a sense of macabre. A smaller
group of tiles depicts actual devils, never as main motifs but always in the composition
of other scenes such as Archangel Michael weighing souls or St. George slaying the
dragon. The anatomy of the Devil in these cases does not fit the general late medieval
pattern; he has a familiar human shape, with some animal elements (horns, goat-like
beard, long tail, split hoofs or maybe fish tails, etc.), but he is not the powerful and
terrifying lord of the Underworld. The author also mentions the absence of “classical”
macabre scenes on stove tiles, such as the Dance of Death, the Triumph of Death, the
Meeting of the Three Knights with the Three Dead Men, etc. Also, there are no
skeletons or corpses that would indicate a preoccupation with and a fear of death.
It seems therefore that stove tiles, as key elements of interior decoration in
private, public and even religious buildings, were delegate ‘lighter’ subject matter.
Their iconography did not place great accent on the fear of death, the power of demons
or the omnipresence of violence.

LIST OF ILLUSTRATIONS

Fig. 1. Stove tile depicting a griffin stamping a man, Prague (Czech Republic),
15th century. (Brych, 2004);
Fig. 2. Stove tile decorated with the representation of St. Margaret killing the
dragon, Ružica (Croatia), 15th century. (Radić, Bojčić, 2004);
Fig. 3. Stove tile decorated with the representation of St. Margaret killing the
dragon, Varaždin (Croatia), 15th century. (Ilijanić, 1999);
Fig. 4. Stove tile depicting Adam and Eve by the Tree of Knowledge, around
1500, Ružica (Croatia). (Radić, Bojčić, 2004);

22
 Demoni şi macabru pe cahle medievale

Fig. 5. Stove tile depicting Joab and Amassa, beginning of the 16th century,
Klaštorisko (Slovakia). (Egyház-Jurovská, 1993);
Fig. 6. Stove tile depicting a she-devil mounting a woman, second half of the
14th century, Bern (Switzerland). (Roth, Buschor, Gutscher, 1994);
Fig. 7. Stove tile decorated with a woman mounting and whipping a man,
Banská Stiavnica (Slovakia), 15th century. (Labuda, 2005);
Fig. 8. Stove tile depicting a woman hitting a man, Banská Bystrica (Slovakia),
15th century. (www.imareal.oeaw.ac.at/realonline);
Fig. 9. Stove tile depicting Archangel Michael weighing souls, mid 15th century,
Diósgyőr (Hungary). (Boldizsár, Kocsis, Sabján, 2007);
Fig. 10. Stove tile fragment depicting a human head and a devil, 15th -16th
century, Cristurul Secuiesc (Romania). (Benkő, Demeter, Székely, 1997);
Fig. 11. Stove tile depicting St. George slaying the dragon, Cătina (Romania),
16th century. (Rădulescu, 2002.).

23