UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” , GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINTE ADMINISTRATIVE

REFERAT
LA DISCIPLINA : ORGANIZAȚII ȘI RELAȚII
INTERNAȚIONALE

TEMA : ORGANIZAREA
CONSILIULUI UNIUNII
EUROPENE

Prof. univ. dr. CHICOȘ OANA

Student BORDIANU VALERIA
ANUL IV, GRUPA I, ZI

2021
 CUPRINS
1.Introducere………………………………………….…………………3 pag.

2.Sistemul politic………………………………………………………..4 pag.

3.Organele principale……………………………………………………5 pag.

4.Consiliul Uniunii Europene………………………………………...6-11 pag.

 Componența
 Puteri și îndatoriri
 Sistemul de vot
 Atribuțiile Consiliului

5.Cum lucrează Consiliul ………………………………………..……..11 pag.

6.Competențe…………………………………………………………12-13 pag.

6.Concluzii……………………………………………………………….14 pag.

7.Bibliografie……………………………………………………………..15 pag.

2
 INTRODUCERE
Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state
membre situate în principal în Europa. Are o suprafață de 4.233.262 km2 și o
populație estimată de aproximativ 447 milioane. UE a dezvoltat o piață unică
internă printr-un sistem standardizat de legi care se aplică în toate statele
membre.

Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor,

serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne, adoptarea legislației în
domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind
comerțul, agricultura , pescuitul și dezvoltarea regional. Pentru călătoriile în
spațiul Schengen, controlul pașapoartelor a fost eliminat. O uniune monetară a
fost înființată în 1999, a intrat în vigoare în 2002 și este compusă din 19 state
membre ale UE care utilizează moneda euro.

Cetățenia UE și cea europeană au fost înființate odată cu intrarea în vigoare a

Tratatului de la Maastricht în 1993. Uniunea Europeană își are originea în
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și în Comunitatea
Economică Europeană (CEE), înființate în 1951 prin Tratatul de la Paris,
respectiv în 1957 prin Tratatul de la Roma. Membrii inițiali ai Comunității
Europene au fost: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de
Vest.

În anii următori Comunitatea s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și
și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în
competența sa. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub
prezenta denumire în 1993. Cea mai recentă modificare majoră a bazei
constituționale a UE, Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie
2009.

În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace. Prin politica externă și de

securitate comună, UE a dezvoltat un rol în relațiile externe și apărare. Uniunea
întreține misiuni diplomatice permanente în întreaga lume și este reprezentată în
cadrul Națiunile Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G7 și G20. Datorită
influenței sale globale, Uniunea Europeană a fost descrisă ca o superputere
emergentă.1

1
John McCormick (14 noiembrie 2006). The European Superpower. 

3
 SISTEMUL POLITIC
UE operează printr-un sistem hibrid de luare a deciziilor supranaționale și
interguvernamentale1 și în conformitate cu principiul atribuirii (care spune că
UE poate acționa numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite de către
țările UE în tratate pentru atingerea obiectivelor stabilite în acestea).

Legile formulate de instituțiile UE sunt adoptate într-o varietate de forme. În

general, ele pot fi clasificate în două grupuri: cele care intră în vigoare fără a fi
necesare măsuri naționale (regulamente) și cele care necesită în mod specific
măsuri naționale (directive).

Uniunea Europeană are șapte organe principale de decizie, instituțiile sale:

Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene,
Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca
Centrală Europeană și Curtea Europeană de Conturi.

Competența în examinarea și modificarea legislației este împărțită între

Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, în timp ce sarcinile
executive sunt îndeplinite de Comisia Europeană și într-o capacitate limitată de
către Consiliul European (să nu se confunde cu Consiliul Uniunii Europene).

Politica monetară a zonei euro este determinată de Banca Centrală

Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației UE și a tratatelor sunt asigurate
de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Bugetul UE este examinat de Curtea
de Conturi Europeană.

Există, de asemenea, o serie de organisme auxiliare care oferă consiliere UE

sau operează într-un anumit domeniu.

1
^ „European Union”. Encyclopædia Britannica.

4
 ORGANELE PRINCIPALE ALE UE
 Consiliul European, care stabilește direcțiile și prioritățile politice
generale ale Uniunii prin adunarea șefilor de stat/guvern ai statelor membre.
Concluziile summiturilor sale (ținute cel puțin trimestrial) sunt adoptate prin
consens.
 Comisia Europeană, "Gardianul tratatelor", constă dintr-un cabinet
executiv al funcționarilor publici, condus de un președinte ales în mod
indirect. Acest colegiu de comisari gestionează și conduce serviciul public
permanent al Comisiei. El transformă obiectivele consensuale ale Consiliului
European în propuneri legislative.
 Consiliul Uniunii Europene reunește miniștrii departamentelor
guvernelor statelor membre. Ea formează partea superioară a legislativului
esențial bicameral al UE, iar aprobarea sa este necesară pentru orice
propunere de adoptare a legii.
 Parlamentul European este alcătuit din 751 de reprezentanți aleși în
mod direct, care formează camera inferioară a UE a legislaturii sale
bicameral. Împarte cu Consiliul UE competențele legislative de modificare,
aprobare sau respingere a propunerilor Comisiei pentru majoritatea
domeniilor legislației UE. Competențele sale sunt limitate în domeniile în
care suveranitatea statelor membre este de interes primar (adică apărare).
Alege președintele Comisiei, trebuie să aprobe Colegiul comisarilor și poate
vota pentru a-i îndepărta colectiv din funcție.
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene1 asigură aplicarea uniformă a
legislației UE și soluționează litigiile dintre instituțiile UE și statele membre
și împotriva instituțiilor UE în numele persoanelor.
 Banca Centrală Europeană este responsabilă pentru stabilitatea
monetară în statele membre.
 Curtea Europeană de Conturi investighează buna gestionare a
finanțelor atât în cadrul entităților UE, cât și finanțarea UE acordată statelor
membre. Pe lângă faptul că oferă supraveghere și consiliere, aceasta poate să
adreseze Curții Europene de Justiție chestiuni nerezolvate pentru a arbitra
orice presupuse nereguli.
Politica UE este, în general, promulgată de directivele UE, care sunt apoi
implementate în legislația internă a statelor membre și de reglementările UE,
care sunt imediat aplicabile în toate statele membre.

1
Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie

5
 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și Consiliul sau Consiliul de
Miniștri) este un organism parte a legislativului Uniunii Europene (UE)
reprezentând guvernele statelor membre, celălalt organism este Parlamentul
European.

A fost creat prin Tratatul de fuziune al Executivelor în 1965, când purta

denumirea de Consiliu al Comunităților Europene. Actuala denumire este
dobândită prin Tratatul de la Maastrich1.

 COMPONENȚA

Consiliul este compus în diferite componențe din 28 de miniștri naționali

(unul din fiecare stat). Componența exactă depinde de domeniile în discuție, de
exemplu, atunci când se discută politici referitoare la agricultură, Consiliul este
format din cei 28 de miniștri care au în portofoliu și domeniul agriculturii.

Președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare 6 luni între statele

membre ale UE. În cursul acestei perioade de 6 luni, președinția conduce
reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității
lucrărilor UE în cadrul Consiliului.

Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în

grupuri de trei, denumite „triouri”.

Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul

stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând
subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de
18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește
propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.

Trioul actual este alcătuit din președințiile germană, portugheză și slovenă.

Continuitatea dintre președinții este asigurată de un acord între trei

prezidenții consecutive, cunoscută ca triumviratul prezidențial și împărțirea
programelor politice.
1
Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht. La 07.02.1992, intrat în vigoare la 01.11.1993.

6
 Consiliul Afacerilor Externe (format din miniștrii de externe a statelor
membre) este totuși condus de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri
Externe și Politică de Securitate. Consiliul este administrat de un Secretariat
General al Consiliului. Deciziile sunt luate cu majoritate calificată în cele mai
multe domenii, cu unanimitate în altele.

De obicei, atunci când operează unanimitatea este necesară și consultarea

Parlamentului European. Cu toate acestea, în majoritatea domeniilor se aplică
procedura legislativă ordinară, această procedură reprezintă că Parlamentul
European și Consiliul împart în mod egal puterile legislative și bugetare,
însemnând că ambele trebuie să își dea acordul pentru ca o propunere legislativă
să fie adoptată. În anumite domenii limitate, Consiliul poate iniția legislație
europeană de unul singur.

Consiliul Uniunii Europene își are ca prim loc de întâlnire sediul de la

Bruxelles, iar ca al doilea loc, Strasbourg.

 PUTERI ȘI ÎNDATORIRI

Consiliul joacă un rol-cheie în domeniile de integrare europeană în care

procesul decizional are loc la nivel interguvernamental.

Pe baza dispozițiilor Tratatului de la Maastricht, putem spune că Consiliul

este cel mai competent în problemele care pot fi atribuite celui de-al doilea și
celui de-al treilea pilon al integrării europene (o politică externă și de securitate
comună și o cooperare pe probleme interne).

În același timp, Consiliul UE face parte din corpul instituțiilor legislative ale
Uniunii Europene. Unii cercetători (S. Hicks) văd Consiliul de Miniștri ca
superioară în sistemul politic al Uniunii Europene.

De fapt, orice act juridic al Uniunii Europene 1 trebuie aprobat de Consiliu,

însă o serie de acte juridice, precum și bugetul Uniunii Europene fac obiectul
unei decizii comune a Consiliului și a Parlamentului European.

1
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, intrat în vigoare la 01.12.2009

7
  SISTEMUL DE VOT

Începând cu 1 iulie 2013 pragul majorității calificate este atins odată ce sunt

îndeplinite trei condiții:

 cel puțin 15 (sau 18, dacă propunerea nu a fost făcută de către comisie)
țări se pronunță în favoarea adoptării propunerii
 cel puțin 260 de voturi sunt pentru adoptarea propunerii, din 352 de voturi
 cel puțin 313,6 milioane de oameni sunt reprezentați de țările care au
votat pentru adoptarea propunerii
Începând cu 1 noiembrie 2014 majoritatea calificată se definește ca fiind
egală cu cel puțin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin
cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel
puțin 65% din populația Uniunii.1

 ATRIBUȚIILE CONSILIULUI
 Negociază și adoptă legislația

Consiliul este un factor decizional esențial al Uniunii Europene. Acesta

negociază și adoptă acte legislative în majoritatea cazurilor împreună cu
Parlamentul European, prin intermediul procedurii legislative ordinare,
cunoscută și sub numele de codecizie.

Codecizia se utilizează pentru domenii de politică în care Uniunea Europeană

are competență exclusivă sau competență partajată cu statele membre. În aceste
cazuri, Consiliul legiferează în temeiul propunerilor care îi sunt înaintate de
Comisia Europeană.

În mod tradițional, se consideră că în arhitectura instituțională a Uniunii

Europene, Consiliul este organul care reprezintă interesele guvernelor Statelor
membre, în timp ce Parlamentul European reprezintă interesele cetățenilor, iar
Comisia reprezintă interesele Uniunii ca întreg. Din acest motiv, Consiliul este
prin excelență un organ al negocierilor diplomatice, în care Statele își apără în
mod legitim interesele naționale.

1
Articolul 16 paragraful 4 al Tratatului privind Uniunea Europeană
http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf

8
 Așadar, deciziile Consiliului sunt rezultatul agregării intereselor Statelor
membre, într-un proces în care acesta trebuie să mențină un dialog permanent cu
celelalte instituții care participă la procesul legislativ, respectiv Comisia și
Parlamentul European.

 Coordonează politicile statelor membre

Consiliul Uniunii Europene este responsabil de coordonarea politicilor

statelor membre în domenii specifice, cum ar fi:

 – politicile economice și bugetare: Consiliul coordonează politicile economice

și bugetare ale statelor membre în vederea consolidării guvernanței economice
în Uniunea Europeană, monitorizează politicile bugetare ale acestora și
consolidează cadrul bugetar al Uniunii Europene și, de asemenea, se ocupă de
aspectele juridice și practice ale monedei euro, de piețele financiare și de
fluxurile de capital;

 – educație, cultură, tineret și sport: Consiliul adoptă cadrele de politici ale

Uniunii Europene și planurile de lucru în aceste domenii, care stabilesc
prioritățile de cooperare între statele membre și Comisie ;

 – politica de ocupare a forței de muncă: Consiliul elaborează anual, pe baza

concluziilor Consiliului European, orientări și recomandări pentru statele
membre privind situația ocupării forței de muncă în Uniunea Europeană;

 Dezvoltă politica externă și de securitate comună a Uniunii

Europene

Consiliul definește și pune în aplicare politica externă și de securitate a

Uniunii Europene pe baza orientărilor stabilite de Consiliul European.

Aceasta include totodată ajutorul umanitar și pentru dezvoltare al Uniunii,

apărarea și comerțul. Consiliul, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate, asigură unitatea, coerența și
eficacitatea acțiunii externe a Uniunii Europene.

9
  Încheie acorduri internaționale

Consiliul acordă Comisiei mandatul de negociere, în numele Uniunii

Europene, a acordurilor dintre Uniunea Europeană și țările terțe, respectiv
organizațiile internaționale.

La sfârșitul negocierilor, Consiliul decide cu privire la semnarea și încheierea

acordului, pe baza unei propuneri din partea Comisiei.

De asemenea, Consiliul adoptă decizia finală de încheiere a acordului, după

ce Parlamentul și-a dat aprobarea (necesară în domenii care fac obiectul
codeciziei) și după ce acordul a fost ratificat de toate statele membre.

Aceste acorduri pot acoperi domenii largi, precum comerțul, cooperarea și

dezvoltarea, sau se pot referi la subiecte specifice, cum ar fi textilele, pescuitul,
vămile, transporturile, știința și tehnologia.

 Adoptă bugetul Uniunii Europene

Consiliul acordă Comisiei mandatul de negociere, în numele Uniunii

Europene, a acordurilor dintre Uniunea Europeană și țările terțe, respectiv
organizațiile internaționale.

La sfârșitul negocierilor, Consiliul decide cu privire la semnarea și încheierea

acordului, pe baza unei propuneri din partea Comisiei.

De asemenea, Consiliul adoptă decizia finală de încheiere a acordului, după

ce Parlamentul și-a dat aprobarea (necesară în domenii care fac obiectul
codeciziei) și după ce acordul a fost ratificat de toate statele membre.

Aceste acorduri pot acoperi domenii largi, precum comerțul, cooperarea și

dezvoltarea, sau se pot referi la subiecte specifice, cum ar fi textilele, pescuitul,
vămile, transporturile, știința și tehnologia.

10
 CUM LUCREAZĂ CONSILIUL ?
Fiecare ministru este mandatat să reprezinte Guvernul statului din care
provine în cadrul reuniunilor Consiliului astfel, fiecare ministru este direct
răspunzător de deciziile luate în faţa Parlamentului naţional şi a cetăţenilor pe
care îi reprezintă.Consiliul se întrunete la convocarea președintelui, chiar la
inițiativa acestuia, a unuia din membri sau a Comisiei.

 Atunci când analizează sau votează proiecte de acte legislative, miniștrii

statelor membre ale UE se întâlnesc în reuniuni publice.
 Deciziile pot fi adoptate doar dacă se întrunește o majoritate calificată :
55 % din țări (la numărul actual de 27 de state membre, aceasta
înseamnă 15 țări) reprezentând cel puțin 65 % din populația totală a UE.
 Puteți urmări în direct sesiunile publice ale Consiliului, în toate limbile
UE. Dacă reuniunea Consiliului este publică, sunt publice și procesul
verbal și voturile exprimate.
 Pentru a bloca o decizie este nevoie de cel puțin 4 țări, reprezentând cel
puțin 35 % din populația totală a UE.
 Excepție: subiectele delicate, precum politica externă sau impozitarea,
necesită unanimitate de voturi (vot favorabil din partea tuturor țărilor).
 Pentru aspectele procedurale și administrative este suficientă majoritatea
simplă de voturi.

Atunci când Consiliul este format din miniştrii responsabili cu un anumit

domeniu : agricultură, transport, finanţe etc, atunci ei formează aşa numitele
Consilii specializate sau sectoriale.

De fapt fiecare stat membru are o multiplă reprezentare în cadrul Consiliului

Uniunii Europene. Consiliile generale se întâlnesc o dată pe lună şi, conform
rezoluţiei adoptate de întâlnirea la nivel înalt de la Paris, din decembrie 1974
sunt împuternicite să acţioneze ca iniţiator şi coordonator al activităţilor
comunitare şi să asigure continuitatea muncii. Consiliile specializate se pot
întâlni fie simultan, fie între sesiunile Consiliilor generale. Preşedinţia începe la
data de 1 ianuarie a fiecărui an, dar după un ciclu de şase luni, această ordine se
schimbă, şi următorul mandat începe la 1 iulie.

11
 COMPETENȚE
1. La nivel instituțional

Consiliul European oferă UE „impulsurile necesare dezvoltării acesteia” și îi

definește „orientările și prioritățile politice generale” [articolul 15 alineatul (1)
din TUE].

De asemenea, acesta decide cu majoritate calificată cu privire la formațiunile

Consiliului și calendarul președințiilor rotative.

2. Chestiuni de politică externă și de securitate

Consiliul European definește principiile și orientările generale ale politicii

externe și de securitate comune (PESC) și adoptă deciziile privind strategiile
comune de punere în aplicare a acesteia (articolul 26 din TUE).

Acesta decide în unanimitate dacă este cazul să recomande statelor membre

să adopte măsuri vizând definirea treptată a unei politici de apărare comune a
UE, în conformitate cu articolul 42 alineatul (2) din TUE.

În cazul în care un stat membru intenționează să se opună adoptării unei

decizii din rațiuni vitale de politică națională, Consiliul, hotărând cu majoritate
calificată, poate solicita Consiliului European să se pronunțe cu privire la
chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii [articolul
31 alineatul (2) din TUE].

Aceeași procedură poate fi aplicată dacă statele membre decid să stabilească

o cooperare consolidată în acest domeniu (articolul 20 din TUE).

3. Guvernanța economică și cadrul financiar multianual (CFM)

Din 2009, criza datoriilor suverane a transformat Consiliul European și

summiturile țărilor din zona euro în actori principali în ce privește confruntarea
repercusiunilor crizei bancare mondiale.

Mai multe state membre au primit pachete de ajutoare financiare prin

acorduri ad-hoc sau temporare asupra cărora s-a hotărât la nivelul de șefi de stat
sau de guvern și care au fost, mai apoi, ratificate de statele membre.
12
 Începând din 2012, ajutorul financiar a fost canalizat prin Mecanismul
european de stabilitate (MES) permanent. Guvernele statelor membre, cu
participarea activă a Comisiei, Parlamentului și Băncii Centrale Europene, au
elaborat un tratat internațional – Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și
guvernanța (denumit și „Pact fiscal”) –, care permite un control mai strict al
politicilor bugetare și socioeconomice ale statelor membre.

Din ce în ce mai mult, acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la rolul
Comisiei Europene și al Parlamentului European în guvernanța economică a
zonei euro.

Consiliul European joacă, de asemenea, un rol important în semestrul

european. La reuniunea sa de primăvară, emite orientări politice privind reforma
macroeconomică, fiscală și structurală și politicile de sporire a creșterii
economice.

La reuniunea sa din iunie, aprobă recomandări care decurg din evaluarea

programelor naționale de reformă elaborate de Comisia Europeană și discutate
în cadrul Consiliului.

Este implicat, de asemenea, în negocierea cadrului financiar multianual

(CFM), în care joacă un rol esențial în atingerea unui acord politic privind
chestiunile politice cheie din Regulamentul privind CFM, precum limitele
cheltuielilor, programele de cheltuieli și (resurse de) finanțare.

4. Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală

La solicitarea unui membru al Consiliului, Consiliul European decide dacă

poate fi stabilită o cooperare consolidată într-un domeniu conex cu acesta
(articolul 20 din TUE).

Tratatul de la Lisabona a introdus mai multe clauze-pasarelă noi care permit

Consiliului European să schimbe formula de luare a deciziilor în cadrul
Consiliului de la unanimitate la o majoritate de voturi.

13
 CONCLUZII
Instituțiile Uniunii Europene și organele subsidiare acționează în cadrul
organizării sistemice în vederea realizării interesului general, corelat cu
interesele naționale ale statelor membre.

Pentru funcționarea normală a Uniunii Europene și pentru realizarea

obiectivelor propuse, s-a impus un sistem de reguli de luare a deciziilor și deci,
de repartizare a puterilor între instituții.

Interdependența dintre instituțiile Uniunii Europene rezultă din analiza

modului de exercitare a fiecărei funcții în parte, a cărei finalitate rezultă în urma
conlucrării mai multor instituții.

În configurația instituțională unică a Uniunii Europene, Consiliul Uniunii

Europene este instituția în care guvernele statelor membre își promovează
pozițiile naționale în negocierea dosarelor legislative și non-legislative.
Consiliul Uniunii Europene este una din cele șapte instituții europene create prin
tratatele Uniunii și este, alături de Parlamentul European și Comisia Europeană,
responsabilă pentru negocierea legislației europene.

Este important să fie evitate confuziile curente și să fie subliniat faptul că

instituția Consiliului Uniunii Europene este diferită de cea a Consiliului
European, care reunește la Bruxelles șefii de stat și de guvern precum și de cea a
Consiliului Europei, instituție care are sediul la Strasbourg și care nu face parte
din structura instituțională a Uniunii Europene.

În timp ce celelalte instituții ale Uniunii Europene au Președinți cu mandate

multi-anuale, Consiliul Uniunii Europene nu are o persoană care ocupă poziția
de Președinte.

Președinția Consiliului Uniunii Europene se schimbă la fiecare șase luni și

fiecare stat membru are obligația de a exercita pe rând Președinția prin
prezidarea reuniunilor organizate în cadrul Consiliului la nivel ministerial, de
ambasador și de expert.

BIBLIOGRAFIE

1. Desmond Dinan “Originile și evoluția Uniunii Europene”, Știința.

14
2. Paul Graig “Dreptul Uniunii Europene” , Hamangiu, 2017.
3. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.
4. Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht. La
07.02.1992, intrat în vigoare la 01.11.1993
5. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, intrat în vigoare la
01.12.2009
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Uniunii_Europene
7. https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/council-
eu_ro
8. https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/

15