Richard Wagner

(1813-1883)
Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la
Dresda și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și
1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Konigsberg și Riga, a
compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste
interzisă",1836) și mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner.
Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate
călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător".
Wagner a influențat inreversibil evoluția muzicii, a adoptat dimensiunea naționalistă a
romantismului și a produs schimbări majore în artă, în special în muzică si teatru, acestea fiind
imaginate în spiritul mitologiei germane și al întoarcerii la origini, adică la tragedia Greciei
Antice.
Richard este primul compozitor care și-a scris singur libretul la fiecare operă.
El renunță progresiv la împarțirea scenelor în arii, recitative și ansambluri, respingând ideea
succesiunii muzicii autonome, creând astfel melodia continuă, provenind în întregime din
discurs.
Elementul specific creației wagneriene, care a supraviețuit cel mai mult și care a fost
preluat în abordarea muzicală a compozitorilor post-romantici este leitmotivul. El stă la baza
creării melodiei infinite și este legat de întinderea transformării motivice și evoluția în
conformitate cu contextul
dramatic și psihologic.

Parsifal leitmotiv
 Tristan si Isolda leitmotiv

Armonia este cel mai atrăgător aspect al limbajului wagnerian, acesta continând un
infinit de alterații cu caracter modulatoriu sau nemodulatoriu, dând un caracter deosebit de
puternic desfășurării muzicale.
El recurge și la înlănțuiri de acorduri brutal cromatizate, alternând treptele principale cu cele
secundare.
Armonia bogată, ca și prezența polifoniei, oferă fluxului muzical o foarte mare expresivitate.
În ceea ce îi privește pe cântăreți,Wagner mută orchestra în ''fosă''și își transferă atenția
spre interpreții vocali. Astfel, cântăreții au trebuit să învețe cum sa colaboreze cu o orchestră
opersitică de asemenea anvergura.
Cerințele unei voci wagneriene competente și valide sunt: un tril perfect mordeendo, agilitate,
maleabilitate, legato de expresie, egalizarea și omogenizarea registrelor, cât și păstrarea
intonației curate.
În comparație cu bel-canto-ul italian în care cântărețul trebuie sa aibă toate armonicele valabile
în voce, vocea wagneriana trebuie sa aibă forța fizică, capabilă să fie proiectată până în
extremitățile ambitusului său.
Aspiratia lui Wagner a fost de a prezenta o forma de livrare vocală flexibila și care comunica cu
convingere discursul muzical. Acest lucru presupunea reeducarea cântăreților în stilul său.
Creatia lui Richard Wagner rămâne o comoară, o avere de preț al culturii muzicale
europene. Opera sa teoretică și muzicală, profund inovatoare, a constituit un izvor de inspiratie
pentru muzica viitorului, dar pentru asta nu oricine are ochi să vadă, urechi să audă, suflet să
simtă și minte să înțeleagă.

David Pircsuk, Anul III, Sem.I, Canto, FIM