Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Sistemul bancar german


1.1. Istoric
Sistemul bancar german ia naştere odată cu apariţia Băncii din Hamburg  în
anul 1619 formată după modelul Băncii din Amsterdam.  La început aceasta a fost
doar o  bancă de depozite, iar apoi a început să efectueze şi operaţiuni de virament.
Acesta a început să se contureze semnificativ datorită acurateții operațiunilor bancare,
precum și prin apariția unei monede specifice numită "Marko-Banco“.
Prin unirea acestuia cu Banca din Hamburg,sistemul bancar german se
intensifică o dată cu apariția Băncii din Nürenberg. În forma sa modernă, acesta  s-a
format începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Se constată o deosebire față de celelalte sisteme bancare, și anume prin
complexitatea sa structurală, precum și puterea băncilor sale. Această putere fiind
dovedită pe la mijlocul anilor 1990.În anul 1995 au existat aproximativ 3.700 de bănci
legale independente cu mai mult de 48.000 de oficii bancare.
Datorită acestui număr mare de care beneficiază sistemul bancar al Germaniei,
acesta este și încă rămâne unul dintre cele mai puternice economii bancare dinlume.
Sistemul bancar german se particularizează prin  banca de tip universal, ce desfășoară
o  activitate complexă ce poate fi asemănată cu sectorul comercial, în formele sale “
en gros” sau“ en detail”
.
1.2. Tipuri de instituții 
Sistemul bancar german se caracterizeză prin puternica orientare către
activitatea  bancară de tip universal. Așa încât, bancile germane dispun de o gamă
mare de activități bancare și financiare, cum ar fi : constituirea  de depozite, acordarea
de credite, scontare a titlurilor de credit, asigurarea serviciilor de siguranţă în
activităţile de brokeraj şi în cele de încredere, factoring, garanţii financiare şi
transferuri de fonduri sau servicii de plăţi precum  Şi alte tipuri servicii pe care
autorităţile în domeniu le recunosc ca fiind servicii.
Sectorul bancar al Germaniei este alcătuit dintr-un număr mare de instituţii
publice şi private de credit. Astfel, în structura sistemului bancar german există
următoarele tipuri de bănci, acestea fiind diferite în funcție de structura și statutul
juridic:
 banci comerciale
 banci de economii
 banci cooperatiste
 banci speciale

S-ar putea să vă placă și